UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM

ÎNGRIJIREA PENTRU VÂRSTNICI

PRIN ARHITECTURĂ SEMNIFICATIVĂ

LUCRAREA DE DISERTAȚIE – septembrie 2018

student: Cristina-Alexandra ISDRAILĂ
îndrumător: Șef lucrări Dr. Arhitect Adrian ARAMĂ

1
2
Cuprins
Capitolul I – Introducere 5
I1 – Considerații asupra situației actuale 5
I2 – Considerații asupra programului și cadrul legislativ 8
I3 – Considerații asupra nevoilor viitoare ale persoanelor
în vârstă 11
I4 – Ideea orașelor age-friendly 13
I5 – Locul persoanelor vârstnice în societate
– o nouă viziune 15
I6 – Necesitatea programului 21
Capitolul II – Istoric 22
Capitolul III – Definirea conceptului 26
III1 – Perspective contemporane 26
III2 – Importanța cadrului natural 28
III3 – Principii de proiectare 30
Capitolul IV – Exemple din arhitectura contemporană 35
IV1 – Centrul de asistență socială pentru
vârstnici Onni, Pukkila, Finlanda 35
IV2 – Comunitatea rezidențială pentru seniori
Tsukaguchi, Osaka, Japan 39
IV3 – Mabuhay Court, San Jose, California, S.U.A. 43
IV4 – Situația existentă a căminelor de bătrâni din Sibiu 46
Capitolul V – Atitudinea personală 49
Capitolul VI – Concluzii 52
Bibliografie 54
Surse imagini 57

3
4
 CAPITOLUL I - INTRODUCERE
I1 – Considerații asupra situației actuale

Pe tot parcursul dezvoltării de milenii a civilizației umane, nu s-a întâmplat

niciodată ca o societate să fie martora unei „revoluții tăcute” de o importanță atât
de mare ca fenomenul global al îmbătrânirii populației, care afectează rela țiile
dintre generații și schimbă perspectiva indivizilor, a familiilor și a societă ților.
Vârsta a treia, cunoscută și ca perioada bătrâneții sau de regresie, este
considerată din punct de vedere cronologic, etapa existen ței de după 65 de ani,
caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice.
În ultimele decenii a existat o creștere fără precedent a numărului și
proporției persoanelor în vârstă în majoritatea țărilor din întreaga lume, o
tendință care se așteaptă să continue și să accelereze (viață mai bună, îngrijire și
servicii medicale mai bune etc.). Aceasta reflectă o globalizare a problemelor
asociate îmbătrânirii populației adulte, chiar dacă ritmul este mai gradual în unele
țări și mai rapid în altele.
La nivel mondial, proporția persoanelor în vârstă de 60 de ani și peste
crește mai rapid decât orice alt grup de vârstă:
• Între 2015 și 2050, proporția populației lumii de peste 60 de ani se va dubla
aproape (de la 12% la 22%).
• Până în 2020, numărul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani va depăși
numărul copiilor mai mici de 5 ani.
• În 2050, 80% dintre persoanele în vârstă vor locui în țări cu venituri mici și
medii.1
Conform Institutului Național de Statistică (INS), România avea, la
începutul anului 2017, 22,223 milioane de locuitori înregistrați oficial după
domiciliu, în scădere cu circa 19.000 comparativ cu începutul anului 2016, iar
îmbătrânirea populației a accelerat semnificativ. La 1 ianuarie 2016, numărul de
persoane înregistrate cu domiciliul în România era de 22,242 milioane, în scădere
de la 22,279 milioane la începutul lui 2015.
Datele oficiale arată că 56,3% din populație locuiește la orașe, iar 51,2%
dintre locuitori sunt femei. Totuși, datele sunt diferite de cele ob ținute în urma
recensământului din 2011, care indicau faptul că România are o popula ție reală
mult mai mică, de circa 20 de milioane de locuitori. Diferen ța provine din

1 World Health Report – Ageing and Health, găsit la: http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs404/en/, accesat:
ianuarie 2018

5
nedeclararea schimbărilor de domiciliu de către românii care pleacă în alte state și
care rămân înregistrați în continuare în registrele românești, spun statisticienii.

Figura 1

Figura 2

6
 Emigrația și natalitatea scăzută înrăutățesc în continuare situația
demografică a României. „Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat,
populația vârstnică de 65 de ani și peste depășind cu 269.000 persoane popula ția
tânără de 0-14 ani”, se precizează în comunicatul INS.
La începutul acestui an, 3,55 milioane de români aveau vârsta de peste 65
ani, în timp ce numărul de copii cu vârsta de cel mult 14 ani era de doar 3,281
milioane, raportul fiind considerat unul îngrijorător de către demografi. 2
Astfel, îmbătrânirea populației este un factor major care influen țează
relațiile intergeneraționale și schimbările în cadrul acestor relații. Această
schimbare în harta demografică trebuie să se găsească în evoluțiile sociale mai
largi și în felul în care oamenii se gândesc la generații în via ța lor personală.
Există unele politici de integrare socială, se asigură facilită ți persoanelor de vârsta
a treia, dar acestea nu îndeplinesc pe deplin rolul de a integra persoana aflată la
această vârstă în cadrul comunității.

2 Populația după domiciliu la 1 ianuarie 2017, publicat de INS la 26/04/2017, găsit la

http://www.insse.ro/cms/ro/content/popula%C5%A3ia-dup%C4%83-domiciliu-la-1-ianuarie-2017, accesat: ianuarie
2018

7
 I2 – Considerații asupra programului și cadrul legislativ

Căminul pentru vârstnici, azilul, constituie un program care răspunde

nevoilor sociale, adaptându-și principiile de organizare la evolu ția în timp a
necesităților. La începutul secolului al XX-lea se observă o schimbare de atitudine
cu privire la rolul azilelor, fiind vizibilă tranziția de la adăpostul săracilor,
bătrânilor, infirmilor fără familie sau de care nu puteau sau nu voiau să se
îngrijească familiile, la căminele de bătrâni, care au un spectru mai larg de tratare
a problemelor în funcție de categoria socială sau de vârstă.
Astfel, dacă până în secolul al XX-lea, o unitate de locuit din azil putea să
adăpostească peste zece persoane, azi, o dată cu dezvoltarea gradului de confort
la nivel de individ, potrivit „Normativului privind proiectarea de cămine de bătrâni
și handicapați pe baza exigențelor de performanță”, indicativ NP-023-97, este
obligatoriu ca unitatea de locuit sa aibă maximum două persoane. 3
Definiția din DEX a cuvântului 'azil' (primul înțeles) – 'acordare de către un
stat a dreptului de intrare și stabilire pe teritoriul său unei persoane străine
persecutate în țara sa din motive politice'4 a dat formă sensului de azil de bătrâni
– oferea ajutor și găzduire persoanelor vârstnice, săracilor și a tuturor categoriilor
sociale neajutorate, mai apoi urmând a fi reglementate și împărțite.
Sistemul de asistență socială din România s-a dezvoltat treptat, începând cu
secolul XX, apoi prin perioada interbelică, când a urmat în mare parte sistemul
francez și cel german (cu care era chiar comparabil), continuând în perioada
comunistă, o perioadă benefică pentru sistemul de asisten ță socială în general, cu
unele excepții legate în general de structura salarială. După 1989, asistența
socială a avut rolul de a sprijini instituirea acestui nou model de petrecere al
bătrâneții, odată cu dezvoltarea unor noi reguli de func ționare.
Astăzi, „principiile generale pe care se întemeiază și care stau la baza
acordării asistenței sociale pentru persoanele vârstnice sunt următoarele:
a) respectarea demnității umane – fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea
liberă și deplină a personalității;
b) universalitatea – fiecare persoană are dreptul la asistență socială, în condițiile
prevăzute de lege;
c) solidaritatea socială – comunitatea participă la sprijinirea persoanelor care nu

3 Ministerul lucrărilor publice și amenajării teritoriului – Normativ privind proiectarea de cămine de bătrâni și
handicapați pe baza exigențelor de performanță, indicativ NP-023-97
4 http://dexonline.ro/definitie/azil

8
își pot asigura nevoile sociale, pentru menținerea și întărirea coeziunii sociale;
d) parteneriatul – instituțiile publice și organizațiile societății civile cooperează în
vederea organizării și dezvoltării serviciilor sociale;
e) subsidiaritatea – statul intervine atunci când inițiativa locală nu a satisfăcut sau
a satisfăcut insuficient nevoile persoanelor;
f) participarea beneficiarilor – care sunt implicați direct în procesul de decizie și
acordare a serviciilor sociale;
g) transparența – în raporturile dintre beneficiari și autoritățile publice locale;
h) nediscriminarea – prin respectarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale.”5
În temeiul Legii nr. 17/2000, Lege privind asistența socială a persoanelor
vârstnice, segmentul de asistență socială se referă la servicii si prestații sociale ce
se oferă, la cererea persoanei interesate. Situația potențialilor beneficiari se
evaluează de către o echipă de asistenți sociali, iar nevoile de îngrijire ale
persoanelor vârstnice se stabilesc pe baza grilei de evaluare conform criteriilor de
încadrare în grade de dependență din cauza costurilor mari.
Modalitățile de acordare a serviciilor de asistență socială, stipulate de lege,
se încadrează în câteva categorii: îngrijire la domiciliu; încredin țarea; îngrijirea
temporară sau permanentă într-un cămin; îngrijirile în centre de zi; case de
îngrijiri temporare.
Prima situație se rezolvă prin angajarea unui personal de îngrijire cu un
anumit program de lucru. Se referă la persoanele care nu au nevoie de servicii
medicale, dar și care nu pot să mai ducă o viață independentă în casele pentru
vârstnici.
Încredințarea persoanei vârstnice se realizează către o familie sau persoană
capabilă să îi acorde îngrijire și să îi asigure un mediu familial și social adecvat.
Punctul al treilea se referă la asigurarea condițiilor de cazare și hrană,
acordarea îngrijirilor medicale și de adaptare în mediul institu țional, desfă șurarea
de activități culturale, de socializare, ergoterapeutice, asistență socială și
psihologică. Ele sunt destinate pensionarilor sau bolnavilor cronici și pot deservi
mai multe unități administrativ-teritoriale. Căminele pentru persoanele vârstnice
au misiunea de a asigura maximum de autonomie și siguran ță persoanelor
îngrijite, respectându-le identitatea, integritatea și demnitatea. Regimul de via ță
în aceste cămine trebuie conceput astfel încât să permită: menținerea sau
ameliorarea capacităților fizice și intelectuale, stimularea participării la via ța
socială, a legăturilor interumane și în mod special menținerea legăturilor cu
familiile lor, asigurarea îngrijirilor medicale, prevenirea și tratarea consecin țelor

5 Consiliul național al persoanelor vârstnice – Respectarea drepturilor sociale ale persoanelor vârstnice din România în
contextul apartenenței la Uniunea Europeană, găsit la: http://www.cnpv.ro/pdf/analize2007_2009/studiu_as_2009.pdf,
accesat: ianuarie 2018

9
legate de procesul de îmbătrânire.
Îngrijirile în centre de zi, case de îngrijiri temporare, apartamente protejate
sau locuințe sociale pot fi de o mare diversitate în func ție de publicul țintă,
misiunea declarată, obiectivele propuse.
Casele de îngrijiri temporare se adresează vârstnicilor cu boala încheiată
(externați din spitale), oamenii în vârstă restabiliți de pe urma unei interven ții
medicale care au fost eliberați dintr-un spital, oamenii stabili din punct de vedere
medical, dar paralizați din punct de vedere funcțional. Aceștia pot rămâne aici pe
perioada refacerii.6
În funcție de gradul de dependență a celor care sunt asistați, există o
calificare a tipurilor de facilități oferite în acest domeniu, ceea ce constituie
punctul de plecare în realizarea programelor de arhitectură de acest tip.7

