Bioterorismul este eliberarea deliberată de virusuri, bacterii, toxine sau alți agenți daunatoari folosiți

pentru a produce boli sau moartea oamenilor, animalelor sau plantelor. Acești agenți sunt de obicei
găsiți în natură, dar este posibil că acestea să sufere mutații sau modificări pentru a crește
capacitatea lor de a provoca o boală, a le face rezistente la medicamentele actuale, sau pentru a
crește capacitatea lor de a se răspandi în mediul înconjurător. Agenții biologici pot fi răspândiți prin
aer, apă, sau în alimente. Teroriștii au tendința de a folosi agenți biologici, deoarece acestea sunt
extrem de dificil de detectat și nu provoacă boli decât după câteva ore sau câteva zile. Unii agenți ai
terorismului biologic, cum ar fi virusul variolei, se poate transmite de la persoană la persoană, iar
altele, cum ar fi antraxul, nu se răspândesc.
Bioterorismul este o armă atractivă, deoarece agenții biologici sunt relativ ușor și ieftin de obținut,
poate fi ușor difuzați și poate provoca frică și panică pe scară largă dincolo de daune fizice reale. Cu
toate acestea, lideri militari au aflat că, din punct de vedere militar, bioterorism are unele limitări
importante, fiind dificil să se angajeze o armă biologică într-un mod în care numai inamicul să fie
afectat, nu și forțele aliate. O armă biologică este utilă pentru teroriști, în principal că o metodă de a
crea panică în masă și la perturbarea unui stat sau țară. Cu toate acestea, tehnicieni precum Bill Joy
au avertizat în legătură cu potențialul pe care ingineria genetică ar putea să să îl capete în mâinile
bio-teroriștilor.
Au fost discutate utilizarea de agenți care nu afectează omul, dar perturbă economia. Un agent
patogen extrem de relevant în acest context, este febra aftoasă, virus care este capabil să provoce
daune economice pe scară largă și îngrijorarea opiniei publice (asemeni focarelor de febra aftoasă
2001 și 2007 în Marea Britanie), în timp ce nu are aproape nici o capacitate de a infecta oamenii.

Primele expuneri ale terorismului biologic

Terorismului biologice datează din Roma antică, atunci când materiile fecale erau aruncate în fețele
dușmanilor. Această versiune timpurie a terorismului biologic a continuat în secolul XIV în cazul
ciumei bubonice, folosită pentru infiltrarea în orașele inamice, atât că mod de insuflare fricii de
infecție a locuitorilor cât și în speranța că vor evacua locuințele. Febra aftoasă, de asemenea, a mai
fost folosită pentru a distruge apărarea celor care nu cedau atacului. Utilizarea unor asemenea arme
în această etapă a istoriei a prezentat lipsa de control pe care agresorii o aveau asupra propriilor
arme biologice. Incapacitatea de a controla dușmani care au scăpat vii din confruntări a dus la
epidemii pe scară largă lucru ce a afectat nu numai forțele inamice, dar și locuitorii regiunilor
învecinate. Din cauza utilizării acestor arme biologice, precum și din lipsa medicamentelor necesare
pentru a apară regiunile înconjurătoare, epidemia de ciumă bubonică a traversat rapid întreagă
Europa, distrugând o mare parte din populație.Victime ale terorismului biologic au devenit arme ei
înșiși. Acest lucru a fost observat dar progresele medicale nu au ajuns destul de departe pentru a
preveni consecințele utilizării armelor biologice. De-a lungul timpului, arme biologice au devenit mai
complexe. Țările au început să dezvolte arme care au fost mult mai eficace și mult mai puțin
susceptibile de a provoca infecții părților atacatoare. Îmbunătățirea semnificativă în dezvoltarea
armelor biologice a fost prima utilizare a Antraxului . Eficacitatea Antraxului a fost inițial limitată la
victimele cu doze mari. Această a devenit ulterior alegerea ideeala, deoarece era ușor de transmis ,
avea o rată ridicată a mortalității, și era ușor de obținut. De asemenea, variante ale bacteriei antrax
pot fi găsite în întreagă lume astfel este armă biologică preferată în secolul al XIX-lea. O altă
proprietate a antraxului care a ajutat la răspândirea utilizării acestuia că armă biologică este
capacitatea să slabă de a se răspândi dincolo de populația vizată, antraxul nefiind transmisibil de la
persoană la persoană.

