Sunteți pe pagina 1din 31

3.

ORGANIZAREAMONETARĂ ÎN PLAN NAŢIONAL ŞI


INTERNAŢIONAL

3.1. Sisteme monetare naţionale 79

3.2. Sistemul monetar internaţional şi 90


organismereprezentative - mecanisme de creditare

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat 106

Teste de autoevaluare 106

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 107

Bibliografie minimală 108

Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

 să descrii corect elementele constitutive ale unui sistem


monetar naţional;
 să argumentezi corect principiile sistemului financiar-
monetar instituit urmare Conferinţei financiar-monetare Internaţionale
de la Bretton Woods;
 să identifici rolul şi importanţa drepturilor speciale de
tragere în funcţionarea mecanismului financiar internaţional,

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore


Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

3.1. Sisteme monetare naţionale


3.1.1. Concept şi semnificaţii
În plan monetar, domeniu în care “realităţile economice se mişcă mai
repede decât realităţile politice”, (Jose Manuel Baroso) ordinea economică
mondială reflectă în mare măsură, ordinea politică mondială. Au fost astfel
structurate sistemele monetare naţionale, regionale şi sistemul financiar
monetarinternaţional.
Într-o accepţiune largă, sistem monetar naţional reprezintă termenul generic
care desemnează:
“ansamblul normelor legale şi a instituţiilor care reglementează, organizează şi
supraveghează relaţiile băneşti dintr-un stat.” (Kiriţescu, 1982)
Sub denumirea sistemmonetar naţional, literatura de specialitate defineşte:
“setul de practici care determină cine poate emite baza monetară şi creditele şi în ce
termeni.”1(Schuler, 2006)
Gândirea academică a dezvoltatun nou concept, “sistem monetar naţional
teritorial“ diferenţiind sistemele monetare naţionale pe criteriul teritorialităţii şi
accentuează importanţa evoluţiei monedelor teritoriale, pe considerente ce
vizează:
 transformările monetare actuale, monedele teritoriale, percepute ca un mod
tradiţional de organizare monetară, au apărut în secolul al XIXlea şi au
devenit o structură monetară standard în majoritatea statelor lumii de-a
lungul secolului al XXlea; realitatea faptelor este elocventă în a ne dovedi că
ele au fost constant contestate
 perspectiva istorică, în măsură a permite examinarea relaţiei dintre spaţiul
politic şi organizarea monetară, construcţia monedelor teritoriale s-a
constituit într-un proces complex, implicând lupte politice în plan naţional şi
internaţional pe tema afirmării identităţii naţionale, a reţelelor proprii de
pieţe şi a implementării unei ideologii macroeconomice; analiza evoluţiei
monedelor teritoriale presupune o abordare interdisciplinară a problematicii
monetare
 provocările actuale cu care se confruntă monedele naţionale, dintre care se
remarcă: (i) mişcările naţionale către uniuni monetare, de tipul Uniunii
Monetare Europene din care a rezultat moneda euro, (ii) utilizarea pe scară
largă a monedelor străine în interiorul ţărilor sărace ale lumii, îmbrăcând
forma dolarizării sau chiar abolirea monedelor naţionale în favoarea intrării
în “zona dolarului”; (iii) dezvoltarea “monedelor locale”; (iv) “banii

1
http://www.dollarization.org.
Monedă 79
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

elctronici” (monede corporative, de tipul cardurilor şi a plăţilor electronice),


această nouă tehnologie de emitere a banilor care acţionează împotriva
monedelor teritoriale.
Sub aspectulcompoziţiei unuisistem monetar în plan naţional, literatura de
specialitate nu a relevat un model unanim acceptat. Corespunzător definirii
sistemului monetar ca fiind ansamblul normelor legale şi al instituţiilor care
reglementează, organizează şi supraveghează relaţiile băneşti la nivel naţional,
Costin Kiriţescu(Kiriţescu, 1982)delimitează următoarele elemente
componente:
 alegerea, eventual, a mărfii care îndeplineşte funcţia de măsură a valorii, de
etalon, de echivalent general
 stabilirea unităţii monetare, care, sub o anumită denumire, serveşte ca etalon
al preţurilor
 alegerea instrumentelor efective de circulaţie şi de plată (monede principale,
bani divizionari, bancnote)
 reglementarea, eventual, a baterii monedelor cu valoare deplină şi a banilor
divizionari metalici
 reglementarea emisiunii şi circulaţiei bancnotelor şi a altor semne de
valoare, precum şi a decontărilor fără numerar
 organizarea aparatului instituţional care supraveghează şi sprijină aplicarea
 stabilirea relaţiilor cu alte state.

3.1.2.Elemente constitutive ale unui sistem monetar naţional


Lucrări actuale de specialitate2 cuprind în sfera sistemului monetar
elementele consacrate:
 etalonul monetar;
 unitatea monetară;
 baterea şi circulaţia monedelor;
 emisiunea şi circulaţia bancnotelor;
 emisiunea şi circulaţia monedei scripturale.

2
Nicolae Dardac, Teodora Barbu: „Monedă, bănci şi politici monetare“, Ed. Didactică şi pedagogică ,
Bucureşti, 2005
Monedă 80
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

Etalonul monetar
reprezintă modalitatea de precizare şi concretizare a unităţii monetare
Etalonul monetar concretizează
“ valoarea sau materialul adoptat convenţional ca bază a sistemului monetar, prin care se
defineşte unitatea monetară şi celelalte tipuri de monedă” - Costin Kiriţescu (Moneda, mică
enciclopedie, 1982 )
Din perspectiva istoriei monetare, calitatea de etalon monetar a fost atribuită
mărfurilor obişnuite, metalelor preţioase, valutele şi devizele, puterea de
cumpărare,oferind esenţă sistemelor monetare şi imprimând acestora trăsături
specifice.. S-au diferenţiat astfel:
 sisteme monetare bazate pe etalonul monetar:
 sisteme monetare bimetaliste - dublu etalon: aur şi argint
 sisteme monetare monometaliste - funcţia de etalon era
îndeplinită doar de unul dintre metale, aur sau argint
 sisteme monetare bazate pe etalonul combinat aur-devize
 sisteme monetare bazate pe etalonul putere de cumpărare

Sisteme monetare bimetaliste


Reprezintăacel tip de sistem monetar care pesupunea existenţa a douămetale,
aurul şi argintul, care serveau în mod concomitent caetalon.
Batereamonedelor etalon pentru ambele metale era liberă, circulaţia lor fiind
paralelă şi simultană.
Bimetalismul a evoluat în mai multe variante:
 Bimetalismul integral, care impunea un raport de1:15,5 (între aur:şi argint)
fixat prin lege, monedele dispunând o putere liberatorie egală
Funcţionarea sistemului a cunoscut o serie de dificultăţi generate de faptul
căraportul comercial (de pe piaţa liberă) putea fi diferit de raportul legal, ceea
ce a determinat apariţia practicii conform căreia “moneda rea scoate din
circulaţie moneda bună” – legea lui Gresham.
 Bimetalismul paralel – monedele aveau putere circulatorie nelimitată iar
raportul dintre ele nu era fixat prin lege,ci se stabilea pe piaţă, fără
intervenţia autorităţii monetare
 Bimetalismul parţial – moneda etalon era bătută în aur în mod nelimitat.
Argintul era folosit la baterea monedei etalon pe baza raportului de schimb
fixat prin lege, dar şi la baterea monedei divizionare, având putere
liberatorie limitată.
Monedă 81
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

Sistemul monetar bimetalist afost adoptat în:


- Anglia între anii 1716 – 1816
- Franţa între anii 1803 – 1865
- SUA între anii 1792 – 1834
- România între anii 1867 – 1890

Sisteme monetaremonometaliste
În cadrul sistemelor monetare monometaliste, rolul de metal monetar a fost
îndeplinit fie de aur, fie de argint. („silver standard” sau “gold standard”)
A fost adoptat în:
- Anglia în 1816;
- Franţa în 1865;
- SUA în 1853;
- România în 1890.
Insuficienţa cantităţii de aur faţă de nevoile economiei a condus la renunţareala
acest etalon în anii premergători primului război mondial, cu excepţia SUA
unde s-a menţinut până în 1923.
Forme ale sistemului monometalist aur:
 sisteme monetare bazate pe etalonul aur – monedă:
- a reprezentat forma clasică a etalonului aur;
- aurul circula în interiorul ţării şi în relaţiile cu alte state, sub formă de
monede;
- baterea monedelor de aur era nelimitată
- în circulaţie existau bancnote liber convertibile în aur, la preţul stabilit de
către stat
- masa monetară se adapta necesităţilor economiei prin baterea monedelor
de aur şi tezaurizarea lor;
 sisteme monetare bazate pe etalonul aur – lingouri:
- în circulaţie erau bancnote convertibile în lingouri;
- convertibilitate limitată (numai sumele cu valoarea cel puţin egală cu cea
a unui lingou erau convertibile);
- aurul era folosit în relaţiile de plăţi internaţionale;
- băncile de emisiune concentrau cantităţi importante de aur monetar;

