Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2.1. Cererea
Preţ
500
400
300
200
100 Cererea
10 20 30 40 50 Cantitate cerută
Se observă că, o dată cu creşterea preţului are loc scăderea cantităţii cerute şi
invers, scăderea preţului determină creşterea cantităţii cerute. Această observaţie poartă
numele de „legea cererii”, care spune că la preţuri mai mici se vor cumpăra cantităţi mai
mari şi invers. Cu alte cuvinte, modificarea preţului unui bun va determina modificarea
în sens invers a cantităţii cerute din bunul respectiv.
Cineva şi-ar putea pune întrebarea: legea cererii se respectă în cazul tuturor
bunurilor sau există şi bunuri care fac excepţie de la regulă?
Răspunsul la această întrebare este acela că legea cererii se respectă în cazul
bunurilor normale şi în cazul majorităţii bunurilor inferioare. Bunurile normale sunt
acele bunuri pentru care cererea creşte când veniturile consumatorilor cresc. În categoria
bunurilor inferioare sunt incluse acele bunuri pentru care cererea scade atunci când
veniturilor consumatorilor cresc. Cel mai citat exemplu de bun inferior îl constituie
cartofii, deşi noi, românii, s-ar putea să nu fim de acord cu această concluzie a
economiştilor.
1
Deoarece curba cererii este o reprezentare a cantităţii în funcţie de preţ, ar fi fost normal ca preţul să fie
reprezentat pe abscisă, iar cantitatea pe ordonată. Totuşi, primul care a făcut această reprezentare grafică,
economistul american Alfred Marshall, a desenat graficul în felul acesta şi aşa a fost preluat în ştiinţa
economică. Practic, graficul este o reprezentare a funcţiei inverse a cererii, preţ în funcţie de cantitate.
Relaţia menţionată dintre preţ şi cantitate este explicată prin apariţia a două
efecte: efectul de substituţie şi efectul de venit.
Efectul de substituţie se referă la faptul că atunci când preţul unui bun creşte,
consumatorii au tendinţa să-l înlocuiască în consumul lor cu alte bunuri. Efectul de
substituţie este întotdeauna negativ, ceea ce înseamnă că modificarea preţului determină
modificarea în sens invers a cantităţii cerute din orice tip de bun.
Efectul de venit are în vedere faptul că o creştere, de exemplu, a preţului unui
bun determină scăderea veniturilor reale2 ale populaţiei, rezultatul fiind că se va cumpăra
mai puţin din toate produsele, inclusiv din cel al cărui preţ a crescut. Deci, efectul de
venit este în sens invers cu modificarea preţului pentru bunurile normale şi în acelaşi sens
cu modificarea preţului pentru bunurile inferioare.
Astfel, putem sintetiza:
a) pentru bunurile normale, efectul de substituţie are acelaşi sens cu efectul
de venit; de aceea, atunci când preţul unui bun normal se modifică,
cantitatea cerută din acel bun se modifică în sens invers;
b) pentru bunurile inferioare, efectul de venit şi efectul de substituţie au
sensuri diferite; de aceea, atunci când se modifică preţul unui bun inferior,
cantitatea cerută din aceasta se modifică în acelaşi sens sau în sens invers
în funcţie de dimensiunile celor două efecte. Dacă efectul de substituţie
este mai mare decât efectul de venit, atunci modificarea preţului bunului
inferior determină modificarea în sens invers a cantităţii cerute şi legea
cererii este verificată. Dacă efectul de venit este însă mai puternic decât
efectul de substituţie, atunci modificarea preţului bunului inferior
determină modificarea în acelaşi sens a cantităţii cerute din acel bun şi
legea generală a cererii nu mai este respectată. Este cazul aşa numitelor
2
Cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi cumpărată cu o anumită sumă de bani.
„produse Giffen”3 pentru care cererea are o pantă pozitivă, deci este
crescătoare în funcţie de preţ.
Paradoxul Giffen este deci o excepţie de la legea cererii. Toate produsele de tip
Giffen sunt produse inferioare, dar nu toate produsele inferioare sunt produse de tip
Giffen. Există însă şi situaţii care numai aparent contrazic legea generală a cererii. De
exemplu, un produs mai bun din punct de vedere calitativ poate fi mai scump şi totuşi
cantitatea cerută din acest bun să fie mai mare. Aparent, o contradicţie cu legea cererii.
Însă, legea cererii este enunţată în condiţiile în care doar preţul bunului se modifică, iar
ceilalţi factori rămân nemodificaţi (aşa-numita condiţie „caeteris paribus”) – calitatea
produsului fiind unul dintre aceşti factori.
Modificarea preţului nu determină modificarea cererii, ci doar a cantităţii cerute.
Are loc, în acest caz, doar o deplasare de-a lungul curbei cererii.
