Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler, a fost un tratat de neagresiune

încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, semnat la Moscova, la 23 august 1939 de ministrul
de externe sovietic Viaceslav Molotov și ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop, în
prezența lui Stalin.
Scopul declarat al acestui pact era, din punctul de vedere oficial al Germaniei, ca cel de-al Treilea
Reich să-și asigure flancul estic în perspectiva iminentei invadări a Poloniei, petrecută, de altfel, cu o
săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939. Pe de altă parte, Uniunea Sovietică voia să câștige timp, să
prevină temporar o invazie germană, întrucât Armata Roșie avea prea puțini ofițeri superiori, după
executarea multora dintre ei din ordinul lui Stalin, în frunte cu mareșalul Tuhacevski, sub pretextul unui
complot imaginar.
În realitate, ambele țări agresoare voiau să se asigure, cel puțin oficial, că vor avea spatele „acoperit”
în procesul expansionist de împărțire în două a ceea ce rămasese neocupat și/sau neîmpărțit din Europa.
Cruzimea și cinismul celor doi dictatori, Hitler și Stalin, s-au repercutat timp îndelungat, prelungind cel
de-al Doilea Război Mondial cu Războiul Rece și cu scindarea Europei în două prin Cortina de fier între
anii 1945-1989. În acești 45 de ani, Europa Occidentală a progresat prin practicarea democrației și a
economiei libere în toate țările aflate la vest de Cortina de fier, în timp ce Europa de est, aflată la est de
Cortina de fier, a avut parte de regimuri totalitare mai dure sau mai puțin dure, dar toate aservite
Kremlinului, și cu economii centralizate, de stat.
Momentul semnării este descris de istoricul Paul Johnson astfel:
„ Măcelarii Europei, amețiți de băutură, își jucau rolurile, îmbrățișându-se cu tandrețe și clătinându-
se pe picioare. În întregime, ei se înfățișau ca un grup de gangsteri rivali, care avuseseră și înainte de
împărțit ceva, și acum puteau să o ia de la capăt, fiind profesioniști ai acelorași afaceri. ”
Cu ocazia semnării tratatului de neagresiune din 1939 dintre Germania și URSS, semnatarii
plenipotențiari au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidențiale problema delimitării sferelor de
interese în Europa răsăriteană. Convorbirile au dus la următorul rezultat:
[modificare]Protocolul adițional secret (nepublicat)
În cazul unor expansiuni teritoriale și / sau politice în teritoriile aparținând statelor baltice (Finlanda,
Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese, atât
pentru Germania, cât și a Uniunii Sovietice. În legătură cu aceasta, interesul Lituaniei față de teritoriul
Vilno este recunoscut de ambele părți.
În cazul unor expansiuni teritoriale și/sau politice în teritoriilor aparținând Poloniei, sferele de
interese, atât ale Germaniei, cât și ale Uniunii Sovietice, vor fi delimitate aproximativ pe linia râurilor
Narev, Vistula și San. Problema dacă interesul ambelor părți face ca menținerea unui stat polonez
independent să fie dorit și modul în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi determinată în mod
definitiv numai în cursul evenimentelor politice ulterioare. În orice caz, ambele guverne vor rezolva
această problemă pe calea înțelegerii prietenești între Germania și Rusia (Uniunea Sovietică) .
Referitor la Europa de sud-est, partea sovietică își accentuează interesul pentru Basarabia. Partea
germană își declară totalul dezinteres față de acest teritoriu, deci nu are obiecții față de eventuale
schimbări de graniță în favoarea Uniunii Sovietice;
Acest protocol va fi considerat de ambele părți ca strict secret.
Teoria „spațiului vital” și cea a „revoluției mondiale”
Semnarea Pactului și aplicarea lui a avut grave repercusiuni asupra lumii. A început Al Doilea Război
