Sunteți pe pagina 1din 29

Epurarea apelor uzate in indusria sucului si a pastei de tomate

Studenti:
Cuprins
1.Introducere ............................................................................................................................................... 4
2. Tehnologii de conservare şi industrializare a legumelor şi fructelor ................................................ 5
2.1Tehnologia de fabricare a produselor concentrate din legume şi fructe ....................................... 6
2.2 Tehnologia de fabricare a sucurilor limpezi din fructe ................................................................. 8
2.3Tehnologia de fabricare a sucurilor cu pulpă ............................................................................... 11
3. Apa. Poluarea apei ................................................................................................................................ 11
3.1 Surse de poluare a apei ................................................................................................................... 11
4. Metode de epurare a apelor reziduale................................................................................................. 15
4.1 Apa reziduala din industria de procesare a fructelor si a legumelor ........................................ 16
4.2 Schema functional-constructiva a unei statii de epurare ............................................................ 17
4.3 Procedee şi echipamente în epurarea fizico-mecanică ................................................................. 19
A. Grătare .......................................................................................................................................... 20
B. Site ................................................................................................................................................. 21
C. Decantoare .................................................................................................................................... 21
4.4 Procedee şi echipamente în epurarea fizico-chimică ................................................................... 22
4.5 Tratarea biologică (biochimică) a apelor uzate ............................................................................ 23
4.6 Schema finala a statiei de epurare in industria procesarii tomatelor ........................................ 27
5.Concluzii ................................................................................................................................................. 27
Figura 1. Reprezentarea fenomenului de osmoză: a-osmoză directă, b-echilibru osmotic, c-osmoză
inversă, 1-membrană semipermeabilă........................................................................................................... 6
Figura 2. Schema tehnologică de valorificare integrală a tomatelor ............................................................. 8
Figura 3. Schema tehnologică generală de fabricare a sucurilor limpezi de fructe: I-metoda Alfa-laval, II-
filtrare sterilizantă şi saturare cu bioxid de carbon, III-conservare prin frig................................................. 9
Figura 4.Metode de analiza a apei .............................................................................................................. 13
Figura 5.Statie de epurare .......................................................................................................................... 17
Figura 6.Amplasarea gratarelor cu cuartire manuala .................................................................................. 21
Figura 7.Biofiltru ........................................................................................................................................ 25
Figura 8.Epurarea biologică cu nămoluri active ......................................................................................... 26
Figura 9.Schema statiei de epurare a unei fabrici de prelucrare a tomatelor .............................................. 27
1.Introducere
Industria alimentară se confruntă acum cu o presiune tot mai mare pentru a se asigura că activitățile
companiei lor sunt sensibile din punct de vedere ecologic, dar există, de asemenea, la o presiune
crescută pentru a menține sau de a crește profitabilitatea în fața concurenței acerbe. Industria
alimentara are preocupari speciale cu privire la sănătatea și siguranța consumatorilor. Resurse
cheie folosite în industria de prelucrare a produselor alimentare includ apa, materii prime și
energie. În mod tradițional, industria de prelucrare a produselor alimentare a fost un utilizator mare
de apă. Apa este folosită ca ingredient, o sursă inițială și intermediară de curățare, un transportor
transport eficient de materii prime, iar agentul principal utilizat în sanitizare mașini și zone de
plante. Cu toate că utilizarea apei va fi întotdeauna o parte a industriei de prelucrare a produselor
alimentare, a devenit ținta principală pentru prevenirea poluării.1
Procesarea alimentelor pot fi împărțite în patru sectoare majore, inclusiv fructe și legume; carne,
păsări de curte și fructe de mare; băutură și îmbuteliere; și operațiunile de lactate. Toate aceste
sectoare consuma cantitate mare de apă pentru procesarea alimentelor. O parte considerabilă a
acestor ape sunt potențiale să fie tratate apele uzate pentru eliminarea în condiții de siguranță
pentru mediu.

2. Tehnologii de conservare şi industrializare a legumelor şi


fructelor
În general, procedeele de conservare a alimentelor (aici fiind incluse atât legumele cât şi fructele
rezultate în urma operaţiei de recoltare) se pot clasifica după principiile biologice care stau la baza
lor şi anume:

● bioza sau păstrarea produselor în stare proaspătă;

● anabioza sau principiul biologic al vieţii latente, se bazează pe încetinirea fenomenelor vitale
atât a produselor, cât şi ale microorganismelor dăunătoare;

● cenoanabioza, constă în asigurarea unor condiţii favorabile dezvoltării anumitor microorganisme


cu acţiune bacteristatică sau procese biochimice de maturare;

● abioza sau lipsa de viaţă, constă în distrugerea microorganismelor din produse folosind agenţi
externi.

Produsele alimentare conservate pe principiile anabiozei şi cenoanabiozei, asigură durate de


păstrare limitate, determinate de însăşi acţiunea agenţilor de conservare utilizaţi. Conservarea pe

1
( POLLUTION FROM FOOD PROCESSING FACTORIES AND ENVIRONMENTAL PROTECTION )
principiul abiozei conferă produselor alimentare cea mai mare durată de păstrare, teoretic
nelimitată. Cu toate acestea, o serie de modificări de natură chimică ce au loc în produse sau
interacţiunile dintre diverşii constituenţi, duc la o limitare în timp a duratei de păstrare a lor.