Figura 4

6 Legea nr. 17 din 6 martie 2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, publicat în Monitorul Oficial nr. 104
din 9 martie 2000
7 Ministerul lucrărilor publice și amenajării teritoriului – Normativ privind proiectarea de cămine de bătrâni și
handicapați pe baza exigențelor de performanță, indicativ NP-023-97

10
 I3 – Considerații asupra nevoilor viitoare ale persoanelor în vârstă

„Descoperiri cheie în estimarea nevoilor viitoare pentru persoanele în vârstă:

• Modelele de prognoză a mortalității, presupunând modele de grupare bine
stabilite, de exemplu pentru 'generațiile de aur' din anii 1930, sunt
simplificate și considerabil mai puțin ferme decât se pretind adesea.
Presupunerea că ridicarea mortalității va încetini poate necesita o
reevaluare.
• Politicile privind îngrijirea pe termen lung au influențat aranjamentele de
viață alternative pentru persoanele în vârstă, chiar dacă tendința către
independența rezidențială continuă să rămână valabilă și luată în
considerare în anumite țări.
• Se estimează că cererea de îngrijire informală a persoanelor vârstnice cu
dizabilități de la copiii lor adulți va crește mai rapid decât aprovizionarea în
următorii 20 de ani, cu un 'punct culminant' atins după 2017.
• Numărul persoanelor vârstnice cu dizabilități va crește drastic, dar numărul
mediu de ani de viață cu handicap nu se va altera.
• Reducerea în jumătate a dizabilității asociate demenței ar putea reduce
dimensiunea populației în vârstă cu dizabilități cu 10%. O perioadă mai
scurtă de invaliditate la vârstele cele mai mari pare a fi atinsă, dar numai
prin reducerea la jumătate a prevalenței bolilor majore care ar necesita
progrese majore în strategiile de prevenire și tratament.
• Schimbarea demografică va afecta relațiile de familie și disponibilitatea
rudelor și va duce la modele de relații mai complexe, care implică copiii
vitregi, frații vitregi și partenerii de viață antecedenți.
• În ciuda ratelor ridicate de mortalitate, 36% dintre femei și 26% dintre
bărbații aflați în îngrijire instituțională în 2001 au rămas încă în via ță trei ani
mai târziu – o constatare relevantă atât pentru familiile, cât și pentru
furnizorii de servicii care planifică finanțarea îngrijirii.”8
Modelele de proiecție ale populației în vârstă, resursele și nevoile acestora

8 Economic and Social Research Council, Estimating future needs for older people, publicat în noiembrie 2011, găsit la
http://www.esrc.ac.uk/news-events-and-publications/evidence-briefings/estimating-future-needs-for-older-people/,
accesat: ianuarie 2018

11
până în anul 2030 dau indicații în legătură cu cererea privind viitoarea politică de
îngrijire și pensii pe termen lung, și arată că ipotezele utilizate frecvent pentru
tendințele viitoare sunt prea simplificate.
În contextul secolului al XXI-lea, această generație se confruntă cu o serie
de probleme de tip social, probabil cea mai evidențiată fiind înstrăinarea și
însingurarea de natură interioară, problema derivând, cel mai probabil, dintr-o
lipsă de comunicare între generații. De asemenea, sentimentul inutilită ții este cel
care apasă, și care, pentru a continua un curs firesc al vieții, trebuie înlăturat. De
aceea, societățile avansate și civilizate au ridicat problema existenței persoanelor
de vârsta a treia la nivelul unor adevărate teorii în aplicarea în practica socială a
unor programe menite să faciliteze viața persoanelor de peste 65 de ani.
În căutarea unei soluții, s-a ajuns la ideea orașelor age-friendly, rezultat ca
inițiativă a Organizației Mondiale a Sănătății, iar punerea ei în aplicare a început
deja în nenumărate țări, având chiar și un așa-zis 'manual de instrucțiuni' publicat
în 2015, care este într-atât de detaliat încât conține chiar și exemple de scrisori
de intenție adresate consiliilor administrative, astfel încât oricine este interesat de
a propaga această idee în comunitatea de care aparține, să o poată face cu un
minimum de efort.

Figura 3

12
 I4 – Ideea orașelor age-friendly

“Programul 'Orașe și județe age-friendly' face parte dintr-un efort

internațional, coordonat de Organizația Mondială a Sănătății (WHO). Este o
mișcare globală care permite persoanelor în vârstă să contribuie la localită țile și
comunitățile lor de pe toate continentele. Rezultatele sunt îmbătrânirea pozitivă,
orașe și județe mai bune, precum și o administrație locală mai relevantă și mai
eficientă.”9
“Organizația Mondială a Sănătății (WHO) definește o comunitate 'age-
friendly' ca fiind una în care toate organizațiile și toți din toate categoriile de
viață:
• recunosc diversitatea în rândul persoanelor în vârstă
• promovează includerea persoanelor în vârstă
• valorează contribuția lor la viața comunității
• respectă deciziile lor
• anticipează și răspunde flexibil la nevoile și preferințele legate de
îmbătrânire”10
Orașele age-friendly au început să fie adoptate în urma realizării că
persoanele în vârstă pot fi incluse în mod activ în cadrul comunită ții, fiind o
resursă culturală, familială, economică și educațională.
„Persoanele în vârstă au fost rugate să descrie aspectele ce au făcut viața
mai ușoară sau mai dificilă pentru ei în mai multe domenii. Feedback-ul lor a
condus la elaborarea unei liste care să cuprindă opt aspecte ale vieții urbane în
care ar putea fi făcute îmbunătățiri. Acestea – spații exterioare și clădiri;
transport; locuințe; participarea socială; respect și incluziune socială; participarea
civică și ocuparea forței de muncă; comunicare și informații; și sprijin comunitar
și servicii de sănătate – au devenit apoi pietrele de temelie pentru dezvoltarea în
continuare a programelor age-friendly din întreaga lume.”11

9 Age Friendly Cities and Counties Programme Handbook, publicat în februarie 2015, găsit la
http://agefriendlyireland.ie/wp-content/uploads/2015/02/AFN-Handbook-5Feb15.pdf, pp. 9, accesat: ianuarie 2018
10 ibidem, pp. 11
11 ibidem, pp. 15

13
Figura 5

14
 I5 – Locul persoanelor vârstnice în societate – o nouă viziune

Se observă astfel că e nevoie de o schimbare în ceea ce privește

perspectiva oamenilor asupra locului persoanelor vârstnice în societate. Ace știa
pot fi văzuți ca o resursă de experiență și înțelepciune, iar căminele de bătrâni pot
fi structurate astfel încât să permită funcționarea în acest sens.
Potrivit unui studiu de la Stanford, atunci când adulții în vârstă contribuie la
bunăstarea tineretului, acest lucru cultivă un sentiment al scopului și extinde
avantajele în ambele sensuri.
„Laura Carstensen, profesor de psihologie la Stanford, care a condus studiul
și este directorul Centrului Stanford pentru Longevitate, a declarat: <<Spre
deosebire de credința pe scară largă că populațiile în vârstă consumă resurse care
altfel ar merge la tineri, există motive în creștere pentru a crede că vârstnicii sunt
chiar resursa de care tinerii au nevoie>>.
Studiile anterioare ale lui Carstensen au constatat că, pe măsură ce oamenii
îmbătrânesc, creierul lor se îmbunătățește în mai multe feluri, inclusiv în
aptitudinile complexe de rezolvare a problemelor și în aptitudinile emo ționale.
<<Este o pierdere uriașă pentru societate de a nu oferi astfel de sfaturi și
experiență altora, în special tineretului>>, a spus ea.
Populația în procesul de îmbătrânire are <<calități distinctive pentru a
satisface nevoile tineretului>>, au scris ea și co-autorii. <<Adulții mai în vârstă
sunt, în mod excepțional, potriviți pentru a răspunde acestor nevoi, în parte
deoarece ei încurajează activitățile semnificative, productive și angajamentul. Ei
caută și au nevoie de scop în viața lor>>.
În ceea ce privește vârstnicii, studiul a subliniat faptul că aceștia
beneficiază, de asemenea, de satisfacția emoțională în relațiile cu tinerii. [...]
<<Aceste avantaje reciproce sunt probabil motivul cel mai convingător pentru
programele care conectează tinerii și bătrânii>>.”12
Urie Bronfenbrenner, psiholog pentru copii și cofondator al programului

12 Parker, Clifton B., Older people offer resources that children need, Stanford report says, publicat în septembrie 2016,
găsit la https://news.stanford.edu/2016/09/08/older-people-offer-resource-children-need-stanford-report-says/, accesat:
ianuarie 2018

15
preșcolar Head Start, a înaintat cu entuziasm ideea ca tinerii înfloresc nu doar în
îmbrățișarea părinților, ci și din angajamentul altor adulți care îi încurajează.
Ideea lui Bronfenbenner, simplă și profundă, sus ține că succesul copilului în via ță
este strâns legată de relațiile semnificative13 pe care le formează încă din
copilărie.
Actuala populație în proces de îmbătrânire, cea mai mare cohortă senioră
pe care a cunoscut-o lumea, oferă o sinergie puternică pentru societate și în
special pentru tineri. Atributele pe care le posedă persoanele în vârstă –
câștigurile adesea ignorate care vin odată cu îmbătrânirea – sunt în mod ideal
adaptate la nevoile cheie ale generației tinere de astăzi. Calitățile oamenilor în
vârstă și afinitatea lor pentru scop și angajare îi determină să contribuie decisiv la
viața tinerilor care au nevoie de ajutor cel mai mult. În același timp, un astfel de
angajament îndeplinește dorința persoanelor în vârstă de a avea un scop, care la
rândul lui promovează bunăstarea. Relațiile mutuale semnificative se dezvoltă
atât pentru bătrâni cât și pentru tineri.14
Persoanele în vârstă sunt bine poziționate pentru a intra în rolul de campion
și mentor, fie complementând relațiile de familie, fie oferind un sprijin important
în care structurile familiale sunt slabe. Ele oferă stabilitatea emo țională care se
îmbunătățește odată cu vârsta, iar înțelepciunea care crește odată ce experiența
se adâncește. Ei au abilități strategice de comunicare și sunt motivați să
contribuie la viața generațiilor viitoare.15
Pentru a profita de beneficiile relațiilor intergeneraționale calculate, este
nevoie de schimbări instituționale și culturale, de o reorientare care recunoa ște
capacitățile acestei resurse umane vaste, adulții în vârstă, și valoarea pe care
aceste relații o pot insufla în viața tinerilor și a bătrânilor.16
După cum explică și Igor Grossmann și Ethan Kross în articolul lor, odată cu
vârsta, se schimbă înțelegerea rolului nostru în viața altora. Scopurile noastre se
schimbă. Această evoluție este în mod obișnuit asociată cu a deveni „în țelept”, un
proces considerat în general drept cea mai înaltă formă de dezvoltare umană,
legată direct de relațiile formate și navigarea cu succes a vieții sociale. 17
Cercetările arată că oamenii tind să recunoască limitările abilităților fizice pe
măsură ce îmbătrânesc și maximizează noile strategii care le permit să reu șească
în mediul lor. Această abilitate de a se adapta ajută oamenii să prospere în ultimii
ani de viață, pe măsură ce aleg cum și unde să își angajeze abilitățile.

