Sunteți pe pagina 1din 46

Dintr-un minim respect și dragoste fata de Dumnezeu și semenii

mei, doresc să adaug la milioanele de cărți ce s-au scris despre


Dumnezeu, de-a lungul veacurilor, o micută carte, care sa zidească
sau să intoarcă un suflet de pe calea ratăcirii, pe calea lui Hristos,
care-I Calea, Adevarul și Viata Veșnică.

Mentionez dintr-un început, că am douăzeci și patru de ani de


inginerie și douazeci si unu de preotie. De mic copil, din clasele
primare am fost credincios si ceream lui Dumnezeu si sorbeam
cuvintele Preotului Ionescu Victor când mergeam la Biserica, fiind
coleg cu fiul lui, Florin.

Dupa clasa a IV-a am intrerupt doi ani, fiind cioban cu oile. In acești
doi ani am simtit protectia lui Dumnezeu fiind la o varsta frageda,
iar ca sa stai cu oile prin viscol, ploaie, furtuna, zapada, nu-i simplu.
Dormeam pe deasupra zapezii inghetate cu un cojoc pana la
genunchi, numai eu si Dumnezeu tie cat am suferit. tiu ca am
petrecut doua luni la Diosig, la Sacuieni, in granita cu ungurii, și oile
au depășit granita și am fost somat de un subofiter iar eu nu știam și
mi-am vazut de treaba iar la a treia somatie, deja subofiterul era
langa mine, spunandu-mi ca putin a lipsit sa nu fiu impușcat.

De Sarbatoarea Nașterii Domnului am venit cu trenul acasa și


urmatorul an am fost chemat la școala generala de opt clase din
Vaideeni sa continui scoala, deoarece invatasem foarte bine in
primele patru clase.

Pe timpul liceului, la Horezu, era un profesor de filozofie care lovea


putemic in Dumnezeu, iar eu îl pastram pe Dumnezeu in inima,
stiind ca El este adevaratul sprijin in viata.

5
Dupa liceu am dat la Politehnica in București și am luat cu bursa. Daca bolnav, la vreme de necaz sau pentru implinirea unei dorinte. Cunosc
nu aveam bursa, ar fi trebuit sa renunt, deoarece tata n-avea posibilitati doua Marii, care s-au intalnit cu Maica Domnului; una sta in bloc cu
materiale, avand alti trei copii de intretinut, pamant agricol aproape mine, cealalta a fost in parohia Bunoaica și a decedat la 90 de ani. Celei
zero, singura sursa fiind munca la coasa și padure. Mentionez ca din bloc cu mine i-a murit mama la naștere și au infiat-o niște ardeleni,
Dumnezeu m-a ajutat sa am tot timpul bursa, iar eu am cautat sa-l ea fiind din Ardeal. și cum sunt ardelenii, mai reci, o lasau cu cheia de
respect un pic, dupa mintea mea, sa tin Vinerea post cum puteam; fie nu gat, pe afara, și plecau la camp, venind seara. Ea, saracuta, plangea și s-
mancam camea din ciorba, fie cumparam tocana de legume, ne tiind a pomenit cu o doamna imbracata ca in icoanele cu Maica Domnului și,
prea bine semnificatia Sfintei Vineri, deoarece nu participam la Sfânta fiind la o distanta foarte mica de ea, chiar daca avea ochii inchiși, o
Liturghie sau sa-mi explice cineva despre Jertfa lui Hristos pe dealul simtea. A deschis ochii și a vazut-o, iar Maica Domnului i-a spus ca-i
Golgotei și rastignirea lui pe Cruce in ziua de Vineri. mama ei i sa nu-i fie frica, ca va avea grija de ea tot timpul. Pe cand avea
cinci ani, s-a dus cu bunica ei la Biserica și i-a spus bunicii ca Doamna
Știu ca am ramas cateva zile fara bursa, nevenind standardul de la aceea din icoana e mama ei și ca venit la ea, spunandu-i ca va avea grija
minister referitor la minimul notei pentru bursa de ea. Bunica, va dati seama cum a reactionat. Vecina mea a devenit
Și toata curtea Institutului era plina de studenti pentru audienta la profesoara la Belle Arte din București și acum e pensionara. Trebuie
Rectorul Politehnicii, care era atunci George Baranescu. Dupa audienta retinut ca Maica Domnului s-a tinut de cuvant, deoarece acum cativa ani
m-am pomenit la camin la Regie cu doua cartele, a doua zi. Mi s-a spus a facut cancer la stomac și, din greutatea ei normala, ajunsese la
ca a doua cartela s-a dat unui baiat de la Chimie lndustriala, spunandu- jumatate, fiind o femei inalta i frumoasa. S-a dus la Spitalul Fundeni
mi-se numele. Cand i-am dat cartela baiatului, l-am intrebat daca crede pentru operatie, iar seara, inainte de operatie, ea s-a rugat impreuna cu
femeile din salon pentru reușita la operatie. Dimineata la ora cinci, s-a
in Dumnezeu și mi-a spus ca-i credincios și ca sunt șapte frati. Atunci
am realizat în sinea mea ca si Rectorul este cu frica de Dumnezeu si s-a pomenit cu preotul in salonul ei, ca s-o spovedeasca i s-o imparta easca.
si confirmat gandirea mea, ca nu mult dupa aceea a plecat in Statele Ea l-a intrebat cine l-a chemat iar preotul a spus ca a fost trimis de
Unite. Dumnezeu. Acum arata ca i cum nu ar fi fost bolnava vreodata, aceeai
frumusete de femeie.
Mi-aduc aminte ca repartitia mea in București a fost tot din partea lui
Dumnezeu, deoarece am luat și decizie importanta într-o zi de Vineri, A doua Marie, cea din Bunoaica, a fost o femeie mai miniona, dar tot
sa aleg intre doi profesori, Tache Voicu și Gavrila Ion, proiectul de frumoasa și cu un suflet deosebit, credincioasa, milostiva, cuminte,
licenta. Aveam o prietena care m-a indemna sa fac proiectul cu mama adevarata si sotie ideala. Eu sunt in parohie de treisprezece ani și
plec pe al paisprezecelea an. Ea a decedat acum 7 ani. Am întrebat-o,
profesorul Gavrilai eu am mers pe mana lui Dumnezeu, am tras la sorți
și mi-a cazut profesorul Tache Voicu, care dadea note mult mai mari, cum a vazut-o pe Maica Domnului și ce i-a spus. Mi-a spus ca a vazut-
era mai vertical moralicește, dandu-mi o tema de cercetare, ceea ce a o aievea, la o distanta de 3-4 metri, imbracata cum este in icoane i i-a
dus la obtinerea unei note bune, specifica pentru București. spus sa treaca cu vederea la cei ce o cearta sau o jignesc. Sfatul Maicii
Domnului este sublim, pentru ca, in viata, aa trebuie sa fim ingaduitori
Nu pot sa trec cu vederea ajutorul Maicii Domnului in facultate. De cu cei ce ne urasc, ne jignesc sau ne nedreptatesc. Vazand Dumnezeu ca
foarte multe ori I-am cerut ajutorul și invatam cu icoana in fata mea, ca i-am rabdat cu slabiciunile lor, aceștia, in timp, devin, unii, chiar
sa-mi pastrez pacea sufletului și mintea sa nu fuga in alta parte. prieteni, caindu-se de vorbele lor. Cat timp a fost pe picioare, a fost
nelipsita de la Sfanta Liturghie. Ea marturisea ca Maica Domnului a
Maica Domnului m-a ajutat de foarte multe ori in viata, cand am fost ajutat-o in toate problemele vietii. Oricine i se plangea, ea ii illdemna sa
ceara ajutorul Maicii Domnului. Expresia ei era: “Maica Domnului nu de securitate, n-a fost la pușcarie. Nu-i exclus sa fie protectia Sfantului
ne lasa." Cand a fost bolnava ultima oara, deși nu mai putea vorbi de o Dumitru.
saptamana, fata ei Rodica, care o supraveghea, a auzit-o vorbind dar, cu
vocea ei calda, cu Maica Domnului și i-a a zis: “Bucura-Te, Marie, Merita sa va spun ca am fost binecuvantat de Dumnezeu sa-l am ca
Domnul este cu Tine și, prin Tine, cu noi." N-a avut nici o data salariu, duhovnic pentru familie și mama mea. A fost calugar de la varsta de 18
dar, cu toate acestea, din ce-i dadeau copiii sau nepotii punea banul ani. A fost director de seminar și duhovnicul Parintelui Dumitru
deoparte i dadea la pictura Bisericii i alte lucrari ce se fiiceau la Biserica. Staniloae. E important sa mentionez ca pe timpul raposatului Nicolae
$i copiii și nepotii sunt foarte credincioși, deși sunt ingineri, doctori i Ceaușescu a restaurat Manastirea Sitaru, de langa București, de la
chiar doctori In fizica nudeara la Zurich, Lavinia, și doctor in Teologie, Fierbinti, o Manastire in paragina, in care nemtii bagau caii in timpul
In București, Cristina Rogobete. Samanta a cazut in pamant bun și-a dat razboiului. Manastirea Sitaru a devenit o bijuterie, cu paradis, cu chilii,
roade. cu instalatii, cu ateliere de tamplarie și asta, paradoxal pe timpul lui
Ceaușescu. lata o lucrare a lui Dumnezeu, in conditii vitrege.
$i pentru ca suntem la capitolul cu Maica Domnului, este bine sa
amintesc de doctorita $tefania Pop, doctor in tiinte medicale, medic Multi se vindecau la moaștele Sf. Dumitru Basarabov și oamenii fiiceau
primar, fosta directoare a spitalului de urgenta din București, care a avut donatii și Parintele trimitea banii la Manastire. Mi-aduc aminte ca și
tumoare la creier pe la varsta de treizeci i cinci de ani, aproximativ, și s- Parintele Argatu Ilarion, care avea darul vindecarii de diverse boli, il
a intemat la Spitalul Nr. 9 la Arsenie. A avut o colega, tot doctorita, i i- ajuta pe Parintele Gherontie la Manastirea Sitaru.
a spus sa citeasca paraclisul Maicii Domnului ca poate face o minune Merita sa relatez una din vindecarile de Sfantul Dumitru, pe care am
Dumnezeu. A facut precum i-a zis colega, și a repetat analiza, respectiv vazut-o și eu, la o sora Niculina, care a avut fractura de picior in urma
encefalograma, și a vazut ca s-a micșorat tumoarea. Atunci a continuat unui accident cu tramvaiul și i-au pus tija la Fundeni. L-a mintit pe
sa se roage implinind patruzeci de paraclise, asa cum a auzit de la Preot. doctor ca i-a uitat ceva important acasa și l-a rugat sa-idea voie, cateva
In urma celor patruzeci de paradise ale'Maicii Domnului, repetand
ceasuri. Doctorul a atentionat-o ca n-are voie sa puna piciorul in pamant,
encefalograma, tumoarea a disparut. Eu am cunoscut-o pe aceasta deoarece tija este proaspat pusa și ar insemna ca se compromite toata
doctorita pe la varsta de saizeci de ani, cand nu visam sa fiu preot operatia. Ea a promis și s-a oprit exact la Patriarhie la Santul Dumitru la
vreodata, și am gasit-o in Biserica la Patriarhie, la Sfantul Dumitru Parintele Gherontie. I-a spus Parintelui necazul și s-o impartașeasca.
Basarabov, la Parintele Gherontie Ghenoiu, care a avut grija de moaștele Parintele i-a spus sa treaca și pe la Sfantul sa-L roage și, daca poate, sa-
Sf. Dumitru Basarabov timp de treizeci și cinci de ani. El il spala, el ii I
schimba veșmintele Sfantului. Deși a fost anchetat de cincisprezece ori

8 9
sarute mana. Fiind treptele acelea, cum a facut, si s-a impiedicat cu jurul axelor lor, ar semana exact cu ce se intampla la atom. Și atomul are
carjele și a fost obligata sa se sprijine pe picior sa nu cada. A observat un nucleu format de neutroni și protoni in parti egale, nul din punct de
ca nu o doare. De atunci s-a sprijinit in mod normal pe picior, fara s-o vedere electric, și cu electronii, care se invart in jurul nucleului pe
mai doara absolut deloc. Daca a vazut așa, ca s-a intamplat minunea, nu orbitele lor, dar se invart i in jurul axei lor prin a a-zisa mi care de spin.
s-a mai dus la spital, decât dupa doua saptamani. Doctorul s-a mirat, ca Ori se poate vedea clar o asemanare perfecta la nivel micro și macro.
așa ceva el nu a mai vazut. I-a scos tija și tija a fost așa de curata precum Automat ar trebui sa gandim ca-i vorba de acelai autor sublim, care vrea
a pus-o. sa ne sesizeze ca-i Stapanul, Creatorul, Guvematorul și Conservatorul
Universului. Merita sa spunem ce-a zis Voltaire:
Dar, pentru ca suntem la Sfantul Dumitru Basarabov, Sora Ecaterina, pe
care a desemnat-o Preafericitul Iustinian sa faca curat in Biserica il ajuta " Universul mă încântă
pe Parintele Gherontie și se spovedea tot la el, precum și eu, ne
imprietenisem foarte bine. Mi-a marturisit ca cinci in carje s-au vindecat Și nici pot gândi măcar,
in prezenta ei, cand facea curat și cand preotii erau la masa dupa Sf'anta Că poate exista ceasul
Liturghie. S-a pomenit cu niște carje peste capul ei, cand probabil cel
vindecat, de bucurie, a aruncat carjele. Sa aducem acum argumente Fără un ceasornicar."
stiintifice referitor la Creator și Creatie.
Al doilea lucru foarte important este, ca amandoua se mișca, de unde
Noi, oamenii, nu toti, vrem creatie, asistam la creatie și vrem sa anulam energia de mișcare? Cine le-o da, energia de mișcare? Daca anulam
creatorul, vedem proiectul clar, dar nu vrem sa știm sau chiar anulam sursa de energie, inseamna ca tot ce se mișca ar trebui sa stea pe loc cu
proiectantul la o prima vedere și concluzia este curata nebunie sau, mai viteza zero. Ori daca totui se mișca fara fumizare de energie, inseamna
bine zis, dracie. Daca și dracul il recunoaște pe D-zeu. Sa analizam doua ca ajungem la Perpetuum mobile, ceea ce este exclus, pentru ca așa ceva
obiective care se vad cu ochii: nu exista. Deci, fara sa vrem, trebuie adus in ecuatie Dumnezeu,
Creatorul, Guvematorul și Conservatorul Universului.
Universul și omul, care-i deasupra animalelor. a) In primul rand, noi nu
știm forma universului i nici marimea lui b) Noi vedem omul, clar, Sa analizam un pic Soarele și vom vedea, facand calculul
cunoa tem in parte. Și omul, și Universul se pot vedea, pipai, simti și probabilitatilor, ca-i imposibil ca dintr-un haos de elemente, ce plutesc
deci sunt amandoua din materie, iar materia din atomi. Daca la univers in spatiul cosmic, sa se adune la un loc o așa masa de H2 și Heliu (care-
aș spune ca-i o materie moarta fermata din atomi, la om apare ceva in i tot atomi activi de H+, care rezulta din dezintegrarea moleculelor de
plus fata de materie, fata de atom și anume ratiunea, vointa și H2) de 1,9891*1030kg, de 333000 ori mai mare decat masa Pamantului.
sentimentul care știm foarte bine ca aceste insușiri nu le are atomul. Cine a dat sau livrat, mai bine zis, energia initiala de dezintegrare, a
Daca am face o macheta a sistemului nostru solar, cu Soarele in mijloc, moleculelor de H2?
care se invarte in jurul axei sale, cu cele treisprezece planete, din jurul
lui, care se invart, fiecare, cu mișcare de revolutie in jurul Soarelui și cu Temperatura din centrul Soarelui este de 15 milioane de grade Celsius.
mișcare de rotatie in Iar daca mai analizam inca un pic ca Bunul Dumnezeu a avut grija sa
puna in centru acest generator de energie, care incalze te Pamantul, și sa
plaseze Pamantul nici prea aproape de Soare, nici prea departe, numai
bine, sa primim cadura optima pentru ca sa fie viata, verdeata pentru
animale și om. Fiecare metru patrat primește de la Soare 1370 W in mod
constant. Patru milioane tone pe secunda se transforma in energie Dumnezeu i-a dat ce a cerut și a oprit Pamantul din mișcarea de rotatie
radiativa. Și aici Stapanul a avut grija sa se transforme nu toata cantitatea in jurul axei sale. Deci, iata cum stapanul universului iși permite sa
de H2 in He, ca sa rezulte și energia radiativa mai sus mentionata. Iar opreasca mișcarea planetei Terra, daca vrea, de unde rezulta clar ca tot
daca mai vedem i raportul dintre H2 și heliu, aproape de trei ori mai mult ce se mișca in univers, inclusiv omul, care-i dupa chipul Sau, sunt
H2 decat heliu, aceasta ne face sa nu ne ingrijoram de racirea Soarelui. mișcate de Dumnezeu. și cand zicem dupa chipul Sau, ne referim la
sufletul omului, care-i duh și are cele trei insușiri: ratiune, vointa și
Cat de minunat este Dumnezeu intru Creatia Sa, precum și intru Sfinții sentiment, deci Dumnezeu genereaza mișcarea. Ori, daca Bunul
Sai. Dumnezeu fumizeaza energia Universului, precum și a noastra, cum ar
trebui sa ne comportam fata de El i de semenii noștri? Nu ar trebui sa
Soarele, impreuna cu planetele, se mișca in jurul axei galaxiei cu o viteza
pe orbita de 220 km/sec, iar distanta fata de axa galaxiei este de 25 - 28 fim ca fratii și ca niște fii ai Tatalui Ceresc, frati mai mici ai lui Hristos,
ani lumina. Oare evaluam noi, oamenii, Puterea lui Dumnezeu, sa pui in indumnezeiti prin Duhul Sfant, creștini cu o singura credinta, un Domn
mișcare astfel de mastodonti? Numai Dumnezeu și-a permis sa și un botez, sa fie raiul pe pamant, tara politie, justitie, pușcarii și chiar
vorbeasca despre Soare, despre Terra, despre oprirea lor pe loc din spitale? Pentru ca zice Dumnezeu, cand omul pacatuie te il lasa pe seama
mișcarea lor. și ca sa nu mai pomenim și de luna, care se mișca in jurul doctorului, poate ii vine mintea cea buna și se smerește, nu mai
Soarelui pe o curba de forma unei elipse neinchisa, osciland in jurul unei pacatuiește.
pozitii de echilibru. Fiindca ajunseram la Luna, merita sa pomenim ca Dumnezeu, dragutul, se coboara uneori și la mintea noastra, ca sa-L
cei de la NASA au fost nevoiti sa respecte ce se scrie la Biblie in Vechiul intelegem sau, mai bine zis, sa-L percepem, ca ne aplica din iubire
Testament la Iosua, cand Soarele a stat pe loc, aproape o zi intreaga, aa bataie, proportional cu gravitatea pacatului sau incapatanarea noastra.
cum a cerut Iosua, ca sa poata invinge cele cinci cetati pe zi lumina și Orice boala care vine asupra omului i Dumnezeu o ingaduie, este spre
nu intuneric. Iar Dumnezeu, dragutul, 1-a ascultat, pentru ca era omul mantuirea sufletului și pacat, ca foarte multi bolnavi nu pricep acest
Sau, sa faca lucrarea pe pamant. Am citit ca aceasta a echivalat cu 23 mesaj al lui Dumnezeu.
ore și 20 minute și se mai face o rugaciune a altui credincios tot in
Vechiul Testament, echivaland cu 40 minute și astfel s-a completat o zi Poti sa fii sanatos perfect și sa traiești chiar o suta de ani și sa mori dintr-
intreaga, respectiv douazeci i patru de ore, care a fost integrata in odata fara pregatirea sufletului, respectiv tara Sfanta Euharistie sau,
calculul de lansare a navei Apollo 12 și astfel s-a incheiat calculul corect concret, fara Trupul și Sangele lui Hristos, inseamna ca n-ai priceput
pentru a se gasi punctul de tangenta intre sferele de atractie ale nimic din viata și Hristos s-a jertfit in zadar pentru sufletul tau, și,
Pamantului și Lunii. Pentru ca, așa cum am zis, era absolut necesara practic, ai parte de iadul cel veșnic, pregatit diavolului și ingerilor lui.
aflarea punctului de tangenta dintre cele doua sfere de atractie, Pamant
și Luna, pentru ca numai atunci se dadea comanda de desparțire a Sunt atatia oameni care, in timpul Sfintei Liturghii, plimba caini sau ii
modulului lunar de restul navei. Dar trebuie sa mentionam ca Iosua nu pierd vremea cu jocuri de noroc sau la sali cu jocuri mecanice,
știa, el, cum este cu mișcarile Soarelui sau ale Pamantului și el a cerut, pierzandu-i putina agoniseaHi destinata familiei sau copiilor. Am vazut
ca un copil, sa fie lumina pentru a invinge pe dușmani. Desigur ca și astfel de cazuri, oameni tineri cu familii, fara servicii sau cu servicii,
care i-au pierdut banii, mancarea copiilor la jocuri mecanice.
E de vina Durnnezeu ca mintea lui nu-i cu Durnnezeu, deși, din fericire, vazut, tot nu credeti, de aceea pacatul ramane in voi." Pacat insearnna
a avut și ocazia și is-a spus de catre preot, și s-a atras atentia ca moarte pentru suflet, deci osanda veșnica. Iar, daca ne gandim ca
pacatuiește impotriva lui Hristos, și s-au dat carți cu viețile Sfintilor si Biserica lui Hristos a venit cu solutii sa poata fi șters, orice pacat, prin
totusi n-a intrat la inima lui nimic? taina Sfmtei Spovedanii, fara niciun ban, putem realiza ca numai cine
nu vrea sau cine nu crede nu are parte de Viata Veșnica. Atunci, cu
Ca Durnnezeu sa intre in om sau, mai bine zis, in inima omului, omul dreptate este ca tot omul care nu vrea sa intre in bucuria Vietii Veșnice,
trebuie sa vrea sa se lase de pacat, sa fuga și sa urasca pacatul care-i, de n-are decat sa intre in suferinta osandei veșnice, specifice iadului.
fapt, prezenta dracului in om. Iar el, dracul, se scoate cu Hristos, cu post Dragoste cu de-a sila, nu merge. Durnnezeu și-a facut datoria fata de om
și rugaciune și Sfânta Spovedanie, pocainta cu lacrimi și Sfânta in mod durnnezeiesc, sa plateasca pacatul omului, cu Sangele Sau. Toti
lmpartașanie, deasă, cu prezenta la Sfânta liturghie. Cand il ai pe Hristos care nesocotesc Sangele lui Hristos pe Crucea Rastignirii și-au sernnat
in inima, ești cel mai fericit om de pe fata pamantului, te simti cel mai sentinta cu mana lor. Hristos n-a venit pentru spectacol pe lernnul Crucii
bogat, ai obtinut cea mai frumoasa diploma de pe fata pamantului care de pe dealul Golgotei, ci pentru iubire fata de omul care-i chipul Lui și
nu se compara nici cu premiul Nobel, daca 1-ai obtine. ca sa completeze locurile vacante, din cer, ale ingerilor cazuti.
Aa se explica cum primii creștini din primele trei secole mergeau la Durnnezeu ne vrea sa gandim, ca oameni cu bun simt sa ne punem
moarte pentru Hristos cu bucurie, deoarece erau plini de Duhul Sfânt și intrebarile majore: ce e omul, de unde vine și unde se duce dupa moarte,
sa cerceteze și el cat il duce mintea, sa-L puna la incercare pe Hristos in
erau convinși de Viata Veșnica care-i Hristos Dornnul. Ca sa dai cu
piciorul la oferta lui Durnnezeu, respectiv la Viata Veșnica, trebuie sa problemele vietii, cand e bolnav sau are probleme de viata la limite, sa
fii narod sau nebun. Daca intrebi pe oricare batran, fie de 90 de ani sau ceara ajutorul Bisericii lui Hristos, sa respecte canonul duhovnicului și
mai mult, daca au trecut repede acești ani, iti raspunde ca aproape nu apoi sa traga concluziile, nu sa treaca prin viata, ca un simplu animal, sa
realizeaza cat de repede au trecut. manance și sa bea, sau cum trece cainele prin apa. Cand un om a ajuns
in faza de un simplu animal cuvantator, insearnna ca a fost oprit de
Zicea foarte bine Parintele Cleopa llie ca unul din cei trei de șase din diavol la cele trei bariere specifice lui, adica: 1) Nu-i Durnnezeu, nu-i
apocalipsa este Superficialitatea. Deci, cei care trateaza cu ușurinta sau diavol. 2) Nu-i Rai, nu-i Iad, mananca și bea. 3) Exista i Durnnezeu și
cu superficialitate Viata Veșnica, au deja diavolulin ei, mintea lor nu Viata Ve nica, și Rai și iad, dar ești prea tanar sa-ti inchizi viata pe la
functioneaza la parametri normali. “Striga Sfintii din morminte ca ne- Biserica, distreaza-te cat ești tanar, ai timp la batranete sa te tot
am saracit la minte" sau putem spune ca, mintea noastra flutura și dracul pocaiești, ca Durnnezeu este prea bun și ne așteapta, ca și tatal pe fiul
se bucura”. risipitor. Dracul, in viclenia lui, a devenit specialist in argumente.

