Sunteți pe pagina 1din 9

Mos Craciun si criza mondiala →

Sezatoare – Ion Creanga

(Sala este amenajată în stil naţional: covor pe perete, icoană cu prosop, busuioc, o laviţă
improvizată cu zestre, perne brodate, lăicere ş.a. Înafară de acestea sunt aranjate scaune şi unelte
pentru şezătoare. Gazda mai aranjează cîte ceva tot privind pe fereastră de vin lucrătorii sau nu.
Se aude o bătaie în uşă. Intră fetele).
F: Bună seara, mătuşă Ileana!
M.I.: Bună seara, fetelor!
F: Bine te-am găsit sănătoasă.
M.I.: Bine aţi venit sănătoase. Luaţi loc, ce aţi încremenit?
F: Ce frumos e aici la mata.
M.I.: O fi…! Dar, ia spuneţi, unde vă sunt băieţii?
F: Or veni ei, acuş!
(Fetele se aşează, încep să lucreze, dar încep şi să cînte)
Cîntecul: „ Fusule ”
I Toarce, Leano, toarce, toarce,
Pîn’bădiţa s-o întoarce,
Badea cînd s-o’libera,
Tot pe tine te-o lua
Refren: Hai, hai fusule
Numai ţie, fetele
Îţi deschid inimile
II Toarce, Leana, lîna toarce,
Pîn’bădiţa-armată face
De arcan cînd va scăpa
La tine s-o întorcea
Refren:

F1: Doamne-doamne! Ce timpuri şi ce vremuri au mai venit. Băieţii ăştea-s ca nişte fete mari.
Se dau aşteptaţi mai dihai ca fetele.
F2: Ştii, mătuşă Ileana, vorba ceea:
„ La plăcinte înainte
La război înapoi ”.
F3: Ei, nătărăii, ştiind că aici e de lucru s-au mai dus prin Deleni sau Bejeni pe la fete.
F4: Ei, dar ştii ce-o să vă spun eu?: să nu-i mai aşteptăm, că isprăvim noi lucrul şi fără ei.
(Se aude o bătaie în uşă şi se începe un dialog muzical între băieţii apăruţi în spate şi fetele ce
stau pe scaune)
Cîntecul: „ Deschide, mîndruţo, uşa ”
B: Deschide, mîndruţo, uşa,
Că răsare găinuşa la-la-la / 2 ori

F: Las-o, bade, să răsară


De ce n-ai venit aseară? / 2 ori
B: Măi, mîndruţo, nu zici bine,
Eu şi-aseară-am fost la tine / 2 ori
Şi-am găsit uşa închisă,
Şi lampa în casă stinsă / 2 ori
F: Ba ai fost la Catincuţa
Şi ţi-ai uitat băsmăluţa / 2 ori
Ba ai fost la Mărioara
Şi ţi-ai uitat pălărioara / 2 ori
B1: -Hai, lăsa-ţi-o baltă, fetelor. Cu noi vă va fi mai vesel şi-apoi şi lucrul mai repede îl veţi
termina.
F1: Ce ziceţi, fetelor, îi primim?
F2: Lasă-i să intre. Să vedem ce vor face?
M.I. (apare): Ia uite-te la ei. Au şi sosit. Şi ce staţi, mă rog şi aşteptaţi. Tare greu vă mai apucaţi
de lucru!
F3: Ştii, mătuşă Ileana, zice-o vorbă: „Românului i-i greu pînă se apucă, că de lăsat îndată se
lasă”.
B2: Apoi n-om fi noi din ăştea.
B3: Ş-apoi nici lupul, nu-i lup să fugă de noi în pădure, mai bine fugim noi de el.
M.I: Ia-te, la ei, numai au venit şi se gîndesc să lase lucrul deja.
B4: Dar, hai mai bine să sporim începutul bun cu un cîntec.
Cîntecul: „ Mamă, inima mă doare „
Mamă, inima mă doare -3 ori
Lasă-mă la şezătoare
Şezătoarea-i pe hîrtop -3 ori
Unde fac flăcăii foc
Ei fac focul cu surcele -3 ori
În contra inimii mele.

B5: Dar unde e badea Ion?


