René Berger şi bucuria cunoaşterii transdisciplinare 

Între noi, totul a început printr-o serie de coincidenţe.

În 1986, după lectura volumului meu Noi, particula şi lumea, un prieten

fizician, Elliot Leader, profesor la Universitatea din Londra, mi-a sugerat să-i

trimit un exemplar unui critic de artă elveţian, René Berger. Îl întîlnise la o

şcoală internaţională de fizică, la Erice, în Sicilia, şi presimţea că s-ar putea

stabili un contact fecund între noi. Entuziasmul fără rezerve al prietenului meu

m-a determinat să-i urmez de îndată sugestia.

Pe 8 iulie 1985, primeam prima scrisoare de la René Berger : "Dragă

domnule, Ilustraţie metaforică a principiului non-separabilităţii : Elliot Leader vă

vorbeşte despre mine ca despre un "cititor ideal" ; eu îi vorbesc despre cartea

dvs. prietenului meu Michel Thévoz, conservator al colecţiei de Art Brut din

Lausanne, care tocmai vă citeşte... Termin lucrarea dvs. regăsindu-l, asta e

realitatea, pe Stéphane Lupasco, pe care îl întîlnisem odinioară, în mai multe

rînduri, la Suzanne de Conninck, la Galerie de Beaune... ". Îşi încheia scrisoarea

afirmînd : " Şi mie îmi place să umblu prin Valea Mirării, adesea în compania

calului meu, Astronome... ".

La scurt timp, în martie 1986, viaţa avea să ne ofere prilejul întîlnirii într-un

loc magic, la Veneţia, cu ocazia colocviului Ştiinţa în faţa limitelor cunoaşterii –

Prologul trecutului nostru cultural, organizat de UNESCO în colaborare cu

Fundaţia Cini.


Convorbiri literare, Iaşi, nr. 6, Iunie 2010.

Traducere din limba franceză de Simona Modreanu.

1
 Din postura mea - de moderator al colocviului –, am observat cu interes cum

René Berger s-a integrat imediat în nucleul activ care se formează la începutul

oricărui colocviu relativ restrîns. Am fost intrigat de ceea ce am resimţit atunci

ca o violenţă ascunsă. Cu un zîmbet fermecător, cu vorbe de duh cu care îşi

presăra mereu intervenţiile şi parcă protejat de venerabilul său păr alb, René

Berger enunţa adevăruri dure care, în mod normal, ar fi trebuit să-i facă să sară

în sus pe interlocutorii săi. Aceştia îl ascultau însă cu încîntare. M-am întrebat de

unde venea această violenţă ascunsă. Era, oare, manifestarea unei voinţe de

dominare sau, dimpotrivă, era semnul unei orientări interioare inflexibile ?

Aveam să aflu răspunsul mult mai tîrziu, în 1991.

Ceea ce m-a frapat, în egală măsură, la René Berger a fost interesul său

autentic pentru ştiinţa de vîrf. Îmi era limpede că acest interes era motivat nu

de vreo căutare a onorabilităţii, ci de indentificarea unei axe solide de reflecţie

intelectuală. Într-un interviu acordat lui Sven Ortoli în timpul colocviului, şi care

a fost publicat ulterior într-o carte colectivă, René Berger spunea: «  ... această

fizică cuantică mă încîntă şi mă emoţionează. La fel cum mă emoţionează

«  Legenda Sfintei Ursula  » a lui Carpaccio... Nu fac distincţie între o emoţie de

tip ştiinţific şi o emoţie de tip estetic. Ele au o rădăcină comună, care e tocmai

această dimensiune estetică ». 1

Un an mai tîrziu, René se afla în chip firesc printre cele cincizeci şi două de

personalităţi pe care le-am solicitat ca membri fondatori ai Centrului

Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET) 2, alături de Peter

Brook, Lima de Freitas, Gilbert Durand, Edgar Morin, René Huyghe, Stéphane

Lupasco şi mulţi alţii. Aşa a început o prietenie rară, fondată pe o exigenţă

1
Sven Ortoli, Convorbiri pe France-Culture, cu participarea lui René Berger, Nicolo Dallaporta, Jean Dausset,
Gilbert Durand şi Basarab Nicolescu, in La science face aux confins de la connaissance - La Déclaration de
Venise, Editions du Félin, 1987. Interviul cu René Berger se află la pp. 135-148.
Pentru documentele fotografice, a se vedea
http://basarab.nicolescu.perso.sfr.fr/ciret/GALERIE/Galerie_Venise.html
2
http://basarab.nicolescu.perso.sfr.fr/ciret/

2
extremă. Ni s-a întîmplat să intrăm în conflict în legătură cu vreun punct de

teorie sau de acţiune, dar de fiecare dată, prietenia noastră a ieşit mai

puternică.