Monedă 82
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

- bancnotele convertibile aveau acoperire în aur monetar 30 – 40 %;


 sisteme monetare aur – devize:
- monedele în circulaţie eraugarantate atât cu aur, cât şi cu titluri de creanţă
exprimate în monedă străină (devizele);
- în circulaţie existau numai bancnote convertibile în devize, care erau
ulterior convertibile în aur.
În concluzie, sistemele monetare metaliste, în cadrul cărora aurul servea ca
echivalent general unic (monometalismul aur) sau împreună cu argintul
(bimetalismul) au prezentat trăsături distinctive:
 conţinutul în metal preţios al unităţii monetare era stabilit prin lege;
 parităţile monetare erau stabilite ca raport între valorile paritare ale
unităţilor monetare;
 monezile din metal preţios erau bătute liber, însemnând libertatea fiecărui
cetăţean de a preda monetăriei statului o cantitate de aur sau argint în schimbul
unui număr corespunzător de monezi din metalul respectiv, realizându-se
echivalenţa între valoarea metalului preţios ca ban şi valoarea ca marfă;
 convertibilitatea liberă şi nelimitată a bancnotelor în monezi din metal
preţios , realizându-se echivalenţa între valoarea nominală a bancnotelor şi
valoarea proprie a monezilor din metal preţios corespunzătoare;
 libera circulaţie a metalelor preţioase în interiorul şi exteriorul ţării,
realizându-se echivalenţa între valoarea internă şi valoarea externă a metalului
respectiv;
 mecanismul etalonului aur asigura reglarea spontană a cantităţii de bani
în circulaţie necesară economiei, realizând, în principiu, echilibrul balanţei de
plăţi externe :
- în situaţia în care balanţa devenea excedentară:
intrări de aur în ţară → creşterea masei banilor în circulaţie → creşterea
preţurilor → reducerea exporturilor →reducereaintrărilor de aur în ţară
→restabilirea de la sine a echilibrului balanţei de plăţi şi al circulaţiei băneşti
- în situaţia în care balanţa devenea deficitară:
ieşiri de aur din ţară → reducerea masei banilor în circulaţie → scăderea
preţurilor → majorarea exporturilor →majorareaintrărilor de aur în ţară
→restabilirea de la sine a echilibrului balanţei de plăţi şi al circulaţiei băneşti
 etalonul aur asigura stabilitatea cursurilor valutare prin mecanismul
punctelor de intrare şi ieşire a aurului, respectiv a posibilităţii de efectuare a
plăţilor în străinătate prin expedierea aurului şi nu prin valute, menţinând astfel
cursurile de schimb ale monedelor convertibile între limitele strânse ale
Monedă 83
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

punctelor de aur. Mecanismul funcţiona simplu, în condiţiile în care plăţile


internaţionale se efectuau în aur sau devize, procurate de pe pieţele valutare.
- în situaţia în care balanţa unei ţări devenea deficitară,valoarea devizelor
înregistra o tendinţă de creştere, care nu putea depăşi limita superioară
fixată la punctul de ieşire a aurului din ţară, de la care care devenea
avantajos pentru importator, efectuarea plăţilor în aur , deoarece costurile
implicate (inclusiv cheltuielile de transport, asigurare – care nu depăşeau,
în general, 1% din valoarea tranzacţiei) erau mai scăzute comparativ cu
cele ale devizelor
- în situaţia în care balanţa unei ţări devenea excedentară, mecanismul
funcţiona similar: valoarea devizelor înregistra o tendinţă de scădere în
raport cu valoarea aurului, care nu putea însă depăşi limita inferioară ,
fixată la punctul de intrare a aurului în ţară, de la care devenea avantajos
pentru creditor să solicite debitorului extern plata în aur şi nu în devize.

Sisteme monetarenemetalist
Sistemul monetar bazat pe etalonul putere de cumpărare
Trăsături distinctive:
- moneda emisă şi pusă în circulaţie pe plan naţional şi internaţional are drept
corespondent un etalon format prin contribuţia bunurilor şi serviciilor create
în cadrul fiecărei economii;
- pentru sistemul monetar actual este definitoriu etalonul putere
decumpărare;
- cuantificarea etalonului putere de cumpărare se realizează prindeterminarea
puterii de cumpărare a monedelor pe baza indicilor de preţ şi ulterior a
cursurilor de schimb dintre monedele diferitelor ţări.
Indicele puterii de cumpărare – raport invers al indicelui preţurilor de consum,
permite cuantificarea cantităţii de bunuri şi servicii ce pot fi achiziţionate cu o
unitate monetară:
Indicele prețurilor de consum (Ipc) măsoară evoluția în timp a variației
nivelului general al prețurilor bunurilor și serviciilor cumpărate de pe piață,
utilizate sau plătite pentru a fi consumate de gospodăriile populației.
Ipc = ∑ q0p1 / ∑ q0p0
unde
p0 = prețul unui produs în perioada de bază
p1 = prețul produsului în perioada curentă
q0 + cantitatea vândută din produs în perioada de bază
Monedă 84
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

Sarcina de lucru 1

Prezentaţi, din perspectivă istorică, elementele care diferenţiază sistemele


monetare naţionale.

Unitatea monetară

Unitatea monetară este definită prin lege, în funcţie de etalonul ce stă la baza
sistemului monetar.
Elemente definitorii:
- valoarea paritară;
- paritatea monetară;
- cursul de schimb.

Valoarea paritară
Este stabilită prin lege de către autoritatea monetară.
 În funcţie de tipul de sistem monetar, a putut fi definită prin:
a) cantitatea de metal preţios care se atribuie unei unităţi monetare (etalon aur,
aur-devize);
b) o altă monedă – dolarul SUA (FMI, 1944, etalon aur-devize);
c) raportarea la un coş de monede, în speţă drepturi speciale de tragere (FMI,
1969, etalon aur-devize).
În România, conform Legii monetare din 1867,"Legea pentru înfiinárea unui
nou sistem monetar și pentru fabricarea monedelor naționale", unitatea
monetară naţională a fost denumităleu şi a fost definită printr-o cantitate de 5
grame argint cu titlul 0,835‰ (valoarea paritară) şi, în mod indirect, prin
0,322258 g aur cu titlul 0,900‰ (0,29032 g aur fin). Această valoare a rămas
nemodificată până în 1929, an în care, urmare inflaţiei generată de primul

Monedă 85
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

război mondial, leul a fost redefinit, valoarea paritară fiind stabilită la 0,009 g
aur fin.
Valoarea paritară a dolaruluiamerican a fost stabilită la 1,50463 g aur fin în
perioada 1785 -1933; în 1934 valoarea paritară a dolarului american a devenit
0,888671 g aur fin.
 Modificarea valorilor paritare se face prin lege:
- scăderea valorii paritare DEVALORIZARE;
- creşterea valorii paritare REVALORIZARE;
 Rigiditatea valorilor paritare (fixe pe termen lung) şi variaţia continuă a
valorii reale (puterii de cumpărare) a monedelor a determinat majoritatea
ţărilor să renunţe la valorile paritare în anii 1973- 1974
Paritatea monetară
Reprezintă raportul valoric dintre două unităţi monetare care au definite prin
lege valori paritare (cursul oficial (paritar) dintre două monede).
Tipuri de parităţi:
- paritate aur sau metalică – în cazul în care valorileparitare erau exprimate
în aur;
În 1932, de pildă,paritatea metalică a leului în raport cu dolarul american era
stabilită astfel:
conţinutul în aur al dolarului/ conţinutul în aur al leului =
= 1,50463 g aur fin/0,009 g aur fin = 167,18 lei/dolarul
- paritate valutară – în cazul în care valorileparitare erau exprimate într o altă
monedă (dolarul SUA);
- paritateDST – în cazul în care valorileparitare erau exprimate în DST.
Cursul de schimb
Reprezintă preţul unei monede (naţională sau internaţională) exprimat într- o
altă monedă cu care se compară valoric.
Sub raportul mărimii, paritatea era sinonimă cu nivelul oficial al cursului.
(stabilit de autoritatea monetară naţională)
Pe piaţa valutară,monedele se tranzacţionează la un curs de piaţă, al cărui nivel
fluctueazăliber, în funcţie decererea şi oferta pentru fiecare valută.
Practica monetară face distincţie între:
 cursul nominal, exprimă preţul unei monede într o altă monedă şi măsoară
preţurile relative a două monede naţionale şi;