Toţi: Care? Care?
B5: Care! Care! Creangă! Că nu am de gînd să mor de urît în astă seară!
I.Cr: Sunt aici!
B5: Nici nu te-am văzut, bădie. Ce stai aşa îngîndurat. Poate s-a întîmplat ceva?
I.Cr: Ba!
B5: Atunci?
B6. Ia las-o baltă şi mai deapănă-ne încă o dată povestea copilăriei tale că atît de meşter eşti la
povestit!
I.Cr: „Stau cîteodată şi-mi-aduc aminte, ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre, pe
cînd mă ridicam eu drăgăliţă-Doamne, băieţaş la casa părinţilor mei în satul Humuleţti, din tîrg,
drept peste apa Neamţului…”

B: Ş-apoi Humuleştii şi pe vremea aceea nu erau numai aşa un sat de oameni fără căpătîi, ci sat
vechi răzăşesc întemeiat în toată puterea cuvîntului…
F: …cu gospodari tot unul ca unul,…
F: …cu flăcăi voinici şi fete mîndre, care ştiau a învîrti şi hora, dar şi suveica, de vuia satul de
vătale în toate părţile…
B: …Şi mai era în sat un cinstit părinte Ioan, om vrednic şi cu bunătate.
F: Din îndemnul lui s-a făct chilie pentru şcoală la poarta bisericii.
I.Cr: Mai era şi bădiţa Vasile a Ilioaiei, dascălul bisericii, un holtei zdravăn, frumos şi voinic, ce
a adunat o mulţime de fete şi băieţi la şcoală printre care eram şi eu, un băiat prizărit, ruşinos şi
fricos şi de umbra sa.
B: Bădiţă Ioane, dar ce era cu sfîntul Nicolae „făcătorul de vînătăi”?
I.Cr: Păi, să vă zic pe rînd. Cea dintîi şcolăriţă a fost Smărăndiţa popii, o zgîtie de copilă ageră
la minte şi aşa de silitoare de întrecea mai pe toţi băieţii şi din carte dar şi din nebunii. Ne trezim
noi într-o zi cu părintele şi cu moş Fotea ce adusese un scaun.
F: Cu numele de „Calul Bălan”?
I.Cr: Da! Şi un drăguţ de biciuşor de curele, împletit frumos.
F: Cu numele de „Sfîntul Nicolae”?
I.Cr: Cum altfel! Pentru cei ce vor face greşeli la citit.
F: Biata Smărăndiţa! Tocmai atunci s-o umfle rîsul. Păcatul ei.
F: A primit-o atunci ea, de sărea cămeşa de pe dînsa şi plîngea ca o mireasă.
I.Cr: Încălecam noi „Calul Bălan” şi pentru durerile cuvioaselor muşte şi ale cuvioşilor bondari
ce-au pătimit din pricina noastră.
B: E adevărat, bădie, că în lipsa părintelui sau a dascălului, intraţi în ţintirim, ţineaţi ceaslovul
deschis şi cum erau filele unse trăgeau muştele şi bondarii la ele şi cînd clămpăneaţi ceaslovul…
I.Cr: …cîte 10-20 de suflete prăpădeam deodată – potop pe capul muştelor!
F: Aşa eram noi toţi la vîrsta ceea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii de cînd lumea asta şi
pămîntul, măcar să zică cine ce o zice.
F: (către I.Creangă) Ziceai mai înainte de Smărăndiţa. Am auzit eu că nu numai din cauza
copilăriei astea ai suferit.
I.Cr: Am suferit?
F: Da de pe urma Irinucăi şi a fiicii sale?
B: Care Irinucă? Cea din Broşteni ce avea, ce avea o cocioabă veche de bîrne cu fereştile cît
palma şi acoperită cu scînduri?
I.Cr: Da, da, aceea! Era o femeie nici tînără, nici tocmai bătrînă, dar lucra sărmana ca un bărbat
pentru nimic: 2 boi, un ţap şi două capre rîioase şi slabe…
F: Da, dar avea ea o fată lălîie şi balcîză de-ţi era frică să înnoptezi cu dînsa în casă.
I.Cr: Mai straşnice erau caprele cele din tindă de la care eu şi fiica Irinucăi ne-am umplut de rîie
căprească de nu am putut scăpa de ea un post întreg.
F: Şi este adevărat că doar bunica i-a venit de hac rîiei?
I.Cr: Da. A scos un ulcior cu dohot de mesteacăn, ne-a uns din creştet pînă în tălpi cîte 2-3 ori pe
zi şi noapte, sus pe cuptor la cald.
F: Da, bună femeie a fost Smaranda, bunica dumitale, bădie. Îmi povestea mama că era miloasă
din cale-afară. Carne de vită nu mănca findcă-i era milă de dobitoc. Cînd se ducea la biserică,
bocea toţi morţii din ţintirim fie rudă, fie străin, mai prăpădindu-se plîngînd.
I.Cr: Ei, însă mama nu semăna deloc cu bunica, ea find vestită prin năzdrăvăniile sale şi vorbele
sale. De multe ori zicea: „Ieşi copile cu părul bălan afară şi rîde la soare, doar s-a îndrepta
vremea”. Şi vremea se îndrepta după rîsul meu.
F: Şi mai făcea mătuşa Smaranda cîte un cuptor zdravăn de alivinci şi plăcinte cu poalele-n brîu
şi pîrpîlea nişte pui tineri la frigare pe care îi tăvălea prin unt de-ţi lingeai şi coatele, de ne
adunam toată mahala şi ne crăpau fălcile mîncînd.
F: Ia mai zii, lăutare, una veselă că mi-a lăsat gura apă cu alivincile lor.
Cîntecul: „ Mărioară de la munte ”