Nimeni nu poate gasi scuze, deoarece Hristos spune: “Ca de n-afi venit Ori, Cuvantul lui Durnnezeu spune foarte clar: daca azi ai auzit
pe pamant și n-ar fi facut minuni pe care nimeni altul nu le-a :Iacut, Cuvantullui Durnnezeu i nu 1-ai pus in inima ta, și nu faci ce-ai auzit,
pacat nu ati avea. Ori, dupa ce-am venit și ati deja ai fost judecat. Cu Durnnezeu nu merge negociere, asta-i curata
viclenie specifica diavolului. Cand pui problema a a, ca, vezi Doamne

14 15
, Dumnezeu iarta și e Bun și așteapta sa faci toate magariile in viata, ca Hristos sa fie pe cruce rastignit pentru pacatele omenirii și, astfel, sa
astfel de gandire pacatoasa reprezinta pacat impotriva Duhului Sfant care fie rascumparat neamul omenesc, prin Sangele Mantuitorului Iisus
nu se iarta nici acum și nici in veacul viitor decat daca vii cu lacrimi de Hristos.
pocainta la duhovnic i-i marturisești astfel de ganduri dracești vii cat se
poate de repede, nu o lași la batranete, ca atunci sigur diavolul are grija Mi-a placut gandirea unui maistru din parohie, care era tanar și avea
sa nu mai ajungi la batranete, pentru ca nici Dumnezeu, oricât ne-ar iubi doua fete pe care, ca orice tata, le iubea mult, și se ducea cu mintea i
de mult, nu se lasa terfelit de un om sau drac smintit. Dumnezeu este catre Dumnezeu. Mi-a marturisit a a, ca,” nu știe daca-i Dumnezeu, dar,
Bun, dar este și Drept. Dumnezeu, prin intruparea sa ca om, a pus daca exista, El o sa vada cum rna comport cu oamenii din subordine și
potential dumnezeiesc in om, ca sa poata fiecare creștin sa se va avea grija și de fetele mele." lata o gandire inteleapta, fara prea multa
indumnezeiasca și sfinti, mai mult sau mai putin, dupa vointa omului. teologie. El se comporta corect fata de oameni, ca Dumnezeu, care vede
faptele noastre, sa ne faca dreptate. Dar ar trebui sa adaug gandirea lui
Dai vointa, iei putere. Dumnezeu bate la ua sufletului tau, dar depinde Blaise Pascal, mare matematician, și fizician. El a zis ca omul care crede
de tine daca voie ti sa-l deschizi, cum se mai zice, Dumnezeu ti-a bagat și respecta pe Hristos, caștiga și aici, in viata, și Viata Veșnica, pe cand
cheia raiului in buzunar, mai trebuie sa i bagi tu mana ca sa deschizi raiul. cel necredincios pierde și in viata aceasta, deoarece, fiind mandru,
Pentru trupul acesta stricacios facem atata efort in viata, școala, facultate, zgarcit, ca omul necredincios, nu poate sa fie iubit nici de cei din jur,
masterate, doctorate, iar pentru suflet nu vrem niciun efort? doar de lingușitori sau de același caracter, și pierde i Viata Veșnica,
ducandu-se in iadul veșnic, pregatit diavolului si ingerilor lui.
Iar daca facem raportul dintre valoarea trupului i a sufletului ajungem la
zero. De aceea, cu dreptate este sa luam osanda veșnica, pentru ca L-am In viata intalnești atatea probleme dificile, atata suferinta, uneori, ca,
jignit pe Dumnezeu in mod grosolan, cu comportament de oameni daca n-ai un Dumnezeu pe care sate sprijini, iti iei zilele, cum au facut-
bolnavi la minte, nesocotindu-1 dragostea infinita și smerenia, pe de alta o atatia oameni, chiar cu carte multa, artiști și chiar ingineri.
parte, tot infinita. Sa stam stramb și sa judecam drept, care dintre noi,
oamenii am face un gest minor de dragoste pentru semenul nostru, de Mi-aduc aminte de un fost coleg de serviciu de la IMGB, care s-a
exemplu, sa ne scoatem un ochi sau sa ne lipsim de o mana sau un picior? spanzurat, probabil nu se intelegea in familie. Acesta, deși era mititel și
slab la trup, dar, saracul, era foarte necredincios, mi-a fost dat sa aud o
Numai Dumnezeu a putut sa-i dea viata pentru noi, ca noi sa avern Viata blasfemie despre Maicuta Domnului și rn-a durut in suflet, pe mine, care
Veșnica. Pacatul adamic stramoșesc trebuia platit numai de Dumnezeu in vremea aceea il marturiseam pe Dumnezeu pe fata ori de cate ori
și nu de un inger oarecare. Dumnezeu putea sa trimita un inger sa nu mai aveam ocazia, pentru ca m-a convinsesem de existenta lui Dumnezeu și
sufere El, ca om, dar n-a racut-o pentru ca ne-a demonstrat iubirea mai ales fata de colegi nu aveam nici o retinere sau frica specifica
personala de Creator, de Tata ceresc, care Se jertfe te pentru copiii Lui. perioadei comuniste.
Diavolul n-a cunoscut planul de mantuire al lui Dumnezeu, ca in mod
sigur s-ar fi opus Mi-a fost dat sa aflu cum o fata dintr-un sat pe langa București, imi
povestea un coleg de la documente secrete de la Institutul de Proiectari
Sectoare Calde, ca a innebunit la varsta de de aisprezece ani; tot
aisprezece ani; tot mereu punea 1ntrebarea stupida:
16 17 Numai atunci se poate observa diavolul, cand aplicam tehnologia
mantuirii, respectiv legile Bisericii lui Hristos, cea Una, Sfanta,
"Cine 1- a facut pe Dumnezeu?". Aa se intampla uneori cand libertatea Sobomiceasca i apostoleasca, care-i Ortodoxia.
aceasta cu care ne-a inzestrat Dumnezeu o folosești in mod negativ,
punandu-ti intrebari tampite. Desigur, cand un om e dominat de astfel de Mi-aduc aminte un caz deosebit de interesant, cand la Institutul de
1ntrebari sau ganduri, ele sunt specifice diavolului, care n-are alt scop Proiectari Sectoare Calde, unde am lucrat ca inginer proiectant și, cu
decat sa-1inebuneasca pe om, daca poate, sa-l faca asemenea lui, pentru mila lui Dumnezeu, m-am straduit sa-L marturisesc pe Hristos, mi-a fost
ca, sa fim sinceri sau sa stam stramb și sa judecam drept, a sta impotriva dat sa vad cum un coleg inginer, Petrica, avea cununiile legate și avea o
Celui care te-a făcut și te tine in viata sau, mai bine zis, a sta impotriva varsta cam inaintata fata de varsta medie de însuratoare, parca treizeci și
lui Dumnezeu care a făcut Universul cu tot ce e in el, trebuie sa fii nebun. patru de ani. Acest coleg era destul de dragut, dar cineva cu care avusese
Și diavolul a ajuns sa fie nebun, are aproape opt mii de ani de cand a relatii ii legase cununiile, încât ori cu ce fata vroia sa se însoare nu ieșea
vazut atata lucrare dumnezeiasca pe pamantul acesta, prin toti sfintii, nimic. Ultima data stabilise nunta, restaurantul Intercontinental, Biserica
mucenicii, apostolii, proorocii, arhiereii, marturisitorii, pustnicii, și chiar rochia de mireasa o luase. N-a venit fata la Primarie, la Oficiul
analfabeti sfinti, savanti fizicieni, chimiști, matematicieni cu premiul Civil. Mi se plangea mie Petrica, iar eu il încurajam ca Dumnezeu nu
Nobel credincioși lui Dumnezeu, și el ramane in cerbicia lui, mandru, poate fi învins de diavol. El era alșaptelea copil în familie. S-a dus mama
fara sa-L slaveasca pe Creatorul sau care-I Dumnezeu Tatal, Fiul și lui, de optzeci de ani, la Manastirea Cemica, la Parintele Argatu Ilarion
Duhul Sfant, Treimea cea de o fiinta, Sfanta și nedespartita. Tocmai in și in trei saptamani Petrica a gasit alta fata, făcand nunta imediat. S-a
aceasta consta frumusetea și dragostea lui Dumnezeu, ca ne-a făcut din potrivit și rochia de mireasa și sta pe langa mine, pe langa Budimex,
dragoste, liberi precum și El este, și El se mai numește Iubire și vrea sa- avand o fetita blonda ca el. lata cum Dumnezeu, prin harul dat preotului,
l cinstim tot prin iubire, in mod liber, nu constranși, ca atunci nu ne mai poate desface legaturile diavolului. Insuși diavolul îl confirma pe
facea. La iubirea Lui, este fireasca iubirea noastra. Iubirea n-are limite, Dumnezeu și cred ca de aceea și Dumnezeu îl îngaduie, ca, fără sa vrea,
este infinita. Albert Einstein a spus, printre multe despre Dumnezeu, ca diavolul împinge la carul lui Dumnezeu spre mantuirea celor credincioși.
ar fi trebuit sa puna in locul energiei Iubirea cea infmita a lui Dumnezeu
și ca Dumnezeu s-a coborat in lucrurile cele mai mici, ca mintea noastra O sa mai aratam pe parcurs astfel de lucrari ale diavolului, care-L scoate
slaba sa le poata pricepe. in evidenta pe Dumnezeu Cel Scump, Minunat și Adevarat, care tot din
Iubirea Lui cea infinita fata de noi, pacatoșii, îl îngaduie și pe diavolul
Cum raspundem noi lui Dumnezeu cand suntem sanatoși la trup, mai ales sa ne mai zgarie, poate așa îl pricepem mai bine pe Creator și fugim spre
la tinerete, cand mintea noastra flutura și dracul se bucura? Cand El, cerandu-I ajutorul Lui, care lucreaza prin Biserica Lui.
suntem manipulati de dracul, fara sa conștientizam prezenta lui in noi,
deoarece el este duh, nu se observa cu ochiul, dar se simte in suflet, Cand am devenit preot, mi-a fost dat sa vad și eu puterea Harului Lui
suntem tulburati cu duhul, n-avem pace in suflet, suntem agitati, Hristos dat preotilor. De aceea eu Ii multumesc cat voi trai, ca nu am
dezechilibrati psihic, mai ales cand nu suntem pe calea Bisericii lui cuvinte 1ndeajuns sa-i multumesc cat ar trebui pentru chemarea aceasta
Hristos. sffinta: de a sluji Lui, cam-am convins pana in maduva oaselor de
existenta Lui, de Harul Lui, de Milostivirea Lui pentru

18 19
oricine care-L cheama cu o inima zdrobita i smerita, pentru ca El nu ceresc. și sa știe ca preotii n-au voie sa ia bani cand creștinul se
face discriminare intre oameni. Daca oamenii ar aplica standardele spovedește sau se impartașește cu Trupul și Sangele lui Hristos, ca
lubirii lui Dumnezeu la un nivel minim, ar fi raiul pe pamant, ar disparea nimeni sa nu aiba motiv ca nu poate sa beneficieze de Imparatia lui
chiar foarte multe boli, daca nu 100%. Cat ii trebuie lui Dumnezeu sa Dumnezeu pentru ca n-are bani. Aceste doua Taine ale Bisericii lui
schimbe raul in bine? Zicea bine parintele Arsenie Papacioc ca prostia Hristos sunt fara bani. Daca omul lasa un pomelnic, sa fie pomenit la
nu mantuiește. lata ca a trecut un sfert de veac de la disparitia ateismului Sfanta Proscomidie sau la Sfanta Liturghie, asta-i altceva.
comunist și, paradoxal, se emit legi anti Dumnezeu, contrare firii
omenești, am putea zice dracești la nivel de state in Uniunea Europeana. Sa vedem omul din punct de vedere anatomo-fiziologic, dupa sinteza
Forța banului a sucit mintea guvemantilor precum lui luda, apostolul. unui Sfant Parinte, Arsenie Boca, care, pe langa teologie și Belle Arte
Deci, se repeta istoria, respectiv se observa clar diavolul, cum lucreaza din București, a facut și facultatea de medicina și spune ca omul are patru
la nivel academic. sute de mușchi, un milion apte sute de fibre musculare cu șase sute de
neuroni. Deci, daca a proiecta un robot industrial, care sa execute toate
lata cum se implinesc cele scrise in Apocalipsa. mișcarile unui om, ar trebui un mecanism cu șase milioane de contacte
electrice, deoarece fiecare neuron are zece mii de dendrite, respectiv zece
lata cum Dumnezeu Atotștiutorul știa diagrama in timp a rasei umane mii de sinapse, care fiecare sinapsa reprezinta un contact electric. Fiecare
si mai ales a crestinismului. Pentru ca observam ca legile acestea anti neuron echivaleaza cu o centrala telefonica din care pleaca informatii
Dumnezeu se emit in tarile creștine care pretind ca-L respecta sau îl prin axonul neuronului, care, la capatul axonului, intalnim un numar
cinstesc pe Hristos cel putin de nota cinci. Și aceste "legi" așa-zise il mare de ramificatii, ce se fixeaza pe dendritele altor celule. Zona de
confirma pe Dumnezeu, respectiv pe Duhul Sfant, care 1-a insuflat pe contact intre un axon și o dendrita se numește sinapsa. lar daca m-aș
Ioan evanghelistul sa scrie ca in vremurile din urma omenii și chiar raporta la creierul uman, dupa oamenii de știința, spun ca acesta contine
creștinii vor zice la bine, rau și la rau, bine. Omul l-a intrecut și pe cca. 100 miliarde d neuroni. O sinapsa are 2 milionimi de cm latime. lar
diavolul, vorba unui credincios, ca dracul ia notite de la om. daca am face o socoteala cate contacte electrice se pot produce in creierul
Dumnezeu, in cartea Sa, spune una și omul face exact pe dos. Oare, de uman, ajungem la cca. 1000 trilioane sau, mai bine zis, la 1015 contacte
ce duh este calauzit cand le face pe cele contrare legii lui Dumnezeu? electrice. lar daca am vrea sa vedem și mai in adancime Creatia și
lata duhul diavolului cum manipuleaza mintile acestor așa ziși frumusetea lui Dumnezeu, este bine sa amintim ca acesti neuroni sunt
"creștini" de forma. Oare nu ne așteapta mania lui Dumnezeu cand intretinuti sau hraniti de celulele gliale, care sunt in numar de zece ori
calcam flagrant legile Lui? Oare Dumnezeu nu i-a pedepsit pe Adam și mai mare decât numarul neuronilor. Aceste celule gliale nu numai ca
Eva ca n-au ascultat porunca Sa, unica, sa nu manance din pomul oprit? intretin tot sistemul nervos central (SNC), dar inlatura orice forma de
Lucifer doar a gandit negativ și Dumnezeu 1-a aruncat din cer, ca un deșeuri, inclusiv neuronii moqi. Și daca ne gandim cati neuroni mor,
fulger, pentru ca nu poate sa stea cineva langa Dumnezeu, pervers sau aproape jumatate și chiar mai mult, ajungandu-se chiar la 100 trilioane
ceva necurat, sau cu zbarcitura. De aceea a lasat Dumnezeu taina sfintei de neuroni, fata de cele 1000 trilioane initial.
spovedanii, ca orice suflet sa poata fi curat, ca sa poata intra in raiul

20 21
Și merita sa spunem ca cei cu pacate grele, mari, betivanii, curvarii, hotii, Uri Geller, dar acum douazeci i cinci de ani citeam in revista "Știința și
criminalii și chiar cei ce fac onanie sau masturbatie, ajung, unii, saracii, tehnica", pe timpul comunismului, ca indoia bare de aluminiu la 90°,
chiar la nebunie. Am avut colegi in facultate, care au dat in nebunie ceasuri stricate mergeau și ceasuri bune nu mai mergeau, le-a stricat
datorita onanismului. Am intalnit mame care, la o varsta inaintata, peste aparatura de zeci de mii de lire celor de la NASA, iar aceștia ramaneau
90 de ani, nu-și mai recunoșteau fiica. De aceea, face foarte mult credinta uimiti cu ce forță face, cand el statea pe scaun, dezbracat in pielea goala
curata și putemica in Dumnezeu, care pune echilibru intre suflet și trup, cu camera video era asupra lui sa sesizeze de unde vine forta și puterea
se elimina stresul, deoarece îl pui pe Dumnezeu sa conduca mașina vietii aceea uluitoare. Raspunsul era foarte clar, ca diavolul îl ajuta sa faca
tale și, cum zice Sfantul Părinte Arsenie Boca, Dumnezeu iti ia crucea spectacolul.
aproape de mijloc, sa simti prea putin din greutatea ei; doar la inceput te
lasa sa-i simti mai mult greutatea și, daca vede ca apelezi la El, ti-o face Acest capitol, despre demoni, o sa-l reluam mai in detaliu, dar parca nu
mult mai ușoara, așa cum am spus. m-a lasat sufletul sa nu-l aduc ca argument in favoarea prezentei lui
Dumnezeu dragutul, care ne rabda prea mult, poate ni se indreapta
Dureros e faptul ca doctori mari, care studiaza creierul, il neglijeaza sau, mintea pe frecventa Sa sau, mai bine zis, ne vine mintea cea buna dupa
mai bine zis, îl anuleaza pe Dumnezeu și ajung, cum e normal, intr-o proiectul initial. Sa se intrebe acești necredincioși, deși oameni de
fundatura, de se intreaba ce e mintea, cum experienta subiectiva a știinta, cand erau copii, tot așa ziceau, ca nu-I Dumnezeu, nu se inchinau
conștiintei poate fi produsa de un mecanism fizic sau cum se rezolva și ei la masa sau la culcare, nu ziceau și ei nici o rugaciune, macar cu
paradoxul creierului care se studiaza pe el însuși? Raspunsul este clar, ca ingerașul?
diavolul i-a oprit la bariera necredintei in Dumnezeu Creatorul,
Guvematorul și Conservatorul acestui Univers, cu tot ce este in el. Vad Acum au uitat sau se cred deștepti, c-au descoperit tainele Creierului,
clar proiectul și neaga Proiectantul. Eu le-aș sugera acestor oameni cine poate sa-i contrazica? Așa a făcut și dracul și a cazut ca un fulger
necredincioși sa-l vada pe dracul, ca pe Dumnezeu nu vor, și anume: sa din cer. Dar pe acești oameni ii așteapta Dumnezeu, poate cu timpul se
mearga mai intai la un preot ortodox, duhovnic, sa se spovedeasca, sa lamuresc, pentru ca Fiul a platit cu Sangele Sau pacatul lor și nu vrea
faca canonul ce i-1 da duhovnicul, post Lunea, Miercurea și Vinerea moartea pacatosului, ci sa ramana viu.
macar șase saptamani și Paraclisul Maicii Domnului de patruzeci de ori Ca sa vedem frumusetea Creatorului, merita sa dam cateva informatii
și daca nu și se deschide mintea, respectiv gandirea, atunci n-are decat sa
despre neuron: dimensiuni și functionare in mare. Ca dimensiuni, corpul
mearga la un vrajitor adevarat sau vrajitoare, care lucreaza cu diavolul și celular are un diametru de cca. 10-:-50 miimi de milimetru, lungimea
sa vada cum diavolulii descopera pacatele pe care le-a făcut, sau sa vada unde dendrite este de cca 1 mm, iar axonul poate atinge 1000 mm.
in oglinda cine i-a furat un obiect sau mai tiu eu ce, sau sa vada cum se Axonul iși pastreaza diametrul pana aproape de capat, unde, acolo, se
ridica o masa și spune cate vaci are in curte sau cati ani traiește și masa imparte intr-un numar mare de ramificatii, care se fixeaza pe dendritele
se ridica singura de atatea ori cati ani traiește sau alte lucruri furate unde
altor celule. Zona de contact, cum am spus, intre un axon și dendrita se
se gasesc. Eu nu știu daca mai traiește numește sinapsa. Vezi chipuri de neuroni de tipuri diferite (Fig.1și 2).

22 23
Sinapsele sunt de doua feluri: excitatoare și inhibitoare. Sinapsele
excitatoare, precum și cele inhibitoare declanșeaza o diferenta de
potential pozitiva sau negativa de valoare 1 mV, ca amplitudine și de 15
ms, ca durata. Pentru ca un impuls sa poată fi declanșat intra-un neuron,
acesta trebuie sa fie supus la o valoare de tensiune de 40 mV, ceea ce
înseamnă ca ar trebui sa am cel puțin patruzeci de sinapse excitatoare in
funcțiune sau, mai bine zis, o diferența de sinapse excitatoare, cu
patruzeci mai mult decât numărul sinapsele inhibitoare, care sa
funcționeze concomitent.

