duminică, 25 august 2013

"Santi Vede Perun" - Vedele Dacilor -

Tezaurul dacic de la Sinaia

Descoperirea placutelor"Dacian Santi" sunt

legate de primul rege al României Carol I.
El a condus cele două principate - Moldova și Muntenia, care au format apoi Regatul Român.

Un loc favorit pentru destinația de vacanță a lui Carol I și familia sa a fost o mănăstire într-una

dintre cele mai frumoase locuri din România mănăstirea Sinaia. Aceasta
mănăstire a fost construita in secolul al 17-lea pe locul unui templu vedic antic care a existat în acest

loc mai multe sute, poate de mii de ani. Într-o zi în 1875, în timpul
construcției de o extindere a mănăstirii au fost descoperite plăcile de aur cu inscripții antice in total de
aproape patru sute, care au fost imediat transferate la curtea regelui.

Din fericire, Carol I înainte de topirea placilor din aur a ordonat să facă o copie exactă pe un plumb.
Din moment ce acest lucru este un eveniment istoric din România este bine cunoscut, are 80 de ani
dezbateri tensionate despre care aparține aceluiași palat - stat România sau vechi Hohenzollern-
Sigmaringenov.
Conform unor surse traducerea acestor placute, numite Santii, este urmatoarea:

"Cuvântul Vegiyara
Suntem uniți în Inglie
Cat a initia atat si a continua
Neamul cu putere divină.
…

Ne amintim de la începutul timpului,

De la momentul creării Universului,
Tot ceea ce cunoastem,
Ca rod – născut, din gândurile noastre,
Baza noastră, este cunoașterea,
Și stiintele ne sunt temelie.
…
Ne-am adunat pentru a da naștere noului,

Zeii au binecuvântat faptele noastre,

Și ne-a împărtășit cunoștințele lor.
Pentru începutul unei călătorii prin lume.
…
Motivele pentru care ne-am pornit la drum
Există dificultăți.
Ne-am pornit în căutarea sursei de Putere,
Acolo unde ne va arata noua calea dreapta,
Dumnezeu Lad

Vom construi Mirtgradul.

…
Ory din Iria,
Ne-a aratat calea catre loc.
La locul în care incepe Puterea Zeilor.
Pentru continuitate și viață,
Pe Pamanturile noi.

…
Radmir, a găsit deja un loc
Pe pamanturi necunoscute până în prezent
Dar drumul nu este aproape, și chiar periculos.
Războinicii ne urmaresc
Impreuna cu cei pe care nu i-am văzut înainte,
Din locuri îndepărtate.
…
Pe drum, ni se va arata
Unde este inceputul noului,

Ne însoțește,
Zeii razboiului
Și ei ne arată,
care este locul de a construi Mirtgrad.
….
Din zamislirea Zeilor,
Vitejii ne vor arata,
Unde orasul sa construim
În conformitate cu planul,

Luptatorii amenajeaza acele locuri.

…
Noi studiem terenul,
Prin care vom merge
Ce pe el se naște.
Evaluam pericolele
Pe care le pot aduce,
Vitejii sunt în căutarea de a ne proteja.
Soldații merg in fata,
Ne protejaza de pericole neașteptate,
Sunt ajutati de insasi Perun.
…
Suntem în mișcare mai departe și mai departe,
Cercetant tot si toate in calea noastra,
Pentru a ști Rodul și urmașii noștri.
Sa stie D’AKII, D ARII și H’ARII,
De unde se trag.
…
Infinit cate știu Zeii
Modul lor de viață.
De la Perun cunoscut-ne calea,

Prin timp și spațiu,

Perun ne-a spus
De acum, putem merge dincolo de granițele,
Ceea ce știm,
În afara lumii noastre.
….
Puterea divină care se află în noi,
Ea ne arată un nou început.
Acel fundament prin care;

Noi învățăm necunoscutul pentru noi.

Necunoscutul devine cunoscut,
Se leaga toate in noul fundament.
Astfel,
Cunoasterea devine infinita.
Asa, a spus Perun.
….
Soldații, au cunoscut tot ce au întâlnit,
Scriind totul în Santie,

Ca o fundație pentru viitor.

Pentru luptatorii Neamului Ceresc.
…
S-au cercetat toate caile spre Svarga,
asternute prin cunoasterea noastra,
Atât în prezent cât și în viitor.
Toate sunt cunoscute de noi.
…
Drumuri fără sfârșit

Care sunt dobandite din chipuri.