2.1Tehnologia de fabricare a produselor concentrate din legume şi fructe


Prin îndepărtarea unei importante cantităţi de apă din produsele alimentare se reduce sau chiar
încetează activitatea microorganismelor, produsele concentrate prezentând o mai bună
conservabilitate. Concentrarea se poate realiza prin evaporare, crioconcentrare şi osmoză inversă.
Concentrarea produselor prin evaporare. Procedeele de concentrare sunt continue sau
discontinue, iar în funcţie de presiunea la care are loc sunt: concentrare la presiune normală şi
concentrare sub presiune scăzută.

Crioconcentrarea constă în cristalizarea unei părţi din apa conţinută de soluţie şi separarea
cristalelor din concentratul format. Acest procedeu prezintă unele avantaje calitative foarte
importante, deoarece evită modificări de natură chimică sau organoleptică ale produsului, dar
solicită costuri investiţionale şi de exploatare mari.

Figura 1. Reprezentarea fenomenului de osmoză: a-osmoză directă, b-echilibru osmotic, c-osmoză


inversă, 1-membrană semipermeabilă

Concentrarea prin osmoză inversă se bazează pe fenomenul prin care, dacă un lichid concentrat
este supus unei presiuni care depăşeşte presiunea osmotică, se produce fenomenul de osmoză
inversă, adică apa din lichidul concentrat va trece prin membrana semipermeabilă spre apa pură .

În sortimentul produselor concentrate obţinute din legume, pasta de tomate şi bulionul au ponderea
cea mai mare, gradul de concentrare fiind cuprins între 18-40 %, în funcţie de tipul produsului.
Materia primă, tomatele, trebuie să aibă un conţinut cât mai ridicat în substanţă uscată, să fie
maturate uniform, cu pulpa fructelor suficient de consistentă şi culoare roşie intensă. Creşterea sau
scăderea substanţei uscate cu 1 % faţă de valoarea standard (5 %), determină modificări ale
randamentului instalaţiilor de concentrare cu 15-20 %, a duratei procesului de fabricaţie, cu
implicaţii asupra eficienţei economice.

Principalele etape ale procesului tehnologic (fig.6.18) sunt: obţinerea sucului, concentrarea şi
pasteurizarea sucului, condiţionarea şi ambalarea produsului. Pentru obţinerea sucului tomatele se
spală, se sortează, după care se zdrobesc, realizând totodată şi separarea seminţelor din masa de
pulpă înainte de preâncălzirea ei. În acest fel se evită trecerea substanţelor tanante în suc, rezultând
o pastă de calitate.

Preîncălzirea pulpei determină trecerea protopectinei în pectină (se îmbunătăţeşte consistenţa


produsului), o inactivare parţială a activităţii microorganismelor şi creşterea randamentului la
strecurare. Întrucât prin încălzire se produce şi o închidere a culorii pastei, la unele linii tehnologice
pulpa este strecurată la temperaturi scăzute.

Strecurarea are ca scop separarea sucului de pieliţe, operaţie realizată cu ajutorul pasatricelor, iar
pentru creşterea randamentului ea se face în două sau trei trepte.
Figura 2. Schema tehnologică de valorificare integrală a tomatelor

Concentrarea sucului este un proces ce depinde de concentraţia, temperatura şi debitul produsului


la intrarea în instalaţie, precum şi de concentraţia finală corespunzător celor două categorii de
concentrate. Deoarece condiţiile de temperatură în care se desfăşoară procesul permite unei părţi
din microfloră să rămână în stare viabilă, operaţia de pasteurizare a pastei devine obligatorie. O a
doua pasteurizare se poate face după ce produsul este ambalat în recipiente ermetice (borcane, cutii
metalice de diferite capacităţi, butoaie, etc.).

2.2 Tehnologia de fabricare a sucurilor limpezi din fructe


Materiile prime sunt speciile de fructe suculente, cu consistenţă moale şi conţinut redus în
substanţe pectice şi amidon, iar raportul zahăr/aciditate este mai mare de 10/1. În acest fel sucurile
obţinute sunt bogate în fructoză, acid malic, citric şi tartric, vitamine şi săruri minerale.
Figura 3. Schema tehnologică generală de fabricare a sucurilor limpezi de fructe: I-metoda Alfa-
laval, II-filtrare sterilizantă şi saturare cu bioxid de carbon, III-conservare prin frig.

Mărunţirea este o operaţie care se realizează prin răzuire sau zdrobire şi se aplică la fructele mai
consistente, mărind astfel randamentul la separarea sucului. Un tratament preliminar aplicat în
unele cazuri este macerarea enzimatică a pulpei cu preparate enzimatice, timp de două ore la
temperaturi de 40-45 0C, având ca scop degradarea substanţelor pectice din pereţii celulelor,
extragerea mai bună a aromelor şi coloranţilor din pulpa de fructe.