13 Carstensen, Laura; Freedman, Marc; Larson, Carol, Hidden in Plain Sight: How Intergenerational Relationships Can
Transform Our Future, Stanford Center on Longevity, iunie 2016, pp.7
14 Carstensen, Laura; Freedman, Marc; Larson, Carol, Hidden in Plain Sight: How Intergenerational Relationships Can
Transform Our Future, Stanford Center on Longevity, iunie 2016, pp.8
15 ibidem, pp.9
16 ibidem, pp.10
17 Grossmann, Igor; Kross, Ethan, Exploring Solomon's Paradox: Self-Distancing Eliminates the Self-Other Asymmetry in
Wise Reasoning About Close Relationships in Younger and Older Adults, publicat în iunie 2014 găsit la
http://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/0956797614535400, accesat: ianuarie 2018

16
 Relațiile semnificative între tineri și bătrâni rezultă într-o victorie dublă: îi
ajută pe tineri să-și dezvolte propriul sentiment de auto-valoare, în acela și timp
îmbogățind viețile adulților în vârstă care contribuie la bunăstarea generațiilor
viitoare.18
Programele intergeneraționale, precum și interacțiunile facilitate între tineri
și bătrâni în general, au fost în mod obișnuit înrădăcinate în conceptul de o
generație care a ajutat-o pe cealaltă. Acest principiu de organizare indică faptul
că cineva poate fi ori ajutat, ori poate ajuta. Această orientare poate promova
ageism-ul (prejudiciu sau discriminare împotriva unui grup de vârstă, și, în
special, a persoanelor vârstnice19) orientat spre persoanele în vârstă și o lipsă
parernalistică de respect față de persoanele mai tinere. Ea împiedică șansele de
solidaritate între generații și împiedică înțelegerea faptului că aceste generații
diferite au nevoie reciprocă una de cealaltă pentru comunități mai puternice și
pentru o viață individuală mai bună.20
În general, există două abordări în ceea ce privește colaborarea dintre
vârstnici și copii. În prima, persoanele în vârstă reprezintă o resursă pentru
nevoile tinerilor vulnerabili. De exemplu, voluntariatul ca serviciu pentru tineri s-a
dovedit a fi benefic pentru sănătatea și bunăstarea persoanelor în vârstă. 21
A doua paradigmă implică persoanele mai tinere care ajută adul ții în vârstă,
în special cei fragili și vulnerabili. În unele împrejurări, această abordare a reu șit
să schimbe atitudinea negativă a elevilor față de vârstele mai înaintate, dar fără o
formare adecvată și conștientizarea beneficiului reciproc, poate avea efectul opus.
Când tinerii interacționează în majoritatea timpului cu adulți foarte în vârstă care
confirmă unele stereotipuri negative ale îmbătrânirii, voluntarii pot dezvolta
percepții inexacte și puternic negative despre persoanele în vârstă și despre
îmbătrânire.
Atunci când o generație este fie problema, fie tratamentul, aceste programe
nu numai că riscă să solidifice stereotipurile negative, ci este și pu țin probabil să
încurajeze beneficiile reciproce sau solidaritatea între generații. Structura socială
în care membrii fiecărei generații simt că sunt necesari și că în același timp au
nevoie de celelalte generații nu este afirmată.22 Pe de altă parte, dacă programele
sunt concepute pentru a facilita în mod intenționat relații reciproc avantajoase
între tineri și bătrâni, se poate porni o mișcare de schimbare pozitivă pe termen
lung. Această abordare de planificare intergenerațională se concentrează asupra
eforturilor intenționate care sunt necesare pentru a se asigura că ambele grupuri

18 Carstensen, Laura; Freedman, Marc; Larson, Carol, Hidden in Plain Sight: How Intergenerational Relationships Can
Transform Our Future, Stanford Center on Longevity, iunie 2016, pp.17
19 https://www.merriam-webster.com/dictionary/ageism
20 Carstensen, Laura; Freedman, Marc; Larson, Carol, Hidden in Plain Sight: How Intergenerational Relationships Can
Transform Our Future, Stanford Center on Longevity, iunie 2016pp.30
21 Carr, Dawn C., Linda P. Fried și John W. Rowe. Productivity & Engagement in an Aging America: The Role of
Volunteerism. Daedalus 144, no. 2 (2015), pp. 55-67
22 Carstensen, Laura; Freedman, Marc; Larson, Carol, Hidden in Plain Sight: How Intergenerational Relationships Can
Transform Our Future, Stanford Center on Longevity, iunie 2016, pp.31

17
de vârstă simt că au ceva de contribuit și ceva de câștigat din interacțiunea între
generații. Acest lucru necesită ca organizațiile să ofere o structură care să
faciliteze beneficiile reciproce atât pentru tineri, cât și pentru bătrâni.
Literatura de specialitate s-a concentrat în primul rând pe interac țiunile din
mediile în care există segregări în funcție de vârstă, dar există o nevoie crescândă
în domeniu pentru a lua în considerare implicarea și aderarea adul ților mai în
vârstă și a tinerilor la comunități. Astfel, literatura mai recentă s-a concentrat
asupra utilizării diferitelor spații publice din zonele urbane, care sunt împărtă șite
de mai multe generații.
În afara eticii legate de îngrijirea formală și informală bazată pe tradiție,
cultură și religie, se ridică și problema segregării grupurilor de vârstă. Centrele
formale de îngrijire pentru persoanele în vârstă oferă adesea doar reședin ță
pentru persoanele în vârstă, așadar locuiesc numai persoanele dintr-o anumită
categorie de vârstă într-o singură clădire sau complex, separând astfel vârstnicii
de alte grupuri de vârstă în ceea ce privește reședința, dar nu neapărat
vecinătatea lor. Această formă particulară de locuințe segregate a primit pentru
prima dată o critică formală într-un eseu de către istoricul urban american Lewis
Mumford.
Mumford este de părere că pensionarea ca urmare a vârstei înaintate poate
duce la probleme psihologice, pierderi de venituri și rela ții sociale în via ța
persoanelor în vârstă. În mod similar, dispersia familială poate avea efecte la fel
de devastatoare. Mumford consideră că segregarea persoanelor este un rezultat
al proceselor socio-tehnice de specializare, mecanizare și institu ționalizare. El este
în defavoarea pierderii legăturilor de vecinătate, de oportunitatea unei activită ți
informale și a costurilor ridicate de trai în aceste tipuri de zone sau reședin țe.
Mumford a imaginat un nou habitat; unul care a încorporat un amestec de
vârste și a sugerat că acest lucru ar restabili natura îngrijitoare a familiei de trei
generații oferită odată. El a sugerat că evoluția locuințelor reflectă amestecul de
vârste care sunt predominante în comunitatea mai mare. Aceste evolu ții aveau să
găzduiască persoanele în vârstă la etajele inferioare și să pună deoparte etajele
superioare pentru gospodăriile familiale iar cele mai înalte etaje pentru reziden ții
fără copii. Aspectul exterior al unităților a fost conceput într-un mod care nu
sugerează niciun fel de segregare în funcție de vârstă. Persoanele în vârstă
trebuiau să fie situate în locuri care oferă o gamă variată de activități și ar
încuraja vizitele familiei, prietenilor și comunității. În plus, acestea ar trebui să
ofere posibilitatea unor activități semnificative și posibilitatea de a interac ționa cu
copiii.23

23 Mumford, L. For Older People – Not Segregation But Integration, Architectural Record, 1956, pp. 191-194

18
Figura 6

19
Figura 7

Figura 8

Figura 9

20
 Figura 10

I6 – Necesitatea programului

Deși în mod tradițional de îngrijirea persoanelor vârstnice se ocupau

familiile acestora, în zilele noastre se observă o tranziție înspre institu țiile statului.
Cauzele acestui fenomen sunt, în principal, de natură demografică, socială sau
culturală, și includ creșterea speranței la viață a celor vârstnici, scăderea
numărului membrilor unei familii, dispersarea acestora din punct de vedere
geografic, și nu în ultimul rând, procesul de emancipare feminină care implică
educația și munca acesteia într-un alt punct decât cel de la domiciliu.
O altă cauză poate fi singurătatea, caz în care decizia de a fi instituționalizat
vine din partea vârstnicului. Există oameni care acceptă singurătatea, poate chiar
o preferă, dar pentru cei neechipați pentru a se descurca cu o asemenea situa ție,
apăsarea sentimentului de singurătate provoacă o scădere a tonusului vital, ceea
ce se transformă frecvent în nevroză depresivă.24
Astfel, un ansamblu destinat vârstei a III-a va trebui să asigure astfel, pe
lângă componenta de cazare și cea medicală (de îngrijire și tratament), o serie de
funcțiuni complementare care să înlăture sentimentul inutilită ții și al izolării din
cursul cotidian.
Prin urmare, se disting trei componente majore ale programului – o primă
componentă: cea de cazare a persoanelor internate în centru, o a doua, cea a
spațiilor comune destinate activităților, fie ele individuale, fie de grup, și o a treia
componentă majoră, cea medicală necesară îngrijirii zilnice a celor interna ți.
Prin lucrarea de față am propus să demonstrez faptul că ideea de cămin de
bătrâni perceput ca și antecameră a morții este una învechită, iar aceste institu ții
pot îmbunătăți calitatea vieții persoanelor vârstnice și le pot chiar îndepărta
sentimentul de inutilitate și neputință prin alipirea unor func țiuni destinate
interacțiunii cu copii.

24 Sillamy, Norbert, Larousse – Dicționar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, București 1998, pp. 290

21
 CAPITOLUL II – ISTORIC

Un element definitoriu în nașterea și dezvoltarea acestui program îl

constituie modul de percepție al bătrâneții de-a lungul timpului în strânsă legătură
cu dezvoltarea gerontologiei ca știință.
Încă din perioada antică există însemnări asupra unor conflicte între bătrâni
și tineri, iar bătrânețea apare ca o calitate demnă de respect. Aproape toate
nucleele sociale antice aveau sfatul bătrânilor ca putere politică în stat. „Gerousia
era consiliul de bătrâni, și era unul dintre cele două organe principale ale statului
spartan, celălalt fiind apella”25 (în Atena era numit Boulé, iar la Roma, Senat).
În Grecia Antică și Roma, persoanele în vârstă care necesitau îngrijire
trebuiau să se bazeze pe copiii lor sau pe familia extinsă. În Grecia Antică, legea
ateniană impunea ca de părinții lor în vârstă să aibă grijă copiii, iar pedeapsa
pentru nerespectarea acestei legi era pierderea cetățeniei (a doua cea mai severă
pedeapsă pentru atenieni, după executare).
La polul opus, popoarele războinice disprețuiau moartea și îmbătrânirea,
semne de slăbiciune, multe din acestea alegând soluții inumane pentru cei ce
atingeau o anumită vârstă. „Astfel, hiperborenii îi eliminau fizic pe cei care
ajungeau la vârsta de 60 de ani, iar eschimoșii, după ceremonialuri complicate, îi
părăseau pe bătrâni printre ghețari care mureau de frig sau cădeau pradă
animalelor sălbatice”.26
Unele dintre singurele progrese reale realizate în înțelegerea îmbătrânirii și
a îngrijirii între Antichitate și Iluminism au avut loc în lumea islamică, unde au
fost făcute progrese incredibile în știință, în timp ce Europa a fost împânzită de
vremurile întunecate ale Evului Mediu. În anul 1025, scrierea arabă „Canonul
medicinii”, unul dintre cele mai vechi texte cunoscute care descriu îngrijirea
vârstnicilor și unul dintre cele mai influente texte medicale dintotdeauna, a fost
finalizat de Ibn Sïnā.
În Evul Mediu în Europa, vârsta înaintată a fost frecvent văzută ca un rău
pozitiv, iar bătrânii erau adesea denigrați și temuți. Arta în timpul acestei
perioade, care a transmis invariabil teme religioase, reprezenta persoanele în
vârstă ca fiind grotești, ca parte a unui efort de a descuraja materialismul și
atașamentul față de trup. În această perioadă, atât în Imperiul Bizantin cât și în
Occident, împărații și oamenii nobili încep să construiască spitale alipite de
mânăstiri, unde oamenii săraci puteau să se interneze.27 O instituție specializată

