Sunteți pe pagina 1din 361

Unul dintre cei mai populari scriitori japonezi contemporani, Haruki

Murakami s-a n scut în 1949. A studiat literatura la Universitatea Waseda


din Tokio. Experien a de proprietar al unui bar din Tokio în care se cânta
jazz (reflectat în romanul s u din 1992, La sud de graniţ , la vest de soare;
Polirom, 2003, 2004) şi cea de traduc tor al operelor lui F. Scott Fitzgerald,
John Irving, Truman ţapote şi Raymond Carver îşi vor spune cuvântul în
formarea sa ca mesager al unei Japonii occidentalizate - un inut
am gitor, lipsit parc de suflet şi suflu, al c rui spirit str vechi pare s fi
disp rut aproape în întregime. Primul s u roman, Ascult cum cânt vântul
(1979), i-a adus Premiul Gunzo, fiind urmat de Automatul 1973 (1980) şi în
c utarea oii fantastice (1982, distins cu Premiul Noma; Polirom, 2003, 2005).
în 1987 public P durea norvegian (Polirom, 2002, 2004), bestseller
interna ional, tradus în numeroase limbi şi vândut în peste patru
milioane de exemplare. Murakami a mai publicat volumul de interviuri
Underground. Atentatul de la Tokio şi spiritul japonez (1997; Polirom, 2008) şi
romanele La cap tul lumii şi în ţara aspr a minunilor (1985, pentru care a
primit Premiul Tanizaki; Polirom, 2005), Dans dans dans (1988; Polirom,
2004, 2006), Cronica p s rii-arc (1994, nominalizat la prestigiosul ÎMPAC
Dublin Literary Award; Polirom, 2004), Iubita mea. Sputnik (1999; Polirom,
2004), Kafka pe malul m rii (2002; Polirom, 2006) şi în noapte (2004; Polirom,
2007), precum şi volumele de povestiri sau eseuri Elefantul a disp rut (1993;
Polirom, 2005), Dup cutremur (2000; Polirom, 2006), Salcia oarb , fata
adormit (2006; Polirom, 2007) şi Autoportretul scriitorului ca alerg tor de curs
lung (2007; Polirom, 2009).
O tân r coboar pe scara de urgen a unei autostr zi suspendate.
Inten ioneaz s ucid un om. In alt parte a metropolei, un profesor de
matematic e de acord s rescrie romanul unei fete dislexice. F r s-o ştie,
cei doi se caut , iar ac iunile lor declanşeaz o adev rat avalanş de
evenimente, pentru c la Murakami poveştile simple nu sunt niciodat
simple. In spatele realit ii banale se ascund întotdeauna tenebre
periculoase, iar trecutul nu se las nici rescris, nici uitat cu uşurin .
Tân ra ucigaş şi profesorul de matematic descoper treptat c au stârnit
din umbr for e colosale care amenin însuşi destinul lumii. Romanul
poate fi citit ca o poveste de dragoste, dar în acelaşi timp este o medita ie
asupra fanatismului şi asupra violen ei pe care acesta o provoac . Nu în
ultimul rând, 1Q84 ridic o întrebare asupra existen ei libert ii,
indiferent de formele ei de expresie.
It's a Barnum and Bailey world, Just
as phony as it can be,
But it wouldn't be make-believe If you
believed in me.

„It's Only a Paper MoonĂ (E.Y.


Harburg & Harold Arlen)

aprilie - iunie

JAPANFOUNDATION
Traducerea acestei c r i a beneficiat de sprijin din partea Japan Foundation.
ţolec ia ŢIŢLIOTEţA POLIROM este coordonat de Ţogdan-Alexandru St nescu.
Haruki Murakami, 1Q84
Copyright © 2009 by Haruki Murakami All rights reserved

© 2011 by Editura POLIROM, pentru traducerea în limba român


Aceast carte este protejat prin copyright. Reproducerea integral sau par ial , multipli-
carea prin orice mijloace şi sub orice form , cum ar fi xeroxarea, scanarea, transpunerea în
format electronic sau audio, punerea la dispozi ia public , inclusiv prin internet sau prin
re ele de calculatoare, stocarea permanent sau temporar pe dispozitive sau sisteme cu
posibilitatea recuper rii informa iilor, cu scop comercial sau gratuit, precum şi alte fapte
similare s vârşite f r permisiunea scris a de in torului copyrightului reprezint o
înc lcare a legisla iei cu privire la protec ia propriet ii intelectuale şi se pedepsesc penal
şi/sau civil în conformitate cu legile în vigoare.

www.polirom.ro
Editura POLIROM
Iaşi, Ţ-dul Carol I nr. 4 ; P.O. BOX 266, 700506
Ţucureşti, Splaiul Unirii nr. 6, bl. Ţ3A, sc. 1, et. 1,
sector 4, 040031, O.P. 53, C.P. 15-728

Descrierea ţIP a Ţibliotecii Na ionale a României:


MURAKAMI, HARUKI
1Q84 / Haruki Murakami; trad, de Iuliana Oprina şi Florin Oprina. - Iaşi: Polirom,
2011- 3 voi.
ISBN 978-973-46-2005-0
Vol. 1. - 2011. - 978-973-46-2006-7
I. Oprina, Iuliana (trad.)
II. Oprina, Florin (trad.)
821.521-94=135.1
Printed in ROMANIA

HARUKI MURAKAMI
I Q84
I
Traducere din limba japonez şi note de
Iuliana Oprina şi Florin Oprina

POLIROM
2011
Capitolul 1
Nu l sa aparen ele s te înşele

La radioul din taxi era un program de muzic clasic . Sinfonietta lui


Jan cek. Nu era nicidecum muzica ideal pentru un taxi blocat în trafic.
8 Haruki Murakam

Nici şoferul, un b rbat între dou vârste, nu p rea s-o asculte cu mare
interes. Se uita t cut drept înainte la şirul neîntrerupt de maşini, ca un
pescar priceput care st la prora cor biei sale şi urm reşte curen ii din
largul m rii. ţufundat .idânc pe bancheta din spate, Aomame asculta
piesa cu ochii uşor închişi.
Oare câ i oameni de pe lumea asta sunt în stare s recunoasc
Sinfonietta Iui Jan cek de la primele acorduri? Probabil undeva între
„foarte pu iniĂ şi „nici unulĂ. Ins , dintr-un motiv sau altul, Aomame
putea s o fac .
Jan cek a compus aceast mic sinfonietta în 1926. Tema de început a
fost scris ca muzic de fanfar pentru o întrecere sportiv . Aomame
încerc s -şi imagineze cum ar ta ţehoslovacia în anul 1926. Primul
R zboi Mondial se sfârşise, ara se eliberase de sub lunga st pânire a
dinastiei habsburgice, iar lumea bea here Pilsner prin cafenele şi
construia mitraliere cool, dar foarte reale, savurând pacea vremelnic ce
cuprinsese Europa ţentral . ţ u doi ani în urm , Franz Kafka p r sise
lumea celor vii, în condi ii grele. In scurt timp, Hitler avea s apar ca din
senin şi s înfulece dintr-o înghi itur acea frumoas rişoar , îns la
vremea aceea nimeni nu ştia c urma s se întâmple o asemenea oroare.
Poate c cea mai important lec ie pe care oamenii
o au de înv at din istorie este c „la vremea aceea, nimeni n-a ştiut ce-o
s urmezeĂ. Ascultând muzica, Aomame îşi imagina vântul liniştit
str b tând câmpiile Ţoemiei şi se gândea la cursul istoriei.
In 1926, împ ratul Taisho a murit şi a început era Showa. Japonia avea
s intre şi ea în curând într-o perioad întunecat . Scurtul interludiu al
modernismului şi al democra iei se sfârşea, iar fascismul prelua puterea.
Al turi de sport, istoria era una dintre pasiunile lui Aomame. De
romane nu se prea atingea, dar citea o gr mad de c r i din acest
domeniu. Ce-i pl cea ei la istorie era faptul c toate evenimentele sunt
ancorate într-un an şi un loc fix. Ei nu îi venea deloc greu s re in anii.
Dac reuşea s conecteze evenimentele între ele, aceştia îi r s reau
automat în minte, f r s înve e cifrele pe de rost. în şcoala general şi în
liceu, Aomame ob inuse la istorie cele mai bune note din clas . De fiecare
dat când întâlnea pe cineva care nu reuşea s in minte anii, Aomame se
mira cum de nu putea s fac un lucru atât de banal.
Aomame era numele ei adev rat. Ţunicul din partea tat lui era din
prefectura Fukushima, iar printr-un sat sau or şel de munte din regiunea
aceea chiar existau câ iva oameni cu numele de familie Aomame. îns ea
nu fusese niciodat acolo. înc dinainte s se nasc , tat l ei rupsese
IQS 4 9

leg turile cu familia. Mama ei, la fel. Aşa se face c ea nu-şi cunoscuse
bunicii. Nu c l torea mai deloc, dar când i se oferea aceast rar ocazie,
avea obiceiul de a deschide cartea de telefon de la hotel ca s afle dac
mai existau în zon şi alte persoane cu numele de Aomame. îns pân
atunci nu g sise pe absolut nimeni altcineva care s poarte acest nume în
nici unul dintre oraşele prin care trecuse. Acest lucru o f cea mereu s se
simt ca un naufragiat solitar, azvârlit în largul oceanului.
întotdeauna era o pacoste s se prezinte. De fiecare dat când îşi
spunea numele, interlocutorul se uita la ea cu o privire mirat sau
perplex . „Aomame a i spus?Ă „Da. Se scrie cu ideogramele ao de la
„verdeĂ şi mame de la „fasoleĂ. ţât timp fusese angajat la o firm şi
trebuia s aib c r i de vizit , asemenea momente stingheritoare ap reau
foarte des. Când întindea cuiva cartea sa de vizit , acesta se zgâia la ea de
parc i s-ar fi înmânat pe nepus mas o scrisoare în lan . ţând îşi spunea
numele la telefon, i se întâmpla s aud chicoteli. ţând i se striga numele
în sala de aşteptare de la spital sau la prim rie, oamenii ridicau capul şi
se uitau la ea, curioşi s afle cum arat cineva cu numele „AomameĂ.
I se întâmplase s fie strigat din greşeal „Edamame'-sanĂ. ţhiar şi
„Soramame1-sanĂ. Atunci ea îi corecta: „Nu, m numesc Aomame, nu
Edamame (Soramame). Ce-i drept, se aseam n Ă. Interlocutorul îşi cerea
scuze zâmbind stânjenit şi remarca: „Este totuşi un nume straniuĂ. De
câte ori auzise ea oare aceast remarc în cei treizeci de ani ai s i? ţâte
glume nu se f cuser pe seama numelui ei? Dac n-aş fi avut numele
sta, via a mea ar fi ar tat poate altfel, îşi zicea ea. Dac aveam unul
comun, ca Sato, Tanaka sau Suzuki, aş fi dus şi eu o via mai tihnit şi aş
fi privit lumea cu mai mult îng duin . Poate.
Aomame asculta piesa cu ochii închişi. L sa acordurile superbe ale
instrumentelor de suflat s -i p trund în minte. La un moment dat, îşi
d du seama de un lucru. Pentru un radio de taxi, calitatea sunetului era
surprinz tor de bun . Deşi volumul ora dat destul de încet, sunetele
reverberau adânc, iar toate tonalit ile se desluşeau clar. Aomame
deschise ochii, se aplec în fa şi privi aparatul încastrat în bord. Era
negru şi str lucea mândru. Nu reuşi s desluşeasc numele fabricantului,
dar îşi d du seama din felul în care ar ta c era un produs de calitate. F.ra
plin de butoane şi butonaşe, iar afişajul indica elegant cifrele verzi. P rea
s fie un aparat dintr-o gam de lux. ţine s-ar fi aşteptat ca un banal taxi
de firm s fie dotat cu un asemenea echipament audio?

1 Tip de fasole cu bobul lat.


10 Haruki Murakam

Aomame cercet din nou interiorul maşinii. De când urcase, st tuse


cufundat în gânduri şi nu observase c acesta nu era nicidecum un taxi
obişnuit. Finisajul interior era de calitate, iar bancheta, extrem de
comod . In plus, în untru era deplin linişte. Maşina era atât de bine
izolat fonic, încât zgomotul de afar nu p trundea deloc în untru. Se
sim ea ca într-un studio de înregistr ri prev zut cu izola ie acustic .
Probabil c era un taxi particular. Unii taximetrişti particulari nu se dau
înapoi de
11
la nici o cheltuial când e vorba de maşin . Aomame c ut cu privirea
certificatul de înregistrare al taxiului, dar nu-1 z ri pe nic ieri. Pe de alt
parte, nu ar ta a taxi ilegal, f r autoriza ie. Avea şi aparat care înregistra
costul cu precizie şi afişa în acel moment suma de dou mii o sut
cincizeci de yeni. Şi totuşi nu se vedea pe nic ieri certificatul de
înregistrare cu numele şoferului.
— Ce maşin grozav ! Şi ce silen ioas e! spuse ea c tre ceafa
şoferului. ţe marc este?
— E o Toyota Crown Royal Saloon, r spunse acesta simplu şi concis.
— Se aude foarte bine muzica.
— E o maşin silen ioas . Unul dintre motivele pentru care am şi
ales-o. La capitolul izolare fonic , Toyota are o tehnologie de vârf,
recunoscut la nivel mondial.
Aomame încuviin şi se rezem la loc de banchet . Felul în care
vorbea şoferul avea ceva care nu-i d dea pace, de parc îi mai r mânea în
permanen ceva foarte important de spus. De exemplu (şi e doar un
exemplu), l sa parc s se în eleag c maşinile Toyota erau ireproşabile
la capitolul izolare fonic , dar c aveau o hib în alt parte. Iar când
termina de vorbit, l sa în urm un mic bulg re de t cere, înc rcat cu
în elesuri. Plutea prin aer în spa iul îngust al maşinii, ca un nor ireal în
miniatur . Din pricina lui, pe Aomame o cuprinse o uşoar stare de
nelinişte.
— ţhiar c e silen ioas , spuse ea, ca s alunge norişorul. Iar
echipamentul audio pare s fie de foarte bun calitate.
— Am chibzuit îndelung când l-am cump rat, r spunse şoferul pe
tonul unui ofi er de stat major retras din serviciu, care povesteşte despre
strategiile din trecut. Dar gândindu-m c petrec mult vreme în maşin ,
mi-am zis c prefer s am un sunet bun şi...
Aomame aştept s continue, dar nu mai urm nimic. închise din nou
ochii şi ascult muzica. Nu ştia ce fel de om era Jan cek în particular, dar
sigur nu-şi închipuise vreodat c cineva avea s -i asculte compozi ia în
anul 1984, într-o Toyota Crown Royal Saloon silen ioas , paralizat în
trafic, pe o autostrad metropolitan din Tokio.
Şi, totuşi, Aomame se mira cum de recunoscuse imediat piesa ca fiind
Sinfonietta lui Jan cek şi de unde ştia c fusese compus în 1926. Nu era
mare amatoare de muzic clasic şi nici nu avea vreo amintire personal
legat de Jan cek. ţu toate acestea, din clipa în care auzise primele
acorduri, diverse informa ii îi împânziser automat mintea, ca un stol de
12 Haruki Murakam

p s ri care dau valma într-o înc pere prin fereastra deschis . în plus,
muzica aceea îi d dea o senza ie stranie, de contorsiune. Dar f r durere
sau disconfort. Doar c îşi sim ea întreg corpul stors fizic, pu in câte
pu in. Şi nu-şi d dea seama de ce. Oare Sinfonietta era cea care îi provoca
acea senza ie inexplicabil ?
— Jan cek, rosti Aomame inconştient şi imediat îi p ru r u c o
f cuse.
— Poftim?
— Jan cek. ţel care a compus piesa.
— Nu îl ştiu.
— E un compozitor ceh, îi spuse Aomame.
— Da? f cu şoferul impresionat.
— Sunte i particular? întreb Aomame ca s schimbe subiectul.
— Da, r spunse şoferul şi f cu o pauz . Sunt particular. Aceasta e a
doua maşin .
— Are o banchet foarte comod .
— V mul umesc. Apropo, zise el şi îşi întoarse uşor capul c tre ea.
V gr bi i cumva?
— Am o întâlnire în Shibuya. De-asta am şi ales ruta aceasta.
— La ce or ave i întâlnirea?
— La patru şi jum tate.
— Acum e patru f r un sfert. în ritmul în care avans m, n-ave i cum
s ajunge i la timp.
— Atât e de r u ambuteiajul?
— Trebuie s fi fost un accident grav undeva în fa . Nu e un
ambuteiaj obişnuit, fiindc n-am mai înaintat deloc de ceva vreme.
Aomame se mir cum de şoferul nu asculta la radio informa iile din
trafic. Autostrada suspendat era complet paralizat , iar ei r m seser
în epeni i acolo. Un şofer de taxi ar trece în mod normal pe o frecven
dedicat şi ar c uta s afle informa ii.
— V pute i da seama ce se întâmpl f r s asculta i informa iile
rutiere? întreb Aomame.
— Informa iile astea rutiere nu sunt niciodat de încredere, r spunse
şoferul pe un ton sec. Sunt pe jum tate minciuni. Societatea Public de
Autostr zi transmite informa ii dup cum le convine lor. Dac vrei s ştii
cu adev rat ce s-a întâmplat, n-ai decât s vezi cu ochii t i şi s judeci cu
capul t u.
— Iar dup judecata dumneavoastr , traficul n-o s se deblocheze
uşor?
13
— în nici un caz, r spunse dând uşor din cap. V-o garantez. Odat ce
ajunge într-un asemenea hal, autostrada e iad curat. E o întâlnire
important ?
Aomame se gândi.
— Da, foarte. întâlnire cu un client.
— Vai, ce p cat! îmi pare tare r u, dar nu cred c ajungem la timp.
Şoferul rosti aceste cuvinte şi îşi r suci capul uşor de câteva ori, ca s -
şi dezmor easc gâtul. ţutele de pe ceafa lui se mişcau ca un animal
preistoric. Privind absent aceast mişcare, Aomame se gândi dintr-odat
la obiectul ascu it din fundul gen ii sale. Sim i cum palmele încep s -i
transpire uşor.
— ţe aş putea s fac?
— Nu ave i ce face. Suntem pe autostrad şi nu putem s facem nimic
pân nu ajungem la prima ieşire. Nu pute i s v da i jos aici şi s lua i
trenul de la cea mai apropiat sta ie, ca pe
o şosea obişnuit .
— Şi care e prima ieşire?
— Ikejiri, dar s-ar putea s ne prind seara pân ajungem la
ea.
Seara? Aomame îşi închipui cum ar fi s stea închis în acel taxi pân
seara. Muzica de Jan cek continua. ţa s domoleasc parc încordarea,
viorile cu surdin ieşiser în fa . Senza ia de contorsiune de mai
devreme se disipase aproape complet. Oare ce s fi fost? se întreb ea.
Aomame luase taxiul în apropiere de Kinuta, iar de la Yoga intraser
pe Autostrada Metropolitan nr. 3. La început se mersese bine, dar
înainte de Sangenjaya se aglomerase dintr-odat şi în scurt timp nu se
mai mişcau absolut deloc. Pe sensul opus se circula f r probleme. Doar
pe direc ia c tre centru se crease un ambuteiaj cumplit. în mod normal, la
ora trei şi ceva dup -amiaza n-ar fi trebuit s fie trafic intens în acea
direc ie. Tocmai de aceea Aomame îi ceruse şoferului s o ia pe acolo.
— Pe autostrad nu se adaug la pre şi tariful pe or , îi zise şoferul
prin oglind . Aşa c s nu v face i probleme în privin a banilor. Totul e
s nu întârzia i la întâlnire, nu?
Şoferul se uit la ea în oglind . Purta o pereche de ochelari de soare
deschişi la culoare şi, din cauza luminii, Aomame nu putea s -i citeasc
expresia fe ei.
— S şti i c solu iile nu lipsesc cu des vârşire. Exist o m sur de
urgen prin care pute i ajunge cu trenul pân în Shibuya.
— O m sur de urgen ?
14 Haruki Murakam

— Da, o solu ie pe care nu pot s-o trâmbi ez chiar în gura mare.


Aomame aştept s continue, f r s spun nimic.
— Uita i, un pic mai în fa e un spa iu unde se poate opri pe
marginea drumului, zise şoferul ar tând cu degetul înainte. ţam pe unde
vine panoul la mare cu reclama la Esso.
Privind cu aten ie, Aomame observ , în partea stâng a benzii a doua,
un spa iu destinat opririi maşinilor avariate. Autostrada neavând band
de avarie, din loc în loc erau amenajate astfel de zone pentru oprire în caz
de urgen . Erau dotate cu o cabin galben de telefon, prin care se putea
lua leg tura cu direc ia autostr zii. Pe locul respectiv nu era oprit nici o
maşin în acel moment. Pe acoperişul cl dirii care desp r ea cele dou
sensuri de mers era un uriaş panou publicitar la benzin riile Esso. Un
lif ru zâmbitor inea în mân o pomp de benzin .
— Şti i, acolo e o scar care duce pân jos. în caz de incendiu sau
cutremur, le permite şoferilor s -şi abandoneze maşinile şi s coboare de
pe autostrad . De obicei o folosesc muncitorii de la repara ii. Imediat
cum cobori, în apropiere e o sta ie de Tokyu, iar de acolo pute i s
ajunge i numaidecât în Shibuya.
— Nu ştiam c exist sc ri de urgen pe Metropolitan , zise
Aomame.
— Nu e un lucru cunoscut.
— Dar pot s-o folosesc şi f r s fie vreo urgen ?
Şoferul şov i câteva clipe.
1Q84 15

— Ştiu şi eu? Nu cunosc nici eu în am nunt regulile Societ ii de


Autostr zi. Dar dac tot nu deranja i pe nimeni, cred c s-ar trece cu
vederea. Nu cred c st nimeni cu ochii pe asemenea m run işuri.
Societatea de Autostr zi e vestit c are angaja i mul i peste tot, dar c
foarte pu ini muncesc de fapt.
— ţe fel de scar e?
— Seam n cu o scar de incendiu, cum sunt cele fixate pe partea din
spate la cl dirile vechi. Nu e periculoas . ţa în l ime, s tot fie trei etaje,
dar se poate coborî pe ea normal. Are un grilaj la intrare, dar nu e înalt şi,
la o adic , se poate s ri peste el f r probleme.
— Dumneavoastr a i folosit-o vreodat ?
Nici un r spuns. Şoferul doar schi un zâmbet în oglinda
retrovizoare. Un zâmbet care putea s însemne multe lucruri.
— în fond, face i cum dori i dumneavoastr , zise el b tând uşor cu
degetele în volan în ritmul muzicii. Pe mine unul în nici un caz nu m
deranjeaz s sta i relaxat în maşin şi s asculta i muzic . Numai c în
cazul sta trebuie s ne preg tim pentru ce ne aşteapt , pentru c nu
putem s ne ducem nic ieri, orice am face. Dar dac ave i o treab
presant , se pot lua şi m suri de urgen .
Aomame se încrunt uşor, îşi privi ceasul de la mân , apoi îşi în l
capul şi se uit la maşinile din jur. în dreapta era un Mitsubishi Pajero
negru, acoperit cu o pelicul alb de praf. Ţ rbatul de lâng şofer
deschisese geamul şi fuma plictisit. Avea p rul lung, era bronzat şi purta
o jachet bordo. în portbagaj erau stivuite mai multe planşe de surf uzate
şi murdare. Un pic mai în fa era oprit un Saab 900 gri. Avea geamuri
fumurii, închise bine şi nu se vedea nimic în untru. Era atât de frumos
ceruit , încât te-ai fi oglindit în caroserie dac te apropiai de ea.
în fa a taxiului în care se afla Aomame era un Suzuki Alto roşu cu
num r de Nerima, care avea bara îndoit . La volan era
o mam tân r . Plictisi i, copiii se urcaser pe bancheta din spate şi se
fâ âiau de colo-colo. Mama le f cea observa ie, cu o expresie iritat pe
fa . Se vedea prin geam cum i se mişcau buzele. Exact aceeaşi privelişte
ca şi cu zece minute în urm . în acest r stimp maşina nu înaintase nici
zece metri.
Aomame se gândi o vreme. Puse în ordine mai mul i factori, în
func ie de prioritate. Nu dur mult pân ajunse la o concluzie. Parc
sincronizându-se cu ea, piesa de Jan cek intr şi ea în partea de final.
Aomame scoase din geant o pereche de ochelari de soare micu i Ray
16 Haruki Murakam

Ţan, pe care şi-i puse la ochi. Apoi lu din portofel trei bancnote de o mie
de yeni şi i le d du şoferului.
— ţobor aici. Nu îmi permit s întârzii, zise ea.
Şoferul încuviin şi lu banii.
— Dori i chitan ?
— Nu, mul umesc. Nici rest.
— V mul umesc, zise şoferul. Ave i grij c bate vântul tare. S nu
aluneca i.
— O s am grij , r spunse Aomame.
— Şi înc ceva, zise şoferul în oglinda retrovizoare. Nu uita i
i lucrurile nu sunt ceea ce par a fi.
Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi, îşi repet Aomame în gând i se
încrunt uşor.
— ţe vre i s spune i?
Alegându-şi cuvintele, şoferul zise:
— Adic sunte i pe cale s face i ceva neobişnuit. Nu? Un om obişnuit
nu s-ar apuca s coboare pe scara de urgen de pe Metropolitan în
miezul zilei. Mai ales o femeie.
— Aşa e, zise Aomame.
— Dac face i asta, de acum încolo via a de zi cu zi s-ar putea s arate
un pic altfel. Am şi eu aceast experien . Dar nu l sa i aparen ele s v
înşele. Realitatea e mereu una singur .
Aomame se gândi la spusele şoferului. In timp ce se gândea, muzica
de Jan cek se sfârşi, iar publicul izbucni în ropote de aplauze. Fusese o
înregistrare de la un concert. Aplauzele erau lun^i şi aprinse. Din când în
când se auzea şi câte un strig t de „Inavo!Ă. In fa a ochilor îi ap ru
imaginea dirijorului care se nulina zâmbind în fa a spectatorilor ridica i
în picioare. îşi în l a capul, ridica mâna, strângea mâna
concertmaistrului, se ducea in spate şi îi l uda pe membrii orchestrei
ridicând ambele mâini, vi*nea în fa şi f cea înc o plec ciune adânc .
Ascultând mult
Iimp aceste ropote înregistrate, lui Aomame începeau s nu-i
mai sune a aplauze. Se auzeau ca o nesfârşit furtun de nisip de pe
Marte.
— Realitatea e mereu una singur , repet încet şoferul, subliniind
parc un rând important dintr-o carte.
— ţlar, r spunse Aomame.
1Q84 17

Perfect adev rat. Un corp nu se poate afla decât într-un singur loc şi
într-un singur timp. A dovedit-o Einstein. Realitatea e infinit de rece şi
solitar .
Aomame ar t cu degetul c tre echipamentul audio.
— Se aude minunat.
Şoferul încuviin .
— ţum a i spus c îl cheam pe compozitor?
— Jan cek.
— Jan cek, repet el ca şi cum ar fi memorat o parol important , apoi
trase de o manet şi deschise portiera automat din spate. Ave i grij .
Sper s ajunge i la timp.
Aomame coborî din maşin inând în bra e geanta ei mare de piele.
La radio înc se mai auzeau ropotele de aplauze. Se îndrept c tre spa iul
de urgen aflat la zece metri în fa , p şind cu grij pe marginea
drumului. Când trecea câte un camion pe cel lalt sens de mers, sim ea
cum se zguduie asfaltul sau mai bine zis se unduieşte sub tocurile ei
înalte. Parc ar fi mers pe puntea unui portavion leg nat de valuri.
Feti a din Suzukiul Alto roşu îşi scosese capul pe geamul de lâng
şofer şi se zgâia la Aomame cu gura c scat . Se întoarse c tre mama ei şi o
întreb : „Auzi, auzi, ce face femeia aia? Unde se duce?Ă Apoi ceru cu
insisten : „Vreau şi eu s m plimb pe afar ! Mama, mama, vreau s m
dau jos! Mama!Ă Mama cl tin din cap f r s spun nimic şi-i arunc lui
Aomame o privire acuzatoare. îns aceea era singura voce care se f cuse
auzit în jur, singura reac ie pe care o observ . ţeilal i şoferi fumau şi o
urm reau uşor încrunta i cum se strecura cu paşi siguri printre maşini şi
parapet, cu ochii miji i, de parc se uitau la ceva orbitor. Pentru o clip ,
nici nu mai erau în stare s judece. ţhiar dac maşinile st teau pe loc, un
om care s mearg pe jos pe autostrad nu era ceva la ordinea zilei. Le lua
ceva timp ca s perceap şi s accepte o asemenea privelişte ca fiind real .
ţu atât mai mult cu cât persoana cu pricina era o tân r în fust scurt şi
pantofi cu toc.
Aomame mergea cu paşi siguri, b rbia sus, privirea înainte, spatele
drept, sim ind pe piele privirile oamenilor. Pantofii maro Charles
Jourdan, cu toc, r sunau sec pe asfalt, iar vântul îi flutura fusta. Deşi era
deja aprilie, vântul b tea înc rece şi aspru. Aomame purta un pardesiu
bej peste costumul sub ire din lân verde, marca Junko Shimada, şi o
geant de um r din piele neagr . Avea p rul tuns pân la um r şi bine
18 Haruki Murakam

îngrijit. Nu purta nici un fel de accesorii. Avea un metru şi şaizeci şi opt


de centimetri în l ime, nici un pic de gr sime şi to i muşchii bine lucra i,
îns acest lucru nu se vedea prin pardesiu.
Dac te uitai cu aten ie la ea din fa , observai c avea urechile foarte
diferite ca form şi m rime. ţea stâng era mult mai mare decât dreapta
şi era deformat . îns nimeni nu-şi d dea seama de acest lucru, pentru c
st teau mai mereu ascunse în spatele p rului. îşi inea buzele strânse în
linie dreapt , lucru care indica
o fire care nu se adapta uşor la nimic. Nasul îngust şi mic, pome ii
proeminen i, fruntea lat şi sprâncenele lungi şi drepte, toate indicau
acelaşi lucru. ţu toate acestea, avea un chip oval, cu tr s turi destul de
regulate. La modul general, putea fi considerat o femeie frumoas , doar
c gama ei de expresii faciale era extrem de limitat . Pe buzele mereu
strânse ap rea câte un zâmbet doar la nevoie. Avea o privire ferm şi rece,
ca a unui salva- inar care ştie exact ce face. Din aceast pricin , chipul ei
nu iliidea niciodat senza ia de prospe ime şi luminozitate. De cele unii
multe ori, ceea ce atrage aten ia sau stârneşte interesul oamenilor nu sunt
calit ile sau defectele unui chip împietrit, ci n.iturale ea şi elegan a cu
care î i schimbi mimica.
Majoritatea oamenilor nu reuşeau s -i re in tr s turile fe ei. Imediat
ce îşi luau privirea de la ea, nu mai erau în stare s o descrie. în ciuda
faptului c avea un chip cu personalitate, tr s turile sale detaliate nu î i
r mâneau în minte. Din acest punct di* vedere, Aomame era ca o insect
care se camufleaz cu iscusin . S îşi modifice culoarea şi forma ca s
dispar în fundal, s.i nu sar în ochi, s nu fie uşor re inut era exact ce
îşi dorea i m . Acesta era mecanismul ei de ap rare înc din copil rie.
ţu toate acestea, când ceva o f cea s se încrunte, tr s turile sale
calme sufereau o schimbare drastic . Muşchii faciali i se contractau
puternic, accentuând la maximum diferen a dintre partea stâng şi cea
dreapt a fe ei, cute adânci îi br zdau pielea, ochii i se retr geau rapid în
orbite, nasul şi gura i se schimonoseau violent, b rbia i se strâmba, iar
buzele îi dezveleau din ii mari şi albi. într-o clipit se preschimba în cu
totul alt persoan , de parc firul care îi inea o masc fixat pe chip era
retezat, iar masca îi c dea. ţei care asistau la un asemenea moment se
îngrozeau la vederea acelei schimb ri atât de terifiante. Era un salt
surprinz tor de la o anonimitate deplin la un abis n ucitor. De aceea,
Aomame avea întotdeauna grij s nu se încrunte de fa cu persoane pe
care nu le cunoştea. O f cea doar atunci când era singur sau când voia s
1Q84 19

sperie vreun b rbat care nu-i pl cea.


Odat ajuns la spa iul pentru sta ionare de urgen , Aomame se opri
şi privi în jur, c utând scara. O g si numaidecât. Dup cum spusese
şoferul, în dreptul ei era un grilaj înalt cam pân la şold, încuiat. Ii era un
pic incomod s sar peste el îmbr cat într-o fust scurt şi strâmt , dar
atâta vreme cât nu-i p sa de privirile oamenilor, prea dificil nu putea s
fie. F r s stea pe gânduri, Aomame îşi scoase pantofii, din picioare şi îi
vârî în geant . Probabil c ciorapii aveau s i se strice umblând descul ,
dar putea s -şi cumpere alt pereche de Ia orice magazin.
Oamenii o priveau t cu i cum se desc l a şi îşi scotea pardesiul. De pe
geamul deschis de la Toyota ţelica neagr oprit chiar în fa , vocea
ascu it a Iui Michael Jackson oferea scenei muzic de fundal. Billie Jean.
De parc aş face un num r de striptease, îşi zise ea. Şi ce dac ? S se uite
cât vor. ţ tot sunt bloca i în trafic şi sigur s-au plictisit. Dar s şti i c
mai mult de atât nu m dezbrac! Azi dau jos doar pantofii şi haina.
GhinionL
Aomame îşi puse geanta poşt reşte, ca s nu-i cad . Toyota ţrown
Royal Saloon cea neagr şi nou-nou în care mersese pân mai adineauri
se z rea în dep rtare. în b taia soarelui de amiaz , parbrizul str lucea
puternic, aidoma unei oglinzi. ţhipul şoferului nu se distingea, dar sigur
era îndreptat în direc ia ei.
Nu l sa aparen ele s te înşele. Realitatea e mereu una singur .
Aomame inspir adânc şi expir . Apoi, cu urechea ciulit la Billie Jean,
s ri peste grilaj. Fusta i se ridic pân peste coapse. Pu in îmi pas , se
gândi ea. Dac vor s se uite, n-au decât. Dac se uit sub fusta mea nu
înseamn c m v d pe mine ca om. In plus, picioarele ei lungi şi sub iri
erau acea parte a corpului cu care Aomame se mândrea cel mai mult.
Odat ajuns de partea cealalt a grilajului, Aomame îşi netezi fusta,
îşi scutur praful de pe mâini, îşi puse pardesiul la loc pe ea şi geanta pe
um r. îşi potrivi bine ochelarii de soare pe nas. în fa a ei era scara de
urgen . O scar de fier, vopsit cenuşiu. O scar f cut s fie practic ,
func ional , nu ca s umble pe ea
o femeie în fust scurt şi descul . Şi nici Junko Shimada nu concepuse
acel costum cu scopul de a fi purtat pe scara de urgen de pe Autostrada
Metropolitan nr. 3. Tirurile care treceau în vitez din sens opus o
zgâl âiau, iar vântul şuiera prin scheletul ei metalic. Dar se afla în fa a ei.
Mai departe nu îi r mânea decât s o coboare.
Aomame se uit înapoi o ultim dat şi parcurse cu privirea iii* la
stânga la dreapta, apoi de la dreapta la stânga, maşinile înşirate pe drum
20 Haruki Murakam

bar la bar , ca cineva care terminase de inut


0 prelegere şi r m sese în picioare pe podium, aşteptând întreb rile din
partea publicului. Şirul de maşini nu avansase deloc între timp. To i erau
bloca i acolo şi, neavând altceva de f cut, ii urm reau cu aten ie fiecare
mişcare, întrebându-se nedumeri i ce avea de gând ş fac . Priviri în care
se amestecau interesul şi indiferen a, invidia şi dispre ul se rev rsau
asupra lui Aomame,
1.u i* se afla acum dincolo de grilaj. Neputând s se încline într-o singur
parte, sentimentele lor oscilau ca o balan nesigur . () t cere adânc se
aşternuse împrejur. Nimeni nu ridicase mâna s pun întreb ri (iar
Aomame oricum n-ar fi avut de gând s r spund ). To i aşteptau t cu i o
ocazie care n-avea s se arate niciodat . Aomame îşi împinse uşor b rbia
în fa , îşi muşc bu/.a de jos şi îi cânt ri cu privirea din spatele lentilelor
verde închis.
Nici nu v pute i imagina voi cine sunt eu, încotro m îndrept şi ce am
de gând s fac, murmur ea f r s -şi mişte buzele. A i r mas în epeni i
aici şi nu mai pute i s v duce i nic ieri. Nu pute i s merge i nici
înainte, nici înapoi. Dar eu pot. Eu am o treab pe care trebuie neap rat s-
o fac. Am un ordin de îndeplinit. Aşa c am s-o iau înainte.
Lui Aomame îi veni s se încrunte zdrav n la toat lumea, dar se
ab inu. N-avea timp de asemenea prostii. Odat ce apuca s se încrunte,
cu greu mai reuşea s revin la expresia normal .
Le întoarse spatele spectatorilor t cu i şi începu s coboare cu aten ie
scara de urgen , sim ind în t lpi r ceala grosolan a fierului. Vântul rece
de aprilie timpuriu îi flutura p rul, dezve- lindu-i din când în când
urechea stâng , diform .
Capitolul 2
O idee mai pu in obişnuit

1’rima amintire a lui Tengo era de la vârsta de un an şi jum tate. Mama sa


îşi scoate bluza şi, l sând s -i cad bretelele albe ale nc^lijeului, îşi
dezveleşte sânii. Un b rbatîi s rut sfârcurile, un b rbat care nu e tat l lui
Tengo. în p tu e un bebeluş, probabil chiar Tengo. Se vede din afar . Sau
poate c e fratele lui geam n? Nu, n-are cum. ţopilul din p tu este el,
Tengo, la vârsta de un an şi jum tate. Ştie lucrul acesta. Ţebeluşul îşi
închide ochii şi adoarme, respirând încet. Aceasta e prima sa amintire. O
scen iii* vreo zece secunde, ars cu claritate pe zidul conştiin ei. Nu .in*
1Q84 21
nici început şi nici continuare. ţa turlele unui oraş acoperit ilc viituri, care
îşi înal singuratice vârfurile din apa mâloas .
I)e câte ori avea ocazia, Tengo îi întreba pe cei din jur de la ic vârst
avea cea mai fraged amintire. Majoritatea r spundeau r.1 la patru sau
cinci ani. Unii, chiar mai devreme, dar nimeni nu avea amintiri mai vechi
de vârsta de trei ani. S-ar p rea c ,nvasta e vârsta la care un copil reuşeşte
s conştientizeze şi s observe cu oarecare ra iune ce se petrece în jurul
s u. Mai înainte iii* aceasta, toate imaginile îi ajung pe retin ca un haos
ininteligibil. Lumea e pân atunci un terci moale, f r structur , pe i'iiiv
nu are de unde s -l apuce, iar întâmpl rile din jur nu se concretizeaz în
amintiri, ci dispar de îndat , ca azvârlite pe Ineastr .
I)esigur, un copilaş de un an şi jum tate nu poate s în eleag ci'
înseamn c un b rbat îi s rut sânii mamei sale. E un lucru limpede. De
aceea, dac aceasta era o amintire real a lui Tengo, înseamn c i se
întip rise pe retin aşa cum era, f r ca el s judece nimic. Aşa cum un
aparat de fotografiat încredin eaz o imagine memoriei peliculei, mecanic,
sub forma unui amestec de lumini şi umbre. Apoi, pe m sur ce conştiin a
i se maturizase, analizasepu in câte pu in aceast imagine imutabil , p s-
trat deoparte. Ii d duse un sens. Se întâmplase îns lucrul acela cu
adev rat? Poate un sugar s memoreze o asemenea imagine?
ţine ştie, poate c era o amintire fals . Poate c la un moment dat
conştiin a lui fabricase aceast imagine cu un anume scop. Tengo se
gândise mult la posibilitatea aceasta, a amintirilor fabricate şi ajunsese la
concluzia c , probabil, nu era vorba despre aşa ceva. Era mult prea clar şi
conving toare ca s fie o amintire construit . Lumina, mirosul, pulsul erau
covârşitor de reale, încât nu puteai s crezi c ar fi nişte falsuri. Apoi, dac
presupunea c lucrurile se întâmplaser cu adev rat aşa, se explicau
multe. Şi logic, dar şi afectiv.
Imaginea aceasta clar , de vreo zece secunde, îi ap rea în fa a ochilor
f r vreun avertisment. N v lea neanun at , f r s bat la uş şi îl lua
complet pe nepreg tite. îl copleşea brusc în cele mai neaşteptate momente:
când era în tren, când înşira cifre pe tabl , când lua masa sau când st tea
de vorb cu cineva (cum se întâmplase acum). Se n pustea distrug tor,
mut ca un tsunami. Când realiza ce se întâmpl , amintirea aceasta îi bloca
deja întregul câmp vizual, iar mâinile şi picioarele îi amor eau. ţurgerea
timpului se oprea. Aerul din jur se sub ia, iar el respira cu greutate.
Oamenii şi lucrurile din jurul s u încetau s mai aib vreo leg tur cu el.
Zidul acela lichid îl înghi ea cu totul. Deşi sim ea c lumea se întunec şi
22 Haruki Murakam
se îndep rteaz , cunoştin a nu îl p r sea. Se schimba îns un macaz
undeva şi o parte din cunoştin a sa devenea, dimpotriv , mai atent . Nu
sim ea spaim , dar nu-şi putea deschide ochii. Pleoapele îi r mâneau
strâns închise. Sunetele din jur se îndep rtau şi ele. Apoi imaginea
familiar era proiectat în repetate rânduri pe ecranul conştiin ei. începea
s asude. Sim ea cum i se ud c maşa la subra . Tot corpul începea s -i
tremure, iar pulsul i se accelera şi creştea în intensitate.
Dac se întâmpla s fie aşezat al turi de cineva, Tengo se pref cea c e
ame it. Adev rul este c starea Iui sem na cumva cu ame eala. Trebuia s
aştepte o vreme, iar lucrurile reveneau la normal. îşi scotea o batist din
buzunar şi şi-o inea la gur . F cea cu mâna un semn c tre cel lalt s nu se
îngrijoreze, c nu e nimic. ţâteodat se termina în treizeci de secunde,
câteodat îns inea mai bine de un minut. în acest r stimp, imaginea i se
repeta automat în fa a ochilor ca o înregistrare video pus în bucl . Mama
sa îşi coboar bretelele neglijeului şi un b rbat necunoscut îi s rut
sfârcurile înt rite. Ea închide ochii şi suspin adânc. Simte vag mirosul
nostalgic al laptelui matern. La bebeluşi, sim ul olfactiv este cel mai
ascu it organ. îi înva multe lucruri. Uneori, îi înva tot ce trebuie. Nu se
aude nici un sunet. Aerul s-a preschimbat într-un lichid vâscos. Nu îşi
aude decât b taia înceat a inimii sale mici.
Uit -te la asta, uit -te numai la asta, îi spun ei. Eşti aici şi nu ai unde s
te duci în alt parte! Mesajul acesta se repet de nenum rate ori.

De data aceasta, „episodulĂ dur mult. Tengo îşi închise ochii şi, ca de
obicei, îşi puse batista la gur şi o strânse puternic între din i. Nu ştia cât
durase totul şi nu putea decât s b nuiasc , judecând dup cât de epuizat
se sim ea dup ce, în sfârşit, se calmase. Era complet vl guit. Nu mai
fusese nicicând atât de obosit. îi trebui un timp considerabil s poat
m car s -şi deschid ochii. Mintea sa încerca s -şi revin pe cât de repede
putea, dar muşchii şi organele se împotriveau, ca şi când s-ar fi trezit din
hibernare mai devreme decât trebuia, în anotimpul greşit.
— Hei, Tengo, auzi el o voce îndep rtat . O voce şoptit , care p rea s
vin din fundul unei grote. Tengo realiz c -1 striga cineva pe nume. Ce s-
a întâmplat? Iar chestia aia? Eşti bine? îi spunea vocea. Acum se auzea
pu in mai aproape.
în cele din urm , Tengo reuşi s -şi deschid ochii şi s -şi focalizeze
privirea. îşi privi mâna dreapt , care strângea marginea mesei. Se asigur
1Q84 23
c exist în continuare, c nu se desprinsese de lume, c e el însuşi.
Amor eala îi mai st ruia înc în trup, dar ce vedea era cu siguran propria
sa mân dreapt . Mirosea a transpira ie. Era un iz neobişnuit de aspru, ca
acela din cuşca unui animal de la gr dina zoologic . Dar nu era loc de
îndoial , era mirosul s u.
I se uscase gâtul. Tengo lu paharul cu ap de pe mas şi îl goli pe
jum tate, atent s nu îl verse. Se odihni o clip , îşi regl respira ia şi apoi
b u şi cealalt jum tate. Mintea îi revenea încetul cu încetul acolo unde
trebuia s fie, iar sim urile se întorceau şi ele la normal. Puse paharul la
loc pe mas şi se şterse la gur cu batista.
— M scuza i. Mi-am revenit acum, spuse el.
Apoi se asigur c cel din fa a sa era Komatsu. Se întâlniser într-o
cafenea din apropierea sta iei Shinjuku. Auzea acum normal vocile din
jur. ţei doi de la masa al turat se uitau nedumeri i c tre el, încercând s
în eleag ce se întâmplase. ţhelneri a se apropiase, cu o expresie
neliniştit pe chip. Probabil îi fusese team ca Tengo s nu vomite pe
scaun. Tengo îşi ridic privirea şi zâmbi c tre ea, apoi înclin din cap în
semn c nu e nici o problem şi c nu e cazul s îşi fac griji.
— ţrizele astea nu sunt semn de boal , nu?
— Nu-i mare lucru. E doar un fel de ame eal . Numai c e cam
puternic , zise Tengo. Vocea nu-i suna înc a propria sa voce. Dar era
destul de aproape.
— E periculos s p eşti chestia asta în timp ce eşti la volan, spuse
Komatsu privindu-1 în ochi.
— Nu conduc.
— Asta e foarte bine. Ştiam un tip care era alergic la polen. L-a apucat
str nutatulîn timp ce conducea şi a intrat cu maşina într-un stâlp. Dar tu
nu str nu i deloc în timpul crizelor. Prima dat când te-am v zut aşa, m-
am speriat. Dup-aia m-am mai obişnuit, totuşi.
— îmi cer scuze.
Tengo lu ceaşca de cafea de pe mas şi b u o gur . Nu avea nici un
gust. Era doar un lichid c ldu care i se prelingea în jos pe gât.
— S mai cer nişte ap ? întreb Komatsu.
Tengo cl tin din cap.
— Nu e nevoie. Deja m-am liniştit.
Komatsu scoase din buzunarul hainei un pachet de Marlboro, şi îşi
aprinse o igar cu un chibrit luat de la bar. Apoi arunc o privire spre
ceasul de la mân .
— Aşadar, despre ce vorbeam? întreb Tengo. Trebuia s -şi revin la
normal cât mai repede.
24 Haruki Murakam
— A , ce ziceam? spuse Komatsu şi se gândi pu in, cu privirea
pierdut în gol. Sau poate doar se pref cea c se gândeşte, Tengo nu avea
cum s -şi dea seama. Nu pu ine din lucrurile pe care le f cea şi pe care le
spunea Komatsu erau teatru. A, da. Vorbeam de fata aia, Fukaeri. Şi despre
Crisalida de aer.
Tengo încuviin . Discutau despre Fukaeri şi Crisalida de aer. Tocmai
voia s îl pun la curent pe Komatsu când îl apucase criza şi discu ia le
fusese întrerupt . Tengo scoase din serviet un teanc de hârtii - copia
manuscrisului -, şi îl puse pe mas . îşi aşez mâna pe ele, sim ind în palm
atingerea hârtiei.
— V-am spus pe scurt şi la telefon, meritul cel mai mare al c r ii este
c nu imit pe nimeni. Pentru o lucrare de debut este mare lucru c nu
încearc s copieze ceva, spuse Tengo alegân- du-şi cuvintele cu grij . ţu
certitudine, frazele sunt necizelate şi cuvintele, prost alese. De la titlu,
încurc crisalida cu coconul. Şi po i, dac vrei, s g seşti multe alte
probleme. Dar m car povestea are ceva care te atrage. Deşi subiectul este
în întregime fantastic, am nuntele sunt descrise cu un realism deosebit.
Asta îi d un echilibru foarte bun. Nu ştiu dac i se potrivesc cuvinte cum
ar fi originalitate sau consisten . Dac mi s-ar spune c nu a ajuns înc la
acel nivel, aş fi de acord. Dar împotmolit , aşa cum e, când o termini,
trezeşte în tine o tr ire t cut . ţhiar dac e ca o atingere incomod , pe care
nu o po i în elege.
Komatsu r mase t cut, privindu-1 pe Tengo. Aştepta mai multe detalii.
Tengo continu :
— Nu aş vrea ca romanul sta s nu fie selec ionat doar din cauza
formul rilor nepricepute. Fac munca asta de câ iva ani şi am citit gr mezi
întregi de manuscrise trimise la redac ie. M rog, le-am citit e un fel de-a
zice, pentru c mai şi sar unele buc i. Am v zut şi unele scrise bine, dar şi
unele care nu erau bune de nimic - desigur, cele din urm constituie
majoritatea covârşitoare. în orice caz, mi-au trecut prin fa a ochilor multe,
dar singurul care a stârnit ceva în mine este Crisalida de aer. Şi a fost primul
care m-a f cut s vreau s -l recitesc imediat cum l-am terminat.
— Hmm, f cu Komatsu, apoi sufl plictisit fumul de igar şi îşi
uguie buzele.
Tengo îns nu îl cunoştea de ieri, de azi pe Komatsu şi nu se mai l sa
atât de uşor p c lit de expresiile lui înşel toare. Arbora când şi când
expresii care fie nu aveau nici o leg tur , fie erau exact opusul a ce sim ea
cu adev rat. Astfel c Tengo aştepta cu r bdare s aud ce avea acesta de
ad ugat.
1Q84 25
— Am citit-o şi eu, spuse Komatsu dup o vreme. Dup ce m-ai sunat,
am început imediat s-o citesc. Da, e îngrozitor de prost scris . Are şi greşeli
de gramatic şi chiar propozi ii în care nu în elegi deloc ce vrea s zic . Ar
trebui s fac nişte exerci ii de exprimare înainte s se apuce s scrie
romane.
— Dar a i citit-o pân la cap t. Aşa e?
Komatsu zâmbi. Un zâmbet pe care parc îl scosese din fundul unui
sertar arareori deschis.
— Aşa-i. Cum spui tu, am citit-o pân la sfârşit. M-am mirat şi eu de
asta. Eu nu citesc niciodat pân la cap t romanele depuse pentru premiul
literar. Mai mult, au fost pasaje asupra c rora am revenit. Mai des se
întâmpl s se alinieze planetele decât s fac eu chestia asta, trebuie s
recunosc.
— Asta fiindc are ceva aparte. Sau greşesc?
Komatsu îşi l s igara în scrumier şi se sc rpin la nas cu degetul
mijlociu de la mâna dreapt . Dar nu-i r spunse lui Tengo.
— Fata asta nu are decât şaptesprezece ani. E la liceu, spuse Tengo. Nu
e înc versat în a citi şi a scrie romane. Probabil c ar fi cam greu s
câştige premiul de data asta. Dar cartea ei merit m car s ajung pân la
selec ia final . Ave i puterea de a lua aceast decizie. Aşa, sigur o s aib o
şans data viitoare.
— Hmm, f cu din nou Komatsu şi c sc plictisit, apoi b u o gur de
ap . Auzi, Tengo, gândeşte-te bine. Dac ducem cartea asta, necizelat cum
e, pân în final , cei din comisie or s se supere. Poate chiar or s se
enerveze. în primul rând c n-or s-o citeasc pân la cap t. To i patru sunt
scriitori activi. To i sunt ocupa i cu propria lor munc . Se uit pe primele
câteva pagini şi dup-aia o dau deoparte, zicând c c o compunere de şcoal
primar . ţu oricât entuziasm le-aş zice eu c avem un diamant care trebuie
doar şlefuit, cine crezi tu c m-ar asculta? S zicem c am puterea s iau o
asemenea decizie, dar vreau s o p strez pentru lucruri care au o
perspectiv mai bun de-atât.
— Vre i s spune i c va fi dat deoparte imediat?
— N-am spus asta, r spunse Komatsu sc rpinându-se la nas. Am o
idee mai neobişnuit în privin a romanului stuia.
— O idee mai neobişnuit , repet Tengo, dar în glasul s u se putea
desluşi o prevestire nepl cut .
— Tu ai sugerat s aştept m urm toarea ei carte, spuse Komatsu. Sigur
c şi eu îmi pun speran e în asta. Pentru un editor e o bucurie foarte mare
s g seşti un scriitor tân r pe care s -l creşti cu grij . I i salt inima de
26 Haruki Murakam
bucurie când priveşti pe cerul senin şi g seşti, înaintea tuturor, o stea
nou . Numai c , sincer s fiu, nu ştiu dac fata asta mai are înc o carte în
ea. N-oi fi eu cel mai priceput editor, dar îmi câştig pâinea în felul sta de
dou zeci de ani. Am v zut în timpul sta mul i scriitori ap rând şi
disp rând. Am ajuns s -mi dau seama cine are un viitor şi cine nu. Şi, dac
m -ntrebi pe mine, fata asta nu prea are un viitor. E p cat, dar n-o mai v d
scriind nici una, nici dou , nici trei c r i. în primul rând, nu te aştepta ca
stilul ei s se îmbun t easc prin munc asidu . Putem s aştept m asta
cât vrem, c tot degeaba. O s ne lase cu ochii în soare. Şi zic chestia asta
pentru c se vede c ea nu vrea câtuşi de pu in s scrie bine sau s ajung
s scrie bine. Stilul e o chestie pentru care fie ai talent înn scut, fie te lup i
cu disperare s -l dobândeşti. Astea sunt singurele c i. Iar la fata asta,
Fukaeri, nu e vorba nici de una, nici de alta. Dup cum se vede, nu e nici
un geniu înn scut şi nici nu e dispus s fac efortul. De ce, nu ştiu. Dar
nu o intereseaz aspectul sta. Sigur, vrea s povesteasc , şi chiar foarte
tare. Asta recunosc. Dar o face într-o form brut şi uite, a reuşit s î i
stârneasc şi ie interesul şi s m fac şi pe mine s citesc cartea pân la
cap t. Asta nu-i de colo. Şi, cu toate astea, n-are viitor ca scriitoare. Nici cât
negru sub unghie. Ştiu c o s fii dezam git, dar, dac vrei opinia mea
sincer , asta este.
Tengo se gândi Ia cele spuse. Komatsu, ca editor, avea, în orice caz,
fler. Iar în vorbele sale exista o logic .
— Dar n-ar fi r u s -i acord m totuşi o şans , spuse Tengo.
— S-o azvârlim în ap şi s vedem dac se îneac sau iese la suprafa ?
Asta vrei s spui?
— ţam aşa ceva.
— Am distrus inutil multe vie i pân acum. Nu mai vreau s v d şi pe
al ii înecându-se.
— P i şi în cazul meu cum e?
— Tu m car faci un efort, spuse Komatsu alegându-şi cuvintele. Din
câte v d eu, nu te laşi pe tânjal . Şi eşti foarte modest când vine vorba de
scris. De ce? Pentru c - i place s scrii. Iar eu apreciez lucrul sta. ţea mai
de pre calitate a unui om care aspir s devin scriitor e s îi plac s scrie.
— Dar asta nu ajunge.
— Desigur. Doar asta nu ajunge. E nevoie de „ceva aparteĂ. ţel pu in,
s fie imprevizibil. în privin a romanului stuia, faptul c nu po i b nui ce
o s se întâmple e lucrul care îmi place cel mai mult. Nu m intereseaz
1Q84 27
deloc poveştile previzibile. Dar asta e la mintea cocoşului.
Tengo t cu o vreme. Apoi spuse:
— Şi în cartea lui Fukaeri g si i ceva imprevizibil?
— Da, da. Exist . Sigur c da. Fata asta poart în ea ceva important. Nu
ştiu ce. Ştii şi tu lucrul sta şi îl ştiu şi eu. E limpede pentru oricine, ca o
coloan de fum care se înal dreapt într-o zi f r vânt. Dar povara pe care
o poart fata asta nu e o povar pe care s-o poat duce singur .
— Şi dac-o arunc m în ap , n-o s poat s înoate.
— întocmai, spuse Komatsu.
— De aia n-o s ajung la selec ia final ?
— Tocmai aici e chestia!
Komatsu îşi uguie buzele şi îşi odihni mâinile pe mas . Apoi
continu :
— Ajunşi în punctul sta, trebuie s am mare grij cum îmi aleg
cuvintele.
Tengo îşi lu ceaşca de cafea şi privi în untru la ce mai r m sese în ea.
Apoi puse din nou ceaşca la loc. Komatsu nu spunea înc nimic.
— Acum ve i da la iveal iileea mai neobişnuit despre care vorbea i,
nu? întreb Tengo.
Komatsu îşi strânse pleoapele şi îl privi ca un profesor c ruia un elev
tocmai i-a dat r spunsul corect. Apoi încuviin cu mişc ri lente.
— întocmai.

X-

Komatsu era un om pe care nu-1 puteai apuca de niciunde. Din expresia sa


şi din tonul vocii, nu- i d deai seama prea uşor ce gândeşte sau ce simte.
P rea c îi place s îşi înv luie interlocutorul în cea în felul acesta. Avea
o minte ascu it ca un brici şi era genul de om care emite judec i f r s
fie influen at de aştept rile celuilalt. Se baza numai pe propriile sale
p reri. Deşi nu se l uda cu faptul acesta, citise enorm şi avea cunoştin e
detaliate în cele mai variate domenii. Nu numai cunoştin e, dar avea şi un
ochi foarte bun, o intui ie grozav atât pentru oameni, cât şi pentru
literatur . Era plin de prejudec i, e adev rat, dar pentru el şi prejudec ile
erau un element important al adev rului.
De felul s u, era un b rbat t cut. Nu-i pl cea s dea explica ii, dar dac
era nevoie, îşi putea expune opinia logic şi inteligent. Dac voia îns ,
putea s devin complet nesuferit. intea direct în cel mai slab punct al
interlocutorului şi îl putea r pune numai din câteva cuvinte. Avea
28 Haruki Murakam
preferin e personale puternice şi în ceea ce priveşte oamenii, dar şi
lucr rile literare, şi era mult mai probabil s nu-i plac cineva sau ceva
decât s -i plac . Desigur, asta însemna c nici ceilal i nu prea îl aveau la
suflet, dar pe Komatsu nu-1 interesa s fie iubit. Din câte v zuse Tengo,
prefera singur tatea şi îi pl cea s in oamenii la distan - sau chiar s le
fie nesuferit. ţrezul s u era c ascu imea min ii nu se naşte din trai la
c ldur şi în puf.
Komatsu avea patruzeci şi cinci de ani, cu cincisprezece ani mai mult
decât Tengo. Lucrase dintotdeauna ca editor al unei reviste literare. în
domeniu era, desigur, cunoscut prin munca sa, dar despre via a sa
personal se ştiau foarte pu ine. Era un aspect despre care nu discuta
niciodat cu colegii de munc . Tengo nu ştia nici unde se n scuse şi
crescuse şi nici unde locuia în prezent. Nu aducea vorba niciodat despre
asemenea lucruri, indiferent de cât de mult ar fi discutat. Lumea se mira
cum de mai primea manuscrise, cu o asemenea atitudine neprietenoas şi
retras , aproape ar tând dispre fa de lumea literar . ţu toate acestea,
Komatsu îşi vedea mai departe nestingherit de munc şi edita
manuscrisele unor scriitori celebri. Nu de pu ine ori se întâmplase ca
revista s capete form mul umit lui. De aceea, deşi nu era pl cut, era
respectat.
Gurile rele spuneau c în anii '60, pe când era student la Facultatea de
Litere a Universit ii Tokio, Komatsu fusese unul dintre conduc torii
revoltelor studen eşti. ţ se afla chiar lâng Michiko Kamba2 când fusese
atacat şi ucis de poli ie în timpul protestelor şi c şi el fusese r nit destul
de grav în incident. Dac era adev rat sau nu, nu ştia nimeni. Trebuia s te
mul umeşti cu zvonuri. Era un individ deşirat şi sl b nog, cu gura prea
mare şi nasul prea mic. Avea mâinile şi picioarele lungi, iar degetele îi
erau p tate de nicotin . îl puteai asemui unui intelectual revolu ionar
dec zut, aşa cum sunt descrişi în literatura rus din secolul XIX. Nu
obişnuia s râd , iar când o f cea, chipul i se schimonosea într-un rânjet şi
în asemenea momente nu ar ta deloc vesel. Zâmbea prelung, ca o
vr jitoare b trân care face o prevestire nefast . Era curat şi îngrijit, dar se
îmbr ca mereu la fel, ca şi când voia s arate lumii c nu-1 intereseaz
hainele câtuşi de pu in. Purta o hain de tweed cu o c maş oxford alb

2 Student ucis ilr foi i-li1 ilc |>uh|ir in timpul iuim .Inlm studen eşti
împotriva Tratatului »!*■ ('• ui|hm.ii«• ,.i 'm M.iir ilnilic Sl.itolo Unite şi
Japonia. huiduitul .i ,ivui Im l.i <I. ■ I■ i di- t'i itimr I960, când
d e m o n s t r a n i i . n i l u . i t < u . i ■ . . 11 1 ■ I . h I i u m I ' . i i I . i m i t * i i I u l i u .
1Q84 29
sau un tricou polo gri-deschis, f r cravat , şi se înc l a cu pantofi de
velur. Aceasta era uniforma sa. î i puteai imagina uşor o jum tate de
duzin de sacouri di* twreil ai livi nasturi, a c ror stof , culoare şi model
difereau piva pu in întrr olr, atârnate în dulapul s u şi periate cu grij .
Probabil r Ir pimra rtichete cu numere ca s le poat drosrbi înliv rlr.
Avea p rul epos şi aspru, pu in iiu.lnm il la frunte. Spre nedumerirea
lui Tengo, ar ta mrivu <lr paiv.1 ar fi trebuit s se tund cam cu o
s pt m n în urm , ui p rul înr irii şi peste urechi. ţând şi râiul, orhii i sr
aprindeau, i ,i niştr stele care lucesc pe cerul limpede al iernii. Atunci când
se întâmpla ceva, se cufunda în t cere, r mânea mut precum o roc de pe
latura întunecat a lunii. îi pierea orice expresie de pe chip şi chiar c ldura
p rea s îi p r seasc trupul.
Tengo îl cunoscuse cu numai cinci ani în urm . Trimisese un
manuscris pentru concursul de debut literar pe care îl organiza revista lui
Komatsu, iar acesta ajunsese pân în etapa final . Primise un telefon de la
Komatsu, care îi spusese c voia s -l întâlneasc şi s discute. Se
întâlniser într-o cafenea din Shin- juku (cea în care se aflau acum). „Nu
vei putea câştiga premiul de data aceastaĂ, îi spusese el. (într-adev r, nu
câştigase.) „Dar mie, personal, mi-a pl cut lucrarea ta. Nu î i spun asta ca
s îmi fii recunosc tor. Foarte rar mi se întâmpl s spun aşa ceva cuivaĂ,
continuase el. (Pe atunci Tengo nu ştia, dar acesta era adev rul.) „De
aceea, aş vrea s îmi dai mie s - i citesc urm toarea carte, înaintea oricui."
Tengo fusese de acord.
Apoi Komatsu dorise s afle mai multe despre el. Unde crescuse, ce
serviciu avea. Tengo îi povestise ce era de povestit, pe cât putuse de
deschis. Se n scuse şi crescuse în oraşul Ichikawa, din prefectura Chiba.
La pu in timp dup ce venise pe lume, mama sa se îmboln vise şi murise.
ţel pu in aşa îi spusese tat l s u. Nu avea fra i. Tat l s u nu se
rec s torise şi îl crescuse singur. Fusese încasator de taxe radio-TV, dar
acum suferea de Alzheimer şi era internat într-un sanatoriu din sudul
peninsulei Boso. Tengo absolvise Universitatea Tsukuba, la o facultate cu
numele neobişnuit de „Grupul 1, Ştiin e Naturale, Specializarea
matematic Ă, iar acum scria romane şi lucra ca profesor de matematic la o
şcoal preg titoare din Yoyogi. Dup absolvire, avusese posibilitatea de a
preda la un liceu de prefectur , dar preferase şcoala preg titoare din
pricina orelor de lucru mai relaxate. Locuia singur într-un apartament mic
din Koenji. Nu ştia nici el dac îşi dorea cu adev rat s devin romancier
profesionist. Habar nu avea dac are talent de scriitor sau nu. ţe ştia îns
30 Haruki Murakam
cu certitudine era faptul c nu putea s nu scrie. Scrisul era pentru el ca
respiratul. Komatsu îl ascultase, f r s emit nici un fel de p rere.
Dintr-un motiv sau altul, Komatsu îl îndr gise pe Tengo. Acesta era
masiv (din gimnaziu şi pân în facultate f cuse judo şi fusese unul dintre
lupt torii buni) şi se trezea devreme, ca un fermier. Avea p rul tuns scurt
şi p rea mereu bronzat la fa . Urechile îi ar tau ca dou conopide
mototolite, zdrelite dup atâ ia ani de judo. Nu avea aspectul nici al unui
tân r literat şi nici al unui profesor de matematic . Tocmai asta p rea s -i
fi pl cut lui Komatsu. Când Tengo termina de scris câte un roman, i-1
ducea lui Komatsu, care îl citea şi îi împ rt şea impresiile sale. Tengo îi
urma sfaturile şi ref cea manuscrisul. Apoi îi ducea înapoi noua versiune,
iar acesta îi d dea noi indica ii. Era ca un antrenor care ridic pu in câte
pu in ştacheta. „ ie o s - i ia ceva timp, credĂ, îi spunea el lui Tengo. „Dar
nu e nici o grab . Te pui pe treab şi scrii zilnic, f r pauz . Dac po i, ar fi
bine s p strezi ce-ai scris, s nu arunci la gunoi. Poate s - i fie de folos
cândva.Ă „Aşa am s facĂ, r spunsese Tengo.
Komatsu îi mai d dea din când în când câte ceva de scris pentru una
dintre revistele pentru femei publicat de firma la care lucra. De la
editarea scrisorilor c tre redac ie sau prezent ri de carte şi film, pân la
horoscop, f cea orice i se cerea. Ajunsese celebru pentru predic iile din
horoscop, pe care de altfel le compunea dup cum îl t ia capul. ţând scria
c va fi cutremur, în diminea a zilei respective chiar avea loc un cutremur.
Munca aceasta îi rotunjea venitul şi îi oferea şi o şans de a-şi exersa
scrisul. Se bucura s -şi vad în rafturile libr riilor frazele tip rite,
indiferent de natura lor.
în cele din urm , i s-a oferit s citeasc pentru preselec ie
manuscrisele prezentate la concursul de debut literar organizat de revist .
Era destul de neobişnuit s fac lucrul acesta, având în vedere c el însuşi
candida la concurs, dar pe Tengo nu-1 deranja ciud enia situa iei şi citea
manuscrisele cu impar ialitate. ţitise astfel gr mezi de c r i neroade, fapt
care îl ajutase s în eleag ce face ca un roman s fie prost şi plictisitor.
ţitea de fiecare dat cam o sut de manuscrise, din care alegea vreo zece
care s aib cât de cât vreo noim . Pe acestea i le d dea lui Komatsu,
împreun cu comentariile sale. Pentru selec ia final erau p strate doar
cinci manuscrise, din care cei patru membri ai juriului alegeau
câştig torul.
Mai erau şi al ii care citeau manuscrisele în afara lui Tengo şi mai
erau şi al i editori în afar de Komatsu. Doreau s fie impar iali, dar nu
era nevoie s mearg atât de departe şi asta fiindc , indiferent de câte
1Q84 31
lucr ri primeau, cel mult dou , trei promiteau, astfel c nimeni nu le-ar fi
trecut cu vederea. Lucr rile lui Tengo au ajuns pân în final de trei ori.
Desigur, Tengo nu şi-a selectat propria lucrare, dar au f cut-o al i doi
cititori şi Komatsu, care centraliza toate manuscrisele. Nu a primit pre-
miul, dar asta nu l-a dezam git. Mai întâi, pentru c i se întip riser în
minte cuvintele lui Komatsu: „Las s treac timpul!Ă. Oricum, nu îşi
dorea s ajung imediat romancier.
Dac îşi organiza bine orele de la şcoal , putea s stea patru zile pe
s pt mân acas şi s fac ce voia. Preda de şapte ani la şcoala
preg titoare şi avea o reputa ie destul de bun printre elevi. Vorbea la
obiect, f r ocolişuri şi reuşea s r spund pe loc la orice întrebare. Spre
propria sa surpriz , Tengo era un orator bun. Avea o voce clar , explica
bine şi, cu câte o glum , reuşea s in elevii în priz . Pân a deveni
profesor, era convins c nu se pricepe s se exprime cum se cuvine. De
fapt, şi acum, când st tea de vorb cu cineva, se întâmpla s se crispeze şi
s nu îşi g seasc cuvintele potrivite. ţând era într-un grup de oameni,
r mânea complet mut şi se mul umea doar s asculte conversa ia. La
catedr îns , în fa a unui num r mult mai mare de oameni, i se limpezea
mintea şi putea s vorbeasc oricât. ţiuda i mai sunt şi oamenii, îşi
spunea Tengo pentru a nu ştiu câta oar .
Leafa era mul umitoare. Nu era un venit prea mare, dar era pl tit în
func ie de merite. La intervale fixe, elevii îşi evaluau profesorii şi cu cât
evaluarea primit era mai bun , cu atât creştea şi venitul. Asta deoarece
conducerii îi era team ca profesorii merituoşi s nu plece pe la alte şcoli
(adev rul este c încercaser de câteva ori s -l recruteze şi pe el în alte
p r i). La o şcoal obişnuit lucrurile nu mergeau aşa. Salariul se stabilea
în func ie de vechime, via a personal î i era constrâns de superiori şi
meritele sau popularitatea îşi pierdeau orice sens. Lui Tengo îi pl cea
munca la şcoala preg titoare. Majoritatea elevilor veneau acolo cu elul
clar de a intra la facultate şi ascultau cu aten ie la cursuri. Nu trebuia s
fac nimic în afara orelor de predat, iar acest lucru îl mul umea. Nu
trebuia s îşi bat capul cu elevii delincven i sau care înc lcau regulile
şcolii. Treaba lui era s stea în fa a clasei şi s explice cum se rezolv
problemele de matematic . Iar Tengo avea un talent înn scut când venea
vorba de concepte abstracte care implicau numere.
ţând era acas , se trezea devreme şi de obicei scria pân seara. Stiloul
Montblanc, cerneal albastr şi hârtie obişnuit de manuscris, de patru
sute de caractere. Era tot ce-i trebuia pentru a se sim i mul umit. O dat pe
s pt mân îl vizita prietena sa, o femeie m ritat cu care îşi petrecea dup -
32 Haruki Murakam
amiaza. Rela ia cu o femeie m ritat , mai mare cu zece ani decât el, nu
avea nici un viitor şi asta o f cea comod . Sexul în sine era mul umitor.
Seara f cea plimb ri lungi şi, dup ce se l sa întunericul, citea în timp ce
asculta muzic . La televizor nu se uita. ţând venea încasatorul de taxe TV,
îi explica politicos c nu are televizor. Serios! Pute i s intra i s vede i.
Dar acesta nu intra niciodat , pentru c nu aveau voie s intre în casele
oamenilor.

