ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE BUSINESS ȘI TURISM

Proiect la disciplina Inovare și design

INOVAȚII ÎN ORGANIZAȚII:
UN CADRU INTEGRAT
Inovare disruptivă sau susținută?

Managementul calității, expertize și protecția consumatorului

Grupa 502

București
2017

INTRODUCERE
Motivarea alegerii temei

Abilitatea de a inova este considerată una din trăsăturile cheie ale organizațiilor
moderne care le permite să obțină un avantaj competitiv și să asigure supraviețuirea lor pe
termen lung. Capacitatea organizațiilor de a inova este deseori legată de ideile rețelelor
sociale din interiorul și între organizații. Deși rețelele sociale sunt din ce în ce mai
proeminente în cercetarea inovării, există o lipsă de cadre și teorii comune pentru a contribui
la integrarea cercetării extrem de fragmentate.
Am ales această temă deoarece modul în care caracteristicile diferite ale rețelelor
sociale afectează capacitatea organizațiilor de a asigura un flux continuu de inovație este un
subiect de interes în zilele noastre.
Un alt motiv pentru care am ales această temă este acela că, este foarte interesantă și
dificil de realizat diferențierea inovației disruptive de cea susținută.
De asemenea, articol ales în realizarea lucrării de față are scopul de a examina
modalitățile în care cercetarea actuală a legat rețelele sociale de inovarea în organizare și de a
oferi un cadru integrat pentru aducerea diferitelor fluxuri de cercetare sub o umbrelă comună
conceptuală.

Întrebările la care își propune să răspundă articolul

Cercetările prezentate în articol, privind inovațiile se bazează în mare măsură pe

analiza rețelelor, demonstrând modul în care caracteristicile diferite ale rețelelor sociale
afectează capacitatea organizațiilor de a asigura un flux continuu de inovație. Cu toate
acestea, cercetarea prezentată în articol este foarte fragmentată, punând accentul pe
caracteristicile diferite ale rețelelor sociale care au un efect asupra diferitelor tipuri de inovare
la diferite niveluri organizaționale.
De asemenea, autorii propun să se facă distincția între două dimensiuni: tipul de
inovare și nivelul organizațional. Aceste distincții descriu în mod robust contextul
organizațional caracteristic în care are loc inovația.

Întrebările concrete la care își propune să răspundă articolul pot fi:

Ce este de fapt inovarea?
Cum se clasifică tipurile de inovare?
Cum se manifestă și identifică aceasta la diverse niveluri ale organizației?

/1
 I. CARACTERISTICILE DIFERITE ALE REȚELELOR SOCIALE CU EFECT
ASUPRA DIFERITELOR TIPURI DE INOVARE LA DIFERITE NIVELURI
ORGANIZAȚIONALE

1.1.Perspective teoretice privind inovarea

Pentru a înțelege principalele raționamente ale inovațiilor din cadrul organizațiilor,

trebuie definit mai întâi conceptul de inovare. Schumpeter a fost unul dintre primii care a
prezentat un concept clar de inovare. El a considerat inovația drept un factor esențial al
competitivității și al dinamicii economice.
Există mai multe moduri de clasificare a inovațiilor. Teoreticienii de inovare au distins
inovații administrative si inovații tehnice. Urmând teoria inovației lui Schumpeter, studiile
inovării tehnologice au distins între inovația incrementală și radicală. Teece distinge între
inovațiile autonome și sistemice. Tipurile de inovare diferă, de asemenea, în funcție de
obiectivele acestora. Unele pot fi susținute sau disruptive (perturbatoare).

1.2.Perspectivele retelei

Perspectivele teoretice privind inovația au arătat în mod clar că în scopul inovării, pe

lângă achiziții și generare de cunoștințe este necesară punerea în practică a cunoștințelor
rezultând de exemplu în procese de afaceri noi sau modificate în cadrul organizației sau
schimbări ale produselor și serviciile furnizate. Deoarece cunoașterea este direct legată de
individ și de experiența sa, inovarea implică inerent implicarea oamenilor în realizarea unei
acțiuni coordonate care conduce la inovare. Cercetările arată că, capacitatea de a transfera
eficient cunoștințele între indivizi este esențială pentru inovare și o serie de alte procese și
rezultate organizaționale, inclusiv transferul celor mai bune practici. Acest lucru indică faptul
că poziția fiecăruia în cadrul unui model global de relații determină dacă cunoștințele
existente în rețea pot fi utilizate în mod eficient.

