Sunteți pe pagina 1din 4

5461/201319-07-2013

Drept de retentieOficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bihor

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX


ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU
Ședința publică de la 19.07.2013
SENTINTA CIVILA NR.5461
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: BUDEI C______ O___
GREFIER: G___ A____

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant M__ M______ și pe pârât U______ F_____, pârât
U______ F_____ cu domiciliul ales, având ca obiect drept de retenție.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 02.07.2013, fiind consemnate in încheierea de sedinta
de la acea data, ce face parte integranta din prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a
amanat pronuntarea la data de 09.07.2013, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat
pronuntarea la data de 16.07.2013, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat
pronuntarea la aceasta data, cand in aceeasi compunere a retinut urmatoarele.

I N S T A N ȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXXX la data de 24.03.2011,
reclamanta M__ M______ l-a chemat în judecată pe pârâtul U______ F_____, pentru ca instanța, prin
hotărârea pe care o va pronunța, să dispună instituirea unui drept de retentie asupra imobilului situat în com.
1 Decembrie, ____________________. 23, _________________________________________, imobil
proprietatea pârâtului până la achitarea îmbunătătirilor aduse imobilului de către reclamantă si a cheltuielilor
de înmormântare, pomeni, parastase, în cuantum de 5.000 euro, obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000
euro.
În motivare, reclamanta a arătat că din februarie 1993 a locuit cu chirie împreună cu defuncta U______
M______, care având o pensie de 168 lei a fost nevoită să-si ia un chirias. De-a lungul timpului reclamanta a
avut grijă de defunctă si din cauza situatiei financiare precare a defunctei imobilul în care locuiau s-a
degradat motiv pentru care pentru a avea un trai decent defuncta si reclamanta, aceasta din urmă a montat
termopane la geamuri, azugrăvit, a refăcut instalatia electrică si sanitară pe cheltuiala sa.
Întrucât pârâtul, fiul defunctei, nu a venit si nu s-a interesat de mama sa, reclamanta a fost cea care s-a
ocupat de înmormântarea acesteia si respectarea traditiilor crestinesti.
După decesul mamei pârâtului, reclamanta a continuat să locuiască în imobil neputând lăsa apartamentul
fără a avea cineva grijă de el atâta timp cât fiul defunctei nu se prezentase.
1
După ce pârâtul s-a prezentat reclamanta a încercat să aibă un dialog în vederea restituirii tuturor
cheltuielilor însă acesta a refuzat orice discutie.
Se mai precizează că reclamanta a plătit impozitele îngrijindu-se de imobil ca un adevărat proprietar.
În drept au fost invocate dispozitiile codului civil si ale codului de procedură civilă.
În dovedire s-au solicitat proba cu înscrisuri, martori, expertiză, interogatoriu.
La data de 22.06.2011 reclamanta si-a precizat valoarea pretentiilor respectiv 11.625 lei, reprezentând
cheltuieli de înmormântare si pomeni, si 9.000 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătătirilor efectuate
(termopane, instantlatie apă, sanitară, instalatie electrică, zugrăvit).
Actiunea a fost legal timbrată.
Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea actiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la
plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 08.05.2012 instanta a dispus conexarea la acest dosar a dosarului nr.
XXXXXXXXXXXXXX, înregistrat pe rolul acestei instanta la data de 06.05.2011 prin care reclamantul
U______ F_____ a chemat în judecată pe pârâta M__ M______ solicitând evacuarea acesteia din imobilul
situat în com. 1 Decembrie, ____________________. 23, ______________, parter, _________________, cu
cheltuieli de judecată.
În motivare reclamantul a arătat că este singurul mostenitor al defunctei U______ M______, iar pârâta desi
nu are nici un titlu locativ continuă să locuiască în acest imobil si refuză să-l elibereze.
În drept actiunea nu a fost motivată.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri si orice alte probe.
La data de 20.09.2011 reclamantul si-a modificat actiunea în sensul că a solicitat si obligarea pârâtei la plata
contravalorii lipsei de folosintă a imobilului, respectiv 18.000 lei.
Actiunea a fost legal timbrată.
Pârâta a formulat întâmpinare la cererea modificatoare solicitând respingerea pretentiilor reclamantului în
conditiile în care nu a refuzat să elibereze apartamentul însă l-a rugat de reclamant să-i achite cheltuielile cu
înmormântarea si îmbunătătirile efectuate.

