Sunteți pe pagina 1din 25

4.

UNIFICAREA MONETARĂ EUROPEANĂ

4.1. Construcţia europeană – între deziderat şi acţiune 110


4.2. Uniunea Economică şi Monetară 113
4.3. Piaţa unică europeană 123
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 130
Teste de autoevaluare 131
Lucrare de verificare 131
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 132
Bibliografie minimală 133

Obiective specifice:

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

 să descrii etapele istorice de cristalizare a Uniunii


Europene;
 să analizezi mecanismul de funcţionare a mecanismului
cursului de schimb în cadrul Sistemului Monetar European;
 să precizezi etapele înfăptuirii Uniunii Economice şi
Monetare şi paşii parcurşi de fiecare ţară membră a Uniunii Europene
pentru adoptarea monedei euro.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore


Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

4.1. Construcţia europeană – între deziderat şi acţiune


4.1.1. Etape istorice ale construcţiei europene
De la visul filozofic al lui Victor Hugo, ideea “Statelor Unite ale Europei”,
preluată,între 1945 și 1950, de oameni de stat precum Robert Schuman,
Konrad Adenauer, Alcidede Gasperiși Winston Churchill, până la configuraţia
actuală, construcţia în plan financiar a Uniunii Europene s-a derulat
subimpactul profundelor mutaţii generate mediului financiar de:
(i)liberalizarea fluxurilorinternaţionale de capital;
(ii) remarcabilele progrese ale tehnologiei informaţionale;
(iii) diminuarea treptată a efectelor aşa–numitelor “bariere naturale”, implicând
diferenţele de limbă şi cultură;
(iv) perfecţionarea cadrului de reglementare şi al introducerii euro, care a
eliminat riscul valutar în interiorul uniunii, concretizând astfel schimbarea
concepţiei“guvernul ştie cel mai bine” a anilor 1980 şi reorientarea ei către o
mai eficientă competiţie prin încurajarea relaxării barierelor care obstrucţionau
consolidarea financiară.
Ideea creării unei uniuni europene îşi găseşte originile în dorinţa evitării
repetării evenimentelor nefaste care au marcat Europa la început de secol al
XX lea şi care au culminat cu cel de al doilea Război Mondial. Scindarea
Europei între vest şi est, imediat după război şi declanşarea Războiului Rece
care a durat 40 de ani, sunt evenimente care au impus atenţiei decidenţilor
necesitatea unei organizări structurate a Europei Occidentale, bazată pe
interese comune şi fondate pe tratate, care să garanteze statul de drept şi
egalitatea între toate ţările membre, şi să instituie cooperarea între statele
Europei într un climat de pace durabilă
Un prim pas pe calea unificării europene l-a constituit crearea Consiliului
Europei, în 1949, prin semnarea Tratatului de la Londra de către zece ţări
(Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia,
Suedia şi Marea Britanie). Obiectivul primordial al Consiliului Europei este
acela al asigurării respectării valorilor fundamentale drepturile omului,
democraţie şi respectarea legilor. În prezent, sunt membre ale Consiliului
Europei 47 de ţări
Prezentate succint, principalele momente ale construcţiei europene sunt:
 1950 – Tratatul cu privire la CECO - Comunitatea Economică a
Cărbunelui şi a Oţelului (Paris) – la care au participat 6 ţări: Franţa,
Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, instituită cu scopul plasării
producţiei de cărbune şi oţel sub o autoritate comună, asigurând astfel

Monedă 110
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

pacea între popoarele europene şi facilitându-le colaborarea în cadrul unor


instituţii comune
 1957 – Succesul Tratatului de instituire a CECO a încurajat semnarea
Tratatului privind crearea Comunităţii Economice Europene – CEE
(Roma), cunoscută şi sub denumirea de „Piaţa comună”, cu scopul de a
asigura libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor între statele
membre. Taxele vamale între cele şase state au fost eliminate în totalitate
în iulie 1968.
 1973 - Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit se alătură Comunităţii
Economice Europene. în 1975 s-a înfiinţat Fondul European de Dezvoltare
Regională (FEDR).
 1981 - Grecia s-a alăturat Comunităţii, urmată de Spania şi Portugalia
în 1986.
 1985 - Comisia Europeană, sub președințialui Jacques Delorsa
prezentat Cartea albă privind calendarul pentru realizarea pieţei unice
europene până la data de 1 ianuarie 1993.
 1987 -1 iulie, a intratînvigoareActulUnic European, tratatcare
punebazeleunui program peșaseani,
destinatsoluționăriiproblemelorvizândliberacirculație a mărfurilorîn UE,
luândastfelnaștere "Piațaunică"
 1989 - Căderea zidului Berlinului a condus la unificarea Germaniei,
în octombrie 1990, după 28 de ani şi la democratizarea ţărilor Europei
Centrale şi de Est prin eliberarea de sub controlul sovietic.
 1991- decembrie, Uniunea Sovietică a încetat să existe.
 1991- decembrie, este adoptat la Maastricht , de către Consiliul
European format din şefi de stat şi de guvern,.Tratatul privind Uniunea
Europeană care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul a creat
Uniunea Europeană (UE), adăugând domenii de cooperare
interguvernamentală structurilor comunitare integrate existente.
 1995 - Austria, Finlanda şi Suedia au aderat la UE.
 1997 - sunt deschise negocierile privind statutul de viitor membru cu
fostele state ale blocului sovietic (Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria,
Polonia, România şi Slovacia), cele trei state baltice care au făcut parte din
Uniunea Sovietică (Estonia, Letonia şi Lituania), una dintre republicile
fostei Iugoslavii (Slovenia), precum şi două state mediteraneene (Cipru şi
Malta).
 1999 - a fost introdusă moneda euro pentru tranzacţii financiare (sub
altă formă decât numerar) în timp ce bancnotele şi monedele au fost emise

Monedă 111
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

trei ani mai târziu în cele 12 state ale spaţiului euro (cunoscut sub numele de
zona euro).
 2000 - UE a adoptat „strategia de la Lisabona” în vederea
modernizării economiei europene, astfel încât aceasta să devină competitivă
pe piaţa mondială.
 2002 - la reuniunea de la Copenhaga din decembrie, Consiliul
European a adresat invitaţii către 10 noi state (Cipru, Republica Cehă,
Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia şi
Slovenia).care au aderat la Uniune la 1 mai 2004.
 2005 - Consiliul European a început negocierile de aderare cu Turcia
şi cu Croaţia.
 2005 - UE a acordat statutul de „ţară candidată” fostei Republici
Iugoslave a Macedoniei.
 2007 - 1 ianuarie, candidatele din 1995, Bulgaria şi România au
aderat la Uniune.
 2007 - 1 ianuarie, Slovenia a adoptat moneda euro.
 2008 - 1 ianuarie, Malta şi Cipru au adoptat moneda euro.
 2009 - 1 ianuarie, Slovacia a adoptat moneda euro.
 2009 - 1 decembrie, intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.
 2011 –Estonia a adoptat moneda euro
 2013- 1 iulie, Croația a devenit a 28-a țară membră a UE
 2014 - 1 ianuarie, Letonia a adoptat moneda euro
 2015 - 1 ianuarie, Lituania devine a 19-a țară carea adoptat moneda
euro
4.1.2. Criterii pentru obţinerea statutului de membru
În conformitate cu prevederile Tratatului de la Roma, „orice stat european
poate solicita să devină membru al Comunităţii”, cu respectarea criteriului
conform căruia statele membre trebuie să aibă „sisteme de guvernare […]
bazate pe principiile democraţiei.”
În 1993, Consiliul European a stabilit trei criterii, cunoscute sub denumirea
„Criteriile de la Copenhaga”, care trebuie îndeplinite de către orice stat
pentru a deveni membru.
La momentul aderării, noii membri trebuie să dispună de:
 instituţii stabile ce garantează democraţia, statul de drept, drepturile omului
şi respectarea şi protecţia minorităţilor;
 economie de piaţă funcţională şi capacitatea de a face faţă presiunii
concurenţiale şi forţelor pieţei din adrul Uniunii;
Monedă 112
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

