Cursul II

Esenta dreptului sclavagist

Distinctia dintre dreptul public si dreptul privat a fost cunoscuta si de romani,transmitandu-se
o definitie celebra a lui Ulpian (Ulpius Domitius, jurisconsult al ep clasice): “Publicum ius
est quod ad statum rei romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem.” [“Dr
public este cel care priveste organizarea statului roman, iar cel privat este cel care priveste
interesele fiecaruia”]

Aceasta definitie este partial corecta, dar si criticabila,intrucat tinde sa infatiseze dreptul, cel
putin dreptul privat, ca fiind un drept, un instrument destinat sa apere la fel interesele tuturor
membrilor societatii. Ulpian omite sa observe ca dreptul exprima interesele fortei sociale
detinatoare a puterii politice, interesele titularilor puterii politice,caci prin intermediul
dreptului acestia isi exercita puterea, isi consolideaza pozitia in societate si isi protejeaza atat
interesele cat si privilegiile in raport cu celelalte categorii sociale.

Criteriul corect de delimitare intre dreptul public si cel privat il reprezinta sfera de
reglementare, caci dreptul public reglementeaza raporturile sociale stabilite intre stat pe de o
parte ca titular al puterii si pe de alta parte celelalte subiecte de drept, pe cand dreptul privat
reglementeaza raporturile sociale stabilite intre persoane fie ele persoane fizice sau juridice,
raporturi care de regula au un continut patrimonial, adica exprimabil in bani.

Dreptul privat se aplica unei sfere distincte a raporturilor sociale, caci el reglementeaza
raporturile sociale patrimoniale dar si conditia juridica a persoanei precum si raporturile dintre
persoane ce se stabilesc cu ocazia judecarii proceselor private.

Influenta dreptului privat roman asupra evolutiei dreptului romanesc

1.Epoca formarii poporului roman si a dreptului sau obisnuielnic (cutumiar) pe un
fond juridic de drept roman.

2.Epoca dreptului feudal scris romanesc.

3.Epoca elaborarii codurilor moderne (cele 2 coduri civile: 1864 si 2011).

Epoca formarii poporului roman si a dreptului sau obisnuielnic (cutumiar)

pe un fond juridic de drept roman

In Dacia Traiana in procesul sintezei etnice dintre civilizatia daca si cea romana s-a petrecut si
un fenomen de sinteza juridica, asimilandu-se in cadrul acesteia unele institutii ale dreptului
privat roman.
Initial, la inceputul stapanirii romane in Dacia, normele romane erau rezervate exclusiv
cetatenilor romani aflati in Dacia, dar cu timpul, pe masura intrepatrunderii etnice intre cele
doua popoare si al sintezei juridice care a inceput sa se produca, aceste norme de drept roman
au fost aplicate si populatiei autohtone, dovada in acest sens fiind documentele intitulate
Tripticele din Transilvania (tablite cerate ce au fost descoperite la Alburnus Maior
[Rosia Montana] intre 1786-1855 ) si care reprezinta de fapt o culegere de contracte de
vanzare-cumparare, imprumut, depozit, muncasi care permit concluzia ca la jumatatea sec
al II-lea e.n. in Dacia se afla in plin proces de aplicare un drept nou bazat pe elemente ale
dreptului roman, elemente asupra carora cutuma locala si-a exercitat influenta.

Din aceasta interactiune rezulta institutii juridice noi,cu o fizionomie originala si chiar cu o
functie superioara normelor dreptului privat roman.In aceasta etapa asadar, influenta dr roman
s-a petrecut pe cale directa, nemijlocita.

