Valorile stilistice ale modurilor și timpurilor verbale

Valori stilistice ale modurilor verbale

INDICATIVUL
o imprimă un caracter obiectiv acţiunilor, stărilor pe care le exprimă;
o ca mod al enunțării exprimă fapte considerate reale sau stări apreciate ca sigure;
o intră în opoziţie cu conjunctivul, făcându-se astfel distincţia dintre real şi ireal, dintre cert şi posibil.

IMPERATIVUL
o comunicare directă;
o exprimă dorinţa sau voinţa emiţătorului de a determina o acţiune ori de a o împiedica;
o exprimă atitudini şi trăiri subiective printr-un dublu sistem de semnale verbale şi paraverbale;
o marcă textuală a stilului indirect;
o alături de substantive sau adjective în vocativ reprezintă un indice al oralităţii stilului;
o prezenţa lui în textul liric semnalează monologul adresat care poate lua forma invocaţiei retorice sau,
mai rar, dialogul.

CONJUNCTIVUL
o exprimă o acţiune posibilă, realizabilă, probabilă;
o arată atitudinea emiţătorului faţă de acţiunea, starea, trăirea enunţată: incertitudine, ezitare,
aproximaţie, dorinţă, protest, indignare;
o substituie imperativul – rol de accentuare a subiectivităţii;
o în textul liric, reprezintă deseori marca textuală a unui plan al imaginarului având rolul de a semnala
trecerea de la dimensiunea reală la cea ideală.

CONDIŢIONAL – OPTATIVUL
o la timpul perfect acţiunea este ireală;
o înlocuieşte conjunctivul în enunţuri interogative sau exclamative;
o valoarea expresivă este aceea de a acentua tonalitatea subiectivă – uimirea, indignarea;
o în textul liric exprimă o situaţie ipotetică, o experienţă lirică imaginată.

INFINITIVUL
o valoare substantivală

GERUNZIUL
o exprimă o acţiune în desfăşurare

PARTICIPIUL
o comportament dublu : adjectival şi verbal ( funcţii stilistice celor două clase morfologice);
o verbal – inversiuni topice;
o adjectival – epitet, metaforă.

SUPINUL
o exprimă acţiunea, procesul sau starea văzute cu potenţialitate;
o poate deveni epitet al verbului sau al substantivului ori capată valoare metaforică;
o cu valoare de imperativ oferă enunţului un ton impersonal devenind un indice textual al stilului
oficial
Valori stilistice ale timpurilor verbale

PREZENTUL
 poate exprima o acţiune continuă, fără perspectiva încheierii, exprimă proiecția într-un timp mitic,
într-o durată nedeterminată (prezent etern);
 induce impresia că acţiunea se desfăşoară sub ochii receptorului, determinând implicarea afectivă a
cititorului;
 are puterea de a reînvia faptele relatate de narator, prin anularea distanței dintre prezent și trecut
(prezent istoric);
 prezentul liric exprimă intensitatea trăirii într-o durată concentrată, valorizează clipa prezentului, în
contrast cu trecutul sau cu viitorul;
 conferă enunțurilor o valoare de adevăr general valabil (prezent gnomic);
 redă caracterul repetabil al unor acțiuni (prezent iterativ);
 presupune orientarea perspectivei într-un plan imaginar, al visului (prezent anticipativ, oniric).

IMPERFECTUL
 timpul propriu literaturii de amintiri, al aceluia care înfăţisează o succesiune de evenimente ale
trecutului;
 exprimă o acţiune aflată în desfășurare la un anumit moment în trecut;
 proiectează evenimentele într-o durată nedeterminată;
 timp al narativităţii subiective, evocatoare;
 poate avea valoare descriptivă;
 poate avea valoare onirică;
 poate avea valoare iterativă.

PERFECTUL SIMPLU
 situează evenimentele într-un trecut recent;
 reliefează derularea rapidă a evenimentelor ori valoarea momentană a unei stări.

PERFECTUL COMPUS
 înscrie evenimentele narate într-o durată trecută, încheiată, fără posibilitatea schimbării lor;
 poate avea rol de evocare, marcat de indicii subiectivităţii;
 delimitează planul naratorului de planul personajelor;
 poate avea rol rezumativ;
 prin înlănţuirea verbelor la perfect compus se creează iluzia unei derulări cinematografice, rapide,
dinamice, fără oprire.

MAI MULT CA PERFECTUL

 prezintă acțiuni anterioare celor deja relatate
 poate avea efect de gradare a evenimentelor narate

VIITORUL
 este timpul perspectivei, poate avea rol anticipativ;
 lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal;
 sunt expresive îndeosebi formele populare, familiare care sugerează oralitatea;
 poate exprima durata ideală, a creaţiei, a artei, a visului.