Istoria psihologiei umaniste

Anii 1954 – 1973 sunt considerați anii de aur ai psihologiei umaniste. În anul 1954
Maslow a dezvoltat o listă pentru corespondența cu persoane intersate în "studiul științific
despre creativitate, iubire, valori, dezvoltare, auto-actulizare, satisfacerea nevoilor de bază.
Un rol crucial în influențarea conceptelor cheie și a punctului de vedere umanist sunt
doi reprezentanți europeni, Goldstein (1955) și Angyal (1941) și unii psihologi americani, în
special Allport (1955), Murray (1938) și Murrphy (1958). Activitatea lor a început în anul 1930
și a continuat până în anul 1950. Ei au contribuit într-o manieră holistică la înțelegerea
personalității umane, bazându-se pe principiile gestaltiste europene și acordând atenție mișcării
spontante a individului uman spre auto-actualizare și cunoaștere a mediului.

Abraham Maslow și nașterea psihologiei umaniste 1908 – 1970

Maslow este persoana cea mai responasbilă pentru crearea psihologiei umaniste. El a
tradus dorința larg răspândită pentru un alt tip de teorie și practică psihologică într-un punct de
vedere coerent al psihologiei umaniste prin reviste, conferințe și organizații formale. Teoria sa
asupra sinelui și asupra auto-actualizării a folosit drept fundație psihologilor umaniști ce l-au
urmat. Terapia lui Rogers axată pe client sau persoană și psihologia lui Sidney Jourard despre
auto-descoperire sunt elaborări parțiale ale condițiilor interpersonale cele mai utile în trezirea
și actualizarea sinelui. Auto-dezvăluirea este o parte deosebit de importantă a interacţiunilor
noastre cu ceilalţi. Jourard (1958) afirma că “ nici o persoană nu se poate cunoaşte pe sine decât
ca urmare a auto-dezvăluirii către o altă persoană”. Prin urmare, nu ne putem cunoaşte pe noi
înşine decât în măsura în care ne dezvăluim celorlalţi, în măsura în care ne lăsăm cunoscuţi de
ceilalţi. Maslow a vizualizat psihologia umanistă ca o psihologie a persoanei ca un întreg,
bazată pe studiul indivizilor creativi, sănătoși, la capacitatea maximă de funcționare. El a
criticat psihologii din vremea lui deoarece petreceau prea mult timp studiind oameni cu boli
psihice și pentru că încercau să explice nivele înalte ale experienței umane prin mijloacele
mecanismelor neurologice.
Maslow (1950/1973) a propus o investigație a “ speciei superioare “, ca o cale pentru a
înțelege cele mai înalte potențiale ale naturii umane. Acesta s-a întors asupra auto-actualizării
persoanelor și la tiparele din viața lor, selectând atât indivizi decedați cât și în viață, ce și-au
forțat natura umană să atingă cele mai înalte nivele. Maslow a ajuns la concluzia că cel mai
înalt nivel al naturii umane include capacitatea de auto-depășire și ceea ce era denumit
experiență transpersonală. De-a lungul anului 1960, Maslow alături de Anthony Sutitch și alți
colegi, au înființat mișcarea psihologia transpersoanlă, o ramură a psihologiei umaniste
dedicată studiului celor mai înalte potențiale umane.

Carl Rogers: Terapia centrată pe client

Carl Rogers (1902 - 1987) a furnizat cadrul clinic central pentru terapiile umaniste.
Încrezător în forțele naturale de autovindecare ale organismului, el a văzut în psihoterapie un
proces de îndepărtare a constrângerilor care împiedică acest proces să se manifeste. Rogers
și-a petrecut primii ani din carieră identificând “condițiile necesare și suficiente” care permit
omului să crească spontan și să caute împlinire. Condițiile ce definesc nucleul terapiei sale
sunt:
a) Două persoane sunt în contact emotional;
b) Una din ele, numită client are o problemă;
c) Celălalt, numit terapeut, arată autenticitate și congruență în relație;
d) Terapeutul experimentează și arată acceptare pozitivă necondiționată pentru client;
e) Terapeutul exprimă o întelegere empatică față de client;
f) Clientul percepe congruența, acceptarea pozitivă și empatia terapeutului.
Dacă creezi aceste condiții, Rogers afirma, pacienții se vor auto-actualiza în propriile lor
direcții.

Frederick “Fritz” Perls: Terapia Gestalt

Perls (1893 - 1970) a fost unul dintre mulții reprezentanți memorabili ai mișcării
umansite. Antrenat inițial ca psihoanalist, Perls și soția sa Laura care a fost de asemnea analist,
au plecat din Germania nazistă și au practicat în Africa de sud în timpul celui de-al doilea
război mondial, apoi s-au mutat în SUA. Prima sa carte "Ego, Hunger, and Aggression" a
marcat îndepărtarea sa de Freud și o lucrare colaborativă ulterioară întâmplătoare, Terapia
Gestalt, au ridicat stindardul noii terapii. Așa cum arată și titlul, "Gestalt Therapy" a atras
atenția asupra înțelegerilor holistice ale psihologilor germani gestaltiști. Oricum, noua aboradre
a fost datorată în mod egal, atât legăturilor din trecut cu Wilhelm Reich și Karen Horney, cât
și personalității unice a lui Perls.
Perls a pornit la drum cu noua terapie psiho-corporală, desfășurând demonstrații vii ale
confruntărilor în care își folosea stagiarii în provocare și confruntare. Un videoclip clasic în
care sunt comparați Carl Rogers, Albert Ellis și Fritz Perls, a fost folosit drept introducere
pentru terapia gestaltistă pentru multe generații de absolvenți.

Concluzii: Psihologia umansită în timpul secolului 21

Inspirația originală a psihologiei umaniste și-a desfășurat impulsul de-a lungul anilor
1950 – 1960. Studenți de-ai lui Rogers, Maslow, Jourard, Perls și alții, continuă să predea astăzi
și studenții acestora ocupă posturile facultăților și completează locuri la întâlnirile Asociației
psihologilor umaniști. In fiecare zi, psihoterapeuții umaniști asistă pacienți cu diferite afecțiuni
pentru a le descoperi personalitatea și a le reînnoi căile auto-actualizării. Recentele mișcări ale
psihoterapiei emancipatorie, experimentală, existențial integrativă, traspersonală și
constructivistă, arată energia continuă a umanismului în psihologie.
Psihologi și terapeuți din toate orientările, chiar și din cele mai behavioriste sunt mai
conștienți astăzi de dimensiunile umaniste ale schimbării pesonale, datorită impactului durabil
al psihologiei umaniste.
Rămâne o provocare pentru psihologii umaniști: există o nevoie continuă să amintească
societății și profesiilor destinate să ajute, demnitatea și valoarea oamenilor. Viziunea umanistă
originală trebuie să continue să fie făcută relevantă în fiecare generație nouă. Lumea va avea
mereu nevoie de umanziare. Pihologia ca știință și profesie, va trebuie să fie reamintită în
fiecare generație de priorități umansite și de amploarea naturii umane și a potențialului uman.