F: Şi fiindcă a venit vorba de fete, ia zii, dragă ţi-a fost fata popei din Folticenii – Vechi?
B: Cum să nu! Cînd pleca la Folticeni îşi ungea barba şi mustăţile cu său amestecat cu muc de
lumînare şi alună arsă.
B: Iar cînd venea de la dînsa, venea ba cu zgărdiţa de la gîtul copilei, ba c-o năframă cusută
frumos cu flori de mătase şi de fiecare dată cu un sîn de mere domneşti.
I.Cr: Da! Bine mai era!
B: Ei ştii bădie! Am păţit-o şi eu odată umblînd pe la fete după însurătoare.
I.Cr: O fi! Dar ce-ai păţit?
B: Acuş îţi povestesc.
Cîntecul: „ Firicel de iarbă floare ” (cîntă numai băieţii sculîndu-se în picioare şi gesticulînd
respectiv)

I Firicel de iarbă floare,


Aseară pe înserat
M-am pornit la-nsurătoare
La mîndruţele din sat.
Şi umblînd din casă-n casă,
Unde-aveam un suflet drag,
Nuştiu cum se întîmplase
De-am ajuns la moş Ignat. Hei-hei
II Bat în geam şi strig „Ileană!”
Hai deschide că sunt eu.
Iar moşneagul iese-afară
În mînă cu-n melesteu
„Ce te uiţi pe sub ferestre,
Ca motanul la ulcea?
De doi ani, măi băieţele,
Măritată-i fata mea. Hei-hei
III Las-o, moşule, mai moale,
Ce mă ei pe fugă-aşa?
Că mi-o ars a-nsurătoare
Şi nu mă pot însura!
„Lasă vorbele de clacă!”
Zice moşul apăsat
„Cine nu bea şi nu joacă
Rămîne neînsurat”. Hei-hei
IV Cît ai zice-un rug de poamă,
Cu moşneagul amîndoi
Am făcut din casă-cramă
Şi-am dat cep la un butoi
Şi cu gîndul la mireasă
Am băut şi am mîncat.
M-am întors flăcău acasă
Şi nici azi nu-s însurat.
M.I. Ia, flăcăilor, treceţi pe aici pe la scărmănătoare să vă croiesc cîte una de să vă meargă
peticele.
I.Cr: Lasă-i femeie!
M.I. Cum să-i las? Ia uită-te la ei, cum au sărit la joc. Sunt şi ei ca vorba Dumitale „ buni de
hîrjoană şi slăviţi de leneşi”.
I.Cr: Uite la mine ce Ion am crescut şi cînd te gîndeşti că eram un Ionică, „un boţ cu ochi”, „o
bucată de humă însufleţită de la noi din sat”, „ce creşteam slăvit de leneş şi bun de hîrjoană”.
B: Cum leneş, bădie? Nu matale-ţi spuneau Ionică Torcălău, de întreceai şi fetele la tors?
I.Cr: Aşa e. Dar oricum, cîte nu făceam, cu vîrf şi îndesate. De parcă acum se întîmplă… . Cînd
punea mama laptele la prins, eu, fie post, fie cîşlegi, de pe-a II-a zi…
B: Ştiu-ştiu!… Începeai a linchi grosciorul de pe deasupra oalelor şi tot aşa în toate zilele pînă
ce dădeai de chişleag. Şi cînd căuta mama să smîntînească oalele, „smîntîneşte Smarandă, dacă
ai ce!”
I.Cr: Poate c-au luat strigoaicele mana la vaci, ziceam eu. Primeam vreo 2-3 ameninţări şi
făceam alta.
Cîntecul: „ Trecu-i valea mor de sete ”