Epoca dreptului feudal scris romanesc

Acesta nu a mai fost insa cazul in cea de-a doua etapa de asimilare a dreptului, cand, dupa
formarea statelor feudale romanesti influenta dr roman nu a mai fost directa, ci una indirecta,
ea fiind realizata prin filiera bizantina, caci dupa moartea lui Iustinian (565) Imperiul Roman
de Rasarit s-a bizantinizat -> Imp. Bizantin, relatiile sclavagiste au fost inlocuite cu relatiile
feudale, lb latina a fost inlocuita cu limba greaca iar normele dreptului roman ne-au parvenit
prin aceasta filiera bizantina

Aceasta influenta mediata s-a realizat prin intermediul legiuirilor bizantine, din care se cuvin
a fi mentionate mai importante Prohironul si Epanagoga date de Vasile Macedoneanul,
Bazilicalele in timpul lui Leon al II-lea Filosoful si Hexabiblul lui Constantin
Armenopol(1345). Aceste 5 monumente de drept feudal bizantin au influentat substantial
aparitia dreptului feudal romanesc scris, cele mai importante pravile laice romanesti aparand
ca rezultat al acestei influente: Cartea Romaneasca de Invatatura (1646), Indreptarea
Legii (1652), Pravilniceasca Condica (1775), Codul Calimach(condica tivila a moldovei)
(1817) si Legiuirea Caragea 1818).

Epoca elaborarii codurilor moderne (cele 2 coduri civile: 1864 si 2011)

Cu timpul s-a constatat ca noile raporturi economice create dupa revolutiile burgheze nu mai
pot fi reglementate de un drept feudal care nu se adresase unei societati intemeiate pe
proprietatea privata si productia de marfuri, motiv pt care, in vederea elaborarii noilor
reglementari apte sa slujeasca noilor raporturi economice si sociale, s-a facut din nou apel
direct la dreptul roman, iar primul nostru cod civil, Codul Civil Alexandru Ioan (1864),
intrat in vigoare 1865) a fost elaborat dupa modelul Codului Civil Napoleon (1804) si atat
comisarii lui Napoleon, cat si comisarii lui Cuza s-au adresat in demersul lor direct normelor
dreptului roman, in special Digestelor de unde au preluat nealterate constructii juridice,
categorii si principii ce serveau perfect exprimarii juridice a noilor realitati caracterizate
printr-o economie bazata pe o sustinuta productie de marfuri si pe o economie de schimb in
plina dezvoltare. Aceasta preluare directa se resimte in special in materia bunurilor si a
obligatiilor.

In 2011, a aparutNoul Cod Civil (adoptat prin legea nr 287/2009 si pus in aplicare prin
legea nr 71/2011, intrand in vigoare la 1 Octombrie 2011) care preia aceleasi principii,
categorii si constructii juridice.

Director biblioteca – vizite la biblioteca . Laurentiu Stan de programat.

Diviziunile dreptului roman

Diviziunea fundamentala a dreptului,confirmata si de Cicero “summa divisio”(diviziunea
fundamentala) este aceea intre drept public si drept privat. Ulpian la randul sau ne arata ca
dreptul privat se imparte in dreptul civil (ius civile), dreptul gintilor (ius gentium) si dreptul
natural (ius naturae).

Ius civile – in decursul timpului a fost susceptibil de mai multe sensuri.

Intr-o prima acceptiune,prin ius civile se intelegea totalitatea normelor juridice aplicabile
exclusiv intre cetatenii romani,motiv pt care ius civile a mai fost denumit si ius quiritium
(dupa numele vechilor cetateni romani care se numeau quiriti). In primele secole ale epocii,
romanii aveau un sistem social si juridic ermetic, inchis, intrucat ei nu recunosteau strainilor
niciun drept si, mai mult decat atat,orice strain venit la Roma cadea automat in sclavie.

Explicatia unei asemenea atitudini prezida in caracterul natural inchis al economiei romane, in
care schimburile si contactele cu alte comunitati erau sporadice. Mai mult decat atat, pentru a
face strainilor inaccesibil dreptul roman, romanii l-au incarcat de solemnitati si de un
formalism excesiv, formalism care se caracteriza printr-o reglementare foarte precisa si printr-
un mod extrem de complicat de incheiere a actelor juridice,care presupunea recurgerea la
formule solemne si la simboluri, devenind inaccesibila strainilor.