Utilizarea armelor biologice in secolul XX[modificare | modificare

sursă]
La începerea Primul Război Mondial s-a incercercat utilizarea antraxului la animale dar acest lucru
s-a dovedit a fi ineficient. La scurt timp după începerea primului război mondial, Germania a lansat o
campanie de sabotaj biologic împotriva Statelor Unite, Rusiei, României și Franței. La acea vreme,
Anton Dilger trăia în Germania, dar în 1915 el a fost trimis în Statele Unite să transporte culturi de
morvă, o boală virulentă la cai și cătări. Dilger a înființat un laborator în casă lui din Chevy Chase,
Maryland. El a folosit hamali care lucrau la docurile din Baltimore pentru a infectă caii cu morvă în
timp ce aceștia așteaptau să fie expediați în Marea Britanie. Dilger a fost suspectat a fi agent
german, dar nu a fost niciodată arestat. Dilger în cele din urmă a fugit în Madrid, Spania, unde a
murit în timpul pandemiei de gripă din 1918. În 1916, rușii au arestat un agent german cu intenții
similare. Germania și aliații săi au infectat caii cavaleriei franceze și mulți dintre cătări și caii Rusiei
de pe Frontul de Est. Aceste acțiuni au împiedicat mișcări de trupe și artilerie, precum și convoaiele
de aprovizionare. Dezvoltarea armelor biologice americane a început în 1942. Președintele Franklin
D. Roosevelt l-a numit pe George W. Merck responsabil de crearea unor programe de dezvoltare.
Aceste programe au continuat până în 1969, atunci când prin ordin executiv președintele Richard
Nixon a închide toate programele legate de utilizarea armelor biologice de către SUA.
Președintele SUA, Richard M. Nixon a anunțat nouă să politică privind războiul biologic la o
conferință de presă în Roosevelt Room, la Casă Albă pe 25 noiembrie 1969. "Armele biologice au
consecințe masive, imprevizibile, și potențial incontrolabil", a declarat el. "Poate produce epidemii
globale și poate afecta starea de sănătate a generațiilor viitoare." El a declarat ulterior că,
recunoscând aceste pericole, Statele Unite au decis să distrugă întreagă să rezervă de agenți
biologici și pornește un program de cercetare biologică în măsuri defensive, cum ar fi vaccinurile și
detectoarele de câmp. După 1970, eforturile globale pentru a preveni dezvoltarea armelor biologice
și utilizarea acestora erau larg răspândite. La 10 august 1972, președintele Richard M. Nixon a
transmis Senatului Statelor Unite spre ratificare Convenția privind armele biologice. În transmitere, el
afirmă: „Prezint, Senatului pentru ratificare, Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii și
stocării armelor bacteriologice (biologice) și toxice, precum și privind distrugerea acestora , fiind
deschisă pentru semnare la Washington, Londra și Moscova pe 10 aprilie, 1972. Textul acestei
convenții este rezultatul a trei ani de dezbatere intensă de negociere cu Conferință Comitetului
pentru dezarmare de la Geneva a Națiunile Unite. Această prevede că părțile se angajează să nu
dezvolte, producă, stocheze sau păstreze agenți biologici sau toxine, de tipuri și în cantități care nu
au nicio justificare pentru scopuri pașnice, precum și pentru arme, echipamente și mijloace de livrare
concepute pentru utilizarea acestor agenți sau toxine în scopuri ostile sau în conflicte armate”.
În 1972 poliția din Chicago a arestat doi studenți, Allen Schwander și Stephen Pera, care a planificat
să otrăvească rețeaua de aprovizionare cu apă a orașului cu bacteria tifoidă . Schwander a fondat
un grup terorist, Rise, în timp ce Pera colectată și crescutea culturi de la spitalul unde lucra. Cei doi
bărbați au fugit în Cuba, după ce a fost eliberat pe cauțiune. Schwander a murit din cauze naturale
în 1974, în timp ce Pera s-a întors în SUA în 1975 și a fost pus pe probațiune.
Din acel moment, eforturile de a folosi arme biologice a fost mai evident, mici organizații radical
încercând să creeze teamă în ochii unor grupuri mari. Unele eforturi au fost parțial eficace în
generarea de frică, din cauza lipsei de vizibilitate asociate cu utilizarea de arme biologice moderne,
de către organizațiile mici.
10. Variola
Aceasta afectiune grava este cauzata de virusul variolei. Cea mai comuna forma a acestei boli
provoaca o rata a mortalitatii de cel putin 30 %. Semnele imbolnavirii cu variola debuteaza sub
forma unor dureri musculare urmate de febra mare si de acoperirea corpului cu basici umplute cu
lichid. Boala se transmite prin contact direct cu o persoana infestata, cu hainele sau obiectele atinse
de aceasta, sau poate fi raspandita in spatii inchise. Primul act intentionat de folosirea a variolei
drept arma biologica, dateaza din perioada colonizarii Americii de Nord de catre emigrantii englezi.
In anul 1763, la ordinul comandantului Jeffery Amherst, trupele britanice au distribuit triburilor
amerindiene din Ottawa, paturi infestate cu variola . Locuitorii originali ai Americilor nu aveau nici un
fel de imunitate naturala fata de bolile aduse de europeni. In urma infamului act de genocid etnic,
zeci de triburi de amerindieni au fost eradicate deliberat, in mai putin de doua saptamani. Centrul
national american pentru prevenirea dezastrelor clasifica variola in Categoria A a tuturor armelor
bacteriologice, datorita mortalitatii ridicate provocate de acest virus, cat si faptului ca variola poate fi
transmisa foarte usor prin intermediul aerului.

