Aspecte Teoretice Şi Practice Ale Societăţii Cu Răspundere Limitată În Republica Moldova

ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE ALE
SOCIETĂŢII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ ÎN

REPUBLICA MOLDOVA
CUPRINS
INRODUCERE ....................................................................................................... 3-4
CAPITOLUL I. CARACTERISTICA GENERALĂ A SOCIETĂŢII
ECONOMICE .......................................................................... 5-10
§ 1. Istoricul apariţiei şi dezvoltării societăţii economice ............................... 5-8
§ 2. Definirea societăţii cu răspundere limitată ............................................. 9-10
CAPITOLUL II. CONSTITUIREA, ÎNREGISTRAREA ŞI

ACTIVITATEA SOCIETĂŢII CU RĂSPUNDERE
LIMITATĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA ........................ 11-36
§ 1. Caracteristica actelor de constituire a societăţii cu
răspundere limitată ................................................................... 11-32
§ 2. Procedura de înregistrare a societăţii cu
răspundere limitată .................................................................... 33-36
CAPITOLUL III. FUNCŢIONAREA ŞI ADMINISTRAREA SOCIETĂŢII

CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ ........................................ 37-52
§ 1. Organul de conducere al societăţii cu răspundere limitată .....................37-39
§ 2. Administratorii societăţii ....................................................................... 40-42
§ 3. Organul de control al societăţii cu răspundere limitată ..........................43-46
§ 4. Părţile sociale ale societăţii cu răspundere limitată ................................47-52
CAPITOLUL IV. REORGANIZAREA ŞI LICHIDAREA

SOCIETĂŢII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ ............ . 53-76
§ 1. Reorganizarea societăţii cu răspundere limitată .................................... 53-67
§ 2. Lichidarea societăţii cu răspundere limitată .......................................... 68-76
ÎNCHEIERE ........................................................................................................77-79
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................80-81
2
INTRODUCERE
În condiţiile economice actuale, principală forma juridico-organizatorică a
întreprinderii devine societatea cu răspundere limitată alături de societatea pe acţiuni.
Aceasta se lămureşte prin trecerea la economia de piaţă, din cauza că ele sunt mai
adaptabile la asemenea condiţii.
Avantajele societăţii cu răspundere limitată au fost observate încă din vechime şi
recunoscute, de regulă, în toate ţările cu o economie de piaţă bine dezvoltată. În
special aici se poate de menţionat două momente:
─ în primul rând, societatea cu răspundere limitată face posibilă concentrarea
capitalului. Din această cauză este folosită în avantaj faţă de alte forme
organizatorico-juridice în fondarea unor întreprinderi;
─ în al doilea rând, un caracter important al societăţii cu răspundere limitată îl
constituie răspunderea asociaţilor faţă de datoriile întreprinderii, în limita aportului
adus.
Actualitatea temei rezultă din dezvoltarea largă a societăţii cu răspundere
limitată, care a adus la apariţia legislaţiei în domeniu. Această legislaţie ce se
dezvoltă şi se perfecţionează în continuare a dus la necesitatea studierii ei cu scopul
folosirii raţionale şi de succes în practică.
Dat fiind importanţa economică şi rolul lor în societate, societatea cu răspundere
limitată se bucură de o cuprinzătoare reglementare în legislaţie şi anume prin: noul
Cod civil al Republicii Moldova1, Legea nr.845-XII de la 03.01.1992 cu privire la
antreprenoriat şi întreprinderi2 şi în alte acte normative aprobate, care constituie
reglementarea generală.
Scopul lucrării de faţă este nu numai a analiza societatea cu răspundere limitată
ca o formă organizatorico-juridică des întâlnită în Republica Moldova ci şi
formularea unor concluzii şi propuneri în domeniu, pentru utilizarea mai eficientă în
activitatea economică a ţării.
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86, art.661.
2
Monitor din 28.02.1994, nr.2.
3
Pentru a atinge obiectivul trasat în lucrarea de faţă am obţinut următoarea
structură. În introducere se abordează actualitatea şi importanţa temei, baza
metodologică a realizării ei.
În primul capitol s-a caracterizat societăţile economice în general, istoricul
apariţiei şi dezvoltării, fiind analizată societatea cu răspundere limitată ca societate
economică, precum şi definiţia ei.
În capitolul doi am studiat constituirea societăţii cu răspundere limitată,
caracteristica actelor de constituire cît şi procedura de înregistrare a societăţii cu
răspundere limitată.
În capitolul trei am studiat structura organizatorică a societăţii cu răspundere
limitată, s-a analizat organul de conducere, organul executiv şi organul de control a
acestui tip de societate.
În capitolul patru am studiat amănunţit reorganizarea şi lichidarea societăţii cu
răspundere limitată, în baza Legii cu privire la insolvabilitate.
Lucrarea se finisează cu încheiere unde m-am străduit să concentrez concluziile
rezultate din studiul efectuat, precum şi să formulez anumite propuneri pentru a
facilita utilizarea eficientă a acestei forme organizatorico-juridică în Republica
Moldova.
Ca bază metodologică în scrierea lucrării de faţă au servit următoarele acte
normative: Codul Civil al RSSM din 26.12.1964, Codul Civil al Republicii Moldova
22.06.2002, Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi din 03.01.1992,
Hotărârea Guvernului nr.500 din 10.09.1991 „Despre aprobarea Regulamentului
societăţilor economice în Republica Moldova, precum şi alte acte normative în
vigoare.
Pentru tratarea teoretico-ştiinţifică a problematicii am studiat monografiile
ruseşti şi româneşti în domeniu, în special a autorilor Stanciu D.Cărpenaru,
O.Căpăţină, N.Roşca, S.Baieş, ş.a..
4
CAPITOLUL I
CARACTERISTICA GENERALĂ
A SOCIETĂŢILOR ECONOMICE
§ 1. Istoricul apariţiei şi dezvoltării societăţii economice