 capacitatea de a prelua obligaţiile de membru, inclusiv sprijinirea


obiectivelor Uniunii. Trebuie să aibă o administraţie publică capabilă să
aplice şi să administreze în practică legislaţia UE.
Negocierile de aderare se poartă între fiecare stat candidat şi Comisia
Europeană care reprezintă UE. După încheierea acestora, decizia de a permite
unui nou stat să adere la UE se ia unanim de către statele membre în cadrul
Consiliului. Parlamentul European trebuie să dea avizul conform printr-un vot
pozitiv cu majoritatea absolută a membrilor. Toate tratatele de aderare trebuie
ulterior ratificate de către statele membre şi ţările candidate conform
procedurilor constituţionale ale fiecărei ţări.
Pe parcursul perioadei de negociere, ţările candidate primesc ajutor din partea
UE pentru facilitarea creşterii economice. În cazul aderării celor 10 ţări în
2004, acesta a constat într-un pachet de 41 de miliarde de euro, având ca
principal scop finanţarea proiectelor structurale, astfel încât nou-veniţii să-şi
poată îndeplini obligaţiile de membru.
Odată cu extinderea Uniunii de la 25 la 28 de ţări, statele membre au început
elaborarea unui nou tratat, care să garanteze funcţionarea eficientă şi
democratică a UE. Pe parcursul acestui proces, a fost relevată îngrijorarea
privind graniţele finale ale Uniunii Europene şi chiar identitatea acesteia.
Deşi Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein îndeplinesc condiţiile pentru a
deveni membre, ele nu sunt membre ale Uniunii Europene datorită opoziţiei
cetăţenilor acestor ţări.

Sarcina de lucru 1
Întocmiţi un eseu privind necesitatea îndeplinirii de către fiecare ţară
candidată a „Criteriilor de la Copenhaga”

4.2. Uniunea Economică şi Monetară


Uniunea Economică și Monetară (UEM) face parte din procesul de integrare
europeană, proces gradual, în interiorul căruia pot fi delimitate șase etape
(Uniunea Europeană, 2015):
 zonă de comerț preferențial (cu tarife vamale reduse între anumite țări)
 O zonă de liber schimb (fără taxe vamale pentru anumite bunuri sau
pentru toate produsele comercializateîntre țările participante la această zonă)
Monedă 113
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

 O uniune vamală (cu aceleași taxe vamale externe pentru țările terțe și
o politică comercială comună)
 O piață unică (cu norme comune privind produsele și cu libera
circulație a mărfurilor, a capitalurilor, a forțeide muncă și a serviciilor)
 Uniunea economică și monetară (o piață unică, cu o monedă unică și o
politică monetară comună)
 Integrarea economică completă (toate elementele enumerate mai sus, la
care se adaugă politici fiscaleși alte tipuri de politici economice armonizate)

Tranziția spre Uniunea economică și monetară actuală poate fi divizată în patru


etape(Uniunea Europeană, 2015):
 1957-1970 - de la Tratatul de la Roma la Raportul Werner

Uniunea Economică şi Monetară a fost concepută cu scopul de a transforma


zona de liber schimb instituită în baza Tratatului de la Roma într-o uniune
economică până la finele deceniului.
În anul 1969, în urma unei serii de crize a cursului de schimb şi a balanţei de
plăţi, liderii celor şase ţări membre ale Comunităţii Economice Europene au
decis elaborarea unui plan de uniune economică şi monetară.
Această decizie s-a materializat în anul 1970, sub formaRaportului Werner,
care prevedea realizarea uniunii în trei etape până în anul 1980 şi avea drept
scop:
 convertibilitatea deplină şi ireversibilă a monedelor statelor membre;
 eliminarea fluctuaţiilor cursului de schimb;
 fixitatea irevocabilă a parităţii şi cursurilor valutare;
 completa liberalizare a fluxurilor de capital.
Pentru a atingeaceste obiective, raportul sublinia necesitatea coordonării mai
strânse a politicilor economice, ceea ce implica gestionarea rezervelor și a
ratelor dobânzilor la nivel comunitar și armonizarea politicilor
bugetarenaționale.

Planul Werner nu a putut fi pus în aplicare datorită conjuncturii economice de


ansamblu: căderea sistemului de la Bretton Woods, care avea la bază sistemul
de cursuri fixe, respingerea ideii de înfiinţare a unei instituţii monetare comune
şi de aplicare a unei politici fiscale unitare la nivel comunitar.
Proiectul a fost abandonat în anul 1971, după prăbuşirea sistemului cursurilor
de schimb fixe de la Bretton Woods, moment în care ţările europene au înţeles

Monedă 114
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

că fluctuaţiile necontrolate ale cursurilor de schimb puteau avea repercusiuni


negative asupra viitoarelor etape ale integrării comerciale.
 1970-1979 - ed la Raportul Werner la Sistemul Monetar European
(SME)
În contextul instabilității piețelor valutare generate de decizia din august 1971
a Statelor Unite de a lăsa dolarul să fluctueze, în 1972 a fost pus în aplicare
aranjamentul cunoscut ub numele de „şarpele monetar”, care avea drept scop
stabilizarea cursurilor de schimb pentru mai multe monede europene, dar care
a devenit curând victima unor noi tulburări monetare şi a recesiunii
internaţionale care a urmat primei crize petroliere din anul 1973
Aranjamentul prevedea ca monedele celor şase statemembre fondatoare ale
Comunităţii EconomiceEuropene (la care s-au adăugat ulterior Marea
Britanieşi Danemarca) să păstreze între ele o marjă de fluctuaţiede +/- 2,25%,
având drept pivot dolarul american, ceeace însemna că între moneda cea mai
bine cotată şi ceamai slab cotată putea să existe un ecart de maximum4,5%.
Menţinerea raporturilor valorice stabilite întremonede se făcea prin intervenţii
frecvente ale băncilor centrale.
Şarpele monetar a funcţionat cu dificultate, cu dese momente de retrageri şi
reveniri ale statelor membre şi cu numeroase reajustări de parităţi prin
devalorizare şi revalorizare. După ce mai multe monede au aderat la acest
sistem sau l-au părăsit, „şarpele” se limita în 1977 la „zona mărcii germane”,
formată din Germania, ţările din Benelux şi Danemarca.
„Moartea prematură” a șarpelui nu a redus din eforturilede a crea o zonă de
stabilitate monetară. O nouă propunerede creare a UEM a venit, în 1977, din
partea președinteluide atunci al Comisiei Europene, Roy Jenkins
 1979-1991- de la lansarea SME la Maastricht

