Bartolomeo Diaz (1451 – 1500)

Dacă ar exista o expresie care să îl definească cel mai bine pe portughezul Bartolomeo Diaz (Bartolomeu
Dias), aceasta ar fi, cu siguranţă, „deschizătorul de drumuri”. Numai gîndindu-ne la faptul că Vasco da
Gama, Cristofor Columb sau Amerigo Vespucci, ca să numim doar cîţiva dintre cei mai cunoscuţi
exploratori ai vremii, i-au folosit hărţile şi însemnările în expediţiile lor, ne putem da seama de
importanţa pe care Diaz a avut-o în descoperirile care i-au urmat.

Expediţia întreprinsă de Bartolomeo Diaz între 1487 şi 1488 a fost una secretă pentru o lungă perioadă
de timp, şi asta pentru că scopul ei principal era acela de a descoperi o cale maritimă către India, prin
sudul Africii… un deziderat îndrăzneţ, dacă avem în vedere faptul că atît musulmanii, cît şi Veneţia acelor
vremuri deţineau monopulul comerţului cu Asia. În cele 16 luni cît a durat temerara sa călătorie,
portughezul a străbătut peste 8.000 de kilometri pe mare, cartografiind aproximativ 2.030 de kilometri
de coastă africană încă necunoscută. El este cel care a descris pentru prima oară o întîlnire cu nativii sud-
africani şi tot el are meritul de a fi atins pentru prima dată Capul Bunei Speranţe (pe care îl numise
atunci Cabo das Tormentas – Capul Furtunilor). Chiar dacă nu şi-a împlinit niciodată visul, acela de a
ajunge în India, Bartolomeo Diaz este considerat primul european care a străbătut sudul Africii şi care a
demonstrat că Oceanul Indian nu este doar o mare închisă, aşa cum se crezuse pînă atunci. Nevoit să se
întoarcă din drum din cauza unei epidemii de scorbut şi a unei posibile revolte a echipajului, Diaz spera
la o a doua călătorie care să îl ducă, de acea dată, pînă în Indii. Visul i-a fost destrămat 9 ani mai tîrziu, în
1497, atunci cînd un alt portughez, Vasco da Gama, era numit de casa regală portugheză să conducă
următoarea expediţie. Folosind hărţile realizate de Diaz, da Gama atingea la 20 mai 1498 atît de rîvnita
destinaţie.

Vasco da Gama (1460/1469 – 1524)

Probabil că doar căutarea Sfîntului Graal a putut da naştere în Evul Mediu mai multor patimi şi mai
multor expediţii temerare decît a făcut-o posibila ruta maritimă către Indii. Şi ce exemplu poate fi mai
elocvent decît al celui care a rămas în istorie drept primul om care a străbătut Atlanticul şi Oceanul
Indian pentru a dovedi că supoziţiile geografilor vremii sînt reale… nimeni altul decît portughezul Vasco
da Gama? Atunci cînd da Gama dădea semnalul începerii istoricei sale călătoriii, la 8 iulie 1497, nimeni
nu se aşteptase ca el să fie numit lider al expediţiei, în detrimentul mult mai experimentatului navigator
Bartolomeo Diaz. În fond, chiar Diaz fusese cel care îi alesese corăbiile mai tînărului său omolog şi chiar îl
însoţise pentru o scurtă perioadă de timp în expediţia sa. Şi totuşi, dintr-un capriciu al regelui portughez
Manuel I, ilustrul necunoscut pe atunci, Vasco da Gama, pornea în călătoria care avea să schimbe
destinele lumii şi care, la finalul ei, urma să îi asigure nemurirea. Spirit mult mai pragmatic decît Diaz,
acesta şi-a condus cu o mînă de fier cei 200 de membri ai echipajului cale de peste 10.000 de kilometri,
un record absolut la acea vreme şi, după ce a străbătut Oceanul Indian în numai 23 de zile, atingea la 20
mai 1498 portul indian Calicut. Ruta maritimă către Indii fusese descoperită. De acum, lumea intră într-o
nouă eră.