— Eu m gândesc la ceva un pic mai important, spuse Komatsu.


— Ceva mai important?
— Da. Nu zic c premiul pentru debut literar nu e o chestie serioas ,
dar dac vrem s facem ceva, eu zic s intim mai sus.
Tengo r mase t cut. Nu îi era clar ce inten iona Komatsu, dar avea o
presim ire nepl cut .
— Premiul Akutagawa'! spuse Komatsu dup o vreme.
— Premiul Akutagawa, repet Tengo de parc scria cuvintele cu un b
pe nisip.
— Da, de sta ai auzit pân şi tu, care tr ieşti atât de izolat. Se scrie în
ziare şi se dau ştiri la TV despre el.
— Sta i pu in, Komatsu-san, c nu mai în eleg. Vorbim despre
Fukaeri?
— Da, da. Despre Fukaeri şi Crisalida dc aer. Despre ce altceva ar putea
s fie vorba?
Tengo îşi muşc buzele. încerca s în eleag ce se ascunde dincolo de
povestea aceasta.
— Dar tocmai am stabilit c lucrarea ei nu are nici o şans s câştige
premiul pentru debutan i. Nu asta am discutat? ţ în halul în care e nu se
poate face nimic cu ea?
— Aşa e. In forma actual nu e bun de nimic. Asta e cât se poate de
limpede.
Tengo avu nevoie de un r stimp de gândire.
— Vre i s spune i c lucrarea pe care a trimis-o ar trebui modificat ?
— Alt cale nu exist . Se întâmpl de multe ori ca editorul s .
recomande ca o lucrare cu poten ial s fie rescris . Nu e chiar aşa de
ciudat. Numai c , de data asta, nu o s o rescrie autorul, ci altcineva.
— Altcineva? întreb Tengo, deşi ştia care va fi r spunsul înainte de a-
1 auzi.
— O rescrii tu.
1Q84 33
Tengo îşi c ut cuvintele potrivite, dar nu le g si. Suspin şi spuse:
— Dar, Komatsu-san, cartea asta nu merge doar aranjat pe ici, pe colo.
Trebuie ref cut din temelie, de la cap la coad !
— Sigur c trebuie rescris cu totul. P strezi structura poveştii şi, pe
cât posibil, şi atmosfera. Dar rescrii aproape complet frazele. ţum s-ar
spune, faci o adaptare literar . Tu eşti îns rcinat cu reformularea, iar eu
sunt produc torul.
— Oare chiar ar putea s mearg aşa uşor? zise Tengo ca pentru sine.
— Uite care e treaba, spuse Komatsu şi lu linguri a de cafea în mân ,
apoi o îndrept c tre Tengo, ca un dirijor care indic ritmul pentru solist.
Fata asta, Fukaeri, are ceva aparte. I i dai seama de lucrul sta citind
Crisalida de aer. Imagina ie ca a ei nu g seşti pe toate drumurile. Numai c ,
din p cate, stilul ei las mult de dorit. E incredibil de necizelat. Pe de alt
parte, tu ştii s scrii bine. Scrii cursiv şi inteligent. Deşi eşti cât uşa de
mare, ai un stil delicat şi priceput, dar nu lipsit de vigoare. Numai c , spre
deosebire de Fukaeri, înc nu i-e clar ce s scrii. Din pricina asta, uneori
nici nu mai vezi miezul poveştii. Lucrurile pe care tu ar trebui s le scrii
sunt înl untrul t u, undeva. Numai c stau ascunse în fundul unei
v g uni, ca un animal timid. Nu vor s ias . In sensul sta i-am zis eu s
laşi s treac timpul.
Tengo se foi stânjenit în scaunul de plastic. Nu spuse nimic.
— E foarte simplu, continu Komatsu fluturând uşor coada linguri ei.
V combin pe voi doi şi ob in un scriitor nou. Tu pui într-o form bun
povestea brut a lui Fukaeri. ţombina ia e ideal . De asta eşti în stare.
Tocmai de-aia te-am sus inut eu pân acum. ţe, nu-i aşa? De restul las -
m pe mine s m ocup. Dac v uni i for ele, premiul pentru debut e o
nimica toat , pute i chiar s inti i spre premiul Akutagawa. Ascult -m ,
c ştiu lucrurile astea ca pe dosul palmei. Doar n-am f cut degeaba umbr
p mântului pân acum.
Tengo îl privi pe Komatsu cu gura c scat . Acesta puse linguri a la loc
pe farfurioar , care zdr ng ni cu putere.
— S zicem c o s câştige premiul Akutagawa. Mai departe ce se
întâmpl ? întreb Tengo, dup ce îşi mai reveni.
— Dac ia premiul, o s stârneasc interesul. Majoritatea oamenilor
nu au habar de valoarea unui roman, dar nu le place s fie în necunoştin
de cauz . De-aia cump r şi citesc o carte care a câştigat un premiu şi
despre care se vorbeşte. ţu atât mai mult cu cât autoarea e o elev de liceu.
Şi dac se vinde cartea, încas m bani. ţâştigurile le împ r im în trei. De
34 Haruki Murakam
asta m ocup eu.
— Nu cum împ r im banii m intereseaz pe mine în momentul sta,
spuse Tengo cu o voce uscat . Dar aşa ceva nu intr în conflict cu etica
dumneavoastr de editor? O s ave i o mul ime de necazuri dac se afl c
a i f cut un asemenea lucru. Poate c v şi dau afar de la serviciu.
— Nu iese la iveal aşa uşor. Dac îmi pun mintea, pot s evit asta f r
probleme. Şi chiar dac se afl , renun cu bucurie la serviciul de-acum.
Oricum, şefii mei nu prea m mai înghit şi m trateaz prost. Dac e
nevoie, pot s -mi g sesc repede de munc în alt parte. Şi s ştii c nu fac
asta pentru bani. ţe sper eu e s fac de râs lumea literar . S râd pe cât pot
de netrebnicii ştia linguşitori, aduna i ca într-un muşuroi, care se pup -n
fund unul pe altul şi îşi ling r nile în timp ce, de fapt, îşi pun be e în roate
reciproc. Pe de alt parte, se bat cu pumnii în piept vorbind despre
misiunea important a literaturii. Vreau s Ie dau peste cap sistemul şi s
le râd în nas. N-ar fi grozav, ce zici?
1Q84 35
Lui Tengo nu i se p rea deloc grozav. El nu prea avusese prilejul pân
atunci s cunoasc cercurile literare. ţâteva clipe r mase mut în fa a
motiva iei copil reşti a unui b rbat atât de capabil precum Komatsu. I se
p rea c încearc s traverseze un pod periculos.
— ţe propune i dumneavoastr îmi pare a fi un fel de fraud .
— Nu sunt chiar aşa nemaiv zute lucrurile scrise în colaborare, spuse
Komatsu încruntându-se. Jumate din benzile desenate care aparîn foileton
prin reviste sunt f cute aşa. Vin membrii redac iei cu o idee, schi eaz
povestea şi deseneaz contururile. Apoi un asistent adaug detaliile şi
coloreaz . Exact cum se fabric un ceas deştept tor. Dar şi în lumea
romanelor exist cazuri similare. De exemplu, romanele ieftine de
dragoste. Multe din astea sunt scrise de un scriitor angajat s creeze o
poveste care s mearg pe linia indicat de editur , care cunoaşte re eta. Pe
scurt, e un sistem de diviziune a muncii. F r asta nu po i avea produc ie
în mas . Dar în lumea literaturii serioase, asemenea formule nu sunt
acceptate în mod oficial, aşa c strategia noastr concret e s o scoatem pe
Fukaeri singur în fa . Dac iese la iveal adev rul, o s se işte probabil
un scandal public, dar, la urma urmelor, nu facem nimic ilegal. Asta e deja
tendin a vremurilor. Şi nu e vorba c -1 rescriem pe Balzac sau pe Murasaki
Shikibu. Nu facem decât s ne amestec m în lucrarea g unoas a unei fete
de liceu şi s scoatem din ea un lucru mai bun. ţare-i problema? Cui
facem r u dac producem ceva de calitate, care o s bucure mul i cititori?
Tengo ascult spusele lui Komatsu. Apoi îşi cânt ri bine cuvintele.
— Exist dou probleme. Probabil c , de fapt, exist mai multe, dar
deocamdat s ne limit m la astea dou . Mai întâi, nu ştim dac Fukaeri o
s îşi dea acordul ca lucrarea ei s fie rescris de altcineva. Dac r spunsul
ei e nu, atunci povestea se încheie aici. Apoi, chiar dac Fukaeri ar fi de
acord, se pune întrebarea dac eu aş putea într-adev r s rescriu cum se
cuvine povestea. Munca de echip e o chestiune foarte delicat şi poate c
lucrurile n-or s mearg chiar aşa de uşor cum crede i dumneavoastr .
— De tine nu-mi fac griji, sigur eşti în stare, r spunse Komatsu
imediat, de parc se aşteptase s aud aceast obiec ie. F r îndoial , po i.
La asta m-am gândit de când am citit prima oar Crisalida de aer. Pe asta ar
trebui s-o rescrie Tengo, mi-am zis. Mai precis, e o poveste care se preteaz
la stilul t u. Aşteapt s fie rescris de tine. Nu eşti de acord?
Tengo cl tin din cap. ţuvintele îi pieriser .
— Nu e nevoie s te gr beşti, spuse Komatsu cu un ton liniştit. E o
decizie important . Gândeşte-te dou , trei zile. Mai citeşte o dat Crisalida
36 Haruki Murakam
de aer. Apoi gândeşte-te bine de tot la ce i-am propus. Ah, stai s - i dau şi
asta!
Komatsu scoase dintr-un buzunar al sacoului un plic maro pe care i-1
întinse lui Tengo. în untru erau dou fotografii color banale ale unei fete.
Prima era un portret care o înf işa de la bust în sus, iar cealalt o ar ta în
întregime. Erau nişte simple instantanee, care p reau f cute în aceeaşi zi.
Fata st tea în fa a unor trepte mari, de piatr . ţhipul ei avea o frumuse e
clasic . Era micu şi slab , cu p rul lung şi drept şi purta o bluz alb .
Ţuzele încercau s schi eze un zâmbet, dar ochii i se împotriveau. O
privire extrem de serioas , care p rea c tânjeşte dup ceva. Tengo studie
fotografiile câteva momente, când pe una, când pe cealalt . Nu în elegea
de ce, dar, privindu-le, îşi aminti de propria adolescen . Apoi sim i o
uşoar împuns tur în piept. O durere aparte, pe care nu o mai tr ise de o
vreme îndelungat . In chipul fetei era ceva care- i trezea asemenea durere.
— Ea e Fukaeri, zise Komatsu. Destul de frumoas , nu? Şi e genul de
fat îngrijit . Are şaptesprezece ani. Nu-i g seşti cusur. Numele ei
adev rat este Eriko Fukada, dar nu-şi spune astfel niciodat . Insist s i se
spun Fukaeri. ţe zici, o s fac ceva vâlv dac reuşeşte s câştige
Akutagawa, nu? O s se adune ziariştii în jurul ei ca liliecii pe înserat.
ţartea o s se vând ca pâinea cald .
Tengo se întreba nedumerit de unde f cuse Komatsu rost de acele
fotografii. Nu fuseser trimise împreun cu manuscrisul. Dar se hot rî s
nu întrebe nimic. Poate c era mai bine s nu afle r spunsul şi, oricum, se
îndoia c ar fi primit vreunul.
— Po i s le p strezi. Poate o s - i fie de folos, spuse Komatsu. Tengo
puse fotografiile la loc în plic şi aşez plicul deasupra manuscrisului.
— Komatsu-san, eu nu ştiu mai nimic despre cum se fac afacerile. Dar
din punctul de vedere al omului obişnuit, mi se pare c planul
dumneavoastr e extrem de periculos. Dac min im publicul o dat , vom fi
obliga i s min im la nesfârşit. Trebuie s fim consecven i. Şi asta nu e
uşor de f cut şi nu e nici uşor de suportat sufleteşte. Dac vreunul dintre
noi se d vreodat de gol, ar fi fatal pentru noi to i. Nu sunte i de acord?
Komatsu scoase din pachet înc o igar şi o aprinse.
— Aşa e. ţe spui tu e perfect adev rat. ţu siguran , e un plan riscant.
In momentul de fa exist prea multe elemente cam nesigure. Poate
oricând ap rea ceva care s ne dejoace planurile. E posibil s eşu m şi s o
p im amândoi urât. Ştiu şi eu foarte bine. Dar, Tengo, am luat totul în
calcul şi instinctul meu îmi spune s mergem mai departe. Pentru c asta e
o şans cu care nu te întâlneşti de dou ori. O şans pe care n-am avut-o
niciodat şi pe care probabil c nu o s o mai vedem vreodat . Poate c o
37
compara ie cu jocurile de noroc nu e tocmai potrivit , dar avem o mân
bun şi avem şi cu ce s pariem. Dac rat m ocazia asta, o s regret m mai
târziu.
Tengo t cu şi privi zâmbetul de r u augur care ap ruse pe chipul
interlocutorului s u.
— Iar cel mai important lucru este s remodel m Crisalida de aer într-o
lucrare de excep ie. E o poveste care trebuie s poat fi scris mai bine.
Exist în ea ceva foarte important, ceva care trebuie scos la iveal . Ştiu c şi
tu crezi lucrul sta în sufletul t u. Nu-i aşa? în scopul sta ne unim for ele
şi contribuim la proiect fiecare cu priceperea lui. Nu avem de ce s ne fie
ruşine în fa a nim nui cu elul nostru.
— Dar, Komatsu-san, indiferent de ce scuze invoc m, indiferent decât
de just ar fi cauza, oricum ai gândi, tot despre fraud e vorba. Poate c nu
avem de ce s ne ruşin m în fa a nim nui pentru cauza noastr , dar
adev rul este c nici nu putem spune în gura mare ce facem. Trebuie s ne
furiş m în umbr . Dac fraud nu e cuvântul potrivit, putem s -i spunem
act de tr dare. ţhiar dac nu înc lc m legea, se pune problema moralit ii.
Un editor care falsific o lucrare la premiul pentru debut organizat de
propria sa revist e ca un broker care foloseşte informa ii confiden iale ca
s câştige la burs .
— Literatura şi bursa nu pot fi comparate. Sunt lucruri total diferite.
— Da i-mi un exemplu prin care difer .
— De exemplu, uite, pierzi din vedere un fapt foarte important, spuse
Komatsu şi un zâmbet neobişnuit de larg îi ap ru pe fa . Sau mai bine
zis, î i întorci inten ionat privirea de la el. E vorba de faptul c şi tu ai vrut
tot timpul s faci lucrul sta. Deja î i doreai s rescrii Crisalida de aer, iar eu
ştiu bine asta. D -le încolo de riscuri şi de moralitate! Tengo, sunt convins
c te m nânc în palme sa rescrii cartea asta. Vrei s sco i la iveal acel
ceva din adâncul ei, în locul lui Fukaeri. Vezi, exact asta e diferen a dintre
burs şi literatur . Acolo nu exist nici bine, nici r u sau alte motiva ii mai
presus de bani care s fac lucrurile s mişte. Intoarce-te acas şi uit -te în
adâncul sufletului t u. Priveşte-te în oglind . î i scrie pe fa !
Aerul din jur p rea mai rarefiat. Tengo arunc o privire scurt
împrejur. Urma oare s îi reapar acele imagini? Nu avea nici un indiciu c
s-ar întâmpla asta. Aerul sub iat venea de pe alt t râm. îşi scoase batista
din buzunar şi îşi şterse fruntea. De ce trebuia s aib Komatsu
întotdeauna dreptate?
Capitolul 3
38 Haruki Murakami

ţâteva adev ruri schimbate

Aomame începu s coboare treptele înguste doar în ciorapi, f r pantofi în


picioare. Vântul m tura şuierând scara expus . Avea fusta strâmt , dar vântul
care sufla cu putere de jos i-o umfla din când în când ca pe o vel de iaht,
dezechilibrând-o. Aomame cobora treptele cu spatele, una câte una, inându-
se strâns cu mâna de eava care servea drept balustrad . Din când în când se
oprea, îşi d dea la o parte bretonul din ochi şi îşi aranja geanta pus
poşt reşte.
Dedesubt se vedea Drumul Na ional 246. Huruit de motoare, claxoane,
alarme, marşuri vechi na ionaliste care se rev rsau din difuzoarele maşinilor
electorale, bubuit de picam r care sparge betonul şi multe alte zgomote
citadine o înconjurau de pretutindeni. Veneau purtate de vânt din toate cele
trei sute şaizeci de grade, de sus şi de jos, din toate direc iile posibile.
Auzindu-le (nu îi f cea nici o pl cere s le aud , dar nu avea timp s stea şi
s -şi acopere urechile), Aomame sim i c o cuprinde un val de grea ,
asem n tor cu r ul de mare.
Dup o bucat de vreme, ajunse la o pasarel care ducea înapoi c tre
mijlocul autostr zii, apoi cobora din nou drept în jos.
Lâng scara de urgen , separat doar de o strad de ea, era un bloc micu
cu patru etaje. O cl dire destul de nou , din c r mid roşcat . Avea balcoane
pe partea dinspre scar , dar toate geamurile erau închise şi aveau perdelele şi
draperiile trase. ţ rui arhitect îi putuse da prin cap s pun balcoanele nas în
nas cu Autostrada Metropolitan ? Nimeni nu şi-ar întinde aşternuturile la
uscat acolo şi nimeni n-ar sta s admire ambuteiajul de sear cu un pahar de
gin tonic în mân . Şi, totuşi, în câteva balcoane se vedeau sfori de nailon
pentru rufe, întinse acolo ca dup o regul bine stabilit . într-unul dintre ele
erau chiar nişte scaune de gr din şi un arbore de cauciuc plantat într-un
ghiveci. Un pom ponosit şi decolorat, cu frunzele scorojite şi ofilite din loc în
loc. Lui Aomame nu avu cum s nu i se fac mil de el. Este exact ce n-aş vrea
s ajung dac ar fi s renasc, îşi zise ea.
Scara nu p rea deloc folosit , pentru c din loc în loc erau pânze de
p ianjen. Un p ianjen mic şi negru st tea ag at de o pânz şi aştepta
r bd tor s -i vin mica prad . De fapt, p ianjenul nu se consider r bd tor,
se gândi Aomame. In afar de esut pânze, la alte lucruri nu se pricepe şi nu
are alt op iune ca stil de via în afar de a z cea acolo nemişcat. St într-un
loc aşteptându-şi prada, la un moment dat îi vine sorocul, moare şi se usuc .
Totul e scris dinainte în gene. Nu exist ezitare, dezn dejde sau regret. Nu
1Q84 39

exist fr mânt ri metafizice sau conflicte morale. Probabil. Dar eu nu sunt


aşa. Eu trebuie s m deplasez urm rind un scop şi tocmai de-asta am ajuns
acum s cobor pe scara asta oribil de pe Autostrada Metropolitan nr. 3, pe
la cucuie i prin Sangenjaya, nenorocindu-mi ciorapii. Scuturân- du-m de
pânze de p ianjen şi admirând un arbore de cauciuc jegos, dintr-un balcon
idiot.
M deplasez, deci exist.
ţoborând sc rile, Aomame se gândi la Tamaki Otsuka. Nu voia s se
gândeasc la ea dar, odat ce îi r s ri în minte, nu mai putu s şi-o scoat din
cap. Tamaki era cea mai bun prieten a ei din liceu, membr şi ea a clubului
de softball. Fiind în aceeaşi echip , mergeau împreun peste tot şi f ceau tot
felul de lucruri împreun . O dat chiar se jucaser de-a lesbienele. Erau într-
o excursie în timpul vacan ei de var şi au fost nevoite s doarm în acelaşi
pat. Nu g siser decât camere cu pat semidublu. în el, se atinseser şi se
pip iser una pe cealalt peste tot. Nu erau lesbiene. Voiau doar s fac ceva
îndr zne , împinse de curiozitatea tinere ii. Pe atunci nici una din ele nu
avea înc un iubit şi nici vreo experien sexual . Noaptea aceea le r m sese
în memorie drept un episod „neobişnuit, dar interesantĂ din via a lor. Dar
amintindu-şi cum se atinseser reciproc, în timp ce cobora scara aceea din
fier, Aomame sim i cum începe s se înc lzeasc pe din untru. îşi amintea şi
acum cu o claritate neobişnuit sfârcurile ei ovale, p rul pubian fin, fesele ei
frumoase, forma clitorisului.
în timp ce rememora aceast amintire vie, în urechi îi r suna încontinuu
unisonul festiv al al murilor din Sinfonietta lui Jan cek. Palma ei mângâie
delicat corpul zvelt al lui Tamaki. La început zice c o gâdil , dar apoi
chicotitul înceteaz . Respira ia i se schimb . Vântul str bate blând câmpiile
verzi ale Boemiei, împletindu-se cu acordurile acelei piese compuse ini ial
ca muzic de fanfar pentru o întrecere sportiv . Aomame îşi d seama c
sfârcurile lui Tamaki s-au înt rit brusc. Şi ale ei s-au înt rit la fel de mult şi
repede. Apoi timpanul izbucneşte în acorduri complexe.
Aomame se opri şi îşi scutur uşor capul de câteva ori. N-am voie s m
gândesc la aşa ceva într-un asemenea loc! Trebuie s fiu atent cum cobor
scara, îşi zise ea. îns nu reuşi s -şi pun frâu gândurilor. Imagini de demult
îi inundau mintea, una dup alta, cu o claritate incredibil . Noaptea de var ,
patul îngust, izul slab de transpira ie. ţuvintele rostite. Senza iile de
dincolo de cuvinte. F g duieli uitate. Vise neîmplinite. Dorin e r t cite. O
pal de vânt îi umfl p rul, apoi i-1 izbi de obraz. Durerea o f cu s
l crimeze uşor. Iar pala de vânt care veni mai apoi îi usc lacrimile.
40 Haruki Murakami

Oare când s se fi întâmplat asta? se întreb Aomame. îns timpul se


încurca printre amintiri ca un fir încâlcit. îşi pierduse axa lui dreapt şi o
luase razna în toate direc iile. Sertarele îşi schimbaser locul. Aomame nu
mai reuşea s -şi aduc aminte lucruri pe care ar fi trebuit s le ştie. Suntem
în luna aprilie, anul 1984, îşi zise ea. Eu m-am n scut în 1954. Asta ştia. Dar
aceste momente fixate în timp începur s se evapore rapid din mintea ei. în
fa a ochilor i se înf iş imaginea unor cartonaşe albe inscrip ionate cu ani,
pe care vântul puternic le împr ştia peste tot. Aomame alerga, încercând s
adune cât mai multe, îns vântul era prea puternic, iar cartonaşele care se tot
r t ceau erau prea numeroase. 1954, 1984, 1645, 1881, 2006, 771, 2041... To i
aceşti ani erau lua i pe rând de vânt. Genealogia se pierdea, cunoştin ele se
estompau, scara gândirii se pr v lea la picioare.
Aomame şi Tamaki sunt în acelaşi pat. Amândou au şaptesprezece ani şi
profit din plin de libertatea vârstei. E prima excursie în care merg împreun ,
ca prietene, lucru care le incit foarte mult. Au f cut baie în ape termale, au
b ut împreun o cutie de bere din frigider, apoi au stins lumina şi s-au b gat
în pat. La început doar se prostesc. îşi dau ghionturi în glum . Dar, la un
moment dat, Tamaki întinde mâna şi îi ciupeşte uşor sfârcul prin tricoul
sub ire care ine loc de pijama. Pe Aomame o str bate un fior ca un curent
electric. îşi scot tricourile, chilo ii şi r mân dezbr cate. E o noapte de var .
Oare unde eram în excursie? se întreb ea. Nu-mi amintesc. Nu conteaz .
F r s mai aştepte vreo invita ie, amândou încep s -şi cerceteze atent
trupurile. Se privesc, se ating, se mângâie, se s rut , se ling. Pe jum tate în
glum , pe jum tate în serios. Tamaki e mic de statur şi mai plinu . Are
sânii mari. Aomame e mai înalt şi slab . Musculoas , cu sâni micu i.
Tamaki se v ita mereu c trebuie s in cur de sl bire, deşi lui Aomame i
se p rea absolut superb aşa cum era.
Pielea lui Tamaki e neted şi fin . Sfârcurile ei au o form frumoas ,
oval , care te duce cu gândul la o m slin . Are p rul pubian sub ire şi fin,
delicat ca o salcie. Al lui Aomame e aspru ca sârma. Amândou râd de
aceast diferen . îşi pip ie atent corpurile şi îşi dest inuie care p r i sunt
mai sensibile. Unele locuri sunt la fel, altele nu. Apoi îşi ating reciproc
clitorisul cu degetul. Amândou s-au mai masturbat şi înainte. Din plin. Şi
amândou se gândesc la cât de diferit e senza ia. Vântul traverseaz
câmpiile Boemiei.
Aomame se opri şi îşi scutur din nou capul. Oft adânc şi îşi încleşt
mâna pe eava de la scar . Trebuie s m potolesc cu gândurile astea, îşi zise
1Q84 41

ea. Trebuie s fiu atent cum cobor. Sigur am coborât deja mai bine de
jum tate. Şi atunci de ce e g l gia asta infernal ? De ce bate vântul aşa de
tare? Parc m-ar certa, parc m-ar pedepsi.
Dar l sând toate astea la o parte, dac m trezesc c ajung jos şi dau peste
cineva care m întreab ce caut acolo, eu ce
r spund? Le zic c „era ambuteiaj pe autostrad , aşa c am coborât pe scara
de urgen . Am nişte treburi urgenteĂ şi scap? E posibil s dau de bucluc. Iar
Aomame nu avea chef s dea de nici un fel de bucluc. Cu atât mai mult în
ziua aceea.

Din fericire, jos nu era nimeni care s-o vad coborând pe scar . Odat ajuns
la nivelul solului, Aomame îşi scoase pantofii din geant şi îi puse în
picioare. Por iunea de sub scar , dintre cele dou direc ii de mers ale
Drumului Na ional 246, era amenajat ca spa iu de depozitare pentru
materiale de construc ie. Era împrejmuit cu un gard de tabl , iar pe jos, pe
p mânt, z ceau nişte stâlpi de fier, r maşi probabil în urma unor lucr ri de
construc ie şi abandona i acolo, s se umple de rugin . Intr-un col era fixat
un acoperiş din plastic, sub care erau stivui i trei saci. Nu se vedea ce
con ineau, dar fuseser acoperi i cu o folie, ca s -i fereasc de ploaie. Şi ei
p reau r maşi de la vreo lucrare. Nu se ostenise nimeni s -i mai care de
acolo. Sub acoperiş mai erau câteva cutii mari de carton pliate. Pe p mânt
z ceau nişte sticle de plastic şi reviste cu benzi desenate. Altceva nu se mai
z rea. Doar o pung de plastic purtat la întâmplare de vânt.
Exista o poart din plas de sârm , dar era strâns legat cu un lan
înf şurat de mai multe ori, de care atârna un lac t mare. Gardul era înalt şi
avea în vârf sârm ghimpat . Nici vorb s poat s ri peste el. Şi chiar dac
reuşea cumva s treac peste el, şi-ar fi f cut hainele harcea-parcea. Aomame
încerc totuşi s zgâl âie un pic por ile, dar nici m car nu se clinteau. Nu era
loc nici cât s se strecoare o pisic . M i, m i, la ce le-a trebuit s le lege aşa de
strâns? ţ nu e nimic de furat aici! Aomame se încrunt , înjur şi chiar
scuip pe jos. La naiba, m-am chinuit s cobor de pe autostrad ca s m
trezesc blocat într-un depozit de materiale! Arunc un ochi la ceas. înc mai
avea timp, dar nu putea s mai piard mult vreme prin locul acela. Şi,
evident, nici nu se punea problema s se mai întoarc pe autostrad .
ţiorapii i se rupseser în dreptul ambelor c lcâie. Aomame se asigur c
nu o vede nimeni, apoi se desc l , îşi suflec fusta, şi-i scoase, dup care îşi
puse la loc pantofii. Vârî ciorapii g uri i în geant . Asta o f cu s se mai
42 Haruki Murakami

linişteasc . D du apoi roat locului, cercetând totul cu aten ie. ţa suprafa ,


era cam cât o clas de şcoal primar . Ii d deai un ocol numaidecât. ţale de
acces avea una singur şi anume poarta de sârm încuiat . Gardul din tabl
era sub irel, dar fixat bine peste tot cu şuruburi. F r uneltele potrivite, nu
avea cum s le scoat . Era blocat .
Aomame examin cutiile de carton stivuite sub acoperiş şi observ c
erau aranjate ca loc de dormit. Erau chiar şi câteva p turi ponosite, dar nu
foarte vechi. P rea s fie culcuşul unui vagabond. Aşa se explicau şi revistele
şi sticlele de plastic împr ştiate pe jos. Era clar. Aomame îşi puse mintea în
mişcare. De vreme ce dormea cineva aici, însemna c exista undeva o des-
chiz tur prin care s se poat trece. Ţoschetarii st pânesc perfect arta de a
g si locuri ferite de privirile oamenilor şi de intemperii. Şi îşi in ascuns
pasajul secret, ca o potec umblat doar de animale.
Aomame inspect atent fiecare plac din gardul de tabl . Le împinse cu
mâna, s vad dac se mişc . Dup cum se aştepta, descoperi una din care
şuruburile fuseser cumva scoase şi care se zgâl âia. încerc s o mişte în
toate direc iile. O suci un pic, trase uşor de ea spre interior şi se f cu loc
suficient cât s se poat strecura un om. La l sarea întunericului, vagabondul
probabil c intra pe acolo şi se culca nestingherit sub acoperiş. ţa s evite s
fie descoperit în acel loc, cât era lumin afar ieşea şi îşi f cea rost de hran
sau mai câştiga un ban adunând sticle goale. Aomame îi era recunosc toare
acelui anonim locatar nocturn. La fel ca el, şi ea trebuia s se furişeze prin
zonele dosnice ale acestei metropole.
Aomame se ghemui şi se strecur prin deschiz tura îngust , cu mare
grij s nu-şi aga e costumul cel scump în ceva ascu it şi s -l sfâşie. Asta nu
neap rat pentru c îi pl cea în mod deosebit, ci pentru c era singurul pe
care îl avea. De obicei nu se îmbr ca în costum şi nici nu purta pantofi cu
toc. îns , uneori, munca îi impunea o inut mai formal , drept pentru care
nu îşi permitea s -şi strice unicul costum.
Din fericire, nici dincolo de gard nu era nimeni. Aomame îşi inspect
hainele înc o dat şi, afişând pe chip o expresie calm ,
o lu în direc ia unui semafor, travers strada şi intr în primul magazin care
îi ieşi în cale. îşi cump r o pereche nou de ciorapi şi o rug pe vânz toare
s o lase s se schimbe în spate. ţu ciorapii noi pe ea, se sim i mult mai bine.
Acea vag senza ie ca de r u de mare pe care o avusese în stomac disp ruse
acum complet. îi mul umi vânz toarei şi p r si magazinul.
Probabil se aflase deja c Autostrada Metropolitan era blocat din
pricina unui accident, deoarece traficul de pe Drumul Na ional 246, care
mergea paralel cu ea, era mai intens ca de obicei. Aomame renun la ideea
1Q84 43

de a merge cu taxiul şi se hot rî s ia din apropiere trenul de pe linia Tokyu


Tamagawa. Aşa era cel mai sigur. Nu mai avea nici un chef s r mân iar
blocat în trafic.
în drum spre sta ia din Sangenjaya, trecu pe lâng un poli ist. Era tân r şi
înalt şi mergea cu paşi rapizi. Aomame se încord
o clip , dar poli istul p rea c se gr beşte şi se uita drept în fa , f r s -şi
întoarc privirea c tre ea. ţhiar înainte s treac unul pe lâng cel lalt,
observ c hainele pe care le purta acesta ar tau altfel. Nu era uniforma
obişnuit de poli ist. Avea aceeaşi hain bleumarin, dar cu o croial uşor
diferit , mai de strad . Nu venea la fel de fix pe corp, iar materialul p rea
mai moale. Avea reverul mic şi nuan a de bleumarin era un pic mai deschis ,
în plus, arma lui ar ta diferit. Avea la brâu un pistol automat de dimensiune
mare. în Japonia, poli iştii aveau de obicei în dotare un revolver. în ara
aceasta în care num rul de infrac iuni comise cu arme de foc era extrem de
mic, poli iştilor nu li se întâmpla s fie prinşi într-un schimb de focuri, drept
pentru care un revolver model vechi cu şase focuri era suficient. Revolverele
sunt construite mai simplu, sunt ieftine, se defecteaz rar şi sunt uşor de
între inut. ţu toate acestea, poli istul acela avea la brâu un pistol nou-nou ,
capabil s trag cu foc semiautomat. Putea fi înc rcat cu şaisprezece gloan e
de nou milimetri. Era probabil un Glock sau o Ţeretta. Oare ce s se fi
întâmplat? S se fi modificat standardul uniformelor şi al armelor f r s fi
observat ea? Nu, imposibil. Aomame citea mereu ziarele. Dac ar fi existat o
asemenea schimbare, ar fi fost dezb tut pe larg în pres . în plus, ea era
mereu atent la poli işti. Pân în diminea a aceea, cu câteva ore în urm ,
poli iştii fuseser îmbr ca i în obişnuitele lor uniforme b oase şi purtaser
la şold revolverele acelea grosolane. îşi amintea asta perfect. Foarte ciudat.
îns Aomame nu avea r gaz s se gândeasc la asta pe îndelete. Avea o
treab de rezolvat.
îşi l s pardesiul într-o box de bagaje din sta ia Shibuya şi, r mas în
costum, urc gr bit panta c tre un anumit hotel. Era un hotel obişnuit, nu
de lux, dar care avea tot ce-i trebuie în dotare. Era curat şi nici nu-1
frecventau clien i dubioşi. La parter avea un restaurant şi un magazin non-
stop. Era bine situat, aproape de gar .
Aomame intr în hotel şi se duse direct la baie. Din fericire, era goal .
Mai întâi merse la toalet şi f cu pipi îndelung. închise ochii şi ascult
absent şiroitul de parc asculta vuietul m rii din dep rtare. Merse apoi la
chiuvet , se sp l bine pe mâini cu s pun, îşi perie p rul şi îşi sufl nasul.
Scoase periu a de din i şi se sp l rapid, f r past . Nu avea suficient timp,
44 Haruki Murakami

aşa c renun la a a dentar . ţhiar nu era nevoie şi de aşa ceva, c doar nu


mergea la întâlnire. Privindu-se în oglind , îşi aplic un strat sub ire de ruj,
apoi îşi îndrept sprâncenele. îşi scoase taiorul, îşi aranj sârmuli a de la
sutien, netezi cutele de pe c maşa alb şi se mirosi sub bra . Nu era
transpirat . închise apoi ochii şi, ca de obicei, îngân o rug ciune. Nişte
cuvinte care nu aveau nici un sens. Dar nici nu o interesa s aib vreo noim .
Important era rug ciunea în sine.
ţând termin , deschise ochii şi se privi în oglind . în regul . Era o
femeie de afaceri des vârşit . Spatele drept, gura ferm . Doar geanta ei mic
şi îndesat ar ta un pic nepotrivit. Un diplomat sub irel s-ar fi potrivit mai
bine, dar aşa risca s par prea calculat . ţa s fie sut la sut sigur , verific
înc o dat lucrurile din geant . Nici o problem . Toate erau la locul lor,
puse astfel încât s le dibuiasc numaidecât cu mâna şi s le scoat repede.
Tot ce mai r mânea de f cut era s duc la cap t ce se stabilise. S -şi fac
treaba cu o convingere neclintit , f r mil . Aomame îşi descheie nasturele
de sus de la c maş , ca s i se vad mai bine pieptul când se apleca. Se gândi
cu p rere de r u c n-ar fi stricat s aib sânii ceva mai mari.
2QS4 45
*

Ajunse cu liftul pân la etajul patru f r s-o ia nimeni la întreb ri,


o lu pe coridor şi g si numaidecât camera 426. Scoase din geant o map şi
b tu la uş . încet şi scurt. Aştept câteva clipe, apoi cioc ni din nou. Un pic
mai tare, mai insistent. Din camer se auzi un fâşâit, apoi uşa se
întredeschise. Ap ru un b rbat la vreo patruzeci de ani, îmbr cat într-o
c maş bleumarin şi pantaloni gri de flanel. Avea aerul unui om de afaceri
care tocmai îşi d duse jos haina şi îşi desf cuse cravata de la gât. O privi cu
ochi roşii, iritat. Era probabil nedormit. Se uit cu surprindere la Aomame şi
la costumul ei. Probabil se aştepta s fie camerista, venit s -i aprovizioneze
minibarul.
— îmi cer scuze c v deranjez. M numesc Ito şi sunt din partea
conducerii hotelului. A ap rut o problem la sistemul de aer condi ionat şi
am venit s verific. îmi permite i s v deranjez cinci minute? zise Aomame
pe un ton vioi, zâmbind.
Ţ rbatul se încrunt , nemul umit.
— Am de rezolvat o chestiune presant . Plec de aici peste o or , n-a i
putea s aştepta i pân atunci? Oricum, deocamdat nu v d s fie vreo
problem în camera asta cu aerul condi ionat.
— îmi cer mii de scuze, dar este vorba despre o verificare de siguran
urgent , legat de o scurgere de curent şi aş dori s o efectuez cât mai repede
posibil. Inspectez fiecare camer pe rând. Dac îmi permite i, termin în mai
pu in de cinci minute.
— V d c n-am încotro, r spunse b rbatul plesc ind din limb . Deşi mi-
am luat camer la hotel tocmai ca s pot s lucrez nederanjat.
Ţ rbatul ar t cu degetul c tre hârtiile de pe birou. ţon ineau nişte
tabele şi diagrame complicate, scoase la imprimant . Probabil îşi preg tea
materialele pentru şedin a din seara aceea. Avea şi un calculator de birou şi
un blocnotes plin cu cifre.
Aomame ştia c b rbatul acela lucra la o corpora ie petrolier . Era
specialist în investi ii de capital în rile din Orientul Mijlociu. Din
informa iile pe care le primise, era foarte competent în acest domeniu.
Ghiceai asta şi din înf işarea sa. Era bine educat, avea un venit mare şi
conducea un Jaguar nou-nou . Fusese r sf at în copil rie, mersese la studii
în str in tate, vorbea bine englez şi francez şi avea perfect încredere în
sine în orice f cea. Şi era genul de om care nu suport s i se cear ceva. Nu
tolera nici critica, mai ales din partea unei femei. Pe de alt parte, nu ezita s
apeleze la al ii. Nu prea avea el mustr ri de conştiin nici dac îşi b tea
46 Haruki Murakami

so ia cu crosa de golf şi îi rupea câteva coaste. Se credea buricul p mântului.


Avea senza ia c , f r el, p mântul nu s-ar mai învârti. Se înfuria atunci când
cineva îl încurca sau îi st tea în cale. Se înfuria cumplit. îi s reau toate
capacele.
— îmi cer scuze pentru deranj, zise Aomame fluturând un zâmbet vesel,
profesional. Apoi, ca s -l pun în fa a faptului împlinit, se strecur pe
jum tate în camer şi, proptindu-se cu spatele în uş , deschise mapa şi not
ceva cu pixul. V numi i... domnul Miyama? întreb ea.
îi v zuse de multe ori fa a în poze şi ştia cum arat , dar nu strica s se
asigure c nimerise persoana corect . Odat f cut , greşeala ar fi fost
ireparabil .
— Da, Miyama, r spunse b rbatul pe un ton aspru.
Apoi oft resemnat, semn c o las s fac ce vrea. ţu pixul în mân , se
îndrept c tre birou şi lu din nou hârtiile pe care le citea. Pe patul dublu,
nedesf cut, z ceau aruncate neglijent sacoul de la costum şi o cravat în
dungi. Ambele p reau scumpe. Aomame se îndrept c tre dulap, cu geanta
pe um r. Ştia dinainte c acolo era panoul de control al aerului condi ionat.
în untru g si un trenci dintr-un material moale şi un fular de caşmir gri
închis. ţa bagaj, Miyama avea doar o serviet din piele. Nu avea nici haine
de schimb, nici trus cu articole de toalet , ceea ce însemna c nu inten iona
s stea mult. Pe birou era un vas cu cafea, comandat la room service. Dup ce
se pref cu vreo treizeci de secunde c verific panoul, Aomame se întoarse
c tre Miyama.
— V mul umesc pentru în elegere, domnule Miyama. Echipamentul din
camera dumneavoastr nu prezint nici o problem .
— Nu v-am zis eu c merge? zise b rbatul arogant, f r m car s se
întoarc spre ea.
— Domnule Miyama? i se adres Aomame timid. Nu v sup ra i, dar
ave i ceva pe ceaf .
— Aici?! exclam acesta şi îşi duse mâna la ceaf . Se frec un pic, apoi se
uit întreb tor în palm . Nu cred c am nimic.
— M scuza i, zise ea şi se apropie de birou. Pot s m uit un pic mai de
aproape?
— Da, bine, r spunse el cu o fa nedumerit . Dar ce e?
— Arat a vopsea. E verde aprins.
— Vopsea?
— Nu-mi dau seama prea bine. Dup culoare, aş zice c e vopsea. îmi
permite i s v ating? S-ar putea s se ia.
1Q84 47

— Îhî, r spunse Miyama, cu capul aplecat în fa şi ceafa îndreptat spre


Aomame.
P rea tuns de curând, pentru c nu avea deloc p r pe ceaf . Aomame
trase aer în piept şi, inându-şi respira ia, se concentr şi identific rapid
locul cu pricina. Ap s apoi cu degetul acolo, ca şi cum ar fi pus semn.
închise ochii şi se asigur c degetele ei ating locul corect. Da, acolo era. Ar fi
preferat s fac totul pe îndelete, s nu se gr beasc , dar nu avea suficient
timp la dispozi ie. Trebuia s se descurce cum putea în condi iile impuse.
— M scuza i, dar a i putea s r mâne i un pic în pozi ia aceasta? Am în
geant o lantern de buzunar şi vreau s o iau. în lumina asta nu se vede prea
bine.
— Dar de unde s ajung vopseaua tocmai acolo?
— Nu ştiu. M uit imediat.
ţu degetul ap sat uşor în acel punct de pe ceafa b rbatului, scoase din
geant un toc din plastic, îl deschise şi din el lu ceva învelit într-o cârp
groas . O desf cu rapid cu o mân şi din ea se ivi un obiect asem n tor unei
d lti e de spart ghea a. Era lung de vreo zece centimetri, cu un mâner mic şi
dur, din lemn. Dar nu era o dalt de spart ghea a. De fapt, era un instrument
conceput şi confec ionat chiar de ea. Avea vârful ascu it ca un ac de cusut. ţa
s nu i se rup cap tul acela ascu it, îl inea înfipt într-o bucat de dop de
plut , tratat special ca s fie moale ca vata. Aomame scoase cu aten ie dopul
cu unghiile şi îl b g în buzunar. inti apoi vârful instrumentului în acel
punct de pe ceafa lui Miyama. Hai, fii calm , e un moment crucial, se
îndemn ea. N-ai voie s greşeşti nici cu o zecime de milimetru. Ajunge s
ratezi cu foarte pu in ca s se duc totul pe apa sâmbetei. E esen ial s te
concentrezi.
— Tot n-a i terminat? Dar cât mai dureaz ? întreb b rbatul iritat.
— îmi cer scuze. Termin imediat.
Stai liniştit, c termin cât ai clipi, îi spuse Aomame b rbatului în sinea ei.
Mai aşteapt doar un picu şi apoi n-o s mai fie nevoie s te gândeşti la
nimic. Nici la sisteme de rafinare a petrolului, nici la tendin ele pie ei, nici la
raportul trimestrial pentru grupul de investitori, nici la rezervat bilete de
avion c tre Bahrein, la mite pentru func ionari sau cadouri pentru amant , la
absolut nimic. i-o fi fost şi ie greu s - i ba i capul cu atâtea pân acum, nu?
Scuz -m , dar mai ai pu intic r bdare. Vreau s m concentrez ca s -mi fac
treaba cum trebuie, aşa c nu m deranja. Te rog frumos.
Odat ce fix locul şi se hot rî, Aomame îşi ridic palma dreapt în aer,
îşi inu respira ia, apoi, dup o scurt clip , o l s s cad peste mânerul de
lemn. Dar nu prea tare. Dac ar fi lovit cu prea mult putere, acul s-ar fi rupt
48 Haruki Murakami

sub piele şi nu-şi putea permite s lase în urm acel vârf de ac. Palma trebuia
coborât uşor, cu grij , în direc ia corect , cu for bine dr muit . F r s se
opun gravita iei. Acul sub ire alunec natural în untru, ca înghi it. Adânc,
lin, letal. Importante erau unghiul şi puterea cu care ap sa. Dac avea grij la
aceste lucruri, mai departe era extrem de simplu, ca şi cum ar fi înfipt acul
într-o bucat de tofu. Vârful str punge carnea şi în eap locul acela de la
baza creierului, iar inima se opreşte imediat, aşa cum se stinge o lumânare.
Totul se termin într-o clipit . ţhiar mult prea repede. Aomame era singura
capabil s fac aşa ceva. Nimeni altul n-ar fi putut s g seasc pip ind acel
punct. Dar ea putea. Degetele ei erau înzestrate cu acest sim aparte.
Se auzi cum b rbatului i se taie respira ia. To i muşchii din corp i se
încordar . Imediat cum sim i acest lucru, Aomame scoase acul şi aplic pe
împuns tur o bucat de tifon pe care o avea preg tit în buzunar, ca s nu
curg sânge. Vârful acului era foarte sub ire şi îl inuse înfipt doar câteva
secunde. Şi dac ar fi sângerat, nu ar fi fost cine ştie ce, dar trebuia s -şi ia
toate m surile de precau ie. Nu putea l sa s se vad vreo urm de sânge.
ţhiar şi o singur pic tur i-ar fi fost fatal . Pruden a era una dintre calit ile
ei.
încetul cu încetul, corpul încordat al lui Miyama începu s se relaxeze, ca
o minge de baschet care se dezumfl . inându-şi mai departe degetul
ar t tor ap sat pe gâtul b rbatului, Aomame îi sprijini capul într-o parte pe
birou, cu obrazul culcat pe hârtii. Avea ochii larg deschişi şi o expresie
mirat , ca şi cum în ultimul moment ar fi asistat la ceva extrem de straniu. în
ei nu se citea team . Nici durere. Doar mirare pur . Sim ise ceva neobişnuit,
dar nu putea în elege ce anume. Nici m car dac fusese durere, mânc rime, o
senza ie pl cut sau poate o revela ie. Exist nenum rate feluri de a muri, dar
poate nici unul atât de uşor.
0 moarte prea uşoar pentru tine, se gândi Aomame, încrun- tându-se.
Mult prea uşoar . Trebuia s fi luat o cros de o el, s - i rup cu ea vreo dou -
trei coaste ca s vezi tu ce e aia durere, iar apoi s te omor din mil . O moarte
mizerabil , asta i s-ar fi potrivit unui şobolan nenorocit ca tine. Pentru c
asta i-ai f cut tu so iei tale. Dar, din p cate, nu am avut libertatea s aleg.
Sarcina mea a fost s te trimit pe lumea cealalt discret, rapid, dar sigur. Iar
acum eu mi-am îndeplinit aceast sarcin . Pân cu
o clip în urm individul sta tr ia, acum e mort. A trecut pragul dintre via
şi moarte f r m car s -şi dea seama.
Aomame inu tifonul ap sat pe în ep tur exact cinci minute. ţu r bdare,
ap sând uşor, ca degetul ei s nu lase vreo urm . în tot acest timp nu îşi
dezlipi privirea de pe secundarul ceasului de la mân . Trecur cinci minute
1Q84 49

foarte lungi. ţinci minute interminabile. Dac în acel moment ar fi intrat


cineva în camer şi ar fi v zut-o cu arma aceea letal într-o mân şi cu
cealalt pe ceafa b rbatului, totul s-ar fi sfârşit pe loc. Nu ar mai fi avut ce
scuze s -şi g seasc . Poate venea un angajat al hotelului s ia carafa de cafea.
Dac b tea chiar atunci la uş ? Dar orice s-ar fi întâmplat, era vorba de cinci
minute pe care nu putea s le omit . Aomame respir adânc şi încet, ca s se
calmeze. Nu trebuia s se agite. Nu trebuia s -şi piard cump tul. Trebuia s
r mân aceeaşi Aomame imperturbabil ca întotdeauna.
1 se auzeau b t ile inimii. în ritm cu ele, în minte îi r suna fanfara de la
începutul Sinfoniettei lui Jan cek. Vântul blând traversa liniştit câmpiile
Ţoemiei. Aomame se sim ea împ r it pe din dou . Jum tate inea degetul
ap sat pe ceafa mortului cu un calm perfect. Dar cealalt jum tate era
cumplit de însp imântat . îi venea s lase tot şi s o zbugheasc pe uş . Sunt
aici şi totodat nu sunt, îşi spuse ea. Sunt în dou locuri simultan. Ştiu c
asta îi contrazice teoria lui Einstein, dar n-am ce-i face. Acesta estezen de
ucigaş.
într-un sfârşit, cele cinci minute se scurser , dar Aomame ad ug un
minut ca s fie sigur . Mai stau un minut, îşi spuse ea. Decât s m gr besc,
mai bine îmi iau toate m surile de precau ie. Aomame îndur nemişcat acel
minut ap s tor şi interminabil. Apoi îşi dezlipi degetul uşor şi inspect
în ep tura cu lanterna. Nu r m sese urm nici cât o muşc tur de ân ar.
în eparea acelui punct anume de la baza creierului cu un ac extrem de
sub ire provoca o moarte ce p rea natural . Doctorii nu aveau s vad nimic
mai mult decât un simplu stop cardiac. Omul st tea la birou şi lucra, a f cut
stop cardiac şi a murit. De la epuizare şi stres. Nimic nenatural la mijloc.
Nici nu era nevoie de autopsie.
To i aveau s spun c individul era o persoan foarte activ , dar care a
exagerat un pic cu munca. ţâştiga bine, îns mort, nu mai avea cum s -şi
cheltuiasc banii. Purta costume Armani şi conducea un Jaguar, dar, la urma
urmei, nu fusese decât o furnic . Muncise, muncise, apoi murise f r sens.
Lumea avea s uite şi c existase vreodat . P cat de el, c era tân r, aveau s
spun ei. Sau poate c nu.

Aomame scoase capacul de plut din buzunar şi îl înfipse în vârful acului.


înf şur la loc acel instrument delicat în cârpa sub ire, îl puse în toc şi îl
b g în geant . Lu un prosop din baie şi şterse cu grij toate amprentele. îşi
l sase amprentele doar pe panoul de control şi pe clan . Altceva nu
atinsese. Duse apoi prosopul la loc. Puse carafa cu cafea şi ceaşca pe tava de
50 Haruki Murakami

la room service şi le scoase pe hol. Aşa, cei de la room-service nu mai aveau de


ce s bat la uş când veneau s le ia şi se mai întârzia pu in descoperirea
cadavrului. Dac toate mergeau cum trebuie, personalul de la cur enie avea
s -l g seasc abia a doua zi, dup ora la care se elibereaz camerele.
Probabil c cineva o s -l sune când o s vad ca nu apare la şedin , se
gândi Aomame. Dar n-o s aib cine s r spund la telefon. Poate c
atunci lumea o s suspecteze ceva şi o s -i cear managerului s descuie
uşa. Sau poate c nu. ţe-o s fie o s fie.
Aomame se privi în oglinda din baie ca s se asigure c inuta ei e în
regul . Se încheie la primul nasture de la c maş . Nu mai era nevoie s -şi
expun decolteul. Şobolanul la nenorocit nici m car nu se uitase cum
trebuie la ea. ţe era în capul lui? Aomame se încrunt un pic. îşi aranj
p rul, îşi mas uşor fa a ca s -şi destind muşchii şi arbor un zâmbet
agreabil. îşi ar t chiar şi din ii sclipitori, proasp t albi i la stomatolog.
Aşadar, acum o s plec de aici şi o s m întorc în lumea real , îşi spuse
ea. Trebuie s trec prin camera de decompresie ca s revin la suprafa .
Nu mai sunt o ucigaş cu sânge rece, ci o femeie de afaceri vesel şi
eficient , îmbr cat într-un costum stilat.
Aomame cr p un pic uşa, se uit în jur şi, v zând c nu e nimeni pe
hol, ieşi din camer . Nu lu liftul, ci coborî pe sc ri. Nu o b g nimeni în
seam nici când trecu prin dreptul recep iei. Merse rapid, dar nu cât s
atrag aten ia, cu spatele drept şi privirea înainte. Era.o profesionist . O
profesionist aproape perfect . Dac aş fi avut pieptul pu in mai mare, aş
fi fost chiar perfect , se gândi ea cu regret şi din nou se încrunt uşor. Dar
trebuie s m mul umesc cu ce am.
Pe Tengo îl trezi soneria telefonului. Acele fosforescente ale ceasului
ar tau pu in peste ora unu. Desigur, la acea or totul era adânc cufundat
în bezn , iar el ştiuse de la bun început c îl c uta Komatsu. Dintre to i
cunoscu ii s i, numai Komatsu era în stare s sune la ora unu noaptea. Şi
numai el putea fi atât de insistent. L sa telefonul s sune atât de mult,
încât clacai şi pân la urm ridicai receptorul. Komatsu nu în elegea ce
înseamn „târziuĂ. Dac îi venea lui vreo idee, punea de-îndat mâna pe
telefon, f r s se gândeasc vreo clip ce or e. Putea fi în crucea nop ii
sau în zorii zilei, puteai s fii în noaptea nun ii sau pe patul de moarte,
pe Komatsu nu-1 interesa. Gândul prozaic c poate deranjeaz nu p rea
s -i treac o secund prin capul s u oval precum un ou.
Tengo credea totuşi c nu face aşa cu toat lumea. La urma urmelor,
Komatsu era şi el angajat şi primea un salariu. Nu-şi putea permite s se
poarte cu atâta lips de bun-sim cu oricine, f r discriminare. Tengo îns
Capitolul 4
Dac asta î i doreşti

îi era partener de munc şi tocmai de aceea se purta aşa cu el. Pentru


Komatsu, el era mai mult sau mai pu in o prelungire a sa, întocmai cum
sunt mâinile şi picioarele. Nu f cea distinc ie clar între el şi cel lalt. De
aceea, dac el era treaz, avea impresia c şi cel lalt trebuie s fie treaz.
Dac nu avea vreo treab anume, Tengo se culca la ora zece şi se trezea
diminea a Ia şase. Ducea o via destul de regulat . Avea somnul adânc,
dar, dac îl trezea ceva, cu greu mai reuşea s adoarm din nou. Era
sensibil în privin a aceasta şi îl avertizase de nenum rate ori pe
Komatsu. II rugase cât se poate de clar s
mi il sune în timpul nop ii, cu disperarea unui fermier care se
i i la zei s îl cru e de un roi de l custe în ajunul recoltei. \m în eles.
N-o s te mai sun noapteaĂ, îl asigurase Komatsu.
! I n m.ii c aceast promisiune nu prinsese deloc r d cini în min- h .i s.i.
Fusese smuls de prima ploaie şi dus la vale de ape. I'rngo se ridic din
pat şi orbec i prin întuneric, lovindu-se
■ Ir ini ce-i ieşea în cale, pân în buc t rie, unde era telefonul. In
iĂi .u est r stimp, telefonul continu s ârâie nemilos.
Am vorbit cu Fukaeri, spuse Komatsu, t '.i de obicei, f r s salute şi
f r nici un fel de introducere. 1. 1 1 '. /.ic „Dormeai?Ă sau „Scuz -m c
sun la ora asta!" Bravo Im1 Mrivu reuşea s -l uimeasc .
In luv.n , Tengo t cea încruntat. Trezit brusc în miezul nop ii,
m i n t e a nu-i func iona înc tocmai bine.

Alo, m-auzi?
V aud.
Am vorbit cu ea. La telefon, dar am vorbit. M rog, mai m u l l ui, ea
doar a ascultat. Nu prea a fost o conversa ie în senu l »<1 Mânuit al
cuvântului. E o fat foarte t cut . Iar când des- • 11 nIr ^ura, vorbeşte
ciudat. O s în elegi când o s o auzi şi tu. \ / i. in fine, i-am spus în mare
H 'VI 58

cam care e planul meu. S -i rescrie


■ ini'v.i Crisalida de aer şi, cu romanul astfel îmbun t it, s in-
ii i i .i l.i premiul pentru debut literar. Fiind la telefon, n-am l11 1 11 1 1 s.'i-i
dau prea multe am nunte. Am întrebat-o dac vrea
i iu' lulâlnim, ca s discut m detalii concrete. Am încercat s im ■ .ii mai
indirect. Dac -i spuneam prea clar cum stau lucrurile,
...... un s m pun într-o pozi ie cam delicat .
Vi?

Nu mi-a dat nici un r spuns.


Niri un r spuns?
I- mn.itsu f cu o pauz plin de semnifica ii. Lu o igar şi
i Ă .i|'i iusr cu chibritul. Tengo îşi putea imagina scena numai ' ■ nil.nul
zgomotele care se auzeau prin receptor. Komatsu nu i111*1 ■.i'.i brichete.
I n karri vrea s te cunoasc mai întâi pe tine, spuse Komatsu
>1 1 l.niiI Imnul de igar . N-a zis dac e interesat sau nu, dac i. i ■■ o
facem sau nu. Deocamdat e important doar s te mm ,i, s vorbi i
voi doi. Se pare c r spunsul o s ni-1 dea
Pe Tengo îl trezi soneria telefonului. Acele fosforescente ale ceasului
ar tau pu in peste ora unu. Desigur, la acea or totul era adânc cufundat
în bezn , iar el ştiuse de la bun început c îl c uta Komatsu. Dintre to i
cunoscu ii s i, numai Komatsu era în stare s sune la ora unu noaptea. Şi
numai el putea fi atât de insistent. L sa telefonul s sune atât de mult,
încât clacai şi pân la urm ridicai receptorul. Komatsu nu în elegea ce
înseamn „târziuĂ. Dac îi venea lui vreo idee, punea de-îndat mâna pe
telefon, f r s se gândeasc
Capitolul vreo 4
clip ce or e. Putea fi în crucea nop ii
Dac
sau în zorii zilei, puteai s fiiasta î i doreşti
în noaptea nun ii sau pe patul de moarte, pe
Komatsu nu-1 interesa. Gândul prozaic c poate deranjeaz nu p rea s -i
treac o secund prin capul s u oval precum un ou.
Tengo credea totuşi c nu face aşa cu toat lumea. La urma urmelor,
Komatsu era şi el angajat şi primea un salariu. Nu-şi putea permite s se
poarte cu atâta lips de bun-sim cu oricine, f r discriminare. Tengo îns
îi era partener de munc şi tocmai de aceea se purta aşa cu el. Pentru
Komatsu, el era mai mult sau mai pu in o prelungire a sa, întocmai cum
sunt mâinile şi picioarele. Nu f cea distinc ie clar între el şi cel lalt. De
aceea, dac el era treaz, avea impresia c şi cel lalt trebuie s fie treaz.
Dac nu avea vreo treab anume, Tengo se culca la ora zece şi se trezea
diminea a la şase. Ducea o via destul de regulat . Avea somnul adânc,
dar, dac îl trezea ceva, cu greu mai reuşea s adoarm din nou. Era
sensibil în privin a aceasta şi îl avertizase de nenum rate ori pe Komatsu.
II rugase cât se poate de clar s
nu îl sune în timpul nop ii, cu disperarea unui fermier care se roag la
zei s îl cru e de un roi de l custe în ajunul recoltei. „Am în eles. N-o
s te mai sun noapteaĂ, îl asigurase Komatsu. Numai c aceast
promisiune nu prinsese deloc r d cini în mintea sa. Fusese smuls de
prima ploaie şi dus la vale de ape.
Tengo se ridic din pat şi orbec i prin întuneric, lovindu-se de tot
ce-i ieşea în cale, pân în buc t rie, unde era telefonul. In tot acest
r stimp, telefonul continu s ârâie nemilos.
— Am vorbit cu Fukaeri, spuse Komatsu.
ţa de obicei, f r s salute şi f r nici un fel de introducere. F r
s zic „Dormeai?Ă sau „Scuz -m c sun la ora asta!Ă Ţravo lui! Mereu
reuşea s -l uimeasc .
In bezn , Tengo t cea încruntat. Trezit brusc în miezul nop ii,
mintea nu-i func iona înc tocmai bine.
— Alo, m-auzi?
— V aud.
1Q84 57

— Am vorbit cu ea. La telefon, dar am vorbit. M rog, mai mult eu,


ea doar a ascultat. Nu prea a fost o conversa ie în sensul obişnuit al
cuvântului. E o fat foarte t cut . Iar când deschide gura, vorbeşte
ciudat. O s în elegi când o s o auzi şi tu. Aşa, în fine, i-am spus în
mare cam care e planul meu. S -i rescrie cineva Crisalida de aer şi, cu
romanul astfel îmbun t it, s inteasc la premiul pentru debut
literar. Fiind la telefon, n-am putut s -i dau prea multe am nunte. Am
întrebat-o dac vrea s ne întâlnim, ca s discut m detalii concrete.
Am încercat s fiu cât mai indirect. Dac -i spuneam prea clar cum stau
lucrurile, riscam s m pun într-o pozi ie cam delicat .
-Şi?
— Nu mi-a dat nici un r spuns.
— Nici un r spuns?
Komatsu f cu o pauz plin de semnifica ii. Lu o igar şi şi-o
aprinse cu chibritul. Tengo îşi putea imagina scena numai ascultând
zgomotele care se auzeau prin receptor. Komatsu nu folosea brichete.
— Fukaeri vrea s te cunoasc mai întâi pe tine, spuse Komatsu
suflând fumul de igar . N-a zis dac e interesat sau nu, dac vrea s-o
facem sau nu. Deocamdat e important doar s te cunoasc , s vorbi i
voi doi. Se pare c r spunsul o s ni-1 dea abia dup ce v vede i. E o
responsabilitate foarte mare pentru tine, aşa-i?
— Ţun, şi mai departe?
— Mâine sear eşti liber?
ţursurile de la şcoala preg titoare începeau diminea a devreme şi
se terminau la patru dup -amiaz . De bine, de r u, nu avea alt
program pe sear .
— Da, sunt liber, r spunse Tengo.
— La şase seara, du-te la Nakamuraya, în Shinjuku. Ai o mas
rezervat pe numele meu, undeva mai în fund, ca s fie linişte. Pute i
s mânca i şi s be i ce vre i, nota o pl teşte firma la care lucrez. Sta i
pe îndelete de vorb .
— Asta înseamn c nu veni i şi dumneavoastr ?
— ţondi ia pus de Fukaeri a fost s discuta i doar voi doi, între
patru ochi. Nu pare s aib vreun motiv s m cunoasc şi pe mine
acum.
Tengo t cu.
— Aşa stau lucrurile, spuse Komatsu pe un ton voios. Sper s te
descurci bine. Oi fi tu mare cât un urs, dar laşi o impresie pl cut
oamenilor. ţa s nu mai zic c eşti profesor de şcoal , deci trebuie s
58 Haruki Murakam

fii obişnuit s stai de vorb cu liceene precoce. Eşti mai potrivit în


situa ia asta decât mine. Fii zâmbitor şi conving tor şi câştig -i
încrederea. Te aştept cu veşti bune!
— Sta i pu in! Asta e cu totul altceva decât ce am discutat înainte!
Eu înc nu v-am dat nici un r spuns! V-am spus şi data trecut , mi se
pare un plan riscant şi nu ştiu dac lucrurile pot fi aranjate chiar atât
de simplu. E posibil s d m de bucluc. Eu înc nu m-am hot rât dac
s accept sau nu, iar dumneavoastr m trimite i s conving o fat pe
care nici n-am mai v zut-o pân acum. Nu pot s fac chestia asta!
Komatsu t cu o vreme, apoi spuse:
— Tengo, povestea asta s-a urnit deja din loc. Nu mai po i s
opreşti trenul acum şi s te dai jos. Eu, unul, sunt hot rât şi cred c şi
tu eşti convins mai bine de jum tate. ţum s-ar spune, suntem în
aceeaşi barc .
Tengo cl tin din cap. în aceeaşi barc ? I-auzi! De când au luat
lucrurile o întors tur atât de serioas ?
— Dar n-a i spus s stau s m gândesc pe îndelete?
— Sunt cinci zile de atunci. La ce hot râre ai ajuns?
Tengo nu-şi mai g sea cuvintele.
— înc n-am ajuns la nici o concluzie, spuse el sincer.
— P i, atunci po i m car s te întâlneşti cu Fukaeri şi s sta i de
vorb . Decizia o iei pe urm .
Tengo îşi ap s puternic o tâmpl cu ar t torul. Mintea tot nu-i
func iona cum trebuie.
— Am în eles. în orice caz, m întâlnesc cu Fukaeri. Mâine, la şase,
la Nakamuraya, în Shinjuku. îi explic în mare cum stau lucrurile. Dar
nu promit nimic mai mult. îi explic, dar nu ştiu dac pot s-o şi
conving.
— Ţineîn eles. E suficient.
— Dar ea cam ce ştie despre mine?
— I-am spus în linii mari câteva lucruri despre tine. ţ ai dou zeci
şi nou , treizeci de ani, c nu eşti însurat şi c predai matematic la o
şcoal preg titoare din Yoyogi. ţ eşti ditamai animalul, dar c nu eşti
un tip r u. Nu înfuleci fete tinere. Duci o via cump tat şi ai o
privire blând . ţ -mi place foarte mult ce scrii. în mare, cam asta i-am
spus.
Tengo oft . Degeaba încerca s -şi adune gândurile, realitatea îi
sc pa printre degete chiar atunci când credea c e gata s o prind .
— Komatsu-san, pot s m bag la loc în pat? în curând se face unu
1Q84 59

şi jum tate şi aş vrea s apuc şi eu s dorm pu in înainte s se


lumineze de ziu . Mâine am trei cursuri dis-de-diminea .
— Sigur. Noapte bun ! spuse Komatsu. Vise pl cute! Apoi închise
telefonul.
Tengo r mase câteva momente cu receptorul în mân , pri- vindu-1.
Apoi îl puse în furc . Dac putea s se culce, voia s o fac cât mai
repede. Dac putea s viseze frumos, cu atât mai bine. Dar trezit cu
for a la o asemenea or şi pus în fa a unei asemenea poveşti nepl cute,
ştia c nu va mai putea adormi uşor. O variant ar fi fost s bea ceva ca
s i se fac somn, dar nu avea chef de alcool. în cele din urm , b u un
pahar cu ap , se întoarse în pat, aprinse lumina şi începu s citeasc .
Avea de gând s citeasc pân îl lua somnul, dar reuşi s adoarm abia
când începuse s se lumineze de ziu .
*

Dup ce termin cele trei cursuri la şcoala preg titoare, Tengo se urc
în tren şi se îndrept spre Shinjuku. îşi cump r câteva c r i de la
libr ria Kinokuniya, apoi merse la cafeneaua Nakamuraya. La intrare
men ion numele lui Komatsu şi fu condus la o mas liniştit din
fundul localului. Fukaeri înc nu ap ruse. Tengo îi spuse chelnerului
c va aştepta pân când vine şi ea. Acesta îl întreb dac doreşte ceva
de b ut între timp. Nu, nimic, r spunse Tengo. ţhelnerul îi aduse
meniul şi un pahar cu ap , apoi se retrase. Tengo deschise una din
c r ile proasp t cump rate şi începu s citeasc . Era o carte despre
vr ji şi farmece. Se discuta despre func ia acestora în societatea
japonez . în antichitate, farmecele jucau un rol important pentru
comunitate. Aveau rolul de a veni în completarea sistemului social şi
de a şterge neajunsurile şi contradic iile acestuia. ţe vremuri
interesante!
La ora şase şi un sfert, Fukaeri înc nu îşi f cuse apari ia. Tengo
îns continua s citeasc f r s se îngrijoreze. Nici nu se mira prea
tare c întârzie la întâlnire. Toat povestea era oricum absurd , aşa c
cine se mai putea plânge dac o lua într-o direc ie la fel de absurd ?
De fapt, n-ar fi fost de mirare ca Fukaeri s se r zgândeasc şi s nu
mai vin deloc. ţhiar ar fi preferat ca ea s nu mai apar . Lucrurile ar
fi fost mai simple aşa. I-ar spune lui Komatsu c a aşteptat-o pe
Fukaeri o or , dar ea nu a venit. ţe ar urma apoi nu l-ar mai privi. Ar
lua masa singur şi apoi s-ar întoarce acas . Şi-ar îndeplini astfel
obliga ia fa de Komatsu.
60 Haruki Murakam

Fukaeri ap ru îns , la şase şi dou zeci şi dou de minute.


