Sunteți pe pagina 1din 6

Cursul 9

Persoanele
Conceptul de personae desemneaza subiectele raporturilor juridice caci, la viata juridica a unei
societati, oamenii participa fie individual, ca personae fizice, fie organizati in colective, ca
personae juridice (art 25 din NCC).

In Dreptul Roman exista deosebiri calitative dpdv al continutului conceptului de persoana caci,
daca in dreptul modern, orice persoana este subiect de drept, in dreptul roman nu toti membrii
societatii erau socotiti personae.

Cuvantul persoana are o etimologie ciudata, care provine de la personare (= pentru a rasuna),
sintagma ce desemna o masca pe care actorii o purtau in timpul reprezentatiilor de teatru. In
Antichitate, spectacolele se dadeau sub cerul liber si, pentru a se putea face auziti de catre public,
actorii purtau o masca speciala destinata a le amplifica vocea (personare). Prin analogie, romanii
au considerat ca si cei care participa la viata juridical joaca teatru pe scena dreptului.

La romani, pt a putea participa la viata juridica, trebuia sa dispui de personalitate, care se numea
caput, dar nu toti oamenii aveau caput, caci si in randul oamenilor liberi existau diferentieri care
tineau fie de categoria sociala din care faceau parte, fie originea etnica, fie chiar atitudinea fata
de statul roman. Despre sclavi nici nu putea fi vorba, deoarece erau socotiti un rem.

Pt. ca o persoana sa aiba caput, trebuia sa intruneasca cumulativ trei cerinte:

 sa aiba status libertatis (calitatea de om liber);


 status civitatis (calitatea de cetatean roman);
 status familie (calitatea de sef al unei familii civile romane sau cel putin de membru al
unei asemenea familii; doar cetatenii care erau si capes familie aveau caput complet)

Romanii au cunoscut si distinctia ditnre capacitatea de folosinta sic ea de exercitiu; adica


distinctia dintre capacitatea de drept si capacitatea de fapt, dar nu au avut o terminologie speciala
(art 34, 37 din NCC).

Inceputul personalitatii avea loc la momentul nasterii unei personae. In mod exceptional,
personalitatea putea incepe si anterior acestui moment din momentul conceptiei; exceptie
formulata in baza unui text al lui Paul, preluat ca atare in dreptul modern si care spune: “In fans
conceptus pro nato habetur quoties decommodis eius agitur” = copilul conceput se considera ca
si nascut ori de cate ori este vorba despre interesele sale. Potrivit acestei exceptii, in cazul in care
tatal unui copil conceput, dar nenascut, murea inaintea nasterii copilului, dupa nastere copilul
participa la succesiunea tatalui sau alaturi de fratii sai déja nascuti.

In ceea ce priveste incetarea personalitatii, aceasta inceta la moartea persoanei, dar si de la


aceasta regula exista o exceptie formulata in baza unui text al lui Ulpian: “Hereditas iacens
personam defuncti” = ereditatea jacenta (reprezinta mostenirea deschisa si neacceptata inca)
prelungeste personalitatea defunctului. Problema acestei mosteniri ridica o problema serioasa la
romani deoarece, in conceptie romana, nu exista patrimoniu fara titular, iar un bun care nu avea
titular era socotit ca fiind res nullius (lucrul nimanui) si putea fi dobandit in proprietate de catre
primul venit. Pt. a evita ca patrimonial succesoral sa fie socotit res nullius, au considerat ca
personalitatea defunctului se preungeste si dupa moartea sa, el continuand sa ramana titularul
patrimoniului, pana in momentul acceptarii succesiunii (art. 35, 36, 412 din NCC).

Distinctia esentiala in material membrilor societatii era aceea intre oameni liberi si sclavi. Sclavii
aveau un statut juridic unitar, spre deosebire de oamenii liberi care aveau un statut juridic
neomogen. Existau mai multe izvoare ale sclaviei. Unul dintre acestea era nasterea, care avea
doua reguli:

 cu privire la copilul nascut in casatorie, se aplica regula ca acesta dobandea condtia


juridical a tatalui sau din momentul conceptiei;
 cu privire la copilul nascut in afara casatoriei, se aplica regula ca acesta dobandeste
conditia juridica a mamei sale, din momentul nasterii.

Sclavii nu se puteau casatori valabil, ceea ce insemna ca sclava nastea in afara casatoriei, copilul
ei fiind mereu sclav.

Un alt izvor al sclaviei era razboiul, caci prizonierii de razboi erau vanduti ca sclavi de catre
cvestori.