Vasco da Gama a fost însărcinat de către suveranul portughez să conducă şi o a doua expediţie către
India, în anul 1502, de data aceasta în fruntea a nu mai puţin de 20 de nave de război, pentru a impune
interesele ţării sale în Estul îndepărtat. Recunoscut deja pentru duritatea caracterului şi pentru violenţa
faţă de oponenţii săi, da Gama şi-a creat o reputaţie de temut printre negustorii arabi şi indieni, mai ales
după ce a incendiat o corabie plină cu pelerini musulmani care se întorceau de la Mecca, şi a scufundat o
întreagă flotă (29 de nave) din Calicut. Un an mai tîrziu, la întoarcerea în Portugalia, Vasco da Gama
primea în semn de recunoştinţă titlul de Duce de Braganza, precum şi drepturi feudale asupra provinciei
Vidigueira. Portughezul s-a stins din viaţă în 1524, în timpul celei de a treia expediţii în India, în urma
unei puternice epidemii de malarie. Trupul său a fost repatriat şi, în prezent, se află înmormîntat în
Mînăstirea Sfînta Maria din Belem, Lisabona.

Cristofor Columb (1451 – 1506)

Tot o rută către Indii a încercat să afle şi celebrul genovez aflat în slujba Spaniei, Cristofor Columb
(Cristobal Colon după numele său hispanizat), atunci cînd, la 3 august 1492, ridica ancora către ceea ce
avea să devină una dintre cele mai mari descoperiri ale ultimului mileniu… America. De altfel, deşi a
întreprins nu mai puţin de 4 voiaje între 1492 şi 1502, explorînd o mare parte a Americii Centrale şi a
insulelor din estul celor două Americi, Columb a murit convins că a descoperit legendarul drum către
coasta estică a Indiei. Meritul de a demonstra că lumea lui Columb este mult mai mare decît crezuse
acesta şi că, de fapt, genovezul descoperise un alt continent, complet necunoscut pînă în acel moment,
aparţine însă unui alt explorator italian, florentinul Amerigo Vespucci (1454 – 1512). Ca o ironie a sorţii,
la doar un an după moartea lui Columb, în 1507, cartografii germani Martin Waldseemuller şi Matthias
Ringmann numeau continentul descoperit de genovez… America.

Chiar dacă meritul de a fi descoperit Lumea Nouă nu îi mai aparţine decît formal lui Cristofor Columb,
acesta fiind devansat cu aproape cinci secole de vikingii lui Leif Erikson, el este acela care a dat startul
colonizării Americilor, acţiune care avea să schimbe radical faţa lumii cunoscute la acea vreme.

David Livingstone (1813-1873)

O figură aparte în grupul elistist al marilor exploratori ai lumii o constituie, fără doar şi poate, cea a
misionarului scoţian David Livingstone. Charismatic, îndrăgostit pînă la fanatism de Africa, aprig luptător
împotriva sclaviei, Livingstone s-a dovedit un pionier în ceea ce priveşte explorarea Continentului Negru,
cu atît mai mult cu cît expediţiile sale au avut loc într-o perioadă în care puţini aveau curajul să se
aventureze în lumea sălbatică a junglelor, a savanelor şi a necunoscutelor triburi africane. Plecat iniţial
ca misionar în Africa de Sud, în 1840, David Livingstone a fost şocat de realităţile vieţii de pe Continentul
Negru, în special de sclavia practicată pe scară largă, un veritabil flagel împotriva căruia îşi propunea să
lupte cu toate puterile sale. Astfel, are loc în 1849 prima expediţie către centrul Africii, scoţianul
traversînd atunci deşertul Kalahari de la sud la nord. Trei ani mai tîrziu, Livingstone porneşte într-una
dintre cele mai temerare călătorii din istorie, devenind primul european care a străbătut continentul
african de la vest la est (din Luanda, pe ţărmul Atlanticului, pînă la Quelimane, pe malul Oceanului
Indian). Tot atunci, misionarul scoţian descoperea şi gura de vărsare a fluviului Zambezi, şi tot el era cel
care identifica impresionanta cascadă Mosi-oa-Tunya, pe care o reboteza Victoria.