1.3.Inovare, organizare si retele sociale. Niveluri organizationale

În această parte a lucrării, este prezentata legătura dintre rețelele sociale și inovații,
făcându-se distincția între niveluri individuale, organizaționale și interorganizatorii, deoarece
rețelele de la aceste trei niveluri implică diferite tipuri de actori și, prin urmare, funcționează
diferit. Acesta este și primul pas în construirea unui cadru integrat.
La nivel individual, cercetătorii încearcă să înțeleagă forțele care stimulează inovarea
în organizații și sporesc capacitatea indivizilor de a veni cu soluții noi și utile și de a le pune

/2
în aplicare. În căutarea antecedentelor de inovare la nivel individual de analiză, viziunea
rețelei sociale oferă o perspectivă asupra poziției structurale a individului, care pare a fi un
factor determinant în stimularea inovației.
Înainte de anii 1990, majoritatea cercetărilor privind inovarea au fost efectuate la
nivelul organizațional. O constatare consecventă a acestor studii a fost aceea că cei aflați în
poziții de autoritate influențează cel mai puternic inovația deoarece au un acces mai mare la
fluxurile de informații și resurse. La nivel organizațional, legăturile dintre unitățile
organizaționale contribuie, de asemenea, la inovare. Noțiunea că firmele își pot îmbunătăți
inovația prin stabilirea de relații între angajați și cu utilizatorii și clienții pentru cunoaștere a
devenit proeminentă în studiile de inovare.
La nivel interorganizational, inovația este din ce în ce mai recunoscută ca fiind
rezultatul combinării diverselor cunoștințe și expertiză existente în cadrul diferitelor
organizații. Prin urmare, organizațiile încearcă să supraviețuiască și să caute un avantaj
competitiv prin cooperarea și colaborarea cu diferite tipuri de surse externe de inovare. Prin
încheierea unor legături de cooperare, organizațiile își stabilesc relații pentru a accesa
resursele critice și pentru a se alătura eforturilor de schimb de cunoștințe în cadrul activităților
de inovare.

/3
 II. INOVARE DISRUPTIVĂ SAU SUSȚINUTĂ?

Bineînțeles că există un motiv întemeiat pentru care inovația disruptivă ne atrage

atenția. Inovația disruptivă – definită în general că fiind acea inovație care transformă în mod
fundamental modul în care este creată și distribuită valoarea într-o industrie.

Și totuși, toată încântarea și agitația din jurul inovației disruptive ne-au orbit față de o
realitate economică simplă, dar de netăgăduit: cea mai mare parte din profitul adus de către
inovație nu provine din efectul disruptiv inițial, provine din fluxul de inovații așa-numite „de
rutină”, realizate în virtutea obișnuinței de a inova constant sau, altfel spus, din fluxul de
inovații susținute, care se acumulează în decursul anilor (uneori al deceniilor), ce urmează
după inovația disruptivă inițială. O strategie privitoare la inovație trebuie să includă ambele
tipuri de inovație.

2.1. Intel

Intel este, cu siguranță, unul dintre cei mai mari disruptori ai tuturor timpurilor.
Microprocesorul sau a schimbat în mod fundamental structura industriei computerelor
personale. Și totuși, strategia să este, de aproape trei decenii, cea a unui inovator „de
susținere” sau a unui „susținător”, nu a unui disruptor. Acumulările sale au fost construite
pornind de la fundația reprezentată de succesele pe care le-a avut atunci când a împins mai
departe frontierele tehnologice ale microprocesorului. Dar propunerea să de valoare esențială
– cea de a oferi un produs cu performanțe mai înalte, care îi asigura o marja de profit ridicată
– nu s-a schimbat.

2.2. Microsoft

Un alt exemplu este compania care, în ziua de azi, este tința favorită a criticilor lansate
de orice expert în inovație: Microsoft. Și, în acest caz, compania a fost, la origine, un
distruptor. Dar, în mare parte din decursul istoriei sale, Microsoft a fost un „susținător”
incredibil. Și-a construit și apărat poziția competitivă prin întărirea extensiilor sale lansate pe
baza pachetului Windows/Office. Tacticile sale specifice s-au schimbat și au evoluat în
decursul timpului, dar strategia sa de bază a rămas aceeasi.
Este greu de indicat momentul exact în care Microsoft a devenit un „susținător”,
fiindcă a fost, de atât de mult timp, un asemenea tip de inovator. Dar hai să luăm drept punct
de tranziție introducerea în 1985 a sistemului de operare pentru PC-uri Windows 3.1. (Mulți
vor veni, în mod corect, cu argumentul că Windows nu a reprezentat cine știe ce mare noutate