Trecu-i valea mor de sete


Mă-ntîlni cu 2 fete
Amîndouă-n rochii nouă
Sărutale-aş pe-amîndouă / 2 ori
Aş iubi pe cea mai mare ,
Cea mai mică-mi place tare.
Aş iubi pe cea mai mică
Cea mai mare-i mai voinică / 2 ori
Am să iau o lege veche,
Să le iubesc din pereche.
Şi-am să scot o lege nouă,
Să le iubesc pe-amîndouă. / 2 ori
B: Ai făcut-o gogonată şi atunci vara, pe-aproape de Moşi, cînd ziua amiaza-mare te-ai furişat
din casă drept la moş Vasile, după cireşe. Te faci al căuta pe vărul Ion, săruţi mîna mătuşii
Mărioara, te şupureşti pe unde poţi şi-i…
F: Şi cînd colo, te trezeşti în cireşul femeii, cărăbănind cireşi în sîn şi crude, şi coapte. Şi cum
erai silit i-aca şi mătuşa cu o jordie în mînă la tulpina copacului.
B: (către I. Creangă) Şi cum ai putut atunci să cobori? O fi aşteptat mult în copac?
F: Ei, aruncă ea, mătuşa Mărioara, vreo 2-3 bulgări, iar cînd încercă Ion să scape se luă ea la
fugă după el prin cînepă.
I.Cr: Şi eu fuga!
F: Şi ea fuga!
I.Cr: Şi eu fuga!
F: Şi ea fuga!
F: Pînă ce dădură toată cînepa jos palancă la pămînt, cînepă frumoasă şi deasă.
B: Şi ce crezi? O lăsă pe mătuşa căzută şi încîlcită în cînepă şi din 2 sărituri ajunsese acasă şi
fusese cuminte toată ziua.
I.Cr: Şi nu ca să mă laud, dar cuminte eram.
F1: Prin somn nu cereai de mîncare.
F2: Dacă te sculai, nu aşteptai să-ţi dee alţii de mîncare.
F1: Şi cînd era de făcut ceva treabă o c-am răreai de pe-acasă.
F2: Iar cînd te lua cineva cu răul, puţină treabă făceai, iar dacă te lua cu binişorul – nici atîta.
F1: Iar cînd te lăsa din capul Dumitale făceai cîte o drăguliţă de trebuşoară!…
I.Cr: Cum să nu! Bunăoară într-un an, pe aproape de Sfînt-Ilie i se grămădise mamei o mulţime
de trebi, care mai de care.
F: Iar Dumneata, ca fiind un cuminte şi jumătate, ai lăsat-o pe mama aşa singurică.
F: Şi ai şpîrlit-o la baltă, nu?
F: Păi cum era să stea băiatul în casă pe-o arşiţă ce era în ziua ceea?
I.Cr: Aşa mă gîndeam şi eu şi-am pătimit.
F: E adevărat, că o prea întrecusei cu timpul şi mama, biata, lăsă treburile baltă şi fu nevoită să
pornească după Dumneata?
I.Cr: Adevărat (oftînd)
F: Păi, trebuia băiatul să arunce pietrele în ştoalna unde se scălda: ba pentru Dumnezeu, apoi
pentru drac, şi-apoi de la început.
B: Şi-apoi şi lespigioare de piatră fierbinţi trebuia să le pună la ureche, scoţînd apa din urechi.
B: Mama te urmărise, îţi luă hainele şi cu tot cu haine plecă acasă?
I.Cr: Aşa e! Să fi ştiut ce ruşine aveam să trag…
B: Cum să nu? Doar te priveau nişte fete ce erau la baltă, să ghilească pînza.
I.Cr: Şi au văzut întîmplarea asta toată cu mama, cu hainele luate şi-şi dădeau doar ghiont.
F: Eu stau, bădie, şi mă gîndesc cum te-ai furişat prin hudiţi şi grădini?
B: Ba n-o fi fost poate atît de rău, dacă nu ar fi fost cîinii lui Trăsnea şi Dumneata fără haine, cu
pielea goală.
F: Ei, ai mai fi stat Dumneata, cît ai fi stat după gard, dar vorba ceea: „Goliciunea înconjoară, iar
foamea dă de-a dreptul” şi aşa ugilit te-ai înfăţişat în faţa mamei ruşinat…
B: Da ruşinat şi zicînd: „Mamă, bate-mă, ucide-mă, fă ce vrei cu mine, numai dă-mi ceva de
mîncare, că mor de foame”.
I.Cr: Păi, să vă mai zic şi alta: mă trezeşte mama într-o dimineaţă, zicîndu-mi: „Scoală,
dugleşule, înainte de răsăritul soarelui, iar vrei să te pupe cucul armenesc şi să te spurce ca să-ţi
meargă bine toată ziua?”
B: Ştiu, ştiu! Căci aşa ne amăgea şi pe noi mama cu o pupăză, care-şi făcea cuib de mulţi ani,
într-un tei foarte bătrîn şi scorburos.
I.Cr: – Şi numai ce-o auzeai vara: Pu-pu-pu! Dis-de-dimineaţă în toate zilele de vuia satul.
B: – Am auzit de întîmplarea asta de multe ori. Îmi povestea mama, precum că ai găbuit pupăza
pe ouă, zicînd plin de mulţumire: „Taci, leliţă, că te-am căptuşit eu, îi mai pupa tu şi pe dracul
de-acum”! Ai fi scos-o de pe ouă deja chisăliţă şi ai fi alergat cu ea în tîrgul vitelor.
B: Acolo în tîrg se întîlnise cu un mos de-al meu, un moşneag nebunatic, care luînd-o să o
drămăluiască îi dăduse drumul bietei pupăze.
I.Cr: Iată aşa, am rămas eu păgubaş şi cuminte pentru vreo cîteva zile.
Cîntecul „ Chiriac ”

