Cântăreaţa cheală, în alb şi negru

Cred că prima dorinţă a lui Radu Iacoban, atunci când a decis să monteze „Cântăreaţa cheală“ la sala Studio a Teatrului „Maria
Filotti“ din Brăila, a fost aceea de a demonstra că, înainte de a fi absurdă, piesa lui Ionesco este o comedie în stare pură. La
care poţi râde cum nu se poate mai liber, mai în voie şi mai sănătos.

Ceea ce nu înseamnă însă nicidecum că absurdul ar fi fost suspendat, exclus din ecuaţia montării, ci, dimpotrivă, el devine din
ce în ce mai prezent după ce regizorul consideră că spectatorii s-au „împrietenit“ cu piesa şi au înţeles că ea nu este în primul
rând un test de inteligenţă la care sunt supuşi, ci un text de teatru care se oferă receptării şi bucuriei estetice. Împreună cu
semnatarul decorului, Tudor Prodan, dar şi cu cei cinci actori din distribuţie, cu autorul light design-lui Bogdan Gheorghiu, Radu
Iacoban a purces la punerea în practică a unor decizii şi riscante, şi dificile. Nu, nu mai avem în faţa ochilor un decor pur
englezesc, totul se petrece în interiorul unei cutii. Care nu e neagră ca la Stanislavski. Totul se petrece de parcă ar fi vorba
despre un spectacol de teatru de păpuşi, rolul acestora fiind asumat de actori vii, la vedere, care se mişcă normal şi, cu toate
acestea, izbutesc să sublinieze anormalitatea, absurdul unor vorbe, dialoguri, crize de identificare şi de comunicare. E adevărat,
până în momentul în care cutia cu pricina se precizează, devine vizibilă ca atare, ne confruntăm cu o secvenţă ai cărei
protagonişti sunt doamna şi domnul Smith, secvenţă în care totul pare că ar fi ceva filmat şi proiectat pe ecran lat, aşa cum se
spunea că folosesc în anumite cazuri cinematografele de odinioară. Film şi teatru de păpuşi deopotrivă se regăsesc în
spectacolul lui Radu Iacoban. Film în care intervin - et pour cause - şi „duble“ pregătite de hebluri. Doamna şi domnul Smith
sunt îmbrăcaţi în negru, într-un fel de ţinută de gală, deşi sunt la ei acasă. Dl. Smith nu mai citeşte ziarul, ci se joacă pe tableta
de unde îşi primeşte toate informaţiile referitoare, între altele, la Bobby Watson. Între cei doi soţi există deja o stare de tensiune
care se va amplifica pe parcursul reprezentaţiei. Domnul şi doamna Martin apar îmbrăcaţi în alb, în costume de tenis, iar scena
în care cei doi încearcă să se recunoască este una de-a dreptul de antologie. Nu mai avem nici pendula buclucaşă (îmi
amintesc ce rol fabulos juca aceasta în de neuitatul spectacol al lui Tompa Gábor, montat la începutul anilor ’90 la Teatrul
Maghiar de Stat din Cluj-Napoca), în schimb auzim sunetul ei puternic care serveşte la anunţarea sosirii (una singură) a
Căpitanului de pompieri. Din când în când, personajele simt nevoia unor momente de respiro, iau loc şi încep să pufăie, iar
pufăitul lor se intensifică transformându-se în acela al locomotivelor cu aburi de odinioară. Excelent sunt realizate momentele
„artistice“ ale personajelor, glumele, povestea cu guturaiul a Căpitanului de pompieri nebunia proverbelor absurde (mai trimit o
dată la excelenta referinţă bibliografică Eugène Ionesco- teme existenţiale şi identitare, minunata carte a lui Matei Călinescu)
rostite cu evidentă disperare după ce Căpitanul de pompieri a plecat punând celebra întrebare Şi cântăreaţa cheală?, însă şi
închizând, pare-se definitiv, uşa. Radu Iacoban operează o schimbare de pondere a celor două personaje episodice din
scriitură - Pompierul şi Mary. Primul e ca un robot, autoritar, ţâfnos, Mary e şi feminină, şi autoritară, şi prost crescută, şi
doritoare de a fi băgată în seamă. Parcă o anunţă pe Menajera din Lecţia. Radu Iacoban reprezintă, indubitabil, povestea de
succes a unui tânăr şi foarte talentat actor (mergeţi să-l vedeţi în Constelaţii de la Teatrul ACT!) care a optat (şi) pentru regie.
Prin creaţia lui în domeniu, el Îl contrazice pe Victor Ion Popa care, acum aproape 90 de ani, ne explica cu mult temei de ce nu
poate fi actorul regizor. Reuşitele în regie ale lui Radu Iacoban (pe care le consider excepţii de la regulă) se datorează şi
modului atent, minuţios în care lucrează cu actorii. Şi nu numai cu colegii lui de generaţie. Toţi cei şase componenţi ai
distribuţiei - Ramona Gîngă (D-na Smith), Valentin Cristian Terente (Dl. Smith), Corina Borş (D-na Martin), Silviu Debu (Dl.
Martin), Mădălina Anea (Mary), Adrian Ştefan (Pompierul) - au evoluţii mai mult decât meritorii. Se detaşează, parcă, totuşi,
Valentin Cristian Terente. Teatrul „Maria Filotti“ din Brăila CÂNTĂREAŢA CHEALĂ de Eugène Ionesco; Traducerea: Vlad
Russo şi Vlad Zografi; Regia: Radu Iacoban; Scenografia: Tudor Prodan; Light design: Bogdan Gheorghiu; Cu: Ramona Gîngă
(D-na Smith), Valentin Cristian Terente (Dl. Smith), Corina Borş (D-na Martin), Silviu Debu (Dl. Martin), Mădălina Anea (Mary),
Adrian Ştefan (Pompierul); Data reprezentaţiei: 3 decembrie 2018