Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Geografie şi Geologie

Departamentul de Geografie
Bd. Carol I. Nr.20A, 700505 – Iaşi, România
Tel.: +4.0232.20.1075, e-mail: geografie@uaic.ro
http://www.geo.uaic.ro/

Insulele Galapagos

-Materie: Biogeografie-

Profesor: Anuței Lilianai Student: Alexandrache Ioana

-2018-

1
 CUPRINS
Introducere .............................................................................................................................................. 3
I. Caracterizarea fizico-geografică ........................................................................................................... 4
I.1.Localizarea geografică .................................................................................................................... 4
I.2. Geologia regiunii............................................................................................................................ 5
I.3. Relieful ........................................................................................................................................... 6
I.4. Clima regiunii ................................................................................................................................. 8
I.5. Hidrologia ...................................................................................................................................... 9
I.6. Solurile ......................................................................................................................................... 11
II. Biodiversitatea regiunii...................................................................................................................... 13
II.1. Biodiversitatea floristica (fauna) ................................................................................................ 13
II.1.1. Specii endemice ................................................................................................................. 13
II.1.2. Specii introduse: .................................................................................................................. 18
II.2. Biodiversitatea faunistică (flora) ................................................................................................ 20
II.2.1. Nevertebratele din Galapagos............................................................................................. 20
II.2.2. Reptile.................................................................................................................................. 24
II.2.3. Pasarile ................................................................................................................................ 27
III. Importanta stiintifica si econimica a regiunii ................................................................................... 31
BIBLIOGRAFIA ........................................................................................................................................ 32

2
 Introducere

Am ales aceast proiect deoarece, Insulelel Galapagos sunt unul dintre cele mai
frumoase și uimitoare locuride pe Pământ. Voiam să aflu mai multe despre formarea acestora
cât și despre flora și fauna lor.

3
I. Caracterizarea fizico-geografică

I.1.Localizarea geografică

Insulele Galápagos, Los Galopegos sau arhipelagul lui Columb sunt un grup de insule
din Oceanul Pacific administrate de către Ecuador. Sunt situate la aproximativ 1.000 km
depărtare de teritoriul continental. Se mai pot vedea cratere vulcanice pe unele dintre insule,
cum ar fi cel de pe Insula Isabela. Datorită izolării lor și faptului că omul nu le-a putut face
stricăciuni , s-a putut dezvolta o lume vegetală și animală aparte, plante neobișnuite și uneori
unice. În anul 1990, Galápagos a primit titlul de Sanctuar al Rechinilor și al Balenelor.

Insulele Galápagos sunt situate la Ecuator și sunt dispersate pe o suprafață de aproape

60.000 km² din Oceanul Pacific. Arhipelagul este construit din 19 insule, dintre care 13 mari,
ce variază ca suprafață de la 4.588 km², la 14 km² și alte 6 insule mai mici au o suprafață
cuprinsă între 1-5 km². Pe lângă insulele principale există numeroase insulițe și stânci care ies
din apă. Cea mai mare insulă din arhipelag este Insula Isabela (4640 kmp). Muntele Azul care
se află pe Insula Isabela este cel mai înalt punct al arhipelagului, cu o înălțime de 1.689 m
către Ecuador.

Poziţionarea insulelelor în mijlocul unor

curenti oceanici extrem de puternici a favorizat
evoluţia speciilor de pe insula, evolutie unicã în
întreaga lume. Fiecare insulã este diferitã de
cealaltã iar multitudinea speciilor surprinde încã
cercetãtorii. Este probabil singurul loc de pe
pãmânt (cu excepţia grãdiniilor zoologice) în care
pinguinii şi pãsãrile flamingo împart acelaş metru
pãtrat de nisip. Leii de mare, broaştele ţestoase,
delfinii şi o specie unicã în lume de pinguini sunt

Figură 1. Localizarea insulelor Galapagos extrem de prietenoşi, extrem de blânzi şi fãrã

teamã de oameni.

Primele documente care atestã existenţa acestor pãmânturi dateazã de la începutul

secolului al XVI- lea. Frumuseţea insulelor atrãgea marinarii dar nu pentru mult timp- asta din

4
cauza lipsei aproape totale de izvoare de apã dulce. In 1835 Charles Darwin a vizitat
arhipelagul Galapagos, iar de atunci aceste insule sunt cunoscute în lumea ştiintifica ca cele
“care au schimbat lumea” (biodiversitatea insulelor l-a determinat pe Darwin sã elaboreze
cunoscuta teorie evoluţionistã) [6].

În prezent arhipelagul Galapagos este declarat aproape în totalitate Parc Naţional.

I.2. Geologia regiunii

Insulele Galapagos sunt teritorii extrem de tinere în raport cu vechimea celorlalte

continente. Conform speciaiştilor ele s-au format in urmã cu 4- 5 milioane de ani. De atunci
ele sunt într-o continuã schimbare, vulcanii fiind foarte activi. Geologii au stabilit cã insulele
care sunt vizibile în prezent au vârste diferite. Au existat şi insule mai vechi decat cele
existente astãzi, dar ele au fost erodate de-a lungul a milioane de ani şi au dispãrut sub
suprafaţa oceanului.

Formarea insulelor este explicatã prin doua teorii geologice principale. Conform
teoriei plãcilor tectonice, crusta Pamantului comprimã o serie de plãci dure de clivaj. Insulele
Galapagos sunt situate pe placa Nazca care se îndeparteazã de placa adiacentã Cocos. Odatã
cu deplasarea placii, se deplaseazã şi insulele şi odatã cu deplasarea insulelor Galapagos spre
sud- est acestea trec peste un “loc fierbinte”. Conform acestei teorii, caldura provenitã din
locurile fierbinţi devine periodic atât de intensã încat crusta Pamantului se topeşte şi provoacã
erupţii vulcanice suficient de puternice pentru a traversa platforma marinã şi a da nastere unor
noi insule. Utilizând aceste douã teorii, geologii considerã cã insulele sud-estice ar fi cele mai
vechi şi cele din vest, ca insula Fernandina, ar fi cele mai tinere. Insulele sunt compuse din
rocã bazalticã, care în formă topitã este adeasea mai fluidã decât alte tipuri de roci vulcanice.
Acesta pentru cã atunci când un vulcan erupe, bazaltul curge în valuri ondulate, creând
vulcani cu pante uşor rotunjite. Descoperind cum s-au format Insulele Galapagos, geologii au
demonstrat cã acestea au fost întodeauna insule şi nu s-au desprins din continentul sud-
american. Aceasta a avut o importanţă crucialã în întelegerea unicităţii florei şi faunei din
Galapagos şi a absenţei anumitor tipuri de animale. Iniţial, insulele au fost conglomeraţi
golaşe de rocã vulcanicã în mijlocul oceanului. Fiecare specie de plante şi de animale
existente acum – multe fiind endemice acestor insule – a fost obligatã sã traverseze cel puţin
1000 km de ocean pentru a ajunge la destinaţie. Unele specii, în special pãsãrile şi animalele