In mod firesc, datorita acestor complicate formalitati,actele juridice se incheiau anevoios, iar
ritmul vietii juridice, in consecinta, era unul foarte lent. Catre sfarsitul republicii insa, la
Roma are loc ceea ce s-a numit revolutia economica in cadrul careia productia de marfuri si
schimburi au dobandit o mare dezvoltare si in consecinta, relatiile cu strainii s-au extins tot
mai mult. In aceste noi conditii, vechiul drept civil, rigid si formalist devenise anacronic,
transformandu-se intr-o piedica in calea dezvoltarii relatiilor de schimb,motiv pt care romanii,
pt a adapta vechiul drept civil la noile imprejurari economice au recurs la sprijinul
magistratilor si in special la praetor (cel mai important magistrat judiciar roman), care au
savarsit o serie de reforme prin care au explicat, completat si chiar modificat implicit vechile
reglementari, astfel incat acestea sa devina aplicabile noilor realitati (caracter dogmatic). Pe
de alta parte, si regimul strainilor la Roma s-a schimbat, romanii instituind ospitalitatea si
clientele pt acestia. Era considerat oaspete strainul care venea la Roma pt o perioada
determinata, de regula cateva zile, si care pt a nu cadea in sclavie trebuia sa se puna sub
autoritatea unui cetatean roman de vaza. Client era socotit acel strain care venea la Roma pt o
perioada mai indelungata,uneori pt totdeauna ,si care in acest scop trebuia sa apeleze la un
cetatean roman important, numit patronus, care sa-l garanteze atat cu reputatia sa, cat si cu
bunurile sale, acordandu-I chair si sprijin in probleme juridice.

Intr-o a doua acceptiune, ius civile s-a inteles dreptul izvorat din interpretarea jurisconsultilor.
In aceasta acceptiune dreptul civil cuprinde normele si principiile de drept create de
jurisconsulti cu ocazia solutionarii unor cazuri noi prin interpretarea creatoare a normelor
vechi de drept civil.

Un al treilea sens,romanii desemnau prin ius civile chiar intregul drept privat, cu exceptia
celui izvorat din edictele magistratilor, acesta configurandu-se ca o ramura de drept distincta,
numita drept pretorian.

Ius gentium – un drept creat tot de romani pt a fi aplicabil in raporturile dintre cetatenii
romani si straini/necetateni(peregrini)

Aceasta ramura a dreptului privat roman se dezvolta ca urmare a extindere relatiilor romanilor
cu strainii, in contextul dezvoltarii relatiilor comerciale. Se poate spune ca ius gentium
reprezinta o replica la adresa lui ius civile, care era rigid si formalist, din cauza ca dreptul
gintilor se caracterizeaza prin suplete, elasticitate si prin simplitatea si eficienta
institutiilor sale. Spre deosebire de ius civile, dreptul gintilor pune in centrul sau vointa
umana, factorul subiectiv uman, iar actele incheiate potrivit dreptului gintilor se incheie in
marea lor majoritate prin simpla manifestare de vointa a partilor contractante, fara a mai
fi necesare formule solemne, simboluri sau gesturi rituale.

Aceste certe avantaje i-au determinat chiar pe romani sa aplice in raporturile dintre ei normele
dreptului gintilor, practica ce s-a amplificat tot mai mult, ajungandu-se ca, in epoca post-
clasica, dreptul gintilor sa inlocuiasca cu totul vechiul drept civil.

Din texte reiese ca uneori ius gentium era utilizat si in sensul care astazi se da dreptului
international public, marturie in acest sens fiind afirmatia lui Titus Livius: “dreptul
gintilor ar fi dreptul aplicabil in raporturile dintre cetati” (state), iar din alte texte reiese
ca uneori romanii confundau dreptul gintilor cu dreptul natural.