Întors temporar în Anglia, Livingstone este tratat ca un erou naţional şi, după ce renunţă la misionarism
pentru a-şi continua expediţiile, primeşte fonduri din partea Societăţii Regale de Geografie pentru a
finanţa o călătorie cu un vapor cu aburi, care să identifice o rută navigabilă pe Zambezi către interiorul
Africii. Încercarea sa din 1858 rămîne însă fără succes, datorită apelor improprii navigaţiei şi, poate, şi a
lipsei calităţilor sale de lider în misiuni de asemenea amploare. Reîntors şase ani mai tîrziu, în 1864,
David Livingstone nu stă prea mult pe gînduri şi organizează o nouă expediţie, de data aceasta în
căutarea izvoarelor Nilului, expediţie care eşuează la fel ca ultima. Cu toate acestea, hărţile întocmite de
scoţian aveau să se dovedească de o importanţă covîrşitoare în viitoarele misiuni europene de explorare
a Africii. Livingstone s-a stins din viaţă în Zambia, la 4 mai 1873, din cauza malariei şi a unei hemoragii
interne cauzate de o puternică dizenterie. Trupul său a fost transportat la Londra, acolo unde a fost
înmormîntat în Abaţia Westminster.

Sir Francis Drake (1540-1596)

„Fabulos”… Acesta ar fi singurul termen care să poată defini viaţa şi personalitatea unuia dintre cele mai
îndrăgite personaje din istoria Angliei, Sir Francis Drake. Comerciant de sclavi, corsar, învingător al
Invincibilei Armade spaniole, influent om politic şi cavaler al reginei Elisabeta I a Angliei, Drake îşi
găseşte locul în lumea exploratorilor printr-o realizare de excepţie, el fiind totodată cel de-al doilea om
care a realizat înconjurul lumii pe mare şi primul englez care a reuşit o astfel de performanţă. Marea a
însemnat totul pentru Francis Drake, cel care la vîrsta de mai puţin de 13 ani lucra deja ca ucenic pe o
navă comercială din Canalul Mînecii. La numai 20 de ani, el devine căpitanul propriului vas şi se lansează
în traficul de sclavi pe care îi transportă în Lumea Nouă. Aici avea să aibă parte şi de primul contact cu
spaniolii, o înfruntare sîngeroasă care îi lasă pentru tot restul vieţii o ură nestinsă faţă de aceştia. La
scurt timp devine corsar în slujba reginei Elisabeta I şi, din ordinul acesteia, porneşte în fruntea unui
echipaj format din 6 corăbii şi 164 de oameni în călătoria care avea să rămînă pentru totdeauna în istoria
Angliei. Deşi scopul său era acela de a prăda cît mai multe galioane spaniole din estul Americii de Sud,
Drake nu ajunge în Pacific decît cu nava amiral, restul ambarcaţiunilor fiind fie scufundate de furtună, fie
distruse chiar de către englez din cauza pierderii echipajului.

Pentru a atinge Oceanul Pacific, Drake devenea în 1578 primul englez care străbătea Strîmtoarea
Magellan şi, în speranţa de a descoperi un pasaj nordic care să îi permită întoarcerea în Atlantic, el
naviga în nordul coastelor vest-americane mai mult decît o făcuse orice alt european înaintea sa.
Convins că această trecere nu exista, Francis Drake se îndrepta atunci către Africa, nu înainte de a
străbate Arhipelagul Filipine şi de a-şi încărca nava cu atît de mult rîvnitele mirodenii asiatice. În
septembrie 1580, Drake ajungea din nou în Anglia. Era primul om după Magellan care reuşise înconjurul
lumii pe mare. Opt ani mai tîrziu, în 1588, englezul scria o nouă pagină glorioasă din istoria ţării sale,
după ce, în funcţia de vice-amiral, învingea Invincibila Armada spaniolă. Francis Drake s-a stins din viaţă
la 29 ianuarie 1596 din cauza dizenteriei, în timp ce încerca să asedieze portul spaniol San Juan din
Puerto Rico. Trupul său a fost încredinţat apelor mării, conform unui străvechi obicei marinăresc.

