Sunteți pe pagina 1din 3

Subiecte clasa IV a

1. Am în portofel 8 monede de 50 de bani şi 10 monede de 10 bani. Vreau să


cumpăr o pâine de 2 lei . Care este cel mi mic număr de monede cu care pot să plătesc
astfel încât printre ele sa fie măcar o monedă de 10 bani?
2. Află câte zile au 4 ani consecutivi în total.
3. Se scriu în ordine crescătoare toate numerele naturale de 5 cifre începând cu
42320. Al câtelea număr din şir va fi cel mai mic număr format din cifre distincte?
4. în laboratorul de ştiinte stau cate două fete şi 3 baieţi la o masă. Dacă din
laborator ar pleca câteva perechi (băiat -fată), ar rămâne 4 fete şi 12 baieti. Câti copii sunt
la ora de ştiinţe?
5. Numărul următor este format prin alăturarea numerelor de la 25 la 60. Care cifră
apare de cele mai multe ori în el?

25262728………………….585860

6. Tatiana are 43 de margele. Cel mult câte coliere a câte 9 margele fiecare poate
să facă Tatiana?
7. Cele 28 de scaune dintr-o cantintă au fost împărţite câte 4 la fiecare masă. Câte
scaune şi mese are cantina în total?
8. Douăzeci şi cinci de copii asezaţi într-un cerc s-au prins de mâini. Câte strângeri
de mâini sunt în cerc?
9. Câte ceasuri de perete nu indica corect orele scrise pe ceasul electronic de
dedesupt.

1
10. Radu număra din 3 în 3 iîncepand cu numărul 110. Care este al cincilea număr
rostit de baiat?
11. Intr-o cutie sunt 9 bile rosii şi 17 bile albe. Cosmin scoate 14 bile din cutie şi
constată că 9 din ele sunt albe. Câte bile roşii au ramas în cutie?
12. Se dă şirul: 1, 3, 6, 10, 15, 21, …, 19900, 20100. Câte numere pare sunt în
acest sir?
13. Pisicile mele au în total cu 16 mai multe picioare decât urechi. Câte pisici am?
14. Dreptunghiul ABCD este format din 24 de dreptunghiuri egale. Perimetrul
dreptunghiului AXYZ este 20 cm, iar cel al dreptunghiului ABCD este 104 cm. Câti cm are
latura BC?

15. într-un magazin setul de 5 tricouri roz se vinde cu 17 lei, iar setul de 4 tricouri
albe cu 13 lei. Cătălina vrea să cumpere tricouri de ambele culori. Câte tricouri poate
cumpăra cu 82 de lei?

16. într-o cutie se află câteva cartonaşe. Pe fiecare cartonaş este scris cate un
număr care îndeplineşte simultan cerinţele:

- este format din cifre nenule

- suma cifrelor sale este 9

- produsul cifrelor lui este cel mult egal cu 3.

Câte cartonase se afla în cutie?

17. Ce număr lipseşte din paranteză ca egalitatea să fie adevărată?

15 + 18 + 36 = 3 (12 + 5 + ?)

18. Vecinul mai mic al celui mai mare număr par de 3 cifre identice este:

2
19. Care din numerele de mai jos are cifra zecilor mai mare decât toate celelalte
cifre din număr?

24378, 5438, 1234, 1085, 236

20. Ştiind ca abc + dbc + ebc = 1916, afla suma cifrelor a,b,c,d şi e.

21. Găseşte toate numerele de două cifre diferite care se pot forma cu cifrele 2, 5, 4,
1 şi 7. Cea mai mare diferenţă a doua dintre aceste numere este:

22. Numărul abc este atât vecinul lui 397 cât şi vecinul lui 393. Cine este el?

23.Scăzătorul este 28. Invesându-i acestuia cfrele, obţin resul. Care este
descăzutul?

24. Fie numărul N=42x care se împarte exact atât la 2 cat şi la 5. Cu cât este egală
suma cifelor sale?

25. Numarul 373xy se împarte fix la 3. Care este cea mai mare sumă a cifrelor x şi y.

26. Dintre cele 3 balanţe ( A, B, C ) primele două se află în echilibru. Câte trebuie
puse pe talerul 2 al balanţei C astfel încât să se afle şi ea în echilibru?

27. Câte numere xyz care respectă condiţiile 600 ≤ xyz < 700 şi x+y+z<9 există?

28. Indică numărul cel ma mic din şirul următor: 201021, 201102, 200112, 210210,
221001, 221100, 212010.

29. Câte numere de forma 36x sunt mai mici decât răsturnatele lor?

30. Fiecare dintre cele 4 numere care lipsesc din şir reprezintă suma celor două
numere care îl preced. Care este numărul d?

32, 34, a, b, c, d

S-ar putea să vă placă și