/4
și că Microsoft nu a făcut, cu adevărat, nimic „disruptiv”, în adevăratul sens al acestui cuvânt,
de la introducerea DOS – acronim de la „disk operating system” – primul sistem de operare
pentru PC-uri care a fost instalat pe scară largă). Din 1985, Microsoft a generat un profit din
operațiuni cumulat, calculat înainte de excluderea deprecierii dolarului, de 325 miliarde $. Nu
e rău pentru o companie care este doar un simplu „susținător” din punctul de vedere al
inovației.

2.3. Apple

iPhone-ul este, de departe, cel mai de succes produs electronic de larg consum din
istorie. Din 2011, Apple a generat un flux de numerar de 150 de miliarde $, din care mare
parte a fost adusă de iPhone. Dar acest aparat a fost oare disruptiv? Au existat o mulțime de
smartphone-uri și PDA-uri, cu mult timp înainte de lansarea iPhone (precum Palm Treo,
Nokia 9000 ș.a.m.d). De ce a avut iPhone-ul un succes atât de mare? Răspunsul este foarte
simplu: a fost mai bun. A avut un design mai bun, estetic și funcțional. A fost foarte frumos și
mult mai ușor de folosit decât alternativele disponibile pe piață. Iar mai târziu, odată cu
deschiderea App Store, iPhone-ul a devenit un aparat mult mai versatil.

Nu a fost vorba despre o inovație cu efect disruptiv. iPhone-ul nu a schimbat

propunerea de valoare a companiei; nu a creat o piață nouă, nu a intrat pe o piață existentă cu
o alternativă foarte accesibilă că preț (o strategie disruptivă clasică).

Ideea din spatele App Store – de a permite și a ușura instalarea pe un aparat mobil a
unui software provenit de la o terță parte – a existat încă de la începuturile industriei
computerelor. iPhone-ul a avut un succes extraordinar; dar ar fi greu să aduci argumente în
favoarea faptului că ar fi fost „disruptiv”.

/5
 CONCLUZII

Inovația nu este doar rezultatul acțiunilor angajaților creativi, ci și rezultatul

colaborării dintre diferiți actori. Articolul s-a concentrat pe creșterea înțelegerii noastre cu
privire la relevanța relațiilor dintre acești actori pentru procesul de inovare.
Este important să se facă distincția între diferitele tipuri de inovare, deoarece
"diferitele tipuri de inovare necesită abordări strategice diferite". De asemenea, este important
să înțelegem contextul organizațional al inovării, deoarece organizațiile pot concentra cantități
imense de resurse ale căror efecte depind de modul în care sunt implementate și organizate. În
sfârșit, este de asemenea foarte important să înțelegem modalitățile în care rețelele sociale ale
indivizilor și organizațiilor sporesc sau inhibă capacitatea organizațiilor și indivizilor de a
inova.
Lucrarea oferă câteva contribuții importante pentru înțelegerea legăturii dintre rețele
privind inovațiile din cadrul organizațiilor. În primul rând, descrierea diferite perspective
teoretice privind inovația, subliniind distincția între diferitele tipuri de inovații. Apoi se
discută literatura de rețea și explorăm legăturile de cauzalitate dintre rețelele sociale și
inovație. În cele din urmă, dezvoltăm un cadru pentru integrarea diferitelor aspecte și
caracteristici ale rețelelor și mecanismelor prin care este afectată inovația.

De asemenea în urma exemplelor prezentate, putem să diferențiem mult mai bine

inovarea disruptivă de cea susținută, să analizăm mai bine piața concurențială și punctul de
tranziție al unei companii de la o strategie de inovare la alta.

/6
 BIBLIOGRAFIE

1. Kovacic, Helena; Rus, Andrej; INNOVATIONS IN ORGANISATIONS:AN

INTEGRATIVE FRAMEWORK; Ljubljana; Teorija in Praksa; vol. 53; 2016
2. https://www.cariereonline.ro/hbr/apararea-inovatiei-de-rutina?page=0,0
3. https://www.cariereonline.ro/hbr/apararea-inovatiei-de-rutina?page=0,1
4. https://www.cariereonline.ro/hbr/apararea-inovatiei-de-rutina?page=0,2

/7