1

Micșorarea schimbului de căldură. Izolații termice

Diminuarea fluxului de căldură global poate fi asigurata prin mărirea uneia din rezistentele termice
sau prin reducerea suprafețelor de schimb (dificil de realizat). Micșorarea coeficientului de schimb de
căldură prin convecție este de asemenea dificil de realizat, presupunând reducerea vitezei fluidelor aflate in
contact cu suprafața corpului solid care le separa, viteza impusa de procesul tehnologic. Valoarea acestei
rezistente termice, fiind mult inferioara celorlalte, nu contribuie mult la limitarea pierderilor de căldură.
In cazul rezistentei termice superficiale radiante, scopul urmărit poate fi atins prin micșorarea
coeficienților de radiație, fie folosind vopsele antiradiante, fie prin ecrane.
Pentru mărirea rezistentei termice conductive a peretelui separator, trebuie avute in vedere doua
aspecte:
- alegerea corecta a materialului termoizolator, cu valori cat mai coborâte ale conductivitaților
termice (vata de sticla, spuma poliuretanică);
- amplasarea corecta a straturilor si determinarea corespunzătoare a grosimii izolației.

Intensificarea schimbului de căldură

Unele procese industriale necesita un schimb de căldură intens intre fluidele separate prin pereți.
Materialele din care sunt realizați pereții despărțitori sunt de o rezistenta termica si conductivitate data, ne
mai putându-se interveni asupra caracteristicilor lor. De aceea modificările ce pot fi aduse sunt doar asupra
rezistentelor termice de convecție de forma 1/αi·Si sau 1/αe·Se. Întrucât coeficienții de schimb de căldură
prin convecție αi si αe sunt impuși de natura fluidelor, de regimul de curgere si de regimul termic al acestora,
rezulta ca măsura ce se impune este mărirea uneia din suprafețele pereților.
In general αe << αi, ceea ce înseamnă ca suprafața ce trebuie mărită este suprafața exterioara a
peretelui despărțitor, de obicei prin nervurare.
Obs: Aceasta mărire a suprafeței se realizează numai in cazul in care rezistentele termice se egalează,
depășirea acestei valori nefiind eficienta:
1 1
≅
𝛼𝑖 ∙ 𝑆𝑖 𝛼𝑒 ∙ 𝑆𝑒
Nervurile, turnate odată cu pereții sau fixate pe aceștia, pot fi sub diferite forme (de ex. aripioare).
Aripioarele sunt utilizate la radiatoarele vehiculelor și pentru răcirea montajelor electronice. Ele
permit creșterea schimbului termic între un corp solid și mediul exterior.

O alta metoda de intensificare a schimbului de căldură este micșorarea rezistențelor termice

conductive, (δp/λp) – ea se realizează prin reducerea grosimii peretelui despărțitor și folosirea unor
materiale cu conductivităţi termice ridicate (limitată din considerente economice şi de rezistenţa mecanică
şi chimică impusă peretelui). Reducerea rezistenţei termice a depunerilor implică prevenirea formării
depunerilor printr-o corectă proiectare şi funcţionare a instalaţiilor, dar şi prin curăţirea periodică a
suprafeţei de schimb de căldură.
Alte metode ce vizează intensificarea transferului de căldură pot fi:
- crearea de turbulențe artificiale în masa de fluid;
- modificarea direcției de curgere a unuia din fluide.

Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică si Informatică Aplicată din Iaşi

Titular curs: Şef lucrări dr.ing. Răzvan Beniugă
2

SCHIMBĂTOARE DE CĂLDURĂ

Clasificarea schimbătoarelor de căldură

Schimbătorul de căldură este aparatul care realizează transferul de căldură între diferite medii şi în
diferite procese. Ele se clasifică după mai multe criterii, ținând seama de principiile funcționale,
constructive şi mixte.
După modul de transmitere a căldurii, schimbătoarele de căldură se pot împărți în trei mari grupe:
- schimbătoare de căldură cu schimb prin suprafaţă, la care transferul de căldură de la agentul termic
primar la cel secundar se realizează prin intermediul unui perete despărţitor cu conductivitate
termică ridicată; ţinând seama că procesul de recuperare a căldurii cedate de agentul termic primar
este continuu, aceste schimbătoare de căldură se mai numesc şi recuperative;
- schimbătoare de căldură regenerative, la care agenţii termici trec succesiv prin aparat; în prima
perioadă, în care agentul termic primar trece prin schimbător, se realizează o încălzire a umpluturii
acestuia (umplutură metalică sau ceramică); în a doua perioadă, când agentul termic secundar
străbate schimbătorul de căldură, se realizează preluarea cantității de căldură acumulată de
materialul de umplutură în prima perioadă a ciclului;
- schimbătoare de căldură cu amestec, la care transferul de căldură se realizează prin amestecarea
celor doi agenți.