25 https://www.britannica.com/topic/gerousia
26 Verza, Emil, Psihologia vârstelor, Capitolul XI, Perioada vârstei a treia, Editura Hiperion XXI, București, 1993, pp. 137
27 Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Capitolul V, Clădiri pentru sănătate, Editura U.T. Press, Cluj Napoca, 2008,

22
pentru vârstnici nu exista încă, iar despre arhitectura acestor clădiri este cunoscut
relativ puțin, dar, în această perioadă apare o formă primitivă a asigurărilor de
bătrânețe: oricine putea să își asigure un loc de îngrijire într-un spital plătind o
sumă lunară către conducerea orașului. Cu timpul, odată cu creșterea cererii,
spitalele încep să achiziționeze casele învecinate spre a servi acestei func ții.
Odată cu Renașterea, concepția negativă asupra vârstei a treia începe să se
schimbe, fiind unul dintre multele semne de tranziție către societatea modernă.
„În același timp[...]iau ființă aziluri și alte instituții pentru cei incapabili de muncă,
bătrâni, handicapați etc. De asemenea, apar preocupări științifice față de bătrâni
în care investigațiile legate de psihologia vârstelor sunt centrate pe aspectele de
sănătate și pe cele de astrologie. Așadar, Renașterea aduce o schimbare de
mentalitate privitoare la vârstele omului în care vârsta a treia este tratată cu mai
multă atenție.”28 În urma Revoluției Franceze, în orașele și satele din Franța au
fost create festivaluri pentru a onora localnicii bătrâni.
La începutul secolului al XVII-lea, în Franța a luat ființă des Invalides – o
instituție susținută din fonduri publice și din donații, unde foștii militari se puteau
retrage până la moarte.29
Anii 1800 au adus schimbări majore atât pentru umanitate în general, cât și
pentru persoanele în vârstă. În Europa și America de Nord, guvernele au ajuns să
își dea seama că aveau o obligație de a se asigura că vârstnicii indigeni au avut
cel puțin unde să trăiască și să mănânce. „Casele de săraci” au fost construite
pentru persoanele în vârstă, fără mijloace și fără familii. Deși erau destinate să fie
caritabile, acestea erau locuri îngrozitoare. Seniorii care locuiau aici erau numi ți
„deținuți”, erau segregați pe bază de sex, forțați să poarte uniforme, și, dacă era
posibil, trebuiau sa participe la muncă pentru întreținerea proprietă ții. Aceste
instituții adesea găzduiau și orfani, persoane cu dizabilități, persoane cu boli
mintale și alcoolici.
Deși, la un moment dat, persoanele în vârstă nu au mai fost forțate să
ajungă în aceste case de săraci, acestea erau încă văzute într-o lumină foarte
proastă și aveau multe lipsuri.
Mijloacele sistemului de îngrijire modernă s-au dezvoltat în anii 1800. Ca o
alternativă la instituțiile de stat pentru vârstnici, comercianții și grupurile
religioase au început să deschidă case non-profit pentru oamenii în vârstă.
Membrii tineri ai acestor grupuri plăteau un fond care ar func ționa astăzi ca un
plan de pensii. Casele pe care le foloseau erau adesea foarte bine îngrijite, iar
unele funcționează chiar și astăzi.
În secolul XX, îmbătrânirea a devenit, pentru prima dată, o arie de studiu în
sine. Termenii „gerontologie” (studiul îmbătrânirii) și „geriatria” (îngrijirea

pp. 83
28 Verza, Emil, Psihologia vârstelor, Capitolul XI, Perioada vârstei a treia, Editura Hiperion XXI, București, 1993, pp. 138
29 Les Invalides, The Military Museum and Tomb of Napoleon, găsit la https://www.napoleon.org/en/magazine/places/les-
invalides-the-military-museum-and-tomb-of-napoleon/, accesat: ianuarie 2018

23
medicală pentru persoanele în vârstă) au fost inventate în prima decadă a
secolului.
În plus, guvernele lumii occidentale au început să instituie programe de
asistență socială, care au oferit venituri persoanelor în vârstă care nu mai puteau
lucra. Prima pensie a fost instituită în Germania în anii 1880, dar restul na țiunilor
au luat acest exemplu mult mai târziu. Marea Depresiune a fost cea care a oferit
impuls Americii să își creeze într-un final propria „pensie pentru vârstă înaintată ”,
iar în 1935, securitatea socială a fost adoptată sub conducerea lui Franklin Delano
Roosevelt. Acum, aproape fiecare națiune dezvoltată oferă pensie pentru lucrătorii
ce nu mai sunt activi din cauza vârstei.30
Căminele pentru vârstnici, în contextul în care le găsim acum, î și au
originea la începutul secolului XIX, după cum se poate concluziona și din scurtul
istoric descris. Înaintea acestei perioade, datoria îngrijirii seniorilor cădea în
sarcina urmașilor, rudelor, sau a servitorilor (pentru cei ce își puteau permite).
Interesul pentru acest program arhitectural scade din nou în Europa după Primul
Război Mondial, datorită situației economice nefavorabile. De abia la începutul
secolului XX se observă un progres substanțial în ceea ce privește căminele
pentru bătrâni, odată cu alocarea de fonduri pentru aceste institu ții din partea
primăriilor.
Pentru azilele de bătrâni construite în trecut se pot observa trei categorii:
cele din anii 1960, care aveau condiții precare, instalații sanitare minimale și
număr mai mare de paturi într-o cameră; cele din anii 1960-1970, cu o igienă
mult mai bună și tehnică medicală dezvoltată; și cele de după anii 1980, când
atitudinea față de vârsta înaintată a început să se schimbe, punându-se mai mult
accent pe confort și ideea de cămin, atitudine care se păstrează și astăzi.
Avansul în știință de la începutul secolului XXI a ajutat la investiga ții mai
detaliate, și au unit neuroștiința și arhitectura sub Academia de Neuro știin ță
pentru Arhitectură în 2003. „Misiunea Academiei de Neuroștiință pentru
Arhitectură este să promoveze și să avanseze cunoștințele care leagă cercetarea
neuroștiinței la o înțelegere tot mai mare a răspunsurilor umane la mediul
construit.”31 Deși această instituție este una relativ recentă iar studiile realizate în
cadrul acesteia au nevoie de cel puțin 10 ani de testări pentru a putea fi
verificate, un număr mare de investigații a fost deja completat de-a lungul anilor.

30 Stephenson, Karen, History of Long Term Care, găsit la https://www.seniorliving.org/history/, accesat: ianuarie 2018
31 ANFFA, Academy of Neuroscience, 2003, găsit la http://www.anfarch.org/about/history, accesat: ianuarie 2018

24
Figura 11 – Gerousia Spartană

Figura 12 – Hotel des Invalides

25
 CAPITOLUL III – DEFINIREA CONCEPTULUI
III1 – Perspective contemporane

Programul arhitectural descris, este, în concluzie, unul nou apărut, care

continuă să crească în cerere datorită schimbării demografice explicate în
capitolul 1 (cu cât speranța de viață și numărul persoanelor vârstnice este mai
mare, cu atât va crește și necesitatea unei dotări de acest gen). Parametrii care
descriu aceste instituții au evoluat astfel încât centrele de îngrijire pentru bătrâni
reconfigurează tiparul clasic de spațiu de tip spital.
Astfel se pot observa mai multe tipuri de locuințe destinate vârstnicilor,
general valabile peste tot în lume:
„Locuința pentru bătrâni – Este o locuință introvertită care ține cont de
necesitățile persoanelor în vârstă pentru ca acestea să trăiască pe cât posibil
independent, în afara căminelor. Locuințele sunt mai risipite în zonele reziden țiale.
Locuințele pentru bătrâni, cu îngrijire – Sunt cumulate într-o clădire,
completate cu spații comune dotate cu oficiu. Sunt amplasate favorabil în
apropierea azilului care oferă mesele și dotările pentru petrecerea timpului liber,
pentru relaxare și pentru terapie. Cuprinde post de surori medicale cu baie, spa țiu
de lucru destinat îngrijirii, spălătorie și cameră de serviciu, centralizare.
Căminul de bătrâni – Cuprinde amenajări de locuințe și de îngrijire
staționare. Oferă spații destinate meselor, organizării de evenimente și terapiei.
Cămine de zi pentru bătrâni – Sunt în special pentru contacte și ajutor
ambulatoriu, pentru persoane care locuiesc independent. Cuprinde spa țiu de
întâlniri, camera de gardă, spații pentru terapie prin mișcare și prin activitate.
Azilul pentru vârstnici bolnavi și azilul de îngrijire – Servesc la îngrijirea și
asistența persoanelor bolnave și care au nevoie de îngrijire.”32
Deși normativele în vigoare prevăd o suprafață între 14 mp – 18 mp pentru
camerele de cazare individuale, respectiv între 18 mp – 24 mp pentru camerele
cu două persoane, aceste suprafețe (deși rezonabile) sunt cu mult mai mici fa ță
de suprafața locuinței fiecăruia. Totuși, facilitățile din imediata apropiere sunt
asemenea celor de tip urban, ele reprezintă un micro-univers al vieții din oraș;
dotări ca – spațiu pentru reuniuni/sală multifunc țională, bibliotecă, videotecă,
ateliere – fiind specifice centrelor și acționând ca poli ai comunită ții.

32 Neufert, Ernst, Manualul arhitectului, Editura Alutus, Miercurea Ciuc, 2004, pp. 600-601

26
Figura 13

27
 III2 – Importanța cadrului natural

„Imaginea oferită de o clădire poate influența intelectul – în special

capacitatea ocupantului de a se concentra. Deși privitul pe fereastră sugerează
distragerea atenției, se pare că observarea așezărilor naturale, cum ar fi o
grădină, un câmp sau o pădure, îmbunătățesc de fapt concentrarea. [...]Astfel de
constatări ar putea fi rezultatul unui efect de restaurare al minții prin privirea
scenelor naturale, conform unei idei elaborate de psihologii Stephen Kaplan și
Rachel Kaplan, ambii la Universitatea Michigan din Ann Arbor. Prin această teorie,
sarcinile lumii moderne pot provoca oboseală mentală, în timp ce privirea unui
cadru natural este relativ ușoară și poate da minții odihna necesară.”33
Cercetările au arătat, de asemenea, că accesul la natură are beneficii
terapeutice pentru persoanele cu boli fizice și psihice, însă gradul de beneficii nu a
fost cuantificat în mod direct. Dovezile empirice sugerează că mediile terapeutice
pot duce la ameliorarea stărilor negative de spirit, precum și la scăderea tensiunii
arteriale, scăderea nivelului hormonilor de stres, deci reducerea stresului și
oboselii.
Grădinile pot fi medii stimulatoare, atât din punct de vedere mental cât și
fizic, și pot fi proiectate pentru a oferi o experiență senzorială bogată. Atingerea,
vederea, auzul, mirosul și gustul pot fi abordate deopotrivă, deoarece fiecare
poate juca un rol semnificativ în menținerea sănătății.
Planificarea atentă este necesară atunci când se ia în considerare o grădină,
în special întreținerea zilnică și sezonieră. Persoanele vârstnice pot chiar și
participa la folosirea și întreținerea grădinii.34
„Pietrele de pavaj puse în iarba unei grădini sunt imagini și amprente de
pași. Pe măsură ce deschidem o ușă, greutatea corpului acoperă greutatea u șii;
picioarele măsoară pașii pe măsură ce urcăm o scară, mâna lovește balustrada și
întregul corp se mișcă în diagonală și în mod dramatic prin spa țiu. Această
posibilitate de acțiune separă arhitectura de alte forme de artă. Ca o consecin ță a
acestei acțiuni implicite, o reacție corporală este un aspect inseparabil al
experienței arhitecturii. O experiență arhitecturală semificativă nu este pur și
simplu o serie de imagini pe retină.”35