10 a50 b a 60
Qc 600,1 p
20 a40 b b 0,1
3
Sir Robert Giffen (1837 – 1910) a observat fenomenul pe piaţa cartofilor din Irlanda, într-o perioadă de
foamete generalizată, determinată de recolte foarte proaste, când deşi preţul cartofilor creştea, simultan,
creştea şi cantitatea cumpărată.
În funcţie de nivelul la care se manifestă, distingem: cererea individuală şi cererea
pieţei pentru un anumit produs.
Cererea individuală exprimă relaţia dintre cantităţile cerute de un consumator şi
diferitele preţuri asociate acestor cantităţi.
Cererea pieţei exprimă cantităţile solicitate dintr-un anumit produs la nivelul
pieţei (deci de către toţi consumatorii), la fiecare nivel al preţului acelui produs.
Curba cererii pieţei se obţine prin însumarea pe orizontală a tuturor curbelor
cererii individuale, adică prin însumarea cantităţilor cerute de toţi consumatorii la fiecare
nivel al preţului.
Să presupunem că pe piaţa bunului „i” există numai doi consumatori, A şi B.
Cererile individuale ale acestor consumatori precum şi cererea pieţei pentru produsul „i”
sunt descrise în tabelul de mai jos:
300
200
100
10 20 30 5 10 15 15 30 45
Cantitate cerută
Figura 2.2. Obţinerea curbei cererii pieţei
Am văzut deci că o modificare a preţului determină o deplasare de-a lungul curbei
cererii. Să vedem acum care sunt factorii care determină deplasarea curbei cererii.
Într-o perioadă de timp, cererea pentru un anumit bun poate să crească sau să
scadă în funcţie de evoluţia anumitor factori, considerând că diferitele niveluri de preţuri
nu se modifică. Astfel, creşterea cererii înseamnă că se vor cere cantităţi mai mari la
fiecare nivel posibil al preţului. Grafic, o creştere a cererii se reprezintă prin deplasarea
spre dreapta a curbei. Scăderea cererii înseamnă că se vor cere cantităţi mai mici la
fiecare nivel posibil de preţ. Grafic, scăderea cererii se reprezintă prin deplasarea spre
stânga a curbei cererii iniţiale.
Iată şi reprezentarea grafică a celor trei curbe ale cererii reprezentate în tabelul
anterior:
Preţ
500
400
300
200
100 C1
C2 C0
5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 Cantitate cerută
Figura 2.3. Modificarea curbei cererii
Principalii factori care determină creşterea sau reducerea cererii pe piaţa unui bun
sunt:
a) modificarea preţurilor altor bunuri (pa);
b) modificarea veniturilor consumatorilor (V);
c) numărul consumatorilor (N);
d) preferinţele (gusturile) consumatorilor (G);
e) anticipările privind modificările de preţ sau venit (A);
f) atitudinea faţă de risc a consumatorilor (R).
Bunurile substituibile sunt cele care satisfac aceleaşi nevoi şi, de aceea, pot fi
înlocuite unul cu celălalt în consum (de exemplu, untul şi margarina).
Bunurile complementare sunt bunurile care sunt consumate împreună. În acest
caz, un bun nu poate fi consumat fără bunul complementar lui (de exemplu, stiloul şi
cerneala).
În cazul în care bunurile X şi Y sunt substituibile, creşterea preţului lui X
determină o creştere a cererii pentru bunul Y. Dacă bunurile X şi Y sunt complementare,
creşterea preţului bunului X determină scăderea cererii pentru bunul Y.
c) Numărul consumatorilor
Între numărul consumatorilor şi cerere există o relaţie pozitivă: dacă numărul
consumatorilor creşte, atunci cererea este mai mare şi invers.
Preţ
Oferta
500
400
300
200
100
10 20 30 40 50 Cantitate oferită
Figura 2.4. Curba ofertei
Când preţul creşte cantitatea oferită creşte. Când preţul scade cantitatea oferită
scade. Oferta rămâne neschimbată. Cu alte cuvinte, modificarea preţului (celelalte
condiţii rămânând nemodificate) determină doar modificarea cantităţii oferite şi nu a
ofertei ( are loc o deplasare de-a lungul curbei ofertei şi nu o deplasare a întregii curbe a
ofertei).
300
200
100
20 40 60 20 30 40 40 70 100
Preţ
O2 O
0 O12
500
400
300
200
100
10 20 30 40 50 60 Cantitate oferită
O piaţă este în echilibru atunci când cantitatea oferită şi cantitatea cerută sunt
egale. Preţul rezultat se numeşte preţ de echilibru, iar cantitatea se numeşte cantitate de
echilibru.
Grafic, echilibrul pieţei se realizează la intersecţia curbelor cererii şi ofertei.
Preţ
Oferta
500
400
300
200
100
Cererea
10 20 30 40 50 Cantitate
Preţ
O1 O0 O2
500
400
300
200
100 C2
C1 C0
10 20 30 40 50 Cantitate