I.Cr: Ziceţi voi de un Chiriac nuştiu care, şi-mi aduc aminte de Nică Oşlobanu.
F: Da, l-am cunoscut şi eu. Îmi povestea el, precum că ia-ţi pus lui cel dintîi poşte la tălpi.
B: Poşte?
F: Da. Cîteva pături de hîrtie, lipite una peste alta cu său de lumănare topit pe lîngă foc, puse
încet la tălpi pe cînd doarme greu şi aprinse cu un chibrit.
B: Păi o fi usturat pînă la os!
F: Cum să nu! Săreau, prin somn, răcnind ca un taur de usturime!
F: Tot Nică Oşlobanu, fiind odată sculat în picioare la răspuns, rugă să fie iertat, spunînd că-l
doare capul. Şi nu ştiu cum, îi cade atunci un urs mare din sîn şi-i – de-a dura prin clasă. Un urs
nu de cei care-i joacă ursarii, ci de mămăligă umplut, cu brînză, rotund, prăjit pe jăratic şi bun de
pus drept inimă.
B: Băieţii dau să-l prindă, Oşlobanu se aruncă în mijlocul lor să şi-l ia, de se făcuse o chirfoseală
şi.un rîs în şcoală.
I.Cr: Părintele Duhu zice atunci cu-n oftat adînc: „Păcatele mele , să învăţ nişte ţopîrlani
sălbatici ce se robesc pîntecului şi nu-şi dau cîtuşi de puţină osteneală minţii!”
B: Mai ştim noi din ăştia. Ia ascultă!
Cîntecul: „ Rumba ”

