UNIVERSITATEA AUREL VLAICU ARAD

Departamentul de pregătire a personalului didactic

Oligofreno-psihopedagogia

Coordonator ştiinţific: prof. Gheorghe Schwartz

Student: Szakacs Nadina

Arad, 2010

1
 Oligofrenia

Oligofrenia este o diminuare cronică accentuată a funcţiilor psihice, de foarte

multe ori întovărăşite cu o slabă dezvoltare a organismului.
Oligofrenia însumează toate deficienţele ce ţin de retardul mintal. Retardul mintal
este funcţionarea sub medie a capacităţii intelectuale a unui individ. Retardul mintal
începe din perioada de dezvoltare şi continuă fiind o deficienţă a comportamentului
adaptiv.
Boala apare în general în familii cu risc genetic. Oligofrenia se mai numeşte şi
întârziere mintală, handicap mintal, dezabilitate mintală. Oligofrenia nu răspunde în
totalitate noţiunii de boală, în sensul clasic de proces dinamic în evoluţie cu debut,
manifestare acută, vindecare sau cronicizare.
În cazul debilităţii mintale, tulburările psihice sunt mai mici. Educaţia şi instrucţia
care li se aplică în şcoli reuşeşte să îi facă să ajungă la un anumit nivel. Sunt persoane
care se pot descurca satisfăcător în societate.
Imbecilitatea constituie un grad mai avansat de oligofrenie. Pot fi şi ei educaţi,
însă datorită deficitului de memorie şi de atenţie au mare nevoie de ajutorul colectivităţii
din care fac parte.
În cazul idioţiei, bolnavii nu mai au nici un control. Nu ştiu să vorbească, să se
hrănească, nu pot munci. Au nevoie de îngrijire şi supraveghere permanentă.
Debutul retardului mintal are loc înainte de 18 ani. Această deficienţă afectează
comunicarea cu cei din jur, buna funcţionare a întemeierii unei familii sau a funcţionării
acesteia, folosirea resurselor comunităţii, aptitudini şcolare, muncă, timp liber, sănătate şi
chiar siguranţă.
Retardul mintal uşor reprezintă o oligofrenie de gradul I reprezentând vârsta
mintală de 9-12 ani. Persoanele cu acest tip de retard mintal sunt cele mai des întâlnite, în
proporţie de 80%. Înfăţişarea acestora nu prezintă modificări, iar schimbările senzoriale
sau deficitele motrice sunt foarte greu de sesizat.

2
 Ajungând la vârsta adultă, activează cu toţii în câmpul muncii. Probleme cu care
s-ar putea confrunta ar fi rezolvarea unor probleme mai complexe. Capacităţile de limbaj
şi de comportament social sunt slab dezvoltate, însă majoritatea indivizilor care prezintă
gradul I de oligofrenie reuşesc să trăiască independenţi de alte persoane.
Retardul mintal moderat reprezintă o oligofrenie de gradul II reprezentând vârsta
mintală de 6-9 ani. Această formă de oligofrenie apare la 10% din persoanele cu retard
mintal. În general aceştia se confruntă cu probleme neurologice sau locomotorii. Aceste
persoane pot învăţa să comunice şi să se îngrijească, însă numai sub prezenţa altei
persoane.
Retardul mintal sever reprezintă o oligofrenie de gradul III reprezentând vârsta
mintală de 3-6 ani. Se regăseşte la 3% din persoanele cu retard mintal. Aceştia se
confruntă cu multe deficite cognitive, de comunicare, locomotorii. La vârsta matură au
nevoie de îngrijire specială şi de o supraveghere atentă. Deficitele de limbaj şi cele
motorii sunt foarte evidente.
Retardul mintal profund reprezintă o oligofrenie de gradul IV reprezentând vârsta
mintală sub 3 ani. Această formă de oligofrenie apare la mai puţin de 1% din persoanele
care suferă de retard mintal.
Implică multiple deficite cognitive, motorii, de comunicare. Aceste deficienţe se
observă foarte uşor încă din copilărie. Au nevoie de o îngrijire îndeaproape pentru a se
descurca cât de cât independent. Majoritatea necesită îngrijire specială pe tot parcursul
vieţii.
Retardul mintal apare într-o relaţie de asociere cu alte tulburări, cum ar fi:
tulburare de hiperafectivitate şi deficit de atenţie, tulburări care duc la agresivitate şi
automutilare, tulburări de conduită, tulburări anxioase, tulburări alimentare, tulburări
afective, psihoze.
Principalii factori în apariţia retardului mintal sunt ereditatea, mediul şi factorii
sociali. Există şi alţi factori: factori genetici (boli cerebrale, malformaţii craniene), factori
prenatali (infecţii, intoxicaţii, boli endocrine), factori perinatali (asfixiere la naştere,
complicaţiile prematurităţii, icter), factori postnatali (traumatism, intoxicaţii, infecţii).

