Sunteți pe pagina 1din 20

DOCTRINĂ

PRIVIND EFECTUAREA EXPERTIZEI CONTABILE


1. CADRUL DE REFERINŢĂ AL MISIUNILOR PRIVIND EXPERTIZA
CONTABILĂ____________________________________________________________5
1.1. Conceptul, importanţa, obiectul şi sfera de acţiune a expertizei contabile___5
1.2. Caracteristicile şi clasificarea expertizelor contabile_____________________9
1.3. Aspecte ale evoluţiei şi organizării expertizei contabile în România_______12
1.4. Expertiza contabilă – mijloc de probă în soluţionarea cauzelor penale şi
civile 15
6. STUDIU DE CAZ PRIVIND EFECTELE UNEI EXPERTIZE CONTABILE
JUDICIARE_____________________________________________________________
1. CADRUL DE REFERINŢĂ AL MISIUNILOR PRIVIND
EXPERTIZA CONTABILĂ

1.1. Conceptul, importanţa, obiectul şi sfera de acţiune a


expertizei contabile

Expertiza contabilă este o activitate depusă de un personal autorizat de lege


pentru constituirea realităţii unei operaţii de natură economică şi/sau financiară, pe
baza cercetării documentelor, datelor şi informaţiilor de contabilitate. Acest personal
specializat este reprezentat, în prezent, în România de experţii contabili, membri activi ai
Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), în
viziunea căruia:
„Una dintre activităţile de bază ale experţilor contabili, desfăşurată pe parcursul
a peste optzeci de ani de existenţă a profesiei contabile în România, o constituie
efectuarea expertizei contabile, dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoanele
fizice sau juridice în condiţiile prevăzute de lege, ca: expertizele amiabile (la cerere),
expertizele judiciare în cauze civile, penale sau ale dreptului muncii, expertize de
gestiune, management, contabil-financiare şi altele. Cuvântul expertiză vine de la
latinescul expertus, adica priceput, şi se referă la lucrarea unei persoane experimentate,
specializate. Expertiza constituie o noţiune care depăşeşte acţiunea de control şi pe cea de
verificare, încât exprimă în sine ideea de exprimare a punctului de vedere al expertului,
în ceea ce priveşte faptul sau faptele asupra cărora s-a efectuat expertiza. Deci, expertiza
este prin excelenţă o lucrare personală şi critică, cuprinzând numai rezultatul examinării
faptelor din punctul de vedere al exactităţii formale şi materiale şi părerea expertului
asupra cauzelor şi efectelor în legătură cu obiectul supus cercetării sale. Corpul
Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, asigurând buna desfăşurare a
activităţii experţilor contabili, a decis reglementarea profesională a acestei activităţi de
bază, elaborând Norma şi comentariile misiunii privind expertiza contabilă.”
Expertiza constituie mijlocul de probă prin care, pe baza activităţii de cercetare,
expertul aduce concluzii motivate ştiinţific cu privire la fapte pentru a căror lămurire sunt
necesare cunoştinţe de specialitate.
Expertiza este: „operaţia făcută de unul sau mai mulţi experţi cu scopul de a
constata unele fapte, de a controla, de a examina, de a măsura şi de a evalua anumite
lucruri” ; „o cercetare care constă din diferite operaţiuni specifice fiecărei specialităţi” ;
”un mijloc de investigare, prin care se ajunge fie la obţinerea unei probe, fie la evaluarea
exactă a unei probe existente” ; „operaţia încredinţată unor persoane pe baza
cunoştinţelor lor speciale, asupra faptelor pe care judecătorii nu le-ar putea aprecia ei
înşişi” ; „un mijloc de dovadă, reglementat de codul de procedură civilă, la care recurge
instanţa în caz că, pentru stabilirea adevărului obiectiv, este nevoie de lămurirea unor
împrejurări de fapt, pentru a căror rezolvare se cer cunoştinţe de specialitate în domeniul
ştiinţei, tehnicii, artei sau vreunei meserii pe care judecătorul nu o posedă” ; „un mijloc
de probă dispus sau cerut de organul juridic în materie civilă sau penală, efectuat de un
specialist în materia litigiului, care prin cunoştinţele şi experienţa ce o posedă trebuie să
aducă lămurirea diferitelor aspecte ce sunt necesare a fi cunoscute, în vederea soluţionării
unor cauze” .
În activitatea lor de apărare a legalităţii şi dreptăţii, instanţele judecătoreşti şi
organele de urmărire penală au sarcina să clarifice situaţiile de fapt care fac obiectul
proceselor civile, penale, a litigiilor de muncă sau arbitrale şi să stabilească adevărul
pentru a putea pronunţa hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, acestea, au dreptul să
apeleze la sprijinul unor specialişti, care să examineze faptele şi să-şi spună punctul de
vedere, motivat şi fundamentat, prin expertize, respectiv cărora le solicită un aviz
calificat şi competent.
Aceşti specialişti care o pregătire teoretică superioară şi o bogată experienţă
practică şi care sunt recunoscuţi în domeniul respectiv ca persoane cu mare autoritate şi
competenţă, poartă denumirea de experţi . Necesitatea expertizei este determinată şi de
existenţa unor interpretări diferite într-o singură problemă care trebuie lămurite de
specialişti. Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa socoteşte de cuviinţă
să cunoască părerea unor specialişti, va numi unul sau trei experţi, stabilind punctele
asupra cărora ei urmează să se pronunţe. Când pentru lămurirea unor fapte sau
împrejurări ale cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui
expert, instanţa judecătorească sau organul de urmărire penală, la cerere sau din oficiu,
hotărăsc efectuarea unor expertize.