Chiar dincolo de cele cunoscute,
Este începutul nostru,
Începe de noi cunoștințe
Și nașterea noilor forțe divine.
Tot ce din trecuturi a fost,
Despre asta in Pravi se stie.
…

Vitejii D'ARII vorbesc cu strămoșii arienilor – H’ARIENII,

Au cunoscut intelepciunea H’ARIENILOR.
Am ajuns la un nou început.
Dacia a devenit începutul,
Unde s-au asezat cu traiul soldații D’AKI.
Ei au început să aranjeze locul gasit.
…
D’AKI, au vorbit cu H’ARIENII.
Lor li s-a transmis chipul Universului
Pentru a fi cunoscut.
Pentru a sti chipul lui,
Si chipul Zeilor.
…
In Chipul acela, sunt toate caile Zeilor
Toate înțelepciunea.
Chipul servește ca un fundament,
Aducator de cunoștințe
Dar iată că dor vitejii il pot cunoaste
Care au înțeles Zeii.
…
Imaginile – calea de cunoaștere a ceea ce se întâmplă,
Fundamentul chipurilor prezente și viitoare.
Calea viteazului în Svarga,
Acolo unde totul este cunoscut pentru neamul sau.
…
Am ajuns la locul nașterii,

Ales ca loc
In care se va naște urmași.
Tara Mama pentru ei si Patrie
Ca si cale a zeilor, AL LOR CHIP.
…
Chipul Zeilor are multe fatete
Mulți războinici de lumină în Svarga
Ele sunt fundamentul pentru viata.

Numai Vitejii pot înțelege voința zeilor.

Santiea Dacilor, 11 rânduri de 20 de caractere.

Întâlnirea cu zeii in orasul, între râurile.

Vitejii neamului, inca de la inceput au mers pe cale

Din chipul neamului spre deschiderea cailor
Învățand înțelepciunea zeilor,
Se dezvăluie pentru ei Svarga.
…
Darul primit de la zei
Cunoașterea Cailor Zeilor,
Calea Zeilor este un nou început,
Drept cladind, creind noul
Aducand aport in calea zeilor.
…
Multa munca costa calea zeilor,
Multa putere să fie investita.
Dar dificultățile duc la descoperiri

Care umplu de bunătate gândurile,

Și frumoase creatii se nasc din aceasta.
…
Renasterea este posibila
Mergand o cale completa.
Cunoscand chipul RaMHa,
Ca esență a universului,
Unde se creaza imaginea unui nou Dumnezeu.

În care totul exista pentru a merge pe calea zeilor.

…
Calea Zeilor este gandire.
De la un gand la alta gandire.
Asa se naste inceputul Divin,
Care este sursa cunoasterii necunoscutului,
Creator de chipuri Divine, gândurile lor,
Zeii sunt dornici să învețe necunoscut pentru ei,

Pentru de a înțelege mai bine puterea ce o detin.

…
Creatorii H’ARII,
Vedele, pe care acestea le dau
Trezesc noul, de Dumnezeu nascut
A sta pe calea viteazului și Viteazul va termina calea lui.
Întregul univers este început pentru el- Swarg.
…

În cunoaștere este puterea, investita RaMHa.

RaMha a predestinat că Dumnezeu merge pe calea lui Dumnezeu.
Fiecare dintre partile libere și cele predeterminate – au cunoștințe,
Care este Veda.
Zeii merg pe caile lor relevate în Vede.
…
Neamul vitejilor arieni sunt începutul fluxului,

Unde ratiunea multor zei comunica unul cu celălalt.

Acolo se naste Vedele si chipurile, cunoasterea.
Cunoașterea zeilor, dau naștere la Pravi.
….
Înțelegerea Calea Zeilor din înțelegerea de Vede.
Strămoșii nostri H’ARIENII,
După ce a trecut calea zeilor, au predeterminat.

Calea lui Dumnezeu, pentru Dumnezeu este temelia Rațiunii

Gândurilor și gândirii lui.
Zeii fac asta iar si iar,
Devenind D ARII ”
…
Viteazul care cunoaște calea Vedelor , devine Nemuritor.
Vitejii Arieni – Zei scriu Vedele.
Calea Viteazului RaMHa genereaza cunoastere,
Care dau naștere la cunoaștere.
Calea Viteazului – izvorul Vedic.
RaMHa – începutul cunoașterii.
…
Din Swarga, Calea Viteazului incepe in chip.
Mișcarea a Principiului Divin, este începutul a căilor lui Dumnezeu.
Temelia pentru biatitudine – este nasterea din Dumnezeu – Dumnezeu.
(Zeii transmit prin mostenire caile lor)
Noi, cei care au moștenit calea viteazului arian
Suntem inceputul puterilor Divine