Faptele pedepsite cu pierderea libertatii duceau la sclavie. Aceste fapte erau insolvabilitatea
debitorului, care era executat silit prin manus iniectio; situatia furtului prin in fragrant delict;
dezertorul; nesupusul la incorporare; dar si cazul prevazut de Claudian, prin care se mentioneaza
ca o femeie intretinea raporturi cu sclavul altuia si nu le intrerupea dupa 3 somatiuni succesive,
primate din partea stapanului, devenea la randul ei sclava a acelui stapan. Acest rationament a
fost de drept civil deoarece o relatie de durata ar fi presupus nasterea unui copil. Ori acest copil
ar fi dobandit conditia juridica a mamei, ceea ce il prejudicia pe stapan, care se vedea prejudiciat
de fructul sau.

Un alt caz era acela al escrocheriei, prin care doi cetateni pretindeau ca unul dintre ei e sclav, iar
celalalt sa il vanda urmand ca dupa aceasta, pretinsul sclav sa isi redobandeasca situatia de om
liber si sa imparta banii cu vanzatorul. Romanii au decis ca pretinsul sclav sa isi piarda calitatea
de om liber, ramanand sclav.

Conditia juridica a sclavului era aceea de res, prin care stapanul putea face orice act de dispozitie
inter vivos sau mortis causa cu privire la acesta (ipotecare, gajare, vindere, inchiriere etc),
precum si dreptul de a-l pedepsi si chiar ucide in baza lui ius vitae ac necis.
Cu timpul, romanii au devenit mai concesivi, inclusiv in materia capacitatii juridice a sclavilor,
din interesul de a valorifica aptitudinile comerciale ale sclavilor, cu precadere ale scalavilor
proveniti din Oricent, care erau buni negociatori, astfel ca au procedat la fel cum au procedat in
cazul fiilor de familie pt a le spori capacitatea juridica (a se vedea actiunile formulare cu
transpozitiune.) Sclavii au dobandit si dreptul de a detine unele bunuri (peculium = suma de
ubnuri asupra carora sclavul avea exclusivitate dar care, formal-juridic apartineau lui dominus).
In fapt, dup ace agoniseau o viata, sclavii erau dezrobiti in schimbul peculiului.

Din texte rezulta ca sclavii erau desemnati fie cu famulus, homo, minister sau servus, toate avand
acelasi sens.

Oamenii liberi

La origine, in Epoca Veche, doar cetatenii romani se bucurau de libertate, aceasta confundandu-
se atunci cu cetatenia. Ulterior, conditia juridica a oamenilor liberi s-a diversificat spre sfarsitul
Epocii Clasice, astfel ca oamenii liberi au fost impartiti in doua categorii:

 cetateni;
 necetateni la randul lor se imaprteau in latini si pregrini.

Atat cetatenii, cat si necetatenii puteau fi ingenuni sau dezrobiti, asa cum la origine era socotit
ingenuu cel nascut din parinti care fusesera mereu liberi, ulterior sensul fiind amendat si fiind
socotit ingenuu sic el nascut din partinti liberi, chiar daca acestia, in trecut, fusesera sclavi.

In afara oamenilor liberi mai exista o categorie intermediara si din care faceau parte oclonii si
oamenii liberi cu o conditie juridica speciala.

Cetatenii erau cei care exercitau plenitudinea drepturilor civile si politice. Elementele de
identificare a cetatenilor erau numele si vesmantul. Cetatenii aveau un nume extrem de complex,
ce cuprindea trei componente: trianomina, indicatiunea filiatiunii si indicatiunea tribal.
Trianomina avea trei component: prenomen, cognomen sin omen gentilicium. Prenomen era
numele prin care o persoana se individualiza in sociatate. Cognomen era numele pri ncare
persoana se individualiza in familie si desemna, de fapt, porecla, caci romanii aveau obiceiul de a
da acelasi prenoem acelorasi copii si, pt a-i distinge, ii porecleau. Nomen gentilicium se refera la
ginta din care face parte familia persoanei.

Indicatiunea filiatiunii arata numele tatalui, iar cea tribal arata tribul, in sens de cartier, in care
cetateanul isi exercita dreptul de vot. Un exemplu de nume complet era cel al lui Cicero: Marcus
Tullius Marcifilius Cornelia tribu Cicero (Cicero era porecla).

Vesmantul era toga proprie cetateanului roman care era fie din lana alba (pt cetatenii obisnuiti),
fie purpurie (in cazul magistratilor).
Cai de dobandire a cetateniei

Izvorul originar de dobandire a cetateniei era nasterea. Cetatenia se mai putea dobandi si prin
beneficial legii caci, romanii au dat unele legi prin care au aratat ce conditii trebuie sa
indeplineasca o peroana pt a devein cetatean roman.

