Monografia sociologica

Metodă de studiere multilaterală şi intensivă a unor unităţi sociale (sat, oraş, cartier, instituţie,
regiuni) practicată şi de Şcoala sociologică de sub conducerea lui Dimitrie Gusti: „Monografia ca
atare nu este o descoperire românească, dar sînt nenumărate feluri de a întreprinde monografii.
Concepţia sau sistemul de sociologie care le stă la bază hotărăşte de aproape şi felul lor de a fi.
Unii se mulţumesc numai cu studiul familiei, dînd precădere, de pildă, bugetului; alţii se
mulţumesc cu studiul statistic, alţii cu descrierea relaţiilor sociale s.a.m.d. Noi am încercat de la
început cercetarea sociologică a tuturor aspectelor (deci a totalului) şi nu numai descriptiv, ci şi
explicativ, a unei forme fundamentale de viaţă socială, cum este la noi satul". (D. Gusti,
Sociologie Românească, 1936).D. Gusti concepea sociologia ca pe o sinteză concretă şi creatoare
a ştiinţelor sociale particulare, care nu putea lua naştere decît în cadrul unor cercetări operate în
forma „echipelor interdisciplinare", formă căreia acesta îi va da numele de m.s., afirmînd că
„sociologia va fi monografică, ori nu va fi". Rostul adînc al m.s. era de a institui o modalitate de
studiere pozitivist-ştiin-ţifică a vieţii sociale, prin mijlocirea tuturor ştiinţelor sociale particulare,
tinzînd toate la o sinteză sociologică (H.H. Stahl, 1990). În concepţia lui D. Gusti, viaţa socială
nu poate fi cunoscută decît prin manifestările (activităţile) ei concrete, care sînt economice,
spirituale (cu caracter constituitiv) şi prin cele moral-juridice şi politico-administrative (cu
caracter reglementativ). Dar viaţa socială nu poate fi înţeleasă decît dacă luăm în considerare şi
cadrele care o susţin şi o condiţionează: cosmologic (geografic), biologic, psihologic şi istoric.
Între toate aceste cadre şi manifestări există o interacţiune, o interdependenţă şi toate au aceeaşi
însemnătate în descrierea şi înţelegerea vieţii sociale. Fiecare dintre ele au fost studiate de
specialişti (geografi, economişti, medici, demografi, psihologi, istorici, jurişti, etnografi,
folclorişti, politologi etc.) constituiţi în echipe interdisciplinare, în sensul că „diverşi cercetători,
specializaţi în anumite probleme, trebuiau să formeze o singură colectivitate de muncă, atacînd
simultan aceeaşi problemă, controlîndu-şi necontenit punctele de vedere, rezultatele şi opiniile,
procedînd deci, încă din faza analizei conceptuale a problemei şi a uneltelor de lucru, la
pregătirea sintezei finale" (H.H. Stahl, 1972). În legătură cu cadrul cosmologic al unui sat
(unităţi sociale), se studia: solul şi bogăţiile subsolului, hidrosfera, biosfera, reţele de drumuri
etc. Geografii întocmeau hărţile vetrei satului, ale terenurilor agricole, horticole, silvicole,
izlazului şi păşunilor, hărţile apelor, drumurilor, podurilor, iazurilor, reţelelor de irigaţie, ale
construcţiilor umane, încadrau satul în hotarele sale şi în hărţile regiunii şi ale ţării. În legătură cu
cadrul biologic se studia populaţia (număr, sex, vîrstă, repartiţie teritorială, natalitatea,
nupţialitatea, mortalitatea, migraţiile etc.). Demografii întocmeau tabele statistice, calculau
raporturile dintre sexe şi vîrste, natalitatea, mortalitatea, iar pe baza lor, întocmeau diferite
grafice (diagrame, histograme, cartograme ş.a.) şi făceau calcule previzionale. Antropologii
executau operaţii de antropometrie sau biometrie, urmăreau să stabilească grupele -sanguine, să
determine linia ereditară a unor boli sau deficienţe fizice sau mentale. Igieniştii determinau
igiena corporală, igiena locuinţei, igiena comunală, igiena şcolară, bolile contagioase; medicii
stabileau starea de sănătate a populaţiei, modul cum erau depistate şi tratate bolile, cum se făceau
tratamentele (la domiciliu, la dispensar, prin spitalizare etc.). Referitor la cadrul psihologic,
specialiştii în psihologie măsurau fenomene specifice precum: inteligenţa, emotivitatea,
memoria, trăsăturile de personalitate, aptitudinile, atitudinile etc. În legătură cu cadrul istoric, se
studiau, în afară de memoria colectivă (prin interviuri, genealogii, biografii), diferite arhive
(particulare sau publice), documente istorice în scopul reconstituirii trecutului satului, nu numai
în ansamblu, ci şi pentru fiecare activitate socială în parte: trecutul economic, juridic, politic,
administrativ, cultural etc. Manifestările economice ocupau şi ele un loc important în cercetare.