Când celula este excitata, se deschid in mod rapid i, consecutive întâi


vanele (Na+), apoi vanele (K+), pentru a se închide imediat in aceeași
ordine. Dezechilibrul chimic induce un dezechilibru electric,
manifestându-i-se ca un impuls electric in valoare de 100 mV pozitiv,
independent de neuron, exact valoarea impulsului electric necesar
transmiterii, respectiv +30 mV pentru ca după 2 milisecunde vanele se
închid din nou. Impulsul se propaga cu viteza de la 1-T-100 (m/s) in
funcție de tipul axonului. Excesul de Na+ indus de impulsul electric este
pompat înapoi din interior in membrana, pe când ionii de K+ se
In stare de repaus, exista o diferența de potențial electric de -70 mV intre echilibrează prin vane1e pasive. Când un impuls electric ajunge la
interiorul i exteriorul celulei sau, mai bine zis, intre interiorul și capătul axonului, acesta activează câteva săculețe minuscule, numite
membrana celulei, exterioara. Aceasta membrana, groasa de cca. o vezicule sinaptice. Acestea eliberează o mica cantitate de o substanță
miime de milimetru, este pătrunsa de un număr de canale numite vane, chimica numita neuromediator, asemănătoare unui spray.
de-a lungul corpului celular, axonului i dendritelor. Exista doua tipuri de Neuromediatorii traversează sinapsa, pătrund membrana celui din fata -
canale: a) canale pasive care sunt in permanenta deschise i permit numai prin ni te vane numite chimioreceptori, situate in membrana i care nu se
ionilor de (K+), care se găsesc in concentrație mai mare in interiorul deschid decât atunci când li recunoaște ca neuromediorul specific lor, ca
celulei, sa treacă spre membrana. Vanele active sunt de doua feluri: cele o cheie in broasca sa. lata frumusețea creatorului la nivel de
care lasă sa treacă numai ioni pozitivi de potasiu (K+) din interior spre microcosmos. Se cunosc cel puțin o suta de neuromediatori care, fiecare,
exterior sau numai ioni pozitivi de sodiu (Na+) din exterior către interior. Intra â prin chimioreceptorul lui specific. Printre cei mai raspanditi
neuromediatori este acidul gamma-aminobutiric, primul cand se fixeaza
pe chimioreceptorullui nu lasa sa treaca decat ioni de sodiu pozitivi
(Na+), el este excitator. Al doilea care se fixeaza pe chimioreceptorul
lui nu lasa sa treaca decat ionii de (CI-), deci el este inhibator. Cand se mișcam, vedem, mirosim, avem gust, simtim orice obiect pe care-1
excita un mușchi, toti neuronii sunt excitatori, iar sinapsele sunt speciale. atingem, de asemenea sa nu uitam ca tot datorita lor gandim, visam, ne
Cel care a descris creierul uman face o referire la furnici, care, aa cum amintim, cunoaștem. Iar varietatea informației primite și supusa
tim, sunt fiinte cu totul extraordinare cu o complexa viata sociala i cu prelucrării naște o alta întrebare daca exista specializarea la nivelul
performante de mers, care nu-s egalate nici de cei mai perfectionati neuronilor. După oamenii de știinta este ca ar fi 10000 de tipuri distincte
roboti. Mi-a fast dat sa vad pe un deal, in parohie, cum trei furnici duceau de neuroni, și ca fiecare neuron este conectat direct la 57200000 de alti
un viermișor și, curios fenomen, doua trăgeau cu spatele înapoi, iar una neuroni, ceea ce arata complexitatea creierului și a numarului incredibil
împingea păstrând directia fata de locul de destinatie. M-am inchinat, de mare de moduri in care informatia circula prin creier.
dand slava lui Dumnezeu, și m-am gandit in sinea mea, cum s-au inteles
intre ele și in acelai timp m-am gandit la bietii oameni, care nu se inteleg Comparand, așa cum de atatea ori s-a :făcut, creierul cu computerul, s-
intre ei și care schimonosesc chipul lui Dumnezeu, dandu-se de partea a spus ca neuronii pot fi considerati ca reprezentand hard-ul
diavolului sau facand cele rele, specifice celui rau. Furnicile au ca numar creierului, iar conexiunile sinaptice - soft- ul sau un soft ,scris" impreuna
de neuroni între 10.000 -100.000. cu genele noastre și de experientele prin care trecem. Apoi, cu fiecare
noua experienta se stabilesc diverse intensitati ale conexiunilor
Parca nu mă lasă inima sa nu amintesc de albine, niște muște, care ne dau sinaptice. Și fiecare modificare de intensitate marcheaza stocarea unei
clasa, lecții de organizare i armonie noua, oamenilor. Cum se înțeleg ele, amintiri. Tot ce-am trait, se afla codificat in creierul nostru - celalalt ,eu"
împărțindu-și serviciile: unele sunt paznici la urdinișul stupului, altele de care dispunem.
lucratoare, altele fac caldura cand e frig sau altele formeaza garda reginei
și o protejeaza dandu-i caldura, :făcandu-se ghem injurul ei. Cine le- a Sa trecem de la creier la inima omului sa vedem și aici pe Dumnezeu
invatat pe ele sa construiasca fagurele de forma hexagonala, cea mai dragutul, care a pus o pampa ce absoarbe și impinge sangele și are mers
rezistenta forma geometrica, și sa aduca nectarul in gușa și polenul pe continuu, din pantecele mamei pana și se termina zilele pe pamant, zeci
piciorueși sa anunte cand gasesc un loc cu multa mancare, printr-un zbor de ani, unii ajungand suta și chiar mai mult. Inima omului este
specific, care le spune celorlalte ca au gasit mancare mai multa? echivalentul unei pompe mecanice. Cand doctorul face o operatie la
inima, ii inlocuiește inima cu o pompa mecanica ce preia functiile inimii,
Raspunsul nu poate fi altul decat existenta Creatorului, Bunului exact la parametrii functionali specific inimii, iar inima pacientului o
Dumnezeu, care a pus aceste muște sa ne dea mierea cea dulce, opera pune pe masa, o echipeaza cu ce are nevoie, valve, baipasuri etc. dupa
acestor muște. Mai merita sa spunem ca o parte din albine se ocupa cu care o pune la loc, decupland pompa mecanica și cupland inima omului
zdrobirea polenului și nectarului, iar daca intra un șoricel in stup, il și apoi și se da un impuls electric și iși preia inima functia ei initiala.
omoara i-1 izoleaza depunand ceara in jurul lui. E important sa
mentionez ca mierea este injectata cu o doza de venin, ca sa nu se strice, Am fost și eu la Fundeni, facand o operatie de varice și exact cu un etaj
iata inca o evidenta perla a Creatorului. De unde știu aceste muște cat mai sus se faceau operatii pe inima. Am intrebat, de curiozitate, pe
venin sa injecteze in miere? Cine le-a spus lor acest lucru, decat numai doctorul care f acuse operatie pe inima, daca crede in Dumnezeu și mi-
Scumpul și Sfantul Dumnezeu. a raspuns cu multa smerenie ca-i foarte credincios. M-a cunoscut ca-s
preot și l-am felicitat pentru credinta in Dumnezeu, deoarece mai sunt și
Revenind la neuroni, ei reprezinta unitatile de baza de prelucrare a oameni de știinta și chiar doctori care-s mandri și nu-L recunosc pe
informatiei ale SNC. A intregii informatii - tot ce Dumnezeu, dar Dumnezeu Rabdatorul le mai da timp de pocainta, ii mai
cerceteaza și cu cate o boala, poate le vine mintea pe frecventa Lui.
vine spre SNC, tot ce pleaca, tot ce circula prin el. Datorita lor ne
Eu am colegi doctori chirurgi credincioși, spovedescc doctori primari
foarte credincioși, prieteni neurochirurgi foarte credincioși in
Dumnezeu.Și pentru ca am vorbit despre: frumusetea lui Dumnezeu in
alcatuirea creierului uman merita sa adaugam și :frumusetea și
complexitatea genomului uman descoperit de Francis S. Collins, care a
fost ateu și a devenit un credincios veritabil ca om de știinta, aducand
dovezi in sprijinul Credintei in Dumnezeul nostru descris in Sfanta Carte
Biblia. El obtine premiul Nobel pentru aceasta descoperire a Genomului
uman și iși marturise te viata, cum a ajuns de la ateism la credinta in
cartea , Limbajul lui Dumnezeu". Merita sa vedem molecula de ADN
care are un numar de trasaturi remarcabile. Structura exterioara este
alcatuita dintr-un strat anost de fosfati și zaharuri, insa partea interioara
prezinta interesul. Molecula de ADN are forma unei scari rasucite și
abilitatea ei de a transmite informatie genetica este determinata de o serie
de compui chimici, care alcatuiesc treptele scarii. Treptele scarii sunt
formate din combinatii de patru componente chimice numite ,baze", A,
C, G, T. Fiecare din aceste baze chimice are o forma anume. Sunt patru
trepte posibile: A-T, T- A, C-G, G-C. Daca este distrusa oricare dintre
baze de pe oricare dintre trepte, ea poate fi reparata cu ușurinta facandu-
se apel la cealalta treapta. Daca impațim toate perechile in doua, taind
scara pe centrul fiecarei trepte, fiecare jumatate de scara va contine
intreaga informatie necesara pentru refacerea unei copii perfecte a
originalului (Vezi fig. 3).

Facand o comparatie, gandim ca ADN-ul ar fi un ghid de instructiuni,


un program software, aflat in nucleul celulei. Limbajul codificat al ADN-
ului are un alfabet format doar din patru litere. O instructiune denumita
gena, este alcatuita din sute de mii de litere de cod. Toate funcțiile din proteine, lipide și carbohidrati) unde patrunde intr-o ingenioasa
complicate ale celulei trebuie dirijate in ordinea literelor din acest ghid. fabrica de proteine numita ribozom. Apoi o echipa de traducatori
La inceput nu s-a cunoscut cum functioneaza acest program. Misterul a sofisticati care lucreaza in fabrica citește bazele aduse de ARN- ul
fost elucidat prin aflarea ANN- ului mesager. lnformatia ADN, care mesager sub forma jumatatii de scara plutitoare, pentru a converti
alcatuiește o gena, este copiata intr-o singura molecula de ARN - informatia din aceasta molecula intr-o proteina speciala formata din
mesager, suspendate pe o singura latura. Aceasta jumatate de scara se aminoacizi(Vezi fig. 4).
deplaseaza dinspre nucleul celulei (depozitul de informatii) catre
citoplasma (un amestec gelatinos extrem de complex alcatuit Trei trepte de informatie ARN alcatuiesc un aminoacid. Proteinele sunt
cele care indeplinesc functiile celulei și ii asigura integritatea
structurala. Exista șaizeci și patru de posibile combinatii dintre literele
A, C, G, T si numai douazeci de aminoacizi. Iar daca ne referim la sutele
de mii de litere din gene, ajungandu-se la 3,1 miliarde de litere, ar trebui
treizeci de ani sa citești cu voce tare pe fiecare secunda trei litere ca sa
epuizezi tot programul. lata frumusetea Creatorului și in genetica. Cele
3,1 miliarde de litere sunt dispuse de-a lungul celor 24 de cromozomi
specifici ADN-ului uman.

Și geneticienii se impart in credincioi și necredincioși, unii îl accepta pe


Darwin cu teoria lui evolutionista iar altii nu, iar altii accepta teoria lui
Darwin, dar și prezenta lui Dumnezeu, Creatorul și Atottiitorul
Universului, cum sunt Francisc S. Collins și altii din echipa sa. Daca cei
necredincioi vor sa afle Adevarul despre originea Vietii stand in
laborator și făcand experiente, eu, personal, cred ca in veci nu vor afla
Adevarul, care-i Hristos și diavolului ii convine sa nu faca paiș catre
Biserica lui Hristos și sa nu ș tie nimic din invatatura Bisericii lui Hristos.
Cine nu mananca Trupul și nu bea Sangele lui Iisus Hristos nu are Viata
Veșnica și, deci, n-are parte de Dumnezeu și are parte de diavol.

Eu am vazut cu ochii mei oameni vindecati in fractiuni de secunda prin


atingerea de sfintele daruri sau dupa Sfanta Euharistie, sau prin atingerea
de Sfintele moaște ale Sf. Grigorie Decapolitul de la Bistrita Horezu, sau
dupa atingerea moaștelor Sf. Dumitru Basarabov de la Patriarhia din
București și alte categorii de bolnavi, demonizati prin sfintele masluri
sau Moliftele Sf. Vasile eel Mare si Sf. loan Gura de Aur. Le-as mai
sugera acestor oameni, geneticieni necredincio i, sa vada minunea Maicii
Domnului in Siria cu arabul taiat bucati și cusut de Maica Sfanta in anul
2004 și care din musulman s-a botezat, el și familia, in Biserica
Ortodoxa. Sau sa mearga pe insula Kefalonis din Grecia și sa vada șerpii
Maicii Domnului, care, de vreo patru sute de ani, daca nu i mai mult, s-
au transformat din maicute in șerpi pentru a nu fi profanate de pagani și
vin de atunci sa cinsteasca Manastirea cu hramul ,Adormirea Maicii
Domnului" timp de noua zile, de pe 6 august, pana pe 15 august, vin
instantaneu in Biserica, se a eaza pe icoane, pui mana pe ei, fiira sa te Merita sa aducem in discutie pe savantul Albert Einstein, care a avut
muște, și dispar făra sa vezi unde se duc sau sa mearga la preoti inainte inspiratie divina la descoperirea valorii energiei
vazatori sa le spuna ce-au in casa sau in geanta sau in sufletul pe care îl E= mc2
neaga.
si a teoriei relativitatii exprimata prin formula:
acel calugar care suferea de multi ani și a tot rugat pe Dumnezeu sa-l ia
de pe pamant, ca nu mai putea rabda. Dumnezeu, Iubitorul, a vrut sa-i
dea o lectie și a trimis Îngerul sa-l întrebe: ce prefera, trei ceasuri in iad
sau patru ani de suferinta pe pamant? Calugarul i-a dat raspunsul și a
ales trei ceasuri in iad. Ingerul i-a dus sufletul în iad și 1-a lasat un ceas.
Dupa ce a trecut un ceas vine la calugar in iad. Prima vorba a calugarului
a fost catre înger așa: ca nu credea ca ingerii lui Dumnezeu mint și ca au
trecut trei sute de ani in loc de trei ceasuri. La care Îngerul i-a spus ca
doar un ceas a trecut și Dumnezeu 1-a trimis la el sa vada cum se afla.
Desigur, calugarul l-a rugat pe Înger sa-i transmita lui Dumnezeu casa-
l ierte și sa-idea cat va vroi El suferinta pe pamant. Bineînteles ca
Dumnezeu îi spusese Îngerului sa-l duca înapoi, pentru ca știa ce va
gandi calugarul