5
acvatice, probabil cã au fãcut singure aceastã călătorie lungă. Altele, cum ar fi plantele şi
insectele, ar fi putut fi transportate de pãsãri, sub formă de grăunţe şi larve. Când diferitele
specii au ajuns pe insule, aici nu era competiţie, astfel că supravieţuirea acestora era garantatã.

Lispa oamenilor până relativ recent, a făcut ca speciile endemice să nu înveţe să le

fie frică de oameni şi lipsa de teamă este o altã caracteristică unică a însulelor Galapagos.
Animale şobolanii, porcii, caprele, câinii şi pisicile sălbatice au fost aduse pe insule de
marinari şi astăzi ele ameninţã speciile endemice.

I.3. Relieful
Exploziile vulcanice recente din punct de vedere geologic atestă faptul că Insulele
Galapagos sunt un loc născut din foc. În ultimii 200 de ani, au apărut 50 de erupții
remarcabile, unele amenințând flora și fauna unice, unele creând noi terenuri (cum ar fi noul
flux de lavă pahoehoe pe insula Santiago), care nu a fost văzut în timpul lui Darwin.

Insulele sunt situate într-o zonă cu o manta deosebit de caldă, care în esență arde
prin crusta pământului, creând activitate vulcanică. La aceste "puncte fierbinți", erupțiile
vulcanice se înmulțesc cu fostele erupții vulcanice de-a lungul mileniilor, până când pământul
vulcanic este împins la suprafața insulelor care formează oceanele. În general, insulele
individuale formează dintr-o singură erupție a vulcanului scutului de lavă bazaltică care își
extinde țărmurile. Cu toate acestea, cea mai mare insulă, Isabela, este formată din șase vulcani
care s-au strecurat unul în altul, umplând spațiul Pacific între ele.

Formată de această combinație de activitate vulcanică dinamică și de efectele ploii

și de forța continuă a vastului Pacific la coaste, insulele atestă originea lor. Forma trimestrială
a Genovesei și miezul scufundat de-a lungul golfului de la Pinnacle Rock la Bartolome atestă
aceste insule născute din foc și temperate de apa sărată. Aceste forțe au creat setarea pentru
încercările de evoluție pentru a selecta animalele și flora ciudate care locuiesc acum în aceste
insule pustiite.

Insulele Galapagos sunt localizate pe una dintre cele mai active regiuni vulcanice de
pe pământ: Placa Nazca. Această placă se mișcă spre est, spre America de Sud, din cauza
răspândirii fundului mării, cu o rată de 2,75 cm pe an. Această placă se mișcă înspre zonă de

6
staționare de căldură intensă sau "zona fierbinte" care "construiește" insulele. Astfel, cea mai
veche parte a arhipelagului se află în estul grupului. Geologic, cele mai recente erupții
vulcanice atestă faptul că Insulele Galapagos sunt un loc născut din foc. În ultimii 200 de ani,
peste 50 de erupții remarcabile au avut loc, unele punând în pericol flora și fauna unice.

Probabil trăsătura predominantă a Galapagosului este peisajul aspru și vulcanic.

Formată inițial între 3 milioane și 5 milioane de ani în urmă, insulele sunt "tinere", în timp
geologic. La aceste „zone fierbinti”, erupțiile vulcanice se îngrămădesc pe vechile erupții
vulcanice de-a lungul mileniilor, până când pământul vulcanic este împins la suprafața
oceanului - formând insule. Cum plăcile tectonice se mișcă (cu o rată de aproximativ 5 cm pe
an), activitatea vulcanică se mută cu ele, creând noi insule la vest și reducând activitatea
insulelor mai mari din est. Acest lucru explică "tinerețea" rocilor insulelor din Vest și rocile
geologice mai vechi a multor insule din est. De exemplu insulele estice se număra printre alte
insule care sunt parțial sau în totalitate afundate îmbătrânirii de peste 5 milioane de ani. Cu
toate acestea, multe dintre insulele centrale și estice (cum ar fi Fernandina și Isabela) au o
activitate vulcanică mai recentă, datând de numai 2 milioane de ani.

În general, insulele individuale s-au format din lava bazaltică a erupțiilor unui
singur vulcan scut, fluxurile completând malurile sale. Cu toate acestea, cea mai mare insulă,
Isabela, este formată din șase vulcani care au curs unul în altul, umplând decalajul dintre ele.
Formate din această combinație de activitate dinamică vulcanică și efectele ploii, și de forță
continuă a vastului Pacific, insulele atestă originea lor.

Insulele sunt compuse din rocă bazaltică, care în formă topită este adeasea mai
fluidă decât alte tipuri de roci vulcanice. Acesta pentru că atunci când un vulcan erupe,
bazaltul curge în valuri ondulate, creând vulcani cu pante ușor rotunjite. Descoperind cum s-
au format Insulele Galapagos, geologii au demonstrat că acestea au fost intodeauna insule și
nu s-au desprins din continentul sud-american.

7
Figură 2. Relieful in Galapagos

I.4. Clima regiunii

Clima Insulelor Galápagos are două anotimpuri – sezonul ploios din ianuarie până în
iulie, și cel secetos din iulie până în decembrie. Cea mai rece perioadă este cuprinsă între
lunile mai și iulie, când temperaturile coboară la 18-20 °C. Fenomenul meteorologic El Nino
care afectează regiunile din preajma Pacificului face ca precipitațiile anuale să fie
imprevizibile și pot cauza secete sau ploi torențiale.

