Sunteți pe pagina 1din 4

Subiectul 1. Noțiuni generale de etică.

Necesitatea eticii (P-2ore, S-2 ore, SI-0 )


Obiective:
• să cunoască semnificaţia termenilor: etică, morală, deontologie;
• să clasifice normele morale;
• să distingă principiile etice;
• să estimeze rolul funcţiilor eticii;
• să analizeze influența valorilor etice asupra personalității.
Conţinut :
1. Etica - știință filosofică.
2. Concepte de bază ale eticii: norme, principii, funcții.
3. Valorile etice: universale, personale, cardinale.

Necesitatea eticii. Marile probleme cu care se confruntă omenirea (degradarea mediului, pericolul
ecologic global, conflictele dintre naţiuni, degradarea moral-spirituală a oamenilor etc.) cer o rezolvare
urgentă, prin folosirea celor mai eficiente mijloace şi forme de educaţie umană.
În faţa eticii profesionale stă un şir de probleme care pot fi împărţite în teoretice şi aplicate,
în care cercetarea problemelor de ordin metodologic, prelucrarea specifică a aspectelor morale a muncii,
prezentarea cerinţelor faţă de modelul etic al profesionistului. Unul din scopul eticii este de a ridica nivelul
moral în pregătirea profesională.
Modelul de personalitate perfectă din punct de vedere moral conţine: trainice cunoştinţe teoretice,
cultură politică, orientare ideologică şi, desigur, posibilităţi reale de a se dezvolta în baza acestor calităţi şi
de a se realiza în domeniul social, politic, ideologic.
Totodată, cursul de etică profesională va ajuta elevul de aşi modifica comportamentul, atitudinea în
vederea angajării eficiente. Se cunoaşte că, dacă în perioada de pînă la 1990 era important să fii un bun
specialist, astăzi cînd concurenţa pe piaţa muncii este destul de impunătoare, pentru un specialist, nu este
destul doar de a fi bine pregătit, ci se cere şi un comportament etic. Prin acest fapt se explică şi interesul
sporit pentru valori şi pentru educaţia morală, etică şi spirituală din ultimul deceniu al sec. XX şi astăzi.
1.Etica - știință filosofică.
Notiunea de etică provine de la cuvîntul grecesc ethos (obicei, morav, caracter). Pornind de la
cuvîntul ethos în sensul lui de caracter, Aristotel a creat adjectivul etic pentru a elucida o clasă specifică
de calităţi umane, numite de el virtuţi etice. Aceste virtuţi reprezintă nişte caracteristici ale caracterului şi
temperamentului omului, care mai sunt numite şi calităţi spirituale.
Urmărind scopul de a traduce exact noţiunea de etică din limba greacă în limba latină, Cicero marele
filozof al Romei antice, a creat noţiunea de moralis (morav, obicei, caracter). Cicero scria despre filozofia
morală înţelegînd prin ea aceeaşi sferă a cunoaşterii pe care Aristotel o numea etică.
În istoria filozofiei au fost întreprinse un şir de tentative de a scoate la iveală distincţiile dintre
noţiunile de morală şi moralitate deoarece în accepţia iniţială termenii etică, morală şi moralitate , erau
utilizaţi ca șinonime.
Hegel este primul care face distincţie între aceşti termeni şi tratează morala ca fiind felul în care
sunt percepute acţiunile de către individ, manifestată prin trăirea vinovăţiei, iar moralitatea felul în care se
manifestă în realitate faptele omului. În tradiţia culturală şi lingvistică prin moralitate se subînţeleg
principiile fundamentale de comportare umană, iar prin morală-formele de comportare obişnuită. Astfel
poruncile lui Dumnezeu, ţin de moralitate, iar poveţile unui părinte, pedagog etc., ţin de morală.
În majoritatea limbilor contemporane aceste trei cuvinte se utilizează ca șinonime şi se înlocuiesc
reciproc.
Pentru oamenii ce nu sunt preocupaţi de filozofie, cuvîntul etică sugerează un ansamblu de
standarde în raport cu care un grup sau o comunitate umană decide să-şi regleze comportamentul, pentru a
deosebi ce este bine sau acceptabil în urmărirea scopurilor lor de ceea ce nu este astfel. Se vorbeşte în acest
sens de o etică a afacerilor, de o etică medicală, de o etică juridică, e.t.c.
Etica reprezintă norme de comportament acceptate de societate ca juste, corecte, morale,
precizând ce este bun şi ce este rău în datoriile şi obligaţiunile morale corespunzătoare unei anumite
societăţi.