Marco Polo (1254 – 1324)

Nu mulţi sînt cei care aleg o viaţă plină de aventuri în locul uneia lipsită de griji, aşa cum a făcut-o ilustrul
veneţian din Secolul al XIII-lea, Marco Polo. Descendent al unei familii cu o bogată tradiţie în comerţul cu
bijuterii, afacere extrem de profitabilă de altfel, Polo renunţă la beneficiile materiale în schimbul unei
experienţe care avea să îi schimbe viaţa şi care să îi asigure un loc nemuritor în ierarhia celor mai mari
exploratori ai lumii.

Totul a început în 1260, an în care Niccolo, tatăl lui Marco Polo, părăsea Veneţia pentru o călătorie de
afaceri spre Marea Neagră. Atras de mirajul povestirilor despre Orientul Îndepărtat şi despre legendarul
Drum al Mătăsii, veneţianul se alătura atunci unei expediţii care avea să îl poarte pînă la curtea lui Kublai
Han, liderul mongol al Chinei acelor vremuri. Fascinat de lumea nouă pe care o descoperise, Polo leagă o
strînsă prietenie cu nepotul ilustrului Gingis Han şi, nouă ani mai tîrziu, se întorcea în Veneţia pentru a-l
convinge pe Papă să organizeze o nouă expediţie cu scopul de a propovădui creştinismul în China.
Însoţindu-şi tatăl în Orientul Îndepărtat în 1275, Marco Polo avea să îşi petreacă următorii 17 ani
explorînd cea mai mare parte a Chinei şi, fapt neconfirmat în totalitate, ajungînd în premieră pentru un
european în dreptul strîmtorii Bering. Povestea fascinantă a călătoriilor sale a fost scrisă nu de Polo, aşa
cum mulţi au crezut, ci de un alt italian, un anume Rustichello din Pisa, scriitor care îl descoperă pe
veneţian într-o închisoare din Genova, acolo unde acesta ajunsese după ce se implicase direct în luptele
navale dintre cele două state italiene. „Milionul” şi „Călătoriile lui Marco Polo”, cărţile în care erau
descrise aventurile sale, s-au dovedit extrem de populare, fiind traduse ulterior în multe limbi europene.
Impresionaţi, genovezii îl eliberau pe Polo, iar acesta se întorcea în Veneţia, acolo unde avea să îşi
petreacă tot restul vieţii. Ilustrul explorator s-a stins din viaţă la 8 ianuarie 1324.

Roald Amundsen (1872 – 1928)