În temeiul art. 167 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru ambele părti administrarea probelor cu înscrisuri,
testimoniale si expertiză tehnică evaluatorie, iar pentru pârâtul din actiunea principală si proba cu
interogatoriul reclamantei, considerându-le pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Pârâtul U______ F_____ (reclamant în dosarul conexat) este proprietarul apartamentului situat în com. 1
Decembrie, ____________________. 23, ______________, parter, _________________, după cum rezultă
din certificatul de mostenitor nr. 38/22.03.2011, eliberat de BNP M_____ V_____ si M_____ S_____
C____ în urma dezbaterii succesiunii defunctei U______ M______, decedată la data de 01.06.2007.
Reclamanta M__ M______ (pârâtă în dosarul conexat) locuieste în imobilul proprietatea pârâtului-
reclamant, după cum rezultă din sustinerile necontestate ale ambelor părti, si nu a făcut dovada existenței
vreunui titlu locativ care să îi confere dreptul de folosință asupra imobilului.
Potrivit art. 480 (art. 555) C.civ., proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de
un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.
2
Printre prerogativele dreptului de proprietate se numără și dreptul de folosință, respectiv dreptul de a se
folosi în exclusivitate, după bunul său plac, de imobilul aflat în proprietatea sa.
Din probele administrate în cauză rezultă că pârâtul-reclamant, titular al dreptului de proprietate asupra
imobilului, nu poate exercita nestingherii dreptul de folosință asupra acestuia, deoarece reclamanta-pârâtă
ocupă acest spațiu fără a deține un titlu locativ legal și fără a beneficia de consimțământul reclamantului de
a folosi imobilul, din formularea prezentei acțiuni rezultând voința reclamantului sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, având în vedere că reclamanta-pârâtă nu a făcut dovada faptului că ocupă
imobilul în baza unui titlu de folosință, instanța apreciază că pretențiile pârâtului-reclamant sunt întemeiate,
astfel încât va dispune evacuarea acesteia din imobilul proprietatea reclamantului – apartament nr. 2 din
com. 1 Decembrie, ____________________. 23, ___________________________. I____.
În ce priveste capătul de cerere vizând obligarea reclamantei-pârâte la plata contravalorii lipsei de folosintă,
instanta retine că sunt îndeplinite cerintele art.998-999 C.civil care antrenează răspunderea civilă delictuală,
atât sub aspectul faptei ilicite, al prejudiciului si al legăturii de cauzalitate dintre acestea, cât si cu privire la
vinovătia reclamantei-pârâte în săvârsirea faptei ilicite cauzatoare de pagubă. Astfel, prin ocuparea
apartamentului în cauză pentru care reclamanta-pârâtă cunostea ca nu detine niciun titlu, prin refuzul de a
lăsa în deplină posesie apartamentul proprietatea pârâtului-reclamant, aceasta a creat un prejudiciu pârâtului-
reclamant, constând în lipsa de folosintă a apartamentului, în perioada 05.05.2008 până la zi.
După cum rezultă din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert E_____ M_______ R_____
contravaloarea lipsei de folosintă a apartamentului a fost calculată în functie de nivelul chiriei lunare
practicate pe piata liberă pentru imobile similare celui în discutie, fiind stabilită la suma de 191 lei/lună.
La stabilirea contravalorii lipsei de folosintă instanta va avea în vedere perioada cuprinsă între 05.05.2008
(trei ani anteriori formulării cererii) până la zi, rezultând o sumă de 11.460 lei.
În ce priveste cererea reclamantei-pârâte de obligare a pârâtului-reclamant la plata sumei de xxxxx lei,
reprezentând contravaloare cheltuieli de înmormântare si parastase, respectiv a sumei de 9.000 lei,
reprezentând contravaloare îmbunătătiri, de instituire a unui drept de retentie, instanta retine că este
întemeiată în parte pentru următoarele considerente:
In privinta lucrărilor de îmbunătătire aduse imobilului situat in com. 1 Decembrie, ____________________.
23, _________________________________________, proprietatea pârâtului-reclamant, instanta retine că
lucrările indicate de expertul tehnic au fost retinute de acesta doar în baza sustinerilor reclamantei-pârâte,
sustineri care nu coroborate cu alte mijloace de probă care să conducă instanta la concluzia că respectivele
îmbunătătiri au fost efectuate exclusiv de reclamantă, să stabilească data efectuării acestora. D___ pentru
montarea geamurilor tip termopan instanta retine că reclamanta a făcut dovada achitării contravalorii
acestora, valoarea lor ridicându-se la suma de 1.736 lei (conform raportului de expertiză).
În privinta cheltuielilor de înmormântare si a celor efectuate cu parastasele pentru pomenirea defunctei
U______ M______ instanta constată că reclamanta-pârâtă nu a depus înscrisuri constatatoare ale sumelor
cheltuite, declaratia martorei G____ M____ neputând fi retinută de instantă în măsura în care nu se
coroborează cu alte probe.
Dreptul de retenție este un drept real imperfect, care conferă debitorului obligației de predare a unui bun o
detenție precară, eminamente temporară, asupra bunului respectiv, pentru garantarea obligației de plată a
contravalorii cheltuielilor cu bunul, ce incumbă creditorului obligației de predare.
Conditiile recunoasterii sau instituirii dreptului de retentie sunt: creanta creditorului sa fie certa, lichida si
exigibila, dreptul de retentie, sa fie invocat fata de proprietarul exclusiv si actual al bunului respectiv, între
lucru si creanta sa existe o conexiune contractuala sau extracontractuala.
Insă ceea ce este esențial spre a putea fi invocat dreptul de retenție este aceea ca datoria pe care deținătorul
lucrului o pretinde de la creditorul restituirii să se afle în conexiune, să aibă legătură cu lucrul, să fie
prilejuită de acesta, să fie deci un debitum cum re iunctum.

