Sunteți pe pagina 1din 4

CURS 21 – Suport psihologic în îngrijiri paliative

Definitie: În 1990 Organizația Mondială de Sănătate a definit îngrijirea paliativă ca: “un tratament în totalitate
activ al pacienților a căror boală nu mai reacționează la tratamentul curativ. Controlul durerii, al altor simptome şi
al problemelor de natură sociospirituală, se află la cel mai înalt nivel.

Conform Organizației Mondiale de Sănătate, îngrijirea paliativă:


1) afirmă viața şi priveşte moartea ca un proces normal;
2) consideră moartea ca o experiență valoroasă;
3) nici nu grăbeşte, dar nici nu încetineşte moartea;
4) calmează durerea şi alte simptome;
5) integrează îngrijirea psihologică şi spirituală;
6) oferă susținere pentru a ajuta pacienții să ducă o viață cât mai activă cu putință;
7) ajută familia să facă față durerii;
8) este multidisciplinară, incluzând medici, asistente,psihologi, psihiatri, preoți şi voluntari.

Scopul îngrijirilor paliative este să ofere îngrijiri de cea mai bună calitate pacienților cu boli cronice incurabile.
Studiile arată că simptomele psihologice, cum ar fi depresia, anxietatea şi disperarea sunt mai frecvente decât
durerea sau alte simptome fizice. Psihoterapiile dezvoltate pentru a fi folosite în tratamentul paliativ, includ discuții
ulterioare în ceea ce priveşte spiritualitatea, sensibilitatea culturală, comunicarea, suferința şi controlul simptomelor
psihice comune.

Ingrijirea paliativă are ca scop reducerea simptomelor bolilor şi susţinerea morală a familiilor acestora. Caracterul
elaborat al acestui tip de îngrijire se aşează atât pe suportul fizic al bolnavului prin procedee medicale cât şi pe cel
moral şi spiritual. Secretul succesului suportului paliativ are ca principiu de pornire faptul că pacientului i se va
acorda ajutor pentru toată suferinţa sa, accentul nefiind pus doar pe problemele medicale(simptomatice).
Aspectele de care trebuie să ţină cont o echipa care se ocupă cu acest gen de tratament în general sunt legate de
frica de viitor, teama de a ingreuna familia, teama de a deveni dependenţi şi imposibilitatea de a mai putea fi în
vreun fel folositori cuiva, la toate acestea adaugându-se durerea din fazele terminale ale bolii. Acest gen de îngrijire
se adreseaza în special oamenilor aflaţi la un potenţial sfârşit al vieţii din cauza unor boli grave. Aceste persoane au
nevoie de o atenţie sporită ce depaşeşte uneori posibilitaţiile familiilor şi apropiaţilor, astfel o asemenea abordare
produce de la sine atât efecte benefice pacientului cât şi oamenilor din jurul său, amândouă categoriile beneficiind
de suport atât medical, moral şi spiritual, pentru a trece mult mai uşor acestui şoc. Medicina paliativă nu este un
surogat pentru familie ci mai degrabă un sprijin pentru ei şi pentru persoana aflată în dificultate. Îngrijirea paliativă
este mult mai apropiată de bolnav datorită faptului că în special cei aflati în faţa unui iminent sfârşit au nevoie de
un tratament special, pe care medicina obişnuita nu este în stare să o ducă la îndeplinire atât de uşor. ÎN ESENŢĂ
termenul de paliativ contopeşte tot aspectul abordării unei persoane bolnave plecând de la partea medicamentoasă
pentru ameliorarea simptomelor şi ajungând apoi la aspectele psihologice extinse la nivelul întregii familii.

