Prin maşină, în general, se înţelege un sistem tehnic alcătuit din diferite elemente,

dintre care o parte execută mişcări determinate, prin care se realizează o anumită
transformare de energie, prestabilită calitativ şi cantitativ.
După felul transformării energiei şi destinaţie, maşinile se clasifică în două
categorii:
- maşini de forţă (generatoare şi motoare), la care energia furnizată este supusă, în
continuare, altor transformări;
- maşini de lucru, care transformă energia direct în lucru mecanic util.
Acţionarea, în general, se face cu ajutorul maşinilor de forţă, lucrul mecanic la
ieşire fiind consumat pentru transport sau prelucrare.
Maşinile-unelte fac parte din categoria maşinilor de lucru, fiind destinate generării
suprafeţelor pieselor, prelucrate printr-un proces de aşchiere, în anumite condiţii de
productivitate, precizie, calitate şi cost.
Există, totuşi, o serie de criterii de clasificare, mai mult sau mai puţin
cuprinzătoare, ca de exemplu:
 după felul operaţiei de prelucrare – strunguri, maşini de frezat, maşini de
găurit, maşini de rabotat, maşini de rectificat, maşini de broşat etc.;
 după destinaţie – maşini-unelte universale, specializate, cu destinaţie
specială;
 după gradul de automatizare – neautomate (cu comanzi manuale),
semiautomate, automate;
 după mărime – maşini-unelte mici, mijlocii, mari, grele (foarte mari).

Maşinile-unelte, indiferent de destinaţia lor, au o structură generală

comună, principalele componente fiind:
 Batiul, reprezintă piesa de bază pe care se montează celelalte
subansambluri fixe şi mobile ale maşinii, instalaţia de comandă şi
instalaţiile auxiliare.
 Sistemul de acţionare - este alcătuit motoare electrice şi lanţuri
cinematice, care transmit şi transformă mişcarea la organele de lucru ale
maşinii. Mişcările prin care se realizează nemijlocit procesul de aşchiere
sunt mişcări generatoare, iar cele prin care se asigură anumite condiţii
pentru desfăşurarea procesului de aşchiere, se numesc auxiliare.
 Sistemul de lucru – este format din totalitatea elementelor ce servesc la
poziţionarea şi fixarea sculelor aşchietoare şi semifabricatelor supuse prelucrării
prin aşchiere (cărucioare, mese, sănii, platouri, dispozitive de
prindere ş.a.).
 Sistemul de comandă – conţine totalitatea elementelor şi circuitelor prin
care se controlează modul de funcţionare a maşinii-unelte. Sistemul de
comandă serveşte la ordonarea funcţionării organelor de lucru, conform
cerinţelor procesului tehnologic de prelucrare.
 Instalaţiile auxiliare – îndeplinesc roluri secundare în exploatarea
maşinii-unelte, dar care, în majoritatea cazurilor, sunt esenţiale în
funcţionarea maşinii (instalaţia de ungere, instalaţia de alimentare cu
lichid de răcire-ungere a sculei, instalaţia de iluminare, sistemele de
protecţie etc.).
In timpul functionarii masinilor, utilajelor si instalatiilor are loc o uzare
neântrerupta a suprafetelor in frecare ale diferitelor organe de masini din
componenta acestora.
Din aceasta cauza, se modifica jocurile initiale din asamblari, forma, di-
mensiunile, precum si starea suprafetelor. La o anumita valoare a acestor
modificari apare o inrautatire brusca a insusirilor de exploatare ale anumitor
mecanisme sau ale intregii masini-unelte, fapt care determina necesitatea
raparatiei.
Repararea si intretinerea intre reparatii a masinilor, uitlajelor si instalatiilor
necesita cheltuieli importante. In plus, la lucrarile de reparatii participa un numeros
personal muncitor cu inalta calificare. Depistarea din timp si eliminarea cauzelor
care provoaca iesirea prematura din uz a organelor de masini au rezultate
economice im-portante:
 micsoreaza opririle neproductive ;
 maresc perioada dintre reparatii ;
 reduce cheltuielile pentru efectuarea acestora, eliberand in acelasi timp,
pentru alte lucrari, un mare numar de muncitori calificati.
Cauza principala a deteriorarii sau iesirii din uz a pieselor masinilor, utilajelor si
instalatiilor este uzarea suprafetelor aflate in frecare. Marimea uzarii in unitatea de
timp si caracterul acesteia depind de proprietatile fizico-mecanice si chimice ale
stra-turilor superficiale ale metalului din acre sunt confectionate piesele, de viteza
relati-va de deplasare a suprafetelor acestora, de presiunea de contact dintre ele,
precum si de unii factori externi, ca de pilda: lubrifierea, acoperirea cu impuritati si
calitatea prelucrarii suprafetelor respective.
Adeseori, distrugerea suprafetelor incepe in urma strivirii lor, care se produce atit
in procesul de frecare cit si in cazul lipsei unei miscari relative, precum si din ca-
uza asa-zisei oboseli a straturilor superficiale ale metalului, din cauza coroziunii
sau din alte cauze.
In cazul interactiunii suprafetelor in contact fara deplasare relative, suprafetele se
distrug de obicei ca urmare a strivirii.Acest fapt este caracteristic pentru imbinarile
cu pana , cu caneluri, cu filet, pentru stifturile cilindrice, reazeme etc.
In cazul miscarii de rotatie , sau rectilinii alternative , distrugerea suprafetelor are
loc mai ales datorita uzarii si strivirii.
In aceste conditii functioneaza majoritatea organelor de masini, utilaje si instalatii:
lagare cu alunecare ,bucsele, discurile cuplajelor de frictiune si ale franelor,
suruburile conducatoare, batiurile, mesele, carucioarele etc.
Organele masinilor ,utilajelor si instalatiilor pot fi distruse si scoase din uz atit
datorita cauzelor aratate mai sus,cit si in urma unor defecte constructive sau a
repararii defectuoase.
Asemenea defecte sunt:
  alegerea unor materiale si a unui tratament termic care nu corespund
conditiilor de exploatare a pieselor;
 alegerea incorecta a jocurilor si a ajustajelor la locurile de contact ale
pieselor;
 utilizarea unei metode nerationale de imbinare a pieselor;
 datorita abaterii de la dimensiunile prescrise pe desen a pieselor in frecare;
 alegerea necorespunzatoare a metodei de aducere a uleiului de ungere pe
suprafete de frecare;
Intretinerea utilajului in perfecta stare si functionarea lui neantrerupta sunt de
neconceput fara un sistem bine organizat al reparatiilor.

