Necesitatea creării unui sistem monetar internațional

Necesitatea creării unui sistem monetar internațional a aparut cu mult timp în

urma,după primul razboi mondial,cu scopul de-a depași crizele provocate de el. Astfel,in
1922,se organizează prima Conferinţă monetară internaţională.
Dezbaterile din cadrul acestei conferinţe au fost orientate în direcția adoptării
unui nou etalon, etalonului aur-devize (Gold Exchange Standard), etalon care să
reprezinte soluţia ieşirii din criza generată de desfăşurarea primului război mondial care
afectase sistemele monetare ale ţărilor implicate în această conflagraţie.
Aceasta recomandare a Conferinței de la Genova a vut ca effect accentuarea
luptei dintre Marea Britanie și SUA în ceea ce privește deținerea supremației ca etalon:
aur – lira sterlină sau aur – dolar. Însă,problema constituirii unui sistem monetar
internaţional a revenit în prim plan la Conferinţa monetară și financiară a Naţiunilor
Unite desfăşurată la Bretton Woods ,între 1 şi 22 iulie 1944. In urma acestei conferințe a
fost fondat Fondul Monetar Internaţional ,ca parte integrantă a sistemului Bretton-
Woods, fiind instituţia responsabilă cu asigurarea condiţiilor monetare şi financiare
propice unui sistem stabil de schimburi comerciale. El reprezintă primul sistem monetar
internaţional din istoria relaţiilor internaţionale şi vizează un ansamblu de principii şi
reglementări coerente, asumat de statele semnatare, privind politicile ratei de schimb şi
al cooperării monetare multilaterale.
Câteva principii fundamentale stăteau astfel la baza sistemului monetary
internaţional inaugurat la Bretton Woods: cooperarea monetară internaţională,
universalitatea sistemului – orice stat care recunoaşte prevederile statutului FMI poate
adera la această organizaţie şi, implicit, poate deveni membru al sistemului monetar
internaţional, fixitatea parităţii şi cursurilor valutare, convertibilitatea reciprocă a
monedelor prin desfiinţarea restricţiilor asupra plăţilor curente, în vederea
multilateralizării plăţilor, convertibilitatea în aur a dolarului, la care se raportează
celelalte monede şi asigurarea unor rezerve de mijloace de plată internaţionale în
concordanţă cu nevoile de echilibrare a balanţei de plăţi externe ale ţărilor membre
(pentru evitarea unor dezechilibre pe termen scurt) .
Mutaţiile structurale intervenite în anii ’50 şi ’60 în domeniile economic, politic
sau social au determinat schimbări cantitative şi calitative în planul activită ii financiar-
monetare interna ț ționale, ducând astfel la încălcarea principiilor FMI,ceea ce a rezultat
cu decăderea treptată a Sistemului de la Bretton Wood,decădere care a început cu
Acordul de la Washington,în urma caruia a fost suspendată convertabilitatea dolarului
american în aur.
Un pas decisiv și final în istoria sistemului monetar de la Bretton Woods a fost
abandonarea lui în 1976 prin conferința de la Kingston, Jamaica care
prevedea:modificarea oficială a statutului aurului, prin aceasta abolindu-se fixitatea
preţurilor pentru aur;legalizarea principiului schimburilor flotante și transformarea
parţială a FMI în organism de asistenţă. În anii ’70 au avut loc însă şi alte evoluţii, în care
FMI a identificat noi “nişe de oportunitate”. Crizele petrolului au disponibilizat mari
