Sunteți pe pagina 1din 3

Drept constituţional european

1) Suveranitatea şi statalitatea UE;

1.1Originea şi evoluţia conceptului de suveranitate:

Jean Bodin, Thomas Hobbes, J.-J. Rousseau, J.E. de Sieyès, William


Blackstone, John Austin;

1.2Relativizarea şi negarea suveranităţii

Hugo Krabbe, Hans Kelsen, dezbateri doctrinare interbelice;

1.3Aspecte actuale ale suveranităţii;

- Deschiderea statelor spre cooperarea internaţională;


- Protecţia drepturilor omului, inclusiv la nivel regional (CEDO);
- Integrarea europeană şi UE;
Deciziile curţilor constituţionale europene (în special ale Curţii
Constituţionale Federale din Germania în privinţa tratatelor de
la Maastricht (1993) şi Lisabona (2009).

- Dieter Grimm, Defending Sovereign Statehood against Transforming the European


Union into a State, în “European Constitutional Law Review”, vol. 5, Nr. 3 (2009), pp. 353-373;
- Matthias Wendel, Lisbon before the Courts: Comparing Perspectives, în “European
Constitutional Law Review”, vol. 7, Nr. 1 (2011), pp. 96-137;
- Marius Balan, Suveranitatea statului şi integrarea europeană, în ASUAIC, tom. LV
(2009), pp. 25-46;

2. Statul de drept;
2.1. Noţiunea de „rule of law”;
2.2 Evoluţia noţiunii de stat de drept; deficienţele conceptului formal asupra
statului de drept;
2.3 Exigenţele statului de drept.

- Laurent Pech, ‘A Union Founded on the Rule of Law’: Meaning and Reality of the
Rule of Law as a Constitutional Principle of EU Law, în “European Constitutional law Review”,
vol. 6, Nr. 3 (2010), pp. 359-386;
- Marius Balan, Consideraţii privind evoluţia teoriei statului de drept, în ASUAIC, tom.
LIII (2007), pp. 27-46;

Text suplimentar la 2.1:

În plus, teoriile statului de drept s-au cristalizat pornind de la realitatea


politică şi juridică concretă a statelor europene. Doctrina engleză a „domniei legii”
(rule of law) echivalată de regulă cu statul de drept, este ilustrativă în acest sens.
Formularea clasică a „domniei legii” apare în cunoscuta lucrare a de drept
constituţional a lui Albert Venn Dicey1 În opinia autorului brianic, supremaţia
legii are trei semnificaţii. În primul rând, ea vizează „supremaţia sau
predominanţa absolută a dreptului regulat (regular law), în contrast cu
influenţa puterii arbitrare, şi [care] exclude existenţa arbitrariului, a prerogativei,
sau chiar a unei largi autorităţi discreţionare din partea guvernământului” 2 În al
doilea rând, ea reclamă egalitatea în faţa legii, în sensul că „orice persoană,
oricare i-ar fi condiţia sau rangul, este supusă dreptului ordinar al ţării (ordinary
law of the realm) şi accesibilă (amenable) jurisdicţiei tribunalelor ordinare.” 3 În
fine, o a treia semnificaţie vizează predominanţa spiritului juridic, specifică
instituţiilor engleze. Aici constituţia este „îmbibată” (pervaded) de domnia legii,
prin aceea că „principiile generale ale constituţiei (ca de exemplu, dreptul la
libertatea persoanei, sau dreptul la întruniri publice) sunt pentru noi produsul unor
decizii judiciare ce stabilesc drepturi ale unor persoane particulare (private
1
A.V. Dicey, An Introduction to the Study of the Law of the Constitution, 8th edition, MacMillan, 1915 (prima ediţie:
1885), reprodusă de Liberty Fund, Indianapolis, 1982.
2
A.V. Dicey, op. cit.,la p.. 120. Vezi şi pp. 110-113.
3
Ibid., pp. 114 şi 120-121.
persons) deduse spre judecare instanţelor (brought before Courts); pe când sub
[regimul] multor constituţii străine, siguranţa (atâta câtă este) a drepturilor
indivizilor decurge, sau apare ca decurgând, din principiile generale ale
constituţiei.”4

3) Separaţia puterilor

3.1 Consideraţii generale; evoluţia istorică a principiului<


3.2 Locke, Montesquieu;
3.3 Provocări actuale la adresa separaţiei puterilor
3.3.1 Expansiunea administraţiei publice;
3.3.2 Delegarea legislativă;
3.3.3 Justiţia constituţională
3.3.4 Rolul partidelor politice

- Marius Balan, Consideraţii privind principiul separaţiei puterilor în stat, în ASUAIC,


tom. LIV (2008), pp. 5-26;

4
Ibid., p. 115.