Extragerea sucului se poate face prin mai multe procedee:

- extragerea prin presare: este cea mai folosită metodă, rezultând un suc cu vâscozitate mare şi
procent ridicat de particule în suspensie, randamentul la extracţie fiind însă scăzut (60-70 %);

- extragerea prin centrifugare: se obţine un suc limpede, randamentul operaţiei depinzând de


gradul de mărunţire al materiei prime şi timpul de centrifugare;

- extragerea prin difuziune: sucul obţinut este de bună calitate, realizează cel mai bun randament
(90-95 %) iar productivitatea este ridicată; sucul este diluat însă cu apa de difuzie şi este necesar
separarea ei.
Limpezirea sucului are ca scop îndepărtarea particulelor aflate în suspensie (grosiere sau fine) şi
schimbarea sistemului coloidal al sucului, pentru aceasta folosindu-se mai multe metode:

- autolimpezirea: proces complex biochimic de decantare prin care după un timp sucul se separă
în două faze, lichidă şi solidă, prin acţiunea enzimelor asupra pectinei care, demetoxilată formează
cu ionii metalelor pectanţi care sedimentează şi prin formarea tananţilor insolubili rezultaţi în urma
reacţiei dintre substanţele proteice şi tanoide din suc;

- limpezirea prin încălzire rapidă: realizează separarea suspensiilor din suc ca rezultat al coagulării
proteinelor; acest lucru se obţine prin încălzirea sucului la 75-80 0C timp de 8-10 secunde, urmată
de răcire rapidă la 10-20 0C;

- limpezirea enzimatică: se bazează pe hidroliza pectinei din suc cu ajutorul unor preparate
pectolitice (Aspergol, Pectinol), favorizând sedimentarea suspensiilor şi se realizează în două
moduri: la rece (la 10-12 0C timp de 12-24 H) sau la cald (la 40-45 0C timp de 1-4 h);

- limpezirea prin cleire; se aplică la toate sucurile folosind soluţii de tanin şi gelatină care, trec în
stare insolubilă coloizii şi proteinele din suc; cleirea se realizează prin adăugarea în prima fază a
taninului (1%) şi după agitare a gelatinei (3%);

- limpezirea cu bentonită: în concentraţie de 0,1-0,3 % bentonita are proprietatea de a absorbi,


agrega şi sedimenta coloizii din suc, în prezenţa ei substanţele tanoide formând combinaţii
insolubile cu proteinele;

- limpezirea prin centrifugare: îndepărtează suspensiile grosiere, o mare parte din microorganisme
dar nu şi suspensiile coloidale, metoda având o productivitate ridicată;

- limpezirea prin filtrare: asigură stabilitatea sucului prin îndepărtarea sedimentelor, ca materiale
filtrante folosindu-se pânza, celuloza, azbestul, pământul de infuzori (kiselgur, diatomita, siliciul
fosil).
2.3Tehnologia de fabricare a sucurilor cu pulpă
Materia primă, care trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca la obţinerea sucurilor limpezi,
după condiţionarea primară este supusă unei preîncălziri la 92-95 0C, în vederea înmuierii texturii,
inactivării enzimelor şi creşterii randamentului în suc.

Obţinerea sucului cu pulpă se realizează prin:

- strecurare, rezultând un suc cu fluiditate redusă;

- presare, se obţine un suc mai fluid şi conţinut scăzut în pulpă;

- dezintegrare, se obţine o mărunţire fină a materiei prime.

După îmbuteliere sucurile cu pulpă se supun unui tratament de conservare, cea mai utilizată metodă
fiind termosterilizarea. Sucurile cu pulpă obţinute prin omogenizarea pireurilor de fructe cu sirop
de zahăr, cu adaus de acid ascorbic sau citric, se numesc nectare.2

3. Apa. Poluarea apei


Apa = substanţa minerală cea mai răspândită pe suprafaţa pământului şi are un rol primordial în
dezvoltarea social economică a unei naţiuni3

3.1 Surse de poluare a apei


Poluarea apei = orice modificare a compoziţiei sau calităţii ei, astfel încât aceasta să devină mai
puţin adecvată tuturor, sau anumitor, utilizări ale sale.

Protecţia calităţii apei = păstrarea, respectiv îmbunătăţirea caracteristicilor fizic-chimice şi


biologice ale apelor pentru gospodărirea cât mai eficientă a acestora.

Poluarea apei poate fi împărţită după mai multe criterii:

2
(BĂISAN)
3
( * * * World water balance and water resources of Earth, UNESCO, Paris, 1978)
1. după perioada de timp cât acţionează agentul impurificator:

a. permanentă sau sistematică;

b. periodică;

c. accidentală.

2. după concentraţia şi compoziţia apei:

a. impurificare = reducerea capacităţii de utilizare;

b. murdărire = modificarea compoziţiei şi a aspectului fizic al apei;

c. degradare = poluarea geavă, ceea ce o face improprie folosirii;

d. otrăvire = poluare gravă cu substanţe toxice.

3. după modul de producere a poluării:

a. naturală;

b. artificială (antropică). Poluarea artificială cuprinde: poluarea urbană, industrială, agricolă,


radioactivă şi termică.