Folosind expresia de „expert” legiuitorul s-a referit la o anumită categorie de
persoane care, prin studiile făcute, cunoştinţele dobândite şi, atunci când legea o prevede,
atestarea obţinută în urma unui examen, sunt experţi într-un anumit domeniu de
activitate, iar prin constatările şi concluziile pe care le formulează, ca urmare a numirii
lor într-un anumit dosar de urmărire penală sau de judecată, ajută organele care au dispus
numirea la soluţionarea cauzei.
Obiectul expertizei judiciare îl formează lămurirea unor împrejurări de fapt a
căror cunoaştere reclamă o competenţă specială. Obiectul expertizei judiciare se limitează
la dovedirea împrejurărilor de fapt, fără a avea în vedere clarificarea unor probleme
juridice, care sunt de competenţa organelor judiciare .
Expertiza judiciară ajută la lămurirea problemelor pe care le generează cauza şi
la formarea convingerii intime a judecătorului, contribuind alături de celelalte probe, la
rezolvarea cauzei prin soluţii temeinice şi legale.
Consultarea experţilor foloseşte, de regulă, pentru adoptarea unor hotărâri de
maximă importanţă şi cu deosebite consecinţe juridice, economice, politice sau morale .
Consultarea experţilor poate îmbrăca mai multe forme şi poate servi uşor unor
scopuri diverse. Dar, în toate împrejurările, experţii analizează fapte şi documente, culeg
şi prelucrează informaţii, pun în valoare pregătirea lor profesională în vederea formulării
concluziilor şi opiniilor finale, pe care le sintetizează în raportul de expertiză.
Expertiza contabilă are o mare frecvenţă în activitatea procesuală. Expertiza
contabilă este frecvent solicitată în procesele civile sau penale cu caracter economic, între
societăţi comerciale, instituţii publice sau chiar obşteşti, sau între acestea şi peroane
fizice, respectiv în litigii de muncă sau litigii comerciale. Aceasta deoarece fenomenele
economico-sociale sunt consemnate în documente şi evidenţă contabilă.
Prin expertiza contabilă se înţelege misiunea dată unui expert contabil de a
controla registrele, conturile şi actele justificative ale unui agent economic, fie în scopul
de a furniza părţilor interesate datele necesare, fie spre a procura justiţiei informaţiile
interesate în scopul de a se pronunţa, în cunoştinţă de cauză, asupra unui proces sau a
unei contestaţii de care a fost sesizată .
Documentele primare şi înregistrările contabile, întocmite şi efectuate cu
respectarea normelor legale, reprezintă un instrument juridic, dar nu pot fi administrate
direct ca mijloace de probă în procesul civil şi penal atât datorită volumului foarte mare
cât şi necesităţilor de interpretare ştiinţifică a contabilităţii pentru a scoate toate
înţelesurile pe care le cuprinde .
Sub raport civil documentele primare pot dovedi atât raporturi juridice şi
operaţii efectuate, cât şi cuantumul valoric corespunzător al acestora. Sub aspect penal
acestea pot constitui indicii sau chiar dovezi ale unor infracţiuni.
Valorificarea forţei probante a documentelor justificative şi a înregistrărilor
contabile şi lămurirea problemelor care decurg din acestea se fac de către specialişti în
contabilitate. Interpretarea corectă a unor fapte sau situaţii economic-financiare pe baza
informaţiilor contabile cere, în mod necesar, administrarea probei prin expertiză
contabilă.
O primă clasificare a expertizelor ar putea fi:
1 expertizele economice pot viza situaţia economico-financiară a unor organizaţii
economice pentru luarea unor decizii de dezvoltare, reorganizare, raţionalizarea unor
fluxuri informaţionale, modificarea structurilor de fabricaţie prin prisma costurilor şi
beneficiilor – cu rezultate bune în ţara noastră după 1990, obiective suplinite de controlul
economico-financiar.
2 expertizele contabile judiciare vizează o arie de probleme în funcţie de
necesităţile instanţelor judecătoreşti.
Utilizarea datelor şi documentelor contabile, prin expertiza de specialitate, ca
mijloc de probă în justiţie este supusă la două categorii de limite:
1. operaţiunile, procesele sunt consemnate corect ca şi conţinut (fond) dar şi ca
formă evidenţa economică prezintă neajunsuri;
2. alteori, existenţa unor operaţiuni incorecte ca şi fond sunt „acoperite” sub forma
unei evidenţe „ireproşabile”
În aceste situaţii este pusă la îndoială forţa probantă a evidenţei economice, caz
în care expertul trebuie mai întâi să stabilească corectivele aduse contabilităţii şi să
stabilească căile de urmat pentru reconstituirea adevărului material.
Obiectul expertizei contabile cuprinde situaţii, activităţi sau operaţii
economico-financiare indicate de organele judiciare, care se cercetează pe baza suporţilor
materiali şi a informaţiilor cuprinse în document şi în evidenţa economică.
Sfera de acţiune a expertizei contabile poate cuprinde întreaga activitate
economică şi financiară a unei societăţi sau instituţii, dar obiectivele ei sunt limitate la
problemele solicitate de către organele judiciare, examinate în lumina legislaţiei
economice şi financiare care se aplică domeniului cercetat.
Ea are ca obiect de cercetare situaţia economico-financiară a patrimoniului şi
capacitatea acestuia de a genera profit, aşa cum rezultă din documentele primare şi
evidenţa tehnic-operativă şi contabilă privind intrarea şi ieşirea legală a valorilor
materiale şi băneşti, cu scopul final de a se stabili în mod ştiinţific, corectitudinea sau
incorectitudinea administrării patrimoniului .