De asemenea, cetatenia se mai putea dobandi si prin naturalziare, care intervenea cand se dadea
o lege speciala pt acordarea cetateniei unei/unor persone determinate.

Dezrobirea era o ultima cale de dobandire a cetateniei, unde se aplcia regula ca sclavul dezrobit
dobandeste conditia juridical a stapanului sau.

Cauze de pierdere a cetateniei

Principala cauza era prierderea libertatii, dar mai exista si principiul inadmisibilitatii dublei
cetatenii. Romanii nu admiteau ca cetateanul roman sa mai aiba si o alta cetateniei, iar daca se
intampla acest lucru, cetateanul roman isi pierdea cetatenia in momentul dobandirii celei de-a
doua cetatenii. Exemplul: un sclav grec luat prizonier la romani, vandut ca sclav dar care fiind
extrem de capabil a fost dezrobit si a ajuns chiar senator. In aceasta calitate, el s-a dus cu o solie
la Atena, numai ca, in Antichitate, prizonierul de razboi reintors in patrie redobandea conditia
juridica de dinainte de prizonierat. Ajuns in Grecia, Menandru a devenit cetatean Grec. Intors la
Roma, a constatat ca nu mai e cetatean roman.

Cetateanul roman pedepsit cu exilul isi pierdea si cetatenia, cum este cazul lui Ovidius.

Ultimul caz de peirdere a cetateniei era cazul cetateanului roman predat dusmanului si neprimit
de catre acesta. De fapt, aici exista un artificiu juridic al romanilor: se mai intampla ca romanii
sa piarda o batalie, moment in care se incheia un tratat de pace. Atunci cand un general venea la
Roma cu un astfel de tratat, romanii nu il primeau deoarece considerau un astfel de tratat ca fiind
umilitor si il trimiteau inapoi la dusman pe generalul respectiv cu mesajul ca ei nu inteleg sa
respecte acest tratat si ca, daca doreste, dusmanul isi exercita razbunarea asupra generalului.
Adesea generalul era trimis inapoi la Roma, moment in care romanii ii retrageau cetatenia, dar cu
efect retroactiv, pt a se considera ca, in momentul incheierii acordului, generalul nu era cetatean
roman si nu putea reprezenta Roma.

De-a lungul timpului, romanii au dat mai multe legi de acordare a cetateniei. In urma rascoalei
cetatilor din Italia, romanii s-au vazut nevoiti ca in sec I sa dea legile Iulia si Plautia Papilia,
prin care au acordat cetatenia aproape tuturor locuitorilor liberi din Peninsula. Ulterior, in anul
212 imparatul Caracala a dat un edict prin care a acordat cetatenia tuturor locuitorilor lberi ai
imperiului, masura data in scopuri fiscale. Nu au dobandit cetatenia peregrinii dediticii si latinii
iuniani.

Latinii - initial, acest termen desemna atat conditi juridical, cat si conditia etnica a unei
personae. Cei mai vechi latini au fost latinii veteres si care ii cuprindeau pe vechii locuitori ai
Latiului si care erau rude de sange cu romanii. Din aceasta cauza, acesti latini aveau o conditie
juridica mai buna decat a altor latini, deoarece beneficiau de ius comercii, ius conubii si ius
sufragii.

O conditie asemanatoare o aveau si acele colonii fondate de Roma in Pen. Italica pana in 268 ien.

O alta categorie de latini era cea a latinilor iuniani, care cuprindea coloniile fondate dupa 268 ien
si care aveau doar ius comercii si care erau sclavi dezrobiti fara respectarea normelor solemne).

Mai existau latinii fictivi, in care erau inclusi latinii din provincii si care aveau conditia juridical
a latinilor iuniarii. Acasta categorie era rodul unei fictiuni, caci ei erau considerate rude de sange
cu romanii, desi nu aveau nicio legatura cu ei.

In ceea ce priveste conditia juridica, se spunea ca traiesc liber, dar mor sclavi, in sensul ca nu
puteau dispune testamentar de bunurile lor, care reveneau fostilor lor stapani.

