Ştefan Augustin Doinaş

Mistreţul cu colţi de argint

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea

prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse

mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,

mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte

privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:

- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,

zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:

- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,

zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:

- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,

zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii

cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,

oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,

chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.

Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.
MISTRETUL CU COLTI DE ARGINT - Studiul textului de Stefan Augustin DOINAS

Stefan Augustin DOINAS Mistretul cu colti de argint

Repere:

Functiile moderne ale baladei; epicul ca pretext pentru liric; tema urmaririi idealului; contrastul dintre
geniu si omul comun

Studiul textului

Balada este o specie literara foarte veche si a insemnat dintotdeauna un text literar acompaniat de o
melodie. Initial a predominat liricul, treptat (in secolul al XlV-lea siurmatoarelE) in balade se introduc
elemente narative. In folclor baladele au o coloratura fantastica ori legendara, istorica (cu referinte la
domnitori ori la haiducI). La romani a inflorit mai ales balada pastoreasca. Poetii moderni, si ne
referim aici la cei romantici, au descoperit farmecul baladei adancind elementele psihologice si dand
fantasticului semnificatii metafizice. imbinand elemente clasiciste cu altele preromantice ori pur
romantice, au ilustrat aceasta specie literara poeti celebri, dintre care trebuie amintiti - pe plan
european - Goethe, Schiller, Burger, Colerdge, Hugo, Musset. Din literatura romana se remarca, din
secolul trecut si de la inceputul acestuia, Alecsandri, Bolintineanu, Cosbuc, Iosif, Toparceanu.

Balada moderna ilustreaza astfel genul epic, dar la "frontiera" cu liricul si avand elemente de scenariu
dramatic. Ea se mai rezuma la functia legendar-pitoreasca, iar elementele fantastice se imbogatesc cu
conotatii simbolic-filozofice ori religioase.

Balada "Mistretul cu colti de argint" a fost scrisa in 1945 la Sibiu. in acest oras, poetii cei mai
interesanti erau grupati in "Cercul Literar", unde, intre altele, purtau discutii despre balada moderna.
In "Revista Cercului Literar" avea sa apara un studiu - "Resurectia baladei" - de Radu Stanca, poet ale
carui opinii estetice erau impartasite in discutii prietenesti - dupa cum marturiseste Stefan Augustin
Doinas in cartea sa "Orfeu si tentatia realului".
In linii generale, modernizarea baladei presupune o "infuzie de lirism", de cultura, de istorie si,
dincolo de specificitatea epico-lirica, s-a vorbit de "lirica mastilor" (de "lirica rolurilor") si deci de
consolidarea dramaticului si a functiilor sale estetice. De unde, tendinta spre tensiune si obiectivare.
La Stefan Augustin Doinas se urmareste si armonia clasica in organizarea structurilor baladesti. Pana
la a se realiza o "oglinda a macrocosmosului". Moderna este utilizarea echivocului - ambiguizarea -
imaginii, respectiv a mitului.

Principala tema a acestei balade este, fara indoiala, cum s-a spus, cautarea idealului. Omul superior,
Creatorul in genere, se sacrifica si, in final, piere urmarind himera Absolutului. Autorul spune ca la
data scrierii nu cunoastea poemul, inrudit ca ideatica, "Noaptea de decembrie" de Al. Macedonski.
Din punctul de vedere al exegezei, asta nu va schimba cu nimic lucrurile: Printul din Levant, ca si
Emirul din Bagdad (sa se observe predilectia pentru cadrul exotic, orientaL), se purifica in timpul
calatoriei sau al vanatorii si, alergand dupa idealul-himera, moare. La Stefan Augustin Doinas se
ambiguizeaza finalul: Printul este ucis de violenta realului (un mistret oarecarE) sau chiar idealul este
imposibil de cuprins in faptura/opera omului si il ucide, oricare ar fi el?