Ghidaje si sisteme de ghidare sunt alcatuite din fortele care sunt suprafete de
contact intre partea fixa (batiu) al MU si partea mobila (sanie, unitate avans).
Rolul sistemului de ghidare e de a materializa traiectoriile generatoarelor rectilinii
sau circulare necesare generarii suprafetelor pieselor de prelucrat.

Clasificare

- forma traiectoriei: rectilinii sau circulare

- dupa profilul perpendicular pe directia de miscare:

· in A:

· in V:
  coada de randunica:

· in profil dreptunghic:

· in profil cilindric:

Ghidajele maşinilor-unelte se realizează prin combinarea a cel puţin două profile,

care pot fi :
  de acelaşi fel — numite ghidaje cu acelaşi profil;
 combinaţii de profile — numite ghidaje combinate.
Un cuplu de ghidare este format din mai multe suprafeţe active care in-deplinesc
diferite funcţii. Astfel se disting suprafeţele de conducere , care determină
traiectoria organului mobil, suprafeţele de susţinere , ce suportă greutatea
organului mobil şi suprafeţele de închidere care asigură poziţia în plan a acestuia.
In majoritatea cazurilor, suprafeţele de închidere se realizează priu intermediul
riglelor de închidere .
Ghidajele rectilinii (plane). Aceste ghidaje asigură deplasarea în ambele sen-suri
a organului mobil după o traiectorie rectilinie.
Ghidajele cilindrice. Aceste ghidaje asigură deplasarea organului mobil tot după o
traiectorie rectilinie, dar, în unele cazuri, permit şi realizarea unei mişcări os-
cilatorii, în jurul axei profilului cilindric.
In mod frecvent, aceste ghidaje se întîlnesc la maşinile-unelte de găurit radiale ,
pentru realizarea ghidării braţului pe coloana. Construcţia coloanei este astfel con-
cepută îneît permite şi rotirea braţului în jurul axei geometrice a acesteia.
Ghidajele circulare. Ele asigură realizarea traiectoriei circulare după care se
deplasează organul mobil, şi sînt utilizate în cazul maşinilor-unelte la care organele
mobile efectuează o mişcare de rotaţie în jurul unei axe verticale, cum sînt
platourile strungurilor — carusel, capetele-revolver etc. ,
La proiectarea şi asamblarea acestor ghidaje trebuie să se ţină seama de faptul că
este necesar să se asigure o mişcare circulară precisă, fără joc axial.
Pentru aceasta se prevede posibilitatea de compensare a jocurilor rezultate din uz-
ură.
Natura frecării dintre suprafeţele în contact ale organelor cuplului de ghidare
(mobil şi fix) depinde de modul în caic se realizează acest contact.
Dacă contactul este direct, frecarea este cu alunecare, iar ghidajele se numesc
ghidaje fără elemente intermediare (de alunecare).
Dacă contactul este indirect, adică între suprafeţele de ghidare ale elementului
mobil şi cele ale organului fix se află elemente intermediare de tipul corpurilor de
rostogolire, atunci frecarea este cu rostogolire, şi ghidajele se vor numi ghidaje cu
el-emente intermediare (de rostogolire).
Ghidajele de alunecare. Aceste ghidaje sînt foarte mult utilizate în construcţia de
maşini-unelte. Ele pot fi de două feluri: ghidaje dintr-o bucată (cu organul fix sau
mobil) şi ghidaje aplicate (pe organul fix sau mobil).
Ghidajele dintr-o bucată fac corp comun cu batiul maşinii- unelte sau cu organul
mobil, ceea ce presupune utilizarea unui singur material, comun, pentru
confecţionarea acestora.
Ghidajele aplicate (pe organul fix sau mobil) se confecţionează obişnuit din oţel
sau fontă de calitate superioară.
Faţă de ghidajele dintr-o bucată, ghidajele aplicate prezintă următoarele avantaje :
 durabilitate ridicată, ca urmare a folosirii materialelor cu calităţi superioare ;
 posibilitate de prelucrare şi înlocuire mai uşoară în caz de uzură.
Ca dezavantaj se subliniază necesitatea efectuării unor prelucrări suplimentare
pentru fixarea acestora, scumpind în acest fel construcţia.
Ghidajele aplicate pe batiu se fixează cu şuruburi. Pentru a asigura centrarea, cit şi
descărcarea şuruburilor de eforturile transversale, îmbinarea se face, de obicei, cu
canal şi pană