9. Antraxul
Isteria cetateanului american obisnuit a ajuns la cote maxime cu ocazia scandalurilor din toamna
anului 2001, cand o serie de plicuri pline cu antrax au infestat 22 de functionari americani, ucigand 5
dintre acestia. Plicurile in cauza contineau teribila bacterie Baccilus anthracis, cunoscuta popular
sub denumirea de antrax. Datorita ratei ridicate a mortalitatii si a rezistentei sale indelungate in
mediul ambiant, bacteria antraxului este, de asemenea, considerata o arma biologica de Categoria
A. Aceasta bacterie traieste in sol de unde ajunge sa contamineze animalele domestice precum
vitele, oile si caii. Oamenii sunt infestati cu antrax prin contactul fizic, inhalare si ingerare.
Majoritatea cazurilor de infestare sunt cu antrax cutanat, transmis prin contactul pielii cu bacteria.
Cea mai mortala forma este cea a antraxului inhalat. In cazurile de antrax inhalat, mortalitatea este
de 100% in cazurile netratate, si 75% daca pacientul a fost dus urgent la medic.

Punctul forte al acestei arme biologice este dat de longevitatea sa, bacteriile de antrax putand
rezista in pamant mai mult de 40 de ani...Primele experimente cu antrax au fost inteprinse in anul
1930 de catre armata japoneza, in incinta temutei unitati 731 din Manciuria, unde prizonierii de
razboi erau supusi infestarii. Fortele armate britanice au experimentat bombele cu antrax in 1942,
cand au infestat in cadrul unui test, mica insula Gruinard. Peste 44 ani de la acest incident, au fost
necesare peste 280 tone de formaldehida pentru decontaminarea insulei. In anul 1979, Armata
Sovietica a lansat antrax pe calea aerului in Afganistan, ucigand 66 de oameni. In prezent, Baccilus
anthracis ramane una dintre cele mai temute arme bacteriologice. Numeroase programe militare
produc inca stocuri masive de antrax pentru un eventual razboi…

8. Ebola
Perioada de incubatie este de 2-21 zile, dupa care incep simptomele: hemoragii, dureri de cap,
dureri musculare, dureri in gat, slabiciune, diaree, varsaturi. In termen de 7-16 de zile de la
declansarea bolii, are loc un sfarsit fatal in aproximativ 60-90 la suta din cazuri. Nu exista vaccin. Se
raspandeste prin contact fizic, cu o persoana contaminata.
Virusul care este responsabil de temuta febra hemoragica Ebola poate provoca, de fapt, peste 20 de
tipuri de febra hemoragica marcate prin sangerari abundente care duc intr-un final la moartea
bolnavului. Comunitatea stiintifica a intrat pentru prima oara in contact cu virusul Ebola in perioada
anilor 1970-1980, cand au fost semnalate primele cazuri in Zair si Sudan, ocazie in care au murit
sute de bastinasi. In anii care au urmat, virusul Ebola si-a consolidat titlul de cel mai mare pericol al
Africii. Denumit dupa regiunea Ebola din Congo-ul actual, unde a fost descoperit pentru prima data,
acest virus traieste, in mod normal, intr-o gazda reprezentata de un animal african, care inca nu a
fost descoperit pana in prezent. Odata prezent intr-o gazda, acest virus infesteaza orice fel de
organism viu care intra in contact cu sangele sau orice fel de secretii corporale ale gazdei
purtatoare. Odata infestat, omul repectiv simte primele semne ale Ebolei intr-un interval de timp
cuprins intre 2-21 zile. Simptomele apar sub forma de dureri de cap si musculare, senzatia de gura
uscata, urmate de voma. Intre 60-90 % dintre persoanele infestate mor dupa 16 zile, restul
oamenilor se sting in intervalul urmator de 2 saptamani. Medicina moderna nu isi poate inca explica
de ce un procent foarte mic dintre cei infestati cu Ebola supravietuiesc. De asemenea, inca nu exista
leac sau vaccin impotriva acestui virus. In ciuda eforturilor oamenilor de stiinta de a izola acest virus
in padurile africane sau in laboratoare bine pazite, o echipa de cercetatori din fostul regim sovietic a
reusit sa transforme acest virus intr-o arma. Cu toate ca initial au intampinat dificultati in cultivarea
acestui virus in conditii de laborator, in anul 1986, armata sovietica detinea deja mai multe rachete
capabile sa imprastie Ebola. Armata americana nu s-a lasat mai prejos astfel incat la mijlocul anilor
’90, detinea la randu-i arme biologice echipate cu incarcaturi de virusi Ebola.