Societatea economică, ca şi toate celelalte instituţiile ale dreptului, îşi datorează
apariţia unor cauze economice şi sociale.
Pe măsură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice şi
sociale au crescut, oamenii şi-au dat tot mai mult seama că întreprinderile individuale
cît de mari n-ar fi fost ele, nu mai erau îndestulătoare pentru satisfacerea acestor
nevoi. O acţiune individuală indiferent de mărimea rezultatelor de muncă şi
financiare ale întreprinzătorului, nu mai putea face parte faţă realizării unor activităţi
de amploare. În acestea condiţii s-a născut ideea cooperării între mai mulţi
întreprinzători, care să realizeze împreună astfel de activităţi. Această idee, şi-a găsit
expresia, pe planul dreptului, în conceptul de societate economică, care implică
asocierea a două sau mai multor persoane, cu punerea în comun a unor resurse, în
vederea desfăşurării unei activităţi economice şi împărţirea beneficiilor rezultate.
Germenii instituţiei juridice ale societăţii economice au apărut încă în perioada
antichităţii.
În dreptul roman societatea era de mai multe feluri: societatea tuturor bunurilor
prezente şi viitoare ale societăţilor (societas omnium bonorum), societatea care avea
ca obiect un singur lucru (societas unius rei) şi societatea a cărei obiect îl formau
veniturile (societas questus)1.
Ceea ce trebuie remarcat este faptul că indiferent de forma sa, societatea era
lipsită de personalitate juridică. O excepţie de la această regulă a constituit societatea
publicanilor (societas publicanorum), care avea ca obiect arendarea impozitelor
statului. Bunurile care formau fondul social erau considerate că aparţin asociaţilor în
proprietate, iar nu societăţii, ca patrimoniul distinct al acesteia.
1
Stanciu D.Cărpenaru. Drept comercial român, ed.a III-a, revizuită.- Bucureşti: Editura ALL
BECK, 2000, pag.120
5
Societatea economică cu principalele ei atribute caracteristice apar în evul
mediul. Începând din secolul al XII-lea, în republicile italiene Genova, Florenţa,
Veneţia, comerţul maritim şi terestru cunosc o mare înflorire. Dezvoltarea comerţului
a declanşat o mare nevoie de credite. Dar, clericii, nobilii şi militarii, deţinători de
mari capitaluri nu putea să acorde împrumuturi cu dobândă comercianţilor, datorită
interdicţiei impuse de dreptul canonic, respectiv incompatibilităţii cu rangul de nobil
sau militar.
Pentru a elucida aceste divergenţe, comercianţii au folosit contractul de
commenda. În temeiul acestui contract, o persoană (sau mai multe persoane)
denumită commendator, încredinţează unei alte persoane (comerciant) numită tractor,
o sumă de bani sau o cantitate de mărfuri pentru a face comerţ în alte ţări, urmând că
beneficiul să se împarte între ele.
Prin folosirea acestui contract creditorul (împrumutătorul de fonduri) devine
asociat al comerciantului. Pentru creditor riscul este limitat la bunurile ori suma pusă
în joc.
În scopul protejării terţilor, sumele de bani şi bunurile puse în comun de către
asociaţi constituie un patrimoniu distinct şi care are drept titular persoana juridică,
recunoscută ca atare de către autorităţi.
Această instituţie a fost folosită şi în Franţa sub numele de contract de
command1. Ea a fost reglementată, pentru prima dată, prin ordonanţa lui Ludovic al
XIV-lea privind comerţul terestru din 1673, sub denumirea de societatea în
comandită.
În secolul al XVII-lea apar primele societăţi pe acţiuni. Înfiinţarea acestor
societăţi este legată de expansiunile coloniale ale unor ţări maritime, ca Olanda,
Anglia şi Franţa. Au luat fiinţă Compania Olandeză a Indiilor Orientale (1602),
Compania Olandeză a Indiilor Occidentale (1621), Compania Insulelor Americii
(1626), pentru colonizarea Insulelor Martinica şi Guadelup, Compania Noii Franţe
(1628), pentru colonizarea Canadei.
1
C. Stătescu, C.Bîrsan, Drept civil, Teoria generală a obligaţiilor, Editura ALL, Bucuteşti, 1992, p.51-52.
6
Aceste colonii erau constituite pe baza unor patente regale sau concesiuni cu
participarea unui mare număr de posesori de fonduri (regele, curtenii, negustorii).
Contribuţiile asociaţilor formau un patrimoniu distinct de cel al asociaţilor, care avea
ca titular compania, în calitate de persoana juridică. Pentru prima oară riscurile
asociaţilor erau limitate la contribuţiile lor la formarea patrimoniului companiei.
Prima reglementare sistematică şi cuprinzătoare a societăţilor economice a
constituit Codul Comercial francez din 1807. El conţine dispoziţii privind formele de
societate existente în activitatea economică.
Astfel, o formă de societate cunoscută sub numele de société generale este
consacrată sub denumire de societate în nume colectiv. Societatea are personalitate
juridică, iar asociaţii au răspunderea nelimitată şi solidară pentru toate obligaţiile
societăţii.
Apoi, pe baza contractului de command se reglementează societatea în
comandită. Această societate cuprinde două categorii de asociaţi: comanditaţii care au
o răspundere nelimitată şi solidară şi comanditarii, care răspund numai în limita
contribuţiilor lor.
Preluând principiile care reglementează marele companii coloniale, Codul
Comercil francez reglementează societatea anonimă, cu alte două forme ale sale:
societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni.
Aceste forme a societăţii economice au fost preluate de către reglementările din
alte ţări ca Italia, Olanda, Belgia, Spania. Ele au fost consacrate şi de Codul
Comercial român din 1887, prin intermediul Codului Comercial italian din 1882, care
ia servit ca model1.
Pe teritoriul Republicii Moldova se pare că prima societate economică atestată,
este Societatea anonimă (pe acţiuni) belgiană, constituită în 1896, care avea în
proprietate tranvaile şi liniile de tranvaie din Chişinău. Aceasta avea un capital social
de 11 milioane franci, divizat în 11 mii de acţiuni, ai căror principali deţinători erau
1
I.Turcu,Teoria şi practica dreptului comercial român,volumul I.-Bucureşti: "LuminaLex", 1998,
pag.126-150.
7
două companii belgiene: Compania generală de căi ferate şi electricitate – 5120 de
acţiuni şi Compania căilor ferate din Belgia – 5020 de acţiuni; restul acţiunilor în
număr de 860, fiind deţinute de 7 persoane fizice.
Între anii 1818 – 1944 pe teritoriul dintre Prut şi Nistru s-a aplicat Codul
Comercial român din 1887. Codul Comercial român conţinea o amplă reglementare a
societăţilor economice în titlu VIII (despre societăţi şi despre asociaţiuni
comerciale)1.
La sfârşitul secolului al XIX nevoile practicii comerciale au impus crearea unei
forme noi de societate comercială şi anume societatea cu răspundere limitată. Această
formă de societate include trăsăturile societăţii în nume colectiv şi ale societăţii pe
acţiuni. Ea cuprinde un număr restrâns de asociaţi şi răspunderea acestora este
limitată la partea lor de capital2.
După cel de al doilea război mondial, în republică, ca şi în toate ţările blocului
comunist, a funcţionat economia planificată, nemaiexistînd de cît agenţi economici de
stat, nu şi societăţi economice.
După declararea independenţei la 27.08.1991 şi ca urmare a declanşării
procesului de liberalizare a economiei şi privatizării a apărut necesitatea înlocuirii
reglementărilor existente cu un sistem de acte normative fiabil şi democratic, care să
corespundă întru totul cerinţelor economiei de piaţă. Astfel, la 22.01.1991 a fost
adoptată Legea cu privire la proprietate3, prin care a fost repusă în drepturile sale
fireşti proprietatea privată.
După adoptarea acestui act normativ a urmat adoptarea unui şir de legi ce
reglementează activitatea societăţilor economice.4
§ 2. Definirea societăţii cu răspundere limitată
1
Florin Ciutacu. Codul Comercial român adnotat, ediţia a II-a. –Bureşti: Sigma, 2001, p.39.
2
Stanciu D.Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. ALL Educational, Bucureşti, 1996, pag.136.
3
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 30.06.1991, nr.3-6, art.22.
4
I.Turcu,Teoria şi practica dreptului comercial român,volumul I.-Bucureşti: "LuminaLex", 1998,
pag.153.
8
Codul civil al Republicii Moldova1 defineşte societatea cu răspundere limitată
ca fiind aceea societate comercială al cărui capitalul social este divizat în părţi sociale
conform actului de constituire şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu patrimoniul
societăţii. Mai trebuie menţionat că, deşi nu constituie regula, soluţia definirii legale
(în textul legii) a societăţii cu răspundere limitată este întâlnită şi în alte legislaţii, de
exemplu, cea germană, franceză, rusă. Astfel, Lege germană privind societăţile cu
răspundere limitată din 1965 defineşte societatea cu răspundere limitată ca fiind o
societate care dispune de proprie personalitate juridică, al cărui capital este divizat în
părţi sociale, iar pentru obligaţiile asumate, aceasta răspunzând numai cu patrimoniul
ce-i aparţine. De asemenea, Legea franceză privind societăţile comerciale (adoptată
în 1966), consideră societatea cu răspundere limitată ca o societate al cărui capital
este divizat în cote părţi şi care se constituie între participanţi, care răspund pentru
pierderi în limita aporturilor lor.
Ţinând cont de cele arătate, considerăm mai reuşită definiţia dată societăţii cu
răspundere limitată în doctrină. Având în vedere definiţia generală a societăţii
comerciale şi dispoziţiile legale menţionate, societatea cu răspundere limitată poate fi
definită ca o societate constituită, pe baza deplinei încrederi, de două sau mai multe
persoane, care pun în comun anumite bunuri, pentru a desfăşura o activitate
comercială, în vederea împărţirii beneficiilor şi care răspund pentru obligaţiile sociale
în limita aportului lor2.
Societatea cu răspundere limitată se individualizează prin următoarele trăsături:
- societatea cu răspundere limitată este o persoana juridică;
- societatea cu răspundere limitată este întotdeauna comercială precum este şi
obiectul său;
- asocierea se bazează pe încrederea asociaţilor, are deci un caracter intuitu
personae, ca şi societăţile de persoane:
- capitalul social este divizat în anumite fracţiuni denumite părţi sociale;
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86, art.661.
2
9
- răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale este limitată, ei răspunzând
numai până la concurenţa capitalului social subscris.
Distinct de societatea cu răspundere limitată de tip clasic, constituită din doi sau
mai mulţi asociaţi, legislaţia în vigoare reglementează şi societatea cu răspundere
limitată cu un singur asociat.
Societatea cu răspundere limitată se poate constitui prin aportul unui singur
asociat, care va fi deţinătorul tuturor părţilor sociale.
O persoană fizică sau o persoană juridică nu poate fi asociat unic decât într-o
singură societate cu răspundere limitată.
Trebuie de arătat că societatea cu răspundere limitată cu asociat unic este o
societate economică, indiferent dacă asociatul este o persoană fizică sau o persoană
juridică. Dar, fiind o societate economică şi beneficiind de personalitate juridică,
statutul său nu poate fi confundat cu statutul juridic al unui comerciant persoană
fizică.1
CAPITOLUL II
1
D.D.Şaguna, M.R.Nicolescu, Societăţile comerciale europene, Editura Oscar print, 1996, p.39.
10
CONSTITUIREA, ÎNREGISTRAREA
ŞI ACTIVITATEA SOCIETĂŢII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ
ÎN REPUBLICA MOLDOVA
§ 1. Caracteristica actelor de
constituire a societăţii cu răspundere limitată
Societatea cu răspundere limitată dobândeşte personalitatea juridică prin
îndeplinirea unor formalităţi cerute de lege. Aceste formalităţi se întemeiază pe actele
constitutive, în speţă pe contractul de societate.
În Republica Moldova, procedura de constituire a societăţii cu răspundere
limitată cuprinde trei etape:
1. Încheierea contractului de societate (dar şi a statutului) sau declaraţia de
constituire a societăţii;
2. Capitalul statutar subscris al asociaţilor;
3. Ţinerea adunării constitutive.
Importanţa contractului de societate este subliniată şi de dispoziţia conform
căreia contractul de societate are prioritate faţă de statutul societăţii până la
înregistrarea ei de stat. După acest moment actul care capătă cea mai mare importanţă
este statutul, efectul contractului de societate încetând.
Contractul de societate este actul constitutiv primar, prin care două sau mai
multe persoane îşi asumă obligaţia de a înfiinţa o societate cu răspundere limitată.
Obligaţia de a constitui o societate poate fi asumată şi de o singură persoană, aceasta
întocmind în acest caz o declaraţie de constituire a societăţii care va conţine aceleaşi
prevederi ca şi contractul de societate.
În doctrina occidentală s-a arătat că contractul de societate are următoarele
caractere juridice1:
Caracterul plurilateral. În majoritatea statelor europene la încheierea
contractului de societate participă mai multe persoane, prin urmare acesta este
1
D.A.Popescu, Contractul de societate.-Bucureşti: "LuminaLex",1996. p.113.
11
plurilateral, fiecare contractant acţionând în nume şi în interes propriu. Interesele
urmărite de contractanţi (fondatori) nu sunt însă contradictorii, ca în contractele
clasice, ci se îngemănează, urmărindu-se promovarea unui scop comun.
Caracterul consensual. Potrivit doctrinei occidentale, contractul de societate
este consensual în sensul că el se încheie prin simplu acord de voinţă a părţilor,
predarea bunurilor ce formează obiectul aporturilor reprezentând numai o executare a
contractului, iar forma scrisă şi autentică fiind cerute de lege. Trebuie să menţionăm
că în literatura de specialitate există, totuşi, şi opinii în sensul că forma autentică nu
are un caracter consensual ci solemn.
Caracterul oneros. Natura oneroasă a contractului de societate decurge din
faptul că fiecare asociat înţelege să devină membru al viitoarei societăţi în scopul,
vădit patrimonial, de a obţine o cotă din câştigul prezumabil. Rezultă că, în contractul
de societate, fiecare asociat voieşte a-şi procura un avantaj, ceea ce exclude
gratuitatea.1
Caracterul cumulativ. Contractul este cumulativ în sensul că întinderea
obligaţiei de aport a fiecărui asociat este cunoscută din momentul încheierei
contractului.
În literatura de specialitate2 se menţionează printre caracterele contractului de
societate şi caracterul sinalagmatic, considerându-se că există o receprocitate şi o
interdependenţă a obligaţiilor ce revin părţilor – asociaţilor. În susţinerea acestei teze
se aduce argumentul că fiecare asociat se obligă la aducerea unui anumit aport în
considerarea aporturilor concurente din partea celorlalţi.
Fiind considerat un contract sinalagmatic (bilateral), contractului de societate îi
vor fi aplicabile efectele specifice ale acestora contracte. Aşa dar, contractul de
societate va putea fi desfăcut prin rezoluţiune în caz de neexecutare culpabilă din
partea unuia dintre asociaţi. Acţiunea în rezoluţiune va reprezenta însă anumite
particularităţi în acest caz. Astfel, acţiunea în rezoluţiunea trebuie introdusă înainte de
înregistrare, deoarece în acest moment societatea dobândeşte personalitatea juridică şi
1
2
12
drept consecinţe, încetarea activităţii acestea se va putea realiza doar în condiţiile
legii, prin lichidare. De asemenea, având în vedere uniunea de interese care se
creează între părţi, acţiunea în rezoluţiune va trebui promovată de toţi ceilalţi
fondatori în potriva asociatului culpabil.
Importanţa contractului de societate pentru societatea ce îi dă naştere reiese,
înainte de toate, din natura funcţiilor pe care acesta le îndeplineşte.
Prima funcţie a contractului de societate este aceea de a constitui subiectul
colectiv de drept –societatea cu răspundere limitată. Practic din contract se naşte, în
persoana fiecărui asociat, o obligaţie "de a face" constând în: efectuarea aporturilor
asumate şi participarea la adunarea constitutivă.
A două funcţie a contractului de societate este aceea de suport juridic al
statutului societăţii. Astfel, statutul societăţii în primul rând, dezvoltă clauzele
menţionate în contractul de societate, iar în al doilea rând, cuprinde şi alte clauze,
neprevăzute în contractul de societate, având ca obiect probleme asupra cărora părţile
pot dispune. Este important de precizat în acest sens că toate clauzele cuprinse în
statut trebuie să fie concordate cu clauzele contractului şi, evident, cu voinţa părţilor.
O a treia funcţie a contractului de societate este funcţia probatorie, ce constă în
aceea că actul constitutiv al societăţii este unicul instrument probator al clauzelor
înserate în cuprinsul său.
De asemenea, contractul de societate are funcţie de determinare a naţionalităţii
societăţii, deoarece contribuie implicit, prin indicarea sediului social, la stabilirea
apartenenţei acesteia la un anumit sistem de drept.1
Contractul de societate pentru a fi încheiat valabil, trebuie să îndeplinească
anumite condiţii.
În primul rând, contractul de societate, ca orice contract, trebuie să îndeplinească
condiţiile generale pentru validitate unei convenţii: consimţământul valabil al părţilor
care se obligă, capacitatea de a contracta, un obiect determinat şi o cauză licită.
1
13
În al doilea rând, contractul de societate trebuie să aibă anumite elemente
specifice care îl particularizează faţă de celelalte contracte. În categoria condiţiilor
specifice se înscriu: intenţia de a colabora în desfăşurarea activităţii economice,
obligaţia asociaţilor de a contribui la formarea patrimoniului societar, precum şi
participarea la beneficii şi la pierderi.
În ceea ce urmează vor examina condiţiile de fond al contractului de societate.
Capacitatea părţilor. Capacitatea de a contacta este premisa încheierii valabile a
oricărei convenţii. Ea constă în aptitudinea generală a persoanei de a avea drepturi şi
obligaţii, precum şi de a-şi exercita drepturile şi îndeplini obligaţiile prin participarea
la circuitul juridic.
În lipsa unor alte dispoziţii prin care să se prevadă condiţii specifice pentru
capacitatea de a încheia contractul de societate considerăm că persoanele fizice
trebuie să aibă capacitatea de încheia acte juridice în condiţiile dreptului comun. Cu
alte cuvinte pentru a încheia contractul de societate, persoana fizică trebuie să
dispună de capacitatea deplină de exerciţiu şi să aibă capacitatea de a face acte de
dispoziţii. Considerăm, de asemenea, că persoanele fizice cu capacitatea de exerciţiu
restrânsă vor putea, în principiu, încheia un contract de societate în vederea
constituirii unei societăţi cu răspundere limitată, cu condiţia încuviinţării prealabile
din partea ocrotitorului legal.1
În lipsa unei interdicţiei legale se poate conchide că soţii pot constitui o societate
cu răspundere limitată şi pot deveni asociaţii ei.
O problemă particulară este aceea a aporturilor aduse în societate pornind de la
regimul matrimonial al bunurilor soţilor.
Astfel, când soţii, aduc ca aport bunuri proprii, calitatea lor de asociat, respectiv
de părţi contractante, este indiscutabilă, întru cît fiecare dintre ei dispune de bunurile
sale proprii fără nici o restricţie.1
1
1
14
Conform opiniei majoritare, se consideră că bunurile comune ale soţilor pot
constitui aport la capitalul social, cu condiţia respectării dispoziţiilor Codului familiei
privind transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora.
Calitatea de coproprietar asupra unui bun (bunuri) impune îndeplinirea unor
cerinţe adiţionale pentru ca acesta să poată fi subscris cu titlu de aport. Astfel,
considerăm că bunul poate fi adus ca aport numai cu acordul expres tuturor
coproprietarilor, aceştea având calitate de fondator iar certificatele cotelor de
participare atribuite pentru aportul făcut fiind proporţionale cotei-parţi a fiecărui
coproprietar.
Este posibil ca în baza unei convenţii secrete, contractul să fie încheiat şi
aportul să fie efectuat de o persoană prin intermediul altei persoane. Participarea la
contractul de societate, în acest mod, nu este ilicită. Este, în schimb, limitată, dacă
prin asemenea convenţii se urmăreşte fraudarea legii. Calitatea de partea contractantă,
de asociat, o are mandantul, adevăratul proprietar al bunului adus ca aport. În
consecinţele, toate condiţiile cerute pentru validitatea unui contract de societate,
trebuie întrunite în persoana acestuia.
Incapacităţile speciale exprimă în aptitudinea unei persoane fizice sau juridice
de a constitui o societate.
Astfel, de exemplu, societatea cu răspundere limitată cu un singur asociat nu va
putea fi înfiinţată de o altă societate economică alcătuită de o singură persoană.
O altă situaţie specială, este prevăzută de legea cu privire la serviciul public,
conform căreia funcţionarii publici nu au dreptul să desfăşoare nemijlocit activitatea
de întreprinzător1. Consider că această dispoziţie legală trebuie interpretată în sensul
că funcţionarii publici, de orice grad, nu pot înfiinţa societăţi economice.
Consimţămîntul. Constituirea societăţii cu răspundere limitată în condiţiile legii
este dominată de principiul libertăţii de asociere a persoanelor fizice şi juridice.
Limitele aduse libertăţii de asociere prin dispoziţiile legii sunt distinct interpretare.
1
Art.11.al.3.lit.c.) din Legea Republicii Moldova cu privire la serviciul public, nr.443 din 1995.
15
Încheierea contractului de societate presupune manifestarea de voinţă a părţilor
în sensul încheierii contractului.
Pentru a produce efecte juridice voinţa părţilor contractante trebuie să emane de
la persoane cu discernământ, să fie exteriorizată, să fie exprimată cu intenţia de a
produce efecte juridice şi să nu fie alterată de vicii.
Discernământul este o stare de fapt şi se presupune că o persoană fizică nu are
discernământ în cazurile de incapacităţi legale sau naturale.
În ceea ce priveşte intenţia de a produce efecte juridice în contractul de
societate, spre deosibire de alte contracte, consimţământul părţilor trebuie să aibă o
natură specifică, şi anume, voinţa fiecăreia dintre părţile contractante trebuie să fie
animată de intenţia de a desfăşura în comun o activitate economică.
Consimţămîntul nu este valabil când manifestarea de voinţă sa făcut fără intenţia
de a produce efecte juridice: din curtoazie, sub condiţie purpotestativă, în glumă sau
cu o rezervă mintală.
Astfel, în acest ultim caz, consimţământul fiind lipsit de sinceritate, societatea
este fictivă.
Pentru început menţionăm că atât concepţia tradiţională a doctrinei, cît şi
jurisprudenţa occidentală, văd în societatea fictivă o expresie a simulaţiei. Fie că este
vorba de societate care ascunde de fapt un alt act juridic, fie că este vorba de
societatea care maschează activitatea economică a unei singure persoane, am avea de-
a face, conform acestei opinii, cu un tip de inadecvare care-şi are sorgintea în lipsa
elementului intenţional. Prin urmarea, pentru calificarea societăţii ca fictivă este
suficienta cercetarea acestui element.1
Fictivitatea poate fi, însă, consecinţa confuziei patrimoniilor aparent distincte şi
independente. Soluţia obţinută spre care se îndreptă jurisprudenţa occidentală este
suportarea pasivului societăţii fictive de către o persoană fizică sau juridică care o
controlează, dincolo de limita aportului social.
1
16
Pentru a fi valabil Consimţămîntul dat la încheierea contractului de societate
trebuie să nu fie alterat de eroare, viclenie (dol), violenţă. În caz contrar, la cerea celui
păgubit contractul de societatea poate fi declarat nul1.
În materie de societăţi eroarea poate îmbrăca una din următoarele forme:1
a. Eroarea asupra naturii juridice a contractului. Exemplu: întâlnim această
eroare în contractul în care o parte crede că încheie un contract de societate, în timp
ce cealaltă crede că se află în prezenţa unui contract de împrumut cu participare la
beneficii;
b. Eroarea asupra formei de societate. Întâlnim, această eroare, de exemplu, în
situaţia în care un asociat crede că intră într-o societate cu răspundere limitată, dar, în
realitate, el aderă la o societate în nume colectiv, caracterizată prin răspunderea
nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor;
c. Eroarea cu privire la aprecierea calităţii unui aport;
d. Eroarea asupra persoanei constă în greşita aprecierii a identităţii unui asociat
sau a calităţilor sale.
Regimul juridic al erorii diferă în funcţie de felul acestuia şi forma societăţii ce
se constituie.
Dolul reprezintă un alt viciu de consimţământ şi presupune întrebuinţarea de
către unul dintre asociaţi a unor mijloace viclene în scopul de a induce în eroare pe
cealaltă parte contractantă şi a o determina astfel să încheie contractul. Aşa dar, dolul
presupune:
─ existenţa unor manopere frauduloase comise de semnatarii contractului de
societate în scopul formării unei viziuni inexacte asupra societăţii, exagerând
importanţa şi şansele ei de reuşită. De asemenea, constituie dol chiar simpla reticenţă,
în măsura în care poartă asupra unor elemente esenţiale care au determinat victima
să-şi dea consimţământul. În doctrină s-a precizat, de asemenea, că, în cazul
contractului de societate, dolul viciază consimţământul unui asociat numai dacă
emană de la toţi ceilalţi asociaţi sau de la persoane care reprezintă valabil entitatea
1
D.A.Popescu, Contractul de societate.-Bucureşti: "LuminaLex",1996. p.113.
1
17
colectivă. Când dolul provine numai din partea unuia dintre asociaţi, contractul de
societatea îşi menţine valabilitatea;
─ manoperele utilizate trebuie să prezinte o anumită gravitate, să aibă, cu alte
cuvinte, un caracter determinat în darea consimţământului. Condiţia este îndeplinită
dacă, de exemplu, acceptarea de subscriere s-a datorat unor bilanţuri false; nu însă în
cazul de informare incompletă sau de reticenţe, pe care persoana în cauză le putea
descoperi dacă ar fi fost mai vigilentă.
Chiar dacă sunt îndeplinite aceste condiţii, dolul nu conduce la desfiinţarea
contractului de societate în întregul său, nulitatea fiind doar parţială. Ea îşi produce
efecte doar faţă de victima cotelor dolosive. Pe când într-o convenţie bilaterală
urmările anulării nu lovesc de cît cele două părţi în cauză, în raporturile plurilaterale
care ne ocupă, pot fi afectate interese mult mai numeroase. Ca atare, se invederează
necesare unele restrângeri ale efectelor nulităţii, de îndată ce există mai mulţi
asociaţi. Îtrucît îngrădirile operează numai în contractele pluripersonale, cele dintre
doi asociaţi sunt excluse din discuţie, deoarece rămân supuse, în mod firesc, normelor
de drept comun.
Violenţa exprimă constrângerea psihică asupra voinţei unei persoane de a
participa la încheierea unui contract de societate. Cazuri concrete de violenţă nu se
întâlnesc practic în contractul de societate, tocmai datorită caracterului lor de fi
pluripersonale.1
Obiectul. În privinţa obiectului contractului de societate, în doctrină sau conturat
două accepţiuni ale acestei noţiuni: cea din dreptul comun şi cea de obiect al
societăţii.
În sensul dreptului comun, obiectul convenţiei este acela la care părţile se
obligă. Deci, obiectul contractului de societate constituie prestaţiile la care se obligă
asociaţii. Acestea prestaţii se materializează în aporturile fondatorilor, care pot fi în
numerar sau în natură.
1
18
În sensul limbajului curent al societăţilor economice, noţiunea de obiect al
contractului de societate are accepţiunea de activitate a societăţii, concretizată în
ansamblu de operaţiuni pe care aceasta urmează sa le îndeplinească în vederea
realizării de beneficii de către asociaţii în cauză.
Ca element al actului constitutiv, obiectul trebuie să îndeplinească cumulativ
anumite condiţii, lipsa acestora afectând valabilitatea actului juridic:
a. Obiectul trebuie să fie determinat. Obiectul social este determinat când
contractul de societate menţionează faptele de comerţ ce urmează a fi realizate
practic.
Determinarea obiectului activităţii prezintă importanţa deoarece:
─ principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice se aplică
şi societăţilor economice1;
─ în obiectul activităţii unei societăţi economice pot fi incluse numai activităţi
de antreprenoriat, astfel cum sunt delimitate în Legea nr.845/19923 ;
─ anumite activităţi economice pot fi efectuate numai de către unele forme de
societăţi economice (de exemplu, activitatea bancară nu poate fi efectuată decât
societăţile pe acţiuni3).
Necesitatea de a determina obiectul societăţii este prevăzut în articolele 33,35 a
Legii nr.1134/1997 care prevăd ca în documentele de constituire să se menţioneze
obiectul societăţii.
Legea cere să fie arătate toate genurile de activitate care urmează a fi practicate
de societate. În ceea ce ne priveşte, considerăm că obiectul societăţii nu trebuie
formulat generic, ci trebuie stabilit concret, prin arătarea activităţilor ce urmează a fi
desfăşurate de către societate care se constituie. Facem precizarea că întreprindirile
au dreptul da a practica orice activitate, cu excepţie celor interzise de lege, iar pentru
1
Codul civil al Republicii Moldova.
3
Art.1.a Legii Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, nr.845-XII din
03.01.1992 //Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.2/33 din 28.02.1994.
3
Art.13. a Legii Republicii Moldova privind instituţiile financiare,nr.550-XIII din
21.07.1995//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 01.01.1996
19
cele în cazul căror se cer autorizaţii speciale – numai dacă au obţinut licenţele
respective. Menţionăm că, în principiu, licenţile vor trebui să fie obţinute de către
societate ulterior înregistrării.1
b. Obiectul trebuie să fie posibil. Pentru ca societatea să existe, trebuie să aibă
un obiect posibil de realizat. După cum s-a arătat în literatura de specialitate,
imposibilitatea realizării obiectului este o situaţie de fapt, urmând a fi apreciată în
contextul împrejurărilor specifice şi nu al exigenţilor unei imposibilităţi absolute. De
asemenea, nu se au în vedere operaţiunile apreciate la constituirea societăţii ca fiind
posibile, dar care sau dovedit ulterior imposibil de realizat, ci numai acelea activităţi
imposibil de realizat de la început.
Imposibilitatea poate fi de ordin material sau de ordin juridic.
c. Obiectul activităţii trebuie să fie licit. Se interzice includerea în obiectul
activităţii a societăţilor economice a genurilor de activitate interzise de legislaţia în
vigoare, tratatele şi convenţiile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
d. Obiectul activităţii trebuie să fie moral. Deşi reţinerea separată a cestei
condiţii poate apărea ca nejustificată, obiectându-se că ceea ce este ilicit este şi
imoral, această chestiune este neintemiată, deoarece nu exclude posibilitate că uneori
o anumită operaţiune înscrisă în obiectul de activitate al unei societăţi economice să
fie reprobată de opinia publică, deşi nu este pedepsită de lege. Revine Camerei
Înregistrării de Stat să aprecieze dacă o anumită activitate îndeplineşte sau nu
condiţiile de moralitate.
Cauza. În doctrină de drept comercial, existenţa cauzei, ca element esenţial şi
distinct al contractului de societate, a fost recunoscută de majoritatea autorilor. Ea a
fost definită ca fiind scopul concret în vederea căruia se încheie actul juridic. A mai
fost definită ca fiind participarea fiecărui asociat la rezultatele activităţii economice,
sau ca finalitate de a constitui un fond comun şi de a-l afecta exerciţiului unor
anumite acte de comerţ în vederea obţinerei de beneficii, destinate a fi împărţite între
asociaţi în modul convenit.
1
20
Există şi opinia potrivit căreia cauza contractului de societate se confundă cu
obiectul contractului, ea nefiind decât contraprestaţia celeilalte părţi.
Cele două elemente sunt însă diferite. Cauza contractului este un element al
voinţei juridice care răspunde la întrebarea "pentru ce s-a încheiat contractul?",
reprezintă raţiunea pentru care asociaţii sau convenit să se asocieze; obiectul
contractului reprezintă activitatea convenită. Se poate întâmpla că obiectul
contractului să fie licit în timp ce cauza să fie ilicită.
Ca element al actului constitutiv, cauza trebuie să îndeplinească cumulativ
anumite condiţii, lipsa acestora afectând valabiltatea actului juridic:
a. Cauza trebuie să existe. Contractul de societate va fi lipsit de cauză şi, în
consecinţă, lovit de nulitate, dacă s-a stipulat că totalitatea beneficiilor să revină
unuia dintre asociaţi sau, că unul dintre asociaţi sa fie dispensat de obligaţia de a
participa la pierderi.
b. Cauza trebuie să fie licită. Ilicitatea cauzei este mai fregvent întâlnită întrucât
ea circumscrie frauda.
În materia societăţilor economice, frauda constă în intenţia de a crea o societate
în scopul eludării unor drepturi determinate sau a unor dispoziţii legale imperative,
nesocotind efectele normale ale unui contract de societate.
Societatea poate fi creată în scopul sustragerii bunurilor aduse ca aport urmăririi
creditorilor. Urmărind fraudarea creditorilor, între valoarea bunurilor aduse ca aport şi
a drepturilor corespunzătoare acestora, există o disproporţie, compensată de regulă de
asociaţi complici, pe căi oculte.1
Cauza este ilicită şi în situaţia în care societatea a fost creată în scopul
nesocotirei unor drepturi ale terţilor dobândite prin convenţii anterioare. Se poate da
ca exemplu eludarea unei clauze de neconcurenţă de către un fondator persoană fizică
prin crearea unei societăţi care să aibă ca obiect activitatea interzisă lui.
Elementele specifice ale contractului de specialitate care stă la baza societăţii cu
răspundere limitată sunt:1
1
1
21
a. Intenţia de a desfăşura în comun o activitate economică.
Doctrina occidentală tratează ca element specific şi obligatoriu al contractului de
societate, fără, însă, ca vre-o lege să-l reglamenteze expres, elementul psihologic -
intenţia asociaţilor de a conlucra în desfăşurare activităţii economice.
În privinţa definirii acestui element, în doctrină nu există un punct de vedere
unitar.
În concepţia clasică se consideră că elementul psihologic rezidă în colaborarea
voluntară şi activă, interesată şi egalitară a asociaţilor. Concepţia a fost criticată pe
motiv că în societate nu există o colaborare nici activă şi nici egalitară între asociaţi.
Într-o altă concepţie mai modernă, elementul psihologic este definit ca o voinţă
de unitate sau convergenţă de interese. Şi această concepţie a fost criticată sub cuvânt
că, luând în considerarea caracterul multilateral al contractului, interesele asociaţilor
nu sunt întotdeauna convergente.
În sfârşit într-o altă concepţie în prezent dominantă, se consideră că el nu este o
noţiune unică, ci multiformă. În toate cazurile, el exprimă intenţia care-i impune pe
asociaţi de a colabora în desfăşurarea activităţii economice care face obiectul
societăţii.
În literatura de specialitate s-a apreciat chiar că absenţa acestui element esenţial
al contractului de societate atrage nulitatea societăţii. Desigur, comunitatea efectuării
de activităţi economice nu presupune obligatoriu un grad de uniform de implicare
pentru toţi asociaţii. Întotdeauna, însă, asociaţii se pot implica în viaţa societăţii prin
executarea, în condiţiile legii, a dreptului de a participa la luarea deciziilor şi la
controlul asupra activităţii acestuia.
În concluzie, această condiţie de validitate a contractului de societate nu trebuie
să fie luată strict în sens literar.
Elementul psihologic reprezintă alături de alte criterii, un element de distincţie a
contractului de societate de alte contracte asemănătoare sau de anumite operaţiuni
aparent asemănătoare, şi, totodată, un criteriu de calificare a unei entităţi ca societatea
economică.
22
Astfel, simpla participare a salariaţilor la beneficii nu îi transformă pe aceştea în
asociaţi, întrucât lipseşte elementul psihologic.
De asemenea, nu suntem în prezenţa unei societăţi, în cazul închirierii unui bun,
chiar dacă locatarul are un drept la beneficiile obţinute.
Situaţia este aceiaşi şi în cazul unui contract de împrumut al unei sume de bani,
când s-a convenit în favoarea împrumutătorului un drept la beneficiile rezultate din
folosirea sumei împrumutate.
b. Aportul asociaţilor (fondatorilor) la constituirea patrimoniului societar.
În stadiul iniţial al înfiinţării societăţii capitalul social se formează, în mod
necesar, prin aporturile asociaţilor.
Aportul asociaţilor la constituirea capitalului social reprezintă nu numai o
condiţie generală şi obligatorie pentru orice contract de societate, dar şi un element
menit să-i ofere o anumită specificitate prin care contractul de societate se deosebeşte
de toate celelalte contracte.
Noţiunea aportului are un sens juridic şi unul etimologic.
Sub aspect juridic, prin aport se subînţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare
asociat de a aduce în societate un anumit bun, o valoarea patrimonială. În limita
aportului, fondatorul devine debitor al societăţii, cu toate consecinţele care decurg din
această calitate.
Sub aspect etimologic noţiunea de aport desemnează chiar bunul adus în
societate de către asociat.1
Deşi sensul juridic este sensul propriu al noţiunii de aport, noţiunea este folosită
şi în sensul ei etimologic.
În concluzie, putem evidenţia următoarele trăsături caracteristice ale aportului:
─ aportul reprezintă o condiţie generală şi necesară, fiind întâlnit în toate tipurile
de societate. El ţine de însăşi esenţa contractului de societate;
─ aportul reprezintă o condiţie specifică contractelor de societate, el nefiind
întâlnit la alte contracte;
1
23
─ aportul implică o obligaţie individuală din partea a fiecărui asociat de a
contribui la formarea capitalului social. Prin urmarea el nu reprezintă o facultate ci o
obligaţie pentru toţi asociaţii unei societăţi. El este indisolubil legat de calitatea de
asociat. De aceia în contractul de societate trebuie să se arate aportul fiecărui asociat.
c. Participarea asociaţilor la beneficii şi pierdiri.
Scopul oricărei societăţi economice, deci şi a societăţii cu răspundere limitată
este acela de a realiza beneficii din activitatea economică desfăşurată şi de ale împărţi
între asociaţi.
Scopul urmărit constituie criteriu de destinaţie între societatea economică şi
asociaţii; pe când societatea economică se constituie pentru realizarea şi împărţirea
unor benificii, asociaţia urmăreşte un scop ideal, moral, cultural, sportiv...
Întrucât activitatea economică ar putea să înregistreze pierdiri în loc de benificii,
datorită legăturii sociale care îi uneşte, asociaţii trebuie să participe şi la pierderi.
Deci, desfăşurând activitatea economică în comun, asociaţii participă în comun
atât la benificii cît şi la pierderi.
Cele trei elemente analizate anterior sunt indenspensabile contractului de
societate; în absenţa unuia dintre ele contractul nu va fi nul, dar el nu va fi un contract
de societate.
Ca act constitutiv al societăţii cu răspundere limitată, contractul de societatea
trebuie să corespundă anumitor clauze care să stabilească relaţiile dintre asociaţi.
Clauzele contractului de societate materializează voinţa asociaţilor privind
constituirea societăţii.
Clauzele ce trebuie incluse în contractul de societate pot fi grupate în mai multe
categorii. Clauze uzuale ale contractului de societate care privesc: indentificarea
părţilor care îl încheie, caracteristicile destinctive ale viitoarei entităţi colective,
modul de conducere şi de gestiune a acestuia, drepturile şi obligaţiile corelative ale
membrilor. Aceste clauze sunt prevăzute de legislaţia în vigoare şi trebuie, în mod
obligatoriu, să fie cuprinse în contractul de societate. În cazul când această obligaţie
nu se respectă societatea nu va putea fi înregistrată. Pe lângă prevederile obligatorii,
24
enumerate prin dispoziţiile legale sunt, de asemenea, posibilitatea menţiunii
facultative. Contextul este desigur finalizat prin semnăturile celor în cauză.1
Clauze de identificare.
Clauze privind identificarea fondatorilor. Individualizarea este necesară mai
întâi cu privire la părţile care încheie actele constitutive ale societăţii. Elementele de
identificare sânt, după cum asociaţii sunt persoane fizice sau juridice. Asociaţi ai
societăţii pot fi persoane fizice, persoane juridice precum şi organele statului şi
administraţiei locale. Identificarea lor în actul constitutiv se face: pentru persoanele
fizice prin indicarea numelui, prenumelui, domiciliului, a numărului şi a seriei actului
de identitate şi a cetăţeniei; pentru persoanele juridice se indică denumirea firmei,
sediul, naţionalitatea, persoana cu împuterniciri speciale care o reprezintă, precum şi
locul de înregistrare şi numele certificatelor cu privire la înregistrare de stat; pentru
organele de stat sau administraţie locală se indică denumirea organului,
împuternicirile, persoana care reprezintă acest organ.
Clauze privind individualizarea viitoarei societăţi. De asemenea, este necesar
ca, în contractul de societate, să fie precizate caracteristicile destinctive ale societăţii
ce se constituie. Prin aceste clauze se stabilesc denumirea, forma juridică şi sediul
societăţii, iar dacă este cazul şi emblema societăţii:2
a. Denumirea sau firma societăţii. Contractul de societate trebuie să cuprindă
denumirea completă şi prescurtată a firmei sub care societatea va fi înmatriculată în
Registrul de stat al comerţului. Pentru a nu întâlni piedici la înregistrarea societăţii,
firma ce urmează a fi folosită trebuie verificată de organele de înregistrare în scopul
corelării acesteea cu firmele existente pentru a se elimina orice concordanţă cu vre-o
întreprindere înregistrată sub aceeaşi denumire. Denumirea societăţii, ca element de
identificare, va figura pe toate actele ce emană de la societate;
b. Forma juridică a societăţii. Trebuie menţionat într-un mod neechivoc că
societatea care se constituie va fi o societate cu răspundere limitată;
1
2
25
c. Sediul societăţii. Ca atribut de identificare, sediul societăţii denumit şi sediul
social, este locul care situiază în spaţiu societatea economică, ca subiect de drept.
Clauze privind caracteristice societăţii. Sunt avute în vedere clauzele privind
obiectul şi durata societăţii, precum şi capitalul social.
Obiectul societăţii. În contract trebuie să se indice obiectul societăţii sau
obiectul social. Legea cere să fie arătate toate genurile de activitate care urmează a
fi practicate de întreprindere. Deci, obiectul societăţii nu trebuie formulat generic, ci
trebuie stabilit concret, prin arătarea activităţilor ce urmează a fi desfăşurate de către
societate. Facem precizarea că întreprinderile au dreptul de a practica orice activitate,
cu excepţia celor interzise de lege, iar pentru cele în cazul cărora se cer autorizaţii
speciale, numai dacă au obţinut licenţele respective.
Durata societăţii. Legislaţia Republicii Moldova nu prevede vre-o limitare de
durată a activităţii societăţii. În consecinţă, nimic nu se opune ca asociaţii să prevadă
un termen la împlinirea căruia societatea îşi încetează activitatea de drept. Această
menţiune se va face, însă, în statut. Precizăm, de asemenea, că anumite legislaţii
prevăd o durată maximă a societăţii.
Capitalul social prezuntiv. În contractul de societate trebuie să se precizeze
anumite elemente legate de capitalul social.
Astfel, în mod obligatoriu, trebuie prevăzută mărimea capitalului subscris de
asociaţi. Legislaţia Republicii Moldova prevede pentru societăţile cu răspundere
limitată un capital social minim determinat.1
Mai trebuie menţionat, în mod expres, în contractul de societate aportul fiecărui
asociat, în numerar sau în alte bunuri, valoarea lor şi modul evaluării.
Clauze privind drepturile şi obligaţiile fondatorilor societăţii. Asociaţii
trebuie să stabilească în contractul de societate drepturile ce le revin şi obligaţiile pe
care şi le asumă în procesul de constituire a societăţii. Astfel, în contractul de
societate vor fi stipulate dispoziţii privind:
1
26
─ modul şi termenele de înfiinţare a societăţii, obligaţiile asociaţilor şi
răspunderea acestora;
─ lista asociaţilor împuterniciţi să depună cererea de înregistrare a societăţii;
─ modul şi termenele de pregătire şi de ţinere a adunării constitutive;
─ modul şi termenele de restituire a cheltuielilor de înfiinţare şi înregistrarea
societăţii.
Menţionăm că, contractul de societate poate cuprinde şi alte prevederi pe care
asociaţii consideră necesare, cu condiţia însă, că această să nu contravină actelor
normative în vigoare.
Contractul de societate trebuie încheiat înaintea convocării adunării asociaţilor.
Contractul de societate va fi semnat de toţi asociaţii şi autentificat în modul
stabilit de legislaţie. Autentificarea contractelor de societate este de competenţa
notarilor1. Notarul va autentifica şi semnăturile părţilor, persoanei fizice. Semnăturile
reprezentanţilor persoanelor juridice care participă la înfiinţarea societăţii se
autentifică prin ştampila persoanei juridice respective. Contractul de societate trebuie
să fie semnat de toţi asociaţii în prezenţa notarului. Dacă acesta este semnat în lipsa
notarului, semnatarii (semnatarul) trebuie să confirme personal că documentul a fost
semnat de el. Dacă unul dintre asociaţi, din cauza unui defect fizic, unei boli sau din
alte cauze, nu poate semna personal, va putea împuternici o altă persoană să semneze
documentul în prezenţa sa şi în prezenţa notarului. În acest caz se va indica din ce
cauză persoana nu poate semna personal documente.
La efectuare actelor notariale, notarii stabilesc identitatea şi verifică capacitatea
juridică şi de exerciţiu a asociaţilor sau a reprezentanţilor lor, iar în acest din urmă
caz notarii vor verifica şi împuternicirile acestora 2. Precizăm, de asemenea, că notarii
au obligaţia să verifice dacă contractul de societate nu conţine clauzele ce contravin
1
Art.37. a Legii Republicii Moldova cu privire la notariat,nr.1153/1997//Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.61/1997.
2
Art.42 a Legii nr.1153/1997.
27
legislaţiei, bunelor moravuri şi ordinii publice, iar în cazul existenţei unor asemenea
clauze să refuze autentificarea lui.
În final, precizăm că în cazul constituirii societăţii cu răspundere limitată de
către o singură persoană, declaraţia de constituire a societăţii va cuprinde aceleaşi
date şi se va perfecta în acelaşi mod ca şi contractul de societate. Prin urmare, toate
afirmaţiile făcute cu ocazia analizării contractului de societate, sunt valabile şi pentru
declaraţia de constituire a societăţii.
De asemenea, amintim că atât contractul de societate, cît şi declaraţia de
constituire a societăţii, au valoare juridică până la înregistrarea de stat a societăţii,
dacă până la acea dată asociaţii şi-au onorat toate obligaţiile asumate. Dacă obligaţiile
asumate de asociaţi nu au fost executate, contractul de societate încetează la data
executării integrale a acestor obligaţii ori stingerii lor în modul stabilit de lege.
Dacă contractul de societate este un acord de voinţă pentru a da naştere unei
persoane juridice, statutul are ca unică raţiune stabilirea "constituţiei" societăţii.
Statutul unei societăţi defineşte, pe de o parte, toate elementele de individualizare a
societăţii, iar pe de altă parte organismele care exercită drepturile de care dispune
societatea economică, respectiv condiţiile în care asociaţii şi organele de gestiune iau
deciziile în contul societăţii economice ca entitate abstractă. Astfel, se poate spune că
statutul este o prelungire a contractului de societate. Regulile cuprinse în statut au
sens şi raţiune numai în măsura existenţei societăţii.
În concluzie, statutul nu se poate aplica societăţii în formare la fel ca persoanei
juridice cărea îi este destinat şi îi justifică existenţa. Astfel, în perioada în care
societate este în formare numai contractul de societate guvernează raporturile dintre
asociaţi.
De asemenea, se impune de a sublinia că statutul societăţii economice are o
natură juridică contractuală, deoarece este întocmită, de regulă, odată cu contractul de
societate, de către viitorii asociaţi în urma consultărilor ce au loc între ei. Având
caracter contractual statutul societăţii economice trebuie să îndeplinească, pentru a fi
28
considerat valabil, toate condiţiile de fond şi de formă, cerute de lege şi pentru
contractul de societate.1
În ceea ce priveşte condiţiile de fond şi de formă, spre deosebire de contractul de
societate care este supus autentificării, statutul va fi aprobat de adunarea constitutivă
şi semnat de persoanele care au împuternicirile acestui organ.
Chiar dacă nu este un veritabil act managerial statutul unei societăţi cu
răspundere limitată trebuie să constituie un nucleu juridic cu dispoziţiile referitoare la
organizarea şi funcţionarea societăţii, fără a relua clauzele din contractul de societate.
Cu toate acestea, între contractul de societate şi statut nu trebuie să existe
neconcordanţe, de exemplu ceea ce priveşte totalul capitalului social, ci să constate o
identitate deplină.
Statutul societăţii trebuie să cuprindă în modul obligatoriu anumite clauze
stabilite de lege. Unele clauze ale actului constitutiv primar (contractul sau decizia de
constituire) vor fi repetate şi în statut. Astfel, vor fi reinterate clauzele din contractul
de societate privind individualizarea societăţii, precum şi cele privind caracteristicile
societăţii.
În afară de acestea, statutul va trebui să cuprindă în mod obligatoriu:
a. Clauze privind modul de destribuire a profitului. Statutul va prevedea modul
şi termenele de plată a venitului şi de acoperire a pierderilor societăţii, precum şi
modul de creare şi utilizare a capitalului de rezervă. Astfel, în statut trebuie să se
prevadă modul şi termenele de plată venitului, adică modul de împărţire a profitului
rezultat din activitatea societăţii. În concluzie, este posibil şi nu contravine
dispoziţiilor legii cuprinderea în statut a unor clauze privind participarea la profit şi la
pierderi. Pe de altă parte în doctrină se arată că nu este posibilă inserarea unor clauze
numite leonine, precum clauza prin care se atribuie unuia sau unora dintre asociaţi
dreptul de a prelua dobânzi care, în fapt, absorb aproape totalitatea profitului, sau
precum clauza conform căria se garantează unuia dintre ei un minim de foloase,
pentru că aceasta echivalează cu scutirea de participarea la pierderi;
1
29
b. Clauze privind gestiunea şi conducerea societăţii. Aici includem:
─ clauze privind structura organizatorică a societăţii, competenţa oricărui organ
şi modul de alegerea a lui;
─ clauze privind modul de luarea hotărârilor de către organele de conducere ale
societăţii;
─ clauze privind modul de pregătire şi ţinere a adunărilor;
─ alte clauze necesare bunei funcţionări a societăţii.
c. Clauze privind sediile secundare ale societăţii (filiale şi reprezentanţe). Dacă
asociaţii doresc să aibă sedii secundare, acest lucru trebuie să fie expres menţionat în
statut. La fel şi în cazul în care acestea se vor înfiinţa ulterior înregistrării societăţii,
va trebui indicată denumirea şi sediul filialelor şi reprezentanţelor societăţii.
d. Clauze privind reorganizarea, dezvoltarea şi lichidarea societăţii. În statut
trebuie să se prevadă şi clauze privind reorganizarea şi lichidarea existeţei societăţii.
În speţă, asociaţii trebuie să stabilească temeiurile şi condiţiile de schimbare a tipului
societăţii, de reorganizarea sau lichidarea ei. Chiar dacă, cel mai adese, cu privire la
aceasta problemă asociaţii reproduc dispoziţiile legale ori fac trimiteri la ele, credem
că este în interesul lor să stabilească anumite reguli ferme în această privinţă,
putându-se astfel înlătura inconvenientele şi dezavantajele ce ar putea să apară dat
fiind insuficienţa sau anbiguitatea legislaţiei în această materie;
e. Clauze privind drepturile şi obligaţiile asociaţilor. În principiu statutul
societăţii va cuprinde cu precădere date privind drepturile şi obligaţiile deţinatorilor
de părţi sociale;1
f. Clauze facultative. Conţinutul statutului poate fi întregit şi cu clauze opţionale
în cazul în care fondatorii le vor considera necesar.
Subliniem, că în acest context, eventualele prevederi din statutul societăţii care
vin în contradicţie cu legislaţia sunt considerate nule din momentul adoptării.
Statutul aprobat în conformitate cu legea, devine actul de bază al societăţii.
Prevederile statutului societăţii sunt obligatorii pentru persoanele cu funcţiile de
1
30
răspundere şi asociaţi. Modificarea şi completarea acestuia se poate face numai cu
respectarea condiţiilor legii şi a prevederilor statutare, iar modificările şi completările
făcute în statut sau statutul societăţii în redacţia nouă intră în vigoare numai după
înregistrarea lor în Registrul de stat al comerţului. Modificările şi completările
statutului se adoptă de către adunarea generală a asociaţilor, iar în termen de şapte
zile de la data adoptării hotărârii de modificare a documentelor de constituire sau de
modificarea a datelor înscrise în Registrul de stat, societatea este obligată să
comunice Camerei Înregistrării de Stat informaţiile privind modificările efectuate în
statut, în vederea trecerii lor în Registrul de stat al comerţului1.
Pentru constituirea societăţii, fiecare asociat este ţinut să contribui la formarea
patrimoniului societăţii. De aceea, în contractul de societate (declaraţia de constituire
a societăţii) trebuie să se arate aportul fiecărui asociat.
Asumarea obligaţiei de aport este denumită subscrierea capitalului societăţii. Ea
se naşte prin semnarea contractului de societate (declaraţia de constituire a societăţii).
Efectuarea aportului poartă denumirea de vărsare a capitalului. Asociaţii sunt obligaţi
să efectuieze aporturile potrivit stipulaţiilor din actele constitutive şi respectarea
dispoziţiilor legale.
Asociaţii sunt obligaţi să achite aporturile subscrise în valoarea deplină până la
convocarea adunării constitutive, excepţie făcând în cazul achitării cu valori materiale
transmise societăţii.
În cazul în care asociaţii nu-şi execută de bună voie obligaţia sa de aport,
cofondatorii îl pot constrânge pe calea judecătorească, cerând executarea obligaţiilor
asumate prin contractul de societate.
Menţionez faptul că asociaţii care au făcut aporturi nebăneşti la capitalul social
al societăţii în volum incomplet răspund solidar pentru obligaţiile societăţii apărute
după înregistrarea ei de stat.
1
Art.18 a Legii Republicii Moldova cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi
organizaţiilor, nr.1265-XIV din 05.10.2000//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.31-34/109
din 22.03.2001
31
Adunarea constitutivă marchează ultimul pas în calea naşterii societăţii cu
răspundere limitată. Ea va fi convocată în termenul prevăzut în contractul de
societate, dar numai dacă asociaţii care sau obligat să achite în numerar aporturile
subscrise au depus sumele necesare în contul provizoriu al viitoarei societăţi.
Adunarea constitutivă are următoarele atribuţii şi obligaţii:
─ hotărăşte cu privire la înfiinţarea societăţii cu răspundere limitată ;
─ aprobă statutul societăţii;
─ aprobă valoarea raporturilor nebăneşti ce urmează a fi făcută de către unii
asociaţi în contul achitării aporturilor subscrise;
─ alege organele de conducere şi control ale societăţii.
Adunarea constitutivă va fi considerată deliberativă dacă la ea vor participa
personal sau prin reprezentare toţi asociaţii.1
§ 2. Procedura de înregistrare a societăţii cu răspundere limitată