Şarpele monetar a fost înlocuit de către Sistemul Monetar European, în urma


Consiliului European de la Bruxelles din decembrie 1978, fiind adoptat în
1979, de către cele nouă ţări membre ale Comunităţii Europene la acea dată,
care au devenit membri de facto ai acestuia.
Pe baza propunerii comune a cancelarului Germaniei Helmut Schmidt şi a
preşedintelui Franţei, Valer Giscard d’Estaing a fost relansat proiectul
integrării monetare prin crearea Sistemul Monetar European, conceput ca un
instrument de creare a unei zone de stabilitate monetară în spaţiul comunitar,
dar şi ca o verigă de legătură între Bretton Woods şi Uniunea Economică şi
Monetară. Sistemul Monetar European (SME) a rămas în vigoare până la
lansarea monedei euro în anul 1999.
Crearea sistemului a fost facilitată de consensul țărilor UE privind controlul și
reducerea inflației. În plus, cursurile de schimbnu puteau fi modificate decât
Monedă 115
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

prin acordul reciproc al țărilorUE participante și al Comisiei – un transfer de


autonomiemonetară fără precedent

În cadrul Sistemului Monetar European s-a pus accentul pe:


 coordonarea politicii monetare şi asigurarea convergenţei în vedere
stabilizării preţurilor şi a cursurilor de schimb;
 consolidarea relaţiilor între băncile centrale;
 condiţionarea realinierii cursurilor de schimb de respectarea angajamentelor
asumate cu privire la politica de convergenţă;
 eliminarea restricţiile privind libera circulaţie a capitalurilor în scopul
reducerii frecvenţei şi a efectelor deprecierilor destabilizatoare (care se mai
produceau uneori);
 promovarea politicilor de menţinere în fiecare ţară a inflaţiei la o rată
scăzută.

Sistemul Monetar European (SME) se baza pe cursuri de schimb stabile, dar


ajustabile, definite în relație cu o unitate monetarăeuropeană (ECU) – un coș
valutarbazat pe media ponderată a monedelor din SME.
În cadrulSME, fluctuațiile cursurilor de schimb erau controlate prin
intermediulmecanismului cursului de schimb (ERM)șimenținute în limita de ±
2,25 % raportată la cursul de referință,cu excepția lirei italiene, care putea
fluctua cu ± 6 %.

Anii de experienţă în cadrul SME au relevat importanţa unei convergenţe


nominale şi a unei discipline fiscale durabile.
Principalele componente ale Sistemului Monetar European au fost:
 unitate de cont europeană (ECU) utilizată îndecontările financiare;
 un fond de cooperare monetară, instituit din 1973;
 mecanismul ratei de schimb;
 Institutul Monetar European.

ECU (European Currency Unit)– moneda Sistemului Monetar European


ECU (European Currency Unit) a fost introdus în anul 1975 ca unitate
oficială de cont a ComunităţiiEuropene, o monedă nominală, de fapt un coş
monetar constituit în funcţie de puterea economică a statelor membre
participante la constituirea acestuia. ECU a inclus toate statele comunitare care
erau membre ale Sistemului Monetar European. Ponderea fiecărei monede în
coş depindea de nivelul PIB al fiecărei ţări şi de volumul schimburilor
comerciale.
Monedă 116
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

ECU (European Currency Unit): a constituit punctul central al Sistemului


Monetar European creat in 1979, la care au participat o parte dintre tarile
membre CEE, cu exceptia Angliei, Danemarcei si Suediei, care a avut drept
obiectiv limitarea fluctuatiilor cursurilor de schimb ale monedelor nationale,
creand astfel o zona de stabilitate monetara in Europa.
Iniţial, paritatea ECU–dolar american a fost de 1 la 1, iar ECU a fost
utilizat pentru:
 acoperirea tranzacţiilor financiar-monetare (inclusiv a emisiunilor de
obligaţiuni şi a altor titluri de creanţă)publice, fiind cunoscut sub denumirea
de ECU public;
 acoperirea tranzacţiilor financiar-monetare (inclusiv a emisiunilor de
obligaţiuni şi a altor titluri de creanţă) private, ceea i-a conferit şi denumirea
de ECU privat;
 acoperirea tranzacţiilor comerciale, mai puţin (aproximativ 1%);
 ulterior, funcţia de unitate de cont a fost lărgită prin utilizarea sa la
elaborarea bugetelor comunitare.
Valoarea ECU se determina zilnic de către o comisie special desemnată în
acest sens.
Mecanismul funcţionării ECU presupunea ca:
monedele naţionale ale statelor participante să fie legate de ECU printr-un
raport de schimb numit curs pivot
De exemplu, la 2.07.1985:
1 ECU = 6,86 402 FF
1 ECU = 44,832 BEF ( franci belgieni)
- cursurile pivot puteau fi modificate de comun acord de către ţările
participante
- comparând aceste cursuri pivot între ele rezulta cursurile pivot bilaterale,
considerate cursuri oficiale în sistem
În exemplul dat, cursul pivot bilateral intre cele 2 monede era:
1 FF = 6,53145 BEF
Cursurile efective ale monedelor statelor participante puteau fluctua în cadrul
cursului pivot bilateral, influenţat de marjele de fluctuaţie de +/- 2,25 % (+/- 6
% peseta spaniolă).
Urmare a instabilităţii monetare europene şi internaţionale, în 1993 s-a decis
lărgirea limitelor de fluctuaţie a cursurilor de schimb la +/-15% cu câteva
excepţii (DM, guldenul olandez).

Monedă 117
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

În cazul în care exista tendinţa unor fluctuaţii mai mari, era obligatorie
intervenţia băncilor centrale pe pieţele de schimb, prin vânzarea sau
cumpărarea de valută, până ce cursurile reveneau în cadrul limtelor stabilite.
Pentru a fi menţinute parităţile, a fost conceput un indicator de divergenţă,
care atenţiona ţara a cărei monedă atingea 75% din ecartul maxim autorizat, că
este momentul să intervină.
Indicatorul de divergenţă indica nivelul abaterii zilnice a valorii efective a
fiecărei monede în raport cu ansamblul ponderat al altor monede, respectiv
ECU
I = +/- 2,25(100 – P)/100
unde: P= ponderea monedei in cosul ECU
Nivelul de interventie a fost desemnat drept prag de divergenţă.
Pragurile de divergenţă reprezenta nivelul efectiv al valorii unei monede la
care se impunea intervenţia băncii centrale
Pd = +/-0,75 x 2,25(100 – P)/100
În cadrul Sistemului Monetar European, ECU a constituit:
 monedă în mecanismul de schimb al SME;
 baza de calcul a parităţilor celorlalte monede;
 baza de referinţă în mecanismul de intervenţie şi de credit;
 instrument de reglare a soldurilor creditoare şi debitoare, între autorităţile
monetare.
ECU (European Currency Unit)şi-a încetat existenţa.în 1999.

