Sunteți pe pagina 1din 13

Tema 1:

Aspecte teoretico-organizatorice privind sistemul institutiilor juridico-statale din Republica


Moldova şi funcţionalitatea acestora.

1. Conceptul şi trăsăturile aparatului de stat.

2. Instituţiile juridico-statale – parte componentă a aparatului de stat.

3. Sistemul instituţiilor juridico-statale din Republica Moldova.

4. Cetăţenii, societate civilă şi administraţia publică

. Obiective de referinţă:

 Să definească conceptul aparatului de stat;


 Să determine interdependenţa dintre categoriile „stat” şi „aparat de stat”;
 Să expună opiniile doctrinare privind coraportul dintre categoriile „aparat de stat” şi „mecanism
de stat”;
 Să identifice trăsăturile aparatului de stat;
 Să identifice conceptele de „instituţie” şi „instituţie socială”;
 Să clasifice instituţia socială;
 Să definească conceptul instituţiei juridico-statale;
 Să determine caracteristicile (trăsăturile)instituţiilor juridico-statale;
 Să identifice elementele sistemului instituţiilor juridico-statale ale Republicii Moldova;
 Să definească conceptul principiilor de organizare şi funcţionare a instituţiilor juridico-statale;
 Să estimeze principiile de organizare şi funcţionare a instituţiilor juridico-statale;
 Să formuleze propuneri privind eficientizarea activităţii instituţiilor juridico-statale ale Republicii
Moldova;
 Să definească conceptul securităţii civile;
Să aprecieze interdependenţa dintre următoarele categorii: cetăţeni, societate civilă şi
administraţia publică.
1. Conceptul şi trăsăturile aparatului de stat.

Statul, ca principala instituţie politică, a apărut pe o anumita treaptă a evoluţiei istorice,


răspunzând nevoilor de dezvoltare şi progres ale societăţii. În general,apariţia statului este situată în
perioada de trecere de la organizarea gentilică a societăţii spre orânduirea sclavagistă. Necesitatea
apariţiei statului este legata de nevoia comunităţii umane evoluate de a-şi asigura funcţionalitatea
printr-o organizare politică.
Din punct de vedere semantic, notiunea de Stat s-a format din verbul latin "statuo", care
inseamna "a pune, a aseza, a intemeia", ceea ce in cadrul statului - cetate, inseamna, asezare pe un
teritoriu, intemeierea unei cetati, cu un minim de organizare si conducere.
Termenul de stat apare pentru prima dată în lucrarea “Principele” a lui Niccolo Machiavelli.
De asemenea, grecii au desemnat statul prin termenul “polis” sau politea, aceasta din urmă
reprezentând o formă de organizare.
Problema definirii statului a preocupat oamenii de ştiinţă începând din antichitate.
Montesquieu consideră statul drept o instituţie centrală bazată pe legi, structurat pe trei
elemente de putere: legislativă, executivă, judecătorescă. Acesta consideră statul drept o putere
legitimată printr-un contract social.
Politologic, statul este considerat un ansamblu de organisme politice, administrative şi
judecătoreşti care se concretizează în societatea ajunsă la un anumit nivel dediferenţiere, conducere
şi punct de constrângere.1
Statul reprezintă instituţia cu cel mai înalt grad de organizare şi structurare în scoietate.
Statul poate fi definit ca principala instituţie prin care se exercită puterea politică în societate,
în limitele unui anume teritoriu, de catre un grup organizat de oameni care îşi impun voinţa
membrilor societăţii privind modul de organizare şi conducere a acesteia.
Se poate constata că statul este o formă specifică de organizare a scietăţii, conţinând elemente
constitutive care se referă la: teritoriu, populaţie, mod de organizare politică, viaţă spirituală,
structură comunitară.
Statul este organizaţia politică care deţine monopolul forţei de constrângere, al elaborării şi
aplicării dreptului, exercitată într-o comunitate umană de pe un anumit teritoriu.
Caracteristicile definitorii ale statului sunt:
PUTEREA POLITICĂ care este o caracteristică esenţială a statului, constând în existenţa
puterii publice. Specificul acestei puteri constă în posibilitatea de a-şi impune voinţa altora, de a
determina supunerea sau subordonarea altora. Puterea statului este organizată şi întruchipată într-un
aparat format dintr-un grup special de oameni. Aceasta deţine monopolul constrângerii fizice şi
dispune de mijloace necesare în vederea exercitării unei asemenea coerciţiuni. Puterea statului se
manifesta prin diverse forme ale activităţii statului (activitatea legislativă, executiv-dispozitivă,
justiţiei).
ORGANIZAREA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A POPULAŢIEI.
În urma organizării administrativ teritorială a populaţiei apare o legătură între stat şi cei care
locuiesc pe teritoriul statului, denumită ca apartenenţă la statul respectiv, având ca criteriu
domiciliu.
1 Rodica Tantau, Introducere în ştiinţa politică, cap.IV http://www.biblioteca
digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap4
PERCEPEREA DE LA POPULAŢIE DE IMPOZITE, BIRURI, TAXE
Acest lucru realizându-se pentru că exercitarea puterii de stat presupunea suportarea de
cheltuiri pentru întreţinea aparatului de stat.
ELABORAREA ŞI APLICAREA DREPTULUI
Dreptul este mijlocul organizării aparatului de stat, prin intermediul căruia statul şi realizează
funcţia socială. Voinţa statului este exprimată prin legi sau acte normative, care le asigură
caracterul general obligatoriu, dar şi prin acte politice sau prin acţiuni nemijlocite ale statului.
SUVERANITATEA DE STAT
Legătura dintre stat şi cetăţeni, dintre stat şi organizaţii, dintre stat şi alte state este exprimată
în suveranitatea puterii de stat. Suveranitatea exprimă faptul că puterea de stat îşi extinde autoritatea
sa superioară asupra unui anumit teritoriu şi populaţii şi nu admite ca o altă autoritate să exercite
atribuţiile specifice puterii statele asupra aceluiaşi teritoriu şi populaţii aflate pe el.
Statul îşi organizează un sistem de organe, de instituţii care dau expresie concretă puterilor
publice pentru realizarea scopului şi sarcinilor ce stau în faţa lui. În literatura juridică se foloseşte,
de regulă, denumirea de organe ale puterii de stat, aparat de stat, maşină de stat, mecanismul
statului ş.a. Mulţi teoreticieni consideră aceste categorii juridice drept sinonime. Cu toate că aceste
categorii juridice au multe puncte de tangenţă, totuși ele sînt noţiuni juridice de sine stătătoare (nu
sînt identice), fiecare din ele avînd semnificaţia. 2
Pentru a cerceta aparatul de stat, se impune să clarificăm întîi de toate noţiunea „organ de
stat", care este elementul lui de bază. Organul de stat reprezintă o organizaţie în cadrul căreia îşi
desfăşoară activitatea o categorie specială de cetăţeni, care au calitatea de deputaţi, consilieri,
funcţionari de stat sau reprezentanţi ai unor domenii de activitate, cum ar fî: educaţia şi cultura,
industria, agricultura etc. Caracteristicile specifice prin care organele de stat se disting de organele
şi organizaţiile nestatale sînt:

- formarea organelor de stat din voinţa statului şi în numele statului;


- înfăptuirea de către fiecare organ de stat a unor activităţi strict determinate, stabilite pe cale
legislativă;

- prezenţa în cadrul fiecărui organ de stat a unei structuri organizatorice, care determină locul
ş rolul acestuia în aparatul de stat;

- învestirea organelor de stat cu atribuţii avînd caracter de putere de stat.

Organul d stat este acea parte componentă a aparatului de stat, învestită cu competenţă ş
putere, , care se caracterizează prin faptul că cei care o compun au o calitat specifică - deputaţi,
funcţionari sau magistraţi.

Împreună cu alte particularităţi, ele fac posibilă delimitarea organelor с stat de organizaţiile
(întreprinderile, instituţiile) de stat, precum şi de organe şi organizaţiile nestatale.

Statul nu ar putea exista fară aparatul său. El este uneori definit ca fiii unitatea puterii şi a
mecanismului său.

Aparatul de stat reprezintă un sistem de organe ale statului, prin intermediul cărora se
realizează puterea de stat.3 Aparatul de stat constituie un important element component al statului.

2 Gh. AVORNIC. Tratat de Teoria generală a statului şi dreptului. Volumul I, Chișinău, 2010, p. 265.
Lui îi revin sarcinile de a exercita, practic întregul complex de funcţii interne şi externe proprii
statului. El îşi concentrează eforturile asupra organizării nemijlocite a activităţii de conducere a
treburilor statului, asigurării bunei funcţionări a tuturor sferelor, ramurilor şi complexelor din
economia naţională ce revin statului, soluţionării operative a problemelor care apar în diferite sfere
ale vieţii şi activităţii statului. Aparatul de stat este un mijloc organizatoric extrem de important.3

De menţionat, că acest sistem de organe ale statului care formează aparatul de stat,
reprezintă un sistem bine organizat şi închegat al organelor puterii de stat, care se află într-o
legătură indisolubilă, interacţionînd în baza unor principii. După cucerirea puterii, apare sarcina de
a exercita această putere, da a o traduce în viaţă. Pentru aceasta este necesar de a organiza
guvernarea sau administrarea statului. Administrarea de stat (în sensul larg al cuvîntului) nu este
altceva decît executarea sarcinilor şi funcţiilor statului. Luînd în consideraţie că pu terea de stat are
foarte multe direcţii de activitate, este necesar a organiza un aparat de stat; adică pentru ca să
conduci, trebuie să ai anumite organe ale statului, cadre calificate, principii de organizare şi
funcţionare elaborate.