…
Vedele – moștenirea Zeilor
Măreție în armonie Calea Viteazului, și gândurile lui.
Armonia duce la crearea a tot ce era necunoscut.
Pravila luminează mintea, și nu abate de la calea.
Calea se continue pe ea insasi.
De-a lungul drumului o sa cunosti noul ce urmeaza vechiul.
Aceasta este de baza pentru continuarea drumului zeilor.
…
Dumnezeu Aryan este frate Dumnezeului Aryan.
La infinit da nastere inceputurilor RaMHa,
Echilibru pentru toți zeii.
Ca fundament al Zeilor arieni.
De aici isi au incepoutul Vedele.
…
Cel care scrie Vedele, trebuie să fie în armonie cu el insusi,
El repetă calea D’ARIENILOR.
De la chipul din interiorul vostru depinde de ceea ce vei primi,
Pentru a deveni un Arie de RaMHa. "

O ipoteză halucinantă
Singurul martor care ar fi văzut o asemenea plăcuţă de aur, înainte de topire, ar fi fost un părinte vicar
de pe vremea regelui, care a lăsat înscrisuri în acest sens, documente care s-ar afla acum la Vatican.

Depozitul de la Mănăstirea Sinaia

Cea mai tulburătoare ipoteză referitoare la aceste plăci ne parvine dintr-un cerc de persoane, aparent
extrem de bine informate. Conform ipotezei lor, într-adevăr, plăcuţele de plumb sunt copii a sute de
plăci de aur, care, în parte, ar fi supravieţuit. Unele dintre ele ar fi ajuns, odată cu Tezaurul României,
la Moscova, iar altele s-ar mai afla încă în Tezaurul Băncii Naţionale din Bucureşti.
Personajul care a lansat această ipoteză este Vitalie Usturoi, fost ofiţer cu grad de general în forţele
speciale sovietice, patronul firmei “Valeologia” din Chişinău. Aflând despre dezbaterile din jurul
plăcuţelor de la Sinaia, acesta a contactat persoane din asemenea cercuri, arătându-se interesat de
subiect. El se prezenta ca împuternicit al Academiei Ruse pentru a culege informaţii despre aceste
artefacte. Vitalie Usturoi susţinea că asemenea plăci există şi pe teritoriul Rusiei şi că, cel puţin 35-40
de astfel de piese de aur s-ar mai afla în Tezaurul Băncii Naţionale a României sau au fost topite.

Conform ipotezei lui, plăcile de aur nu ar fi fost descoperite când s-a săpat fundaţia Castelului Peleş,
ci ele s-ar fi aflat în posesia Mănăstirii Sinaia, care, ca multe alte aşezăminte vechi creştine, s-ar fi
ridicat pe o capiște (n.n. vechi altare ale cultului zalmoxian). Deci, aceste plăci s-ar fi păstrat, de-a
lungul secolelor, în grija iniţială a preoţilor precreştini, fiind apoi transmise.
Vitalie Usturoi spune că fiecare trib getic sau dacic poseda o arhivă de texte scrise pe plăci de aur sau
din alte metale, care se reînnoia periodic. Textele ar fi fost scrise de Marele Preot, ar fi avut caracter
sacru, magic, ar fi fost închinate zeilor şi, ca atare, foarte bine păzite.
În preajma războaielor cu Traian, câteva ramuri ale neamului daco-get s-ar fi desprins şi ar fi luat-o
spre Răsărit, împreună cu arhivele lor. El susţine că asemenea arhive ar fi ajuns în teritoriile ruseşti,
odată cu această migraţie dacică. Piese de pe teritoriul Rusiei s-ar afla în păstrarea unor colegii de
preoţi numiţi “ingliţi”, din ordinul “Djiva”, înregistrat în ultimii ani. Chipurile, ei ar continua cultul lui
Zalmoxis şi ar păstra, din generaţie în generaţie, tradiţia, păzind acele plăci. În timpul lui Petru I,
aceştia ar fi fost prigoniţi şi atunci ar fi ascuns plăcile.

“Santi Vede Perun” şi dacii lui Mosk

Profesorul Virgiliu Copaci are şi domnia sa o ipoteză paralizantă. Conform informaţiilor pe care le
deţine, în arcul carpatic, sugestiv şi simbolic numit “Grădina Maicii Domnului”, ar fi fost creat alfabetul
carpatin, care avea 144 de semne şi se numea karunic. Astăzi, acest alfabet ar fi decriptat doar de
slavonişti, deoarece slavona şi-ar avea rădăcinile în limba care a creat acest alfabet. Vechimea lui ar fi
de 6-7000 de ani, poate chiar mai mult. În acest alfabet ar fi scrise “Santi Vede Perun”, nişte tăbliţe
care încă s-ar mai găsi în Carpaţi. Autorii lor ar fi reprezentanţii unei civilizaţii foarte evoluate, care ar fi
ajuns aici şi care ar fi lăsat mai multe urme ale existenţei lor. Pe marginea acestor tăbliţe, mai multe
puteri străine ar desfăşura ample cercetări secrete.
Domnul profesor Copaci ne-a declarat că asemenea informaţii, nu ni le-ar fi putut spune cu 16 ani în