33 Baan I, How rooms and architecture affect mood and creativity, 2009, găsit la http://ounodesign.com/2009/05/02/how-
rooms-and-architecture-affect-mood-and-creativity/, accesat: ianuarie 2018
34 Kent State University, Envisioning Living Environments for People with Mental Illness, pp. 29
35 Pallasmaa, Juhani, The Eyes of the Skin: Architecture and the Senses, Wiley-Academy, 2005, pp. 63

28
Figura 14

29
 Figura 15
III3 – Principii de proiectare

„Arhitecții au intuit mult timp că spațiile pe care le locuim pot afecta

gândurile, sentimentele și comportamentele noastre. Dar acum, [...], oamenii de
știință care studiază comportamentul uman dau acestor idei o bază empirică. Ei
descoperă indicii tantalice despre cum să proiecteze spații care să promoveze
creativitatea, să-i păstreze pe studenți concentrați și atenți și să ducă la relaxare
și intimitate socială. Instituții precum Academia de Neuroștiințe pentru
Arhitectură din San Diego încurajează cercetarea interdisciplinară a modului în
care un mediu planificat influențează mintea, iar unele școli de arhitectură oferă
acum cursuri în neuroștiință introductivă. Astfel de eforturi sunt deja în procesul
de proiectare, cum ar fi reședințe pentru persoanele în vârstă care suferă de
demență, în care clădirea în sine face parte din tratament.”36
În proiectarea centrelor pentru bătrâni este necesar să se înțeleagă nevoile
umane de bază ale acestora. Există mai multe domenii în care designul poate fi
adaptat special pentru a răspunde nevoilor unice ale vârstnicilor.
Siguranță și durabilitate – Detaliile de design interior, cum ar fi iluminatul și
mobilierul, reprezintă o parte relativ mică a bugetului, dar ele au un impact
enorm asupra aspectului clădirii și calității vieții. În alegerea finisajelor interioare,
două principii au o importanță primordială: durabilitatea materialului și contribu ția
sa la crearea unei atmosfere familiale.
36 Baan I, How rooms and architecture affect mood and creativity, 2009, găsit la http://ounodesign.com/2009/05/02/how-
rooms-and-architecture-affect-mood-and-creativity/, accesat: ianuarie 2018

30
 Sticla de siguranță laminată în sălile de grup poate deschide interiorul și
poate oferi o conexiune vizuală spre exterior. De asemenea, suprafața pereților ar
trebui să fie ușor de curățat și reparat și adecvată funcțiilor fiecărei zone, iar
pentru intrări și restul zonelor supuse traficului atunci când sunt ude trebuie să fie
instalate suprafețe antiderapante.
PVC-ul este materialul preferat pentru podele datorită durabilității și
ușurinței de întreținere, podelele de lemn fiind mult mai greu de între ținut.
Covoarele pot permite personalizarea și sunt ușor de îndepărtat și de cură țat.
Rezidenții ar trebui să beneficieze de cel mai înalt nivel de control și de
independență în accesarea propriilor unități, însă camerele de supraveghere,
cartelele de acces și restricțiile de acces pentru vizitatori sunt de obicei benefice
pentru rezidenți, deoarece oferă un sentiment sporit de securitate și confort.
Iluminatul este important pentru alei și locurile de parcare; luminile ar
trebui să conducă de la ușa din față până la capătul parcării și/sau ale trotuarului
unde rezidenții sunt aduși sau ridicați.
Criterii funcționale – Locuitorii au nevoie de spațiu de depozitare adecvat.
Ușile de la dulapuri trebuie să fie înalte pentru a profita din plin de spa țiul de
depozitare din partea superioară a dulapului. Este util un dulap mic, separat,
astfel încât produsele de curățare să poată fi separate de îmbrăcămintea unui
rezident.
Camera pentru un singur locuitor trebuie să aibă minim 11 mp și latura
scurtă de 3 m, cea de două persoane 18 mp minim și latura scurtă de 3,5 m, ușile
trebuie să fie de minim 90 cm, dar este recomandat să fie mai mari.
Baia individuală este un spațiu care, proiectat greșit sau neținând cont de
nevoile vârstnicilor, poate deveni periculos. În general, trebuie să beneficieze de
spațiu suficient pentru rotirea scaunului cu rotile, bare pentru sprijin, acces u șor
în cabina de duș, iar aceasta să fie prevăzută cu un loc de ședere.
Coridoarele trebuie amplasate în așa fel încât drumul să fie ușor de urmărit,
iar camerele trebuie să fie suficient de mari pentru ca rezidenții să se simtă
confortabil și să nu sufere de claustrofobie.
Scările amplasate în locații proeminente lângă intrări promovează
activitatea fizică, făcând mai ușoară alegerea rezidenților de a nu folosi
ascensorul.
O zonă convenabilă de așteptare, cu o fereastră care se îndreaptă spre
stradă, oferă rezidenților un loc confortabil pentru a aștepta o plimbare sau
vizitatori.
Posibilitatea de exercițiu fizic trebuie să fie prezentă. Multe medicamente au
ca efect secundar creșterea în greutate, iar facilitățile sportive convenabile reduc
riscul obezității și al altor boli în rândul rezidenților.
Se presupune că asistenții și infirmierii petrec majoritatea timpului cu

31
rezidenții, însă este nevoie de un spațiu privat minimal dotat cu cel pu țin un birou
unde se efectuează activitățile administrative. Personalul cu rol strict
administrativ trebuie să aibă birourile într-o zonă separată cu acces facil.
Sentimentul de familiaritate – Locuințele pentru persoanele vârstnice ar
trebui să aibă un aspect non-instituțional, din moment ce acest tip de atmosferă a
fost asociat cu o stare emoțională îmbunătățită. Acestea ar trebui să fie
rezidențiale în scară, compatibile cu contextul comunitar, prietenoase și accesibile
în aparență. Intrarea trebuie să transmită un sentiment de prietenie, căldură
umană și securitate emoțională. Intrarea ar trebui să reflecte standardele de
proiectare și calitatea mediului înconjurător care se desfășoară în întreaga clădire.
Ferestrele multiple cu vedere la natură sau la activitățile de cartier sunt o
caracteristică de design valoroasă; ferestrele de colț pot fi folosite pentru a
captura vederi în două direcții. Variațiile în forma ferestrei și amplasarea ei pot fi
folosite pentru a varia cantitatea și direcția luminii. De exemplu, coridoarele
iluminate cu lumină naturală par mai mari și mai largi.
O bucătărie cu zonă de luat masa oferă oportunități de interac țiune și
consolidează caracterul de cămin al unui asemenea centru. Recomandabil este să
existe mai multe modele de așezare, mese de două, patru sau șase persoane. O
pătrime din ele ar trebui să fie suficient de înalte pentru scaunul cu rotile.
„Alegerea mobilierului poate influența, de asemenea, interac țiunea umană.
Unele dintre cele mai vechi cercetări din domeniul psihologiei mediului s-au axat
pe planurile de așezare în instituțiile medicale rezidențiale; oamenii de știin ță au
descoperit că practica obișnuită de plasare a scaunelor de-a lungul pere ților
camerelor de zi sau al saloanelor împiedică, de fapt, socializarea. Un plan mai bun
pentru a încuraja interacțiunea, au constata cercetătorii, este organizarea
mobilierului în grupuri mici în întreaga cameră.”37
Personalizare – Refacerea unui sentiment de control în ceea ce privește
alternativele de locuit poate avea un beneficiu terapeutic. „Un loc al meu” și „un
spațiu al meu” sunt dorințe recurente exprimate de rezidenți, astfel încât este
benefic să se ofere oportunități pentru aceștia de a-și personaliza propriile spa ții
de locuit în orice măsură posibilă.
Intimitate/oportunități pentru socializare – Facilitățile ar trebui proiectate
astfel încât să echilibreze nevoia de intimitate a rezidenților cu nevoia de sprijin,
să le ofere oportunități de interacțiune socială între ei și cu familiile lor, dacă
aceștia caută acest tip de interacțiune. Modelele de proiectare care promovează în
mod prea evident interacțiunea sunt mai puțin benefice decât cele ce permit
locuitorilor să aleagă când și cum să interacționeze cu ceilalți.
Intrările individuale pentru fiecare unitate sunt de obicei preferate fa ță de
intrările și holurile comune, deoarece acest lucru permite fiecărui rezident să

37 Baan I, How rooms and architecture affect mood and creativity, 2009, găsit la http://ounodesign.com/2009/05/02/how-
rooms-and-architecture-affect-mood-and-creativity/, accesat: ianuarie 2018

32
aleagă când și dacă va socializa cu alții. Cu toate acestea, o intrare și un hol
comun pot spori securitatea și pot oferi oportunități de interac țiune.
Un loc central care este conectat vizual la toate spațiile comunale principale
oferă o oportunitate de a crea o legătură socială puternică – una care se
conectează la viziunea externă și internă a activităților interesante și oferă acces
la alimente sau gustări.
Reducerea stresului provocat de mediul înconjurător – Corpul uman rulează
ca un ceasornic, ghidat de un sistem care răspunde la modelele zilnice de lumină
și întuneric. Odată cu asta, este cunoscut faptul că lipsa somnului împiedică o
serie de funcții, inclusiv procese neurocognitive, cum ar fi învă țarea și memoria.
Se crede, de asemenea, că lipsa somnului afectează răspunsul creierului la
stimularea negativă. Studiile sugerează că o noapte de somn poate reseta creierul
pentru a face față mai bine provocărilor emoționale din ziua următoare; designul
clădirii ar trebui să găzduiască și să promoveze modelul consecvent de lumină și
întuneric.
Lumina naturală trebuie asigurată în toate zonele de ocupare, în special în
coridoare. Coridoarele lungi pot fi secvențiate în culori și peretele din capăt ar
trebui să fie întotdeauna diferențiat cromatic. Lumina naturală este benefică
pentru că aceasta pare să sincronizeze ritmurile biologice distorsionate. Se
recomandă iluminarea ușoară, indirectă, și cu spectru complet. Lumina
fluorescentă, atunci când este folosită, ar trebui să provină dintr-o sursă
indirectă.38,39,40
„Lumina naturală sincronizează ciclul somn-trezire, sau ritmul circadian,
permițându-ne să fim atenți în timpul zilei și să dormim noaptea. Cu toate
acestea, multe clădiri instituționale nu sunt concepute pentru a permite intrarea
luminii naturale în proporția în care au nevoie mintea și corpul.
Căminele pentru îngrijirea vârstnicilor pot fi, de asemenea, prea întunecate
pentru a menține în mod normal ceasurile circadiene. Într-un studiu publicat în
anul 2008, neurologul Rixt F. Riemersma-van der Lek de la Institutul pentru
Neuroștiință din Olanda și colegele ei, au selectat la întâmplare șase dintre
facilitățile pentru vârstnici din Olanda și le-a instalat lumină suplimentară. La
testele realizate timp de trei ani și jumătate la fiecare șase luni, rezidenții
clădirilor mai luminate au arătat un declin cognitiv cu 5% mai mic decât ocupan ții
clădirilor mai întunecate. Iluminarea suplimentară a redus, de asemenea,
simptomele depresiei cu 19%. Alte studii arată că ritmurile circadiene men țin
funcționarea optimă a creierului prin calibrarea nivelurilor de hormoni și a ratei
metabolice. Persoanele în vârstă – în special cele care suferă de demen ță – au
adesea perturbări circadiene. Furnizarea luminii naturale pe timp de zi, cred
cercetătorii, ar putea ajuta la restabilirea ritmurilor lor corecte și, prin urmare, ar
38 Kent State University, Envisioning Living Environments for People with Mental Illness, pp. 13-24
39 Zeisel, John, Inquiry by Design: Tools for Environment-Behavior Research, Cambridge University Press 1984, pp. 3-17
40 Reigner, Victor, Design for Assisted Living – Guidelines for Housing the Physically and Mentally Frail, John Wiley and
Sons, New York, 2002, pp. 118-130