După regimul de lucru, schimbătoarele de căldură pot fi:

- schimbătoare cu funcționare continua; acestea se afla in regim termic staționar, astfel ca, in orice
moment, intr-un punct oarecare al aparatului, temperatura este funcție numai de poziția punctului
considerat si nu depinde de timp;
- schimbătoare cu funcționare intermitenta; acestea se afla in regim termic nestaționar, temperatura
fiind funcție atât de poziție cat si de momentul de timp considerat.

După transformările fizice sau chimice ale agenților termici în procesul de schimb de căldură:
- schimbătoare de căldură fără schimbarea stării de agregare a agenților termici la trecerea prin
aparat;
- schimbătoare de căldură cu schimbarea stării de agregare a unuia sau ambilor agenți termici la
trecerea prin aparat;
- schimbătoare de căldură în care agenții termici suferă transformări chimice la trecerea prin
aparat.

După direcția de curgere a agenților termici:

- schimbătoare de căldură în echicurent, în care ambii agenți termici curg în aceeași direcție și
același sens;

- schimbătoare de căldură în contracurent, în care agenții termici au aceeași direcție dar sensuri
opuse de curgere;

- schimbătoare de căldură în curent încrucișat, în care unul din agenții termici curge perpendicular
pe direcția de curgere a celuilalt;

Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică si Informatică Aplicată din Iaşi

Titular curs: Şef lucrări dr.ing. Răzvan Beniugă
3

- schimbătoare de căldură cu curgere mixta, în care unul din agenții termici își schimbă de mai multe
ori direcţia şi sensul de curgere faţă de celălalt agent.

După numărul de treceri ale agentului termic, se deosebesc:

- schimbătoare de căldură cu o singură trecere;
- schimbătoare de căldură cu mai multe treceri, în care unul sau ambii agenți termici sunt obligați,
prin pereți longitudinali sau transversali față de axa geometrică a aparatului să-şi schimbe succesiv
sensul de mișcare.
După materialul de construcție folosit:
- schimbătoare de căldură metalice;
- schimbătoare de căldură nemetalice (ceramice, sticla, grafit, material plastice).
După poziţia aparatului:
- schimbătoare de căldură verticale;
- schimbătoare de căldură orizontale.
După modul de preluare a dilatărilor termice:
- schimbătoare de căldură rigide;
- schimbătoare de căldură elastice;
- schimbătoare de căldură semi elastice.
După configurația suprafeței de schimb de căldură:
- schimbătoare de căldură cu țevi și manta sau tubulare
- schimbătoare de căldură cu plăci.

Calculul termic al schimbătoarelor de căldură

Calculul termic al schimbătoarelor de căldură se bazează pe doua ecuații si anume:
- ecuația de bilanț termic pe aparat (schimbător de căldură)
𝑄
𝑄1 = 𝑄2 + 𝑄𝑝 = 𝜂2 (3.1)
𝑟

𝑄1 = 𝑚1 ∙ 𝑐𝑝1 ∙ (𝑡1, − 𝑡1,, ) = 𝑚1 ∙ (𝑖1, − 𝑖1,, ) = 𝐶1 ∙ (𝑡1, − 𝑡1,, ) = 𝐶1 ∙ ∆𝑡1

𝑄2 = 𝑚2 ∙ 𝑐𝑝2 ∙ (𝑡2,, − 𝑡2, ) = 𝑚2 ∙ (𝑖2,, − 𝑖2, ) = 𝐶2 ∙ (𝑡2,, − 𝑡2, ) = 𝐶2 ∙ ∆𝑡2
𝐶1 = 𝑚1 ∙ 𝑐𝑝1 ; ∆𝑡1 = 𝑡1, − 𝑡1,,
𝐶2 = 𝑚2 ∙ 𝑐𝑝2 ; ∆𝑡2 = 𝑡2,, − 𝑡2,

Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică si Informatică Aplicată din Iaşi