Demn urmaş al legendarilor exploratori scandinavi din urmă cu peste un mileniu, norvegianul Roald
Amundsen este, alături de Douglas Mawson, Robert Falcon Scott şi Ernest Shackleton, o figură ilustră a
perioadei numite de specialişti Era Eroică a Explorărilor Antarctice. În fapt, dacă vreodată s-ar dovedi,
Amundsen ar putea fi considerat omul care a atins în premieră atît Polul Sud, cît şi Polul Nord. Puternic
atras de fascinaţia vieţii de explorator, Roald Amundsen şi-a abandonat studiile la numai 21 de ani
pentru a se dedica în totalitate călătoriilor pe mare. Astfel, în 1897, la vîrsta de 27 de ani, norvegianul se
regăseşte în compania ilustră a celor mai promiţători oameni de ştiinţă ai vremii, într-o călătorie care
avea să rămînă în istorie. Este vorba de nava Belgica, şi de prima încercare de a atinge Antarctica
efectuată vreodată de europeni. Condusă de belgianul Adrien de Gerlache, expediţia avea să eşueze
odată cu blocarea navei între gheţurile sudice. Echipajul a fost salvat numai de eforturile concentrate ale
medicului Frederick Cook şi ale românului Emil Racoviţă, cei care au evitat o epidemie de scorbut sau,
mai rău, o moarte prin inaniţie a marinarilor, vînînd foci pe banchizele polare şi oferind exploratorilor
carnea crudă a acestora. Fără să îşi piardă entuziasmul în urma acestei întîmplări, Amundsen se
îndreaptă doar 6 ani mai tîrziu, în 1903, către Polul Nord, descoperind atunci Pasajul Nordic, puntea de
legătură dintre Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific, un deziderat care dura de peste patru secole, încă de
pe vremea marilor exploratori medievali. Tot atunci, norvegianul intra în contact cu triburile de inuiţi de
la care învăţa tehnicile esenţiale de supravieţuire în condiţii de frig extrem, tehnici care aveau să se
dovedească extrem de importante în călătoriile sale viitoare.

Anii 1910-1912, îl găsesc pe Roald Amundesn într-o cursă epică pentru cucerirea Polului Sud. Deşi iniţial
intenţionase să atingă Polul Nord, norvegianul afla dezamăgit că Frederick Cook şi Robert Peary
realizaseră în 1908 şi 1909 pasul către cel mai nordic punct al Terrei. Îndreptîndu-şi atenţia către
Antarctica încă neexplorată, Amundsen ieşea, de data aceasta victorios, doar experienţa acumulată
alături de inuiţi făcîndu-l cîştigător în faţa englezului Robert Falcon Scott, plecat spre Polul Sud în aceeaşi
perioadă. Era 14 decembrie 1911. Visul de a atinge şi Polul Nord nu se stinsese însă şi, după mai multe
tentative eşuate, Amundsen îşi atinge obiectivul în 1926, la bordul zepelinului Norge. Cum toate cele trei
expediţii care susţinuseră că atinseseră Polul au fost contestate (Frederick Cook în 1908, Ribert Peary în
1909 şi Richard Byrd în 1926), putem avea în persoana lui Roald Amundsen pe omul care a atins în
premieră ambii poli ai Pămîntului. Norvegianul a dispărut în condiţii misterioase la 18 iunie 1928, în timp
ce încerca să salveze membrii unui zepelin italian prăbuşit după întoarcerea de la Polul Nord. Corpul său
nu a fost găsit niciodată.

Alexander von Humboldt (1769 – 1859)

Spirit enciclopedic, veşnic în căutarea noului, explorator cu vocaţie de geniu, germanul Alexander von
Humboldt a fost considerat de către critici, pe bună dreptate, un demn urmaş al anticului Aristotel. În
fapt, într-o Europă marcată de războaiele napoleoniene, Humboldt a fost singurul om capabil să
eclipseze prin realizările sale, chiar dacă într-un cu totul alt domeniu, personalitatea covîrşitoare a lui
Napoleon Bonaparte. Chiar şi astăzi, la 250 de ani de la moartea sa, Alexander von Humboldt este privit
ca unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă care au existat vreodată. Vocaţia sa s-a manifestat cu
precădere de-a lungul celor cinci ani (1799 –1804), în care a explorat o mare parte a Americii de Sud, a
Mexicului, Cubei şi a Statelor Unite ale Americii. Înarmat cu o rigoare tipic prusacă şi cu o răbdare de
fier, Humboldt a reuşit să adune şi să clasifice într-un număr impresionant de volume o parte importantă
a florei, faunei, precum şi a vestigiilor arheologice din Lumea Nouă, într-o manieră considerată astăzi
drept primul model ştiinţific în adevăratul sens al cuvîntului. Tot el a fost cel care, în 1804, a realizat
primul recensămînt, chiar dacă rudimentar, al nativilor amerindieni din sudul Americii de Nord, estimînd
numărul acestora la aproximativ 6 milioane.