Mondial, cu un tribut de sânge nemaiîntâlnit în istorie, cu distrugeri irecuperabile ale unor valori
universale, cu suferințe inimaginabile, cu pârjolirea unor întinse teritorii din Europa, Asia și Africa, cu
desființarea unor state și uciderea în masă a unor populații nevinovate. Hitler și-a dorit războiul pentru
obținerea așa-zisului spațiu vital („Lebensraum”), a supremației în Europa și dincolo de hotarele acestui
continent. Stalin l-a vrut și el pentru declanșarea utopicei revoluții comuniste mondiale, asemănător acelui
spațiu vital german. Deosebirile ideologice n-au constituit un obstacol în calea apropierii celor două
regimuri politice, deși anterior încheierii pactului, URSS și Germania nazistă se criticaseră reciproc cu
vehemență.
Între cei doi dictatori – Stalin și Hitler – a existat o stranie fascinație reciprocă, deși, la nivelul
propagandei, regimurile lor s-au criticat cu înverșunare. Dacă însă regimul lui Hitler se manifesta direct
față de obiectivele sale, Stalin avea asociată Internaționala a III-a Comunistă. Internaționala, deși
obedientă față de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice și de guvernul de la Kremlin, era portița prin
care încerca să-și ascundă reala sa politică externă. Stalin afirma mereu că politica guvernului este una și
cea a Internaționalei este alta, când, în realitate, între cele două organisme nu era nici o deosebire privind
intenția declanșării revoluției comuniste mondiale.
Regimurile instaurate în Rusia sovietică și în Germania național-socialistă erau, în general,
antidemocratice, dictatoriale și totodată erau în particular, ostile regimurilor democratice din Occident. O
motivație a apropierii dintre cele două regimuri totalitare este însuși Tratatul de pace de la Versailles, atât
Germania fascistă, cât și Rusia sovietică considerându-se victime ale tratatului.
Documentele existente atestă că, în anii 1934–1936, Stalin sprijinea ideea unei apropieri și chiar a
realizării unui acord cu Hitler. O cale pentru netezirea relațiilor bilaterale mai strânse a fost oferită de
existența ca stat a Poloniei. Polonia renăscuse, în urma primului război mondial, după mai bine de 100 de
ani de ocupație ruso-austro-germană. Din punct de vedere geografic, Polonia devenise stat tampon între
Rusia și Germania. Inițiatorul unei apropieri germano-sovietice a fost ministrul de externe german
Joachim von Ribbentrop. Propunerile lui, acceptate de Hitler, au avut ecou la Moscova. Ca urmare,
puterile occidentale au fost criticate aspru și etichetate drept „instigatoare la și profitoare de război”.
Apropierea sovieto-germană din 1939 era urmarea unei conjuncturi favorabile statelor totalitare. Pentru
Stalin, orientarea spre Hitler nu a fost determinată de doctrină, ci de considerente de circumstanță. Stalin
se vedea în postura de realizator al vechiului Imperiu Rus, fapt care i-a umplut toată viața. Duplicitatea a
fost caracteristica dominantă a tratativelor sovieto-germane; sovieticii tratau și cu Franța și Anglia – o
măsură de prevedere pentru a evita izolarea în fața unei eventuale agresiuni germane. Pe de altă parte,
diplomația nazistă tatona constant posibilitatea unei înțelegeri separate cu Marea Britanie și o reușită ar fi
contracarat eșecul lui Ribbentrop la Moscova.
Urmări
Consecințele Pactului Molotov-Ribbentrop (sau Ribbentrop-Molotov) au fost practic continuate de
Pactul Churchill-Roosevelt-Stalin, care a propus la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în 1945, o
nouă reîmpărțire a sferelor de influență în Europa, vestul urmând a se afla sub influența Statelor Unite ale
Americii, iar estul sub influența a Uniunii Sovietice.
Adesea se susține că, dacă acest pact nu ar fi existat, cel de-al doilea război ar fi fost terminat mult
mai curând sau poate chiar nici nu ar fi avut loc.[necesită citare]