urmă.
Conform teoriei sale, după războaiele dintre Decebal şi Traian, cete răzleţe alcătuite din dacii
neîmpăcaţi cu ideea pierderii bătăliilor cu romanii, s-ar fi regrupat sub conducerea lui Mosk şi ar fi
pornit-o spre est, aşezându-se în zona Arbatului, unde ar fi înfiinţat un cnezat, care, mai târziu, s-a
numit Cnezatul Moskovo, apoi statul Moscova, devenit Regiunea Moscova. Astăzi, această regiune
are un statut special, de independenţă, faţă de celelalte componente administrative ale Federaţiei
Ruse. Despre acest episod al istoriei Moscovei, autorităţile de la Kremlin ar interzice orice discuţie.
Aşa s-ar explica prezenţa plăcuţelor de aur în Rusia.
Virgiliu Copaci este convins că o parte din piesele de aur descoperite la Sinaia se află în Tezaurul
nostru de la Moscova, iar o alta în Banca Naţională a României.
Vitalie Usturoi susţinea cu discreţie că Academia Rusă are un program, protejat direct de preşedintele
Putin, puternic finanţat, pentru studierea acestor piese. Putin s-ar interesa de plăcuţe, deoarece are o
descendenţă românească. Biografii lui se opresc la secolul al XVII-lea, când o familie cu acest nume
se stabilea în Rusia. Se ştie că Dimitrie Cantemir avea un translator pe care îl chema Putin şi că,
atunci când s-a refugiat în Rusia, l-a luat cu el.
Tot Usturoi amintea şi de un institut – Fomenko - care s-ar ocupa cu rescrierea istoriei care, până
acum, ar fi fost falsificată.
În situaţia plăcuţelor, statul rus ar fi interesat într-o colaborare oficială cu partea română, nepunându-
se problema cumpărării sau înstrăinării pieselor.
Din informaţiile pe care le avem, Vitalie Usturoi a abordat mai multe intituţii de stat, pe această temă,
fără a i se da însă foarte mare atenţie.
Vitalie Usturoi mai susţinea că pe teritoriul ţării noastre ar mai exista încă vreo trei depozite cu
asemenea piese din aur: unul pe lângă Mănăstirea Tismana, altul undeva în Bucegi şi unul chiar lângă
Sarmizegetusa, cel de la Sinaia fiind singurul scos la lumină. La Sinaia ar fi existat 240 de piese,
multer copii de pe ele aflându-se în depozitele mai multor instituţii. Informaţia este plauzibilă, pentru că

se ştie de la persoane din Sinaia că unele copii au ajuns la profesorii

Nicolăescu Plopşor, Dimitrie Pippidi, iar altele la Institutul de Studii Politice.
În schimb, profesorul Copaci este convins că numărul plăcilor descoperite la Sinaia este mult mai
mare: 740 de bucăţi ! “Unele au fost din plumb aurit, altele din aur. Peleşul a fost ridicat cu acest aur.
Când regele şi-a dat seama de valoarea lor, le-a copiat în plumb. Însă, 46 de plăcuţe, dintre cele
cunoscute sunt originale. Adică din perioada dacilor. Nu au fost însă distruse toate, pentru că nu au
fost găsite toate. Ele există în Carpaţi, depozitate în şapte locuri. La Sinaia, a fost găsit numai unul.
“Dacă s-ar scoate toate, s-ar bulversa Europa”, ne-a declarat acesta.
Dincolo de misterul care învăluie încă provenienţa pieselor, apariţia şi dispariţia lor din depozitele
Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan”, vâlva care sa stârnit în jurul lor va atrage interesul nu numai
al cercetătorilor, ci şi al unor reţele oculte, al unor servicii secrete, care ar dori să şi le însuşească. De

aceea, credem că ele se află într-un real pericol.

Desfăşurarea unor cercetări concertate ar putea ridica voalul de mister care acoperă istoria tăbliţelor
de la Sinaia. Amploarea şi complexitatea informaţională a ansamblului de artefacte amintit mai sus îl
situează ca un fapt de realitate care nu poate fi pur şi simplu ignorat.
“Fie că plăcile ar fi de origine antică, încă nelămurită, fie că ar fi copii după piese antice escamotate
între timp, fie, în sfârşit, că ele ar fi plăsmuiri tardive, concepute ca un ansamblu unitar de mare
amploare, de n-ar fi decât semnele pe care le poartă, el acumulează un fond informaţional atât de
amplu şi de elaborat încât nu este nici firesc, nici admisibil, ca întreg ansamblul să rămână
caracterizat, după o eventuală privire sumară ca ”,
cum se arată în cartea domnului Dan Romalo.