Perioada cuprinsă între 1811 – 1818, îl găseşte pe Alexander von Humboldt în cea mai lungă dintre
expediţiile sale, cea din Rusia, atunci cînd străbate circa 15.500 de kilometri în încercarea de a afla cît
mai multe date despre o ţară încă necunoscută multora dintre contemporanii săi. El aprecia corect
pentru prima dată dimensiunile platoului Central-Asiatic şi, spre satisfacţia guvernului rus, descoperea
diamante în zona munţilor Urali. Von Humboldt s-a stins din viaţă la 6 mai 1859, la venerabila vîrstă de
89 de ani, lăsînd în urma sa una dintre cele mai ample şi complete lucrări realizate vreodată în domeniul
ştiinţelor naturale. Modelul urmat de el în clasificarea şi catalogarea datelor obţinute în timpul
expediţiilor s-a transfomat cu timpul în tiparul ştiinţific folosit în astfel de ocazii.

James Cook (1728 – 1779)

Departe de a fi doar un soldat şi un navigator încercat, căpitanul James Cook poate fi caracterizat drept
unul dintre primii exploratori europeni care au realizat lungi călătorii oceanice în scopuri pur ştiinţifice.
De altfel, aşa avea să înceapă şi prima sa mare aventură, o expediţie în Tahiti, acolo de unde ar fi trebuit
să urmărească conjucţia dintre Venus şi Soare, eveniment de mare importanţă pentru astronomii vremii,
petrecut în 1769. Conform instrucţiunilor primite din partea Societăţii Regale Britanice, Cook s-a
îndreptat apoi către Noua Zeelandă, teritoriu descris pentru prima dată de olandezul Abel Tasman în
1642. Cook a fost de altfel primul european care a realizat o cartografiere completă a Noii Zeelande, tot
el fiind şi cel care a identificat coasta estică a Australiei. Nemulţumit de realizările sale din timpul primei
expediţii, James Cook porneşte în 1772 într-o a doua călătorie, cu scopul de a cartografia ţărmurile
Oceanului Atlantic, ocazie cu care identifica mai multe insule necunoscute pînă atunci geografilor
europeni, şi ajunge pînă aproape de Antarctica.

La doar un an de la întoarcere din 1775, Cook organizează şi cea de-a treia expediţie, ocazie cu care
descoperă Hawaii şi stabileşte primul contact european cu nativii maori. Considerat iniţial un zeu de
către baştinaşi, englezul intră în conflict cu aceştia după ce încearcă să îşi recupereze o barcă furată,
luînd ostatici mai mulţi lideri hawaiieni. Deznodămîntul este însă unul dramatic, James Cook fiind ucis de
localnici într-un atac furibund al acestora. Era 14 februarie 1779.

Fernando Magellan (1480 – 1521)

Portughezul Fernando Magellan (Fernao de Magalhaes după numele său real), este omul care a reuşit în
premieră o circumnavigaţie a Terrei şi care descoperea drumul vestic către Indii prin strîmtoarea din
sudul Americii Latine care astăzi îi poartă numele. Născut într-o familie de nobili portughezi scăpătaţi,
Magellan se înrolează la numai 25 de ani în flota regală, participînd activ la mai multe expediţii în India şi
Africa. În fapt, portughezul a fost unul dinte cei care a luptat pentru cucerirea estului Indiei şi a
peninsulei Malacca, înainte de a fi rănit şi de a se retrage în Portugalia. După o serie de neînţelegeri cu
regele portughez, Manuel I, Magellan se refugiază în Spania, marea rivală a ţării sale natale, acolo unde
propune să i se încredinţeze conducerea unei expediţii prin care să descoperea pasajul vestic către atît
de rîvnitul Ţinut al Mirodeniilor. Surprinzător, portughezul primeşte un răspuns afirmativ şi, la 10 august
1519, ridică ancora în fruntea unei flote formate din cinci nave (Trinidad, San Antonio, Conception,
Victoria şi Santiago). Nevoit să evite navele trimise de către Manuel I în urmărirea sa, precum şi coasta
estică a Braziliei, aflată sub dominaţia portugheză, Fernando Magellan a navigat de-a lungul coastei
Americii de Sud şi, la 28 noiembrie 1519, reuşea să pătrundă prin sudul Ţării de Foc în ceea ce el avea să
numească Mar Pacifico – Oceanul Pacific. Drumul vestic către India fusese descoperit.