Figură 3. Media temperaturii aerului si a precipitatiilor din Galapagos

Insulele Galápagos au cea mai cunoscută anomalie climatică. Darwin începea

descrierea Galápagosului cu urmatoarea remarcă: „Având în vedere că aceste insule sunt

8
plasate exact sub Ecuator, clima este departe de a fi una excesiv de caldă”. În același paragraf,
Darwin identifica principalul motiv pentru clima uscată și moderată a Galápagosului: „aceasta
pare cauzată de temperatura joasă a apei înconjurătoare, adusă aici de Marele Curent Polar
Sudic”, astăzi fiind cunoscut sub numele de Curentul Humboldt. Aducând un volum enorm de
apă rece în nordul regiunii Antarctice, păstrează coasta vestică a Americii de Sud temperată și
uscată. Pe măsură ce trece la nord de Peru, curentul Humboldt tinde să se unească cu curentul
Ecuatorial care curge spre vest de-a lungul Pacificului, „îmbăind” Galápagosul în apă rece.

Mai este o cauză pentru climatul specific al Arhipelagului Galápagos, de care

Darwin nu știa, și asta este ridicarea apei din adânc la suprafață, acest fenomen fiind produs
de curenții oceanici și de vânturi. Deși cauza actuală este complexă, o explicație mai simplă ar
fi următoarea: pe măsură ce apa curentului Humbolt se îndreaptă către vest, se împrăștie sau
diverge. Cum apa este împrăștiată pe o suprafață mai mare, altă apă trebuie să vină de
dedesubt, pentru a completa diferența.

Insulele au șase zone diferite de vegetație pe care cresc aproximativ 700 de specii
de plante, dintre care 40% sunt endemice sau specifice doar acelei regiuni. Pe zona litorală,
sau regiunea joasă de coastă, cresc plante ca mangrovele, care pot tolera conținutul ridicat de
sare al apei marine. Deasupra zonei litorale se află o zonă aridă dominată de cactuși.
Umiditatea crește cu altitudinea și deasupra pădurilor de cactuși giganți în formă de pară este
zona de tranziție unde plantele aride se răresc și domină pădurile de plante perene. Pe insulele
mai înalte, cum ar fi Isabela, pădurile fac loc vegetației de mare altitudine, în care domină
arborele de mușchi Scalesia, endemic, și înfloresc abundent orhideele. La o altitudine și mai
mare se află o zonă fără arbuști; doar insulele Santa Cruz și San Cristobal au o altitudine
suficient de mare pentru această vegetație.

I.5. Hidrologia

Insulele Galapagos sunt situate la Ecuator şi sunt dispersate pe o suprafaţă de

aproape 60.000km² din Oceanul Pacific. Oceanul Pacific este cel mai mare ocean din lume,
acoperind aproximativ 33% din suprafaţa Pământului. Oceanul are o suprafaţă totală de 179,7
milioane de km² şi se întindepe aproximativ 15.500 km de la Strâmtoarea Bering în nord şi
până la Marea Ross în Antarctica. Limita vestică a oceanului este Strâmtoarea Malacca, iar la
est oceanul e mărginit de continentulAmerica. Pacificul conţine în jur de 25.000 de insule,

9
numite Insulele Pacifice, mai mult decâtconţin toate celelalte oceane împreună. Groapa
Marianelor, aflată în nord-vestul oceanului, este celmai adânc punct de pe planetă, având o
adâncime de 11.034 m.

Suprafaţa oceanului Pacific este , socotind şi mările secundare - 181,34 milioane

km², sau,fără acestea, 166,24 milioane km², ceea ce constituie aproximativ 35 % din suprafaţa
totală aPământului sau mai bine de jumătate din suprafaţa totală a mărilor şi
oceanelor. SuprafaţaPacificului este astfel mai mare decât suma suprafeţelor tuturor
continentelor. Volumul de apă estede 714,41 milioane km³ cu tot cu mările secundare, sau
696,19 milioana km³ fără apa din mărilesecundare. Adâncimea medie este de 3.940 m, dacă
sunt luate în consideraţie mările secundare, sau4.188 m fără acestea. Adâncimea maximă este
de 11.034 m.

Temperaturile înregistrate în apele oceanului la ecuator sunt între 25–30 °C. De

asemenea, şisalinitatea apei variază: apa din zona ecuatorului este mai puţin sărată decât apa
dinspre poli,datorită precipitaţiilor ecuatoriale abundente din timpul anului. Apa Oceanului
Pacific este în mediemult mai caldă decât apa Oceanului Atlantic. Relieful submarin al
Pacificului este foarte variat.Câteva formaţiuni subacvatice importante, de întinderi uriaşe,
sunt: dorsala Pacificului, Inelul de foc(vulcanism), bazine, ridicături ("munţi" subacvatici),
abisuri, şanţuri ş.a.Oceanul acoperă aproape o treime din suprafaţa pământului, având o
suprafaţă de 179,7milioane km², mai mare decât întreaga suprafaţă a continentelor. El se
întinde pe direcţia nord-sudpe aproximativ 15.500 km de la Marea Bering din Oceanul Arctic
până la marginile îngheţate ale Mării Ross din Antarctica la sud (deşi regiunea Antarctică
din sudul Pacificului este numităcâteodată Oceanul Sudic), iar pe direcţia vest-est se întinde
pe aproape 19.800 km, din Indoneziapână la coastele Columbiei şi Peru (la nivelul paralelei
de 5° N, această distanţă reprezentând pestejumătate din lungimea acestei paralele şi de peste
5 ori diametrul Lunii).

Limita vestică a oceanului este plasată pe Strâmtoarea Malacca. Cel mai adânc
punct de pe planetă este Groapa Marianelor, la11.034 metri sub nivelul mării. Adâncimea
medie este de 4.280 metri

10
 Figură 4. Hidrografia in Insulelor Galapagos

I.6. Solurile

Solurilor din Ecuador se disting prin marea lor diversitate. Republica Ecuador este
formată dintr-o zonă continentală și o zonă insulară formată din Insulele Galapagos. Are
limite cu Columbia, Peru și Oceanul Pacific. Linia ecuatorului (zero paralelă) segmentează
atât teritoriul continental, cât și cel insular în două părți.