După soluţionarea de către adunarea constitutivă a tuturor chestiunilor ce
vizează constituirea societăţii cu răspundere limitată se va proceda la înregistrarea
societăţii.
Înregistrarea de stat a societăţii este obligatorie până la începerea activităţii
economice şi se efectuiază în concordanţă cu Legea nr.845-XII de la 03.01.1992 cu
1
32
privire la antreprenoriat şi întreprindere şi cu Legea nr.1265-XIV din 2000 cu privire
la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor1.
Astfel, înregistrarea de stat conform legislaţiei Republicii Moldova este
obligatorie pentru agenţii economici cu drepturi de persoană juridică sau care nu
dispun de aceste drepturi, precum şi filialele şi reprezentaţele lor, care sunt create şi
se crează pe teritoriul republicii pentru a desfăşura activitatea de întreprinzător,
indiferent de tipul de proprietate, genul activităţii şi forma juridică de organizare.
Momentul înregistrării are o importanţă deosebită, deoarece din acest moment
societatea se consideră înfiinţată. Deci, legea prevede apariţia subiectului de drept
numai după înregistrarea respectivă în Registrul de stat al comerţului.
Prin înregistrarea de stat a agenţilor economici şi ţinerea Registrului de stat al
comerţului, statul urmăreşte anumite scopuri şi anume:
─ executarea controlului de stat asupra constituirii agenţilor economici şi lupta
împotriva practicării ilegale de antreprenoriat;
─ ţinerea evidenţei statistice pentru aplicarea măsurilor de reglementare a
economiei;
─ efectuarea politicei de impozitare de către stat;
─ acordarea de date informative a solicitanţilor, date care trebuie să fie
publicate în presă.
Înregistrarea se efectuează la organele teritoriale ale Camerei Înregistrării de
Stat de pe lângă Centrul de informare, la locul unde îşi are sediul societatea.
Înregistrarea societăţii în Registrul de stat al comerţului se face în temeiul cererii
de înregistrare, care trebuie semnată de asociaţii împuterniciţi să depună cererea de
înregistrare, prin contractul de societate sau prin hotărârea adunării constitutive.
Cererea de înregistrare trebuie să cuprindă datele necesare înregistrării, care, în
esenţă, sunt elementele cuprinse în actele constitutive: firma, forma de reorganizare,
1
Capitolul V a Legii nr.845-XII/1992//Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1/33 din
28.02.1994; Capitolul III a Legii nr.1265-XIV/2000//Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
nr.31-34/109 din 22.03.2001.
33
durata şi sediul societăţii, tipurile principale de activitate, mărimea capitalului social,
persoanele cu atribuţii de conducere şi reprezentarea a societăţii, precum şi limitele
atribuţiilor lor.
Cererea de înregistrare trebuie însoţită de actele prevăzute de Legea nr.1265-
XIV/20001, care sunt următoarele:
1. Actele constitutive ale societăţii (contractul de societate sau declaraţia de
constituire a societăţii şi statutul);
2. Dovada achitării taxei de înregistrare;
3. Înscrisul bancar. Acest document constituie dovada depunerii într-un cont
bancar provizoriu a mijloacelor băneşti;
4. Titlu în baza cărora este deţinut sediul social al societăţii şi, dacă este cazul,
cel al sediilor secundare înfiinţate în contul achitării aporturilor care au fost subscrise
în acest mod;
5. Autorizaţia Departamentului privatizării şi administrării proprietăţii de stat de
pe lângă Ministerul Economiei şi Reformelor al Republicii Moldova, la înregistrarea
societăţilor reorganizate din întreprinderi de stat, precum şi a celor a căror capital
social conţine o cotă parte a proprietăţii de stat.
În termen de 15 zile de la data depunerii documentelor indicate mai sus,
registratorul de stat este obligat, printr-o decizie, să hotărască înregistrarea sau
respingerea cererii de înregistrare. Decizia respectivă se aduce la cunoştinţa
asociaţilor fondatorilor în timp de 3 zile.
Cererea de înregistrare de stat poate fi respinsă numai în cazurile prevăzute de
lege şi anume:
─ când nu este respectat modul de creare al întreprinderilor, stabilite de
legislaţia Republicii Moldova;
─ când documentele de constituire a întreprinderii nu sunt întocmite în
corespundere cu cerinţele legislaţiei;
1
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 22.03.2001.
34
─ când denumirea întreprinderii, ce solicită înregistrarea, coincide cu denumirea
altei întreprinderi înregistrată anterior;
─ când genul de activitate practicat este interzis sau este monopolul statului;
─ dacă lipseşte unul din documentele ce trebuie anexat la cerea de înregistrare.
Respingerea cererii de înregistrare din alte motive se consideră neligitimă, iar
asociaţii sunt în drept să apeleze la instanţele judecătoreşti pentru a obliga camera
Înregistrării de Stat să efectueze înregistrarea. În acest caz, dar şi în cazul când
înregistrarea nu a fost efectuată în termenul stabilit de lege, asociaţii vor putea obţine,
prin hotărârea judecătorească, în modul stabilit de legislaţie, recuperarea pierderilor
suportate din cauza refuzului neligitim sau a întârzierii înregistrării.1
Dacă s-a decis înregistrarea societăţii, acesteea i se atribuie un număr de
înregistrare, care este trecut în Registrul de stat al comerţului. Certificatul de
înregistrare societăţii se eliberează nemijlocit obligatoriu conducătorului sau unuia
dintre asociaţii societăţii.
De la data înregistrării societatea se consideră înfiinţată, dobândeşte
personalitatea juridică. În consecinţă, atât timp cît societatea figurează în Registrul de
stat al comerţului, ea este subiect al raporturilor juridice, are toate drepturile şi
obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Calitatea de subiect va fi pierdută de
societatea la data când comisia de lichidare va săvârşi toate formalităţile legale
privind încetarea activităţii economice a societăţii şi organul teritorial al Camerei
Înregistrării de Stat va radia întreprinderea din Registrul de stat al comerţului.
După înregistrare, societatea este în drept să-şi deschidă un cont bancar
permanent şi să înceapă activitatea economică.1
În registrul de stat al comerţului voi fi înscrise următoarele date de identificare a
societăţii:
─ denumirea completă şi prescurtată a firmei;
─ forma societăţii;
─ sediul societăţii, precum şi a filialilor şi reprezentanţilor acesteea;
1
1
35
─ principalele genuri de activitate;
─ marimea capitalului statutar;
─ numele, prenumele, patronimicul persoanelor autorizate să reprezinte
societatea;
─ data înregistrării societăţii şi numărul de înregistrare.
Potrivit legii, organele teritoriale ale Camerei Înregistrării de Stat ţin evidenţa
întreprinderilor înregistrate şi păstrează permanent toate documentaţia prezentată
pentru înregistrare, de asemenea publică lunar în presă, din contul mijloacelor
obţinute de la înregistrare, listele întreprinderilor înregistrate, indicând genul
principal de activitate şi sediul. În termen de 15 zile de la data înregistrării societatea
se înregistrează în modul obligatoriu la organele fiscale din teritoriul unde îşi are
sediul.
În acest sens legea obligă Camera Înregistrării de Stat să înregistreze, în termen
de 15 zile de la data înregistrării, organului respectiv al autoadministrării locale,
organelor financiare, statistice şi de asistenţă socială copii ale deciziei de înregistrare
a întreprinderii. De asemenea, camera este obligată să prezinte organelor financiare şi
statistice în fiecare trimestru lista întreprinderilor reorganizate sau lichidate, indicând
mărimea capitalurilor lor statutar şi forma organizatorico-juridică.
În final, menţionăm că, potrivit Legii nr.845-XII/1992, venitul provinit din
activitatea societăţii neînregistrate se percepe prin hotărârea instanţei judecătoreşti şi
se varsă în bugetul de stat1.
CAPITOLUL III
FUNCŢIONAREA ŞI ADMINISTRAREA
SOCIETĂŢII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ
§ 1. Organul de conducere al societăţii cu răspundere limitată
1
Art.27,p.1,al.2, a Legii nr.845-XII din 03.01.1992//Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr.2/33 din 28.02.1994.
36
Adunarea asociaţilor este organul de deliberare şi decizie al societăţii cu
răspundere limitată. Ea este aceia care numeşte celelalte organe, stabileşte limitele în
care el urmează să-şi desfăşoare activitatea şi exercită controlul asupra acestora. Ea
va putea să exercite acţiunea în răspundere în potriva celorlalte organe de conducere,
derivând din raporturile de mandat. În sfârşit tot ea este chemată să modifice statutul,
punându-l de acord cu necesităţile noi, născute din desfăşurarea activităţii sociale.
Adunarea asociaţilor este compusă din totalitatea asociaţilor care participă la
formarea voinţei în proporţii cu valoarea aportului la constituirea capitalului social;
ea adoptă hotărârea, adică elaborează şi exprimă voinţa socială, în mod colegial, în
baza principiului majoritar.
Potrivit legislaţiei în vigoare adunarea asociaţilor este organul suprem de
conducere ale societăţii şi se ţine cel puţin odată pe an, are, în mod obligatoriu,
următoarele atribuţii exclusive:
─ hotărăşte ci privire la modificarea capitalului social;
─ aprobă statutul societăţii în redacţie nouă sau modificările şi completările
aduse în statut;
─ aprobă regulamentul consiliului societăţii şi comisiei de cenzori;
─ alege şi revocă membrii consiliului societăţii şi comisiei de cenzori, stabileşte
cuantumul retribuţiei muncii lor, remuneraţiile anuale şi compensaţiilor;
─ hotărăşte cu privire la tragerea la răspunderea sau eliberarea de răspundere a
membrilor consiliului societăţii şi comisiei de cenzori;
─ confirmă organizaţia de audit şi stabileşte cuantumul retribuţiei serviciilor ei;
─ hotărăşte cu privire la încheierea tranzacţiilor de proporţii care au o valoare
mai mare de 50% din totalul activelor societăţii sau o valoarea între 25% şi 50% din
totalul activelor, în cazul în care nu s-a realizat cerinţa unanimităţii la dezbaterea
aprobării tranzacţiei în consiliul societăţii;
─ hotărăşte cu privirea la încheierea de către societatea a tranzacţiilor cu conflict
de interese în cazul când mai mult din jumătate a membrilor consiliului societăţii sunt
persoane interesate;
37
─ examinează şi aprobă dările de seamă anuale ale societăţii (bilanţul contabil);
─ aprobă normativile de repartizare a profitului societăţii;
─ hotărăşte cu privire la repartizarea profitului anual, sau acoperirea pierdirilor;
─ hotărăşte cu privire la prelungirea duratei societăţii, modificarea obiectului de
activitate, forme, tipului, reorganizarea sau lichidarea ei;
─ aprobă bilanţul de divizare, consolidat sau de lichidarea societăţii.
În afară de chestiunile ce ţin de competenţa exclusivă a adunării asociaţilor ea va
putea hotărî şi asupra:1
─ modificării ordinii de zi a adunării,
─ componenţii numerice şi nominale a comisiei de numerare a voturilor.
Dacă statutul societăţii nu prevede altfel, adunarea asociaţilor are competenţa de
a aproba:
─ direcţiile prioritare ale activităţii societăţii;
─ modul de înştiinţare a asociaţilor despre ţinerea adunării asociaţilor;
─ regulamentul organului executiv al societăţii şi deciziile privind numirea şi
revocarea conducătorului acestuia;
─ dările de seamă trimestriale organului executiv;
─ hotărârile privind deschiderea, transformarea sau lichidarea filialelor şi
reprezentaţilor, privind numire şi revocarea conducătorilor lor.
Chestiunile enumerate, nefiind în competenţa exclusivă a adunării asociaţilor,
vor putea fi transmise consiliului societăţii în temeiul unei hotărâri a ei.
Ca organ deliberativ, adunarea asociaţilor este chemată să decidă, atât asupra
unor probleme obişnuite pentru viaţa societăţii, cît şi asupra unor probleme deosebite,
care vizează chestiuni urgente ce nu suportă amînarea.
În decizia de convocare a adunării trebuie să fie menţionate toate chestiunile ce
vor fi supuse dezbaterii adunării. Decizia de convocare va trebui să menţioneze
explecit toate problemele care vor face obiectul dezbaterii adunării.
1
38
Ordinea de zi a adunării se întocmeşte de către organul sau persoanele care cer
convocarea acesteea.
Informaţiile referitoare la fiecare problemă în legătură cu care se va lua o
hotărâre trebuie puse la dispoziţia asociaţilor. Acestea trebuie să fie exacte, oportune
şi complete.
Menţionăm, că societatea este obligată să dea asociaţilor posibilitatea de a lua
cunoştinţe de toate materialele întocmite pe marginea ordinii de zi a adunării cu cel
puţin de 10 zile înaintea deţinerii ei.
Convocarea adunării asociaţilor trebuie să fie adusă la cunoştinţa asociaţilor.
Termenul de expedierea avizului sau de publicare a comunicatului despre ţinerea
adunării asociaţilor se stabileşte în statutul societăţii.
Dezbaterile adunării asociaţilor se finalizează cu adoptarea hotărârilor prin vot,
mijloc de exprimare a voinţei sociale.
Hotărârea adunării asociaţilor întră în vigoare la data anunţării rezultatului
votului, dacă prin lege sau hotărârea adunării nu se prevede un alt termen de întrare a
ei în vigoare.1
Hotărârea adunării adoptată cu încălcarea legii sau a statutului societăţii poate fi
anulată pe cale judecătorească.
§ 2. Administratorii societăţii
Ca orice organism artificial societatea economică nu îşi poate traduce
manifestările de voinţă în fapte pozitive decât prin instrumentarea unor persoane
fizice capabile de acţiuni materiale. Administratorii sînt persoanele prin intermediul
cărora societatea îşi manifestă voinţa socială, este organul care exprimă capacitatea
de folosinţă şi exerciţiu în raport cu terţele persoane, organele de stat şi reprezintă
societatea în instanţele judecătoreşti.
Societatea este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau
neasociaţi, numiţi prin contractul de societate ori prin hotărârea adunării generale, sau
ulterior, cu respectarea dublei majorităţi a asociaţilor şi a părţilor sociale.
1
39
Asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a aportului social pot alege unul
sau mai mulţi administratori, fixându-le puterile, durata, însărcinarea şi eventuala
remuneraţie dacă, prin contractul de societate nu este prevăzută o astfel de dispoziţie.
Revocarea administratorilor se poate face prin votul tuturor asociaţilor, dacă nu
au fost numiţi prin contractul de societate şi cu votul reprezentând majoritatea
absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, dacă administratorii au fost desemnaţi de
adunarea generală a asociaţilor.
Administratorii nu pot, fără autorizarea adunării generale a asociaţilor, să fie
administratori în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate,
precum şi să facă acelaşi comerţ sau altul concurent, pe cont propriu sau pe contul
altei persoane fizice sau juridice.
Încălcarea acestei interdicţii atrage revocarea şi răspunderea administratorului
pentru prejudiciile cauzate societăţii.1
Dacă prin contractul de societate, sînt numiţi mai mulţi administratori, ei pot să
lucreze împreună sau individual , dacă, în contractul de societate s-a prevăzut că
administratorii să lucreze împreună, deciziile vor fi luate în unanimitate, în caz de
divergenţă, vor decide asociaţii. Dacă prin contractul de societate nu s-a stabilit
modul de exercitare a mandatului se consideră că fiecare administrator poate să
lucreze individual.
Administratorul care ia iniţiativa unei operaţii ce depăşeşte limitele operaţiunilor
obişnuite ale activităţii pe care-l exercită, societatea este obligată să-i înştiinţeze, în
prealabil, pe ceilalţi administratori, iar dacă există opoziţia unuia din administratori,
vor decide asociaţii.
Remuneraţia sau după caz, salariul, este stabilit prin contractul de societate sau
prin hotărârea adunării generale.
Administratorii, în limitele obiectului de activitate al societăţii şi puterilor
acordate, pot încheia orice acte juridice necesare pentru funcţionarea societăţii.
1
40
Administratorul care, printr-un contract de societate sau ulterior, prin decizia
adunării generale, a fost desemnat să reprezinte societatea are dreptul şi obligaţia de
a o reprezenta. Dacă nu s-a stabilit care administrator are dreptul de reprezentare, se
prezumă că dreptul de a reprezenta aparţine fiecărui administrator.
Administratorii au următoarele atribuţii principale:1
a) să ţină un registru al asociaţilor societăţii, care poate fi cercetat de către
asociaţi, de către creditorii sociali şi de către creditorii personali ai asociaţilor. Acest
registru cuprinde: numele şi prenumele, domiciliul, respectiv denumirea şi sediul
fiecărui asociat, partea acestuia din capitalul social, transferul părţilor sociale sau
orice modificare privitoare la aceasta.
b) să prezinte adunării generale bilanţul, împreună cu contul de profit şi
pierdere.
c) să constituie fondul de rezervă, care trebuie să constituie cel puţin 10% din
cuantumul capitalului statutar.
d) să convoace adunarea generală a asociaţilor la sediul social, cel puţin o dată
pe an.
e) să dea dovadă de loialitate faţă de societate şi să nu-i facă concurenţă.
În cazul societăţii cu răspundere limitată cu un singur asociat, atribuţiile
administratorului sînt exercitate de asociatul unic, dacă el are şi calitatea de
administrator.
Obligaţiile şi răspunderile administratorilor sînt reglementate de dispoziţiile
referitoare la mandat şi de alte acte.
Administratorii sînt solidar răspunzători faţă de societate pentru:
 Realitatea vărsămintelor efectuate de asociaţi;
 Existenţa reală a dividendelor plătite;
 Existenţa registrelor cerute de lege şi ţinerea lor corectă;
 Exacta îndeplinire a hotărârilor adunării generale;
 Îndeplinirea hotărârilor pe care legea şi actele de constituire le impun.1
1
1
41
Acţiunea pentru răspunderea civilă a administratorilor aparţine societăţii şi se
exercită de persoanele care o reprezintă, în baza împuternicirii adunării generale.
Această acţiune poate fi executată şi de creditorii sociali, în cazul lichidării judiciare
a societăţii.2
În sfârşit, precizăm că directorul societăţii, fie că este administrator, fie că
acţionează de sine stătător, este în drept, în limitile atribuţiilor sale, să acţioneze în
numele societăţii fără mandat, inclusiv să efectuieze tranzacţii, să aprobe statutul de
personal, să emită ordine şi dispoziţii.
§ 3. Organul de control al societăţii cu răspundere limitată