Conţinutul pactului Ribbentrop-Molotov (Ribbentrop-Stalin)

Guvernul Reih-ului German şi Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (nota redacţiei:
U.R.S.S.), orientate spre îmbunătăţirea păcii dintre Germania şi U.R.S.S., şi pornind de la Acordul de
Neutralitate semnat în Aprilie 1926 între Germania şi U.R.S.S., au elaborat prezentul Acord:

Articolul I. Ambele Importante Părţi Contractante se obligă reciproc a evita orice forme de violenţă,
orice acţiune violentă, şi orice atac una asupra celeilalte, atât individual cât şi în alianţă cu alte Puteri.

Articolul II. În cazul în care una dintre cele două Importante Părţi Contractante devine parte
beligerantă cu o a treia Putere, cealaltă Importantă Părte Contractantă trebuie să se abţină de la oricare
forme de ajutor pentru această a treia Putere.

Articolul III. Guvernele celor două Importante Părţi Contractante trebuie pe viitor să menţină
contactul reciproc în scopul consultării pentru schimbul de informaţii pe subiecte ce afectează interesele
lor comune.

Articolul IV. În cazul în care disputele şi conflictele între Importantele Părţi Contractante vor creşte,
acestea vor participa în orice grupări de Puteri, care direct sau indirect ţintesc cealaltă parte.

Articolul V. În cazul apariţiei disputelor sau conflictelor între Importantele Părţi Contractante asupra
subiectelor de un fel sau altul, ambele părţi vor aplana aceste dispute sau conflicte exclusiv în cadrul unor
schimburi de opinii prieteneşti sau, dacă este necesar, prin crearea comisiilor de arbitraj.
 Articolul VI. Prezentul acord este elaborat petru o perioadă de zece ani, cu condiţia că, ulterior una
din Importantele Părţi Contractante nu-l va denunţa cu un an înainte de expirarea perioadei de valabilitate,
validitatea prezentului Acord automat se prelungeşte cu încă cinci ani.

Articolul VII. Rezentul Acord va fi ratificat în cel mai scurt timp posibil. Ratificarea va fi făcuta la
Berlin. Acordul va intra în viguare din momentul semnării.
Protocolul Adiţional Secret
Articolul I. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin Statelor
Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), hotarul de nord al Lituaniei va reprezenta hotarul sferelor
de influenţă ale Germaniei şi U.R.S.S. În această privinţă interesul pentru Lituania în regiunea Vilna este
recunoscut de ambele părţi.
Articolul II. În eventualitatea unor rearanjamente politice şi teritoriale în regiunile ce aparţin
Poloniei, sferele de influenţă ale Germaniei şi ale U.R.S.S. vor fi limitate conform liniei râurilor Narev,
Vistula şi San.
Chestiunea privind modul în care interesele ambelor părţi fac dorită păstrarea statului independent
Polon şi cum acest stat trebuie demarcat poate fi determinat doar în cursul viitoarelor discuţii politice.
În orice caz, ambele Guverne vor rezolva această întrebare printr-un acord prietenesc.
Articolul III. Privitor la Sud-estul Europei, atenţia este atrasă de către partea Sovietică privitor la
interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în această regiune.
Articolul IV. Prezentul Protocol trebuie tratat de ambele părţi ca unul strict secret.
Moscova, 23 August 1939.
Pentru Guvernul Reih-ului German, v. Ribbentrop
Plenipotenţiarul Guvernului U.S.S.R., V. Molotov