Am scris aceste formule nu ca sa arat ca le știu, ci ca sa exprim prin ele Mi-aduc aminte ca plecand de la psalmul lui David, de care am pomenit,
pe Dumnezeu, care 1-a inspirat pe acest savant. Și iata ce zice pe patul m-am dus la Politehnica, in București; eu lucram la IMGB pe atunci și
de moarte fiicei lui: ca-i pare rau, sa fi pus in loc de energie, Iubirea lui doream sa iau mai multe date despre Einstein de la profesorul de fizica
Dumnezeu, care mi-a provocat și mie lacrimi. Dureros ca nu Ion Popescu, șeful catedrei de fizica. Intru la el, era singur, și, din vorba-
conștientizam sau nu evaluam lubirea pe care o revarsa Durnnezeu n vorba, ajungem sa vorbim despre Dumnezeu. Atunci el, dei era
asupra noastra. Am avut oameni in parohie care n-au dat pe la Biserica comunist, mi-a marturisit ca era credincios și mi-a zis o vorba care mi-
zece ani și mai mult și cand s-au imbolnavit i-am cercetat, i-am spovedit a intrat la inima. Mi-a povestit despre un batran de la el din sat, care
și impartașit și la 5- 6 zile au murit, fiind tineri de 50-60 de ani. Și am spunea așa: ca pe Dumnezeu sa-L pui in fundul inimii și sa-L scoti cand
zis in sinea mea ca și pe aceștia Dumnezeu i-a iubit, pentru ca i-au spus ai nevoie. Apoi mi-a zis ca un savant francez, care luase de curand un
pacatele și au luat Sfanta Euharistie, adica Trupul și Sangele lui Hristos. premiu Nobel in fizica, a fost 1ntrebat daca crede in Hristos și el a
afirmat pozitiv. Am avut un coleg la Institutul de Proiectari Sectoare
A doua formula care arata relativitatea timpului poate sa ne descifreze Calde, unde am lucrat zece ani ca inginer proiectant, proiectand tot felul
psalmul lui David, care a zis ca o zi in casa Domnului este cat o mie in de roboti mecanici, hidraulici și pneumatici, și acest coleg, numit
alta parte și asta ne duce cu gandul ca acea mie poate fi in rai. Dar tot Cristescu Cornel, a obtinut titlul de doctor in hidraulica, matematizand
atat de bine putem interpreta dupa Sfanta Scriptura ca bogatul nemilostiv un fenomen hidraulic, incat profesorul de licenta in hidraulica, Aurel
1-a vazut pe Lazar in sanul lui Avraam, adica in rai, undeva sus de el și Oprean, a ramas stupefiat de formula acestui coleg. Intrucat eu il
ca intre rai i șiad este o prapastie, incat cei din iad nu pot ajunge in rai, marturiseam pe Hristos la serviciu, fara sa-mi fie frica, deoarece nu eram
iar cei din rai nu pot sa-i ajute in niciun fel pe cei din iad. membru de partid și nici ca vroiau șefii pentru ca știau ca-s credincios,
imi marturisea acest coleg ca se ruga noaptea la Hristos sa-l ajute la
Sfantul Apostol Pavel spune ca Raiul se afla la treilea cer și este de o
proiectul de licenta și chiar la formula acestui fenomen hidraulic.
frumusete de nedescris, inseamna ca acest loc are și el o oarecare viteza
raportata la pamant. Daca inlocuim viteza rachetei cu viteza acelui loc Si Dumnezeu 1-a ascultat.
specific raiului și iadului, observam, din formula, ca se poate ajunge la
acea diferenta de timp exprimata de proorocul David. Așa se explica cu Si pentru ca am vorbit de niște personalitati pe care le-arn cunoscut, nu
pot sa trec și sa nu amintesc despre profesorul conferentiar Gavrila Ion, invidioși, i-au aratat directorului ca Dumitru Nicolae a scris "Hristos"
șeful catedrei de TCM din Politehnica București. Vine pe la circa șase pe planșa electrica. Cand ei se ambalasera in comentarii, intervine
ani dupa ce m-a repartizat la IMGB și il conduc spre casa, urcandu-ne in domnul Bogatu și scoate in evidenta valoarea lui Hristos și a
tramvai. Intrucat ceva ma apasa pe inima și curiozitatea sa vad cum credinciosului sau, afirmand ca nu-i bai ca a scris pe o planșa ,Hristos",
gandește profesorul meu despre Dumnezeu, ii pun treptat intrebarea daca din moment ce a salvat situatia cu piesa de export.
crede in Dumnezeu, deși știam ca era Secretar de Partid pe facultate. El,
atunci, incepe sa-mi vorbeasca despre corabia lui Noe, care s-a gasit pe Mai merita sa spun și despre Henri Coanda, care a fost intrebat de
muntele Ararat din Turcia și s-a luat lemn și pamant de pe ea și, prin muncitorii sindicaliști de la IMGB daca exista Dumnezeu. Iar el, ca un
metoda carbonului radioactiv C14, s-a determinat varsta, care se intelept, le-a raspuns tot printr-o intrebare: daca exista curent electric și
potrivește cu datele din Biblie, aproximativ cinci mii de ani. Pe mine, daca se vede. Ei au raspuns ca exista curent electric, dar nu se vede.
atunci cand imi spunea, ma ungea la inima ca tocmai profesorul meu de Atunci savantul le-a spus ca așa este și cu Dumnezeu, nu se vede, dar se
TCM imi vorbește cu convingere despre existenta lui Dumnezeu și ca simte.
gandesc corect și eu, intarindu-ma in credinta. Cercetatorii ruși au afirmat ca pacatele se imprima in codul genetic prin
Merita sa aduc la cunoștinta un caz fericit in favoarea existentei lui cuante de energie. Sunt cazuri cand oamenii cu pacate grele dau in
Dumnezeu, cand s-a stricat o freza portal japoneza la Sectia Mecanica nebunie sau alte boli grave daca nu-și marturisesc la preot pacatele,
Doi de la IMGB prin anul, aproximativ, 1976. deoarece acestea apasa pe conștiinta și diavolul profita și-1 domina
pe om incat il imbolnavește, ca sa-i duca sufletul in iad, ajungandu-se
Dupa ce s-a omologat freza, dupa proba de anduranta, japonezii parasesc la nebunie, la cancer. Cunosc cazuri la noi in comuna cu doua surori,
tara și freza se defecteaza electric. Pe mașina era o piesa de export, iar una i-a dat foc grajdului celeilalte și nu a putut muri pana cand nu a
șeful sectiei, un coleg de al meu, cu care lucrasem la proiectare, pe nume chemat-o pe soru-sa sa-i marturiseasca pacatul.
Bogatu Dumitru, intrase in panica și nu știa ce sa mai faca, deoarece tot
personalul, de la inginer, maistru, muncitori care fusesera in Japonia, nu- Altul a omorat un cioban, 1-a impușcat, și n-a putut muri pana n-a spus
i dadea de capat frezei. Atunci ii vine ideea sa apeleze la un muncitor ca el l-a omorat pe acela.
electrician, care era acasa in recuperare, pe nume Nicolae Dumitru, Un alt caz: o femeie, care și-a omorat barbatul betivan, 1-a pus pe linia
poreclit "pocaitul", deoarece era credincios și nu se ferea printre de tren ajutata de taica-sau și a innebunit; venind la mine sa se
muncitori și maistru sa-L marturiseasca pe Hristos. marturiseasca nu vrea sa spuna crima și a murit nebuna, marturisindu-i
Il suna acasa domnul Bogatu, el era la o nunta. Vorbește cu sotia sa vina pacatul pe patul de moarte și spunea ca vede politia langa ea s-o duca in
urgent la uzina, spunandu-i ca s-a stricat freza japoneza, pe partea pușcarie.
electrica. Acesta, fiind anuntat de sotie, vine la schimbul trei, noaptea, și Un alt argument pe :frecventa lui Dumnezeu ar fi cum se implinește
i-a dat seama ca ceilalti au fost neputincioi și i-a zis in sinea lui sa-l faca
scriptura cu blestemul lui Dumnezeu pana la a treia sau a patra generatie.
pe dracu de ras, pentru ca toti il luau in ras cu credinta in Hristos. El mi-
Cunosc o familie in care bunicul a fost secretar de partid, dand cu barda
a spus și mie, deoarece și eu eram credincios. In doua sau trei ore a in Dumnezeu, și ajungea pana la a lua faina din lada unei vaduve,
depistat toate defectele și a scris pe planșa, in punctele cu defectiunea, numind-o chiabura- mi-a marturisit femeia, fiind din parohie. Acesta a
,Hristos". fost pedepsit de Dumnezeu cu un nepot cu handicap, incat nici o data n-
Dimineata, fiind operativa cu directorul tehnic Boura Dumitru, colegii, am mai vazut așa o aschimodie de copil la paisprezece ani, de te apuca
jalea. Avea acest bunic un singur copil, strungar de meserie, care a avut
doi baieti, dintre care primul cu acest handicap. punandu-i o carpa in gura și a murit fata. De atunci, toata viata ei a fost
marcata de acest pacat, fara sa-l spuna preotului, fiind foarte bisericoasa
Un alt caz pe frecventa lui Dumnezeu este ca cei raposati se roaga pentru și ajutatoare pe toata strada, moșind foarte multi copii. Nu știam noi ce
cei de pe pamant, bineinteles ca cei ce se afla in rai au aceasta posibilitate pacat era in sufletul ei. Dumnezeu Milostivul sigur ca știa viata ei
și, in același timp, și receptie din partea lui Dumnezeu. Am avut in amarata și prezenta ei la Biserica, care era la 2 km, nu a trecut cu vederea
Politehnica o prietena, colega de an, cu care credeam ca o sa ne casatorim pașii și milosteniile ei și a adus-o la viata sa-și marturiseasca pacatul, ca
dupa terminarea facultatii. sa beneficieze de rai.
Aceasta prietena avea o mama foarte credincioasa și demna, facuse AI doilea caz pe care l-am intalnit in parohie. Este vorba de Stoica
facultatea de drept. Aceasta mama mai avea doi frati, dintre care unul Dumitru, care a fost in pușcarie ca legionar, fost primar in comuna
murise și n-am apucat sa-l vad. Comuniștii i-au luat fabrica de zahar de Smardioasa din Teleorman, și mi-a spus ca 1-au bagat intr-o celula unde
la Giurgiu și 1-au bagat in pușcarie, dandu-i douazeci și cinci de ani de curgea apa pe pereti și, inghetand de frig, a lesinat si a stat in coma trei
inchisoare cu drept de recurs. Dumnezeu eel Milostiv a trimis ingerul sub zile si imi marturisea ca el a vazut raiul și iadul exact cum citea in vietile
chipul mamei, la mama fetei numita Ecaterina, in vis, și i-a spus sa se sfintilor. Imi spunea ca era pe o insula și se uita, altemativ, cand la iad,
urce in podul casei, unde va gasi doua icoane cu Maica Domnului. Sa le unde erau tipete și vaiete și foc, cand la rai, unde erau pasarele, iarba
curete de praf și sa le doneze la doua biserici din Giurgiu, dupa care sa verde, flori de toate culorile, și-l intreba pe ingerul care-l insotea și-i
se duca la cel care va judeca procesul lui frate-sau, deoarece este colegul explica ingerul despre semnificatia acestor doua locuri. A trait peste 93
ei de facultate și i-a spus numele și unde il gasește. Ecaterina, dimineata, de ani, lasandu-1 sanatos cand am plecat, in anul 2002, la Mehedinti.
cand s-a sculat și-a adus aminte de vis și s-a conformat intocmai, ducand Era foarte credincios și mi-a povestit ca 1-a intalnit pe parintele
icoanele și ducandu-se la fostul sau coleg. In urrna judecarii procesului, Staniloae in pușcarie și le vorbea despre Hristos, cu mult curaj.
din douazeci și cinci de ani s-a ajuns sa execute doar ase luni de
inchisoare. Iata o lucrare a lui Dumnezeu, o rugaciune a mamei Un alt caz interesant ar fi despre un om din Sușita, comuna Jidoștita din
Ecaterinei, pe care Bunul Dumnezeu i-a implinit-o. Desigur ca cei din Mehedinti, care a facut pe grozavul, nefiind, cu Biserica lui Hristos, și
pușcarie au avut grija sa-l bata, incat sa nu mai traiasca multi ani. intr-o zi de sarbatoare creștina a obligat nevasta sa injuge boii și sa
mearga la fan. Sotia a incercat sa-l opreasca, explicandu-i ca-i pacat și
Un argument pe frecventa lui Dumnezeu ar fi i moartea clinica. Cunosc se supara Dumnezeu, dar el, incapatanat, a fortat lucrurile și au pomit pe
foarte bine doua persoane, una din parohie, iar alta din comuna Vaideeni, camp. Ca din senin s-a format un nor, a inceput sa fulgere și 1-a trasnit
vecina cu casa parinteasca, și anume o creștina foarte credincioasa, carei- pe acesta, iar daca nu se punea pamant pe el pana la gat, bagandu-1 intr-
i ziceam toti copiii moașa Lina. Moare la optzeci de ani, dar a doua zi se o groapa, cred ca murea, dar a ramas mut circa trei saptamani, ducandu-
scoala in fund și cei care o pazeau se sperie un pic, iar ea le explica ca l la spital. Dupa spitalizare a inceput sa vorbeasca și spunea cu cine s-a
nu trebuie sa le fie frica și a inceput sa le povesteasca ce-a vazut, cu cine intalnit dintre rudele care decedasera, mama, verișoare și verișori. De
s-a intalnit in rai, cu moși cunoscuti din sat. A mai trait aproape un an și atunci, de cand s-a facut sanatos, a devenit omul Bisericii și nu-i mai
a avut grija sa-și spuna pacatul cel mare pe care-l facuse și nu-l permitea sa calce peste legile lui Dumnezeu.
marturisise la preot. Ea fiind foarte saraca, avea o fata și, venind barbatul
de pe front, a ramas din nou insarcinata, dand naștere la a doua fata. Cum Am avut un unchi, președinte de CAP, din partea sotiei, Nita Duculescu,
dracul ne urmarește și ne pandește la colt, i-a șoptit in stilul lui, fiind care, in ziua de Sfantul Ilie, a chemat oamenii la munca la CAP și, deși
specialist in argumente, ca-i și vaduva, deoarece ii murise barbatul pe oamenii au reactionat spunandu-i ca Sfantul Ilie ii va trasni, el a zis ca
front, și nu are zestre pentru doua fete și ea, drept urmare, a asfixiat fata, sa-l trasneasca pe el, ridicand mana stanga spre Dumnezeu. Dumnezeu,
care nu se lasa batjocorit, cum au ajuns in camp cu inginerul CAP-ului, luminare? Eram cam dezorientat cum și unde s-o ingrop; vorbind cu
s-a format un nor, a inceput sa fulgere și tocmai pe Nita 1-a trasnit. Daca copilul, el mi-a zis de București, iar eu i-am dat telefon Preasfintitului
nu-l baga inginerul intr-o groapa, punandu-i pamant injur pana la gat, Nicodim și el mi-a zis: in curtea Bisericii din Bunoaica, exact dupa
Nita nu mai era pe lumea aceasta. A ramas paralizat cu mana pamant dorinta sotiei. Ciind m-am intalnit cu Livia, care a și spalat-o, mi-a spus
injur pana la gat, Nita nu mai era pe lumea aceasta. A ramas paralizat cu discutia ei, cu trei luni inainte de moarte. Așa randuiește Domnul
mana și piciorul, mana nu putea s-o mai ridice iar piciorul il tragea dupa Dumnezeu pe cei bine credincioși.
el, cand eu m-am casatorit cu nepoata-sa. L-am intrebat despre
Dumnezeu, daca crede, iar acum, dupa ce a suferit necazul, desigur ca Merita sa mai adaug ca sotia a jucat un rol determinant pentru preotia
nu și-a mai permis sa spuna ca nu-i Dumnezeu. El avea sotie credincioasa mea, pentru faptul ca pe timpul raposatului Nicolae Ceaușescu,
și doi copii credincioși cand i-am cercetat fiind cu sotia. Dumnezeu tine Dumnezeu sa-l ierte", ea mergea totdeauna la Patriarhie la Sfiinta
cont de credint,a unuia dintre soti, precum și a copiilor. Liturghie, deși avea un serviciu in directia Ministerului de Interne, langa
Patriarhie, ea nu s-a sinchisit, nici nu i-a fost frica ca ar putea fi data
Dumnezeu anunta sfarșitul celor binecredincioi prin Ingerii Sai, care, afara din serviciu și, mai mult, il marturisea pe Hristos printre colege,
de fapt, sunt slujitorii Lui. Am avut un caz in parohie la Teleorman, o dandu-le fie coliva, fie mancand miercurea și vinerea de post, fie
enoriașa Floarea de 85 de ani, vaduva de 45 de ani, analfabeta, dar foarte raspunzandu-le la intrebari despre credinta in Hristos. Așa s-a intamplat,
credincioasa. La fiecare 40 de zile ma chema fiica ei, Ioana, s-o cum o colega, sotia unui colonel, care in urrna unei alarme false, a
impartașesc. A știut aceasta enoriașa cu doua luni inainte ca va muri, ricoșat un glont și i-a atins capul, ramanand paralizata, a intrebat pe sotie
fiind anuntata de Inger in vis. I-a spus fiicei sale, Ioana, intrebiind-o, daca se poate vindeca prin atingere de Sfintele daruri, ca așa a auzit de
cand cade trei aprilie, in ce zi a saptamiinii, deoarece e a va muri. Fata a la niște creștine. Sotia i-a confirmat ca Dumnezeu face minuni, daca
intrebat-o de unde știe, ce-i cu vorba aceasta. Ea i-a spus ca ingerul i-a vrea, in functie de credinta omului. Pe aceasta colega mi-a aratat-o sotia
spus in vis. Si a murit exact pe trei aprilie, in ziua in care s-a nascut, iar dupa ce s-a facut sanatoasa și care a participat la Sfanta Liturghie,
fata ei Ioana m-a chemat s-o impartașesc la trei saptamani, cu trei zile ducandu-se cu barbatu-sau și s-a atins de veșmintele preotilor cand se
inainte de moarte. Si merita sa mai spun, ca o mustra pe fiica-sa, Ioana, iese cu sfintele daruri, respectiv cu sfantul disc și Sfiintul Potir. Desigur
ca nu se roaga cum trebuie lui Dumnezeu, ca ia prea multe medicamente. ca nimeni nu știa de aceasta femeie ca-i bolnava și sa-i dea vreo
Ea mereu avea fata vesela cand treceam pe strada, ea fiind afara, stand importanta.
pe canapeaua de la drum.
Dumnezeu, Milostivul, a vrut sa le dea o lectie la toti din directia
Un caz asemanator s-a petrecut cu sotia mea, Georgeta, vrednica de Ministerului de Interne și, in fractiune de secunda, femeia aceasta a
pomenire, care dupa o boala prelungita, de opt ani, un Parkinson, cu trei auzit o pocnitura in cap, ceea ce echivaleaza cu o operatie care dureaza
luni inainte de moarte a discutat cu o enoriașa, Livia, despre moarte, 5-6 ore, dupa cum mi-a zis dr. prof. Danaila Leon, cu care-s prieten de
despre ingroparea ei mai bine zis, și cum e starea cimitirelor din satul treizeci de ani. Deci, aceasta femeie s-a facut sanatoasa prin mila lui
Bunoaica. Livia i-a spus cum e cu cimitirele și, dupa parerea ei, ar fi Dumnezeu intr-o fractiune de secunda, desigur c-au aflat și cei de la
bine la București, unde avem apartamentul. Sotia i-a spus ca ea dorește serviciu.
in curtea Bisericii din Bunoaica. Si sotia i-a spus acestei enoriae sa nu-
mi spuna mie despre ce-au vorbit. In momentul cand și-a dat sufletul, pe Si pentru ca am ajuns la capitolul vindecari, merita sa mai relatez niște
bratele mele, s-a schimbat la fata, incat de treizeci și șase de ani de cazuri deosebit de luat amine și de a le trece in contul lui Dumnezeu cel
casnicie n-am vazut-o așa de frumoasa. M-am mirat cum se face aceasta, Atotputernic, Doctorul sufletelor și trupurilor noastre. Cunosc un unchi,
cand ingerul ia sufletul omului credincios, ii imprima și trupului o care tinea o verișoara primara. Acesta a fugit din Spitalul zece de la
doctorul neurochirurg Arsenie, avand tumoare pe creier, zicand in sinea doctorita sa faca operatie, iar sotia acestuia a rugat- o pe doctorita sa-l
lui ca Dumnezeu nu-l lasa și s-a vindecat miraculos prin ducerea la extemeze, can-are niciun ban. A venit acasa
Sfintele moaște ale Sf. Grigore Decapolitul de la Bistrita, jud. Valcea.
Acolo avea locuinta acest unchi, Borcan Constantin. Acesta avea Si traiește și acum, plecand pe al optulea an de cand s-a intamplat
credinta in suflet foarte putemica, deși nu era bisericos sau sa știe prea necazul, Si se spovedește in fiecare an de doua ori și s-a facut sanatos
multe despre ortodoxie, el una știa, ca- i Dumnezeu și ca El poate sa-l fara medicamente. M-am gandit ca acesta a primit de la Dumnezeu timp
vindece, pentru cei ce cred cu adevarat. Credinta lui din suflet și-a de pocainta și rasplata de la Dumnezeu pentru faptul ca a lucrat pe la
marturisit-o in armata, cand se inchina in fata soldatilor la masa, el fiind manastirile Vodita și Topolnita și Dumnezeu nu ramane dator cuiva.
sergent. Deși și s-a atras atentia de catre superiori, el n-a cedat. A racut Am mai vazut cu ochii mei inca doua cazuri. Unul cand eram inginer și
și arest și totuși n-au putut nici colonelul și nici generalul sa-l convinga veneam la Patriarhie la Parintele Gherontie Ghenoiu, vazand o femeie
sa nu se mai inchine in fata soldatilor. Colonelul și generalul il apreciau, careia i se invartea capul foarte repede, stanga-dreapta, și dupa un timp
ca era in corul unitatii avand o voce putemica și placuta și trebuia unitatea am vazut-o liniștita, normala, cu capul fara sa se mai miște. Am intrebat-
sa vina la defilare in București la 23 August. Cunosc trei femei care au o ce s-a intamplat de și-a revenit și mi-a explicat ca fostul ei sot, care o
fost bolnave din rezultatul farmecelor și prin sfintele masluri s-au lasase cu un copil, s-a insurat cu o vrajitoare și aceea a fermecat- o in
vindecat, deși, mai intai, s-au tratat cu medicamente $i chiar au foșt prin felul acesta, cu capul, ca barbatul sa o vada urata și sa nu se mai intoarca
spitale, doctorii n- au putut sa le gaseasca leacul.
la ea. Parintii Gherontie și Sofian de la Manastirea Antim ii dadusera
Eu, ca preot, am fost determinat sa impartașesc din mai multe motive trei dezlegare sa se impartașeasca la fiecare Sfanta Liturghie timp de un an
enoriași in coma, doar respirau; le-arn facut rugaciune grabnica de de zile.
impartașire a bolnavului, verificand daca poate inghiti, dandu-i mai intai
Cand am devenit preot și am capatat mai multa experienta, am aplicat și
agheasma mare, mai apoi dandu- i impartașania, daca am vazut ca eu deasa impartașanie la fiecare Sfanta Liturghie la un baiat care lua
inghite. Si-au revenit toti trei, pe unul dintre ei il mai impartașisem, dar antidepresive și baiatul a scapat de medicamente, simte o ușurare și
pe ceilalti doi nicidecum nu-i mai vazusem. Dupa ce și-au revenit i-am muncește cat trei tineri la un loc, mai ales primele 2-3 zile dupa Sfanta
rugat sa se spovedeasca, dar mi-au spus ca-s pacatoși și dracuiesc. Euharistie.
Astfel, Dumnezeu le-a mai dat o șansa sa-și marturiseasca pacatele, dar Merita sa relatez un alt caz. Pe o fata oarba de douazeci de ani o știu eu,
prea mult n-au prea inteles mila lui Dumnezeu, ca nu m-au mai chemat este din Severin, o cheama Silvia și apartine de Biserica Sf. Ilie. Aceasta
sa-i impartașesc. fiind cu acest handicap s-a casatorit tot cu un om cu handicap, pe care
Am verificat puterea Sintei Euharistii și la doi enoriași, unul avand nu-l știu, și a rezultat o fetita frumoasa pe care am vazut-o. Ea, fiind
comotie cerebrala, ducandu-l la spital cu salvarea dupa ce l-am oarba, era foarte credincioasa, spunand multe poezii, cu lacrimi, la
impartașit, tot așa, verificand cu sfanta agheasma, iar alta femeie era intr- slujbele de Oastea Domnului din Severin, dar și in tara. Un preot i-a dat
o coma de doua zile, inconștienta, nerealizand cine-i in jurul sau, eu tot canon sa asculte paraclisul Sf. Efrem cel Nou, ca Dumnezeu lucreaza
așa am procedat cu sfanta agheasma și și-a revenit, venind la Biserica, prin Sfintii Sai. La un moment dat, parca in 2012, a inceput sa vada cu
apoi, pe picioare distanta de aproape 2 km. M-am mirat de indurarea lui un ochi, ca mai tarziu sa poata sa-și faca și ea toate treburile casnice,
Dumnezeu, dandu-i slava. impreuna cu fetita. Acum se spovedește, se impartașete impreuna cu
fetita ei, la Sfanta Biserica.
Cel cu comotie cerebrala care s-a dus la spital la Craiova, i s-a spus de
Un argument pe frecventa lui Dumnezeu ar fi și prezenta ingerului, care
ne insotește, dar, fiind duh, nu e vazut de ochii noștri materiali. Relatez și mai ales ca studenta spovedindu-se și impartașindu-se, care s-a
cateva cazuri care demonstreaza acest lucru. spovedit la mine, mi-a marturisit cum, ieșind de la serviciu, aproape de
Biserica Grecescu, fiind singura pe strada, dimineata, niciun om pe
Dupa ce am pus tabla pe acoperi ul Bisericii din Bunoaica, a ramas o strada, o nunta de caini, șapte - opt ca numar, s-au repezit spre ea, sa o
scarita pe acoperiș, agatata de turla Bisericii cu doua sarme. Dupa Sfanta muște. Ea, atunci, neavand decat geanta, s-a inchinat, crezand ca o sfașie
Liturghie se urca fratele Ion, de 90 de ani și cu un tanar, Victor, sa dea cainii. Minune, dupa Sfanta Cruce, cainii, ca la comanda, s-au intors cu
scarita jos, deoarece o cerea cel ce ne-a dat-o imprumut. Cand s-a urcat spatele și au plecat. Ea a multumit lui Dumnezeu și a ramas uimita
fratele Ion, din neatentie, a calcat pe o sarma, care s-a rupt și care era una pentru mila lui Dumnezeu care a insotit-o toata viata, de mica copila.
din cele doua sarme ce tinea scara de turla, și s-a urcat pe scarita. Cand
s-a urcat și tanarul Victor a calcat, neatent, pe cea de a doua sarma care Un caz asemanator cu o fetita Ionela, in clasa a doua. Au venit doi caini
ancora scarita, care și ea s-a rupt, plecand scara de pe acoperiș cu fratele pe ea, luand-o unul de palton; ea s-a inchinat și s-a rugat la Maica
Ion pe ea. Specificam ca tabla fiind noua și, mai ales, ca plouase cu o zi Domnului și cainii, imediat, au parasit-o. Iata cum lucreaza Sfantul
inainte, va dati seama ce alunecoasa era. La circa un metru de streașina Dumnezeu Tatal prin ingerii Lui.
acoperișului se oprește scara, iar :fratele Ion striga la Victor sa-i
inmaneze franghia, sa-l traga in sus. Victor, cand a vazut ca pleaca scara, Acum realizez ca, in marea Sa iubire de oameni, Dumnezeu, prin
a ramas infricoșat ca sfarșitul fratelui Ion este moartea. Vazand ca scara Maicuta Sa Sfanta și pururi Fecioara, mi-a trecut cu vederea pacatul, cu
s-a oprit, i-a aruncat funia și 1-a tras pe fratele Ion sus pe coama acea prietena, ca sa ma pregateasca pentru misiunea de preot viitor,
acoperișului. Nu-i venea sa creada cum s-a oprit scara, pentru ca nu putea punandu-mi la dispozitie preoti și oameni de valoare duhovniceasca
sa se propteasca in ceva, deoarece era mult mai ingusta decat latimea inalta, ca sa rna intaresc in credinta, sa cunosc valoarea ortodoxiei ca
tablei. Ori, dupa legile fizicii, viteza trebuia sa creasca inspre streașina fiind singura și unica credinta adevarata, integra și de neegalat,
acoperișului deoarece ea crește cu timpul de cadere (v = a*t, unde a = specifica lui Dumnezeu eel unic și de neegalat. De aceea ortodoxia este
acceleratia de alunecare și t = timpul de cadere). Cu toate acestea, Sfanta, sobomiceasca, reprezentiind Biserica lui Iisus Hristos, Fiul Lui
Dumnezeu, dragutul, a anulat acceleratia de alunecare și i-a mai dat zile Dumnezeu Tatal, care impreuna cu Duhul Sfant devine Treimea cea de
fratelui Ion, cu care fac Slujba Sf. Liturghii, pe care o știe pe de rost, o fiinta, Sfanta și Nedespartita și care mintea omeneasca, oricat s-ar
avand și o voce placuta. stradui, nu poate s-o patrunda in adevarata Substanta a Sa.