Sursa: Dumitru Manolache

sursa
http://anatolbasarab.ro/vedele-dacilor/
http://www.jovis.ro/Cartea-Tezaurul-dacic-de-la-Sinaia-Dumitru-Manolache-154.htm
http://templulsecretelor.blogspot.ro/2011/03/tablitele-de-la-sinaia-iv.html
http://enciclopediagetodacilor.blogspot.ro/2011/02/misterul-placutelor-de-plumb-de-la_4135.html
http://www.swarog-fond.ru/article/museum/
http://slav-
edinstvo.info/index.php?option=com_k2&view=item&id=143:%D1%81%D0%B0%D0%BD%D1%82%D0%B
8%D0%B8-%D0%B4%D0%B0%D0%BA%D0%BE%D0%B2&Itemid=177

sâmbătă, 24 august 2013

MISTERUL PLACUTELOR DE PLUMB DE

LA SINAIA
In urmă cu câţiva ani, un număr important de cercetători avizaţi sau amatori, pasionaţi de
istorie, ziarişti, fundaţii culturale, dar şi servicii secrete, societăţi oculte, mafioţi

internaţionali, traficanţi de antichităţi sau de

falsuri realizate în laboratoare sofisticate s-au angajat într-o adevărată bătălie, pentru a dezlega
un mare mister: Tăbliţele de plumb de la Sinaia. O posibilă arhivă regală dacică, alcătuită din
plăcuţe dreptunghiulare, cu dimensiuni cuprinse între 93/98mm şi 354/255mm, şi o piesă
rotundă, multe dintre ele prezentând urme de agăţare.
Miza este enormă: pe de o parte, pentru cercetători, probarea autenticităţii pieselor de plumb şi
descifrarea înscrisurilor ar putea duce la rescrierea unor capitole întregi din istoria noastră
veche, cu consecinţe continentale nebănuite, iar pe de altă parte, ar putea provoca o adevărată
revoluţie în lingvistica indo-europeană dar şi în istoria limbii române.
Într-un alt plan, ciudatele tăbliţe sunt “vânate”, întrucât ele ar putea duce la originale, deoarece
se presupune că sunt copii după piese din aur, descoperite într-un tezaur, la Sinaia, cu puţin
timp înainte de declanşarea Războiului de Independenţă. O parte dintre ele s-ar afla pe teritoriul
Rusiei, furate sau ajunse acolo, probabil, odată cu Tezaurul României, iar o alta în seifurile
Băncii Naţionale a României.
Totul a început la sfârşitul anului 2003. Atunci apărea în România, într-un tiraj de câteva zeci de

exemplare, o carte pe cât de stranie, pe atât de tulburătoare şi

incitantă: “Cronică apocrifă pe plăci de plumb?”. Aşa este intitulat volumul domnului Dan Romalo,
un distins inginer pensionar, care atrage atenţia, pentru prima dată, asupra informaţiilor cuprinse pe
nişte misterioase plăci de plumb, rătăcite prin depozitele Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan”, din
Bucureşti, acoperite cu înscrisuri într-o limbă necunoscută şi cu imagini care amintesc de strămoşii
noştri daci.

Peste 30 de plãci acoperite cu imagini şi înscrisuri într-o limbã necunoscutã

stau neinventariate în subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din Bucureşti, de mai bine de
un secol, sub pretextul cã sunt nişte falsuri neinteresante. Ele conţin o scriere într-o limbã
necunoscutã şi reprezentãri iconografice cu luptãtori înarmaţi cu suliţi şi lãnci, regi şi zei, temple,
palate, cetãţi, monograme şi însemne heraldice, eternizate în plumb, cu rãbdare si migalã, cu un simţ
artistic aproape desãvârşit, misterios şi incitant. O lume înviatã parcã dupã un cataclism dar,
paradoxal, puternicã şi realã.

În legãturã cu acest fascinant subiect, un interviu, în exclusivitate pentru “Observatorul de Toronto”, cu

doamna profesoarã Aurora Petan, cercetãtor principal la Institutul de Lingvisticã “Iorgu Iordan-Al.
Rosetti”, din Capitalã, specialist în filologie clasicã.
- Sunteti lingvist, expert in limbi clasice. De ce va intereseaza aceste tablite de plumb, atat de
controversate?