Ghidajele de rostogolire. Aceste ghidaje au căpătat o răspîndire foarte mare

în ultima perioadă, datorită frecării reduse a elementelor în contact şi a micşorării
efortului necesar pentru deplasarea organului mobil.
In funcţie de traiectoria după care se deplasează organul mobil, ghidajele de
rostogolire se clasifică în : ghidaje pentru mişcare rectilinie şi ghidaje pentru
mişcare
circulară.
In general, un ghidaj de rostogolire se compune din următoarele elemente
:corpurile de rulare , care pot fi bile, role sau ace, căile de rulare , care la ghidajele
rectilinii sînt formate din bare, iar la cele circulare din inele şi colivia .
Din punctul de vedere al contactului dintre corpurile de rulare şi căile de rula-re,
ghidajele de rostogolire se împart în :
 ghidaje fără strîngerea prealabilă a corpurilor de rulare, aceasta realizîndu-se
numai datorită greutăţii proprii a organului mobil;
 ghidaje cu strîngere prealabilă, cu posibilitatea de reglare a ei prin
intermediul unor dispozitive speciale.

TIPURI CARACTERISTICE DE UZURI

Se admite ca exista patru tipuri fundamentale de uzare: adeziune, abraziune,
oboseala
si coroziune. Pe lânga acestea, mai sunt mentionate si alte forme derivate sau
particulare.
În general, în functionare, apar doua sau mai multe tipuri de uzare:
adeziuneabraziune, abraziune-coroziune, oboseala-coroziune, adeziune-abraziune-
coroziune, adeziuneabraziune-oboseala-coroziune, cum este cazul uzariii prin
ciocnire.
.
A. Uzarea prin frecare
Este cauzată atat de frecarea exterioară şi de frecarea din structura pieselor.
Defectele generate de frecarea exterioară a pieselor fac parte din grupa defectelor
de uzare ce pot fi inlăturate. Frecarea care generează defectele structurale ce
afectează durabilitatea pieselor considerate defecte ce nu pot fi inlăturate.
B. Uzarea de adeziune
Este cauzată de acţiunea simultană a componentei de natură mecanică şi a celei
cauzată de forţele moleculare sau atomice. O consecinţăa a uzării prin adeziune
este uneori griparea care apare la sarcini mari in lipsa lubrifiantului sau la
străpungerea peliculei, in urma producerii unor temperaturi locale ridicate.
Adeziunile sau microjoncţiunile puternice ce se creează nu mai pot fi forfecate şi
deplasarea relativă incetează, cupla de frecare fiind astfel blocată. Presiunea de
gripaj variază in funcţie de viteza tangenţială şi de materialele cuplei.
C.Uzarea de abraziune.
Cauza acestui proces pur mecanic este prezenţa particulelor dure abrazive in-tre
suprafeţele in contact sau de asperităţile mai dure ale uneia dintre suprafeţele in
contact.
Este uşor de recunoscut după urmele orientate pe direcţia de mişcare. Caracte-rul
nu se schimbă, indiferent dacă particulele abrazive provin din afară sau sunt con-
ţinute intr-unul din corpurile de frecare, cum ar fi de exemplu, cazul pieselor
recondi-ţionate prin metalizare, cromare, oţelizare sau sudare.
D. Uzarea prin oboseală şi imbătranirea materialelor.
Oboseala materialelor pieselor apare la piesele solicitate la sarcini armonice sau
alternante, fără să se observe urme de deformaţii remanente. Uzarea prin oboseală
se produce la frecarea de rostogolire. Pe suprafeţele de lucru ale rulmenţilor şi pe
flancurile roţilor. Oboseala materialelor produce şi degradarea pieselor, ele devin
nerecondiţionabile, deoarece se poate produce şi ruperea.
E. Uzarea prin coroziune
Coroziunea pieselor poate fi punctiformă şi intarcriatalină, care afectează rezis-
tenţa mecanică şi la oboseala a materialelor.
In cazul coroziunii mecanochimice şi tribochimice are loc acţiunea simultană a
mediului corosiv şi a solicitărilor mecanice statice ( coroziune de tensionare ) sau
pe-riodice ( de oboseală ).
La maşini procesul de uzare prin oxidare este caracteristic fusurilor de arbori şi
coroziunea de contact dintre suprafeţele