Monedă 86
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

 cursul real, care exprimă preţul monedelor naţionale, ca relaţie între


preţurile mărfurilor comercializate în diferite ţări.
Tehnica determinării cursurilor de schimb pe piaţă este consacrată sub
denumirea de cotaţie, care poate fi:
- cotaţie directă sau incertă, prin care se înregistrează suma variabilă în
monedă naţională corespunzătoare unei unităţi (sau 100 de unităţi) din
moneda străină
- cotaţie indirectă sau certă, prin care o unitate(sau 100 de unităţi) de monedă
naţională este echivalată cu un număr variabil de unităţi din moneda străină;
este cazul lirei sterline, a DST şi euro.
Pe piaţa valutară se utilizează cursurile valutare:
- la vedere, sunt cursurile de schimb utilizate în tranzacţiile valutare la vedere
(spot), în care angajamentele de vânzare – cumpărare coincid cu mişcarea
efectivă a monedei tranzacţionate, imediat sau în maximum 48 de ore de la
momentul schimbului de monede
- la termen, sunt cursurile de schimb utilizate în tranzacţiile valutare la
termen (forward), în care angajamentul de a cumpăra sau a vinde o anumită
sumă dintr-o monedă străină, are locla o dată ulterioară sau într-o perioadă
de timp menţionată şi la un curs de schimb stabilit în momentul încheierii
tranzacţiei.
Opţiune a decidenţilor în materie de politică monetară sau accident al
istoriei,regimul cursului de schimb valutarreprezintă o componentă esenţială,
integratăcadrului general al politicii economice şi transpusă în practică cu
intenţia declarată a realizării stabilităţii macroeconomice.
Caracteristicile definitorii ale cursului de schimb valutar adoptat la nivel
naţional, cuprinseîntr-un spectru larg, între cele două extreme – curs fix şi curs
flexibil - imprimă regimului de curs de schimb valutartrăsături distinctive.
Încercarea de a combina, în beneficiul economiei, avantajele oferite de cele
două sisteme fundamentale de curs de schimb valutar şi de a limita restricţiile
fiecăreia s-a concretizat, în planul gândirii şi al practicii monetare în soluţii
alternative, de compromis, dintre care se impun atenţiei:
- dolarizarea -o monedă străină îndeplineşte funcţia de mijloc de plată,
politica monetară fiind delegată ţăriice devine astfel ancoră monetară;
- consiliu monetar -cursul de schimb este fixat în raport cu o monedă de
rezervă, emisiunea de monedă naţională fiind condiţionată de situaţia
activelor externe de rezervă;
- uniuneamonetară - un grup de ţări utilizează o monedă comună, emisă de
către o bancă centrală regională;

Monedă 87
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

- cursuri de schimb fixe, tradiţionale- cursul de schimb este stabilit la un nivel


fixat în raport cu o singură monedă sau cu un coş de monede;
- cursuri de schimb cu fluctuaţie restrânsă - autoritatea monetară permite o
ajustare graduală a cursului de schimb prin intervenţii frecvente şi în sume
relativ reduse
- cursuri de schimb bandă -curs de schimb flexibil în interiorul unei bande,
dincolo de care se impune intervenţia autorităţii monetare
- cursuri de schimb fluctuante cu intervenţii discreţionare -cursurile de
schimb sunt determinate pe piaţa valutară, pe care autorităţile intervin în
funcţie de obiectivele strategice ale politicii monetare
- cursuri de schimb cufluctuare pură -cursul este determinat liber pe piaţă,
fără nicio intervenţie din partea autorităţii monetare.

Sarcina de lucru 2
Pe baza datelor disponibile pe site-ul Băncii Naţionale a României
(www.bnr.ro) , analizaţi evoluţia cursului de schimb leu- euro în decursul
unei luni din anul 2015.

Reglementarea emisiunii de monedă


 Baterea şi circulaţia monedei
- cu valoare integrală (monede din aur şi argint) →valoarea nominală =
valoarea metalului din care erau confecţionate;
- fără valoare integrală (monede din aramă, nichel, etc.): monede
divizionare→valoarea nominală = valoareaaurului pe care-l reprezentau în
circulaţie;
 Emisiunea bancnoteloreste tributară celor două curente monetare reflectând
concepţia dominantă privind modul de reglementare a emisiunii şi
circulaţiei biletelor de bancă, respectiv:
- şcoalamonetară, conform căreia: biletul de bancă reprezenta un substitut al
aurului;
- şcoala bancară, care: biletele de bancă constituie un instrument de credit al
economiei, emisiunea lor fiind condiţionată de conjunctura economică;

Monedă 88
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

 Emisiuneamonedei divizionare – piese metalice cu valori nominale scăzute


care au utilitate în realizarea plăţilor; au rolul de a facilita tranzacţiile din
economie.
 Emisiuneamonedeiscripturale (de cont) –moneda emisă de băncile
comerciale (rezultată din depozitele agenţilor nefinanciari la bănci)
→multiplicarea monedei scripturale se realizează prin multiplicatorul
creditului.
Convertibilitatea monetară

 Convertibilitatea metalică = schimbarea bancnotelor prezentate la banca de


emisiune într-o cantitate de aur
- integrală (în condiţiile etalonului aur);
- limitată (în condiţiile etalonului aur – lingouri).
 Convertibilitateaîn valută (în condiţiile etalonului aur - devize) = dreptul
deţinătorului de monedă naţională de a solicita băncii emitente moneda altei
ţări (valuta) la cursul oficial şi de a dispune liber de sumele obţinute.
Presupune ca banca de emisiune să aibă rezerva monetară constituită
preponderent din valute de rezervă şi nu din aur monetar.
 Convertibilitateaactuală a monedelor naţionale
Curs fix→ curs flotant(preponderent)→renunţarea la convertibilitatea
oficială (preschimbarea monedei la un curs oficial);
- Flotarea “pură “→ dispensarea băncilor centrale de obligaţia de convertire;
- Flotarea “murdară “→ banca centrală intervine pe piaţă pentru a susţine
cursul monedei naţionale:
- Actuala convertibilitate se bazează pe puterea de cumpărare a monedei;
- Moneda emisă are acoperire în oferta de bunuri şi servicii pe care
economia o poate realiza, în rezerve valutare şi în aur.
Evoluţia în timp a convertibilităţii
Evoluţiaîn timp a convertibilităţii reprezintă dreptul rezidenţilor şi
alnerezidenţilor de a schimba moneda naţională cu o altă monedă străină, prin
vânzare cumpărare pe piaţă, fără nicio restricţie privind suma, calitatea
persoanei deţinătoare şi scopul în care este efectuată operaţiunea de convertire
Statutul FMI grupează monedele în:
- convertibile;
- neconvertibile;
- liber utilizabile.

Monedă 89
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

Forme ale convertibilităţii:


- convertibilitate deplină - (monede liber utilizabile) monede folosite pe scară
largă în tranzacţiile internaţionale şi sunt negociabile pe principalele pieţe
valutare internaţionale;

- convertibilitate externă - operaţiile de convertire sunt permise numai


nerezidenţilor;

- convertibilitateinternă – însuşirea unei monede de a se preschimba pe o altă


monedă numai pe teritoriul delimitat al ţării de origine → convertibilitate de
cont curent;

- convertibilitate limitată – apar restricţii în ceea ce priveşte suma, scopul,


persoana deţinătoare, etc.