1.2. Caracteristicile şi clasificarea expertizelor contabile

Caracteristicile expertizei contabile sunt definite de funcţiile ei şi de obiectul de


activitate.
Expertiza contabilă este un mijloc de probă folosit de organele judiciare în
cauzele care necesită lămurirea unor situaţii de fapt pe baza documentelor, evidenţei
operative şi informaţii contabile. Astfel, pe baza cercetării de specialitate, în cauzele care
privesc prejudicii, expertiza contabilă oferă organelor judiciare lămuriri exacte cu privire
la existenţa şi proporţia unor lipsuri din patrimoniul unei societăţi, natura faptei care a
generat prejudiciul şi stabilirea răspunderii.
Expertiza contabilă este o activitate auxiliară pentru organele judiciare, care are
ca scop să elucideze latura economico-financiară a cauzelor pe care acestea le
soluţionează, să lămurească faptele aşa cum sunt reflectate în documente şi evidenţa
contabilă.
Obiectul şi funcţiile expertizei contabile pot fi precizate şi prin studierea ei
comparativ cu controlul financiar. Cele două au unele elemente comune, dar între ele
există şi deosebiri esenţiale. Printre elementele comune se numără:
3 obiectul acestora cuprinde sfera activităţii economico-financiare şi gestionare a
unei societăţi, instituţii, ş.a.;
4 folosesc metode şi procedee de lucru asemănătoare;
5 constatările şi concluziile se fundamentează pe legislaţia economico-financiară
care reglementează domeniul cercetat;
6 sunt mijloace eficiente pentru apărarea şi dezvoltarea proprietăţii, şi se execută de
lucrători specializaţi în domeniul financiar-contabil, cunoscători ai practicii economice şi
având o bună orientare politică şi o ţinută morală ireproşabilă. Cu toate acestea expertiza
contabilă şi controlul financiar nu se confundă ca activitate şi funcţie. În acest sens, între
aceste două domenii apar deosebiri, astfel:
7 controlul financiar se efectuează de organele în drept, de control, şi cuprinde, pe o
anumită perioadă, întreaga activitate economică şi financiară sau unele laturi ale acesteia
din societatea controlată; Expertiza contabilă SC limitează la cercetarea problemelor cu
caracter economic sau financiar indicate de organele judiciare;
8 controlul financiar cuprinde întregul material documentar (documente primare,
justificative, evidenţe, dări de seamă contabile etc), privind activitatea pe perioada
controlată. Expertiza contabilă cercetează numai acea parte din materialul documentar,
pus la dispoziţie, care este necesar pentru stabilirea adevărului sau lămurirea problemei
date spre cercetare.
9 controlul financiar se efectuează permanent şi sistematic de către organe încadrate
în acest scop, pe când expertiza contabilă se efectuează numai în cazurile dispuse de
organele judiciare, constituind o sarcină temporară a persoanelor care au calitatea de
expert contabil şi au fost desemnate în acest scop;
10 actele de control (proces verbal, note de constatare) consemnează constatările cu
scopul stabilirii măsurilor pentru îmbunătăţirea activităţii, ele putând servi, în cazul unor
abateri, ca punct de plecare pentru trimiterea în cercetare sau judecată a celor vinovaţi de
încălcarea legilor. Rapoartele de expertiză se întocmesc ca mijloace de probă ale căror
concluzii servesc organelor judiciare pentru stabilirea adevăratei stări de fapt şi
soluţionarea justă a cauzei;
11 organul de control poate fi martor în justiţie, în cauza în care a făcut controlul, în
timp ce expertul contabil nu poate fi martor în aceeaşi cauză.
După mobilul sau scopul în care a fost solicitată, expertiza contabilă poate fi:
12 judiciară – solicitată de anumite organe pentru soluţionarea cauzelor aflate în
stare de anchetă, cercetare sau judecată. Acest tip de expertiză este reglementat de: Codul
de procedură civilă, Codul de procedură penală, alte legi speciale;
13 extrajudiciară – solicitată de persoane fizice sau juridice interesate fără să existe
un dosar de anchetă, cercetare sau judecată . Acest tip de expertiză nu are calitate de
mijloc de probă în justiţie, ci, cel mult, de argument pentru solicitarea de către părţi a
administrării probei cu expertiza contabilă sau a rezolvării unor litigii pe cale amiabilă.
După natura obiectivelor (întrebărilor) la care trebuie să răspundă expertul
contabil, avem următoarea clasificare:
14 expertize contabile civile, dispuse sau acceptate în rezolvarea litigiilor civile;
15 expertize contabile penale, dispuse sau acceptate în rezolvarea unor aspecte civile
ataşate litigiilor penale;
16 expertize contabile comerciale, dispuse sau acceptate în rezolvarea litigiilor
comerciale;
17 expertize contabile fiscale,dispuse sau acceptate în rezolvarea litigiilor fiscale;
18 alte categorii de expertize contabile judiciare, dispuse de organele în drept sau
extrajudiciare, solicitate de către clienţi.
După domeniul de specialitate la care se referă, după cunoştinţele necesare
pentru efectuarea lor, după aria de aplicabilitate, expertizele pot fi: medico-legale,
criminalistice, balistice, în transport, tehnice, grafologice, psihologice, comerciale,
artistice, contabile .
Consultarea experţilor foloseşte de regulă pentru adoptarea unor hotărâri de
maximă importanţă şi cu deosebite consecinţe juridice, economice, politice sau morale.