11
 Figură 5. Soluri din regiunea Galapagos

Zona Munților Andes, care traversează țara de la sud la nord, împarte zona
continentală în trei regiuni diferite: avionul de coastă, zonele montane și Amazonia. Fiecare
dintre ele este un sistem complex și divers de climă, soluri, biodiversitate și peisaje prezente
datorită combinării caracterului ecuatorial al zonei cu altitudinea sa.

În general, solurile din Ecuador se numără printre cele mai diverse pe Pământ.
Conform componentelor sale, acestea sunt grupate în: soluri aluvionare (zone din apropierea
râurilor, ușor inundate), soluri pe cenușă vulcanică și soluri pe alte materiale (roci vechi).

Pe de altă parte, activitatea vulcanică din zonele cele mai înalte ale Andesului a dus
la formarea de soluri vulcanice și prei fertile, cu straturi superficiale întunecate, bogate în
materie organică. Pe coastă, câmpiile aluvionare au acumulat sedimente fertile din zonele
înalte. Aceste soluri de coastă au o fertilitate mare. Atât de mult încât, în bazinul Amazonului,
solurile par a fi diverse, dar ele nu au fost complet studiate și cartografiate.

12
II. Biodiversitatea regiunii

Insulele Galapagos sunt unele dintre cele mai izolate insule de pe glob. Izolarea lor
adus la dezvoltarea unei game largi de animale si plante neobisnuite si uneori unice careau
avut un impact enorm in deslusirea evolutiei biologice. Numite initial Insulele
Vrajite,arhipelagul adaposteste o flora si o fauna unica pe Pamant, de aceea sunt
supranumite„cel mai mare laborator natural al evolutiei speciilor”. Aceasta biodiversitate
unica l-ainspirat pe naturalistul Charles Darwin sa scrie lucrarea „Originea speciilor” , lucrare
cea transformat modul in care omenirea privea istoria si evolutia vietii pa Pamant .

Pe Insulele Galapagos traiesc numerosi melci, plante, insecte, reptile, pasari

simamifere care sunt specifice doar acestei regiuni (endemice). Din cauza varstei fragede sia
nivelului de izolare al arhipelagului, numarul speciilor este redus. Numarul speciilor endemice
creste insa daca se iau in calcul si subspeciile. Majoritatea speciilor endemice din Galapagos
au cel putin doua subspecii, asta datorita diferentelor care au aparut inurma proceselor de
adaptare prin care au trecut pentru a putea supravietui. Broascatestoasa giganta (Geochelone
elephantopus) este un exemplu de varietate a indivizilor,aceasta specie avand in prezent 11
subspecii (in trecut au existat14).

II.1. Biodiversitatea floristica (fauna)

Flora din Galapagos este formata din 560 de specii de plante din care doar 180
suntendemice. Inca de cand oamenii au pasit pentru prima data pe acest arhipelag,
speciileendemice au avut de suferit, mai ales din cauza introducerii altor specii care
perturbeazamediul de dezvoltare al speciilor endemice. In urma cercetarilor, s-a descoperit
caaproximativ 50- 60% din plantele endemice sunt pe cale de disparitie.

II.1.1. Specii endemice:

1. Arborele de muschi Scalesia

In prezent se cunosc 15 specii de Scalesia si 5 subspecii si reprezinta un exemplu de

capacitate mare de adaptivitate prin dezvoltarea de noi specii care pot supravietui pe diferite

13
insule si in diferite zone de vegetatie. Taxonomic sunt inrudite cu Floarea- soarelui (fac parte
din aceeasi familie) si suntdescendente dintr-un singur „stramos” care a ajuns in insule in
trecutul indepartat.

Figură 6. Arbore de scalesia

Speciile de Scalesia prezinta anumite caracteristici:

 variaza in inaltime, de la mai putin de un metru pana la 10 metri;

 frunzele variaza ca marime si forma si de obicei prezinta peri pe suprafata

 florile sunt albe si se pot gasi in numar de 15 (Scalesia cordata) pana la 300 (Scalesia
villosa) ;

 unele specii se dezvolta cu predilectie in zonele aride, in timp ce altele, in special

arborii mari, si cresc in zonele umede;

Specia Scalesia pedunculata se gaseste pe insulele San Cristobal, Floreana, Santiago,

Santa Cruz si arborii acestei specii ating inaltimi de peste 10 m.

Scalesia pedunculata este considerata o specie pe cale de disparitie. Padurea in care se

dezvolta a fost redusa pentru a se crea parcele agricole. Speciile Scalesia mai sunt amenintate
si de depasirea numerica a speciilor introduse (Rubus niveus-mure, Passiflora edulis- fructul
pasiunii, specii erabcee- iarba).
14
Figură 7. Scalesia pedunculară

Scalesia atractyloides- atractyloides (gasita doar in vestul insulei Santiago) si Scalesia

atractyloides- darwinii (gasita in estul si in centrul insulei Santiago) au fost pana recent
considerate subspecii pe cale de disparitie. Acesti arbori sunt rosi de catre capre si alte specii
de erbivore introduse pe insula Santiago. Solutia salvarii acestor arbori a fost eradicarea
caprelor, magarilor si porcilor de pe insula.

2. Opunția cactus

Aceasta specie se gaseste in zonele joase si aride din Galapagos.Protejerea eireprezinta

o prioritate pentru specialistii de la Fundatia Charles Darwin.

Opuntia cactus se remarca prin „frunzele” plate cu ace grupate, flori galbenesi fructe
de culoare verde.

15
Figură 8. Opunția cactus

Pe insula se gasesc sase specii de Opuntia cactus si 14 subspecii. Unele specii

autrunchiul acoperit de spini in tinerete si la maturitate trunchiul este acoperit cu o scoarta
brun rosiatica. Pe insula Santa Cruz, Opuntia echinos var. gigantea atinge 12 m inaltime.Pe
insula Santa Fé, Opuntia echinos var. barringtonensis are un trunchi al carui diametru poate
atinge 1.25 m.