Structura organizatorică a societăţii cu răspundere limitată include şi un organ de
control a gestiunii societăţii – cenzorii.1 Astfel, în timp ce adunarea generală are
funcţia de elaborarea voinţei sociale, iar administratorii de concretizarea acesteea prin
administrarea şi gestiunea societăţii în limita realizării obiectului social, cenzorii
controlează şi supraveghează respectarea legalităţii în actele de gestiune.
Cenzorii nu sunt un organ de decizie. Ei verifică dacă cei abilitaţi să facă actele
juridice respectă legile. Verificările lor nu sunt purconteplative. Ele se finalizează în
rapoartele prin intermediul cărora cenzorii informează pe asociaţi în adunarile
generale cu cele constatate. În anumite situaţii excepţionale cenzorii sunt abilitaţi să
ceară convocarea adunării generale.
2
1
42
Natura obligaţiilor pe care le au de îndeplinit cenzorii reclamă o specializare a
cenzorilor mai cu seamă în domeniul contabil şi economist. Totodată, aceştea ar
trebui să aibă cunoştinţe de specialitate şi cu privire la specificul obiectului de
activitate al societăţii pentru a putea aprecia oportunitatea unor acte juridice cum ar
fi, de pildă, contractele de vânzare-cumpărare, de credit, încheiate de societate.
Profesionalismul cenzorilor nu este suficient în elaborarea unor rapoarte
fundamentate. Ei trebuie să aibă acces la toate documentele, registrile şi evidenţile
societăţii pentru a se informa, dar totodată au obligaţia şi de a păstra secretul
profesional, fiindu-le interzisă de a comunica asociaţilor în particular, sau terţilor,
datele referitoare la operaţiunile societăţii, constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor
lor.
Cenzorul sau, după caz, comisia de cenzori exercită controlul obligatoriu şi celui
ocazional al activităţii economico-financiare a societăţii şi se subordonează numai
adunării generale a asociaţilor.2
Prin statutul societăţii şi, dacă este cazul, regulamentul comisiei de cenzori, se
stabilesc: atribuţiile, componenţa numerică, modul de formare şi de funcţionarea a
comisiei de cenzori.
Menţionăm că, în baza hotărârii adunării generale a asociaţilor, împuternicirile
comisiei de cenzori a societăţii pot fi delegate unei organizaţiei de audit.
Nimeni nu va putea avea calitatea de cenzori la mai mult de cinci societăţi
economice concomitent. În consecinţe, nu va putea fi ales ca cenzor persoana care din
oficiu reprezintă o societate care faţă de societatea dată este întreprinderea afeliată
sau societate dependentă.
În ceea ce priveşte posibilitatea ca o persoană juridică să fie aleasă în comisia de
cenzori, concluzia se desprinde din analiza legislaţiei, este că în comisia de cenzori
nu vor putea fi aleşi ca membrii de cît persoane fizice.
Cenzorii sunt reeligibili şi revocabili. Revocarea cenzorilor, ca şi alegerea lor, se
va putea face numai de adunarea generală.
2
43
În mod normal, mandatul cenzorilor încetează la experarea termenului prevăzut
de statut. Ancipat, mandatul încetează dacă în acest sens a hotărât adunarea generală a
asociaţilor sau în cazul renunţării cenzorilor la funcţia de membru al comisiei de
cenzori. Renunţarea trebuie să fie expresă, ea neputînd fi dedusă de încetarea în fapt a
exerciţiului funcţiei. Renunţarea este un act juridic unilateral, nefiind necesar
acordului adunării generale sau a altui organ de conducere al societăţii. De asemenea,
activitatea comisiei de cenzori încetează şi în cazul reorganizării societăţii sau în
cazul lichidării ei.
În sfârşit, precizăm că statutul societăţii poate prevedea alegerea unei rezerve a
comisiei de cenzori, din care să se completeze componenţa de bază a comisiei în
cazul încetării mandatelor cenzorilor. Cenzorii supleanţi se vor alege în modul stabilit
pentru alegerea membrilor comisiei de cenzori. Completarea numărului cenzorilor cu
cenzori supleanţi se face de către comisia de cenzori.
După cum sa mai arătat, comisia de cenzori controlează şi supraveghează
respectarea legalităţii în actele de gestiune a societăţii sau altfel spus, comisia de
cenzori are obligaţia să monitorizeze administrarea societăţii.
Comisia de cenzori, în executarea funcţiilor ce-i revin, este obligată să
efectueze controlul activităţii financiare a societăţii atunci când este necesar.
Precizăm că, prin lege, se stabileşte că este obligatoriu efectuarea controlului la
sfârşitul anului financiar, pentru a raporta adunării generale rezultatul activităţii
financiare, încălcările care au avut loc, pierderile societăţii în urma săvârşirii unei
tranzacţiei nerentabile.
Comisia de cenzori va efectua, de asemenea, din propria iniţiativă, atunci când
consideră necesar, controale extraordinare ale activităţii economico-financiare a
societăţii.
De asemenea, comisia de cenzori va efectua controale extraordinare ale
activităţii economico-financiarea a societăţii şi la cererea asociaţilor.
Rezultatul efectuării controlului, inclusiv concluziile, vor fi reflectate într-un
raport. Raportul comisiei de cenzori trebuie să cuprindă:
44
─ numele şi prenumile comisiei de cenzori care au participat la control;
─ motivele şi scopurile controlului;
─ termenele în care s-a efectuat controlul;
─ aprecierea plenititudinei şu autencitităţii datelor reflectate în documentele
primare, registrile contabile şi dările de seamă ale societăţii;
─ aprecierea conformităţii ţinerii evidenţii contabile şi întocmirei datelor de
seamă cu cerinţile legislaţiei;
─ informaţia despre faptele de încalcare a cerinţelor legislaţiei, statutului şi
regulamentelor societăţii de către persoanele cu funcţie de răspundere ale societăţii,
precum şi prejudiciul cauzat de către aceste persoane;
─ informaţii despre circumstanţele care au împedicat efectuarea controlului,
dacă este cazul;
─ recomandări pe marginea rezultatelor controlului;
─ diverse anexe.
Raportul trebuie semnat de toţi membrii comisiei de cenzori a societăţii care au
participat la control. În cazul în care unul dintre membrii comisiei nu este de acord cu
concluziile raportului, el va expune opinia sa separată care va fi anexată la raport.
De asemenea, în cazul în care raportul a fost întocmit în urma unui control
efectuat la cererea asociaţilor, raportul comisiei va fi remis şi acestor persoane.
Mai menţionăm că, comisia de cenzori este obligată să prezinte în adunarea
generală un raport de activitate.
În exercitarea atribuţiilor sale, comisia de cenzori are următoarele drepturi:1
─ de a se informa. Dreptul de informare a cenzorilor este corelativ obligaţiei
persoanelor cu funcţie de răspundere ale societăţii de a le prezenta o situaţie despre
mersul operaţiunilor şi de a le asigura accesul la documentele şi evidenţile societăţii.
Astfel, potrivit legii, la efectuarea controlului financiar, persoanele cu funcţie de
răspundere ale societăţii sunt obligate să prezinte comisiei de cenzori toate
1
45
documentele necesare pentru efectuarea controlului, inclusiv celor ce conţin
informaţii confedenţiale, şi să dea explicaţiile necesare, orale şi scrise;
─ de a cere convocarea adunării generale extraordinare în cazul descoperirii
unor abuzuri din partea persoanelor cu funcţie de răspundere ale societăţii;
─ la remuneraţie şi alte avantaje, în cuantumul şi modalităţile prevăzute în
statutul societăţii şi hotărârea adunării generale.
În sfârşit, menţionăm că, în baza hotărârii adunării generale împuternicirile
comisiei de cenzori a societăţii pot fi delegate unei organizaţii de audit, cu precizarea
că delegarea către organizaţia de audit a împuternicirilor comisiei de cenzori nu
eliberează societatea de efectuarea controalelor de audit obligatorii, în conformitate
cu legislaţia.
§ 4. Părţile sociale ale societăţii cu răspundere limitată