Apoi, René m-a introdus în templul său – colocviul de la Locarno, organizat pe

lîngă Festivalul de Video-Artă al prietenului nostru, "magicianul", Rinaldo Bianda.

La început, am fost derutat de discursul militant al lui René Berger despre rolul

noilor tehnologii în arta contemporană. Nu vedeam finalitatea acestui discurs, iar

optimismul său debordant îmi părea cumva naiv. Dar, în acelaşi timp, eram atras

de atmosfera acestui colocviu, creată de prezenţa lui René. Simţeam acest

colocviu ca pe o muzică de cameră în concertul internaţional de cercetare a ceea

ce este totodată nou şi durabil în epoca noastră. René m-a invitat să mă exprim

asupra unor subiecte diferite – nivelurile de Realitate, noile logici, crearea unei

universităţi cu caracter transdisciplinar şi multe alte teme – şi am fost încîntat

să constat aprofundarea progresivă a caracterului transdisciplinar al colocviului

de la Locarno3. De-a lungul timpului, am descoperit în sfîrşit ce anume căuta René

: o dimensiune verticală care este în acord cu timpurile noastre, dar le şi conferă

un sens, o dimensiune verticală pe care o putem numi, fără nici o conotaţie

religioasă, sacrul.

Încercarea prin care am trecut amîndoi în decembrie 1991 ne-a apropiat şi

mai mult. Participam la congresul "Ştiinţă şi Tradiţie: perspective

transdisciplinare, deschideri către secolul 21", care a avut loc la sediul central al

UNESCO, la Paris. Acest congres, finanţat în parte de o asociaţie de ingineri, era

ameninţat de insignifianţă din cauza amestecului de niveluri extrem de diferite.

Am trăit atunci o experienţă de neuitat. Ca un adevărat maestru de maieutică,

René mi-a dat un sfat concret, precis şi foarte preţios, care m-a ajutat să

3
Victor Fagone (Ed.), L'Art Vidéo 1980-1989 - Vingt ans du VideoArt Festival, Locarno (Recherches, théorie
perspectives), Edizione Mazzotta, Milano, 1999, prefaţă de Rinaldo şi Ines Bianda, fotografii de Lorenzo
Bianda.

3
introduc o anumită ordine în acel colocviu cam haotic. Într-o lungă discuţie intimă

(în decursul căreia mi-a mărturisit şi legăturile sale, prin mamă, cu România),

René m-a făcut să înţeleg natura a ceea ce el numea, cu propriile-i cuvinte,

violenţa sa interiorizată, atitudine care mă frapase atît de mult în 1986. Un

căutător de adevăr e întotdeauna fragil, căci el se repune mereu în discuţie, dar

păstrînd în permanenţă aceeaşi orientare interioară, legată de dimensiunea

verticală a sacrului. Violenţa interiorizată mi-a apărut atunci ca un mod de a fi în

această lume, care protejează această orientare, o păstrează vie. Totul a fost

salvat de Comunicatul final al acelui congres. René a făcut parte din Comitetul de

redacţie, alături de Lima de Freitas, Michel Cazenave, Roberto Juarroz şi cu

mine. Acel Comunicat avea să fie publicat în 1994, în cartea L'homme, la science

et la nature - Regards transdisciplinaires (Omul, ştiinţa şi natura – Perspective

transdisciplinare), la Editions Le Mail4. În acelaşi volum, René este prezent cu

textul comunicării sale la congres, De la transdisciplinar la realitatea virtuală 5.

Am avut mai apoi şansa să descopăr familia lui René, cu ocazia uneia din

vizitele mele la Lausanne. Am simţit imediat o mare afecţiune pentru Rose-Marie,

căci mi-am dat seama că activitatea creatoare a lui René şi a lui Jacques-Edouard

se hrănea din prezenţa ei protectoare, din respectul ei pentru această

dimensiune verticală, fără de care nimic nu poate avea sens în această lume.

4
Comunicat final al congresului "Ştiinţă şi Tradiţie: perspective transdisciplinare,deschideri spre secolul 21",
UNESCO, Paris, 2-6 decembrie 1991, Comitet de redacţie: René Berger, Michel Cazenave, Lima de Freitas,
Roberto Juarroz şi Basarab Nicolescu, in Basarab Nicolescu şi Michel Cazenave (Ed.), L'homme, la science et
la nature - Regards transdisciplinaires, Le Mail, Collection Science et conscience, Paris, 1994, p. 279-280.