Evolutia acestor specii a fost inflentata de competitia pentru lumina cu

vegetatiainconjuratoare si pradarea de catre iguane si broaste testoase.Opuntia reprezinta sursa
principala de nutritie in zonele aride joase. „Frunzele” suntconsumate de catre iguane si broste
testoase, iar fructele sunt utilizate ca hrana de iguanesi porumbei. Cateva specii de cintezoi se
hranesc cu florile, fructele si semintele acestor specii, iar sursa se apa si-o procura prin
ciupirea frunzelor.Florile reprezinta si sursa denectar a insectelor. Toate aceste animale au o
mare insemnatate pentru specia Opuntiadeoarece asigura inmultirea speciei prin impastierea
semintelor.

Populatiile de Opuntia au fost perturbate de trei factori:

- activitatile umane (agricultura si urbanizarea) ;

- plantele introduse cu care concureaza pentru spatiu, lumina si hrana ;

- erbivorele introduse: capre, magari, porci, vite.

Acestea din urma au avut cel mai mare impact asupra populatiei de Opuntia.
Populatiade erbivore calca in picioare speciile mici de Opuntia, si se hranesc cu trunchiul
speciilor mai mari.

16
 Opuntia saxicola este declarata specie pe cale de disparitie. Se gaseste doar
pevulcanul Cerro Azul din insula Isabela. Populatia de Opuntia saxicola a fost epuizata
decatre capre si vite. Opuntia megaspema var. megasperma si Opuntia megasperma
var.orientalis sunt subspecii pe cale de disparitie. Din pacate multe specii Opuntia
suntvulnerabile sau in pericol de disparitie. Opuntia megaspema var. megasperma se gaseste
pe insula Floreana si pe insulitele ce o inconjoara. Erbivoarele introduse au afectat populatia
de Opuntia megaspema var. megasperma reducand-o drastic, astfel ducand ladisparitia
mierlelor si a unei specii de cintezoi de pe insula. Aceste doua specii de pasarireprezentau
principalii agenti de raspandire a semintelor.

3. Calandrinia galapagosa

Aceasta specie se gaseste doar pe o singura insula, San Cristobal, si este

foartevulnerabila datorita prezentei caprelor. Pentru a opri declinul acestei specii,
FundatiaCharles Darwin a declarat-o specie pe cale de disparitie.

Figură 9. Calandrina galapagosa

Calandrinia galapagosa este o specie endemica care atinge maxim 60 cm

inaltime.Prezinta frunze suculente si flori cu 5 petale nu mai lungi de 1 cm.Exista cel putin 2
varietati ale acestei specii, una cu flori albe si frunze verzi si alta cuflori roz si frunze purpurii.
Calandrinia galapagosa se dezvolta in zonele si de trnzitie.

17
 In 1998 se cunosteau doar doua populatii ale acestei specii. Una dintre ele a
fostingradita pentru a proteja cele 500 de plante existente, iar cealalta populatie, situata
innord- estul insulei, cuprindea mici grupuri de plante raspandite pe peretii craterelor inguste,
unde caprele nu uteau ajunge.

In urma cercetarilor specialistilor de la Fundatia Charles Darwin, au fost

descoperitenoi populatii de Calandrinia galapagosa in nordul insulei in fisurile de lava de la
SopphoCove unde a fost descoperita acum 100 de ani si in sudul si nordul
coasteiinsulei.Populatiile aveau urme de vatamare produse de catre capre si insecte. Pentru a
proteja specia de atacatori, s-a recurs la ingradirea noilor populatii.

II.1.2. Specii introduse:

Plantele introduse reprezinta un pericol pentru flora endemica din
arhipelagulGalapagos din cauza modului agresiv ca care se lupta cu speciile native pentru
lumina,apa si hrana.

Se cunosc 700 de specii de plante introduse in Galapagos din care aproximativ 40

auun impact negativ asupra speciilor endemice Solutiile care s- au luat pentru ca plantele
introduse sa nu dauneze plantele endemice au fost: eradicarea celor carecauzeaza probleme,
sustinerea de campanii pentru incurajarea folosirii speciilor endemiceca plante ornamentale si
evitarea introducierii altor specii noi pe teritoriul arhipelagului.

1. Murele

Cele cinci specii de mure (Rubus niveus, Rubus glaucus, Rubus ulmifolius,
Rubusadenotrichos, Rubus megalococcus) care populeaza insulele Galapagos sunt
agresive,invazive si au un efect negativ asupra vegetatiei endemice. Acestea concureaza
cuspeciile native lumina, apa si hrana si afecteaza agricultura.

Specia Rubus niveus a fost introdusa in anul 1970 in scopuri agricole pe insula San
Cristobal si s-a raspandit si pe insulele Santiago, Santa Cruz si Isabela. Pasarile sunt
celeresponsabile pentru raspandirea semintelor, dar in cazul raspandirii speciei pe alte
insuleexista ipoteza ca acestea sa fie introduse de catre oameni in mod deliberat.

18
Figură 10.Rubus niveus

Dintre toate speciile de mure, Rubus niveus este cea care produce cele mai mari
daunevegetatiei endemice deoarece formeaza desisuri de pana la 4 metri inaltime
inlocuindvegetatia nativa si amenintand multe alte plante endemice rare.

2. Chinina rosie (Cinchona pubescens)

Arbole de chinina este unul dintre cele mai invazive specii de pe insula Santa
Cruz.Chinina rosie (cascarilla) este originara din America de Sud. A fost introdus in 1946
inagricultura de catre localnici, probabil pentru calitatile curative sau ca si arbore de umbra.

Figură 11. Arborele de chinina

19
 Arborii de chinina au un impact major asupra vegetatiei din insula Isabela. Paduri
desede arbori de chinina rosie ocupa aproximativ 12.000 hectare. Imprastierea semintelor
decatre vant, reproducerea vegatativa si toleranta fata de umbra a rasadurilor contribuie la
oinmultire rapida.

Peisajul zonelor de vegetatie inalte s-a schimbat. A trecut de la zone cu arbusti si

iarbala paduri inchise cu o bolta de aproximativ 8 m inaltime. Multe specii endemice
suntafectate de prezenta chininei rosii, printre care si Miconia robinsoniana si
Pterodromagalapagensis.