Sarcina de lucru 3
Întocmiţi un eseu privind elementele definitorii ale monedei ECU şi
mecanismul funcţionării acesteia în cadrul Sistemului Monetar European

Fondul European de Cooperare Monetară


Fondul European de Cooperare Monetarã (FECOM) a fostcreat în 1973 şi a
reprezentat un fond comun format din depunerile în aur şi dolari (fiecare
Monedă 118
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

înproporţie de 20%) din rezervele ţărilor ale căror monede erau cuprinse în
ECU, chiar dacă nu făceau parte din mecanismul ratei de schimb.

Fondul european de cooperare monetară avea drept scop susţinerea


intervenţiilor băncilor centrale pe pieţele de schimb şi reglarea unor deficite
temporare sau de durată ale balanţelor de plăţi ale ţărilor membre.
Finanţarea se acorda în mod automat pe termene foarte scurte (de pana la 3
luni), pe termen scurt (6 luni) şi mediu (5ani), de caz la caz.
Pentru gestionarea facilităţilor acordate prin FECOM, a fost abilitată Banca
Reglementelor Internaţionale.
În conformitate cu prevederile legate de etapa a doua a Uniunii Economice şi
Monetare, Fondul European de Cooperare Monetară s-a dizolvat şi atribuţiile
acestuia au fost preluate de către Institutul Monetar European (1994).
Institutul Monetar European
Înfiinţarea Institutului Monetar European (IME) la data de 1 ianuarie 1994 a
marcat, în fapt, debutul celei de-a doua etape a UEM. Existenţa temporară a
IME a reflectat, de asemenea, gradul de integrare monetară din cadrul
Comunităţii. IME nu avea nicio atribuţie în aplicarea politicii monetare în
Uniunea Europeană, aceasta rămânând în sarcina autorităţilor naţionale şi nici
nu era abilitat să intervină pe piaţa valutară.
Cele două atribuţii principale ale IME vizau:
 consolidarea cooperării între băncile centrale şi a coordonării politicii
monetare şi;
 desfăşurarea activităţilor pregătitoare necesare pentru înfiinţarea Sistemului
European al Băncilor Centrale (SEBC), aplicarea politicii monetare unice şi
introducerea monedei unice în cea de-a treia etapă.
În acest sens, IME a reprezentat un cadru propice pentru consultări şi
schimburi de opinii şi informaţii cu privire la aspectele de politică monetară,
asigurând totodată cadrul organizatoric, logistic şi normativ pentru ca SEBC să
îşi poată îndeplini atribuţiile în cea de-a treia etapă.
IME şi-a încheiat misiunea odată cu înfiinţarea BCE la data de 1 iunie 1998.
Mecanismul cursului de schimb
Mecanismul cursului de schimb a fostintrodus în 1979 pentrua reduce
fluctuaţiile în valoarea nominală a monedelorstatelor membre, pe baza
susţinerii reciproce şi aacţiunilor colective ale băncilor centrale din
statelemembre.
Băncile centrale au intervenit pe pieţele valutare, prin cumpărarea sau vânzarea
de monede, pentru a le influenţa valoarea. Intervenţia s-a realizat pe baza

Monedă 119
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

principiului cererii şi al ofertei: atunci când valoarea unei valute scădea sub un
anumit prag, stabilit de comun acord şi numit marjă sau culoar de fluctuaţie,
băncile centrale au intervenit, restabilind valoarea de piaţă a respectivei
monede.
Mecanismul cursului de schimb avea la bază un sistem de parităţi care îi
permitea fiecărei monede să fluctueze limitat în relaţia cu fiecare din valutele
din sistem stabilindu-se, în acelaşi timp, o rată centrală de paritate în ECU.
Iniţial, monedelor li s-a permis o fluctuaţie de +/- 2,25% în jurul parităţii
centrale, cu excepţia Italiei căreia i s-a permis o rată de fluctuare de 6%
datorită unei inflaţii crescute şi dificultăţilor politice interne.
Aranjamentul monetar numit Mecanismul cursului de schimb a înregistrat o
serie de trăsături particulare, în sensul că a fost primul sistem al ratelor de
schimb în întregime european, fără a avea la bază o monedă de referinţă
extraeuropeană.
Criza din 1992-1993, în timpul căreia două monede (lira sterlină şi cea italiană)
s-au retras din sistem, cinci dintre ele şi-au realiniat ratele de schimb (peseta
spaniolă, escudo portughez, lira irlandeză, coroana daneză şi francul francez) şi
una dintre ele a atins marje de fluctuare de +/- 15% a demonstrat faptul că
integrarea monetară cu mai multe monede aflate în circulaţie este dificil de
realizat şi că singura cale pentru atingerea acestui deziderat o reprezintă
moneda unică.
S-a pus astfel problema reconsiderării disciplinei monetar financiare în cadrul
sistemului prin flexibilizarea operaţională şi crearea unor noi mecanisme care
să permită integrarea monetară.
Din acest considerent, în 1999, când s-a adoptat moneda unică, a fost lansat un
al doilea mecanism al ratei de schimb, numit Mecanismul cursului de schimb
2, în cadrul căruia sistemul multilateral a fost înlocuit cu unul bilateral, prin
care fiecare monedă participantă are definită o paritate centrală comparativ cu
euro.
Acest mecanism permite intervenţia de către Banca Centrală Europeană şi de
către băncile centrale ale statelor membre, atunci când cursul de schimb
depăşeşte marja de +/- 15% faţă de cursul central.
Un obiectiv important al mecanismului cursului de schimb îl reprezintă
ajutorul acordat statelor membre din afara zonei Euro în aplicarea unor politici
de stabilizare macroeconomică cu scopul impulsionării acestora pentru a atinge
convergenţa necesară intrării în zona Euro.