1
Utilizarea diferitor temeni – „etica” (grecesc) şi „morala” (latin) nu este întâmplătoare.
Deşi înrudite, conceptele de etică şi morală, au origini şi substanţe diferite: etica este teoria şi ştiinţa
moralei, în timp ce morala reprezintă obiectul de studiu al eticii. Denumirea de etică este de origine greacă
în timp ce morala îşi are originea în cuvîntul latin mos-moris (morav-moravuri), de unde a apărut şi termenul
moralis, etimologia termenului morală.1
În literatură, de regulă, se consideră că aspectele etice sunt oglindite în relaţiile sociale, iar cele
morale – în evaluarea internă (lăuntrică) a personalităţii. Dar în ambele cazuri este vorba despre bine şi rău,
corect şi incorect, adevărat şi greşit.2
În societatea modernă, etica s-a extins în aproape toate domeniile „acaparând” şi businessul.
Etica, conform dicţionarului este “ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor
de dezvoltare şi cu rolul în viaţa socială”.3
Toţi autorii sunt de acord că obiectul eticii îl constituie căutarea unui răspuns la întrebarea „Ce este
binele”?
Etica este o ştiinţă atît filozofică cît și ştiinţifică, deoarece în cadrul ei sunt elucidate două grupe de
probleme:
1) probleme teoretice propriu-zise ce se referă la natura şi esenţa moralei,
2) probleme ce ţin de modul în care ar trebui să procedeze omul, după ce principii şi norme să se
conducă în viaţă.
In mediul professional termenul preferat este cel de etică. In limbajul comun, termenul morală
este mai degrabă legat de viaţa privată. Respectăm morala în viaţa privată şi etica în viaţa publică (politică,
civică, profesională).
Deontologia reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie, instituţie, profesie
sau o parte a acesteia, prin intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţa de elaborare, aplicare
şi supraveghere a aplicării acestor reguli.
Moralitatea este un ideal în sens normativ al termenului ideal. Moralitatea exprimă ceea ce ar trebui
să facem şi ceea ce nu ar trebui să facem dacă am fi raţionali, binevoitori, imparţiali, bine intenţionaţi.
2. Concepte de bază ale eticii: norme, principii, funcții.
Normele morale sunt enunţuri cu caracter imperativ prin care se indică ce trebuie să facă sau să nu
facă un individ conştient, astfel încât comportamentul său să fie apreciat ca bun de către semeni sau
comunitate.
Normele morale au de regulă în componenţă două elemente:
1. un element calitativ, categoric: ce trebuie să facă ,care recomandă sau impune ceea ce e bine să
faci sau să fii,
2. un element imperativ, ipotetic: arată ce este dezirabil (ce ar trebui) să facem, care se concretizează
în expreșia trebuie să faci sau trebuie să fii.
O normă poate să conţină :
 interdicţii (de exemplu: Să nu ucizi decât în legitimă apărare!),
 permisii (Poţi să nu te supui ordinelor dacă ele încalcă drepturile omului) sau
 obligaţii (Tine-ţi promisiunile!).
După unii autori {BÂTLAN 1997} normele morale pot fi clasificate astfel:
1. Norme etice generale sau universale. - sunt prezente în toate tipurile de comunităţi umane, au
durabilitate în timp şi influenţează întreaga gamă de relaţii şi activităţi umane. Exemplu: cinstea,
demnitatea, sinceritatea, curajul, loialitatea, generozitatea, buna-credinţă.
2. Norme etice particulare. - se adresează unor comunităţi umane determinate, au o anumită variaţie
în timp şi influenţează relaţii sau activităţi umane particulare. Exemplu: normele vieţii de familie şi mai
ales normele morale specifice unor activităţi profesionale, pe care se fundamentează deontologia
profesională a medicilor, a avocaţilor, etc.