R-n: Rumba ici, rumba cole,


Rumba la spinarea me.
I Are mama două fete
Apă-n cofă nu se vede
Cu fîntîna sub perete
Moare cîinele de sete.
R-n:
II De jucat eu pot să joc,
Pîine nuştiu ca să coc
De jucat eu pot juca
Casa nuştiu-a mătura.
R-n:
Strigături: B: Sus, sus, sus, sus
Poale la cămeşă nu-s.
F: Ba le am dar nu le-am pus,
Îs la mama-ncă pe fus.
I.Cr: Vreau demult să vă spun că sunt mîndru de voi, văzîndu-vă ardoarea cu care lucraţi şi cu ce
iscusinţă mînuiţi instrumentele…
B: Păi, bădiţă Ioane, nu ştii Dumneata că la Humuleşti torc şi fetele, şi băieţii, şi femeile, şi
bărbaţii.
B: De fac nişte sărbători şi petreceri de mai mare dragul.
B: Iar la fiecare şezătoare este cîte un „Creangă” care povesteşte întîmplări din copilărie.
B: Şi-o fi poate şi el cum era Creangă: „un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită…”.
B: „Care nici frumos pînă la 20 de ani, nici cuminte pînă la 30…”.
B: „…Şi nici bogat pînă la 40. Dar citindu-i poveştile putem spune: Bogaţi cum anul ăsta, cum
în anul trecut şi de cînd îl avem pe Creangă nu ştiu zău de am fost mai bogaţi, avîndu-l pe Măria
sa – Creangă ”.

(Copiii se închină şi se retrag în spate. Cu elevii prezenţi la şezătoare se organizează un concurs


din 4 etape. Fiecare răspuns corect se stimulează).

I Concurs: „Îl cunoşti pe Creangă?”


1. Cum se numeau tata şi mama lui Ion Creangă? Ştefan a Petrei Ciubotariul şi Smaranda
Creangă.
2. Cum se numeau bunicul şi bunica lui Ion Creangă? David şi Anastasia Creangă.
3. Cine a fost primul învăţător al lui Ion Creangă la şcoala din Humuleşti? Dascălul Vasile a
Ilisaiei sau bădiţa Vasile.
4. Cum îl porecleau fetele din sat pe I. Creangă? Ionică Torcălău.
5. De ce „podoabă” s-a umplut I. Creangă la Irinuca? De rîie căprească.
6. Cine la îndemnat pe I. Creangă să scrie? Mihai Eminescu.
7. Cum se numea fiul lui I. Creangă ce a fost militar? Constantin Creangă.

II-lea concurs: „De toate”

1. Cum se numea calul pe care „l-a încălecat” Smărăndiţa popii? Calul Bălan
2. Ce fel de ceasornic îl deştepta pe I. Creangă? Pupăza.
3. „O zgîtie de copilă ageră la minte şi aşa de silitoare de întrecea mai toţi băieţii şi din carte,
dar şi din nebunii”.Cine e? Smărăndiţa popei.
4. Cum se numeşte povestea în care o pasăre a înghiţit o cireadă de boi, vaci, viţei, încît şi-a
făcut un pîntece cît un munte? „Punguţa cu doi bani”.
5. Cum se numeşte povestea în care animalele ştiu să cînte (pe la uşă)? „Capra cu trei
iezi”.
6. Cum se numeşte povestea unde mama soacră avea un ochi la ceafă? „Soacra cu trei
nurori”.
7. Cum se numeşte povestea unde un militar se duce pe ospeţie şi la rai şi la iad? „Ivan
Turbincă”.

Al III-lea concurs: „ Cine?”

1. Cine avea trei ochi şi strîngea părăluţe albe pentru zile negre? Soacra din „Soacra cu
trei nurori”.
2. Avea salbă de aur la gît şi era încălţat cu ciuboţele galbene şi cu pinteni la călcîie?
Cocoşul din „Punguţa cu doi bani”.
3. Cine avea unchi de 999 de ani şi 52 de săptămîni? Dănilă Prepeleac
4. Era o mămilă de om, ce mînca brazdele de pe urma a 24 de pluguri şi tot striga în gura
mare că moare de foame! Flămînzilă din „Harap alb”
5. Băuse apa de la 24 iazuri şi o gîrlă, pe care îmblau numai 500 de mori.
6. Era slută, leneşă, ţîfnoasă şi rea la inimă. Era împopoţată şi netezită pe cap de parcă-o
linsese viţeii. Fata babei
7. Era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Fata moşneagului