Aparatul de stat în evoluţia sa a avut o structură şi funcţii diferite, în dependenţă de mai


mulţi factori şi, în primul rînd, de epoca sau perioada de dezvoltare a societăţii.

În prezent are loc o tendinţă de creştere numerică continuă şi dezvoltare mai complicată a
aparatului de stat. Asupra caracterului şi structurii aparatului de stat influenţează un şir de factori,
precum:

a) aparatul de stat este determinat de esenţa statului;

b) asupra lui îşi lasă amprenta specificul dezvoltării istorice a ţării respective;

c) o anumită influenţă o au tradiţiile şi obiceiurile statului respectiv, aşezarea geografică şi


chiar dimensiunea teritoriului statului;

d) dezvoltarea relaţiilor sociale şi economice ale ţării;

e) aparatul de stat se află într-o legătură directă cu scopul, sarcinile şi funcţiile statului;

f) unii factori externi, printre care situaţia internaţională, nivelul de dezvoltare a relaţiilor
internaţionale, în special - caracterul acestor relaţii.

Aparatul de stat este format din cele trei grupe mari de organe ale puterii de stat, cum sînt:
organele puterii legislative, organele puterii executive şi organele puterii judecătoreşti. La baza
organizării şi funcţionării aparatului de stat se află diferiţi factori de ordin obiectiv şi subiectiv,
care, în ultimă instanţă, determină structura lui internă, caracterul relaţiilor dintre diferite elemente
ale lui, formele şi metodele de activitate, atribuţiile fiecărei categorii de organe statale. aparatul
statului nu este o unire mecanică a organelor sale luate aparte, ci un sistem integral al lor, bine
organizat şi riguros reglementat.

Particularităţi ale aparatului de stat:

3 Gh. AVQRNIC. Tratat de Teoria generală a statului şi dreptului. Volumul I, Chișinău, 2010, p. 267.
a) aparatul de stat este compus din oameni (funcţionari) care se ocupă de administrare în
sensul larg al cuvîntului (activitatea legislativă, executarea legilor, apărarea lor de la diferite devieri
etc);

b) aparatul de stat reprezintă un sistem complex de organe şi instituţii, care se află într-o
strînsă legătură la exercitarea funcţiilor sale de conducere;

c) funcţiile tuturor elementelor aparatului de stat sînt asigurate prin mijloace


organizaţionale şi financiare, iar în caz de necesitate - şi cu aplicarea constrîngerii;

d) aparatul de stat este chemat, întîi de toate, să garanteze drepturile şi interesele legitime
ale cetăţenilor, stabilite în legislaţie.

Nu trebuie confundat ,,aparatul de stat,, cu ,,mecanismul de stat,,. Aparatul de stat se


reduce doar la sistemul organelor de stat, mecanismul de stat mai include în sine diverse organizații
și instituții statale, cum ar fi, armata, poliția, serviciul de informare și securitate, serviciul
diplomatic, instituții de corectare.

Deci, mecanismul de stat are o sfera mai largă și include în sine și aparatul de stat.
Mecanismul de stat reprezintă sistemul organelor puterii de stat, inclusiv toate celalalte organe și
organizații statale, ce exercită diferite funcții ale statului, întru realizarea scopului și sarcinilor ce
stau în fața lui.

2 . Instituţiile juridico-statale – parte componentă a aparatului de stat.

Termenul de instituție are mai multe accepțiuni:

- Instituție socială;

- Instituție politică;

- Instituții juridice.

