Cursul 1

Dreptul reprezinta ansamblul normelor obligatorii de conduita ce guverneaza raporturile

dintre membrii unei societati.

Dreptul roman reprezinta totalitatea normelor de conduite instituite/sanctionate de statul

roman in conformitate cu interesele proprietarilor de sclavi.

Aceste norme au constituit obiect de studiu aprofundat dupa caderea Imperiului Roman,
incepand cu sec VII e.n. La acea vreme, teritoriul Italiei facea parte din statul ostrogot, dar
ostrogotii aplicau principiul personalitatii legilor, principiu in virtutea caruia populatiile aflate
pe teritoriul ostrogot aveau posibilitatea de a isi utiliza in continuare propriul drept. In
consecinta, populatia din Italia a aplicat in continuare dreptul roman, desi statul roman se
prabusise la sfarsitul sec VI e.n.

In aceste conditii,intre sec VII-XI a avut loc la Ravenna primul demers de studiu sistematic
al Dreptului Roman sub forma unei scoli de drept ale carei lucrari nu le cunoastem in mod
direct,dar cu privire la care avem informatii indirecte. Juristii acestei scoli nu cunosteau
Digestele (cea mai importanta culegere de fragmente din operele jurisconsultilor clasici
romani, realizata in timpul imparatului Justinian - 530 e.n), drept consecinta, lucrarile acestei
scoli au avut un nivel stiintific scazut.

In sec X, la Pavia, a functionat o alta scoala de drept roman asupra careia avem informatii
indirecte, scoala ai carei juristi nu cunosteau Digestele si nu le aplicau. Se pare ca in acelasi
secol ar fi existat o scoala de drept roman si la Roma.

La sfarsitul sec XI, la Bologna, ia fiinta Scoala Glosatorilor (fondator: prof. Irnerius).

 Glosatori = oameni de stiinta, cunoscatori ai limbii latine, care prin notele pe care le
intocmeau cu privire la textele normelor romane, se straduiau sa explice profanilor
sensurile dispozitiilor Dreptului Roman

In cadrul acestei scoli au existat 2 curente de cercetare:

1) Unii glosatori se adresau direct normelor Dreptului Roman in forma lor pura, astfel
cum fusesera elaborate in epoca clasica
2) Studiul Dreptului Roman prin intermediul Digestelor,ce cuprindeau fragmente din
opera normativa a epocii clasice,dar care erau adaptate realitatii epocii post-clasice

Metoda de lucru adoptata era cea exegetica si consta in lamurirea cazurilor din textele
Dreptului Roman, caci pe glosatori ii interesa numai litera acelor norme, nu si finalitatea
lor practica. Cel mai reprezentativ glosator a fost Accursius, care a redactat o lucrare
monumentala intitulata Marea Glosa (sec XII – cuprindea 96.260 glose) ce ne-a fost
transmisa in mod direct.
In sec XIV, tot la Bologna ia fiinta Scoala Postglosatorilor (Bartoliana , dupa reprezentantul
Bartolo da Sassoferrato), care, spre deosebire de cea a Glosatorilor , a desfasurat o activitate
cu o profunda finalitate practica.

Postglosatorii urmareau ca prin aplicarea normelor Dreptului Roman sa solutioneze

conflictele din practica, iar in realizarea acestui demers ei nu se mai adresau normelor
Dreptului Roman ci gloselor intocmite de antecesori. Astfel, ei au creat un Drept Roman
falsificat ce rezulta din contopirea Dreptului Roman cu cutumele locale.

Metoda de lucru a postglosatorilor era cea dogmatica si consta in deducerea unor principii
generale din textele gloselor, principii ce erau ulterior folosite pentru solutionarea
conflictelor din practica.

Desi fondata in Italia, Scoala Postglosatorilor a inregistrat cele mai bune rezultate in
Germania, unde intre 1450-1550 germanii au abandonat dreptul lor traditional si au
adoptat dreptul roman conceput de bartolisti. In consecinta, in Germania se aplica un drept
roman denaturat -> Usus modernum pandectarum .

La inceputul Renasterii, studiile de drept roman au cunoscut noi tendinte, astfel ca in sec XV-
XVI in Franta ia fiinta Scoala Istorica a Dreptului Roman (fondator Andre Alciat), iar prin
intermediul acestei scoli au fost revazute studiile de drept roman si a fost inlocuita latina
barbara a bartolistilor cu una mai evoluata.

Intre timp aparusera noi surse de cunoastere a Dreptului Roman clasic, cum ar fi :

- Sentintele lui Paul

- Prescurtarile lui Valerius Probus

Juristii acestei scoli nu au cercetat numai litera textelor, ci s-au raportat si la izvoarele
literare si filosofice ale dreptului, cercetand astfel fenomenul juridic in cadru mai larg. Un
ilustru reprezentant, Jacques Cujas, a incercat sa reconstituie operele jurisconsultilor clasici
romani pornind de la fragmentele cuprinse in Digeste, demers continuat si finalizat de
romanistul german Otto Lenel, materializat in Palingenesia Juris Civilis.

In sec XIX, in Germania, la Marburg, a luat fiinta Noua Scoala Istorica a Dreptului Roman
(fondator Friedrich Karl von Savigny) ce cerceteaza dreptul nu numai in finalitatile sale
practice, dar si in relatie cu alte norme sociale, apropiindu-se de o metoda stiintifica de
cercetare.In cercetarea sa, scoala a intalnit si anumite limite,deoarece profesorii pretindeau ca
originea dreptului s-ar afla in spiritul poporului. In acceptiunea lor, statul era un factor
eminamente pasiv, ce nu are voie sa legifereze, ci doar sa ia act de vointa poporului si sa o
imbrace in haina juridica.

La sfarsitul sec XIX, mari romanisti in Europa:

- Theodor Mommsen (Germania)

- Rudolf von Jhering (Germania)
- Paul Frederic Girard (Franta)
 - Pietro Bonfante (Italia)

In Romania, primul studiu sistematic al Dreptului Roman a fost realizat de Titus Livius
Maiorescu – lucrare la adresa operelor lui Simion Barnutiu, Dreptu publicu românescu, prin
care a demonstrat ca are cunostinte solide de Drept Roman.

Alti importanti romanisti romani:

- Stefan Longinescu
- Constantin Stoicescu
- Ion Catuneanu

Dupa Al Doilea Razboi Mondial, romanisti romani:

- Constantin Tomulescu (Bucuresti)

- Mihail Jacota (Iasi)
- Vladimir Hanga (Cluj)