5
René Berger, Du transdisciplinaire à la réalité virtuelle, op. cit., p. 144-167.

4
 Întîlnirea cu fiul său, Jacques-Edouard, a fost deosebit de intensă. În

pragul uşii, şi-a mărturisit întreaga sa recunoştinţă pentru mine. Foarte surprins,

l-am întrebat: " Pentru ce ? ". " De cînd v-a cunoscut, tatăl meu întinereşte. Are

tot mai multe proiecte". Profeţia lui Jacques-Edouard s-a realizat pe deplin…

În iunie 1993, pentru a-mi sărbători prima vizită în România după douăzeci şi

cinci de ani de absenţă, am organizat, la Institutul Francez din Bucureşti, un

colocviu transdisciplinar «Timpul în ştiinţe – Ce caută timpul acolo ?». În ciuda

unui accident foarte neplăcut la un picior, René a fost prezent, sprijinit în

baston, iar cuvintele sale au fost, ca de obicei, inspirate 6. Îmi este imposibil să

descriu bucuria stîrnită de prezenţa sa, într-un moment atît de simbolic în

existenţa mea. Mai mult, René era purtătorul unui mesaj de la Jacques-Edouard –

o superbă oglindă magică chineză, veche de peste două mii de ani. De atunci,

această oglindă îmi însoţeşte viaţa de zi cu zi, acasă, prin prezenţa ei vie.

Acţiunile transdisciplinare s-au dezvoltă într-un ritm neînfrînat, iar René a

fost tot mai activ, un însoţitor neobosit. Astfel, în aprilie 1992, am fondat, cu

acordul lui Federico Mayor, Director General al UNESCO, şi în colaborare cu

René, Grupul de Reflecţie asupra Transdisciplinarităţii pe lîngă UNESCO. René

era membru al acestui grup, pe lîngă Lima de Freitas, Michel Cazenave, André

Chouraqui, Antoine Faivre, Roberto Juarroz, Ervin Laszlo, Solomon Marcus,

Edgar Morin, Yujiro Nakamura şi Henry Stapp. Patima lui René întru apărarea

Internetului ne stînjenea puţin, dar ce încîntare era să-l ascultăm explicîndu-ne

miile de detalii ale vreunei picturi din secolul al 15 lea… În orice caz, întîlnirile

noastre, la Paris şi Veneţia, au pregătit calea primului Congres Mondial al

Transdisciplinarităţii.

6
René Berger, Le temps de l’émergence (Timpul emergenţei), in Basarab Nicolescu, Norbert Dodille şi Christian
Duhamel (Ed.), Le temps dans les sciences - Que fait le temps à l'affaire ?, Harmattan, Paris et Institut Français
de Bucarest, 1995, pp. 183-207.

5
 La sfîrşitul lui februarie 1993, Grupul de Reflecţie asupra

Trandisciplinarităţii de pe lîngă UNESCO s-a reunit la Veneţia, unde ascultam şi

discutam cu mare interes propunerea lui Lima de Freitas de a organiza un mare

congres internaţional în Portugalia. Lima mi-a scris pe 14 martie 1993, evocînd

întîlnirea noastră veneţiană, dominată de "speranţa unor viitoare realizări":

«Speranţă tulbure, desigur, dacă ne gîndim la situaţia înspăimîntătoare în care se

află lumea noastră, la enormitatea sarcinilor şi puţinătatea mijloacelor noastre,

dar totuşi speranţă – un fel de "desperatio fiducialis", dau de "linişte neliniştită",

această simultaneitate a pesimismului radical şi a "neîmblînzitei speranţe", pe

care o evoca Corbin, vorbind despre aşteptarea celui de-al XII lea Imam al şiiţilor,

pe care o compară cu aşteptarea lui Paraclet în tradiţia ioanită creştină. Vom fi,

oare, măcar puţin din ceea ce au fost cei doisprezece cavaleri din jurul lui

"Humanus", descrişi de Goethe în poemul său neterminat "Die Geheimnisse"? Un

"Humanus" care să reprezinte Omul pe deplin uman, Omul Perfect, "Anthropos

teleios", singurul prin care omenirea şi-ar putea găsi reîntinerirea: nu un şef,

leader, condottiere sau conducător de oameni, ci Humanus-ul din lăuntrul

fiecăruia dintre noi, din miezul inimii noastre […]  ». Îşi încheia scrisoarea astfel:

«  […] păstrez o amintire luminoasă a întîlnirilor noastre de pe malul lui Canal

Grande […], care mă incită să trans-gresez frontierele şi "bornele", să trans-pun,

să trans-form şi să trans-mit, adică să mă consacru radical trans-disciplinarizării

a ceea ce a rămas stupid "disciplinar": pictura, arta, nu sunt ele – înainte de orice

– o viziune şi o punere în operă transdisciplinare?  ». Cuvinte definitorii, cruciale

pentru înţelegerea artei, cuvinte care ne ghidează paşii şi astăzi. Confruntarea

dintre Lima de Freitas şi René Berger pe tema artei era, de fapt, o falsă

confruntare, datorată unui limbaj diferit. Amîndoi erau cavaleri ai Frumosului.

După întoarcerea la Lisabona, Lima a luat imediat legătura cu Helena Vaz da

Silva, Preşedinta Comisiei Naţionale UNESCO, care i-a acordat susţinerea sa şi

6
care avea să joace un rol important în reuşita primului Congres Mondial al

Transdisciplinarităţii. Pe 16 decembrie 1993, i-am comunicat lui Lima acordul

CIRET pentru patronarea congresului. Locul era deja fixat: magica Mânăstire de

la Arrábida.

Pentru mine, miracolul consta în a vedea reunite în curtea mânăstirii mari

personalităţi ca René Berger, marele pictor portughez Lima de Freitas, maestrul

imaginarului, Gilbert Durand, poetul argentinian Roberto Juarroz, sociologul

francez Edgar Morin, filosoful portughez Carlos Silva, fizicianul francez Olivier

Costa de Beauregard, matematicianul român Solomon Marcus, arhitectul spaniol

Javier de Mesones, poetul francez Michel Camus, astrofizicianul italian Nicolo

Dallaporta, şi, în mijlocul tuturor, alergînd de la unul la altul, dragul nostru Michel

Random, care îi filma7.

Istoria congresului este binecunoscută de acum 8. Cartea scrisă de Michel

Random şi publicată în 1996 de Editions Dervy din Paris oferă o imagine fidelă a

ceea ce s-a întîmplat la congres 9. Noua «confruntare» în legătură cu arta

transdisciplinară dintre René Berger 10 şi Lima de Freitas11 a rămas în amintirea

tuturor celor prezenţi.

7
Michel Random a realizat cîteva importante interviuri filmate şi sperăm să le putem edita în format DVD.
Michel Random a decedat în 2008.
8
Programul congresului se află pe pagina de Internet
http://basarab.nicolescu.perso.sfr.fr/ciret/bulletin/b3et4c8.htm#pr
9
Michel Random, La pensée transdisciplinaire et le réel (Gîndirea transdisciplinară şi realul), Dervy, Paris,
1996, prefaţă de Michel Random, cuvînt înainte de Michel Camus. Traducerea în portugheză : Michel Random,
O pensamento Transdisciplinar e o Real, éditions TRIOM, São Paulo, Brésil, 2000, traducere de Lucia Pereira
de Souza.

Pentru documentele fotografice a se vedea

http://basarab.nicolescu.perso.sfr.fr/ciret/GALERIE/Galerie_Arrabida.html

10
René Berger, Trans-technologie, vers un nouvel art ?(Trans-tehnologia, spre o nouă artă ?)
11
Lima de Freitas, Nature transdisciplinaire de la quête du Beau (Natura transdisciplinară a căutării
Frumosului).

7
 Retroactiv, urma cea mai durabilă din timpul primului Congres Mondial al

Transdisciplinarităţii este cu siguranţă Carta Transdisciplinarităţii 12.

Cu cîteva zile înainte de congres, am redactat, în colaborare cu Michel

Camus, o primă versiune a Cartei Transdisciplinarităţii, care urma să fie supusă

votului participanţilor. În ajunul congresului, am avut o întîlnire cu organizatorii

şi cîteva personalităţi importante pentru a discuta despre oportunitatea unei

Carte. Au fost emise rezerve: în numele cărei autorităţi ne putem propune

adoptarea unei Carte, căci nu suntem nici ONU, nici UNESCO, nici vreu guvern?

Spre marea mea surprindere, René s-a raliat acestei poziţii. A fost singura

umbră care s-a strecurat, o clipă, între noi de-a lungul prieteniei noaste.