Osp tarul o conduse pân la mas , iar ea se aşez în fa a lui Tengo. îşi
puse mâinile micu e pe mas şi, f r ca m car s -şi scoat haina, îl
privi fix. F r nici un „îmi pare r u c am întârziatĂ sau „sper c nu m
aştepta i de multĂ. F r m car un „bun ziuaĂ. ţu buzele strâns lipite,
îl privea pe Tengo drept în ochi. Parc se uita de departe la o privelişte
nemaiv zut . M i, s fie! îşi spuse Tengo.
Fukaeri era micu şi mai Inimoas decât i se p ruse din fotografii.
La chipul ei, ochii î i atr geau deîndat privirea. Nişte ochi adânci,
impresionan i. Tengo se foia neliniştit sub privirea acelor ochi umezi
şi negri ca t ciunele. Fata nu clipea aproape deloc. Nu p rea nici m car
c respir . Avea p rul atât de drept, încât ai fi zis c cineva a trasat cu
rigla fiecare fir în parte. Forma sprâncenelor se potrivea bine cu
tunsoarea. Aşa cum se întâmpl cu multe fete tinere frumoase, de pe
chipul ei lipseau urmele pe care le las via a. Dar se sim ea în ea un
echilibru fragil, gata s se r stoarne. Poate din pricin c pupilele ei te
priveau cu intensitate diferit , lucru care- i stârnea un sentiment de
nelinişte. Nu puteai ghici ce gândeşte. Frumuse ea ei nu era cea a unei
vedete de muzic sau a unui fotomodel din reviste. Avea îns ceva
provocator, care te atr gea.
Tengo închise cartea şi o puse pe mas . Apoi îşi întinse spinarea,
se îndrept şi b u o gur de ap . Komatsu avea dreptate. Dac o
asemenea fat ar fi câştigat un premiu literar, presa s-ar fi inut ca
scaiul de ea. ţu siguran ar fi f cut ceva vâlv . Dar oare ar fi sc pat
doar cu atât?
Osp tarul veni şi îi aşez în fa meniul şi un pahar cu ap .
Fukaeri tot nu se mişca. Se uita în continuare la Tengo, iar de meniu
nici nu se atinse. Neavând ce face, Tengo spuse:
— Ţun ziua.
în fa a ei, se sim ea cât ditamai uriaşul.
Fukaeri nu r spunse la salut, ci continu s -l priveasc fix.
— Te cunosc, spuse ea în cele din urm , încet.
— M cunoşti? întreb el.
— Predai matematic .
Tengo încuviin :
— Aşa e.
— Am fost de dou ori.
— La cursurile mele?
1Q84 61

-Da.
Felul ei de a vorbi avea nişte particularit i ciudate. îi lipsea cu
des vârşire orice fel de intona ie şi l sa cuvintele simple, f r nici un
fel de înflorituri - nici m car adjective nu p rea s foloseasc . în plus,
avea un vocabular foarte limitat (sau cel pu in l sa impresia aceasta).
Era excentric , dup cum spusese şi Komatsu.
— Adic eşti la şcoala preg titoare unde predau eu? întreb
Tengo.
Fukaeri cl tin din cap.
— Am venit doar s audiez.
— Dar nu cred c po i s intri în clas f r legitima ie de elev.
R spunsul ei fu s ridice uşor din umeri. Om în toat firea şi spui
prostii din astea, p rea ea s -l admonesteze.
— Şi cum a fost cursul? se interes Tengo. Alt întrebare f r rost.
F r s -şi mute privirea de la el, Fukaeri lu o gur de ap . Nu-i
r spunse. Tengo b nui îns c nu .putea s fi avut o impresie tocmai
proast , din moment ce venise şi a doua oar . Dac nu i-ar fi stârnit
interesul, ar fi renun at din prima.
— Eşti într-a doişpea, nu? întreb Tengo.
— Deocamdat .
— Şi dai la facultate?
Fata cl tin din cap, dar Tengo nu în elese dac gestul ei însemna
c nu d admitere sau c nu vrea s vorbeasc despre aceasta. îşi
aminti c , la telefon, Komatsu îl avertizase c e îngrozitor de t cut .
Veni osp tarul s le ia comanda, iar Fukaeri ceru pâine şi salat .
înc mai era .cu haina pe ea.
— Atât, spuse ea şi înmân meniul chelnerului. Apoi, ca şi când îi
venise brusc ideea, ad ug : Şi vin alb.
ţhelnerul cel tân r d du s spun ceva referitor la vârsta de la
care ai voie s bei alcool, dar, intuit de privirea fetei, roşi şi îşi înghi i
cuvintele. M i, s fie! îşi spuse Tengo din nou. El comand linguine cu
fructe de mare şi, ca s fie în ton cu Fukaeri, ceru şi el un pahar de vin
alb.
— Eşti prof, dar scrii romane, enun Fukaeri.
Era îns o întrebare. Una din particularit ile felului ei de a vorbi
era s pun întreb ri f r intona ia potrivit .
— în momentul sta, da, spuse Tengo.
62 Haruki Murakam

— N-ar i nici una, nici alta.


— Poate, spuse el şi vru s zâmbeasc , dar nu reuşi. Sunt calificat
şi predau la o şcoal preg titoare, dar nu pot s spun oficial c sunt
profesor. Apoi, deşi scriu romane, nici unul nu a fost publicat pân
acum, aşa c nu sunt nici romancier.
— Nu eşti nimic.
Tengo încuviin .
— întocmai. Acum, nu sunt nimic.
— î i place matematica.
Tengo în elese c şi aceasta era de fapt o întrebare, în ciuda lipsei
de intona ie. Ad ug intona ia cuvenit la spusele ei şi r spunse la
întrebare:
— îmi place. De mult mi-a pl cut şi înc îmi place.
— Ce anume.
— ţe îmi place la matematic ? reformul Tengo. P i, când sunt în
fa a numerelor reuşesc s m liniştesc. Lucrurile se aşaz pe f gaş.
— Au fost interesante integralele.
— La cursul meu?
Fukaeri încuviin .
— ie- i place matematica?
Fukaeri cl tin scurt din cap. Nu-i pl cea.
— Dar i s-au p rut interesante integralele? întreb Tengo.
Fukaeri ridic din nou din umeri.
— Ai vorbit despre ele ca despre ceva foarte important.
— A, da? f cu Tengo. Nu-i mai spusese nimeni lucrul acesta pân
acum.
— Parc vorbeai despre vreo personalitate, zise Fukaeri.
— ţând predau şiruri s-ar putea s fiu şi mai entuziasmat, spuse
Tengo. Din programa de liceu, şirurile îmi plac cel mai mult.
— î i plac şirurile, întreb Fukaeri f r intona ie.
— Pentru mine sunt precum Clavecinul bine temperat al lui Bach. Nu
m satur de ele. Sunt mereu o revela ie.
— Ştiu Clavecinul bine temperat.
— î i place Bach?
Fukaeri încuviin .
— Profesorul ascult mereu.
— Profesorul? întreb Tengo. De la tine de la şcoal ?
Fukaeri nu r spunse. Tengo observ pe chipul ei o expresie
care spunea c e prea devreme s discute despre aşa ceva.
1Q84 63

Apoi, de parc îşi d du seama brusc c e înc îmbr cat , Fukaeri se


zvârcoli s -şi dea jos haina, ca o gânganie care iese din cocon. O
arunc apoi pe scaunul al turat f r s o împ tureasc . Pe dedesubt
avea un pulover sub ire verde-deschis şi o pereche de jeanşi albi. Nu
purta bijuterii şi nici nu era fardat . Şi cu toate acestea, o remarcai de
îndat . Vrând-nevrând, privirea î i era atras de frumuse ea şi
m rimea sânilor, care contrastau cu trupul ei sub ire. Tengo trebuia s
aib grij s nu se uite c tre ei. Dar în ciuda eforturilor sale, ochii îi tot
coborau c tre sânii fetei, ca atraşi într-o vâltoare.
Li se aduse vinul. Fukaeri b u o gur . Privi paharul dus pe
gânduri, apoi îl puse la loc pe mas . Tengo abia dac atinse paharul. îl
aştepta o discu ie important .
ţu un gest fermec tor, Fukaeri îşi trecu mâna prin p r s -l
aranjeze. Avea nişte degete superbe. Fiecare p rea s aib propria lui
personalitate. Sim eai ceva magic în ele.
— Ce-mi place la matematic ? se întreb Tengo din nou, cu voce
tare, ca s -şi abat aten ia de la degetele şi pieptul ei. Matematica e
precum curgerea apei. Sigur c exist şi teorii dificile, dar logica de
baz e foarte simpl . Aşa cum apa curge întotdeauna de sus în jos, pe
drumul cel mai scurt, tot aşa şi numerele curg într-o singur direc ie.
Dac priveşti cu r bdare, po i s le vezi f gaşul. Nu trebuie s faci
nimic altceva, doar s le priveşti cu r bdare. Dac - i concentrezi
aten ia şi î i îndrep i privirea c tre ele, devin clare de la sine. în toat
lumea asta mare, nimeni nu e atât de dr gu cu mine ca numerele.
Fukaeri se gândi o vreme la spusele sale.
— De ce scrii romane, întreb ea plat.
Tengo îi transform întrebarea într-o fraz mai lung :
— Dac -mi plac numerele atât de mult, de ce m mai ostenesc s
scriu romane? Nu-mi ajunge doar matematica? Asta vrei s m
întrebi?
Fukaeri încuviin .
— Mda. Via a real şi matematica sunt lucruri diferite. Lucrurile
nu urmeaz neap rat drumul cel mai scurt. Pentru mine, matematica e,
cum s - i spun, extrem de natural . E ca o privelişte frumoas . E pur şi
simplu acolo. Nu e nevoie s schimbi nimic. De-aia, când sunt în
mijlocul numerelor, simt c devin transparent. Uneori m sperie
lucrul sta.
Fukaeri îl privea drept în ochi, f r s -l sl beasc . Parc iscodea
în untrul unei case, cu fa a lipit de o fereastr .
Tengo continu :
64 Haruki Murakam

— ţând scriu, cu ajutorul cuvintelor schimb priveliştea din jurul


meu în ceva care mie mi se pare mai natural. Adic o recl desc. In
felul sta, m asigur c eu, ca om, exist cu adev rat în lumea real . E o
activitate foarte diferit de cea din lumea matematicii.
— Te asiguri c exişti cu adev rat, spuse Fukaeri.
— Nu pot spune îns c reuşesc foarte bine, zise Tengo. Fukaeri
nu p rea satisf cut de explica iile lui Tengo, dar nu
mai spuse nimic. Duse paharul de vin la gur şi sorbi f r cel mai mic
sunet, ca şi cum ar fi b ut cu paiul.
— P rerea mea e c şi tu faci, pân la urm , acelaşi lucru.
Recl deşti priveliştea pe care o vezi, transpunând-o în cuvinte. Te
reasiguri de pozi ia ta în realitate ca persoan , spuse Tengo.
Fukaeri r mase cu paharul de vin în mân , gândindu-se la spusele
lui. Nu-şi împ rt şi îns nici de data aceasta p rerea.
— Iar procesul sta rezult într-o form . ţartea. Şi dac suficient
lume se identific şi rezoneaz cu ea, înseamn c este o lucrare
literar cu valoare.
Fukaeri cl tin categoric din cap.
— Nu m intereseaz forma.
— Nu te intereseaz forma, repet Tengo.
— Forma nu are nici un rost.
— Atunci de ce ai scris şi de ce ai candidat la concursul literar?
Fukaeri puse paharul de vin la loc pe mas .
— Nu eu.
ţa s se linişteasc , Tengo lu paharul de ap şi b u o gur .
— Adic nu tu te-ai înscris la concurs?
— Nu am trimis, încuviin Fukaeri.
— Atunci cine a trimis la editur manuscrisul t u?
Fukaeri ridic uşor din umeri, apoi r mase t cut pre de
vreo cincisprezece secunde.
— ţineva, spuse în cele din urm .
— ţineva, repet Tengo. Apoi r sufl îndelung, cu buzele
uguiate. Of, of, uite c lucrurile nu merg chiar aşa de uşor. Dup cum
m aşteptam.
*

Pân acum, Tengo avusese rela ii cu câteva fete de la şcoala


preg titoare. Dar numai dup ce acestea terminaser şcoala şi intraser
la facultate. Ele fuseser cele care luaser leg tura cu el şi voiser s se
întâlneasc . Se vedeau, vorbeau, ieşeau împreun în oraş. Tengo nu
1Q84 65

în elegea deloc ce le atr gea la el. Dar el era singur, iar fetele nu-i mai
erau eleve, aşa c nu avea nici un motiv s refuze o întâlnire.
în dou rânduri, aceste întâlniri luaser o întors tur sexual . Dar
acestea nu continuaser prea mult, ci se destr maser în mod firesc, pe
nesim ite. Tengo nu era tocmai relaxat în preajma unei tinere vioaie
care abia intrase la facultate. Nu se sim ea chiar în apele lui. ţa atunci
când te joci cu o pisicu prea juc uş , la început i se p rea o
experien proasp t şi interesant , dar treptat se s tura. Apoi, şi
fetele descopereau c de fapt el era altul decât cel pe care îl ştiau
predând matematic şi r mâneau întrucâtva dezam gite. Tengo le
în elegea sentimentul.
El era relaxat mai degrab în prezen a unei femei mai în vârst .
Indiferent ce ar fi f cut, nu se sim ea nevoit s preia comanda şi
aceasta îi lua o povar de pe umeri. în plus, multe femei mai în vârst
decât el îl pl ceau. De un an avea o rela ie cu o femeie c s torit , cu
zece ani mai mare. De aceea, renun ase complet de atunci s se mai
întâlneasc cu tinere. O dat pe s pt mân , iubita venea în
apartamentul s u şi îi ostoia dorin a (sau nevoia) de un trup de
femeie. Dup aceea, închis în camera sa, scria, citea, asculta muzic .
Uneori mergea s înoate la un bazin din apropiere. ţu colegii de la
şcoal schimba doar câteva cuvinte şi, în afar de asta, nu vorbea mai
cu nimeni. Nu era îns deloc nemul umit de traiul s u. Dimpotriv , se
apropia de idealul s u de via .
ţu toate acestea, când o v zuse pe Fukaeri sim ise o fr mântare
intens în suflet. Acelaşi lucru pe care îl sim ise când o v zuse în
fotografii, doar c , aflat fa în fa cu ea, mult mai puternic. Nu era
dragoste sau dorin sexual . Mai degrab , ceva care se strecurase
printr-o deschiz tur îngust şi care venea s umple un gol din el.
Aceasta era senza ia sa. Nu era un gol creat de Fukaeri, ci ceva ce
existase în el dintotdeauna. Ea doar îl scotea din nou la iveal ,
aruncând pe el o lumin special .

— Nu te intereseaz s scrii şi nici nu ai trimis manuscrisul pentru


concurs, confirm Tengo.
Fukaeri încuviin , f r îns a-şi abate privirea de la el. Apoi
strânse din umeri de parc s-ar fi ferit de un vânt rece.
66 Haruki Murakam

— Nu vrei s fii scriitoare. Tengo r mase surprins de lipsa de


intona ie a propriei sale întreb ri. ţu siguran , felul ei de a vorbi era
contagios.
— Nu vreau, spuse Fukaeri.
In momentul acela li se aduse mâncarea. Ea primi un bol mare de
salat cu chifle al turi. Pentru Tengo, linguine cu fructe de mare.
Fukaeri r suci de câteva ori cu furculi a o frunz de salat de pe o
parte pe alta, cu o privire de parc examina un titlu în ziar.
— Dar în orice caz, cineva a trimis Ia redac ie manuscrisul t u,
Crisalida de aer, iar eu l-am citit şi mi-a atras aten ia.
— Crisalida de aer, spuse Fukaeri şi îşi miji ochii.
— Asta e titlul c r ii pe care ai scris-o tu! spuse Tengo.
Fukaeri nu r spunse nimic, cu ochii înc miji i.
— Nu i-ai dat tu titlul sta? întreb Tengo neliniştit.
Fukaeri cl tin încet din cap.
Tengo era din nou încurcat. Se hot rî s nu mai întrebe deo-
camdat nimic despre titlu. Trebuia s mearg mai departe cu discu ia.
— Nu conteaz asta. In orice caz, nu e un titlu r u. ţreeaz
atmosfer şi atrage privirile. Te face s te întrebi despre ce e vorba.
Indiferent cine i-a pus numele, nu m pot plânge de el. Nu ştiu eu
foarte bine care e diferen a dintre crisalid şi cocon, dar nu conteaz
foarte mult. ţe vreau eu s spun îns este c m-a atras foarte mult
lucrarea ta. I-am dus-o şi lui Komatsu-san şi i-a pl cut şi lui. Dar
p rerea lui e c , dac inteşti serios c tre premiul pentru debut literar,
trebuie schimbat stilul. Povestea e plin de for , dar în contrast,
frazele sunt slabe. O vrea rescris , dar nu de tine, ci de mine. Eu înc
n-am luat o hot râre în privin a asta. Nu i-am dat nici un r spuns. Nu
ştiu dac e un lucru corect sau nu.
Tengo se opri s -i vad reac ia lui Fukaeri. Nici o reac ie.
— ţe vreau eu s ştiu acum este ce p rere ai avea tu dac aş rescrie
în locul t u Crisalida de aer. Pentru c , indiferent de cât de hot rât aş fi
eu, dac tu nu- i dai acordul, n-o s pot face nimic.
Fukaeri apuc între degete o roşie cherry şi o duse la gur . Tengo
lu în furculi o scoic şi o mânc .
— Po i s o faci, spuse Fukaeri simplu.
Apoi mai lu o roşie.
— Po i s corectezi cum vrei.
— N-ar fi mai bine s te gândeşti pe îndelete, s mai aştep i pu in?
E un lucru destul de important, spuse Tengo.
1Q84 67

Fukaeri cl tin din cap. Nu-i nevoie.


— Dac î i rescriu cartea, explic el, o s fiu atent s nu schimb
povestea, ci doar s aduc mai bine frazele din condei. Probabil c o s
modific destul de mult. Dar autoarea r mâi tot tu. O s fie o carte
scris de tân ra de şaptesprezece ani pe nume Fukaeri. Asta nu se
schimb . Dac e s câştige, tu o s iei premiul singur . Dac o s fie
publicat , tu vei fi autoarea. Facem o echip , noi doi şi Komatsu-san.
Dar numai numele t u o s apar pe copert . Eu şi cu el o s r mânem
în umbr . ţa scenografii unei piese de teatru. în elegi ce vreau s zic?
Fukaeri b g în gur o bucat de elin . D du uşor din cap.
— în eleg.
— Crisalida de aer este povestea ta şi numai a ta. A izvorât din tine.
Nu vreau s mi-o însuşesc. Tot ce fac eu este s te ajut cu aspectul
tehnic. Dar tu trebuie s p strezi absolut secret faptul c î i dau o
mân de ajutor. O s fim complici la o minciun pe care o spunem
lumii. Oricum ai lua-o, s ii în tine un asemenea secret nu e o
chestiune tocmai simpl .
— Dac spui tu, f cu Fukaeri.
Tengo împinse carapacea scoicii la marginea farfuriei şi d du s ia
nişte paste, dar se r zgândi. Fukaeri lu un castravete şi îl mestec
atent , de parc era ceva nemaiv zut. ţu furculi a înc în mân , Tengo
spuse:
— Te mai întreb o dat , nu ai nici o obiec ie dac refac povestea pe
care ai scris-o tu?
— F cum vrei, spuse Fukaeri dup ce termin de mâncat
castravetele.
— Oricum aş rescrie-o, nu te deranjeaz ?
— Nu m deranjeaz .
— Dar cum po i s crezi chestia asta? Nu ştii nimic despre mine!
Fukaeri ridic din umeri f r s spun nimic.
Mâncar apoi o vreme în t cere. Fukaeri îşi îndrepta toat aten ia
asupra salatei. Din când în când, îşi ungea o chifl cu unt şi o mânca.
Apoi bea o gur de vin. Tengo ducea pastele la gur mecanic, în timp
ce învârtea în minte fel de fel de posibilit i, într-un târziu, l s
furculi a jos şi spuse:
— Când Komatsu-san mi-a expus prima dat ideea, mi s-a p rut o
glum proast . O chestie imposibil . Voiam s -l refuz. Dar, dup ce
m-am întors acas şi m-am tot gândit la propunerea lui, am început s
vreau s-o fac din ce în ce mai tare. L sând la o parte dac e etic sau nu,
68 Haruki Murakam

am ajuns s îmi doresc s dau o nou form poveştii pe care ai creat-o


tu, Crisalida de aer. ţum s - i spun, a fost o dorin natural , spontan .
A fost mai mult decât dorin , am râvnit dup ea de-a bine- lt*a,
complet Tengo în mintea sa. Komatsu prezisese corect c -i va fi din
ce în ce mai greu s -şi controleze pofta aceasta.
Fukaeri nu spuse nimic. îl privea cu ochi indiferen i şi frumoşi, ca
din adâncuri. P rea s se lupte s -i în eleag vorbele.
— Vrei s rescrii, întreb ea.
Tengo o privi drept în ochi.
— Aşa cred.
Pupilele negre ale lui Fukaeri lucir uşor, de parc ceva s-ar li
stârnit în untru. ţel pu in aşa i se p ru lui Tengo.
Tengo îşi inea mâinile ca şi cum ar fi avut în palme o cutie
imaginar . Gestul s u nu avea nici un sens anume, dar acel obiect
inexistent îi servea s transmit ceea ce sim ea.
— Nu pot s - i explic prea bine, dar, recitind Crisalida de aer iii1
câteva ori, am avut senza ia c pot vedea şi eu lucrurile v zute iii-
tine. Mai ales când apar Oamenii cei Mici. Ai o imagina ie deosebit .
Original şi contagioas .
[•'ukaeri puse încet lingura pe farfurie şi se şterse cu un şervet la
^ur .
— Oamenii cei Mici exist de-adev ratelea, spuse ea încet.
— Exist de-adev ratelea?
Fukaeri f cu o pauz . Apoi zise:
— ţa mine şi ca tine.
— ţa mine şi ca tine, repet Tengo.
— Dac vrei, po i s -i vezi şi tu.
Felul concis de a vorbi al lui Fukaeri era neobişnuit de con-
ving tor. Sim eai cum fiecare cuvânt i se împlânt în minte ca un ac.
Ins Tengo înc nu se decisese cât de serioas era. Era ceva neobişnuit
la ea, ceva sc pat din frâie. Poate c era un dar înn scut, poate c se
afla în fa a unui geniu autentic. Sau poate c doar se pref cea.
Adolescentele deştepte joac uneori teatru - în mod instinctiv. Se
pretind excentrice. îşi z p cesc interlocutorul prin cuvinte sugestive.
Asistase de multe ori la aşa ceva. ţâteodat e dificil s - i dai seama
când joac teatru şi când sunt serioase. Tengo se hot rî s aduc
discu ia înapoi la realitate. Sau m car mai aproape de realitate.
— Dac tu eşti de acord, eu aş dori chiar şi mâine s încep s
rescriu Crisalida de aer.
1Q84 69

— Dac asta î i doreşti.


— Asta îmi doresc, r spunse Tengo concis.
— Ai pe cineva de cunoscut, spuse Fukaeri.
— Trebuie s cunosc pe cineva? zise Tengo.
Fukaeri încuviin .
— Despre cine e vorba? întreb el.
întrebarea îi fu ignorat .
— Vorbeşti cu el, spuse fata.
— Dac e nevoie, sigur c da.
— Eşti liber duminic diminea , întreb ea din nou f r urm de
intona ie.
— Sunt liber, r spunse el, cu senza ia c poart o discu ie
semnalizând cu fanioane.
*

Dup ce terminar de mâncat, se desp r ir . Tengo introduse câteva


monede de zece yeni în telefonul public din restaurant şi îl sun pe
Komatsu la serviciu. Era înc acolo, dar dur ceva timp pân veni la
telefon. Tengo aştept cu receptorul la ureche pân când îi auzi vocea.
— ţum a fost? A mers bine? întreb Komatsu.
— I-am spus de chestia cu rescrisul c r ii şi, în principiu, a fost de
acord. ţel pu in, aşa cred.
— E suficient! spuse Komatsu şi glasul i se înveseli. Minunat.
Adev rul este c îmi f ceam griji. M-am temut c nu eşti potrivit
pentru asemenea negocieri.
— Nu prea a fost o negociere, spuse Tengo. N-am avut nevoie s-o
conving. I-am explicat ideea şi ea s-a decis singur .
— Nu conteaz . Dac am ob inut ce voiam, nu m plâng. Planul
nostru merge înainte.
— Numai c înainte de asta, zice c trebuie s cunosc pe cineva.
— Pe cineva?
— Nu ştiu pe cine. Ştiu doar c Fukaeri vrea s m întâlnesc cu el
şi s st m de vorb .
Komatsu r mase t cut vreme de câteva secunde.
— Şi când v întâlni i?
— Duminica asta. M duce ea la el.
— în privin a secretelor exist o regul important , spuse Komatsu
pe un ton serios. Trebuie s fie ştiute de cât mai pu ini oameni. în
70 Haruki Murakam

momentul sta, planul nostru nu e cunoscut decât de trei oameni. Tu,


eu şi Fukaeri. Dac se poate, aş vrea s nu mai afle prea mult lume.
în elegi?
— Teoretic, spuse Tengo.
Apoi îns vocea lui Komatsu se înmuie din nou.
— Dar orice-ar fi, Fukaeri a fost de acord s -i modifici manus-
crisul. Asta e cea mai important chestie. Om vedea noi şi cu restul ce-
o fi.
Tengo mut receptorul în mâna stâng . Apoi îşi ap s tâmpla cu
ar t torul de la mâna dreapt .
— Komatsu-san, şti i, m îngrijoreaz ceva. N-am nici un temei
concret, dar simt c m bag în ceva care nu e normal. Cât am discutat cu
Fukaeri, nu m-a sâcâit prea tare, dar de când m-am desp r it de ea,
senza ia s-a intensificat. Poate-i premoni ie, poate intui ie, în orice caz
e ceva suspect în povestea asta. Ceva nu e normal. Simt chestia asta nu
cu mintea, ci cu întregul corp.
— Ai sim it-o dup ce te-ai v zut cu Fukaeri?
— S-ar putea. Fukaeri e sut la sut autentic , aşa cred. Sigur, asta
e doar intui ia mea.
— Adic e cu adev rat talentat ?
— Nu ştiu dac e vorba de talent. Abia am cunoscut-o, spuse
Tengo. Numai c pare s vad cu adev rat lucruri care nou ne sunt
ascunse. S-ar putea s aib ceva special. Asta nu-mi d mie pace.
— Adic e scrântit ?
— Are excentricit ile ei, dar nu cred c e nebun . Se poate discuta
cât de cât normal cu ea, spuse Tengo, apoi t cu o vreme. Numai c
ceva nu-mi d pace.
— Oricum, a fost interesat de tine, zise Komatsu.
Tengo îşi c ut cuvintele potrivite, dar în zadar.
— Nu ştiu dac e chiar aşa, r spunse.
— A vrut s se întâlneasc cu tine şi te-a crezut în stare s rescrii
Crisalida de aer. Adic te-a pl cut. Ai f cut treab bun , Tengo. ţe-o s
fie de aici înainte nu ştiu nici eu. Sigur c exist riscuri, dar riscurile
sunt condimentele vie ii. S începi de îndat s refaci Crisalida de aer.
Nu avem prea mult timp. Trebuie s b g m varianta nou în gr mada
cu celelalte manuscrise pe cât se poate de repede. O substituim cu
originalul. Po i s-o faci în zece zile?
Tengo oft .
— Cam greu.
1Q84 71

— Nu trebuie s fie versiunea final . Dup ce ajungem la nivelul


urm tor, putem s mai umbl m pu in la ea. Deocamdat e suficient
s -i dai o form .
Tengo evalu mental cam cât avea de munc .
— Atunci, în zece zile poate reuşesc s fac ceva. Dar nu înseamn
c nu e greu!
— F -o, atunci, spuse Komatsu pe un ton voios. S priveşti lumea
prin ochii ei; s devii un intermediar care face leg tura între lumea ei
şi cea real . Po i s faci lucrul sta, Tengo. Pentru min...
Aici se termin ultima fis de zece yeni.
Capitolul 5
O profesie care necesit o preg tire special şi
antrenament

Dup ce îşi termin treaba, Aomame merse pe jos o vreme, apoi se


urc într-un taxi şi se duse la un hotel din Akasaka. Trebuia s -şi
calmeze nervii încorda i cu pu in alcool înainte s se întoarc acas şi
s se culce. Orice s-ar zice, cu foarte pu in timp în urm trimisese pe
cineva pe lumea cealalt . Era un nenorocit care merita s moar , dar
un om e un om. înc îi mai st ruia în mâini senza ia de via care se
stinge. O ultim r suflare şi sufletul p r seşte trupul. Aomame se
dusese de mai multe ori la barul acelui hotel. Era la ultimul etaj al
unui zgârie-nori, oferea o panoram splendid şi se st tea foarte
comod la tejghea.
Intr în bar pu in dup ora şapte. Un tân r duet interpreta Sweet
Lorraine la pian şi chitar , dup o înregistrare mai veche a lui Nat King
Cole. Nu suna r u. Aomame se aşez la tejghea, ca de obicei, şi
comand un gin tonic şi fistic. înc nu se aglomerase. Doi tineri care
se delectau cu cocteiluri admirând panorama nocturn , patru oameni
de afaceri la costum, adânci i în negocieri, un cuplu de str ini între
dou vârste, cu câte un pahar de martini în mân . Aomame îşi b u
ginul tonic alene. Nu voia s se ame easc prea repede. Seara abia
începuse.
Scoase din geant o carte şi se apuc s citeasc . Era despre c ile
ferate manciuriene din anii '30. La un an dup încheierea r zboiului
ruso-japonez, Japonia a preluat controlul asupra c ii ferate de la ruşi
şi a înfiin at c ile ferate manciuriene (ţompania ţ ile Ferate Sud-
Manciuriene), care s-au dezvoltat într-un ritm rapid. Fuseser vârful
de lance în invazia ţhinei de c tre Imperiul Japonez şi au fost
desfiin ate de armata sovietic în 1945. Pân la începutul r zboiului
germano-sovietic, în 1941, folosind calea ferat manciurian şi
continuând apoi pe cea siberian , se putea ajunge de la Shimonoseki
la Paris în treisprezece zile.
O tân r îmbr cat într-un costum business, cu o geant mare de
um r al turi şi care citeşte cu nesa o carte (cartonat ) despre c ile
ferate manciuriene, nu are cum s fie luat drept prostituat de lux
1Q84 73

care vâneaz clien i, dac st singur şi bea într-un bar, socotea


Aomame. Pe de alt parte, ea nu ştia cum arat de fapt o prostituat de
lux. Dac , de exemplu, chiar ar fi fost o prostituat ai c rei clien i erau
afaceriştii înst ri i, s-ar fi str duit probabil s nu o arate, ca s nu-i
fac s se simt încorda i şi ca s nu fie dat afar din bar. Poate c ar
fi purtat un costum Junko Shimada, o c maş alb , machiaj discret, o
geant mare şi practic şi ar fi inut în bra e o carte despre c ile ferate
manciuriene. Aşadar, ce f cea ea în acel moment nu era foarte diferit
de ce ar face o prostituat de lux care îşi aşteapt muşteriii.
Ceva mai târziu, barul deja se aglomerase. De peste tot din jur se
auzea fream t de voci. Dar înc nu ap ruse nici un client aşa cum
c uta ea. Aomame îşi mai comand un gin tonic, o por ie de salat
asortat (înc nu mâncase de sear ) şi îşi continu lectura. într-un
sfârşit, ap ru un b rbat care se aşez la tejghea. Venise neînso it. Era
bronzat şi purta un costum gri-albas- tru cu o croial elegant . Nu
v dea gust r u nici în materie de cravate. ţea pe care o avea la gât nu
era nici prea ip toare, nici prea tern . La cei vreo cincizeci de ani ai
s i, p rul i se r rise sim itor. Nu purta ochelari. Probabil venise la
Tokio în interes de serviciu, îşi terminase treaba şi avusese chef s
bea un pahar înainte de culcare. La fel ca Aomame. Avea nevoie de o
anumit cantitate de alcool ca s -şi destind nervii încorda i.
Majoritatea angaja ilor trimişi la Tokio în deplasare nu st teau la
astfel de hoteluri de lux, ci la unele de rând, mai ieftine. Hoteluri
aflate în apropierea g rilor, în care patul ocup aproape toat camera,
geamul d doar c tre zidul cl dirii învecinate şi în care nu po i s faci
duş f r s te loveşti de dou zeci de ori cu cotul în perete. La fiecare
etaj au instalate pe hol automate cu b uturi şi articole de toalet . Trag
la ele ori pentru c ceva mai bun nu îşi permit din diurn , ori ca s
bage în buzunar diferen a care le r mâne alegând un loc mai ieftin.
Ţeau o bere la cârciuma din col , apoi se duc la culcare. Diminea a
înfulec ceva la un fast-food, în apropiere.
îns cei care st teau la acest hotel erau alt gen de oameni. ţând
veneau la Tokio în interes de serviciu, nu mergeau decât cu
Shinkansenul3, la clasa întâi şi tr geau mereu la acelaşi hotel de lux.
Dup ce îşi terminau treaba, se relaxau la bar, savurând b uturi
scumpe. ţei mai mul i ocupau func ii în administra ie la companii de

3 Tren de mare vitez .


74 Haruki Murakam

prim clas . Sau erau liber profesionişti, medici sau avoca i. Trecuser
pragul vârstei de mijloc şi nu duceau lips de bani. în plus, erau
obişnui i cu distrac ia. Exact genul la care se gândea Aomame.
înc dinainte s împlineasc dou zeci de ani, Aomame se sim ise
atras de b rba ii cu p rul rar, între dou vârste. Prefera s mai aib
pu in p r, decât s fie complet chei. îns asta nu era suficient.
Important era şi forma capului. Ideal i se p rea cum ar ta Sean
Connery. Avea o form a capului superb , foarte sexy. La simpla sa
vedere, i-o lua inima la galop. Şi b rbatul care se aşezase la tejghea,
dou scaune mai încolo, avea o form a capului destul de frumoas .
Sigur, nu era perfect ca Sean Connery, dar avea un aer interesant.
Linia p rului i se retr sese mult, c tre spate, iar pu inul p r r mas o
ducea cu gândul la o pajişte acoperit cu chiciur , într-o zi de sfârşit
de toamn . Aomame îşi ridic foarte pu in privirea din carte şi îi
admir conturul capului câteva momente. Nu avea un chip
remarcabil. Nu era gras, dar începea s i se lase un pic pielea sub
b rbie. Avea şi pungi sub ochi. Un b rbat între dou vârste, cum
întâlneşti pe toate drumurile. Şi totuşi, cu un cap modelat pe placul ei.
ţând barmanul îi aduse meniul, b rbatul comand un scotch
highball f r s se uite pe el. Ţarmanul îl întreb dac prefer vreo
marc anume, dar acesta r spunse c nu, poate s fie orice. Avea o
voce joas şi liniştit . Vorbise cu accent din regiunea Kansai. îns
imediat b rbatul se r zgândi şi întreb dac au cumva Cutty Sark.
Barmanul îi r spunse c da. Nu-i r u deloc, îşi zise Aomame. îi
pl cuse faptul c nu alesese ţhivas Regal sau cine ştie ce single malt
simandicos. P rerea ei era c acei care sunt prea preten ioşi la b utur
sunt de cele mai multe ori plicticoşi în pat. De ce, nu se ştie.
Lui Aomame îi pl cuse accentul lui. îi pl cea mai ales cât de
caraghios suna un om n scut şi crescut în zona Kansai care venea la
Tokio şi se str duia s foloseasc expresii locale. Se d dea în vânt
dup acea nepotrivire dintre vocabular şi intona ie. Felul acela aparte
în care r sunau cuvintele era ciudat de liniştitor. Pe el îl aleg, se hot rî
ea. Vreau s -mi plimb degetele prin p rul lui rar. ţând barmanul îi
aduse paharul cu Cutty Sark, ea îl opri şi îi spuse cu o voce care s fie
auzit de b rbat:
— Un Cutty Sark cu ghea .
— Imediat, r spunse barmanul impasibil.
Ţ rbatul îşi descheie primul nasture de la c maş şi îşi sl bi
1Q84 75

cravata bleumarin cu imprimeu m runt. Şi costumul era tot


bleumarin. ţ maşa avea o nuan simpl , de albastru deschis.
Aomame îşi aştept b utura citind. între timp îşi descheiase cu
nonşalan un nasture de la c maş . Orchestra interpreta It's Only a
Paper Moon. Pianistul cânta câteva acorduri din refren. Cum primi
whiskyul cu ghea , Aomame duse paharul la gur şi lu o înghi itur .
Observ c b rbatul arunca priviri furişe în direc ia ei. îşi ridic ochii
din paginile c r ii şi îl privi nonşalant. ţând îi intersect privirea,
zâmbi aproape imperceptibil şi imediat îşi a inti ochii înainte,
pref cându-se c se uit pe geam.
Era momentul ideal s o abordeze. Special crease aceast
conjunctur . îns b rbatul nu i se adres . Incredibil, ce naiba face? îşi
zise Aomame. ţum s nu priceap ce înseamn un semnal discret?
Probabil c n-are curaj, presupuse ea. El are cincizeci de ani, eu,
dou zeci şi ceva şi i-o fi fric s nu-1 ignor dac vorbeşte cu mine, s
nu râd de el, om respectabil, cu chelie. M i, s fie! Habar n-are de nici
unele!
Aomame închise cartea şi o vârî în geant . Apoi i se adres ea
b rbatului:
— î i place Cutty Sark?
Ţ rbatul o privi mirat, cu o expresie nedumerit , de parc nu
pricepea întrebarea. Apoi expresia i se şterse de pe chip.
— ... da, Cutty Sark..., bâigui el. Ţeau de mult vreme, fiindc
îmi place eticheta. E cu o corabie.
— Deci î i plac ambarca iunile.
— Da, cele cu pânze.
Aomame ridic paharul. Ţ rbatul îl ridic şi el un pic pe al lui. ţa
şi cum ar fi ciocnit.
Apoi Aomame îşi puse geanta pe um r, îşi lu paharul şi se mut
dou scaune mai încolo, lâng b rbat. Acesta fu surprins, dar încerc
s -şi disimuleze reac ia.
— Aveam întâlnire cu o fost coleg de liceu, dar v d c mi-a tras
clapa, zise Aomame privindu-şi ceasul. N-a ap rut,nu m-a contactat.
— Poate c a greşit ziua întâlnirii.
— Poate. Ea oricum a fost dintotdeauna cam ame it . M gândeam
s-o mai aştept un pic şi m întrebam dac putem s st m de vorb
între timp. Sau preferi s stai singur, liniştit?
— Nu, nici vorb , r spunse b rbatul un pic incoerent.
Se încrunt şi o privi pe Aomame ca şi cum ar fi evaluat un bun
76 Haruki Murakam

l sat gaj. P rea s se întrebe dac nu cumva era o prostituat care


încerca s aga e clien i. îns Aomame nu avea aerul sta. ţhiar nu
ar ta a prostituat . Ţ rbatul p ru s se mai relaxeze întrucâtva.
— Stai aici, la hotel? o întreb el.
Aomame cl tin din cap.
— Nu, eu locuiesc în Tokio. Aici doar aveam în tâlnire cu prietena
mea. Tu?
— în deplasare. Am venit din Osaka, s particip la oşedin . Nu a
fost o şedin prea important , dar nu se c dea s nu vin nimeni de la
sediul central al firmei, din Osaka.
Aomame zâmbi politicos. Nu-mi pas nici cât nejru sub unghie de
serviciul t u, îşi zise ea în gând. Mi-a pl cut forma capului t u şi atât.
îns , evident, nu d du glas gându rilor.
— Mi-am terminat treaba şi am avut chef s beau u*i p h rel.
Mâine diminea mai am ceva de rezolvat şi m întorc laOsaka.
— Şi eu tocmai am terminat o treab important .
— Da? ţe fel de treab ?
— Nu prea am chef s vorbesc despre serviciu, dar,în fine, ceva de
specialitate.
— De specialitate, repet b rbatul. O profesie care *iecesit o
preg tire special şi antrenament, pe care oamenii de arând nu o pot face.
ţe eşti, dic ionar ambulant? îşi zise Aomame şi zâmbi, f r s-o
spun cu voce tare.
— ţam aşa ceva.
Ţ rbatul mai lu o gur şi ron i câteva alune din bolul de pe
tejghea.
— Aş vrea s ştiu cu ce te ocupi, dar ai zis c nu ai chef s vorbeşti
despre asta.
— Deocamdat nu, încuviin ea.
— S fie oare ceva legat de cuvinte? De exemplu, redactor sau
cercet tor?
— ţe te face s crezi asta?
Ţ rbatul îşi duse mâna la nodul de la cravat şi-l strânse bine la
loc. îşi încheie şi nasturele de la c maş .
— Pur şi simplu. Fiindc citeai cu interes o carte groas .
Aomame cioc ni uşor cu unghia în buza paharului.
— ţiteam cartea fiindc îmi place. N-are nici o leg tur cu
serviciul.
— Atunci chiar nu ştiu. Nu m prind.
1Q84 77

— N-ai cum s te prinzi, zise Aomame. în vecii vecilor, ad ug ea


în gând.
Ţ rbatul o privi din cap pân în picioare cu nonşalan . Pre-
f cându-se c a sc pat ceva, Aomame se aplec , l sându-1 s -i admire
decolteul în voie. Probabil c se întrez rea uşor şi forma sânilor. Şi
sutienul alb, cu dantel . Apoi se îndrept la loc şi lu o gur de
whisky. ţuburile mari şi rotunde de ghea se ciocneau sec de pahar.
— S mai cer un rând? Eu mai vreau unul, zise b rbatul.
— Te rog.
— Rezişti bine la b utur .
Aomame zâmbi ambiguu şi lu brusc o min serioas .
— Ţine c mi-am adus aminte. Am o întrebare.
— Ce anume?
— S-a schimbat cumva de curând uniforma poli iştilor? Şi armele
pe care le poart ?
— ţe în elegi prin „de curândĂ?
— ţam de o s pt mân .
— Uniforma şi armele poli iştilor s-au schimbat, aşa e, dar acum
vreo câ iva ani, îi r spunse el cu o expresie nedumerit .
De la uniforma aia strâmt au trecut la una lejer , ca un pulover, iar
acum au în dotare nişte pistoale automate, de tip nou. Alte schimb ri
majore nu cred s mai fie.
— Dar pân s pt mâna trecut au avut revolvere vechi, nu?
Ţ rbatul cl tin din cap.
— Nici vorb . Poart to i arme automate de ceva timp.
— Eşti absolut sigur?
Tonul ei îl f cu s ezite. Se încrunt şi se str dui s -şi aminteasc .
— P i, parc nu mai sunt aşa de sigur. Dar sunt convins c a scris
la ziar c to i poli iştii au primit arme noi. S-a iscat un pic de tevatur
la momentul respectiv. Evident, anumite grupuri de cet eni au
protestat la guvern c sunt prea performante.
— Acum câ iva ani?
Ţ rbatul îl chem pe barmanul mai în vârst şi îl întreb când se
schimbaser uniforma şi armele poli iştilor.
— Acum doi ani, în prim var , r spunse acesta f r şov ial .
— Ai v zut cum barmanul unui hotel de lux le ştie pe toate?
remarc b rbatul râzând.
Ţarmanul râse şi el.
— Nici vorb de aşa ceva. Fratele meu mai mic se întâmpl s fie
78 Haruki Murakam

poli ist şi de aceea îmi amintesc evenimentul foarte bine. Se tot


plângea c nu-i place uniforma şi c pistolul e prea greu. înc se mai
plânge. Pistoalele sunt Ţeretta, de nou milimetri, care se transform
în semiautomate dintr-o singur mişcare. Sunt produse în ar de
Mitsubishi, sub licen . La noi nu prea sunt conflicte armate şi nu e
nevoie de pistoale atât de performante. Mai îngrijor tor ar fi dac s-ar
fura. Dar guvernul a dus la un moment dat o politic de îmbun t ire
a aparatului poli ienesc.
— Şi ce s-a întâmplat cu revolverele vechi? întreb Aomame
controlându-şi tonul cât putea de bine.
— Au fost colectate şi distruse, r spunse barmanul. Am v zut la
televizor un reportaj despre procedeul folosit. E o treab foarte
complicat s distrugi atâtea pistoale şi s dai gloan ele la deşeuri.
— Mai bine le vindeau în str in tate, zise b rbatul.
— ţonstitu ia ne interzice s export m arme, preciz barmanul cu
modestie.
— Vezi, barmanul unui hotel de lux...
— în concluzie, de doi ani poli ia japonez nu mai foloseşte
revolvere. ţorect? îl întreb Aomame pe barman, întrerupându-1 pe
b rbat.
— Din câte ştiu eu, da.
Aomame se încrunt uşor. Am p it ceva la cap? Doar azi-dimi-
nea am v zut un poli ist în uniforma veche, cu revolver la brâu. N-
am auzit nici o vorb cum c s-ar fi scos din uz absolut toate
revolverele vechi. Pe de alt parte, e imposibil s cred c amândoi
greşesc sau m mint. Prin urmare, înseamn c m înşel eu.
— Mul umesc, e suficient, îi spuse ea barmanului. Acesta afiş un
zâmbet ca un semn potrivit de punctua ie şi îşi relu lucrul.
— Te intereseaz poli iştii? o întreb b rbatul.
— Nu, nu-i vorba de asta. Pur şi simplu nu reuşeam s -mi
amintesc prea bine, r spunse ea evaziv.
ţei doi îşi b ur al doilea rând de Cutty Sark. Ţ rbatul îi vorbi
despre iahturi. Avea unul pe care îl inea într-un debarcader din
Nishinomiya. Când era liber, ieşea cu el în larg. îi descria cu
entuziasm ce senza ie minunat era s fie singur pe mare şi s simt
vântul în fa . Aomame nu avea nici un chef s -i asculte sporov iala
despre iahturi. Ar fi preferat s aud istoria rulmentului cu bile sau
despre resursele minerale din Ucraina. Arunc un ochi la ceasul de
mân .
1Q84 79

— S-a f cut târziu. Pot s - i pun o întrebare pe şleau?


-Da.
— E ceva cam... intim.
— Dac pot s - i r spund, sigur.
— O ai mare?
Ţ rbatul deschise uşor gura, se încrunt şi o privi o vreme pe
Aomame. Parc nu-i venea s cread ce-i auziser urechile, îns
Aomame era foarte serioas . Nu p rea s glumeasc . în elese asta din
privirea ei.
— Ştiu şi eu..., r spunse şi el foarte serios. ţred c e normal . M-ai
luat pe nepreg tite, nici nu ştiu ce s zic...
— ţâ i ani ai? îl întreb ea.
— Abia am împlinit cincizeci şi unu luna trecut , r spunse
b rbatul nesigur.
— Ai tr it mai bine de cincizeci de ani cu un creier normal, un
serviciu ca toat lumea, ai pân şi un iaht, dar nu eşti în stare s - i dai
seama dac o ai mai mic sau mai mare?
— P i..., cred c e un pic mai mare, r spunse el cu dificultate, dup
câteva clipe de gândire.
— Pe bune?
— De ce te preocup chestia asta?
— M preocup ? Dar cine a zis c m preocup ?
— Nu, nimeni..., r spunse b rbatul tr gându-se în spate. Mi s-a
p rut c ar fi o problem .
— Ţa nu e deloc o problem , zise Aomame r spicat. Mie, una, îmi
plac mai mari, atâta tot. Din punct de vedere vizual. Nu e vorba c
dac nu e mare nu simt nimic sau mai ştiu eu ce. Asta nu înseamn c
ajunge s fie mare şi gata, ci c prefer s fie mai m ricu . ţe, nu e
voie? Fiecare cu preferin ele lui, nu? Ţine, nici s nu fie aiurea de
mare, c doare. în elegi?
— Atunci înseamn c ar putea s - i fie pe plac. E ceva mai mare,
dar în nici un caz aiurea de mare. Cu alte cuvinte, e exact cum trebuie.
— Nu m min i, da?
— Nu rezolv nimic dac mint.
— Hm. Atunci, arat -mi-o!
— Aici?
Aomame se încrunt , dar reuşi s se controleze.
— Aici? Nu eşti întreg la minte? Frumos î i şade la vârsta asta s - i
treac asemenea lucruri prin cap! ţostum elegant, cravat la gât, dar
80 Haruki Murakam

nu şi cu picioarele pe p mânt? ţum s o sco i aici? Nu te gândeşti ce-


ar zice lumea? Mergem la tine în camer , î i dai frumuşel pantalonii
jos şi mi-o ar i. S fim doar noi doi. Nu i-era clar?
— Şi dup ce i-o ar t ce facem? întreb b rbatul îngrijorat.
— ţe facem dup ce mi-o ar i? repet Aomame, apoi se încrunt
f r re inere, inându-şi respira ia. Facem sex, ce altceva s facem? ţ
doar nu mergem pân la tine în camer doar ca s mi-o ar i, dup care
eu î i zic: „Mul umesc frumos. Mi-ai ar tat ceva minunat. Noapte
bun !Ă şi plec acas . Ai vreo doag s rit ?
V zându-i chipul schimbându-se atât de drastic, b rbatul înghi i
în sec. Majoritatea b rba ilor b gau coada între picioare când o
vedeau încruntându-se. ţopiii riscau chiar s se scape pe ei, atât era de
şocant expresia sa. Aomame realiz c exagerase. Nu inten ionase s -l
sperie atât de tare. Avea ceva de rezolvat înainte. îşi redres în grab
chipul şi se for s zâmbeasc , apoi îi reaminti:
— Pe scurt, mergem la tine în camer , ne b g m în pat şi facem
sex. Nu eşti gay sau impotent, nu?
— Nu, nu. Am şi doi copii...
— Nu te-a întrebat nimeni câ i copii ai, da? N-am venit cu
recens mântul, aşa c te rog s nu mai spui chestii irelevante.
întrebarea mea era dac i se scoal când eşti în pat cu o femeie. Atâta
tot.
— Nu mi s-a întâmplat pân acum s m lase la nevoie. Dar nici tu
nu eşti profesionist ... adic nu e asta ocupa ia ta, nu?
— Nu, stai liniştit. Nu sunt nici profesionist , nici vreo pervers .
Sunt un simplu cet ean care vrea doar s se culce cu un partener de
sex opus. Nu vreau nimic ieşit din comun, ci o chestie foarte normal .
E ceva în neregul la asta? Am terminat o treab dificil legat de
serviciu, a venit seara şi am chef s beau un pahar şi s m culc cu un
necunoscut ca s m mai destind. S m relaxez un pic. Am nevoie de
chestia asta. ţa b rbat pricepi, nu?
— Sigur c pricep, dar...
— Nu-mi trebuie nici un ban de la tine. Ţa chiar î i dau eu, dac
reuşeşti s m satisfaci. Am prezervative, deci s nu- i fie team c iei
vreo boal . Ai priceput?
— Am priceput, dar...
— Nu prea pari s ai chef. Nu- i convin?
— Nu, nici vorb de aşa ceva. Doar c nu prea în eleg. Eşti tân r
1Q84 81

şi frumoas , iar eu probabil c sunt de vârsta tat lui t u şi...


— Las prostiile, te rog frumos! Oricâ i ani ar fi între noi, eu nu-s
fi-ta şi nici tu nu eşti taic -meu. Asta s fie clar. Nu face generaliz ri
din astea aberante, c m enervezi. îmi place capul t u chel. Şi forma
lui. Ai priceput?
— N-aş zice c sunt chel. A început doar s mi se r reasc p rul un
pic pe la....
— Ajunge! se r sti Aomame ab inându-se s nu se încrunte de-a
binelea, apoi îşi mai îmblânzi vocea, nevrând s -l sperie de tot. Uite,
chiar nu conteaz . Te rog frumos, nu mai spune prostii!
Poate s spun ce vrea, aia e chelie în toat regula, îşi zise
Aomame. Dac pe fişa de recens mânt ar exista şi o rubric referitoare
la chelie, mai mult ca sigur ar fi bifat . Dac e s te duci în rai, o s
ajungi în raiul chelioşilor. Dac e s mergi în iad, o s ajungi în iadul
chelioşilor. Pricepi? Dac pricepi, te rog s nu- i mai întorci spatele la
realitate. Hai s mergem! Te duc direct în raiul chelioşilor.
*

Ţ rbatul achit nota de plat , apoi merser împreun în camera lui.


într-adev r, avea un penis peste medie, dar nu exagerat de mare.
Exact aşa cum îl descrisese. Aomame îl mas cu pricepere pân se m ri
şi se înt ri. îşi scoase apoi c maşa şi fusta.
— Am sânii mici, nu? zise ea pe un ton rece, privindu-1 de sus. Te
sim i prostit fiindc eu am sânii mici, dar tu o ai mare. Te sim i
p c lit, nu?
— Nu, nici vorb . Nu mi se pare c ai pieptul mic. Are o form
foarte frumoas .
— Z u? Uite, s - i zic o chestie. S nu crezi c eu port mereu
sutiene din astea împopo onate cu dantel . Mi l-am pus pe- sta pentru
c am fost la serviciu şi n-am avut încotro. ţa s pot s -mi expun
decolteul.
— Şi ce fel de serviciu ziceai c ai?
— i-am mai zis o dat clar c n-am chef s vorbesc despre asta.
Dar s ştii c , orice ocupa ie ai avea, e greu s fii femeie.
— Şi b rba ii au parte de destule în via .
— Dar nu trebuie s -şi pun sutien cu dantel dac nu vor.
— Asta aşa e, dar...
— Atunci nu pretinde c în elegi. Femeile au parte de mai multe
82 Haruki Murakam

greut i decât b rba ii. Ai coborât vreodat o scar abrupt în pantofi


cu toc? Ai s rit vreodat gardul într-o fust scurt şi strâmt ?
— îmi pare r u, se scuz b rbatul sincer.
Aomame îşi desf cu sutienul de la spate şi-l arunc pe jos. îşi rul
ciorapii, îi scoase şi-i arunc şi pe ei pe podea. Apoi se întinse pe pat şi
începu s -i maseze din nou penisul.
— E superb! ţhiar sunt impresionat . Are şi o form frumoas ,
m rime ideal şi e tare ca o r d cin de copac.
— Mersi c -mi spui asta, zise b rbatul uşurat.
— Uite, o s te alint de n-o s mai po i. O s - i plac la nebunie.
— N-ar fi mai bine s facem un duş înainte? Eu sunt cam
transpirat.
— Şşt! f cu Aomame şi îl plesni uşor peste testiculul drept, în
semn de avertizare. Am venit aici ca s fac sex, nu duş. Ai priceput?
Mai întâi ne-o punem. Ne-o punem zdrav n. Nu m intereseaz
transpira ia. Nu sunt o elev sfioas .
— Am priceput.

Dup ce terminar , mângâindu-i ceafa b rbatului obosit, întins pe


burt , Aomame sim i o poft nebun s -i înfig acul ascu it în acel
punct anume de pe ceaf . Aproape c se gândi serios s-o fac . Avea în
geant d lti a, înf şurat într-o cârp . în vârful ei ascu it cu migal
st tea înfipt dopul de plut special tratat. Dac voia, putea s-o fac
foarte uşor. Palma dreapt ar c dea peste mânerul de lemn, iar
b rbatul ar fi mort f r s se dumireasc ce se întâmpl . F r pic de
durere. Ar fi considerat moarte natural . îns , desigur, Aomame
renun la idee. Nu avea nici un motiv s -l elimine pe acest om din
societate. în afar de faptul c pentru ea nu mai avea acum nici un
raison d'etre. Aomame îşi scutur capul ca s alunge gândurile
periculoase.
Nu e un om r u, îşi spuse ea. Sexul în sine fusese destul de pl cut.
Se ab inuse s ejaculeze pân nu terminase şi ea. Avea un cap frumos
şi o chelie pe placul ei. Penisul avea o m rime numai bun . Era
politicos, îmbr cat cu gust, nu era b g cios. Ţine crescut. Sigur,
spunea lucruri foarte plictisitoare şi o enervase destul de r u, dar asta
nu era o crim care s merite pedeapsa cu moartea. Poate.
— Pot s dau drumul la televizor? întreb ea.
1Q84 83

— Sigur, r spunse el, întins pe pat cu fa a în jos.


Dezbr cat , Aomame se uit la tot buletinul de ştiri de la ora
unsprezece. In Orientul Mijlociu continua r zboiul sângeros dintre
Iran şi Irak. Erau complet împotmoli i, f r nici o speran de
solu ionare a conflictului. în Irak, tinerii care se sustr geau de la
recrutare erau spânzura i de stâlpii de telegraf, ca s serveasc drept
lec ie. Guvernul iranian îl critica pe Saddam Hussein pentru faptul c
folosea gaz paralizant şi arme biologice. Walter Mondale şi Gary Hart
erau în cursa pentru nominalizarea candidatului democrat la alegerile
preziden iale. Nici unul din ei nu ar ta deosebit de inteligent. Un
preşedinte inteligent ar fi devenit inta unui asasinat şi probabil to i
se str duiau s -i evite pe cei c rora le mergea mintea prea bine.
Se f ceau progrese la construirea bazei permanente pe Lun .
Statele Unite şi URSS-ul se aflau într-o competi ie bizar , exact cum se
întâmplase şi în cazul bazei de cercetare de la Polul Sud. Ţaz pe
Lun ? se mir Aomame. Nu mai auzise pân atunci de aşa ceva. Oare
ce se întâmpla? Pân la urm , se hot rî s nu-şi bat capul cu asta,
pentru c existau alte probleme mai grave şi mai urgente. Incendiul de
la mina din Kyushu se soldase cu mul i mor i, iar guvernul investiga
cauzele. Pentru Aomame, mai surprinz tor era faptul c , într-o er în
care se construia o baz pe Lun , oamenii înc mai s pau dup
c rbune. America îi cerea Japoniei s -şi deschid pia a financiar .
Morgan Stanley şi Merrill Lynch puseser pe jar Guvernul şi acum
c utau alte surse de bani. Urm o ştire despre o pisic istea din
prefectura Shimane. Deschidea singur fereastra ca s ias afar , dar o
şi închidea în urma ei. O înv ase st pânul. Aomame se uit impre-
sionat cum o pisic neagr şi slab se întorcea, întindea o l bu şi
închidea fereastra cu o privire elocvent .
Fuseser fel şi fel de ştiri, dar nici una despre un om g sit mort
într-un hotel din Shibuya. ţând se termin buletinul de ştiri,
Aomame lu telecomanda şi închise televizorul. în jur se l s o linişte
deplin . Se auzea doar respira ia uşoar a b rbatului adormit lâng ea.
Ţ rbatul la înc mai zace în aceeaşi pozi ie, cu capul pe birou, îşi
zise ea. Probabil c pare cufundat în somn, la fel ca cel de lâng mine.
Doar c nu i se aude respira ia. Nu mai are nici
o şans s se trezeasc şi s se ridice. Aomame st tea şi se gândea la
acel cadavru, cu ochii în tavan. Scutur uşor din cap şi se încrunt .
Apoi se ridic din pat şi îşi adun una câte una hainele împr ştiate pe
jos.
Capitolul 6
Mergem departe?

Komatsu îl sun vineri, în zorii zilei. Abia trecuse de ora cinci, iar
Tengo înc visa c se afla pe un pod lung de piatr . Uitase pe partea
cealalt nişte hârtii importante, iar acum traversa s le ia. Era singur
pe pod. Râul era frumos, cu bancuri de nisip din loc în loc. Apa
curgea liniştit, iar pe bancurile de nisip creşteau s lcii. ţrengile lor,
cu frunze proaspete şi verzi, aproape c atingeau suprafa a apei. Se
vedeau şi siluetele elegante ale p str vilor. Era o privelişte ca pe o
farfurie decorativ chinezeasc . Trezit în întuneric, Tengo privi ceasul
de la cap tul patului. Ţ nuia, înainte de a ridica receptorul, cine îl
sun la o asemenea or .
— Tengo, ai un procesor de text? întreb Komatsu f r nici un fel
de introducere.
Dac era treaz la ora asta, însemna cu siguran c f cuse noaptea
alb . Nu se trezea el s prind r s ritul. Probabil c înainte de a
adormi îşi amintise c voia s -i spun ceva lui Tengo.
— Ţineîn eles c nu! r spunse Tengo.
Afar era înc întuneric, iar el se afla înc pe acel pod lung de
piatr . I se întâmpla rar s viseze atât de viu.
— Nu-i nimic de laud în asta, dar eu nu-mi permit s cump r aşa
ceva, ad ug el.
— Dar ştii s -l foloseşti?
— Ştiu. Şi procesor de text, şi computer. Am la şcoal şi le folosesc
mereu la munc .
— Atunci, du-te azi şi cump r - i unul. Nu m pricep deloc la aşa
ceva, deci te las pe tine s decizi ce marc şi ce model î i iei. Ţanii i-i
decontez eu dup-aia. Vreau s te apuci s refaci Crisalida de aer la un
procesor de text, pe cât se poate de repede.
— P i, chiar unul ieftin, tot face dou sute cincizeci de mii de
yeni!
— Nu conteaz .
ţu receptorul în mân , Tengo cl tin din cap.
— Adic , îmi cump ra i un procesor de text?
— Da, din pu inii mei bani de cheltuial . Proiectul nostru are
nevoie de investi ia asta. Nu ajungem nic ieri dac ne scumpim la
1Q84 85

t râ e. Ştii şi tu c manuscrisul original a fost scris la un procesor de


text. Aşa c trebuie s facem şi noi acelaşi lucru. Pe cât se poate,
încearc s p strezi un format cât mai apropiat de cel original. Po i s
începi imediat s lucrezi la el?
Tengo chibzui câteva momente.
— în regul . Dac vreau, pot s m apuc de îndat . Numai c
trebuie s m întâlnesc cu persoana aceea duminic , asta e una dintre
condi iile lui Fukaeri ca s -i pot rescrie cartea, şi înc nu ne-am
întâlnit. Nu e exclus ca, în urma întrevederii, negocierile s eşueze şi
to i banii şi efortul s fie risipite în zadar.
— Nu conteaz . Se rezolv cumva. Nu- i bate capul cu am -
nuntele. Mai bine te apuci de treab , chiar şi acum. Suntem în
contratimp.
— Ave i încredere c o s decurg bine întâlnirea mea de
duminic ?
-Aşa-mi spune intui ia, spuse Komatsu. Iar intui ia mea
func ioneaz bine. N-am eu nici un talent aparte, dar intui ie am cu
carul. îndr znesc s spun c asta m-a ajutat s supravie uiesc pân
acum. Ştii care e diferen a cea mai mare dintre intui ie şi talent?
-Nu.
— Po i s fii binecuvântat cu oricât talent, asta nu- i asigur
neap rat mâncarea pe mas . în schimb, dac eşti dotat cu o intui ie
deosebit , nu trebuie s - i faci griji c r mâi cu burta goal .
— Am s in minte, spuse Tengo.
— Aşa c nu-mi fac griji. Po i s începi s lucrezi de îndat .
— Eîn regul , dac spune i dumneavoastr . Doar c nu vreau s
ne ambal m şi s d m drumul la proiect ca dup-aia s ne trezim c am
muncit în zadar.
— Las asta în seama mea.
— Am în eles. Trebuie s m v d cu cineva dup -amiaz , dar în
afar de asta sunt liber. M duc de diminea în oraş şi-mi aleg un
procesor de text pe plac.
— Aşa s faci. M bazez pe tine. S ne unim for ele şi s r s-
turn m lumea!

Pu in dup ora nou îl sun prietena. îşi condusese so ul şi copiii cu


maşina pân la gar . în ziua respectiv urma s -i fac o vizit lui
86 Haruki Murakam

Tengo. Vinerea era mereu ziua în care se vedeau.