Termenul de instituţie are mai multe înţelesuri. Prin instituţie se înţelege :


a) un grup de persoane angajat în vederea satisfacerii unor probleme importante pentru o
comunitate ;
b) ansamblu de mijloace şi procedee folosite de membrii unui grup în vederea satisfacerii
unor nevoi.
Pentru a-şi satisface necesităţile, oamenii intră în relaţii şi practică comportamente. Dacă
aceste comportamente sunt repetate o anumită perioadă de timp, ele ajung să se fixeze în obiceiuri
standardizate. La un anumit moment, practicile de satisfacere a anumitor scopuri sunt codificate şi
capătă o expresie legală. Din acest moment, putem vorbi de o instituţionalizare a relaţiilor
sociale. Instituţionalizarea constă în dezvoltarea unui sistem de comportamente aşteptate,
modelate, predictibile şi acceptate social în cadrul unui sistem social.
În literatura sociologică, prin instituţie socială se înţelege un sistem de relaţii sociale
organizat pe baza unor valori comune şi în care se utilizează anumite procedee în vederea
satisfacerii anumitor nevoi sociale fundamentale ale unei colectivităţi sociale.4

Instituțiile sociale se clasifică după natura activității acestor instituții:

- Instituții economice (toate instituțiile care s eocupă de producerea, circulațiași


desfacerea bunurilor, prestare de servicii, organizarea munci: intreprinderi industriale, servicii
publice, bănci, cooperative etc

- Politico-juridice (Aceste instituţii se ocupă de cucerirea, menţinerea şi exercitarea


puterii. În această categorie intră parlamentele, partidele politice, armata, procuratura, poliţia etc.
instituţiile politice şi juridice se întrepătrund atât de mult în exercitarea funcţiilor, încât este greu de
făcut o demarcaţie netă între ele. Deseori ele sunt considerate împreună ca instituţii politico- juridice.
Elementul principal al instituţiilor politice este puterea. Aceasta este folosită pentru menţinerea şi
consolidarea orânduirii respective, pentru asigurarea funcţionării tuturor instituţiilor sociale, pentru
menţinerea coeziunii sociale, pentru controlul comportamentului cetăţenilor şi prevenirea
comportamentelor nedorite.)

- Educative și culturale - Aceste instituţii au ca scop menţinerea tradiţiei culturale şi


dezvoltarea creaţiei culturale, socializarea indivizilor conform normelor ţi valorilor existente în
societate. Din această categorie fac parte grădiniţele de copii, şcolile, instituţiile de învătământ
superior, aşezămintele culturale, mijloacele de comunicare în masă.

- religioase - Aceste instituţii organizează activităţi cultural.

În afara acestora există şi alte tipuri de instituţii sociale şi de relaţii sociale instituţionalizate.
Există instituţii filantropice, asociaţii locale temporare, asociaţii pentru orfani, pentru protecţia
mediului, instituţii pentru petrecerea timpului liber şi pentru distracţii etc. Aceste instituţii se ocupă
de rezolvarea unor probleme care nu intră în activităţile instituţiilor sociale principale.

Instituții juridice poate fi tratat in două sensuri:

– totalitatea normelor juridice care reglementează un anumit grup de relații sociale,

- totalittea o serie de organe ce fac parte din mecanismul statului ca instantele


judecatoresti, organele procuraturii, organele politiei, precum si alte organe publice cum
ar fi avocatura, arbitrajul, procuratura, notariatul, aceste organe sunt create cu
autorizarea statului insa nu fac parte din mecanismul acestuia. Aceste organe au o
structură si directii principale de activitate.
Institutiile politice sunt institutii prin intermediul carora se exercita puterea statala.
Trasaturile institutiei politice sunt :
- este formata dintr-un grup de indivizi;
- are un caracter stabil;
- atributiile acesteia sunt prevazute intr-un act cu valoare constitutional;
- dispun de autoritate pe care o exercita in mod legal asupra unei colectivitati umane.

4Mihăilescu Ioan. Sociologie generală. Concepte fundamentale şi studii de caz. Bucureşti: Editura
Universităţii din Bucureşti, 2000, p. 222
Institutiile politice sunt inseparabil legate de stat.Organizarea si functionarea lor , atributiile si
prerogativele ce li se confera sunt stabilite prin constitutie sau alte acte normative.
Pentru a fi in prezenta unei institutii politice trebuie sa fie intrunite cumulative doua conditii
de fond si anume :
- institutia respectiva sa fie investita in mod expres prin constitutie sau lege cu
prerogative de a exercita puterea politica ;
- institutia politica trebuie sa beneficieze de o deplina libertate de actiune in
exercitarea misiunii sale.
In general constitutiile nu folosesc conceptul de institutie politica ci termenul de autoritate
publica
Organul de Stat este parte a ap. de stat , o instituţie politică cu oanumită structură,
competenţă şi împuterniciri autoritare de stat. Acest sistem de organe ale statului care formează
aparatul de stat.
Aparatul de stat - totalitatea organelor de stat care îndeplinesc funcțiile acestuia; totalitatea
angajaților acestor organe.