Se urmărea modul în care oamenii din satul respectiv îşi produceau sau îşi procurau cele
necesare vieţii materiale, cum se foloseau de ele, standardul de viaţă material. Odată cu
recensămîntul populaţiei, efectuat casă de casă, prin care se înregistrau principalele date
demografice, se completa şi o foaie economică specială, în care se treceau ocupaţia fiecărei
persoane, averea mobilă şi imobilă a familiei: locuinţa, numărul încăperilor, sistemul de încălzire
şi iluminare, mobilierul, dependinţele (grajduri, coteţe, hambare, curţi, grădiniţe, grădini),
terenuri agricole, fineţe, uneltele agricole şi vitele de muncă (bovine, cabaline, bufaline), alte
animale şi păsări de casă. Se evaluau, pe această bază, valoarea totală a averii pe gospodărie şi,
tot estimativ, producţia medie anuală şi veniturile obţinute. Se fixau apoi, pe baza acestor
materiale documentare, diferite eşantioane reprezentative pentru a studia amănunţit: producţia
medie la hectar (în natură şi în bani), rentabilitatea creşterii animalelor domestice, situaţia
industriei casnice şi nevoile satisfăcute pe această cale, vînzările şi cumpărăturile timp de un an
(pe articole: ce se vinde, ce se cumpără, în ce proporţii), bugetele de familie (veniturile şi
cheltuielile anuale, calculate în natură şi în bani). În acelaşi mod se proceda cu celelalte
întreprinderi: mori, ateliere meşteşugăreşti, cooperative de desfacere, bănci populare,
administrarea pădurilor, utilizarea izlazurilor etc. Se înregistrau cu exactitate toţi cei care
foloseau munca străină în agricultură sau în celelalte întreprinderi, ca şi cei care munceau la alţii
(cu ziua, sezonieri, anual) în sat sau în alte părţi, parţial sau tot timpul, împreună cu avantajele
sau dezavantajele economice ce decurgeau de aici. Se făceau studii speciale despre sărăcie şi
bogăţie. Agrotehnicienii, zootehnicienii etc. din echipă studiau inventarul de muncă, modul cum
era lucrat pămîntul şi erau îngrijite vitele, ca şi posibilităţile de ameliorare în funcţie de resursele
locale şi de sprijinul posibil din afară ş.a. De asemenea, se studiau din punct de vedere economic
biserica, şcolile, dispensarele comunale etc. Manifestările spirituale erau studiate mai ales de
etnografi, folclorişti şi lingvişti. Ei studiau concepţiile despre lume şi viaţă, cunoştinţele de
agrotehnică, botanică, istorie, astronomie, artele decorative (ţesături, podoabe de corp, ustensile
de bucătărie, porţi sculptate, troiţe, zugrăveli etc.); folclorul coregrafic, literar şi muzical, riturile
şi ceremoniile, unele cu puternic caracter magico-religios şi mitologic, în care un loc important îl
ocupau „riturile de trecere" etc. Studiul religiei se referea la tot complexul religios sătesc:
biserică, preot, cîntăreţi, credincioşi, credinţe şi concepţii religioase, practici şi manifestări de
acest gen etc. În localităţile cu mai multe religii sau confesiuni, se studiau şi raporturile (de
coexistenţă paşnică sau de conflict) dintre ele. Tot în cadrul activităţilor spirituale se studia limba
şi particularităţile dialectale, regionale sau locale, ca şi diferitele întrebuinţări sociale ale
acesteia. Se acorda o atenţie deosebită acţiunilor instructiv-educative, aşa cum se petreceau ele
efectiv în familie, comunitate, şcoală, cămin cultural, bibliotecă sătească pentru toate vîrstele, dar
mai ales pentru generaţiile tinere etc. La manifestările etico-juridice, specialiştii cercetau toate
normele şi regulile morale şi legale, care reglementau comportamentele oamenilor, unii în raport