— Sunt indispus azi, spuse ea. îmi pare r u, dar nu mai pot s
vin. O l s m pe s pt mâna viitoare.
„Sunt indispus Ă era modul ei ocolit de a spune c era la
menstrua ie. Aşa fusese crescut , s foloseasc expresii elegante şi
eufemistice. în pat îns , lucrurile nu mai erau nici elegante şi nici pe
ocolite, dar aceasta era cu totul alt poveste. Tengo îşi exprim
regretul c nu se pot întâlni. ţe putea s fac ?
Adev rul era îns c de data aceasta nu-i p rea chiar atât de r u. îi
pl cea s se culce cu ea, dar acum gândurile sale erau îndreptate spre
Crisalida de aer. Mintea sa frem ta precum marea primordial în pragul
apari iei vie ii. Nenum rate idei despre ce şi cum s rescrie îi ap reau
şi disp reau cu efervescen . Fac exact ce face şi Komatsu, îşi spuse el.
M aştern deja pe lucru, de capul meu, înainte de a se fi luat o
hot râre oficial .
La ora zece se duse în Shinjuku şi cump r un procesor de text
marca Fujitsu, pe care îl pl ti cu cartea de credit. Alese cel mai nou
model, care era mai uşor decât cele din genera ia anterioar . ţump r
şi band cu cerneal , şi hârtie. Se întoarse cu ele acas , puse aparatul
pe birou şi îl b g în priz . La serviciu mai folosise procesoare
Fujitsu, de dimensiuni mari, iar acesta, în ciuda dimensiunilor
reduse, avea cam aceleaşi func ii. Dup ce se asigur c totul
func ioneaz cum trebuie, Tengo începu de îndat s lucreze la
Crisalida de aer.
Nu se poate spune c avea în minte un plan limpede dup care s
rescrie romanul. Avea doar câteva idei în privin a detaliilor. Nu îşi
stabilise nişte principii şi metode sistematice pentru corectur . In
primul rând c nu avea convingerea c un asemenea roman, fantastic
şi visceral, putea fi abordat în mod logic. Era clar c , dup cum spunea
şi Komatsu, frazele trebuiau reformulate drastic, dar, în acelaşi timp,
era nevoie s p streze atmosfera şi esen a c r ii. Era ca şi când ai
încerca s pui schelet unui fluture. Gândurile acestea îl f ceau s -şi
piard cump tul şi îi sporeau neliniştile, dar lucrurile se puseser
deja în mişcare, iar timpul era limitat. Nu îşi putea permite s stea pe
gânduri, cu bra ele încrucişate. In orice caz, tot ce putea s fac era s
înceap de la detaliile concrete. Probabil c în vreme ce se ocupa de
am nunte, avea s -i apar în fa a ochilor şi un tablou de ansamblu.
— Tengo, tu eşti în stare de asta. O ştiu foarte bine, îi declarase cu
1Q84 87

încredere Komatsu. Şi, f r s în eleag de ce, Tengo acceptase aceste


cuvinte în totalitate. Era un individ dificil, cu care comunicai şi
interac ionai greu şi care nu se gândea în mod fundamental decât la
propria sa persoan . Dac ar fi fost nevoie, cu siguran l-ar fi
îndep rtat pe Tengo, f r s se gândeasc de dou ori. Dar, dup cum
spunea chiar el, avea o intui ie aparte ca editor. Arareori era pus în
încurc tur . Orice s-ar fi întâmplat, decidea pe loc şi ac iona f r s -l
intereseze p rerea celor din jur. Era o calitate necesar unui
comandant de excep ie din linia întâi. Iar Tengo, oricum ar fi privit
problema, nu avea aceast calitate.
începu s lucreze cu adev rat la doisprezece şi jum tate la amiaz .
Copie în procesorul de text câteva pagini din Crisalida de aer, aşa cum
erau în original, pân la cap tul unui fragment. Mai întâi s rescrie
bucata aceea şi s fie mul umit. Nu modifica deloc con inutul, ci doar
exprimarea. ţa şi când ar fi renovat o cas : l sa structura neatins ,
fiindc nu erau probleme în alc tuirea ei. Ţaia şi buc t ria r mâneau
acolo unde erau. Ce putea îns s modifice, de exemplu duşumeaua,
tavanul şi pere ii desp r itori, d râma şi punea altele în loc. Sunt un
meşter pe mâna c ruia a fost încredin at totul, se gândea Tengo. Nu
avea un plan de renovare. Modifica acolo unde era nevoie, bazân- du-
se pe intui ie şi pe experien .
ţitea o dat şi ad uga explica ii tn locurile dificil de în eles. F cea
frazele s curg mai uşor. Ştergea p r ile inutile şi exprim rile
repetitive şi completa acolo unde era insuficient. ţâteodat schimba
ordinea propozi iilor. Erau extrem de pu ine adverbe şi adjective, iar
el, respectând aceast particularitate de stil, ad uga totuşi câte un
epitet potrivit acolo unde sim ea nevoia. Frazele scrise de Fukaeri
erau în general copil roase, dar existau şi p r i bune, care nu aveau
nevoie de modific ri, astfel c procesul de selec ie mergea mai repede
decât se aşteptase. Din pricina stilului copil resc existau por iuni greu
de în eles şi dificil de citit, dar acelaşi stil era uneori şi motivul pentru
care tres reai în fa a unor exprim ri proaspete. Pe cele dintâi le şter-
gea cu hot râre, iar pe cele din urm le p stra aşa cum erau.
Pe m sur ce corecta, Tengo îşi d dea din nou seama c Fukaeri nu
dorise prin aceast carte s fac literatur , s scrie un roman. Pur şi
simplu, consemnase povestea pe care o avea în ea - sau, dup spusele
ei, pe care o tr ise cu adev rat. ţuvintele nu erau importante în sine,
ci erau doar un mijloc oarecare de a transmite ce voia, singura cale de
88 Haruki Murakam

comunicare pe care o g sise. Atât şi nimic mai mult. Nu avusese nici


un fel de aspira ii literare de la bun început. Nu avusese inten ia de a
crea un produs şi de aceea nu sim ise nevoia de a se exprima cât mai
literar. Ducând mai departe compara ia cu casa, pentru ea era
suficient s aib un acoperiş deasupra capului ca s nu o plou şi
pere i în jur ca s fie ferit de vânt. De aceea, nu o deranja câtuşi de
pu in c Tengo îi rescria frazele. elul ei era deja atins. îi spusese c
poate s fac ce vrea şi probabil c fusese sincer .
Cu toate acestea, Crisalida de aer nu era în nici un caz o lucrare
destinat doar propriilor ei ochi. Dac scopul ei ar fi fost s înre-
gistreze pe hârtie ceea ce v zuse şi ce îi venise în minte, i-ar fi fost
suficiente nişte noti e înşirate sub forma unei liste. Nu ar fi avut
nevoie s treac prin procesul anevoios de a îi da o form final . Pân
la urm , scrisese aceste lucruri plecând de la ideea c cineva le va citi.
Tocmai de aceea avea puterea de a- i r scoli sufletul, chiar dac nu
fusese scris cu inten ia de a crea o oper literar şi chiar dac
exprimarea era naiv . ţontrar unui principiu de baz al literaturii
moderne, cartea nu era adresat unui public indefinit ca num r şi
nedeterminat, ci cuiva anume. Aceasta era impresia pe care o avea
Tengo în timp ce lucra la ea.
Mda, oare la ce cititori s-o fi gândit de fapt?
Desigur, Tengo nu ştia r spunsul.
ţe ştia el era c aceast carte era unic , înzestrat cu o frumuse e
intens , dar şi cu nişte lacune la fel de mari. Şi mai b nuia şi c fusese
scris cu un scop anume.
*

Când termin de rescris, fragmentul ajunsese de dou ori şi jum tate


mai mare. Mai des trebuise s adauge decât s ştearg şi, încercând s -
i dea coeren , textul crescuse de la sine. ţe-i drept, la început fusese
cam sub irel. Acum frazele urm reau o logic , perspectiva era
coerent şi era mai uşor de citit. Dar îşi pierduse fluiditatea. Artificiile
literare erau prea evidente şi i se tocise t işul ascu it pe care îl avusese
manuscrisul original.
Urm torul pas era s scoat p r ile inutile din fragmentul devenit
prea lung. S elimine buc ile care înc rcau textul. Asta era mult mai
uşor decât s adauge. T ie cam treizeci la sut din text. Era ca un joc
mental. Exist o vreme pentru ad ugat şi o vreme pentru şters.
1Q84 89

Alternând între acestea dou , amplitudinea lor scade treptat şi ajungi


într-un loc în care textul se stabilizeaz în mod natural la o anumit
dimensiune. Ajungi într-un punct în care nu mai po i s adaugi şi nici
s scazi nimic. Amprenta personal se estompeaz , înfloriturile
excesive se scutur , iar artificiile transparente se retrag într-o înc pere
dosnic . Tengo se pricepea la asta. Avea un talent înn scut şi respecta
întocmai regulile jocului. Avea ochiul ager, de pas re care zboar în
c utarea hranei şi rezisten a unui m gar pus s care ap .
*

Lucra cu r suflarea t iat , complet absorbit, când îşi arunc ochii pe


ceasul de pe perete şi observ c se f cuse aproape ora trei. înc nu
mâncase de prânz. Se duse în buc t rie şi puse ap la fiert în ceainic.
între timp, râşni nişte cafea. Mânc vreo câ iva biscui i cu caşcaval
deasupra şi ron i un m r. ţând fierse apa, îşi f cu cafea. în timp ce-şi
bea cafeaua dintr-o can uriaş , ca s -şi abat mintea de la munc se
gândi o vreme la sexul cu prietena sa. în mod normal, asta ar fi f cut
cu ea acum. El ce ar fi f cut? Dar ea? închise ochii şi, cu fa a îndreptat
c tre tavan, sc p un suspin adânc, înc rcat de sugestii şi posibilit i.
Se întoarse apoi la birou şi-şi schimb din nou direc ia gândurilor.
Reciti prima bucat din Crisalida de aer de pe ecranul procesorului de
text, ca în prima scen din C r rile gloriei, al lui Kubrick, în care
generalul inspecteaz trupele în tranşee. îi pl cea ce vedea. Nu era r u
deloc. Textul ar ta mai bine. Lucrurile înaintau. Dar nu era suficient.
Mai avea înc multe de f cut. în unele locuri, sacii cu nisip st teau
prost. Muni ia pentru mitralier era insuficient . Pe alocuri, se vedea
c sârma ghimpat era prea sub ire.
Tip ri un exemplar. Apoi salv documentul, opri procesorul de
text şi îl puse lâng birou. îşi lu în fa manuscrisul tip rit şi îl citi
înc o dat , cu creionul în mân . T ie din nou acolo unde
i se p rea prea înc rcat şi ad ug unde i se p rea c lipseşte. Rescrise
paragrafele care nu se potriveau în context pân când se sim i
mul umit. ţ uta cu pruden cuvintele necesare şi evalua rezultatul
privindu-1 din unghiuri diferite, ca şi când alegea piesa potrivit
dintr-un puzzle. Dac piesele nu se potriveau, le ajusta forma. ţhiar
şi cea mai mic diferen de nuan poate aduce la via o fraz sau o
poate transforma într-un dezastru.
Aceleaşi fraze creau o impresie diferit când le citeai pe hârtie şi
când le citeai pe ecranul procesorului de text. ţuvintele aveau alt
greutate scrise cu creionul pe hârtie, fa de tastatur . Era nevoie s
90 Haruki Murakam

verifice din ambele perspective. Porni aparatul şi introduse una câte


una corecturile f cute pe hârtie. Apoi reciti noua versiune de pe ecran.
Nu era r u. Fiecare fraz avea greutatea cuvenit , ceea ce d dea
naştere unui ritm firesc.
Aşezat pe scaun, Tengo îşi îndrept spinarea, privi în tavan şi
r sufl adânc. Desigur c munca sa nu era înc terminat . Urma o
pauz de câteva zile, pentru ca apoi s reciteasc textul. Astfel, urma
s descopere noi locuri care trebuiau corectate. Deocamdat îns , era
suficient. îşi atinsese limita puterii de concentrare. Avea nevoie de o
pauz ca s -şi r coreasc mintea. Limbile ceasului se apropiau de ora
cinci, iar afar începuse s se întunece pu in. Mâine va lucra la
urm toarea bucat . Doar primele pagini îi luaser aproape o zi
întreag . Dura mai mult decât crezuse. Numai c , odat ce se aşeza pe
un f gaş, îşi g sea ritmul şi munca mergea mult mai repede. Oricum,
pân la urm cel mai dificil este începutul. Dup ce reuşeşti s treci de
el...
Tengo îşi aminti chipul lui Fukaeri. Se întreb cum i se va p rea ce
rescrisese el. Nu avea nici cea mai vag idee ce impresie îi va l sa. Nu
ştia nimic despre Fukaeri. Avea şaptesprezece ani şi era în clasa a
dou sprezecea, dar nu o interesa deloc s dea la facultate. Avea un fel
bizar de a vorbi, bea vin alb, iar chipul ei era de o frumuse e care te
r scolea pân în adâncul sufletului. Nu ştia nimic mai mult despre ea.
ţu toate acestea, Tengo sim ea c reuşeşte, sau c e foarte aproape
de a captura adev rata esen a lumii descrise (sau consemnate) de
Fukaeri în Crisalida de aer. Imaginile pe care le descria Fukaeri cu
vocabularul ei caracteristic, limitat, Tengo le reformula cu aten ie şi
astfel c p tau intensitate şi limpezime. Textul c p ta fluiditate. El nu
f cea decât s consolideze cartea din punct de vedere tehnic, dar
rezultatul era natural, de parc el însuşi ar fi fost autorul. Iar povestea
începea s se lege şi s capete un contur tot mai clar.
Lucrul acesta îl bucura pe Tengo mai presus de orice. Era epuizat
în urma lungilor ore petrecute concentrat asupra corecturilor, dar, pe
de alt parte, exulta de bucurie. ţhiar şi dup ce închisese procesorul
de texte şi se ridicase de la birou, dorin a de a lucra mai departe mai
st ruise o vreme în mintea sa. II bucura din suflet s rescrie povestea
aceasta. Dac -i mergea aşa de bine şi mai departe, nu avea s o
dezam geasc pe Fukaeri. Altfel, Tengo nu şi-o putea imagina pe
Fukaeri nici bucuroas şi nici dezam git . Mai mult, nu o putea vedea
nici abia schi ând un zâmbet sau cu vreo umbr de sup rare pe chip.
1Q84 91

Pe fa a ei nu se citeau sentimente. Nu ştia dac din pricin c nu avea


nici un fel de tr iri sau fiindc acestea erau total disociate de expresia
fe ei. în orice caz, e o fat ciudat , îşi spuse Tengo din nou.
*

Personajul principal din Crisalida de aer era, probabil, chiar Fukaeri în


trecut.
O feti de zece ani, într-o comun din mun i (sau un loc
asem n tor cu o comun ), trebuie s îngrijeasc o capr oarb .
Aceasta e îns rcinarea ei. To i copiii au câte ceva de f cut. ţapra e
b trân , dar are o însemn tate aparte pentru comun şi trebuie p zit
atent, ca s nu p easc ceva. Nu trebuie sc pat din ochi nici o clip .
Aşa i se spune. Dar feti a e neatent şi capra moare. Pentru asta,
primeşte o pedeaps . E închis într-un şopron vechi împreun cu
capra moart . Nu are voie s ias de acolo şi zece zile r mâne complet
izolat . Nu are voie nici s vorbeasc cu nimeni.
ţapra func ioneaz ca un pasaj de trecere în lumea aceasta pentru
Oamenii cei Mici. Fata nu ştie dac Oamenii cei Mici sunt buni sau r i
(şi nici Tengo, desigur). ţând vine noaptea, aceştia p trund în lumea
de aici trecând prin corpul caprei. Apoi, când se lumineaz de ziu , se
întorc din nou în partea cealalt . Fata poate s vorbeasc cu ei, iar
aceştia o înva cum s fac o crisalid de aer.
*

Pe Tengo îl impresionau detaliile şi precizia cu care erau descrise


apuc turile caprei oarbe. Asemenea detalii erau cele care d deau via
întregii c r i. Oare Fukaeri chiar îngrijise cândva o capr oarb ? Şi
oare tr ise într-o asemenea comun în inima mun ilor, aşa cum
descria acolo? Tengo b nuia c da. Dac r spunsul era îns nu,
însemna c Fukaeri avea, ca povestitor, un geniu rar întâlnit.
îşi propuse ca data urm toare când avea s o întâlneasc (asta
trebuia s se întâmple duminic ), s o descoas pu in despre capr şi
comun . Desigur, Fukaeri putea s nu-i r spund . Judecând dup
cum decursese prima lor întâlnire, ea p rea s r spund numai la ce îi
convenea. ţând nu putea sau nu voia s dea socoteal , ignora
întrebarea cu des vârşire, ca şi când nici nu ar fi auzit-o. întocmai
precum Komatsu. Din punctul acesta de vedere, se asem nau. Tengo
îns nu era aşa; orice fel de întrebare i s-ar fi pus, el r spundea cât
putea de sincer, iar asta era clar o tr s tur de caracter înn scut .
92 Haruki Murakam

La ora cinci îl sun prietena.


— ţe f ceai? întreb ea.
— Am scris toat ziua, r spunse Tengo. Jum tate minciun şi
jum tate adev r. Nu scrisese la romanul lui. Dar nu era nevoie s -i
dea atâtea detalii.
— Şi ai avut spor?
— S zicem.
— Scuz -m c n-am venit azi. ţred c s pt mâna viitoare putem
s ne vedem.
— M bucur, spuse Tengo.
— Şi eu.
îi povesti despre copiii ei. F cea asta destul de des. Avea dou fete
mici. Tengo nu avea nici fra i şi, desigur, nici copii. Nu avea idee ce
înseamn s ai un copil mic. Dar pe ea nu o deranja asta şi îi povestea
despre fetele ei. Tengo nu era un tip prea vorb re . Mai degrab
prefera s asculte ce au ceilal i de spus şi de aceea asculta cu interes
ce-i povestea femeia. Fata cea mare era în clasa a doua şi se pare c era
şicanat de colegi la şcoal . Ea, una, nu spunea nimic, îns aflase de la
mama unui alt copil de la şcoal . Tengo, desigur, nu o cunoscuse pe
feti , dar v zuse cândva o fotografie cu ea. Nu prea sem na cu mama
ei.
— Dar oare de ce o şicaneaz ? întreb el.
— Are crize de astm şi asta o împiedic s fac anumite lucruri
împreun cu ceilal i copii. Poate c sta e motivul. Altfel e o fat
liniştit şi nici n-are note proaste.
— Dar e aberant! spuse Tengo. Un copil care sufer de astm ar
trebui protejat, nu şicanat!
— ţopiii nu gândesc aşa, spuse ea oftând. Dac eşti altfel decât
restul grupului, eşti imediat ostracizat. Şi în lumea adul ilor se
întâmpl la fel, dar printre copii, lucrurile astea iau o form mult mai
direct .
— ţum adic ?
îi d du exemple concrete. Luate unul câte unul, nu era nimic
foarte grav, dar continuate zi de zi, erau lucruri care pot afecta un
copil: î i ascund vreun obiect; te ignor şi nu î i vorbesc; te imit cu
r utate.
1Q84 93

— Tu n-ai p it din astea când erai mic?


Tengo îşi aminti copil ria.
— Nu cred. Sau poate c da, dar nu mi-am dat seama.
— Dac nu i-ai dat seama, înseamn c n-ai trecut de fapt prin aşa
ceva. Şicanele astea nu sunt lucruri pe care s nu le observi; sunt
f cute cu scopul de a- i da seama c eşti şicanat. Nu se poate s fii
inta intimid rilor şi s nu î i dai seama.
Din copil rie înc , Tengo fusese puternic şi masiv. To i îl
respectau. Probabil c acesta era motivul pentru care nu fusese şicanat
niciodat . ţu toate acestea, în vremea aceea Tengo avusese o
problem mai mare decât şicanele.
— Dar tu ai fost şicanat ? întreb el.
— Nu, r spunse ea clar. Apoi, dup o oarecare ezitare, continu :
Am şicanat îns .
— împreun cu ceilal i copii?
— Da. Când eram într-a cincea, ne-am în eles cu to ii s nu vorbim
cu un coleg. Nici nu mai in minte de ce. Probabil c un motiv om fi
avut noi, dar nu-mi mai amintesc, ceea ce înseamn c nu era cine ştie
ce. In orice caz, şi acum îmi mai pare r u c am f cut ce am f cut. ţe-o
fi fost în capul meu? Nu-n eleg nici eu.
Tengo îşi aminti dintr-odat o întâmplare petrecut cu mult
vreme în urm , dar care când şi când îi revenea în minte. Era un lucru
pe care nu putea s -l uite, dar pe care nu îl povestise niciodat . în
primul rând pentru c era o istorie prea lung , iar apoi era genul de
întâmplare care, povestit , îşi pierde nuan ele cele mai importante.
Nu o dest inuise nim nui şi probabil c nici nu avea s o fac
vreodat .
—Adev rul e c te sim i mai în siguran când te afli de partea
celor care ostracizeaz , nu de partea celor ostraciza i, continu femeia.
î i spui „bine c nu sunt eu la!Ă în orice epoc şi în orice societate
lucrurile au stat la fel, pân la urm . Dac eşti de partea celor mul i nu
ai de ce s - i faci probleme.
— Iar când treci de partea celor pu ini, î i faci numai probleme.
— ţam aşa, r spunse ea pe un ton deprimat. Dar m car în
asemenea circumstan e începi s - i foloseşti propriul cap.
— î i foloseşti capul ca s î i faci probleme!
— Ei, tocmai asta e o problem !
— Mai bine nu- i face atâtea griji, spuse Tengo. Pân la urm n-o
s fie nimic chiar aşa de grav. Sunt convins c exist printre colegii ei
94 Haruki Murakam

şi copii cu capul pe umeri.


— Aşa-i, r spunse ea. Apoi r mase o vreme pe gânduri.
ţu receptorul la ureche, Tengo aştepta r bd tor ca femeia s -şi
încheie şirul gândurilor.
— Mul umesc. M simt mai bine c am vorbit cu tine, spuse ea
dup un timp. P rea c -i venise o idee.
— M simt şi eu mai bine.
— De ce?
— Fiindc am vorbit cu tine.
— Pe vinerea viitoare! ad ug ea.
*

Dup ce închise telefonul, Tengo se duse la un supermarket din


apropiere şi f cu nişte cump r turi. întors acas cu punga de hârtie în
bra e, înveli peştele şi legumele una câte una în folie de plastic şi le
puse în frigider. Apoi începu s -şi preg teasc masa, ascultând un
program muzical la radio, dar sun telefonul. Era ceva neobişnuit ca
într-o singur zi telefonul s sune de patru ori. Aşa ceva se întâmpla o
dat pe an. De data aceasta, era Fukaeri.
— ţhestia de duminic , spuse ea f r nici o introducere.
Din receptor se auzeau claxoane de maşin . Un şofer p rea
foarte nervos. Probabil c Fukaeri îl sunase de la un telefon public
aflat pe vreun bulevard aglomerat.
— Duminic , adic poimâine, când ne întâlnim şi urmeaz s mai
cunosc pe cineva, spuse Tengo, ad ugând con inut la exprimarea
seac a lui Fukaeri.
— La nou diminea , în sta ia Shinjuku, la cap tul peronului
spre Tachikawa, spuse ea. Trei informa ii trântite una lâng alta.
— Adic ne întâlnim pe peronul liniei ţhuo, în dreptul primului
vagon, asta vrei s spui?
-Da.
— Pân unde s -mi cump r bilet?
— Nu conteaz .
— Pentru c pot s -mi iau orice bilet, iar când ajungem la
destina ie pot s pl tesc diferen a de pre , presupuse Tengo,
sim indu-se de parc rescria Crisalida de aer. Mergem departe?
1Q84 95

— ţe f ceai, spuse Fukaeri ignorând cu des vârşire întrebarea lui


Tengo.
— îmi preg team cina.
-Ce.
— P i, m nânc singur, aşa c nu fac cine ştie ce. Frig nişte
baracud uscat , cu ridiche alb ras . Apoi, o sup miso cu scoici şi
ceap verde, al turi de nişte tofu. în plus, o salat de castrave i cu
alge, orez şi nişte varz chinezeasc murat . Atât.
— Sun bine.
— Da? Mie nu mi se pare nimic deosebit. ţam asta m nânc de
obicei, spuse Tengo.
Fukaeri r mase t cut . Nu p reau s o deranjeze în mod aparte
t cerile prelungite. Tengo îns nu era aşa.
— Apropo, am început de azi s lucrez la Crisalida de aer, spuse el.
înc nu am acordul t u final, dar cum zilele sunt num rate, dac nu
începeam deja, nu mai aveam timp s-o termin.
— Aşa a spus Komatsu-san.
— Exact. Mi-a spus s încep s o rescriu.
— Eşti prieten bun cu Komatsu-san.
— Da, cred c sunt, spuse el, deşi nu era convins c exist pe lume
cineva care s îi poat fi apropiat lui Komatsu. Nu spuse nimic,
pentru c ar fi lungit inutil discu ia.
— Merge bine scrisul.
— Deocamdat , da. în general.
— Ce bine.
Fukaeri nu p rea s fi spus asta doar din polite e. Ea chiar se
bucura sincer c merge bine lucrul la carte, numai c exprimarea ei
limitat nu putea trece de acest nivel banal.
— Sper s - i plac , zise Tengo
— Nu-mi fac griji, spuse ea imediat.
— De ce crezi asta? întreb Tengo.
Fukaeri îns nu-i r spunse. R mase t cut la receptor. Era o t cere
inten ionat , care trebuia probabil s -l fac pe Tengo s se gândeasc
la ceva anume. ţu toate acestea, oricât şi-ar fi stors creierii, Tengo nu
în elegea câtuşi de pu in de unde venea încrederea ei.
— Auzi, voiam s te întreb ceva, zise el încercând s rup t cerea.
Tu chiar ai tr it într-o comun şi ai avut grij de capre?
Pentru c descrierile tale sunt foarte realiste. De-asta m -ntrebam
dac într-adev r ai trecut prin aşa ceva.
96 Haruki Murakam

Fukaeri tuşi încet.


— Nu vorbesc despre capr .
— In regul , spuse Tengo. Dac nu vrei s vorbeşti, nu trebuie.
Am pus doar o întrebare, nu te nec ji. Pentru un scriitor, opera e tot.
Nu e nevoie s adauge explica ii în plus. Deci ne vedem duminic . Ar
trebui s am grij la ceva anume când ne întâlnim cu cealalt
persoan ?
— Nu în eleg.
— Adic ... de exemplu, dac trebuie s m îmbrac mai îngrijit sau
dac ar trebui s aduc vreun cadou, ceva. ţhestii din astea. Pentru c
nu am nici cea mai vag idee cum e omul pe care o s -l întâlnesc.
Fukaeri t cu din nou. De data asta îns nu mai era o t cere
inten ionat . Pur şi simplu nu putea s priceap care era scopul sau
sensul întreb rii lui Tengo. ţuvintele lui nu ajunseser pân pe
t râmul conştiin ei lui Fukaeri, ci fuseser înghi ite pentru vecie de
neant. ţa o rachet în c utarea unei planete singuratice, care trecuse
în vitez pe lâng Pluto.
— E în regul . Nu conteaz , renun Tengo. Fusese o greşeal s -i
pun întrebarea asta lui Fukaeri. Las , o s cump r nişte fructe, îşi
spuse. Ţun, deci duminic la nou , mai ad ug .
Fukaeri mai aştept câteva secunde, apoi închise. F r la revedere,
f r nimic. Pur şi simplu îi trântise telefonul în nas.
Sau poate c încuviin ase din cap c tre Tengo. Numai c , din
nefericire, în marea majoritate a cazurilor, mişc rile corpului nu
produc nici un rezultat la telefon. Tengo puse receptorul în furc ,
inspir adânc de dou ori şi, îndreptându-şi gândurile c tre lucruri
reale, îşi continu preg tirile pentru cina lui frugal .
Capitolul 7 încet, s nu trezim fluturii

Sâmb t dup -amiaza, dup ora unu, Aomame trecu pe la Vila cu


s lcii. în curtea casei erau mai multe s lcii b trâne şi uriaşe care se
i eau peste zidul de piatr din jurul ei, iar când b tea vântul, se
cl tinau t cute, ca o ceat de suflete pierdute. De aceea oamenii din
zon botezaser aceast cas veche, construit în stil occidental, „Vila
cu s lciiĂ. Era situat sus, la cap tul unei pante abrupte din Azabu. în
vârful crengilor se odihneau p s rele, iar pe acoperiş z cea tol nit la
soare o pisic mare. Str zile din jur erau înguste, şerpuite şi pustii.
Din cauza copacilor înal i, aveai senza ia de semiîntuneric chiar şi în
timpul zilei. ţând p şeai în acest col de lume, parc sim eai c timpul
se scurge un pic mai încet. în zon se aflau câteva ambasade, dar nu
erau foarte frecventate. De obicei domnea o linişte perfect , îns vara
lucrurile se schimbau odat cu apari ia cicadelor asurzitoare.
Aomame sun la poart şi îşi spuse numele la interfon. Apoi,
schi ând un zâmbet, îşi îndrept fa a c tre camera de luat vederi de
deasupra capului. Poarta de fier se deschise automat şi se închise la
loc în urma ei. Aomame travers curtea ca de obicei, îndreptându-se
c tre intrare. Ştiind c e urm rit de camerele de luat vederi, merse ca
un manechin, cu paşi m run i, spatele drept şi b rbia în fa . Era
îmbr cat lejer, cu blugi, un hanorac gri şi o geac bleumarin.
Ţasche i albi şi o geant pe um r. De data aceasta nu mai avea d lti a
la ea. Când nu-i trebuia, o l sa s se odihneasc într-un sertar de la
dulap.
în fa a uşii de la intrare erau câteva scaune de gr din din lemn de
tec, iar pe unul din ele st tea înghesuit un b rbat de statur mare. Nu
era foarte înalt, dar se vedea c avea un trunchi uluitor de bine
dezvoltat. Avea în jur de patruzeci de ani, era ras în cap, cu o musta
bine îngrijit . Purta un costum gri, lat în umeri, o c maş alb -alb şi
o cravat de m tase gri-închis. Pantofi negri de cordovan, impecabili.
ţercei în ambele urechi. Nu ar ta ca un casier de la prim ria de sector
şi nici ca un agent de asigur ri auto. La o prim vedere, p rea s fie
bodyguard profesionist şi chiar aceasta îi era ocupa ia. Uneori mai
îndeplinea şi rolul de şofer. Avea un grad înalt la karate, iar la nevoie
ştia s mânuiasc o arm cu pricepere. Putea s -şi arate col ii şi s fie
mai violent ca oricare altul. îns , de obicei se purta calm, liniştit şi
inteligent. Dac îl priveai cu luare-aminte - presupunând c î i
permitea el aşa ceva - descopereai în el o lumin cald .
în particular, îi pl cea s meştereasc la diverse aparate, s
colec ioneze discuri cu rock progresiv din anii '60 - '70 şi locuia în
Azabu cu iubitul s u, un stilist tân r şi chipeş. îl chema Tamaru. Nu
ştia nimeni dac acesta era numele lui mic sau cel de familie şi nici cu
ce ideograme se scria. Toat lumea îi spunea Tamaru-san şi atât.
Aşezat pe scaun, Tamaru o privi pe Aomame şi d du din cap.
— Ţun ziua, îl salut Aomame şi se aşez pe scaunul din fa a lui.
— Am auzit c un b rbat a murit într-un hotel din Shibuya, zise
acesta, inspectând luciul pantofilor s i de cordovan.
— Nu ştiam, r spunse Aomame.
98 Haruki Murakam

— Pentru c nu e o ştire demn de dat la ziar. Stop cardiac. P cat,


avea doar patruzeci şi ceva de ani.
— ţu inima nu e de joac .
Tamaru încuviin .
— E foarte important cum î i duci via a. Un stil de via neregulat,
stresul, somnul insuficient te pot omorî.
— Mai devreme sau mai târziu ceva tot î i vine de hac.
— Teoretic, aşa e.
— Oare o s -i fac autopsie? întreb Aomame.
Tamaru se aplec şi şterse un fir de praf aproape invizibil de pe
pantof.
1Q84 99

— Poli ia are şi ea o mul ime de treburi. Ţugetul e limitat. Nu au


de ce s fac autopsie unui cadavru intact, care nu prezint nici o ran
extern . Iar din punctul de vedere al familiei, omul s-a stins în pace,
deci nu cred c-ar vrea ei s fie ciopâr it aiurea.
— Mai ales v duva lui.
Tamaru t cu o vreme, apoi îi întinse mâna dreapt , groas ca o
m nuş de box. Aomame i-o strânse cu putere.
— S te odihneşti un pic, sigur eşti obosit , îi spuse el.
Aomame îşi ridic uşor col urile gurii, aşa cum face un om
obişnuit când zâmbeşte, îns pe chip nu i se citi nici un zâmbet, ci
doar iluzia unuia.
— ţe face Ţun? întreb ea.
— A, foarte bine.
Ţun era o c ea ciob nesc german. Era foarte simpatic şi
deşteapt , dar avea nişte apuc turi mai bizare.
— Tot mai m nânc spanac?
— O groaz . Şi, la cât s-a scumpit în ultima vreme, m usuc la
buzunar. M nânc enorm.
— N-am mai auzit de câine care s se dea în vânt dup spanac.
— Ea nu se crede câine.
— Dar ce se crede?
— O fiin cu totul aparte, care transcende astfel de clasific ri.
— Un superdog?
— Poate.
— Şi de-asta îi place spanacul?
— Spanacul n-are nici o leg tur , îi place şi atât. I-a pl cut de când
era mic .
— Dar poate asta a f cut-o s aib idei periculoase.
— Posibil, r spunse Tamaru şi se uit la ceasul de mân . Apropo,
azi aveai întâlnire la unu şi jum tate, nu?
— Da. Mai e un pic pân atunci, încuviin Aomame.
Tamaru se ridic încet.
— Aşteapt pu in aici. E posibil s pot gr bi lucrurile, zise el şi
disp ru pe uş .
Aomame aştept privind s lciile superbe. Nu b tea vântul, iar
crengile lor st teau plecate la p mânt, ca nişte oameni cufunda i în
medita ie.
100 Haruki Murakam

Pu in mai târziu, Tamaru se întoarse.


— Vino prin spate. Ast zi v vede i în ser .
ţei doi ocolir curtea prin spate şi trecur pe lâng şirul de s lcii,
îndreptându-se c tre ser . Sera se afla în spatele cl dirii principale. In
jurul ei nu era nici un copac, special ca s poat primi din plin lumina
soarelui. Tamaru deschise cu aten ie uşa de sticl , ca s nu scape
vreun fluture, şi o l s pe Aomame s intre. Apoi se strecur şi el
în untru şi închise imediat uşa. Un om de statura lui n-avea cum s
fac elegant aceste mişc ri. El reuşea s le fac scurt şi cu precizie.
Numai c f r elegan .
în imensa ser îmbr cat în sticl , venise prim vara în toat
puterea cuvântului. Era o explozie de nenum rate specii de flori
superbe. Majoritatea erau plante obişnuite. Ghivece cu gladiole,
anemone, margarete şi alte flori cum vezi peste tot st teau înşiruite pe
etajere. Printre ele erau şi unele care lui Aomame îi ar tau a buruieni.
Nici urm de orhidee scumpe, specii rare de trandafiri, flori
polineziene în culori primare sau alte plante de acest fel. Pe Aomame
nu o interesau plantele în mod aparte, îns aceast ser lipsit de
preten ii chiar îi pl cea.
în schimb, acolo tr iau o sumedenie de fluturi. Decât s cultive
plante neobişnuite în aceast spa ioas înc pere îmbr cat în sticl ,
pe st pâna casei o interesa mai mult s creasc fluturi neobişnui i.
Majoritatea erau plante bogate în nectar, pe placul lor. Ca s creşti
fluturi într-o ser e nevoie de extraordinar de mult grij , pricepere şi
efort, dar Aomame nu îşi d dea seama la ce anume trebuia atâta grij .
ţu excep ia lunilor de var , st pâna casei o invita din când în când
pe Aomame în ser , unde st teau de vorb între patru ochi. Nu exista
riscul ca cineva de afar s trag cu urechea la conversa ia lor prin
pere ii de sticl . Iar discu iile dintre ele nu erau genul care s se poat
purta oriunde, în gura mare. în plus, florile şi fluturii din jur aveau
un efect relaxant, care se putea observa imediat pe chipul ei. Lui
Aomame i se p rea cam cald în untru, dar nu insuportabil.
St pâna casei era o femeie mic de statur şi avea în jur de
şaptezeci şi cinci de ani. Avea p rul alb şi frumos, tuns scurt. Era
îmbr cat cu o c maş din stamb cu mânec lung , pantaloni crem
din bumbac şi o pereche de tenişi murdari. Avea m nuşi albe de lucru
şi uda ghivecele pe rând cu o stropitoare mare, metalic . Tot ce purta
p rea s fie cu un num r mai mare, îns îi veneau foarte bine. De
101

fiecare dat când o vedea, pe Aomame o încerca un sentiment de


respect fa de rafinamentul ei natural şi neafectat.
Era fiica unui cunoscut magnat, m ritat înainte de r zboi într-o
familie de nobili, îns nu avea deloc un aer pre ios sau firav. Imediat
dup r zboi îşi pierduse so ul, iar apoi se implicase în administrarea
unei mici firme de investi ii a familiei, dovedind o pricepere
inegalabil la plasat ac iuni. Oricine ar fi recunoscut c avea un talent
înn scut. ţu ajutorul ei, firma se dezvoltase rapid, iar averea care îi
fusese l sat sporise şi ea considerabil. ţu aceşti bani cump rase mai
multe terenuri bine pozi ionate în zona metropolitan , de inute de
al i nobili sau de membri ai familiei imperiale. ţu zece ani în urm se
retr sese şi îşi calculase bine momentul în care s -şi vând ac iunile la
un pre ridicat, sporindu-şi astfel şi mai mult averea. Evitase pe cât
posibil s apar în public şi de aceea nu era aproape deloc cunoscut
în societate, îns în lumea afacerilor nu era nimeni care s nu fi auzit
de ea. Se zvonea c avea conexiuni puternice şi în lumea politic .
Altfel, era o femeie amabil şi în eleapt , care nu cunoştea frica. Se
bizuia pe instinctul s u şi odat ce hot ra ceva, era de neclintit.
ţând o v zu pe Aomame, l s stropitoarea şi îi f cu semn s se
aşeze pe un scaun de gr din metalic, de lâng uş . Aomame se aşez
pe scaunul indicat, iar ea, pe cel din fa a ei. ţând se mişca, nu f cea
aproape nici un zgomot, aidoma unei vulpi care se strecoar prin
p dure.
— S v aduc ceva de b ut? întreb Tamaru.
— Un ceai cald de plante, r spunse ea, apoi o privi pe Aomame. Şi
tu?
— La fel.
Tamaru încuviin scurt şi se îndrept c tre ieşire. Se asigur c
nu e nici un fluture prin preajm , apoi întredeschise uşa, se strecur
repede afar şi o închise. Parc ar fi urmat paşii unui dans de
societate.
Femeia îşi scoase m nuşile de bumbac ca pe nişte m nuşi de
m tase pentru bal şi le aşez frumos pe mas , una peste alta. O privi
apoi pe Aomame cu ochii s i negri şi str lucitori, ochi care v zuser
câte şi mai câte. Aomame îi întoarse privirea, cât s nu fie
nepoliticoas .
— Am auzit c s-a mai stins cineva din mijlocul nostru, zise ea. O
persoan foarte cunoscut din industria petrolier . Era tân r, dar se
pare c avea mult influen .
102 Haruki Murakam

Femeia vorbea mereu atât de încet, încât o pal de vânt i-ar fi


risipit şoaptele. ţine o asculta trebuia s fie extrem de atent la ce
spunea. Lui Aomame îi venea din când în când s întind mâna şi s
învârt butonul de volum c tre dreapta. îns , evident, un asemenea
buton nu exista, aşa c nu-i r mânea decât s ciuleasc bine urechile.
— Dar din câte se vede, dispari ia lui subit n-a provocat nici o
nepl cere major . Lumea merge mai departe, zise Aomame.
Femeia zâmbi.
— Pe lumea aceasta nu exist om care s nu poat fi înlocuit.
Oricât ai şti, oricâte ai putea, undeva tot exist cineva care s - i poat
lua locul. Dac lumea ar fi plin de oameni de neînlocuit, am avea cu
to ii de suferit. Desigur..., zise ea şi ridic ar t torul de la mâna
dreapt în aer ca s -şi înt reasc spusele. Pentru cineva ca tine nu
cred c s-ar g si un substitut.
— Poate nu pentru mine, dar pentru ce pot face nu cred c ar fi
prea greu, remarc Aomame.
Femeia o privi în linişte, cu un zâmbet mul umit pe buze.
— Poate, zise ea. Dar dac ar fi aşa, noi dou nu am mai avea acum
un anumit lucru în comun. Tu eşti tu şi nimeni altcineva, iar eu î i
sunt foarte recunosc toare. Nici n-am cuvinte s - i spun cât de mult.
Femeia se aplec şi îşi puse mâinile peste ale lui Aomame. Le inu
acolo pre de zece secunde, apoi le ridic şi se îndrept la loc cu o
expresie mul umit pe chip. Un fluturaş alb cu pete stacojii veni în
zbor şi i se aşez pe um r, pe c maşa ei albastr . A ipi acolo, lipsit de
orice temeri.
— îmi imaginez c n-ai mai v zut niciodat fluturi ca acesta, zise
femeia, aruncând o privire c tre um rul s u, cu o voce în care se
distingea o uşoar und de mândrie. Nici în Okinawa nu sunt uşor de
g sit. Sunt nişte fluturi care se hr nesc de la o singur specie de
plant , care înfloreşte doar în mun ii din Okinawa. ţa s -i pot creşte,
a trebuit mai întâi s aduc şi s cultiv acea plant aici. E destul de
complicat. Şi costisitor, desigur.
— V d c fluturele sta v place foarte mult.
Femeia zâmbi.
— M crede prietena lui.
— Te po i împrieteni cu fluturii?
— ţa s fii prieten cu ei trebuie mai întâi s devii o parte din
103

natur . S încetezi s mai fii om, s stai nemişcat şi s te vezi ca pe un


pom, o floare, un fir de iarb . Dureaz mult, dar odat ce îşi las
garda, te împrieteneşti cu ei într-un mod foarte firesc.
— Le da i nume? întreb Aomame din curiozitate. Adic îi
boteza i pe fiecare în parte, ca pe câini sau pisici?
— Nu, nu îi botez, r spunse femeia cl tinând din cap. îi deosebesc
între ei dup form şi culoare, chiar şi f r s aib un nume. Şi
oricum, nici n-aş apuca bine s le dau un nume, c ar muri. Sunt
prietenii mei trec tori şi anonimi. Eu vin aici în fiecare zi, îi v d, îi
salut şi vorbesc cu ei. Dar, când le vine vremea, ei dispar în t cere.
Ştiu sigur c mor, dar nu le g sesc niciodat r m şi ele, oricât le-aş
c uta. Se fac nev zu i, f r s lase nici o urm , de parc i-ar înghi i
v zduhul. Fluturii sunt cele mai efemere şi gingaşe fiin e. Se nasc ca
din senin, îşi urmeaz cursul lor scurt şi simplu, iar apoi se fac
nev zu i. Dispar în alt lume.
Aerul din ser era cald şi umed, înc rcat de miresme. Fluturii se
i eau din loc în loc, ca nişte semne de punctua ie trec toare într-un
flux al conştiin ei f r început şi f r de sfârşit. De fiecare dat când
intra în ser , Aomame sim ea c pierde no iunea timpului.
Tamaru veni cu o tav pe care erau un ceainic frumos din ceramic
Celadon şi dou ceşti asortate. Al turi de ele pusese o farfurioar cu
pr jituri şi şervete din bumbac. Aroma ceaiului de plante se amesteca
cu mirosul florilor din jur.
— Mul umesc, Tamaru, mai departe m ocup eu, zise femeia.
104 Haruki Murakam

Tamaru puse tava pe m su , f cu o plec ciune şi plec f r s i se


aud paşii. ţa şi mai înainte, p r si sera deschizând şi închizând uşa
cu aceleaşi mişc ri delicate. Femeia lu capacul de la ceainic, inhal
aroma, verific dac frunzele se desf cuser suficient, apoi turn pe
rând în fiecare ceaşc , cu grij ca ceaiul s fie concentrat în egal
m sur .
— Ştiu c nu e treaba mea, dar de ce nu pune i o uş de plas la
intrare? întreb Aomame.
Femeia îşi ridic privirea c tre ea.
— De plas ?
— Da, dac mai pune i o uş din plas pe interior, nu mai trebuie
s ave i grij s nu scape vreun fluture de fiecare dat când intra i sau
ieşi i.
Femeia ridic farfurioara cu mâna stâng , lu ceaşca în dreapta, o
duse la gur şi sorbi încet o înghi itur . încuviin încet, savurând
gustul. Puse la loc ceaşca pe farfurioar şi farfurioara pe tav . îşi
tampon uşor buzele cu şervetul, pe care îl l s apoi pe genunchi.
Toate acele mişc ri îi luar de cel pu in trei ori mai mult timp decât
unui om obişnuit. Parc ar fi o zân din p dure care se satur cu roua
hr nitoare a dimine ii, se gândi Aomame.
Femeia tuşi uşor.
— Nu îmi place plasa, zise ea.
Aomame t cu, aşteptând s continue, îns urmarea nu mai veni.
Discu ia se încheie aici, f r s se l mureasc dac nu îi pl cea plasa
pentru c aceasta era atitudinea ei general fa de obiectele care
îngr desc libertatea, dac era din considerente estetice sau dac era
pur şi simplu o chestiune de gust personal, f r un motiv anume la
baz . îns în acel moment, aceasta nu era o problem important .
Aomame pusese întrebarea doar pentru c îi r s rise atunci în minte.
Aomame lu şi ea farfurioara cu ceaşca şi b u o înghi itur f r
zgomot. Nu se d dea în vânt dup ceai. Ei îi pl cea cafeaua fierbinte
şi neagr ca un diavol în crucea nop ii. Dar nu era o b utur potrivit
de servit dup -amiaza în ser , drept pentru care ceruse acelaşi lucru
ca ea. La îndemnul ei, Aomame lu o pr jituric . Era un biscuit
proasp t scos din cuptor, cu o arom puternic de ghimbir. Aomame
îşi aminti c femeia petrecuse o perioad în Anglia, înainte de r zboi.
Aceasta lu şi ea un biscuit, pe care îl ron i pu in câte pu in, foarte
încet, ca s nu trezeasc straniul fluture adormit pe um rul ei.
— La întoarcere, Tamaru î i va da o cheie, ca data trecut , spuse ea.
1Q84 105

Dup ce termini treaba, te rog s-o returnezi prin poşt , ca înainte.


— Am în eles.
O vreme se aşternu t cerea. în sera închis nu r zb tea nici un
zgomot din lumea de afar . Fluturele continua s doarm liniştit.
— Noi nu facem nimic greşit, zise femeia privind-o pe Aomame
drept în ochi.
Aomame îşi muşc uşor buza.
— Ştiu.
— Te rog s te ui i în plicul acela.
Aomame lu plicul de pe m su şi înşir cele şapte poze Polaroid
din el lâng elegantul ceainic, ca pe nişte c r i de tarot care vestesc
lucruri rele. Fotografiile înf işau de aproape anumite p r i dintr-un
trup gol de femeie tân r . Spatele, sânii, partea dorsal , coapsele.
Pân şi t lpile. ţhipul nu ap rea în nici una. în fiecare loc se vedeau
semne de violen - vân t i şi t ieturi. P reau s fie urme de curea.
P rul pubian era ras, descoperind urme de arsur cu igara. Aomame
se încrunt involuntar. Mai v zuse asemenea fotografii, dar nu atât de
înfior toare.
— E prima dat când vezi asta, nu?
Aomame încuviin .
— Mi s-a spus despre ce este vorba, dar nu v zusem fotografiile.
— Acel individ a f cut asta. ţele trei fracturi au fost tratate, dar şi-a
pierdut auzul la o ureche şi e posibil s nu şi-l mai recapete vreodat ,
spuse femeia la fel de încet, dar pe un ton mai rece şi mai dur. Speriat
parc de glasul ei schimbat, fluturele de pe um rul ei se trezi, îşi
întinse aripile şi îşi lu zborul.
— Un om capabil de aşa ceva nu poate fi l sat în voia lui, continu
ea. Orice ar fi.
Aomame strânse fotografiile şi le puse înapoi în plic.
— Nu eşti de acord?
— Ba da.
— Noi dou am f cut lucrul corect.
Femeia se ridic de pe scaun şi, probabil ca s se calmeze, apuc
stropitoarea pus al turi, ca pe o arm extrem de sofisticat . Se f cuse
uşor palid la fa . Privirea îi r m sese a intit asupra unui col din
ser . Aomame îi urm linia privirii, dar nu descoperi nimic aparte la
cap tul ei. Nu era decât un ghiveci cu scaie i.
— î i mul umesc c ai venit, zise ea cu stropitoarea goal în mân .
întrevederea p rea s se fi încheiat. Aomame se ridic şi ea şi îşi
106 Haruki Murakam

lu geanta.
— V mul umesc pentru ceai.
— Şi eu in s î i mul umesc din nou.
Aomame schi un zâmbet.
— Nu- i face nici o grij , am f cut lucrul corect, ad ug femeia.
Tonul ei îşi rec p tase între timp liniştea, iar în ochi avea o lic rire
cald . O atinse uşor pe bra .
Aomame încuviin . ţonversa iile lor se încheiau mereu cu aceste
cuvinte. Probabil c pentru ea îns şi le repet , se gândi. ţa pe o
mantr sau rug ciune. „Nu- i face nici o grij , am f cut lucrul corect."
Aomame se asigur c nu se învârte nici un fluture prin preajm ,
apoi întredeschise uşa, ieşi şi o închise la loc, l sând-o pe femeie în
urm , cu stropitoarea în mân . Ieşind din ser , aerul de afar i se p ru
rece şi proasp t. Se sim ea miros de copaci şi de iarb . Aceasta era
lumea real , în care timpul se scurgea normal. Aomame trase adânc în
piept acel aer al realit ii.
*

Tamaru o aştepta aşezat pe scaunul de tec de la intrare, ca s îi


înmâneze cheia de la cutia poştal .
— Gata? o întreb el.
— Gata, r spunse ea, apoi se aşez pe scaunul de lâng el, lu
cheia şi o b g într-un buzunar de la geant .
ţei doi privir o vreme p s relele venite prin curte, f r s scoat
nici un cuvânt. înc nu b tea deloc vântul, iar crengile s lciilor se
odihneau neclintite. ţâteva mai aveau pu in şi atingeau p mântul.
. — Femeia aceea cum se simte? întreb Aomame.
— Care femeie?
— So ia individului care a avut atacul de cord într-un hotel din
Shibuya.
— Deocamdat nu prea bine, r spunse Tamaru încruntat. E înc în
stare de şoc. Nu prea vorbeşte. îi trebuie timp.
— Ce fel de om e?
— Are cam treizeci, treizeci şi cinci de ani. Nu are copii. E
frumoas , cu o fire pl cut . Are un corp frumos. Dar, din p cate, vara
asta n-o s se poat afişa în costum de baie. Probabil nici anul viitor.
Ai v zut pozele?
— Da, acum.
— Oribil, nu?
1Q84 107

— Absolut oribil.
— E un tipar des întâlnit, zise Tamaru. Tipul e capabil din punct
de vedere social. E bine v zut, bine crescut, bine educat. Are statut
social.
— Dar, odat ajuns acas , e cu totul alt om, continu Aomame în
locul lui. Devine violent, mai ales dac bea. E genul care agreseaz
fizic doar femei. îşi bate doar nevasta. Prietenos în afara casei, r u în
cas . E v zut drept un so responsabil şi bun. Oricât s-ar jura so ia şi
ar spune ce lucruri groaznice p eşte, n-ar crede-o nimeni. El ştie asta
şi de aceea o loveşte în locuri pe care nu le poate ar ta sau astfel încât
s nu lase urme. ţeva de genul sta?
Tamaru încuviin .
— în mare, da. Doar c nu se atinge de b utur . El face asta treaz,
la lumina zilei. E absolut josnic. Ea a vrut s divor eze, dar el nici n-a
vrut s aud . Poate c inea la ea sau poate nu voia s piard o victim
atât de la îndemân . Sau poate îi pl cea s -şi violeze so ia cu
brutalitate.
Tamaru îşi ridic pu in piciorul şi îşi inspect din nou luciul
pantofilor. Apoi continu .
— ţu dovezi de violen domestic , se pronun divor ul, sigur c
da, dar asta presupune timp şi bani. Iar dac î i g seşti un avocat
priceput, po i s creezi nişte probleme serioase. Tribunalul pentru
Familie e arhiplin, iar judec torii, prea pu ini, în plus, dup ce se
finalizeaz divor ul şi se stabileşte pensia alimentar , pu ini b rba i
şi pl tesc. Reuşesc ei s se fofileze. în Japonia, un fost cap al familiei
nu intr la închisoare fiindc nu pl teşte pensia alimentar . Dac se
arat dispus s pl teasc , iar pe hârtie achit o sum oarecare, instan a
îl trateaz cu foarte mult indulgen . Societatea japonez e înc
foarte tolerant la adresa b rba ilor.
— Numai c , acum câteva zile, tipul sta violent a f cut bine-mersi
un atac de cord într-un hotel din Shibuya, zise Aomame.
— „Ţine-mersiĂ mi se pare o expresie prea direct , zise Tamaru
plesc ind uşor. Eu, unul, prefer „prin providen divin Ă. în orice caz,
moartea sa nu prezint nimic suspicios, iar asigurarea de via nefiind
o sum atât de mare încât s atrag aten ia, nici societatea de asigur ri
n-o s aib dubii. Sigur o s pl teasc f r probleme. Asta nu
înseamn c nu e o sum frumuşic . ţu banii din asigurare, v duva
poate s fac primul pas c tre o via nou . Plus c aşa nu s-au mai
pierdut timp şi bani cu procesul de divor . S-au evitat şi toate
108 Haruki Murakam

procedurile legale complicate şi absurde, şi toat trauma psihic pe


care ar fi produs-o.
— ţa s nu mai zicem c aşa, scursura aia de om nu mai poate s
dea iar iama prin lume şi s -şi g seasc o nou victim .
— Providen divin , zise Tamaru. Gra ie atacului de cord,
lucrurile s-au liniştit. Totul e bine când se termin cu bine.
— Asta dac exist un sfârşit, spuse Aomame.
în col ul gurii lui Tamaru ap ru o cut mic , sugerând un zâmbet.
— Undeva tot exist un sfârşit, doar c nu scrie negru pe alb: „Aici
este cap tul.Ă P i, nu? Pe ultima treapt a sc rii scrie cumva: „Aceasta
este ultima treapt . V rug m s nu urca i mai departe.Ă?
Aomame cl tin din cap.
— E acelaşi lucru, zise Tamaru.
— î i foloseşti bunul sim , ii ochii larg deschişi şi te prinzi tu
unde anume e sfârşitul.
Tamaru încuviin .
— Şi chiar dac nu te prinzi..., zise el gesticulând cu degetele o
c dere. Tot ajungi acolo.
ţei doi r maser un timp t cu i, ascultând ciripitul p s relelor. Era
o dup -amiaz tihnit de aprilie, lipsit de orice umbr de r utate sau
violen .
— ţâte femei locuiesc acum aici? întreb ea.
— Patru, r spunse Tamaru prompt.
— Toate în aceeaşi situa ie?
— în situa ii asem n toare, zise el şi strânse din buze. Dar cazurile
celorlalte trei nu sunt la fel de grave. Sigur, b rba ii lor sunt nişte fiin e
detestabile, dar nu atât de r i ca individul despre care am discutat pân
acum. Sunt nişte oameni m run i, care se umfl în pene. N-ar merita s -
i ba i tu capul cu ei. De ei m ocup eu.
— în mod legal.
— Da, în linii mari. Nişte amenin ri acolo tot or s fie. Sigur, şi
atacul de cord e o cauz a mor ii perfect legal .
— Desigur.
Tamaru r mase t cut o vreme, cu mâinile pe genunchi, privind
crengile nemişcate ale s lciilor.
Aomame ezit câteva clipe, apoi deschise subiectul:
— Auzi, Tamaru-san, aş vrea s te întreb ceva.
— Ce anume?
1Q84 109

— ţu câ i ani în urm s-au schimbat uniformele şi armele


poli iştilor?
Tamaru îşi încrunt sprâncenele. Detectase în tonul ei o vag
inflexiune care îi declanşase un semnal de alarm .
— De ce întrebi aşa ceva?
— F r nici un motiv anume. Pur şi simplu m întrebam.
Tamaru se uit în ochii ei. Privirea lui era neutr , dar în ea
nu se desluşea nici o expresie. Putea s se încline în orice direc- ie.
— ţonflictul armat de lâng lacul Motosu dintre poli ia din
Yamanashi şi grupul extremist a fost în '81, pe la mijlocul lui octombrie,
iar în anul urm tor poli ia s-a reformat drastic. Deci acum doi ani.
Aomame încuviin f r s -şi schimbe expresia. Nu-şi amintea
absolut nimic despre un asemenea eveniment, dar trebuia s -i cânte în
strun lui Tamaru.
— A fost un incident foarte sângeros. Nişte revolvere de tip vechi cu
şase focuri contra a cinci Kalaşnikov AK-47. N-au avut nici o şans . Trei
poli işti au murit ciurui i de gloan e. Serviciul special aerian din cadrul
For elor de Autoap rare a intervenit imediat cu elicoptere. Poli ia s-a
f cut de râs. La scurt timp dup aceea, prim-ministrul Nakasone s-a
str duit din r sputeri s înt reasc for ele poli ieneşti. S-a f cut o ampl
reform structural , s-a format o divizie special armat şi li s-au dat şi
poli iştilor arme automate performante. Pistoale Beretta 92. Ai tras
vreodat cu unul?
Aomame cl tin din cap. Nici m car cu un pistol cu aer comprimat
nu tr sese vreodat .
— Eu, da. ţu o semiautomat cu cincisprezece focuri, la care se
foloseşte muni ie Parabellum de 9 mm. E o arm faimoas , pe care o are
în dotare şi armata american . Ieftin nu e, dar nici mai scump decât
un SIG sau un Glock, aşa c se vinde bine. Dar nu e un pistol potrivit
pentru un necunosc tor. Revolverele dinainte nu cânt reau decât 490 de
grame, pe când astea au 850. Degeaba pui aşa ceva în mâna unui poli ist
japonez care nu are suficient antrenament, c nu-i foloseşte la nimic.
Dac s-ar apuc s trag cu o asemenea arm performant într-un loc
aglomerat, sigur ar încasa-o vreun civil.
— Tu unde ai tras cu aşa ceva?
— Ei, şi eu ca toat lumea. Intr-o bun zi culegeam ierburi de leac la
gura unui izvor, când deodat a ap rut o zân care mi-a dat o Beretta 92
110 Haruki Murakam

şi m-a pov uit s împuşc un iepuraş alb, aflat în apropiere.


— Nu, pe bune.
ţutele din col ul gurii lui Tamaru se adâncir aproape imper-
ceptibil.
— Eu nu vorbesc decât pe bune, zise el. în orice caz, armele din
dotare şi uniformele s-au înnoit acum doi ani, în prim var . ţam pe
vremea asta. i-am r spuns la întrebare?
— Acum doi ani.
Tamaru o a inti din nou cu o privire p trunz toare.
— Dac ai ceva pe suflet, ar fi bine s -mi spui. Are vreo leg tur
poli ia cu ceva?
— Nu, nu e vorba de asta, r spunse Aomame, dând scurt din mâini.
Pur şi simplu, îmi st tea pe cap chestia cu uniformele. Nu mai ştiam
când s-au schimbat.
O vreme se aşternu t cerea, iar conversa ia lor se încheie de la sine.
Tamaru întinse din nou mâna dreapt .
— M bucur c s-a terminat totul cu bine, zise el.
Aomame îi strânse mâna. Omul sta ştie, se gândi ea. Ştie c
dup o treab grea, care pune în joc via a unui om, ai nevoie de o
mângâiere cald , de o atingere.
— Ia- i un concediu, zise Tamaru. Stai şi tu pu in s - i tragi
r suflarea şi s - i mai limpezeşti mintea. Du-te cu iubitul în Guam.
Aomame se ridic , îşi puse geanta pe um r şi îşi aranj gluga de la
hanorac. Tamaru se ridic şi el. Nu era înalt, dar când se ridica el, parc
se în l a un zid. Statura lui masiv epata întotdeauna.
Tamaru o privi cum se îndep rta. Aomame îi sim ea privirea a intit
în spinare, aşa c merse cu paşi siguri, în linie dreapt , cu b rbia în fa
şi spatele drept. Ins în inima ei, unde nimeni nu o putea vedea, se
sim ea confuz . Se tot întâmplau lucruri asupra c rora nu avea nici un
control. Pân cu pu in timp în urm , lumea era în mâinile ei. F r
sc p ri, f r discrepan e, îns acum totul începea s se destrame.
ţonflictul armat de lâng lacul Motosu? Ţeretta 92?
ţe se întâmpla? Aomame nu avea cum s fi trecut cu vederea
o ştire atât de important . Regulile dup care func iona aceast lume se
d duser peste cap la un moment dat. Mergând înainte, mintea lui
Aomame se învârtea cu repeziciune. Indiferent ce s-a întâmplat, eu
trebuie neap rat s apuc h urile la loc. Trebuie neap rat s g sesc o
logic . Şi asta repede, pân nu o iau lucrurile razna de tot.
1Q84 111

Tamaru sigur citise confuzia dinl untrul ei. Era un tip atent, extrem
de intuitiv. Şi în acelaşi timp periculos. Tamaru avea un profund respect
fa de st pâna casei şi îi era loial întru totul. F cea tot ce se putea ca s-o
ştie în siguran . El şi Aomame se acceptau reciproc şi se simpatizau sau
cel pu in sim eau unul pentru cel lalt ceva înrudit cu simpatia. îns
dac ar fi considerat c existen a ei nu servea în vreun fel sau altul
st pânei, probabil c s-ar fi descotorosit de ea f r s clipeasc . Ar fi
f cut-o la modul cel mai simplu. Dar Aomame nu putea s -l condamne
pentru asta. La urma urmei, aceasta era datoria lui.
Odat ce travers curtea, poarta se deschise. Aomame zâmbi
prietenos c tre camera de luat vederi şi f cu uşor cu mâna. ţa şi cum
nimic nu s-ar fi întâmplat. Dup ce ieşi, poarta se închise încet în spatele
ei. ţoborând panta abrupt din Azabu, Aomame îşi sistematiz în
minte lucrurile pe care le avea de f cut şi îşi schi o list . Succint şi
meticulos.
A
Capitolul 8
Intr-un loc necunoscut, un om necunoscut

Mult lume vede dimine ile de duminic drept un simbol al odihnei.


Pentru Tengo îns , ele nu fuseser niciodat prilej de bucurie de-a
lungul copil riei. Dimpotriv , îi pierea orice bun dispozi ie. ţând
venea sfârşitul de s pt mân , corpul îi devenea din ce în ce mai greu, îşi
pierdea pofta de mâncare şi începea s aib fel de fel de dureri. Pentru
Tengo, duminica diminea a era ca o lun strâmb care îşi ar ta doar fa a
întunecat . ţe bine ar fi dac n-ar mai veni ziua asta blestemat ! ţe bine
ar fi s trebuiasc s m duc la şcoal în fiecare zi şi s nu avem liber, îşi
spunea el adesea în copil rie. Ţa chiar se rugase odat s nu mai vin
duminica, dar bineîn eles c rug ciunea lui nu fusese ascultat . ţhiar şi
la maturitate, când sfârşitul s pt mânii nu mai reprezenta o amenin are
pentru el, se trezea cu o stare mohorât , f r nici un motiv anume.
Sim ea scrâşneli în toate fibrele corpului şi uneori chiar îi era grea .
Avea reac iile acestea imprimate adânc în inim . Probabil pân în
t râmul ascuns al subconştientului.
Tat l s u lucra pentru NHK4 ca încasator de taxe radio-TV şi în
fiecare duminic îl lua şi pe micul Tengo pe teren. Povestea începuse

4 Postul na ional de radio şi televiziune japonez.


112 Haruki Murakam

înainte ca Tengo s mearg la gr dini şi continuase pân când b iatul


ajunsese în clasa a cincea, duminic de duminic , cu excep ia zilelor în
care avea vreo activitate special cu şcoala. Se trezeau la ora şapte, îl
punea pe Tengo s se spele pe fa cu s pun, îi inspecta urechile şi
unghiile, îl îmbr ca pe cât se poate de curat (dar simplu) şi îi promitea
c apoi îi va da ceva bun de mâncare.
Tengo nu ştia dac şi ceilal i încasatori lucrau şi în zilele libere. Dar,
din câte îşi amintea el, tat l s u lucra întotdeauna duminica. Ţa chiar cu
mai mult zel decât de obicei, deoarece atunci îi putea g si acas pe cei
care erau pleca i în cursul s pt mânii.
Existau câteva motive pentru care tat l s u îl lua împreun cu el.
Unul dintre ele era c nu putea s -l lase singur acas pe micu ul Tengo.
In cursul s pt mânii şi sâmb ta, acesta r mânea la creş , la gr dini
sau la şcoal , dar duminica nu mai putea sta acolo. în al doilea rând,
voia s -i arate fiului s u ce fel de serviciu are şi de unde le vin banii de
mâncare; Tengo trebuia s înve e de mic copil ce înseamn munca. El
însuşi fusese dus pe ogor de când se ştia, în fiecare duminic . Atunci
când erau multe de f cut la muncile câmpului, nici nu se ducea la
şcoal . Asemenea via era pentru el ceva cât se poate de firesc.
Ultimul motiv, cel care îl r nea pe Tengo cel mai adânc, era un calcul
meschin: şi anume faptul c îi era mai uşor s adune taxele dac umbla
înso it de un copil, iar tat l s u ştia foarte bine acest lucru. Oricui îi era
greu s zic : „Las -m în pace, c nu pl tesc nimicĂ, unui încasator care
inea de mân un copilaş. Uneori, privi i drept în ochi de c tre copil,
unii pl teau chiar f r s aib nici o inten ie s o fac . De aceea, tat l lui
Tengo mergea duminicile mai ales pe la casele pe unde în mod obişnuit
avea probleme. Tengo sim ise de la bun început ce se aştepta de la el şi
lucrul acesta îl scotea din min i. Pe de alt parte, ca s îi fac pe plac
tat lui s u, era nevoit s îşi pun mintea la contribu ie şi s joace rolul
care îi revenea. ţa o maimu de circ. Dac îşi mul umea tat l, Tengo
era tratat cu blânde e în ziua respectiv .
Singura lui sc pare era c tat l s u trebuia s mearg pe o rut foarte
îndep rtat de cas . Ei locuiau într-o zon reziden ial de la periferia
oraşului Ichikawa, dar taxele le colecta din zona central a oraşului.
Noroc c nu ajungeau nici prin cartierul în care se ducea la şcoal . De
aceea reuşea s evite întrucâtva casele în care st teau colegii s i de la
gr dini sau de la şcoal . Totuşi, se întâmpla uneori s se întâlneasc cu
vreun coleg când treceau prin zonele aglomerate ale oraşului. în
1Q84 113

asemenea cazuri, se ascundea repede în umbra tat lui s u ca s nu fie


observat.
Majoritatea ta ilor colegilor s i erau salaria i care lucrau în centrul
Tokio-ului. Pentru ei, oraşul Ichikawa era o parte din Tokio care, prin
cine ştie ce întâmplare, apar inea de prefectura ţhiba. Luni diminea
îşi povesteau cu însufle ire unul altuia pe unde fuseser duminica. Se
duceau prin parcuri de distrac ii, la gr dina zoologic sau la meciuri de
baseball. Vara mergeau la plaj în Minamiboso şi iarna la schi. Ta ii lor
îi plimbau cu maşina sau urcau pe munte. îşi povesteau cu însufle ire
experien ele şi f ceau schimb de informa ii. Numai Tengo nu avea ce
povesti. El nu fusese niciodat nici în excursii şi nici în parcuri de
distrac ii. Duminica, de diminea pân pe înserat, suna la uşile unor
necunoscu i împreun cu tat l s u şi, cu capul plecat, cerea bani celor
care deschideau. Pe cei care nu voiau s pl teasc îi amenin au. ţu cei
care încercau s aduc argumente, se contraziceau. ţâteodat erau
înjura i ca nişte câini vagabonzi. Asemenea poveşti nu puteau fi spuse
în fa a colegilor de şcoal .
în clasa a treia, to i colegii aflaser deja c tat l s u era încasator de
taxe la NHK. Probabil c îl v zuse cineva în timp ce mergea împreun
cu tat l s u. ţolindau prin fiecare col işor al oraşului şi pân la urm
era absolut firesc s -l observe cineva. Oricum, era deja prea mare ca s
se poat ascunde în umbra tat lui s u. Mai degrab era de mirare c nu
fusese descoperit mai devreme.
Fusese poreclit „NHKĂ. într-o lume compus din copii de
func ionari, to i apar inând p turii de mijloc, el era cel ciudat. Multe din
lucrurile care pentru ceilal i erau fireşti, pentru el erau inexistente. Tr ia
într-o lume diferit de a lor şi ducea o altfel de via . Tengo înv a
foarte bine şi era bun şi la sport. Era mare şi avea for . în plus,
profesorii îl pl ceau. De aceea, cu toate c era cel ciudat, nu fusese
ostracizat. Ţa dimpotriv , era respectat. Nu putea totuşi s dea curs
invita iilor colegilor de a merge undeva duminica sau de a-i vizita s se
joace împreun .
„Duminic se întâlnesc mai mul i acas la un prietenĂ, îi mai spunea
uneori tat lui s u, dar ştia de la bun început c nu va avea voie s
mearg . Astfel c nu putea decât s refuze invita iile, spunând c e
ocupat. Refuzând în repetate rânduri, şi invita iile disp ruser treptat.
Pân s -şi dea seama, deja nu mai f cea parte din nici o gaşc şi era
114 Haruki Murakam

mereu singur.
Orice s-ar fi întâmplat duminica, el umbla împreun cu tat l s u pe
rutele obişnuite, de diminea a pân seara. Era o regul absolut , care nu
admitea nici excep ii şi nici modific ri. Nu-1 scutea nici dac era r cit şi
tuşea întruna, dac -1 durea burta sau dac avea pu in febr . Mergea
împleticit în urma tat lui s u şi îşi dorea s se pr buşeasc din picioare
şi s moar . Poate c asta l-ar fi f cut pe tat l s u s reflecteze pu in
asupra faptelor sale. Poate c s-ar fi gândit c fusese prea dur cu copilul.
Numai c , de bine, de r u, Tengo avea un corp robust. ţhiar dac sufe-
rea de febr , îl durea burta sau îi era grea , nu se pr buşea şi nu îşi
pierdea cunoştin a, ci continua s mearg cu tat l s u pe lungile rute.
F r s se plâng .