1.3. Aspecte ale evoluţiei şi organizării expertizei contabile în


România

Organizarea activităţii de expertiză contabilă este rezultatul unui proces istoric


îndelungat, realizându-se mai întâi conceptele, pentru ca treptat acest domeniu să fie
reglementat prin norme de drept.
Primele referiri despre expertiza contabilă, în ţara noastră se regăsesc încă în
anul 1887 în Codul Comercial Român. Noţiunile nu erau suficient clarificate, expertul
numindu-se uneori şi comisar sau arbitru.
Legea din 1916 pentru organizarea corpului de contabili autorizaţi şi de experţi
contabili din România nu conţinea norme privind reglementarea expertizei contabile, ci
se referea la stabilirea drepturilor ce obţineau titlul de expert .
Un prim congres al corpului s-a ţinut în 1923, al doilea în 1925 la Cluj, urmate
de altele în ţară şi străinătate, de studii, lucrări, proiecte de legi într-o vreme când însăşi
documentele Federaţiei Internaţionale a Asociaţiei de Experţi, cu sediul la Bruxelles se
susţinea că funcţia de expert nu este o profesiune, ci o misiune .
În ţara noastră, în ce priveşte situaţia expertului contabil au existat trei
concepţii: poziţia sa a fost privită ca o treaptă alături de alte categorii contabile, sau ca o
profesiune independentă, sau ca o misiune temporară.
Organizarea propriu-zisă a domeniului expertizei contabile în ţara noastră
datează din anul 1921 când se adoptă Legea prin care se înfiinţează „Corpul de contabili
autorizaţi şi experţi contabili”.
Acest organism reprezenta o organizaţie profesională care a funcţionat până în
anul 1951. După această dată activitatea de expertiză contabilă a fost reorganizată de mai
multe ori.
Plecând de la necesitatea ca nivelul calitativ al expertizelor contabile să
corespundă exigenţelor ştiinţifice impuse de disciplina din care derivă - contabilitatea -
această activitate, începând cu anul 1957, este organizată şi îndrumată de Ministerul
Finanţelor până la data de 19 august 1994, când apare Ordonanţa nr. 65 privind
organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi. Această
Ordonanţă a Guvernului României este legiferată prin Decretul nr. 121 din 23 mai 1995,
privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994. Legea şi
Decretul au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 103 Partea I din 29 mai 1995.
Până la acea dată, corpul de experţi contabili era constituit din cadre cu studii
economice şi cu un anumit stagiu în specialitatea contabil-financiară şi care au obţinut
titlul de expert contabil în urma unui examen organizat de Ministerul Finanţelor.
Cadrul juridic legal iniţial, care a stat la baza organizării şi desfăşurării
activităţii de expertiză contabilă, l-au constituit normele de drept prevăzute în Decretul
nr. 434/1957, precum şi cele cuprinse în Codurile de procedură civilă şi penală. Ulterior
au fost adoptate noi acte normative, care constituie, împreună cu prevederile Codului de
procedură civilă şi a Codului de procedura penală, cadrul juridic şi organizatoric al
activităţii de efectuare a expertizelor contabile: Decretul nr. 79/1971 şi HCM
nr.845/1971.
În lumina actelor normative evocate mai sus, forma organizatorică şi
atribuţiile organelor conducătoare erau: Biroul central pentru expertize contabile, care
funcţiona în cadrul Ministerului Finanţelor, iar în teritoriu erau Birourile locale pentru
expertize contabile care funcţionau în cadrul Administraţiilor financiare judeţene şi a
municipiului Bucureşti.
Biroul central coordona, controla şi îndruma întreaga activitate de expertiză
contabilă, ţinea evidenţa experţilor contabili, studia practica de efectuare a expertizelor
contabile în vederea generalizării celor mai bune metode de efectuare a expertizelor. De
asemenea dădea indicaţii metodologice şi lua măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii şi
calităţii expertizelor contabile. El organiza examenele pentru atribuirea calităţii de expert
contabil.
Birourile locale, cumulau şi activitatea de expertize tehnice, precum şi cele
contabile, controlau şi îndrumau activitatea de expertiză contabilă în teritoriu, ţineau
evidenţa experţilor contabili, recomandau organelor care au dispus efectuarea
expertizelor contabile un număr de experţi, din cei aflaţi în evidenţa biroului, în vederea
numirii unuia sau unora dintre ei pentru efectuarea expertizelor. De asemenea urmărea
efectuarea la timp a expertizelor contabile dispuse de organele de jurisdicţie sau de
urmărire penală, verificau rapoartele de expertiză întocmite, precum şi deconturile de
cheltuieli, pe care le avizau.
De remarcat, aşa cum arătam mai sus, ca aceste birouri recomandau şi experţii
tehnici organelor judiciare care dispuneau efectuarea unor expertize tehnice, verificau şi
vizau şi deconturile de cheltuieli şi de onorariu întocmite de experţii tehnici, dar ele nu
aveau competenţa de a verifica rapoartele de expertiză tehnică.
Aceste birouri de expertiză contabilă, reţineau 10% din onorariul aprobat şi
impozitau restul după reglementările legale în vigoare. Sumele reţinute erau folosite
pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de controlul şi îndrumarea activităţii de
expertiză, pentru acoperirea cheltuielilor cu organizarea examenelor, iar diferenţa
necheltuită se vira la sfârşitul anului la buget.
În ultimii ani, legislaţia în vigoare privind expertiza contabilă este menţionată în
continuare, monitoarele din care acestea au fost consultate fiind trecute la bibliografie.
Referiri la acestea se vor face pe parcursul lucrării în notele de subsol.
Alte reglementări privind expertiza judiciară tehnică (inclusiv cea contabilă)
apar în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000.
Organizarea activităţii de expertiză contabilă a fost legiferată prin Ordinul nr.
65/1994, a fost modificată prin Ordinul nr. 50/28.08.1997 şi apoi alte modificări au fost
făcute în 1999.
Acordarea de vize anuale privind exercitarea profesiei este menţionată în
Hotărârea nr. 182/1997 ce şi-a încetat valabilitatea urmată de Hotărârea Consiliului
Superior nr. 39/21.11.2000, intrată în vigoare în 03.01.2001. Organizarea expertizei
contabile prevăzută în Ordinul Guvernului nr. 65/1994 prevăzut în Legea nr.
42/24.05.1995 e modificată prin Ordinul nr. 50/1997 prevăzut în Legea nr.
126/14.07.1999 modificată ulterior prin Legea nr. 186/02.10.1999.