33
îmbunătăți funțiile creierului.”41
În concluzie, spațiul proiectat afectează în mod evident starea ocupan ților,
cum dovedește și un studiu făcut de Joan Meyers-Levy: „În 2007, Joan Meyers-
Levy, profesoară de marketing la Universitatea din Minnesota, a declarat că
înălțimea tavanului unei camere afectează modul în care unii oameni gândesc. Ea
a repartizat aleatoriu 100 de persoane într-o cameră cu tavan de 8 sau 10
picioare și a cerut participanților să grupeze sportul dintr-o listă de 10 articole în
categorii la alegere proprie. Persoanele care au completat sarcina în cameră unde
tavanul era mai înalt au venit cu mai multe categorii abstracte, cum ar fi
'provocările' sportive sau sporturi pe care ar dori să le joace, spre deosebire de
cei din cameră unde tavanul era mai jos, care au oferit mai multe grupări
concrete, cum ar fi numărul de participanți dintr-o echipă. <<Înălțimea tavanului
afectează modul în care procesați informațiile>>, spune Meyers-Levy.”42

41 How rooms and architecture affect mood and creativity, găsit la http://ounodesign.com/2009/05/02/how-rooms-and-
architecture-affect-mood-and-creativity/, accesat: ianuarie 2018
42 Baan I, How rooms and architecture affect mood and creativity, 2009, găsit la http://ounodesign.com/2009/05/02/how-
rooms-and-architecture-affect-mood-and-creativity/, accesat: ianuarie 2018

34
 Figura 16
Figura 17

CAPITOLUL IV – EXEMPLE DIN ARHITECTURA CONTEMPORANĂ

IV1 – Centrul de asistență socială pentru vârstnici Onni, Pukkila, Finlanda

Arhitecți: L&M Slevanen Architects

Perioada: 2007

Centrul de asistență socială Onni este rezultatul unui concurs de

design care a avut loc în anul 2004 pentru a proiecta un centru de îngrijire
și locuință pentru cei în vârstă. Proiectul a fost dedicat fostului ministru al
locuirii din Pukkila, Onni Nurmi. Clădirea a fost concepută pentru a îngriji
persoanele vârstnice și a redefini centrul orașului Pukkila.
Construcția a fost amplasată în centrul orașului Pukkila, adiacent
pieței. Aceasta trebuia să asigure îngrijirea completă, bunăstarea și nevoile
de locuire ale populației în vârstă pentru aproximativ 1000 de membri. De
asemenea, a trebuit să acționeze ca un instrument pentru reformarea
centrului orașului, precum și pentru schimbarea perspectivei publicului fa ță
de persoanele în vârstă. Clădirea a fost amplasată de-a lungul marginii
pieței orașului pentru a încuraja interacțiunea socială între diferitele
generații, precum și pentru a utiliza piața deschisă ca un loc unde terapia
ocupațională și reabilitarea ar putea fi efectuate.
Centrul include o locuință protejată pentru persoanele în vârstă cu
handicap fizic, un corp pentru persoanele cu tulburări de memorie, un
centru de sănătate și fitness, saună, cafenea, facilități și o serie de zone
comune care sunt folosite pentru a lega mai multe sec țiuni private din
clădire. O serie de facilități medicale sunt, de asemenea, incluse în clădire
și sunt puse la dispoziția comunității Pukkilann, precum și serviciu de
catering pentru nevoile persoanelor în vârstă.
Intrarea formată din două volume găzduiește inima socială a centrului
sub forma unei cantine care se deschide direct dinspre piață. Intrarea și
cafeneaua sunt văzute ca poartă de acces în comunitatea pentru
persoanele în vârstă și ca un spațiu care invită publicul larg la o masă sau o
cafea cu posibilitatea de a conecta comunitatea.
Restul clădirii se întinde pe coridoarele liniare care conectează zone
individuale, pe baza funcționalității. Aceste coridoare au fost concepute
astfel încât să fie cât mai neinstituționale, fiind confortabile și spa țioase,
oferind vederi asupra curților și grădinilor japoneze care acționează ca un
sanctuar public. Aceste coridoare au adăugat, de asemenea, un element de

35
flexibilitate în proiectare, permițând extinderea viitoare liniară.
Clădirea a fost restrânsă de cerințe la un singur etaj și nu are scări.
Acest lucru se datorează principiilor accesibilității și promovării vie ții
independente pentru toți rezidenții, indiferent de vârstă sau handicap.
Limitarea înălțimii în restul clădirii a fost folosită pentru a accentua
acoperișul intrării, care plutește deasupra unui volum dublu și acționează ca
un semn vizual spre intrarea în centru.
Materialele au fost alese cu atenție în funcție de nevoile de proiectare
pentru persoanele în vârstă. Lemnul a fost folosit la scară largă în întreaga
structură deoarece a oferit o bună atenuare acustică a orașului din jur și a
poluării sonore a acestuia. Lemnul oferă, de asemenea, căldură prin
culoarea și textura sa și astfel a înlocuit mai multe materiale moderne.
Acestea ar fi putut fi mai ușor de întreținut, dar ar fi schimbat spiritul
locului spre un mediu mai instituțional și mai steril.
Folosirea sticlei și amenajarea teritoriului au fost combinate pentru a
asigura o legătură permanentă cu curțile amenajate, care contribuie la
crearea unei legături cu natura, în ciuda poziționării clădirii în centrul
orașului. Sticla a redus, de asemenea, nevoia centrului de a folosi lumină
artificială pe timpul zilei.
Unele suprafețe au fost pictate cu culori puternice, care pentru unii
pot părea chiar strălucitoare în diverse locuri. Cu toate acestea, culorile
puternice și variațiile de contrast ajută persoanele vârstnice care au o
vedere slabă să distingă suprafețele și marginile acestora, ajutându-le
astfel să navigheze în centru în confort. În timp ce contrastul și culoarea au
fost folosite ca instrumente de navigație, proiectarea a încercat și a
prevenit limitele imaginare pentru cei cu tulburări de memorie. Astfel de
obstacole psihologice la interpretarea unui spațiu ar putea fi cauzate de
dungi care sunt percepute ca bariere sau praguri ce nu pot fi traversate.
Centrul Onni poate părea a fi o clădire simplă, care se joacă prea
puțin vizual, dar utilizarea materialelor tactile și a culorilor vibrante
alcătuiesc o masă omogenă simplă și întăresc ideea inițială de proiectare a
unei clădiri care să răspundă nevoilor persoanelor în vârstă care pot avea
deficiențe senzoriale. Poziționarea clădirii joacă un rol important în
eficacitatea sa în a oferi un spațiu care să conecteze o comunitate. În
sfârșit, clădirea își atinge scopul de a oferi un mediu personalizat de
vindecare pentru persoanele în vârstă, în apropierea resurselor medicale și
a serviciilor de asistență auxiliare.

36
Figura 18 - Centrul de asistență socială pentru vârstnici Onni

37
Figura 19 - Centrul de asistență socială pentru vârstnici Onni

Figura 20 – plan de situație

Figura 21 - randare

38
 Figura 22 - secțiune

IV2 – Comunitatea rezidențială pentru seniori Tsukaguchi, Osaka, Japan

Arhitecți: BAR Architects

Perioada: 2009

Această construcție găzduiește cetățenii în vârstă într-o comunitate

luxuriantă din Osaka, Japonia, și urmărește crearea unui mediu mixat care să
depășească stereotipia locuințelor instituționalizate pentru persoanele în vârstă.
„Design-ul studioului BAR pentru această comunitate de seniori din Osaka
este format din trei turnuri care au 599 de locuințe independente și o clădire care
găzduiește 200 de camere de îngrijire medicală situate pe un sit suburban
mare.”43
Dezvoltatorii au ales aces sit datorită dimensiunilor sale și proximită ții fa ță
de spital. Situl a fost împărțit în jumătate pentru a se adapta noului parc public.
Intrarea principală se află de-a lungul marginii parcului, care direc ționează
rezidenții către curtea ce include facilități publice, cum ar fi o cafenea, zone de
luat masa și vedere clară în salonul de recepție. Circulația între cele trei turnuri
este asigurată printr-o promenadă care înconjoară un spațiu public central.
Traseele din holul principal care conduc spre zonele reziden țiale și alte facilită ți
publice sunt clare și drepte, dar salonul din est și bazinul dinspre sud-est pot
prezenta o dificultate din cauza distanței și a labirintului de circula ție care trebuie
parcurs pentru a se ajunge la ele.
Spațiile de socializare există în diferite părți ale clădirii, cum ar fi holul de
intrare, zonele în aer liber și alte spații publice mai formale. În plus, spa țiile de
circulație sunt articulate într-o manieră care creează spații de amestec la intervale
diferite și acționează în anumite zone ca niște noduri intermediare care conduc de
la spațiile publice la cele private. Curtea oferă un spațiu de socializare, creează un
contact mai strâns cu natura și ajută la articularea spațiilor interioare.
Mediul existent al parcului care s-a deteriorat a fost restaurat și este
adăpostit de jumătate din amplasament. Mai multe grădini private sunt
încorporate în cadrul construcției, unde spațiile interioare se înfășoară în jurul lor,
creând curți. Apa este folosită în mod grandios în centrul unei cur ți în aer liber.
Acest proiect este o ilustrare a unei clădiri care contrazice percepția comună
referitoare la centrele de îngrijire pentru bătrâni. În loc să demonstreze un cadru
instituționalizat, arhitecții Richard Beard și Mark Koester au ales să exploreze o
abordare diferită.

43 Tsukaguchi, Osaka, Japan, găsit la https://www.bararch.com/work/international/project/tsukaguchi, accesat: ianuarie

2017

39
 Pentru a accesa funcțiunile interioare se trece printr-un parc cu peisaje
naturale. Funcțiile publice sunt căptușite de-a lungul punctului de intrare și
creează o atmosferă plină de viață. Rezidenții care trebuie ssă parcurgă cea mai
mare distanță de turnul lor au posibilitatea de a se plimba pe lângă grădina
amenajată.
Fațadele exterioare și mobilierul conțin o paletă de culori calde. Culorile mai
reci sunt folosite pentru elementele caracteristice, cum ar fi grădina de ceai
'plutitoare'. Elemente naturale, cum ar fi copaci și tufișuri, sunt, de asemenea,
folosite pentru a spori paleta de culori reci.
Această schemă funcțională, care încorporează un echilibru între elementele
naturale și cele arhitecturale creează un sentiment plăcut cu referire la 'genius
loci'.