7.Ciuma
Denumita “Moartea Neagra” in perioada Evului Mediu, temuta ciuma a decimat mai mult de jumatate
din populatia Europei in decursul secolului 14. In mod clar o arma biologica de categoria A, bacteria
ciumei, Yersinia bacterium poate declansa doua tipuri de ciuma, cea bubonica si cea
pneumatologica. Ciuma bubonica prezinta o mortalitate mult mai mare decat cea pneumetologica, si
se transmite prin muscaturile de purici si paduchi, alaturi de contactul fizic cu fluidele corporale ale
unei persoane infestate. Simptomele apar odata cu inflamarea gatului, organelor genitale si a
zonelor inghinale, urmate de febra, friguri, dureri intense de cap si epuizare generala a organismului.
Netratate in primele 24 de ore de la infestare, circa 70% din persoanele bolnave de ciuma, mor in
zilele urmatoare. In anul 1940, armata japoneza a declansat o adevarata epidemie in China, dupa ce
a bombardat orasele chinezesti cu …saci plini de purici infestati cu ciuma bubonica! In prezent,
armatele Canadei, Egiptului, Germaniei, Japoniei, Coreei de Nord, Rusiei si Statelor Unite poseda
bacterii ale ciumei bubonice, stocate in cazul unui atac biologic.
6. Tularemia
Virusul francisella tularensis se transmite de obicei de la rozatoare, iar boala se manifesta prin
simptome asemanatoare pneumoniei, urmand insuficienta respiratorie si decesul. Dureaza doua
saptamani. In 1941, in URSS au aparut 10.000 de cazuri, iar in anul urmator s-au inregistrat
100.000. Cercetatorul sovietic Ken Alibek, care a inventat si vaccinul protector, a demonstrat atunci
ca boala nu a fost un accident, ci rezultatul unui razboi biologic. Nimeni n-a putut stabili daca atacul
a fost lansat de rusi sau de germani.
Locul 5: Toxina botulinica

La 12-36 ore de la inhalarea aerului care contine toxina, apar primele simptome: vedere incetosata,
varsaturi si dificultate la inghitire. In acest moment, singura speranta este administrarea antitoxinei,
dar ea nu este todeauna la indemana. In acest caz, situatia e grava: moartea survine in 24-72 de
ore, in 70% cazuri. Aplicand antitoxina, riscul de deces scade considerabil.

Locul 4:

Piricularia oryzae este o ciuperca, aproape inofensiva pentru om, dar ea ataca vegetatia, ale carei
frunze se ofilesc si se umplu cu mii de spori de ciuperca. Acesti spori se multiplica rapid si se
raspandesc de la planta la planta, distrugand culturi intregi care constituiau baza alimentara pentru
animale si oameni. Amenintarea este indirecta, putand produce o foamete severa in zona infectata.

Locul 3: Pesta bovina

Teribila boala a ajuns pentru prima oara in Europa accidental, in secolul XIII, adusa de armatele lui
Gingis Han, care invada continentul. Pericolul este si in acest caz indirect, respectiv distruge cirezi
intregi de vite, care mor prin deshidratare, lipsind populatia de un aliment important in hrana
omului: carnea de vita.

Locul 2: Virusul nipah

Boala dureaza 6-10 zile, prezentand la inceput simptome usoare asemanatoare gripei, apoi mai
severe: encefalita sau inflamarea creierului. Pacientul simte somnolenta, dezorientare, convulsii,
coma. Moartea apare in 50 la suta din cazuri, si nu exista in prezent nici o metoda standard de
tratare sau de vaccinare.

Locul 1: Virusul himera

Ciuma, variola, antraxul pot fi tratate fiecare in parte. Pentru a face un virus netratabil, laboratoarele
mortii au conceput generatii noi de virusi, cu gene combinate de la doi sau mai multi virusi. Orice
tratament aplicat impotriva unuia din ei, nu-l va afecat pe cel de al doilea. Un astfel de atac nu a avut
loc inca nicaeiri in lume, dar laboratoarele sunt pregatite. Un semnal ar fi nimicitor.