 1991-1999 - de la Maastricht la euro

Monedă 120
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

Posibilitatea realizăriiuniunii economice şi monetare europene a fost readusă


în discuţie la finele anilor 80, când Consiliul European a încredinţat unui
comitet de experţi, prezidat de Jacques Delors, mandatul de a formula
propuneri în acest sens. Propunerile s-au concretizat în 1988, în conţinutul
Raportului Delors privind crearea Uniunii Economice şi Monetare: punctul de
pornire al Tratatului de la Maastricht (1992) care a stabilit programul de
orientare spre o monedă unică, începând cu 1 ianuarie 1999.
Soluţii prezentate de Raportul Dellors:
1. menţinerea în sistem a unor monede naţionale diferite, între care să se
stabilească raporturi de schimb, definitiv fixe;
2. alături de monedele naţionale să fie utilizată o monedă comună pentru
ansamblul ţărilor membre;
3. Instituirea unei monede unice.
Conform celei de-a treia soluţii din Raportul Dellors, înfăptuirea monedei
unice urma a se realiza în trei etape, care vizau:
 sporirea performanţelor economice şi monetare în cadrul instituţional
existent;
 realizarea coordonării politicilor economice şi înfiinţarea unor noi
instituţii europene, printre care SEBC;
 trecerea la parităţi fixe, transferarea competenţelor băncilor centrale
către SEBC şi crearea monedei unice.
Tratatul de la Maastricht – semnat în dec. 1991 şi devenit oficial în 1992,
aprobă proiectele de realizare ale Uniunii Economice şi Monetare în 3 etape și
stat la baza introducerii, după aproximativ 10 ani, a monedei euro.:
 prima etapă (1990-1993):
 libertate totală de circulaţie a capitalurilor în cadrul Uniunii (anularea
controlului de schimburi valutare);
 sporirea mijloacelor destinate înlăturării dezechilibrelor între regiunile
europene (fonduri structurale);
 convergenţă economică, prin intermediul supravegherii multilaterale a
politicilor economice ale statelor membre;
 a douaetapă (1994-1998):
 înfiinţarea Institutului Monetar European (IME) cu sediul la Frankfurt
cu scopul de a realiza cooperarea între băncile centrale naţionale şi
supravegherea evoluţiei UME. IME este compus din guvernatorii
băncilor centrale ale ţărilor membre UE;
 reglementarea privind reducerea deficitelor bugetare;
Monedă 121
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

 armonizarea politicilor economice ale statelor membre, care vor trebui să


îndeplinească 5 criterii de convergenţă:
1. Criteriul stabilităţii preţurilor – inflaţia, calculată cu ajutorul indicelui
preţurilor de concum armonizat, nu trebuie să depăşească cu mai mult
de 1,5 puncte procentuale media aritmetică simplă a ratelor inflaţiei
din primele trei state membre cu cele mai bune rezultate în domeniu.
2. Criteriul situaţiei finanţelor publice, deficitul bugetarnu trebuie să
depăşească 3% din PIB, iar datoria publică să nu depăşească 60%
din PIB.
3. Criteriul cursului de schimb, menţinerea, cel putin doi ani, a
fluctuaţiilor cursurilor de schimb în limita a +/-15% faţă de moneda
altui stat.
4. Criteriul ratei dobânzii pe termen lung, care nu trebuie să depăşească
cu mai mult de 2% media aritmetică simplă a ratelor dobânzilor din
primele trei state membre cu cele mai scăzute rate.
5. Independenţa băncilor centrale, concretizată în interzicerea
finanţării deficitului public de către banca centrală şi a accesului
privilegiat al sectorului public la instituţiile financiare.
 a treia etapă, prevăzută să înceapă cel mai devreme în 1997si cel mai
târziu în 1999, pentru statele care vor îndeplini condiţiile cerute – a impus
stabilirea irevocabilă a cursurilor de schimb intracomunitare pentru a adopta
moneda unică şi funcţionarea unui Sistem European alBăncilor Centrale
(SEBC) - compus din BCE şi băncile centrale statelor membre UE - care să
se substituie în domeniul politicii monetare băncilor centrale naţionale.
În perioada care a urmat adoptării Tratatutului, eforturile s-au concentrat
asupra accelerării procesului de convergenţă, precum şi asupra creării
mecanismelor instituţionale corespunzătoare.
Institutul Monetar European (IME), înfiinţat în anul 1994, a demarat pregătirea
cadrului de reglementare, organizatoric şi logistic necesar noului sistem
supranaţional al băncilor centrale, esenţial pentru crearea BCE şi a SEBC,
pentru îndeplinirea sarcinilor acestora şi pentru introducerea noii monede
unice.
În luna mai 1998, Consiliul Uniunii Europene a hotărât că 11 ţări îndeplineau
criteriile de convergenţă, respectiv condiţiile stabilite în vederea adoptării
monedei euro.
Banca Centrală Europeană şi Sistemul European al Băncilor Centrale au fost
înfiinţate la data de 1 iunie 1998. Până la adoptarea monedei euro de către toate
statele membre ale UE, rolul principal revine Eurosistemului, care este alcătuit
din BCE şi băncile centrale naţionale ale ţărilor din zona euro. BCE, în calitate
Monedă 122
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

de instituţie nou-creată, trebuia să dea dovadă de credibilitate şi să convingă


publicul şi pieţele financiare că va menţine stabilitatea preţurilor.

4.3 . Piaţa unică europeană

Piaţa unică europeană reprezintă una dintre cele mai importante realizări ale
Uniunii Europene, care permite cetățenilor și întreprinderilor să circule și să își
desfășoare activitate aîn mod liber, pe teritoriul celor 28 de state membre.
Inițial, UE a fost o piață comună, construcție marcată de Tratatul din 1957,
care a pus bazele Comunităţii Economice Europene (CEE)Tratatul a făcut
posibilă eliminarea barierelor vamale dintre statele membre și aplicarea unui
tarif vamal comun mărfurilor provenind din țările din afara Comunității
Economice Europene. Acest obiectiv a fost îndeplinit la 1 iulie 1968
În anii '70, alte bariere comerciale au stat in calea realizării complete a pieţei
comune: norme tehnice, standarde de sănătate şi de siguranţă, reglementări
naţionale în ceea ce priveşte dreptul de a practica anumite profesii şi controlul
schimburilor valutare restricţionau libera circulaţie a persoanelor, a bunurilor şi
a capitalurilor.
În iunie 1985, Comisia Europeană, sub preşedinţia lui Jacques Delors, a
publicat o Carte Albă, al cărei scop era eliminarea, în cel mult 7 ani, a tuturor
barierelor fizice, tehnice şi fiscale care restricţionau libera circulaţie în
interiorul Comunităţii pentru a încuraja expansiunea industrială şi comercială
în cadrul unui spaţiu economic extins şi unificat, comparabil cu piaţa
americană.
Conceptul de piaţă unică a fost introdus de Actul Unic European, care a intrat
în vigoare în iulie 1987.
Actul Unic European prevedea:
- extinderea competenţelor Comunităţii în anumite domenii de politică
(politica socială, de cercetare, de mediu);
- instituirea treptată a pieţei unice până la sfârşitul anului 1992, prin punerea
în aplicare a unui vast program legislativ care presupunea adoptarea a sute
de directive şi regulamente;
- folosirea mai frecventă a votului cu majoritate calificată în Consiliul de
Miniştri.
Bilanţul pieţei unice:
• în interiorul Uniunii Europene, toate controalele la frontieră privind
bunurile, precum şi controlul vamal al persoanelor au fost eliminate;