1.4. Expertiza contabilă – mijloc de probă în soluţionarea


cauzelor penale şi civile

Justiţia are misiunea de a reconstitui faptele şi împrejurările care au dat naştere


acestora, după care aplicând normele corespunzătoare să pronunţe hotărârea, care pentru
a fi dreaptă e necesară dovedirea faptelor care presupune adunarea probelor.
Una din aceste probe, expertiza, ocupă un loc aparte pentru că aduce în faţa
instanţei concluziile unor persoane specializate în anumite domenii, concluzii la care
instanţa nu ar putea ajunge oricât de bine pregătită ar fi.
Procesul penal este o succesiune de activităţi ale organelor judiciare privind
stabilirea faptelor considerate infracţiuni, încadrarea lor în normele de drept şi aplicarea
pedepselor celor vinovaţi.
Procesul civil este activitatea instanţei de judecată cu privire la pricinile civile
între părţi, drepturile încălcate şi soluţia dată care după rămânerea ei definitivă devine
executorie opozabilă tuturor.
Cuvântul expert provine din latinescul „peritus” care înseamnă cunoscător şi din
„expertus” adică persoana care a probat, a încercat şi are experienţă .
Probele reprezintă acele elemente de fapt (realităţi, întâmplări, împrejurări) care
datorită relevanţei lor informative servesc la aflarea adevărului şi la justa rezolvare a unei
cauze penale .
Între probe, în procesul penal alături de expertize avem declaraţiile învinuitului
sau inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile părţii civile şi ale părţii
civilmente responsabile, declaraţiile martorilor, înscrisurile, mijloacele materiale de
probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale.
În procesul juridic o probă trebuie să fie admisibilă, pertinentă, concludentă şi
utilă.
Expertizele sunt necesare şi oportune pe tot parcursul procesului penal pentru
clarificarea unor fapte; expertizele sunt analizate de organul de cercetare sau de instanţa
penală – admiterea de expertize ca procedeu de probaţiune fiind numai de competenţa
acestor organe care trebuie să pună la dispoziţie experţilor materialele, datele şi lămuririle
necesare pentru efectuarea expertizei.
Expertiza, ca probă de specialitate trebuie să înlăture neclarităţile din dosar,
concluziile acestuia confirmând sau infirmând vinovăţia inculpatului sau învinuitului din
proces.
Pentru a fi admise probele în procesul civil trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii: să nu fie oprită de lege, să fie verosimilă (să nu contrazică legile naturii), să fie
pertinentă (să aibă legătură cu obiectul dosarului), sa fie concludentă (să ajute instanţa la
soluţionarea cauzei). În procesul civil proba este mijlocul legal pentru a dovedi un fapt.
Alături de proba prin rapoartele de expertiză, în procesul civil, avem probe prin
înscrisuri, probe prin declaraţiile martorilor, probe materiale, cercetarea la faţa locului,
recunoaşterea (mărturisirea).
Dacă instanţa apreciază că este necesară cunoaşterea părerii unor specialişti,
numeşte unul sau trei experţi stabilind obiectivele asupra cărora trebuie să răspundă .
Organul îndreptăţit să dispună efectuarea expertizei numeşte expertul sau
specialistul şi precizează obiectivele şi întrebările la care trebuie să răspundă prin sau
ordonanţă.
Partea interesată are dreptul să solicite ca pe lângă persoana numită în calitate
de expert să mai participe la efectuarea expertizei, pe cheltuiala sa şi a unui expert sau
specialist, nominalizat de ea din categoria persoanelor autorizate .
Expertul sau specialistul va întocmi un raport de expertiză, al cărui conţinut îl
vom vedea în capitolul III al prezentei lucrări, raport care pentru a fi admis ca probă este
analizat în raport cu alte mijloace de probă, de exemplu măsurătorile şi concluziile unui
cadru tehnic în cazul evaluării daunelor unui incendiu.
Dacă două expertize conţin concluzii diferite cu privire la acelaşi fapt, instanţa
poate reţine una dintre ele sau le poate înlătura dispunând o altă expertiză.
Când mai mulţi experţi în aceeaşi cauză au păreri diferite, raportul de expertiză
trebuie să conţină părerea motivată a fiecăruia dintre ei.
Expertiza singură nu poate constitui temeiul unic în baza căruia instanţa
soluţionează cauza, hotărârea judecătorească luată, fiind rodul analizării şi considerării
întregului sistem probator din dosar.
Expertiza contabilă, ca activitate specializată în scopul servirii organelor
judiciare, se caracterizează astfel:
19 are ca obiect cercetarea unor fapte sau situaţii de natură economico-financiară;