Conceptul de ingrijire paliativa integreaza boala fizica in contextul suferintei globale a pacientului, in toata
complexitatea sa, intelegand ca boala produce suferinta fizica, psihica, spirituala si sociala. Ingrijirea paliativa
identifica si se adresează de aceea si nevoilor psihologice, spirituale si sociale ale pacientului. Boala cronica a
unui membru al familiei, mai ales in stadii avansate, produce suferinta grupului social restrans al acestuia, familia
fiind adesea coplesita de sentimentul de neputinta in fata suferintei celui drag. De aceea, in complexul masurilor
de ingrijire paliativa este cuprinsa si familia pacientului, careia i se asigura suportul psihologic, spiritual si uneori
socio-economic, precum si asistenta in ingrijirea la domiciliu a pacientului.
De ingrijire paliativa beneficiaza atat pacientii cu diferite simptome aparute in perioada de tratament curativ,
adresat vindecarii bolii, cat si cei la care tratamentul curativ nu mai e eficient. Faptul ca un tratament adresat
vindecarii sau ameliorarii bolii nu mai e eficient, nu inseamna abandonarea pacientului. Ingrijirea acestei
categorii de pacienti este bazata pe alte principii: asigurarea unui climat de liniște, ințelegere, de unde graba si
agitatia din sectiile de tratament active au disparut, unde confortul pacientului este principala prioritate.
Examinarile paraclinice sunt mai rare, investigatiile dureroase si tratamentele agresive cu multe efecte secundare
sunt fara rost.
Decizia de ingrijire este un proces la care participa atat echipa multidisciplinara cat si pacientul si familia acestuia
(sau reprezentantul legal al acestuia), centrata pe dorinta si acceptul pacientului. Acest fapt se bazeaza pe
informarea onesta a tuturor participantilor asupra situației medicale, a interventiilor propuse, a posibilitatilor de
ingrijire disponibile, conform Consimtamantului informat institutional. Pacientul are dreptul la informare corecta si
completa, la momentul si in masura pe care o doreste, fara a avea insa obligatia de a o primi. Pentru o decizie
terapeutica optima in acceptiunea pacientului informatia medicala poate fi oferita unei persoane delegate de pacient
sau unui reprezentant legal al acestuia.

Cele mai cunoscute reacții a pacientilor cu boli incurabile sunt:


* teama de moarte – exprimată prin întrebări precum: “Ce va simți când va muri?”, “Când va muri?”, “Cum va
muri?”;
* teama de durere fizică – starea de depresie (pacienții devin introvertiți, retraşi, disperați, apatici, lipsiți de
speranță);
* sentimentul de abandon – lipsa suportului din partea cel puțin a unei persoane dragi;
* izolarea socială – conştient de degradarea fizică în care se află, va refuza vizitele unor prieteni sau rude, suferința
se va accentua;
* pierderea autocontrolului, autonomiei, confortului;
* ruşine – manifestată față de starea de dependență, ca urmare a evoluției bolii, în satisfacerea unor necesități
fizice;
* autocompătimire, eşec;
* furie, agresivitate, revoltă – îndreptată către medic, familie, îngrijitori, divinitate, propria persoană;
* negare, culpabilizare – “De ce mi se întamplă tocmai mie?”; plâns, umor, rugaciune;
* acceptare – atunci când rațiunea este înaintea emoțiilor.

Strategii care vin in sprijinul adaptării pacienților:


- sprjinirea şi respectarea mecanismelor proprii de adaptare a pacientului;
- studierea mecanismelor care l-au ajutat în trecut, ce il ajută în prezent şi ce anume percep ei că i-ar ajuta cel mai
bine;
- ajutor în exprimarea şi înțelegerea emoțiilor proprii;
- ajutor în menținerea şi întărirea relațiilor cu persoanele apropiate;
- furnizarea de informații corecte şi implicarea în tratament şi îngrijire;
- permisiunea de a alege şi a deține controlul asupra stării lui;
- îndemnul să-şi pună ordine în afaceri, să facă formalitățile de moştenire, să se implice în stabilirea aranjamentelor
de înmormantare;
- ajutor în menținerea normalității;
- să fie ajutați în menținerea unui nivel ridicat al funcționării fizice şi mentale;
- să fie încurajați să poarte propriile haine şi să-şi păstreze obiceiurile;

Insotirea psihologica a pacientilor consta in:


-stabilirea unei relaţii terapeutice de încredere,respect şi înţelegere;
-dialog empatic, axat pe întrebări simple şi clare.
-găsirea resurselor personale încă existente;
-exersarea răbdării în relaţia cu pacienţii. Să li se permită să vorbească despre “lucrurile mărunte”, care sunt un
indice al neliniştii pe care o trăiesc. În măsura în care se diminuează anxietatea şi defensele pacienţii vor aduce în
discuţie şi temele esenţiale despre viaţă, boală, moarte.
-explorarea sentimentelor de vinovăţie, ruşine, regret, ca indici ai blocajului emoţional;
-aducerea în discuţie a acestor aspecte poate crea punţi de dialog între pacienţi şi aparţinători;
-explorarea iertării ca resursă. Iertarea este un dar atât pentru pacienţi cît şi pentru aparţinători, care despovărează şi
dă posibilitatea de a merge mai departe;