40
Figura 23 - Comunitatea rezidențială pentru seniori Tsukaguchi

41
Figura 24 - Comunitatea rezidențială pentru seniori Tsukaguchi

Figura 25 - Comunitatea rezidențială pentru seniori Tsukaguchi

42
 Figura 26 - Comunitatea rezidențială pentru seniori Tsukaguchi
IV3 – Mabuhay Court, San Jose, California, S.U.A.

Arhitecți: David Baker and Partners

Perioada: 2003

Proiectul urmărește să răspundă nevoilor persoanelor vârstnice și ale

comunității în mare. Centrul comunitar conține o sală multifunc ționlă, un
restaurant și o bibliotecă. De asemenea, oferă servicii cum ar fi mese zilnice,
cursuri, servicii medicale și spații pentru socializare intergenerațională. Clădirile
mențin o scară redusă și corpurile cele mai înalte au trei etaje. Componenta
rezidențială oferă locuințe pentru 'seniori independeți' și incorporează unități de
unu și două dormitoare.
Proiectul este situat în ceea ce a fost odată un loc de umplere insuficient
utilizat într-un cartier rezidențial existent. Situl este situat în apropiere de 'Japan
Town' și de zona plină de viață a orașului San Jose, este înconjurat pe toate
părțile de locuințe și este integrat în comunitate.
Soluția a reușit să omogenizeze funcțiunile publice și private pentru a
permite accesul convenabil la ambele, rezultând o formă pozitivă de integrare
care întărește caracterul vecinătății.
Este de asemenea avantajos deoarece reduce costurile de transport pentru
rezidenții pensionați. Spațiile publice și private interioare sunt îmbunătă țite de
spațiul civic în aer liber sub forma unui parc public, care face construc ția să pară
mai accesibilă și mai puțin instituțională și să creeze un contact mai strâns cu
natura. Nu numai că sunt întâlnite nevoile civice ale vârstnicilor, ci și nevoile lor
de sănătate datorită încorporării unui cabinet medical și dentar în proiect. Rela ția
armonioasă între funcțiunile publice, semi-publice și private este o parte influentă
a integrării cu succes.
Spațiile de socializare există sub forma parcului și curților în aer liber. Cu
toate acestea, în spațiile de circulație nu s-au articulat spații de socializare mai
informale, iar pasajele lungi și înguste sunt prezente în întreg proiectul.
„Complexul oferă o combinație de configurații de apartamente care permite
o mai mare diversitate de rezidenți. Balcoanele și grădinile private ale acestor
apartamente sunt ecourile celor din casele adiacente. Împreună cu Centrul
Comunitar Northside de lângă, parcul public de col ț și grădina de medita ție oferă
un spațiu verde primitor pentru întreaga comunitate.”44

44 Mabuhay Court, găsit la https://www.dbarchitect.com/project_detail/42/Mabuhay%20Court.html, accesat: decembrie

2017

43
Figura 27 - Mabuhay Court

44
 Figura 28 - Mabuhay Court

Figura 29 - plan Mabuhay Court

Figura 30 – secțiune Mabuhay Court

45
 IV4 – Situația existentă a căminelor de bătrâni din Sibiu

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu are în

subordine două centre pentru îngrijirea persoanelor vârstnice:
1. Căminul Spital – Sibiu, str. Azilului nr. 4
Construcție S+P+1, vechime 1292-1760, reabilitat 2009-2011
„Biserica Azilului și Azilul de bătrâni, menționat prima dată documentar în
1292 când biserica ordinului cruciaților Sf. Spirit (Bruderschaft von Heiligen Geist)
organiza aici pentru bolnavi și săraci primul spital din Sibiu și de pe actualul
teritoriu al României.
Ansamblul Azilului se compune din mai multe clădiri care închid la mijloc 6
curți interioare legate între ele prin pasaje boltite înguste. Cel mai vechi corp este
situat paralel cu strada Azilului și se consideră că datează din sec. XIII-XIV.
Clădirea prezintă, înspre curte, o loggie de la un capăt la altul, suprapusă,
formată la parter din arcade simple, căzând pe pile foarte groase, iar la etaj cu
deschideri mai mici, sub forma unor ferestre, dar fără sticlă, cu balustradă plină
de zid.
Camerele de la parter sunt acoperite cu bolți, cu penetrații în cruce.
Clădirile dinspre vest, dând în str. Turnului au fost construite în etape trei
secole mai târziu. În partea stângă a clădirii alipite bisericii, se găsește o ramă de
ușă păstrată de la vechea poartă de acces din str. Turnului, care are săpată în
lemn inscripția: „Die alte Jahr 1567 – neue Jahr 1775”, care se referă cel mai
probabil la momentul în care a fost ridicat corpul de clădire din strada Turnului
(1567) și anul când clădirea a fost modificată primind aspectul actual (1775).”45
Acest cămin are o capacitate de 90 de locuri, în saloane cu 2 și 3 paturi, iar
personalul este compus din 22 de angajați.
„Primul spital de pe actualul teritoriu al României, s-a deschis în Sibiu pe
locul actualului complex de clădiri cunoscut sub numele de Azilul de bătrâni (str.
Azilului nr. 4). Casa în care funcționa aici un spital a fost atestată documentar la
24 iunie 1292.
Au mai existat din documente așa zisele „lazarete” de izolare a bolnavilor
ciumați sau leproși. În 1475 este menționat documentar la Sibiu un izolator
pentru leproși, într-o clădire a mânăstirii dominicanilor situată în afara zidurilor
cetății. Pentru femeile sărace și bolnave sunt menționate documentar și două case
de spirit”.”46

45 http://patrimoniu.sibiu.ro/cladiri/azilului/472, accesat iulie 2018

46 http://www.patrimoniu.sibiu.ro/istorie/detail/73, accesat iulie 2018

46
 2. Căminul pentru persoane vârstnice – str. George Coșbuc nr. 20
Construcția este în regim S+P+1, vechime – perioada interbelică, are o
capacitate de 90 locuri, saloanele au câte 2 paturi, iar personalul este de 31 de
angajați.
În Sibiu mai există un cămin particular (Căminul pentru persoane vârstnice
Cibinium – str. Pădurea Dumbrava nr. 14), care a fost reamenajat dintr-un fost
model cu regim de înălțime P+1, având o capacitate de 80 de locuri în camere de
câte două persoane.

Câteva considerente privind actualul Cămin spital de pe strada Azilului

Clădirea Azilului, înscrisă pe lista Ministerului Culturii ca monument de
categoria A, face parte din ansamblul de construcții monumente de arhitectură
denumit „Ansamblul Azilului”, fiind o construc ție cu o suprafa ță construită de 350
mp, atestată începând cu anul 1292 cu funcțiunea de spital. Fără să intrăm
detaliat în analiza arhitecturală, probabil că pentru acel timp era o construc ție
potrivită pentru această funcțiune, dar acest lucru nu mai poate fi sus ținut în anul
curent.
Totuși, în anul 2018, după 726 de ani, în această clădire func ționează
„Căminul spital pentru persoane vârstnice”, în care sunt găzduite 94 de persoane
în 39 de saloane. Acest număr de saloane s-a realizat printr-o reabilitare în
valoare de 18 milioane de lei, reabilitare care, conform conducerii unită ții
înseamnă reabilitarea și modernizarea saloanelor, bucătăriei, a rețelei electrice și
celei de canalizare din corpurile anexă. În plus, s-a schimbat și pavajul din
bolovani de râu. Aici rămâne întrebarea – care poate fi nivelul de modernizare a
unei construcții monument? O simplă tencuire a încăperilor nu va face această
clădire veche de 726 de ani mai primitoare vârstnicilor. Este, desigur, vorba
despre costul foarte scăzut (500 de lei pe lună/persoană), singurul criteriu care
face în continuare ca gradul de ocupare să fie de 100%.
În concluzie, există destule argumente care să îmi confirme atitudinea
îndoielnică în ceea ce privește actualul cămin de bătrâni de pe strada Azilului,
cum ar fi:
– amplasamentul – centrul istoric (obiectiv turistic notoriu – poluare sonoră
datorită numărului mare de turiști)
– funcționalitate – forțată, eventual conform secolului XIII, o func țiune mai
potrivită pentru tipul acesta de clădire ar fi cea de muzeu
– confort scăzut
– lipsa spațiului pentru desfășurarea altor activități
– lipsa totală a spațiilor verzi

47
 – în plus, CJ Sibiu are ca proiect în pregătire restaurarea și valorificarea
turistică a Bisericii Azilului, deci începerea unui șantier, și cre șterea
numărului turiștilor din zonă
După investigarea acestor cămine de bătrâni din municipiul Sibiu, se
observă necesitatea punerii în operă a unui nou centru de îngrijire a vârstnicilor.

Figura 31 – Cămin str. Azilului nr. 4, Sibiu

48
 CAPITOLUL V – ATITUDINEA PERSONALĂ

Orașul în care propun dezvoltarea unui astfel de centru de îngrijire a

vârstnicilor este Sibiu, județul Sibiu, amplasament aflat în cartierul Valea Aurie,
situl fiind delimitat de străzile Ion Sion, Orlat, Pictor Theodor Aman și Ștefan
Luchian. Terenul de formă poligonală, cu dimensiunea maximă orientată Nord-
Sud, are suprafața de 21.930 mp. Terenul coboară pe direcția sud-vest, prezintă
un platou orizontal în partea de sus și o pantă cu diferența de nivel de circa 4-5 m
până la latura de jos.
Motivația alegerii temei de proiectare este dată de schimbările sociale și
economice din ultimele decenii suferite de țara noastră. Studiile demografice
atestă o creștere a numărului persoanelor vârstnice, iar procentul persoanelor
active este în scădere față de cel al populației inactive. Odată cu îmbătrânirea,
apar și problemele caracteristice vârstei, probleme care uneori îi depă șesc pe cei
în cauză și chiar pe familiile lor. Situația ideală în care persoanele vârstnice trăiesc
până la sfârșitul vieții în mijlocul familiilor naturale este în curs de destrămare,
fenomen care este din ce în ce mai vizibil și în țara noastră. Apare de asemenea
problema persoanelor vârstnice fără rude și fără copii, care nu se pot descurca
singure. Asistarea și instituționalizarea apar ca unică soluție, deși nu este de
dorit, și pentru persoanele vârstnice care ajung în imposibilitatea de a alege
(lipsite de discernământ).
În plus, am optat pentru tratarea subiectului relațiilor intergeneraționale,
dovedit a fi unul care poate aduce mari beneficii tuturor părților implicate, prin
proiectarea în cadrul construcției a unui spațiu cu scopul de a găzdui astfel de
activități. Un astfel de spațiu ar ajuta și prin crearea unei imagini mai abordabile
a clădirii, realizându-se o legătură mai strânsă între ea și comunitate.
Actualmente, pe raza municipiului există mai multe așezăminte de acest fel,
care au o capacitate redusă față de cererea de locuri, ajungându-se la liste de
așteptare întinse pe perioade lungi de timp, și sunt diferite ca nivel de asigurare a
condițiilor necesare de funcționare (calitatea serviciilor, a personalului, a
condițiilor de cazare etc.). Toate aceste unități funcționează și sunt acreditate în
baza normativelor emise de Ministerul muncii, familiei, protec ției sociale și
persoanelor vârstnice, normative emise între 2005 și 2008.
Serviciile necesare, standardele minime de calitate pentru centrele de
asistență și îngrijire a persoanelor vârstnice prevăzute în normativ sunt
următoarele: găzduirea și asigurarea nevoilor personale, realizarea igienei
personale, realizarea activităților zilnice, monitorizarea stării de sănătate și
asigurarea îngrijirii medicale, asigurarea unui stil de viață prietenos care
promovează un stil de viață independent și activ, organizarea unor activită ți care
necesită un minim efort fizic (gimnastică medicală, dans, jocuri de masă, audi ții
muzicale, pictură), încurajarea vieții active prin participarea la activită ți

49
gospodărești și în aer liber (plantație în grădină) și asigurarea serviciului religios.
Problemele întâlnite în România când vine vorba de acest program
arhitectural sunt de natură cantitativă și calitativă, astfel încât nu este nevoie
doar de un număr mai mare de astfel de instituții, dar de asemenea, e nevoie de
o calitate superioară a îngrijirii care să răspundă nevoilor psihologice, sociale și
fizice combinate ale ocupanților.
Multe centre de îngrijire pentru vârstnici din România sunt inadecvate în
îndeplinirea tuturor cerințelor ocupanților. Cu toate acestea, serviciile pe care le
furnizează sunt încă angajate să îngrijească persoanele în vârstă în măsura
posibilităților lor. De vină este lipsa mijloacelor adecvate care să abordeze nevoile
psihologice, sociale și fizice combinate ale persoanelor vârstnice care conduc la
acest deficit.
Toate acestea și nu numai am încercat să le asigur într-un proiect ce
dorește să împiedice tendința de izolare a vârstnicilor, componenta spa țiului
comun-public fiind una foarte importantă.
Cum este și firesc pentru o arhitectură destinată persoanelor cu dizabilită ți
locomotorii, dominanta este una orizontală. Silueta clădirii astfel concepută este
una care se descoperă în cadrul peisajului, ea nu disturbă prin masivitate sau prin
verticalitate fundalul existent.
Figura 32 – Amplasare cămin propus