20 sfera de acţiune cuprinde activitatea economică a unei societăţi, sau instituţii,
pentru probleme şi obiective indicate de organul judiciar;
21 cercetează situaţiile, faptele şi împrejurările pe baza informaţiilor din evidenţa
economică şi a suporţi1or ei materiali;
22 interpretează şi stabileşte concluziile cu privire la problema cercetată pe baza
legilor şi actelor normative care reglementează domeniul;
23 elaborează concluzii care constituie mijloc de probă de o factură deosebită.
Stabilirea realităţii stării de fapt şi aprecierea probelor se face de către
judecători, organele de cercetare penală, procurori în urma examinării atente a
concluziilor expertului, a legăturilor de cauzalitate între existenţa unor acte şi fapte pentru
clarificarea problemelor supuse judecăţii.
Potrivit principiului convingerii intime a judecătorului, bazata pe lege şi
conştiinţă, el este în măsură să aprecieze forţa probantă a expertizei contabile şi să admită
sau să respingă concluziile formulate, în funcţie de nivelul ştiinţific şi calitatea acesteia.
Actele normative în vigoare prevăd că expertiza contabilă este un mijloc de
probă care se dispune, la cerere sau din oficiu, de organul în drept, când pentru lămurirea
unor fapte sau împrejurări ale cauzei sunt necesare cunoştinţele unui expert. Domeniul în
care se utilizează expertiza contabilă este cel economic, de regulă în litigiile judiciare
dintre diferite părţi – publice sau private.
Cu privire la proba cu expertiză contabilă în domeniul litigiilor din gestiuni,
expertiza contabilă are drept scop cercetarea de către una sau mai multe persoane care au
calitatea de experţi contabili, a situaţiei economice a unei anumite gestiuni dintr-o
societate comercială sau orice altă instituţie, aşa cum rezultă din evidenţele contabile şi
documentele primare privind intrarea şi ieşirea legală a valorilor materiale şi băneşti cu
scopul final de a stabili, în mod ştiinţific, paguba produsă de gestionar sau de alte
persoane, în perioada dată spre expertizare .
Între proba cu expertiză contabilă şi aceea cu martori există unele asemănări
dar şi deosebiri esenţiale. Faptul că însuşi legiuitorul încadrează şi proba cu expertiză şi
aceea cu martori în aceeaşi categorie procesuală a mijloacelor de probă arată că atât
martorul cât şi expertul sunt terţi în proces, urmărindu-se o finalitate comună: prin
activitatea procesuală pe care o desfăşoară să contribuie la stabilirea adevărului de către
organele de urmărire şi judecată.
Spre deosebire de martor, care relatează fapte trecute, expertul contabil
formulează concluzii proprii, noi în dosar, care au la bază documente şi date din evidenţa
contabilă şi operativă. Martorul fiind produsul împrejurărilor cauzei, nu poate fi înlocuit,
dar expertul este ales dintre specialiştii în domeniul supus expertizării. Aşa fiind, prestaţia
procesuala a expertului îşi are suportul în sarcina trasată lui de organul judiciar, fiind o
persoană complet străină de raportul procesual şi deci neinteresată în cauză.
Fiind o probă, opinia expertului nu are o forţă probatorie absolută, ea fiind
supusă liberei aprecieri a organului judiciar; dat fiind însă caracterul de probă ştiinţifică,
respingerile concluziilor expertizei contabile trebuie să fie motivate.
În sfârşit, o ultimă precizare: tendinţa de a fi asimilat expertul cu judecătorul
- primul având rolul de arbitru de specialitate, nu poate fi corectă, atâta timp cât
judecătorul are obligaţia să soluţioneze din punct de vedere juridic întreaga cauză,
expertul contabil se limitează să cerceteze, potrivit mandatului primit, aspecte economice
ale cauzei şi să întocmească un raport bazat pe cunoştinţele sale de specialitate – care
devine o probă supusă aprecierii judecătorului.
Aşa se explică faptul instituirii dreptului pe care îl au organele judiciare de a
dispune o nouă expertiză (denumită impropriu în limbaj curent „contraexpertiză”.
Întrucât expertiza constituie o probă între altele aprecierea probelor se face potrivit
convingerii intime formată în urma examinării tuturor dovezilor existente, instanţa poate
respinge concluziile acesteia motivându-şi hotărârea sau poate dispune efectuarea unei
noi expertize. În cazul în care s-a dispus o nouă expertiză care ajunge la concluzii diferite
faţă de prima, utilizând criterii diferite şi alt mod de investigaţie, instanţa se poate opri la
aceea pe care o consideră mai fundamentată sub aspect ştiinţific.
STUDIU DE CAZ