Tat l lui Tengo se întorsese din Manciuria în ultimul an de r zboi, f r o


para în buzunare. Era al treilea fiu al unei familii de rani din Tohoku şi
ajunsese acolo împreun cu câ iva cons teni, în perioada în care statul
încuraja emigrarea în Manciuria. Nu pentru c înghi ise propaganda
guvernului cum c în Manciuria este raiul pe p mânt, c terenurile
întinse sunt fertile şi c acolo se poate duce un trai îmbelşugat. Ştia şi el
foarte bine c raiul pe p mânt nu exist . Numai c era s rac şi fl mând.
Dac r mânea la ar , nu îl aştepta decât o via în pragul inani iei. Din
cauza crahului, lumea era plin de şomeri şi dac se ducea la oraş nu
avea de unde s îşi g seasc o slujb cum se cuvine. In situa ia aceasta,
singura solu ie pe care o mai avea era s emigreze în Manciuria. I s-a
f cut o instruc ie sumar despre folosirea armelor, pentru c , în situa ii
de criz , coloniştii aveau voie s trag ; i s-au dat câteva informa ii
despre agricultura în Manciuria şi, cu trei strig te de banzai, şi-a p r sit
satul natal. Din Dalian a fost dus cu trenul pân la grani a rii. Acolo i
s-au
115

dat terenul arabil, unelte şi o puşc . împreun cu tovar şii s i s-a apucat
s munceasc p mântul. Terenurile erau nefertile şi pline de pietre, iar
iarna înghe a totul. De foame, au ajuns s m nânce pân şi câinii
vagabonzi pe care îi prindeau. în anii de început primeau un ajutor din
partea guvernului şi astfel au mai reuşit s supravie uiasc .
în august 1945, când în sfârşit via a începuse s le devin mai
uşoar , armata sovietic a înc lcat pactul de neagresiune şi a invadat
Manciuria. ţum armata sovietic nu mai era implicat în luptele din
Europa, un num r impresionant de trupe a fost adus pe calea ferat
siberian în est şi a fost preg tit serios pentru invazie. Tat l lui Tengo,
care printr-o întâmplare fericit se împrietenise cu un func ionar
guvernamental, aflase în secret despre situa ia iminent şi se aştepta la
invazia sovietic . Func ionarul îi explicase în secret c armata din
Kwantong era prea sl bit pentru a putea face fa atacului şi c ar fi
mai bine s se preg teasc s lase totul în urm şi s fug . ţu cât sc pa
mai repede, cu atât mai bine. Astfel c , de îndat ce s-a dat ştirea c
armata sovietic a trecut grani a, s-a urcat pe cal, a alergat pân la gar
şi s-a urcat în penultimul tren care pleca c tre Dalian. Dintre to i
tovar şii s i, a fost singurul care s-a întors teaf r în Japonia în anul
acela.
Dup r zboi, s-a mutat în Tokio şi a f cut comer pe pia a neagr ,
apoi s-a angajat ucenic la un tâmplar, dar nici una din acestea nu i-a
mers cum trebuie. Abia reuşea s câştige cât s nu moar de foame. în
toamna lui '47, pe când îşi câştiga traiul livrând marf de la un magazin
de b uturi din Asakusa, s-a întâlnit pe strad cu o cunoştin din
perioada când tr ise în Manciuria. Era chiar func ionarul care îl
avertizase despre iminen a r zboiului sovieto-japonez. Fusese transferat
la serviciile poştale manciuriene, dar acum revenise în Japonia şi lucra
din nou la Ministerul ţomunica iilor şi Transporturilor. îl pl cea pe
tat l lui Tengo, poate şi fiindc erau cons teni, poate şi fiindc ştia c
era un muncitor viguros. în orice caz, l-a invitat la mas .
ţând a aflat c b rbatul nu are un serviciu serios şi c o duce prost,
i-a propus s devin încasator la NHK. Avea un prieten apropiat care
lucra acolo şi putea s -i pun o vorb bun . Tat l lui Tengo a fost
recunosc tor. Nu ştia prea bine ce e exact NHK, dar orice slujb care ti
asigura un venit stabil era binevenit . Func ionarul i-a f cut o scrisoare
de recomandare şi chiar s-a pus garant pentru el. Mul umit lui, a reuşit
s se angajeze. I-au f cut preg tirea, l-au îmbr cat în uniform şi i-au
116 Haruki Murakam

dat o norm . Lumea începea s -şi revin din şocul pierderii r zboiului
şi, deşi tr iau în s r cie, to i c utau amuzament. ţea mai ieftin şi la
îndemân distrac ie era radioul, cu muzic , cu sport şi cu programe
umoristice. Fa de perioada de dinaintea r zboiului, radioul c p tase o
popularitate incomparabil . NHK avea nevoie de mult personal care s
umble pe teren s adune taxele.
Tat l lui Tengo îşi f cea meseria cu mult zel. Punctul s u forte consta
în faptul c era rezistent şi r bd tor. De când se ştia pe lume, nu
mâncase niciodat pe s turate. Pentru un asemenea om, s colecteze
taxe nu era o munc foarte dificil . Era obişnuit s fie potopit de
sud lmi. ţhiar dac ocupa cea mai joas pozi ie, el avea marea
satisfac ie c face parte dintr-o organiza ie gigantic . Ini ial, fusese
angajat temporar, doar pe baz de comision şi pl tit în func ie de
rezultate, dar, dup numai un an, i-au oferit un post permanent, fiindc
avea rezultate deosebite şi o atitudine profesional ireproşabil . Pentru
NHK, era o mare excep ie s -l angajeze astfel. Aceasta a avut de-a face şi
cu faptul c ob inea rezultate excelente şi în zonele în care existau pro-
bleme, dar l-a ajutat şi influen a prietenului s u de la minister.
I s-a stabilit un salariu şi i s-au oferit şi alte beneficii. A primit asigurare
medical şi locuin de serviciu. O diferen ca de la cer la p mânt fa
de cum erau trata i majoritatea încasatorilor angaja i pe comision, care
veneau şi plecau. Acesta a fost norocul vie ii lui. In orice caz, reuşise în
cele din urm s -şi g seasc o pozi ie pe cea mai de jos treapt a
ierarhiei sociale.
Tengo auzise aceast poveste de atâtea ori, încât era s tul. Tat l s u
nu-i cântase cântece de leag n şi nici nu-i citise basme, îi repeta, în
schimb, povestea vie ii sale. ţum se n scuse într-o ferm mic din
Tohoku, cum crescuse muncit şi b tut ca un câine, cum emigrase în
Manciuria, unde era atât de frig, încât urina înghe a înainte s ating
solul, cum cultivase p mântul aspru ap rându-se cu puşca în mân de
tâlhari şi haite de lupi, cum abia-abia sc pase cu via din calea armatei
sovietice, cum se întorsese teaf r acas , f r s ajung în gulagul
siberian, cum trecuse prin tumultul de dup r zboi cu burta goal şi
cum, printr-un noroc neaşteptat, se angajase ca încasator de taxe la
NHK. Acest din urm episod era în povestea sa happy-end-ul suprem.
Şi au tr it ferici i pân la adânci b trâne i.
Istoria era spus cu destul m iestrie. Nu puteai şti cât adev r e în
ea, dar povestea era închegat . Poate c nu era prea bogat în nuan e,
dar detaliile erau vii, iar tonul vocii ad uga şi mai mult culoare. Erau şi
1Q84 117

buc i pl cute, altele solemne şi unele violente. Unele p r i erau atât de


absurde, c te l sau mut de uimire, iar pe unele nu le puteai crede nici în
ruptul capului, de oricâte ori le-ai fi auzit. Dac via a se judec dup
varietatea celor întâmplate pe parcursul ei, atunci se poate spune c
avusese o via bogat .
ţu toate acestea îns , când venea vorba de perioada de dup
angajarea la NHK, din cine ştie ce motiv povestea sa devenea brusc
lipsit de culoare şi consisten . Trecea în grab peste detalii şi nu avea
coeziune. Pentru el era doar un episod suplimentar care nu merita
povestit. A cunoscut o femeie, s-a c s torit, au avut un copil - adic pe
Tengo. La câteva luni dup naştere, femeia s-a îmboln vit şi a murit. Nu
se rec s torise şi muncea în continuare la NHK. îl creştea singur pe
Tengo, f r nici un fel de ajutor. Şi aşa ajungem pân în ziua de azi.
Sfârşit.
Nu dezv luia absolut nimic din împrejur rile în care o cunoscuse pe
mama lui Tengo, cum se c s torise cu ea, ce fel de femeie era, care
fusese cauza mor ii (probabil c avea leg tur cu naşterea), dac se
chinuise mult sau dac se stinsese în pace. ţhiar dac Tengo îl întreba
direct, evita s -i dea un r spuns clar. De multe ori devenea moroc nos şi
t cut. Nu aveau în cas nici m car o fotografie cu ea. Nici poze de la
nunt . Nu avuseser posibilitatea s fac o nunt şi nici nu aveau pe
atunci aparat de fotografiat, îi explica tat l s u.
Tengo îns nu credea poveştile astea. Tat l s u îi ascundea adev rul.
Mama sa nu murise la câteva luni dup ce îl n scuse, în amintirea sa, ea
tr ia când el avea un an şi jum tate. Se îmbr işa cu un b rbat
necunoscut, iar Tengo dormea al turi.
Mama sa îşi scoate bluza şi, l sând s cad bretelele albe ale
neglijeului, îşi dezveleşte sânii. Un b rbat îi s rut sfârcurile. Un b rbat
care nu e tat l lui Tengo. Al turi, Tengo respir liniştit în somn. Dar, în
acelaşi timp, nu doarme. O priveşte pe mama sa.
Aceasta era fotografia pe care o avea Tengo cu mama sa. Scena de
numai zece secunde era adânc întip rit în mintea lui. Era singura
informa ie concret pe care o avea referitor la ea. Mintea lui abia dac
reuşea s o g seasc pe mama sa prin aceast imagine. Era ca un cordon
ombilical prin care se lega de ea. ţonştiin a sa plutea prin lichidul
amniotic al acelei amintiri ascultând ecourile trecutului. Dar tat l s u
nu ştia c el are aceast imagine viu întip rit în minte. Nu ştia c el
rumega întruna acest crâmpei precum o vac pe pajişte şi c îşi tr gea
sev din el. Şi tat l, şi fiul aveau secretele lor adânci şi întunecate.
118 Haruki Murakam

Era o diminea de duminic pl cut şi senin . Vântul b tea îns rece şi,
deşi era jum tatea lui aprilie, iarna înc îşi mai f cea sim it prezen a.
Tengo purta un pulover cu guler la baza gâtului, sub ire, negru, iar pe
deasupra o jachet cu model în zig-zag pe care o avea din vremea
studen iei. In jos, avea o pereche de pantaloni chino bej şi era înc l at cu
nişte pantofi maro Hush Puppies, relativ noi. Cam asta era cea mai
îngrijit inut pe care reuşea s şi-o compun .
Când ajunse la cap tul cel mai din fa al peronului c tre direc ia
Tachikawa, pe linia ţhuo din sta ia Shinjuku, Fukaeri era deja acolo.
St tea singur pe o banc , f r s fac vreo mişcare şi privea în gol, cu
ochii întredeschişi. Era îmbr cat într-o rochie v ratic din bumbac, cu
imprimeu, peste care îşi pusese un cardigan gros, de iarn , de culoare
verde crud. In picioare avea adidaşi gri decolora i, f r ciorapi. Pentru
anotimpul sta, era o inut un pic cam ciudat . Rochi a era prea
sub ire, iar cardiganul, prea gros. Ea îns nu p rea deloc stânjenit de
faptul acesta. Poate c aceast nepotrivire era modul ei de a-şi exprima
vederile asupra lumii. Dar nu p rea s fie nici asta. Probabil c pur şi
simplu îşi pusese hainele aiurea pe ea, f r s se gândeasc vreun pic.
Fukaeri nu citea nici ziarul, nici vreo carte, şi nici nu asculta muzic
la walkman. Şedea pur şi simplu liniştit şi privea înainte, cu ochii ei
mari şi negri. Nu ştiai ce s crezi. Avea privirea
2QS4 119

pierdut în gol sau se uita oare cu aten ie la ceva? Era adâncit în


gânduri sau, dimpotriv , nu se gândea la nimic? Dac o vedeai din
dep rtare, ar ta ca o statuie realist , sculptat dintr-un material aparte.
— Aştep i de mult? întreb Tengo.
Fukaeri se uit la Tengo, apoi cl tin din cap doar câ iva centimetri.
în ochii ei negri era o lucire vie ca de m tase, dar, la fel ca la întâlnirea
lor precedent , nu puteai citi în ei nici o expresie. P rea c nu avea chef
s vorbeasc cu nimeni. De aceea, Tengo abandon ideea de a continua
conversa ia şi, f r s mai spun nimic, se aşez pe banc al turi de ea.
ţând sosi trenul, Fukaeri se ridic t cut . Se suir amândoi în tren.
Fiind zi liber , expresul spre Takao era destul de gol. Tengo şi Fukaeri
se aşezaser unul lâng altul pe o banchet şi, f r s schimbe vreun
cuvânt, priveau prin fereastra de vizavi imaginea oraşului care trecea în
goan pe lâng ei. ţum Fukaeri nu deschidea gura, ca de obicei, t cea şi
Tengo. ţu buzele lipite şi privirea drept în fa , Fukaeri îşi strânse
gulerul puloverului, ca şi când se preg tea s o loveasc un frig
n prasnic.
Tengo îşi scoase cartea din buzunar şi începu s citeasc , dar era
uşor derutat. Puse cartea la loc în buzunar şi, imitând-o pe Fukaeri, îşi
aşez ambele mâini pe genunchi şi îşi fix privirea absent în fa . încerc
s se gândeasc la ceva, dar nu reuşi s g seasc nici un subiect potrivit.
Se concentrase o vreme la Crisalida de aer şi, din pricina aceasta, capul
s u refuza acum s mai func ioneze. în fundul min ii nu avea decât o
încurc tur de i e.
Tengo privea peisajul care se derula pe fereastr şi asculta zgomotul
monoton al trenului. Linia Chuo se întindea drept, de parc era trasat
cu rigla pe hart . De fapt, chiar fusese proiectat astfel. în p r ile acestea
ale câmpiei Kanto nu exista nici un obstacol topografic demn de
men ionat. De aceea construiser calea ferat f r curbe perceptibile,
suişuri şi coborâşuri, f r poduri sau tuneluri. Era suficient o rigl .
Trenul se îndrepta în linie dreapt c tre destina ie.
La un moment dat, pe Tengo îl fur somnul. ţând deschise din nou
ochii, trenul încetinea treptat ca s opreasc în gara Ogikubo. Nu
dormise mult. Fukaeri st tea la fel ca mai înainte şi privea drept în fa .
Tengo nu ştia la ce anume se uita ea cu adev rat. Din aerul ei concentrat
îns , nu p rea s se preg teasc s coboare.
— ţe citeşti de obicei? întreb Tengo când treceau de gara Mitaka,
ca s -şi alunge plictiseala. Era un lucru pe care şi-l propusese mai
120 Haruki Murakam

demult s o întrebe pe Fukaeri.


Fata îi arunc o privire scurt , apoi îşi întoarse din nou ochii drept
în fa .
— Nu citesc, r spunse ea simplu.
— Deloc?
Fukaeri d du scurt din cap.
— Nu te intereseaz cititul? întreb el.
— Dureaz mult, r spunse Fukaeri.
— Nu citeşti fiindc dureaz mult? întoarse el întrebarea,
nedumerit.
Fukaeri r mase cu privirea a intit în fa , f r s r spund .
Atitudinea ei p rea s însemne c nu-1 contrazice.
Sigur c , în general, dureaz ceva s citeşti o carte. Nu se compar
cu televizorul sau cu benzile desenate. Lectura e o activitate care
necesit un timp relativ îndelungat. Dar felul în care Fukaeri
r spunsese „dureaz multĂ implica o nuan diferit de acest adev r
banal.
— Dureaz mult, adic ... dureaz extraordinar de mult? întreb
Tengo.
— Extraordinar, spuse ea categoric.
— Mult mai mult decât la ceilal i oameni?
Fukaeri d du din cap a încuviin are.
— Şi nu ai probleme la şcoal ? La ore i se cere s citeşti tot felul de
c r i. Iar dac tu zici c î i ia atât de mult timp...
— M prefac, r spunse ea indiferent.
Tengo auzi în cap un cioc nit de r u augur. Ar fi vrut s nu-1 bage
în seam şi s îl lase s treac de la sine, dar nu putea. Trebuia s afle
adev rul.
— Vrei s spui c suferi de dislexie?
— Dislexie, întreb Fukaeri.
— Dificultate în a citi.
— Aşa mi s-a zis. Disl...
— ţine i-a zis?
Fata în l uşor din umeri.
— Adic ..., bâjbâi Tengo dup cuvinte. Aşa ai fost întotdeauna, de
când erai mic ?
Fukaeri încuviin .
1Q84 121

— Deci pân acum nu ai citit romane aproape deloc.


— Singur , r spunse Fukaeri.
Asta însemna c ce scria ea nu era influen at de nici un scriitor. Era o
explica ie grozav şi care avea logic .
— Nu ai citit de una singur , spuse Tengo.
— Mi-a citit cineva.
— Tat l t u sau mama ta i-au citit cu voce tare?
Fukaeri nu r spunse.
— Dar chiar dac nu citeşti, po i s scrii f r probleme, nu? întreb
Tengo cu frica în sân.
Fukaeri cl tin din cap.
— Dureaz mult şi s scriu.
— Foarte mult?
Fukaeri ridic din nou din umeri. R spunsul era da.
Tengo se foi pe banchet .
— Asta înseamn c nu tu ai scris Crisalida de aer.
— Nu eu am scris.
Tengo t cu câteva secunde. ţâteva secunde care atârnau greu.
— Atunci cine a scris-o?
— Azami, veni r spunsul.
— Cine-i Azami?
— E mai mic cu doi ani.
Din nou o t cere scurt .
— A scris Crisalida de aer în locul t u.
Fukaeri încuviin , cu aerul cel mai natural.
Tengo se for ş -şi pun mintea în mişcare.
— Adic , tu i-ai spus povestea lui Azami şi ea a scris-o, asta vrei s
zici?
— A b tut la procesor şi a tip rit, spuse Fukaeri.
Tengo îşi muşc buzele. îşi aranj în minte informa iile proasp t
primite, apoi spuse:
— Deci aceast Azami a trimis manuscrisul t u la concursul literar,
probabil f r s - i spun şi tot ea i-a pus şi titlul Crisalida de aer.
Fukaeri înclin capul într-un gest care nu însemna nici da, nici nu.
Dar nu îl contrazise. Probabil c , în mare, Tengo nimerise.
— Azami e o prieten ?
— St m împreun .
122 Haruki Murakam

— E sora ta?
Fukaeri cl tin din cap.
— E fata Profesorului.
— Profesorul, spuse Tengo. Şi profesorul sta locuieşte împreun cu
tine?
Fukaeri încuviin , de parc nu în elegea ce-1 apucase s întrebe aşa
ceva tocmai acum.
— Aha, deci persoana cu care o s m v d ast zi este de fapt
Profesorul, nu?
Fukaeri se întoarse spre el şi îl privi o vreme cu aerul c examineaz
curgerea norilor în dep rtare. Sau de parc încerca s decid ce s fac
cu un câine greu de dresat. Apoi d du afirmativ din cap.
— Mergem s vorbim cu Profesorul, spuse cu o voce lipsit de
expresie.
ţonversa ia lu deocamdat sfârşit. Amândoi r maser din nou
t cu i, cu privirile pironite asupra peisajului de pe fereastr . Pe terenul
plat ca în palm se întindeau cât vedeai cu ochii cl diri f r nici o not
distinctiv . Nenum ra te antene TV îşi împungeau coarnele c tre cer,
precum nişte insecte. Oare cei care locuiesc acolo îşi pl tesc taxa la
NHK? se întreb Tengo. Duminica, f cea el ce f cea şi tot ajungea s se
gândeasc la taxa radio-TV. Nu fiindc ar fi vrut s se gândeasc la asta,
dar era un subiect pe care nu reuşea s -l evite.
*

în aceast diminea senin de duminic de la jum tatea lui aprilie,


se l muriser câteva lucruri despre care nu prea se poate spune c erau
tocmai pl cute. Mai întâi, Fukaeri nu scrisese ea îns şi Crisalida de aer.
Dac era s dai crezare cuvintelor ei (iar pân acum nu exista nici un
motiv s nu o crezi), Fukaeri doar dictase povestea şi altcineva o
aşternuse pe hârtie. ţa proces de formare, era întocmai ca literatura
oral , cum ar fi Cartea lucrurilor vechi5 sau Povestea clanului Taira6. Lucrul
acesta îi mai diminua întrucâtva sentimentul de vin pe care îl avea
pentru c modificase textul, dar, privit dintr-o perspectiv mai larg ,

5 ţronic japonez datând din secolul VIII, care con ine mituri referitoare la
originea Japoniei şi a familiei imperiale.
6 Oper epic anonim din secolul XIII care descrie r zboiul dintre clanurile Taira şi
Minamoto.
1Q84 123

situa ia devenea atât de încâlcit c nu-i mai g seai dezlegare.


Apoi, fata nu putea s citeasc din cauz c suferea de dislexie.
Tengo încerc s -şi aminteasc ce ştia despre tulburarea aceasta. I se
predase un curs în facultate, în cadrul modulului de pedagogie. în
principiu, dislexicii pot s scrie şi s citeasc şi nu au probleme
cognitive. Dar au nevoie de foarte mult timp ca s citeasc . ţu
propozi ii scurte se descurc , dar când acestea se acumuleaz într-un
pasaj mai lung, capacitatea lor de a manipula informa ia este dep şit .
Le este dificil s conecteze semnele de semnifica ia lor. Astfel se
manifest , în general, dislexia. ţauzele nu sunt înc în elese în
totalitate. Nu e îns deloc de mirare s ai în clas unul sau doi elevi
dislexici. Einstein, Edison şi Charlie Mingus au suferit to i de aceast
maladie.
Tengo nu ştia dac , în general, dislexicii au probleme la fel de mari
şi atunci când scriu. în cazul lui Fukaeri îns , se pare c aşa st teau
lucrurile. întâmpina aceleaşi dificult i şi la citit, şi la scris.
Ce-ar zice Komatsu s ştie chestia asta? Involuntar, Tengo oft . Fata
asta de şaptesprezece ani era dislexic şi nu se descurca bine nici s
citeasc , nici s scrie fraze lungi. Iar când vorbea, abia dac rostea o
propozi ie o dat (presupunând c nu o f cea voit). Nici vorb s ajung
vreodat scriitoare. ţhiar dac Tengo reuşea s dea o form frumoas
Crisalidei de aer, astfel încât s câştige premiul de debut şi cartea s fie
publicat şi s primeasc critici pozitive, nu puteau s continue s mint
publicul. Dac la început ar fi mers bine, în cele din urm lumea şi-ar fi
dat seama c ceva nu este în regul . Iar dac ieşea la iveal adev rul,
to i cei implica i ar fi fost puşi la zid şi distruşi. ţariera de scriitor a lui
Tengo - care nici m car nu începuse cu adev rat - s-ar fi dus pe apa
sâmbetei.
Un plan cu atât de multe hibe nu prea are cum s ias bine. De la
bun început sim ise c p şeşte pe ghea sub ire, dar acum metafora
aceasta i se p rea mult prea cuminte. Nici nu apucase s p şeasc pe ea
şi ghea a deja trosnea. Trebuia s îl sune pe Komatsu cum se întorcea
acas şi s îi spun : „îmi pare r u, Komatsu-san, dar eu m retrag din
povestea asta, e prea periculoas Ă. Asta ar face orice om cu capul pe
umeri.
ţând se gândea îns c e vorba de Crisalida de aer, Tengo nu mai era
atât de st pân pe sine şi se sim ea sfâşiat de sentimente contradictorii.
Oricât de riscant ar fi fost planul lui Komatsu, Tengo nu mai voia acum
124 Haruki Murakam

s se opreasc din revizia manuscrisului. Dac toate acestea s-ar fi


întâmplat înainte de a se apuca de munc , poate c ar fi reuşit. Acum
îns îi era imposibil. Era acaparat cu totul de carte. Respira aerul lumii
aceleia, era atras de for a ei de gravita ie. Esen a poveştii îi p trunsese
pân în m runtaie. Avea o nevoie imperioas s lucreze la povestea
aceea, nevoie pe care o resim ea în mod acut. Era ceva ce trebuia f cut şi
neap rat de el, ceva ce merita f cut.
Aşezat pe banchet , cu ochii închişi, încerc s hot rasc în ce fel ar
fi mai bine s trateze situa ia aceasta. Nu ajunse îns la nici o concluzie.
Nu po i s ajungi la concluzii s n toase când eşti confuz şi împ r it în
dou .
— Azami scrie întocmai ce spui tu? întreb Tengo.
— Exact ce spun, r spunse Fukaeri.
— Deci tu dictezi şi ea scrie? întreb el.
— Dar trebuie s vorbesc încet.
— De ce?
Fukaeri arunc o privire prin vagon. Nu erau aproape deloc c l tori.
Doar o mam cu doi copii mici, aşezat pe latura cealalt , la oarecare
distan de ei. P reau s se duc undeva s se distreze. Pe lume exist şi
astfel de oameni ferici i.
— ţa s nu m aud ia, spuse Fukaeri încet.
— Aia? f cu Tengo.
Urm rindu-i privirea care se pierdea în gol, îşi d du limpede seama
c nu se uita la mama cu cei doi copii. Vorbea despre cineva care nu era
prezent, ştiut de ea, cineva concret, de care îns Tengo nu avea habar.
— ţine sunt ia? întreb el din nou. Vocea lui sc zuse pu in în
intensitate.
Fukaeri nu r spunse. Intre sprâncene îi ap ru o cut îngust , dar
buzele ei r maser strâns lipite.
— Oamenii cei Mici? întreb Tengo.
Nici un r spuns.
— ia de care zici tu se enerveaz dac cineva le scrie povestea şi o
public , iar lumea vorbeşte despre ei?
Fukaeri nu r spunse la întrebare. R mase mai departe cu privirea în
gol. Tengo aştept o vreme, dar când îşi d du seama c nu va primi nici
un r spuns, încerc o alt întrebare:
— Nu mi-ai spus nimic despre Profesor. Ce fel de om e?
1Q84 125

Fukaeri se uit nedumerit la Tengo. ţe naiba zice sta, p rea


s întrebe. Apoi spuse:
— Te întâlneşti cu Profesorul în curând.
— Sigur, spuse Tengo. Sigur c asta urmeaz s se întâmple. O s -l
cunosc şi o s v d şi singur ce fel de om e.
La Kokubunji se urc în tren un grup de vârstnici echipa i pentru
drume ie. Erau cu totul vreo zece b rba i şi femei, cu vârste cuprinse
între şaizeci şi cinci şi şaptezeci şi cinci de ani. Fiecare avea un rucsac în
spinare şi o p l rie pe cap. Sporov iau veseli ca nişte şcolari care se duc
în excursie. Aveau gamele cu ap prinse la brâu sau atârnate de rucsac.
Oare şi eu o s fiu la fel de vesel când o s am vârsta asta? se întreb
Tengo. Apoi cl tin uşor din cap. Probabil c nu. Şi-i imagin pe vârful
unui munte, bând ap din gamele.
*

în ciuda dimensiunilor lor reduse, Oamenii cei Mici beau foarte mult
ap . Dar nu le place apa de la robinet, o prefer fie pe cea de ploaie, fie
pe cea din râul care curge în apropiere. De aceea, în timpul zilei fata
aduce de la râu o g leat plin ochi, ca s aib ce s bea micu ii. ţând
plou , pune g leata în dreptul burlanului şi adun apa care se scurge de
la streaşin . Oamenii cei Mici sunt recunosc tori fetei pentru grija pe
care le-o poart , fiindc ei prefer apa de ploaie celei de râu, deşi şi una,
şi alta sunt naturale.
*

Tengo îşi d du seama c nu reuşeşte s -şi in gândurile adunate într-o


singur direc ie. Nu era un semn bun. Probabil din pricin c era
duminic . în el se n ştea un anume soi de confuzie. Pe câmpia neted a
emo iilor st tea s se stârneasc o furtun de nisip de r u augur. Asta
p ea uneori duminica.
— Ce s-a întâmplat, întreb Fukaeri abia auzit. Sim ise încordarea lui
Tengo.
— Oare o s reuşesc? spuse el.
— Ce anume...
— Oare o s reuşesc s vorbesc cum trebuie?
— S vorbeşti cum trebuie, întreb ea. Nu p rea s în eleag ce vrea
s spun .
— Cu Profesorul.
126 Haruki Murakam

— O s po i s vorbeşti cum trebuie cu Profesorul, repet


ea.
Tengo ezit pu in, apoi se hot rî s fie sincer:
— Am senza ia c lucrurile n-or s se lege pân la urm şi c totul o
s fie în zadar.
Fukaeri se r suci şi îl privi drept în ochi.
— De ce i-e fric , îl întreb ea.
— De ce mi-e fric ? repet el.
Fukaeri d du din cap f r s spun nimic.
— ţred c mi-e fric s cunosc oameni noi. Mai ales duminica
diminea a, spuse Tengo.
— De ce duminica, întreb Fukaeri.
Tengo începuse s transpire la subra . Pieptul îi era ca prins într-o
ching . Urma s cunoasc pe cineva şi aveau s se întâmple lucruri noi.
Via a lui urma s se schimbe.
— De ce duminica, întreb din nou fata.
Tengo îşi aminti duminicile din copil rie. ţând terminau de parcurs
ruta stabilit , tat l s u îl ducea la o cantin din fa a g rii şi îl poftea s
comande orice voia. Asta era pe post de recompens . Duceau un trai
modest, iar acestea erau singurele ocazii când mâncau în oraş. In mod
neaşteptat, tat l s u îşi lua o bere (nu se atingea de alcool aproape
niciodat ). Tengo îns , deşi ar fi putut s -şi aleag orice, îşi pierdea
apetitul. De obicei foamea nu-1 p r sea, dar duminica nici o mâncare nu
i se mai p rea gustoas . Era un chin pentru el s termine din farfurie ce
îşi comandase - iar s lase ceva în farfurie nu îi era permis sub nici o
form . Uneori îi venea chiar s vomite. Astfel erau duminicile copil riei
lui Tengo.
Fukaeri îl privea, c utând ceva în ochii lui. Apoi se întinse şi îl lu
de mân pe Tengo. Acesta fu surprins, dar încerc s nu se tr deze.
Pân când au ajuns la gara Kunitachi, Fukaeri continu s îl in de
mân . Avea mâna mai tare decât te-ai fi aşteptat, şi fin . Nu era nici
fierbinte, nici rece. Era cam jum tate din palma lui Tengo.
— Nu- i fie fric . Nu e o duminic obişnuit , zise fata pe un ton de
parc spunea un lucru cunoscut de toat lumea.
ţred c e prima dat când o aud spunând mai mult de o propozi ie
o dat , se gândi Tengo.
Capitolul 9
1Q84 127

Peisajul se schimb ,
regulile se schimb

Aomame se duse la cea mai apropiat bibliotec şi ceru s vad ziarele


în edi ie prescurtat . Numerele pe trei luni, din septembrie pân în
noiembrie 1981. Ţibliotecara o întreb ce ziar prefer , Asahi, Yomiuri,
Mainichi sau Nikkei. Era o femeie între dou vârste, cu ochelari, care
ar ta mai degrab a gospodin angajat cu jum tate de norm decât a
salariat permanent al bibliotecii. Nu era prea gras , dar avea
încheieturile mâinilor umflate ca nişte caltaboşi.
Aomame îi spuse c nu conteaz . Oricum toate erau la fel.
— Ave i dreptate, dar v rog frumos s alege i unul, zise femeia cu
o voce monoton , ca s descurajeze alte comentarii.
Nici Aomame nu avea chef s discute mai mult, aşa c alese la
întâmplare ziarul Mainichi. Se aşez apoi la una dintre mesele de
lectur izolate, deschise un carne el şi, cu pixul în mân , scan
articolele cu privirea.
La începutul toamnei lui 1981 nu se produseser evenimente
majore. în luna iulie a acelui an, prin ul ţharles se c s torise cu Diana,
iar ecourile nun ii lor înc mai r sunau pretutindeni. Unde s-au dus, ce
au f cut, cu ce era îmbr cat Diana, ce accesorii purtase. Desigur,
Aomame ştia despre c s toria lui ţharles cu Diana, dar nu o interesa în
nici un fel. Nu putea nici în ruptul capului s priceap de ce o lume
întreag manifesta atâta interes fa de soarta unui prin sau a unei
prin ese a Marii
Ţritanii. ţharles ar ta mai degrab a profesor de fizic chinuit de
probleme gastrointestinale decât a prin .
In Polonia, sindicatul Solidaritatea, condus de Walşsa, îşi înt rise
opozi ia împotriva regimului, iar sovieticii îşi exprimaser
„îngrijorareaĂ fa de acest lucru. ţu alte cuvinte, dac guvernul
polonez nu reuşea s recapete controlul asupra situa iei, riscau s le
trimit trupe blindate, cum se întâmplase cu Prim vara de la Praga din
'68. Aomame îşi amintea în mare parte şi despre aceste evenimente.
Ştia c , pân la urm , Uniunea Sovietic renun ase s -i invadeze. De
aceea nu era nevoie s citeasc articolele în detaliu. Un singur lucru îi
128 Haruki Murakam

atrase îns aten ia, şi anume faptul c , în încercarea de a descuraja


interven ia sovieticilor, preşedintele american, Ronald Reagan,
declarase c : „Ne aştept m ca tensiunile din Polonia s nu afecteze
planurile comune americano-sovietice de construire a bazei pe Lun Ă.
O baz pe Lun ? De aşa ceva nu mai auzise. Deşi parc îi trecuse pe la
urechi de curând o ştire la televizor în sensul sta. în seara în care se
culcase cu b rbatul chelios din Kansai în hotelul din Akasaka.
Pe 20 septembrie se organizase la Jakarta cel mai mare concurs de
în l at zmeie din lume, la care participaser peste zece mii de oameni.
Era o ştire pe care Aomame nu o aflase, dar nici nu era motiv de
mirare. ţine ar ine minte o competi ie de în l at zmeie din Jakarta, din
urm cu trei ani?
Pe 6 octombrie, preşedintele Egiptului, Anwar Sadat, fusese
asasinat de membri ai unui grup islamic extremist. Aomame inea
minte incidentul şi se gândi din nou cu p rere de r u la preşedintele
Sadat. îi pl cea foarte mult chelia Iui şi îi detesta din tot sufletul pe
fundamentaliştii religioşi. O apuca furia numai când se gândea la
vederile lor înguste, la complexul lor de superioritate plin de arogan
sau Ia nonşalan a cu care se amestecau în treburile altora. Era o furie pe
care nu şi-o putea controla cum trebuie. Dar asta nu avea nici o
leg tur direct cu problemele ei actuale. Aomame trase de câteva ori
aer adânc în piept, se calm şi trecu la urm toarea pagin .
Pe 12 octombrie, într-un cartier din sectorul Itabashi din Tokio, un
încasator de la NHK în vârst de cincizeci şi şase de ani se luase la
ceart cu un student care refuza s achite taxa radio-TV şi îl
înjunghiase în stomac cu un cu it cu lam lat , pe care îl purta în
geant . Poli ia intervenise rapid şi îl prinsese. Acesta r m sese
împietrit la locul faptei, strângând în mân cu itul plin de sânge şi nu
opusese nici o rezisten arestului. Un coleg de serviciu declarase c
b rbatul lucra la NHK de şase ani şi c era un angajat serios, cu
rezultate foarte bune.
Aomame nu ştia despre acest incident. Ea era abonat la ziarul
Yomiuri, pe care îl parcurgea zilnic de la prima pân la ultima pagin .
ţitea cu deosebit aten ie mai ales articolele din sec iunea social , cu
prec dere pe cele legate de crime şi infrac iuni. Iar acest articol
acoperea cam jum tate din pagina social a edi iei de sear . Era de
neimaginat s nu observe un articol de asemenea propor ii. îns nu era
complet exclus s fi trecut peste el din cine ştie ce întâmplare. Nu era
1Q84 129

foarte probabil, dar nici absolut imposibil.


ţu fruntea încruntat , Aomame reflect o vreme la acea posi-
bilitate. Apoi îşi not în carne el data şi un sumar al incidentului.
Pe încasator îl chema Shinnosuke Akutagawa. Un nume grozav, ca
de geniu literar. Fotografia lui nu ap rea, ci doar a b iatului înjunghiat
- Akira Tagawa, în vârst de dou zeci şi unu de ani. Acesta era student
în anul trei la drept, la Universitatea Nihon şi avea nivelul 2-dan la
kendo. Dac ar fi avut în mân sabia de bambus nu s-ar fi l sat el
înjunghiat aşa uşor, dar ce om normal st de vorb cu încasatorul de la
NHK cu sabia în mân ? Pe de alt parte, nici un încasator obişnuit de la
NHK nu umbl prin oraş cu un cu it în traist . Aomame urm ri cu
aten ie ştirile din zilele urm toare, dar nu g si nici un articol din care
s reias c studentul murise. Probabil sc pase cu via .
Pe 16 octombrie se produsese un accident grav într-o min din
Yubari, Hokkaido. Izbucnise un incendiu într-o galerie la o mie de
metri adâncime şi cincizeci de mineri afla i în subteran se asfixiaser .
Fl c rile se întinseser şi urcaser pân aproape de suprafa a
p mântului, luând vie ile a înc zece mineri. ţa s împiedice
extinderea incendiului, firma inundase galeriile cu o pomp , f r s se
asigure dac mai r m sese cineva în via . Num rul victimelor
ajunsese la nou zeci şi trei. Fusese un accident cutremur tor.
ţ rbunele e o surs de energie foarte poluant , iar extragerea lui, o
activitate periculoas . Firma de minerit evitase s mai investeasc în
echipamente şi dot ri, iar condi iile de munc erau foarte proaste. Se
produceau multe accidente, iar mediul afecta pl mânii minerilor. Dar,
fiind ieftin, existau oameni şi întreprinderi care aveau nevoie de
c rbune. Aomame îşi amintea bine acel accident.
Incidentul pe care îl c uta Aomame se petrecuse pe data de 19
octombrie, când urm rile dezastrului de la mina din Yubari înc nu
încetaser s se mai fac v zute. Despre acesta, Aomame chiar nu
ştiuse nimic pân în urm cu câteva ore, când aflase de la Tamaru.
Ceea ce, oricum ar fi luat-o, era de-a dreptul imposibil, pentru c titlul
articolului trona pe prima pagin a ziarului tip rit cu litere mari şi
imposibil de trecut cu vederea.

Conflict armat cu o grupare extremist în munţii din Yamanashi Trei poliţişti


morţi

Articolul cuprindea şi o fotografie f cut din aer de la locul


130 Haruki Murakam

respectiv, din zona lacului Motosu. Mai ap rea şi o hart sumar . La


locul cu pricina se ajungea pornind de la un cartier cu vile de vacan şi
înaintând adânc, în mun i. Fotografii cu cei trei poli işti mor i de la
poli ia din Yamanashi. Interven ia cu elicoptere a serviciului special
aerian din cadrul For elor de Autoap rare. Uniforme de camuflaj, arme
cu lunet şi automate cu eav scurt .
Aomame se încrunt îndelung. ţa s -şi arate pe deplin ne-
mul umirea, îşi încord pân la limit to i muşchii fe ei. Masa de
lectur avea în p r i paravane desp r itoare şi nimeni nu observ
schimbarea aceea drastic de pe chipul ei. Aomame inspir adânc.
Trase cu putere aer în piept şi îl expir , ca o balen care iese la
suprafa şi îşi umple pân la refuz pl mânii uriaşi cu aer proasp t. Un
licean care st tea spate în spate cu ea tres ri la auzul sunetului şi se
întoarse c tre ea, dar nu zise nimic. Tres ri şi atât.
Dup ce st tu încruntat o vreme, Aomame se str dui s -şi relaxeze
fiecare muşchi al fe ei ca s -şi revin la expresia normal . Apoi încerc
s -şi adune gândurile, cioc nind cu cap tul pixului în din ii din fa .
Trebuia s existe o explica ie. Adic nu avea cum s nu existe o
explica ie. De ce îi sc pase ei un eveniment atât de mare, care zguduise
întreaga Japonie?
Şi nu e vorba doar de acest eveniment, îşi spuse ea. Eu nu ştiam nici
despre încasatorul de la NHK care a înjunghiat un student. E foarte
straniu. ţum s am atâtea sc p ri mari, una dup alta? La urma urmei,
sunt o persoan atent şi meticuloas , îmi sare în ochi orice
discrepan , oricât de mic . Eu am încredere în memoria mea. Tocmai
de-asta nu am comis pân acum absolut nici o greşeal ori de câte ori
am f cut de petrecanie cuiva. Aşa am reuşit s supravie uiesc pân
acum. ţitesc cu aten ie ziarul zi de zi, iar când eu spun c „îl citesc cu
aten ieĂ înseamn c nu îmi scap nici o informa ie care are cât de cât
vreo însemn tate.
Dup cum era de aşteptat, conflictul de lâng lacul Motosu era
dezb tut pe larg în ziar pe parcursul a mai multor zile. For ele de
Autoap rare şi poli ia local scotociser tot muntele în c utarea celor
zece membri ai grupului extremist care sc paser . Trei dintre ei
fuseser împuşca i, doi r ni i grav, iar patru (dintre care o femeie)
fuseser prinşi. Unul disp ruse cu des vârşire. Tot ziarul era împânzit
cu informa ii despre acest eveniment. Datorit acestui lucru, ştirea
despre încasatorul de la NHK care înjunghiase un student disp ruse
din paginile lui.
1Q84 131

Mai mult ca sigur, NHK-ul r suflase uşurat - nu pe fa , desigur.


Dac nu ar fi ap rut acest eveniment de propor ii, mass-media şi-ar fi
gl suit cu înc p ânare şi în gura mare toate dubiile cu privire la
sistemul de colectare a. taxei radio-TV şi la institu ia în sine. La
începutul acelui an, partidul liberal democrat îşi exprimase
nemul umirea cu privire la o emisiune NHK despre scandalul cu
luarea de mit de la compania Lockheed şi îi determinaser s modifice
con inutul materialului. NHK explicase în detaliu acest material mai
multor politicieni apar inând partidului de la guvernare şi întrebase
respectuos ce s fac . în mod uimitor, acesta era un procedeu obişnuit,
la ordinea zilei. Ţugetul NHK era aprobat de Diet , iar conducerea
televiziunii se temea ca nu cumva partidul de la guvernare sau
Guvernul s nu se r zbune dac îi c lcau pe coad . în plus, în cadrul
partidului, NHK-ul era v zut ca nimic mai mult decât o agen ie de
publicitate. în momentul în care au fost expuse aceste mişcula ii
interne, aşa cum era de aşteptat, majoritatea popula iei a început s
aib suspiciuni cu privire la impar ialitatea emisiunilor NHK şi
corectitudinea lor politic , iar mişcarea împotriva pl ii taxei de
recep ie s-a înte it.
ţu excep ia conflictului de lâng lacul Motosu şi a poveştii cu
încasatorul de la NHK, Aomame îşi amintea perfect celelalte
evenimente, incidente sau accidente de la vremea respectiv . Memoria
ei era intact , cu excep ia acestor dou ştiri. Ştia tot ce citise în acea
perioad şi, cu toate acestea, despre conflictul armat şi încasatorul
NHK nu îşi amintea absolut nimic. Oare de ce? ţhiar presupunând c
am p it ceva la cap, îşi zise ea, e posibil s fi trecut cu vederea doar
aceste dou articole sau s mi se fi şters complet din memorie doar ele
dou ?
Aomame închise ochii şi îşi ap s puternic tâmplele cu degetele.
Da, e posibil. în creierul meu a ap rut un fel de mecanism care rescrie
realitatea şi care alege doar anumite ştiri peste care arunc un v l
negru, ca s nu le v d şi s nu-mi r mân în memorie. Schimbarea
uniformelor şi a armelor din dotarea poli iei, baza sovieto-american
de pe Lun , încasatorul NHK care a înjunghiat un student sau
conflictul de propor ii de lâng lacul Motosu, dintre grupul extremist şi
trupele speciale din cadrul For elor de Autoap rare.
Dar ce puncte comune s existe între aceste evenimente?
Oricât şi-ar fi b tut mintea, nu reuşea s g seasc nimic în comun.
Aomame continu s cioc ne încet cu cap tul pixului în din ii din
132 Haruki Murakam

fa , punându-şi roti ele în mişcare la tura ie maxim .


Dup o vreme îndelungat , îi trecu prin cap urm torul lucru.
Ce-ar fi s v d lucrurile aşa: problema nu e la mine, ci la lumea care
m înconjoar . Mintea şi psihicul meu nu au p it nimic, ci anumite
lucruri din lumea exterioar au suferit diverse schimb ri sub ac iunea
unei for e.
ţu cât se gândea mai mult, cu atât aceast teorie i se p rea mai
viabil , pentru c nu se împ ca deloc cu ideea c mintea ei era cea care
p ise ceva.
Prin urmare, merse mai departe cu aceast teorie.
Nu eu am p ţit ceva, ci lumea din jurul meu.
Da, aşa mai merge.
într-un anume moment, lumea pe care o ştiam eu a disp rut şi în
locul ei a venit o alta. Aşa cum ai schimba macazul pe linia ferat . ţu
alte cuvinte, psihicul meu de acum apar ine lumii ini iale, dar lumea în
sine este alta. Iar schimb rile existente în ea sunt deocamdat într-un
num r limitat. Majoritatea lucrurilor pe care le ştiu au fost transferate
aşa cum erau în lumea cea nou . De aceea nu am întâmpinat dificult i
reale în via a de zi cu zi (deocamdat ). îns aceste „schimb riĂ vor
c p ta propor ii şi vor da naştere la discrepan e şi mai mari în jurul
meu. Erorile se vor amplifica pu in câte pu in, îmi vor afecta logica
ac iunilor şi poate m vor determina s comit greşeli grave. Aşa ceva
mi-ar fi literalmente fatal.
Lumi paralele.
Aomame se strâmb de parc ar fi sim it în gur ceva cumplit de
acru, dar nu o f cu la fel de puternic ca mai devreme. începu din nou
s cioc ne cu pixul în din ii din fa , mârâind din fundul gâtului.
Liceanul din spatele ei o auzi, dar de data aceasta se pref cu c nu
observ nimic.
Am intrat deja în domeniul ştiin ifico-fantasticului, îşi zise
Aomame.
Oare s fi construit teoria asta egoist dintr-un impuls de
autoap rare? Poate c în realitate am p ţit eu ceva la cap, pur şi simplu.
Eu consider c mintea mea e sut la sut normal şi c psihicul meu nu
e afectat în nici un fel. Dar nu tocmai asta ar sus ine orice bolnav psihic,
c el e perfect normal şi c lumea e cea care a luat-o razna? Nu cumva
am n scocit teoria asta fantezist cu lumile paralele doar ca s -mi
justific în mod for at propria-mi nebunie?
Am nevoie de p rerea unei ter e persoane obiective.
1Q84 133

La psihiatru nu pot s m duc s m tratez. Lucrurile sunt prea


complicate şi despre multe dintre ele nici nu pot s vorbesc. De
exemplu, despre „treburileĂ de care m ocup eu şi care sunt, f r urm
de dubiu, ilegale. La urma urmei, eu omor b rba i cu
o d lti meşterit cu propria mea mân . Nu pot s -i spun doctorului
una ca asta, chiar dac indivizii respectivi sunt nişte fiin e complet
abjecte şi denaturate.
Nici dac aş reuşi s ascund cumva aspectele ilegale, n-aş putea
spune c partea legal din via a pe care am dus-o pân acum e tocmai
normal . E ca un portbagaj umplut pân la refuz cu rufe murdare. Iar
printre ele sunt îndesate suficient de multe lucruri care s aduc un om
în pragul nebuniei. Ţa poate chiar vreo doi, trei. Ar ajunge s pomenesc
despre via a mea sexual . Nu e o chestie despre care s pot vorbi de
fa cu cineva.
Nu pot s m duc la doctor, concluzion Aomame. N-am decât s -
mi rezolv singur problema.
Hai s încerc s duc un pic mai departe teoria asta a mea.
Presupunând c asta s-a întâmplat în realitate, adic presupunând
c lumea în care m aflu acum chiar este alta, care este exact momentul
şi punctul în care s-a produs trecerea?
Aomame se concentr şi îşi scotoci memoria.
Prima dat când observase o schimbare fusese în ziua în care îl
„aranjaseĂ pe specialistul din domeniul petrolier în camera unui hotel
din Shibuya, cu câteva zile în urm . Se d duse jos din taxi pe
Autostrada Metropolitan nr. 3, coborâse pe scara de urgen pân pe
DN 246, îşi schimbase dresurile şi o luase c tre sta ia Sangenjaya de pe
linia Tokyu. Pe drum trecuse pe lâng un poli ist tân r şi observase c
ar ta altfel ca de obicei. Aceea fusese prima dat . ţeea ce însemna c
macazul dintre lumi se schimbase cu pu in înainte. Poli istul pe care îl
v zuse în diminea a aceea în apropierea casei purta uniforma obişnuit
şi avea la brâu un revolver vechi.
Aomame îşi aminti senza ia stranie pe care o avusese în taxi,
ascultând începutul Sinfoniettei lui Jan cek. Senza ia c tot corpul
i se contorsiona. Se sim ise stoars ca o cârp . Apoi şoferul îi spusese
despre scara de urgen , iar ea îşi scosese pantofii şi o luase în jos pe
scara aceea periculoas . In timp ce cobora, descul şi b tut de vânt, îi
r sunase încontinuu în minte fanfara de la începutul Sinfoniettei.
Probabil c acela a fost începutul, se gândi Aomame.
Şi taximetristul era cam straniu. Aomame înc îşi mai amintea
134 Haruki Murakam

cuvintele lui de desp r ire, pe care încerc s şi le reproduc în minte


cât mai exact.

Dac faci asta, via a ta de zi cu zi s-ar putea s arate un pic altfel


de acum încolo. Dar nu l sa aparen ele s te înşele. Realitatea e
mereu una singur .
Şi atunci lui Aomame i se p ruser bizare cuvintele lui. Dar nu
în elesese prea bine ce voia s spun şi nici nu îi p sase. Se gr bea şi nu
avea timp s -şi bat capul cu chestii complicate, îns acum îşi d dea
seama c vorbele lui erau surprinz toare şi stranii. Le putea luat drept
o avertizare sau poate chiar ca pe un mesaj aluziv. Oare ce încercase s -
i transmit ?
Apoi mai era şi muzica lui Jan cek.
Cum de am recunoscut imediat Sinfonietta lui Jan cek? se întreb
ea. ţum de ştiam c a fost compus în 1926? Nu e o pies atât de
cunoscut încât s-o recunoasc oricine de la primele acorduri. în plus,
eu nu m dau în vânt dup muzica clasic . Nici m car nu-1 deosebesc
pe Haydn de Beethoven. Şi atunci de ce am zis imediat „asta e
Sinfonietta lui Jan cekĂ când am auzit-o la radio în taxi? Şi de ce m-a
zguduit atât de tare?
Da, m-a atins la un nivel foarte personal. A fost de parc nişte
amintiri latente, care dormeau în mine de mult vreme, s-ar fi trezit
deodat la via , atunci când m aşteptam eu mai pu in. Parc m-ar fi
apucat de um r şi m-ar fi zgâl âit. Asta înseamn c poate la un
moment dat eu am fost strâns legat de aceast pies , iar în momentul
în care am auzit-o, s-a r sucit un comutator şi anumite amintiri au
început s ias la suprafa . Sinfonietta lui Jan cek. Şi totuşi, oricât de
adânc şi-ar fi scotocit memoria, Aomame nu reuşea s g seasc nimic.
Aomame se uit în jur, îşi privi palmele, îşi inspect unghiile şi
chiar îşi pip i sânii prin c maş . Nimic schimbat, se gândi ea. Au
aceeaşi m rime şi aceeaşi form . Eu sunt aceeaşi, lumea e aceeaşi. Şi
totuşi ceva începe s se schimbe. O simt. ţa într-un joc în care trebuie
s cau i diferen ele. Ai dou imagini, lipite una lâng alta pe perete,
care par absolut identice. îns dac le priveşti cu mare aten ie,
descoperi nişte deosebiri minuscule.
ţa s -şi schimbe starea de spirit, Aomame întoarse paginile ziarului
şi îşi not câteva detalii legate de conflictul armat de lâng lacul
Motosu. Se specula c cele cinci Kalaşnikov AK-47, fabricate în China,
erau de fapt marf de contraband adus din Peninsula ţoreean . ţel
1Q84 135

mai probabil, arme scoase din uz de armat , dar în stare bun . Aveau şi
muni ie suficient . Linia de coast dinspre Marea Japoniei e lung şi nu
e greu s aduci arme şi muni ie în nişte b rci camuflate în vase de
pescuit, la ad postul întunericului. Aşa îşi umflau contrabandiştii
buzunarele cu yeni de pe urma drogurilor şi a armelor aduse în
Japonia.
Poli iştii din Yamanashi nu ştiuser cât de înarma i erau membrii
grup rii extremiste. Ei ob inuser un mandat de perchezi ie pe motivul
unor acte de violen - fie ele doar un pretext se urcaser în dou
maşini de poli ie şi un microbuz şi o porniser în echipamentul lor
obişnuit c tre „fermaĂ unde era stabilit gruparea numit Zori de Zi,
care, la suprafa , se ocupa cu agricultura ecologic . Aceştia refuzaser
s le permit poli iştilor accesul în incint , atmosfera se tensionase şi
aşa se declanşase schimbul de focuri.
Membrii grupului erau înarma i pân şi cu grenade puternice,
fabricate în ţhina, pe care îns nu le folosiser . Motivul pentru care nu
o f cuser era c de-abia intraser în posesia lor şi înc nu avuseser
timp s urmeze un instructaj adecvat. Acest fapt se dovedise un mare
noroc, pentru c num rul victimelor din rândul poli iştilor şi al
For elor de Autoap rare ar fi fost şi mai mare dac s-ar fi folosit
grenade. Ini ial, poli iştii nu purtaser nici m car veste antiglon .
Oamenii remarcaser echipamentul perimat şi superficialitatea cu care
autorit ile analizaser informa iile. Ins ceea ce îi îngrozise pe ei cel
mai tare a fost faptul c o astfel de grupare extremist înc mai
continua s existe sub form de unitate armat şi c activa din plin,
departe de ochii lumii. In a doua jum tate a anilor '60, vuietul
grandioasei „revolu iiĂ apar inea deja de domeniul trecutului, iar
ultimele r m şi e ale fac iunilor extremiste erau considerate drept
anihilate complet în incidentul de la Asama Sanso.
Dup ce-şi lu toate noti ele, Aomame înapoie ziarele, alese din
raftul de muzic un volum gros intitulat Compozitori din lumea întreag
şi se întoarse la masa de lectur . II deschise la pagina despre Jan cek.

Leos Jan cek se n scuse în 1854 într-un sat din Moravia şi murise în
1928. In carte figura şi un prim-plan al s u la b trâne e. Nu era deloc
chel, ci avea capul acoperit cu p r alb, des ca iarba. Forma capului nu i
se distingea. Compusese Sinfonietta în 1926.
136 Haruki Murakam

Jan cek avea o c snicie nefericit , lipsit de dragoste, îns în 1917, la


vârsta de şaizeci şi trei de ani, o cunoscuse pe Kamila, o femeie
m ritat , de care se îndr gostise. O dragoste între doi oameni maturi,
ambii c s tori i. Aflat într-o stare de depresie, Jan cek se folosise de
întâlnirea cu ea pentru a-şi rec p ta apetitul creator. în ultimii s i ani
producea capodopere una dup alta.
într-o bun zi, plimbându-se cu ea prin parc, observase c în
apropiere se inea un concert în aer liber şi se oprise s -l asculte, în acel
moment, Jan cek se sim ise cuprins de un sentiment de beatitudine,
care inspirase motivul acestei Sinfoniette. îşi amintea cum ceva parc
explodase în capul s u şi îl înv luise într-un val de extaz. Chiar în acea
perioad i se ceruse s compun o fanfar pentru o mare competi ie
sportiv , iar el folosise motivul inspirat din parc, dând astfel naştere
Sinfoniettei. ţompozi ia poart numele de „sinfoniet Ă, dar are o
structur foarte neconven ional , iar fanfara festiv şi str lucitoare
interpretat de al muri, împreun cu delicatul ansamblu de coarde
central-european, creeaz o atmosfer unic - aşa scria în cuvântul
introductiv.
Aomame îşi not în carne el acest am nunt biografic şi explica iile
care înso eau piesa. Ins cartea nu reuşi s -i ofere nici un indiciu pentru
a afla ce tangen exista sau ar fi putut s existe între ea şi aceast
Sinfonietta. Aomame p r si biblioteca şi se plimb o vreme f r int pe
str zile peste care începea s se lase înserarea. Din când în când mai
morm ia câte ceva şi cl tina din cap.
Sigur, e doar o teorie, se gândi ea în timp ce se plimba. îns
deocamdat e cea mai conving toare teorie pe care o am. Pân nu
apare alta mai viabil , trebuie s ac ionez conform acesteia, altfel cine
ştie unde m trezesc catapultat . Şi de-asta ar fi bine s g sesc un nume
potrivit pentru situa ia nou în care m aflu. îmi trebuie un apelativ
distinctiv, pe care s -l folosesc şi ca s deosebesc aceast lume de
cealalt , în care poli iştii aveau la brâu revolvere vechi. Pân şi câinii şi
pisicile cap t un nume. Aşa c şi lumea asta nou , plin de schimb ri,
are nevoie de unul.
Anul 1Q84 - aşa am s numesc aceast lume, se hot rî Aomame.
Q, de la question mark. Pentru c sunt multe semne de întrebare.
Aomame aprob din cap, mergând mai departe.
ţ -mi place sau nu, acum m aflu în „anul 1Q84Ă. Anul 1984, aşa
cum îl ştiam eu, nu mai este. Acum e 1Q84. Alt aer, alt peisaj. Va trebui
s m orientez pe cât se poate de rapid în aceast lume plin de semne
1Q84 137

de întrebare. ţa un animal l sat liber într-o p dure nou . ţa s m


protejez şi s supravie uiesc, trebuie s descifrez repede regulile locului
şi s m conformez lor.
*

Aomame intr într-un magazin de muzic din apropierea sta iei


Jiyugaoka şi c ut Sinfonietta lui Jan cek. Nefiind un compozitor prea
cunoscut, col ul dedicat lui era mic şi nu reuşi s g seasc decât un
singur disc care con inea Sinfonietta. Era interpretat de Orchestra din
Cleveland, sub bagheta lui George Szell. Pe fa a A avea Concertul pentru
orchestr al lui Ţartok. Aomame nu ştia cum era acea interpretare, dar
cum altceva nu avea de ales, cump r acel L.P. Se întoarse acas , lu
din frigider o sticl de ţhablis, îi scoase dopul, puse discul în pick-up
şi coborî acul. Apoi ascult muzica delectându-se cu vinul r cit numai
bine. Fanfara de la început r suna str lucitor. Era exact ce ascultase în
taxi. F r dubiu. Aomame închise ochii şi se concentr asupra muzicii.
Interpretarea nu era rea. îns de data aceasta nu se întâmpl nimic.
Auzea muzica şi atât. Nu sim ea nici o contorsiune prin corp, nici o
transfigurare a sim urilor.
Ascult piesa pân la cap t, apoi puse discul în copert , se aşez pe
jos şi continu s ia câte o înghi itur din pahar, sprijinit de perete.
Ţ ut aşa, de una singur , în timp ce se gândea, vinul parc nu avea nici
un gust. Aomame se duse la baie, se sp l pe fa cu s pun, îşi aranj
sprâncenele cu o forfecu şi se şterse în urechi cu un be işor.
Ori s-a întâmplat ceva ciudat cu mine, ori cu lumea, îşi spuse ea.
Una din dou . Dar nu ştiu care. ţapacul nu se potriveşte la borcan.
Poate e vina borcanului, poate a capacului. în orice caz, m rimile nu se
potrivesc, iar sta e un adev r de net g duit.
Aomame deschise frigiderul şi îi inspect con inutul. Nu avea prea
multe, pentru c nu mai f cuse cump r turi de câteva zile.
Scoase o papaia coapt , o t ie în dou cu un cu it şi o mânc cu lingura.
Lu apoi trei castrave i, îi sp l şi îi ron i cu maionez deasupra.
Mestec încet, f r grab . Ţ u apoi un pahar cu lapte de soia şi cu asta
îşi încheie cina. O mas simpl , dar ideal ca s evi i constipa ia.
ţonstipa ia era unul dintre lucrurile pe care Aomame le detesta cel mai
mult. ţam la fel de mult ca pe b rba ii mârşavi şi violen i şi pe
fundamentaliştii religioşi cu mintea îngust .
Dup ce termin de mâncat, Aomame se dezbr c şi f cu un duş
fierbinte. Ieşit din duş, se şterse cu prosopul şi se inspect goal în
138 Haruki Murakam

oglinda fixat pe uş . Talie sub ire, muşchi fermi. Sâni neinteresan i,


asimetrici, şi p r pubian ca un teren de fotbal neîngrijit. Privindu-se
goal în oglind , îşi aminti deodat c peste o s pt mân urma s
împlineasc treizeci de ani. Iar ziua de naştere! ţe chestie, s fac
treizeci de ani tocmai în lumea asta! se gândi Aomame şi se încrunt .
Anul 1Q84.
Acesta era locul în care se afla.
Capitolul 10
Revolu ie adev rat ,
cu v rsare de sânge

— Schimb m, spuse Fukaeri.


Apoi îl lu din nou de mân , chiar înainte ca trenul s ajung în
gara Tachikawa.
ţât au coborât din tren şi au mers pe sc ri pân la alt peron, Fukaeri
continu s îl in de mân . ţu siguran cei din jur îi luau drept un
cuplu. Era o diferen destul de mare de vârst între ei, dar Tengo
oricum ar ta mai tân r decât era. F r îndoial c , v zut din afar ,
diferen a de statur dintre ei era amuzant . O întâlnire fericit ,
prim vara, într-o diminea de duminic .
ţu toate acestea, în mâna lui Fukaeri nu se sim ea nici un fel de
impuls erotic. II strângea de mân cu o for constant . In degetele ei
reg seai acurate ea profesional a unui doctor care î i m soar pulsul.
Poate c fata asta transmite şi primeşte prin atingerea degetelor şi a
palmelor informa ii pe care nu le poate comunica prin cuvinte, îi trecu
lui Tengo prin cap. Dar chiar presupunând c aşa st teau lucrurile,
comunicarea nu se f cea decât într-un sens. Poate c ea sim ea prin
palm ceva dinl un- trul lui Tengo, dar el nu putea s citeasc în felul
acesta ce gândeşte Fukaeri. Pe Tengo îns nu îl deranja câtuşi de pu in.
S -i citeasc ce vrea din suflet, nu avea nici gânduri şi nici sentimente
de ascuns fa de ea.
In orice caz, chiar dac nu e vorba de nimic erotic, fata asta m place
într-o oarecare m sur , presupuse Tengo. Probabil c nu i-am f cut o
impresie tocmai rea. Altfel, indiferent de motivul ei, nu m-ar fi inut
atât de mult de mân .
ţei doi se mutar pe peronul liniei Oume şi urcar în trenul care
1Q84 139

aştepta acolo. Fiind duminic , vagonul era mai aglomerat decât ai fi


b nuit, plin cu familii şi cu vârstnici echipa i pentru drume ii pe munte.
Ei nu se aşezar , ci r maser în picioare, în apropierea uşilor.
— Arat de parc se duc în excursie, spuse Tengo privind în
lur-
— Pot s te in de mân , întreb ea.
Şi dup ce urcaser în tren, continuase s îl in de mân .
— Da, bineîn eles, r spunse el.
Fukaeri p ru mai liniştit . Palma şi degetele ei erau la fel de
catifelate şi nu transpiraser deloc. P rea c înc mai caut şi verific
ceva din untrul lui.
— Nu- i mai e fric , întreb ea pe obişnuitul ton neutru.
— Nu, nu-mi mai e, r spunse Tengo.
Nu era o minciun . Panica de duminic diminea care îl atacase
mai devreme fusese în mare parte înl turat , probabil de mâna lui
Fukaeri. Nu mai transpira şi nici nu-şi mai auzea inima palpitând cu
putere. Nu avea nici halucina ii. Respira ia îi redevenise liniştit ca de
obicei.
— ţe bine, spuse Fukaeri f r intona ie.
ţe bine, gândi şi Tengo.
O voce gr bit îi anun c trenul urmeaz s plece în curând, iar
uşile se închiser , z ng nind puternic. ţa un animal mare şi b trân care
se trezeşte din somn şi se scutur cu greu, trenul se hot rî în sfârşit s
se urneasc din loc l sând peronul în urm .
Fukaeri şi Tengo priveau pe fereastr , inându-se de mân . La
început se vedeau numai locuin e banale, dar, pe m sur ce înaintau,
câmpia Musashino f cea loc mun ilor şi priveliştea începea s se
schimbe. De la gara Higashi-Oume, calea ferat nu mai avea decât o
singur linie. Schimbar din nou trenul, pentru a treia oar . Mun ii din
jur îşi f ceau sim it prezen a din ce în ce mai mult. Ieşiser deja din
zona în care lumea face naveta c tre Tokio. Mun ii erau înc înveli i în
culoarea veşted a iernii, dar, chiar şi aşa, verdele proasp t al copacilor
pereni î i atr gea privirea. ţând trenul oprea în g ri şi se deschideau
uşile î i d deai seama c aerul care p trundea de afar c p tase alt
miros. Zgomotele se schimbaser şi ele. în jur ap reau din ce în ce mai
multe câmpuri cultivate şi case de fermieri. Pe şosea se vedeau mai
multe camionete decât automobile. Am ajuns destul de departe, îşi
spuse Tengo. Oare pân unde mergem?
— Nu- i face griji, spuse Fukaeri de parc îi citise gândurile.
140 Haruki Murakam

Tengo încuviin t cut. M simt de parc m duc în pe it, s -i


cunosc pe viitorii socri, se gândi el.

ţei doi coborâr într-o gar numit Futamatao. Un nume destul de


neobişnuit, pe care Tengo nu-şi amintea s -l mai fi auzit vreodat . Gara
era o cl dire veche, din lemn. în afar de ei doi, mai coborâr înc vreo
cinci c l tori. Nu se urcase nimeni. Lumea venea pân la Futamatao s
respire aer proasp t şi s urce pe munte. Sigur c da, doar nu venea
nimeni aici pentru spectacolul Omul din La Mancha, ca s umble prin
discoteci sau s vad showroomul Aston Martin, şi nici pentru vreun
restaurant fran uzesc renumit pentru homarii gratina i. î i d deai
seama de asta doar uitându-te la pasagerii care coborâser acolo.
i
în fa a g rii nu era nimic care s merite numele de magazin, iar pe
strad , nici ipenie de om. în schimb, un taxi aştepta clien i. Probabil c
venea la orele la care soseau trenurile. Fukaeri b tu încet în geamul
taximetristului. Uşa se deschise şi ea urc , f cându-i semn lui Tengo s
o urmeze. ţând se închise portiera, Fukaeri explic scurt şoferului unde
vor s ajung , iar acesta încuviin .
Nu aveau mult de mers, dar drumul era extrem de întortocheat.
Urcar dealuri abrupte, coborâr pante la fel de abrupte şi str b tur
drumuri de ar atât de înguste, încât nu ar fi înc put dou maşini în
acelaşi timp. ţotir de nenum rate ori. Şoferul îns nu reducea deloc
viteza când cotea, astfel c Tengo, cu inima în gât, trebuia s se in
bine ag at de mânerul de deasupra uşii. Maşina urc o pant abrupt
ca o pârtie de schi şi, ajuns în vârf, opri. Parc ar fi fost într-un
montagne russe, nu în taxi. Tengo scoase dou hârtii de o mie de yeni
din portofel şi primi bonul şi restul.
In fa a casei vechi, în stil japonez, era oprit un Pajero negru, model
scurt şi un Jaguar mare, verde. Pajero-ul str lucea de cur enie, dar
Jaguarul vechi era atât de pr fuit încât nici nu-i mai distingeai culoarea.
P rea s nu mai fi fost mutat din loc de ceva vreme, pentru c şi
parbrizul era murdar. Aerul era surprinz tor de curat şi în jur domnea
liniştea. O linişte atât de adânc încât trebuia s - i încordezi auzul.
ţerul era ame itor de înalt şi c ldura razelor soarelui se sim ea blând
pe piele. ţând şi când se auzea ip tul ascu it al unei p s ri
necunoscute, pe care îns nu o puteai vedea.
1Q84 141

ţasa era mare şi impun toare. P rea veche, dar era bine îngrijit .
ţopacii din gr din erau tunşi frumos. Ţa chiar erau atât de grijuliu
aranja i, încât unii dintre ei p reau s fie de plastic. Un pin mare îşi
r spândea generos umbra pe p mânt. Locul era larg deschis şi nu mai
era nici o alt cas cât vedeai cu ochii. ţine alege s tr iasc într-un loc
atât de incomod? ţu siguran c st pânului casei nu prea-i place
contactul cu al i oameni, b nui Tengo.
Fukaeri deschise cu mult zgomot poarta descuiat şi intr . îi f cu
semn lui Tengo s o urmeze. Nu le ieşi nimeni în întâmpinare. Se
desc l ar în holul mare şi t cut. P şir pe podeaua lustruit şi
r coroas de pe culoar şi intrar într-un salon. De la fereastr se vedea,
în zare, panorama mun ilor. Se z rea şi un râu şerpuitor în care se
reflectau razele soarelui. Era o privelişte minunat , dar Tengo nu avea
starea de spirit necesar s se bucure de ea cum se cuvine. Fukaeri îi
f cu semn s se aşeze pe o canapea mare şi, f r s mai spun o vorb ,
ieşi din înc pere. ţanapeaua mirosea a vremuri apuse. Cât de apuse,
Tengo nu avea idee.
Salonul era complet lipsit de orice fel de obiect decorativ. Pe masa
joas , f cut dintr-o singur scândur groas , nu se afla absolut nimic.
Nici scrumier , nici fa de mas . Pe pere i nu atârna nici un tablou,
ceas sau calendar. Nu vedeai nici m car o vaz în toat camera. Nu
exista nici un bufet, nu erau nici c r i sau reviste. Doar un covor antic,
atât de decolorat încât nu-i mai distingeai modelul, şi canapeaua, la fel
de veche, împreun cu trei fotolii. Mai era şi un şemineu deschis, dar
dup cum ar ta nu p rea s fi fost folosit de curând. Deşi se aflau la
jum tatea lui aprilie, camera era rece, de parc în ea înc mai z bovea
frigul adunat peste iarn . Era o înc pere care se hot râse cu mult
vreme în urm s nu-şi întâmpine vizitatorii cu pl cere. Fukaeri se
întoarse şi se aşez al turi de Tengo pe canapea, f r s rosteasc în
continuare nici un cuvânt.
R maser amândoi t cu i o vreme îndelungat . Fukaeri era închis
în lumea ei enigmatic , iar Tengo încerca s se calmeze, respirând încet
şi adânc. în afara câte unui ciripit de pas re venit din dep rtare,
înc perea era cufundat în linişte. Lui Tengo i se p rea c , dac asculta
cu aten ie, în t cerea aceea se distingeau sensuri ascunse. Nu era doar o
absen a zgomotelor, ci liniştea parc spunea ceva despre ea îns şi.
Tengo îşi privi f r rost ceasul. îşi ridic ochii şi se uit pe geam, apoi îi
întoarse din nou c tre ceas. Ar ta aceeaşi or . In dimine ile de
duminic timpul se scurgea întotdeauna mult mai încet.
142 Haruki Murakam

Dup vreo zece minute, uşa se deschise brusc şi intr un b rbat slab,
agitat. Avea vreo şaizeci şi cinci de ani şi aproximativ un metru şi
şaizeci de centimetri, dar postura îi era dreapt şi nu ar ta deloc sfrijit.
îşi inea b rbia tras în spate, iar spinarea atât de dreapt , încât ai fi zis
c e str b tut pe din untru de o bar de fier. De sub ochelarii negri, cu
rame groase, care p reau f cu i anume s intimideze oamenii, se z rea
o pereche de sprâncene stufoase. Mişc rile sale te duceau cu gândul la
o maşin rie comprimat şi compact . Nu avea absolut nimic în plus şi
toate piesele ei se mişcau cu eficien maxim . Tengo d du s se ridice
ca s îl salute, dar b rbatul îi f cu un semn scurt cu mâna s r mân
aşezat. îi d du ascultare şi se l s din nou pe canapea. O vreme,
b rbatul îl studie f r s scoat o vorb . Privirea lui nu era
p trunz toare, dar te scruta f r s te sl beasc , din cap pân în
picioare. ţâteodat îşi mijea ochii, apoi îi l rgea din nou, ca un fotograf
care potriveşte diafragma obiectivului.
Ţ rbatul purta un pulover verde închis deasupra unei c m şi albe şi
o pereche de pantaloni de lân gri. Toate ar tau a haine îmbr cate
zilnic în ultimii zece ani. îi veneau bine, dar erau destul de ponosite.
Probabil c nu-1 interesa deloc ce punea pe el şi probabil c nici în jurul
lui nu era nimeni pe care s intereseze lucrul sta. P rul r rit îi
eviden ia şi mai mult forma alungit a capului. Avea obrajii ascu i i şi
maxilarul p trat. Doar buzele c rnoase, ca de copil, nu se potriveau cu
aspectul lui general. Avea câteva locuri r mase neb rbierite, sau poate
c erau doar nişte umbre proiectate de felul în care c dea lumina;
lumina de munte care p trundea pe fereastr era întrucâtva diferit de
cea cu care era Tengo obişnuit.
— îmi cer scuze c a trebuit s ba i atâta cale pân aici.
Glasul lui avea o intona ie aparte. Era vocea cuiva obişnuit
s in un discurs coerent în fa a unei audien e largi.
— Eu nu am putut s plec de aici din diferite motive, de aceea
singura cale era s vii tu.
Tengo r spunse c nu îl deranja câtuşi de pu in. Apoi se prezent şi
se scuz c nu are o carte de vizit .
— Numele meu este Ebisuno, spuse b rbatul. Nici eu nu am carte
de vizit .
— Ebisuno-san, confirm Tengo.
— Toat lumea îmi spune „ProfesorulĂ. ţhiar şi propria mea fiic
1Q84 143

îmi zice aşa.