Împărţirea bineficiilor şi a pierderilor
Beneficiile societăţii cu răspundere limitată, evidenţiate prin bilanţ, se împart de
adunarea generală, sub formă de dividente, iar în lipsă, proporţional cu cota de
participare la capital social. Plata dividentelor este condiţionată de existenţa unor
beneficii reale constatate prin bilanţ. După stabilirea dividentelui, fiecare asociat
devine titular unui drept de creanţă faţă de societate, care poate fi valorificată, în
condiţiile legii.
Bilanţul contabil al societăţii
Bilanţul contabil se compune din: bilanţ, contul de profit şi pierderi, anexe şi
raporturi de gestiune. Administratori trebuie să prezinte cu cel puţin o lună de zile
înainte de şedinţa adunării asociaţilor bilanţului exerciţiului precedent, cu contul de
profit şi pierderi, însoţit de raportul lor şi documentaţiile justificate.
46
Bilanţul contabil al societăţi şi contul de profit şi pierderi vor fi întocmite după
normele prevăzute pentru societatea pe acţiuni. După ce sunt aprobate de adunare
generală a societăţilor, ele vor fi depuse de administratori la organul competent, în
termen de 15 zile.
Fondul de rezervă al societăţi şi pierderile societăţii
Din bineficiile obţinute se constituie şi fondul de rezervă al societăţii. În
conformitate cu legislaţia în vigoare, în fiecare an se vor prelua din bineficiu până ce
fondul va atinge cel puţin 10% din capitulul social. Dacă fondul de rezervă constituit
s-a micşorat, indiferent din ce cauză, el trebuie complectat, cu respectarea condiţiilor
de constituire.1
Pierderile societăţii stabilite, prin bilanţ, vor fi suportate de către asociaţi,
proporţional cu cota de participare la capitolul social, în condiţiile prevăzute de
reglrmentările generale.
Modificările contractului de societate şi statului pot avea loc pentru cauze
privind pe asociaţi, patrimoniul societăţi şi forma sau existenţa societăţii, cu votul
tuturor asociaţilor cu excepţia unei dispoziţii legale contrare.
Cauze care se referă la persoana asociaţiilor. Modificarea poate avea loc pentru
retragerea sau excluderea asociaţilor.
Retragerea asociaţilor din societate. Potrivit legislaţiei în vigoare, asociatul are
dreptul să se retragă din societate, când nu este de acord cu modificările aduse astfel
constituitive ale societăţii, dar numai dacă acest drept a fost prevăzut în aceste acte.
Retragerea din societate produce, în acest caz, efecte asemănătoare excluderii
asociatului din asociaţie. Asociatul retras are dreptul la binefici şi suportă pierderile
până în ziua retragerii sale. El nu poate cere lichidarea lor până ce aceste nu sunt
repartizate, conform actului constituitiv.
Transmiterea părţilor sociale
Transmiterea părţilor sociale se poate face între asociaţi, către persoane din afara
societăţii şi pe cale succesorală; prin acte cu titlul oneros şi prin acte cu titlul gratuit.
1
47
Cel mai adesea, transmiterea părţilor sociale are loc prin acte cu titlul oneros, sub
forma cesiunii, odată cu transmitere părţilor sociale se transmite şi calitatea de
asociat. Deoarece prin acest act se poate aduce atingere caracterul intuitu personae al
societăţii cu răspundere limitată, transmitere părţilor sociale poate avea loc numai în
condiţiile legii, înregistrându-se cu regulile de drept comun privind societate de
creanţie şi transmiterea succesorală.
Legea face distincţie între transmiterea părţilor sociale între asociaţi, trasmitrea
către alte persoane şi transmiterea pe cale succesorală.1
- trasmitera (cesiunea) părţilor sociale între asociaţi
Articolul 152 din Codul civil al Republicii Moldova, prevede că părţile sociale
pot fi trasmise între asociaţi. Cesiunea părţilor sociale necesită încheierea unui
contract în formă autentică între asociatul cedent şi cesionar. Nu este necesar un
consimţământ prealabil al celorlalţi asociaţi, deoarece contractul este încheiat între
persoane care sunt asociaţi în aceiaş societate şi deci, caracterul intuitu personae al
societăţi nu aste lezat. Cesiunea părţilor sociale trebuie însă modificată societăţi prin
cererea de înscriere a cesiunii în registrul asociaţilor societăţii. Cesiunea trebuie să fie
înregistrată, deoarece numai din acest moment produce efecte faţă de terţi. Cesiunea
de părţi sociale între asociaţi nu poate fi făcută, dacă prin actul constitutiv s-a interzis
cesiunea, în scopul de a preveni dobândirea de către un singur asociat a majorităţii
părţilor sociale.1
- Cesiunea părţilor sociale către persoane din afara societăţii
Conform articolului sus-menţionat, în care se prevede posibilitatea transmiteri
de părţi sociale de către persoane din afara societăţii, dar dacă a fost aprobată de
asociaţii reprezintă cel puţin 3/4 din capitalul social. În acest caz, este necesară o
hotărâre prealabilă a adunării asociaţilor luată cu votul asociaţilor.
Actul care constată cesiunea de părţi sociale între cedent şi cesionar trebuie să
fie întocmit în formă autentică. Cesiunea de părţi sociale întervenită între un asociat
1
1
48
şi o persoană din afara societăţi trebuie notificată societăţii în cerere de înscrierea ei
în registrul asociaţilor.
- Transmitera părţilor pe cale succesorală
Articolul 151, alin.(1), lit b) dispune că în cazul dobîndirei unei părţi sociale prin
succesiune, prevederile privitoare la transmiterea de părţi sociale către persoane din
afara societăţi nu sunt aplicabile, dacă prin actul constituitiv nu se dispune astfel; în
acest din urmă caz, societatea este obligată la plata părţii sociale către succesori,
conform ultimului bilanţ aprobat. În cazul în care s-ar depăşi maximul legal de
asociaţi din cauza numărului succesorelor, acestea vor fi obligaţi să desemneze un
număr de titulari ce nu va depăşi maximul legal. 2 Prevederile din actul constituitiv la
care se referă privesc, în realitate, transmiterea de părţi sociale, ci necontinuarea
societăţii cu succesorii asociatului decedat. Dacă continuarea societăţi cu succesori
este permisă, succesori vor deveni titulari ai părţilor sociale şi asociaţi în societate.
Transmiterea pe cale succesorală a părţilor sociale trebuie să fie modificată prin
cererea de înscriere, în registrul asociaţilor şi înregistrată în Registru. Dacă însă,
continuarea societăţii cu moştenitorii a fost interzisă, moştenitori au dreptul la
contravaloarea părţilor sociale, conform ultimului bilanţ aprobat de adunarea
asociaţilor.
Asociatul se mai poate retrage din societate şi în alte cazuri prevăzute de lege,
cu consimţământul celorlalţi asociaţi, chiar dacă un atare drept nu a fost prevăzut în
actele constitutive, în cazurile prevăzute în actul constitutiv şi pentru motive
temeinice, în baza unei hotărâri a instanţei judecătoreşti, supusă numai recursului în
termen de 15 zile de la comunicare.
Înscrisul care constată hotărârea asociaţilor trebuie autentificat şi va deveni act
adiţionat al contractului de societate. În caz de refuz al asociaţilor de a proba
retragerea, asociatul în cauză se va putea adresa instanţelor judecătoreşti.
2
49
Hotărârea asociaţilor sau hotărârea instanţei judecătoreşti privind retragerea din
societate se va înscrie în registrul Comerţului şi se va publica în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova.
Retragerea asociaţilor din societate va produce efecte din ziua înscrieri hotărâri
în Registrul.
Dacă în societate sunt numai doi asociaţi, retragerea unuia are ca efect
dizolvarea societăţii, ceea ce înseamnă că, prin consimţământul dat sau hotărâre
judecătorească pronunţată, s-a aprobat şi dizolvarea societăţii.
Asociatul retras din societate are dreptul la bineficii şi obligaţia să suporte
pierderile, până în ziua retrageri sale.
Asociatul are dreptul la o sumă de bani, reprezentând valoarea care i se cuvine
din patrimoniul social.
Asociatul este obligat să suporte cosecinţele retragerii sale, în sensul că:
- nu-şi poate retrage ce i se cuvine, decât după terminarea operaţiilor în curs
de executare la data retragerii;
- asociatul retras rămâne obligat faţă de terţi pentru obligaţiile făcute de
societate până în ziua retrageri.
Excluderea asociatului din societate are loc în aceleaşi condiţii şi pentru
aceleaşi motive ca şi excluderea asociaţilor din societăţile de persoane, astfel că nu
mai este cazul să le analizăm aici.
Cauze care se referă la capitalul social. Modificarea contractului de societate
mai poate avea loc pentru reducere sau majoritatea capitalului social.
Reducerea capitalului social se efectuează, numai după trecerea a 3 luni din
ziua din care hotărârea de reducere, a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova. Capitalul social poate fi redus prin: micşorarea numărului de părţi sociale,
reducerea valorii nominale a părţilor sociale, scutirea parţială sau totală a asociaţilor
de vărsăminte datorate, restituirea către asociaţi a unei cote de aporturi, proporţional
cu reducerea de capital şi calculată în mod egal pentru fiecare parte socială, alte
procedee prevăzute de lege.
50
Hotărârea trebuie să respecte minimum de capital legal şi să arate motivele
pentru care se face reducerea şi procedeul ce va fi utilizat pentru efectuare ei. Orice
creditor al societăţi poate face opoziţie în instanţă. Opoziţia suspendă executarea
hotărârii, până la retragerea ei sau respingerea printr-o hotărâre definitivă a instanţei.
Mărimea capitalului social se va efectua cu respectare dispoziţiilor privind
constituirea sa.
Cauze care se referă la transformarea societăţii. Modificarea contractului de
societate poate avea loc prin transformarea societăţii cu răspunderi limitată în altă
formă de societate comercială. În mod obişnuit, societatea se transformă în societate
pe acţiuni sau în societate în nume colectiv, astfel:
Societatea cu răspundere limitată se transformă, adesea, din societate cu
răspunderi limitată cu mai mulţi asociaţi cu răspunderi limitată cu asociat unic sau
invers, din societate cu răspunderi limitată cu asociat unic în societate cu răspunderi
limitată cu mai mulţi asociaţi.1
Societatea cu răspunderi limitată cu mai mulţi asociaţi se poate transforma în
societate cu răspundere limitată cu asociat unic, dacă:
- există cererea de retragere a celorlalţi;
- actul de cesiune al părţilor sociale ale acestor asociaţi către asociaţul care
continuă societatea;
- există clauză de continuare a societăţi sub forma societăţi cu răspundere
limitată cu asociat unic, în actul constitutiv, pentru cazul retragerii, excluderii,
decesului, falimentului sau incapacităţi unuia dintre asociaţi.
Societatea cu răspunderi limitată cu asociat unic se poate transforma în societate
cu răspunderi limitată cu mai mulţi asociaţi prin:
- transmiterea de către asociatul unic a unui număr de părţi sociale către alte
persoane;
- cooptarea unor noi asociaţi şi mărirea capitalului social.
1
51
Transformarea societăţi necesită încheierea actului constitutiv în forma autentică
prevăzută de lege, înregistrarea actului în Registrul şi publicarea lui în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova.
Transformarea se decide prin voinţa asociaţilor. Operaţiunea transformării
trebuie să fie precedată de întocmirea bilanţului şi raportul cenzorul asupra situaţiei
societăţii.1
CAPITOLUL IV
REORGANIZAREA ŞI LICHIDAREA
SOCIETĂŢII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ
§ 1. Reorganizarea societăţii cu răspundere limitată