3.2. Sistemul monetar internaţional şi organisme reprezentative –


mecanisme de creditare
3.2.1. Premise ale instituţionalizării sistemului monetar financiar internaţional
Cooperarea financiar-monetară internaţională presupune existenţa unui sistem
financiar-monetar instituit la nivel global, cu menirea de a stimula expansiunea
relaţiilor financiare şi monetare.
Teoria şi practica internaţională converg către instituirea unui cadru care să
reglementeze şi să faciliteze participarea efectivă a ţărilor membre la
schimburile de bunuri şi servicii - stimulând astfel dezvoltarea economiilor
naţionale şi creşterea standardului de viaţă al populaţiei, precum şi instituirea
unui mecanism de ajustare a dezechilibrelor balanţelor de plăţi externe.
În perioada secolului al XIX lea şi primii ani ai secolului al XX lea, aurul juca
rolul de monedă cheie în tranzacţiile monetare internaţionale.
Standardul aur, utilizat sub forma monedelor din aur ca instrument de
schimb, unitate de cont şi rezervă de valoare, a fost adoptat ca bază a
sistemului monetar naţional de către Marea Britanie în 1819 şi presupunea
stabilirea valorii monedei naţionale în raport cu o cantitate fixă de aur.
Acest mecanism impunea băncii centrale:
- să păstreze paritatea oficială între moneda adoptată şi aur;
- să menţină preţul legal stabilit;
- să păstreze o rezervă adecvată de aur în tezaur.
Standardul aur a fost adoptat ulterior, pe parcursul secolului al XIX lea de
către Germania, Japonia, pe fondul afirmării Marii Britanii ca cea mai mare

Monedă 90
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

putere economică mondială, Londra devenind astfel centrul sistemului monetar


internaţional construit pe standardul aur. SUA au adoptat efectiv standardul
aur în 1879, când au legat aurul de o monedă de hârtie “greenbacks“, emisă în
timpul Războiului Civil, instituţionalizând legătura dintre dolar şi aur în 1900.
Pe planinternaţional, standardul aur asigura stabilitate cursurilor de schimb,
reducând riscurile în tranzacţiile dintre ţări.
Mecanismul de ajustare funcţiona relativ simplu: o ţară care înregistra un
deficit al balanţei de plăţi externe epuiza rezervele de aur şi se afla astfel în
situaţia de a reduce oferta de bani, determinând, în mod evident, reducerea
corespunzătoare a cererii, cu consecinţe regăsite în reducerea importurilor şi
scăderea preţurilor, ceea ceimpulsiona exporturile şirectifica deficitul.
Alături de aur,lira sterlină devenise monedă de rezervă, tranzacţionare şi de
intervenţie, având drept suport dominanţa economică a Marii Britanii, dar doar
până după Al Doilea Război Mondial.
În timpul Primului Război Mondial standardul aur a fost suspendat efectiv -
guvernele finanţându-şi parte din imensele cheltuieli militare tipărind bani, pe
fondul reducerii puternice a capacităţilor productive şi aforţei de muncă,
devenită victimă de război - ceea ce a determinat creşteri generalizate de
preţuri pe întreg mapamondul.
SUA au revenit la standardul aur în 1919.Trei ani mai târziu, în 1922, la
Conferinţa de la Geneva, un grup de ţări printre care Italia, Marea Britanie,
Franţa şi Japonia a propus un program menit să reinstaureze standardul aur şi
să promoveze cooperarea între băncile centrale în scopul realizării obiectivelor
interne şi internaţionale.
Marea Britanie a revenit la standardul aur în 1925, menţinând paritatea
dintre aur şi lira sterlină la nivelul anterior declanşării războiului, într un
context în care:
- nivelul preţurilor era superior celui din perioada premergătoare acestuia;
- politicile monetare restrictive la care a fost forţată să uzeze au contribuit la
creşterea şomajului şi, implicit, la instalarea neîncrederii în abilitatea
Londrei de a-şi onora obligaţiile faţă de ţărilecare-şi depuseseră rezervele
internaţionale sub forma depozitelor înlire sterlineîn instituţiile financiare
engleze.
Marea Britanie a renunţat la aur în 1931, când deţinătoriistrăini delire
sterline (printre care şi multe bănci centrale) şi-au pierdut încrederea în
capacitatea Marii Britanii de a menţine valoarea monedei şi au solicitat
convertirea deţinerilor de lire sterline în aur.
SUA a renunţat la standardul aur în 1933 pentru a reveni la el în 1934, cu o
creştere a preţului dolarului de la 20, 67 la 35 dolari/uncia.
Monedă 91
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

Contextul internaţional este marcat de o încetinire a creşterii


economice,economia mondială s-a dezintegrat, lăsând loc autarhiei naţionale,
pe fondul:
- politicilor protecţioniste, prin care majoritatea economiilor, afectate de
război, au început să descurajeze,importurile şi să contracteze aranjamente
comerciale în cadrul unor grupuri restrânse de ţări;
- impunerii de bariere comercialedin ţările industrializate ale Americii şi
Europei care au condus la extinderea neplăţii datoriilor internaţionale, în
special de ţările Americii Latine, ale căror pieţe de export au dispărut;
- valurilor de falimente bancare care au zguduit lumea, accelerând spirala
căderii economice ;
- practicii multor ţări de a retragedin băncirezervele de aur, din dorinţa de a-
şi salva rezervele de aur în vedereamenţinerii cursului fix de schimb al
monedei, privând astfel băncile de lichidităţi ce le-ar fi putut permite să şi
continue activitatea.

Sarcina de lucru 3
Întocmiţi un eseu privind contextul internaţional care a impus
necesitateareglementării relaţiilor financiar-monetare internaţionale.

3.2.2. Conferinţa financiar – monetară internaţională de la Bretton - Woods


Sistemul financiar-monetar internaţional a fostinstituit urmareConferinţei
Monetare şi Financiare a Naţiunilor Unite de la Bretton Woods din iulie 1944
la care au participat730 de delegaţi reprezentând interesele a44 de ţări aliate
Reprezentanţii statelor participante la conferinţă aupropus instituirea unui
sistem financiar monetar internaţional menit:
- a promova utilizarea deplinăa forţei de muncă şi stabilitatea preţurilor în
plan naţional,
- concomitent cu echilibrarea balanţei externe fără restricţionareacomerţului
internaţional.
Dezbaterile conferinţei s-au finalizat printr-un consens oficial asupra
problemelor ce vizau:

Monedă 92
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

- reconstrucţia economiei occidentale afectată puternic de război;


- instituirea unor reguli revizuite şi armonizate de funcţionare a sistemului
monetar financiar internaţional;
- instaurarea unui regim de schimb stabil şi coerent;
- instituirea unor mecanisme de supraveghere şi a unor instituţii-garant al
echilibrului monetar internaţional.
Aranjamentele de la Bretton Woods au constituit scenariul unui sistem
financiar monetar internaţional axat pe standardul aur devize, cu dolarul SUA
ca principală monedă de rezervă, conţinând prevederi privind:
- pentru monedele naţionale, cursuri de schimb fixe raportate la dolarul SUA,
ajustabile într-o marjă de ± 1 la sutăşi un preţ constant al dolarului în aur de
35 dolari SUA/uncia;
- pentruţările membre, obligaţia deţinerii rezervelor oficiale internaţionale sub
formă de aur sau dolari SUA şi dreptul de a vinde Rezervelor Federale ale
SUA dolari SUA pentru aur la preţul oficial.
Participanţii la conferinţă au creat Fondul Monetar Internaţional şi Banca
Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în prezent parte a Băncii
Mondiale.
Rezultatele dezbaterilor din timpul lucrărilor conferinţei s-au regăsit în
articolele Statutului Fondului Monetar Internaţional.
Conceput ca un sistem de reguli, instituţii şi proceduri menite a reglementa şi
guverna relaţiile între state suverane, sistemul financiar monetar internaţional
a constituit regimul monetar internaţional care a prevalat în perioada
cuprinsă între finele celui de-al Doilea Război Mondial şi primii ani
1970,reprezentând primul exemplu de negociere a ordinii monetare.
John Maynard Keynes în Anglia şi Harry DexterWhite în SUA, prin
programele susţinute în cadrul conferinţei, s-au afirmat ca arhitecţi ai unei noi
ordini economice internaţionale liberale, în replică la fluctuaţiile accentuate ale
cursului de schimb, contractarea comerţului internaţional şi instabilitatea
economiei internaţionale din anii 1930.
Dezbaterile s-au concentrat pe cinci direcţii, care definesc principiile
sistemului financiar monetar internaţional de la Bretton Woods, construit pe
structura FMI:
1. promovarea unui sistem de schimb etalon aur- devize, centrat pe dolarul
SUA şi menţinerea parităţilor fixe, ajustabile faţă de dolar într-o marjă de
± 1 la sută
Fără a agrea revenirea la cursurile fixe de schimb alestandardului aur:

Monedă 93
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

- guvernele au acceptat un compromis între cele două extreme: instituirea


unui regim valutar de cursuri, conform căruia ţările membre erau obligate să
declare o anumită valoare pentru moneda naţională şi să intervină pe pieţele
monetare pentru a limita fluctuaţiile cursului în interiorul unei bande de
fluctuaţie de +/- 1 la sută faţă de paritate;
- totodată, statele îşi rezervau dreptul de a devaloriza propria monedă atunci
când se impunea corectarea unor dezechilibre fundamentale ale balanţei de
plăţi.
2. în condiţiile în care monedele nu puteau fluctua liber, statele erau
obligate să asigure rezerve monetare adecvate, constituite, în principal,
din aur si monede convertibile, direct sau indirect, în aur.
SUA deţineau un rol privilegiat în cadrul sistemului, concentrând trei sferturi
din rezervele de aur ale băncilor centrale ale lumii:
- acoperirea deficitului de lichiditate era diferit concepută în cele două
programe:
- în timp ce în accepţiunea lui Keynes, ţările deficitare puteau apelala o
monedă, denumită bancor emisă de cătreo bancă centrală mondială,
- White a propus instituirea unui mecanism mai limitat de împrumut, soluţie
adoptată, de altfel.
Afost instituit un sistem de subscripţii şi cote integrate Fondului Monetar
Internaţional:
- fiecare dintre ţările membre subscrie o cotă-parte,care reflectă importanţa
economică a fiecărei ţări, în termeni de producţie şi pondere a comerţului
exterior al ţării respective în comerţul mondial;
- cota parte era subscrisă în procent de 25 la sută în aur sau monede
convertibile în aur, respectiv în dolari SUA, (singura monedă convertibilă în
aur) şi 75 la sută în moneda propriei ţări
3. evitarea reapariţiei concurenţei economice care a caracterizat decada
anilor 1930impunea stabilirea unor reguli care să asigure eliminarea
restricţiilor, discriminărilor şi a altor practici protecţioniste din
schimburile şi plăţile internaţionale şi totodată, convertibilitatea
reciprocă a monedelor ţărilor participante, prin intermediul dolarului,
considerat singura monedă convertibilă în aur
Autorităţile monetare americane s-au obligat să convertească oricând, la
cererea băncilor centrale, deţinerile lor în dolari la preţul oficial. Celelalte
operaţiuni comerciale sau financiare se efectuau în baza convertibilităţii
reciproce, oficiale şi de piaţă, monedele fiind convertibile în aur indirect, prin
intermediul dolarului.

Monedă 94
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

4. răspunderea internaţională solidară pentru menţinerea echilibrului


monetar şi instituirea cooperării internaţionale, pornind de la
dezavantajele evidente ale cursurilor fluctuante din anii 1930,
considerate responsabile pentru contractarea comerţului şi a
investiţiilor şi încurajarea speculaţiilor destabilizatoare
În vederea promovării comerţului internaţional, Statutul FMI:
- îndemna ţările membre să-şi declare monedele convertibile cât mai curând
posibil,o monedă fiind convertibilă în contextul în carepoate fi liber
schimbată într-o monedă străină.
- în accepţiunea FMI, principiul convertibilităţii se referea la convertibilitatea
curentă, respectiv convertibilitatea în tranzacţiile de cont curent, motivat
atât de experienţa anilor 1918-1939 reliefând mişcările capitalurilor private
ca factor de instabilitate economică, cât şi de teama unor mişcări speculative
debani fierbinți„hot money”de natură a sabota obiectivul liberalizării
comerţului internaţional axat pe cursuri fixe de schimb Multe ţări europene
nu au asigurat convertibilitatea monedelor lor până la finele anului 1958, iar
Japonia până în 1964.
Se impune menţionat faptul că poziţia specială a SUA în cadrul sistemului
monetar internaţional şi convertibilitatea timpurie a dolarului SUA au
transformat dolarul SUA în moneda cheie a lumii, o monedă internaţională,
mare parte dintre tranzacţiile internaţionale efectuându-se în dolari SUA.
Dolarul SUA era atractiv, putând fi utilizat în cumpărarea de bunuri şi servicii
de pe piaţa americană, ca unic ofertant. Băncile centrale deţineau parte
importantă din rezervele internaţionale sub forma activelor exprimate în dolari.
5. necesitatea instituirii unui forum instituţional care să reglementeze
cooperarea internaţională în domeniul monetar şi să intervină în mod
concertat în vederea asigurării stabilităţii sistemului monetar financiar
internaţional, care poate fi Fondul Monetar Internaţional.
Structural, regimul monetar internaţional instituit la Bretton Woods a combinat
respectarea principiilor suveranităţii naţionale cu cerinţa responsabilităţii
colective pentru conducerea relaţiilor monetare în plan internaţional.

Sarcina de lucru 4
Explicaţi principiile care au constituit baza funcţionării sistemului
financiar monetar internaţional instituit urmare Conferinţei financiar
monetare internaţionale de la Bretton Woods din 1944.

Monedă 95
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

3.2.3.Fondul Monetar Internaţional – instituţie cu vocaţie internaţională


Obiectivele şi resursele Fondului Monetar Internaţional
Fondul Monetar Internaţional este creaţie a Conferinţei Financiare şi Monetare
a Naţiunilor Unite de la Bretton Woods şi a devenit operaţional în decembrie
1945.
Cu un număr de 188 de membri, reprezintă unica instituţie concepută a ajuta
ţările membre să răspundă provocărilor pe care le implică globalizarea
economică.
În acest sens, FMI:
 evaluează tendinţele şi performanţele economiei globale,
 alertează ţările membre când sunt sesizate eventuale probleme,
 constituie un forum pentru dialog politic,
 oferă consultanţă şi finanţare guvernelor în vedereasoluţionării dificultăţilor
economice cu care se confruntă, ajutând ţările în curs de dezvoltare să
reducă sărăcia şi să asigure stabilitate economiei în plan naţional,
 ajută ţările membre să depăşească eventuale probleme induse de globalizare,
recenta criză financiară globală demonstrând, dacă mai era nevoie, gradul
puternic de interconectare al ţărilor care alcătuiesc economia globală.

Obiectiveleprincipale aleFondului Monetar Internaţional sunt:


a) promovarea cooperării monetare internaţionale prin intermediul unei
instituţii permanente, menite a oferi consultanţă şicolaborare în probleme
monetareinternaţionale;
b) facilitarea expansiunii şi a creşterii echilibrate a comerţului internaţional,
contribuţia la promovarea şi menţinerea unor nivele ridicate de ocupare a

Monedă 96
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

forţei de muncă, ale veniturilor reale, precum şi dezvoltarea resurselor


productive ale membrilor, ca obiectiv primar al politicii economice;
c) promovarea stabilităţii cursurilor de schimb, în vederea menţinerii
aranjamentelor de schimbdintre membri;
d) instituirea unui sistem multilateral de plăţi privind tranzacţiile curente între
membri şi eliminarea restricţiilor schimburilor valutare care limitează
creşterea comerţului mondial;
e) conferirea unui sentiment de încredere ţărilor membre disponibilizând
temporar resursele Fondului în condiţii de siguranţă, oferindu le
oportunitatea de a corecta dezechilibrele temporare în balanţa lor de plăţi,
fără a afecta prosperitatea naţională şi internaţională.
Resurselefinanciare ale Fondului sunt constituite, în principal, din cotele părţi
subscrise de fiecare ţară membră în momentul aderării la FMI, alocate în
funcţie de poziţiarelativă a acesteia în economia mondială.
Cota fiecărei ţări membre determină angajamentul financiar maxim faţă de
Fond, numărul de voturi şi dimensiunea accesului acesteia la finanţările FMI.
Pentru stabilirea cuantumului cotei, FMI utilizează o formulă de calcul, sub
formă de medie ponderată a indicatorilor privind PIB (50 la sută), gradul de
deschidere al economiei (30 la sută), variabilitatea economică (15 la sută) şi
rezervele internaţionale (5 la sută).
În prezent, cotele se subscriu în proporţie de 25 la sută în DST sau monede ale
ţărilor dezvoltate (dolari SUA,euro, lire sterline sau yeni japonezi) şi 75 la sută
în propria monedă.
Cotele sunt denominate în Drepturi Speciale de Tragere, unitatea de cont a
FMI. Cea mai mare ţară membră este SUA, cu o cotă, după revizuirea din
2011, de 42.1 miliarde DST, conferindu-i 16,7 la sută din numărul total de
voturi. România deține o cotă însumând 1 030, 2 milioane DST,
conferindu-i 0,44 din numărul total de voturi. .
Cotele conferă un număr de voturi din Consiliul Guvernatorilor, organismul de
decizie al FMI, ai cărui membri deţin un drept de vot diferenţiat în funcţie de
cotele vărsate de diferite ţări şi ajută la determinarea limiteide împrumut de la
Fond a fiecărei ţări şi poziţia ei în alocarea Drepturilor Speciale de Tragere.
Cotele sunt revizuite o dată la cinci ani şi pot fi majorate prin decizii
aleConsiliului Guvernatorilor, în funcţie de necesităţilede creştere a resurselor
FMI, redimensionând astfel poziţiile de putere în cadrul organismelor
decizionale.
În 2008, de pildă, ţările membre au aprobat majorarea cotelor pentru
economiile considerate dinamice, parte dintre ele economii emergente.La finele
lunii august 2009 cotele totale deţinute de FMI se cifrau la 217.4 miliarde DST,
Monedă 97
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