sume de “petrodolari”, din partea statelor exportatoare, pentru împrumuturi pe piaţa
internaţională. Către sfârşitul decadei însă, condiţiile economice şi financiare s-au
schimbat, astfel că statele care luaseră împrumuturi uşor accesibile pe pieţele private,
mai ales ţări aflate în curs de dezvoltare, s-au trezit în situaţia de a avea datorii imense,
cu ai căror termeni de plată nu mai puteau ţine pasul.
Criza economică din anii ’70 a lovit cel mai puternic ţările în curs de dezvoltare,
care au pierdut resurse financiare, pe de o parte, prin faptul că rezervele lor valutare
erau exprimate preponderant în dolari americani, monedă care s-a depreciat puternic şi,
pe de altă parte, prin faptul că, în condiţiile inflaţiei şi oscilaţiilor ratelor de schimb,
dobânzile la creditele acumulate au crescut semnificativ.
Tot mai multe ţări în curs de dezvoltare au început să aibă dificultăţi importante
în plata datoriei lor externe, adăugate efortului economic intern orientat spre exporturi,
pentru obţinerea valutei necesare plătirii ei. S-a ajuns astfel ca datoriile externe ale unor
ţări în curs de dezvoltare să devină o problemă majoră pentru sistemul economic şi
financiar internaţional, rămasă ca atare pe agenda internaţională până astăzi.
Fiind singura organizaţie interguvernamentală cuprinzătoare, specializată pe
chestiuni monetare şi financiare, FMI a decis să intervină şi a început să ofere
împrumuturi ţărilor aflate în curs de dezvoltare, pentru a le asista în transformarea
economiilor lor în economii viabile, care să poată susţine plata la zi a datoriei externe şi
a penalităţilor adăugate, fără a rezulta problem macroeconomice deosebite. Din
responsabilitatea iniţială de supraveghere a economiilor statelor membre, Fondul a
recuperat ideea de consultanţă pentru ţările datornice, consultanţă referitoare la modul
de ajustare a politicilor şi de eliminare a problemelor structurale. Pornind de la această
practică, împrumuturile au dobândit prevederi şi condiţionări, care au luat forma unor
politici economice, monetare şi financiare recomandate de Fond, negociate cu
guvernele ţărilor în cauză, asumate în final de acestea pentru perfectarea acordurilor de
împrumut.
Ca urmare a răsturnării regimurilor comuniste din Europa de Est, statele din
regiune au iniţiat, în 1989, reforme politice şi economice de o amploare fără precedent.
Transformarea economiilor centralizate comuniste înspre economii de piaţă nu se putea
face fără ajutor internaţional, dat fiind că guvernelor angajate pe calea reformelor le
lipseau atât fondurile, cât şi expertiza (teoretică şi tehnică) necesară. Exisa însă o
instituţie internaţională abilitată să supervizeze şi să ofere consultanţă în domeniul
financiar şi monetar.
Prin urmare, FMI a început să pună la dispoziţia guvernelor postcomuniste
împrumuturi şi să vegheze activ, prin condiţionarea complexă a împrumuturilor, la
evoluţia acestor ţări către o economie de piaţă.
În 2005, Fondul este încă implicat în câteva dintre ţările din regiune, cu toate că
evoluţiile recente i-au deschis o altă perspectivă. Aşa cum rezultă indirect din
prezentarea istoricului instituţiei şi a structurii ei, precum şi din trecerea în revistă a
activităţii FMI în ultimii ani, funcţiile Fondului Monetar Internaţional constau în:

1.coordonarea sistemului monetar internaţional;

2. supravegherea politicilor monetare, financiare şi economice ale statelor
membre;
3. furnizarea de credite pe termen scurt şi mediu, din resursele proprii, pentru
asistarea unor dezechilibre ale balanţei de plăţi, în ţările membre;
4. intermedierea obţinerii unor credite pe termen scurt şi mediu, din fonduri
private sau naţionale, pentru finanţarea dezechilibrelor balanţei de plăţi în ţările
membre;
5. monitorizarea şi acordarea de credite în situaţiile în care problemele financiare ale
unei ţări riscă să se transforme într-un pericol pentru stabilitatea sistemului financiar
global;
6.oferirea asistenţei tehnice către alte organizaţii internaţionale şi către statele
membre.

Prin intermediul acestor func ii,vom încerca ț să explicăm necesitatea creării unui
sistem monetar internațional și rolul acestui sistem în economia mondială. Dintre
acestea, două funcţii sunt foarte importante pentru înţelegerea rolului şi funcţionării
FMI: supravegherea şi finanţarea (creditarea) membrilor.
Supravegherea exercitată de FMI se realizează atât bilateral, cât şi multilateral.
Supravegherea bilaterală se concretizează anual prin consultările prevăzute la articolul
IV din Statutul FMI cu scopul de-a examina situaţia financiara şi economica la nivel
naţional şi formularea unor recomandări generale
referitoare la politicile monetare, ale ratei de schimb şi, în general, politicile financiare şi
economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul
economiei naţionale a statului cu care se realizează consultările.
O altă formă de supraveghere bilaterală se realizează atunci când are loc
discutarea acordurilor financiare şi a programelor economice pe care ţările membre
urmează să le implementeze, pentru respectarea termenilor acordurilor cu FMI.
Creditele acordate de FMI sunt destinate, în general, echilibrării pe termen scurt
şi mediu a balanţei de plăţi curente a ţărilor membre. Utilizarea resurselor FMI de către
ţările membre pentru rezolvarea unor deficite ale balanţei de plăţi îmbracă două forme
de bază: „trageri” de la FMI şi credite propriuzise.
Tragerile de la FMI pot să ia forma unor „schimburi valutare”, în sensul că orice
membru poate să cumpere de la FMI moneda altei ţări sau DST-uri, contra monedei
naţionale. Într-o perioadă fixă de timp, Fondul obligă acest membru să îşi răscumpere
moneda naţională şi să platească un comision pentru operaţiunile realizate.Creditele
propriu-zise se acordă de FMI în mod condiţionat, în funcţie de angajamentele ţării
solicitante şi progresele înregistrate în domeniul unor politici economice menite să
redreseze economia pe termen scurt şi mediu. „Condiţionarea” este un principiu
fundamental pentru practica FMI, foarte mult dezbătut în literatura de specialitate
O a treia funcţie pe care FMI o îndeplineşte, pe lângă supraveghere şi finanţare,
este acordarea asistenţei tehnice ţărilor membre. Aceasta reprezintă un domeniu de
activitate mult mai puţin vizibil decât acordarea de credite şi aprobarea programelor de
ajustare structurală, deşi joacă un rol aparte în economia politică internaţională
actuală.FMI oferă servicii de informare, formare, asistenţă şi consiliere altor organizaţii
interguvernamentale şi ţărilor în curs de dezvoltare sau în tranziţie. Cele mai frecvente
forme de asistenţă tehnică sunt deplasarea unor echipe de experţi şi
evaluarea/consilierea pe teren, formarea unor reprezentanţi ai administraţiei centrale
cu putere de decizie în implementarea programelor de ajustare şi acordarea unor burse
şi stadii de formare, la sediul FMI, pentru economiştii ţărilor în tranziţie şi în curs de
dezvoltare.
Asistenţa tehnică oferită de FMI se referă cel mai adesea la:

- politici fiscale şi bugetare (legislaţia referitoare la fiscalitate, colectarea impozitelor şi

taxelor, inclusiv cele vamale, controlul cheltuielilor publice, privatizarea, modalităţile de
gestionare şi monitorizare a cheltuielilor publice, gestionarea datoriei publice şi
finanţarea politicilor sociale);
-politica monetară (organizarea şi funcţionarea băncii centrale, funcţionarea pieţei
valutare, reglementările bancare, intervenţiile băncii centrale pe piaţă, controlul pieţei
de capitaluri, gestiunea rezervelor valutare şi mecanismele de compensare bancară),
-statistică şi analiză economică utilizate la nivelul administraţiei centrale şi a băncilor
centrale (metode de programare financiară, previziuni macroeconomice, statisticile
referitoare la balanţa de plăţi, statisticile monetare şi cele bugetare);
-alte domenii ale gestiunii financiare la nivel macro (negocierea şi restructurarea
datoriei externe, asistenţă juridică în domeniul financiar, reglementări fiscale, ş.a.)

Prin activită ile cuprinse în structura sistemului ț monetar internațional și piețele

sale-monetară,de capital și valutară- se produce o gamă largă de produse necesare
economiei mondiale:etaloane monetare,fonduri financiare și de credite,mijloace și
instrumente de plată,reglementări și informații. Astfel,pentru realizarea acțiunilor de
realimentare și reglare ale economiei mondiale,Sistemul monetar pune la dispozitie:

-informa ii economice i financiare referitoare ț ș la fiecare economie națională în parte și

la economia mondială în ansamblul sau.
-etalonul(etaloanele) monetare cu statut internațional pentru evaluarea schimburilor
internaționale și a redistribuirilor de fonduri pe plan extern.
-fonduri financiare și de credit necesare desfășurării schimburilor și dezvoltării regionale
și internaționale.
-mijloace de plată,instrumente și modalități de plată pentru derularea plăților și
stingerea datoriilor.

Importanța acestor “ produse finite” ale activității monetare cuprinse în sistemul

monetar internațional fac din acesta o componentă indispensabilă pentru economia
mondială;fară acest sistem,nu ne putem imagina funcționalitatea și nici evoluția viitoare
a economiei mondiale,a societății uname,în general.
Fiecare perfecționare și amplificare a activității monetare reprezintă un câștig în
derularea schimburilor,pentru atenuarea discrepanțelor regionale,pentru rezolvarea
problemelor globale tot mai numeroase ale lumii.