În dinamica evoluţiei lor societăţile economice, inclusiv şi societatea cu
răspundere limitată, trebuie să se adapteze fluctuaţiilor conjucturii economice, dar,
mai ales, să adopte forme adecvate naturii şi importanţei activităţilor pe care le
desfăşoară.
Fenomenul, denumit de economişti "conversia întreprinderilor", recurge la
mijloace şi proceduri tehnico-juridice dintre cele mai diverse şi presupune
restructurarea societăţilor economice.
1
52
Legislativul moldovean în mai multe cazuri a fost preocupat de restabilirea
întreprinderilor care au ajuns într-o situaţie anevoioasă.
Procedura de reorganizare, reglementată de Legea insolvabilităţii, poate fi
aplicată numai dacă există posibilitatea reală de a restabili solvabilitatea debitorului
sau a succesorilor acestuia. Procedura de reorganizare se realizează în baza unui plan
elaborat şi propus de debitor sau creditori şi aprobat de instanţa judecătorească.
Procedura de reorganizare are cel puţin două justificări: pe de o parte, este
păstrată societatea cu răspundere limitată (subiect de drept), acordând acestuia şansa
unui nou început1, iar pe de altă parte, reorganizarea judiciară permite creditorilor să
recupereze un procent mai mare al creanţelor decât ar fi obţinut într-o simplă
lichidare.
Procedura de reorganizare constă în anumite reguli privind organizarea
activităţii debitorului pe baze noi, în vederea redresării economico-financiare şi
asigurării mijloacelor băneşti pentru plata datoriilor faţă de creditorii existenţi la
momentul declanşării procedurii.
Conform art.3 din Legea insolvabilităţii nr.632-XV din 14.11.2001,
insolvabilitatea societăţii cu răspundere limitată se depăşeşte prin următoarele 2
procese:
a) proces extrajudiciar, care este un proces de restructurare ce se aplică şi se
desfăşoară, sub supravegherea Consiliului Creditorilor, la societatea cu răspundere
limitată insolvabilă indicate la art.1 alin.(2) lit.a) din Legea insolvabilităţii şi anume
asupra întreprinderilor indiferent de tipul lor de proprietate şi forma juridică de
organizare, înregistrate în Republica Moldova;
b) proces judiciar, care este un proces de insolvabilitate ce se aplică societăţii
cu răspundere limitată şi subiecţilor insolvabili prevăzuţi la art.1 alin. (2) lit. b) din
Legea insolvabilităţii şi se intentează de instanţa de judecată.
Procedura de restructurare prezintă un proces de realizare a unui set de
măsuri financiare, organizatorice, operaţionale şi juridice, iniţiate de proprietarul
1
Sorin David, Procedura reorganizării judiciare // Revista de drept comercial, nr.5/1996, p.53.
53
societăţii cu răspundere limitată, sau asociaţii (membrii) sau de managerul ei, de
creditori sau de autorităţile publice centrale şi locale, orientate spre remedierea
financiară şi economică a întreprinderii pe bază de capitalizare şi reorganizare,
schimbare a structurii activelor şi modificare a procesului operaţional de producţie1.
Intradevăr, procedura de restructurare aplicată unei societăţi cu răspundere
limitată, poate fi aplicată numai în cazul unui plan concret de acţiuni ce urmează a fi
efectuate şi dacă există posibilitatea de a restabili solvabilitatea debitorului sau a
succesorilor acestuia2.
Legea stabileşte următoarele criterii şi condiţii de selectare a societăţii cu
răspundere limitată pentru desfăşurarea procesului de restructurare şi anume:
a) insolvabilitatea societăţii cu răspundere limitată;
b) incapacitatea societăţii cu răspundere limitată de a ieşi cu propriile forţe din
criza economică-financiară în care se află;
c) dispunerea de capacităţi operaţionale şi funcţionale viabile;
d) solicitarea în scris a restructurării societăţii cu răspundere limitată depusă
de către asociaţii (membrii) sau managerul societăţii cu răspundere
limitată, de către ministerele de ramură, de creditori sau autoritatea
administraţiei publice locale, care se depune la Consiliul creditorilor;
e) existenţa unui acord scris al creditorilor privind aplicarea procesului de
restructurare şi includerea în obiectul acordului-memorandum a datoriilor
întreprinderii faţă de ei, a căror valoare depăşeşte 50 la sută din suma totală
a datoriilor creditoare.
Timp de 20 de zile de la primirea solicitării respective, Consiliul Creditorilor
va adopta hotărârea de restructurare sau de respingere a solicitării.
În rezultatul adoptării hotărârii de restructurare se instituie un moratoriu
asupra datoriilor pe un termen de până la 90 de zile în scopul elaborării unui plan de
1
Art. 2, Legea insolvabilităţii, nr.632-XV din 14.11.2001.
2
Nicolae Roşca, Instituţia falimentului în legislaţia Republicii Moldova, Centrul de studiere şi
propagare a dreptului privat.-Chişinău, 2001, p. 108.
54
restructurare sau unui business-plan şi unor proiecte de investiţii şi încheierii unui
acord-memorandum cu Consiliul Creditorilor1.
Moratoriul se aplică asupra datoriilor incluse în obiectul acordului-
memorandum, fără calcularea majorării de întârziere (penalităţii) şi totodată el nu se
aplică asupra datoriilor la plata salariului, pensiilor alimentare sau la plata
prejudiciului cauzat prin lezarea sănătăţii angajatului sau prin decesul acestuia şi nici
asupra altor datorii care nu au fost incluse în obiectul acordului-memorandum.
Pe parcurs a 2 zile, conform art. 5, alin.(1), lit. d) din Legea insolvabilităţii, de
la data primirii solicitării în scris a restructurării societăţii cu răspundere limitată
depusă de către asociaţi (membrii) sau managerul întreprinderii, de către ministerele
de ramură a creditorilor sau autoritatea administraţiei publice locale, Consiliu
Creditorilor va constitui o comisie de restructurare1.
Comisia de restructurare se va constitui din reprezentanţii proprietarului,
asociaţilor (membrilor), ministerelor de ramură, creditorilor, autorităţii administraţiei
publice locale. Va inventaria activele societăţii cu răspundere limitată în baza unei
analize a stării de lucru de la întreprindere şi va prezenta Consiliului Creditorilor în
termen de 10 zile de la data desemnării sale, un raport de evaluare a tuturor
condiţiilor şi criteriilor necesare pentru selectarea societăţii cu răspundere limitată
pentru desfăşurarea procesului de restructurare.
Din momentul constituirii, comisia de restructurare, în solidaritate cu
managerul societăţii cu răspundere limitată, va fi responsabil de integritatea activelor
întreprinderii până în momentul în care Consiliul Creditorilor va lua hotărârea
respectivă.
Planul de restructurare se elaborează în baza unei analize diagnostice a
funcţiilor societăţii cu răspundere limitată şi cuprinde următoarele aspecte:1
1
Art.6 al Legea insolvabilităţii, nr.632-XV din 14.11.2001.
1
Art.7 al Legea insolvabilităţii, nr.632-XV din 14.11.2001.
1
55
a) organizatorice şi manageriale: modernizarea structurii organizatorice,
reprofilarea, optimizarea sistemului de motivaţie a muncii, elaborarea unei strategii
de dezvoltare, reorganizarea şi perfecţionarea fluxului informaţional;
b) tehnice şi tehnologice: retehnologizarea, implimentarea tehnologiilor noi,
diversificarea sortimentului de producţie, optimizarea cheltuielilor de producţie,
introducerea standardelor de calitate;
c) economică - financară: crearea unor centre de cheltuieli şi venituri, însuşirea
tehnicilor managementului financiar, gestiunea fluxului de numerar, gestiunea
creanţelor şi datoriilor, gestiunea stocurilor de mărfuri, de materiale şi de produse,
inventarierea activelor;
d) comerciale şi de marketind: implimentarea unui sistem de informare şi
raportare, organizarea cercetărilor de piaţă, perfecţionara sistemului de stabilire a
preţurilor;
f) ecologice: inventarierea surselor de poluare a mediului înconjurător,
implimentarea normativelor ecologice, folosirea raţională a resurselor naturale.
Business-planul se elaborează în baza evaluării pieţii şi strategiei de dezvoltare
a întreprinderii şi cuprinde următoarele aspecte:
a) evaluarea planului, cu determinarea obiectivelor majore, strategiei de
dezvoltare şi strategiei de marketing;
b) evaluarea pieţii, cu determinarea cerinţelor pieţii, analiza concurenţii, a
previziunilor privind penetrarea pe piaţă;
a) descriereea produselor (serviciilor), idicîndu-se gradul de asigurare
tehnico-materială a procesului de producere (de acordare a serviciilor) şi a
calităţii producţiei;
b) organizatorice şi manageriale, cu determinarea structurii organizatorice şi
politicii de personal;
c) financiare, cu determinarea previziunilor financiare şi evaluarea riscului.
56
Proiectul de investiţii se elaborează în baza evaluării activelor şi analizei
situaţiei economico-financiare a societăţii cu răspundere limitată şi cuprinde
următoarele aspecte:
1) descrierea generală a societăţii cu răspundere limitată;
2) produsele şi capacităţile de producţie;
3) tehnologiile şi utilagele;
4) bunurile imobile;
5) cheltuielile şi furnizorii;
6) clienţii şi marketingul;
7) concurenţii;
8) managementul, măsurile organizatorice şi personalul;
9) previziunile financiare.
Procedura de izolare, conform Legii insolvabilităţii este o procedura de
amânare pe o perioadă anumită a plăţii datoriilor unui debitor, incluse în obiectul
acordul-memorandum de instituire în vederea realizării planului de restructurare sau
business-planului şi a proiectului de investiţii.
Ea se iniţiază pe un termen de până la 12 luni, iar în anumite cazuri pornind de
la importanţa vitală a întreprinderii pentru economia naţională, procedura poate fi
prelungită până la 24 de luni în baza planului de restructurare sau business-planului şi
a proiectului de investiţii aprobat de Consiliul Creditorilor, cu încheierea unui acord-
memorandum.
În perioada de aplicare a procedurii de izolare se propagă plata datoriilor,
incluse în obiectul acordului-memorandum de iniţiere a procesului de izolare, fără
calcularea majorării de întârziere (penalităţii) şi se realizează măsurile de
restructurare sau business-planul şi ale proiectului de investiţii şi îşi onorează
obligaţiile asumate faţă de creditori.
Perioade de postizolare, conform Legii insolvabilităţii această perioadă se
caracterizează prin îndeplinirea condiţiilor din acordul-memorandum de eşalonare
sau reeşalonare a datoriilor, încheiat pe o perioadă de 5 ani, iar în anumite cazuri,
57
până la 8 ani, în dependenţă de importanţa vitală a societăţii cu răspundere limitată
pentru economia naţională a ţării.
Restructurarea datoriilor societăţii cu răspundere limitată include următoarele
operaţiuni tehnico-financiare: instituirea moratoriului, prelungirea termenilor de
rambursare a datoriilor, anularea parţială sau totală a datoriilor pe termen mediu sau
lung, reducerea, anularea, prelungirea termenilor de plată sau capitalizarea dobânzilor
la credite, procurarea acţiunilor de angajaţi, vânzarea datoriilor, factoringul, utilizarea
în contul datoriilor a creanţelor (obligaţiuni, cambii, etc.).
În perioade moratoriului izolării şi postizolării creditorii nu au dreptul să
blocheze contul întreprinderii sau să deconteze pe cale extrajudiciară bani pentru
plata datoriilor nescadente sau să calculeze majorări de întârziere (penalităţi) pentru
datoriile obiectului acordului-memorandum. Creditorii, ale căror datorii au fost
incluse în obiectul acordului-memorandum, nu vor aplica procesul de insolvabilitate
unei societăţi cu răspundere limitată care a încheiat acordul –memorandum fără
acceptul Consiliului Creditorilor.1
În această perioada, societăţii cu răspundere limitată care urmăreşte în organul
judiciar creanţele sale plăteşte taxa de stat după examenara cauzei, conform art.12 al
legii sus-numite.
Art. 13 al Legii insolvabilităţii prevede, că acordul-memorandum îşi încetează
acţiunea în cazul:
1) expirării termenului de valabilitate;
2) sistării acţiunii sale ca urmare a faptului că întreprinderea a achitat obiectul
acordului-memorandum înaintea expirării termenilor stabilite în el sau ca urmare a
reorganizării societăţii cu răspundere limitată cu care a fost încheiat acordul-
memorandum;
3) rezilierii acordului-memorandum ca urmare a faptului că societatea cu
răspundere limitată a încălcat legislaţia fiscală, nu şi-a onorat obligaţiile asumate, a
prezentat un raport neveridic privind îndeplinirea condiţiilor acordului-memorandum;
1
58
4) acceptării de către Consiliul Creditorilor a aplicării faţă de societatea cu
răspundere limitată a procesului de insolvabilitate de către creditori.
Procesul de restructurare are mai multe direcţii însă două sunt principale şi real
justificare: pe de o parte, este păstrat întreprinzătorul ca subiect de drept, acordând
acestuia şansa unui nou început1, iar, pe de altă parte, restructurarea judiciară permite
creditorilor să recupereze un procent mai mare al creanţelor decât ar fi obţinut printr-
o lichidare.
Termenul juridic de “restructurare” reprezintă în exclusivitate operaţiuni
juridice de transmitere prin succesiune a patrimoniului întreprinderilor participante la
procesul de restructurare şi radierea din registru a societăţilor care dispar.
Procedura de restructurare, reglementată de Legea insolvabilităţii este o
activitate de redresare a situaţiei precare, de gestiune a afacerilor debitorului
insolvabil în scopul restabilirii solvabilităţii şi satisfacerii cerinţelor creditorilor.
În timpul îndeplinirii planului administratorul este obligat să prezinte rapoarte
periodice instanţei de judecată cu privire la executarea funcţiilor cei revin.
Dacă planul de restructurare a fost înfiinţat, adică debitorul a onorat toate
obligaţiile avute faţă de creditori, planul de restructurare, se consideră realizat.
Administratorul procesului de restructurare va întocmi un raport cu privire la
realizarea planului, care va fi adus la cunoştinţa Consiliului Creditorilor, iar în caz de
necesetate tuturor creditorilor şi instanţei de judecată. Instanţa convocată în şedinţă
va audia participanţii la proces şi va adopta o hotărâre de închidere a procesului de
insolvabilitate. Deci, întreprinderea, după ce şi-a restabilit solvabilitatea, poate să-şi
continue activitatea în ritm normal.
Dacă planul de restructurare nu se realizează în termenul stipulat sau sunt
indicii că planul nu poate fi realizat, instanţa, din oficiu, la cererea administratorului
procesului de restructurare sau a creditorilor, hotărăşte fie lichidarea debitorului, fie
transmiterea patrimoniului debitorului în proprietatea creditorului care are cele mai
mari creanţe.
1
Sorin David, Procedura reorganizării judiciare // Revista de drept comrcial, nr. 5/1996, p.53.
59
În legătură cu nerealizarea planului, instanţa pronunţă o încheiere de încetare a
procesului de restructurare. Prin această hotărâre instanţa revocă hotărârea de
suspendare a procesului de insolvabilitate şi ordonă administratorului să efectueze
toate formalităţile necesare privind lichidarea debitorului. Instanţa poate desemna un
alt administrator pentru a înfăptui operaţiunile specifice procesului de insolvabilitate,
iar dacă debitorul nu fusese înlăturat de la gestiunea afacerilor, instanţa neapărat va
desemna un alt administrator1.
Prin urmare, procedura reorganizării constituie un ansamblu de reguli
reglementate de lege, care urmăresc plata datoriilor debitorului, aflat în încetare de
plăţi, prin redresarea economico-financiară a debitorului sau executarea silită a
bunurilor prin patrimoniul acestuia2.
Operaţiunile de restructurare, ce modifică dimensiunile societăţilor economice,
reprezintă un instrument preţios în serviciul deciziilor strategice sau tactice ale
conducătorilor de întreprinderi.
Sub cele mai diverse forme (fuziunea, asocierea, divizarea, separarea, crearea de
filiale comune), operaţiunile de restructurare apelează, deopotrivă, la tehnici
contractuale, tehnici societare, chiar, la decizii politice (naţionalizarea, privatizarea).
Operaţiunile de restructurare a societăţii cu răspundere limitată comportă
avantaje, dar şi dezavantaje.
De fiecare dată, operaţiunea de restructurare, este justificată prin imperative
economice şi de gestiune (de exemplu, cucerirea unei părţi a pieţii, expluatarea unei
mărci, transmiterea de know-how, simplificarea gestiuni, optimizarea personalului,
abandonarea unui sector de activitate aflat în deficultatea) şi urmăresc asigurarea unei
eficienţi economice şi a unei rentabilităţi superioare, cu toate consecinţe ce decurg.
Societatea cu răspunderi limitată se reorganizează pentru cauze comune tuturor
societăţilor comerciale şi pentru cauze specifice acestei forme de societate.
1
N. Roşca, Instituţia falimentului în legislaţia Republicii Moldova, p.122-123.
2
Stanciu D.Cărpenaru, Drept comercial român, Editura ALL Educaţional, Bucureşti, 1998, p.532.
60
Cauzele reorganizării de drept comun ale acestui tip de societate sunt:
expirarea termenului pentru care a fost constituită societatea, îndeplinirea scopului
societăţii, dispariţia sau imposibilitate de realizare a obiectului social, decizia
asociaţilor, lichidarea judiciară prin hotărîrea istanţei judecătoreşti.
Societatea nu se dizolvă însă prin decesul unui asociat, chiar atunci când rămâne
un singur asociat dacă, în contractul de asociaţie, s-a stipulat că societate continuă cu
moştenitorii asociatului decedat. În absenţa unui astfel de clauze contractuale,
societatea se dizolvă, iar moştenitorii asociatului au dreptul la benefici şi sunt obligaţi
la pierderile produse până în ziua decesului. De asemenea, moştenitorii au dreptul la
cotravaloarea părţilor sociale ale asociatului decedat.
Societatea cu răspunderi limitată se dizolvă şi datorită următoarelor cauze
specifice: depăşirea numărului maxim de asociaţi stabilit de lege, reducerea
capitalului social sub minimul fixat respectiv, pierderea unei părţi a capitalului social,
dacă asociaţii nu decid completarea lui şi nu-l completează în nouă luni de la data
constatări reduceri capitalul social ori dacă societate nu se transformă în altă formă de
societate la care capitalul social este corespunzător. În cazul societăţi cu răspunderi
limitată cu asociat unic, dizolvarea ei nu duce la lichidarea patrimoniului societăţii.
Acest patrimoniul se transmite fără lichidare către asociatul unic. Asociatul
nemulţumit de lichidare poate face opoziţie în termen de 15 zile de la notificare
bilanţul contabil de lichidare şi a proectului de repartizare a sumelor rezultate. După
ce hotărârea asupra opoziţiei devine irevocabilă, se dispune radierea societăţii cu
Registrul Comerţului şi societatea îşi lichidează existenţa.
Societatea cu răspunderi limitată cu asociat unic se dizolvă şi în cazul în care
au fost încălcate dispoziţiile legislaţiei în vigoare, respectiv dacă o persoană fizică sau
juridică mai este asociat unic şi în altă societate. Dizolvarea se poate cere de către
orice persoană interesată şi de stat, prin Ministerul Finanţelor.
Din această perspectivă, operaţiunile de fuziune, transformare şi dezmembrare
constituie, de o potrivă, tehnici de dezvoltare a societăţilor economice, dar şe
redresare întreprinderilor aflate în dificultate.
61
Reorganizarea societăţilor se efectuează prin fuziune (contopire şi absorbţie),
dezmembrare (divizare şi separare) şi transformare, în conformitate cu Codul Civil.
Reorganizarea societăţilor poate fi definită ca o operaţiune juridică de unificare
(fuziunea sau asocierea), de dezmembrare (divizare sau separare) ori transformarea
societăţilor, care are ca efect transmiterea universală a patrimoniului unei (unor)
societăţi către societatea sau societăţile beneficiare (existente sau care iau fiinţă).
Reorganizarea societăţii cu răspundere limitată implică următoarele operaţiuni
obligatorii:
a. elaborarea proiectului de reorganizare;
b. aprobarea proiectului de reorganizare printr-o hotărâre a organelor de decizie,
prevăzute de lege;
c. informarea creditorilor şi publicarea în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova a informaţiei privind reorganizarea4;
d. înregistrarea reorganizării.
a.Proiectul de reorganizare. Proiectul de reorganizare se elaborează de
administratorul societăţii care se reorganizează şi după caz se corelează între acestea.
Proiectul de reorganizare va include următoarele clauze:
─ denumirea de firmă, sediul, numărului de înregistrare a fiecărei întreprindere
implicată în reorganizare;
─ metoda de reorganizare (fuziune, dezmembrarea, transformarea);
─ eficacitatea reorganizării,
─ temeiul reorganizării;
─ drepturile patrimoniale şi nepatrimoniale ale asociaţilor după reorganizarea
societăţii, termenul de obţinerea a acestora;
─ evaluarea patrimoniului întreprinderii reorganizate;
─ succesiunea drepturilor şi obligaţiunilor;
4
Art.33 a Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi,nr.845/XII din 03.01.1992//Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr.2/33 din 28.02.1994
62
─ alte clauze care prezintă interes pentru operaţiunea de reorganizare şi care nu
sunt în contradicţie cu legislaţia.
b. Aprobarea proiectului de reorganizare printr-o hotărâre a organelor de
decizie prevăzute de lege. Proiectul de reorganizare se aprobă, printr-o hotărâre, de
organele supreme de conducere a societăţilor implicate în procesul de reorganizare cu
majoritatea necesară de voturi. Hotărârea privind reorganizarea societăţii va trebui să
prevadă modul şi termenele de reorganizare a societăţii.
Pentru adoptarea hotărîrilor privind reorganizarea societăţii, administratorul
societăţilor implicate de reorganizare li se va prezenta spre aprobare şi modificările în
statut sau după caz statutul în redacţia nouă.
c. Informarea creditorilor şi publicarea în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova a informaţiei privind reorganizarea. Întrucât prin organizare pot fi afectate
interesele creditorilor societăţii participante la operaţiuni, legea recunoaşte acestora
drepturi de a se opune reorganizării prin înaintarea cerinţelor pe care le au în faţă de
societate. În acest scop, legea prevede obligaţia societăţii care se reorganizează de a
aduce la cunoştinţa creditorilor societăţii acest fapt, în termen de 15 zile de la
adoptarea hotărârii, atât personal, cît şi prin publicarea avizului necesar în Monitorul
Oficial al Republicii Moldova.
Odată informaţia asupra reorganizării, creditorii societăţii se vor putea opune
operaţiunii în cauză prin înaintarea cerinţelor pe care le au în faţă de societate. Astfel,
creditorii vor avea dreptul să ceară de la societate, în termen de o lună de la data
publicării avizului în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, acordarea de cauţiuni
sau acordarea obligaţiilor asumate de ea, ori executarea înainte de termen a
obligaţiilor societăţii şi repararea prejudiciilor cauzate de aceasta. Până la satisfacerea
cerinţelor creditorilor reorganizarea nu poate avea efecte juridice.
Hotărârea de reorganizare va întra în vigoare la expirarea termenului de două
luni de la publicarea avizului respectiv, dacă creditorii societăţii nu au formulat
cerinţe faţă de aceeasta sau dacă cerinţele au fost satisfăcute. Dacă cerinţele
63
creditorilor nu au fost satisfăcute, hotărârea de reorganizarea nu are valoarea juridică
până la stingerea totală a datorii.
d. Înregistrarea reorganizării. Reorganizarea societăţii indiferent de modalitate,
îşi va produce efecte juridice, după caz, numai după înregistrarea modificărilor
corespunzătoare în actele constitutive sau numai după înregistrarea societăţilor
apărute sau lichidate în Registrul de stat al comerţului. Pentru înregistrarea
societăţilor recent înfiinţate şi pentru reînregistrarea societăţilor reorganizate,
societăţile implicate în reorganizare vor prezenta la Registrul de stat al comerţului pe
lângă documentele prevăzute de Legea înregistrării de stat a întreprinderilor în
Republica Moldova şi hotărârea privind reorganuzarea societăţii.
Procedura de înregistrare a reorganizării societăţii se deosebeşte după metoda
reorganizării acesteia, şi anume, potrivit Legii nr.1265/20001:
a) la reorganizarea prin fuziune – se înregistrează societatea nou-apărută şi
lichidarea societăţilor care se desfiinţează în rezultatul contopirii;
b) la reorganizarea prin asociere – se înregistrează modificarea actelor
constitutive a societăţii succesoare care-şi păstrează existenţa şi lichidarea societăţilor
înglobate care-şi încetează existenţa;
c) la reorganizarea prin divizare – se înregistrează lichidarea societăţii care se
dizolvă prin divizare şi se înregistrează societăţile care apar în rezultatul divizării;
d) la reorganizarea prin separare – se înregistrează modificările actului
constitutiv al societăţii care-şi păstrează propria identitate şi societatea nou-formată;
e) la reorganizarea prin transformarea – se radiază din Registrul fosta denumirea
a societăţii şi se introduce atît nouă denumire cît şi alte date necesare înregistrării
legale a noii forme de organizare juridică.
Reorganizarea societăţii prin fuziune. Fuziunea este o operaţiune prin care se
realizează o concentrare a societăţilor economice. Fuziunea societăţii poate fi definită
ca fiind aceea operaţiune juridică care are ca finalitate fie majorarea capitalului unei
1
Art.20, a Legii cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor nr.1265-XIV,
din 05.10.2000//Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.31-34/109 din 22.03.2001
64
societăţii prin absorbţie altei societăţi, fie naşterea unii noi societăţi prin contopirea a
două sau mai multe societăţi, pe calea consolidării bilanţurilor lor, cu convertirea
ulterioară a acţiunilor societăţii a societăţii antrenate în fuziune în acţiuni a societăţi
recent înfiinţate.
În consecinţe, fuziunea se exprimă juridic în două forme:
─ absorbţie – operaţiune prin care o societate absoarbă una sau mai multe
societăţi care îşi încetează activitatea, dar cu al căror patrimoniul se îmbogăţeşte;
─ contopirea – operaţiunea prin care două sau mai multe societăţi economice îşi
încetează existenţa pentru a da naştere unei noi societăţi.
Menţionăm că fuziunea societăţilor nu poate fi considerată ca o transformare,
transformarea neimplicînd o transmiterea universală a patrimoniului, ce numai o
schimbare a modalităţii de expluatare a societăţii.
În sfârşit, menţionăm că la fuziunea societăţilor, toate drepturile şi obligaţiile
fiecărua dintre ele trec la societatea recent înfiinţată în conformitate cu actul de
transfer şi cu bilanţul consolidar.
Reorganizarea societăţilor prin dezmembrare. Dezmembrarea este o operaţiune
prin care se realizează împărţire unii societăţi sau o desprindere a unei părţi dintr-o
societate.1
Dezmembrarea, se poate realiza prin două procedee juridice: divizarea şi
separarea.
Divizarea societăţii constă în împărţirea întregului patrimoniului a unei societăţi
care îşi încetează existenţa, între două sau mai multe societăţi existente sau care iau
astfel fiinţă.
Separarea (desprinderea) constă în separarea unii părţi din patrimoniu unei
societăţi care nu îşi încetează existenţa şi transformarea ei către una sau mai multe
societăţi existente sau care iau astfel fiinţă.
Societatea din care se separă una sau câteva societăţi este obligată să-şi modifice
statutul.
1
65
La societatea înfiinţată în urma divizării (separării) societăţii reorganizate în
conformitate cu actul de transfer şi bilanţul divizării, vor trece, la divizarea societăţii,
toate drepturile şi obligaţiile societăţii reorganizate, iar la separarea societăţii – o
parte din drepturile din drepturile şi obligaţiile societăţii reorganizate. Dacă actul de
transfer şi bilanţul divizării nu permit a stabili succesorul de drepturi al societăţii
reorganizate, pentru obligaţiile acestora vor răspunde solidar, la divizarea societăţii –
societăţile recent înfiinţate, iar la separarea societăţilor - soci-
tatea reorganizată şi societăţile recent înfiinţate.
Transformarea societăţii. În cursul existentei unei societăţi economice, anumite
interese ale societăţilor pot determina necisitatea schimbării formei juridice ale
societăţii; de exemplu, din societatea pe acţiuni în societatea cu răspunderea limitată;
şi invers.
Aceste interese pot fi satisfacute pe căi diferite. Astfel o cale constituie
lichidarea societăţii existente şi, apoi, constituirea unei noi societăţi economice, în
formă juridică dorită, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. O altă cale o
reprezintă transformarea societăţii în condiţii stabilite de lege.
Transformarea societăţii este procedeul tehnico-juridic de schimbare a formei
juridice a unei societăţi economice. Prin transformarea întreprinderea constituită îşi
schimbă formă juridică.
Transformarea societăţii implică modificarea actelor constitutive, fără a se da
naştere a unor altor persoane juridice. Personalitatea juridică a vechii societăţi se
menţine în cadrul noii forme de societate.
Potrivit legii, societatea cu răspundere limitată poate să se transforme în
societate pe acţiuni sau într-un alt tip de societate economică cu altă formă
organizatorico-juridică sau în cooperativă de producţie. Drepturile şi obligaţiile
societăţii reorganizate vor trece la societatea transformată în conformitate cu actul de
transfer şi cu bilanţul societăţii transformate.
Societatea cu răspundere limitată se constituie pentru a desfăşura o activitate
economică (de antreprenoriat) pe durata de tip stabilită de statut. Astfel fiind, orice
66
societate va săvârşi prin a dispărea, deoarece ea urmează acelaşi destin ca şi o
persoană fizică: se naşte, trăieşte şi moare.1
Potrivit legislaţiei în vigoare, o societate îşi încetează activitatea, fie pe cale
voluntară, fie ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, prin reorganizarea sau prin
lichidarea.
§ 2. Lichidarea societăţii cu răspundere limitată