Titular curs: Şef lucrări dr.ing. Răzvan Beniugă
4

Q1, Q2 – fluxul termic cedat de agentul termic primar, respectiv primit de agentul termic secundar [W];
Qp – fluxul termic pierdut in mediul ambiant [W];
𝜂𝑟 – coeficient de reținere a căldurii in aparat;
m1, m2 – debitul masic al agentului primar, respectiv secundar [kg/s];
𝑐𝑝1 , 𝑐𝑝2 – căldura specifica la presiune constanta a agentului termic primar, respectiv secundar [J/kg·grd];
Acestea se considera constante de-a lungul curgerii fluidelor prin aparat, in calcule folosindu-se valorile lor
medii.
C1, C2 – capacitatea termica a agentului primar si secundar [W/grd];
𝑡1, , 𝑡1,, - temperatura agentului primar la intrarea respectiv ieșirea din aparat [°C];
𝑡2, , 𝑡2,, - temperatura agentului secundar la intrarea respectiv ieșirea din aparat [°C];
Δt1, Δt2 – variația temperaturii agentului primar respectiv secundar [°C;K];
𝑖1, , 𝑖1,, - entalpia agentului primar la intrarea-ieșirea din aparat [J/kg];
𝑖2, , 𝑖2,, - entalpia agentului secundar la intrarea-ieșirea din aparat [J/kg].

- ecuația de transmitere a căldurii – exprima sarcina sau fluxul termic al aparatului:

𝑄 = 𝑘 ∙ 𝑆 ∙ ∆𝑡𝑚𝑒𝑑 [W] (3.2)
, unde 𝑘 – coeficientul global de schimb de căldură pe suprafață – constant pe întreaga suprafață de schimb
de căldură a aparatului [W/m2·grd];
𝑆 – aria suprafeței de schimb de căldură a aparatului [m2];
∆𝑡𝑚𝑒𝑑 – diferența medie de temp a agenților termici (variația medie logaritmica de temperatura) [°C]:
∆𝑡𝑚𝑎𝑥 −∆𝑡𝑚𝑖𝑛
∆𝑡𝑚𝑒𝑑 = ∆𝑡 (3.3)
𝑙𝑛 𝑚𝑎𝑥
∆𝑡𝑚𝑖𝑛

În general, diferența medie de temperatură între cei doi agenți termici variază în lungul suprafeței
de schimb de căldură. Diferența medie de temperatură, ∆𝑡𝑚𝑒𝑑 , se determină în mod diferit pentru aparatele
cu schemă de curgere paralelă (echicurent și contracurent) și pentru aparatele cu schemă de curgere
neparalelă (curent încrucișat și curent mixt).
Diferența medie de temperatură pentru aparatele cu schemă de curgere echicurent şi contracurent

∆𝑡𝑚𝑎𝑥 = ∆𝑡𝐼 = 𝑡1, − 𝑡2, - diferența maxima de temperatura

dintre cele doua fluide;
∆𝑡𝑚𝑖𝑛 = ∆𝑡𝐼𝐼 = 𝑡1,, − 𝑡2,, - diferența minima de temperatura
dintre cele doua fluide.

Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică si Informatică Aplicată din Iaşi

Titular curs: Şef lucrări dr.ing. Răzvan Beniugă
5

∆𝑡𝑚𝑎𝑥 = ∆𝑡𝐼𝐼 = 𝑡1,, − 𝑡2, - diferenta maxima de temperatura

dintre cele doua fluide;
∆𝑡𝑚𝑖𝑛 = ∆𝑡𝐼 = 𝑡1, − 𝑡2,, - diferenta minima de temperatura
dintre cele doua fluide.

∆𝑡𝑚𝑎𝑥
Pentru cazurile când ∆𝑡𝑚𝑖𝑛
< 2 , in calcule mai putin pretentioase, diferenta de temperatura medie
logaritmica se inlocuieste cu media aritmetica a celor doua diferente de temperatura:
∆𝑡𝑚𝑎𝑥 +∆𝑡𝑚𝑖𝑛
∆𝑡𝑚𝑒𝑑 = 2
(3.4)

Din ecuația de transmitere a căldurii 𝑄 = 𝑘 ∙ 𝑆 ∙ ∆𝑡𝑚𝑒𝑑 , se poate determina marimea suprafetei de schimb
S, cand se cunosc sarcina termica, diferenta de temperatura medie logaritmica si coeficientul global de
schimb de căldură. Aceasta relație este valabila pentru schimbătoarele de căldură cu pereți plani sau cu
pereți cilindrici, daca diametrul exterior al tuburilor este mai mic decât dublul diametrului interior (𝑑𝑒 <
2 ∙ 𝑑𝑖 ). In cazul cand 𝑑𝑒 > 2 ∙ 𝑑𝑖 , relația se scrie sub forma:
𝑄 = 𝑘 , ∙ 𝐿 ∙ ∆𝑡𝑚𝑒𝑑 (3.5)
,
, unde 𝑘 - coeficientul global raportat la lungime [W/m·grd]. Si atunci de determina lungimea L a tuburilor
care formează suprafața de schimb.
Indiferent de relația folosita pentru determinarea suprafeței de schimb, este necesara cunoașterea
sau calcularea coeficientului global de transmisie a căldurii 𝑘 sau 𝑘 , .
In cazul schimbătoarelor cu pereți plani, in regim termic staționar, considerând ca schimbul de
căldură se face numai după direcția normala la perete, coeficientul global se poate calcula cu relația:
𝑛
1 1 𝛿𝑖 1
= +∑ +
𝑘 𝛼1 𝜆𝑖 𝛼2
𝑖=1
(3.6)
, unde α1 – coeficientul de schimb superficial, de la agentul primar la
suprafata de schimb [W/m2·grd];
α2 – coeficientul de schimb superficial, de la suprafata de schimb la
agentul secundar [W/m2·grd];
𝜆𝑖 – coeficientul de conductivitate termica a materialului stratului i al
peretelui [W/m·grd];
𝛿𝑖 – grosimea stratului i [m].

Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică si Informatică Aplicată din Iaşi

Titular curs: Şef lucrări dr.ing. Răzvan Beniugă
6

Coeficientul de schimb superficial α, se compune din coeficientul de transmisie a căldurii prin

convecție, αc, determinat cu relații criteriale funcție de tipul curgerii si dintr-un coeficient echivalent de
transmisie a căldurii prin radiație, αr, care este funcție de temperatura agentului si a peretelui; in majoritatea
cazurilor, căldura transmisa prin radiație deține o cota mica din total, si, ca urmare, poate fi neglijata,
considerându-se numai transmisia prin convecție termica.
Relația (3.6) exprima cazul unui perete despărțitor format din mai multe straturi; deși contactul dintre
straturi nu este perfect, existând interstiții unde transmisia căldurii se face si prin convecție, pentru
simplificare, se poate admite ca transmisia căldurii intre straturile peretelui se realizează numai prin
conducție termica.
In cazul schimbătoarelor cu pereți cilindrici, coeficientul global de transmisie a căldurii se poate
calcula cu relația (3.7):
1
𝑘, =
1 1 𝑑 1
+ ∑𝑛𝑖=1 𝑙𝑛 𝑖+1 +
𝜋 ∙ 𝑑1 ∙ 𝛼1 2 ∙ 𝜋 ∙ 𝜆𝑖 𝑑𝑖 𝜋 ∙ 𝑑𝑛+1 ∙ 𝛼2
(3.7)
Relațiile (3.6) si (3.7) sunt valabile pentru schimbătoarele de
căldură parcurse de fluide cu vâscozitate mica, la care se
poate admite, cu o aproximație suficient de buna, ca, de-a
lungul suprafeței de schimb, coeficientul global de
transmisie a căldurii este constant.
In cazul când cel puțin unul din fluide are o
vâscozitate ridicata, se considera o variație liniara a
coeficientului global de transmisie a căldurii cu diferența de
temperatura:
𝑘 = 𝑎 + 𝑏 ∙ ∆𝑡 (3.8)
, unde a si b sunt constante specifice fluidelor;
𝑘1 = 𝑎 + 𝑏 ∙ ∆𝑡1 si 𝑘2 = 𝑎 + 𝑏 ∙ ∆𝑡2 sunt coeficienți globali
de schimb de căldură la intrarea respectiv ieșirea aparatului.
𝑘2 ∙ ∆𝑡1 − 𝑘1 ∙ ∆𝑡2
𝑄=
𝑘 ∙ ∆𝑡1
𝑙𝑛 2
𝑘1 ∙ ∆𝑡2
(3.9)
Relațiile (3.2), (3.5) si (3.9) reprezintă ecuațiile fundamentale pentru dimensionarea schimbătoarelor de
căldură. Rezolvarea practica a problemei întâmpină unele dificultăți legate de faptul ca atât coeficienții de
transmisie a căldurii prin convecție, cat si cei prin conducție, depind de temperatura peretelui care, in
general, este necunoscuta. Problema se rezolva prin calcule iterative, admițându-se anumite valori pentru
temperatura peretelui, valori care se verifica prin calcule; procedeul este convergent, astfel ca, după câteva
iterații, se determina temperatura reala cu o eroare suficient de mica.
In situațiile când secțiunea de trecere pentru unul din agenți nu este circulara, in calcule se folosește
diametrul hidraulic echivalent, calculat ca raportul dintre aria secțiunii de trecere, înmulțită cu 4 si
4∙𝑆
perimetrul udat. 𝑑ℎ =
𝑃

Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică si Informatică Aplicată din Iaşi

Titular curs: Şef lucrări dr.ing. Răzvan Beniugă