S.C. SOFI COM S.R.L.


DOSAR P./9723/62/2009

RAPORT DE EXPERTIZĂ CONTABILĂ JUDICIARĂ

Capitolul I. Introducere

Subsemnatul Popescu Ion, expert contabil, domiciliat în localitatea Brasov, str.


Castanilor, nr.5 judeţul Brasov, posesor al carnetului de expert contabil nr.45/ 2001,
înscris în TABLOUL EXPERŢILOR CONTABILI şi CONTABILILOR AUTORIZAŢI
din ROMÂNIA (CECCAAR) în partea II , poziţia 3 .

Am fost numit prin Ordonanţă emisă de Inspectoratul de Poliţie a Judeţului


Brasov- Biroul Cercetări Penale în data de 26 noiembrie 2009, expert contabil în dosarul
penal nr. 9723/62/2009 părţile implicate fiind :

44 S.C. SOFI COM S.R.L. cu sediul în loc Predeal Str. Poiana Narciselor
FN, Judeţul Brasov, care formulează plângere penală împotriva :

45 Bogdan Vladimir , domiciliat în Predeal, str. Mihail Saulescu nr.127,


posesoare a C.I. seria BV nr. 280078, cod numeric personal 1831109809013-
salariat a S.C. SOFI COM SRL

Împrejurările şi circumstanţele în care a luat naştere litigiul sunt:

46 În urma evaluării rezultatelor inventarierii s-a constatat că lipseşte din


gestiune suma de 24.500 lei, sumă reprezentând contravaloarea mărfurilor
vândute şi nepredată la casierie. Faţă de valorificarea rezultatelor inventarierii
SC S.C. SOFI COM SRL a formulat plângere penală împotriva
numituluiBogdan Vladimi, domiciliat în Predeal , str. Mihail Saulescu nr.127

Pentru rezolvarea acestei cauze s-a dispus proba cu expertiza contabilă, căreia i s-
au fixat următoarele obiective:
a).Verificaţi-stabiliţi dacă contravaloarea facturilor 674566 – 674570 din
30.08.2009 au fost încasate şi decontate de către învinuită;

b).Precizaţi dacă monetarul cu nr. 12567 este înregistrat în registrul de casă


aferent zilei încasării;

c).Precizaţi dacă în perioada august 2008 – 01.10.2009 identificaţi monetare care


nu prezintă semnătura de primire, înregistrate în registrul de casă.

Lucrările expertizei contabile s-au efectuat în perioada noiembrie – 23 februarie


2010 la sediul social al SC FINCONT S.R.L , societate de expertiză contabilă la care
expertul contabil este asociat.

Materialul documentar care a stat la baza efectuării expertizei constă în : Dosarul


de urmărire penală nr.9723/62/2009 cu piesele componente, registrele de casă din
perioada august 2008- octombrie 2009 împreună cu actele justificative înregistrate în
aceste registre, facturile fiscale nr.674566 – 674570 din 30.08.2009, Raportul zilnic de
gestiune din data de 30.08.2009.

Redactarea prezentului raport de expertiză contabilă s-a făcut în data de 23


februarie 2010. În cauză nu s-au efectuat alte expertize contabile judiciare.

Data pentru depunerea prezentului raport de expertiză contabilă a fost fixată la 01


martie 2010 şi a fost prelungită pentru ziua de 31 martie 2010.