În doctrina occidentală lichidarea a fost definită ca acea perioadă, de durată
variabilă, pe care o traversează societatea de la dizolvarea sa şi până la distribuire
către asociaţi a activului disponibil şi clarificării definitive a conturilor, perioada în
care unu sau mai mulţi lichidatori vor definitiva operaţiunile anterioare ale societăţii,
vor face în măsura posibilităţilor altele noi, vor plăti debitele către creditori şi vor
transforma activul social în numerar. Pentru efectuarea acestui şir de operaţiuni, pe
întreaga perioadă a lichidării, societatea deşi dizolvată, va continua să-şi păstreze
personalitatea juridică.
1
67
Temeiurile pentru lichidarea societăţii cu răspundere limitată, reglementate
expres sau deduse din dispoziţiile legale în materie, sunt:
a) Expirarea timpului stabilit pentru durata societăţii. Dacă statutul societăţii
prevede durata de funcţionare a societăţii, la expirarea acesteea, societatea va întra în
lichidare. Singura modalitate de a împiedica lichidarea societăţii este prorogarea
expresă a duratei societăţii, cu condiţia că prorogarea să intervină înainte de împlinire
termenului de funcţionare a acestuia. Societatea poate fi lichidată numai în baza
hotărârii adunării generale a acţionarilor sau a instanţei judecătoreşti;
b) Realizarea obiectului societăţii sau imposibilitatea realizării acestuia.
Orice societate economică, inclusiv societatea cu răspundere limitată, are un
obiect de activitate, care trebuie de arătat în documentele de constituire. Astfel, dacă
obiectul societăţii s-a realizat şi deci scopul asociaţilor a fost atins ori dacă se
constată o imposibilitate de realizare a obiectului de activitate propus, atât în cazul în
care obiectul nu s-a realizat deloc, cît şi în cazul când imposibilitatea s-a ivit în cursul
duratei societăţii.
c) Declararea nulităţii documentelor de constituire ale societăţii. Anumite
neregulităţi a constituirii societăţii, constatate după înmatricularea societăţii în
Registrul de stat al comerţului pot duce la lichidarea acesteea. Actele constitutive ale
societăţii pot fi declarate nule de către instanţa judecătorească pe temeiurile şi cu
consecinţele prevăzute de Codul Civil;
d) Reducere capitalului social. Astfel, în cazul în care, la expirarea celui de al
doilea an financiar sau a oricărui an financiar ulterior, valoarea activelor nete ale
societăţii, potrivit bilanţului anual al societăţii, va fi mai mică decât valoarea
capitalului social, adunarea generală anuală a asociaţilor este obligată să ea o hotărâre
cu privire la reducerea capitalului social sau cu privire la majorarea activelor nete
prin efectuarea unor aporturi suplimentare, în modul prevăzut de statutul societăţii,
ori cu privire la lichidarea societăţii. Această cauză de lichidare este un reflex a
principiului fixităţii capitalului social menit să ofere creditorilor societăţii garanţia
intangibilităţii lui;
68
e) Micşorarea capitalului social sub minimum legal, dacă asociaţii nu decid
completarea luil. Capitalul social al societăţii cu răspundere limitată nu poate fi mai
mic de minimul legal stabilit. Respectarea pragului minim legal al capitalul social
este obligatoriu, iar dacă acesta nu se completează în cazul în care a coborât sub
plafonul legal, societatea se va lichida;
f) Declararea stării de faliment. Potrivit legii, orice societate economică aflată
în stare de insolvabilitate poate fi supusă procedurii de reorganizare sau lichidare
judiciară1. Dacă societatea face obiectul procedurii de lichidare, bunurile
patrimoniului societăţii sunt transformate în bani, în vederea satisfacerii creanţelor
creditorilor, iar după stingerea tuturor creanţelor, instanţa de judecată pronunţă o
hotărâre declarativă de faliment care are ca efect radierea din Registrul de stat al
comerţului;
g) Alte cauze prevăzute de lege sau de actele constitutive. Pe lângă temeiurile
arătate mai sus, societatea va fi lichidată şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie sau
stabilite prin actele constitutive.
De regulă, începerea procedurii de lichidare este o consecinţă a activităţii
ineficiente a debitorului urmată de executarea necorespunzătoare a obligaţiilor ce-i
revin. Dar există cazuri în care neexecutarea obligaţiilor ajunse la scadenţă se
datorează unor acţiuni fie premeditate, fie neglijente ale debitorului prin care aceasta
îşi micşorează activele.
Procesul de lichidare începe odată cu adoptarea hotărârii de declarare a
debitorului în stare de insolvabilitate şi de derulare a procesului de insolvabilitate sau
în cazul în care debitorului i-a fost aplicată procesul de restructurare, dar aceasta nu
s-a realizat. Legiuitorul nu acordă debitorului un termen pentru a ataca cu apel
hotărârea de lichidare, echivalând-o cu o hotărâre de executare imediată prevăzută de
art. 208 din Codul de procedură civilă, deoarece debitorul poate face abuz de dreptul
1
Art.4 al Legii cu privire la faliment, nr.786/1996 //Monotorul Oficial al Republicii Moldova
nr.58/1996, (abrogată).
69
acesta, amânând termenele intrării în funcţie a administratorului procesului de
insolvabilitate1.
Administratorul este îndreptăţit să efectueze un şir de operaţiuni pentru a
săvârşi procesul de lichidare:
- a lua în primire patrimoniul şi documentaţia debitorului;
- a deschide un cont special prin care se va opera în perioada procesului de
lichidare;
- a desemna comisia de lichidare;
- a rezilia şi a cere nulitatea unor acte juridice încheiate anterior începerii
procesului de insolvabilitate;
- a realiza bunurile debitorului transformându-le în bani;
- a întocmi planul de lichidare şi a-l corela cu adunarea creditorilor;
- a distribui sumele de bani între creditori în conformitate cu bilanţul de
lichidare, etc.
Începerea procesului de lichidare se manifestă prin desesizarea debitorului,
adică ridicarea dreptului acestuia de a administra şi a dispune de bunurile din
patrimoniul său şi intrarea în funcţie a administratorului desemnat de instanţă.
Intrarea în funcţie a administratorului este imediată şi de aceea el este
îndreptăţit, în scopul asigurării drepturilor creditorilor şi prevenirii unor acţiuni
păgubitoare a asociaţilor (fondatorilor), a persoanelor cu funcţii de răspundere a
debitorului, precum şi a unora din creditori, să ea toate măsurile de conservare a
activelor debitorului, inclusiv să pună sigiliile pe bunurile şi pe documentele
debitorului, instituind o pază de nădejde a acestora.
Administratorul este obligat să întocmească un act de predare-primire a
bunurilor şi documentelor. Concomitent, asupra administratorului trece şi
responsabilitatea păstrării acestor bunuri şi documente. Actul de predare-primire
trebuie să fixeze cu minuţiozitate natura bunului, starea şi valoarea economică a
acestuia, precum şi o enumărare a documentelor debitorului, pentru a exclude orice
1
N. Costin, Instituţia falimentului în legislaţia Republicii Moldova, p.123
70
dubii ulterioare în privinţa transmiterii sau netransmiterii acestora. Acest act trebuie
să servească şi ca act de inventariere a bunurilor debitorului. Din momentul
inventarierii, administratorul devine responsabil de bunurile incluse în acest act şi el
trebuie să ia toate măsurile care se impun pentru conservarea bunurilor .
Măsurile cu privire la conservarea substanţei bunurilor, trebuie avute în vedere
operaţiunile necesare pentru evitarea degradării sau pierderii bunurilor, pentru
prevenirea pagubelor. Dacă bunurile implică cheltuieli de conservare, ele vor putea fi
vândute cu aprobarea Comitetului creditorilor sau, în lipsa acestuia, cu aprobarea
consiliului creditorilor.
Măsurile de conservare a drepturilor debitorului privesc exercitarea acţiunilor
prin care sunt protejate aceste drepturi, întreruperea prescripţiei, luarea de inscripţii
ipotecare privind ipotecile de care beneficiază debitorul1.
Este necesară stipularea în lege a unui drept al administratorului de a îndeplini
formalităţile de primire a bunurilor şi documentelor de sine stătător, dacă
reprezentantul debitorului, fără motive, se eschivează de la transmiterea lor şi
întocmirea actului respectiv, dându-i actului de predare-primire un caracter de act
obligator. În acest caz debitorul va fi lipsit de posibilitatea de a contesta valabilitatea
actului întocmit unilateral de administrator.
După recepţionarea bunurilor şi a documentelor debitorului, administratorul
întocmeşte un raport privind starea financiară a debitorului, indicând valoarea
activelor şi a procesului de insolvabilitate şi îl prezintă instanţei de judecată şi
creditorilor.
Apoi, el stabileşte masa activă, sau cum mai este desemnată în lege masa
debitoare, reprezintă totalitatea valorilor patrimoniale pe care le are debitorul şi care
pot fu urmărite de către creditori. În această masă se includ atât bunurile materiale, cît
şi drepturile patrimoniale cu care debitorul insolvabil răspunde pentru obligaţiile
asumate dar neexecutate.
1
Stanciu D.Cărpenaru, Drept comercial român, Ed. ALL Educational, Bucureşti, 1998, pag .598.
71
Cei care practică activitatea de întreprinzător răspund pentru obligaţiile
asumate cu toată averea pe care o au în proprietate. Excepţie de la această regulă fac
bunurile care nu pot fi urmărite1.
Bunurile incluse în bilanţul contabil fac parte din masa debitoare şi sunt
considerate:
- mijloacele fixe, adică mijloacele de producţie care participă succesiv în mai
multe cicluri de producţie şi care se consumă treptat, transformându-şi parţial
valoarea asupra produselor fabricate pe măsura uzării lor: pământul, clădirile,
construcţiile instalaţiile, maşini şi utilaje, mijloace de transport instrumente,
plantaţiile, etc;
- mijloace circulante sunt considerate acele bunuri materiale care se consumă
integral în fiecare ciclu de producţie, îşi schimbă forma materială şi trec succesiv prin
fazele de aprovizionare, producţie, desfacere. În grupa mijloacelor circulante sunt
incluse rezervele de producţie (materiale, materia primă, combustibil, obiecte de mică
valoare şi uzură rapidă), producţia neterminată, produse finite şi mărfurile cu diferită
destinaţie;
- activele financiare includ mijloacele băneşti atât în monedă naţională, cît şi în
monedă străină, inclusiv cele de la conturile bancare, cecurile şi cambiile;
- activele nemateriale sunt considerate drepturile debitorului de folosinţă a
pămîntului, construcţiilor, asupra mărcii de producţie, asupra unor brevete de
invenţie, drepturile de autor, creanţele, secretele tehnologice, precum şi valorile
mobiliare1.
O altă operaţiune pe care trebuie să fie efectuată de administrator este stabilirea
masei pasive a debitorului, adică stabilirea creditorilor şi a mărimii creanţelor
acestora.
1
Bunurile care nu pot fi urmărite pentru obligaţii sunt stipulate în art.370 şi 385 din Codul de
procedură civilă al Republicii Moldova şi Anexa nr.1 la acest cod.
1
Nicolae Roşca, Instituţia falimentului în legislaţia Republicii Moldova, Centrul de studiere şi
propagare a dreptului privat.-Chişinău, 2001, p. 138.
72
a) întocmirea listei creditorilor. Lista creditorilor poate fi întocmită fie de
debitor fie de administrator. Indiferent de faptul dacă debitorul a întocmit sau nu lista
creditorilor, administratorul va întocmi o astfel de listă în baza cerinţelor înaintate de
creditori;
b) înaintarea pretenţiilor. Creditori ai debitorului insolvabil sunt recunoscuţi
toţi cei care au creanţe patrimoniale faţă de acesta, indiferent de natura creanţelor –
fiscale, contractuale sau delictuale;
c) întocmirea tabelului creanţelor. Cerinţele recunoscute de instanţa de judecată
sunt incluse în tabelul de creanţe ale creditorilor ţinut de administrator. Tabelul de
creanţe se întocmeşte în baza cerinţelor înaintate de creditori, astfel încât la data
convocării primei adunări a creditorilor să fie posibilă verificarea numărului de
creditori îndreptăţiţi să elaboreze planul de reorganizare.
Ca şi reorganizarea, lichidarea societăţii cu răspundere limitată poate avea loc
din proprie iniţiativă (lichidarea voluntară), prin hotărârea adunării generale, precum
şi forţată, prin hotărârea instanţei judecătoreşti.
Lichidarea societăţii prin hotărârea adunării generale (lichidarea voluntară).
Orice societate se constituie prin voinţa asociaţilor. Prin urmare, aşa cum este şi
firesc, în ideea de simetrie juridică, toţi asociaţii, prin voinţa lor, vor putea hotărî
încetarea societăţii, prin votul a majorităţii asociaţilor care deţin 2/3 din voturile
prezente la adunare.
Lichidarea societăţii pe calea judecătorească (lichidarea forţată). Societatea
poate fi lichidată şi în baza hotărârii judecătoreşti. În cazul în care legea îi permite să
se pronunţe, instanţa constată, pe bază de probe, că, în situaţia dată, este operant un
anume caz şi dispune lichidarea societăţii. Hotărârea instanţei judecătoreşti cu privire
la lichidarea societăţii poate fi adoptată în temeiurile prevăzute de Codul Civil, de
alte acte normative.
Pentru a nu leza drepturile creditorilor societăţii, legea stabileşte o procedură
specială de lichidare care implică o serie de operaţiuni obligatorii.
73
De asemenea, organul care a adoptat hotărârea de lichidare va stabili modul şi
termenele lichidării, precum şi ultimul termen de înaintare a pretenţiilor de creditori,
termen care va fi nu mai mic de două luni de la data publicării hotărârii de lichidare 1
în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Trebuie să menţionăm, că de la data
anunţării hotărârii privind lichidarea societăţii se vor suspenda toate tranzacţiile
societăţii cu răspundere limitată.
Hotărârea privind lichidarea societăţii se va publica în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova în termen de 10 zile de la data adoptării.
De la data publicării hotărârii privind lichidarea societăţii, împuternicirile
privind lichidarea societăţii trec la lichidator care va efectua toate formalităţile
necesare lichidării. De la aceiaşi dată, pe toate documentele semnate în numele
societăţii denumirea acesteia va fi urmată de cuvintele "în proces de lichidare".
Lichidatorul va întreprinde numai acelea operaţiuni care sunt necesare scopului
lichidării: prefacerea în bani a bunurilor societăţii pentru a fi plătiţi creditorii sociali
şi a se împărţi activul net între asociaţi.
În cadrul procesului de lichidare, lichidatorul are, printre altele, şi următoarele
împuterniciri:
─ să execute şi să termine tranzacţiile deja încheiate de societate cu alte
societăţi;
─ să lichideze şi să încaseze creanţele societăţii în curs de lichidare;
─ să satisfacă pretenţiile creditorilor societăţii;
─ să evalueze activul societăţii şi să urmărească perfectarea în numerar a
bunurilor societăţii;
─ să reprezinte societatea în instanţele judecătoreşti;
─ să întocmească bilanţul de lichidare, care va fi aprobat de adunarea generală a
asociaţilor;
1
Art.33 a Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, nr.845/1992//Monotorul Oficial al
Republicii Moldova nr.2/33 din 28.02.1994
74
─ să prezinte la Camera Înregistrării de Stat documentele necesare pentru a radia
societatea din Registrul de stat al comerţului.
Aşa dar, lichidatorul va determina operaţiunile economice începute până la
declararea lichidării, va proceda la inventarierea bunurilor societăţii, va încasa
creanţiile de la debitor şi va organiza primirea pretenţiilor creditorilor.
Creditori ai societăţi sunt consideraţi:
─ inspectoratele fiscale, pentru sumele impozitelor neîncasate în bugetele locale
şi de stat;
─ Fondul social pentru taxe şi alte sume neîncasate la timp;
─ salariaţii societăţii, pentru salariul neîncasat;
─ băncile, pentru creditele şi împrumuturile acordate;
─ alţi creditori ale căror creanţe n-au fost stinse.
Creditorii îşi vor înainta pretenţiile în termenul stabilit prin hotărârea de
lichidare, care nu va putea fi mai mic de două luni de la data publicării acesteea.
Lichidatorul primind pretenţia, va decide dacă acceptă sau nu creanţele înaintate.
Dacă cerinţele n-au fost acceptate, persoanei care a depus pretenţia i se dă un răspuns
în formă scrisă. Persoanele care nu sunt de acord cu deciziile lichidatorului sunt în
drept să se adreseze instanţelor de judecată, în termen de o lună de la data primirii
înştiinţării despre neacceptarea deplină sau parţială a pretenţiilor, în caz contrar fiind
decăzute din dreptul de a cere satisfacerea creanţelor respective.
Potrivit legii există pretenţii prioritare – acelea creanţe care nu au fost garantate
prin gaj sau ipotecă şi ele sunt satisfăcute prin obiectul gajat sau ipotecat; pretenţii
constatate – pretenţiile respinse de lichidator, dar admise prin hotărârea instanţei în
urma acţiunii depuse de creditor; pretenţiile înaintate în termenul stabilit în hotărârea
de lichidare – sunt acelea pretenţii înaintate în termenul stabilit de hotărârea de
lichidare şi recunoscute de comisia de lichidare; pretenţii înaintate după expirarea
termenul stabilit în hotărârea de lichidare – sunt pretenţiile înaintate după expirarea
termenului stabilit în hotărârea de lichidare şi pot fi satisfăcute numai după
satisfacerea celorlalte pretenţii.
75
Lichidatorul, după achitarea cu creditorii societăţii, întocmeşte bilanţul de
lichidare care se aprobă de adunarea generală a asociaţilor.
După terminarea acestor operaţiuni, procedura lichidării societăţii este încheiată.
Rămâne de îndeplinit ultima formalitate pentru finalizarea consecinţelor care decurg
din determinarea lichidării – radierea societăţii din Registrul de stat al comerţului.
Pentru radierea societăţii din Registrul de stat al comerţului trebuie depuse la
Camera Înregistrării de Stat următoarele documente:
─ cererea;
─ procesul-verbal al adunării generale a asociaţilor sau hotărârea instanţei de
judecată cu privirea la lichidarea societăţii;
─ Monitorul Oficial al Republicii Moldova în care a fost publicată hotărârea de
lichidare a societăţii;
─ certificatul cu privire la lichidarea contului bancar, din banca comercială în
care societatea a avut cont;
─ certificatul cu privire la predarea ştampilelor spre a fi nimicite de la secţia
teritorială de poliţie;
─ certificatul privind verificarea dării de seamă şi a bilanţului de lichidare a
societăţii şi lichidarea codului fiscal de la organul fiscal teritorial;
─ certificatul de la Fondul social;
─ actele constitutive ale societăţii, în original, în baza cărora societatea a fost
înregistrată;
─ certificatul înregistrării de stat.
ÎNCHEIERE
În rezultatul investigaţiei efectuate, am dedus următoarele concluzii şi am