A doua interpretare posibila este ca "Mistretul cu colti de argint" este o "ars poetica", o noua
demonstratie ca "vanatoarea" Frumosului cere sacrificiul suprem: "Stapane, mistretul cu colti ca
argintul/chiar el te-a cuprins grohaind sub copaci"). Ar fi de remarcat faptul ca aceasta constructie
riguroasa se bizuie pe o antiteza pe care o simtim de cate ori intalnim sintagma "dar el": pe un plan se
afla Printul si "mistretul cu colti de argint", pe cel opus, "servitorii" si vanatul "mic". Termenii
antitezei se situeaza in doua spatii semantic perfect conturate, la "granita" carora se situeaza verbul la
imperativ "priviti", repetat de trei ori (cifra magica), rostit cu solemnitate de Stapan si - simetric -
substantivul in vocativ "Stapane", repetat de patru ori, ce alterneaza, la "aceeasi "frontiera" cu verbul
la imperativ "Taci", vocabula simbolica - semn ca cele doua lumi, cea a geniului si cea a omului
comun, nu pot comunica. intre "plasmuirea" geniala a insului "halucinat" de Absolut, visator -
"vanator" de himera, "aventurier" - iluminat, beatificat si "goana" terestra, banala, prudenta,
previzibila, fara riscuri a servitorului/omului comun, este o distanta/antiteza echivalenta cu aceea
dintre "Mistreul cu colti de argint, fiorios" si "iepurii mici". Ambigua ramane antiteza dintre
metaforele "fiara ciudata" (fie realul, fie himera?) si "mistretul meu". in aceeasi ordine de idei se mai
remarca antonimele (in contexT)/epitetele "mic" si "fioros" ori "cuminte" - "stingher" revelatoare
pentru sistemul de opozitii realizat in marea arie semantica a metaforei "inima neagra de codru". O
alta antiteza posibila ar fi aceea dintre Visator/Vanator/Creator si Himera/Vis/Opera. Sa o semnalam
si pe aceea din zona imaginilor sonore intre simbolurile a doua tipuri de umanitate: "goarna"
galagioasa si fara subtilitati a servitorului si "flautul de os", cu care Printul canta (ca un alt OrfeU) -
semn al unei stari de spirit de detasare superioara - chiar in timpul vanatorii, "atent la culori".
Autorul insusi si-a explicat metaforele simbol si prozodia, in cartea "Orfeu si tentatia realului".
Dincolo de gradul zero al lecturii, se ridica viziunea metaforica si atenta elaborare prozodica,
urmarind echilibrul armonios, clasic. Sensurile discursului sau au o garadtie ascendenta sugerata
simbolic prin trei triade, despre care autorul insusi marturiseste ca, examinate, ajuta la limpezirea
sensurilor discursului. Astfel, "discursul" arata "orientarea ascensionala" prin urcusul geografic al
elementelor naturale - fagi-ulmi-brazi - simbolizand trepte spiritual-initiatice, pe cand sagetile de
lemn, de fier, de foc sugereaza o tensiune psihica in crestere spre atingerea tintei. in schimb,
atitudinea servitorilor denota departarea progresiva de vanator si de vanat, deci o coborare psihica,
raspunsul lor este "istet", "indraznet", "cu dispret". Poetul atrage atentia asupra unor trepte in
interpretarea simbolica si astfel, daca mistretul e "imaginea idealului", vanatoarea - "un act
existential" al realizarii de sine", poezia - "balada simbolica a existentei (superioarE) tragice".
Scriitorul arata implicatiile de ordin etic: Printul este un nobil vizionar, curajos pana la sacrificiu,
servitorul este meschinul prudent, siret, "pragmatic". Stefan Augustin Doinas arata ca sistemul de
simboluri depinde de semnificatia vanatorii - "act ritual cu finalitate spirituala", magic sau religios,
fapt care asigura ordinea divina prin lupta impotriva monstruosului si a haosului, potrivit culturilor
arhaice. intr-o viziune laica, vanatoarea ar fi un "ritual civilizator". in perspectiva pur spiritualista -
scria autorul - este un ritual de initiere. Simbolistica baladei se mai poate ordona si in functie de
interpretarea simbolisticii mistretului - intr-un sens pozitiv ori intr-unui negativ. Alte lecturi posibile:
poemul luptei dintre sacru si profan; poezia de tip "ars poetica".

Stefan Augustin Doinas este un poet erudit, care, explica aspectele morfosin-tactice, compozitionale si
prozodice: alternanta timpurilor verbale (gerunziul, imperfectul, perfectul simplU), decuparea in
strofe (refrene-rima, inceputuri de verS), in vers, cezura dupa silaba a cincea, alternanta rimei
masculine si feminine.

Un aspect particular al analiezei il constituie analiza variantelor*baladei: cea din 1945 si cea din 1954.

Polisemantismul uluitor al imaginilor - cu precadere al metaforelor-simbol, compozitia care are in

vedere simetria la toate nivelurile, gradatia ascendenta a epitetelor, triadele simbolice, magia muzicala
izvorata din eufonii, dar si din evocarea unor instrumente muzicale, numeroase alte valori stilistice
duc la concluzia ca ne aflam in fata unei capodopere. inseninarea finala, acceptarea mortii intr-un
decor familial cu deschidere cosmica (cerul senin, lunA), sugestia eternitatii, a mortii transformate in
nemurire sunt tot atatea argumente pentru a considera aceasta balada o capodopera.