4. după natura substanţelor impurificatoare:

a. poluare fizică (poluarea datorată apelor termice);

b. poluarea chimică (poluarea cu reziduuri petroliere, fenoli, detergenţi, pesticide, substanţe


cancerigene, substanţe chimice specifice diverselor industrii );

c. poluarea biologică (poluarea cu bacterii patogene, drojdii patogene, protozoare patogene,


viermii paraziţi, enterovirusurile, organisme coliforme, bacterii saprofite, fungii, algele, crustaceii
etc.);

d. poluarea radioactivă. 4

4
(MODULUL II APA. POLUAREA ŞI DEPOLUAREA APEI )
Figura 4.Metode de analiza a apei
Asigurarea calităţii apei ce urmează a fi utilizată într-un anumit scop se realizează şi se menţine
prinAsigurarea calităţii apei ce urmează a fi utilizată într-un anumit scop se realizează şi se menţine
prin:

1.Reducerea cantităţii şi concentraţiei poluanţilor prin folosirea unor tehnologii de fabricaţie care
să reducă cantitatea de apă implicată, reutilizarea apei în circuit închis după epurări parţiale sau
totale, renunţarea la fabricarea unor produse toxice (DDT, detergenţi nebiodegradabili etc.),
majorarea suprafeţelor irigate cu apă uzată etc.

2. Mărirea capacităţii de autoepurare a cursurilor naturale prin: mărirea diluţiei la deversarea


efluenţilor în cursurile naturale, mărirea capacităţii de oxigenare naturală a râurilor prin crearea de
praguri, cascade etc., reaerarea artificială a cursurilor naturale cu echipamente mecanice plutitoare,
amenajarea complexă a cursurilor naturale cu acumulări, derivări, turbinări etc.

3. Epurarea apelor uzate, realizată prin procedeee avansate în staţii specializate care folosesc
tehnologii şi echipamente moderne, fiabile, eficiente 5

Caracterizarea fizico-chimică a apelor este complexă, trebuind luaţi în seamă mai mulţi parametri
fizici şi chimici, dintre care se menţionează:

a) Temperatura, care variază între limite mai restrânse decât cea a aerului, condiţionează nu numai
prezenţa şi dezvoltarea unor anumite populaţii, ci şi dinamica poluării. Astfel, la temperaturi
ridicate oxidarea impurităţilor organice are loc mai rapid, iar solubilitatea gazelor (şi deci şi a
oxigenului) scade. La temperaturi scăzute, prin îngheţ se schimbă condiţiile de contact cu mediul.
b) Culoarea şi turbiditatea apei influenţează absorbţia luminii.

c) Suspensiile creează noi posibilităţi de vehiculare a agenţilor poluanţi, prin adsorbţia acestora pe
suprafaţa particulelor în suspensie.

d) Conţinutul în substanţe dizolvate, şi în special cel de NaCl, influenţează foarte mult viabilitatea
unor populaţii acvatice.

e) Conţinutul în oxigen dizolvat este deosebit de important pentru organismele aerobe.

5
(Chevalier, Technique de l’eau, 33, 386, 1979)
f) Conţinutul în substanţe organice oxidabile, care consumă prin descompunere oxigenul din apă,
este un indiciu chimic important al gradului de poluare. Această caracteristică a apelor se exprimă
prin consumul biochimic de oxigen (CBO), sau prin consumul chimic de oxigen (CCO). Valorile
mari ale acestora indică o apă foarte poluată.

4. Metode de epurare a apelor reziduale


Epurarea apelor = proces complex de reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive dizolvate, în
stare coloidală sau de suspensii, prezente în apele uzate industriale şi orăşeneşti, care nu sunt
acceptate în mediul acvatic în care se face deversarea apelor tratate şi care permite refacerea
proprietăţilor fizico-chimice ale apei înainte de utilizare. Epurarea apelor uzate cuprinde două
mari grupe de operaţii succesive: - reţinerea sau neutralizarea substanţelor nocive sau valorificabile
prezente în apele uzate; - prelucrarea materialului rezultat din prima operaţie.

Astfel, epurarea are ca rezultate finale:

- ape epurate, în diferite grade, vărsate în emisar sau care pot fi valorificate în irigaţii sau alte
scopuri;

- nămoluri, care sunt prelucrate, depozitate, descompuse sau valorificate.

Schema instalaţiei de epurare descrie succesiunea etapelor principale arătând legăturile între ele şi
indicând elemente de tehnologie. Schema aleasă poate include un anumit număr de etape de tratare
(epurare), corelate astfel încât să realizeze gradul de epurare impus.