Capitolul II. Desfăşurarea expertizei contabile

Obiectivul a.Verificaţi-stabiliţi dacă contravaloarea facturilor 674566 – 674570


din 30.08.2009 au fost încasate şi decontate de către învinuită ;

Pentru a răspunde la obiectivul a). s-au examinat următoarele documente şi acte :


Dosarul de urmărire penală nr. 9723/62/2009 cu piesele componente, registrele de casă
din perioada august 2008- octombrie 2009 împreună cu actele justificative înregistrate în
aceste registre, facturile fiscale nr. 674566 – 674570 din 30.08.2009, Raportul zilnic de
gestiune din data de 30.08.2009.

În conformitate cu actele şi documentele expertizate formulez, la obiectivul a).


următorul răspuns: Facturile fiscale nr.674566 în sumă totală de 5.500 lei, nr.674567 în
sumă totală de 3.500 lei, nr.674568 în sumă totală de 8.375 lei , nr.674569 în sumă totală
de 1000 RON , 674570 în sumă totală de 6125 lei sunt înregistrate în raportul zilnic de
gestiune din data de 30.08.2009, la rubrica ieşiri.
Contravaloarea facturilor fiscale 791094 – 791100 în sumă totală de 16.000 RON
a fost încasată cu următoarele chitanţe fiscale : chit.nr.683167/31.12.2003 în sumă de
3.000 RON , chit.nr.683168/31.12.2003 în sumă de 3.000 RON , 683169/31.12.2003 în
sumă de 3.000 RON , chit.nr.683170/31.12.2003 în sumă de 3.000 RON
,Chit.nr.6083171/31.12.2003 în sumă de 1.000 RON , chit.nr.683172/31.12.2003 în sumă
de 1.000 RON şi chit.nr. 683173/31.12.2003 în sumă de 2.000ron .
Pentru suma de 16.000 ron reprezentând contravaloarea facturilor fiscale 791094
– 791100, încasată cu chitanţele fiscale nr.3683167 – 3683173, a fost întocmit monetarul
nr.764461/31.12.2002, monetar care este nesemnat de casierul primitor, de unde rezultă
faptul că această sumă a fost nedecontată către casierul primitor.
În conformitate cu prevederile OMF nr.2055/1998 privind aplicara
corespunzătoare a HG 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune
privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea
şi utilizarea acestora, monetarul (cod 14-50-61) serveşte ca „ document justificativ pe
baza căruia se predă numerarul încasat prin casă de către casier la casieria centrală a
agentului economic.”

Obiectivul b). Precizaţi dacă monetarul 764461 este înregistrat în registrul de


casă aferent zilei încasării;

Pentru a răspunde la obiectivul b). s-au examinat următoarele documente şi


acte:Registrul de casă din ziua de 31.12.2002, mometarul nr.2764461/31.12.2002.

În conformitate cu actele şi documentele expertizate formulez, la obiectivul b).


următorul răspuns:Monetarul nr.764461/31.12.2003 în sumă de 16.000 lei este înregistrat
în registru de casă din data de 31.12.2003 (poziţia a treia de la rubrica „încasări”).

Obiectivul c). Precizaţi dacă în perioada august 2003 – 01.03.2004 identificaţi


monetare care nu prezintă semnătura de primire, înregistrate în registrul de casă.

Pentru a răspunde la obiectivul c). s-au examinat următoarele documente şi acte :


Registru de casă aferent perioadei august 2003 – 01.03.2004 împreună cu monetarele
anexate la registru de casă aferent acestei perioade.

În conformitate cu actele şi documentele expertizate formulez, la obiectivul c).


următorul răspuns: Din verificarea monetarelor ataşate la registru de casă, în perioada
expertizată, respectiv 01 august 2003 –01.03.2004 au fost identificate următoarele
monetare nesemnate „de primire” a sumelor şi înregistrate în registru de casă :
monetarul nr. 704395/09.08.2003, în sumă de 1.400 ron, înregistrat în registrul de
casă din data de 12.08.2003;
monetarul nr. 732353/22.11.2003, în sumă de 635 ron, înregistrat în registrul de
casă din data 22..11.2003.;
Capitolul III.Concluzii

În conformitate cu examinările materialului documentar menţionat în introducerea


şi cuprinsul prezentului raport de expertiză contabilă formulez următoarele concluzii la
obiectivele fixate acesteia:

La obiectivul a).

Contravaloarea facturilor 791094 – 791100 din 31.12.2003 a fost încasată cu


chitanţele fiscale nr. .683167, 683168, 683169, 683170, 683171, 683172, 683173 din
data de 31.12.2003 şi nu a fost decontată de către învinuită, fapt rezultat din lipsa
semnăturii “ de primire” de pe monetarul corespunzător acestor chitanţe;

La obiectivul b).

Monetarul fiscal nr.764461/31.12.2003 în sumă de 16.000 ron lei este înregistrat


în registru de casă din data de 31.12.2003.

La obiectivul c).

În perioada expertizată au fost identificate următoarele monetare nesemnate „de


primire” a sumelor şi înregistrate în registru de casă : monetarul nr. 704395/09.08.2003,
în sumă de 1.400 ron, monetarul nr. 732353/22.11.2003, în sumă de 635 ron

EXPERT CONTABIL

DP