Aurora Petan:
- Se stie de la primarii din Sinaia, din anii ’20-’30, cã, în preajma anului 1875, când s-a turnat fundatia
Castelului Peles, s-a descoperit un mare tezaur, din piese de aur – plãci scrise în relief. Aceste plãci
au fost copiate în plumb, din ordinul Regelui Carol I, la Fabrica de cuie din Sinaia. Pânã în prezent, nu
au fost descoperite dovezi certe în acest sens. Existã însã o traditie oralã, destul de serioasã.
Multã lume stie despre acest lucru, însã nu a scris nimeni pe tema asta.
Plãcile de plumb au fost depozitate la Mãnãstirea Sinaia si, imediat dupã înfiintarea Muzeului National
de Antichitãti, la sfârsitul secolului al XIX-lea, au fost aduse la Bucuresti, pe vremea lui Grigore
Tocilescu.
În legãturã cu plãcile de aur, existã douã ipoteze: una, cã ar fi fost topite de Regele Carol I si folosite
în vremea Rãzboiului de Independentã si, a doua, cã cel putin o parte din ele ar fi supravietuit. Nu stim
ce s-a întâmplat cu ele: fie au ajuns, dupã unele speculatii, în Tezaurul de la Moscova, fie au fost
valorificate, într-un fel sau altul.
- Informatiile pe care le detin eu sunt foarte ciudate. Ele provin de la o persoanã din Republica
Moldova, care m-a contactat imediat dupã conferinta mea din 3 iunie 2004, de la Academia Românã.
Mã vãzuse pe TVR-international si spunea cã vine cu o delegatie din partea Academiei Ruse. Mi-a

arãtat, într-adevãr, o delegatie, semnatã, parafatã, prin care

era împuternicit sã se ocupe de culegerea de informatii despre aceste obiecte.
Persoana respectivã sustinea cã astfel de plãci existã pe teritoriul Rusiei, cã sunt foarte asemãnãtoare
cu cele de la Sinaia, si, cã, din informatiile pe care le detine, cel putin 40 de piese din aur ar mai exista
în Banca Nationalã a României.
- plãcile din aur nu ar fi fost descoperite când s-a sãpat fundatia Castelului Peles. Ele s-ar fi aflat în
posesia Mãnãstirii Sinaia care, ca multe alte asezãminte crestine, a fost ridicatã pe o capiste, pe locul
unui altar pãgân. Deci, aceste plãci s-ar fi pãstrat, de-a lungul secolelor, în grija initialã a preotilor
precrestini si, apoi, ar fi fost transmise.
Personajul de care vã spuneam, al cãrui nume nu vi-l pot face cunoscut, mai spune cã fiecare mare
trib geto-dacic avea o astfel de arhivã de texte, care se reînnoia periodic. Textele erau scrise de
Marele Preot si aveau caracter sacru, magic, erau închinate zeilor si, ca atare, erau foarte, foarte bine
pãstrate.
În preajma rãzboaielor cu Traian, câteva ramuri ale neamului daco-get s-au desprins si au luat-o spre
Rãsãrit, împreunã cu arhivele lor. El sustinea cã aceste arhive ar fi ajuns pe teritoriul actual al Rusiei,
odatã cu aceastã migratie dacicã.
Conform informatiilor lui, la noi în tarã, ar mai exista vreo trei depozite: unul la Mãnãstirea Tismana, un
altul undeva în Muntii Bucegi si unul chiar lângã Sarmizegetuza. Deocamdatã, doar cel de la Sinaia ar
fi fost scos la luminã.
Tot el sustine cã au existat la Sinaia 240 de piese si cã mai multe copii se aflã în diferite institutii.
Foarte plauzibil, pentru cã stim, tot de la oameni din Sinaia, cã unele copii în plumb au ajuns la prof.
Nicolãescu Plopsor, altele la Dimitrie Pippidi, iar altele la Institutul de Studii Politice, de pe vremea

comunistilor.
Deci, piesele de aur, fie s-au salvat si au ajuns în Tezaurul de la Moscova, vreo 40 ar exista încã în
Banca Nationalã, fie au fost topite. Nu avem informatii sigure despre nici una dintre variante.
- Primul director al Muzeului, Grigore Tocilescu stia despre ele, la fel ca multi altii. Toatã lumea stia de
existenta lor, însã nimeni nu a vrut sã se ocupe de ele. Nu vãd nici o explicatie de ce. Poate doar dacã
ei stiau cã a existat un tezaur din piese de aur care a fost distrus si scoaterea la luminã a copiilor ar fi
dus la un scandal. Asta ar fi o explicatie. Cred cã a fost dositã povestea pieselor de plumb, pentru a
nu se afla povestea celor de aur, care au dispãrut. Pentru cã erau acolo tone de aur. Dacã au fost cel

putin 200 de piese, imaginati-vã.