cu alţii, ca şi cele faţă de propria persoană, faţă de familie, rude, consăteni, faţă de treburile
obşteşti, faţă de proprietate, instituţii, tradiţii. Se studiau, în acelaşi timp, devierile eventuale şi
sancţiunile sociale care urmau, sau diferitele acţiuni de prevenire, supraveghere, constrîngere,
reeducare. În acest cadru s-au urmărit, mai ales pe baza arhivelor judiciare (de la judecătorii,
tribunale) şi gradul de procesivitate civilă, urmările şi condamnările penale etc, De asemenea, s-a
acordat o atenţie deosebită aspectelor normative şi a celor axiologice ale moralei, a existenţei
unor decalaje între norme şi reguli, ca şi gradul de toleranţă a satului, a opiniei de masă, faţă de
ele. Manifestările politico-administrative se refereau la politica şi administraţia internă a satului
(partide şi grupări locale, conflictele şi luptele dintre ele, participarea oamenilor la treburile
comunale, modul în care se face administraţia locală, opinia şi atitudinile sătenilor faţă de ea
etc.) cît şi politica şi administraţia la nivel naţional sau statal (raporturile cu partidele politice, cu
alte organizaţii şi mişcări sociale, cu diferitele nivele organizatorice şi ierarhice ale statului şi ale
societăţii. Tot aici se înregistrau luptele dintre tendinţele conservatoare si cele înnoitoare în
diferite domenii ale vieţii sociale (Tr. Herseni, Sociologie, Bucureşti, 1982). Eforturile
cercetătorilor din cadrul acestor echipe interdisciplinare mergeau în direcţia realizării „sintezei
sociologice", adică a reconstituirii satului ca întreg şi a funcţiilor pe care le au componentele
sale, lucru numai în parte realizat. Scopul final al cercetărilor monografice îl reprezenta
constituirea Sociologiei Naţiunii. ♦ Prima campanie a m.s. a avut loc în 1925, în satul Goicea
Mare (Dolj), i-au urmat cele din Ruşeţu-Brăila (1926), Nerej-Vrancea (1927), Fundu-Moldovei
(1928), Drăguş-Făgăraş (1929), Runcu (1930), Cornova-Orhei (1931) ş.a. Campanii cu caracter
monografic s-au realizat în 626 de sate, oraşe şi regiuni. Pînă în anul 1938, cercetările
monografice efectuate de membrii acestei şcoli s-au concentrat în mod preponderent asupra
satului privit ca o unitate socială „în sine". Începînd cu acel an, se constată în planul de activitate
al şcolii, conturarea unei noi etape, mai ales datorită strădaniilor lui A. Golopenţia, H. H. Stahl şi
Tr. Herseni, care, convingîndu-se de neputinţa monografierii simultane a celor peste 15.000 de
sate din ţară, în scopul întemeierii Ştiinţei Naturii, au izbutit să orienteze cercetarea spre noi
tipuri de m. ca cele sumare şi cele cu caracter regional, preponderent centrate pe „probleme".
Această etapă, rămasă în mare parte în stadiu de proiect din cauza vicisitudinilor vremii,
reprezintă o adevărată fază de „experimentare" a unor noi metode şi tehnici de cercetare multi şi
interdisciplinară. În acest sens au fost elaborate metode ca: Tipologia satelor şi monografierea
satelor reprezentative pentru fiecare tip (60 de sate româneşti cercetate de echipele studenţeşti în
vara anului 1938), anchetă sociologică condusă de Anton Golopenţia şi dr. D. C. Georgescu, 4
vol., 1941-1943; Studiul intensiv (monografie multilaterală) al unui sat „pilot" şi monografierea
sumară a celorlalte sate din regiune (H. H. Stahl, Nerej, un village d'une region archaique, 3
vol., 1939); Monografierea sumară a satelor dintr-o zonă (A. Golopenţia, M. Pop, Dîmbovnicul,
o plasă în judeţul Argeş, în Sociologie românească, 1942). I.F.