În urmă cu şapte decenii, Pactul Ribbentrop - Molotov a deschis calea celui de-al Doilea Război
Mondial. Documentul pus la cale de Adolf Hitler şi Iosif Stalin, în urmă cu 70 de ani, produce şi acum
scântei în relaţia dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă.
Pactul de neagresiune dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, semnat la 23 august 1939,
reprezintă poate cea mai mare „surpriză“ geo-politică din istoria modernă. Două regimuri totalitare, a
căror existenţă se justifica prin înfrângerea celuilalt, îşi strângeau mâinile deasupra unei Europe pentru
care vestea a căzut ca o „lovitură de măciucă“, după cum avea să noteze Carol al II-lea în jurnalul său, în
iunie 1940, când sovieticii au revendicat Basarabia.
Până la 23 august 1939, propaganda de uz intern din cele două ţări arăta că cealaltă parte reprezintă
principalul duşman care pune în discuţie existenţa statului. Întregul sistem de alianţe la nivel european şi
mondial pleca de la premisa că cele două regimuri totalitare nu ar putea fi niciodată aliate.
Actul semnat de cele două state era unul clasic de neagresiune, care prevedea posibilitatea ca
respectivele regimuri să se consulte în cazul în care apăreau disensiuni şi să nu se recurgă la forţă militară.
Un alt punct important era acela că, dacă una dintre cele două părţi semnatare era în război cu o a treia
parte, cealaltă trebuia să-şi proclame neutralitatea. Totodată, niciuna dintre semnatare nu putea fi parte a
unei alianţe ce era „îndreptată în mod direct sau indirect împotriva celeilalte“.
Rămas în istorie sub denumirea de Pactul Ribbentrop – Molotov, documentul a fost, însă în realitate
un pact între Hitler şi Stalin. Joachim von Ribbentrop şi Viaceslav Molotov conduceau la acel moment
diplomaţia celor două state. Semnarea tratatului la sfârşitul lunii august a fost o surpriză imensă pentru
guvernele occidentale.
Informaţii false
Moscova şi Berlinul anunţaseră încă din aprilie că negociază un tratat economic, însă serviciile
secrete occidentale aflaseră că în realitate cele două puteri antagonice nu duc niciun fel de negocieri. În
mai, Stalin l-a înlocuit pe Maxim Litvinov, un evreu prooccidental, cu Viaceslav Molotov, un apropiat al
liderului rus. Negocierile politice au început abia la începutul lunii august, însă au înaintat extrem de
repede. Punctul de plecare nu a fost identificarea unui element de coeziune, ci a unui duşman comun:
capitalismul.
 Ruşii negociau în paralel şi cu anglo-francezii, însă discuţiile au fost întrerupte la 21 august, după ce
Varşovia a refuzat să accepte ca trupele sovietice să tranziteze teritoriul polonez, în cazul în care
Germania ar fi atacat în Vest.
Pactul divide şi astăzi Europa
Nici la 70 de ani de la semnarea documentului, Europa nu a reuşit să se împace cu trecutul. Astfel,
orice încercare de condamnare a pactului, într-o ţară occidentală, primeşte imediat o replică dură din
partea Moscovei. Mai mulţi europarlamentari europeni au susţinut la sfârşitul legislaturii trecute un
proiect care milita pentru stabilirea zilei de 23 august ca zi de comemorare a victimelor nazismului şi
comunismului în Europa.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a votat recent o rezoluţie prin care
pune semnul egalităţii între regimul nazist şi cel comunist. Evident, ruşii au reacţionat dur, acuzând o
„jignire la adresa istoriei“. Rezoluţia susţine iniţiativa Parlamentului European de a proclama ziua de 23
august drept „Ziua memoriei victimelor stalinismului şi nazismului“.
Documentul subliniază că, în secolul XX, ţările Europei s-au confruntat cu două puternice regimuri
totalitariste – nazist şi stalinist, în timpul cărora au avut loc genocide, s-au încălcat drepturile şi libertăţile
omului, au fost săvârşite crime de război şi crime împotriva umanităţii.
În replică, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a constituit o comisiei specială care are rolul de a lupta
împotriva „falsificatorilor“ istoriei Rusiei. Comisia îşi doreşte să combată „tentativele de falsificare a
istoriei care aduc prejudicii intereselor Federaţiei Ruse“.
România, victimă a Pactului
România era, la sfârşitul anului 1939, unul dintre puţinele state est-europene în care mai exista încă,
măcar parţial, un regim democratic. Sistemul politic din România se afla sub asaltul regelui Carol al II-
lea, care dorea să instaureze un regim autoritar.
Pe plan extern, România avea relaţii foarte bune cu Marea Britanie şi cu Franţa, însă foarte proaste cu
Germania nazistă şi cu Uniunea Sovietică. Între Carol al II-lea şi Adolf Hitler exista o antipatie vizibilă,
demonstrată la întâlnirea din iulie 1940, de la Berghof. Germania acuza în acea perioadă România că
întreţinuse relaţii foarte bune, în ultimele două decenii, cu toţi duşmanii Reichului. Relaţiile cu URSS
erau de asemenea foarte proaste, ruşii nerenunţând niciodată la ideea reanexării Basarabiei.