Schema unei instalaţii de epurare se stabileşte în funcţie de:

- caracteristicile apei uzate;

- de provenienţa lor;

- de gradul de purificare necesar;

- de metodele de tratament a nămolului;

- de suprafaţa disponibilă;

- de tipul echipamentului ce va fi folosit;


- de condiţiile locale.6

4.1 Apa reziduala din industria de procesare a fructelor si a legumelor


Pasii principali in procesarea fructelor si legumelor includ:

a) Spalarea si inlaturarea namolului


b) Inlaturarea frunzelor, cojii si semintelor
c) Blansare
d) Spalare si racire
e) Ambalare

Apele uzate și deșeurile solide sunt zona principală de control al poluării în industria alimentară a
fructelor și legumelor. ape reziduale au continut ridicat în solide în suspensie, și zaharuri organice
și amidon și pot conține pesticide reziduale. Deșeurile solide includ materiale organice rezultate
din procesele de preparare mecanice si sunt, coji, semințe, prelucrate din materii prime. Cea mai
mare parte a deșeurilor solide, care nu este revânduta ca furaj pentru animale este manipulata prin
tratare biologică convențională sau compostare. Cantitatea totală de material generat este o funcție
a cantității de materii prime deplasate printr-o instalație, de exemplu, pentru o anumită greutate de
mere prelucrate vom avea o anumita cantitate de coji și seminte.

Cele mai multe procesoare de fructe și legume folosesc mijloace biologice traditionale pentru
tratarea apelor uzate lor. Progrese în chimiile de degradare a pesticidelor au ajutat la reducerea
cantităților și a toxicității acestora în procesul de ape uzate.

Spălarea produselor proaspete (de asemenea, cunoscut ca tratament de suprafață) poate reduce
potențialul global pentru pericolele microbiene de siguranță alimentară. Acesta este un pas
important, deoarece cea mai mare contaminare microbiană este pe suprafața fructelor și
legumelor. În cazul în care agenții patogeni nu sunt eliminati, inactivati, sau în alt mod controlati,
acestia se pot răspândi la produse înconjurătoare, cu un potențial de contaminare semnificativ a
produsului

Dezinfectantii sau anti-microbienii în apa de spălare și apa de prelucrare pot fi utili în reducerea
agenților patogeni pe suprafața produselor și / sau reducerea agenților patogeni acumulati în

6
(Cocheci V., Popp V. I., Bacaloglu R., ş.a., Buletinul ştiinţific şi tehnic, seria Chimie, I.P.T.V.Timişoara, Dom 23(37)
fasc.1, 1978. )
apă. Eficacitatea unui dezinfectant depinde de condițiile de tratament (cum ar fi temperatura apei,
pH-ul, și timpul de contact), rezistența agenților patogeni, precum și natura fructelor sau legumelor
suprafața chimică și natura fizică. Clorul este un anti-microbian utilizate în mod obișnuit. Dioxidul
de clor, fosfatul trisodic, acizii organici și ozonulau fost de asemenea studiati pentru utilizare ca
agenți antimicrobieni în apa de spălare. Toate substanțele chimice care intră în contact produsele
alimentare trebuie să fie utilizate în conformitate cu reglementările actuale.7

4.2 Schema functional-constructiva a unei statii de epurare

Figura 5.Statie de epurare

Principalele procedee de tratare a apelor uzate, clasice sau combinate, se pot clasifica în următorul
mod:

7
( POLLUTION FROM FOOD PROCESSING FACTORIES AND ENVIRONMENTAL PROTECTION )
Procedee de epurare mecanică;

Procedee de epurare mecano-chimică;

Procedee de epurare mecano - biologică;

Procedee de epurare terţiară;

Procedee speciale de epurare;

Procedee combinate.

Epurarea mecanică este o etapă de început şi de final a procesului de epurare şi are ca principal
scop următoarele :

reţinerea corpurilor şi suspensiilor mari prin intermediul grătarelor, a sitelor, etc;

separarea (flotarea) grăsimilor şi uleiurilor în separatoarele de grăsimi şi uleiuri ; sedimentarea


particulelor grele din apele uzate în deznisipatoare;

decantarea materiilor solide în suspensie, separabile prin decantare, operaţie ce serealizează în


decantoare, sau în cazuri particulare în fose septice, etc;

filtrarea apelor uzate înainte de deversarea în emisar;

prelucrarea nămolurilor rezultate ;

Epurarea mecano-chimică se bazează în principal pe acţiunea substanţelor chimice asupra


materiilor solide aflate în suspensie, dar separabile prin decantare şi are drept scop următoarele :
coagularea materiilor solide aflate în suspensie, utilizând instalaţii de coagulare (camere de
preparare şi dozare, camere de amestec şi de reacţie) ;

epurarea mecanică ( conform paragrafului de mai sus ) ;

dezinfectarea apelor uzate, realizată în staţii de clorinare şi bazine de contact, sau prin alte
procedee;

Epurarea mecano-biologică se bazează pe acţiunea comună a procedeelor mecanice, chimice şi


biologice şi au ca scop, reţinerea particulelor în suspensie prin procedee mecanice, urmată de :
epurarea naturală a apelor uzate şi a nămolurilor şi care se realizează în câmpuri de irigare şi
filtrare, iazuri biologice, etc. (proceduri ce se recomandă astăzi numai ca treaptă superioara de
epurare);

epurarea biologică artificială a apelor uzate şi a nămolurilor.

Pentru apele uzate această operaţie se realizează în filtre biologice de mare şi mică încărcătură, în
bazine cu nămol activ de mare şi mică întindere, filtre biologice scufundate, filtre biologice tip
turn, etc.;

Tratamentul nămolurilor se realizează în concentratoare de nămol, bazine pentru fermentarea


nămolurilor, platforme pentru uscarea nămolurilor, filtre presă, filtre cu vacuum, centrifuge,
incineratoare de nămol etc.