Mai tarziu, am pus noi trei, eu cu fratele Ion și Victor, tabla pe clopotnita, Merita sa amintesc cativa preoti i oameni, care m-au hranit prin predicile
fara sa mai dam bani la meseriași i-am zis fratelui Ion, mai in gluma, ca i caqile lor, cum ar fi: Parintele Gherontie Ghenoiu, care mi-a fost
Dumnezeu a vrut sa-i mai dea zile pentru a pune tabla pe clopotnita și sa duhovnic și mi-a pus la dispozitie sectologia lui Parintele Cleopa Ilie,
se mai pocaiasca, sa mai plateasca din pacate. Dar mentionez ca-i un plus ca imi dadea raspuns la orice intrebare in domeniul teologiei, fiind
consilier cuminte, cum rar se intalnesc aa oameni. un bun teolog, fost director de seminar, anchetat de cincisprezece ori de
securitate, a ingrijit de Sfantul Dumitru Basarabov treizeci și cinci de
Mai merita sa aducem de fata inca doua cazuri asemanatoare, in ani, schimbandu-i ve mintele. Nu-i exclus ca Sfantul sa-l fi protejat sa
care prezenta ingerului lui Dumnezeu a lucrat, incat noi sa ne miram și nu faca inchisoare. Apoi am cunoscut pe preotii arhimandriti Sofian
sa ne bucuram, ca Dumnezeu e langa noi prin sfintii ingeri care ne Boghiu, Adrian Fageteanu, Ilarion Argatu, Cleopa Ilie prin intermediul
insotesc de cand ne botezam in Cristelnita Sfantului Botez. ucenicului lui, profesorul Tudor Petre, pe poetul Ioan Alexandru,
ierodiacon Visarion Jugulescu, prof. pr. Dumitru Staniloae și pr. prof.
O doctorita, Marcela, medic primar, foarte credincioasa de mica copila Galeriu C-tin, precum pr. Petculescu Gheorghe de pe Margeanului, fiind
un preot cu ravna și cu Oastea Domnului. Prin prof. Tudor Petre l-am platforma armata, dimineata fiind semiintuneric - era in luna decembrie.
cunoscut și pe Traian Dorz, fiind recomandat de profesorul Tudor Petre, Ingerul, care ne insotește și ne poarta de grija toata viata, facand
care era bun prieten și cu Traian Dorz. L-am cunoscut și pe pr. Constantin ascultare de Dumnezeu sa ne slujeasca, deși eram cu un manunchi de
Voicescu, toti copii ai lui Dumnezeu care au suferit pentru Hristos ani de fiare, otel beton, lungi de 6-8 m, eu fiind inalt, totuși intrebare, cine rn-
pușcarie. a indemnat sa rna uit la picioare, vazand sarma, și pe care am traversat-
o fara nici o problema. N-au trecut prea multe zile, cred vreo șase, și i-
M-am dus la Parintele Cleopa, special facandu-mi delegatie la au spart apartamentul din București aceluia care mi-a pus-o și fata lui a
Intreprinderea Savinești, aproape de Manastirea Sihastria, cu niște facut șoc, ducand-o la Spitalul noua. Acesta a venit la mine sa ma intrebe
intrebari pe care le avem pe suflet. El, prin povestirile sale, mi-a dat ce sa faca, știind ca eu eram credincios și vorbeam deschis despre
raspunsul și n-a mai trebuit sa-lintreb, dandu-mi o carte de predici ale lui Durnnezeu. de aceea mi-am dat seama ca el a fost faptașul cu sarma.
la Praznicele imparate ti, parca a prevazut ca voi fi preot mai tarziu sau Durnnezeu nu se lasa batjocorit.
numai Dumnezeu știe precis.
O interventie a ingerului a fost și atunci cand eram pe platforma unui
Daca Sfintei Vineri ii atribui riimanerea la Bucure ti, tot ei ii atribui inel care se tuma la o inaltime de aproximativ 6-8 m, pentru o fantana
chemarea la Curtea de Argeș la Prea Sfintitul Calinic pentru preotie. arteziana. Eu trebuia sa ridic fierul la acea inaltime și s-a intamplat sa se
Dupa ce rn-a oprit la Curtea de Argeș 3-4 luni verificandu-ma ca un viitor nimereasca tocmai in dreptul unei gauri cat omul de gros. Eu am
candidat la preotie, dand și examen de admitere la Facultatea de incalecat gaura și am zis ca voi fi atent sa nu pun piciorul in gaura. M-
Teologie, Universitatea Pitești, luand chiar o nota buna, m-a hirotonisit am sprijinit pe bara de la platforma sa apuc fierul dat de jos, fiind
preot, dandu-ma in parohia Soimu din Teleorman, cu hramul Cuvioasa sprijinit numai pe un picior, iar cu celalalt eram suspendat in aer. In
Paraschiva, ceea ce inseamna și Sfanta Vineri. Dupa aceea, toate fractiune de secunda m-am uitat la piciorul suspendat, cand sa ridic
problemele cheie tot Vinerea mi s-au rezolvat. fierul și era exact in mijlocul gaurii. Daca rna lasam pe el, va dati seama
Merita sa adaug și eu, spre slava lui Dumnezeu, nu spre slava deșarta, ca ce rau mi se intampla.
nu poti sa fii placut daca te lauzi cu pomana sa cadoul pe care-1 primești. Merita sa mai adaugam niște cazuri care scot in evidenta ingerii buni și
Dupa revolutie am plecat de la IMGB, prin demisie, sa lucrez in rai, care ne insotesc și-s prezenti langa noi. Am in sat un enoriaș, Nicolae
Germania la Berlin ca fierar betonist la un patron care era finul meu. Petrescu, care s-a casatorit la varsta de șaptesprezece ani, din mai multe
Ajungand acolo, s-a facut o ședinta și s-au analizat care, ce fel sunt motive, cu o fata Aristita, și care avea obiceiul lui taica-sau, care era
specializati pe domeniul constructii fierari betoniști. Unii, care nu erau vanator și padurar. Avea pușca de vanatoare și a dorit sa plece la vanat.
de meserie, i-a trimis acasa și trebuia și eu sa plec inapoi in tara, deoarece I-a spus sotiei ca vrea sa plece sa vaneze, iar sotia nu a vrut sa-l lase.
eram inginer mecanic și nu in constructii. Atunci m-am rugat lui Atunci s-au ciondanit un pic și el a plecat iar sotia 1-a blestemat "sa-i
Dumnezeu in felul meu și i-am spus șefului de echipa ca intr-o saptamana sara ochii", ca sa nu mai vaneze. Padurea era in spatele casei lor și apare
imi capat indemanarea la clește, pentru ca la proiect rna descurcam foarte un iepure. Nicolae pregatește pușca, dar, surprinzator, aude o voce din
bine și puteam sa execut lucrarea. Acela rn-a luat pe raspunderea sa și dreapta care- i spune sa nu traga. Dar nu trec doua secunde, ca aude o
așa am ramas sa lucrez. Mentionez ca finul nu era acolo ca sa rna voce din stanga, sa traga, și, altemativ, se auzeau cand in dreapta, cand
protejeze sau sa intervina. in stanga. El, putin dezechilibrat de aceste voci, fiind tanar la
Mai tarziu, cineva din muncitori, fiind invidios pe mine sau, mai bine zis, nouasprezece ani, nu prea vroia sa traga, dar totuși, pana la urma, s-a
sa rna fac de rușine, mi-a pus o sarma neagra la nivelul genunchilor pe o hotarat sa traga. In momentul cand a apasat pe tragaci, s-a produs
explozie in camera de ardere și i-a sarit o schija drept in ochi, el a luat
ochiul in mana și a zis: ,Doamne, ramasei fara ochi." Cand a zis aceste Desigur ca mediul din casa copilului nu era prea sanatos, atat cat privește
vorbe, diavolul, din stanga, a zis ca a fost trimis de acasa, deci, iata, tatal, precum și mama, nefiind cu Biserica lui Hristos.
blestemul sotiei, care are efect, deoarece așa a lasat Durnnezeu legatura
intrinseca, unica, intre barbat și femeie. Iata cum a intrat dracul in Omul sfintește locul. Daca omul n-are pe Dumnezeu in el, atunci acel
jumatatea cealalta de trup, deoarece barbatul cu femeia reprezinta un trup loc i1 preia automat diavolul. Nu sunt trei solutii, ci numai doua: ori cu
in fata Domnului prin taina Sfintei Cununii. Omul acesta traiește și azi și Dumnezeu, ori cu diavolul. Cine-i rece fata de Dumnezeu, tratand cu
are 88 de ani și a marturisit aceasta rea intamplare. Acum, din mila lui superficialitate sau in dorul lelii pe Dumnezeu, automat il domina
Durnnezeu, este foarte credincios, se impartașește foarte des și vrajma ul diavol, dar Dumnezeu, in iubirea Lui, ii pune hotar diavolului,
aproximativ de paisprezece ani a intrat pe calea lui Durnnezeu. Se pune ca altfel ne-ar rupe picioarele la toti și, mai ales, la preoti.
intrebarea de ce n-a ascultat de vocea ingerului, sa nu traga, și a ascultat Dumnezeu conduce Universul, diavolul, :tara sa-i dea seama, cu rautatea
de vocea diavolului. Daca analizam acest caz, se adevere te un lucru clar, și prezenta sa, impinge la carul lui Dumnezeu, deci la mantuirea
ca Durnnezeu i-a intins mana, iar omul i-a dat peste mana, cum se zice; oamenilor.
deci, Durnnezeu iti da, dar iti pastreaza libertatea. și acest Nicolae și-a
facut-o cu mana lui toata viata a lucrat cu un ochi și Durnnezeu, dragutul Am intalnit destui oameni care au vazut pe diavol, intr-o forma sau alta,
și multrabdatorul, 1-a așteptat pana la batranete și-i poarta de grija și și au afirmat ca exista o putere care guvemeaza lumea, deci, un
acum, fiind singur la 88 de ani, deoarece i-a decedat i sotia. Dumnezeu. Cand i1 vezi pe diavol, fugi spre Dumnezeu, automat,
pentru ca diavolul produce spaima, alteori te intepenește, depinde cat de
Acesta mi-a spus o faza cu o caprioara, care era alergata de toti vanatorii credincios ești in Dumnezeu și in ce masura implinești poruncile Lui.
și a venit la el s-o protejeze, cu lacrimi in ochi. Deiși el era vanator și era
chiar șeful lor, fiind impresionat de lacrimile caprioarei, le-a interzis Daca te ferești de pacat și ești pe frecventa lui Dumnezeu, cu viata, cu
celorlalti s-o impuște. Intotdeauna primul gand vine de la Durnnezeu și gandurile, chiar daca apare, nu mai ai frica, dispare frica, blocajul, i-l
apoi vine și diavolul cu gandurile lui. tratezi pe diavol ca pe o zdreanta, :tara sa te mai sperii, lasandu-1 sa- i
faca de cap. Daca cumva te intepenește, sate inchini cu limba, care-i
Daca tu te ferești de pacat și-L ai pe Durnnezeu la volan, cum se zice, și singurul organ lasat de Dumnezeu sa nu poata sa-l blocheze. Asta, cred
te lași condus de El, repede iti dai seama de șoaptele lui satana. ca Dumnezeu a vrut sa ne dea lectii la toti, inclusiv diavolului.
Merita sa mai spun un caz pe care l-am patit eu, la o ora de religie la
Cunosc mai multi care au fost blocati de diavol și ei au facut cruce cu
copiii din clasele I-IV. Faceam lectia cu toti copiii la un loc, deoarece limba și s-au deblocat, diavolul fiind obligat sa plece de moment, mai
erau putini, fiind satul mic. Nu mai tiu despre ce le-am vorbit despre bine zis. Un tanar vrea sa rna convinga ca el poate sa-l invinga pe diavol
Durnnezeu, cert este ca nu i-a convenit diavolului și, prin gura unui copil prin sfanta cruce cu limba, deoarece a patit intepeneala, plecand de la o
de clasa a II-a, Florin, a vorbit cu voce tare și am sa redau vorbele desfranata și, cand sa se urce pe bicicleta, era teapan. Si-a adus aminte
copilului: ,Parinte, mie imi vine un gand sa te dau la dracu." Eu, putin
ca sa-i faca Cruce cu limba și, facand, a scapat de intepenire. Eu i-am
intristat, mi-am dat seama de prezenta celui rau și a intervenit o fetita de
explicat ca in felul acesta n-a scapat de diavol, ci diavolul folosește alt
clasa I, Adriana, și i-a spus baiatului sa se inchine, sa fuga de diavolul. tratament sau ii convine ca el savarșeș te pacatul cu desfranata, pentru
Eu i-am intins mana lui Florin, ca sa-l liniștesc și sa-i explic ca gandul ca, deja, ii apatine cu totul, inclusiv cu sufletul, daca nu se indreapta pe
vine de la diavol și lui nu i-a convenit ce le vorbeam despre Dumnezeu. calea lui Dumnezeu prin cunoașterea alfabetului creștinului ortodox și
Copilul, atunci, a marturisit ca si in casa lor se aud trosnete noaptea și implinirea cu fapta a acestuia.
uneori ii vine un gand din dreapta și altul din stanga și-1 zapacește.
Sunt duși de nas și altii, de la alte culte creștine, pe care-i inșeala venise la slujba un pastor neoprotestant și spunea ca noua pastori
vrajmașul și iși asuma numele de copii ai lui Dumnezeu și, de fapt, sunt baptiști, impreuna cu doua mii de creștini baptiști au trecut la ortodoci
pe o directie ce duce la iad, deoarece sunt de o mandrie luciferica, in America, declanșandu-se și proces intre cei ce au trecut la ortodociși
aruncand cu noroi in Biserica ortodoxa, considerand-o idolatra, icoanele parintii lor. Acești tineri pastori baptiști, in momentul cand au studiat pe
sunt chipuri cioplite, crucea este blestem, Maica Domnului nu-i pururea Sfintii Parinti, au ramas magnetizati, copleșiti de frumusetea dogmei cre
Fecioara, a mai racut copii, dupa nașterea lui Hristos, numai blasfemii de știn ortodoxa. Daca ești cu suflet curat, Duhul Stant nu te lasa s-o iei
te doare mintea, nu capul, și atunci cum poate Fiul Iisus Hristos sa-i aiurea, te opre te și-ti da pacea și bucuria in suflet, c-ai gasit comoara
mantuiasca pe acești creștini, care aduc blasfemie Mamei careia i-a supt cea fara de pret, nu-ti mai trebuie nimic, te simti cel mai fericit om și
sanul, care La crescut și L-a ocrotit ca mama? bogat cu sufletul. De aceea a zis Hristos ca ,mai are și alte oi și pe acelea
trebuie sa le aduca, ca sa fie o turma și un pastor".
Desigur ca Dumnezeu, in iubirea Lui de Tata ceresc, impreuna cu Fiul și
cu Duhul Sfant ii așteapta pe acești creștini, care au fost derutati de Sa dea Bunul Dumnezeu ca cei ce vor mai cuteza sa studieze invatatura
diavol, și, ca un tata, așteapta intoarcerea fiului risipitor, ca sa fie o turma Sfintilor Parinti sa accepte și izvorul al doilea, ,Sfanta Traditie", care, de
și un pastor. fapt, a fost inaintea aparitiei Bibliei și a fost de baza și lnainte și dupa
aparitia Sfintelor Scripturi. Amandoua aceste izvoare sunt
Dureros e faptul ca toti creștinii aceștia, protestanti și neoprotestanti, nu- complementare și, deci, mantuitoare pentru tot cre tinul bine credincios.
s in Adevar, sunt inșelati, pur și simplu, de diavol, pentru ca nu pot fi o La Stanta Liturghie se specifica clar ca rugaciunea preotului este:
mie sau 33000 de Hristoși, dupa cum se zice ca ar fi atatea culte creștine, ,Doamne, mantuiește pe cei bine credincioși", nu pe cei "slab"
ci unul singur, Iisus Hristos, Dumnezeu adevarat și Om adevarat, nascut, credincioși. Pentru ca, de fapt, la Biserica vin cei bine credincioși, cei
iar nu facut, Cel de o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut, conform care se ostenesc sa fie la fiecare Stanta Liturghie, nu cei care vin din Joi
Crezului ce s-a pecetluit in primele sinoade ecumenice, pe care fratii In Paști, aceia sunt slab credincioi și s-ar putea ca diavolul sa-i determine
noștri creștini de la cultele creștine protestante și neoprotestante au sa vina doar la sfarșit în patru scanduri. Sunt, din nefericire, și astfel de
tupeul sa le anuleze, deci savarșesc pacate impotriva Duhulu sfant, care creștini, amagiti de vrajmaș.
a pecetluit toata Invatatura creștin ortodoxa și a desavarșit-o de-a lungul
celor șapte sinoade ecumenice aproape opt sute de ani. Daca noi, romanii ortodocși, am întelege sa respectam pe Dumnezeu
macar de nota cinci și sa-L evaluam și sa participam la Sfanta Liturghie
Daca aș mai adauga minunile ce se fac In ortodoxie, prin sfintele taine și sa ne împartașim aproape la fiecare Liturghie cred ca Dumnezeu ar
ale Bisericii ortodoxe (Stanta Euharistie, Sf. Maslu, Stanta Spovedanie dubla sau tripla recolta din camp, iar viata noastra s-ar schimba într-o
și celelalte), sfintele moaște ale Sfintilor, Sfintele icoane fiicatoare de veselie și implinirea sufleteasca, încât am fi de invidiat în Uniunea
minuni, Stanta Lumina, care vine de la Ierusalim numai la Paștele Europeana și-ar face cruce mirandu-se de prosperitatea economică. Din
ortodox, 1ntoarcerea Iordanului In ziua de Boboteaza (6 ianuarie), nefericire nu conștientizam cheia vietii, care-i Hristos Domnul și
prezenta unui nor in interiorul Bisericii de pe muntele Tabor in ziua de 6 Mantuitorul și Viața Vesșnica a celor credincioși adevarați și ne meritam
august, cand S-a schimbat la Fata Mantuitorul, preoti imbunatatiti inainte soarta și, din contra, lucrurile merg din rau in mai rau, o libertate
vazatori, care-ti spun ce-ai in suflet și te și vindeca de problemele pe care înteleasa greșit, dar într-un fel s-au decantat valorile morale, s-au aratat
lei ai. care-s cu Dumnezeu și care sunt cu dracu. Trebuie sa fim clar ca prin
Oare aceasta indiferenta nu exprima ce am zis, mandrie luciferica? Eu prisma Cuvantului lui Dumnezeu, acolo unde este pacatul, este prezent
am vazut cu ochii, cand eram inginer și am venit la Patriarhie, unde dracul. Deci, oamenii se impart in doua: credincioși lui Dumnezeu și
necredincioi lui Dumnezeu.
Toti care iși permit sa pacatuiasca cu buna știinta apartin automat Diavolul a adancit rana, a adus cancerul ca sa-i duca mai rapid in iad,
diavolului. Aceștia sunt dominati cu mintea de cel rau. Cei care deoarece pe el îl intereseaza sufletul și nu trupul.
pacatuiesc și, la un moment dat, conștientizeaza pacatul, n-au pacea in
sufletul lor sau îi mustra conștiinta și vin sa-l marturiseasca la duhovnic, Dumnezeu nu trece peste libertatea omului, așa ne-a făcut, dupa chipul
pacatul, scapa de sub dominatia diavolului. Daca îi mentine starea de Lui, pentru ca și El, ca Dumnezeu, face ce vrea, doar ca El, tot ce face,
curatie, dobandește Duhul Sfant, care îi da o stare de bucurie este bun și placut, și veșnic, facute cu iubire multa, dar și dreptate.
duhovniceasca, ca nu-i mai trebuie nimic din lumea asta, se multumește Dumnezeu vorbește creștinilor pacatoși și prin boli, daca nu inteleg de
cu ce-i da Dumnezeu și se simte fericit. Pacat ca oamenii nu vorba buna.
experimenteaza acest algoritm de viata, sa fugi de pacat ca de dracu și Am intalnit in troleibuz, cand veneam de la spitalul Fundeni acasa, un
dobandești Duhul Sfant, binelnteles sa te spovedești și sa te îpmpartașeti caz rar intalnit in viata, o femeie care statea pe scaun langa mine a
des cu Trupul și Sangele lui Hristos. marturisit cu voce tare ca ea a avut cancer, metastaza la stomac și a
Stau in București de patruzeci și cinci de ani, am prins jumatate din inceput sa se roage lui Dumnezeu, zicand toata ziua rugaciunea "Tatal
timpul acesta comunismul și jumatate perioada de dupa revolutie. Mi se nostru" și s-a vindecat complet, facandu- și analizele specifice, care au
pare ca dupa revolutie, in acest capitalism fals, s-au inmultit fumatorii, confirmat vindecarea. Ce nu poate Dumnezeu, daca vrea?
hotii, mincinoșii, curvarii și câinii însotiti de la tineri la batrâni de ambele Am intalnit mai multe persoane, care m-au acostat, spunandu-mi
sexe. In spatele acestor pacatoiș sta, de fapt, diavolul, caruia ii convine necazul respectiv, ca au cancer. și le-arn intrebat pe aceste persoane daca
sa nu se vada, sa stea ascuns in om, și omul, saracul, crede ca nici nu au tinut la viata lor post Miercurea și Vinerea. Ele au confirmat exact ce
exista, deoarece nu se vede. El, diavolul, se observa doar daca aplici știam, ca n-au tinut. Tot ele mi-au marturisit ca acum tin, dar e cam
tratamentul lui Dumnezeu, vii cu antibioticul, respectiv Sfanta
tarziu. Tot e bine ca pe ultima suta de metri ne revenim pe calea lui
spovedanie și Sfauta Euharistie, care-s fara bani, cum am mai spus. Dumnezeu și bineinteles ca prindem Trenul Veșniciei, langa copiii lui
Sunt unii pacatoși, creștini cu numele, care nu conștientizeaza pacatul și Dumnezeu.
duc sacul cu pacatele adunate multa vreme și se pomenesc cu boli Am intalnit și creltini cu cancer care n-au vrut preot sa-i spovedeasca și
incurabile, care ajung și copiii și nepotii. sa-i impartașeasca. Unuia, dupa moarte, sotia cu fetele i-au facut toate
Am auzit un caz deosebit, demn de luat aminte, de la parintele C-tin, pomenirile specifice cultului ortodox. Un creștin ortodox care se
ucenic al Parintelui Galeriu, care spunea ca o fata a vrut și ea sa se marite impartașește la fiecare patruzeci de zile are pașaport de rai, pot sa-i
și, ne știind cum sa procedeze, a ieșit afara și s-a rugat la luna și la stele. lipseasca pomenirile, daca cumva n- are urmași sau posibilitati materiale
Intrucat n-a chemat pe Hristos in rugaciune, a sosit dracul cu ale lui pentru pomeniri.
medicamente.Și s-a pomenit fata cu unul, un baiat in pijama, care a venit Vizavi de invocarea duhurilor din spatiu, cum a facut fata cu maritatul,
noaptea la ea in casa. Ce-a cerut, i s-a dat. Desigur, 1-a acceptat ca sot,
care a apelat la luna și stele, doctorul Gheorghe Neagoe, medic chirurg
dar n-au stat mult impreuna, fiind mare betivan. Scapand de acesta, s-a
medicina generala de talie mondiala, descrie un caz, in cartea sa "Info,
incurcat cu altul, tot betivan, și a facut o fat i. fata s-a maritat și ea și, la Ergo, Materie", specific invocarii duhurilor din spatiu, cand a
randul ei, a dat naștere unui copil. Dupa optsprezece ani, vine la parintele experimentat și el pe o pacienta și prin tratamentul aplicat specific
Constantin sa se marturiseasca, spunand ca și ea, și fata, și nepotul au paranormalului, a transferat energia corpului sau la pacienta, ea facandu-
cancer. Parintele i-a explicat ca daca venea imediat, cand s-a rugat la se bine, iar el nu mai putea sa se ridice de pe scaun. El, cand a invocat
stele și la luna, sa- i marturiseasca pacatul, nu ajungea in halul acesta.
duhurile n-a specificat Duhul lui Hristos ci a zis la general ceea ce nu-i
corect î-L jignești pe Creator, pe Hristos, ci trebuie sa- L invoci pe de ceas, care se muta din loc in loc și se oprea cand se aprindea lumina