Criza era adîncă. Prezenţa lui Lima de Freitas şi cea a lui Michel Camus a

fost salvatoare : am convenit a doua zi că autoritatea noastre e cea a propriei

opere şi că acea Cartă nu îl obliga pe semnatar decît în raport cu el însuşi. René a

acceptat de îndată acest punct de vedere. Un comitet de redacţie, format din

Lima de Freitas, Edgar Morin şi cu mine, a cules sugestiile participanţilor şi a

redactat o versiune cumva edulcorată, fapt inevitabil epntru un document

colectiv. Şedinţa de discutare a Cartei, prezidată de Roberto Juarroz, Lima de

Freitas şi cu mine, a fost presărată de discuţii interminabile, dar Carta a fost

adoptată practic fără modificări.

După 1994, Carta a fost adoptată de sute de cercetători transdisciplinari şi

a stimulat importante acţiuni transdisciplinare în multe ţări. Ea este acum unul

din documentele de referinţă ale transdisciplinarităţii. René a putut să constate

12
La Charte de la Transdisciplinarité, adoptată la Primul Congres Mondial al Trandisciplinarităţii, Convento da
Arrábida, Portugal, 6 noiembrie 1994, Comitet de redacţie: Lima de Freitas, Edgar Morin şi Basarab Nicolescu.
Carta poate fi consultată în mai multe limbi (franceză, engleză, arabă, spaniolă, portugheză, turcă, italiană şi
română) pe site-ul Internet al Centre International de Recherches et Études Transdisciplinaires (CIRET)
http://basarab.nicolescu.perso.sfr.fr/ciret/

8
el însuşi că eforturile noastre nu au fost inutile: amploarea dezvoltării mişcării

transdisciplinare în lume depăşeşte astăzi toate aşteptările.

În elanul creat de primul Congres Mondial al Transdisciplinarităţii,

Madeleine Gobeil şi cu mine am hotărît să marcăm cei 80 de ani ai lui René

printr-o mare sărbătoare. Aceasta a avut loc pe 13 mai 1995 la UNESCO 13, cu

participarea lui Edgar Morin, Henri Lopes, Guy Wellen, Jacques Monnier-Raball,

Manfred Eisenbeis, Alessandro Villa, Dan Hăulică şi Philippe Quéau. Iar

Madeleine şi cu mine păstrăm o amintire de neşters a acelor momente unice, de

celebrare a unei opere, dar şi a unei prietenii rare.

Tot la UNESCO, sub prezenţa tutelară a Madeleinei Gobeil, CIRET şi

Editions du Rocher au organizat, pe 29 martie 1996, lansarea colecţiei

« Transdisciplinarité », pe care am fondat-o la Editions du Rocher, mulţumită lui

Jean-Paul Bertrand14. René se numără, desigur, printre primii autori pe care i-am

publicat, cu lucrarea sa L’origine du futur (Originea viitorului)15.

În 1997, René era una din prezenţele marcante, alături de Mario Botta,

laureatul Nobel Werner Arber, Michel Camus, Edgar Morin şi Abdelwahab

Meddeb, la Congresul Internaţional « Cum va fi Universitatea de mîine ? – Către

o evoluţie transdisciplinară a Universităţii », care a avut loc la Locarno între 30

aprilie şi 2 mai 199716.

În mod firesc, l-am invitat pe René să colaboreze la revista « Mémoire du

XXIe siècle » (« Memoria secolului al XXI-lea »), pe care am fondat-o în 1999, în

13
Hommage à René Berger, Rencontres Transdisciplinaires no 6, CIRET, Paris, martie 1996
http://basarab.nicolescu.perso.sfr.fr/ciret/bulletin/b6.htm
14
Pentru documentele fotografice, a se vedea
http://basarab.nicolescu.perso.sfr.fr/ciret/GALERIE/Galerie_Unesco.html
15
René Berger, L’origine du futur, Le Rocher, Collection « Transdisciplinarité », Monaco, 1995.
16
Rencontres Transdisciplinaires no 11, CIRET, Paris, iunie 1997
http://basarab.nicolescu.perso.sfr.fr/ciret/bulletin/b11.htm
A se vedea şi Rencontres Transdisciplinaires no 9-10, CIRET, Paris, februarie 1997
http://basarab.nicolescu.perso.sfr.fr/ciret/bulletin/b9et10.htm
Pentru documentele fotografice, a se vedea
http://basarab.nicolescu.perso.sfr.fr/ciret/GALERIE/Galerie_Locarno.html

9
colaborare cu editorul vizionar Jean-Paul Bertrand. Această revistă era legată

de « Groupe 21 » (« 21 » de la secolul al 21 lea). Acest Groupe 21, internaţional,

avea un nucleu stabil (din care făcea parte şi René) şi invitaţi în funcţie de tema

abordată. Ne reuneam o dată la şase luni, în localurile Editurii Rocher (Place

Saint Sulpice, la Paris). Dezbaterile noastre erau înregistrate şi apoi transcrise.