Ius naturae – concept care la romani desemna un sistem de principii valabil pentru toate
popoarele si pentru toate timpurile.Ulpian chiar sarja si spunea ca “dreptul natural ar fi un
drept aplicabil tuturor vietuitoarelor”.
Romanii au ajuns la dreptul natural in urma contractului cultural avut cu filosofia greaca, si in
special cu filosofia stoica ,si din aceasta pricina conceptul de ius naturae are o valoare mai
mult filosofica decat una practic juridica. De fapt, la o analiza atenta, conceptul de ius naturae
ca drept aplicabil tuturor oamenilor si popoarelor, este un concept atat fantastic cat si fals.
Este fantastic pt ca in mod obiectiv romanii nu au putut cunoaste toate popoarele
contemporane lor, pt a putea crea un sistem de drept aplicabil tuturor; este fals pt ca si in
ipoteza in care ei ar fi putut face acest lucru, nu toate popoarele se aflau la acelasi nivel de
dezvoltare economica pt a le putea fi aplicat acelasi drept. De aceea spunem ca in realitate,
conceptul de ius naturae ramane cantonat in sfera pur teoretica, fara a avea valente in
reglementarea juridica propriu-zisa.

Dar, din texte reiese ca uneori dreptul natural era desemnat ca fiind “aequm et
bonum”(echitabil si bun), iar din aceasta perspectiva a echitatii,putem spune ca intr-adevar
dreptul natural a avut reflexe si pe plan practic si avem in vedere situatia in care praetorul era
confruntat cu solutionarea unui litigiu in care reclamantul formula pretentii pentru care
praetorul in edictul sau nu gasea o formula corespunzatoare. La romani, fiecarei
pretentii,fiecarui drept subiectiv ii corespundea un anumit tip de formula care se afla in edictul
praetorului (un fel de program de activitate) si la care praetorul recurgea ori de cate ori
organiza un proces in care se invoca un atare drept.

Conceptul de ius naturae a fost valoros si in epoca revolutiei burgheze pt ca el evoca un drept
comun pt toate fiintele omenesti si propovaduia implicit egalitatea tuturor in fata legilor,
idee care a fost dezvoltata in epoca revolutiei burgheze(franceze) si care a stat la baza teoriei
contractului social al lui J.J. Rousseau.

Documentele dreptului romanroman :

-texte epigrafice

-papiri

-texte istorice si literare

Textele epigrafice constau in inscriptii gravate pe marmura, bronz sau tablite de ceramic si
care ne transmit informatii despre viata romanilor, cat si textele unor acte oficiale, inclusive
legi. Cele mai importante au fost :

- Lex colonae genitivae Juliae

-Tabula Hebana – textul unei reforme electorale din epica lui Octavian August

-Lex de imperio Vespasiani- table de bronz descoperita la Roma care se refera la puterile cu
care a fost investit imparatul Vespasiani

-Tabulae Herculanensis – textele a doua senatus consultae

-Lex rubria de Gallia cisalpine

-Triplicele din Transilvania (cele mai importante)

Papyiri – cuprindeau deseori texte oficiale, acte importante , samd. Papirusului importante.

-Papirusul cuprinzand edictul imparatului Caracalla din 212 e.n. prin care a acordat cetatenia
romana aproape tuturor locuitorilor liberi ai imperiului.

-Papirusul din 1816 din biblioteca episcopala de la Verona de catre Niebuhr, care era un
manifest palimpsest(a carui scriere fusese stearsa, scriindu-se peste alt text). Textul de pe
manuscris era unul religios, dar prin unii reactivi chimici, Niebuhr a reusit sa releve scriererea
originala , descoperind lucrarea jurisconsultului roman Gaius intitulata “Institutae”. Partea
finala insa a fost distrusa iremediabil. Numai intamplarea a facut ca in 1932 ca Norsa sa
descopere un alt papyrus care cuprindea scrieri de-ale lui Gaius.(Gaius din Egipt)

Texte istorice si literare care cuprindeau elemente de practica judiciara.

Istorici

-Titus Livius

-Tacit

-Suetonio

-Sallustio

-Cornelius Nepos

-Caesar

-Pliniu

Literari

-Calo

-Lucretiu

-Horatiu

-Torentiu