II.2. Biodiversitatea faunistică (flora)

II.2.1. Nevertebratele din Galapagos

Este dificil a se sti cu siguranta cate specii de nevertebrate endemice exista, in

spedialdatorita faptului ca inca de descopera specii noi. Nevertebratele joaca un rol important
inecosistemul arhipelagului deoarece acestea interactioneaza si cu flora dar si cu fauna.Melcii
sunt un bun exemplu de adaptivitate, mai mult de 65 de specii au evoluat uplandnisele din
anumite ecosisteme. Insulele sunt bogate in insecte ca si fluturii de noapte,fluturi si furnici.
Din pacate, multe specii de nevertebrate endemice au disparut ca urmarea activitatilor umane,
incluzand distrugerea habitatelor si introducerea de alte specii.

A. Specii endemice:

1. Specia Bulimulus (melcii de pamant)

Diversitatea melcilo de pamant din Galapagos continua sa ii uimeasca pe

cercetatoriicare studiaza evolutia multiplelor specii dintr-un singur „stramos”.

In Galapagos se gasesc 57 de specii Bulimulus, fiind un exemplu bun de

adaptivitate.Cea mai mare diversitate de melci de pamant se gaseste pe insulele mari care au
maimulte zone de vegatatie. De exemplu, pe insula Santa Cruz s-au gasit 27 de specii
Bulimulus.

20
Figură 12. Melc de pamant

Melcii de pamant se hranesc cu plante. Lungimea lor variaza de la 6 mm la

25mm.Culoarea este o caracteristica prin care se pot diferentia speciile si pot fi albi,
negruintunecat, maronii sau negri. Nu pot fi activi decat in sezonul ploios, de aceea
majoritateaspeciilor hiberneaza in timpul sezonului secetos.Pentru a realiza acest lucru,
melcii,trebuie sa gaseasca un loc sigur de hibernat si sa blocheze apertura cu un strat
deepifragma formata din mucus sau cu un strat gros de calcar (opercul).

Pradatorii melcilor de pamant sunt: furnicile, gandacii,etc.

2. Furnicile de foc

Exista 5 subfamilii, 21 de genuri si 44 de specii de furnici in Galapagos. Din cele 44 de

specii de furnici, doar 4 sunt endemice: Camponotus macilentus, Camponotus
planus,Cyphomyrmex si Pheidole williamsi.

21
Figură 13. furnica de foc

Introducerea de plante exotice poate afecta microclimatele si microhabitatele. Au

fostintroduse si specii care concureaza pentru habitat: melcul Subulina octona, limaxulnegru-
Deroceras laeve si limaxul Vaginulus plebeius. Furnicile de foc si soarecii negriintrodusi se
hranesc cu melci si cu ouale acestora impiedicand astfel inmultirea lor.

B. Specii introduse:

Speciile introduse sunt considerate principala amenintare a florei si faunei unice din
Galapagos. In prezent se cunosc aproximativ 480 de specii de nevertebrate introduse pe
arhipelag. Acestea reprezinta cira o patrime din numarul total de nevertebrate.

Dintre toate speciile de nevertebrate introduse cel putin cinci au cauzat probleme
serioase acosistemului din Galapagos: furnicile de foc, doua specii de viespii si Icerya
purchasi.

1. Icerya purchasi si Rodolia cardinalis

Figură 14. Icerya pirchasi

22
 Aceasta specie este originara din Australia si a ajuns pe insulele Galapagos in anul
1982 si se hraneste cu seva plantelor. In prezent aceasta specie este raspandita pe 15 insule si
reprezinta un pericol pentru: cel putin 69 de specii endemice cat si recopltelor agricole, 16
specii de plante pe cale de disparitie printre care si Scalesia atractyloides, doua specii de
mangrove si fluturilor de noapte care se hranesc exclusiv cu planteleafectate de Icerya
purchasi.

Specia Radolia cardinalis a fost introdusa de catre specialisti pentru a

controlaraspandirea specie Icerya purchasi. A fost intodusa in ianuarie 2002 simultan pe
insulele:Santa Cruz, San Cristóbal, Isabela si Floreana. Este originara din Australia si a
fostintrodusa pe 9 insule, iar pe alte 3 insule s-a raspandit pe cale naturala.

Figură 15. Radolia cardinalis

Prezenta speciei Radolia cardinalis poate controla, dar nu eradica specia Icerya
purchasi.

2. Furnicile de foc

Mica furnica de foc Wasmannia auropunctata este una dintre cele mai agresive
speciide nevertebrate introduse pe insulele Galapagos. Impreuna cu furnica de foc
tropicalaSolenopsis geminata cauzeaza mari daune ecosistemului din Galapagos.

Wasmannia auropunctata este originara din America de Sud si a fost introdusa

peinsule intre anii 1910-1920. Prima insula colonizata a fost Santa Cruz, dar in prezent
esteraspandita pe 8 insule: Floreana, Isabela, Marchena, Pinzón, San Cristóbal, Santa

23
Cruz,Santa Fé, Santiago, si alte 5 insulite.Solenopsis geminata este originara din America.
Prima atestare pe arhipelagulGalapagos este din anul 1981 pe insula San Cristóbal.

In prezent este raspandita peinsulele: Floreana, Isabela, San Cristóbal, Santa Cruz,
Santa Fe, and Santiago, si alte 5 insulite.

II.2.2. Reptile

Insulele Galapagos sunt cunoscute in special pentru speciile de reptile care nu pot
figasite in alte locuri de pe glob. Cele mai cunoscute reptile sunt broastele testoase gigantesi
iguanele marine, unice in lume. Mai exista si doua specii de iguane de uscat, una dintreele
fiind endemica doar insulei Santa Fe, serpi, soparle gecko si alte 7 specii de soparle.

1. Specia Geochelone

Aceasta specie de broaste testoase este considerata de majoritatea oamenilor cea

mai reprezentativa pentu arhipelagul Galapagos. Numarul acestor testoase s-a redus odata cu
instalarea oamenilor in arhipelag.Vanatoarea testoaselor impactul speciilor introduse au
agravat situatia. Multe specii de broaste testoase au disparut deja sua sunt pe cale de
disparitie.