3. SISTEMUL INSTITUŢIILOR JURIDICO-STATALE DIN REPUBLICA


MOLDOVA

Conform principiului separarii puterilor in stat, puterea de stat este exercitată de autoritățile
politice, si anume:
1. P. legislativă – Parlament, la nivel local - consiliu local - autoritate
reprezentativă şi deliberativă a populaţiei unităţii administrativ-
teritoriale de nivelul întîi sau al doilea, aleasă în vederea soluţionării
problemelor de interes local;
2. P. executivă – Guvern, Președintele RM, preşedinte al raionului -
autoritate publică executivă a consiliului rational, primarul.
3. P.judecatoreasca – autoritățile judecătorești.

Pe lîngă aparatul de stat, în cadrul mecanismului de stat mai sunt incluse asa instituții juridice
precum, Politiei, Procuraturii, Avocaturii, Serviciul de Informare şi Securitate, Comisia
Naţională de Integritate, Centrul Naţional Anticorupţie, Instituţiile penitenciare, notariatul.

1. Parlamentul - organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi


unica autoritate legislativă a statului. Parlamentul este compus din 101 deputaţi. Parlamentul este
ales pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de
catastrofă. Preşedintele Parlamentului se alege prin vot secret, cu majoritatea voturilor deputaţilor
aleşi, pe durata mandatului Parlamentului. El poate fi revocat în orice moment prin vot secret de
către Parlament cu o majoritate de cel puţin două treimi din voturile tuturor deputaţilor.
Vicepreşedinţii se aleg la propunerea Preşedintelui Parlamentului, cu consultarea fracţiunilor
parlamentare.
2. Guvernul – Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi
exercită conducerea generală a administraţiei publice. Guvernul este alcătuit din Prim-ministru,
prim-viceprim-ministru, viceprim-miniştri, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică.
După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un
candidat pentru funcţia de Prim-ministru. Candidatul pentru funcţia de Prim-ministru va cere, în
termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de
activitate şi a întregii liste a Guvernului.
Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurămîntului de către membrii lui în faţa
Preşedintelui Republicii Moldova. Funcţia de membru al Guvernului încetează în caz de demisie,
de revocare, de incompatibilitate sau de deces.

3. Președintele - Preşedintele Republicii Moldova este şeful statului. Preşedintele


Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al
unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Poate fi ales Preşedinte al Republicii Moldova cetăţeanul cu
drept de vot care are 40 de ani împliniţi, a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul Republicii
Moldova nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba de stat. Rezultatul alegerilor pentru funcţia de
Preşedinte al Republicii Moldova este validat de Curtea Constituţională.
Mandatul Preşedintelui Republicii Moldova durează 4 ani şi se exercită de la data depunerii
jurămîntului. Preşedintele Republicii Moldova îşi exercită mandatul pînă la depunerea jurămîntului
de către Preşedintele nou ales. Mandatul Preşedintelui Republicii Moldova poate fi prelungit, prin
lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova decît
pentru cel mult două mandate consecutive.
4. Politia - Poliţia este o instituţie publică specializată a statului, în subordinea Ministerului
Afacerilor Interne, care are misiunea de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei
prin activităţi de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii şi securităţii publice, de prevenire, e
investigare şi de descoperire a infracţiunilor şi contravenţiilor. (LEGE cu privire la activitatea
Poliţiei şi statutul poliţistului a infracţiunilor şi contravenţiilor Nr. 320 din 27.12.2012)
5. Procuratura - Procuratura este o instituție publică autonomă în cadrul autorității
judecătorești care, în procedurile penale și în alte proceduri prevăzute de lege, contribuie la
respectarea ordinii de drept, efectuarea justiției, apărarea drepturilor și intereselor legitime ale
persoanei și ale societății. (LEGE cu privire la ProcuraturăNr. 3 din 25.02.2016)
6. Avocatura - Profesia de avocat este exercitată de persoane calificate şi abilitate,
conform legii, să pledeze şi să acţioneze în numele clienţilor lor, să practice dreptul, să apară în faţa
unei instanţe judecătoreşti sau să consulte şi să reprezinte în materie juridică clienţii lor.
Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonomă, în condiţiile
prezentei legi şi ale statutului profesiei de avocat. Activitatea avocatului nu este activitate de
întreprinzător. (LEGE cu privire la avocatură Nr. 1260 din 19.07.2002)

7. Serviciul de Informare şi Securitate - Serviciul de Informaţii şi Securitate al


Republicii Moldova (denumit în continuare Serviciu) este organul de stat specializat în domeniul
asigurării securităţii de stat. Activitatea Serviciului este coordonată de către Preşedintele Republicii
Moldova, în limitele competenţei sale, şi este supusă controlului parlamentar. (LEGE privind
Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. Nr. 753 din 23.12.1999)

8. Comisia Naţională de Integritate – Autoritatea Naţională de Integritate (denumită


în continuare Autoritate) este o autoritate publică independentă faţă de alte organizații publice, faţă
de alte persoane juridice de drept public sau privat și față de persoanele fizice, ce funcţionează la
nivel naţional ca structură unică. (LEGE cu privire la Autoritatea Naţională de Integritate,Nr.
132 din 17.06.2016).