Decizie „conform firii românilor“

Majoritatea istoricilor români consideră că Pactul Ribbentrop-Molotov nu trebuie să iasă din
conştiinţa publicului şi din dezbaterile publice. „În fiecare an trebuie să comemorăm acest pact şi să ne
amintim de victimele nazismului şi ale comunismului“, consideră istoricul Adrian Cioroianu, fost
ministru de Externe.
„Pactul dintre Hitler şi Stalin a reprezentat la acea vreme o alianţă a regimurilor totalitare împotriva
democraţiilor. Înţelegerea dintre cele două regimuri totalitare a avut un efect nefast asupra întregii Europe,
deci şi asupra României“, este de părere Cioroianu.
În iunie 1940, ruşii au adresat României un ultimatum în care solicitau înapoierea Basarabiei şi
cedarea părţii de nord a Bucovinei. Era prima pierdere teritorială a României, survenită în urma înţelegerii
dintre Stalin şi Hitler. „Nu cred că regele putea face atunci mai mult, şi asta pentru că el cunoştea firea
poporului român. Carol al II-lea a acţionat conform cu firea poporului“, crede Cioroianu.
În lunile următoare, România avea să mai piardă teritorii în favoarea Ungariei (Ardealul de Nord) şi a
Bulgariei (Cadrilaterul), două state ale căror relaţie cu Germania nazistă era mult mai bună. La Tratatele
de Pace de la Paris, din 1947, ce consfinţeau încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, România şi-a
recuperat nord-vestul Transilvaniei, nu însă şi Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa. În prezent,
nordul Bucovinei face parte din Ucraina, la fel şi Herţa, care este raion în regiunea Cernăuţi. După
destrămarea URSS, România a fost primul stat care a recunoscut independenţa Republicii Moldova.
A deschis calea războiului
Încheierea unui pact cu ruşii i-a permis lui Hitler să atace nestingherit Polonia, fără teama că ar putea
fi implicat într-un război pe două fronturi. Asta, deşi Otto von Bismark, cancelarul prusac din secolul al
XIX-lea care a realizat unificarea Germaniei, scria în testamentul său politic că Germania va putea fi
învinsă doar dacă va deschide un război pe două fronturi.
 La 1 septembrie 1939, la numai o săptămână de la semnarea pactului, armata germană intra în
Polonia, unde era aşteptată de unităţi de cavalerie, mult inferioare. La 17 septembrie, Armata Roşie
invada şi ea Polonia dinspre est.
Germania nazistă şi Uniunea Sovietică îşi împărţeau teritoriul polonez sub privile unei Europe şocate.
La 3 septembrie, Anglia şi Franţa declarau război Germaniei naziste, conform angajamentelor luate, cu
doar câteva zile înainte, de a garanta independenţa unor state central şi est-europene. Există voci care
susţin că la decizia anglo-francezilor ar fi contribuit decisiv chiar ambasadorul român la Londra, Viorel
Tilea.
Polonia a fost prima victimă a Tratatului Ribbentrop-Molotov, fiind împărţită între Germania, URSS,
Lituania şi Slovacia. Armata germană şi cea rusă au participat chiar la o paradă militară comună, dedicată
„marii“ victorii.
Unii istorici susţin că Hitler nu era conştient la acea vreme că dezmembrarea Poloniei va duce la un
conflict global. Liderul german a mizat până în ultima clipă că tratativele cu anglo-francezii vor reuşi. În
cel de-al Doilea Război Mondial au murit aproximativ 20 de milioane de militari şi aproximativ 40 de
milioane de civili.
Împărţirea sferelor de influenţă
Conform înţelegerii, Finlanda, Estonia şi Letonia erau plasate în sfera de influenţă sovietică. După
ocuparea Poloniei, şi Lituania a fost inclusă în sfera de influenţă rusă, după ce iniţial făcea parte din zona
de care era interesată Germania. Tratatul avea însă şi clauze secrete, ce au devenit publice după 1945.
Astfel, Basarabia urma a fi anexată de ruşi, fără ca Germania să intervină.
Împărţirea pe hartă a fost făcută cu un creion, astfel că, „din greşeală“, ruşii au anexat şi nordul
Bucovinei şi ţinutul Herţa. În iunie 1940, când ruşii au revendicat teritoriile, guvernul german a explicat
Bucureştiului că trebuie să se conformeze şi că nu va primi niciun fel de asistenţă din partea Berlinului.
Hitler era interesat ca România să nu devină un teatru de război, armata celui de-al treilea Reich având
nevoie de hidrocarburile din ţara noastră.