Hristos cu Duhul Sfant specific Sfintei Treimi. Cand a vazut ca nu mai electrica, deschiderea ușii, caderea obiectelor de pe masa; forma de
poate sa se ridice, și-a dat seama de greșeala și rugandu-se Mantuitorului șoarece, sub forma unor oameni care murisera inainte de șase saptamani
Hristos și Maicii Lui, Durnnezeu dragutul l-a iertat. Fenomenul i s-a și chiar dupa șase saptamani; sub forma unor maimute pe umarul celui
repetat, cand s-a dus la Sinaia cu familia și unul din baieti a fost mușcat care venea beat acasa și injura și dracuia; sub forma unui tap venind la
de șarpe. El, neavand medicamentele necesare specific mușcaturii turma de oi cu doi ciobani și patru caini și care au intepenit gurile
șarpelui, a aplicat tratamentul paranormal specific de invocare a Duhului, cainilor etc.
dar acum n-a mai repetat greșeala pe care o facuse inainte cu pacienta și
a chemat clar Duhul Lui Hristos care-i Duhul Sfant. Și a vazut ca Mi-aduc aminte cand imi spunea Parintele Argatu Ilarion cum a venit
baiatului și s-a tras umflatura, facandu-se perfect sanatos, iar el perfect diavolul sub forma Maicii Dornnului in podul casei lui, unde ele statea
ușurat, absolut normal și i-a adus aminte ce-a patit din neatentie și I-a dat noaptea și se ruga in timpul postului Paștilor pare-mi-se, in saptamana
slava lui Durnnezeu cel Milostiv și indelung Rabdator. mare. El i-a zis diavolului ca dupa veșminte ar parea Maica Domnului,
dar a obligat pe diavol sa ridice piciorul. Cand a ridicat piciorul, era
Și, ca sa adeverim și sa demonstram știintific ca. spatiul din jurul nostru copita de cal. Atunci Parintele 1-a mustrat pe diavol sa plece. Diavolul
este plin de ingeri buni și rai, s-a cercetat de catre oamenii de știinta ruși, a disparut și s-a transformat in doua beculete, ca de lanterna, așezate
ca sunt niște umbre de forma unor oameni care au fost prinse prin aproape de streașina podului. Parintele 1-a observat și acolo și, din nou,
developarea filmului cand a fost bombardat cu flux de neutroni un spatiu 1-a mustrat. Diavolul a trebuit sa plece, dar s-a transformat intr- o coada
oarecare. Aceste umbre circula printre noi. Desigur ca-s ingerii care ne mare stufoasa, maturand tot podul, și a pocnit, ca pușca. Sotia Parintelui
insotesc, ne protejeaza dupa iubirea cea mare a lui Durnnezeu. desigur s-a sculat din somn speriata, la care Parintele a liniștit-o in stilul sau
ca ingerii sunt nemateriali ca și Durnnezeu. Aceasta experienta a fost caracteristic.
citita de mine in revista "Știinfa și tehnica ", la care eram abonat, acum
treizeci de ani. Merita sa descriem niște cazuri ca sa demonstram existenta fizica a
diavolului, cum am mai aratat inainte prin alte exemple de manifestare.
Am retinut din cartea Info, Ergo, Materia de doctorul Gheorghe
Neagoe, ca diavolul a lucrat pe luna niște forme din piatra de cca 9000 Aveam in parohie la Șoimu, in Teleorman, pe un anume Carjaliu Stan și
tone, care seamana a oameni, ca sa deruteze oamenii de știinta, existenta mi-a povestit ca era cioban impreuna cu un altul din sat și pazeau
extratereștrilor. noaptea un card de trei sute de oi cu patru caini rai, care nu ingaduiau sa
se apropie cineva de card. Ei s-au pomenit cu un tap alb venind la oi,
Am avut un vecin la care a venit o femeie vrajitoare din alta comuna cu cainii au amutit, oile s-au aliniat de frica, iar ciobanii au fost șocati de
care credea ca se va incuscri. El avea o sticla normala de agheasma și s- aparitia acestui tap. Asmuteau cainii asupra lui, iar cainii erau blocati,
a pomenit ca s-a tacut zob, pocnind ca pușca și atunci a tras concluzia fara sa poata sa latre și fara vreo reactie. Ei atunci și-au dat seama ca-i
ca-i vrajitoare și nu a mai lasat baiatul sa se casatoreasca cu fiica ei. necuratul i-au inceput sa-l dracuie și sa dea cu ciumagul in el. Toate erau
Diavolul este inzestrat de catre Durnnezeu cu o mare putere fizica. In in zadar, diavolul nu se sinchisea și nu-l puteau lovi, dand in aer cu
anii de preotie am intalnit cca. patruzeci de oameni care s-au intalnit cu ciomegele. Daca au vazut ca nu reușesc nimic, au inceput sa se inchine
diavolul in diverse forme: om, femeie, porc, caine, gasca, lumina, așa- i a disparut tapul.
zisa fata mare, dmnnișoara cu o geanta pe umar, pisica, miros de caine
imputit aproape de stare de voma, pocnitura ca de pușca, sub forma unui Un alt caz, tot din Șoimu. Un oarecare tanar, Ion Mircea, care luase in
tavalug, care se rostogolea pe deasupra apei, o mogaldeata neagra, ticait casatorie o adventista și care divortase și nu mai erau impreuna, a in
hamat iapa la caruta noaptea pe la orele trei și a plecat in camp la tatal i diavolul și a zis: "mai putemic e Durnnezeu decat tine", la care diavolul
sau care paștea oile satului și trebuia sa mearga la targul din Smardioasa nu s-a sinchisit de vorbele lui și se apropia de el. Atunci, vazand ca era
cu niște miei pentru vanzare. in pericol, a fugit descult acasa, lasand toate pe malul apei. Venind
noaptea acasa, 1-au intrebat fratele, parintii ce-a patit. El le-a explicat cu
Pe camp ii apare o mogaldeata in fata carutei, iapa sare in doua picioare, diavolul sub forma de tavalug, iar ei i-au spus ca de ce n-a facut Sfanta
parul din capul lui Ion se ridica. Dupa cateva minute, dispare mogaldeata Cruce, ca ar fi fugit diavolul. El le-a raspuns ca așa a inteles de la o
și se muta in spatele carutei, la care iapa incepe sa fuga la galop pe camp, adunare adventista, sa nu-ti faci cruce, ca-i blestem. lata cum diavolul a
pe un drum ce ducea la Strada mare. Acest tanar mi-a spus ca toata viata putut și continua sa strambe Calea Domnului Hristos, sa schimbe
lui nu va mai pleca noaptea cu caruta. Desigur ca a fost speriat așa de sernnificatia Crucii, care reprezinta arma de biruinta a lui Hristos asupra
tare deoarece n-a tiut sa atace pe diavol cu Sfanta Cruce. Eu i-am spus diavolului, ca o parte din creștini sa nu mai beneficieze de roadele
ca daca iși facea cruce nu ramanea așa speriat și diavolul trebuia sa plece biruintei prin Crucea Dornnului Iisus Hristos.
imediat. Acest tanar, ori de cate ori veneam cu icoana sau botezul prin
sat nu vroia sa-și faca cruce, fiind invatat de fosta sotie adventista. Deși Nici ingerii buni precum și ingerii rai n-au știut ca Durnnezeu, Cuvantul,
n-am putut sa-l conving, deoarece acest soi de draci iese numai cu post Logosul, Fiul lui Durnnezeu Iisus Hristos se va intrupa in pantecele
și rugaciune, ceea ce el nu facea, specific neoprotestantilor care nu tiu de Fecioarei și se va naște ca Fiul Omului, fiind in acelai timp și Fiul lui
post miercurea și vinerea. Dumnezeu, deci doua firi in aceeai persoana, și, dupa nașterea din
Fecioara, dupa ce va invata lumea timp de trei ani și jumatate, va fi
Nici Mantuitorul n-a inceput misiunea Sa pe pamant decat cu post și inca rastignit pe cruce și, prin Sangele Sau, va rascumpara lumea de pacatul
post negru patruzeci de zile. Deci, nu poti ataca pe diavol fara post și savarșit, adamic, și de toate pacateleșei. Deci Crucea, care era blestem,
rugaciune, deoarece nici el nu mananca nimic, mancarea lui fiind devine arma de biruinta asupra diavolului, echivaleaza cu undita lui
pacatele oamenilor. Daca indraznești sa-l scoti fara post, te ataca el pe Durnnezeu cu care a fost pescuit diavolul și ingerii lui pentru a fi
alta parte, fie iti mor animalele din curte, fie alta paguba. Mie mi s-a pedepsiti dupa Cuvantullui Durnnezeu.
intamplat o data in parohie la Teleorman, cand m-am intalnit cu un lățan
cu caldari și m-a rugat sa-l dezleg de blestem pe care pe care-1 facuse in S-au facut milioane de minuni cu lemnul Crucii Mantuitorului și se vor
familie. Eu, fara sa-l intreb daca-i cununat cu nevasta-sa, m-am apucat face cat va tine lumea, oare de ce creștinii protestanti și neoprotestanti
sa fac rugaciunea de dezlegare de blestem. Cand am ajuns acasa, un porc nu vor sa ia aminte? Aceasta-i curata mandrie de nuanta luciferica. Oare,
din cei doi de aceeași marime murise de curand. Atunci mi-am adus unde a stat Hristos pe lemnul Crucii, nu s-a sfintit? Dumnezeu a vrut,
aminte, de la Parintele duhovnic Gherontie Ghenoiu, ca nu trebuie sa pui din dragostea Lui cea mare pentru om, sa se coboare pana la ultima
epitrahilul peste cei necununati. Le spui cu toata dragostea sa se cunune categorie de pacatoși, care erau cei pedepsiti sa fie rastigniti pe cruce,
și atunci beneficiaza de serviciile preotului, mai putin slujba de respectiv talharii. Și iata ca din doi talhari, unul beneficiaza de jertfa
inmormantare. Pentru ca cei necununati, automat, au șapte draci in ei, Mantuitorului și prinde raiul, primul dintre oamenii pacatoși care s-au
fara ca ei sa conștientizeze aceasta, iar daca simt ceva sau li se explica pocait cu adevarat. Deci, toti pacatoșii au oferta și ansa de a intra in raiul
de catre preot sau alt credincios, amana pana, uneori, diavolul ii desparte. lui Dumnezeu, daca se caiesc de pacate și ii indreapta viata pe Calea lui
Dumnezeu, devenind frati mai mici ai lui Hristos.
Mi-a ramas in suflet un caz interesant cand un om din fratii Tudose din
Șoimu s-a dus la locul de la capatul satului sa prinda pește in timpul In ortodoxie nici o slujba și niciun serviciu religios nu se face fara Sfinta
noptii. Fiind echipat pentru prins pește, descult, pe marginea lacului, Cruce. Duhul Sfant se coboara numai prin Sfanta Cruce. Sfanta Cruce
apare un tavalug pe deasupra apei care venea spre el. El i-a dat seama ca- are un inteles mult mai larg. Sa nu inteleaga cineva ca este suficient sa-
ti faci Sfânta Cruce și sa-ti permiti savarșirea pacatelor, oricare ar fi ele: Cunosc un preot foarte bine și mi-a relatat urmatoarele: in anul 2008
curvie, hotie, minciuna etc. Atunci cand ești pervers și te joci cu dupa ce a fost cu sotia bolnava la mormantul Parintelui Arsenie Boca,
Bunatatea sau cu Rabdarea lui Dumnezeu, ești, practic, stapanit de toamna mai tirziu s-a pomenit pe la ora doua din noapte aproximativ cu
diavol, adica crezi ca-L duci pe Dumnezeu cu preșul, adica sluga la doi un animal de marimea pisoiului pe plapuma. El cugeta aproximativ de o
Stapani. Este o curata dracie sau amagire specifica diavolului. jumatate de an noaptea la Dumnezeu și nu-l lua somnul, deoarece mai
dormea ziua. Și intamplator a intins mana pe plapuma, fiind intuneric
Chiar daca din neatentie am pacatuit, fugim la duhovnic, ne spovedim și deoarece nu avea candela aprinsa. Cand a intins mana, a dat de spatele
ne luptam sa nu facem pacat sau sa mai repetam pacatul pe care l-am acestui animal și a crezut ca-i pisoiul care-1 avea, dar nu-l mai primea
marturisit. de mult, ca facea mizerie și se baga sub firida sobei. S-a mirat de aparitia
Este bine sa mai argumentam existenta diavolului care din duh devine pisoiului și cum de a intrat. Dar constata ca nu toarce și nu fuge sub
materie, respectiv ia forma unor oameni cunoscuti decedati. Am pe firida. Atunci insista și se duce cu mana pe spatele lui de doua-trei ori,
epitropul meu, care la tinerete, fiind casatorit, s-a pomenit cu diavolul in strangandu-1 cu palma, sa se convinga mai bine despre ce fel de pisoi
casa, sub forma unui vecin care murise cu 3-4 saptamani inainte. A pus este de are așa comportament aiurea. Vazand ca nu face nici o mișcare,
mainile pe umerii lui, nevasta-sa aprinsese lampa și nevasta 1-a deși avea par scurt, carne, imediat și-a dat seama ca-i diavolul și a zis:
recunoscut pe vecin, numai ca parea mai paros. Acest epitrop, care-i "du-te incolo, diavole, lasa-ma in pace" și și-a reluat cugetarea la
Dumnezeu in continuare, făra să-i mai pese de diavol. Nu știe cand a
foarte curajos, avand nume de inger, Anghel, și-a dat seama ca-i diavolul,
deoarece știa ca vecinul murise și a venit ca strigoi. A avut, din adormit, cert este ca dimineata și-a adus aminte de intamplare discutand
intamplare, o furca de fan in casa și a infipt-o in diavol. A simtit ca parca cu sotia. Prima vorba a lui a fost ca s-a tampit, deoarece a lasat pe diavol
a infipt furca intr-un sac cu lana și a pocnit ca pușca și a disparut. Cainii pe plapuma, daca îl zgaria? Dupa un astfel de gand, imediat a primit un
au inceput sa latre și așa s-a incheiat cu diavolul. raspuns logic: ca nu s-a tampit, ci ca diavolul nu face ce vrea el și ce-i
ingaduie Stapanul, adica Dumnezeu. Cand a primit acest raspuns
Un alt caz similar s-a intamplat unui baiat din Jidoștita care mi-a povestit interior de la Domnul, și-a cerut iertare ca s-a grabit cu afirmatiile despre
ca-i murise tatal și a venit acasa, intrand in casa ca sa vada nepotii. Acest diavol și și-a adus aminte despre cum 1-a mirosit de doua ori și 1-a auzit
baiat știa ca tatal sau murise și s-a gandit ca daca vede copiii, ii pocește pocnind de doua ori pe diavol in alta parohie de unde a plecat.
și 1-a impins pe diavol sub forma lui taica-sau afara pe ușa. El, cand mi- Intrebarea, de unde a venit acest curaj dumnezeiesc sa-l tratezi pe diavol
a povestit, nu credea ca-i diavolul, ca-i taica-sau. Eu i-am explicat ca ca pe o zdreanta, sa-l lași pe plapuma fara sa-ti pese de prezenta lui?
sufletul omului decedat nu mai revine acasa, deoarece destinatia lui este Desigur ca Dumnezeu îngaduie ispita, dar și te ajuta s-o treci -
clara, rai sau iad. Numai daca vrea și ingaduie Dumnezeu sa vina ingerul amplificându-ti credinta.
sub forma tatalui sa-i aduca o veste sau sa-i rezolve o problema cu care
se confrunta fiul cel ramas pe pamant. Iar daca nu vine ingerul trimis de Merita sa relatam cum a fost cu mirosul și cu pocnitul diavolului. Era
Dumnezeu, poate sa vina și diavolul pentru ispitire, daca ingaduie iarna, de Boboteaza, și preotul era cu cantaretul dupa el prin sat. Intrand
Dumnezeu. Diavolul nu poate depași hotarul pus de Dumnezeu. la o creștina, aceasta ii spune preotului ca are pe mama-soacra bolnava
și-i batrana, are optzeci de ani, și sta la pat de o saptamana, zacand, și ar
Dumnezeu ingaduie ispita ca sa ne intarim in credinta. Vazand pe diavol
ne intarim automat și daca trecem ispita cu mila lui Dumnezeu, atunci vrea s-o impartașeasca. Preotul i-a explicat ca o sa vina dupa Boboteaza,
devenim și mai tari in credinta, deoarece simtim ajutorul, interventia lui deoarece nu are Sfiinta Impartașanie la el. Femeia, care mai venise la
Dumnezeu in timpul ispitei. Ispita este echivalentul unui examen și Biserica și se spovedea și impartașea,știa pretentiile preotului și i-a spus
Dumnezeu nu da ispite mai mari decat puterea noastra de a le suporta. ca soacra ei n-a tinut post Miercurea și Vinerea nici o data. Preotul a
intrebat daca e bolnava cu stomacul, iar ea a spus ca nu este, ci e capoasa degeaba, ca diavolul nu iese dedit cu post mult și rugaciune, ceea ce ei
nu vrea sa tina post. L-a făcut curios pe preot sa vada baba capoasa, sa nu ajunsesera la nivelul acesta. Acest consilier, gasind-o beata cand a
stea de vorba cu ea și sa-i explice și s-o convinga sa tina post. Deși era venit de la munca, a facut congestie cerebrala și a decedat. La parastasul
gerul Bobotezei, cu zapada, se duce la baba și intra pe o sala deschisa și de șase saptamani 1-a chemat pe preot și când preotul a zis "binecuvantat
apare din senin un miros a caine imputit aproape de stare de voma. A este Dumnezeul nostru", a pocnit ca pușca, el a crezut ca s-a spart becul
venit și cantaretul cu parintele și vede ca pune mana la gura cantaretul, electric și s-a uitat la bec, becul fiind intact. Deci a fugit diavolul din
ca-i venea sa vomite. Preotul, fiind mai in putere, intra singur la baba, camera. Diavolul, in mandria ce-l caracterizeaza, cauta sa imite pe
vede daca baba este in toate mintile și, din fericire, era și ii spune ca daca Dumnezeu atât teoretic, cat și practic, manipulând pe bietii oameni care
nu tine post ca și nora, așa o sa moara, ca un caine, fara Sfanta nu cunosc alfabetul creștinului ortodox și, mai bine zis, care nu-s duși la
Impartașanie. Baba a inteles și a promis ca va tine post și peste doua zile Biserica lui Hristos.
se va impartași. Baba s-a conformat, preotul s-a tinut de cuvant, a
spovedit-o, a impartașit-o și baba s-a facut sanatoasa, ieșind la drum la Sa aratam cum diavolul lucreaza prin vrajitori, care iti spun trecutul,
canapea, vorbind cu vecinele. prezentul și viitorul. Cunosc destule cazuri când vrajitorii au spus exact
trecutul, prezentul și viitorul la mai multe persoane. Daca se fura ceva
Fenomenul cu mirosul s-a repetat, la preot, la un alt enoriaș, un moș tot in comuna te duceai la vrajitor și-ti spunea unde se afla lucrurile furate
de 80 de ani, fiind martor al lui Iehova din tinerete, dar baba lui și fiul, și cine le-a luat. Chiar politia se ducea la acest vrajitor și-i spunea hotul
nora și un nepot erau toti ortodocși. Cand a venit preotul in satul acela și unde se afla lucrul furat. Un alt vrajitor i-a spus unui enoriaș caruia i
nu știu ce i-a spus moșului, ca i-a intrat preotul la moș in suflet și s-au s-a furat o bicicleta sa se uite intr-o oglinda casa-l vada pe hot. Era
imprietenit. Moșul n-a primit preot prin curtea lui, spuneau enoriașii. Dar vecinul lui și drept pedeapsa și s-a dat un an de pușcarie la domiciliu.
ce s-a intamplat cu moșul de-l primește pe preotul acesta, cu icoana cu Unei enoriașe i s-a otravit unicul copil la douazeci de ani iar cantaretului
botezul, nu se știe, ba din contra, s-au imprietenit, de nora moșului venea meu din parohia Șoimu, Teleorman, i-a murit unicul copil la serviciu și
la preoteasa și o ajuta la treburi. La un moment dat se imbolnave te baba s-au dus la una care vorbea cu mortii și i-a spus aceasta cine și cum s-a
moșului și îl cheama pe preot sa o impartașeasca și insista fiul moșului intamplat crima. De unde rezulta clar ca diavolul inregistreaza toate
sa se faca și sfeștanie la casa. Preotul impreuna cu cantaretul s-au apucat pacatele care se fac de oameni. Iar viitorul, in experienta și vechimea sa,
sa faca slujba de Sfintire a Casei. Baba era in camera moșului, fiind o il intuiește și-1 nimerește, daca mergi pe mana lui, mai bine zis pe
toamna friguroasa cu foc in soba. S-a luat jar din soba și a inceput slujba frecventa sau credinta in el. Daca schimbi frecventa sau credinta pe
de sfintire a apei. Cand, pe la mijlocul slujbei, s-a pronuntat numele directia lui Hristos, viitorul pe care ti-l spune vrajitorul, respectiv
Maicii Domnului, "Maica nenuntita Nascatoare de Dumnezeu, Marie", diavolul, poate sa nu mai fie așa, ci cum vrea Domnul Hristos. Zilele
s-a auzit o pocnitura ca de pușca și s-a declanșat acel miros de caine omului sunt in mana Domnului. Daca faci voia Sa sau, mai bine zis, te
imputit ca la baba aceea capoasa. Preotul și-a adus aminte de miros, dar straduiești sa faci voia Sa cel putin de nota de trecere.
nu știa ce-i cu pocnitura, crezand ca s-a spart oala de pamant. A continuat
slujba și la sfarșitul slujbei s-a uitat la oala. Nici gand sa se sparga, nici Iar daca am fi obiectivi și ne-amjudeca dupa dreptate, vom vedea ca toti
o crapatura. A impartașit baba moșului și preotul a inregistrat o alta cerșim Mila lui Dumnezeu, deoarece nu implinim nici prima porunca a
forma de manifestare a diavolului prin pocnitura. lui Dumnezeu. Cine iubește pe aproapele ca pe sine insuși? Daca nu vine
mila lui Dumnezeu sa compenseze slabiciunile noastre, n-am avea
Fenomenul cu pocnitura se repeta la alta casa, unde decedase un niciunul dreptul pentru imparatia lui Dumnezeu.
consilier, prieten bun cu preotul. Acesta avea sotia betivana și spargea
lacatele la pivnita pentru a lua bautura. O batea, acest consilier, dar Merita sa scoatem in evidenta o viclenie a diavolului, care lucreaza prin
slujitorii lui, vrajitorii, foarte subtila, cu aroma de mila pentru bietii cre Atunci femeia a recunoscut,și a început sa planga. Marghioalei, atunci,
tini sau oameni care sunt fermecati și sufera de o boala in care nici i s-a facut mila și-a chemat-o. I-a facut ce-a știut ea și baiatul Ion a
doctorii nu-i gasesc leacul. Cunosc mai multe cazuri, dar o sa prezint inceput sa mearga pe picioare, revenindu-și in toata puterea.
doar doua, care o sa reliefeze exact ce-am afirmat.
Mecanismul diavolului a fost acelai și cu acest baiat, deoarece a caștigat
Cunosc bine doi oameni, dintre care pe unul l-am inmormantat și unul sufletul mamei acestuia. Eu nu am apucat-o cand am venit in parohie,
traiește și se spovede te la mine are șaptezeci și șapte de ani și este in doar pe el l-am inmormantat. Daca mama lui și-a marturisit pacatul de
putere și acum și sanatos. Acesta care traiește a fost șofer de meserie de mersul ei la vrajitoare, și-a salvat sufletul, iar daca nu 1-a marturisit la
la varsta de optsprezece ani și-a ieșit la pensie la cincizeci de ani. Deși a preot, sufletul ei s-a dus in iad.
fost insurat de tanar, ca majoritatea șoferilor, a fost afemeiat. Pe la
douazeci și doi de ani a ajuns intr-o stare de slabiciune încat nu mai putea Și acum merita sa încheiem lucrarea tot cu Maicuta Domnului. Sa
