Neagră ca lumea omului, ca viaţa care se duce - - - Oarbă ca cele o mie nouă sute şi patruzeci de cuie Bătute pe cruce. Nu mai conteneşte ploaia Sunând ca pulsul inimii care bate-n ritmul ciocanului de pe Golgota, Ca picioarele fariseilor necontenind forfota Deasupra Mormântului: Nu mai conteneşte ploaia Pe Câmpul Sângelui unde răsar speranţe mici şi unde creierul hain Işi hrăneşte lăcomia – acel vierme asemănător sprâncenei lui Cain. Nu mai conteneşte ploaia La picioarele Omului în Suferinţă, răstignit pe Cruce. Hristoase, crucificat în fiecare zi, în fiecare noapte, ai milă de noi - - - Cei Căzuţi şi cei, precum Lazăr, plini de bube, de noroi: Lăsată-n Ploaie rana infectată pare aur şi la fel străluce.