Sunteți pe pagina 1din 2

Tema 3 Scheletul corpului uman

(Systema skeletale) este format din 208 oase, dintre care 34 alcătuiesc coloana vertebrală, iar
restul de 174 se grupează în jurul acesteia.
Oasele situate pe linia mediană a corpului, ca sternul, sacrul şi altele, sunt neperechi.
Ele se consideră a fi oase simetrice, fiind formate din două jumătăţi - una dreaptă, alta stângă
la fel conformate. Dimpotrivă, oasele membrelor sunt perechi - însă asimetrice, pentru că
cele două jumătăţi ale lor nu sunt identic conformate.
Pentru ca un os să poată fi studiat şi descris izolat, în afara organismului, el trebuie
orientat în aşa fel încât poziţia lui să fie aceeaşi cu cea pe care o are în organism. Orientarea
se face prin ajutorul celor mai caracteristice elemente anatomice pe care le prezintă osul
respectiv.
Pentru orientarea unui os nepereche sunt necesare două elemente anatomice, pe care
le punem în raport cu două planuri ale corpului, planuri care nu sunt însă opuse unul altuia.
Pentru orientarea oaselor pereche sunt necesare trei elemente anatomice, pe care trebuie să le
aşezăm în trei planuri ce nu se opun, al treilea plan fiind necesar pentru determinarea osului
din dreapta sau din stânga.
Scheletul se împarte în patru părţi:

1. Coloana vertebrală.
2. Toracele osos.
3. Oasele capului sau craniul.
4. Oasele membrelor.

Coloana vertebrală, toracele osos şi craniul sunt situate în axul corpului, formând
scheletul axial (Skeleton axiale) în timp ce oasele membrelor alcătuiesc scheletul apendicular
(Skeleton appendiculare).
Scheletul omenesc are nevoie de mai mulți ani pentru o dezvoltare completă,
această dezvoltare fiind atinsă la vârsta de 20 de ani.
Fiecare segment al scheletului îndeplinește o funcție particulară. Craniul protejează
creierul și, de asemenea, ochii și urechile. Din cele 29 de oase ale craniului, 14 formează
structura masivului facial. O privire asupra craniului arată cum structurile vulnerable ale feței
sunt protejate de aceste oase. Cavitățile orbitale care se găsesc sub frunte adăpostesc
mecanismele complexe și delicate ale ochiului. La fel mucoasa olfactiva este adăpostită
profund în cavitatea nazală în maxilarul superior.

Un element frapant al craniului este dimensiunea mandibulei sau maxilarul inferior.


Fiind mobilă, mandibula reprezintă un instrument ideal de strivire a hranei atunci cand, prin
intermediul dinților, intră în contact cu maxilarul. Când vedem oasele faciale acoperite cu
mușchi, nervi și piele, este greu de observat cât de eficiente sunt forma și dispunerea lor. Un
alt exemplu de structură adaptată este acela ca zona facială este mai solidă în jurul ochilor și
al nasului pentru a preveni deplasarea oaselor faciale fie posterior, sub craniu, fie în sus.

Coloana vertebrală este formată dintr-un lanț de oase mici denumite vertebre și
formează axul central al scheletului. Este deosebit de solidă, dar, deoarece este o tijă formată
din segmente mici, în loc să fie un os unic, este, de asemenea, foarte flexibilă. Acest lucru ne
face capabili să ne aplecăm înainte și să ne atingem degetele de la picioare, dar și să ne
menținem poziția ortostatică. Vertebrele protejează, de asemenea, măduva spinării, dispusă în
canalul vertebral. Extremitatea inferioară coloanei vertebrale este denumită cocci. La unele
animale, cum ar fi câinii, pisicile, este mult mai lung și formeaz coada.