Monedă 123
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

• în cadrul pieţei unice europene, persoanele, bunurile, serviciile şi


capitalurile circulă la fel de liber ca şi pe teritoriul oricărui stat membru.
• acordul Schengen , semnat în 1985 vizează cooperarea poliţienească şi o
politică comună de azil şi de imigraţie, în scopul eliminării totale a
controalelor persoanelor la frontierele interne ale Uniunii Europene;
• liberalizarea sectorului serviciilor a fost dobândită graţie recunoaşterii
reciproce sau coordonării reglementărilor naţionale în ceea ce priveşte
accesul la anumite profesii (avocatură, medicină, meserii din domeniul
turismului, sectorului bancar, asigurărilor, etc.) sau practicarea acestora. Se
recunoaşte oficial persistenţa unor obstacole pentru persoanele care doresc
să se stabilească sau să profeseze în alt stat membru;
• datorită deschiderii pieţelor naţionale de servicii din interiorul Uniunii
Europene, preţul apelurilor telefonice naţionale a scăzut semnificativ faţă de
acum 10 ani. Folosirea Internetului pentru telefonia vocală, susţinută de
noile tehnologii, este tot mai frecventă. Presiunea concurenţei a avut drept
consecinţă scăderea tarifelor companiilor aeriene din Europa.
• barierele fiscale au fost reduse datorită armonizării parţiale a cotelor
naţionale de TVA. Impozitele pe veniturile obţinute din investiţii au făcut
obiectul unui acord încheiat între statele membre ale Uniunii Europene şi
alte ţări terţe (printre care şi Elveţia). Acest acord a intrat în vigoare în iunie
2005;
• contractele publice constituie obiectul unei concurenţe pe tot teritoriul
Uniunii Europene, datorită directivelor referitoare la servicii, echipamente şi
lucrări, inclusiv în sectoare cum ar fi apa potabilă, energia şi
telecomunicaţiile;
• Planul de acţiune al Uniunii Europene de a crea, până în anul 2005, o piaţă
integrată pentru servicii financiare a fost finalizat. Acest plan permite
reducerea costurilor de împrumut acordate firmelor şi consumatorilor şi
oferă depunătorilor o gamă largă de produse de investiţii – planuri de
economii şi de pensii – pe care le vor putea obţine de la furnizorii europeni
aleşi. Taxele bancare pentru plăţile transfrontaliere au fost reduse;
• pentru majoritatea produselor, statele membre ale Uniunii Europene au
adoptat principiul recunoaşterii reciproce a reglementărilor naţionale.
Oricărui produs fabricat şi comercializat legal într-un stat membru trebuie să
i se permită plasarea pe piaţa oricăruia dintre celelalte state membre.
• Peduratacelorpeste 20 de ani de existență, piațaunică a crescut de la 345 de
milioane de consumatoriîn 1992 la maimult de 500 de milioaneîn 2012..
Comerțultransfrontalierîntrețărilemembre ale UE a luat, de asemenea,
amploare, valoareabunurilorcomercializatecrescând de la 800 de miliarde de
euro în 1992 la 2,8 mii de miliarde de euro în 2011. Înaceeașiperioadă,
Monedă 124
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

comerțuldintre UE șirestullumii s-a triplat, de la 500 de miliardeîn 1992 la


1,5 mii de miliardeîn 2011.

Sarcina de lucru 4
Prezentaţi un succint bilanţ al Pieţei unice europene

4.4. Euro, moneda unică europeană

 Euro este moneda unică a Uniunii Europene


Douăsprezece dintre cele 15 state membre au adoptat euro la 1 ianuarie 1999
pentru tranzacţiile încheiate fără plată în numerar şi la 1 ianuarie 2002 pentru
toate plăţile, moment în care se emit bancnotele şi monedele euro.
- Trei ţări (Danemarca, Suedia şi Regatul Unit) nu participă la această uniune
monetară.
- Slovenia, Malta, Cipru şi Slovacia au adoptat, între 2007 şi 2009 moneda
euro.
- La 1 ianuarie 2015 , Lituania devine a 19-a țară carea adoptat moneda
euro.

Scurt istoric al apariției euro (Uniunea Europeană, 2015):


 Tratatul de la Roma din 1957 prevedea că reconstrucția Europei
trebuie să se bazeze pe dezvoltarea treptată a unei piețe comune fără
frontiere, care să permită libera circulație a bunurilor, serviciilor,
indivizilor și capitalului între țările participante.
 Între anii ′60 și ′70, a apărut ideea creării unei Uniuni Economice și
Monetare, a unei piețe uniceprofund integrate, cu o singură politică
monetarăși cu o monedă unică, conturată într-o perioadă dificilă
marcată, la nivel internațional, de instabilitate monetară, de deprecierea
dolarului american și de crize ale petrolului.
 Sistemul monetar european, precursor al Uniunii Economice și
Monetare, s-a lansat în 1979 pentru a stabiliza ratele de schimb, pentru
a limita fluctuațiile monedelor de istoriela o țară la alta și pentru a
Monedă 125
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

reduce creșterea prețurilor (inflația). Prin această decizie radicală,


atribuțiile în materie de politică monetară au fost transferate la nivel
european
 Uniunea Economică și Monetară: Prin adoptarea în 1992 a Tratatului
privind Uniunea Europeană (cunoscut sub denumirea de Tratatul de la
Maastricht), guvernele UE s-au pronunțat în favoarea lansării UEM.
Aceasta își propunea un triplu obiectiv:
- finalizarea pieței unice,
- înființarea Băncii Centrale Europene (BCE) și
- introducerea unei monede unice stabile,
până la sfârșitul secolului.
 Consiliul European întrunit la Madrid în decembrie 1995 a aprobat
numele noii monede – euro – care urma a înlocui moneda ECU şi a
stabilit scenariul de trecere la moneda unica începând cu 1 ianuarie1999
La 31 decembrie 1998, parităţile fixe de conversie între monedele statelor
membre participante şi euro au fost fixate irevocabil, adoptarea monedei
euro urmând a fi efectuată conform unui calendar tehnic structurat pe
etape:
 faza I (începutul anului 1998): au fost selecţionate acele ţări
membre UE care au îndeplinit criteriile de convergenţă, pentru
anul 1997;
 faza a II-a (1 ian. 1999): prevedea stabilirea ratele de schimb
ţntre euro şi devizele ţărilor care au aderat;
 faza a III-a (1 ian. 2002): punerea în circulaţie a biletelor şi a
monedelor euro care au circulat paralel cu monedele naţionale
timp de 6 luni ;
 faza a IV-a (1 ian. 2002): euro a devenit singurul mijloc de
plată.

Ţările Uniunii Europene se îndreaptă către adoptarea euro în conformitate
cu o procedură bine stabilită, care cuprinde mai multe etape
 Prima etapă presupune ca politica monetară şi cea valutară să
îndeplinească trei cerinţe esenţiale, respectiv:
- politica valutară trebuie considerată o problemă de interes comun ;
- stabilitatea preţurilor trebuie să constituie obiectivul principal al politicii
monetare;
- ţara respectivă trebuie să evite deficitele excesive (chiar dacă sancţiunile
financiare prevăzute de procedura de deficit excesiv pot fi aplicate numai
după adoptarea euro).