Peregrinii erau oameni liberi nici cetateni, nici latini. Existau peregrinii obisnuiti, care puteau
aplica intre ei dreptul propriu, in relatie cu romanii puteau aplica dr. gintilor, puteau veni la
Roma si chiar devein cetateni. Cealalta categorie era cea a peregrinilor dediaticii in care intrau
cei care se opusesera cu arma pretentiilor de dominatie ale romanilor si care isi pierdeau
posibilitatea aplciarii dreptuui propriu, nu puteau deveni vreodata cetateni, nu puteau aplica dr.
gintilor si nu puteau veni la Roma.

In aceeasi categorie, romanii ii cuprindeau pe sclavii care fusesera dezrobiti, dar care suferisera
in timpul sclaviei o pedeapsa infamanta: o fapta pt care fusesera arsi cu fierul rosu.

Dezrobitii erau sclavii eliberati de stapanii lor. Dezrobirea era rezultatul unui calcul economic
si n ua generoitatii, deoarece intretinerea sclavilor devenise foarte costisitoare, iar prin modul in
care romanii au conceptu dezrobirea arta ca acest statut nu schimba statutul dezrobitilor deoarece
si dupa elbierare, sclavul ramanea dependent de fostul sau stapan, atat cu persoana, cat si cu
bunurile sale.

In terminlogia romana, dezrobitul se numea libert, iar stapanul – patron.

Prima foarma de dezrobire era dezrobirea vindicta/ cu nuiaua si avea loc in cadrul unui proces
fictiv in care dominus se prezenta cu slcavul la magistrat, in fata caruia rostea urmatoarea
formula “hunct hominem liberum esse vollo” = doresc ca acest sclav sa fie eliberat. El isi
onsotea aceasta formula de efectuarea unor gesture ritual, il invartea pe sclav in jurul propriei
sale axe, apoi ii dadea o pereche de palme, dupa care magistratul rostea cuvantul adico, ratificand
actul dezrobirii.

O alta forma de dezrobire era dezrobirea censul, care avea loc odata uc recensamntul bunurilor si
al persoanelor. Intrucat registrul de recensamant avea o coloana a bunurilor si alta a persoanelor,
dezrobirea se facea prin trecerea sclavului de la rubrica bunulor la cea s sclavilor, sub semantura
lui patronus.

Ultima forma de dezrobire era dezrobirea testamanto – dezrobirea realizata printr-o clauza
mentionata in testament. Aceasta dezrobire era de doua feluri: directa (atunci cand testatorul
dispunea ca, la moartea sa, sclavul sa devina liber) si indirect (testatorul dispunea ca un
mostenitor al sau s ail dezrobeasca pe un sclav printr-un act ulterior si distinct de testament; pt
sclav aceasta forma era mai dezavantjoasa, deoarece el ramanea cu un patron).

Conditia juridica a dezrobitilor era exprimata prin cuvintele bona, obsecvium si opere.

Prin cuvantul bona erau desemante drepturile patronului asupra bunurilor dezrobitului, caci
patronul a putut dispune lbier de bunuriel dezrobitului chiar I ntimpul vietii acestuia. Ulterior,
acest drept –a restrains, astfel ca patronul nu il putea decat mosteni si numai daca el murea fara
mostenitori.

Cuvantul obsecvio desemna obligatia de respect pe care dezrobitul o avea fata de fostul sau
stapan, obligatie in virtutea careia fie nu avea nici macar dreptul de a-l chema in judecataa pe
fostul sau stapan si care era grav-pedepsita in caz de incalcare, patronul putand sa il ucida pe
libert.

Cuvantul opera desemneaza serviciile pe care dezrobitul era dator sa le presteze in continaure
fostului sau stapan: opere oficiales (serivicii obisnuite) si opera faberes (service icare necesitau o
calificare).

La Roma era o mare onoare sa ai un cortegiu funerar impresionant. Astfel, patronus dezrobea mii
de sclavi cu conditia ca acestia sa ii petreaca e ultimul drum. Acest principiu cotnravenea
principiului statului sclavagist, statul roman dand legi impotriva acestui fenomen: legea Aelia
sentia si legea Fufia Caninia. Prin legea Aelia sentia cetateanu lcare facea dezrobirea trebuia sa
aiba cel putin 20 de ani, iar sclavii 30 de ani. Se mai prevedea ca dezrobitii care suferisera o
pedeapsa infamanta nu vor devein cetateni, ci peregrine dediticii, fiind anulate acele dezrobiri
care fusesera facute ob fraudem creditorum (cu fraudarea intereselor stapanului).

Prin legea Fufia Calinia se prevedea ca testatorul poate dezrobi un numar proportional de sclavi
cu nr total de sclavi de care dispunea, dar acest numar nu putea depasi 100 de dezrobiti.

S-ar putea să vă placă și