— Dar cu ce ideograme se scrie numele dumneavoastr ?
— E un nume neobişnuit, nu prea se întâlneşte. Eri, scrie-i tu
ideogramele!
Fukaeri d du din cap, scoase un carne el şi, încet de tot, scrise pe
hârtia alb :

Scrisul lui Fukaeri te ducea cu gândul la cineva care zgârie într-o


c r mid cu un cui. Nu se poate îns spune c nu avea totuşi o anume
elegan .
— S-ar traduce prin „câmpul s lbaticilor". Eu m-am ocupat demult
de antropologie cultural şi pentru specializarea asta mi se pare c era
un nume foarte potrivit, spuse Profesorul şi pe buze îi ap ru o urm de
zâmbet, f r îns ca vigilen a din priviri s i se sting . Apoi continu :
— Am întrerupt îns leg turile cu via a academic de mult vreme.
Acum m ocup de cu totul altceva. M-am îndreptat c tre o altfel de
câmpie a s lbaticilor.
Era într-adev r un nume neobişnuit, dar Tengo îl mai auzise
cândva. Nu cumva pe la sfârşitul anilor '60 existase un cercet tor vestit
pe nume Ebisuno care publicase câteva c r i foarte bine primite la
vremea aceea? Nu avea habar ce con ineau c r ile respective, dar
numele îi r m sese undeva într-un col al memoriei. In orice caz, la un
moment dat disp ruse de pe firmament.
— ţred c am mai auzit numele dumneavoastr , spuse Tengo
întreb tor.
— Tot ce se poate, r spunse Profesorul privind în dep rtare, de
parc ar fi vorbit cu altcineva care nu era prezent. Oricum, e poveste
veche.
Tengo sim ea respira ia liniştit a lui Fukaeri, care era aşezat
al turi de el. Respira adânc şi relaxat.
— Tengo Kawana, spuse Profesorul de parc îi citea numele de pe
ecuson.
— întocmai, spuse Tengo.
— Ai absolvit matematica, iar acum predai la o şcoal preg titoare
în Yoyogi, zise Profesorul. Pe de alt parte îns , scrii literatur .
Am nuntele astea mi le-a dat Eri, sper c sunt corecte?
— Sunt.
144 Haruki Murakam

— Nu ar i a profesor de matematic . Dar nici a scriitor.


Tengo zâmbi amar.
— Mi s-a mai spus asta de curând. Probabil din cauza constitu iei
fizice.
— N-am spus-o în sens r u, replic Profesorul. Apoi îşi împinse cu
degetul ochelarii negri pe nas. S nu ar i a ceva nu e un lucru r u.
înseamn c nu eşti în epenit într-o singur ipostaz .
— Sunt onorat c -mi spune i lucrul acesta. înc nu m pot numi
scriitor. Eu doar încerc s scriu romane.
— încerci?
— înv din propriile mele greşeli.
— în eleg, spuse Profesorul şi îşi frec mâinile de parc abia acum
observa frigul din înc pere. Aşadar, din câte am aflat eu, tu vrei s
modifici romanul pe care l-a scris Eri, s -i dai o form mai bun în
speran a c o s câştige premiul unei reviste literare. Vrei s o
promovezi pe Eri ca scriitoare. Am în eles bine?
Tengo îşi alese cuvintele cu aten ie:
— în principiu, lucrurile stau cum spune i dumneavoastr . Ideea îi
apar ine unui editor pe nume Komatsu. Nu ştiu nici eu dac planul va
func iona cu adev rat. Nu ştiu nici dac e corect din punct de vedere
moral. Rolul meu în toat povestea asta e doar s reformulez
exprimarea din Crisalida de aer. Cu alte cuvinte, sunt un simplu
tehnician. în ceea ce priveşte restul, responsabilitatea îi apar ine lui
Komatsu-san.
Profesorul era c zut pe gânduri. în înc perea cufundat în linişte,
aproape c îi auzeai mintea func ionând. Apoi spuse:
— Deci acest editor, Komatsu, a venit cu planul, iar tu te ocupi de
aspectul practic.
— întocmai.
— Eu am fost cercet tor şi sincer s fiu, nu sunt foarte pasionat de
beletristic . Aşa c nu ştiu care sunt obiceiurile printre litera i, îns ce
inten iona i voi s face i mie, unul, îmi sun a înşel torie. Greşesc?
— Nu, nu greşi i. Şi mie îmi sun la fel, spuse Tengo.
Profesorul se încrunt uşor.
— Aşadar şi tu ai îndoieli în privin a moralit ii planului, dar în
acelaşi timp vrei s mergi mai departe şi s te implici.
— Deocamdat nu merg mai departe, dar implicat în orice caz sunt.
— Dar de ce?
— Asta e o întrebare pe care mi-am pus-o şi eu în repetate rânduri
1Q84 145

de o s pt mân încoace, spuse Tengo sincer.


Profesorul şi Fukaeri r maser t cu i, aşteptându-1 s continue.
— Şi ra iunea, şi bunul sim , şi instinctul îmi spun c ar fi mai bine
s ies din povestea asta cât mai repede posibil. Eu sunt un individ
precaut şi ra ional. Nu-mi plac nici pariurile şi nici aventurile. Aş spune
c sunt mai degrab un tip lipsit de îndr zneal . Numai c de data
aceasta, oricât aş vrea, nu pot spune nu acestui plan riscant conceput de
Komatsu-san. Motivul este unul singur, şi anume c sunt foarte
puternic atras de Crisalida de aer.
Dac ar fi fost vorba de orice alt lucrare, refuzam f r s stau prea
mult pe gânduri.
Profesorul se uit o vreme cu mirare la Tengo.
— Deci nu te intereseaz partea de escrocherie din povestea asta,
dar eşti foarte interesat s lucrezi la carte. Asta e?
— Exact. Mai mult decât foarte interesat. Dac e s rescrie cineva
Crisalida de aer, nu vreau s las pe nimeni altul s o fac .
— Deci aşa, spuse Profesorul şi f cu o grimas de parc muşcase
f r s vrea dintr-o l mâie. Deci aşa. ţred c pot s în eleg în mare ce
sim i. Dar ce urm reşte acest Komatsu? Ţani? Faim ?
— Sincer s fiu, nici eu nu-1 în eleg pe Komatsu-san, spuse Tengo.
Dar senza ia mea este c e împins de motive mult mai serioase decât
banii sau notorietatea.
— Cum ar fi?
— Probabil c el nu ar admite lucrul sta, dar e unul dintre acei
oameni poseda i de literatur . Oamenii ca el caut un singur lucru: s
g seasc o lucrare adev rat , f r cusur. Una singur ajunge. Odat
g sit , s o pun pe tav şi s o ofere lumii.
Profesorul îl privi pe Tengo o vreme. Apoi spuse:
— Deci voi doi ave i motiva ii diferite. Dar nu e vorba nici de bani
şi nici de renume.
— Aşa aş zice.
— Dar indiferent de natura motivelor voastre, dup cum spui şi tu,
e un plan destul de riscant. Dac la un moment dat planul e dat în
vileag, sigur izbucneşte un scandal. Probabil c voi doi nu ve i fi
singurii care s sufere oprobriul public. Pentru Eri, la cei doar
şaptesprezece ani ai ei, ar fi o lovitur fatal . Asta e lucrul care m
îngrijoreaz cel mai tare în toat povestea.
— E firesc s v face i griji, încuviin Tengo. Ave i perfect
dreptate.
146 Haruki Murakam

Profesorul se încrunt şi sprâncenele sale stufoase şi negre ca


p cura se apropiar una de alta cu un centimetru.
— Şi cu toate astea, deşi pân la urm o expui pe Eri primejdiei,
speri totuşi s rescrii Crisalida de aer.
— Dup cum spuneam şi mai devreme, sentimentele acestea
izvor sc dintr-un loc inaccesibil ra iunii sau bunului-sim .
Desigur c vreau s o protejez pe Eri cât pot de mult. Totuşi, nu pot s
v dau nici un fel de asigurare c asupra ei nu se va abate nici un fel de
pericol. Asta ar fi o minciun .
— în eleg, spuse Profesorul şi tuşi, ca şi când şi-ar fi punctat
argumentele. în orice caz, pari un om cinstit.
— încerc s fiu cât pot de deschis.
Profesorul îşi privi mâinile aşezate pe genunchi ca pe nişte obiecte
pe care le vedea pentru prima dat în via . îşi cercet dosul palmelor,
apoi le r suci şi îşi studie şi palmele. în cele din urm , ridic privirea şi
spuse:
— Editorul sta, Komatsu, crede c o s îi reuşeasc planul?
— Punctul lui de vedere e c orice lucru are dou laturi, spuse
Tengo. O latur bun şi o latur nu chiar aşa de proast .
Profesorul râse.
— Un punct de vedere destul de unic. S în eleg c e un tip optimist
şi plin de încredere?
— Nici una, nici alta. E doar un tip cinic.
Profesorul cl tin încet din cap.
— Asemenea oameni, când sunt cinici, devin optimişti. Sau cap t
încredere în sine. ţam aşa ceva, nu?
— Posibil s aib şi asemenea tendin e.
— Pare s fie un om complicat.
— Destul de complicat, spuse Tengo. Dar nu e prost.
Profesorul r sufl îndelung, apoi se întoarse spre Fukaeri:
— Eri, ce zici? ţe p rere ai de planul sta?
Fukaeri fix cu privirea un punct anonim din spa iu.
— E bine, spuse ea.
Profesorul ad ug cuvintele necesare exprim rii laconice a lui
Fukaeri:
— Adic , vrei s spui c nu te deranjeaz ca el s rescrie Crisalida de
aer?
— Nu m deranjeaz , spuse Fukaeri.
— E posibil s ai necazuri din cauza asta.
1Q84 147

Fukaeri nu r spunse. Doar îşi strânse şi mai tare gulerul


cardiganului în jurul gâtului. Dar acest gest însemna pentru ea c
hot rârea sa e de neclintit.
— Probabil c are dreptate, se resemn Profesorul.
1Q84 148

Tengo privi pumnii strânşi ai lui Fukaeri.


— Exist înc o problem , îi spuse Profesorul lui Tengo. Tu şi acest
Komatsu vre i s face i cunoscut Crisalida de aer şi s o transforma i pe
Eri în scriitoare. Dar ea are probleme cu scrisul şi cu cititul. Sufer de
dislexie. Ştiai lucrul sta?
— Mi-a povestit acum, în tren, cum stau lucrurile.
— Probabil c e o chestie congenital . Din cauza asta la şcoal a fost
mereu considerat cam retardat , dar adev rul este c îi merge mintea.
E dotat cu o inteligen profund . Totuşi, povestea cu dislexia nu cred
c poate s aib o influen prea bun pentru planul vostru, asta ca s
m exprim cât mai rezervat.
— ţâ i oameni ştiu lucrul sta?
— In afar de ea, trei, spuse Profesorul. Eu, fiica mea, Azami, şi tu.
în rest nu mai ştie nimeni.
— Profesorii lui Eri-san nu ştiu?
— Nu. E o şcoal mic , de ar . N-au auzit ei vreodat de dislexie.
în plus, nu s-a dus decât foarte pu in la ore.
— Atunci cred c reuşim cumva s p str m secretul.
Profesorul îl cânt ri din priviri.
— V d c Eri are încredere în tine, spuse el dup câteva momente.
Nu ştiu ce motive are, îns ...
Tengo aştept t cut continuarea.
— îns eu, la rândul meu, am încredere în Eri. Aşa c , dac ea e de
acord s - i dea pe mân cartea, eu nu m împotrivesc. Dar dac vrei
într-adev r s avansezi cu proiectul sta, trebuie s ştii câteva lucruri
despre ea.
Profesorul îndep rt cu palma nişte scame imaginare pe care
tocmai le descoperise pe genunchiul drept al pantalonilor. Apoi
continu :
— Şi anume, trebuie s ştii unde şi în ce fel a copil rit şi cum a ajuns
în grija mea. Povestea îns e destul de lung .
— V ascult.
Fukaeri se aşez mai bine pe canapea lâng Tengo. îşi inea în
continuare mâinile pe gulerul cardiganului.
*

— Foarte bine, spuse Profesorul. Povestea începe în anii '60. Tat l lui
Eri şi cu mine eram prieteni la cataram de-o via . Eu sunt cu vreo
zece ani mai în vârst , dar lucram amândoi la aceeaşi universitate, în
149

aceeaşi catedr . Aveam personalit i şi perspective asupra lumii


diferite, dar, cine ştie cum, ne în elegeam bine. Amândoi ne
c s toriser m târziu şi, imediat dup c s torie, avuseser m câte o fiic .
Locuiam în aceeaşi reşedin oferit de universitate şi plecam uneori cu
familiile în excursii. Munca ne mergea bine. Pe vremea aia ni se spunea
„profesorii entuziaştiĂ. Ap ream adesea şi în mass-media. Erau nişte
vremuri în care se întâmplau multe lucruri interesante. ţ tre sfârşitul
anilor '60 îns , situa ia politic a început s se tensioneze. Mişc rile stu-
den eşti împotriva prelungirii Tratatului de ţooperare şi Securitate
dintre Statele Unite şi Japonia au luat amploare, au fost baricadate
universit ile şi au avut loc ciocniri cu brig zile mobile de poli ie şi
conflicte interne sângeroase. Au murit oameni. In condi iile astea ostile,
eu m-am retras de la universitate. Oricum nu eram f cut pentru via a
academic , iar în vremea aia ajunsese s -mi displac total. Nu m
intereseaz s fiu nici împotriva sistemului şi nici pentru el. Pân la
urm , toate astea nu sunt decât nişte conflicte între organiza ii. Iar eu,
unul, nu am încredere în organiza ii, fie ele mari sau mici. Dup cum
ar i, aş crede c nu erai înc student în perioada aia, nu?
— Când am intrat eu la facultate se potoliser deja protestele.
— Se terminase petrecerea.
— Exact.
Profesorul îşi ridic mâinile în aer, apoi şi le aşez din nou pe
genunchi.
— La doi ani dup plecarea mea de la universitate, s-a retras şi tat l
lui Eri. în perioada aia credea cu ardoare în gândirea revolu ionar a lui
Mao şi sprijinea Revolu ia ţultural din ţhina. Revolu ia ţultural a
fost un capitol din istorie sângeros şi inuman, dar pe vremea aia
asemenea informa ii nu ajungeau pân la noi. Printre unele cercuri de
intelectuali era o adev rat mod s fluturi cartea roşie, Citate din
operele preşedintelui Mao
Zedong. Tat l lui Eri organizase o parte din studen i într-o grupare
radical , dup modelul G rzilor Roşii şi participa la greve, în
organiza ia lui s-au înscris chiar studen i de la alte universit i, care
credeau în el, astfel c secta lui a luat amploare considerabil pentru o
vreme. La cererea conducerii universit ii, brig zile de poli ie au intrat
cu for a în campus şi l-au arestat, împreun cu studen ii cu care se
baricadase în untru. Atunci s-a pus chiar problema s fie dat pe mâna
justi iei. Apoi, practic vorbind, a fost dat afar . Eri era înc mic ,
probabil c nu mai ine minte nimic din toate lucrurile astea.
150 Haruki Murakam

Fukaeri r mase t cut .


— Numele lui este Tamotsu Fukada. Dup ce a p r sit uni-
versitatea, împreun cu nucleul organiza iei sale de g rzi roşii, adic
vreo zece studen i, a intrat la Academia Takashima. Majoritatea
studen ilor fuseser exmatricula i şi aveau nevoie de un loc în care s
se duc pentru o vreme, iar Academia Takashima nu era o destina ie
tocmai rea. Pe vremea aceea, povestea a f cut ceva valuri în mass-
media. Ştiai?
Tengo cl tin din cap.
— Nu am auzit de povestea asta.
— Fukada şi-a luat şi familia cu el. Adic so ia şi pe Eri. Puteai intra
acolo împreun cu familia. Ştii ce e cu Academia Takashima?
— Da, în mare, spuse Tengo. Era un fel de falanster unde totul era
la comun, nu acceptau proprietatea particular . îşi câştigau traiul din
agricultur şi începuser chiar s se ocupe şi de produse lactate.
Mişcarea lor luase amploare în toat ara.
— întocmai. Fukada visa s g seasc în organiza ia aceasta o
utopie, spuse Profesorul încruntându-se. Dar nici nu mai e nevoie s-o
spun, utopie pe lumea asta nu exist . La fel cum nu exist piatra
filosofal sau perpetuum mobile. Dac pot s -mi exprim p rerea
personal , ce f ceau cei de la Takashima era de fapt s construiasc
robo i care nu gândesc. Eliminau circuitele care î i permit s gândeşti
liber. O lume precum cea din romanele lui George Orwell. Cu toate
acestea, dup cum probabil ştii şi tu, sunt destui pe lume care vor s -şi
duc traiul f r s fac nici un efort mental. Le e mai uşor aşa, nu
trebuie s -şi mai bat capul, ajunge s fac exact ce li se spune, f r s
zic nimic. Nu sufer de foame. Pentru oamenii care caut un
asemenea mediu, probabil c Academia Takashima era o utopie.
Fukada îns nu era genul sta de om. Gândea cu propriul s u cap. Asta
era meseria lui, s gândeasc . De aceea nu putea fi mul umit într-un loc
ca Takashima. Ţineîn eles, era şi el conştient de lucrul acesta înc de la
început. Alungat de la universitate, împreun cu cei câ iva studen i cu
capetele pline de idei, nu avea unde s se duc şi alesese locul acela ca
refugiu provizoriu. Mai mult, ce c uta el era know-how-ul necesar
construirii unei asemenea organiza ii. Mai presus de orice, trebuia s
înve e tehnicile agricole. Şi Fukada, şi studen ii s i erau crescu i la oraş
şi nu ştiau nici cel mai mic lucru despre agricultur . La fel cum nici eu
nu ştiu nimic despre tehnologia rachetelor. De aceea, trebuia înc de la
început s îşi însuşeasc în mod practic atât cunoştin ele, cât şi tehnicile
151

necesare. Aveau multe de înv at şi despre mecanismele de distribu ie,


despre posibilit ile şi limitele autosuficien ei, despre regulile concrete
ale traiului în comun. In vreo doi ani de stat acolo, au înv at ce aveau
de înv at. Vezi tu, tipii ştia erau foarte capabili când îşi puneau
mintea la ceva. Au analizat exact şi punctele slabe şi pe cele bune de la
Takashima. Apoi, împreun cu propria grupare, Fukada s-a retras de
acolo şi s-a f cut independent.
— Mi-a pl cut la Takashima, spuse Fukaeri.
Profesorul zâmbi.
— Pentru un copil mic sigur c era frumos. Dar, pe m sur ce
creşteau şi li se dezvolta personalitatea, pentru mul i dintre copiii de
acolo traiul devenea un iad viu. Imboldul firesc de a gândi cu propria
minte le era strivit cu for a. Aşa cum pe vremuri copiilor li se legau
picioarele, lor li se legau min ile.
— Se legau picioarele, întreb Fukaeri.
— Pe vremuri, în ţhina, fetele erau for ate s poarte înc l minte
foarte mic , ca s nu le creasc laba piciorului, îi explic Tengo.
Fukaeri îşi imagina cum trebuie s fi ar tat aşa ceva, dar nu spuse
nimic.
Profesorul continu :
— Fac iunea condus de Fukada îi avea ca nucleu, bineîn eles, pe
foştii studen i din G rzile Roşii împreun cu care activase,
IQS 4 152

dar în afar de ei au mai existat şi al ii care au vrut s li se al ture,


astfel c gruparea lui a crescut ca un bulg re de z pad , mai
numeroas decât se aştepta. Nu erau pu ini cei care intraser în
Academie plini de idealuri, dar care erau dezam gi i de starea de fapt.
La Takashima se aflau hippy care doreau s tr iasc într-o comunitate,
stângişti frustra i de rezultatele conflictelor studen eşti sau pur şi
simplu oameni s tui de realitatea ordinar şi care c utau o nou lume
spiritual . Erau şi oameni singuri, dar şi al ii, precum Fukada, care
veniser acolo împreun cu familiile. Era o adun tur destul de
pestri , iar Fukada le era lider. Avea din naştere talent de conduc tor,
ca Moise, care îi c l uzea pe evrei. Ii mergea mintea, era un orator bun
şi avea putere de judecat , ca s nu mai vorbim şi de carism . Era mare
de statur . Mda, cam ca tine, aşa. Lumea îl punea în mod firesc în
mijlocul grupului şi îi urma hot rârile.
Profesorul îşi desf cu mâinile s arate cât de mare era Fukada.
Fukaeri se uit la mâinile lui, apoi, comparativ, la Tengo. Nu spuse
nimic.
— Fukada şi cu mine suntem complet diferi i şi ca personalitate, şi
ca aspect fizic. El este un lider înn scut, eu sunt un lup singuratic. El e
interesat de politic , pe cât vreme eu sunt apolitic. El e mare, eu sunt
m run el. El e ar tos şi are o prezen pl cut , iar eu sunt un şoarece de
bibliotec şi am şi un cap cu o form ciudat . Dar, în ciuda tuturor
acestor lucruri, eram prieteni foarte buni. Ne acceptam reciproc şi
aveam încredere unul în altul. F r exagerare, era unicul meu prieten
pe via .
*
Grupul condus de Fukada g sise un sat depopulat în mun i, în
prefectura Yamanashi, care se potrivea elurilor lor. Satul era aproape
pustiu, locuit doar de câ iva rani b trâni care nu mai aveau pe nimeni
s -i ajute la muncile agricole. Reuşiser s cumpere terenul arabil şi
casele la un pre de nimic. Aveau chiar şi sere. Primiser şi subven ii
din partea oficialit ilor locale, cu condi ia s se ocupe în continuare de
agricultur . ţel pu in câ iva ani fuseser scuti i de taxe. In plus, Fukada
avea sursele sale personale de venituri. De unde veneau banii aceştia,
nu ştia nici profesorul Ebisuno.
— în ceea ce priveşte originea banilor, Fukada a r mas mut şi nu a
dezv luit nim nui secretul. în orice caz îns , a adunat de undeva suma
nu tocmai mic de care avea nevoie s înfiin eze o comun . ţu banii
1Q84 153

aceştia şi-au adunat unelte agricole, au achizi ionat materiale de


construc ii şi şi-au f cut un fond de rezerv . Au renovat singuri casele
existente şi şi-au construit facilit ile de care aveau nevoie cei treizeci
de membri. Asta se întâmpla în 1974. Noua comun a fost numit
Pionierii.
Pionierii? Tengo mai auzise undeva numele acesta, dar nu îşi putea
aminti unde. Nu reuşea s -şi pun ordine în amintiri şi asta îl scotea
din s rite. Profesorul continu :
— Fukada era preg tit s întâmpine probleme în administrarea
comunit ii în primii ani, pân când lucrurile aveau s se aranjeze, dar
totul a mers mult mai bine decât se aştepta. ţlima era propice şi au
avut parte şi de ajutor din partea localnicilor. Oamenii aveau încredere
într-un lider onest precum Fukada. Muncea p mântul cot la cot cu ei, şi
asta îi impresiona pe tinerii membri ai comunei. Localnicii veneau
adesea cu sfaturi bune. Astfel, au înv at cum s practice agricultura pe
terenurile de acolo şi cum s tr iasc de pe urma p mântului. La baz ,
au urmat cunoştin ele pe care le c p taser la Takashima, dar au venit
şi cu idei noi pentru anumite situa ii. De exemplu, au trecut complet la
metode de agricultur biologic . Nu foloseau chimicale împotriva
d un torilor şi cultivau legume numai cu îngr ş minte naturale.
Legumele au început s le vând celor înst ri i de la oraş, prin
comand poştal . Astfel puteau s scoat un pre mai bun. ţum s-ar
spune, f ceau o agricultur ecologic . Au ştiut s se orienteze. Mul i
dintre membrii comunit ii erau crescu i la oraş şi ştiau ce îşi doresc
or şenii. Lumea pl tea bani buni pentru legume nepoluate şi proaspete.
Au f cut contracte directe cu firme de curierat ca s simplifice procesul
de distribu ie şi au dezvoltat un sistem propriu de a trimite produsele
rapid la oraşe. Au întors cu susul în jos imaginea nepl cut a unor
legume strâmbe şi pline de p mânt şi au transformat-o în ceva
vandabil.
*

— I-am vizitat ferma lui Fukada de multe ori, spuse Profesorul. Era
foarte plin de via , c ci reuşise s îşi g seasc un mediu nou şi s
exploreze acolo noi posibilit i. A fost perioada cea mai liniştit şi plin
de speran din via a lui. Familia i se obişnuise şi ea cu noul stil de
via . Mult lume a auzit de bine despre fermele de la Pionierii şi mul i
au venit s intre şi ei în comun . Datorit comer ului, numele lor
ajunsese cunoscut, iar exemplul lor de succes a fost dat şi în mass-
154 Haruki Murakam

media. Nu sunt pu ini cei care vor s scape de lumea asta nebun în
care totul se învârte în jurul banilor şi s îşi câştige traiul în mijlocul
naturii, din sudoarea frun ii lor. ţomuna Pionierii era un loc care
atr gea astfel de oameni. Doritorii treceau printr-un interviu şi o
evaluare şi, dac p reau capabili s fie utili comunit ii, erau accepta i.
Nu primeau pe oricine. ţomuna trebuia s p streze calitatea oamenilor
şi moralitatea. ţ utau persoane rezistente şi s n toase, care s fac fa
la munca fizic dur şi care s se priceap la agricultur . Primeau
femeile cu bra ele deschise, în dorin a de a egala propor ia dintre sexe.
Pe m sur ce creşteau ca num r de membri, aveau nevoie şi de terenuri
mai multe, dar în jur r m seser câteva câmpuri arabile şi case, astfel c
nu le-a fost dificil s îşi m reasc baza. Ini ial, agricultorii fuseser în
mare parte tineri nec s tori i, dar sporea şi num rul celor care veneau
acolo cu familia. Printre cei care doreau s fac parte din noua comun
se num rau şi oameni cu educa ie superioar şi specialişti. De exemplu,
doctori, ingineri, profesori, contabili. Aceştia erau primi i cu bra ele
deschise în sânul cooperativei, fiindc specialiştii sunt de mare folos.
— Comuna aceasta adoptase un sistem de comunism primitiv, ca la
Takashima? întreb Tengo.
Profesorul cl tin din cap:
— Nu, Fukada a evitat sistemul de proprietate comun. în privin a
politicii, era un extremist, dar în acelaşi timp era un realist care putea
vedea lucrurile la rece. Se orientase c tre o cooperativ mult mai
relaxat . Nu intea c tre o societate organizat ca un furnicar. întreaga
comun era divizat în unit i, iar în cadrul unei unit i se ducea un
trai în comun, cu reguli destinse. Se recunoştea proprietatea privat şi
se primeau şi remunera ii. Dac nu- i convenea unitatea de care
apar ineai, puteai s te mu i în alta. Erai oricând liber s pleci cu totul
din comun . Leg turile cu exteriorul erau deschise şi nu exista nici un
fel de îndoctrinare sau de sp lare pe creier. înv ase la Takashima c un
astfel de sistem aerisit şi natural creşte productivitatea muncii.
+
Sub conducerea lui Fukada, lucrurile intraser pe f gaşul potrivit. Dar
în curând comunitatea începuse s se despart în dou grupuri
distincte. O asemenea diviziune era inevitabil în sistemul s u lax de
unit i independente. Unul era un grup militarist, cu orient ri
revolu ionare, format în jurul fostei unit i de G rzi Roşii pe care
Fukada o organizase cândva. Ei vedeau traiul într-o comun agrar
1Q84 155

doar ca pe un stadiu preg titor revolu iei. Deocamdat se d duser la


fund şi munceau p mântul, dar când venea momentul urma s îşi
scoat armele - asta era perspectiva lor de neclintit.
ţeilal i erau o grupare moderat , care, deşi împ rt şea opiniile
anticapitaliste ale militariştilor, se distan a de politic şi avea ca ideal
un trai autosuficient, în mijlocul naturii. Aceştia din urm erau mai
numeroşi în cadrul comunit ii. Modera ii şi militariştii erau precum
uleiul şi apa. în mod normal, când era vorba de agricultur , nu se iveau
dispute, c ci urm reau cu to ii aceleaşi eluri, dar când ap rea o
problem general de politic administrativ , întotdeauna se iscau
neîn elegeri. Adesea nu exista loc de compromis între cele dou
atitudini, şi asta ducea la polemici intense. în situa ia asta, divizarea
comunei în dou nu mai era decât o chestiune de timp.
Pe m sur ce trecea vremea, era din ce în ce mai dificil s adop i o
pozi ie neutr . în curând, chiar Fukada a fost nevoit s -şi defineasc
pozi ia. în vremea aceea, se l murise şi el c în Japonia anilor '70 nu mai
era loc de revolu ie. ţe avusese el în minte de la bun început fusese
revolu ia ca posibilitate sau, şi mai mult, ca metafor , ca ipotez . Era de
p rere c asemenea activit i antiinstitu ionale şi inten ii distructive
erau indispensabile pentru o societate robust . ţum s-ar spune, nişte
condimente
1QS4 156

care dau o doz de s n tate. Numai c studen ii pe care îi con-


dusese el îşi doreau o revolu ie adev rat , cu v rsare de sânge.
Desigur, avea şi Fukada o responsabilitate în asta. Prins de valul
vremurilor, el fusese cel care le b gase în cap bazaconii care î i f ceau
sângele s clocoteasc în vine şi inima s o ia la galop. Nu le spusese
niciodat c e doar o revolu ie abstract . Era un om onest şi deştept.
Excelase şi ca cercet tor. ţu toate astea, din p cate, era prea elocvent şi
avea tendin a s se îmbete cu propriile sale vorbe. îi lipsea introspec ia
adânc şi nu se baza pe dovezi concrete.
în felul acesta, comuna Pionierii s-a separatîn dou . Fac iunea
moderat a r mas în continuare în acelaşi loc şi cu acelaşi nume, iar
militariştii şi-au g sit la vreo cinci kilometri dep rtare un sat p r sit în
care s-au mutat şi unde şi-au stabilit baza pentru activit ile lor
revolu ionare. Familia Fukada, la fel ca toate celelalte familii, a r mas în
comunitatea Pionierii. Separarea s-a f cut în termeni amiabili. Fukada a
scos iar şi de undeva fondurile necesare stabilirii unei a doua comune.
Şi dup separare au men inut, cel pu in superficial, rela iile de
cooperare între cele dou ferme. îşi împrumutau unii altora bunurile de
care aveau nevoie şi foloseau, din motive economice, aceleaşi rute
pentru a-şi vinde produsele. Aveau nevoie s se ajute reciproc.
Nu dup mult vreme îns , oamenii au încetat s mai circule între
cele dou comunit i. elurile lor erau prea diferite. Doar Fukada şi
foştii studen i radicali pe care îi condusese au mai p strat leg tura şi
dup separare. Fukada se sim ea foarte responsabil fa de ei. El îi
organizase şi el fusese cel care îi adusese în mun i, în Yamanashi. Nu
putea s -i dea deoparte dup bunul s u plac. în plus, cealalt comun
avea nevoie de sursa lui secret de venituri.
*

— S-ar putea spune c Fukada a fost sfâşiat în dou , spuse Profesorul.


Nu mai credea din adâncul inimii în posibilitatea unei revolu ii şi nici
în romantismul acesteia. Nu putea îns s renege în totalitate aceste
idei. Dac ar fi f cut-o, ar fi însemnat s -şi renege de fapt toate ac iunile
de pân atunci şi s îşi recunoasc greşelile în fa a tuturor. El nu putea
face aşa ceva. Era mult prea mândru şi era îngrijorat c retragerea sa ar
isca tulbur ri printre foştii studen i. în stadiul acela înc mai avea
puterea de a-i controla în oarecare m sur . Astfel, a ajuns s tr iasc
împ r it între cele dou comunit i. Era liderul Pionierilor, pe de o
ÎQ84 157

parte, iar pe de alta, consultant pentru gruparea militarist . Un om care


nu mai credea deja în revolu ie continua s explice teorii revolu ionare.
Separatiştii, pe lâng muncile agricole, se ocupau cu înverşunare de
exerci ii militare şi propagand . Din punct de vedere politic, deveneau
din ce în ce mai radicali şi se îndep rtau de ideile lui Fukada. Au
devenit complet închişi şi nu mai permiteau deloc str inilor s intre în
comun . Poli ia supraveghea cu prea mult indulgen gruparea
aceasta care instiga la revolu ie armat şi care ar fi trebuit de fapt inut
sub observa ie strict .
Profesorul îşi privi din nou genunchii pantalonilor. Apoi îşi ridic
privirile şi continu :
— Pionierii s-au separat în 1976. Eri a plecat de acolo şi a venit la
mine în anul urm tor. ţam de pe vremea aceea, separatiştii şi-au luat
numele Zori de Zi.
Tengo îşi în l capul şi îşi miji ochii.
— Sta i pu in, spuse el. Zori de Zi. Mai auzise undeva numele
acesta. Dar de ce oare amintirile îi erau atât de neclare şi vagi? Degeaba
scormonea prin ele pentru c nu reuşea s g seasc decât fragmente
neclare de realitate.
— Nu cumva Zori de Zi au fost implica i într-un incident de
amploare acum ceva vreme? întreb el.
— Aşa este, spuse profesorul Ebisuno, apoi se uit la Tengo cu o
seriozitate pe care nu o mai avusese pân atunci. în mun i, în apropiere
de lacul Motosu a avut loc un conflict armat cu for ele de poli ie. E
vorba de aceeaşi grupare notorie, Zori de Zi, bineîn eles.
ţonflict armat, îşi spuse Tengo. Mai auzise undeva povestea
aceasta. Fusese un incident de propor ii. Dar nu îşi putea aminti
detaliile. Lucrurile erau confuze. For ându-se s -şi aminteasc , sim i c
întreg corpul i se r sucea puternic, ca un sfredel, de parc cele dou
jum t i ale trupului s u s-ar fi învârtit în direc ii opuse. ţapul îi pulsa
dureros şi ascu it, iar aerul din jur se rarefia rapid. Sunetele se auzeau
înfundat, ca atunci când eşti sub ap . Se anun a una din crizele sale.
— Ai p it ceva? întreb Profesorul îngrijorat. Vocea sa se auzea de
îngrozitor de departe.
Tengo cl tin din cap. Apoi reuşi s îng imeze:
— E în regul . M liniştesc imediat.
Capitolul 11 Trupul este templul omului

Pu ini oameni pe lumea aceasta se pricep s loveasc în testicule atât de


bine ca Aomame. Ea devota zilnic timp de studiu diverselor metode de
lovire, iar antrenamentul practic nu îi lipsea. Cel mai important lucru
când vine vorba de o lovitur la testicule este s - i suprimi ezitarea. E
un atac nemilos, violent şi fulger tor asupra celei mai vulnerabile p r i
din corp. Aşa cum Hitler a invadat Olanda şi Ţelgia f r s -i pese de
neutralitatea lor, str pungând astfel Linia Maginot şi ocupând Fran a.
F r ezitare. ţhiar şi o clip de şov ial te poate costa via a.
Practic vorbind, o femeie nu are alt şans s r pun un b rbat mai
mare şi mai puternic decât ea într-o confruntare direct . Aceasta era
convingerea de neclintit a lui Aomame. Acea parte din corp este
punctul cel mai sensibil pe care îl are sau care îi atârn unui b rbat. Iar
în cele mai multe cazuri nu este protejat cum trebuie. Un avantaj de care
trebuie s profi i.
ţa femeie, Aomame nu avea cum s ştie concret ce durere simte un
b rbat când este lovit cu toat puterea în testicule. Nu putea decât s
b nuiasc . Dar îşi d dea seama c e o durere major judecând dup
reac ia şi chipul celui lovit. Nici un b rbat, oricât de mare şi tare, nu
p rea capabil s reziste la un asemenea supliciu. în plus, un astfel de
gest le ştirbea considerabil mândria proprie.
— Zici c gata, a venit sfârşitul lumii, aşa de tare doare. Nu se
compar cu nimic altceva. Nu e o simpl durere, îi explicase odat un
b rbat la cererea ei, dup ce chibzuise îndelung.
Aomame reflectase asupra analogiei lui. Sfârşitul lumii?
— Deci, invers spus, sfârşitul lumii e ca şi cum te-ar lovi cineva cu
putere în testicule? întrebase ea.
— Nu m-a prins niciodat sfârşitul lumii şi nu pot s - i spun precis
cum e, dar tot ce se poate, îi r spunsese b rbatul, uitân- du-se în gol. Ai
un sentiment cumplit de neputin . Sumbru, sufocant, de dezn dejde
total .
Dup aceast discu ie, Aomame v zuse din întâmplare, într-o
noapte la televizor Ultimul ţ rm, un film american de prin 1960. între
America şi Uniunea Sovietic izbucnise un r zboi în toat regula,
rachetele nucleare şuierau între continente ca un banc de peşti
zbur tori, P mântul era distrus, iar omenirea disp ruse aproape în
1Q84 159

întregime. ţu toate acestea, datorit direc iei vântului sau nu se ştie din
ce motiv, norul radioactiv înc nu ajunsese pân în emisfera sudic , în
Australia. ţu alte cuvinte, era doar o chestiune de timp. Dispari ia
omenirii era inevitabil . ţei înc r maşi în via aşteptau neputincioşi
sfârşitul iminent. îşi tr iau ultimele zile, fiecare în felul s u. Acesta era
subiectul. Un film sumbru, plin de dezn dejde, care îi înt rise lui
Aomame convingerea c , în adâncul inimii, toat lumea aşteapt
sfârşitul lumii.
în orice caz, uitându-se la filmul acela de una singur în miezul
nop ii, Aomame ajunsese la concluzia c probabil aşa te f cea s te sim i
o lovitur în testicule.

Dup ce terminase Facultatea de Educa ie Fizic , Aomame lucrase timp


de patru ani la o companie care producea b uturi pentru sportivi şi
alimente pentru o diet s n toas . F cuse parte din echipa de softball
feminin a firmei, într-o pozi ie de juc tor-cheie (era un adev rat as ca
lansator). Echipa ob inuse rezultate str lucite şi ajunsese de mai multe
ori în sferturile de final la campionatele na ionale. îns la o lun dup
moartea lui Tamaki, Aomame îşi d duse demisia şi pusese punct
carierei sale de juc tor de softball. Nu o mai motiva nimic s continue
acel sport şi voia s -şi schimbe complet şi via a. Apoi se angajase ca
instructor la un club sportiv din Hiroo, prin intermediul unei colege din
facultate.
La clubul sportiv inea mai mult ore de exerci ii pentru tonus
muscular şi de arte mar iale. Era un club select şi renumit, cu taxe mari
de înscriere şi abonamente costisitoare, frecventat de multe vedete.
Aomame ini iase nişte cursuri de autoap rare pentru femei, domeniu la
care ea se pricepea cel mai bine. ţonfec ionase un manechin din cârp
de dimensiunile unui b rbat corpolent, de care cususe o m nuş mare
şi neagr , pe post de testicule, şi le punea pe femei s exerseze lovituri
în acea zon . ţa s fac totul s par mai real, uneori îndesa în ea dou
mingi de squash, pe care le loveau rapid, necru tor şi în mod repetat.
Majoritatea membrelor clubului se d deau în vânt dup aceste
antrenamente şi îşi perfec ionau tehnica v zând cu ochii, îns existau şi
unele persoane care se încruntau la aceast idee (în cea mai mare parte
b rba i, desigur) şi care se plânseser la conducerea clubului c „e
totuşi exagerat, nu crede i?Ă. Prin urmare, directorul o chemase pe
160 Haruki Murakam

Aomame la el în birou şi îi ceruse s o lase mai uşor cu respectivele


antrenamente.
— Dar o femeie nu are practic cum s se apere dac e atacat de un
b rbat decât lovindu-1 în testicule, insistase ea. De regul , b rba ii sunt
mai mari şi mai puternici. O lovitur rapid între picioare e unicul mod
în care o femeie poate câştiga. Asta spune şi Mao Zedong. G seşti
punctul slab al adversarului şi lansezi primul atacul. Este singura şans
pe care o are gherila în fa a armatei.
— Dup cum bine ştii şi tu, noi suntem un club select şi reputat, îi
r spunsese directorul nemul umit. Majoritatea clien ilor noştri sunt
celebrit i. Trebuie s ne men inem standardele din toate punctele de
vedere. Imaginea este vital . Dac ne apuc m s adun m nişte
domnişoare şi le punem s fac exerci ii de izbit un manechin între
picioare sco ând tot felul de icnete, asta ne ştirbeşte reputa ia, oricare ar
fi motivul pentru care o facem. S-a întâmplat s vin posibili viitori
clien i s viziteze clubul, s nimereasc exact în timpul orei tale şi s
renun e pe loc s se mai înscrie. Pe b rba i îi apuc toate spaimele,
nervii şi dezgustul când v d aşa ceva, orice ar zice Mao Zedong sau
Ginghis Han.
Pe Aomame nu o mustra câtuşi de pu in conştiin a pentru c le
provoca b rba ilor spaime, nervi sau dezgust. Comparat cu durerea de
a fi violat cu bestialitate, un astfel de dezgust nici nu merita luat în
seam . Ins nu putea s nu se conformeze directivelor şefului. Se
v zuse nevoit s coboare considerabil nivelul de agresivitate al orelor
sale de autoap rare. I se interzisese şi s foloseasc manechinul. ţa
urmare, antrenamentele ajunseser s fie domoale şi doar de form .
Sigur c nici lui Aomame nu-i convenea şi nici membrele clubului nu
erau mul umite, dar, ca simpl angajat , era dincolo de puterile ei s
mai schimbe ceva.
Aomame era de p rere c , dac nu eşti în stare s loveşti un b rbat
în testicule aşa cum trebuie în momentul în care te încol eşte, nu prea ai
ce altceva s faci. Tehnici complicate de a-i prinde bra ul atacatorului şi
de a i-1 r suci la spate nu ies mereu bine puse în practic . Realitatea şi
filmele sunt dou lucruri diferite. Decât s încerci aşa ceva, mai bine
laşi totul şi o iei la goan .
In orice caz, Aomame st pânea zece tehnici de lovire a testiculelor,
pe care le şi testase în realitate, cu ajutorul unui coleg mai tân r, care
purta echipament de protec ie. „Doare r u şi cu ap r toare. Gata, v
rog frumos!Ă, se v ic rise acesta. Dac ar fi avut nevoie s pun aceste
1Q84 161

tehnici perfec ionate în practic , nici n-ar fi ezitat. S încerce s m atace


pe mine vreun fraier, c îi ar t eu în culori vii cum e sfârşitul lumii, îşi
zicea ea cu hot râre. Ii ar t eu de nu se vede ce înseamn „vie împ r ia
Ta". II catapultez direct în emisfera sudic , s se scalde cu cangurii prin
resturi radioactive.
*

Aomame st tea la bar şi lua câte o înghi itur mic de Tom Collins,
gândindu-se la împ r ia care va s vie. Din când în când, mai arunca
un ochi la ceas, pref cându-se c are o întâlnire, deşi de fapt nu aştepta
pe nimeni. Era doar în c utarea unui b rbat potrivit din rândul
muşteriilor de acolo. Se f cuse opt şi jum tate. Purta o bluz bleu, un
taior bej şi o fust scurt bleumarin. Nici în acea zi nu avea la ea d lti a.
O l sase s se odihneasc într-un sertar de la şifonier, învelit într-un
prosop.
Ţarul se afla în Roppongi şi era cunoscut drept un singles bar.
Renumele i se tr gea din faptul c aici veneau b rba i nec s tori i în
c utare de femei nec s torite - sau viceversa. Erau şi mul i str ini.
Localul era decorat în stilul unui bar din Ţahamas prin care îşi f cuse
veacul Hemingway. Un peşte-spad împodobea unul dintre pere i, iar
de tavan era ag at o plas de pescuit. Erau şi câteva fotografii care
înf işau diverse persoane sco ând din ap peşti gigan i, şi chiar un
portret al lui Hemingway. Papa Hemingway cel jovial. ţelor veni i aici
nici nu p rea s le pese c , la sfârşitul vie ii sale, scriitorul devenise
alcoolic şi se sinucisese cu o puşc de vân toare.
în seara aceea o abordaser câ iva b rba i, îns nici unul pe placul
ei. Se d duser la ea doi studen i cu aer de crai, dar nici nu catadicsise
s le r spund . Unui tip la vreo treizeci de ani, cu aer de func ionar şi
cu o privire rea în ochi, i-o retezase scurt spunându-i c are întâlnire cu
cineva. în general, nu îi pl ceau b rba ii tineri. Erau plini de ei şi
plesneau de încredere în sine, dar nu se pricepeau la conversa ie şi erau
plicticoşi. în pat erau repezi i şi nu ştiau s savureze cu adev rat sexul.
Ea prefera b rba ii între dou vârste, un pic mai obosi i şi, ideal, cu
început de chelie. Aceştia erau cura i şi lipsi i de orice vulgarit i. în
plus, mai conta s aib un cap frumos conturat. îns un asemenea
b rbat nu era uşor de g sit, drept pentru care era nevoit s lase loc de
compromis.
Dând roat cu privirea prin bar, Aomame oft în surdin . De ce nu
e de g sit pe lumea asta un b rbat cum trebuie? Se gândi la Sean
162 Haruki Murakam

Connery şi, doar vizualizându-i în minte forma capului, sim i o


împuns tur prin tot corpul. Dac ar ap rea aici Sean Connery, aş face
pe dracu-n patru s pun mâna pe el, îşi zise ea. Dar e de la sine în eles
c n-are el ce s caute într-un singles bar cu aer de Bahamas, din
Roppongi.
La televizorul mare fixat pe perete era un videoclip Queen. Lui
Aomame nu-i pl cea muzica lor, drept pentru care evita s se uite la
ecran. Se str duia s ignore şi muzica din boxe. Dup ce se termin
piesa de Queen, începu ABBA. M i, s fie! îşi zise ea, cu presentimentul
c urma s aib parte de o sear groaznic .
*

Aomame o cunoscuse pe doamna din Vila cu s lcii la clubul sportiv la


care lucra. Era înscris la cursul ei de autoap rare. ţursul ei radical,
încheiat prematur, axat pe atacuri asupra unui manechin. Era mic de
statur şi era şi cea mai în vârst dintre participante, dar se mişca uşor
şi lovea cu putere. Aomame era convins c , pus în fa a situa iei, n-ar
fi ezitat nici o clip s -şi loveasc atacatorul în testicule. Nu vorbea pe
ocolite sau mai mult decât era necesar. Lui Aomame îi pl ceau aceste
lucruri la ea.
— La vârsta mea, nici nu am nevoie s ştiu s m ap r, îi zisese ea la
sfârşitul orelor, zâmbind elegant.
— Nu este o chestiune de vârst , îi spusese Aomame r spicat, ci de
cum î i tr ieşti via a. Este foarte important s adop i o postur care s - i
permit s te aperi bine în orice moment. Nu ajungi nic ieri dac cedezi
docil în fa a atacurilor. Neputin a cronic te roade şi te distruge.
Doamna o privise o vreme f r s spun nimic. ţuvintele lui
Aomame sau tonul pe care le spusese p reau s fi impresionat-o foarte
mult. încuviin ase mai apoi în linişte.
— ţe spui tu este corect. Ai dreptate. Ai o gândire s n toas .
Câteva zile mai târziu, Aomame primise un plic, trimis pe adresa
clubului. în untru era o scrisoare scurt , care con inea numele şi
num rul de telefon ale Doamnei, scrise frumos, de mân , al turi de
rug mintea de a o contacta atunci când avea o clip liber .
La telefon îi r spunsese un b rbat care p rea s fie asistentul ei.
Aomame se prezentase, iar acesta îi formase un num r de interior f r
s spun nimic. De data aceasta r spunsese Doamna, care îi mul umise
pentru telefon şi o invitase s ia masa împreun , deoarece avea ceva
personal de discutat pe îndelete cu ea. Aomame acceptase, iar Doamna
1Q84 163

sugerase s cineze împreun a doua zi. Aomame nu avusese nimic de


obiectat, dar se întreba mirat ce anume putea avea de discutat cu ea.
ţele dou cinaser într-un restaurant fran uzesc dintr-o zon
liniştit din Azabu. Doamna p rea s fie un vechi client de-al localului,
pentru c primiser cea mai bun mas , iar un chelner mai în vârst ,
care o cunoştea, le servise politicos. Era îmbr cat cu o rochie vernil
uni, cu o croial frumoas (care ar ta a Givenchy de prin anii '60), iar la
gât avea un colier de jad. La un moment dat ap ruse managerul
restaurantului şi o salutase respectuos. în meniu erau multe feluri de
mâncare bazate pe legume, cu un gust discret şi rafinat. Supa zilei se
întâmplase s fie chiar cu fasole verde. Doamna b use un singur pahar
de Chablis, iar Aomame o acompaniase. Vinul era la fel de fin şi de
elegant precum mâncarea. Aomame comandase peşte alb la gr tar.
Doamna servise doar legume, iar rafinamentul cu care le mâncase era
des vârşit ca o oper de art . îi spusese c , la vârsta ei, organismul se
mul umeşte cu pu in mâncare, apoi ad ugase, pe jum tate în glum ,
c pu in , dar preferabil de calitate.
Doamna o rugase pe Aomame s -i dea lec ii în particular. S fac la
ea acas , de dou -trei ori pe s pt mân , ore de arte mar iale şi, dac era
posibil, şi stretching muscular.
— Sigur c se poate, spusese Aomame. Dar, pentru antrenament în
particular, la domiciliul clientului, trebuie s v adresa i şi clubului.
— Nici o problem , r spunsese Doamna. Dar aş dori s stabilesc
programul cu tine personal. Dac mai intervine cineva la mijloc,
lucrurile se complic şi aş vrea s evit m încurc turile. Te deranjeaz ?
-Nu.
— Atunci s începem de s pt mâna viitoare.
Şi cu aceasta îşi încheiaser treaba.
— M-ai impresionat foarte mult cu ce mi-ai spus când am stat de
vorb ultima dat la sal . M refer la discu ia despre neputin . La cât
de tare îi afecteaz neputin a pe oameni. î i aminteşti?
— îmi amintesc, încuviin ase Aomame.
— Pot s te întreb ceva? O întrebare direct , ca s scutim timp.
— Pute i s m întreba i orice.
— Eşti cumva feminist sau lesbian ?
Aomame se înroşise şi cl tinase din cap.
— Nu. Acesta este modul în care gândesc eu, personal. Nu sunt nici
feminist , nici lesbian .
164 Haruki Murakam

— Am în eles, îi r spunsese Doamna liniştit , apoi dusese elegant la


gur o bucat de broccoli, pe care o mestecase elegant, şi luase o gur
de vin.
Apoi ad ugase:
— Nu m-ar fi deranjat câtuşi de pu in dac erai feminist sau
lesbian . Nu m-ar fi afectat în nici un fel. Ins m rturisesc c aşa
povestea e mai simpl . în elegi ce vreau s spun?
— ţred c da.

Aomame se ducea de dou ori pe s pt mân acas la Doamna şi f cea


cu ea ore de arte mar iale. în vil exista o înc pere spa ioas cu oglinzi
de jur împrejur, amenajat pentru orele de balet ale fiicei când era mic ,
înc pere pe care o foloseau acum pentru nişte seturi de exerci ii
meticuloase. în ciuda vârstei sale, Doamna avea un corp flexibil şi
progresa rapid. Era mic de statur , dar îşi îngrijise bine corpul ani de-a
rândul. Aomame o mai înv a tehnici de baz de stretching şi îi f cea
masaj pentru relaxarea muşchilor.
Aomame se pricepea la masaj. în facultate nimeni nu o întrecea la
acest domeniu. îşi întip rise bine în minte numele tuturor oaselor şi
muşchilor din corpul uman. ţunoştea rolul şi caracteristicile fiec rui
muşchi şi ştia cum pot fi men inu i în form şi înt ri i. Trupul este
templul omului, iar orice ai diviniza în untrul lui, trebuie s îl p strezi
cât po i de puternic, frumos şi curat - aceasta era convingerea ei de
neclintit.
ţonsiderând insuficient medicina sportiv obişnuit , Aomame îşi
însuşise şi tehnica acupuncturii, care i se p rea interesant . O studiase
cu sârguin ani de zile, al turi de un doctor chinez. Acesta fusese
impresionat de progresul ei rapid şi îi spusese c putea s o practice
f r probleme ca profesionist. Aomame re inea cu uşurin şi avea o
curiozitate nest vilit de a afla şi cele mai mici detalii despre func iile
corpului uman. Şi, mai presus de orice, avea nişte degete înzestrate cu o
intui ie de-a dreptul însp imânt toare. Aşa cum unii oameni au ureche
muzical perfect sau au capacitatea de a g si ap în subteran, aşa şi
degetele ei puteau s dibuiasc într-o clipit acele puncte fine care
controleaz func iile corpului. Iar asta nu înv ase de la nimeni. Era un
lucru care îi venea în mod natural.
1Q84 165

Dup ce terminau stretchingul şi masajul, Aomame şi Doamna mai


petreceau pu in timp împreun , de vorb la un ceai. Tamaru venea
mereu cu tava argintie pe care erau aranjate instrumentele pentru ceai.
în prima lun , acesta nu rostise nici o vorb în prezen a ei, iar Aomame
chiar întrebase dac nu cumva era mut.
într-o bun zi, Doamna o întrebase pe Aomame dac pusese
vreodat în practic loviturile în testicule, cu scopul de a se ap ra.
— O singur dat , r spunsese ea.
— Şi a ieşit bine?
— A avut efect, spusese Aomame cu aten ie, reticent.
— ţrezi c o astfel de lovitur ar merge şi cu Tamaru?
Aomame cl tinase din cap.
— M îndoiesc. Tamaru-san e conştient de aceste lucruri. ţei care
au cunoştin ele necesare î i citesc imediat mişc rile şi nu mai ai ce face.
Lovitura în testicule merge doar cu amatorii, cu cei care nu au
experien s se bat .
— Vrei s spui c tu i-ai dat seama c Tamaru nu este un
„amatorĂ?
— Da. Nu are aerul unui om oarecare, spusese Aomame ale-
gându-şi cuvintele cu grij .
Doamna îşi pusese lapte în ceai şi amestecase încet cu linguri a.
— Cu alte cuvinte, persoana cu care ai avut de-a face atunci era un
amator. Mare de statur ?
Aomame încuviin ase f r s spun nimic. Individul era bine f cut
şi p rea şi puternic. îns fusese arogant şi, având de-a face cu o femeie,
fusese şi neatent. Nu-1 mai lovise nimeni niciodat în testicule şi nici
nu îşi imaginase c i s-ar putea întâmpla vreodat aşa ceva.
— A fost r nit? întrebase Doamna.
— Nu, nu a fost r nit. A fost doar copleşit o vreme de o durere
cumplit .
Doamna t cuse un timp, apoi întrebase:
— Ai atacat vreodat un b rbat? Nu doar ca s -i provoci durere, dar
şi ca s -l r neşti inten ionat?
— Da, r spunsese Aomame sincer. Min itul nu era punctul ei forte.
— Ai putea s -mi povesteşti mai mult?
Aomame cl tinase încet din cap.
— îmi pare r u, dar nu mi-e uşor s vorbesc despre asta.
— Nu-i nimic. Nu este genul de subiect pe care s -l po i aborda cu
166 Haruki Murakam

uşurin . Nici nu te for a s-o faci.


ţele dou îşi b user ceaiul în t cere, fiecare cu gândurile
ei.
într-un târziu, Doamna sp rsese t cerea.
— Dac sim i vreodat c po i s -mi spui ce s-a întâmplat, o s-o
faci?
— E posibil ca la un moment dat s m simt în stare s vorbesc
despre asta. E posibil şi ca pân la urm s nu reuşesc s-o fac. Sincer s
fiu, nici mie nu mi-e clar.
Doamna o privise un timp, apoi spusese:
— Nu te-am întrebat asta doar din pur curiozitate.
Aomame nu r spunsese nimic.
— Eu v d c tu cari ceva în suflet. Ceva foarte greu. Am sim it asta
de când te-am întâlnit prima oar . Ai o privire puternic şi hot rât .
Sincer s fiu, şi eu car în sufletul meu o povar . De aceea mi-am dat
seama când te-am v zut. Nu trebuie s te gr beşti s-o faci, dar ar fi bine
ca la un moment dat s dai afar din tine acel lucru. Eu am gura
complet ferecat . Şi dispun de mijloacele mele, aşa c e posibil s te pot
ajuta cu ceva.
Mai târziu, în momentul în care reuşise s se dest inuiasc
Doamnei, Aomame deschisese o nou uş din via a ei.

— Auzi, tu ce bei? o întreb cineva la ureche. Era o voce de femeie.


Revenind cu picioarele pe p mânt, Aomame îşi ridic privirea c tre
acea persoan . Pe scaunul de bar de lâng ea st tea o tân r , cu p rul
prins într-o coad în stilul anilor '50. Purta o rochie imprimat cu flori
m runte şi o mic geant Gucci. Avea unghiile f cute cu oj roz pal. Nu
era tocmai gras , ci durdulie, cu o fa rotund . Avea un chip prietenos
şi pieptul mare.
Aomame nu se aştepta s fie abordat de o femeie şi de aceea
o luase prin surprindere. în locul în care se aflau, b rba ii erau cei care
intrau în vorb cu femeile.
— Tom Collins, r spunse ea.
— E bun?
— Nu neap rat. Dar nu e tare şi alunec uşor.
— De ce s-o fi chemând Tom Collins?
1Q84 167

— Nu ştiu. Probabil e numele celui care l-a inventat. Nu c ar fi


mare inven ie.
Fata îi f cu barmanului un semn cu mâna şi ceru un Tom Collins,
pe care îl primi imediat.
— Pot s stau lâng tine? o întreb ea.
— Da. Nu e ocupat, îi r spunse Aomame, gândindu-se c oricum se
aşezase deja.
— Nu ai întâlnire cu cineva, nu?
Aomame îi cercet chipul cu privirea, f r s -i ofere vreun r spuns.
Fata p rea cu vreo trei sau patru ani mai mic decât ea.
— Uite, s ştii c nu m intereseaz deloc partea cealalt , aşa c nu te
îngrijora, îi zise ea cu voce joas , de parc îi divulga un secret. Dac te
temeai cumva de asta. Şi eu prefer b rba ii. La fel ca tine.
— La fel ca mine?
— P i ai venit singur aici în c utarea unui b rbat, nu?
— Aşa par?
Fata miji uşor ochii.
— M car atâta lucru e clar, fiindc sta e şi scopul barului. Plus c
nici tu nu cred c eşti vreo profesionist .
— Evident.
— Atunci ce-ai zice s facem noi dou o echip ? Am senza ia c şi
b rba ii mai degrab intr în vorb cu dou fete care sunt împreun
decât cu una singur . Şi ne-am sim i şi noi mai bine şi mai relaxate aşa,
decât singure. Eu sunt mai feminin , tu eşti mai b ie oas , şi cred c nu
ne-ar sta r u una lâng alta.
Ţ ie oas , îşi zise Aomame. Era prima dat când i se spunea aşa.
— Putem noi s form m o echip , dar e posibil s avem gusturi
diferite la b rba i. Nu ştiu dac ar merge.
Fata strâmb uşor din buze.
— Asta cam aşa e. Gusturile... P i, ie ce fel de b rba i î i plac?
— Intre dou vârste. Nu prea-mi plac tinereii. Ii prefer la vârsta la
care încep s cheleasc .
— Aha, f cu fata admirativ. Deci de vârst mijlocie. Mie îmi plac
mai degrab tipii tineri, care arat mişto. Nu prea m intereseaz
b rba ii mai b trâni, dar dac tu zici c îi preferi, poate merit s încerc
şi eu o dat . Totul înseamn experien , nu? Şi zici c sunt buni? Adic
la sex, la asta m refeream.
168 Haruki Murakam

— Depinde de la caz la caz, r spunse Aomame.


— Normal, zise fata şi miji ochii de parc ar fi testat o teorie. Nu
po i s generalizezi sexul. Dar aşa, ca o concluzie?
— Nu-s r i. Nu pot de mai multe ori, dar î i acord mult timp. Nu
se gr besc. La o adic , reuşesc s te fac s termini de mai multe ori.
Fata c zu pe gânduri câteva clipe.
— Dac e pe-aşa, atunci parc m-ar interesa şi pe mine. ţred c
încerc, m car o dat .
— Cum vrei.
— Ai f cut vreodat sex în patru? ţu schimbat partenerul pe
parcurs?
-Nu.
— Nici eu, dar te-ar interesa?
— Nu cred, zise Aomame. E în regul s form m o echip , dar dac
e vorba s facem ceva împreun , fie doar şi temporar, aş vrea s te
cunosc un pic mai bine înainte. Altfel risc m s avem neîn elegeri pe
parcurs.
— Nici o problem . ţe spui tu e foarte corect. ţam ce ai vrea s ştii
despre mine?
— P i, de exemplu... cu ce te ocupi?
Fata b u o gur de Tom Collins şi puse la loc paharul pe suport.
Apoi se şterse la gur , tamponându-şi uşor buzele, şi inspect urmele
de ruj r mase pe şerve el.
— ţhiar e bun, zise ea. E pe baz de gin, nu?
— Gin, suc de l mâie şi ap mineral .
— Da, nu se poate spune c e mare inven ie, dar la gust nu-i r u
deloc.
— M bucur c - i place.
— Deci, cu ce m ocup eu... O întrebare cam dificil . Şi e posibil s
nu m crezi, chiar dac î i r spund cinstit.
— Atunci, s începem cu mine, propuse Aomame. Eu sunt
instructor la un club sportiv. In principal, de arte mar iale. Fac şi
stretching.
— Arte mar iale, repet fata admirativ. Aşa, ca Ţruce Lee?
— ţam aşa ceva.
— Şi eşti tare?
— Merge.
1Q84 169

Fata zâmbi şi ridic paharul în semn de noroc.


— Deci, la o adic , noi chiar putem s form m o pereche invincibil ,
fiindc şi eu fac aikido de foarte mult timp. Şi, sincer s fiu, sunt
poli ist .