9. Centrul Naţional Anticorupţie - Centrul Naţional Anticorupţie (denumit în


continuare Centru) este un organ specializat în prevenirea şi combaterea corupţiei, a actelor conexe
corupţiei şi a faptelor de comportament corupţional. Centrul este un organ apolitic, nu acordă
asistenţă şi nu sprijină niciun partid politic. Centrul este independent în activitatea sa şi se supune
doar legii. Centrul dispune de independenţă organizaţională, funcţională şi operaţională în condiţiile
stabilite de lege. (LEGE cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie Nr. 1104 din 06.06.2002).

10. Notariatul - Notariatul este o instituţie publică de drept abilitată să asigure, în


condiţiile legii, ocrotirea drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor şi statului prin îndeplinirea
de acte notariale în numele Republicii Moldova. (LEGE cu privire la notariat Nr. 1453 din
08.11.2002).

11. Instituţiile penitenciare - Sistemul penitenciar este constituit din Departamentul


instituţiilor penitenciare, subdiviziunile acestuia, întreprinderile de stat din cadrul sistemului
penitenciar şi asociaţiile acestora.

12. Departamentul instituţiilor penitenciare exercită conducerea, coordonarea şi


controlul asupra realizării politicii de stat în domeniul punerii în executare a pedepselor penale
privative de libertate, măsurii arestului preventiv, sancţiunii arestului contravenţional, precum şi a
măsurilor de siguranţă aplicate deţinuţilor.

Subdiviziunile Departamentului instituţiilor penitenciare sînt:


a) instituţiile penitenciare;
b) instituţiile de cercetări ştiinţifice, de învăţămînt, medicale şi alte instituţii şi subdiviziuni
create special pentru asigurarea activităţii sistemului. Aceste subdiviziuni vor fi incluse în sistemul
penitenciar prin hotărîre de Guvern.
Funcţiile de pază, supraveghere, escortare şi transferare sub escortă a deţinuţilor în cadrul
sistemului penitenciar sînt exercitate de un serviciu specializat, aflat în subordinea Departamentului
instituţiilor penitenciare. (LEGE cu privire la sistemul penitenciar Nr. 1036
din 17.12.1996)

5. CETĂŢENII, SOCIETATE CIVILĂ ŞI ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

Obiective:

 familiarizarea cursantilor cu cele mai utile instrumente si tehnici care faciliteaza


colaborarea al cetatenilor si administratiei publice locale;
 intelegerea deplina a necesitatii utilizarii acestor instrumente

O democrație veritabilă presupune o conlucrare fructuoasă între cetățeni, societatea civilă și


administrația publică. Aceasta se realizează prin consultarea cetățenilor ăn luarea deciziilor.

Cetățeni – locuitorii unui stat care dețin cetățăenia acestui stat.


Societatea civila este formata din cetateni, asociati sub diferite forme, care au aceleasi
interese si care isi dedica timpul, cunostintele si experienta pentru a-si promova si apara aceste
drepturi si interese.

Principiul consultarii cetatenilor presupune implicarea cetatenilor in managementul deciziilor


si al ofertei de servicii.
Constituția RM în acest sens consfințește următoarele:
Articolul 23: Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În
acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.

Articolul 34Dreptul la informaţie

Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sînt obligate să asigure informarea corectă a
cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
Mijloacele de informare publică, de stat sau private, sînt obligate să asigure informarea corectă a
opiniei publice.

Articolul 109. Principiile de bază ale administrării publice locale


(1) Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe
principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice, ale
eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi ale consultării
cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.

Democratia participativa urmareste aducerea deciziilor cat mai aproape de beneficiari, care
sunt informati si consultati asupra modului cu de gestionare a autoritatii si resurselor publice.
Participarea cetatenilor la luarea deciziilor intr-o democratie cu traditie este un proces gradat,
care presupune două nivele de participare:

- Primul nivel al participarii este informarea, care presupune eforturi atat din partea
cetatenilor, cat si din partea administratiei;
- al doilea nivel se refera la consultarea cetatenilor, aceasta fiind actiunea autoritatilor pentru
identificarea necesitatilor cetatenilor, pentru evaluarea prioritatilor unor actiuni sau culegerea de
idei si sugestii privi nd o anumita problema.