Epurarea terţiară este o treaptă superioara a epurării şi se aplică apei uzate înainte de evacuarea
ei în emisar. Epurarea terţiară este de fapt o epurare punctuală, funcţie de compoziţia apei după
treapta a doua de epurare şi are ca scop creşterea performantelor a staţiilor clasice de epurare. De
altfel se mai numeşte şi epurare de finisare. Scopul acestei trepte de epurare este aceea de a scădea
concentraţia elementelor poluatoare din apă sub limita legală care permite evacuarea apei în
emisar.

Dintre cele mai uzuale metodele de apreciere a modului de funcţionare a unei staţii de epurare sunt
acelea, care se bazează pe trei indicatori şi anume :

reducerea cantităţii de substanţe organice, exprimate prin monitorizarea indicatorului CBO5 ;


reducerea cantităţii de materii rămase în suspensie în apă după epurare, dar care se mai pot
separate;

monitorizarea cantităţii de bacterii utile procesului de epurare biologică8

4.3 Procedee şi echipamente în epurarea fizico-mecanică


Epurarea fizico-mecanică a apelor uzate constituie prima treaptă de epurare a apelor uzate (primary
treatment) şi se bazează pe procese fizice de separare a poluanţilor din apele uzate. În această

8
(PROCEDEE ŞI ECHIPAMENTE DE EPURARE A APELOR )
treaptă se îndepărtează, în special, materiile solide (cu densitatea mai mare de 1g/cm3) sau cele
solide şi lichide cu densităţi mai mici decât 1 g/cm3. De asemenea sunt reţinute şi substanţele
organice, dar cu o eficienţă relativ redusă (între 20 şi 30%)9

În cadrul epurării fizico mecanice se disting următoarele etape:

1. Reţinerea corpurilor şi suspensiilor mari;

2. Prelucrarea depunerilor de pe grătare şi site;

3. Sedimentarea;

4. Deznisiparea;

5. Decantarea.

A. Grătare
Grătarele sunt construcţii din bare de oţel, care au rolul de a reţine corpurile şi suspensiile mari
din apele uzate. Sunt amplasate la intrarea apelor uzate în staţia de epurare.

În funcţie de distanţa între bare (b), ele pot fi [17]:

- grătare rare cu b = 50-150 mm;

- grătare dese: - curăţate manual cu b = 40-60 mm;

- curăţate mecanic cu b = 16-20 mm

9
(Cocheci V., Popp V. I., Probleme actuale ale protecţiei, tratării şi epurării apelor, Simpozion p.9, Timişoara, 1984)
Figura 6.Amplasarea gratarelor cu cuartire manuala

Dimensionarea grătarelor se face astfel încât viteza medie a apei să fie 0,8 - 0,9 m/s în canalul din
amontele grătarului şi 1,0 - 1,1 m/s printre barele grătarului. La trecerea debitului de verificare (Qu
orar min), viteza medie în canalul din amontele grătarului trebuie să fie minim 0,4 m/s în scopul
evitării depunerilor.

B. Site
Sitele au ca scop reţinerea materialelor mai fine din apele uzate, care au trecut printre grătare şi
constau din discuri perforate, împletituri din sârmă inox, cu ochiuri de 0,75-1,75 cm [19].
Substanţele reţinute sunt transportate special, iar în staţiile mari sunt fie incinerate , fie fermentate
sau compostate.

C. Decantoare
Sedimentarea este procesul de separare din apele uzate a particulelor solide prin depunere
gravitaţională [20]. În cursul sedimentării (care poate fi de mai multe tipuri) se pot delimita într-o
coloană cilindrică de sticlă mai multe zone:

- o zonă superioară de lichid limpezit;

- o zonă de sedimentare cu o concentraţie uniformă de suspensii;

- o zonă de tranziţie;

- o zonă de compresiune - tasare a nămolului depus

Pentru apele uzate, procesul de sedimentare se aplică în următoarele amenajări:


- Deznisipatoare – unde se separă suspensiile granulare cu dimensiuni de 0,15-0,20 mm şi mai
mari (nisip, alte particule grosiere). Ele se află sub formă de particule discrete ce sedimentează
independent unele de altele şi cu viteză constantă. Deznisipatoarele au rolul de a proteja
echipamentele împotriva abraziunii produsă de nisip în timpul curgerii, de a preveni colmatarea
conductelor cauzată de depunerea particulelor, de a reduce frecvenţa de curăţire a fermentatoarelor
de nămol şi a decantoarelor de depunerile excesive. În staţia de epurare, deznisipatoarele sunt
plasate în spatele grătarelor şi înaintea decantoarelor primare.

- Decantoare sau bazine de sedimentare primare unde se reţin materiile solide în suspensie
separabile prin decantare, precum şi suspensiile floculente compuse din :

- particule ce formează aglomerări mari;

- flocoane provenite de la coagularea suspensiilor din apă;

- materii organice solide în suspensie care sedimentează mai bine când se unesc între ele.