După aceea, pornind de la aceste transcrieri, hotăram dacă aveam material sau

nu pentru un număr de revistă. Doar în ultima fază autorii îşi scriau contribuţiile.

Altfel spus, eram liberi, datorită generozităţii lui Jean-Paul Bertrand : nu exista

vreo obligaţie de periodicitate a revistei.

René este prezent în toate numerele din « Mémoire du XXIe siècle » 17

şi a

participat la toate şedinţele Grupului 21. El a făcut, de altfel, parte din Comitetul

de redacţie, alături de Adonis, Michel Camus, Michel Cazenave, Thierry Magnin,

René Passet şi cu mine, directorul revistei fiind Jean-Paul Bertrand. Printre

autorii care au contribuit la această revistă se regăsesc Adonis, Pierre

Bettencourt, François Cheng, Roger Munier, Xavier Sallantin, André Chouraqui,

Olivier Germain-Thomas, Jean Biès, Michel Random, Bernard d’Espagnat, Jean-

Yves Leloup, Edgar Morin, Jean-Loup Herbert, Horia Bădescu, Jean-François

Malherbe, Jean-Jacques Wunenburger şi mulţi alţii.

În fine, în 2008, René a publicat un articol important în volumul

Transdisciplinarity – Theory and Practice (Trandisciplinaritatea – Teorie şi

Practică), pe care l-am editat în S.U.A.18. Un an mai tîrziu, părăsea această lume.

Cu cîteva zile înainte de sărbătorirea celor 80 de ani ai săi, am deschis la

întîmplare Griffures (Scrijelituri) şi am găsit cuvintele de mai jos :

17
René Berger, Internet, l’enjeu du cybersacré ?, Mémoire du XXIe siècle, no 1 – Complexité et quête de sens,
Le Rocher, Monaco, 1999, p. 99-110 ; L’homme en rupture d’avenir, Mémoire du XXIe siècle, no 2 – L’homme à
venir, Le Rocher, Monaco, 2000, p. 155-168 ; Vers une transcendace émotionnelle ?, Mémoire du XXIe siècle, no
3-4 – Création et transcréation, Le Rocher, Monaco, 2002, p. 207-218 .
18
René Berger, Transdisciplinary Interface in Cyberspace, in Basarab Nicolescu (Ed.), Transdisciplinarity –
Theory and Practice, Hampton Press, Creskill, NJ, USA, 2008, p. 213-222.

10
 Ideea este ambuscadă. Sau refugiu. Capcană sau lene.

Cum să împaci aceste cuvinte, scrise în 1949, cu jerbele de cinci idei pe

minut şi mii de idei la fiecare masă, discuţie sau carte ? Păstrez cu sfinţenie

acasă un exemplar dedicat din Griffures : « Pentru Basarab, aceste prime

mlădiţe prin care foşnesc, dacă nu mă înşel, cîteva ecouri din « terţul tainic

inclus ». René, 1992 – 1949 ! »19

Acest « terţ tainic inclus » l-am trăit pe deplin, soţia mea Anne şi cu mine,

cu ocazia ultimei mele întîlniri cu René, şa sfîrşitul lui 2006, la Lausanne, în

apartamentul său. La plecare, René ne-a însoţit pînă la lift şi cînd uşa acestuia s-a

închis, am văzut umbra mîinii sale făcîndu-ne încet şi cu infinită tandreţe, un

semn de adio. Această imagine ne urmăreşte fără încetare.

René a fost un căutător de adevăr, însetat de absolut, vizionar al lumii ce va

veni, frate de neînlocuit în ordinea spiritului. Dar el rămîne, în memoria mea, mai

presus de toate poetul care incarnează dimensiunea estetică, îmbogăţind-o

neîncetat prin abordarea transdisciplinară.

Basarab Nicolescu

19
René Berger, Griffures, Editions de Clairefontaine, Lausanne, 1949, exemplarul XX /XX pe Ingres Fabriano,
arhiva Basarab Nicolescu.

11