LEGE Nr. 239 din 13.11.2008 privind transparenţa în procesul decisional stabilește că,
Transparenţa în procesul decizional se bazează pe următoarele principii:
a) informarea, în modul stabilit, a cetăţenilor, a asociaţiilor constituite în corespundere cu
legea, a altor părţi interesate despre iniţierea elaborării deciziilor şi despre consultarea publică pe
marginea proiectelor de decizii respective;

b) asigurarea de posibilităţi egale pentru participarea cetăţenilor, asociaţiilor constituite în


corespundere cu legea, altor părţi interesate la procesul decizional.

Transparenţa urmăreşte asigurarea unui acces mai larg al cetăţenilor la informaţiile şi


documentele aflate în posesia instituţiilor statului, participarea cetăţenilor la procesul decizional şi
asigurarea legitimitătii, eficacităţii şi responsabilităţii administraţiei faţă de cetăţean. Conceptul de
transparenţă a procesului decizional derulat în instituţii se referă la asigurarea accesului cetăţenilor
la documentele aflate în gestiunea instituţiilor statului precum şi la consultarea cetăţenilor cu privire
la adoptarea unor reglementări. Transparenţa, în sens larg, se referă la accesul liber la informaţie de
orice fel, la posibilitatea de a opta sub orice formă.
Autorităţile publice sînt obligate, după caz, să întreprindă măsurile necesare pentru asigurarea
posibilităţilor de participare a cetăţenilor, a asociaţiilor constituite în corespundere cu legea, a altor
părţi interesate la procesul decizional, inclusiv prin:

a) diseminarea informaţiei referitoare la programele (planurile) anuale de activitate prin


plasarea acestora pe pagina web oficială a autorităţii publice, prin afişarea lor la sediul acesteia într-
un spaţiu accesibil publicului şi/sau prin difuzarea lor în mass-media centrală sau locală, după caz;
b) informarea, în modul stabilit, asupra organizării procesului decizional;
c) instituţionalizarea mecanismelor de cooperare şi de parteneriat cu societatea;
d) recepţionarea şi examinarea recomandărilor cetăţenilor, asociaţiilor constituite în
corespundere cu legea, ale altor părţi interesate în scopul utilizării lor la elaborarea proiectelor de
decizii;
e) consultarea opiniei tuturor părţilor interesate de examinarea proiectelor de decizii, conform
prezentei legi.

Etapele principale ale asigurării transparenţei procesului de elaborare a deciziilor sînt:

a) informarea publicului referitor la iniţierea elaborării deciziei

b) punerea la dispoziţia părţilor interesate a proiectului de decizie şi a materialelor aferente


acestuia;

c) consultarea cetăţenilor, asociaţiilor constituite în corespundere cu legea, altor părţi


interesate;

d) examinarea recomandărilor cetăţenilor, asociaţiilor constituite în corespundere cu legea,


altor părţi interesate în procesul de elaborare a proiectelor de decizii;

e) informarea publicului referitor la deciziile adoptate.

Şedinţele din cadrul autorităţilor publice privind luarea de decizii sînt publice, cu excepţia
cazurilor prevăzute de lege. Anunţul referitor la desfăşurarea şedinţei publice va fi plasat pe pagina
web oficială a autorităţii publice, va fi expediat prin intermediul poştei electronice părţilor
interesate, va fi afişat la sediul autorităţii publice într-un spaţiu accesibil publicului şi/sau va fi
difuzat în mass-media centrală sau locală, după caz, conţinînd data, ora şi locul desfăşurării şedinţei
publice, precum şi ordinea de zi a acesteia. Anunţul referitor la desfăşurarea şedinţei publice se face
public cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării şedinţei.

În cazul situaţiilor excepţionale, al căror regim este stabilit de lege, precum şi în cazul actelor
ce urmează a fi adoptate de Comisia Electorală Centrală în perioada electorală, proiectele de decizii
urgente pot fi supuse elaborării şi adoptării fără respectarea etapelor prevăzute de prezenta lege.
Argumentarea necesităţii de a adopta decizia în regim de urgenţă fără consultarea cetăţenilor,
asociaţiilor constituite în corespundere cu legea, altor părţi interesate va fi adusă la cunoştinţa
publicului în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la adoptare, prin plasare pe pagina web a
autorităţii publice, prin afişare la sediul acesteia într-un spaţiu accesibil publicului şi/sau prin
difuzare în mass-media centrală sau locală, după caz.

Autorităţile publice vor asigura accesul la deciziile adoptate prin publicarea acestora în modul
stabilit de lege, prin plasarea acestora pe pagina web oficială, prin afişare la sediul lor într-un spaţiu
accesibil publicului şi/sau prin difuzare în mass-media centrală sau locală, după caz, precum şi prin
alte modalităţi stabilite de lege.