- Decantoarele finale sau secundare unde se reţin, în general suspensiile provenite din treapta
de epurare biochimică.

4.4 Procedee şi echipamente în epurarea fizico-chimică


Epurarea fizico-chimică are la bază procedee şi fenomene chimice de neutralizare, precipitare,
coagulare, floculare, realizate prin tratarea apei cu reactivi chimici. Metoda se aplică apelor uzate
industriale şi altor categorii de ape atunci când se urmăreşte o epurare rapidă şi eficientă.

Epurarea chimică se aplică atât poluanţilor în suspensie, cât şi celor dizolvaţi. Materiile aflate în
suspensie fină, care nu s-au decantat în decantorul primar, fiind dispersate coloidal, se elimină cu
ajutorul unor reactivi chimici (coagulanţi). Aplicarea procedeului de decantare cu coagulanţi
asigură eliminarea materiilor în suspensie în proporţie de peste 95% şi reduce conţinutul de
substanţe organice dizolvate. Eliminarea poluanţilor dizolvaţi se realizează prin reacţii chimice în
care reactivul introdus formează cu poluantul un produs greu solubil. Acesta fie se depune la baza
bazinului de reacţie, fie este descompus sau transformat într-o substanţă inactivă chimic.

Se pot elimina în acest mod din soluţie metalele grele, cianurile, fenolii, coloranţi etc. Ca reactivi
se utilizează laptele de var, clorul, ozonul.

Procesul de coagulare-floculare comportă două faze :


a) COAGULAREA care este interacţiunea chimică dintre coagulant, apă şi suprafaţa particulelor
coloidale;

b) FLOCULAREA care reprezintă procesul fizic de alipire a particulelor destabilizate în micele


macroscopice. 10

Coagulanţii sunt acele substanţe care, adăugate în apă, conduc la aglomerarea particulelor sub
forma unor flocoane din ce în ce mai mari care, sub acţiunea gravitaţiei, se depun pe fundul
bazinului, antrenând şi particulele neaglomerate. Precipitarea chimică reprezintă combinarea
procesului de floculare cu cel de sedimentare.

Ca substanţe coagulante se folosesc, în special, clorura ferică (FeCl3), sulfatul feric [Fe2(SO4)3)
* 2H2O sau Fe2(SO4)3 * 3H2O], varul sub formă de CaO sau Ca(OH)2, sulfatul de aluminiu
[Al2(SO4)3 * 18H2O]. Pentru creşterea eficienţei coagulării se mai utilizează bentonită, silice
activată sau anumiţi polimeri.

Flocularea = procesul prin care particulele se aglomerează în flocoane care se sedimentează cu


uşurinţă. Particulele de coagulant coloidal atrag alţi coloizi, particule colorate, materii organice,
particule de pământ, resturi de alge sau crustacee şi bacterii.

4.5 Tratarea biologică (biochimică) a apelor uzate


Procesele biologice de epurare a apelor uzate (reziduale) sunt procese în timpul cărora materiile
organice biodegradabile din apele uzate şi din nămoluri sunt descompuse cu ajutorul
microorganismelor, în principal bacterii.

10
( Gantz, R.G., Sour Water Stripper Operations, API Special Report, Hydrocarbon Processing, May 1975, pag 85 )
Transformările prin care microorganismele degradează substanţele în produşi de ultimă degradare
sunt:

a) descompunere aerobă (în prezenţă de oxigen)

b) descompunere anaerobă (în lipsa oxigenului)

c) descompunere anoxică (în prezenţa ionului nitrat).

Epurarea apelor se poate realiza prin una sau printr-o succesiune a acestor etape de transformare.
Cel mai des utilizată este cea aerobică realizată în prezenţa unui nămol activ, sau prin oxidare pe
straturi cu bacterii.

Biodegradarea = procesul de descompunere a tuturor substanţelor organice desfăşurat de un număr


impresionant de microorganisme (bacterii, drojdii, ciuperci microscopice, alge, protoazoare)
omniprezente în toate mediile (ape dulci şi marine, soluri şi sedimente, instalaţii de epurare).
Biodegradabilitatea poate fi privită ca eliminarea produşilor organici de către agenţii biologici.

Epurarea biologică a apelor uzate se realizează în:

- instalaţii de epurare biologică naturală (câmpuri de irigare şi filtrare, iazuri biologice etc.);

- instalaţii de epurare biologică artificială (filtre biologice, bazine cu nămol activ, iazuri de oxidare
etc.).

Tratarea biologică artificială se realizează în principal în filtre biologice şi în bazine cu nămol


active.

Filtrele biologice (biofiltre) sunt construcţii specifice în care apa uzată este tratată biologic în
condiţii specifice în timpul traversării materialului filtrant, de sus în jos. Biofiltrul propriu-zis
format dintr-un turn de 1 - 4 m înălţime şi un decantor secundar. Apa uzată provenită de la
decantorul primar este introdusă prin partea superioară a biofiltrului şi cade liber pe umplutură,
colectându-se în decantorul secundar.