aprox. 325 miliarde dolariSUA. Urmare revizuirii din 2011, cotele totale
deţinute de FMI se cifrau la 238,182.7 milioane DST.
Cota unei ţări delimitează aspectele financiare şi organizaţionale cu FMI,
incluzând:
- subscripţia,cota subscrisă de o ţară determinând suma maximă de resurse
financiare pe careţara membră este obligată să o furnizeze Fondului, din
care 25 la sutătrebuie plătită în DST sau monede larg acceptate , respectiv
dolari SUA, euro, yen, lire sterlline) şi 75 la sută în propria monedă;
- dreptul de vot în deciziile FMI, fiecare membru dispunând de un număr de
250 de voturi, la care se adaugă câte un vot pentru fiecare cotă în
echivalent100 000 DST;
- accesul la finanţare, suma finanţării de care poate beneficia un membru,
sub Aranjamentele Extinse Stand by, poate reprezenta maximum 200 la sută
din cota sa anuală şi 600 la sută cumulate;
- alocările de DST, unitatea de cont a FMI, utilizată ca un activ
internaţional de rezervă, sunt stabilite proporţional cu cota sa.
-

Sarcina de lucru 5

Evaluaţi principalele direcţii de acţiune ale Fondului Monetar


Internaţional, în actualul context internaţional marcat de criza
globală

3.2.3.2. Activităţi ale Fondului Monetar Internaţional


Cu misiunea fundamentală deasigurare a stabilităţii sistemului monetar
financiar internaţional, FMI acţionează, în principal, pe trei direcţii:
 supravegherea,constă înmonitorizarea cu regularitate a economiilor şi
furnizarea de consultanţă în ideea identificării slăbiciunilor susceptibile a
produce instabilitate economică şi este concretizată în:
- supravegherea de ţară, care este un proces de consultare, de regulă anual, a
fiecărei ţări membră, echipa FMI efectuând o evaluare a
evoluţiiloreconomice şi financiare
- supravegherea regională, implică examinarea de către FMI a politicilor
urmate de grupările regionale, de tipul zonei euro, a Uniunii Economice şi
Monedă 98
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

Monetare Vest Africane, a Comunităţii Economice şi Monetare Central


Africane
- supravegherea globală, implică comentariile Consiliului Executiv al FMI
privind evoluţiile şi tendinţelepe pieţele financiare internaţionale şi ale
economiei globale
 asistenţa tehnică oferită de FMI acoperă, în principal, patru domenii de
activitate:
- politicile monetare şi fiscale,vizând instrumentele de politică monetară,
supravegherea şi restructurarea sistemului bancar managementul
operaţiunilor de piaţă valutară, sistemele de plăţi şi decontări şi dezvoltarea
structurii băncii centrale;
- politici şi management fiscal , incluzând taxele, politicile vamale şi
administrative,managementul datoriei publice interne şi externe;
- elaborare, management, diseminare şi îmbunătăţirea principalilor
indicatori economico financiari;
- legislaţie economică şi financiară.
 împrumuturile acordate de FMIintervin în situaţia unor severe probleme
financiare, în care o ţară nu poate găsi suficiente resurse pentru finanţarea
necesităţilor balanţei de plăţi externe, la preţuri accesibile, în condiţiile
menţinerii unui nivel sigur de rezerve. Împrumuturile FMI sunt menite a
ajuta ţările membre să rezolve problemele legate de balanţa de plăţi, să
stabilizeze economia şi să restaureze o creştere economică sustenabilă.
FMI acordă împrumuturi pentru:
• ajustarea calmă a diverselor şocuri din economie, ajutând astfel ţările
membre să evite ajustări brutale, foarte costisitoare pentru ţara respectivă şi
chiar pentru celelalte ţări prin efectul de contagiune economică şi financiară
• deblocarea altor finanţări, programele FMI potacţiona ca un catalizator
pentru ceilalţi solicitanţi de împrumut şipot constitui un semnal că ţara
respectivă a adoptat politici sănătoase, consolidând credibilitatea politicilor
şi crescând încrederea investitorilor
• prevenirea crizelor, dezechilibrele balanţei de plăţi implicând costuri
substanţiale ţării respective, extinse prin contagiune către alte ţări.
F.M.I.acordăîmprumuturi ţărilor membre corespunzător cotei de participare, cu
posibilitatea depăşirii, în anumite condiţii, a acesteia. Condiţionarea volumului
creditelor de cotade participare constituind o restricţie importantă în privinţa
volumului creditului de care poate dispune o ţară membră. Creditele se acordă
în valută liber convertibilă, în schimbul sumei echivalente în moneda naţională
iar restituirea împrumutului implică operaţiunea inversă, de "răscumpărare".

Monedă 99
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

Conform prevederilor Statutului FMI, împrumuturile într-o monedă


convertibilă se numesc trageri sau cumpărări, iar rambursările se numesc
răscumpărări.În accepţiunea FMI, acordarea propriu-zisă a unui împrumut
unei ţări membre este realizată prin tehnica ,,tragerilor” asupra Fondului.
Ţara care urmează să primească împrumutulîn valută pune la dispoziţia
Fondului suma echivalentă în moneda naţională. În acest mod,ponderea
deţinerilor de cătreFond de active în monede neconvertibile se majorează şi
scade ponderea monedelor convertibile;acordarea unui credit este de fapt o
,,cumpărare” de valută pe bază de monedă naţională, urmând ca rambursarea
creditului să fie o ,,răscumpărare” a monedei naţionale prin valută (aceeaşi sau
alta faţă de cea în care a fost realizată creditarea, conform deciziilor Fondului).
Acordarea împrumuturilor se efectuează în "tranşe" care se derulează pe
măsură ce ţările debitoare îndeplinesc o serie de condiţii legate de programele
lor economice şi financiare. Astfel, se recomandă sau în unele cazuri se
impune, recurgerea la disciplina stabilizării cursurilor monedelor naţionale,
reducerea deficitelor bugetare, presiuni asupra salariilor, eficientizarea
economiilor naţionale, incluzând şi privatizarea ş.a.
Primirea unui împrumut de către un stat poate fi efectuată sub forma unei
cumpărări directe sau a unei asigurări de trageri.
Asigurările de tragericonstituie, conform celui de-al doilea amendament la
statutul FMI, “o decizie prin care Fondul dă unui membru asigurarea că acesta
va putea să efectueze cumpărări din contul de resurse generale, în cursul unei
perioade de timp specificate şi până la un nivel determinat”. Deşi aceste
“asigurări” sunt acordate, în general, pentru o perioadă de 12 luni, Fondul a
aprobat şi asigurări de tragere valabile pentru 2 ani.
Principalele tipuri de împrumut acordate de FMI constau în:
Tranşa de rezervă – conform căreia orice ţară membră poate să obţină o
finanţare egală cudiferenţa dintre cotă şi moneda naţională deţinută de Fond;
Tranşele de credit – considerată ca fiind politica de finanţare de bază,fiecare
tranşă de finanţarereprezentând până la 25 % din cota parte a ţării,cuantumul
integral al creditelor putând ajunge până la valoarea integrală a cotei părţi a
fiecărei ţări membre.