— Poli ist , repet Aomame şi r mase cu gura uşor c scat , f r s


mai poat ad uga ceva.
— Lucrez la Departamentul de Poli ie Metropolitan . N-ai zice, nu?
— Deloc.
— Dar asta fac. Pe bune. M cheam Ayumi.
— Eu sunt Aomame.
— Aomame? E numele t u adev rat?
Aomame încuviin serioas .
— Eşti poli ist , adic ai uniform , pistol şi patrulezi pe strad într-
o maşin de poli ie?
— M-am f cut poli ist pentru c exact asta aş fi vrut s fac, dar nu
prea mi se d ocazia, zise Ayumi şi ron i un covrigel cu sare din bolul
plin. Principala mea îns rcinare în momentul de
ÎQS4 170

fa e s patrulez într-o maşin minuscul şi s caut maşini parcate


ilegal, îmbr cat într-o uniform de tot râsul. Pistol bineîn eles c nu
îmi dau, pentru c n-am nevoie s trag focuri de avertizare dup un
cet ean care şi-a parcat Toyota Corolla în fa a unui hidrant. Am
rezultate foarte bune la antrenamentele de tras cu arma, dar nimeni nu
bag de seam . Doar pentru c sunt femeie, m pun zi dup zi s m
învârt cu un b cu cret în vârf şi s scriu pe asfalt ora şi num rul de
înmatriculare al maşinii.
— Apropo de pistol, te referi la un Beretta semiautomat?
— Da. Acum asta a primit toat lumea. Mie, una, mi se pare un
pistol cam greu. ţomplet înc rcat, ajunge s cânt reasc aproape un
kilogram.
— Arma în sine are opt sute cincizeci de grame, zise Aomame.
Ayumi se uit la ea cu privirea cuiva care evalueaz calitatea unui
ceas de mân dat la amanet.
— Auzi, dar de unde ştii tu asemenea detalii?
— Dintotdeauna m-au interesat armele, r spunse Aomame. Deşi n-
am tras niciodat cu una, desigur.
— A, da? se dumiri Ayumi. Şi mie îmi place s trag cu pistolul.
Ţeretta e destul de grea, dar are un recul mai mic fa de cele de
dinainte. Cu suficient exerci iu, poate s-o mânuiasc f r probleme şi o
femeie mai micu . Dar domnii sus-puşi nu gândesc aşa. Ei consider
c femeile nu sunt în stare s se descurce cu arme de foc. To i din
conducerea poli iei sunt nişte misogini fascişti. Am avut rezultate
excelente şi Ia mânuit bastonul de cauciuc. Nu m lua aproape nici un
b rbat. Dar nu m apreciaz nimeni. îmi fac doar aluzii porcoase. „Ia
uite ce priceput eşti tu la mânuit bastonul! Dac vrei mai mult
practic , nu ezita s apelezi la mineĂ, şi alte chestii de genul sta. Au
oamenii ia o mentalitate veche de un secol şi jum tate!
Ayumi scoase din geant un pachet de Virginia Slims, lu o igar
cu un gest care tr da obişnuin şi o aprinse cu o brichet mic , aurie.
Sufl fumul încet, spre tavan.
— Cum te-ai hot rât s te faci poli ist ?
— Ini ial nu asta am vrut s m fac, dar nu-mi surâdea ideea de a
lucra într-un birou. Pe de alt parte, nici nu aveam vreo preg tire de
specialitate şi, uite-aşa, nu prea am avut multe op iuni de carier . Apoi,
în anul patru de facultate am dat examen de angajare la Departamentul
de Poli ie Metropolitan . ţhestia e c la mine în familie sunt mul i
1Q84 171

poli işti. Sincer s fiu, şi tata, şi fratele meu sunt. Am şi un unchi


poli ist. Poli ia e practic un mare cerc de cunoscu i, iar dac ai poli işti
în familie, î i dau prioritate la angajare.
— O familie de poli işti.
— Exact. Dar pân s m angajez acolo nu mi-am imaginat c e un
loc în care discriminarea între b rba i şi femei e atât de puternic . In
lumea lor, poli istele sunt un fel de cet eni de rang secund. Se ocup
de amenzi de circula ie, stau la birou şi fac ordine în hârtii, merg pe la
şcoli şi îi înva pe copii despre siguran , le perchezi ioneaz pe
femeile arestate, li se dau de f cut numai chestii complet neinteresante.
Iar b rba ii vizibil mai slabi chiar decât mine sunt trimişi la locul crimei.
Şefii sus in în public sus şi tare c ofer şanse egale pentru b rba i şi
femei, dar în realitate lucrurile nu stau tocmai aşa. I i piere şi cheful de
munc . M în elegi?
Aomame aprob .
— ţhestiile astea m scot din min i, z u!
— Prieten ai?
Ayumi f cu o grimas şi arunc o privire la igara înfipt între
degete.
— ţa femeie, odat ajuns poli ist , realist vorbind, e foarte greu s -
i mai po i face un iubit. Orele de lucru sunt neregulate, aşa c
programul t u nu se potriveşte cu al celorlal i, şi chiar dac începe s
mearg cât de cât bine cu cineva, când ai zis c eşti poli ist , de obicei
b rba ii bat în retragere. Dau înapoi ca nişte crabi care fug de la malul
m rii. Oribil, nu?
Aomame îngân o încuviin are.
— Şi aşa, tot ce mai r mân sunt rela iile de la locul de munc , iar
pân acum n-am dat de vreun b rbat mai r s rit. To i sunt nişte fraieri
care nu ştiu s fac altceva decât bancuri porcoase. Ori sunt proşti din
n scare, ori nu se gândesc decât cum s avanseze în grad. ştia sunt
indivizii în grija c rora st siguran a societ ii. Viitorul Japoniei nu e
deloc însorit.
— Dar tu eşti dr gu şi aş zice c ai priz la b rba i, zise Aomame.
— Da, nu pot s zic c nu am. Atâta vreme cât nu-mi divulg
meseria. Aşa c , în situa ii de genul sta, de obicei spun c lucrez la o
firm de asigur ri.
— Vii des aici?
172 Haruki Murakam

— N-aş zice chiar des. Din când în când, spuse Ayumi şi, dup ce se
gândi câteva clipe, ad ug pe un ton confiden ial. Uneori am chef de
sex. Pe şleau, vreau un b rbat. Asta se întâmpl cumva periodic. Şi
atunci m îmbrac cu ceva mişto, o lenjerie tr snet şi vin încoace. îmi
g sesc un partener ca lumea şi mi-o pun la greu o noapte întreag . Aşa,
m mai r coresc o vreme. Am doar un apetit sexual s n tos, nu sunt
nimfoman sau obsedat de sex, deci odat ce dau drumul un pic la
supape, m liniştesc. Dar niciodat nu m implic mai mult. A doua zi
m întorc la vânat maşinile parcate ilegal. Tu?
Aomame lu paharul şi sorbi b utura în linişte.
— Şi eu tot cam aşa.
— Nu ai prieten?
— Nu vreau s -mi fac. N-am chef de b t i de cap.
— Un tip stabil e o b taie de cap, nu?
— Mda.
— Dar din când în când î i vine chef s-o faci, zise Ayumi.
— Mai bine zis, s dau drumul la supape.
— Sau s petreci o noapte plin ?
— Sau aşa.
— în orice caz, doar o noapte, f r s te implici.
Aomame încuviin .
Ayumi îşi sprijini coatele pe tejghea şi obrajii în palme şi c zu pe
gânduri.
— S-ar putea s avem multe lucruri în comun.
— S-ar putea, recunoscu Aomame.
Dar tu eşti poli ist , iar eu omor oameni. Suntem una de-o parte,
una de cealalt parte a legii. Iar asta e o diferen major .
— Uite cum facem, zise Ayumi. Amândou lucr m la aceeaşi firm
de asigur ri. Numele firmei e secret. Tu eşti şef , eu,
173 Haruki Murakam

subaltern . Azi s-a întâmplat o chestie aiurea la birou, drept pentru


care am venit aici s bem ceva şi s ne distr m. Şi ne sim im foarte bine.
Ce zici de povestea asta?
— E foarte bine, dar eu, una, nu ştiu nimic despre asigur ri.
— Asta las pe mine. M pricep de minune la inventat poveşti.
— Bine atunci.
— Apropo, chiar la masa din spatele nostru sunt doi tipi între dou
vârste care se tot uit încolo şi-ncoace cu nişte priviri pofticioase, zise
Ayumi. Intoarce-te nonşalant şi arunc un ochi la ei.
Aomame se conform şi se întoarse cu nonşalan . La dou mese
distan de ele erau doi b rba i între dou vârste. Amândoi ar tau
veni i s se relaxeze dup serviciu, îmbr ca i în costum, cu cravat .
ţostumele lor nu erau ponosite şi nici cravatele alese prost. ţel pu in
nu- i d deau senza ia de neîngrijit. Unul ar ta la vreo patruzeci şi cinci
de ani, cel lalt, sub patruzeci. ţel mai în vârst era slab, avea o fa
oval , cu un început de chelie pe la frunte. ţel mai tân r avea un aer de
fost juc tor de rugby în facultate, cu kilograme în plus din cauza lipsei
de mişcare din ultima vreme. înc mai avea tr s turi tinereşti, dar
începuse s se îngraşe pe la f lci. Ţeau whisky cu ap şi p l vr geau,
dar privirile le zburau prin tot barul.
Ayumi îi analiz pe cei doi.
— Nu par obişnui i cu genul sta de loc. Au venit s se distreze, dar
nu se simt în stare s abordeze vreo fat . Probabil c ambii sunt
c s tori i. Au şi un oarece aer vinovat.
Pe Aomame o impresion ochiul ei ager. Remarcase toate aceste
lucruri în timp ce st tuser de vorb ? Poate asta avea de-a face cu
faptul c provenea dintr-o familie de poli işti.
— Ai zis c - i plac un pic mai chelioşi, nu? Atunci îl iau eu pe tipul
mai solid. E bine aşa?
Aomame se uit din nou în spate. Tipul mai chel avea un cap destul
de frumos. Era la mul i ani-lumin distan de Sean Connery, dar
primea not de trecere. La urma urmei, era o sear în care îi cântaser
în cap Queen şi Abba. ţe preten ii putea s mai aib ?
— E bine. Dar cum îi facem s intre în vorb cu noi?
— Nu putem s st m dup ei pân mâine-diminea , aşa c ne
b g m noi în seam . Zâmbitor, prietenos şi cu entuziasm.
— Serios?
— Normal. Las' pe mine, c m duc şi intru în vorb cu ei. Tu doar
aşteapt aici, zise Ayumi, apoi d du pe gât o gur de Tom Collins, îşi
frec palmele, îşi arunc pe um r geanta Gucci şi zâmbi. S mânuim
bastonul!
Capitolul 12
Vie împ r ia Ta

Profesorul se întoarse c tre Fukaeri şi spuse:


— Eri, po i s ne aduci nişte ceai, te rog?
Fata se ridic şi ieşi din salon. închise uşa cu grij în urma ei.
Profesorul aştepta, f r s zic un cuvânt, ca Tengo, care r m sese pe
canapea, s -şi calmeze respira ia şi s -şi adune gândurile. îşi scoase
ochelarii cu rame negre şi le şterse lentilele cu o batist nu tocmai
curat . Apoi şi-i puse la loc pe nas. Un punct negru str b tu în vitez
peticul de cer care se z rea prin fereastr . Poate fusese o pas re sau
poate sufletul cuiva azvârlit pân la cap tul lumii.
— V rog s m scuza i, spuse Tengo. Mi-am revenit, nu mai am
nimic. ţontinua i, v rog, povestea.
Profesorul încuviin şi începu:
— ţa rezultat al luptelor armate, fac iunea Zori de Zi a fost
anihilat acum trei ani, în 1981. Asta s-a petrecut la patru ani dup ce
Eriko a venit aici. Dar acest lucru deocamdat nu are leg tur cu Zori
de Zi. Eri a venit s locuiasc cu mine la vârsta de zece ani. M-am trezit
cu ea la poart , f r s m fi anun at în vreun fel. Era complet
schimbat fa de cum o cunoscusem eu. Ea a fost dintotdeauna t cut
şi retras fa de necunoscu i, dar de mine era apropiat înc de mic şi
vorbeam mult împreun , îns când a venit la poarta mea, nu mai
schimba o vorb cu nimeni. Parc r m sese f r cuvinte. Dac -i spuneai
ceva, singura ei replic era s dea din cap c da sau c nu.
Profesorul vorbea acum mai repede şi cu mai mult claritate în
voce. încerca s înainteze cât mai mult cu povestea cât Fukaeri lipsea
din înc pere.
1QS4 18 7

— ţred c i-a fost destul de greu s ajung pân în vârful muntelui,


aici. Avea nişte bani şi o hârtie pe care era scris adresa mea, dar biata
de ea a fost crescut în izolare şi, în plus, nici nu deschidea gura. ţu
hârtia aia în mân , a umblat prin mijloacele de transport şi în cele din
urm a ajuns pân la poarta mea. Am în eles imediat c i se întâmplase
ceva r u. Au avut grij de ea Azami şi femeia care vede de cas . ţâteva
zile mai târziu, a început s se mai linişteasc . Am sunat la Pionierii şi
am cerut s vorbesc cu Fukada. Numai c mi s-a spus c nu poate veni
la telefon. Am întrebat de ce, dar nu mi s-a dat nici o explica ie în plus.
Am cerut s vorbesc cu so ia sa. Nici ea nu era disponibil . Pân la
urm n-am reuşit s dau de nici unul din ei.
— Le-a i transmis atunci c o lua i pe Eri în grija dumneavoastr ?
Profesorul cl tin din cap.
— Nu, atâta vreme cât nu vorbeam direct cu Fukada, mi s-a p rut
c e mai bine s nu spun nim nui c Eri e la mine. De atunci am
încercat de nu ştiu câte ori s iau leg tura cu ei, prin toate mijloacele
posibile. Dar a fost în zadar.
Tengo se încrunt .
— Adic în to i aceşti şapte ani nu a i luat leg tura cu p rin ii ei nici
m car o dat ?
Profesorul încuviin .
— Şapte ani de t cere total !
— Şi p rin ii ei nu au încercat în tot acest r stimp s o caute?
— Mi-e greu şi mie s cred aşa ceva. So ii Fukada îşi iubeau foarte
mult fiica şi aveau mare grij de ea. In plus, eu eram singurul om la
care ar fi putut s vin dac aveau nevoie. T iaser orice leg tur cu
familiile lor, iar Eri a crescut f r s -şi cunoasc bunicii. Eram singurul
la care puteau apela. Şi chiar ei îi spuseser s vin la mine în caz c se
întâmpl vreodat ceva. Şi cu toate astea, nu am avut nici un semn de
la ei. E o chestie de neconceput.
—A i spus mai devreme c Pionierii erau o comun deschis , zise
Tengo.
— întocmai. De când a fost înfiin at , Pionierii a fost o comunitate
constant deschis . Dar, cu pu in vreme înainte de fuga lui Eri de acolo,
începuser s întrerup treptat leg turile cu exteriorul. Primele semne
în sensul sta le-am avut când a început s stagneze comunicarea cu
Fukada. El era un om care scria mult şi îmi trimitea scrisori lungi în care
îmi descria fel de fel: întâmpl rile din comun , starea lui de spirit. La
un moment dat îns s-a oprit. Nu mai primeam nici r spuns la scrisorile
176 Haruki Murakam

mele. Dac -1 sunam, nu prea reuşeam s dau de el, iar când reuşeam s
o fac, discu iile erau limitate şi scurte. Vorbea sec, de parc ar fi ştiut c
cineva îi ascult convorbirea.
Profesorul îşi aşez mâinile pe genunchi.
— Am fost de câteva ori la Pionierii. Trebuia s vorbesc cu Fukada
despre Eri şi, atâta vreme cât şi telefoanele, şi scrisorile erau inutile, nu
îmi mai r mânea decât s m duc acolo. Numai C3 nu am fost l sat s
intru în incinta comunei. Am fost literalmente alungat de la poart .
Oricât m-am rugat de ei, nu au vrut s m bage în seam . Peste noapte,
terenurile Pionierilor fuseseră înconjurate de garduri înalte şi to i cei care
voiau s intre erau întorşi din drum. Pentru cei din exterior, activit ile
din untru deveniser un mister. Ştiam c fac iunea militarist Zori de
Zi era închis . Ei voiau o revolu ie armat , deci trebuiau s sg ascund .
Dar Pionierii îşi vedeau în pace doar de agricultura l0r ecologic şi
avuseser dintotdeauna o atitudine prietenoas fa de cei din exterior.
De aceea erau simpatiza i de cei din jur. Dar acum, comuna lor se
transformase într-o fort rea . Parc se schimbaser radical şi aspectul,
şi purtarea celor din untru. Oamenii din zon erau, la fel ca mine,
nedumeri i de schimbarea asta. Am început s -mi fac griji pentru so ii
Fukada, nu care cvimva s li se fi întâmplat ceva r u. Numai c , în
momentul a^ela, tot ce puteam eu s fac era s am grij de Eri. Astfel
au trecut şapte ani, f r s se mai l mureasc nimic.
— Nu şti i nici m car dac mai tr iesc sau nu? întreb Tengo.
Profesorul cl tin din cap.
— Nici m car. N-am nici un indiciu. Pe cât pot, evit s m gândesc
la lucruri rele. Dar ceva nu e normal, dac în ultimii şapte ani nu am
avut nici un semn de la Fukada. Nu pot s nu m gândesc c au p it
ceva, zise Profesorul, apoi ad ug mai încet: Poate c sunt inu i cu
for a în untru. Sau poate li s-a întâmplat ceva şi mai îngrozitor.
— Şi mai îngrozitor?
— Nu pot s exclud cea mai sumbr variant . Pionierii nu mai sunt
de mult o comunitate agrar pacifist , ca pe vremuri.
— Pionierii se îndreapt într-o direc ie periculoas ?
— Eu aşa cred. Dup spusele localnicilor, au început s se perinde
pe acolo tot felul de indivizi. Mereu vin şi pleac maşini, multe cu
num r de Tokio. Maşini mari, de lux, cum nu prea vezi la ar . Se pare
c a crescut brusc şi num rul membrilor comunei. Au cl diri şi facilit i
noi, îmbun t ite. Au continuat s cumpere la un pre foarte mic
1Q84 177

p mânturile din jur, au adus tractoare, excavatoare şi betoniere.


ţultivarea p mântului continu ca mai înainte şi probabil c e o surs
important de venituri. Legumele cu eticheta Pionierii devin din ce în
ce mai cunoscute, iar ei le transport direct chiar şi pe la restaurante
care servesc mâncare bio. Au contracte şi cu supermarketuri de lux.
Profiturile trebuie s le fi crescut. Totuşi, în paralel cu agricultura, se
pare c se mai desf şoar înc ceva acolo. Oricâte cepe ar vinde ei, asta
nu are cum s le asigure fonduri care s acopere o dezvoltare la o ase-
menea scal . Impresia localnicilor este c , judecând dup cât de
secretoşi sunt, acolo se întâmpl ceva dubios, care nu prea poate fi
f cut public.
— S -şi fi reluat activit ile politice? întreb Tengo.
— Nu prea cred, r spunse Profesorul. Pionierii se mişc pe o alt
ax decât cea politic . Tocmai de aceea, la un moment dat, au trebuit s
taie leg turile cu Zori de Zi.
— Dar dup asta, ceva s-a întâmplat în sânul organiza iei, ceva ce a
determinat-o pe Eri-san s fug de acolo.
— Ce s-o fi întâmplat? f cu Profesorul. ţeva important, ceva care s
te fac s î i abandonezi p rin ii şi s fugi singur de acolo. Dar Eri nu
vrea s spun nimic în privin a aceasta.
— A suferit oare un şoc sau are o traum din cauza c reia nu poate
s spun exact ce s-a întâmplat?
— Nu, nu mi-a l sat impresia c suferise vreun şoc sau c se temea
de ceva şi nici c era tulburat din cauz c se desp r ise de p rin i şi
r m sese singur . P rea doar amor it . S-a obişnuit îns cu via a de
aici, f r nici un obstacol. Aş spune chiar foarte uşor, f r nici o
sincop .
Profesorul arunc o privire c tre uşa salonului. Apoi îşi întoarse
privirile c tre Tengo.
— Orice ar fi p it Eri, nu am încercat s m bag cu sila în sufletul ei
s aflu. M-am gândit c are nevoie de timp. Tocmai din cauza aceasta
nu i-am pus nici o întrebare şi am l sat-o în pace, pref cându-m c nu
m deranjeaz t cerea ei. Eri îşi petrecea tot timpul împreun cu
Azami. ţând Azami se întorcea de la şcoal , mâncau în grab şi se
închideau la ele în camer . ţe f ceau acolo, nu am habar. Poate c ,
l sate singure, reuşeau s înfiripe un fel conversa ie. în orice caz, nu
mi-am b gat nasul şi le-am l sat s fac ce vor. Şi, în afar de mu enia
178 Haruki Murakam

ei, via a noastr se desf şura f r nici o problem . E o fat deşteapt şi


ascult toare. ţu Azami s-a împrietenit la cataram . Numai c în
perioada aceea Eri nu putea s mearg la şcoal . Nu po i s trimi i la
şcoal un copil care nu spune o vorb .
— Pân atunci a i locuit doar cu Azami?
— So ia mea a murit cu vreo zece ani în urm , spuse Profesorul, şi
f cu o pauz . într-un accident de maşin ; a murit pe loc. Noi doi am
supravie uit. în apropiere locuieşte o rud îndep rtat care are grij de
cas . Se ocup şi de fete. Moartea so iei mele a fost teribil de dureroas ,
atât pentru mine, cât şi pentru Azami. S-a întâmplat prea brusc, nu am
avut vreme s ne preg tim sufleteşte. Aşa c , pentru noi, faptul c Eri a
venit s locuiasc aici a fost, în orice caz, un lucru bun, indiferent de
circumstan ele care au dus la el. ţhiar dac nu vorbea, faptul c era
lâng noi ne d dea un sentiment neobişnuit de calm. în aceşti şapte ani,
Eri a început, pu in câte pu in, s -şi recapete graiul. Fa de cum era
când a sosit aici, a f cut progrese. Pentru cineva din afar , felul ei de a
vorbi sun neobişnuit şi straniu. Din punctul nostru de vedere, îns , e
o evolu ie remarcabil .
— Eri-san merge la şcoal acum?
— Nu, nu merge. Am înscris-o, doar de form , dar adev rul este c
nu putea face fa la mediul şcolar. Tocmai de aia, eu sau studen ii mei
care mai vin pe aici îi predam lec ii particulare când g seam timp liber.
ţhiar şi aşa, pân la urm sunt doar frânturi şi nu se poate spune c a
fost o educa ie sistematic . Fiindc îi era greu s citeasc singur , când
aveam ocazia îi citeam eu cu voce tare. I-am cump rat şi c r i audio.
ţam asta e toat educa ia de care a avut parte. Dar e surprinz tor de
ager . Dac îşi pune mintea s înve e ceva, o face repede şi eficient -
are
0 capacitate extraordinar . Ins e o diferen foarte mare între ce îi
place şi ce nu. Nici m car nu se uit la chestiile care nu îi stârnesc
interesul.
Uşa salonului r mânea în continuare închis . Ii lua destul timp lui
Fukaeri s fiarb apa şi s fac ceaiul.
— Deci Eri-san i-a povestit lui Azami-san Crisalida de aer? întreb
Tengo.
— ţum i-am spus, Eri şi Azami se încuiau seara la ele în camer .
Nu ştiu ce f ceau. Era secretul lor. Dar, la un moment dat, se pare c
povestirea lui Eri a fost un subiect important pentru ele. Azami scria
sau înregistra pe casete ce povestea Eri şi apoi transcria folosind
1Q84 179

procesorul de text din biroul meu. De atunci, Eri a început treptat s -şi
recapete emo iile. Apatia în care fusese acoperit total, ca într-o
membran , s-a şters şi chipul
1 se însufle ea din nou. Redevenea Eri cea de odinioar .
— De atunci şi-a revenit pu in câte pu in la normal?
— Nu în totalitate. Par ial. Dar, da. Probabil c a început s se
vindece spunând povestea aceea.
Tengo se gândi la spusele Profesorului. Apoi, schimbând subiectul,
întreb :
— A i luat leg tura cu poli ia s le comunica i c nu mai pute i intra
în leg tur cu so ii Fukada?
— Da, am fost la poli ia local de acolo. N-am adus vorba despre
Eri, le-am spus îns c nu pot s iau leg tura cu nişte prieteni
din untru de mult vreme şi c mi-e team ca nu cumva s fie inu i cu
sila acolo. Dar, în momentul acela, nu aveau cum s fac nici o mişcare.
Incinta Pionierilor e teren particular şi, atâta vreme cât nu exist vreo
dovad c acolo a avut loc vreo infrac iune, poli ia nu poate s intre.
Oricât am insistat, nu mi-au venit în ajutor. Apoi, de la începutul lui
1979, a devenit practic imposibil orice investiga ie a comunit ii.
Profesorul cl tin din cap, amintindu-şi acea perioad .
— Ce s-a întâmplat în 1979? întreb Tengo.
— In anul acela, Pionierii au fost autoriza i ca institu ie religioas .
Tengo r mase câteva momente f r cuvinte.
— Institu ie religioas ?
— Intr-adev r, e neaşteptat, spuse Profesorul. Dintr-odat , Pionierii
s-au transformat în institu ie religioas . Prefectul din Yamanashi le-a
dat aprobarea oficial . Odat ce cap t statutul acesta, e foarte greu
pentru poli ie s întreprind o investiga ie în cadrul comunit ii.
Fiindc asta ar amenin a libertatea credin ei, care e garantat de
constitu ie. Iar Pionierii au desemnat un îns rcinat cu chestiuni legale şi
au adoptat o pozi ie defensiv foarte strict . Poli ia local nu mai avea
ce s le fac . ţei de la poli ie mi-au spus şi mie despre povestea cu
institu ia religioas şi m-a surprins foarte tare. La început, nici nu mi-a
venit s cred, dar am v zut documentele şi m-am convins cu propriii
mei ochi, deşi tot era o chestie pe care nu puteam s-o accept, pur şi
simplu. Eram prieten de mult vreme cu Fukada. Ii ştiam firea. Eu, ocu-
pându-m de antropologie cultural , nu eram rupt de religie, dar el,
spre deosebire de mine, era un om politic care îşi sus inea argumentele
180 Haruki Murakam

bazat numai pe logic . Aş spune mai degrab c detesta religia în mod


visceral. ţhiar dac o f cuse din motive strategice, nu puteam crede c
a transformat comunitatea într-una religioas .
— în plus, cred c nici nu e uşor s primeşti aprobare s devii
institu ie religioas .
— Nu neap rat, spuse Profesorul. ţategoric, eşti supus unui num r
de examin ri şi trebuie s treci prin nişte formalit i complicate la
prim rie, dar cu pu in presiune politic din spate, po i s ri peste
hopurile astea şi apoi lucrurile devin mai simple. E o linie foarte sub ire
între ce înseamn religie adev rat şi ce nu este decât un cult. Nu exist
o defini ie clar , e ceva foarte interpretabil. Iar acolo unde este loc de
interpretare, e loc şi de influen e politice şi de jocuri de interese. Odat
ce primeşti aprobarea, eşti scutit de taxe şi protejat de lege.
— în orice caz, Pionierii nu mai sunt o comunitate agrar , ci una
religioas . Şi înc una înfricoş tor de închis .
— O religie nou . Deşi, dac e s spunem lucrurilor pe nume, e de
fapt un cult.
— Nu prea în eleg. ţa s fac o asemenea trecere, trebuie s fi
existat un motiv important.
Profesorul îşi privi dosul palmelor. Erau pline de fire de p r
cenuşii, încâlcite.
— întocmai. ţu siguran a existat un eveniment important care s
declanşeze o asemenea schimbare. M-am gândit mult la asta. La fel de
fel de posibilit i. Dar tot nu pricep. ţare oare a fost evenimentul
acesta? S-au închis şi n-au mai l sat pe nimeni s afle starea de lucruri
din cadrul comunei. Apoi, nici numele lui Fukada, care fusese liderul
Pionierilor, nu a mai ap rut la suprafa .
— Iar acum trei ani a avut loc incidentul armat şi Zori de Zi au fost
anihila i, spuse Tengo.
Profesorul încuviin :
— Pionierii, care i-au dat la o parte pe Zori de Zi, continu s existe
şi se dezvolt ca institu ie religioas .
— Adic incidentul armat nu a fost tocmai o lovitur pentru
Pionieri?
— întocmai, zise Profesorul. Din contr , chiar le-a f cut publicitate.
Tipii sunt pricepu i, ştiu s întoarc totul în folosul lor. Dar, în orice
caz, acestea sunt lucruri care s-au petrecut dup ce Eri a plecat de
1Q84 181

acolo. Dup cum i-am mai spus, nu au leg tur direct cu ea.
Aceste ultime cuvinte semnalau c era cazul s schimbe subiectul
discu iei.
— A i citit Crisalida de aer? întreb Tengo.
— Desigur.
— Şi cum vi s-a p rut?
— E o poveste interesant , spuse Profesorul. Deosebit şi foarte
sugestiv . Dar, sincer s fiu, ce vrea s zic exact nu ştiu. ţe vrea s
semnifice capra oarb ? Dar Oamenii cei Mici sau crisalida de aer?
— ţrede i c ar putea s se refere la experien a tr it la Pionierii,
sau la ceva concret la care a asistat?
— E posibil. Dar e greu s ştii sigur pân unde e realitate şi de unde
încep fanteziile. Poate fi citit ca un fel de mit, dar şi ca o alegorie
ingenioas .
— Eri mi-a spus c Oamenii cei Mici exist cu adev rat.
Auzind aceasta, Profesorul se încrunt .
— Adic tu crezi c povestea descris în Crisalida de aer s-a
întâmplat în realitate? întreb el.
Tengo scutur din cap.
— Vreau s spun c povestea este extrem de detaliat şi de realist
descris , iar sta e unul dintre punctele importante pentru un roman.
— Iar tu vrei s rescrii povestea, ca s pui într-o form şi mai clar
ce sugereaz romanul. Despre asta e vorba?
— Numai de-aş reuşi!
— Specializarea mea este antropologia cultural , spuse Profesorul.
Nu m mai ocup acum de cercetare, dar modul ştiin ific de gândire
înc îmi este adânc întip rit în fiin . Unul din elurile domeniului sta
e s relativizeze imaginile particulare ale individului, s g seasc
punctele comune universale pe care acestea le au şi s le redea omului.
Prin aceasta, individul îşi p streaz independen a, dar, în acelaşi timp,
apar ine de ceva. în elegi ce vreau s spun?
— Presupun c da.
— ţred c şi tu încerci s faci acelaşi lucru.
Tengo îşi aşez palmele pe genunchi.
— Pare dificil.
— Şi, totuşi, i se pare c merit s încerci.
— Nici eu nu ştiu dac merit sau nu.
182 Haruki Murakam

Profesorul îl privi pe Tengo. în ochii s i era o str lucire aparte.


— ţe vreau eu s ştiu este ce a p it Eri la Pionierii. Şi care a fost
destinul so ilor Fukada. în aceşti şapte ani am încercat s elucidez
misterul cum m-am priceput, dar pân la urm n-am g sit nici o pist .
M-am izbit de un perete gros şi rezistent, peste care nu am putut s
trec. Poate c undeva în Crisalida de aer se ascunde cheia acestui mister.
ţhiar dac nu e decât o şans firav , atâta vreme cât exist , eu pariez
pe ea. Nu ştiu dac tu eşti potrivit sau nu. Dar apreciezi Crisalida de aer
şi eşti de-a dreptul acaparat de ea. Poate c şi asta e o calificare.
— Aş vrea s -mi da i un r spuns clar: da sau ba, spuse Tengo.
Acesta e motivul pentru care v-am vizitat azi. îmi permite i s rescriu
cartea?
1Q84 183

Profesorul încuviin .
— O s vreau şi eu s citesc rezultatul muncii tale. Eri pare s aib
destul încredere în tine şi nu mai e nimeni fa de care s fac asta.
Ţineîn eles, neluându-ne în calcul pe Azami şi pe mine. Aşa c , po i s
o faci. I i dau pe mân cartea. R spunsul e da.
ţând se opri din vorbit, t cerea p trunse grea în camer , ca un
destin predeterminat. ţhiar atunci veni şi Fukaeri cu ceaiul, de parc
îşi calculase s apar la sfârşitul conversa iei celor doi.
*

Tengo se întoarse singur. Fukaeri ieşise la plimbare cu câinele.


Profesorul îi chem un taxi care s îl duc la gara Futamatao la ora de
plecare a trenului. Merse pân la Tachikawa, unde schimb pe linia
Chuo.
La Mitaka se suir vizavi de Tengo o mam cu fiica sa. Amândou
erau îngrijite. Nu aveau haine scumpe şi nici noi, dar erau foarte curate
şi p strate cu grij . Albul era alb şi erau atent c lcate. Fata p rea s fie
în clasa a doua sau a treia. Avea ochii mari şi tr s turi frumoase. Mama
era slab , îşi inea p rul prins la spate şi purta ochelari cu rame negre.
Avea o geant de pânz groas şi decolorat , care p rea ticsit cu tot
felul de lucruri. Şi ea avea tr s turi destul de regulate, dar în col urile
ochilor i se citea o oboseal interioar care o f cea s arate mai b trân .
Deşi era abia jum tatea lui aprilie, purta cu ea o umbrel de soare. Aşa,
strâns înf şurat cum era, ar ta ca un b uscat.
ţele dou nu schimbau o vorb . Femeia p rea s -şi fac planuri.
Fata, aşezat al turi, era plictisit de moarte. Se uita când la propriii
pantofi, când la podea, când la reclamele atârnate de tavan, când
vizavi, la Tengo. P rea fascinat de corpul s u mare şi urechile lui
zdrelite. Se întâmpla adesea ca cei mici s se holbeze la el. Aşa cum s-ar
uita la un animal straniu, dar blând. Fata nu-şi mişca deloc corpul sau
capul. Doar ochii i se învârteau vioi şi observau ce era împrejur.
ţele dou coborâr la Ogikubo. ţând trenul începuse s
încetineasc , femeia lu umbrela şi se ridic , f r un cuvânt.
Umbrela de soare în mâna stâng şi geanta în mâna dreapt . Fata o
urm . Se ridic iute şi coborî dup mama sa. ţând se ridic îns , mai
arunc o privire rapid c tre Tengo. în ochii ei z ri o lucire neobişnuit .
P rea s cear ceva sau s se plâng . Fusese o lic rire foarte slab , dar
care nu-i sc p aten iei lui Tengo. Sim ea c fata aceea trimite un
184 Haruki Murakam

semnal. Dar orice fel de semnal ar fi fost acela, Tengo nu avea ce face.
Nu le cunoştea nici situa ia şi nici nu era în m sur s intervin . Fata
coborî împreun cu mama sa, uşile se închiser în urma ei, iar Tengo
r mase aşezat pe banchet şi fu purtat de tren c tre urm toarea gar .
Pe locurile r mase goale în urma lor se aşezar trei şcolari care, dup
toate aparen ele, veneau de la o simulare de examen. Vorbeau tare şi cu
veselie. Totuşi, imaginea liniştit a fetei mai z bovi câteva momente
acolo.
Ochii aceia îi amintir lui Tengo de o alt fat . O fat cu care fusese
coleg în clasele a treia şi a patra. Avea aceeaşi privire ca şi cea de mai
devreme. Ochii aceia îl intuiser pe Tengo. Apoi...
X-

Fata şi p rin ii ei f ceau parte dintr-o grupare religioas numit


Biserica Martorilor. Era o sect bazat pe creştinism, care propov duia
sfârşitul lumii, ducea o activitate intens de prozelitism şi interpreta
literal Biblia. De exemplu, nu admiteau sub nici un chip transfuziile de
sânge. Astfel c , dac sufereau un accident rutier şi erau grav r ni i,
şansele de supravie uire li se diminuau foarte mult. Nu acceptau nici
interven ii chirurgicale majore. în schimb, când urma s vin sfârşitul
lumii, ei aveau s fie l sa i în via drept poporul ales şi s tr iasc o
mie de ani în împ r ia fericirii.
La fel ca fata din tren, colega sa avea ochi mari şi frumoşi,
impresionan i. Avea un chip cu tr s turi frumoase. Dar fa a ei p rea
întotdeauna acoperit cu o pelicul opac , menit s -i ascund cu totul
prezen a. Dac nu era obligat , nu vorbea cu nimeni. Nu-şi ar ta
niciodat sentimentele pe chip, iar buzele ei sub iri r mâneau
pecetluite.
Lui Tengo îi stârnise interesul când aflase c la sfârşit de s pt mân
mergea cu mama ei s propov duiasc credin a. în
Biserica Martorilor, se cerea ca şi copiii s mearg s fac prozelitism
împreun cu p rin ii, de îndat ce erau suficient de mari cât s poat
umbla. De pe la trei ani mergea din cas în cas , mai ales cu mama ei.
Imp r eau nişte c rticele numite înaintea potopului şi îşi expuneau
crezul. Explicau oamenilor cât mai simplu ce semne multe de
putreziciune sunt în lumea în care tr im. Dumnezeului lor îi spuneau
„DomnulĂ. Ţineîn eles c o bun parte din oameni le închideau uşa în
nas. ţredin a lor era prea îngust şi m rginit , prea departe de realitate
185

- cel pu in de „realitateĂ aşa cum o în elegeau majoritatea. Totuşi, foarte


rar se întâmpla ca cineva s fie dispus s îi asculte. Pe lume exist şi
oameni atât de dispera i s poat schimba dou vorbe cu cineva, încât
nici nu mai conteaz despre ce discut . Dintre aceştia, o parte şi mai
mic ap reau la adun rile religioase. ţele dou umblau din cas în
cas şi sunau la uşi pentru aceast slab şans de unu la mie. Era
îndatorirea lor sfânt s depun aceast munc şi s lumineze oamenii,
indiferent de cât de pu ini erau cei care le ascultau. ţu cât era mai
dificil munca lor şi cu cât le era mai greu s calce pragul oamenilor, cu
atât fericirea care le era h r zit urma s fie mai luminoas .
Fata mergea împreun cu mama ei s fac prozelitism. Mama inea
într-o mân o traist de pânz plin cu exemplare din înaintea potopului
şi, de obicei, o umbrel de soare în cealalt . La câ iva paşi în urm
venea copila. ţa întotdeauna, cu buzele strânse şi f r nici o expresie
pe chip. Tengo se intersectase cu ea în câteva rânduri, când parcurgea
împreun cu tat l s u ruta de încasare a taxelor. Tengo o v zuse, ea îl
v zuse. In ochii ei z rise o sclipire ascuns . Dar, bineîn eles c nu îşi
vorbeau niciodat . Nici nu se salutau. Tat l lui Tengo era ocupat s
adune cât mai multe taxe, iar mama fetei era ocupat s anun e sfârşi-
tul lumii. Ţ iatul şi fata doar îşi încrucişau o clip privirile duminica,
atunci când treceau în vitez unul pe lâng altul, târâ i de p rin i.
Toat clasa ştia c ea f cea parte din Biserica Martorilor. Nu
participa la activit ile de ţr ciun din „motive religioaseĂ şi nu mergea
nici în excursiile organizate de şcoal la temple budiste şi şintoiste. Nu
participa nici la activit ile sportive, nu cânta imnul na ional sau pe cel
al şcolii. Astfel de ac iuni, care nu pot fi v zute decât ca extreme, au
f cut ca fata s fie din ce în ce mai izolat în clas . La cantin , înainte de
a începe s m nânce, trebuia s spun o rug ciune. în plus, trebuia s o
spun cu voce tare, astfel încât s fie auzit de toat lumea. Evident,
celorlal i copii le displ cea faptul acesta. ţu siguran c nici ei nu-i
pl cea s fac aşa ceva în public. Totuşi, i se inculcase ideea c trebuie
s spun rug ciunea înainte de mas şi c nu trebuie s fie neglijent
doar fiindc nu o vede vreun alt credincios. Pentru c Domnul le vede
pe toate din ceruri.

Doamne care eşti în ceruri, pur fie numele T u, vie împ r ia Ta.
Şi ne iart nou p catele noastre. Şi ne binecuvânteaz nou calea.
Amin.
186 Haruki Murakam

Memoria e un lucru straniu. Deşi trecuser dou zeci de ani de


atunci, îşi mai amintea destul de bine rug ciunea aceea. Vie împ r ţia
Ta. De câte ori o auzea, micul Tengo se întreba ce fel de împ r ie o fi
aia. Oare acolo exist NHK? Nu, probabil c nu. Şi dac nu exist NHK,
nu exist nici taxe de adunat. în cazul sta, s vie împ r ia aia cât mai
degrab !
Tengo nu vorbise cu ea niciodat . Deşi erau în aceeaşi clas , nu
avusese ocazia s îi vorbeasc direct. Ea st tea întotdeauna departe de
ceilal i, singur şi nu vorbea atâta vreme cât nu trebuia s o fac . Nu
avea nicidecum aerul c s-ar l sa abordat . Totuşi, Tengo în elegea
foarte bine ce era în sufletul ei. Aveau un punct comun aparte: trebuia
s mearg duminica împreun cu p rin ii s sune pe la uşile oamenilor.
ţhiar dac taxele şi prozelitismul sunt lucruri diferite, Tengo în elegea
foarte bine cât de adânc este r nit inima unui copil pus cu for a în
acest rol. Duminicile, copiii ar trebui s se joace în voie cu al i copii. Nu
s amenin e lumea ca s pl teasc sau s le anun e teribilul sfârşit al
lumii. Lucrurile astea - dac trebuie f cute - s le fac adul ii.

*
O singur dat se întâmplase ca Tengo s -i sar în ajutor fetei, în
toamna în care erau în clasa a patra. La un experiment de
2QS4 187

fizic , colegul ei de banc i-a aruncat fetei nişte cuvinte urâte. Greşise
ordinea paşilor. Tengo nu mai inea minte exact ce greşeal f cuse. Un
alt b iat a început s -şi bat joc de ea c face parte din Ţiserica
Martorilor şi c umbl din cas în cas împ r ind broşuri tâmpite. Apoi
a început s -i spun „Doamne-DoamneĂ. Era un lucru mai degrab
neobişnuit, pentru c , în general, în loc s o şicaneze şi s râd de ea,
colegii preferau s o ignore cu des vârşire. Dar, din proiectele de grup,
cum erau experimentele ştiin ifice, nu puteau s o exclud . ţuvintele
pe care i le aruncaser fuseser destul de otr vite. Tengo f cea parte
din grupul de la masa al turat , dar nu a putut s se prefac c nu
aude. Nu ştia de ce, dar nu putea s lase lucrurile aşa.
Tengo s-a ridicat, s-a dus pân la ea şi a chemat-o în grupul s u. Nu
st tuse prea mult pe gânduri şi nu ezitase. Fusese în mare parte o
reac ie automat . I-a explicat cu calm cum trebuia f cut experimentul.
Fata l-a ascultat atent , a în eles şi nu a mai repetat greşeala. In doi ani
cât au fost colegi, aceasta a fost prima dat când şi-au vorbit (şi ultima).
Tengo avea note bune şi era solid şi for os. Toat lumea îl respecta şi nu
l-a luat nimeni peste picior c i-a s rit fetei în ap rare - sau cel pu in nu
în acel moment. Totuşi, fiindc st tuse de partea lui „Doamne-
DoamneĂ, p rerea celorlal i colegi despre el a sc zut într-o oarecare
m sur . Parc se p tase şi el de murd rie interac ionând cu fata.
Cu toate acestea, lui Tengo nu i-a p sat. în elegea foarte bine c ea
nu era decât o fat obişnuit şi c , dac p rin ii ei n-ar fi fost Martori, ar
fi fost crescut ca to i ceilal i şi ar fi fost acceptat de cei din jur. Sigur
şi-ar fi f cut prieteni buni. Dar din pricina religiei p rin ilor ei, era
tratat la şcoal ca şi când ar fi fost invizibil . Nimeni nu-i vorbea.
Nimeni nu se uita m car la ea. Lui Tengo lucrurile acestea i se p reau
nedrepte.
Dup incident, Tengo nu a mai vorbit cu fata. Nici nu a avut nevoie
şi nici nu a avut ocazia. Totuşi, când se întâmpla s se întâlneasc ,
Tengo desluşea pe chipul ei o uşoar încordare. Poate c o deranjase
interven ia lui din timpul experimentului, poate c voise s fie l sat în
pace şi acum era furioas . Tengo nu reuşea s -i descifreze bine expresia
fe ei. Era doar un copil şi nu se pricepea s -i citeasc de pe chip
subtilele tr iri sufleteşti.
într-o bun zi, fata l-a luat de mân . Era o dup -amiaz senin de
început de decembrie. Pe fereastr se vedeau cerul înalt şi albastru şi
numai un nor alb şi drept. ţursurile se înche- iaser şi se terminase şi
188 Haruki Murakam

cur enia de dup ore, iar în clas nu mai r m seser decât ei doi. Nu
mai era nimeni. Ea a traversat cu paşi hot râ i şi rapizi înc perea, a
venit pân la Tengo şi a r mas în picioare lâng el. Apoi, f r ezitare, l-
a luat de mân , şi-a ridicat capul şi l-a privit drept în ochi. (Tengo era
cu vreo zece centimetri mai înalt.) Surprins, şi el s-a uitat spre fat , iar
privirile li s-au întâlnit. Tengo a v zut în pupilele ei o adâncime
limpede cum nu mai v zuse pân atunci. Fata l-a inut de mân un
timp îndelungat. Strâns, f r s -l sl beasc o clip . Apoi, dintr-odat ,
fluturându-şi poalele fustei, a ieşit din clas aproape alergând.
Perplex, Tengo a r mas o vreme împietrit şi amu it de uimire. La
început se gândise cu uşurare c nu-1 v zuse nimeni în acea situa ie.
Nici nu-şi putea imagina ce râsete s-ar fi iscat dac -i prindea cineva. S-
a uitat împrejur şi a r suflat uşurat. Apoi, îns , tulburarea i-a pus
st pânire pe suflet.
*

Poate c şi cele dou care st tuser în fa a lui între Mitaka şi Ogikubo


f ceau parte din Ţiserica Martorilor. Poate c se preg teau, ca în fiecare
duminic , pentru activit i de prozelitism. Geanta de pânz umflat
putea s fie plin cu broşurile înaintea potopului. Umbrela de soare a
femeii şi lucirea fugar din ochii fetei îl f cuser pe Tengo s se
gândeasc la fosta lui coleg de clas .
Nu, poate c cele dou din tren nu sunt din Ţiserica Martorilor, ci
sunt de fapt o mam şi o fiic absolut obişnuite, care se duceau la vreo
lec ie particular . în geant puteau s aib partituri de pian sau
instrumente pentru caligrafie. întotdeauna las lucrurile s m afecteze
prea mult, îşi spuse Tengo. Apoi închise ochii şi expir lent. Duminica,
timpul se scurge diferit şi totul se vede distorsionat.
*

întors acas , îşi prepar o cin simpl . La drept vorbind, nici de prânz
nu mâncase. Dup mas , se gândea s îi dea un telefon lui Komatsu.
Sigur voia s ştie cum a mers întâlnirea de azi. Dar era duminic , şi
Komatsu nu era la serviciu. Tengo nu îi ştia num rul de telefon de
acas . Ei, asta e, dac vrea s ştie, nu are decât s sune el.
Limba ceasului era în dreptul orei zece, iar Tengo se gândea s se
bage în pat, când sun telefonul. Presupuse c era Komatsu, dar când
ridic receptorul auzi vocea iubitei.
— Nu pot s stau prea mult, voiam doar s te întreb dac pot s vin
IQ84 189

pe la tine poimâine dup -mas , spuse ea.


în fundal se auzea încet un pian. So ul ei nu p rea s se fi întors înc
acas . Sigur c po i, îi r spunse Tengo. Dac venea ea, trebuia s
întrerup munca la manuscris. Dar, auzindu-i vocea, Tengo realiz c
tânjea dup trupul ei. Dup ce închise telefonul, se îndrept c tre
buc t rie, îşi turn un pahar de Wild Turkey şi îl b u f r ap , în
picioare, în fa a chiuvetei. Apoi se vârî în pat, citi câteva pagini şi se
culc .
Aşa se încheie lunga şi neobişnuita duminic a lui Tengo.
Capitolul 13
Victim din n scare

Aomame deschise ochii şi realiz imediat c era cumplit de mahmur .


Ei nu i se întâmpla niciodat s fie mahmur . Oricât ar fi b ut, a doua zi
avea capul limpede şi putea s -şi înceap treburile imediat. Era un
lucru cu care se mândrea. Cu toate acestea, în ziua aceea tâmplele îi
zvâcneau puternic şi îşi sim ea mintea înce oşat . Avea senza ia c are
capul prins într-un inel de fier care o strânge din ce în ce mai tare.
ţeasul ar ta deja ora zece. Razele soarelui care se apropia de amiaz îi
str pungeau ochii ca nişte ace. Vuietul motocicletelor care goneau pe
strad rezona în toat înc perea ca un instrument de tortur .
Era goal , la ea în pat, îns nu-şi aducea deloc aminte cum ajunsese
acas . Pe podea z ceau împr ştiate hainele pe care le purtase cu o sear
înainte. P rea c singur se debarasase de ele. Geanta era pe birou.
Aomame se duse în buc t rie, trecând peste hainele aruncate pe jos, şi
b u câteva pahare cu ap de la robinet. Apoi intr în baie, se sp l pe
fa cu ap rece şi se privi goal în oglinda mare. Se inspect în
am nunt şi f r grab , dar nu g si nici un fel de urme. R sufl uşurat .
Cu toate acestea, resim ea în jum tatea inferioar a corpului senza ia pe
care o avea a doua zi dup o noapte de sex violent. O moleşeal
pl cut , de parc ar fi fost r scolit pân în adâncul corpului. Remarc
apoi o vag stânjeneal în anus. M i, s fie! îşi zise Aomame şi îşi ap s
tâmplele cu degetele. Şi aşa am f cut-o cu ia? Dar, spre exasperarea ei,
nu-şi amintea nimic.
ţu mintea grea şi tulbure, Aomame f cu un duş fierbinte,
sprijinindu-se cu mâna de perete. Se s puni bine pe tot corpul ca s
alunge amintirile din noaptea precedent - sau acel ceva f r nume,
190 Haruki Murakam
care aducea a amintire. Se sp l cu grij mai ales în zona pubian şi a
anusului. Se sp l şi pe cap. îşi perie din ii, plictisit de aroma
mentolat a pastei de din i, ca s scape de gustul lipicios din gur . Apoi
adun de pe jos din dormitor lenjeria şi ciorapii şi le azvârli în coşul cu
rufe murdare, ferin- du-şi privirea.
Mai departe scotoci prin geanta l sat pe mas . Portofelul era la
locul lui. La fel şi c r ile de credit. în portofel avea aproape aceeaşi
sum de bani. P rea s fi pl tit doar taxiul înapoi acas . Din geant îi
lipseau doar nişte prezervative. Le num r şi v zu c erau cu patru mai
pu ine. Patru? Mai g si şi un bile el pe care era notat un num r de
telefon local. Dar nu-şi amintea nici în ruptul capului al cui putea s fie.
Se rostogoli la loc în pat şi se str dui s -şi aduc aminte cât mai
multe din noaptea precedent . Ayumi se dusese la masa b rba ilor,
discutase zâmbitoare cu ei, apoi b user ceva to i patru şi se
înveseliser . Mai departe lucrurile îşi urmaser cursul stabilit. Luaser
dou camere la un hotel din apropiere. Aomame f cuse sex cu tipul mai
chel, aşa cum se în eleseser , iar Ayumi îl luase pe tipul mai tân r şi
corpolent. Nu fusese r u deloc. F cuser baie împreun , apoi trecuser
la o partid de sex oral lung şi meticuloas . Avusese grij ca tipul s -şi
pun prezervativ înainte s o p trund .
O or mai târziu, sunase Ayumi s-o întrebe dac pot veni la ei în
camer s mai bea cu to ii ceva. Aomame fusese de acord şi pu in mai
târziu aceştia sosiser . ţomandaser la room service o sticl de whisky şi
ghea , şi b user împreun .
ţe se întâmplase dup aceea nu reuşea s -şi aminteasc prea bine.
Dup ce se adunaser to i patru, se pare c se îmb tase brusc. S fi fost
whiskyul (de obicei, Aomame nu bea whisky), s fost faptul c , spre
deosebire de alte d i, nu era singur cu b rbatul, ci în compania mai
multor persoane, iar asta o f cuse s fie mai neglijent ? îşi aminti vag c
mai târziu îşi schimbaser partenerii şi f cuse din nou sex. Eu eram pe
pat, cu tipul mai tân r, iar Ayumi pe canapea, cu cheliosul, îşi aminti
ea. Da, aşa a fost. Dup aceea... cea complet . Nu-mi aduc aminte
nimic. Ei, asta e. Pot s-o las uitat . Mi-am dat frâu liber şi am f cut sex
ca nebuna. Asta e tot. Oricum, alt dat nu mai dau ochii cu ei.
Dar a doua oar folosiser oare prezervativ? Acesta era lucrul care o
îngrijora. Nu pot s r mân îns rcinat sau s iau vreo boal veneric
dintr-o asemenea prostie, îşi zise ea. Dar probabil c a fost în regul . Eu,
oricât de r u m-aş îmb ta, oricât mi s-ar întuneca mintea, la chestiile
astea am grij .
1Q84 191
Azi aveam ceva de lucru? Nu. Azi e sâmb t şi sâmb ta nu lucrez.
Ţa nu. Trebuie s merg în Azabu dup -amiaz la trei, la şedin a de
stretching cu Doamna. M-a sunat acum câteva zile Tamaru s m roage
s mut m programarea de vineri pe sâmb t , pentru c trebuia s
mearg la spital la o consulta ie. Uitasem complet. Dar mai sunt patru
ore şi jum tate pân la trei. Pân atunci o s -mi treac durerea de cap şi
o s mi se mai limpezeasc şi mintea.
Aomame f cu nişte cafea şi se for s dea pe gât câteva ceşti. Apoi
se întinse în pat pe spate, îmbr cat doar în halatul de baie şi îşi petrecu
restul dimine ii cu ochii în tavan. Nu avea chef s fac nimic şi nu-i
r mânea decât s se uite în tavan. Nu reuşea s g seasc nimic
interesant la el, dar nici nu se putea plânge. Tavanul nu e pus acolo ca
s amuze lumea. ţeasul ar ta ora prânzului, dar nu-i era deloc foame.
Vuietul maşinilor şi al motocicletelor înc îi mai r suna în cap. Era chiar
prima dat când suferea de mahmureal adev rat .
Şi totuşi, sexul avusese o influen benefic asupra ei. Faptul c
fusese îmbr işat de un b rbat, admirat goal , mângâiat , lins ,
muşcat , penetrat , adus la orgasm de mai multe ori reuşise s -i
risipeasc toat anxietatea adunat în ea. Se lupta ea acum cu
mahmureala, dar senza ia de eliberare pe care o avea acum o compensa
din plin.
Dar pân când s-o in tot aşa? se întreb Aomame. Pân când pot s-o
in tot aşa? în curând fac treizeci de ani. Şi la fel de repede o s m
apropii de patruzeci.
îns Aomame renun s -şi mai bat capul. Pot s m gândesc la
asta alt dat , pe îndelete, îşi propuse ea. Deocamdat , nu m preseaz
nimic urgent. Ca s pot s meditez serios la...
în acel moment sun telefonul. Târâitul îi sfredeli urechile. Parc ar
fi fost un tren expres care n v leşte într-un tunel. Se d du jos din pat
împleticindu-se şi ridic receptorul. ţeasul mare de pe perete ar ta ora
dou sprezece şi jum tate.
— Aomame? se auzi o voce mai r guşit de femeie. Era Ayumi.
-Da.
— Eşti în regul ? Ai o voce de zici c te-a c lcat autobuzul.
— ţam aşa ceva.
— Mahmur ?
— Da. Şi înc r u, r spunse Aomame. De unde ai num rul meu de
telefon?
— Nu mai ştii? L-ai scris pe o hârtie şi mi l-ai dat. Ai zis s ne mai
192 Haruki Murakam
vedem în curând. Ar trebui s ai şi tu num rul meu în portofel.
— A, da? Nu-mi aduc aminte nimic.
— Mda, p i m gândeam eu. De-aia te-am şi sunat. Eram
îngrijorat . Nu ştiam dac ai ajuns cu bine acas . Te-am pus într-un taxi
la intersec ia din Roppongi şi i-am zis şoferului unde s te duc , dar...
Aomame oft .
— Nu-mi amintesc nimic, dar de ajuns, am ajuns. Când m-am trezit,
eram la mine în pat.
— M bucur.
— Tu ce faci acum?
— Sunt la munc . M-am urcat în maşin la zece şi de atunci dau
amenzi de parcare. Acum tocmai luasem o pauz .
— Ţravo ie! zise Aomame impresionat .
— Sigur, sunt un pic nedormit . Dar a fost foarte mişto asear . A
fost prima dat când m-a luat valul aşa de tare. Datorit ie.
Aomame îşi ap s tâmpla cu degetul.
— Sincer s fiu, a doua jum tate a serii nu prea mi-o amintesc.
Adic dup ce a i venit voi la mine în camer .
— Nu? ţe p cat! zise Ayumi pe un ton serios. De atunci încolo a
fost foarte interesant. Am f cut la chestii în patru, de nici nu-mi vine s
cred. Parc eram într-un film porno. Noi dou chiar ne-am jucat de-a
lesbienele, dezbr cate. Şi...
Aomame o întrerupse în grab .
— Asta ca asta, dar am folosit prezervativ? Nu-mi aduc aminte şi-mi
st pe cap.
— Normal. Am avut eu mare grij s m asigur c da, deci stai
liniştit . Pe lâng amenzile de parcare, eu le adun în auditoriu pe
liceenele de la şcolile din sector şi le înv cum s pun corect un
prezervativ.
— ţum s pun un prezervativ? se mir Aomame. De ce s înve e
aşa ceva de la o poli ist ?
— Scopul de baz este s merg pe la licee şi s le informez pe eleve
despre pericolul violului, cum s se fereasc de perverşi, cum s se
apere de agresiunile sexuale şi pe lâng asta, ca mesaj personal din
partea mea, adaug şi partea cealalt . De f cut sex, tot o s fac , aşa c
mai bine s ştie cum s aib grij ca s nu r mân îns rcinate sau s ia
vreo boal cu transmitere sexual . Ţine, nu spun asta r spicat în fa a
profesorilor. Deci partea asta aş zice c a devenit deja instinct
profesional. Nu o neglijez, indiferent de cât de b ut aş fi. ţhiar po i s
1Q84 193
stai liniştit , eşti curat ca lacrima. Nici o penetrare f r prezervativ.
Asta e mottoul meu.
— Mul umesc. ţhiar m-ai liniştit.
— Auzi, vrei s - i povestesc mai detaliat ce am f cut noi azi-noapte?
— ţu prima ocazie, zise Aomame eliberând din pl mâni aerul greoi
strâns în ei. îmi povesteşti tu am nun it alt dat . Nu acum, c simt c
mi-ar cr pa capul în dou .
— Am în eles. R mâne pe alt dat , zise Ayumi cu o voce vesel .
Ştii, de când m-am trezit azi de diminea m-am tot gândit ce echip
bun facem noi. Pot s te mai sun? Adic atunci când îmi vine cheful s
mai facem ce-am f cut azi-noapte?
— Sigur.
— Ce bine!
— Mersi de telefon.
— Ai grij de tine, zise Ayumi şi închise.

Pân la ora dou dup -amiaza, datorit cafelei negre şi a unui pui de
somn, mintea i se limpezise considerabil. Din fericire, îi trecuse şi
durerea de cap. Mai r m sese doar cu o uşoar mole- şeal în corp.
Aomame îşi lu geanta sport şi ieşi din cas .
Evident, d lti a nu o luase. Avea la ea doar schimburi şi un prosop. ţa
de obicei, Tamaru o întâmpin la intrare.
O conduse pe Aomameîn veranda lung şi îngust . Geamurile mari
care d deau spre curte erau deschise, dar perdelele st teau trase, ca s
nu se vad în untru. De-a lungul lor erau înşiruite ghivece cu plante
ornamentale. Din boxa mic fixat în tavan se auzea muzic baroc în
surdin . O sonat pentru flaut şi clavecin. In mijlocul înc perii era un
pat de masaj, pe care Doamna se întinsese deja pe burt , îmbr cat într-
un halat alb.
Dup ce Tamaru ieşi din camer , Aomame se schimb în
echipamentul pe care îl folosea în timpul antrenamentelor. Cât timp se
schimb , Doamna o privi de pe pat, cu capul întors c tre ea. Aomame
nu se sinchisea dac o persoan de acelaşi sex o vedea dezbr cat . ţa
sportiv, aşa ceva era la ordinea zilei, iar Doamna era şi ea aproape goal
când i se f cea masaj, pentru c aşa putea s -i evalueze mai uşor starea
muşchilor. Aomame îşi scoase bluza şi pantalonii şi se schimb într-un
trening. îşi împ turi hainele şi le stivui într-un col .
— Ai un corp foarte ferm, îi spuse Doamna, apoi se ridic şi îşi
194 Haruki Murakam
scoase halatul, r mânând doar într-o lenjerie sub ire, de bumbac.
— Mul umesc, r spunse Aomame.
— Pe vremuri şi eu ar tam aşa.
— V cred.
Şi chiar o credea. La cei vreo şaptezeci de ani ai s i, corpul ei înc
mai p stra multe tr s turi din tinere e. Nu-şi pierduse silueta, iar sânii
înc aveau fermitate. Dieta cump tat şi mişcarea zilnic o ajutaser s -
şi men in frumuse ea natural . Aomame presupunea c la asta
contribuise şi ceva chirurgie estetic . Tratamente antirid regulate şi
lifting facial în zona ochilor şi a gurii.
— Şi acum ave i un corp splendid, zise ea.
Doamna strâmb uşor din buze.
— Mul umesc, dar nici nu se compar cu odinioar .
Aomame nu-i mai r spunse.
— M-am bucurat din plin de corpul meu şi partenerul meu la fel.
în elegi ce vreau s spun?
— în eleg.
— Dar tu te bucuri de el?
— Uneori, r spunse Aomame.
— „UneoriĂ nu cred c e suficient, zise Doamna, întins pe burt .
ţât eşti tân r , trebuie s te bucuri de el cât mai mult posibil. ţât î i
pofteşte inima. Fiindc , dup ce îmb trâneşti şi nu mai po i, î i mai
înc lzeşti trupul doar din amintiri.
Aomame îşi aminti de noaptea precedent . înc îi mai st ruia în
anus o uşoar senza ie de dup penetrare. O amintire ca asta oare i-ar
ine de cald la b trâne e?
Aomame îşi aşez mâinile pe corpul ei şi începu energic şedin a de
stretching. îi disp ruse moleşeala pe care o sim ise pân mai devreme.
De când se schimbase în trening şi atinsese cu degetele corpul
Doamnei, sim urile ei îşi rec p taser acuitatea.
ţercet cu vârful degetelor fiecare muşchi pe rând, ca şi cum ar fi
urmat un traseu pe hart . Memorase în detaliu nivelul de tensiune al
fiec rui muşchi, fermitatea şi gradul de rezisten opus. O f cea aidoma
unui pianist care cânt o pies lung din memorie. ţând venea vorba
de corpul uman, Aomame era înzestrat cu o mare capacitate de a
memora în detaliu. Şi chiar dac ea ar fi uitat ceva, îşi aminteau
degetele. Atunci când sim ea chiar şi cea mai mic schimbare Ia un
muşchi, îi aplica diverşi stimuli din diverse unghiuri şi cu diverse grade
de intensitate, atent la reac ia pe care o provoca. Dac era durere,
1Q84 195
pl cere sau nici o senza ie. P r ile încordate şi rigide nu doar le
detensiona, ci îi şi ar ta Doamnei cum s le lucreze singur . Desigur,
anumite puncte erau greu de rezolvat doar prin for e proprii şi acolo se
concentra asupra unui stretching minu ios. îns , ceea ce apreciaz
muşchii cel mai mult şi primesc cu bucurie este efortul zilnic, depus cu
for e proprii.
— V doare aici? întreb Aomame. Muşchiul de la baza coapsei era
mult mai încordat ca de obicei. Sup r tor de rigid. Aomame îşi strecur
degetele între oasele pelvisului şi îi r suci uşor coapsa într-un anume
unghi.
— Foarte tare, r spunse Doamna schimonosindu-se.
— E bine. S sim i durerea e un lucru bun. R u e atunci când nu
sim i durere. Pute i s mai rezista i pu in?
— Sigur.
Nici nu mai era cazul s întrebe. Doamna era foarte rezistent .
Putea s îndure aproape orice f r s crâcneasc . I se schimonosea fa a,
dar nu-i sc pa nici un geam t. Aomame observase acest lucru de
nenum rate ori şi era mereu impresionat de voin a ei de fier.
Cu bra ul drept sprijinit în cot şi folosit ca levier, Aomame r suci şi
mai mult coapsa. Se auzi un trosnet sec şi articula ia se deplas .
Doamnei i se t ie respira ia, dar nu scoase nici un sunet.
— De acum e în regul , zise Aomame. O s fie mai bine.
Doamna expir prelung. Fruntea îi lucea de transpira ie.
— Mersi, zise ea încetişor.
Aomame petrecu o or întreag relaxându-i muşchii, aplicând
stimuli, întinzându-i, degajând articula iile. Erau mişc ri care provocau
o durere considerabil , îns f r durere nu se rezolv nimic. Aomame
ştia acest lucru, şi îl ştia şi Doamna. Prin urmar , petrecur amândou
acea or în t cere. La un moment dat, sonata pentru flaut se încheiase şi
CD-playerul amu ise. Nu se auzea decât ciripitul p s rilor din gr din .
— M simt mult mai uşoar , zise Doamna dup o vreme.
Z cea întins pe patul de masaj. Prosopul mare întins sub ea
se închisese la culoare de transpira ie.
— M bucur.
— îmi prinde foarte bine s te am lâng mine. Mi-ar fi greu f r tine.
— Sta i liniştit , deocamdat nu am de gând s m duc nic ieri.
Dup câteva clipe de t cere în care p rea s ezite, Doamna întreb :
— Nu vreau s fiu indiscret , dar ai pe cineva la care ii?
— Am, r spunse Aomame.
196 Haruki Murakam
— Ce bine!
— îns , din p cate, persoana respectiv nu ine la mine.
— Poate sun un pic straniu ce te întreb, dar de ce s nu in la tine?
Obiectiv vorbind, eu, una, aş spune c eşti o tân r fermec toare.
— Pentru c el nici nu ştie c exist.
Doamna reflect câteva clipe la cuvintele lui Aomame.
— Iar tu nu ai inten ia de a- i face cunoscut existen a?
— Deocamdat , nu.
— E ceva la mijloc? ţeva care te împiedic s -l abordezi tu?
— Ar fi mai multe lucruri. Dar, în mare parte, are de-a face cu ce
simt eu.
Doamna o privi pe Aomame admirativ.
— Am întâlnit pân acum multe persoane neobişnuite şi cred c tu
te numeri printre ele.
Aomame îşi relax uşor buzele.
— Nu e nimic neobişnuit la mine neap rat. Doar sunt foarte
deschis cu ceea ce simt.
— î i respec i cu stricte e propriile reguli.
-Da.
— Şi eşti un pic înc p ânat şi irascibil .
— Probabil c da.
— îns asear i-ai dat un pic frâu liber, nu?
Aomame se înroşi la fa .
— A i observat?
— Se vede dup piele. Dup miros. înc mai ai pe tine urme de
b rbat. ţu vârsta, ajungi s î i dai seama de fel de fel de lucruri.
Aomame f cu o uşoar grimas .
— Am nevoie de aşa ceva. Uneori. Ştiu c nu e un lucru cu care s
m laud, dar...
Doamna întinse o mân şi o puse delicat peste a lui Aomame.
— Sigur c da. Uneori e nevoie de aşa ceva. Nu- i face probleme, c
nu te învinuiam. îns aş vrea s fii fericit într-un mod mai obişnuit. S
ajungi al turi de persoana iubit şi totul s se termine cu bine.
— Şi mie mi-ar pl cea. Dar asta e greu.
— De ce?
Aomame nu r spunse. Nu îi era uşor s explice.
— Dac sim i nevoia s te sf tuieşti cu cineva în leg tur cu
probleme personale, te rog s vorbeşti cu mine, zise Doamna, apoi îşi
1Q84 197

retrase mâna şi îşi şterse fa a de transpira ie cu un prosop. Despre orice.


E posibil s te pot ajuta cu ceva.
— V mul umesc.
— Uneori se întâmpl s nu se rezolve totul doar dându- i frâu
liber.
— Ave i dreptate.
— Tu nu faci ceva distructiv, zise Doamna. Nici vorb . Ştii asta?
-Da.
Exact cum a spus, se gândi Aomame. Nu fac ceva distructiv. Şi,
totuşi, ceva r mâne în urm . ţa depunerea de pe fundul sticlei de vin.
*

Aomame înc îşi amintea bine perioada când murise Tamaki. ţând se
gândea c n-o s mai poat niciodat s-o vad şi s vorbeasc cu ea,
sim ea c i se sfâşie sufletul. Tamaki fusese prima ei prieten . îşi
spuneau orice, f r s ascund nimic. Aomame nu mai avusese nici o
alt prieten ca ea înaintea ei şi nici dup ea. Nimeni nu-i putea lua
locul. Dac nu ar fi cunos- cut-o, via a ei ar fi fost mai trist şi mai
întunecat .
Erau de aceeaşi vârst , colege în echipa de softball a unui liceu
metropolitan. Aomame fusese o juc toare dedicat de softball din
general şi pân în liceu. La început, nu pusese prea mult suflet şi
jucase la invita ia echipei pentru c nu aveau suficien i membri, îns
pân la urm devenise adev ratul ei raison d'etre. Se ag ase de acest joc
cum te-ai ag a de un stâlp, ca s nu te zboare o rafal puternic de
vânt. Avea nevoie de o astfel de ancor . ţa atlet, avea un talent
des vârşit, lucru pe care nici ea nu-1 realizase. Atât în gimnaziu, cât şi
în liceu, fusese juc to- rul-cheie al echipei şi datorit ei câştigaser meci
dup meci la campionate. Asta îi d dea lui Aomame încredere în sine
(sau poate nu neap rat încredere în sine, dar ceva asem n tor).
Importan a pentru echip era de net g duit, iar Aomame se bucura din
plin de pozi ia clar pe care o avea în acea lume, oricât de mic ar fi fost
ea. Cineva avea nevoie de ea.
Aomame era în pozi ia a patra la b taie, ceea ce o plasa literalmente
la mijloc. Tamaki juca la baza a doua şi era şi c pitanul echipei. Era
mic de statur , dar avea reflexe excelente şi ştia s îşi foloseasc
creierul. Evalua orice situa ie rapid şi complex.
ţând lansa mingea, ştia exact în ce direc ie s îşi încline centrul de
198 Haruki Murakam
gravita ie, iar când juc torul la b taie o lovea, îi calcula numaidecât
traiectoria şi alerga unde trebuia în ap rare. Nu mul i puteau s fac
aşa ceva. Discern mântul ei îi salvase din nenum rate situa ii-limit .
Nu trimitea mingea în adâncime ca Aomame, dar o lovea cu precizie şi
era iute de picior. In plus, excela şi ca şef de echip . inea echipa unit ,
f cea strategii, avea un sfat bun pentru fiecare şi d dea încuraj ri. Era
dur la antrenamente, dar câştigase încrederea şi respectul tuturor
juc toarelor. Datorit ei, echipa devenea tot mai puternic de la o zi la
alta şi ajunsese chiar pân în finala campionatului din Tokio.
Participaser şi la campionatul de atletism interşcolar. Aomame şi
Tamaki fuseser chiar selec ionate în echipa regiunii Kanto.
ţele dou îşi recunoscuser reciproc talentul, se apropiaser în mod
firesc şi pân la urm deveniser prietene la cataram . ţând mergeau
în deplasare, petreceau mult timp împreun . îşi povesteau despre
copil ria lor f r s ascund nimic. în clasa a cincea, Aomame îşi
p r sise p rin ii pentru totdeauna şi se dusese s stea la un unchi din
partea mamei. Familia acestuia îi în elesese situa ia şi o primise cu
bra ele deschise, dar tot era în casa altcuiva. Aomame era singur şi
lihnit dup afec iune. Ducea o via plin de incertitudine, f r s ştie
cum s -şi g seasc un scop şi un sens în via . Familia lui Tamaki era
înst rit şi avea statut social, îns p rin ii se în elegeau extrem de prost,
iar atmosfera din cas era dezastruoas . Tat l nu d dea mai deloc pe
acas , iar mama aluneca deseori într-o stare de depresie. De multe ori
se întâmpla s aib migrene cumplite şi s nu se dea jos din pat cu
zilele. Tamaki şi fratele ei mai mic erau l sa i de izbelişte. De cele mai
multe ori mâncau la vreo cantin din apropiere, la restaurante fast-
food, sau îşi luau ceva gata f cut. Ambele erau într-o situa ie care le
motiva s se dedice cu totul acestui sport.
Dou fete singure şi cu probleme aveau o gr mad de lucruri de
vorbit. într-o vacan de var plecaser împreun într-o excursie. Când
terminaser pe moment tot ce aveau de spus, se întinseser pe patul din
camera de hotel şi se atinseser una pe alta, dezbr cate. Acest lucru se
întâmplase pe neaşteptate şi o singur dat . Nici nu se repetase şi nici
nu vorbiser vreodat despre el. îns , aşa, rela ia lor se adâncise şi
prinsese un aer mai puternic de complicitate.
Aomame continuase s joace softball şi dup ce terminase liceul şi
intrase la facultatea de educa ie fizic . Ţucurându-se de apreciere la
nivel na ional ca juc toare de softball, o facultate particular de sport îi
oferise o burs special . ţontinuase apoi în pozi ia de juc tor-cheie şi în
1Q84 199
cadrul echipei facult ii. în acest timp, se ar tase interesat de medicina
sportiv şi începuse s o studieze serios. Şi artele mar iale îi captaser
interesul. Avea de gând s -şi însuşeasc în timpul studen iei cât mai
multe cunoştin e de specialitate şi aptitudini. Nu avea timp de pierdut
l sându-se pe tânjal .
Tamaki intrase la drept, la o facultate particular de top. Dup
terminarea liceului, t iase leg turile cu softballul. Pentru o elev cu
rezultate atât de str lucite ca ea, softballul nu fusese decât o faz
trec toare. Avea de gând s dea examenul de barou şi s devin avocat.
îns , chiar dac o apucaser pe drumuri diferite, cele dou r m seser
prietene la cataram . Aomame locuia în c minul facult ii, fiind scutit
de plata chiriei, iar Tamaki, în aceeaşi cas distrus - dar care îi oferea
avantaje financiare. Luau masa împreun o dat pe s pt mân şi
vorbeau despre tot ce se mai întâmplase. Subiectele lor de discu ie nu
p reau s se epuizeze oricât ar fi vorbit.
în toamna primului an de facultate, Tamaki îşi pierduse virginitatea.
Ţ iatul respectiv era cu un an mai mare decât ea şi amândoi f ceau
parte din cercul de tenis. Dup un antrenament, o invitase la el acas ,
unde practic o violase. Ei nu îi displ cea b iatul şi de aceea mersese
singur la el acas , îns fusese extrem de şocat de violen a cu care îi
ceruse s fac sex cu el, de atitudinea lui brutal şi egoist . Dup aceea,
Tamaki p r sise cercul de tenis şi un timp se luptase cu depresia. Acel
episod îi l sase în suflet un sentiment cumplit de neputin . îşi pierduse
pofta de mâncare şi sl bise şase kilograme într-o lun . Tamaki c utase
la tipul respectiv în elegere şi compasiune. Dac ar fi dat dovad de aşa
ceva, dac i-ar fi l sat timp s se preg teasc pentru asta, şi-ar fi oferit
trupul f r ezit ri. Nu putea s în eleag nici în ruptul capului de ce
trebuise s fie atât de violent când nici m car nu era nevoie.
Aomame o consolase şi o îndemnase s îl pedepseasc într-un fel
sau altul pentru ce îi f cuse. îns Tamaki nu fusese de acord. Eu îns mi
am dat dovad de neaten ie şi n-aş rezolva nimic dac îl denun , îi
spusese ea. Eu singur m-am dus la el acas şi sunt şi eu r spunz toare.
N-am ce face decât s uit, concluzionase Tamaki. îns Aomame
în elesese dureros de bine ce ran adânc îi l sase prietenei ei în suflet
aceast întâmplare. Aici nu era vorba de pierderea virginit ii în sine
sau de vreo astfel de problem superficial . Era vorba de sfin enia
sufletului omenesc, în care nimeni nu are dreptul s dea buzna înc l at.
Şi mai era şi sentimentul de neputin , care roade şi roade.
200 Haruki Murakam
Prin urmare, Aomame se hot râse s îl pedepseasc ea. Aflase de la
Tamaki adresa lui, b gase bâta de softball într-un toc mare de plastic
pentru planşe de desen şi se dusese la el acas . în ziua aceea, Tamaki
era plecat în Kanazawa, la parastasul unei rude, iar asta i-ar fi servit ca
alibi. Se asigurase dinainte c individul nu este acas , apoi sp rsese
broasca cu şurubelni a şi ciocanul şi intrase în cas . înf şurase bine bâta
într-un prosop şi distrusese tot ce-i ieşise în cale, având grij s nu fac
prea mult zgomot. Televizorul, veioza, ceasul, discurile, pr jitorul de
pâine, vaza - distrusese tot ce se putea distruge. T iase cablul de telefon
cu foarfeca. Sfâşiase coper ile c r ilor şi leîmpr ştiase, golise pe jos
tubul de past de din i şi crema de ras. Mânjise patul cu sos. Sfâşiase şi
toate caietele din sertare. Rupsese creioanele şi pixurile. F cuse zob
toate becurile. Zdren uise perdelele şi pernele cu cu itul. ţiopâr ise
toate c m şile din dulap cu foarfeca. V rsase ketchup în sertarul cu
chilo i şi şosete. Scosese siguran a de la frigider şi o aruncase pe geam.
Smulsese clapeta de la rezervorul de Wţ şi o distrusese. Sf râmase şi
p l ria de duş. F cuse totul meticulos, f r s -i scape nimic. Camera
ar ta ca într-o fotografie pe care o v zuse de curând în ziar cu Ţeirutul
dup bombardament.