Navigînd către nord, portughezul ajungea după o călătorie extenuantă în Filipine, acolo unde, din
nefericire, avea să îşi găsească sfîrşitul, la 22 aprilie 1521, după ce încercase să aplaneze conflictul dintre
două căpetenii locale. La trei ani de la lansarea expediţiei, şi după 69.800 de kilometri pe mare, o singură
navă, Victoria, se întorcea în Spania. Din cei 270 de oameni care îl urmaseră pe Magellan în temerara sa
încercare, doar 38 aveau să mai ajungă acasă. Era 6 septembrie 1522, dată la care Indiile îşi pierduseră şi
ultimul secret.
Din cele mai vechi timpuri si pana in prezent au avut loc descoperiri. Pe marginea acestor descoperiri am
cazut de cuviinta ca trebuie realizat un top al celor mai importanti 10 exploratori ai lumii.

1. Fernando Magellan (1480 – 1521)

Fernando Magellan era de origine portugheza si provenea dintr-o familie de nobili. La doar 25 de ani
fusese inrolat in flota regala, iar mai tarziu ajungea cel mai mare explorator al lumii, deoerece el
descoperise drumul vestic catre India prin stramatoare din sudul Americii care ii poarta astazi numele.

De cand s-a inrolat in flota regala, Fernando Magellan a participat la mai multe expeditii in India si Africa.
El mai este cunoscut in istorie si pentru faptul ca incercase sa cucereasca estul Indiei si peninsula
Malaca. A murit la 22 aprilie 1521 in Filipine unde incercase sa aplaneze conflictul dintre doua capetenii
locale.

2. James Cook (1728 – 1779)

James Cook a fost un explorator si navigator britanic. El a facut trei calatori in Oceanul Pacific, in cadrul
carora a descoperit insulele Société (azi Polinezia franceza), Noua Zeelanda si Sandwich (azi arhipelagul
Hawaii). Insulele Société au fost denumite dupa Royal Society de la Londra, care a finantat expeditia.

In 1779 James Cook avea sa-si gaseasca sfarsitul dupa ce intrase in conflict cu bastinasii din Hawaii care ii
furasera barca.

3. Alexander von Humboldt (1769 – 1859)

Alexander von Humboldt este cunoscut drept unul dintre cei mai mari oameni de stiinta, avand
cunostiinte din mai multe domenii precum: fizicii, chimiei, geologiei, mineralogiei, vulcanologiei,
botanicii, zoologiei, climatologiei, oceanografiei, demografiei si astronomiei.

In perioada 1799 – 1804, Alexander von Humboldt a explorat America de Sud, Mexic, Cuba si SUA de
unde a adus informatii nestiute in aceea vreme despre flora, fauna, precum si despre arheologie. A fopst
prima persoana care a inventat recensamantul, spunand in 1804 ca America de Nord are circa 6 milioane
de persoane. In 1811 – 1818 face o expeditie in Rusia unde avea sa descopere diamante in zona
muntilor Urali si unde spusese aprope cu precizia dimensiunile platoului Central-Asiatic. La 6 mai 1859
avea sa se stinga din viata, insa lansand in urma lui volume cu informatii complete despre stiintele
naturii.