Societatea civila este o notiune care descrie forme asociative de tip apolitic si care nu sunt
parti ale unei institutii fundamentale ale statului sau ale sectorului de afaceri. Astfel, organizatiile
neguvenamentale - asociatii sau fundatii, sindicatele, uniunile patronale sunt actori ai societatii
civile, care intervin pe langa factorii de decizie, pe langa institutiile statului de drept pentru a le
influenta, in sensul apararii drepturilor si intereselor grupurilor de cetateni pe care ii reprezinta.

Cei mai multi oameni folosesc notiunea de societate civila in mod eronat sau restrictiv,
referindu-se ori la notiunea de civil (ca opus al celei de militar) ori numai la organizatiile
neguvernamentale. Astfel, in ultimii ani s-a simtit nevoia unei completari aduse notiunii, denumita
acum sectorul nonprofit, sau cel de-al treilea sector al societatii, unde primele doua sunt institutiile
fundamentale ale statului si sectorul de afaceri.

Societatea civila este cel mai simplu termen pentru a descrie un intreg sistem de structuri,
care implica cetateanul in diferitele sale ipostaze de membru intr-o organizatie neguvenamentala,
intr-un sindicat sau intr-o organizatie patronala.

Exemple de institutii ale societatii civile:

 organizatii nonguvernamentale (ong-uri)


 organizatii comunitare (community-based organizations)
 asociatii profesionale
 organizatii politice
 cluburi civice
 sindicate
 organizatii filantropice
 cluburi sociale si sportive
 institutii culturale
 organizatii religioase
 miscari ecologiste
 media

- See more at: http://www.civic.md/glosar/1722-societate-civila.html#sthash.fdC6G67p.dpuf

Societatea civilă din Republica Moldova se află în proces de tranziţie spre o prezenţă
instituţională durabilă în dezvoltarea naţională şi cea locală. Organizaţiile societăţii civile (OSC) se
afirmă tot mai vizibil ca partener plenipotenţiar în colaborarea cu autorităţile publice şi cu mediul
de afaceri atît la nivel naţional, cît şi pe plan local. Situaţia este influenţată, pe de o parte, de
profesionalismul, deschiderea şi implicarea activă a OSC din diverse domenii în soluţionarea
problemelor cu care se confruntă statul, iar pe de altă parte, de necesitatea implementării
standardelor europene care presupun o implicare activă a societăţii civile în procesul de luare a
deciziilor.
În Republica Moldova sînt înregistrate peste 8000 de organizaţii neguvernamentale, cu diferite
domenii de activitate, număr impunător care, la prima vedere, poate fi tratat drept indicator vizibil
al gradului de participare a cetăţenilor. Din acest număr însă doar o mică parte sînt organizaţii
active, majoritatea activînd în localităţi urbane şi concentrîndu-şi eforturile în special asupra
problemelor de importanţă naţională, mai puţin asupra celor de importanţă locală. OSC nu sînt
finanţate de către stat, depinzînd astfel de resurse financiare alternative, în special din partea
donatorilor internaţionali.
Domeniile de implicare a OSC trebuie să ţină în mod prioritar de elaborarea cadrului legislativ, a
politicilor de monitorizare şi de promovare a serviciilor sociale, precum şi de consolidarea
capacităţilor de advocacy şi lobby, care sînt indispensabile evoluţiei şi consolidării societăţii civile,
afirmării ei în calitate de partener al administraţiei publice într-un stat democratic de drept. Este
necesară, totodată, consolidarea eforturilor pentru dezvoltarea unei culturi a comunicării, a
participării şi a interacţiunii eficiente între sectorul asociativ şi administraţia publică atît de nivel
naţional, cît şi de nivel local.

Societatea Civila intareste legitimitatea democratiei, multiplica mijloacele de expresie a


intereselor, intareste constiinta si increderea cetatenilor in puterea lor, permite recrutarea si
formarea de noi lideri. Intr-un anumit sens, Societatea Civila pare a se sustine pe sine insasi si a nu
avea nevoie de stat. In realitate, numeroase fenomene nedorite in societate (Mafia,etc.) impun
existenta statului. Societatea politica intruchipata de stat apare in ipostaza de reprezentant al
Societatii Civile, in calitate de mandatar al "contractului social". Atit Societatea Civila cit si statul
au fiecare ratiunea lor de a fi si propria realitate autonoma, ceea ce nu exclude existenta
interactiunilor. - See more at: http://www.civic.md/glosar/1722-societate-
civila.html#sthash.fdC6G67p.dpuf