Figură 16. Broasca testoasa Geochelone

24
Forma carapacei testoaselor reprezinta o caracteristica de diferentiere intre specii.Broaste
testoase cu carapace mai mica se gasesc pe insulele Española si Pinzon, iar speciicu carapace
mare se gasesc pe vulcanul Alcedo (Isabela) si pe insula Santa Cruz. Formadiferita a
carapacelor poate fi o urmare a adaptarii la conditiile de mediu.Cele in forma desa sunt mai
ridicate in partea frontala pentru a permite testoaselor sa isi intinda gatul ca saajunga la sursa
de hrana care in zonele uscate se afla la inaltime. Carapacele in forma dedom sunt
caracteristice broastelor testoase care se hranesc cu vegetatia din zonele joase.Aceasta forma
de carapace le ajuta si sa se deplaseze prin zonele cu vegetatie densa.

Broastele testoase din specia Geochelone pot atinge o inaltime de 170cm si 300
kg.Broastele testoase pot trai mai mult de 100 de ani, cel mai batran exemplar ajungand
lavarsta de 170 de ani. Testoasele sunt erbivore si se pot hrani cu o mare varietate de plante,
incluzand specia Opuntia cacti

2. Amblyrhynchus cristaus

Amblyrhynchus cristaus sau iguanele marine sunt unice in lume. In 1835, cand
Charles Darwin a vizitat insulele Galapagos a scris: „coasta este abundata de soparlenegre.

Figură 17.Amblyrhynchus cristatus

Sapte specii de iguane marine endemice se gasesc pe teritoriul inulelor

Galapagos.Marimea lor difera de la o insula la alta, de la 75 cm (Genovesa) pana la 1.3
m(nordul insulei Isabela). Acest tip de iguane prefera coastele de sud cu recife
superficiale.Femelele si puii de iguana se hranesc pe uscat in timp ce masculii isi procura

25
hrana apaoceanica, scufundandu- se pentru 10-15 minute pana la o adancime maxima de 10
m.Iguanele marine se hranesc in special cu alge rosii sau verzi deoarece se regenereazarepede
si constituie o sursa constranta de hrana. Majoritatea iguanelor marine se hranescin mijlocul
zilei, cand temperaturile sunt cele mai mari.

Iguanele marine se pot hrani si inapele reci datorita posibilitatii de reglare a

temperaturii corpului. Seara, iguanele se adunain grupuri pentru a pastra caldura peste noapte.
Amblyrhynchus cristaus are o dieta carecontine multa sare. Pentru a elimina sarea de pe
glandele de sare localizate sub ochi,iguanele stranuta.

3. Conolophus subcristatus si Conolophus pallidus

Pe vremea cand Charles Darwin a vizitat insulele Galapagos, numarul iguanelor

deuscat era mare, astazi numarul lor este mai scazut. Acest lucru s-a intamplat din
cauzaactivitatilor umane si introducerea de specii invazive care afecteaza populatiile
endemicede iguane.

Doua specii de iguane de uscat se gasesc pe teritoriul arhipelagului:

-Conolophus subcristatus, specie larg raspadnsita care populeaza zonele uscate din vestulsi
centrul insulelor (South Plaza, Santa Cruz, Isabela, Seymour, Baltra). Culoarea variazade la o
insula la alta, de la galben la negru maroniu si negru.

- Conolophus pallidus se gaseste doar pe insula Santa Fe. Este de culoare mult maigalbena
decat la specia de mai sus, iar ghimpii de pe spate sunt mult mai pronuntati.

Adultii pot atinge o lungime mai mare de 1m, o greutate de 13 kg si pot trai pana la
60de ani. Pasarile sunt foarte importante pentru iguane deoarece la mananca parazitii
sicapusele.Iguanele de uscat traiesc in zonele joase si uscate si isi procura apa mancand
cactusi,ceea ce reprezinta si principala lor sursa de hrana. Desi sunt specii erbivore, adultii
deiguana se hranesc si cu insecte si centripede. Reproducerea se realizeaza ca si la
iguanelemarine, femelele sapa o groapa in nisip unde isi depun ouale care vor ecloza dupa 3-
4luni. Durata sezonului de reproducere variaza in schimb de la o insula la alta.

26
II.2.3. Pasarile

Insulele Galapagos adapostesc o mare gama de pasari. Dintre toate pasarile, cele
maicunoscute sunt cintezoii care sunt reprezentantii teoriei evolutioniste a lui Darwin.

Nu mai putin de 85% din pasarile de uscat sunt endemice arhipelagului. Dintrespeciile
de pasari marine amintim: pinguinii, cormoranii si pescarusii.Din cauza teritorilui limitat pe
care se dezvolta aceste pasari, unele dintre specii auavut dintotdeauna un efectiv populational
restrans, de exemplu o specie de cintezoi,Camarhynchus heliobates, nu se gaseste in mai mult
de 1000 de indivizi. Din acesta cauza, populatiile de pasari endemice insulelor Galapagos
trebuie protejate impotriva invadatorilor.

1. Cintezoii lui Darwin

Sunt pasarile care l-au inspirat pe celebrul naturalist britanic Charles Darwin sa-si
postuleze teoria evolutionista. Aceasta specie ofera, in prezent, o pretioasa confirmare
aacesteia, suferind o mutatie evolutiva pentru a se adapta mai bine la mediul in caretraiesc.
Cintezoii lui Darwin specie de cintezoi de marime medie, au suferit o mutatieevolutiva,
dezvoltindu-si ciocuri de dimensiuni mai mici, pentru a face fata in competitia pentru hrana,
intrarii in lantul trofic al habitatului din Galapagos a unui rival, un cintezoide dimensiuni mai
mari.

Figură 18. Cinteza lui Darwin

Pe insulele Galapagos traiesc 13 specii endemice de cintezoi:speciile Geospiza :

Geospiza fuliginosa, Geospiza fortis, Geospiza magnirostris,Geospizadificilis, Geospiza
scandens, Geospiza conirostris(specii de pamant)speciile Camarhynchus: Camarhynchus

27
parvulus, Camarhynchus pauper, Camarhynchus psittacula, Camarhynchus pallidus,
Camarhynchus heliobates(specii de copaci)alte specii: Platyspiza crassirostris, Certhidea
olivacea.