- Istoria acestor plãcute este foarte zbuciumatã. Pânã de curând, nu se stia cã existã o legãturã între
Sinaia si aceste piese. Inginerul Dan Romano, care a investigat 20 de ani aceastã poveste,
publicându-si rezultatele cercetãrii în volumul “Cronicã apocrifã pe plãci de plumb ?”, nu stia nimic
despre Sinaia. El cunostea doar cele douã piese care existã în depozitul muzeului de la mãnãstire. Eu
am dat peste o carte a lui Iordache Moldoveanu – “Dacii vorbesc” –, care cunostea cele douã piese de
la Sinaia. Domnul Moldoveanu a vorbit cu un inginer din Sinaia, pe nume Ionescu, care astãzi nu mai
trãieste. Acesta a fost foarte pasionat de istoria acestor plãcute. El i-a spus cã ar fi existat zeci de

piese si cã provin de la Regele Carol I.

În acelasi timp, istoricul Augustin Deac a tinut o comunicare în 2003, la Congresul International de
Dacologie, despre plãcile de aur de la Sinaia. Însã nu a avut ecou. Stiu doar cã detine fotografii inedite
dupã plãci, pe care noi nu le cunoastem, le-am vãzut numai proiectate. Din pãcate, Deac a murit si nu
am ajuns la documente si la arhiva pe care o detinea. Vorbind cu cei de la Institutul de Arheologie, am
aflat cã ei stiu, cu sigurantã, cã toate aceste plãci provin de la Mãnãstirea Sinaia.
În anii ’40, când Romalo le-a fotografiat, mai erau o sutã si ceva,iar în anii ’70, au dispãrut toate.
Romalo a cãutat si în inventare, dar ele nu au fost niciodatã inventariate.
Nu existã absolut nici o informatie cã ele ar fi existat vreodatã. În 2002, 2003, au reapãrut 35 de piese,
nu se stie de unde. Ce s-a întâmplat cu restul, nu stim. Cele 35 de piese, aflate astãzi în Muzeul
Institutului de Arheologie nu sunt nici acum inventariate.
- Am extras mostre din cele 35 de piese, le-am dus la Institutul de Fizicã Nuclearã si rezultatele sunt,
fãrã nici un dubiu: plumb de secolul al XIX-lea. S-au fãcut comparatii cu medalii de plumb din vremea
lui Cuza si compozitia este identicã. Este sigur plumb modern, care confirmã teoria copiilor.

În anul 2002 a fost trimisã la Oxford una dintre piese, împreunã cu o scoabã de plumb din zidul de la
Sarmizegetuza, oferitã de profesorul Ion Glodariu, care este datatã, sigur, secolul I d.Hr. Analizele au
arãtat cã piesa contine cam aceleasi impuritãti ca si scoaba de plumb dacicã si cã autenticitatea
acestei piese depinde de siguranta contextului în care a fost gãsitã scoaba. Dacã scoaba este
autenticã, este posibil ca si piesa sã fie autenticã. Pornind de la aceste rezultate, considerând cã
plumbul este dacic, s-a ridicat urmãtoarea întrebare: cum e posibil sã arate atât de bine niste piese de
plumb peste care au trecut 2.000 de ani, într-un sol cu umiditate ridicatã, ca al tãrii noastre?

Domnul Romalo a presupus cã s-au fãcut matrite din folie de aur, în care s-au imprimat scrisul si
imaginile cu poansonul, apoi s-a turnat plumb, iar când piesele au fost descoperite, s-a extras folia de
aur si abia atunci plumbul ar fi intrat în contact cu aerul Cei de la Monetãrie spun însã cã aceastã
ipotezã este neplauzibilã, pentru cã multe piese au dimensiuni mari si, o folie de aur, ca sã poatã fi
imprimatã, trebuie sã fie foarte subtire. Astfel de matrite nu ar mai fi suportat o greutate atât de mare
de plumb.
Analizele repetate de trei ori la Institutul de Fizicã Nuclearã pe piesa analizatã la Oxford au
demonstrat cã existã, într-adevãr, impuritãti, dar numai la suprafata pieselor:

cupru, argint si alte metale, în cantitãti foarte mici, care pot proveni
fie din contaminarea cu matritele, fie din contaminarea cu obiectele împreunã cu care au fost
depozitate. Însã, în interiorul pieselor este plumb pur. Este, deci, posibil, ca cei de la Oxford sã fi
mãsurat numai exteriorul piesei, nu si interiorul. Nu existã nici un dubiu cã plumbul din interior este
98% pur, cu adaos de staniu. Asta este formula tipicã pentru plumbul de tipografie.
- Dupã opinia mea, plãcile sunt autentice, în ceea ce priveste continutul lor, însã, în ceea ce priveste
suportul este vorba, în mod sigur despre niste copii din secolul al XIX-lea.
Cu sigurantã, Regele Carol a vrut, când si-a dat seama de importanta istoricã a acestor piese, sã lase
spre cercetare, chiar dacã cele de aur nu au fost distruse, chiar dacã ele existã, copii dupã ele. Pentru
cã ar fi fost dificil sã se fi dat la studiat tone de aur. Mi se pare logic sã fi fãcut niste dubluri dupã