Consilierea psihologică a aparţinătorilor presupune:


● disponibilitatea de a oferi continuarea suportului pentru a preîntâmpina apariţia doliului patologic;
● validarea trăirilor, încurajarea exprimării emoţionale, a comportamentelor şi a modalităţilor de coping în
perioada de doliu;

Hospice-urile si îngrijirea paliativă pentru copii

Când spunem copii, ne referim și la adolescenți și tineri. Copiii cu boli în faza terminală au nevoie de îngrijire
specială, adaptată propriilor nevoi și implicând multe persoane. Pe lângă copilul bolnav, întreaga lui familie trebuie
tratată în egală măsură. Boala poate fi un proces îndelungat. Familiilor trebuie să li se ofere îngrijiri paliative și în
hospice din momentul diagnosticului. Ei trebuie să se informeze despre posibilitățile de tratament și îngrijire. De
multe ori, copiii au boli diferite fata de adulți, și posibilitățile de tratament diferă și ele.

Îngrijirea în hospice pentru copii


Hospice-urile pentru copii primesc pacienți copii și pe familiile lor încă din momentul diagnosticului și asigură
echipe multidisciplinare pentru îngrijirea lor. Inițial, internarea în hospice nu este permanentă dar copilul poate fi
adus în funcție de nevoile familiei, de exemplu o dată pe an. În faza terminală, copilul și familia sunt internați pe o
perioadă nelimitată.

Echipele de îngrijire hospice la domiciliu


Echipele de îngrijire hospice la domiciliu ajută copilul și intreaga lui familie din momentul diagnosticului și până
după momentul decesului. Spre deosebire de îngrijirile hospice normale, cele la domiciliu oferă susținere în special
prin intermediul voluntarilor pe o perioadă mai lungă de timp. În general, o echipă de doi voluntari este disponibilă
timp de trei-patru ore pe săptămână. Scopul acestor voluntari este de a promova auto-îngrijirea.
Scopul acestor voluntari este de a promova auto-îngrijirea. Prin voluntarii care fac vizite la domiciliu, familia este
informată în legatură cu toate opțiunile disponibile.

Îngrijirea paliativă a copiilor la domiciliu


Diverse servicii specializate de ingrijiri paliative pentru copii oferă îngrijiri la domiciliu, pe lângă vizitele medicilor
pediatri, ale asistentelor medicale sau ale centrelor de socio-pediatrie. De regulă îngrijirea este asigurată de echipe
multidisciplinare formate de centrele de oncologie cu ajutorul grupurilor de parinți. Sarcina acestor echipe este ca,
împreună cu partenerii lor, să ofere îngrijire copiilor și familiilor în ambientul familiar de acasă. În acest fel se pot
evita multe spitalizări inutile, mai ales în cazul copiilor. Principala sarcină a echipei multidisciplinare este de a
răspunde nevoilor familiei și bolnavului folosind medici pediatri și asistente specializate. Oricine poate să fie
instruit să ajute, și toți cei din jur ar trebui să o facă. Cererea furnizării de ingrijiri paliative la domiciliu poate fi
făcută de familia bolnavului sau de medicul curant. Decizia trebuie discutată și cu pediatrul. Este evident că
tratamentul diferă între copii și adulți. Multe aspecte ale îngrijirii paliative sunt comune dar este nevoie de multă
experiență și pricepere pentru a interacționa cu copiii si familiile lor. Stresul la copiii bolnavi este chiar mai mare
decat în cazul adulților.
Rețelele de îngrijiri paliative pentru copii sunt mult mai puțin dezvoltate decât cele pentru adulți. Este totuși posibil
sa găsim ajutor și sfaturi utile. Echipele de îngrijire pentru adulți lucrează în colaborare cu cele pentru copii și
astfel este de multe ori posibil să găsim ajutor aproape de domiciliu. Chiar dacă parinții nu renunță niciodată la
speranța vindecării, recurgerea la îngrijiri paliative trebuie luată în calcul. Este o soluție posibilă încă dintr-un
stadiu timpuriu al bolii. În acest fel partea mai tarzie și mai complicată a tratamentului poate fi ușurată.

S-ar putea să vă placă și