formulat anumite propuneri.
Actualmente, când Republica Moldova se află în perioadă constituirii unei

economii bazată pe legile pieţii, utilizarea societăţii cu răspundere limitată poate
servi drept o soluţie mult aşteptată, ce le va permite multor persoane să deveni agenţi
economici. Drept rezultat va avea loc o înviorare a economiei naţionale în ansamblu.
76
Insuficienta activitate investiţională continue să rămână una din piedicile de bază în
stabilizarea economiei noastre, iar societatea cu răspundere limitată, prin activitatea
sa, permite de a obţine investiţii, atât de la stat, cît şi de la persoane fizice şi juridice
atât naţionale cît şi internaţionale. În acelaşi timp, practica internaţională confirmă
dependenţa directă dintre dezvoltarea statului şi dezvoltarea antreprenoriatului.
Societatea cu răspundere limitată, ca şi toate celelalte societăţi economice, îşi

datorează apariţia unor cauze economice şi sociale.
Pe măsură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice şi

sociale au crescut, oamenii şi-au dat tot mai mult seama că energiile individuale,
oricât de mari ar fi fost ele, nu mai erau îndestulătoare pentru satisfacerea acestor
nevoi. O acţiune individuală, indiferent de mărimea resurselor de muncă şi
financiare ale întreprinzătorului, nu mai puteau face faţă realizării unei activităţi
economice de amploare. În aceste condiţii a apărut ideea cooperării între mai mulţi
întreprinzători, care să realizeze împreună astfel de activităţi.
Un pas important pentru soluţionarea problemei dezvoltării antrepre-noriatului

în Republica Moldova a fost adoptarea la 22.01.1991 a Legii cu privire la
proprietatea privată, care a adus direct spre apariţia proprietăţii private cît şi a
întreprinderilor cu diferite forme organizatorico-juridice, printre care se enumeră şi
societatea cu răspundere limitată. Importanţa acesteia este evidentă, căci este de
neperceput desfăşurarea unei activităţi economice în lipsa unui suport juridic.
În primul capitol s-a făcut o analiză generală asupra dezvoltării societăţii

economice, în deosebi a societăţii cu răspundere limitată. Din analiza efectuată la
primul capitol şi în conformitate cu art.145 din Codul civil al Republicii Moldova
rezultă, că societatea cu răspundere limitată este societatea economică al cărei capital
social este divizat în părţi sociale conform actului de constituire şi ale căror obligaţii
sînt garantate cu patrimonial societăţii.
Actele de constituire a societăţii cu răspundere limitată şi procedura de

înregistrare sînt invocate într-un capitol aparte. Pentru constituirea societăţii cu
77
răspundere limitată trebuie îndeplinite formalităţile cerute de lege, iar în baza
constituirii societăţii se află contractul de societate şi statutul societăţii.
Particularităţi mai deosebite faţă de alte societăţi economice le reprezintă

administrarea societăţii cu răspundere limitată, motiv pentru care au fost înserate
într-un capitol aparte.
Suportul legislative, în baza căruia s-a analizat Capitolul IV, adică

Reorganizarea şi lichidarea societăţii cu răspundere limitată este Legea Republicii
Moldova cu privire la insolvabilitate.
Societăţile cu răspundere limitată au contribuit la dezvoltarea economiei (în

special în domeniul agriculturii, industriei şi alte ramuri ale economiei naţionale),
care au permis extinderea pieţelor, cu toate consecinţele benefice asupra civilizaţiei
moderne.
Societăţile cu răspundere limitată au fost şi sînt în prezent, cel mai adecvat

instrument juridic de drenare a energiilor umane şi financiare pentru realizarea unor
scopuri sociale, ca şi pentru satisfacerea unor interese personale ale
întreprinzătorilor1.
Prin prezenta lucrare am încercat să facem o analiză a reglementărilor juridice

ale societăţii cu răspundere limitată în Republica Moldova în comparaţie cu aceeaşi
reglementare din România şi Rusia. Din studiul efectuam am observat că societatea
cu răspundere limitată ca organizaţie ecomonică este aplicată la momentul actual
într-un arial foarte mare, totuşi considerăm că realizarea legilor depinde foarte mult
de profesionalismul celor care sunt chemaţi să le aplice. Chiar atunci când textul
legii nu este destul de clar, prin interpretări logice şi justificate ale specialiştilor de
înaltă calificare, prin coroborarea acesteia cu alte norme juridice, din aceleaşi sau din
1
C.Bîrsan, V.Dobrinoiu, A.Ţeclea, M.Toma, C.Tufan, Societăţile comerciale, Casa de editură şi
presă „Şansa”, SRL, Bucureşti, 1995, p.14-16.
78
alte acte normative, se poate da un conţinut logic, care înclină spre o soluţie raţională
şi echitabilă, transformând-o într-o normă cu un nivel mai înalt de perfecţiune.
În statele cu o economie avansată legislaţia în domeniu de asemenea este

supusă unor critici dure, dar datorită înaltului profesionalism al celor care le aplică, a
unei bogate practici judiciare, aceste legi nu-şi pierd actualitatea sute de ani.
La desfăşurarea şi dezvăluirea în detaliat a problemei societăţii cu răspundere
limitată au fost analizate: legislaţia Republicii Moldova de specialitate, inclusiv a
României şi Rusiei, precum şi doctrina acestor ţări.
Datorită caracteristicilor sale, societatea cu răspundere limitată a devenit, alături
de societatea pe acţiuni, forma de societate cea mai răspândită în activitatea
comercială din toate ţările lumii.
BIBLIOGRAFIE
ACTE NORMATIVE:
1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 27 iulie 1994.
2. Codul Civil al Republicii Moldova / Legea Republicii Moldova nr.1107-XV din
06 iunie 2002, (M.O.nr.82-86/661 din 22.06.2002)/.
3. Legea insolvabilităţii Republicii Moldova, nr. 632 – XV din 14.11. 2001,

Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 139 –140 / 1082 din 15.11.2001.
79
4. Cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor /Legea
Republicii Moldova nr.1265-XIV din 05.10.2000 (M.O. al RM nr.31-34 din
22.03.2001)/.
5. Codul de procedură Civilă al Republicii Moldova din 26 decembrie 1964 (cu

modificări şi completări). – Chişinău, 1999.
6. Legea cu privire la antreprinoriat şi întreprinderi, nr. 845/ 1992, publicată în

Monitorul Oficial, al Republicii Moldova, nr. 2/1994.
7. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.500 de la 10.09.1991.
MONOGRAFII:
8. Baieş Sergiu. Drept civil. – Chişinău: FEP, 1997.
9. Roşca N., Baeş S. Dreptul afacerilor. – Chişinău, 1997.
10. Beleiu Gh. Drept civil român (Introducere în dreptul civil, subiectele dreptului
civil). – Bucureşti: Casa de editură şi presă “Şansa” S.R.L., 1993.
11. Boroi G. Drept civil. Partea generală. Persoanele. – Bucureşti: Editura

ALLBECK, 2001.
12. Cantacuzino S. Elementele dreptului civil. – Bucureşti: Editura ALL Educaţional,

1998.
13. Carpenaru S. Tratat de drept civil ( 5 volume). – Bucureşti: Editura Academiei

Socialiste România, 1979.
14. Cărpenaru St.D. Drept comercial român. Vol. II. – Bucureşti, 1993.
15. Cărpenaru St.D. Drept comercial român. Vol. III. – ALLBECK, Bucureşti, 2000.
16. Cosmovici P. Dreptul civil. Introducere în drept. – Bucureşti: Editura ALL, 1994.
17. Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele de drept civil. –
Bucureşti, 1992.
80
18. Dogaru I. Elementele dreptului civil, vol.I (Introducere în dreptul civil Subiectele
dreptului civil). – Bucureşti: Editura “Şansa” 1993.
19. Hamangiu C., Rosetti-Bălănescu I., Baicoianu Al. Tratat de drept civil român. –
Bucureşti: Editura ALL, 1996.
20. V. Tănăsescu. Subiecte de drepturi ale raporturilor de comerţ exterior, cu specială

privire la societăţile comerciale. –Editura Academiei, Bucureşti, 1973.
21. Смирнова Н. Н. Комерческое право. –Санкт-Петербург, 2001.
22. Толстой Ю. Сергеев А. Гражданское право. –Санкт-петербург, 1996.
23. Цыбуленко З. Гражданское право России / часть превая/ . Москва,

Издательство «Юрист», 2000.
24. Гражданский Кодекс Российской Федерации. Комментарий. . Москва, 1995.
81

Aspecte Teoretice Şi Practice Ale Societăţii Cu Răspundere Limitată În Republica Moldova

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Aspecte Teoretice Şi Practice Ale Societăţii Cu Răspundere Limitată În Republica Moldova

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE ALE

SOCIETĂŢII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ ÎN

CAPITOLUL II. CONSTITUIREA, ÎNREGISTRAREA ŞI

CAPITOLUL III. FUNCŢIONAREA ŞI ADMINISTRAREA SOCIETĂŢII

CAPITOLUL IV. REORGANIZAREA ŞI LICHIDAREA

§ 1. Istoricul apariţiei şi dezvoltării societăţii economice

§ 2. Procedura de înregistrare a societăţii cu răspundere limitată

§ 1. Organul de conducere al societăţii cu răspundere limitată

§ 3. Organul de control al societăţii cu răspundere limitată

§ 4. Părţile sociale ale societăţii cu răspundere limitată

§ 1. Reorganizarea societăţii cu răspundere limitată

§ 2. Lichidarea societăţii cu răspundere limitată

În rezultatul investigaţiei efectuate, am dedus următoarele concluzii şi am

Actualmente, când Republica Moldova se află în perioadă constituirii unei

Societatea cu răspundere limitată, ca şi toate celelalte societăţi economice, îşi

Pe măsură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice şi

Un pas important pentru soluţionarea problemei dezvoltării antrepre-noriatului

În primul capitol s-a făcut o analiză generală asupra dezvoltării societăţii

Actele de constituire a societăţii cu răspundere limitată şi procedura de

Particularităţi mai deosebite faţă de alte societăţi economice le reprezintă

Suportul legislative, în baza căruia s-a analizat Capitolul IV, adică

Societăţile cu răspundere limitată au contribuit la dezvoltarea economiei (în

Societăţile cu răspundere limitată au fost şi sînt în prezent, cel mai adecvat

Prin prezenta lucrare am încercat să facem o analiză a reglementărilor juridice

În statele cu o economie avansată legislaţia în domeniu de asemenea este

3. Legea insolvabilităţii Republicii Moldova, nr. 632 – XV din 14.11. 2001,

5. Codul de procedură Civilă al Republicii Moldova din 26 decembrie 1964 (cu

6. Legea cu privire la antreprinoriat şi întreprinderi, nr. 845/ 1992, publicată în

9. Roşca N., Baeş S. Dreptul afacerilor. – Chişinău, 1997.

11. Boroi G. Drept civil. Partea generală. Persoanele. – Bucureşti: Editura

12. Cantacuzino S. Elementele dreptului civil. – Bucureşti: Editura ALL Educaţional,

13. Carpenaru S. Tratat de drept civil ( 5 volume). – Bucureşti: Editura Academiei

20. V. Tănăsescu. Subiecte de drepturi ale raporturilor de comerţ exterior, cu specială

21. Смирнова Н. Н. Комерческое право. –Санкт-Петербург, 2001.

22. Толстой Ю. Сергеев А. Гражданское право. –Санкт-петербург, 1996.

23. Цыбуленко З. Гражданское право России / часть превая/ . Москва,

24. Гражданский Кодекс Российской Федерации. Комментарий. . Москва, 1995.

S-ar putea să vă placă și