1 Ioan Grigoraş, Probleme de etică, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1999, p. 3.
2Mescon M.«Основы менеджмента», Москва, „Дело»,1996.
3 xxxDicţionar explicativ al limbii române, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1984, p. 308.
2
3. Norme etice speciale. - se manifestă în cadrul unor grupuri restrânse şi uneori în ocazii speciale.
O parte din aceste norme au caracter elitar sau formalist, ceea ce le poate transforma în fapt în norme
imorale. Exemplu: normele de protocol, regulile de etichetă în afaceri, codul manierelor elegante.
Aşa dar normele morale sunt nişte norme sociale ce reglează comportamentul omului în societate,
relaţiile omului faţă de semenii săi şi faţă de sine.
Respectarea lor este asigurată de forţa opiniei publice, de convingerile interioare ale personalităţii
cu privire la bine şi rău, echitate şi inechitate, virtute şi viciu, e.t.c.
În realizarea şi îndeplinirea normelor morale depind de respectarea anumitor principii, principiile
trebuie să conţină valori nobile.
Prin principiile morale înţelegem un sine de norme de conduită, o modalitate de coordonare a
normelor morale dintre oameni.
În etică se disting principii: fundamentale şi particulare.
Distingem trei principii fundamentale:
1) principiul renunţării –repr. renunţarea la ordinea reală şi la cea normativ- valorică a
colectivităţii. Este specifică mai multor tipuri istorice de morală: moralei budiste, moralei creştine, moralei
stoice.
2) principiul individualismului- este un principiu al raţiunii de afirmare a individului împotriva
celorlalţi şi împotriva colectivităţii;
3) principiul colectivismului- este principiul oricărei morale şi moralităţi, deoarece omul este o
fiinţă socială, el trăieşte în colectiv şi în diverse forme de colectivitate şi de comunitate umană.

Stabilitatea într-o colectivitate nu sunt posibile fără respectarea de către toţi a unui minim de cerinţe
morale ale vieţii în comun şi fără funcţionarea opiniei de grup, care asigură integrarea indivizilor în viaţa
colectivă şi corectarea comportamentelor inadecvate.

 În literatura de specialitate întîlnim următoarele funcţii ale eticii:


1. Functia cognitiva(de cunoastere)- este functia principala deoarece celelalte functii nu pot fi
realizate adescent decit cu conditia realizarii ei, ea se poate realiza pe 3 trepte succesive:
 Descriptiva -sistematizare a datelor vietii morale cu anumite tipologii sau tipuri de
atitudini morale,relatii morale sau virtutii morale.
 Analitico-Sintetica-ea presupune o analiza a conexiunilor interne si externe ale diferitelor
fenomene morale,pleaca de la o analiza globala si descopera toate componentele morale specifice.
 Explicativa – factorii care explica geneza,structura,tipurile,progresul moral si perspectivele
acestui progres.
2. Normativa sau Axiologica (Valorile)- Exista un sir de modalitati de realizare a functii
axiologice sau normative.
 Neutralitatea sau obiectivismul stiintific-care are pretentia ca descrie si explica faptele pure
fara sa ecranizeze puritatea cu posibile aprecieri ale ei.
 Estetismul amoral- reprezinta o varianta mai subtila a neutralitatii.
 Pluralismul moral-prezent in doctrinele eticii care selecteaza doar valori morale
pozitive,doar formele binelui ignorind variantele raului.
 Dogmatismul etic- orientarea dogmatica prezinta sfera valorilor, a faptelor ce stirnesc
dorinta,tine de necesitate,deci tine de trebuie pentru ca trebuie.
3. Persuasiva(de convingere)- aceasta functie se realizeaza in discursul etic, si prin realizarea
primelor 2 functii.
4. Functia educativa-este dezvaluita de Platon,Aristotel,ea antreneaza direct respectul si
practicarea lui.Cunoasterea binelui avind un efect nemijlocit educativ.Dupa Aristotel moralitatea
indivizilor are doua izvoare:
 Cunoasterea binelui
 Experienta repetata si fixata in obisnuinta.
Mișiunea eticii este nu numai de a expune aspectele teoretice ale moralei, ci şi de a constitui un ghid practic,
real, în îndrumarea şi ameliorarea vieţii morale a societăţii.

3
Ca să concluzionăm, rolul eticii este să ajute oamenii să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii
să aleagă şi care sunt motivaţiile morale în acţiunile pe care le întreprind.

4. Valorile etice: universale, personale, cardinale.

S-ar putea să vă placă și