4. Roald Amundsen (1872 – 1928)

Roald Engelbregt Gravning Amundsen a fost un explorator norvegian al zonelor polare. El a fost seful
expeditiei antarctice din 1911-1912 si primul om care a ajuns la Polul Sud si Polul Nord.
In 1910 – 1912 Roald Amundsen pleaca intr-o cursa spre Polul Sud si ajunge sa fie primul om care atinge
Polul Sud. Exploratorul norvegian nu se lasa si in 1926 pleaca spre Polul Nord pentru a-si indeplini visul
de a vedea si a atinge si acest teritoriu.

5. Marco Polo (1254 – 1324)

Marco Polo a fost un navigator venetian, care s-a facut cunoscut prin relatarile sale despre o calatorie in
China. In 1275 Marco Polo avea sa plece cu tatal sau Niccolo in Orientul indepartat unde cu 20 de ani in
urma mai fusese odata si legase o stransa prietenie cu fiul liderului mongol Kublai Han.

Insa de aceasta data Marco Polo avea sa stea in Orientul Indepartat 17 ani pentru a explora toate
colturile Chinei. In tot acest timp pe care la petrecut in China, Marco Polo a ajuns si la stramtoarea
Bering, fiind primul european ca ajunge pe acel teritoriu.

Marco Polo ajunge sa fie inchis in Geneva dupa ce s-a implicat intr-o lupta navala ce se dadea intre cele
doua state Italiene. In cele din urma, exploratorul a fost eliberat si si-a trait restul vietii in Venetia. A
murit la 8 ianuarie 1324.

6. Sir Francis Drake (1540 – 1596)

Francis Drake a fost un corsar, navigator, negutator de sclavi si inginer englez din era elisabetana. Drake
a fost numit in anul 1581 cavaler de catre regina Elisabeta I a Angliei. El a fost al doilea comandant in
flota engleza ce a luptat impotriva Armandei spaniole in 1588.

Sir Francis Drake urma sa ajunga unul din cei mai mari exploratori dupa ce a fost al doilea om care a
facut inconjurul lumii pe mare si fiind primul englez care a reusit acest lucru.

7. David Livingstone (1813 – 1873)

David Livingstone a fost un medic scotian, misionar protestant si explorator al Africii Centrale si de Est, a
devenit celebru datorita eforturilor deosebite din timpul vietii si a luptei sale impotriva sclaviei.

David Livingstone este primul european care a traversat continentul African de la vest la est (din Luanda,
pe tarmul Atlanticului, pana la Quelimane, pe malul Oceanului Indian). El este primul European care
descopera gura de varsare a fluviului Zambezi si tot el este primul care identifica cascada Mosi-oa-
Tunya.

8. Cristofor Columb (1451 – 1506)

Cristofor Columb a fost un navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest peste Oceanul Atlantic in
cautarea unei rute spre Asia, dar si-a castigat reputatia descoperind un nou continent, America, in
perioada precolumbiana era cunoscuta numai Lumea Veche. Aceasta descoperire a avut loc in 1492 si
1502 cand a explorat o mare parte a Americii Centrale si insulele din estul Americii.

9. Vasco da Gama (1460/1469 – 1524)

Vasco da Gama, conte de Vidigueira, a fost un explorator portughez din perioada Marilor descoperiri
care a descoperit calea maritima dintre Europa si India. In 1524 Vasco da Gama a facut o a treia
expeditie spre India unde si-a gasit sfarsitul in urma unei puternice epidemii de malarie.

10. Bartolomeo Diaz (1451 – 1500)

Bartolomeo Diaz numit si Bartolomeu Dias a fost un navigator si explorator portughez, fiind primul care
a descoperit (1487–1488) capul sudic al Africii. Bartolomeo Diaz mai poate fi numit si „GPS-ul
exploratorilor”, deoarece el a realizat hartile dupa care exploratori precum Vasco da Gama, Cristofor
Columb sau Amerigo Vespucci s-au orientat dupa ele in timpul expeditiilor