Monedă 126
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

 A doua etapăîncepe în momentul în care un stat membru aderă la MCS


II.
În cadrul acestui mecanism seadoptă pentru moneda naţională un regim
de curs de schimb fix, dar ajustabil, în jurul parităţii centralefaţă de euro,
cu o bandă de fluctuaţie standard de ±15%.
Mecanismul cursului de schimb are un rol stabilizator, ajută la orientarea
politicilor macroeconomice către durabilitate şi contribuie la ancorarea
anticipaţiilor inflaţioniste. MCS II constituie un test de piaţă pentru statele
membre în drumul lor către adoptarea euro, deoarece se aşteaptă ca aceste
ţări să aplice politici orientate către stabilitate, pentru a stimula stabilitatea
cursului de schimb şi convergenţa nominală.
Din acest punct de vedere, participarea la MCS II poate fi considerată ca o
„perioadă de instruire” în vederea adoptării monedei unice europene.
 A treia etapă, reprezentată de adoptarea monedei euro, începe numai
după ce ţara respectivă a îndeplinit în totalitate criteriile de convergenţă pe
termen lung, al căror scop este de a asigura un proces sustenabil de
convergenţă nominală în ceea ce priveşte evoluţia preţurilor, cursurile de
schimb pe termen lung, precum şi deficitul bugetar şi datoria publică.
De asemenea, statul membru respectiv trebuie să fi participat timp de doi
ani la MCS II în cadrul benzilor normale de fluctuaţie, fără să fi înregistrat
tensiuni puternice.
Pe ansamblu, UE a stabilit o procedură clară care consideră adoptarea
monedei euro ca fiind etapa finală a unui proces de convergenţă structurat
într-un cadru multilateral.
Introducerea monedei euro, începând cu data de 1 ianuarie 1999, a
însemnat, în fapt, înlocuirea monedei ECU cu euro în toate contractele şi
instrumentele juridice la paritate, fiind stabilite şi parităţile fixe de schimb.
1 ECU =1 euro
La momentul lansării euro, 1 EUR =1, 19 dolari SUA
Eurosistemul a preluat responsabilitatea pentru politica monetară din noua
zona euro, 1 ianuarie 1999 fiind începutul unei perioade de tranziţie care
trebuia sa dureze trei ani şi să fie finalizată prin introducerea bancnotelor şi
monedelor euro şi prin retragerea bancnotelor şi monedelor naţionale
La 1 ianuarie 2002, a avut loc cea mai mare operaţiune de schimbare a
monedei din istorie care a implicat sectorul bancar, transportatorii de fonduri,
comercianţii cu amănuntul, sectorul de distribuţie automată de numerar precum
şi publicul larg. Pentru a evita blocajele în lanţul de aprovizionare,aproximativ
144 miliarde EUR, bani lichizi, fuseseră furnizaţi de băncile centrale către
bănci şi de către acestea comercianţilor cu amănuntul Aceasta a însemnat că
Monedă 127
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

bancnotele şi monedele euro erau disponibile în mare măsura în toate


sectoarele, încă din primele zile ale lui 2002. Pâna la 3 ianuarie 2002, 96 % din
bancomatele din zona euro livrau bancnote euro.

La 31 iulie 2010, parităţile fixe ale monedelor ţărilor care au adoptat euro erau:
1 EUR = 1,95583 DEM Marca germană
13,7603 ATS Şilingul austriac
40,3399 BEF Francul belgian
0,585274 CYP Lira cipriotă
166,386 ESP Peseta spaniolă
5,94573 FIM Marca finlandeză
6,55957 FRF Francul francez
340,750 GRD Drahma grecească
0,787564 IEP Lira irlandeză
1 936,27 ITL Lira italiană
40,3399 LUF Franc luxemburghez

0,429300 MTL Lira malteză


2,20371 NLG Gulden olandez
200,482 PTE Escudo portughez
239,640 SIT Tolar sloven
30,1260 SKK Coroana slovacă
Prin crearea monedei s-a urmărit atingerea a cel putin 2 obiective:
 Uniunea Monetară să constituie motor pentru continuarea politicii de
integrare;
 dinamizarea creşterii economice şi o utilizare mai eficientă a forţei de
muncă.

Moneda unică – euro – aduce beneficii atât consumatorilor, cât şi


întreprinderilor:
 Costurile aferente operaţiunilor de schimb valutar la trecerea frontierei, au
disparut în zona euro, fapt care reduce costurile calatoriilor, fie ele în scop
de afaceri, de studii sau de turism;

Monedă 128
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

 Euro contribuie la transparenţa preţurilor pe piaţa unică; consumatorii


şiîntreprinderile pot compara cu uşurinţă preţurile bunurilor şi serviciilor
din zona euro, ceea ce a contribuit la creşterea concurenţei între furnizori şi
menţinerea unei presiuni pentru reducerea preţurilor în zona euro;
 Costurile de tranzacţie pot fi foarte importante – înainte de adoptarea euro,
acestea erau estimate la 0,3-0,4 % din produsul intern brut al UE, adică 20-
25 miliarde de euro;
 Introducerea euro a însemnat şi eliminarea riscului ratei de schimb pentru
statele din zona Euro, precum şi diminuarea ratei dobanzii şi astfel, acces la
credite mai ieftine şi reducerea costurilor imprumuturilor.
Această deschidere, combinată cu forţa monedei euro în UEM, conferă o serie
de avantaje:
 Fiind cea mai mare putere comercială din lume, zona euro reprezintă
destinaţie atractivă pentru statele care doresc să stabilească relaţii
comerciale cu piaţa unică. Societăţile din zona euro pot factura şi plăti în
euro, ceea ce le reduce costurile şi riscurile, permiţându-le să realizeze o mai
bună planificare a afacerilor.
 Euro este o monedă de rezervă atractivă pentru alte ţări; ponderea monedei
euro în rezervele valutare oficiale ale băncilor centrale din întreaga lume
este în creştere şi se ridica la aproximativ 25 % la sfâritul anului 2004, mult
mai mult decât monedele naţionale pe care le-a înlocuit.
 Forţa euro şi utilizarea sa pe scară din ce în ce mai extinsă în schimburile
comerciale internaţionale conferă zonei euro o voce puternică în instituţiile
şi organizaţiile financiare internaţionale, precum Fondul Monetar
Internaţtonal, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
(OCDE) şi Banca Mondială.
În ianuarie 2014, se aflau în circulație peste 15,7 miliarde de bancnote euro, în
valoare de peste 930 de miliarde deeuro, și peste 105,9 miliarde de monede
euro, în valoarede peste 24 de miliarde de euro.

Monedă 129
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

Sarcina de lucru 5

Pe baza informaţiilor disponibile accesând site-ul Comisiei


Europene htpp://ec.europa.eu/economy_finance/euro/index_ro.htm.
prezentaţi rolul monedei euro pe scena mondială

Rezumat
Integrarea monetară europeană a debutat la începutul anilor ’60 După jumătate
de secol de construcţie europeană, Uniunea Europeeană în ansamblul său este
mai impunătoare decât fiecare stat membru luat separat:faptul că întreprinde
acţiuni comune şi se exprimă printr o singură voce constituie o valoare
adăugată incontestabilă pentru Europa. Începând cu 1 ianuarie 1999, lumea
întreagă a fost martora unuia dintre cele mai profunde şi de anvergură
evenimente financiare din istoria modernă. Euro a devenit moneda unică
europeană şi este adoptată de 16 dintre cele 27 ţări membre ale Uniunii
Europene, iar de la 1 ianuarie 2011 Estonia va fi a 17-a ţară care va înlocui
moneda naţională cu euro. Drumul României către euro este destul de anevoios
şi implică, în mod necesar, o serie de reforme reale menite să neteazscă
asperităţile şi să asigure accesul la moneda euro. Opinii avizate estimează că,
în orizontul anilor 2015 2016 euro va poposi şi în buzunarele românilor.