Unele dintre specii se gasesc doar pe una sau doua insule. Toate speciile de
cintezoi,insa, au pene gri, maro, negre sau oliv; majoritatea masculilor au coloritul negru.
Cioculdifera de la o specie la alta.

2. Pinguinii din Galapagos (Spheniscus mendiculus)

Pinguinii endemici insulelor Galapagos fac parte din una dintre cele mai mici specii
de pinguini din lume. Este singura specie de pinguini care se gaseste in emisfera
nordicaaproape de ecuator. Oamenii de stiinta banuiesc ca aceasta specie de pinguini a
evoluatdin specia Humboldt penguin care se gaseste pe coasta de vest a Americii de Sud.

Figură 19. Pinguini de Galapagos

Pinguinii care se gasesc pe insulele Galapagos sunt unici deoarece s-au

adaptattemperaturii tropicale de uscat si temperaturii mai scazute a apei. Acesti pinguini
isicontroleaza temperatura corpului prin:

- ridicarea aripilor, permitand astfel vantului sa ajunga la zonele cu mai putine pene

- ascunderea picioarelor de soare

- inotand in apele reci

Pinguinii adulti din Galapagos au aripile si spatele de culoare neagra si

abdomenulalb. Aceste culori ii camufleaza atunci cand isi fac cuibul pe rocile de lava neagra.

28
 Altecaracteristici includ o banda neagra ce le strabate pieptul, un punct alb intre ochi
si pe barbie. Pinguinii care nu au ajuns la maturitate sunt de culoare gri. Ciocu pinguinilor
dinGalapagos este mai subtire decat cel al speciei Humboldt penguin. Pinguinii se gasesc
peinsulele Isabela si Fernandina unde apa este mai rece, dar uneori acestia pot fi vazuti si
pealte insule, Bartolomé, Santiago, Floreana, Santa Cruz si Rabida. Alegerea locului in caresa
se dezvolte se face si dupa disponibilitatea surselor de hrana, care la randul lor depindde
temperaturile mai scazute ale apei. Pinguinii din Galapagos se hranesc cu pesti mici sicu unele
crustacee. Hranirea se face in grup cand hrana se gaseste din abundenta siindividual atunci
cand hrana este limitata.

3. Albatrosul din Galapagos (Phoebastria irrorata)

Albatrosul este cea mai mare pasare de pe insulele Galapagos si singura specie
dealbatros gasita intre tropice.

Figură 20. Albatrosul de Galapagos

Specia Phoebastria irrorata este endemica insulelor Galapagos, cantareste 3-4

kg,atinge aproximativ 90 cm inaltime si are o deschidere a aripilor de 2.35 m. Aripile,spatele
si coada sunt de culoare maro, mai deschise catre baza, cu dungi ondulate deculoare gri. Gatul
este de culoare crem-albiciosa, iar ciocul este galben.

Odata lansati in zbor, albatrosii sunt buni zburatori, insa, lansarea este dificila. In
apa,se folosesc de picioarele cu membrane intre degete, de vant si de valuri pentru a se lansain

29
zbor. Pe uscat, se lanseaza de pe o stanca. Sunt raspanditi doar pe insula Española,insa, cateva
perechi au fost vazute si pe Isla de la Plata (Ecuador).

30
III. Importanta stiintifica si econimica a regiunii

Provincie a statului Ecuador, insulele Galapagos poartă numele oficial de Archipiélago

de Colón și au fost descoperite în secolul al XVII-lea. Prima hartă de navigație a zonei
datează din 1684 și a fost desenată de un corsar britanic pe nume Ambrose Cowley. De altfel,
numele inițiale primite de peticele de pământ din Pacific au fost date tot de Cowley, după
numele marinarilor de pe nava sa și ale unor lorzi britanici care îl susținuseră în trecut.
Guvernul Ecudorian a schimbat aceste nume între timp, dar numele originale rămân relevante,
mai ales în contextul scrierilor lui Charles Darwin, care a vizitat arhipelagul la bordul navei
HMS Beagle în 1835.

Atunci când naturalistul britanic a ajuns în arhipelag, la șapte zile distanță de capitala
peruană Lima, a fost uimit să vadă un număr foarte mare de broaște țestoase gigantice și
iguane marine de dimensiuni foarte mari, creaturi care păreau ante-diluviene din perspectiva
unui explorator din Lumea Veche. Darwin a colectat mostre de roci și plante de pe insule și a
observat că multe dintre animalele și păsările pe care le putea vedea erau destul de
asemănătoare cu rudele lor de pe continentul sud-american. Climatul unic al insulelor, răcit
puternic de un curent oceanic foarte rece, a dus în timp la diferențierea speciilor de pe insulă
față de cele de pe continent, iar Charles Darwin a pus pe hârtie primele observații care aveau
să ducă la elaborarea Teoriei Evoluționiste.

Astăzi, insulele au devenit o atracție turistică extrem de importantă, atât pentru

biologi, geologi și alți oameni de știință, cât și pentru globe-trotteri care caută cele mai
spectaculoase destinații ale planetei. Situat pe insula Santa Cruz, stațiunea Royal Palm
Galapagos este un bun punct de pornire pentru explorarea arhipelagului. Oaspeții au la
dispoziție o selecție de vile individuale, cu suprafețe și poziționări diferite, construite din
materiale locale și în stilul clădirilor tradiționale din Pacific, cu influențe sud-americane.
Confortul este, după cum probabil că vă așteptați, la cele mai înalte standarde.

31
 BIBLIOGRAFIA

1. K. Vonnegut, Galapagos, Editura ART, 2014

2..https://biblioteca.regielive.ro/referate/geografie/insulele-galapagos-380716.html

3. http://travel.descopera.ro/7448507-Galapagos-o-minune-pe-cale-de-disparitie

4.. https://ro.wikipedia.org/wiki/Insulele_Galápagos

5.. https://vdocuments.mx/insulele-galapagos.html

6.. https://www.scribd.com/doc/131644526/Insulele-Galapagos

7. https://ro.thpanorama.com/blog/medio-ambiente/suelos-del-ecuador-caractersticas-tipos-
usos.html

32