Al IV-lea concurs: „Cine vorbeşte”

1. „Moarte pentru moarte…arsură pentru arsură”. Capra


2. „Da muieţi îs posmagii?” Leneşul
3. „Măi da al dracului cocoş îi ăsta. Ei las-că ţi-oi da eu ţie de cheltuială, măi crestatule şi
pintenatule”. Boierul
4. „Ascultă cumătre: vrei să mănînci peşte? Du-te deseară la băltoaca ceea din marginea
pădurii, vîră-ţi coada-n apă şi stai pe loc”. Vulpea
5. „A! Ghidi,ghidi! Ghiduş ce eşti! Aici mi-ai fost! Ia vină-n coace la nănăşelul să te pupe
el!” Lupul
6. „Na! Na! Ori te ouă, ori te duci de la casa mea”. Moşul
7. „Fată frumoasă şi harnică, îngrijeştemă că ţi-oi prinde şi eu bine vreodată în viaţă”.
Fîntîna, căţeluşa, cuptorul, copacul

(Copiii ce au participat la şezătoare se aranjează în semicerc pentru a organiza o surpriză)

– Cine dintre voi ştie ghicitori? Dar glume. Frămîntări de limbă? La şezători de multe ori
sunt organizate nişte întreceri adevărate în dezlezarea ghicitorilor sau frămîntarea limbii, ceea ce
vor face şi cei ce au venit la şezătoare.

(Clasa e împărţită în 2 grupe: fetele şi băieţii toţi rostind împreună frămîntări de limbă)

B: În tîmplăria unui tîmplar s-a întîmplat o întîmplare. Alt tîmplar care din întămplare auzise de
întîmplarea îmtîmplată tîmplarului, s-a dus să vadă, ce s-a întîmplat tîmplarului din tîmplărie şi
din întîmplare s-a lovit cu tîmpla de tîmpla tîmplarului.
F: Un cocostîrc se ducea la cucostîrcărie să se descucostîrcărească.
B: La casa ciutureanului din Ciutureni este o ciutură cioturoasă.
F: Căruţaşul căra cărţile cărturarului cu carul.
B: Papucarul papucăreşte papucii papucarului.
F: Papucăreasa nu papucăreşte papucii papucarului.
B: Găinuşa orbului / Şade-n vîrful stogului / Şi numără ouăle / Căte, cîte, cîte unu (doi, trei)
F: M-am gospodărit cum m-am gospodărit, dar amu cum să mă dezgospodăresc?
B: Capră albă / Piatră albă / Calcă capra / Crapă piatra.
F: Un moş cu un coş
În coş un cocoş
Moşul cu cocoşul
Coşul – cu cocoşul.
B: Raţa, ragniţa, piscuparniţa cu cinci puişori negrişori, albişori, toţi cu raţa rugniţa
piscuparniţa.
F: Un căscat cu cască cască lîngă cascadă.
B: A răsărit răsărita la răsăritul soarelui.
F: Trăieşte Tîndală-n tindă
Trîndav trîntorul se-tinde.
B: Titiridvă, tidvă; nu-i greu a zice titiridvă tidvă, da-i mai greu a destitiridvi titiridvătura
titiridvei tidvei.
F: Puţină pritocitoare cu 12 pritocitori tot într-o pritocitoare.
F: Cintezoi cîntăreţ, cu cine te-ai certat?
B: Certăreaţa, cearta certurilor, m-am certat c-un oarecare dintre cei mai certaţi certaşi certăreţi.
F: Hîrb frînt / Hrib fript.
B: Cupă cu capac / Capac cu cupă.
F: Cine se cară să care secară?
B: Cară-se cine sac are să cară secară!
Toţi: Tot am zis şi-am zis c-oi zice,
Dar de zis eu n-am mai zis,
Nici n-am zis, nici n-oi mai zice,
C-am să zic, c-am zis, c-oi zice.
(Se închină. Se mulţumeşte pentru participare, vizionare. Se încheie serata cu două strofe scrise
despre Ion Creangă).

Advertisements

S-ar putea să vă placă și