sta in picioare și cu mari eforturi conducea autobuzul. Fiind speriat de vorbim cum ea a rezolvat și rezolva problemele a trei doctorite care s-
situatie, s-a dus la doctor, dar doctorul i-a spus ca nu-i de el, analizele au spovedit la mine, și anume: doctoritele primare, Marcela-specialista
erau bune. Atunci el s-a dus la o vrajitoare vestita, Marghioala de la in boli infectioase, Mirela Paraschiva-medic cardiolog, și Ionela
Șimian. Aceasta i-a spus sa-i aduca trei linguri, trei furculite, trei cutite Loredana medic specialist pediatru. Toate acestea trei, cand consulta și
de furat și trei lacate noi. El le-a adus și Marghioala 1-a dezbracat în trateaza sau diagnosticheaza pacienti, folosesc rugaciunea ,Doamne
pielea goala, 1-a bagat într-o baie și îi trecea lacatele printre picioare Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluie te-ma pe mine pacatoasa".
spunand "încuiat-descuiat", artificii specifice lui satan. Trebuie Cer ajutorul Maicii Domnului. Dar un lucru extraordinar de frumos,
mentionat ca Marghioala avea icoane și tamaie. Omul s-a făcut bine, dar cand Mirela Paraschiva a rugat-o pe Maica Domnului sa-i faca lucrarea
nu s- a lasat de femei, deci a continuat pacatul curviei in continuare. la un examen cand și-a dat seama ca nu știe subiectele de pe biletul tras.
Era un examen greu și foarte necesar de a fi luat, pentru ca pierdea bursa
Diavolul i-a rezolvat boala fizica, in schimb i-a caștigat sufletul. Cand și parintii nu aveau posibilitati materiale. Maica Domnului s-a coborat
mi-a marturisit pacatul, i-am spus ca diavolului i-a convenit acest lucru, la nivelul mintii și rugaciunii ei și ea a scris cum ii veneau in minte
pentru ca el pune accent pe suflet, n-are ce face cu trupul lui, iata inca un cuvintele, fara sa le patrunda cu intelegerea. A luat nota zece și a fost
mecanism folosit de diavol. Pe acest om cu greutate l-am convins că pentru prima și ultima oara in viata ei acest raspuns din partea Maicii
Marghioala nu-i sfanta, cum credea el, și-i pur vrajitoare, din categoria Domnului.
magiei albe.
Aceasta fata are un dar de la Dumnezeu, fiind din parinti foarte
Cu celalalt barbat mi-au marturisit vecinii cum a fost. Acela, fiind un credincioși, mai ales taica-sau, care foarte multi ani a fost bolnav in
barbat i'nalt i frumos, la tinerete fiind tot așa, afemeiat, cineva i-a facut carucior și era f. rugator și postitor. Darul pe care-1 are este acesta, ca
farmece, ca sa-l ia de barbat. Intrucat el n-a vrut, aceea a facut farmecele simte cu duhul cine o barfește sau o dușmanește Îi reda chiar vorbele pe
ca sa moara. Vazand ca-i bolnav, s-a dus la doctori, dar aceștia, in urma care le-a spus cand a barfit-o. îi arata Dumnezeu de cine sa se fereasca
analizelor, 1-au extemat, ca nu-i de ei, sa mai mearga și prin babe. in viata, fiind o protectie din partea Lui.
Vecinele mamei baiatului, vazand starea de slabiciune a lui Ion, au
indemnat-o pe mama acestuia sa mearga la Marghioala. Asta femeie, In ceea ce privește fata Ionela Loredana, pot sa spun ca-i pe drumul lui
cand a auzit de Marghioala, a dracuit-o. Dar, vazand ca nu-i de gluma cu Dumnezeu datorita rugaciunilor maicii ei, Elena, fratelui infiat,
baiatul ei i slabea pe zi ce trece, s-a dus la Marghioala. Cand a vazut-o, Gheorghe, luat de la Casa Copilului de maica-sa, și preotii Bisericii lui
Marghioala a respins-o, spunandu- i ca a dracuit-o și sa plece la altele. Hristos, mai multi, la care Loredana s-a spovedit, marturisindu-i
pacatele. Merita sa spun ca și fuma aproape un pachet jumatate de tigari adevarat, ca-i rai și iad, ce vei face cu nesimtirea, care te caracterizeaza?
și doar printr-o singura rugaciune sincera din toata inima adresata lui Nu-i curata nebunie sa nu-ti faci griji ca te așteapta focul veșnic?
Iisus Hristos și Maicii Domnului s-o ajute sa nu mai fumeze, ca sa nu
murdareasca locul Sfant de la Ierusalim pe care urma sa-l viziteze. Parca nu ma lasa sufletul sa nu adaug cum se manifestă. ieșirea unui
Minunea s-a produs pe loc și, din clipa ceea, n-a mai simtit nici o pofta suflet dint-un creștin de forma, ce-L cinste te pe Dumnezeu cu buzele,
de tigara, ca și cand n-ar fi fumat in viata ei. Are doi ani de cand a parasit nu cu inima.
pacatul acesta impreuna cu toate celelalte, devenind cu adevarat un copil Era un creștin pe dealul cireșului, Urtupan Manoila, care venea la
placut lui Dumnezeu, care beneficiaza de protectia Lui la tot pasul, o Biserica, dar cand ajungea acasa si vedea gaina vecinului in gradina sa,
adevarata creștina, nascuta din nou. sunt convins ca Maicuta Sfanta o va o punea in varful unui par, moarta. In mod sigur acest pacat nu-l
ajuta in continuare și-i va implini sufletul ca sa se bucure și aici, pe marturisea preotului satului. Eu nu l- am cunoscut, mi-au spus vecinii
pamant, și dincolo, in viata cea de veci, cu dreptii și sfintii lui Hristos lui. Cert este ca pe patul de moarte, cand tragea sa moara, doar aceste
Mantuitorul și Dumnezeul nostru impreuna cu Tatal și cu Duhul Sfant. cuvine spunea: "Luati gainile astea de pe mine." Deci, diavolii se
Sa dea Dumnezeu ca cei ce vor citi aceste marturii șiargumente sa le puna prezentau sub forma gainilor, ca sa-i ia sufletul. și tot pe dealul cireșului
in fundul inimii duhovnicești care-i cu doua degete mai sus de inima au fost patru creștini care s-au spanzurat, fiind chiar oameni cu școala.
fiziologica, dupa Sfintii Parinti, și sa le puna in practica, ca sa caștige De unde rezulta ca nu-i totul sa vii la Biserica, daca nu-L pui pe Hristos,
Viata Veșnica, care-i mai presus de orice valoare, neavand echivalent in ca pe un Margaritar de mare pret, in inima ta, pastrandu-L sa nu ti-L fure
aur sau valuta, fiind de natura divina, a carei frumusete nu poate fi vrajmașul, care ne da tarcoale, ca un leu care racnește.
descrisa.
Sa dea Bunul Dumnezeu sa fim creștini autentici, sa evaluam pe
Sa dea Bunul Dumnezeu sa nu fim pacaliti de diavol cu cele trei bariere Dumnezeu și sufletul pe care L-a pus in noi, la valoarea care se cuvine,
ale lui ca sa stam o viata intreaga in nesimtire și indolenta, sa nu luam sa ne bucuram o veșnicie cu dreptii și Sfintii Lui și orice vremuri vor
jugul lui Hristos, care-i ușor, macar sa incercam sa verificam in viata
veni peste noi, sa nu ne lepadam de Hristos și sa-L iubim cu adevarat,
noastra sa-L punem la incercare pe Dumnezeu și sa facem ce zice el, pe sa ne dam chiar viata, daca ni se va cere, ca sa ca tigam Viata Veșnica,
o perioada de timp, sa vedem pe pielea noastra cum ne simtim și sa nu Amin!
fim mai prejos cu mintea decat talharul care a caștigat raiul sau viata
veșnica in cateva minute, cand prin logica și-a dat seama ca Iisus Hristos Numai Dragostea putea sa paraseasca Cerul pentru o iesle, numai
trebuie sa fie din alta lume sau Fiul Lui Dumnezeu. Smerenia a putut sa foloseasca un magar ca tron, numai Credinta a putut
sa schimbe o coroana de aur pe o coroana de spini, numai Hristos putea
Ar fi de plans și de ras sa-ti ofere Dumnezeu, fara bani, Viata Veșnica și renunta la tot ce merita, pentru a ne da ceva ce nici o data nu puteam
intr-o viata intreaga, pe care ti-o ofera tot El, sa-i dai cu piciorul și sa caștiga: ,Viata Veșnica".
intri ca narodul sau nebunul, ca sa nu zic ca boul, in iad, unde, cu
dreptate, te așteapta plansul și focul veșnic, sortit diavolului și ingerilor Fie ca aceste ultime cuvinte sa inflacareze sufletul nostru cu
lui, sa n-ai curiozitatea sa verifici cuvintele lui Hristos, vazand injurul intelepciune, ca sa-L iubim pe Hristos cu adevarat, ca sa petrecem cu El
tau popoare intregi, profesori, ingineri, savanti, doctori de toate o veșnicie!
specialitatile credincioși, pelerinaje la moaște de Sfinti, la Mormantul
Sfant al Lui Iisus Hristos și vindecari uluitoare și sa ramai de lemn, in Amin.
indiferenta, mi se pare nebunie sau dracie. Sa nu-ti pui intrebarea daca-i
Rugaciune (I) Ca dracul pandește, sa vă incurcati.
Luati-L pe Iisus, la bine și la rau,
Maica nenuntita, pururea Fecioara, Nu-mi lasa El a demonstrat ca-I și Dumnezeu.
copiii, ferește-i de boala, Roaga-te, Maicuta, Ca tot ce s-a creat, prin El s-a făcut,
Fiului Tau, Ca El e Dumnezeu, făra de-nceput.
El nu Te refuza, Ti-a supt Sanul Tau. Dumnezeu e Unul, in Substanta Sa,
Dumnezeu, prin Tine, pe toti ne-a infiat, Ca sa Dar in trei Persoane, dupa voia Sa:
fim toti una, fii de Imparat. Dumnezeu Tatal, care-I nenascut,
Numai cei nebuni, de pe-acest pamant, Dumnezeu Fiul, din Tatal nascut
Nu inteleg Jertfirea Lui Iisus Cel Sfant. Și Cel purces din Tatal, care-I Duhul Sfant.
Dușmanul de moarte al lui Dumnezeu Nu poate mintea sa patrunda Taina,
Este și al nostru, noi fiind chipul Sau. Este depașita, poate s-o ia i razna.
Are și tupeul și ne ispitește, Ca sa pricepi Taina, n-o spun numai eu,
Ne ataca mintea, parca ne șoptește: Trebuie sa fii chiar un Dumnezeu.
"Fiti baieti deșepti, nu-i nici iad, nici rai, Ma opresc aici, ma rog și rna inchin,
Mananca și bea, dincolo nu-i bai," Iarta-ne, Iisuse, sa ne mantuim, Amin.
Omul credincios repede-și da seama
Ca aceste șoapte sunt de la satana.
Diavolul cel mare are planul sau,
Sa darame omul, ca-i ia locul sau.
Locul sau din ceruri, de la Dumnezeu,
De unde a căzut, ca s-a făcut rau.
El este inceputul rautătii in lume,
E nebun, saracul, nu se mai face bine.
Noi sa avem grija, sa nu ne mandrim,
Ca ne-a teapta iadul, făra ca sa știm.
Orișice virtute pe care vom avea,
Ea e mult mai mica decat smerenia.
"Veniti, cei truditi i impovarati,
Eu vă dau odihna, nu vă ingrijorati."
Astfel de cuvinte, Domnull e-a vorbit,
Ca oricine crede sa fie mantuit.
Ce se-ntampla ce cei ce nu vor mantuire?
Nu i-a inșelat dracul cu așa aburire?
Toate aceste ganduri, ce le-am spus și eu,
Sa trezeasca omul, deie Dumnezeu.
Treziti-va, oameni, nu vă inșelati!
Rugaciune (II) A venit prin Domnul, Dumnezeu și Sfant.
Veniti toti, cei osteniti de drum,
Maica mea din ceruri, binecuvantata, La Iisus Hristos, El e Bland și Bun.
Nu-mi lasa baiatul, nora și-a mea fata. Fie ca creștinii toti sa se uneasca
Știu, Maicuta Sffmta, ca Tu bine știi, Și pe Iisus Domnul toti sa Îl slaveasca.
Nora și baiatul au și cinci copii. Toti sa fie una și sa cante-n cor
Poarta-le de grija, cum numai Tu știi O singura Turma, cu al sau Pastor.
Sa se întelepteasca, ca sa fie vii. Ajuta-ne, Doamne, toti sane smerim
Da-le Tu, Maicuta, al Tau ajutor Și, prin Jertfa Ta, sane mantuim, Amin!
Ca sa aiba parte de Mantuitor.
De Iisus Hristos, om și Dumnezeu,
Cel nascut din Tatal, dar și Fiul Tau.
Și de aceea, Maica, roaga-Te, mereu,
Sa ne mantuiasca de vrajmașul rau.
Deiși îmi lipsesc multe, ma simt prea bogat
C-am gasit comoara Celui Intrupat.
Pot sa mor ca maine, nu îmi pare rau,
C-am aflat pe Fiul, Domnul, Dumnezeu.
Ferice de cei ce-n viata se lupta
Sa gaseasca calea, sfanta și îngusta.
Calea, Adevarul, Viata și Lumina
E Iisus Hristos, nascut din Maria.
El a demonstrat ca-I și Dumnezeu,
Toata lumea spune, cum o spun și eu.
Harul lui Hristos, ce la lume-i dat,
Nu ti-L da cu sila, nu ti-L baga-n sac.
El patrunde acolo unde e curat,
La omul smerit, fara de pacat.
Chiar daca creștinul a pacatuit,
Sfanta Spovedanie, ea 1-a curatit.
Numai cine nu vrea, nu se curate te,
Domnul te invita, dar nu te sileșe.
Taina întruparii, a Lui Dumnezeu,
Copleșește mintea, n-o spun numai eu.
Cine-n lumea asta morti a ănviat?
Ca sa egaleze pe Cel Intrupat?
Proba învierii, pe aceste pamant,
Ortodoxie!!! Așa s-a intamplat cu dracul,
Mandria i-a sucit capul
Scumpa Sfanta Ortodoxie, Și-i de plans, acum, saracul.
Nu-i credinta asemeni tie. Oare Domnul, atât de mare,
Fericit e omul care Se lasa calcat in picioare?
Te primește cu ardoare și se simte fericit Se lasa batjocorit
Și cu sufletulimplinit. De un drac sau om smintit?
Deși se petrec aceste, Sa stai stramb, sa judeci drept,
Dracul, ca un leu, racnește. Sa dai in Domnu-i corect?
Multi ar vrea sa schimbi alura, Sa dai in Tatal cel Sfant,
Tu-ti pastrezi intacta gura. Ce te tine pe pamant?
Gura care glasuiește, Sa dai tocmai-n Creator,
Pe Iisus marturisește. Ce-ti ofera viitor?
Multi ar vrea sa-ti rupa osul, Și nu un viitor oricum,
Dar la carma sta Hristosul. Ci veșnic, intr-un parfum.
Multi ar vrea sa-ti rupa dintii, Nebunia este clara,
Dar te apara toti sfintii. Dracul e numai sminteala.
Deși diavolul e tare, Vai de creștinii parati,
Hristos este și mai Mare, Din frumoși, se fac urati.
Deoarece e Creatorul, Sa ne fie foarte clar,
Unicul Mantuitorul, Precum și Invatatorul. Ce e scris nu-i in zadar,
Diavolul doar amagește, Se-mplinește zi de zi,
Pe oameni ii ispitește. Pare-am fi niște zbanghii.
El a inceput pacatul, Niște oameni fara minte
Din Inger, a devenit dracul. Și nu vrem sa luam aminte.
Și se pune intrebare: Exact cum e scris in carte toate
De ce a cazut el oare? Și n-au parte și de aceea, dragii mei,
Nu cumva Domnu-i de vina Fiti smeriti, ca niște miei.
Ca diavolul este ruina? Prototipul e Hristos,
Nu! Domnul este prea Sublim, De vrei sa fii sanatos,
Ne-a făcut liberi deplin. Calca pe urmele Lui,
Nu putem gandi vreodata, Cum Ii place Domnului.
Dumnezeu, ca ii un Tata, Cine-i pe pamant supus
Vrea binele la copii Are loc langa Iisus.
Și in veci sa fie vii. El, Domnul Iisus Hristos,
Daca copilul n-asculta, Te vrea sa fii ortodox.
E normal sa ia batuta. Multi nu știu ce-i ortodox,
Inseamna: drept, credincios. Dacă Domnul, fiind pe cruce,
Deci, la Domnu-i totul drept, Nimic stramb, fii intelept. Cu sangele șiroind,
Raiul trebuie luat cu Sila, O nume te mama, Celui,
Cu Iubirea i cu Mila. Din apostoli, mai iubit
Creștine, draga Creștine, Și-i spune lui loan așa:
Intelege, foarte bine, Sa aiba grija de ea,
Ca Iisus Hristos e Unul, S-o ia la casa lui,
Nu face tu pe nebunul. Fiind Maicuta Domnului,
Iar Biserica e Una, Iar loan s-a conformat,
Precum și Invatatura. De Iisus a ascultat.
Una e mantuitoare, Iar Maicuta 1-a ajutat
Precum barca de salvare. In munca de apostolat.
Barca e Biserica, Zece ani a mai trait
La potop, Corabia. Langa apostolul iubit.
Nu mancam faramituri Dupa care Ea s-a dus,
De la mii de-nvataturi. Stand la dreapta lui Iisus,
Hai, ca sa fim serioși! La locul proorocit,
Nu pot fi mii de Hristoși. De Domnul marturisit.
Hai sa ne unim cu totii, Cum de tocmai Dumnezeu
Sa zdrobim ghearele mortii. Sa faca la Maica rau?
Sa lasam mandria-n cui, S-o desparta de copii,
C-aparține dracului. Dupa cum vrei sa susții
O credinta, un Domn și-un botez, Așa scrie, așa cutez. C-ar mai avea alti copii?
Dragul meu, frate creștine, Nu-i era de-ajuns durerea
Îti doresc din suflet bine. Cu Fiu Înntins pe Cruce?
I-absurda gandirea ta, Nu-i trebuia mangîierea?
Sa iubești pe Mesia Diavoluli'n iad te duce.
Dand cu piatra-n Maica Sa A huli pe Domnul Sfiint,
Ce se cheama Maria? Nebun ești pe acest pamant.
Cat traiești tu pe pamant, Roaga mult pe Duhul Sfânt,
Roaga-te Duhului Sfant Cat traiești pe acest pamant,
Sa-ti indrepte a ta gandire, Sa-ti ierte acest pacat,
Sa te sape de pieire. Ca, de fapt, e drac curat.
Blasfemia este clara, Nu interpreta Scriptura
Maica-i Pururi Fecioara. Mot a mot, dupa cuvinte,
Daca nu vrei sa pricepi, Duhul Sfânt sa-nchida gura,
Iadul te-așteapta pe veci. Sa conduca a ta minte.
Numai Duhul Sfiint patrunde Ci Iisus a fericit
Tainele lui Dumnezeu. Pe cei care n-au privit
Daca nu Îl ai la carma, Și-au crezut în jertfa Sa
Ești un prost și natarău. Totdeauna, pururea.
De-aia s-a ajuns, acuma, Și-au crezut c-ai înviat,
Zeci de mii, secte creștine, Chiar și sangele și-au dat,
Cand, de fapt, Una-i curata, Viata veșnica și-au luat.
Numita Ortodoxie. Nu-s de-ajuns aceste probe
Cum Treimea, Cea de-o Ființa, De a înlatura pacatul
Facu din coasta fetita? Blasfemiei cu Fecioara
Iar din pamant, de ogor, Ca sa n-ai parte de dracul?
Facu pe Adam fecior? Scumpa Stanta, Ortodoxie,
Cine a intrat, vreodata, Tu ai mai, specific Tie,
Printr-o ușa încuiata, Inca o minunatie.
Ușa ramanand intacta, Icoana care sfinte te
Carne și oase avand, Pe cei care o sfintesc,
Precum Domnul, afirmand? Pe cei care o cinstesc
Ucenicii înfricoșand? Iar pe unii îi smintește.
El le-a cerut și mancare Spun ca e chip cioplit,
Ca sa-i convinga mai tare Idol nemaipomenit,
Ca-i cu totul adevarat, De Domnul neingaduit.
Caci El, Domnul, a înviat. Și se pune intrebare,
Iar pe Toma 1-a chemat Nu-s pe drum greșit ei oare?
Sa vada cu ochii lui Zice Domnul sa iubești
Semnele de la cui Și pe dușman, cat traiești,
Din palmele Domnului. Și mereu sa îl cinstești?
Toma mana-n Coasta a pus, D-apoi pe un Sfânt curat,
Unde Domnul a fost împuns. Ce Sangele și-a varsat
Atunci Toma a exclamat Atunci cand L-a marturisit
Ca Iisus a înviat. Pe Domnul Iisus, iubit?
Foarte mult s-a bucurat, Sau, in lume cat a stat,
Din inima a exclamat. In inima L-a purtat,
Domn și Dumnezeu I-a spus Domnului nostru Iisus. Pe bolnavi a vindecat
Domnuli însa a replicat Sau pe morți a inviat.
Și nu 1-a felicitat,
Deoarece nu a crezut Toate in numele Lui
Pana ce nu a vazut. Cu puterea Domnului.
Cine pe Sfânt îș cinstește, Ma-nzestrai sa cunosc viata.
Mintea la Dumnezeu se oprește Dumnezeu in Trei Persoane
Și orice minune ar fi Ramane o Taina mare.
I-apartine Domnului. Nu trebuie s-o descifram,
Harul Domnului Hristos Mai bine s-o adoram.
Face pe om sanatos. Din dragoste ne-a facut,
Harul îi dat la Sfintii Lui, Dintr-un bu1gare de 1ut.
Ca o zestre a Domnului. Numai dracul este in stare
In orice loc și-orice moment, Sa ne-abata din carare
Domnul e omniprezent. Ca sa nu fim toti ai Lui,
Cand te-nchini la Sfânta Cruce, Mintea la Domnul se duce. Pe cararea Domnului.
Nu se oprește pe loc, Divide și stapaneste,
C-atunci ești un dobitoc. Dracu1, ca un leu, racnește.
Sa știe acești creștini Pe creștini ii zapacește,
Ca sunt trei inchinaciuni. Pe a1tii îi nebunește.
Una cinstește pe sfinti, Sinodu1 șapte n-a spus
Ca sunt ai noștri Parinti. Ca icoana e de Sus?
Alta-i de dubla cinstire, De Sus de la Dumnezeu,
Pentru Fecioara Marie. O spun sfintii, o spun și eu.
Alta e de adorare Nu ei au anatematizat
Pentru Dumnezeu Cel Mare. Pe cei ce nu s-au inchinat?
Crucea cuprinde odata Am vazut bine pe dracul
Trei Persoane laolalta. Cu Iu1ian apostatul.
Care-i Dumnezeirea toata Care a lepadat icoana
Și in orice loc vor fi, Și s-a dus langa satana,
Totdeauna trei vor fi. Precum toti ce 1-au urmat,
Totdeauna neschimbate, Aceeași soarta au luat.
Precum și neamestecate. Ce ar fi s-arunci in foc
Totdeauna neimarginite, Un tablou cu a1 tau Parinte?
Precum și nedespartite. Nu ti se pare, pe loc,
Sau, mai bine, aș zice așa: Ca nu ești intreg 1a minte?
Taina nu-i de mintea mea. Sau sa fii un șef de stat și tabloul ti-e aruncat
Aputea s-o descifrez eu La gunoi de-un om al tau,
Dac-a fi chiar Dumnezeu. Nu 1-ai pedepsi cu rau?
Iarta-ma, Iisuse Sfant, D-apoi Domnu1 Creatoru1,
Sunt o mana de pamant Care l-a făcut pe omul?
Și printr-o suflare a Ta, Și pentru al sau pacat
Cuvantul s-a intrupat, Care și-a intarit grumazul,
Din Fecioara trup a 1uat, Din inger a devenit dracul.
Sangele și 1-a varsat, Și-i bolnav, acum, saracul.
Pentru a fi rascumparat. Vino la Crezul dintai
S-a lasat batjocorit Care-i drept și-al Domnului.
De un creștin prapadit Deie Domnul sa te-nvie,
Ce interpreteaza pe dos Sa treci la Ortodoxie.
Sfant Cuvantu1lui Hristos? Ca sa simti pe pielea ta
Sa-i vada icoana Lui Ce-i, de fapt, Ortodoxia.
Pe albia râului? Nu privi la cei ce-nșeala,
Sau 1a bena de gunoi? Ortodoxi numai de fala,
Capre suntem, și nu oi! Ei, saracii, nu-i dau seama
Și ne-ateapta, vai de noi!, Ca-s dominati de Satana.
Focu1 veșnic și nevoi! Soarta le e pecetluita
Dracu1 ne-a manipu1at, Ce-au in traista, așa mananca.
De Hristos n-am ascultat, Domnul este prea sublim,
Asta soarta am meritat. Ca noi sa Îl pacalim.
Treziti-va, oameni buni! Ne vrea ortodoxi din plin,
Nu fiti capoiși nebuni! Chiar și trupul sa-ljertfim.
Veniti toti cu bucurie De dragul Lui sa murim,
La Sfanta Ortodoxie! Sufletul sa-l caștigam,
Cat mai e putina vreme, Viata veșnica sa luam,
Pe nume, El sa ne cheme. Sa dea Domnul Dumnezeu.
Sa fim scriși in cartea Lui, Sa-mplineasca gandul meu,
Ce-aparține Domnului. Ortodoxi cu toti sa fim,
Ce nu poate face Domnu1 Toti pe Domnul sa-L slavim.
Ca sa-ntelepteasca omu1? O turma cu un pastor,
Un singur 1ucru nu poate: Toti creștinii intr-un cor.
Ca sa-ti ia din 1ibertate. Eu rna rog și ma inchin,
De ce procedeaza așa? Sa ne revenim, amin!
C-atunci cand va judeca,
Dreptatea sa fie a Sa.
Ce-ai pus in traista mananci, Bucurii sau gre1e munci.
Reflecta bine, creștine,
Ca sa-ti fie tie bine.
Nu te lasa amagit
De un inger prapadit,
Reflectii 8) Prezenta diavolului confirma existenta Lui Dumnezeu și veridicitatea
Cazuri de indelunga rabdare a Lui Dumnezeu Cuvantului Lui Dumnezeu, din Sfintele Scripturi. Imi spunea un creștin
din Ardeal, care, din curiozitate, s-a dus sa vada o biserica satanista și