Monedă 130
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

Teste de autoevaluare
1. Conform „Criteriilor de la Copenhaga”, la momentul aderării la Uniunea
Europeană, noii membri trebuie să aibă:
a) capacitatea de a negocia aplicarea în practică a legislaţiei Uniunii
Europene;
b) capacitatea de a face faţă forţelor pieţei din partea ţărilor din afara
Uniunii Europene;
c) instituţii stabile ce garantează statul de drept, drepturile omului şi
respectarea şi protecţia minorităţilor;
d) capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din
cadrul Uniunii;
e) capacitatea de a prelua obligaţiile de membru al Uniunii.

2. Criteriile de convergenţă ce trebuie îndeplinite de către fiecare stat membru


UE pentru adoptarea monedei euro sunt:
a) rata inflaţiei nu poate depăşi cu mai mult de 5% ratele medii de
inflaţie ale celor trei state membre cu cea mai scăzută rată de inflaţie;
b) rata dobânzilor pe termen lung nu poate varia cu mai mult de 2% în
raport cu ratele dobânzilor medii ale celor trei state membre cu cea
mai scăzută rată de inflaţie;
c) deficitele bugetare naţionale trebuie să fie sub 5% din PNB;
d) datoria publică nu poate depăşi 60% din PNB;
e) ratele de schimb trebuie să rămână în limitele marjei de fluctuaţie
autorizate pentru cei doi ani anteriori.

3. Sistemul monetar european (SME),


http://europa.eu/scadplus/leg/fr/lvb/l25007.htmdevenit operaţional în martie
1979, prezintă drept caracteristici principale:
a) un mecanism de credit: fiecare stat transferă 50% din rezervele sale în
devize şi aur într-un fond comun;
b) un mecanism al ratei de schimb: fiecare monedă are o rată de schimb
legată de ECU, cu marje de fluctuaţie de 2,25% autorizate în jurul
cursurilor de schimb bilaterale;
c) o monedă de referinţă denumită euro: un „coş monetar” format din
monedele tuturor statelor membre;
d) un mecanism de credit: fiecare stat transferă 50% din rezervele sale în
devize şi aur într-un fond comun;
e) un mecanism al ratei de schimb: fiecare monedă are o rată de schimb
legată de ECU, cu marje de fluctuaţie de 15 % , autorizate în jurul
cursurilor de schimb bilaterale.

Monedă 131
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

4. În cadrul Mecanismului cursului de schimb (MCS) II seadoptă pentru


moneda naţională un regim de curs de schimb:
a) variabil, cu o bandă de fluctuaţie standard de ±25%;
b) fix, dar ajustabil, în jurul parităţii centralefaţă de euro, cu o bandă de
fluctuaţie standard de ±15%;
c) fix, dar ajustabil, în jurul parităţii centralefaţă de euro, cu o bandă de
fluctuaţie standard de ±2,25%;
d) variabil, cu o bandă de fluctuaţie standard de ±2, 25%;
e) fix, dar ajustabil, în jurul parităţii centralefaţă de euro, cu o bandă de
fluctuaţie standard de ±6%.
5. Aoptarea monedei euro, începe numai după ce ţara respectivă a îndeplinit în
totalitate:
a) criteriile de convergenţă pe termen lung şi a păstrat un curs fix,
neajustabil, pentru moneda naţională în raport de euro;
b) criteriile de convergenţă pe termen lung şi a participat timp de trei ani
la MCS II în cadrul benzilor normale de fluctuaţie, fără să fi
înregistrat tensiuni puternice;
c) criteriile de convergenţă pe termen lung şi a participat timp de un an la
MCS II în cadrul benzilor normale de fluctuaţie, fără să fi înregistrat
tensiuni puternice;
d) criteriile de convergenţă pe termen lung şi a participat timp de cinci
ani la MCS II în cadrul benzilor normale de fluctuaţie, fără să fi
înregistrat tensiuni puternice;
e) criteriile de convergenţă pe termen lung şi a participat timp de doi ani
la MCS II în cadrul benzilor normale de fluctuaţie, fără să fi
înregistrat tensiuni puternice.

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare


1. c, d, e; 2. b; 3. b; 4. b; 5. e.

Lucrare de verificare
Pe baza informaţiilor disponibile în Raportul de convergenţă pentru 2014 al
Băncii Centrale Europene (în limba română) realizaţi un proiect u tema
„Drumul către euro. Studiu de caz: analiza îndeplinirii criteriilor de
convergenţă de către România”

Monedă 132
Mariana Trandafir Unificarea Monetară Europeană

Bibliografie minimală
Dardac, Nicolae & Barbu, Teodora (2009). Monedă, Editura ASE,
Bucureştipag. 215-244
Dragomir, Georgeta (2008). Economie monetară şi financiară. Galaţi: Ed.
Fundaţiei Danubius, pag. 108-116
Trandafir, Mariana (2005). Politica monetară – între considerente teoretice şi
activitatea practică. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică.
Banca Centrală Europeană. A zecea aniversare a BCE. Buletin lunar, aprilie
2008
Uniunea Europeană, 2015 - O Europă, o monedă. Drumul către euro

Bibliografie de elaborare a cursului

Dardac, Nicolae & Barbu Teodora (2009). Monedă, Editura ASE Bucureşti;

Dragomir, Georgeta (2008). Economie monetară şi financiară. Galaţi: Ed. Fundaţiei


Danubius;

Mishkin, Frederic (2007). The Economics of Money, Banking and Financial Markets. Seventh
edition. New York: Harper Collins College Publishers.

Kiriţescu, Costin (1997). Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui. vol. I-III. Bucureşti: Ed.
Enciclopedică.

Kiriţescu, Costin (1982) Moneda, mică enciclopedie, Ed Ştiinţifică, Bucureşti

Trandafir, Mariana (2005). Politica monetară – între considerente teoretice şi activitatea


practică. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică.

Valier, Jacques (2009). Scurtă istorie a gândirii economice de la Aristotel până azi.
Bucureşti: Compania.

***Banca Centrală Europeană: Stabilitatea preţurilor: de ce este importantă? aprilie 2009.


http://www.ecb.int/pub/pubbydate/2009/html/index.en.html

***Banca Centrală Europeană. A zecea aniversare a BCE. Buletin lunar, aprilie 2008.

***BNR Colecţia Caiete de studii 2002-2015

.***BNR Buletine lunare 2010-2015

***Surse online.

Monedă 133