3
Retinând că pârâtul-reclamant datorează reclamantei-pârâte suma de 1.736 lei, stabilită de instantă ca fiind
contravaloarea îmbunătătirilor aduse imobilului proprietatea pârâtului-reclamant, dar si faptul că la rândul
său reclamanta-pârâtă datorează acestuia suma de 11.460 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosintă,
instanta apreciază că nu sunt întrunite conditiile instituirii unui drept de retentie asupra imobilului în cauză.
Pentru aceste considerente, instanta va admite în parte actiunea obligând pârâtul-reclamant să plătească
reclamantei-pârâte suma de 1.736 lei, reprezentând contravaloare îmbunătătiri, respingând restul pretentiilor
si instituirea unui drept de retentie ca neîntemeiate, va admite în parte actiunea conexă modificată, va
dispune evacuarea pârâtei din imobilul proprietatea reclamantului – apartament nr. 2 din com. 1 Decembrie,
____________________. 23, ______________, parter, jud. I____, va obliga pârâta la plata către reclamant a
sumei de 11.460 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosintă imobil pentru perioada 05.05.2008 până la
zi.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.309 lei, cu titlu de
cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat si taxa de timbru aferentă pretentiilor admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE


ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite în parte acțiunea privind pe reclamant M__ M______, domiciliata in sat Copaceni,
_________________.55, jud. I____ și pe pârât U______ F_____, domiciliat in Bucuresti,
_____________________, sector 3 si cu domiciliul ales in oras Voluntari, _________________, jud. I____.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1736 lei, reprezentând contravaloare îmbunătățiri aduse
imobilului situat în com. 1 Decembrie, _____________________. 23, ______________,
_________________.
Respinge restul pretențiilor și instituirea dreptului de retenție ca neîntemeiate. Admite în parte acțiunea
conexă modificată.
Dispune evacuarea pârâtei din imobilul situat în com. 1 Decembrie, _____________________. 23,
______________, _________________.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de xxxxx lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a
imobilului de la data de 06.05.2008 la zi.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.309 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.07.2013.

PREȘEDINTE GREFIER
Jud. Budei C______ O___ G___ A____

S-ar putea să vă placă și