1) Viata tara Hristos, Domnul, este o amagire i reprezinta o ecuatie cu doua mi-a spus ca a vazut icoana lui Hristos pe pragul bisericii, ca sa calce
necunoscute. Daca il bagi pe Iisus Hristos in ecuatie, gase ti raspuns la toate toti pe chipul Lui Hristos. Iata, ce mult "Îl ,iubește" diavolul pe Hristos,
intrebarile, inclusiv 1a paradoxu1 in care un creier vorbe te despre alt creier. deci este clar ca și pe noi tot atat de mult "ne iubește", deoarece i-am
luat locul din ceruri, de unde a cazut el, cu toti îngerii lui. Poate
2) Cine concepe un mecanism care sa genereze sentimente, ratiune, vointa sau
Dumnezeu nu mai facea pe om, daca diavolul nu se mandrea și nu-L
conștiinta?
invidia pe Dumnezeu. lata ce periculoasa este mandria care, implicit,
3) De ce Creatorul ne-a pus in fata niște muște, respectiv albinele, care ne dau lectii genereaza invidia. Atentie, credincioșilor creștini, la acest capitol
privind organizarea și disciplina muncii? diavolul ataca pe creștini și cu acest virus, se numește atac de dreapta,
4) Cum dintr-o celula fertilizata ovul fecundat) apar miliarde de celule, cu functii așa i-a dus pe bietii creștini de la cultele protestante și neoprotestante și
diferite, dupa programe diferite, bine definite de Creator, anume: embriologic, nu numai. Dumnezeu iși așteapta sa revina la Ortodoxie la Biserica cea
genetic, neurologic, rezultand dupa noua luni, copilul pregatit cu tot echipamentul Una, Sfanta, soborniceasca și apostoleasca. Am vazut mai multi oameni
pentru viata, cu tot materialul luat de la mama? Sa ne gandim ca materialul de la care, vazand pe diavol, au luat calea Bisericii Lui Hristos, devenind
mama contine 90 de substante nutritive, respectiv: 60 minerale, 15 vitamine, 12 credincioși. lata cum diavolul, făra sa vrea, impinge la carul Lui
aminoacizi de baza și proteine și 3 acizi grași. Evaluam noi frumusetea Dumnezeu, respectiv la mantuirea oamenilor. De aceea 1-a lăsat și
Creatorului, care comanda transferul acestor substante și 1e stabilește itinerariul Dumnezeu.
fara impiedicare? Uneori mama simte cand copilul ia, din corpul ei, anumite 9) Consider ca superficialitatea in gandire pentru o minte normala și
substante, de aceea are pofte și ghiontește sotul sa-i cumpere ciocolata sau mai sanatoasa este venita de la diavol sau, cum zicea Parintele Ilie Cleopa,
tiușeu ce, inghetata etc. reprezinta unul din cei trei de șase ai fiarei apocaliptice. M-am convins
5) Cine poate sa faca un mar sau un bob de grau din atomi i molecule? și eu de aceasta scleroza mintala la multi creștini, unii chiar in varsta,
le-am explicat și parca ei se comporta ca și cand n-ar muri și nu-i
6) Cum se formeaza curent electric pulsatoriu la nivel de așteapta o judecata, a Lui Hristos, pentru faptele vietii lor. Unii chiar nu
inima, atat la mama cat i la copil in mod diferentiat respectiv: 70 impulsuri/minut suporta Cuvantul Lui Dumnezeu. Explicatia este clara, ca au diavolulin
la mama, 140 impulsuri/minut la copil? ei, pentru ca numai el, diavolul, nu suporta pe Hristos.
7) Pacatele se imprima in codul genetic prin cuante de energie, dar și pacatele 10) Cum talharul din dreapta lui Hristos a evaluat corect Jertfa Fiului
mamelor gravide se imprima ratului. Mama mea mi-a marturisit ca a furat o Lui Dumnezeu, numindu-L pe Hristos Domn din alta imparatie, venind
scândura, fiind cu mine in burta, și mi-a aparut o pata pe mana dreapta, la nivelul pe Pamantul nostru și, in cateva minute, a câștigat Raiul, respectiv Viata
palmei. Deci, atentie, mamelor insarcinate, feriti-va de pacat în timpul sarcinii și Veșnica și noi, intr-o viata intreaga la dispozitie, sa nu fim in stare sa
nu numai, ci și pe restul vietii, deoarece pacatele parintilor cad pe copiii evaluam Jertfa Lui Hristos, avand o multime de argumente și
nevinovati, ca parintii lor sa se trezeasca la minte și sa nu mai savarșeasca pacate. documente care demonstreaza veridicitatea Jertfei Lui și sa pierdem, ca
Scriptura spune ca se plătesc pacatele pana la al treilea sau al patrulea neam și narozii și mamelucii, Viata Veșnica ca sa intram in focul veșnic?
poate chiar depași daca urmașii din cele trei sau patru generatii au fost placuti
Domnului și s-au ferit de pacat și Domnul nu i-a pedepsit și a mutat pedeapsa mai 10') Doar o minte bolnava sau manipulata de diavol poate sa comita o
asemenea gafă Sa nu aruncam vina pe diavol, ca noi pierdem Viata
departe.
Veșnica din cauza lui, pentru ca noi nu respectam algoritmul bunului diavolului.
creștin. Sau, mai bine zis, nu-L ascult pe Hristos nu-l respecta poruncile
Lui, practic nu-L iubesc. Zice Mantuitorul ca ,cine ma iubește, pazește 14) Cred ca Dumnezeu a lasat boala, suferinta și, mai ales, batranetea
poruncile Mele. Cand nu te indeamna sufletul spre Hristos, sa știi ca-i ca medicamente pentru sanatatea sufletului.
prezenta o codita a diavolului. Dai vointa, iei putere. Dumnezeu nu rupe 15) Nu-i zestre mai mare pentru urmași și, respectiv, copii, nepoti,
maneca nimanui. Dragoste cu sila nu e buna, nu-i dragoste. Dumnezeu stranepoti precum credinta in Dumnezeul Creștinilor, impreuna cu
este iubire și vrea aceeai replica, cum e normal. Sfinții și Maicuta Domnului.
11) Sa se știe ca cei bolnavi mintal se mantuiesc. Dumnezeu este drept 16) Nu-i medicament mai eficient sau benefic trupului și sufletului ca
și iubitor și nu judeca iresponsabilii, spre exemplu, cei cu boala Sfanta Împartașanie cu Trupul și Sangele Lui Hristos, precedata de
Alzheimer sau alte boli neuropsihice, in care bolnavul nu con Taina Sfintei Spovedanii (aceasta, daca se poate face).
tientizeaza starea sa.
17) Daca toti romanii ar aplica legea Lui Hristos in viata, dupa cultul
12) Daca mi-aș permite sa accept teoria ca dintr-un haos de elemente ortodox, cu prezenta la Sfanta Liturghie, spovediti, impărtașiți, cu
apare o ordine sau teoria ca Universul s-a format in urma exploziei respectarea posturilor specifice Bisericii Ortodoxe, cred ca am deveni,
Bing-bang, ar trebui sa accept ca in urma unei explozii, intr-o noi romanii, granarul Europei, spitalele s-ar goli, ca sa nu mai zic de
tipografie, apare un dictionar. celelalte instituții: Justitie, Politie, Penitenciare.
13) Zice Hristos, Mantuitorul nostru, sa nu produci sminteala 18) Cred ca Dumnezeu, dragutul, mai intarzie cu Judecata de Apoi,
semenilor tai, ca mai bine ti-ai atama o piatra de gat și te-ai arunca in deoarece ia in calcul sangele mucenicilor lui Hristos, care atinge un
mare sau mai bine nu te-ai mai fi nascut. Iar daca ochiul tau te înșeala, minim de 300.000.000 litri de sange sau, făcand un calcul, rezulta un
e mai bine sa-l scoti in lumea aceasta și sa traie ti numai cu celalalt, lac de sange de sange de 10 metri latime, 10 metri adancime și trei km
decat, cu amandoi ochii, sa fii in iad. Oare ce-au făcut fratii creștini, lungime. Am considerat doar 50 milioane de mucenici, care, din
guvernantii din 14 tari ale Uniunii Europene, care au votat aprobarea
dragoste pentru Hristos, i-au dat viata.
casatoriilor de același sex? Oare n-au produs sminteala pentru semenii
de la religiile necrestine si chiar crestine? De ce duh au fost calauziti? Iar daca iau in calcul cati calugari și calugarite feciori și fecioare, din
Ce raspuns vor da, Lui Hristos, la Judecata particulara? Oare n-au citit dragoste pentru Hristos, iși petrec viata in manastiri in posturi și
ce-a făcut Dumnezeu cu cetatățile Sodoma și Gomora? Oare Hristos n- rugaciune, trecand peste placerile vietii, parasindu-și parintii, fratii și
a fost prezent la dreapta Tatalui Ceresc cand a pedepsit acele cetati? surorile de dragul Lui Hristos, sigur ca atarnă în cantarul Iubirii
Oare nu ne așteapta, cu dreptate, mania lui Dumnezeu? Sa-L rugam cu Mantuitorului fata de om, determinandu-L sa mai aștepte oamenii de la
lacrimi sa mai intarzie, poate se vor cai de ce-au făcut și vor anula-o, alte culte sau religii, care nu-L cunosc, sa treaca la Biserica Sa. Am fost
le-o veni mintea pe frecventa Domnului Hristos. Cunosc destule femei la Ierusalim și sala unde se servea masa era plina de chinezi.
care n-au primit samanta barbatului lor, in actul intim, ca sa nu faca
copii și au ajuns cu boli psihice. Orice dezechilibru hormonal genereaza 19) Ca sa treci cu u urinta cele trei bariere ale diavolului expuse in carte,
dezechilibru neuropsihic. Cand au priceput sa-i revina la normal, in te inarmezi cu cele trei virtuți de baza ale creștinismului: credința,
actul intim, i-au revenit cu mintea, au ajuns la casele lor marne nadejdea și dragostea in Dumnezeu, Tatal. Fiul și Duhul Sfant.
adevarate și sanatoase. Cine nu respecta legea lui Dumnezeu, ajunge la
20) Trupul este templul Duhului Sfant, iar sufletul este particula Lui
suferinta și boala. Cine nu iubește Lumina, ramane in intuneric, specific
Dumnezeu, care-i nemateriala, cu valoare infinita. Luati aminte, cei ce Dumnezeu, care nu lasa lucrurile la voia intamplarii și le pune cap la
cereti drepturi de a le pangari și pierde, precum și cei ce emiteti legi in cap, face sa o intalnesc la un parastas, la o vecina, și-mi spune ca-i
favoarea acestora, ca Dumnezeu, Fiul, Cel ce Judeca omenirea, nu se necununata de treizeci și doi de ani, și-mi povestește cum s-a intamplat
lasa terfelit și va aplica cu dreptate osanda Veșnica in loc de Viata de a ramas necununata atatia ani. Copiii, un baiat și o fata, i-a facut cu
Veșnica. Ați vazut cat sange s-a varsat din dragoste pentru Hristos? Voi un betivan cu care a stat zece ani și 1-a lasat, ca nu se mai intelegeau,
de ce nu v-ati invrednicit macar la nivel minim, de nota cinci? Nu aveti era durere și suspin, iar copiii i-a făcut mari cu ajutorul Lui Dumnezeu
scuze. și cu grija unui al doilea barbat, foarte cuminte și muncitor, timp de
douazeci și doi de ani, in care tot timpul a vrut sa se cunune și s-au ivit
21) Dumnezeu Tatal, prin Fiul si Duhul Sfant, a pus cheia Imparatiei mereu piedici și anii au trecut. Și continua sa-mi spuna ca dupa
Cerurilor in buzunarul creștinului, ramanand acestuia sa faca și el revolutie, fiind la serviciu, in schimbul trei, pe la orele 12 din noapte
efortul de a baga mana in buzunar, ca sa deschida raiul ceresc. Sa dea observa ca se stinge lumina brusc, se deschide ușa și apare o mogaldeata
Bunul Dumnezeu sa intram cu mintea și inima pe frecventa Lui, ca sa intunecoasa, cu maini și picioare, cam de inaltimea unui om obișnuit,
avem protectia Lui aici, pe pamant, cat și dincolo, o veșnicie sa ne picioarele și mainile erau de culoare mai gri, fata de restul corpului.
bucuram, impreuna cu El, cu toti dreptii, sfintii, ingerii. Amin.
Mentionez ca era singura in aceasta magazie, fiind obligata sa o
Vreau sa mai arat niște cazuri in care te copleșește dragostea Lui pazeasca, ca sarcina de serviciu. Cand a vazut aceasta aratare,
Dumnezeu fata de omul pacatos. Sunt prieten cu un preot calugar diavoleasca, a intepenit și și-a adus aminte de la matușa ei sa-și faca
ieromonah, Ambrozie, care mi-a povestit un caz rar intalnit, cu o cruce, cu limba. Dupa ce și-a facut crucea cu limba, s-a deblocat și a
enoriașă, fosta vrajitoare, pe la o varsta aproape de treizeci de ani, care inceput sa-l roage pe diavol sa aiba mila de copiii ei. Diavolul nici gand
s-a lepadat de Hristos printr-un bilet scris de mana ei, fiind obligata de s-o incurajeze și venea spre ea. Ea atunci repede s-a dus la poșeta ei,
diavol, ca o conditie pentru colaborare și ajutor de la el. N-a trecut mult unde avea o bucatica de Paști într-o batista și a luat in gura o făramitura,
timp și aceasta creștina s-a speriat de prezenta diavolului și s-a dus la restul a tinut-o tot in batista. Diavolul venea spre ea, cautand sa puna
un preot duhovnic, calugar de la Manastirea Frasinei de Maici. Acela a mana pe ea, s-o zgarie sau, poate, s-o loveasca. Dar, curios lucru ca,
spovedit-o și i-a dat canon sa tina post negru Lunea, Miercurea și atunci cand intindea mana spre ea, repede o tragea inapoi și s-a repetat
Vinerea pana la orele 12 din noapte, pana o sa-i vina biletul scris de aceasta de cateva ori. Cand retragea mana exclama o expresie, ca de
manuta ei. Femeia, fiind tanara in putere, sanatoasa, a putut sa tina frica sau ca și cum ai pune mana pe o flacara de lumanare care arde, și,
canonul și i-a venit biletelul inapoi, in timp ce se ruga, dupa anume, spunea: "Îîîî….î!" Daca ea a vazut ca-i protejata de Dumnezeu
aproximativ paisprezece ani. Ea tine canonul și acum, avand șaizeci de și nu poate s-o atinga, i-a zis: ,Drace, n-ai ce-mi face!" Toata aceasta
ani. Mi-a spus parintele Ambrozie ca el, ca preot, n-a intalnit o enoriașa stare n-a durat prea mult, cateva minute, iar diavolul a trebuit sa plece,
mai smerita decat aceasta femeie. La el a venit aceasta creștina dupa ce a pocnit ca pușca și s-a aprins lumina. Adela, atunci, a incuiat ușa și a
i-a murit duhovnicul de la Manastirea Lainici, deoarece aceasta pus poșeta sub cap, incercand sa mai adoarma. Pe la orele trei sau patru
creștina, dupa ce a luat canonul de la Frasinei, s-a mutat cu domiciliul dimineata diavolul, din nou, a venit, a deschis ușa, a stins lumina și s-a
aproape de Manastirea Lainici. repetat scena, cu același rezultat de neputinta a diavolului asupra
Iata un alt caz, in care te·Copleșește iubirea și rabdarea Lui Dumnezeu Adelei. Cand s-a dus acasa, maica-sa a observat culoarea feței fiicei
fata de pacatoșii de oameni. Este vorba de o creștina, pe nume Adela, sale, Adela, fiind alb-verzuie și a intrebat-o ce-i cu ea. Ea atunci i-a spus
ce-a patit cu diavolul. De cativa ani tine posturile Crăciunului și
care sta in Severin și a cumparat o casa in parohia Bunoaica. Venind
rar in sat, doar vara, nu am intalnit- o sa stau de vorba cu ea. Dar Paștelui, fiind o creștina cu frica de Durnnezeu și mi-a promis,
impreuna cu sotul ei, Gelu, ca se vor cununa dupa Paști, deoarece Gelu roata din fata pe dreapta și automat autobuzul tragea spre dreapta. Pe
lucreaza prin contract la o firma departe de Severin. dreapta erau plute, pe marginea drumului. Atunci i-a aparut o Doamna
imbracata in alb, in fata autobuzului și el a fost determinat sa traga
Merita sa mai adaug un caz foarte semnificativ in care se vede protectia volanul, la maxim, pe dreapta sa nu o calce, lucru care a facut sa intre
lui Dumnezeu prin ingerii sai și, in acelai timp, atacul potrivnicului cu autobuzul printre șirul de plute, oprindu-se autobuzul pe camp și
diavol. nimeni din autobuz n-a patit nimic. El, dupa acest accident, a ieșit la
Iata o enoriașa, Ioana, care tot aa era in stare de pacat, necununata cu pensie, avand și varsta de pensionare de cincizeci de ani specific
un barbat Petre de circa treizeci de ani și Durnnezeu, Dragutul, care ne șoferilor. Acest Vasile, se spovedește la mine și de vreo zece ani este
pe Calea Domnului, straduindu-se sa fie un bun creștin. Iata Dumnezeu
are pe calculator și ne cunoaște inima, a protejat-o pe aceasta enoriașa
astfel: avea un apartament intr-un bloc la etaj, cu ieșire pe balcon. Ușa Dragutul cum ne cunoaște diagrama vietii,știind ca mai tarziu noi Îl
balconului avea doua incuietori, așa le facuse constructorul. Noaptea vom iubi pe Durnnezeu ca sa fim ai Lui. Mentionez ca acest Vasile a
tarziu, aceasta Ioana s-a sculat din pat, inconștienta, un fel de avut 74 accidente cu mașina in care a scapat și e sanatos, iti ia bușteanul
in spate de te uimește, ca un tanar la treizeci de ani, el avand șaptezeci
somnambulism, sa iasa pe balcon. Un lucru paradoxal, ca ea actiona cu
ambele maini sa deschida ula de la balcon li interesant ca mana și șapte de ani!
inchidea ușa, iar cealalta deschidea și așa a durat lucrarea pana s-a Mai merita sa arat o marturie, despre ce credinta mare avea mama lui
deșteptat. Deci ingerul o inchidea cu mana ei, iar diavolul o deschidea Ceaușescu Nicolae încâ eu ca preot n-am intalnit pana acum. Iata cum
prin mana Ioanei și așa, altemativ, ușa nu s-a deschis, pentru ca cine am auzit din gura unui om, din Comitetul Central. Ca inginer proiectant
știe ce putea sa se mai intample ieșind pe balcon in stare de inconștienta. de la Institutul de Proiectari Sectoare Calde din București, a trebuit sa
Eu pe aceștia, Ioana și Petre, i-am cununat dupa circa 32 ani. Iata particip la omologarea unui utilaj important pentru economia tarii,
dragostea lui Durnnezeu, cu bataie lunga. Mentionez ca aceasta familie, anume o foarfeca hidraulica cu o mare forță de taiere pentru a pregati
Petre și loana sunt buni creștini cu spovedanie și impartașanie in fiecare material de furnal la Intreprinderea de Osii și Boghiuri de la Bal, eu
an, la cele patru posturi anuale, și prezenta la Sfanta Liturghie, mai mult fiind proiectantul partii mecanice a utilajului. In ședinta care a urmat cu
Petre, deoarece loana este mai suferinda. ministrul și oameni reprezentanti din Comitetul Central, in pauza, dupa
ședinta, un om dintre ei povestea despre mama lui Ceaușescu, ca a fost
Inca un caz, deosebit de semnificativ, in care te copleșește dragostea
Lui Dumnezeu pentru pacatoșii de oameni. Un creștin de care am mai invitata sa intre intr-o vila, pe la Brașov, și n-a intrat, deoarece nu a fost
pomenit, Vasile, care pe la varsta de douazeci și doi de ani a fost la sfintita. Probabil cei care o insoteau nici nu știau ce inseamna o casa
Marghioala, care i-a luat slabiciunea din trup, dar și-a caștigat sufletul sfintita. Atunci, neștiind sa-i raspunda mamei lui Ceauescu, ea n-a
sau, mai bine zis, și-a imbolnavit sufletul pentru o perioada lunga de intrat. Ei au dat telefon lui Ceaușescu și acesta i-a mustrat, ca trebuia
sa-i spuna ca-i sfintita. Era normal ca dintr-o mama cu unsprezece copii,
timp, ca acest Vasile nu s-a lasat de femei pana la pensie și chiar dupa
pensie, la cincizeci de ani, totuși Maica Domnului îl salveaza de la deci fara avorturi, și cu o credinta atat de mare s-o binecuvanteze
moarte. Iata cum s-au petrecut lucrurile: Dumnezeu. O alta marturie, care completeaza binecuvantarea acestei
mame, eu am auzit-o cu urechile mele, de la un om din Scomicești, ca
El era șofer pe un autobuz mare, cu un grup de oameni in numar peste Ceaușescu cand era mic, copil, pe strada, balbait cum era, cand era
una suta și mergea cu viteza mare, peste o suta de km/ora, deoarece intrebat de oameni ce se va face cand va fi mare, el raspundea case face
trebuia sa prinda trenul cu care oamenii din autobuz trebuiau sa se duca "re-rege".
la serviciu. In viteza aceasta, s-a produs o explozie a cauciucului de la
Mai merita sa adaug, tot așa ca o binecuvantare de mama credincioasa Ar trebui sa mai adaug o marturie demna de crezare a Parintelui Sofian
care a demonstrat cu faptele și nu cu vorbele, este vorba de sotia mea, Boghiu, vrednic de pomenire, Staretul Manastirii Antim din București,
care, așa cum am mai spus despre ea, adaug o marturie despre credința și anume: el spune ca atunci cand a fost in pelerinaj in Siria s-a dus in
ei in Dumnezeu foarte mare. Iata ca, mergand ea la Patriarhie, Biserica ortodoxa unde erau moaștele Sfantului loan Botezatorul,
duminica, la slujbele din perioada comunista, cand copilul meu avea respectiv Capul lui. Cand a intrat, a vazut locașul plin de orbi. Atunci a
circa unsprezece ani, ea imi spune ca a vazut in Patriarhie, in vedenie, intrebat ce inseamna aceasta. I s-a raspuns că multi pleaca cu vedere,
pe baiat hirotonit preot. Eu am zis ca-i lucreaza subconștientul și dupa zile și chiar saptamani de rugaciune in sfantul locaș .
dorinta ei de mama s-a imprimat in creier, vazand atatea hirotoniri
facute de Preafericitul Patriarh Justin, apoi de Teoctist. Timpul a Sa dea Dumnezeu Sfantul, Bunul și Milostivul sa ne deschida și noua
confirmat aceasta, ca baiatul a plecat din Facultatea de Constructii la ochii sufletului, ca sa beneficiem de protectia Lui aici pe pamant și așa
Teologie, la fără frecventa, fără sa-i zica cineva, cand a vazut ca eu am cum am vazut-o la atatia pacatoși care și-au indreptat Sufletul pe
lasat ingineria și sunt student la fara frecventa, la cincizeci și cinci de frecventa Lui spre sfarșitul vietii și sa ne bucuram o veșnicie cu toti
ani fiind hirotonit preot de Preasfintitul Calinic Arhiepiscop al copiii Lui, in Imparatia Cerurilor.
Argeșului și Muscelului. El merge pe al cincisprezecelea an de preotie Amin.
iar eu pe al douazeci și treilea an de slujire.
CUPRINS

Dumnezeu, Îngeri și demoni exista- argumente și marturii..... 5

Rugaciune (I)........................................................................... 70

Rugaciune (II) ......................................................................... 72

Ortodoxie!!! ............................................................................ 74

Reflectii. Cazuri de !ndelunga rabdare a Lui Dumnezeu ........ 85

Tiparit In Romania

ISITECHI

Craiova, Aleea Teatrului, nr.2, bl. T1, parter

TelJFax: 0251 414 003;

Mobil. 0722 216 508.0722 216 509,0741 205 715

e-mail: sitech@rdslink.ro. editura_s,tech@yahoo.com

96

S-ar putea să vă placă și