aceste piese.
- Dupã mine, limba din plãci nu este o limbã indo-europeanã. Acesta este lucrul senzational pe care îl
pot spune. Este o limbã care nu are desinente, care nu face distinctie de gen, de persoanã, de numãr,
de caz. Nu stim când avem plural, când avem singular, când avem feminin. Aproape toate cuvintele se
terminã în “o”, nu în “a “, asa cum le stim noi din izvoarele grecesti si latinesti (de exemplu
Boerobiseto, Vezino), chiar si femininele se terminã în “o”: Napoco, Genuclo. Existã elemente care se
regãsesc si în limba românã, dar care, paradoxal, în românã nu sunt atribuite substratului, ci limbii
latine. Este limba dacã, fãrã îndoialã, însã, fie este o limbã preindo-europeanã, deci mult mai veche –
ceva de genul limbii basce care a supravietuit asimilãrii indo-europene, fie, adoua variantã (la care m-
am gândit, dar la care nu tin foarte mult) este o limbã sacrã, folositã numai de preoti, în vreme ce

poporul folosea o limbã comunã, diferitã.

Plãcutele ar putea fi, deci, scrise într-o limbã sacrã, care sã se fi conservat în casta preotilor.
- În mod sigur, plãcutele provin din mai multe zone si din mai multe epoci. Ele au fost strânse laolaltã,
într-un anumit moment. Însã, existã o unitate de stil si de redactare, ceea ce înseamnã cã exista o
traditie puternicã. Plãcile consemneazã, cu sigurantã, evenimente importante de la curtea regilor daci,
precum aliante, rãzboaie câstigate, diferite evenimente. Lipsesc multe piese din aceastã arhivã. Noi
avem foarte putine. Se vede usor cã existã o unitate de stil pentru plãcile din vremea lui Burebista,
pentru cele din vremea lui Decebal, pentru cele din Dobrogea si asa mai departe.
Mai mult, tipurile de scriere se grupeazã pe epoci si pe zone. Lucru foarte important, pentru cã e greu
de crezut cã cineva în secolul al XIX-lea cunostea scrierile grecesti locale.

Mai exact, plãcile din Dobrogea sunt scrise în alfabet grecesc ionian, care folosea omega si eta. Este
vorba de plãcile care par sã provinã de la cetatea Genucla, spre exemplu.
În functie de informatiile de pe plãci, le-am putut grupa: asdar sunt plãci de la Sarmizegetuza, de la
cetãtile din Dobrogea, plãcile lui Cotizo, care sunt din zona Banatului.
Cele care par sã provinã din Dobrogea folosesc un alfabet de influentã clar ionianã, lucru firesc,
pentru cã acolo erau cetãtile grecesti milesiene. În schimb, plãcile din vremea lui Decebal folosesc un
alfabet grecesc occidental, care trebuie sã fi provenit de undeva din sudul Italiei, acelasi care stã la
baza alfabetului latin, prin intermediar etrusc. Ori asa ceva nu stiu dacã se putea cunoaste la vremea
respectivã (secolul XIX n.n.) pentru cã alfabetele locale si dialectologia greacã s-au constituit ca stiinte

doar la mijlocul secolului al XX-lea.

Multe sunt plãci de la Cetatea Helis. Ele vorbesc nu numai despre Dromichete, el fiind unul dintre
nenumãratii regi de la Helis. Avem chiar o genealogie de la Helis (mai existã încã una de la
Sarmizegetuza), care se încheie cu Oroles, care trebuie sã fie acelasi cu Rholes, din Dio Cassius, si
care, cum pare sã rezulte din texte, este autorul complotului care l-a detronat pe Burebista.

- În ceea ce priveste limba din tãblite, aceasta are toate caracteristicile unei limbi naturale. Nu pare
deloc sã fie o limbã creatã. Are extrem de multã varietate. Numele lui Burebista spre exemplu, e scris
în vreo 15 feluri, ceea ce este greu de imaginat pentru un falsificator. Existã foarte multã variatie
foneticã. Toate cuvintele au variante. Existã chiar indicii de variatie dialectale. Tãblitele dacilor si cele
ale getilor prezintã diferente clare dialectale. Existã cuvinte care apar în anumite contexte. Existã
structuri fonetice conditionate. Ori, aceste lucruri nu puteau fi imaginate de cineva care nu avea la
îndemânã instrumentele actuale. Sã generezi o limbã care sã aibã cuvinte, care sã aparã numai în
anumite contexte, e imposibil. E vorba de mii de cuvinte.
Limba din tãblite nu are nici un atribut al unei limbi artificiale