Există numeroase tipuri de filtre biologice, ele deosebindu-se prin modul de aerare şi funcţionare
(continua-periodică, cu recirculare etc);
Figura 7.Biofiltru

Asigurarea oxigenului necesar procesului aerob se realizează prin ventilaţie îndepărtându-se şi


bioxidul de carbon rezultat din mineralizarea materiilor organice. De obicei, alimentarea cu aer se
obţine prin ventilaţie naturală, care se realizează ca urmare a diferenţei de temperatură între
interiorul şi exteriorul filtrului. Recircularea apei este una din problemele importante ale filtrelor
biologice. Ea reprezintă o modalitate de mărire a eficienţei din punct de vedere al CBO (consumul
biochimic de oxigen).

Instalaţia de epurare cu nămol activ include bazine de aerare (aerotancuri), care sunt construcţii
în care epurarea biologică aerobă a apei are loc în prezenţa unui amestec de nămol şi apă uzată,
agitat în permanenţă şi aerat.

În timpul staţionării apei (2-4 ore) în aerotanc se formează flocoane de microorganisme care
consumă substanţa organică poluantă, ducând la formarea unui material celular cu aspect de nămol.
Nămolul sedimentat în decantorul secundar este utilizat perţial pentru însămânţarea aerotancului,
iar excesul este îndepărtat sau condus în altă instalaţie a staţiei de epurare.
Figura 8.Epurarea biologică cu nămoluri active

1. Decantor primar; 2. Bazin de aerare; 3. Decantor secundar; 4. Recirculare; 5. Nămol în


exces; 6. Concentrator; 7. Deshidratare; 8. Nămol uscat.

Nămolul activ este format din flocoane (culoare variabilă de la brun până la aproape negru)
rezultate prin creşterea unei populaţii mixte de bacterii şi de alte microorganisme în prezenţa unei
ape uzate tratabilă biologic şi a oxigenului.

Decantoare secundare. Constituie o parte importantă a treptei de epurare biologică şi au drept scop
reţinerea nămolului - materii solide în suspensie separabile prin decantare rezultat în urma
tratării biologice. Nămolul din aceste decantoare are un conţinut mai mare de apă, este puternic
floculat, este uşor şi intră repede în descompunere.
4.6 Schema finala a statiei de epurare in industria procesarii tomatelor

Figura 9.Schema statiei de epurare a unei fabrici de prelucrare a tomatelor

5.Concluzii
S-a arătat că asocierea celor trei faze de epurare, mecanică, chimică şi biologică a fost concepută
în vederea obţinerii unui randament sporit de îndepărtare a impurităţilor existente în apele
reziduale brute, pentru redarea lor în circuitul apelor de suprafaţa la parametrii avizaţi de normele
în vigoare. Astfel treapta de epurare mecanică a fost introdusă în procesul tehnologic în scopul
reţinerii substanţelor grosiere care ar putea înfunda canalele conductelor şi bazinele existente sau
care prin acţiunea abraziva ar avea efecte negative asupra uvrajelor. Treapta de epurare chimică
are un rol bine determinat în procesul tehnologic, prin care se îndepărtează o parte din conţinutul
impurificator al apelor reziduale. După epurarea mecano-chimică şi corecţia pH-ului apele pot fi
introduse în treapta de epurare biologică unde are loc definitivarea procesului de epurare.
Necesitatea introducerii treptei de epurare biologică este motivată datorită conţinutului mare de
substanţa organică din apele reziduale evacuate de pe platforma chimică care nu pot fi îndepărtate
prin epurare chimică decât partial.
Epurarea biologică constă în degradarea compuşilor chimici organici sub acţiunea
microorganismelor în prezenţa oxigenului dizolvat şi transformarea acestor produşi în substanţe
nenocive.

Debitele mici de ape uzate industriale sunt evacuate, de cele mai multe ori, în reţeaua de canalizare
orăşenească, epurarea lor făcându-se în comun cu apele uzate orăşeneşti.

Aplicarea celor trei principii: reciclare, recuperare, non-degradare a calităţii, are un efect benefic
nu numai asupra mediului ci si sub aspect economic si productiv.
Bibliografie
* * * World water balance and water resources of Earth, UNESCO, Paris, 1978. (n.d.).

Gantz, R.G., Sour Water Stripper Operations, API Special Report, Hydrocarbon Processing, May 1975, pag
85 . (n.d.).

POLLUTION FROM FOOD PROCESSING FACTORIES AND ENVIRONMENTAL PROTECTION . (n.d.).

BĂISAN, C. I. (n.d.). Operatii si tehnologii in industria alimentara.

Chevalier, Technique de l’eau, 33, 386, 1979. (n.d.).

Cocheci V., Popp V. I., Bacaloglu R., ş.a., Buletinul ştiinţific şi tehnic, seria Chimie, I.P.T.V.Timişoara, Dom
23(37) fasc.1, 1978. . (n.d.).

Cocheci V., Popp V. I., Probleme actuale ale protecţiei, tratării şi epurării apelor, Simpozion p.9,
Timişoara, 1984. (n.d.).

MODULUL II APA. POLUAREA ŞI DEPOLUAREA APEI . (n.d.).

PROCEDEE ŞI ECHIPAMENTE DE EPURARE A APELOR . (n.d.).