Pot fi acordate împrumuturi în patru tranşe, astfel:


- prima tranşă de credit, reprezentând maximum 25 la sută din cota de
participare se acordă pe baza unui program cu măsuri rezonabile de
redresare, pentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 ani;
- următoarele tranşe de credit presupun încheierea, de către ţara debitoare, a
Aranjamentelor Stand- By cu FMI,respectiv aunui program politic elaborat
Monedă 100
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

în colaborare cu FMI. Intervin în aceste situaţii condiţionările detaliate, sub


forma criteriilor de performanţă care pot fi utilizate pentru a monitoriza
îndeplinirea programului, creditul fiind acordat în etape şi ajustat conform
gradului de îndeplinire a condiţiilor impuse. Practicate din
1952,Aranjamentele Stand- By reprezintă cea mai cunoscutăfacilitate de
împrumut, care furnizează resurse ţărilor cu un venit mediu ce solicită
asistenţă financiară pentru acoperirea deficitelor balanţei de plăţi; volumul
creditului poate ajunge până la 100 % din cota parte;
Facilitatea Extinsă de Finanţare, respectiv mecanismul lărgit de
creditare(Aranjamentele Extinse Stand by)a fost instituit în 1974, pentru a
oferi resurse financiare ţărilor membre care prezintă dezechilibre în balanţa
de plăţi cauzate de dezechilibrul structural din domeniul producţiei, din
comerţul exterior şi al preţurilor. În această variantă de creditare, volumul
creditului poate ajunge până la 200 % din cota parte, iar volumul total al
creditului poate să ajungă cu plafon cumulat de 600 % faţă de cota parte;
 Facilitate pentru transformări sistemice – a funcţionat în perioada aprilie
1993 – decembrie 1995 şi a urmăritajutorarea ţărilor al căror sistem
comercial a fost puternic perturbat de trecerea la economia de piaţă.
 Mecanismul de finanţare compensatorie – a fost introdus în 1963 în scopul
furnizării unor resurse financiare ţărilor membre ce înregistrează
dezechilibre ale balanţei de plăţi provenite din exporturi, dificultăţi
temporare, în mare parte independente de voinţa lor. Din mai 1998 Fondul a
decis oferirea unui ajutor financiar şi ţărilor membre ce înregistrează
dezechilibre ale balanţei de plăţi provenite din costul ridicat al importului de
cereale. Totalul finanţării prin această facilitate este de până la 122% faţă de
cota parte, defalcat astfel: 40% pentru deficitul provenit din export, 40%
pentru situaţii neprevăzute şi 17 % pentru costul superior al importului de
cereale, fiind asigurată o tranşă de credit facultativă de până la 25 % din
cota parte.
 Mecanismul de finanţare a stocurilor regulatorii – este instituit în 1969, în
scopul ajutării ţărilor membre ce înregistrează dificultăţi în balanţa de plăţi,
ţări ce contribuie la constituirea de stocuri internaţionale de produse
primare, cuantumul maxim de finanţare fiind de maxim 45 % din cota parte.
Încă din 1964 FMI a luat decizia să permită ţărilor în curs de dezvoltare care
stochează produse primare, în scopul reducerii ofertei de pe pieţele
internaţionale, să angajeze o tranşă suplimentară de credite, până la 25 %
din cotele lor părţi (cu condiţia ca stocurile “tampon” să fie constituite
conform principiilor care trebuie să guverneze relaţiile interguvernamentale
stabilite de ONU). Împrumutul este rambursat la lichidarea stocurilor
respective, prin exportul lor în perioadele în care preţurile de pe pieţele
internaţionale cresc.

Monedă 101
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

 Mecanismul de finanţare suplimentară – a fost creat în 1977 şi vizează


finanţarea ţărilor membre ce înregistrează dificultăţi de plăţi importante, în
raport cu mărimea economiei şi cota parte la Fond sau pentru o perioadă mai
lungă decât cea pentru care pot obţine tranşe normale de credit, sursele
utilizate în cadrul acestui mecanism fiind proprii Fondului. Resursele puse
la dispoziţia acestei facilităţi provin, în principal, din împrumuturi cu
dobândă acordate de ţările dezvoltate. Dobânda este recalculată din 6 în 6
luni, fiind egală cu dobânda semestrială medie a bonurilor de tezaur cu
scadenţă de 5 ani, emise de guvernul SUA. Plasamentele resurselor
respective trebuie totodată să reprezinte creanţe foarte lichide, deoarece
împrumuturile angajate de FMI sunt rambursabile la vedere, dacă ţara
creditoare face dovadă că are nevoie de aceste fonduri pentru plăţile sale
externe. În plus, ţara creditoare poate să transfere aceste creanţe altui
creditor, fără consimţământul Fondului, la un preţ convenit între cedent şi
cesionar.
 Contul de subsidii (subvenţii) - a fost creat în anul 1980, în scopul
diminuării costurilor implicate de mecanismul finanţării suplimentare,
pentru ţările membre cu venit naţional foarte redus. Din acest cont, FMI
suportă o parte din dobânzile percepute de la ţările în curs de dezvoltare care
beneficiază de finanţare suplimentară.
 Ţările cu venituri reduse pot obţine împrumuturi de la FMIla dobânzi foarte
mici sau preferenţiale uzând de Facilităţile de Creştere şi Reducere a
Sărăciei, care este principalul instrument prin care FMI furnizează suport
financiar ţărilor care au formulate strategii de reducere a sărăciei. Obiectivul
esenţial al acestei facilităţi este acela de a promova poziţii sustenabile ale
balanţei de plăţi în vederea promovării unei creşteri sustenabile, suport a
creşterii nivelului de viaţă şi a reducerii sărăciei.
 Ţările membre pot accesa şi Facilităţi împotriva Şocurilor
Exogeneconcepute ca o soluţie de reducere a efectelor eventualelor şocuri
economice, de tipul creşterilor masive ale preţurilor alimentelor şi
combustibililor sau a dezastrelor naturale. Facilitatea se acordă pe o
perioadă de la 66 de luni la 10 ani, cu o dobândă de 0,5 la sută pe an.

Sarcina de lucru 6
Pe baza datelor disponibile pe site-ul Biroului Regional pentru
România şi Bulgaria, (www.fmi.ro) analizaţi modul de exercitare
de către Fondul Monetar Internaţional a funcţiei de supraveghere

Monedă 102
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

3.2.4. Drepturile Speciale de Tragere – moneda Fondului Monetar Internaţional


Drepturile Speciale de Tragere constituie o unitate de cont a FMI şi a altor
organizaţii internaţionale, un activ internaţional de rezervă creat de FMI în
1969 pentru a suplimenta rezervele oficiale ale ţărilor membre în vederea
asigurării necesarului de lichiditate internaţională cerut de economia mondială.
DST a fost iniţial definită ca echivalent a 0,888671 grame aur fin, egală, la
acea vreme, cu un dolar SUA.
La finele lunii septembrie 2009, suma alocărilor de DST s-a cifrat la 204,1
miliarde,echivalent a 324 miliarde dolari SUA.
- DST au fost create sub auspiciile FMI pentru a sprijini sistemul cursurilor
fixe instituit la Bretton Woods, într-un context în care cele mai uzitate active
de rezervă ale sistemului monetar internaţional- aurul şi dolarul SUA -
deveniseră insuficiente, dată fiind expansiunea comerţului internaţional şi a
dezvoltării financiare.
- DST nu esteo monedă în sensul propriu, este o creanţămai uşor utilizabilă
decât monedele ţărilormembre ale FMI.
Titulariide DST pot obţine monedele celorlalte ţări membre oferind înschimb
DST în două moduri:
- fieprin aranjamente de schimburi voluntare între membri,
- fie de la ţările care au o poziţie externă puternicăşi sunt desemnate de către
FMI săcumpere DST de la ţările cu o poziţie slabă.
După prăbuşirea sistemului de la Bretton Woods din 1973, DST a fost redefinit
(iulie 1974)ca un “coş” de 16 monede, pentru ca, începând din 1981 numărul
acestora să fie redus la 5 monede de importanţă internaţională (dolarul SUA,
lira sterlină, marca germană, francul francez, yenul japonez).
Monedă 103
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

În prezent, “coşul” cuprindeeuro, yenul japonez, lirasterlină şi dolarul SUA.


Valoarea în dolari a DST este postată zilnic pe site-ul FMI.
Valoarea zilnică a DST este calculată prin însumarea ponderii fiecărei monede
în coş evaluate în dolari SUA, pe baza cursului de schimb al fiecărei monede,
cotat în fiecare zi pe piaţa Londrei.
Compoziţia coşului este revizuită la fiecare cinci ani de către Consiliul
Executiv pentru a exista garanţia că reflectă importanţa relativă a monedelor în
sistemele comercial şi financiar mondial.
Cea mai recentă revizuire a compoziţiei coşului a fost efectuată în noiembrie
2010, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2011 şi reflectă importanţa exporturilor
de bunuri şi servicii şi suma rezervelor denominate în moneda respectivă
deţinute de alte ţări membre ale FMI, astfel:
Denumirea monedei Pondere Cantitate
dolarul SUA 41,9 0.6600
Euro 37,4 0.4230
lira sterlină 11,3 0.1110
yenul japonez 9,4 12 100

Practica internaţională a relevat avantajele utilizării DST constând în:


• stabilitatea monedei, DST este mai stabil decât oricare dintre valute, dată
fiind compoziţia sa de “coş monetar” al celor mai importante valute pe plan
mondial, deprecierea uneia dintre monede fiind compensată de aprecierea
alteia
• emiterea sa de către un organism internaţional, evitându-se propagarea
deficienţelor economiilor naţionale
• diminuarea riscurilor de apariţie a unor eventuale dezechilibre, emisiunea
de DST fiind consecinţa unui necesităţi raţional determinate.
Utilizarea DST a evidenţiat, în relativ scurta sa istorie, o serie de dezavantaje,
dintre care cele mai importante se referă la faptul că:
• nu îndeplineşte toate funcţiile monetare, nefiind un mijloc direct de plată;
• circulă doar la nivelul autorităţilor monetare (FMI, BRI, bănci centrale);
• nefiind exclusă o orientare greşită a politicilor FMI, nu există nicio garanţie
a protejării împotrivainflaţiei şi a deflaţiei;
• distribuirea lor pe criteriul cotelor de participare determină o alocare
inechitabilă , ţările industrializate beneficiind de sume mai mari comparativ
cu ţările emergente, care primesc sume mai mici în raport cunecesităţile lor.
FMI poate aloca DST ţărilor membre proporţional cucota deţinută la FMI.
Managementul cotelor impune FMI să bonificeo dobândăpentruexcesul de
Monedă 104
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

rezerve deţinut în cont de o ţară peste cota sa,în timp ce deficitul de DST este
sancţionat cu o dobândă penalizatoare.
În practica FMI există trei tipuri de alocări:
 alocări generale de DST, generate de necesităţile globale, pe termen lung,
de suplimentare a activelor de rezervă; FMIa decis asemenea alocări de trei
ori până în prezent, ultima alocare fiind efectuată în august 2009 însumând
161,2 miliarde DST;
 alocări speciale de DST, pentru realizarea diferitelor obiective;
 vânzări şi cumpărări de DST, pentru plata obligaţiilor către FMI sau pentru
ajustarea compoziţiei rezervelor deţinute; în această ipostază, FMI
acţionează ca un broker între membri, asigurându-se că DST pot fi
schimbate pe alte monede uşor utilizabile. Timp de mai bine de două
decenii, piaţa DST a funcţionat prin aranjamente voluntare între membri, cu
limite valorice stabilite prin respectivele angajamente. Începând din 2009,
volumul şi mărimea tranzacţiilor s au extins, în vederea asigurării
delichidităţi pe piaţa DST.
În concluzie, în practica internaţională, DST poate fi deţinută şi utilizată
numai la nivel oficial de către ţările membre, pentru:
- obţinerea de valute prin tranzacţii directe, la cursul zilei,între ţările
membre,implicândDST şi oricare dintrevalute;
- încheierea de acorduri swap, conform cărora, un stat transferă DST altui
stat, în schimb unui activ de rezervă, exclusiv aur, cu condiţia restituirii
sumei respective în DST la o dată ulterioară şi la cursul convenit între părţi;
- efectuarea de operaţiuni forward, tranzacţii conform cărora o ţară membră a
FMI vinde sau cumpără DSTprin intermediul oricărui activ monetar,
exclusiv aur,a o dată viitoare şi un curs convenit în momentul încheierii
tranzacţiei;
- suplimentarea rezervelor valutare ale statelor membre;
- obţinerea de valute de la o altă ţară membră a FMI;
- acordarea de împrumuturi, rambursarea lor şi plata dobânzilor în DST; în
general, dobânzile se calculează săptămânal, ca medie ponderată a
dobânzilor la anumite titluri financiare ale fiecăreia dintre ţările ale căror
monede au fost incluse în compoziţia DST.
În afara utilizării la nivel oficial a DST,se remarcă şi utilizări private, în
domeniul afacerilor, de tipul stabilirii unor tarife internaţionale în situaţiile în
care sunt implicate monedele mai multor ţări.

Monedă 105
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

Sarcina de lucru 7

Pe baza datelor disponibile pe site-ul Fondului Monetar Internaţional


(www.imf.org) calculaţi valoarea în dolari a DST pentru data de 1
octombrie 2011.

Rezumat
Într-o lume puternic monetizată,principala modalitate dealocare a resurselor o
constituie sistemul financiar monetar. Maniera în care sistemul monetar
funcţioneazăeste de natură a recompensa anumite activităţi şi a penaliza altele
la nivel personal, local, naţional şi global, în orice sector al economiei şi în
orice formă de organizare a societăţii. La nivel naţional, sistemul monetar
reprezintă “the scoring system” pentru jocul economic, ale cărui reguli sunt
stabilite prin legi şi alte instrumente legale. Evoluţia istorică pare a ilustra că
sistemele monetare naţionale, această“primă cauză a necazurilor” care
afectează ordinea economică şi financiară, au devenit, în timp, nu numai
incoerente, dar şi de neînţeles pentru marea majoritate a oamenilor.. Natura
oricărui joc şi cum este interpretat el reflectă ceea ce sistemul scoring
recompensează sau penalizează şi impune o profundă cunoaştere a trecutului,
pentru aidentifica modalităţi de acţiune pentru prezent şi viitor. În această
perioadă de profunde dezechilibre care afectează viaţa economică a lumii şi nu
numai, în care omenirea pare a fi în tranziţie, cunoaşterea principiilor care au
guvernat ordinea financiar monetară internaţională şi a activităţii instituţiilor cu
vocaţie internaţională devine obligatorie pentru a ne permite înţelegerea
necesităţii reformării sistemului monetar financiar internaţional şi a revizuirii
politicilor şi strategiilor instituţiilor monetar financiare internaţionale; într-un
context în care crizele financiare devin tot mai frecvente şi mai severe.

Teste de autoevaluare

Monedă 106
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

1. Rezultatul Conferinţei monetareşi financiare aNaţiunilor Unitede la Bretton


Woods din iulie 1944 s-a concretizat în apariţiasistemului monetar
financiarinternaţional, caracterizat prin următoarele trăsături fundamentale:
a) răspunderea internaţională în solidar faţă de echilibrul monetar şi
instituirea unei cooperări instituţionale;
b) promovarea unui sistem de schimb etalon aur-devize, centrat pe lira
sterlină;
c) menţinerea parităţilor fixe, ajustabile faţă de lira sterlină, într-o marjă
de ±1%;
d) stabilirea comună a unui cod de conduită în ceea ce priveşte
mecanismele de ajustare a cursului de schimb;
e) instituirea unui organism de creditare mutuală şi de intervenţie
concertată în vederea asigurării stabilităţii sistemului monetar
financiar internaţional.

2.Primele instituţii cu vocaţie internaţională, înfiinţate în anul 1945au fost:


a) Fondul Monetar Internaţional;
b) Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului;
c) Banca Internaţională pentru Reconstrucţie si Dezvoltare;
d) Comunitatea Economică Europeană;
e) Banca Reglementelor Internaţionale.

3. Drepturile Speciale de Tragere, DST (SpecialDrawing Rights, SDR) create


de către FMI în 1967, reprezintă :
a) unităţi de cont, menite să îndeplinească rolul de instrumente
internaţionale de plată;
b) unităţi de cont, menite să îndeplinească rolul de instrumente
internaţionale de rezervă;
c) unităţi de cont, menite să îndeplinească rolul de instrumente
internaţionale de investire;
d) unităţi de cont, menite să îndeplinească rolul de instrumente
internaţionale comerciale;
e) unităţi de cont, menite să îndeplineascărolul de instrumente
internaţionale de scont.

4. Valoarea paritară este:


a) dreptul deţinătorului de monedă naţională de a solicita băncii emitente
moneda altei ţări (valuta) la cursul oficial;
b) raportul valoric dintre două unităţi monetare;
c) preţul unei monede (naţională sau internaţională) exprimat într-o altă
monedă cu care se compară valoric;
d) cantitatea de metal preţios care se atribuie unei unităţi monetare;

Monedă 107
Mariana Trandafir Organizarea monetară în plan naţional şi internaţional

e) dreptul rezidenţilor şi alnerezidenţilor de a schimba moneda naţională


cu o altă monedă străină.

5. Drepturile Speciale de Tragere constituie:


a) un activ internaţional de rezervă;
b) o unitate de cont a FMI şi a altor organizaţii internaţionale;
c)o monedăefectivă;
d)moneda Uniunii Europene;
e) moneda SUA.

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare


1. a, d, e; 2. a, c; 3. - ; 4. d; 5. a, b.

Bibliografie minimală
Dardac, Nicolae & Barbu, Teodora (2009). Monedă, Editura ASE, Bucureşti, pag.
185-210
Dragomir, Georgeta (2008). Economie monetară şi financiară. Galaţi: Ed. Fundaţiei
Danubius, pag. 69-78;
Kiriţescu, C. (1982). Moneda: mică enciclopedie. Bucureşti: Ştiinţifică şi
enciclopedică, pag. 147-151;
Schuler, Kurt (2006). Tablesof modern monetary system, august, 2006,
http://www.dollarization.org.
http://www.imf.org.
http://www.fmi.ro.

Monedă 108