50
Figura 33 – plan parter cămin propus

51
 Figura 34 – Cămin propus

CAPITOLUL VI – CONCLUZII

Constatările generale ale acestui studiu sunt că arhitectura nu este un

mijloc de înlocuire al asistenței sociale, ci este concepută într-un mod care să
răspundă nevoilor ocupanților săi, are capacitatea de a asista și de a promova
îngrijirea persoanelor în vârstă. Îngrijirea vârstnicilor prin arhitectură
semnificativă depășește aspectele pragmatice, cum ar fi șinele de prindere și
rampele de acces și, de asemenea, caută să abordeze în totalitate nevoile sociale
și comportamentale ale persoanelor în vârstă. Ca urmare a înțelegerii acestor
nevoi și a răspunsului acestora prin forma construită, arhitectura semnificativă
trebuie să fie derivată.
Mediile construite și naturale au capacitatea de a influența vârstnicii, cu
rezultate pozitive sau negative. Alegerea sitului și modului în care clădirea este
integrată în comunitate este foarte importantă atunci când încearcă să încurajeze
interacțiunile comunității și familiei și participarea vârstnicilor în sfera socială.
Alegerea sitului și a compoziției schemei funcționale afectează, de asemenea,
atitudinile și stigmatizarea publicului față de vârstnici și arhitectura care
urmărește să răspundă nevoilor lor. Atunci când compoziția arhitecturală este

52
proiectată într-o manieră care să răspundă nevoilor vârstnicilor, ea are poten țialul
de a le împuternici și de a promova îmbătrânirea activă. Compozi ția arhitecturală
poate, de asemenea, să contribuie la dezvoltarea comunității sau la întărirea
„legăturilor slabe” oferind o platformă pentru o relație simbiotică
intergenerațională între vârstnici și alte generații. Beneficiile acestora sunt
multiple. De asemenea, o relație armonioasă între elementele naturale și forma
construită este esențială în mediile care urmăresc să răspundă nevoilor
vârstnicilor. În plus, atunci când se proiectează viitoarea construc ție, trebuie să se
țină cont de contextul istoric, fizic și cultural al mediului înconjurător, și mai mult,
de sentimentul populației, lucru care va ajuta la dezvoltarea unui genius loci.

53
 BIBLIOGRAFIE

Cărți:
1. Carstensen, Laura; Freedman, Marc; Larson, Carol, Hidden in Plain Sight: How
Intergenerational Relationships Can Transform Our Future, Stanford Center on
Longevity, iunie 2016
2. Carr, Dawn C., Linda P. Fried și John W. Rowe. Productivity & Engagement in an
Aging America: The Role of Volunteerism. Daedalus 144, no. 2 (2015)
3. Mumford, L. For Older People – Not Segregation But Integration, Architectural
Record, 1956
4. Sillamy, Norbert, Larousse – Dicționar de psihologie, Editura Univers
Enciclopedic, București 1998, pp. 290Sillamy, Norbert, Larousse – Dicționar de
psihologie, Editura Univers Enciclopedic, București 1998
5. Verza, Emil, Psihologia vârstelor, Capitolul XI, Perioada vârstei a treia, Editura
Hiperion XXI, București, 1993
6. Vais, Gheorghe, Programe de arhitectură, Capitolul V, Clădiri pentru sănătate,
Editura U.T. Press, Cluj Napoca, 2008
7. Neufert, Ernst, Manualul arhitectului, Editura Alutus, Miercurea Ciuc, 2004
8. Kent State University, Envisioning Living Environments for People with Mental
Illness
9. Pallasmaa, Juhani, The Eyes of the Skin: Architecture and the Senses, Wiley-
Academy, 2005
10. Zeisel, John, Inquiry by Design: Tools for Environment-Behavior Research,
Cambridge University Press 1984
11. Reigner, Victor, Design for Assisted Living – Guidelines for Housing the
Physically and Mentally Frail, John Wiley and Sons, New York, 2002
12. Simon Biggs, Ariela Lowenstein, Generational Intelligence: A Critical
Approach to Age Relations, Simon Biggs and Ariela Lowenstein, 2011

Articole web:
1. http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs404/en/, World Health Report –
Ageing and Health, accesat: ianuarie 2018
2. http://www.insse.ro/cms/ro/content/popula%C5%A3ia-dup%C4%83-
domiciliu-la-1-ianuarie-2017, Populația după domiciliu la 1 ianuarie 2017, publicat
de INS la 26/04/2017, accesat: ianuarie 2018
3. http://dexonline.ro/definitie/azil

54
4. http://www.cnpv.ro/pdf/analize2007_2009/studiu_as_2009.pdf, Consiliul
național al persoanelor vârstnice – Respectarea drepturilor sociale ale persoanelor
vârstnice din România în contextul apartenenței la Uniunea Europeană , accesat:
ianuarie 2018
5. http://www.esrc.ac.uk/news-events-and-publications/evidence-
briefings/estimating-future-needs-for-older-people/, Economic and Social
Research Council, Estimating future needs for older people, publicat în noiembrie
2011, accesat: ianuarie 2018
6. http://agefriendlyireland.ie/wp-content/uploads/2015/02/AFN-Handbook-
5Feb15.pdf, Age Friendly Cities and Counties Programme Handbook, publicat în
februarie 2015, accesat: ianuarie 2018
7. https://news.stanford.edu/2016/09/08/older-people-offer-resource-children-
need-stanford-report-says/, Parker, Clifton B., Older people offer resources that
children need, Stanford report says, publicat în septembrie 2016, accesat:
ianuarie 2018
8. http://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/0956797614535400 ,
Grossmann, Igor; Kross, Ethan, Exploring Solomon's Paradox: Self-Distancing
Eliminates the Self-Other Asymmetry in Wise Reasoning About Close
Relationships in Younger and Older Adults, publicat în iunie 2014, accesat:
ianuarie 2018
9. https://www.merriam-webster.com/dictionary/ageism
10. https://www.britannica.com/topic/gerousia
11. https://www.napoleon.org/en/magazine/places/les-invalides-the-military-
museum-and-tomb-of-napoleon/, Les Invalides, The Military Museum and Tomb
of Napoleon, accesat: ianuarie 2018
12. https://www.seniorliving.org/history/, Stephenson, Karen, History of Long
Term Care, accesat: ianuarie 2018
13. http://www.anfarch.org/about/history, ANFFA, Academy of Neuroscience,
2003, accesat: ianuarie 2018
14. http://ounodesign.com/2009/05/02/how-rooms-and-architecture-affect-
mood-and-creativity/, Baan I, How rooms and architecture affect mood and
creativity, 2009, accesat: ianuarie 2018
15. https://www.bararch.com/work/international/project/tsukaguchi, Tsukaguchi,
Osaka, Japan, accesat: decembrie 2017
16. https://www.dbarchitect.com/project_detail/42/Mabuhay%20Court.html,
Mabuhay Court, accesat: decembrie 2017
17. http://www.korpinen.com/en/referenssit/welfare-centre-onni-pukkila-finland/,
Welfare Centre Onni, Pukkila, Finland, accesat: decembrie 2017
18. http://aese.psu.edu/extension/intergenerational/articles/intergenerational-

55
contact-zones, Intergenerational Contact Zones: A Compendium of Applications,
accesat decembrie 2017
19. http://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/0733464806292862,
Intergenerational Engagement in Retirement Communities: A Case Study of a
Community Capacity-Building Model, accesat: decembrie 2017
20. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2685273/, Effects of
intergenerational Montessori-based activities programming on engagement of
nursing home residents with dementia, accesat: decembrie 2017
21. http://www.gu.org/Portals/0/documents/Presentations/11-Webinar-
Designing-Environments.pdf, Designing Intergenerational Environments to
Promote a Sense of Well-Being, accesat: decembrie 2017
22. http://revad.uvvg.ro/files/nr3/ARTICOLUL%204.pdf, ÎMBĂTRÂNIREA, UN
PROCES IREVERSIBIL, accesat: decembrie 2017
23. http://pages.stern.nyu.edu/~kbrabazo/Eval-repository/Repository-
Articles/impact%20eval%20in%202%20settings.pdf, Evaluating the Impact of
Intergenerational Activities on Elders’ Engagement and Expressiveness Levels in
Two Settings, accesat: decembrie 2017
24. https://www.fastcodesign.com/1662258/can-architecture-help-the-elderly-
age-gracefully, Can Architecture Help the Elderly Age Gracefully?, accesat:
decembrie 2017
25. http://patrimoniu.sibiu.ro/cladiri/azilului/472, accesat iulie 2018
26. http://www.patrimoniu.sibiu.ro/istorie/detail/73, accesat iulie 2018

Legi și normative:
1. Ministerul lucrărilor publice și amenajării teritoriului, Normativ privind
proiectarea de cămine de bătrâni și handicapați pe baza exigențelor de
performanță, indicativ NP-023-97
2. Legea nr. 17 din 6 martie 2000 privind asistența socială a persoanelor
vârstnice, publicat în Monitorul Oficial nr. 104 din 9 martie 2000

56
 SURSE IMAGINI

Figura 1:
http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/popdom1ian201
7r_0.pdf
Figura 2:
http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/popdom1ian201
7r_0.pdf
Figura 3:
http://www.ceccarbusinessmagazine.ro/public/store/imagini/articole/2017/02/5/r
aport-privind-situatia-macroeconomica-pe-anul-2017-si-proiectia-acesteia-pe-
anii-2018-2020-iii-s10-a1637.png
Figura 4:
http://cursdeguvernare.ro/wp-content/uploads/2015/03/f7.png
Figura 5:
https://inhabitat.com/infographic-are-you-living-in-an-age-friendly-city/
Figura 6:
https://news.stanford.edu/2016/09/08/older-people-offer-resource-children-
need-stanford-report-says/
Figura 7, 8, 9, 10:
http://longevity3.stanford.edu/hidden-in-plain-sight-how-intergenerational-
relationships-can-transform-our-future/
Figura 11:
http://www.moddb.com/mods/the-peloponnesian-wars/images/the-spartan-
gerousia
Figura 12:
https://ro.wikipedia.org/wiki/H%C3%B4tel_des_Invalides
Figura 13:
Neufert, Ernst, Manualul arhitectului, Editura Alutus, Miercurea Ciuc, 2004
Figura 14, 16, 17:
http://ounodesign.com/2009/05/02/how-rooms-and-architecture-affect-mood-
and-creativity/

57
Figura 15:
http://blackeiffel.blogspot.ro/2011/04/norweigan-architecture-in-nature.html
Figura 18, 19, 20, 21, 22:
https://www.architonic.com/en/project/l-m-sievanen-architects-ltd-welfare-
centre-onni/5100622
Figura 23, 24, 25, 26:
https://www.bararch.com/work/international/project/tsukaguchi
Figura 27, 28, 29, 30:
https://www.dbarchitect.com/project_detail/42/Mabuhay%20Court.html
Figura 31:
http://patrimoniu.sibiu.ro/cladiri/azilului/472
Figura coperta:
http://2014-2015.nclurbandesign.org/community/understanding-cohousing-and-
design-a-cohousing-for-old-people/
Figuri 32, 33, 34:
proiect propriu

58