3
 STUDIU DE CAZ – AUTISMUL

Copiii cu autism nu au o dezvoltare normală a vorbirii. Simptome ale autismului:

- se dezvoltă semnificativ comunicare nonverbală
- nu pot fi stabilite relaţii de prietenie cu copii de aceeaşi vârstă
- lipsa interesului în a împărtăşi bucuria sau realizările cu altcineva
- lipsa empatiei
Aproximativ 50 % din persoanele cu autism nu vor vorbi niciodată. O persoană cu
autism nu poate să înţeleagă glumele cuiva. Se leagănă, bate din palme – comportament
stereotip.
Un diagnostic de autism va fi pus numai dacă există dovezi clare ale unei dificultăţi,
mai mici sau mai mari, într-unul dintre cele trei aspecte: comunicarea, relaţiile,
imaginaţia.
Elevul cu tulburări din spectrul autist nu va reacţiona precum ceilalţi copii, nu va
căuta să intre în contact cu alţi copii sau să ia parte la activităţi, ci va deveni anxios când
nu se respectă rutina.
Sindromul Arsperger este o formă de autism. Dificultăţile cu care se poate confrunta
un elev se pot raporta la: comunicare socială - au un limbaj limitat, interacţiune socială –
sunt percepuţi drept ciudaţi şi stângaci, nu pot lega prietenii, au dificultăţi în manifestarea
şi recunoaşterea sentimentelor, imaginaţie – dezvoltă anumite obsesii, încrederea în
rutină, stângăcie.
Majoritatea elevilor din această categorie vor întâmpina dificultăţi legate de abilităţi
de citire, scriere şi calcul sau de vorbire şi limbaj, abilităţi sociale puţin dezvoltate,
dificultăţi de ordin emoţional şi comportamental.
În cazul în care elevii au avut experienţa unor eşecuri repetate în procesul de învăţare,
aceasta poate afecta percepţia pe care o au despre capacitatea lor de a învăţa. În
activităţile şcolare se recomandă evaluarea punctelor tari ale elevilor, precum şi a
nevoilor lor, a ceea ce pot face şi a ceea ce încă nu pot face, cunoaşterea modului lor de

4
învăţare şi a modalităţilor în care sarcina şi atmosfera din clasă facilitează sau nu
învăţarea.
De asemenea sunt indicate observaţiile la clasă concentrate asupra comportamentului
elevilor în procesul de învăţare, discuţii cu elevii şi aprecierea rezultatelor obţinute la
şcoală.
În cazul elevilor cu sindromul Down, identificăm o serie de dificultăţi în planul
operaţiilor gândirii şi în modul de aplicare a cunoştinţelor în situaţii noi – putere de
concentrare scăzută, dificultăţi de ordonare, ritm scăzut al achiziţiilor şcolare, abilităţi
motrice reduse, probleme de comunicare şi limbaj ş. a.
Aceşti elevi trebuie să beneficieze în mod constant de sarcini adecvate nivelului de
înţelegere şi potenţialului de efort fizic şi psihic, instrucţiunile să fie scurte, clare,
reprezentate într-un limbaj simplu, familiar.
Ei trebuie să fie încurajaţi şi motivaţi în mod constant, antrenaţi în activităţi care
presupun interacţiunea şi colaborarea cu ceilalţi colegi. Se recomandă evitarea
atitudinilor de marginalizare şi folosirea unui material didactic adecvat şi uşor de
manipulat.
O altă problemă cu totul specială apare în cazul integrării elevilor cu dizabilităţi
mintale în ciclul gimnazial sau la absolvirea perioadei obligatorii de şcolarizare, atunci
când solicitările depăşesc cu mult capacitatea lor de utilizare a gândirii formale, iar
dezideratul unei calificări şi al integrării sociale, prin participare la activităţile productive,
depăşeşte limitele ergoterapiei, prioritară în etapele anterioare.
Actuala formă de pregătire profesională pentru această categorie de deficienţi este
total nepotrivită, nu răspunde cerinţelor ulterioare ale absolvenţilor şi nici cerinţelor
existente pe piaţa muncii, unde aceştia nu pot intra în concurenţă cu absolvenţii şcolilor
obişnuite.
O posibilă soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii, este reprezentată de integrarea
acestor copii în şcolile obişnuite de ucenici, unde pot învăţa o meserie cerută pe piaţa
muncii, urmată de angajarea şi / sau integrarea în unităţi productive aparţinând unor
asociaţii de tip familial ori în mici ateliere meşteşugăreşti.