Tamaki era o fat deşteapt (notele ei de la şcoal nici nu se comparau


cu ale lui Aomame), iar la meciurile de softball se dovedea a fi o
juc toare foarte atent , f r sc p ri. ţând Aomame era într-o situa ie
dificil , venea imediat lâng ea, îi strecura un sfat bun, îi zâmbea, o
lovea uşor cu bâta peste fund şi se întorcea la pozi ia ei. Avea mintea
deschis , sufletul cald şi sim ul umorului. Era o elev silitoare şi avea
talent oratoric. Dac şi-ar fi continuat studiile în acest ritm, ar fi ajuns o
avocat str lucit .
Ins când era vorba de b rba i, puterea ei de judecat disp rea ca
prin minune. Lui Tamaki îi pl ceau b rba ii chipeşi. ţu alte cuvinte,
punea mare pre pe înf işare, lucru pe care Aomame îl considera drept
o tendin aproape boln vicioas . Oricât de minunat ar fi fost
personalitatea unui b rbat, oricât de grozave abilit ile lui, dac ei nu îi
pl cea cum arat , nu era deloc atras de el, oricât ar fi încercat s o
seduc . ţei care îi trezeau ei interesul erau mereu b rba i chipeşi, dar
goi pe din untru. Iar la capitolul b rba i, Tamaki era cumplit de
înc p ânat şi nu o asculta deloc pe Aomame, orice i-ar fi spus. în mod
1Q84 201

normal, apleca mereu urechea la p rerea ei şi i-o respecta, dar nu


accepta nici un fel de critic la adresa prietenului ei. De la un anumit
moment încolo, Aomame se l sase p gubaş şi încetase s -i mai dea
sfaturi. Nu voia s se certe cu Tamaki şi s -şi strice prietenia dintr-un
asemenea motiv. La urma urmei, era via a ei şi trebuia s-o lase s fac
ce vrea. în orice caz, în timpul facult ii, Tamaki se întâlnise cu mul i
b rba i şi mereu d dea de câte un bucluc, era înşelat , r nit şi într-un
final, p r sit . Şi de fiecare dat o cuprindea o stare vecin cu nebunia.
F cuse dou avorturi. ţând era vorba de rela iile dintre b rba i şi
femei, Tamaki se putea numi victim din n scare.
Aomame nu-şi f cuse niciodat un prieten stabil. Mai mergea din
când în când la întâlniri, iar unii dintre ei nu erau r i deloc, dar
niciodat nu intrase într-o rela ie serioas .
— Tu ai de gând s nu- i faci niciodat un prieten şi s r mâi
virgin la nesfârşit? o întrebase Tamaki.
— Sunt prea ocupat , îi r spunsese ea. De-abia fac fa la via a de zi
cu zi. N-am eu timp de distrac ii de-astea.
Dup ce absolvise facultatea, Tamaki r m sese s fac mas- teratul
şi s se preg teasc pentru examenul de barou. Aomame se angajase la
firma care producea b uturi pentru sportivi şi alimente pentru o diet
s n toas şi continuase s joace softball la ei. ţele dou se întâlneau la
sfârşit de s pt mân s ia masa împreun , ca în studen ie, şi vorbeau
de nu se mai s turau.
La dou zeci şi patru de ani, Tamaki se c s torise cu un b rbat cu
doi ani mai mare decât ea. în momentul în care se logodise, abandonase
masteratul şi renun ase s mai înve e pentru examenul de barou. Iar
asta pentru c nu îi d duse voie so ul. Aomame îl întâlnise o singur
dat . Provenea dintr-o familie înst rit , avea un chip cu tr s turi
frumoase, dup cum era de aşteptat, dar f r pic de profunzime. îi
pl ceau iahturile. îi mergea gura şi îşi folosea mintea, dar nu avea
personalitate, iar cuvintele lui nu cânt reau prea mult. Era b rbatul
tipic pe placul lui Tamaki. în plus, parc avea şi un aer r u prevestitor.
Aomame nu-1 pl cuse deloc de la bun început şi probabil c nici el nu
o pl cuse pe ea.
— ţ snicia asta n-are cum s mearg bine, îi spusese ea lui Tamaki.
Nu îi pl cea s se amestece, dar era totuşi vorba de c s torie, nu de
o joac de-a dragostea. Era prietena ei şi nu putea s stea cu mâinile în
sân şi s nu spun nimic. Atunci a fost prima dat când s-au certat
202 Haruki Murakam

cumplit. Tamaki devenise isteric v zând-o pe Aomame cum se


opunea c s toriei şi îi aruncase nişte vorbe grele. Iar printre ele erau
cuvinte pe care Aomame chiar nu voia s le aud . Prin urmare, nici nu
s-a dus la nunt .
îns , în scurt timp, cele dou se împ caser . Imediat dup voiajul
de nunt , Tamaki ap ruse pe neaşteptate la uşa lui Aomame şi îşi
ceruse scuze. îi spusese c ar vrea s uite amândou ce spusese atunci.
ţ nu fusese în apele ei. ţ se gândise încontinuu la ea tot timpul
voiajului. Aomame îi r spunsese c nu are de ce s -şi fac probleme,
pentru c deja uitase tot. Apoi se îmbr işaser . Glumiser şi râseser
împreun .
Şi, totuşi, dup nunt , num rul ocaziilor în care se vedeau sc zuse
cu repeziciune. îşi trimiteau scrisori frecvent şi vorbeau şi la telefon,
dar Tamaki p rea c nu reuşeşte s -şi fac timp s se şi întâlneasc . Se
scuza mereu spunând c e ocupat cu treburi prin cas şi c tare greu e
s fii o gospodin dedicat . îns , din felul în care vorbea, Aomame
sim ea c so ului ei nu-i convenea s se întâlneasc cu cineva în oraş. în
plus, Tamaki locuia acum în aceeaşi curte cu socrii şi nu putea s plece
de acas când voia. Iar pe Aomame nu o invita niciodat în noua ei
locuin .
Tamaki îi spunea lui Aomame cu fiecare ocazie c mergea bine
c snicia. ţ so ul ei era blând, iar p rin ii lui, foarte dr gu i. Nimic nu
îi lipsea. Uneori, la sfârşit de s pt mân , mergeau cu iahtul la
Enoshima. Nu îi p rea r u c abandonase studiile de drept, pentru c
examenul de barou o stresase foarte tare. Poate c o astfel de via
obişnuit era exact ce i se potrivea ei mai bine. Intre timp ar avea şi
copii şi s-ar transforma într-o mam plicticoas . Şi poate c atunci nici
Aomame n-ar mai fi dispus s stea de vorb cu ea. Vocea ei era mereu
vesel şi nu îi d dea nici un motiv s se îndoiasc de spusele ei.
Aomame îi spunea c se bucur . Şi chiar se bucura. Era mult mai bine
s se înşele cu presentimentul ei r u decât s aib dreptate. îşi imagina
c Tamaki îşi g sise în sfârşit o linişte interioar . Sau cel pu in aşa se
str duia s vad lucrurile.
Neavând pe nimeni altcineva care s -şi merite numele de prieten,
Aomame nu prea mai ştia cum s -şi umple via a cotidian dup ce se
r rise contactul cu Tamaki. Nu mai era în stare s se concentreze
asupra softballului ca înainte. Interesul ei fa de acest sport sc zuse pe
m sur ce Tamaki se retr sese din via a ei. Aomame avea dou zeci şi
1Q84 203
cinci de ani şi era înc virgin . ţa s se mai linişteasc , uneori se
masturba. Nu se sim ea singur . O rela ie intim strâns cu cineva i se
p rea o adev rat b taie de cap. Mai bine se lipsea.
*

Tamaki se sinucisese într-o zi vântoas de toamn târzie, cu trei zile


înainte s împlineasc dou zeci şi şase de ani. Se spânzurase. O g sise
so ul ei a doua zi, pe sear , când venise de la munc .
„So ia mea nu avea probleme şi nici n-am auzit vreo vorb de
nemul umire de la ea. Nu ştiu ce a împins-o s se sinucid Ă, declarase
el poli iştilor. P rin ii lui spuseser lucruri similare.
Dar asta era o minciun . Fizic şi psihic, Tamaki era plin de r ni
cauzate de violen a neîncetat , plin de sadism a so ului.
ţomportamentul acestuia era vecin cu paranoia. Pân şi p rin ii lui
recunoşteau, în general, acest lucru. Şi poli ia în elesese
204 Haruki Murakam
situa ia când se f cuse autopsia, din starea în care se afla corpul ei,
îns n-o f cuser public . Deşi îl chestionaser pe so , fusese clar vorba
despre o sinucidere, iar acesta fusese oricum plecat în Hokkaido când
se întâmplase. Nu îl puseser sub acuzare. Fratele ei îi dest inuise toate
aceste lucruri lui Aomame la un moment dat dup eveniment.
Violen existase înc de la bun început şi, cu trecerea timpului,
devenise din ce în ce mai frecvent şi mai intens . Ins Tamaki nu
putuse s evadeze din locul acela de coşmar. Lui Aomame nu-i suflase
nici o vorb despre ce se întâmpla, pentru c ştia de la bun început ce
r spuns ar fi primit dac îi cerea sfatul. „Pleac imediat de acoloĂ, i-ar fi
spus ea negreşit. Dar asta nu putea s fac .
înainte s se sinucid , chiar în ultimul moment, Tamaki îi scrisese
lui Aomame o scrisoare lung . „De la bun început eu m-am înşelat, iar
tu ai avut dreptateĂ, îi spunea ea la începutul scrisorii. Şi cu aceste
cuvinte îşi pusese cap t zilelor.

Viaţa mea e un iad. Dar eu nu pot sub nici o form s evadez din el. Nici
m car nu ştiu încotro aş apuca-o dac ar fi s plec. Neputinţa m ţine captiv .
Am intrat în aceast închisoare, am încuiat singur uşa şi am aruncat cheia
departe. Evident, c s toria asta a fost o greşeal . Exact aşa cum ai spus tu. Dar
cea mai mare problem nu a fost soţul meu şi nici c snicia, ci eu îns mi. Mi se
cuvine toat durerea pe care o tr iesc. Nu critic pe nimeni. Tu eşti singura mea
prieten , singurul om din lume în care am încredere. Dar nu mai am nici o
cale de salvare. Te rog s nu m uiţi niciodat . Ar fi fost bine dac puteam s
juc m softball împreun la nesfârşit.

în timp ce citea scrisoarea, lui Aomame i se f cuse cumplit de r u.


începuse s tremure necontrolat. Sunase de mai multe ori acas la
Tamaki, dar nimeni nu r spunsese. De fiecare dat intra robotul.
Aomame se urcase în tren şi se dusese la casa ei din Okusawa, în
sectorul Setagaya. Era o proprietate mare, înconjurat de un gard înalt.
Sunase la interfonul de la poart , dar f r succes. Din untru se auzea
doar un câine l trând. Nu putuse decât s se lase p gubaş şi s se
întoarc acas . Nu avea de unde s ştie c în acel moment Tamaki
încetase deja s mai respire. Legase o sfoar de balustrada de la scar şi
atârna de ea. în casa cufundat în linişte, doar târâitul telefonului şi al
interfonului mai r sunau, în gol.
ţând primise vestea mor ii ei, Aomame nu fusese aproape deloc
surprins . Undeva, în mintea ei, se aştepta la asta. Nici nu fusese
n p dit de triste e. Mai degrab r spunsese pe un ton pragmatic,
1Q84 205
pusese receptorul în furc , se aşezase pe scaun şi dup o vreme destul
de îndelungat sim ise c începe s i se scurg toat vlaga din ea. Nu se
ridicase mult vreme din scaun. Telefonase la serviciu şi anun ase c
lipseşte câteva zile pentru c se sim ea r u, şi r m sese închis în cas .
F r s m nânce, f r s doarm , f r s bea mai deloc ap . Nici la
înmormântare nu se dusese. Sim ea c ceva înl untrul ei se schimbase
pentru totdeauna, c o luase pe alt f gaş. ţ de atunci avea s fie cu
totul alt om.
în acel moment se hot râse s îl pedepseasc pe individul acela.
Trebuia cu orice pre s -l fac s vad sfârşitul lumii. Altfel ar fi repetat
exact acelaşi lucru cu alt persoan .
Aomame st tuse şi pusese la cale un plan cu meticulozitate. Ştia
deja în ce punct anume de pe ceaf şi din ce unghi trebuia s înfig un
ac ascu it ca s provoace o moarte instantanee. Nu era un lucru de care
s fie oricine în stare. îns ea era. ţe trebuia ea s fac era s -şi rafineze
capacitatea de a g si într-un timp cât mai scurt acel punct extrem de fin
şi s fac rost de un instrument adecvat. Aomame luase mai multe
unelte şi încet, încet confec ionase un instrument special, aidoma unei
d lti e de spart ghea a, cu un vârf ascu it şi rece ca o idee necru toare.
Apoi exersase cu r bdare diverse metode. ţând se hot râse asupra
uneia, o pusese în aplicare. îl trimisese pe individ la poarta „împ r ieiĂ
f r s ezite, cu precizie şi r ceal . Dup aceea chiar spusese o rug -
ciune. ţuvintele curseser de pe buzele ei aproape din reflex.

Doamne care eşti în ceruri, pur fie numele T u, vie împ r ţia Ta. Şi ne
iart nou p catele noastre. Şi ne binecuvânteaz nou calea. Amin.

Din acel moment, Aomame începuse s simt periodic nevoia de un


b rbat.
Capitolul 14
Ce n-a v zut nimeni niciodat

Komatsu şi Tengo se întâlnir în locul obişnuit, în cafeneaua din


apropierea sta iei Shinjuku. ţafeaua nu era chiar ieftin acolo, dar
mesele erau departe una de alta, astfel încât puteai vorbi în linişte, f r
s - i fie team c te aude cineva. Aerul era destul de curat, iar muzica,
înceat şi inofensiv . ţa întotdeauna, Komatsu veni cu dou zeci de
minute mai târziu. Nu respecta niciodat ora. Pe de alt parte, Tengo nu
întârzia niciodat . Erau nişte lucruri b tute în cuie. Komatsu ap ru cu o
geant diplomat din piele, cu obişnuitul sacou de tweed şi tricoul polo
bleumarin.
— Scuz -m pentru întârziere, spuse el, deşi nu p rea s simt vreo
remuşcare. P rea mai bine dispus ca de obicei şi pe buze îi plutea un
zâmbet ca un crai-nou.
Tengo d du doar din cap, f r s spun nimic.
— îmi pare r u c te-am presat. ţred c a fost destul de greu, spuse
Komatsu aşezându-se.
— Nu vreau s exagerez, dar în astea zece zile nici n-am ştiut dac
mai tr iesc sau am murit, spuse Tengo.
— Da, dar ai reuşit. Ai ob inut şi permisiunea tutorelui lui Fukaeri
f r nici un impediment şi ai rescris romanul. E mare lucru. O reuşit
pentru Tengo cel din turnul de fildeş. ţe mai, te v d cu al i ochi.
Tengo ignor laudele acestea.
— A i citit ce v-am scris despre situa ia lui Fukaeri? Raportul la
lung?
— A, sigur c da. L-am citit pe îndelete. ţe s zic, e o situa ie destul
de complicat . ţa un fragment dintr-un roman fluviu.
207

M rog, asta ca asta, dar nu m aşteptam ca tutorele ei s fie chiar


profesorul Ebisuno. ţe mic -i lumea! Şi Profesorul a zis ceva de mine?
— Despre dumneavoastr ?
— Da, de mine.
— Nu!
— Ce tip ciudat, spuse Komatsu nedumerit. Am lucrat cu el cândva.
Ba chiar am fost la el în birou la universitate s iau un manuscris. Acum
mult vreme, când eram doar un tân r redactor.
— Dac e aşa demult, o fi uitat. M-a întrebat ce fel de om sunte i.
— Aiurea, exclam Komatsu. Se încrunt şi cl tin din cap. Nu se
poate. în nici un caz. Tipul nu uit nimic. Are o memorie de-a dreptul
însp imânt toare. ţând ne-am întâlnit atunci am discutat mult despre
tot felul de lucruri... M rog, nu conteaz . Moşul e destul de dificil.
Aşadar, din raportul t u reiese c povestea din spatele lui Fukaeri e
destul de îmbârligat .
— Pu in spus. Am luat în cârc o adev rat bomb . Fukaeri nu e
normal , din nici un punct de vedere. Nu e pur şi simplu o fat
frumoas de şaptesprezece ani şi atât. Sufer de dislexie şi nu poate s
citeasc vreo carte. Nu prea poate nici s scrie. Se pare c o bun bucat
din amintirile ei s-au şters din cauza unei traume prin care a trecut. A
fost crescut într-o comun şi nu s-a dus aproape deloc la şcoal . Taic -
s u e liderul unei organiza ii de stânga şi a fost implicat indirect în
conflictul armat cu Zori de Zi. Acum are grij de ea un antropolog
cultural, renumit pe vremuri, profesorul Ebisuno, cunoscutul
dumneavoastr . Dac romanul ei va ajunge subiect de discu ie, mass-
media va scoate la iveal fel de fel de am nunte din astea picante. N-o
s fie tocmai pl cut.
— Da, clar c poate s se işte o zarv de o s zici c s-au rupt
b ierile iadului, spuse Komatsu, dar zâmbetul de pe fa nu îi
disp ruse.
— Atunci, oprim proiectul?
— S oprim proiectul?
— E prea complicat povestea. E periculos. Hai s punem la loc
manuscrisul original.
— P i nu prea e chiar aşa simplu. Am trimis deja manuscrisul
ref cut de tine la tipografie şi tocmai au ieşit şpalturile. Odat tip rit, o
s fie distribuit celor patru membri din comisie, redac- torului-şef şi
şefului sec iei de publicare. Nu mai pot s m duc acum s le zic „şti i,
a fost o greşeal , da i-1 înapoi şi preface i-v c nu l-a i v zutĂ.
208 Haruki Murakam
Tengo oft .
— N-avem ce face. Nu putem da timpul înapoi, spuse Komatsu.
Lu un Marlboro şi, mijindu-şi ochii, îşi aprinse igara cu un chibrit
luat de la bar. Apoi spuse:
— M gândesc eu la ce-o s fie dup-aia. Tengo, tu nu trebuie s - i
mai ba i capul cu nimic. Dac Crisalida de aer ia premiul, încerc m s o
b g m pe Fukaeri cât mai pu in în fa . Am putea s reuşim dac
arbor m o imagine de genul „scriitoare tân r , misterioas , care nu
vrea s apar în publicĂ. ţa editor, eu voi fi purt torul ei de cuvânt. ţu
chestiile astea m descurc eu, aşa c e OK.
— Nu pun la îndoial capacit ile dumneavoastr , dar Fukaeri e
altfel decât fetele obişnuite. Nu e genul care s fac cuminte cum i se
spune. Dac ea se decide s fac ceva, o face indiferent de ce i-ar spune
cei din jur. Iar când ceva nu-i e pe plac, ai crede c nici m car nu te
aude. N-o s mearg chiar aşa de uşor.
Komatsu r suci de câteva ori cutia de chibrituri în mân , f r s
zic nimic.
— Dar, în orice caz, ajunşi în punctul sta, trebuie s ne hot râm s
mergem mai departe. în primul rând, versiunea nou a Crisalidei de aer
este minunat . Mult peste aştept rile mele. E aproape perfect . F r
îndoial c o s câştige premiul, iar numele ei o s fie pe buzele tuturor.
Nu putem s o îngrop m acum. Dup p rerea mea, aşa ceva ar fi o
crim . Şi, dup cum i-am spus mai devreme, lucrurile merg deja
înainte.
— O crim ? întreb Tengo privindu-1 pe Komatsu.
— Ştii cuvintele astea? spuse Komatsu. „Orice art şi orice
investiga ie, ca şi orice ac iune şi orice decizie, par s tind spre un
anume bine; de aceea, pe bun dreptate s-a afirmat c binele este cel
spre care aspir toate.Ă
— Ce-i asta?
— Aristotel. E din Etica Nicomahic . L-ai citit vreodat pe Aristotel?
— Nu prea.
— S -l citeşti. ie i-ar pl cea. Eu, când nu mai am ce citi,
întotdeauna m întorc la filosofii greci. Nu m satur de ei. întotdeauna
am ceva de înv at.
— Şi care e rostul citatului stuia?
— ţonsecin ele lucrurilor sunt, carevas zic , bune. Ţinele este
consecin a tuturor lucrurilor. S l s m îndoielile pentru mâine, spuse
Komatsu. Asta e rostul citatului.
1Q84 209
— Da? Şi ce ar spune Aristotel despre holocaust?
Zâmbetul ca o lun nou de pe chipul lui Komatsu se adânci
şi mai mult.
— Aristotel vorbeşte, în principal, despre art , ştiin şi meş-
teşuguri.
*

Pe Komatsu nu îl cunoştea de ieri, de azi. Tengo îi v zuse şi fa ada, şi ce


era dedesubtul ei. Komatsu era un lup singuratic în branşa sa şi p rea
s fac numai ce îi pl cea, de capul lui. Mult lume era p c lit de
aparen ele acestea. Dar, dac îl observai atent, coroborând cu starea de
fapte, în elegeai c ac iunile sale erau ghidate de nişte calcule foarte
scrupuloase. în termeni şahişti, citea câteva mut ri înainte. Sigur c îi
pl ceau schemele complicate, dar tr gea linia între ce putea s fac şi ce
nu, şi nu c lca dincolo de ea. S-ar putea spune ca era mai degrab
precaut din punctul acesta de vedere. Mare parte din vorbele sale nes -
buite nu erau decât o fa ad .
îşi luase, prudent, câteva asigur ri. De exemplu, scria o dat pe
s pt mân un editorial cultural în edi ia de sear a unui ziar. Acolo
l uda sau oc ra diverşi scriitori, iar când se punea cu critica pe ei, ştia
s fie destul de sever. Se pricepea la asta. Editorialul era anonim, dar
toat lumea din branş ştia cine îl scrie. Ţineîn eles c nim nui nu-i
place s fie f cut de dou parale prin ziare. Aşa se face c scriitorii
aveau grij s nu-1 deranjeze pe Komatsu cu ceva. ţând îi ruga s scrie
câte ceva pentru revist , încercau s nu-1 refuze. M car din când în
când se vedeau nevoi i s accepte. Altfel, cine ştie ce scria despre ei în
editorial.
Lui Tengo nu prea-i pl cea aspectul acesta calculat al lui Komatsu.
îşi b tea joc de lumea literar , dar pe de alt parte se folosea cum îi
convenea de sistem. Ca editor, Komatsu avea o intui ie excelent , şi cu
Tengo se purta bine. îi d dea sfaturi importante în privin a romanelor
pe care le scria. Totuşi, Tengo era atent s p streze o oarecare distan
în rela ia dintre ei. Nu-i surâdea deloc ideea s se afunde prea adânc
pentru ca apoi s se trezeasc f r nici un sprijin sub picioare. Din
punctul acesta de vedere, şi Tengo era foarte precaut.
— ţum i-am spus adineauri, ai transformat Crisalida de aer într-un
roman aproape perfect. F r îndoial , continu Komatsu, într-un singur
loc, singur-singurel, aş vrea, dac se poate, s rescrii ceva. Nu acum.
210 Haruki Murakam

Pentru concursul literar e bine şi aşa. Dup ce primeşte premiul, când o


s o publice în revist , s mai modifici ceva.
— Ce anume?
— ţând Oamenii cei Mici termin de f cut crisalida, apar dou luni.
Fata se uit pe cer şi vede dou luni. Mai ii minte unde?
— Normal c da.
— P rerea mea e c nu se vorbeşte destul despre cele dou luni. Nu
e suficient. Ar trebui descrise mai detaliat şi mai concret. Asta e tot ce
vreau s refaci.
— într-adev r, descrierea e cam sumar . Numai c n-am vrut s
stric curgerea textului original cu prea multe explica ii.
Komatsu ridic mâna în care inea igara.
— Tengo, gândeşte-te aşa: cititorii au v zut pân acum luna de pe
cer de nenum rate ori. Aşa-i? Dar nimeni nu a v zut dou luni. ţând
într-un roman apare ceva ce n-a v zut nimeni niciodat , e nevoie de o
descriere detaliat şi precis . Nu merge s o scurtezi. Sau, ce trebuie
scurtat sunt descrierile lucrurilor pe care le-au v zut majoritatea.
— Am în eles, spuse Tengo. Vorbele lui Komatsu aveau sens. Am s
descriu mai detaliat partea în care apar dou luni.
— In regul . ţu asta o s fie perfect , spuse Komatsu, apoi îşi stinse
igara. în rest, nu mai am de zis nimic.
— M bucur când l uda i ce am scris, dar de data asta nu m pot
bucura din toat inima, spuse Tengo.
— Te maturizezi rapid, spuse Komatsu rar, cu pauze între cuvinte.
ţa scriitor, ca romancier. Ar trebui s te bucuri. Ai avut multe de
înv at din Crisalida de aer şi o s te ajute când o s scrii urm torul t u
roman.
— Mi-ar pl cea s existe un urm tor roman.
Komatsu rânji larg.
— Nici o grij . Ai f cut ce ai avut de f cut. Acum vine rândul meu.
Tu te aşezi pe banc şi te ui i liniştit la meci.
Veni chelneri a şi le umplu paharele cu ap rece. Tengo b u
jum tate, apoi îşi d du seama c de fapt nu voise s bea nimic.
— Sufletul omului e compus din ra iune, voin şi pasiuni. Aristotel
a zis asta, nu? întreb Tengo.
— Platon. Aristotel şi Platon sunt diferi i ca Mei Torme şi Ţing
Crosby. în orice caz, pe vremuri lucrurile erau mai simple. Nu e dr gu
s - i imaginezi cum ra iunea, pasiunea şi voin a se adun în jurul mesei
1Q84 211
rotunde la dezbateri?
— Eu socot c nu o s câştige nici una din ele.
— Ce-mi place mie la tine, spuse Komatsu cu ar t torul în aer, este
sim ul umorului.
sta nu-i umor, îşi spuse Tengo, dar nu rosti cuvintele cu voce tare.

Dup ce se desp r i de Komatsu, Tengo se duse la libr ria Kino- kuniya


şi îşi cump r câteva c r i. Apoi intr într-un bar din apropiere şi citi
dintr-una din ele în timp ce bea o bere. Acestea ar fi trebuit s fie
pentru el cele mai pl cute momente dintre toate. S -şi cumpere c r i
nou-ap rute şi apoi, cu b utura al turi, s citeasc .
în seara aceea, îns , nu îşi putea concentra mintea la citit. îi tot ap rea în
fa a ochilor imaginea mamei sale, aşa cum o ştia din halucina ie şi nu
reuşea s se elibereze de ea. îşi d deoparte bretelele neglijeului alb, îşi
scoate la iveal sânii frumoşi. Un b rbat îi s rut sfârcurile. Nu este
tat l lui. E solid, tân r şi are tr s turi regulate. Ţebeluşul Tengo, aşezat
în p tu , închide ochii şi doarme respirând liniştit. Femeia are o
expresie de extaz pe chip. Seam n întrucâtva cu expresia pe care o are
iubita lui Tengo când se apropie de orgasm.
Din curiozitate, Tengo o rugase odat s poarte un neglijeu. „Sigur
c daĂ, îi r spunsese iubita râzând. „O s port data urm toare, dac - i
place. Alte dolean e mai ai? Po i s vrei orice, nu trebuie s - i fie
ruşine.Ă
— Dac se poate, s por i o bluz alb , cât mai simpl .
S pt mâna urm toare a venit la el îmbr cat cu o bluz şi un
neglijeu albe. Tengo i-a desf cut bluza, i-a coborât bretelele neglijeului
şi i-a s rutat sfârcurile. La fel ca b rbatul din halucina ia sa, în aceeaşi
pozi ie. A sim it un soi de ame eal , ca şi când capul i-ar fi fost înv luit
de cea . ţe s-a întâmplat apoi nu-i mai era clar. A sim it în vintre o
ap sare ca de plumb, care creştea rapid în intensitate. ţând a realizat ce
se întâmpl , a ejaculat violent, tremurând.
— Ce s-a întâmplat? i-ai dat drumul deja? a întrebat femeia mirat .
Tengo nu prea în elegea ce se întâmplase, dar, în orice caz, ejaculase
pe poalele neglijeului ei.
— Scuz -m , a spuse el. N-am vrut s se întâmple asta.
— Nu trebuie s - i ceri scuze, l-a încurajat ea. Se spal imediat cu
ap . E doar sperm ! Dac era vin sau sos de soia, atunci ieşea mai greu.
Şi-a scos neglijeul şi l-a sp lat în chiuvet . Apoi l-a ag at la uscat
212 Haruki Murakam
pe bara perdelei de duş.
— Te-a excitat prea tare, a spus ea zâmbind cu blânde e şi l-a
mângâiat cu palma pe abdomen. I i plac neglijeurile albe, v d!
— Nu e asta, a r spuns Tengo, dar nu a putut s -i dezv luie
adev ratul motiv al rug min ii lui.
— Dac mai ai fantezii din astea, po i s -mi spui. Sunt dispus s
cooperez. Şi mie îmi plac fanteziile. F r ele, mai mult sau mai pu in,
via a ar fi imposibil de tr it. Nu crezi? Vrei s port şi data viitoare
neglijeul alb?
Tengo a cl tinat din cap.
—O dat ajunge. Mersi.
1Q84 in
*

Tengo se întreba adesea dac b rbatul tân r din halucina ia lui nu era
cumva adev ratul s u tat biologic. Deoarece nu sem na deloc cu cel
c ruia îi spunea tat - priceputul încasator de taxe radio-TV. Tengo era
înalt şi bine f cut, cu fruntea lat şi nasul sub ire, avea urechile rotunde
şi zdrelite. Tat l s u era scund şi îndesat şi ar ta mediocru. Avea
fruntea îngust şi nasul turtit, iar urechile îi erau ascu ite ca ale unui
cal. Nici la chip nu sem nau deloc. Fa a lui Tengo era relaxat şi
generoas , pe cât vreme tat l s u ar ta nevrotic şi avar. Mult lume le
spunea c nu arat deloc a tat şi fiu.
ţu toate acestea, îndoiala pe care o sim ea Tengo se datora mai
pu in aspectului fizic, cât calit ilor şi tr s turilor sufleteşti. Tat l lui nu
p rea s aib nici un fel de curiozitate intelectual sau ceva care s
merite acest nume. E adev rat c avusese parte de o educa ie
insuficient . Se n scuse într-o familie s rac şi nu avusese r gazul s -şi
cl deasc o cultur sistematic . Tengo regreta în oarecare m sur aceste
circumstan e. Totuşi, tat l s u nu avea în el dorin a elementar de a
cunoaşte - iar Tengo era de p rere c un asemenea imbold se naşte în
oameni în mod firesc, chiar dac în grade diferite. Via a îl înv ase
multe lucruri practice, dar el nu era interesat s fac vreun efort s -şi
adânceasc cunoştin ele, s vad o lume mai larg şi mai mare.
Tr ia absorbit în lumea lui îngust , urmându-şi rânduielile lui
m runte, f r m car s sufere din pricina spa iului îngust sau a aerului
st tut. Nu-1 v zuse niciodat acas s pun mâna pe o carte. Nu se uita
nici m car pe ziare (spunea c sunt suficiente ştirile de la or fix de la
NHK). Nu-1 interesau câtuşi de pu in filmele sau muzica. Nu mergea
nici m car în excursii. Singurul lucru care p rea s -l intereseze cât de
cât era ruta pe care o parcurgea când aduna taxe. F cuse o hart a zonei
şi o marcase cu diferite culori. ţând avea timp, o studia, ca un biolog
care sorteaz cromozomi.
Spre deosebire de el, înc de mic Tengo fusese v zut la şcoal drept
un copil minune. Avea rezultate remarcabile la matematic , în clasa a
treia reuşea deja s rezolve probleme de liceu. Şi la alte materii avea
note bune f r s depun vreun efort deosebit.
ţând avea timp liber, citea cu nesa . Era curios şi asimila cu sârguin
cunoştin e din toate domeniile, ca un excavator care sap în p mânt. De
aceea, de câte ori îl vedea pe tat l s u îi venea greu s accepte c în el
însuşi se aflau cel pu in jum tate din genele acestui om meschin şi
needucat.
214 Haruki Murakam

Ajunsese în copil rie la concluzia c adev ratul s u tat se afl în


alt parte. Prin cine ştie ce întâmplare, era crescut deomul acesta pe
care îl numea tat , dar cu care nu avea de fapt nici o leg tur de sânge.
ţa orfanii b tu i de soart din romanele lui Dickens.
în copil rie, aceast posibilitate fusese pentru el atât un coşmar cât
şi, în acelaşi timp, o speran . ţitea cu nesa romanele lui Dickens.
începuse cu Oliver Twist şi de atunci era obsedat de Dickens. Citise
aproape tot ce g sise la bibliotec . ţ l torind în lumea aceea de
poveste, se pierdea în fantezii despre el însuşi. Aceste fantezii (sau
iluzii) deveneau din ce în ce mai lungi şi mai complexe în mintea lui.
Laitmotivul era îns unul singur, cu nenum rate varia ii. Locul meu nu
e acesta, îşi spunea el. Am fost pus în cuşca asta şi închis din greşeal .
într-o bun zi, adev ra ii mei p rin i or s m g seasc , conduşi de
providen şi voi fi salvat din cuşca asta oribil şi îngust şi voi fi dus în
locul de care apar in cu adev rat. Acolo o s am parte de duminici
libere, şi frumoase, şi paşnice.
Tat l s u se bucura de notele excep ionale ale lui Tengo. Se
mândrea cu ele şi se l uda şi pe la vecini. în acelaşi timp îns , existau şi
momente în care privea cu nep sare capacit ile şi inteligen a fiului s u.
Câteodat , când Tengo se aşeza la birou s înve e, îl deranja, probabil
inten ionat. îl punea s fac treburi prin cas şi îi c uta nod în papur
ca s -i fac observa ie. Dojenile lui se învârteau mereu în jurul aceluiaşi
lucru: cât de mult muncea el s adune taxe, cât mergea pe jos şi ce
sud lmi primea. în compara ie, cât de uşor i-e ie, ce via
binecuvântat duci. ţând eram eu de vârsta ta, trebuia s muncesc din
greu în cas şi cu orice ocazie tata şi frate-meu îmi c rau pumni drept
pedeaps . Nu m hr neau suficient şi eram tratat ca un animal. S nu i
se urce la cap c ai luat şi tu nişte note mai bune. Astfel îl toca mereu
tat l s u.
La un moment dat, Tengo a început s -l b nuiasc pe tat l s u c era
invidios. E invidios pe felul meu de a fi sau pe pozi ia în care m aflu.
Dar oare un tat poate într-adev r sim i aşa ceva fa de propriul s u
fiu? Desigur, Tengo, care nu era decât un copil, nu putea judeca
asemenea lucruri complicate. Dar nu putea s nu simt şi s nu deteste
visceral micimea care se scurgea din vorbele tat lui s u. ţâteodat
sim ea c nu e numai invidie, ci c omul acela ura ceva din untrul s u.
Nu îl ura pe Tengo, ci ceva ce se afla în untrul s u. ţeva ce nu-i putea
ierta.
1Q84 215
*

Matematica îi oferea lui Tengo un refugiu. Când intra în lumea


numerelor, reuşea s evadeze din cuşca nepl cut a realit ii.
Observase înc de când era mic c putea s plece în lumea aceea lipsit
de triste e prin simpla r sucire a unui comutator mental. Şi atâta vreme
cât se plimba şi explora t râmul acela coerent şi nelimitat, era perfect
liber. Umbla prin culoarele sinuoase ale unei cl diri imense şi
deschidea una dup alta uşile numerotate. De câte ori i se deschidea în
fa a ochilor o privelişte nou , urmele hâde ale lumii reale r mâneau şi
mai mult în urm . Pentru el, lumea guvernat de cifre era o
ascunz toare complet sigur şi legitim . în elegea mai bine decât
oricine geografia acestei lumi şi putea s -şi aleag traseele cele mai
precise. Nu putea nimeni s -i dea de urm . ţât vreme era în acea
lume, uita şi ignora poverile şi regulile ap s toare ale realit ii.
Fa de matematic - o cl dire fictiv somptuoas - lumea literaturii,
aşa cum o descoperise prin romanele lui Dickens, era pentru Tengo ca o
p dure adânc şi plin de farmece. Matematica se în l a infinit în sus,
dar p durea aceasta se întindea t cut la picioarele sale. R d cinile
robuste şi întunecate ale copacilor se r sfirau adânc în p mânt. Aici nu
existau h r i şi nici uşi cu numere.
Din şcoala general pân la gimnaziu, fusese complet absorbit de
lumea matematicii. Era fascinat mai mult ca orice de claritatea şi de
libertatea absolut pe care aceasta i le oferea. Avea nevoie de ele ca s
poat supravie ui. Ajuns îns la pubertate, creştea în el constant
sentimentul c nu-i ajunge doar asta. Atâta vreme cât vizita lumea
matematicii, nu era nici o problem . Totul mergea cum voia el. Dar
când pleca de acolo şi revenea la realitate (pentru c trebuia s se
întoarc la ea pân la urm ), se pomenea din nou în cuşca mizerabil în
care fusese mai înainte. Situa ia nu i se îmbun t ea cu nimic. Ţa
dimpotriv , parc lan urile erau şi mai grele. Atunci, la ce bun mai
fugea în lumea matematicii? Nu era decât un mijloc de a sc pa doar
temporar? Nu cumva asta îi înr ut ea situa ia în lumea real ?
Fr mântat de asemenea întreb ri, Tengo începuse s se distan eze
voit de lumea numerelor şi, în acelaşi timp, s fie atras mai puternic de
codrul des pe care îl reprezenta literatura. Desigur, şi cititul era o
metod de fug din realitate. ţând închidea paginile unei c r i, trebuia
s revin la lumea de zi cu zi. Totuşi, Tengo îşi d duse seama c nu era
la fel de frustrat când revenea din lumea romanelor ca atunci când
216 Haruki Murakam
p r sea sfera matematicii. De ce oare? Se gândise mult la asta şi
ajunsese la o concluzie. în p durea literaturii, chiar dac leg turile
dintre lucruri erau l murite, nu primeai o explica ie clar . Aici era
diferen a fa de matematic . Pe scurt, scopul unei poveşti este s
prezinte o problem sub o form diferit . Iar solu ia î i este sugerat
literar de direc ia în care se îndreapt şi felul în care se mişc . ţu
aceast sugestie în mân , Tengo se întorcea în lumea real . Era ca un
descântec de neîn eles, scris pe un petic de hârtie. Uneori îşi pierdea
coeren a şi nu folosea la nimic, dar l sa s se întrevad o posibilitate.
Poate cândva avea s dezlege descântecul acela. Aceast posibilitate îi
înc lzea sufletul din str funduri.
Odat cu trecerea anilor, Tengo era din ce în ce mai fascinat de
aceste sugestii narative. ţhiar şi la maturitate, matematica continua s
fie una din marile sale bucurii. Când preda matematic elevilor de la
şcoala preg titoare, în el se trezea firesc aceeaşi bucurie pe care o
sim ise în copil rie. Voia s împ rt şeasc cu cineva bucuria acestei
libert i a ra iunii. Era un lucru minunat. Totuşi, acum nu mai putea s
se piard f r rezerve în lumea st pânit de numere. Asta pentru c
în elesese c , oricât ar fi scotocit în lumea aceea, nu avea s g seasc
acolo r spunsurile pe care le c uta.
1Q84 217
*

In clasa a cincea, dup ce s-a gândit şi r zgândit, Tengo l-a anun at pe


tat l s u: „Nu mai vreau s umblu cu tine duminica dup taxe, ca pân
acum. Vreau s stau acas şi s îmi fac lec iile, s citesc sau s m duc la
joac . Aşa cum tu ai serviciul t u, la fel am şi eu treburile mele de f cut.
Vreau s duc o via normal , ca to i cei din jurul meuĂ.
Atât i-a spus. Scurt, dar clar.
Ţineîn eles, tat l s u s-a enervat. Nu m intereseaz cum e în alte
familii, la noi se fac lucrurile aşa şi nu altfel, a urlat el. ţe-i aia via
normal ? Vezi- i lungul nasului! ţe ştii tu ce înseamn via normal ?
Tengo nu s-a împotrivit. L-a ascultat în t cere. Se aşteptase de la bun
început s nu se în eleag cu el. Ţine atunci, dac nu vrei s - i ascul i
tat l, nu mai primeşti de mâncare la masa mea şi nu mai ai ce c uta în
casa asta. Pleac !
Tengo a f cut întocmai ce i s-a spus. Şi-a strâns câteva bagaje şi a
plecat de acas . Era hot rât şi nu se temea câtuşi de pu in, oricât s-ar fi
enervat tat l lui, oricât ar fi ipat şi chiar dac ar fi ridicat mâna asupra
lui (nu f cuse lucrul sta). Ţa chiar se sim ea uşurat c primise
permisiunea s -şi p r seasc cuşca.
Totuşi, un copil de zece ani nu se poate descurca singur. Neavând
alt solu ie, dup terminarea orelor i-a povestit cinstit întreaga
t r şenie înv toarei. I-a spus c nu are unde s doarm peste noapte.
I-a explicat ce povar grea era pentru el s umble cu tat l s u duminic
de duminic dup adunat taxe radio-TV.
înv toarea era o femeie de vreo treizeci de ani, nem ritat . Nu se
putea spune c era frumoas şi, în plus, mai purta şi nişte ochelari groşi
oribili, dar era corect şi avea un suflet cald. Era mic de statur şi, în
general, t cut şi blând , dar în ciuda aparen elor, se mânia repede, iar
dac se enerva, n-o mai putea st pâni nimeni şi devenea cu totul alt om.
To i r mâneau ului i de aceast diferen . Lui Tengo îns îi pl cea
înv toarea destul de mult. ţhiar dac se enerva, lui nu-i era fric .
Femeia a ascultat povestea lui Tengo, l-a în eles şi i-a ar tat
simpatie. în seara aceea l-a l sat s doarm la ea acas . A întins o p tur
pe canapeaua din sufragerie şi l-a culcat acolo. De diminea i-a
preg tit şi micul dejun. Apoi, a doua zi pe sear , l-a luat pe Tengo şi s-a
dus la tat l lui, cu care a purtat o discu ie prelungit .
Lui Tengo i s-a spus s -şi g seasc de treab în alt parte, astfel c
nu ştia ce fel de discu ie au purtat cei doi. Dar, în final, tat l s u a fost
silit s depun armele. Oricât s-ar fi enervat, nu putea l sa un copil de
218 Haruki Murakam
zece ani s r t ceasc pe str zi. P rin ii sunt, pân la urm , obliga i prin
lege s aib grij de copii.
Rezultatul discu iei a fost c Tengo a fost l sat s -şi petreac
duminicile dup placul inimii. Diminea a trebuia s fac ceva treburi în
cas , dar apoi era liber s fac ce vrea. Era prima victorie în fa a tat lui
s u, un drept palpabil pe care-1 câştigase. Tat l s u era furios şi o
vreme nu i-a vorbit, dar lui Tengo nici c -i p sa. ţ p tase un lucru cu
mult mai important. Libertatea şi primul pas c tre independen .
*
Dup ce a terminat şcoala primar , nu a mai v zut-o pe înv toare
mult timp. Ar fi putut s o vad la reuniunile de clas la care era când
şi când invitat, dar nu se ducea la aceste întruniri. Nu existase nimic în
şcoala primar de care s -şi aminteasc cu pl cere. Totuşi, se gândea
uneori la acea înv toare. Pân la urm ea fusese cea care îl primise s
doarm la ea şi îl potolise pe tat l s u c pos ca un catâr. Nu putea uita
aşa ceva.
A reîntâlnit-o când era în clasa a unsprezecea. Tengo f cea judo la
clubul şcolii, dar fiindc se accidentase la o gamb a fost nevoit s
întrerup antrenamentele vreme de dou luni. In schimb, l-au recrutat
s in locul cuiva la un instrument de percu ie. Se apropia o competi ie
important , iar din cei doi percu ionişti ai clubului, unul se mutase f r
s anun e la alta şcoal , iar cel lalt era inut la pat de o grip urât . ţei
din fanfar erau atât de dispera i încât acceptau pe oricine ar fi fost în
stare s in dou be e în mânâ, şi îl încol iser pe el. Se întâmplase ca
profesorului de muzic s -i cad ochii pe Tengo, care, accidentat cum
era, se plictisea de moarte. L-a convins promi ându-i mese copioase şi
oarecare indulgen la lucr rile de sfârşit de trimestru.
Tengo nu pusese mâna pân atunci pe vreun instrument de percu ie
şi nici nu-1 interesase, dar când a f cut-o, a descoperit c se potrivea
surprinz tor de bine firii sale. Sim ea o bucurie natural s împart
timpul în fragmente mici, s îl reconstruiasc şi s îl transforme într-o
serie de sunete cu efect. Vedea toate sunetele cu ochii min ii ca pe nişte
diagrame. ţa un burete care absoarbe ap , a în eles imediat diferitele
sisteme de percu ie. Profesorul de muzic l-a prezentat unui
percu ionist dintr-o orchestr simfonic şi acesta i-a predat elementele
de baz ale timpanului. în câteva lec ii îşi însuşise în mare modul de a
cânta şi structura timpanului. în privin a partiturilor, acestea se ase-
m nau cu cifrele, astfel c nu i-a fost greu s memoreze cum se citesc.
IQ84 219
Profesorul de muzic a fost pl cut surprins s -i descopere talentul
muzical. I-a spus c are un sim înn scut pentru ritmuri complexe, c
are ureche muzical şi c , dac ar studia mai în profunzime, ar putea s
ajung chiar muzician profesionist.
Timpanul e un instrument dificil, dar profund şi conving tor, şi
ascunde posibilit i nelimitate în combina iile dintre sunete. Ei au
repetat atunci câteva extrase din Sinfonietta lui Jan cek, aranjate pentru
fanfar . Urmau s se prezinte cu ele la concursul interliceal, la proba
liber aleas . Sinfonietta era o pies dificil pentru o fanfar de liceeni. în
partea de început, timpanul avea un rol major. Profesorul de muzic ,
cel care le era şi dirijor, alesese piesa aceasta bizuindu-se pe un
percu ionist de excep ie. Dar, din motivele ar tate mai sus, r m seser
dintr-odat f r acesta şi intraser în bucluc. Fireşte, rolul pe care îl
prelua Tengo era foarte important, dar el nu a sim it deloc stresul şi s-a
bucurat din inim de concert.
Dup sfârşitul concursului (nu câştigaser , dar fuseser -între
primii), fosta înv toare a venit la el. L-a l udat pentru execu ia
minunat .
— Te-am recunoscut din prima, îi spusese înv toarea aceea mic
de statur (Tengo nu îşi mai amintea numele ei). Am remarcat
timpanul şi, când m-am uitat mai bine cine cânt , pe cine v d altul
decât pe Tengo! Ai crescut foarte mult de atunci, dar tot te-am
recunoscut dup fa . ţând te-ai apucat de muzic ?
Tengo i-a povestit pe scurt întâmplarea. Ea l-a ascultat şi a r mas
impresionat :
— Ai foarte multe talente!
— Dar tot la judo e mai uşor, a r spuns Tengo râzând.
— Apropo, tat l t u ce mai face? a întrebat ea.
— E bine, a r spuns Tengo, dar vorbise doar ca s se afle în treab .
Adev rul e c nu ştia defel ce face tat l s u şi nici nu îl interesa prea
mult. In vremea aceea, Tengo nu mai locuia acas , ci st tea la c min, iar
cu tat l s u nu mai vorbise de mult timp.
— Dar dumneavoastr cum de a i venit aici? a întrebat Tengo.
— Nepoata mea cânt la clarinet într-o orchestr de al muri de la
alt liceu. M-a rugat s vin s -i ascult solo-ul, a r spuns ea. Ai de gând s
te ii de muzic ?
— ţând mi se vindec piciorul m întorc la judo. Pân la urm , aşa
ştiu sigur c nu r mân fl mând. La şcoal la noi se investeşte în clubul
de judo. Pot s stau la c min şi îmi dau trei tichete de mas pe zi la
220 Haruki Murakam
cantin . La fanfar nu e aşa.
— încerci s te descurci f r ajutorul tat lui t u?
— îl şti i doar cum este, spuse Tengo.
înv toarea a zâmbit.
— P cat, totuşi. Tu eşti un b iat aşa de bun şi priceput!
Tengo şi-a coborât din nou privirile c tre ea. Apoi şi-a amintit cum
îl l sase s doarm la ea acas . îşi aminti apartamentul în care locuia,
utilitar şi curat. Perdelele, câteva ghivece. Masa de c lcat şi cartea
început . O rochie roz ag at de perete. Mirosul canapelei pe care
dormise. Acum, când st tea în fa a lui, Tengo a observat c se tot foia ca
o fetişcan . Şi-a dat seama din nou c nici el nu mai era copilul de zece
ani f r nici o putere, ci un tân r de şaptesprezece ani, bine f cut. Avea
pieptul lat, îi creştea barba şi avea un libido de nest pânit. în plus, când
era cu o femeie mai în vârst , era surprinz tor de relaxat.
— M bucur c te-am v zut, spuse înv toarea.
— Şi eu m bucur c v-am întâlnit, r spunse Tengo.
Se bucura, într-adev r. Dar de ce oare nu reuşea s -şi aminteasc
numele ei?
Capitolul 15 Ca un balon ancorat la sol

Aomame d dea mult aten ie regimului ei alimentar. Mesele ei zilnice


se bazau pe legume, la care ad uga peşte, mai ales peşte cu carne alb .
Uneori, mai mânca şi carne de pui. Alegea doar produse proaspete şi
folosea minimum de condimente. Eliminase din diet alimentele cu
mult gr sime şi limitase cantitatea de carbohidra i pe care o consuma.
Nu punea sos pe salat , ci doar ulei de m sline, sare şi l mâie. Nu
mânca pur şi simplu multe legume, ci studiase în am nunt valorile lor
nutri ionale şi încerca s combine în mod echilibrat diverse sortimente.
îşi f cuse un meniu propriu şi d dea sfaturi şi clien ilor de la club atunci
când i se cereau. „Uita i de num rul de calorii!Ă spunea ea mereu. „Dac
v obişnui i s alege i ce trebuie şi s consuma i într-o cantitate
moderat , atunci nu e cazul s v bate i capul cu numere.Ă
îns nu se ag a cu disperare de aceast diet auster , ci d dea fuga
la primul restaurant şi comanda o friptur groas sau un cotlet de oaie
ori de câte ori i se f cea poft de aşa ceva. P rerea ei era c , atunci când i
se mai întâmpla s aib o poft nebun de ceva anume, corpul ei îi
trimitea un semnal prin care îi transmitea c are nevoie de acel lucru. Iar
ea d dea curs acelei chem ri naturale.
îi pl cea s bea vin şi sake, dar se ab inea de la excese ca s -şi
protejeze ficatul şi ca s men in sub control cantitatea de zah r pe care
o consuma, drept pentru care îşi fixase trei zile pe s pt mân în care nu
bea alcool. Trupul era pentru Aomame un templu sacru şi trebuia s -l
p streze mereu frumos. F r urm de gunoi, f r nici cea mai mic pat .
ţe anume era de venerat acolo constituia alt problem . La asta putea
s se gândeasc mai târziu.
In corpul ei nu exista pic de gr sime. Avea doar muşchi. In fiecare
zi se dezbr ca în fa a oglinzii şi se asigura de acest lucru în am nunt.
Nu o f cea pentru c era fascinat de ea îns şi. Din contr . Avea sânii
prea mici şi asimetrici. P rul ei pubian ar ta ca un smoc de iarb c lcat
în picioare de o unitate de infanterie în marş. De fiecare dat când se
privea nu se putea ab ine s nu se încrunte. Şi totuşi, gr sime nu avea.
Nu reuşea s apuce între degete nimic în exces.
*

Aomame ducea o via modest . Hrana era lucrul pentru care cheltuia
cei mai mul i bani în mod conştient. Nu se uita la pre când era vorba
222 Haruki Murakam
de alimente şi nu se atingea decât de vinuri de calitate. ţând se mai
întâmpla s ia masa în oraş, alegea restaurante în care se g tea atent şi
bine. în afar de asta, nu o interesa aproape nimic.
Nu o interesau nici hainele, cosmeticele sau bijuteriile. La clubul
sportiv putea s se duc îmbr cat lejer, cu o pereche de blugi şi un
pulover, iar odat ajuns acolo, îşi petrecea toat ziua în trening.
Desigur, nu purta nici m car accesorii. Nu avea nici ocazii pentru care
s se g teasc în mod special şi s ias în oraş. Nu avea un iubit şi, prin
urmare, nu ieşea la întâlniri. Dup ce se m ritase Tamaki, r m sese şi
f r singura prieten cu care lua masa împreun . Atunci când îşi c uta
un partener pentru sex, se machia şi se aranja într-un anumit fel, îns şi
asta se întâmpla cel mult o dat pe lun . Nu îi trebuiau multe haine.
ţând avea nevoie, b tea buticurile din Aoyama, se înnoia cu
o rochie tr snet, lua unul sau dou accesorii care s se potriveasc la
ea, o pereche de pantofi cu toc şi cu asta rezolva problema. în mod
obişnuit purta pantofi f r toc şi îşi prindea p rul la spate. Se sp la pe
fa cu s pun, îşi d dea cu crem , iar chipul ei ar ta mereu minunat.
ţând ai un corp curat şi s n tos nu- i mai trebuie nimic altceva.
Aomame era obişnuit de mic s duc o via simpl , f r
înflorituri. Abstinen a şi modera ia erau primele lucruri care îi fuseser
bine întip rite în minte de mic copil. în casa ei nu exista absolut nimic
în exces. ţuvintele cel mai des pronun ate în familia ei erau „nu face
risip Ă. Nu aveau nici televizor, nu luau nici ziare. în familia ei, chiar şi
informa iile în sine erau considerate inutile. Puneau rar pe mas carne
sau peşte, iar Aomame îşi asigura nutrimentele necesare creşterii din
mâncarea primit la şcoal . To i l sau mâncarea în farfurie, v itându-se
c nu e bun , numai ei îi venea s mai cear o por ie.
Lucrurile pe care le purta erau toate primite de la al ii c rora le
r m seser mici. în rândul credincioşilor se organizau întâlniri la care
se f cea schimb de haine netrebuincioase. De aceea, în afara
echipamentului de sport impus de şcoal , ei nu i se cump raser
niciodat haine noi şi nu îşi amintea s fi purtat vreodat o pereche de
pantofi care s -i vin . ţombina ia de culori şi stiluri era atroce. Dac
familia ei ar fi fost s rac , era de în eles s duc un astfel de trai, îns nu
erau deloc s raci. Tat l ei lucra ca inginer, câştiga decent şi avea şi bani
puşi deoparte. Adoptaser acest trai extrem de restrâns doar ca
principiu de via .
în orice caz, via a pe care o ducea ea era foarte diferit de a celorlal i
copii, motiv pentru care mult vreme nu reuşise s -şi fac nici un
1Q84 223

prieten. Nu avea nici cu ce se îmbr ca s ias cu prietenii şi nici nu şi-ar


fi permis s se duc undeva. Nu i se d deau niciodat bani de buzunar
şi chiar dac ar fi fost invitat la ziua de naştere a cuiva (de bine, de r u,
asta nu se întâmplase nici m car o dat ), n-ar fi putut s cumpere nici
cel mai m runt cadou.
Din aceste motive, îşi ura p rin ii şi detesta lumea de care
apar ineau, inclusiv ideologia ei. Ea îşi dorea s aib o via normal , ca
to i ceilal i. Nu voia lux. S-ar fi mul umit cu un trai obişnuit, modest.
Dac l-ar fi avut, nimic altceva nu i-ar mai fi trebuit. De-abia aştepta s
se fac mare, s plece de lâng p rin i şi s tr iasc singur , dup bunul
ei plac. S m nânce ce vrea şi cât vrea, s cheltuiasc banii din portofel
dup cum avea ea chef, s poarte haine pe gustul ei, pantofi pe m sura
ei şi s mearg oriunde voia. S aib mul i prieteni cu care s fac
schimb de cadouri frumos împachetate.
îns ajuns la maturitate, Aomame descoperise c cel mai bine se
sim ea când ducea un trai moderat, abstinent. ţe îşi dorea ea cel mai
mult nu era s se îmbrace frumos şi s ias cu cineva undeva, ci s -şi
petreac timpul singur în cas , îmbr cat în trening.
*

Dup ce murise Tamaki, Aomame îşi d duse demisia de la firma la care


lucra, p r sise c minul în care locuise pân atunci şi se mutase într-un
apartament cu dou camere din Jiyugaoka. Nu era o locuin tocmai
spa ioas , dar ar ta aerisit . Era echipat cu tot ce îi trebuia pentru
g tit, dar cu un minimum necesar de mobil . Aomame avea pu ine
lucruri. îi pl cea s citeasc , dar, cum termina o carte, o şi vindea Ia
anticariat. îi pl cea şi muzica, dar nu colec iona discuri. Nu suporta s
vad c se adun lucruri în cas , orice ar fi fost ele. Se sim ea vinovat
de fiecare dat când îşi cump ra ceva. Se gândea c , de fapt, nu are nevoie
de aşa ceva. ţând vedea în dulap hainele şi pantofii frumos ordonate,
avea o strângere de inim şi i se punea un nod în gât. în mod
paradoxal, priveliştea aceea care insufla libertate şi bog ie îi amintea
de copil ria ei s rac şi plin de constrângeri.
De multe ori se întreba ce anume înseamn s fii liber. Oare reuşeşti
s scapi dintr-o cuşc doar ca s ajungi în alta şi mai mare?
Doamna din Azabu o recompensase dup ce le f cuse de petrecanie
acelor b rba i. în ambele d i, Aomame g sise într-o c su poştal câte
un teanc de bani înf şurat bine în hârtie, pe care nu era trecut nici
destinatarul, nici expeditorul. Primise de la Tamaru cheia de la c su a
224 Haruki Murakam
poştal , o golise, apoi returnase cheia. Luase pachetele f r m car s le
verifice con inutul şi le aruncase nedeschise în seiful de Ia banc . Acum
z ceau acolo ca dou c r mizi.
Aomame nici m car nu-şi cheltuia tot salariul şi îşi pusese şi bani
deoparte, drept pentru care nu avea deloc nevoie de acea recompens .
Asta îi şi spusese Doamnei prima dat când o pl tise.
— Este doar de form , îi explicase Doamna cu o voce sc zut şi
liniştit . Ia-o ca pe o simpl conven ie. Dar trebuie neap rat s îi
primeşti. Dac nu ai nevoie de ei, nu îi folosi. Dac nici aşa nu î i
convine, po i foarte bine s îi donezi anonim unei organiza ii. Eşti liber
s faci ce vrei cu ei. Dar dac îmi permi i s - i dau un sfat, deocamdat
n-ar fi r u s -i pui bine undeva, f r s te atingi de ei.
— Dar eu aş prefera s nu primesc bani pentru aşa ceva.
— Te în eleg. Dar mul umit faptului c îi înl turi pe aceşti
neispr vi i, nu se mai ajunge nici la ac iuni de divor , nu se mai isc nici
r fuieli legate de tutel . Şi nici femeile nu mai tr iesc cu teama c so ul
poate oricând s vin şi s le desfigureze în b taie. încaseaz şi
asigurarea de via , şi pensia de urmaş. ţonsider banii pe care îi
primeşti drept un semn de recunoştin din partea lor. Tu ai f cut
lucrul corect, f r dubiu. Dar nu trebuie s fie un act nerecompensat.
Ştii de ce?
— Nu, recunoscuse Aomame cinstit.
— Pentru c tu nu eşti nici înger, nici Dumnezeu. Ştiu c ac iunile
tale se trag din sentimente pure şi de aceea în eleg când spui c nu vrei
s primeşti bani. Dar sentimentele adev rate şi pure sunt, în sine,
periculoase. E ceva cu adev rat ieşit din comun ca un om f cut din
carne şi oase s tr iasc având aşa ceva în suflet. Aşa c tu trebuie s le
iei şi s le ii fixate bine de p mânt, ca un balon ancorat la sol. Pentru
asta sunt. Doar pentru c e lucrul corect, iar sentimentele sunt pure, nu
înseamn c po i s faci orice. în elegi?
Dup câteva clipe de gândire, Aomame încuviin ase.
— Nu în eleg foarte bine, dar deocamdat am s fac aşa cum
spune i dumneavoastr .
Doamna zâmbise şi luase o gur de ceai.
— S nu-i depui în cont. Dac i-i g seşte fiscul, s-ar putea s -şi
pun întreb ri. Ia-i aşa cum sunt şi pune-i într-un seif la banc . S-ar
putea s - i fie de folos cândva.
— Aşa am s fac, r spunsese Aomame.
*
1Q84 225
întoars de la club, Aomame tocmai îşi preg tea masa, când sun
telefonul.
—Aomame? se auzi o voce uşor r guşit de femeie. Era Ayumi.
ţu receptorul la ureche, Aomame micşor flac ra de la aragaz.
— ţum merge treaba de poli ist?
— Dau amenzi de parcare una dup alta şi îmi atrag ura întregii
lumi. Muncesc cu spor, f r picior de b rbat prin preajm .
— Foarte bine.
— Auzi, tu ce faci acum?
— îmi preg tesc cina.
— Poimâine eşti liber , pe sear ?
— Da, dar s ştii c n-am de gând s repet figura de data trecut .
Deocamdat iau o pauz .
— Da, la capitolul sta şi eu mai stau liniştit un timp. Dar m
gândeam c nu te-am mai v zut de ceva vreme şi c n-ar fi r u s ne
întâlnim şi s mai st m de vorb .
Aomame se gândi pu in la propunerea ei, dar nu putu s se
hot rasc pe loc.
— Uite, acum sunt un pic ocupat , zise ea. Am ceva pe foc. Po i s
m suni peste vreo jum tate de or ?
— Ţine, te sun peste o jum tate de or .
Aomame închise telefonul şi termin de c lit legumele. îşi f cu apoi
o sup miso cu germeni de soia şi le mânc împreun cu orez brun. Ţ u
doar o jum tate de cutie de bere, iar restul îl v rs în chiuvet . Sp l
vasele şi, când se aşez pe canapea s -şi trag sufletul, sun din nou
Ayumi.
— Mi-ar pl cea dac se poate s lu m masa împreun , îi zise
aceasta. M plictisesc s m nânc mereu singur .
— Mereu m nânci singur ?
— Eu stau într-un c min şi ne adun m cu to ii la mas în cantin .
îns uneori am chef s m nânc ceva bun în tihn . De preferat, într-un
loc mai şic. Dar nu vreau s m duc singur , în elegi asta, nu?
— Sigur c da.
— Numai c nu am pe nimeni cu care s pot merge. Nici b rbat, nici
femeie. To i sunt genul care se duc mai degrab prin cârciumi. Dar m
gândeam c ai putea veni tu cu mine, dac nu te deranjeaz .
— Nu m deranjeaz . în regul , s mergem s mânc m într-un loc
mai şic. Nici eu n-am mai f cut asta de ceva vreme.
— Serios? M bucur enorm!
226 Haruki Murakam

— Deci r mâne pe poimâine?


— Da, pentru c în ziua urm toare sunt liber . Ştii vreun restaurant
bun?
Aomame propuse un restaurant cu mâncare fran uzeasc din
Nogizaka. ţând îi auzi numele, lui Ayumi i se t ie r suflarea.
— Dar nu e un restaurant extraordinar de cunoscut? E îngrozitor de
scump şi am citit într-o revist c dureaz dou luni s prinzi o
rezervare. La salariul meu nu prea îmi permit.
— Stai liniştit . Patronul vine la clubul meu şi fac cu el antrenament
în particular. îi mai dau şi unele sfaturi legate de valorile nutri ionale
pentru mâncarea din meniu. Dac îl rog eu, ne poate da o mas şi ne
face şi o reducere serioas . Doar c e posibil s nu fie o mas prea bun .
— Poate s ne pun şi în dulap, c pe mine nu m deranjeaz .
— Atunci, g teşte-te frumos! îi zise Aomame.
Dup ce închise telefonul, Aomame realiz cu surprindere c avea o
simpatie natural fa de poli ista aceea tân r . Era prima dat când
sim ea asta fa de cineva de la moartea lui Tamaki. Sigur, nu se
compara cu ce sim ise odinioar fa de Tamaki, dar trecuse foarte
mult vreme de când luase masa împreun cu cineva sau de când
avusese chef de aşa ceva. Şi, colac peste pup z , persoana respectiv
era poli ist . Aomame oft . ţe lume bizar !

Aomame purta o rochie gri-albastr cu mânec scurt , un cardigan alb,


micu şi pantofi cu toc Ferragamo. îşi pusese cercei şi o br ric de aur.
L sase acas geanta obişnuit (şi d lti a, evident) şi luase, în schimb, o
poşet La Ţagagerie. Ayumi era îmbr cat cu un tricou maro decoltat, o
jachet neagr şi simpl ţomme des Gargons, o fust conic cu
imprimeu floral, aceeaşi geant Gucci de data trecut , cerceluşi cu perl
şi avea în picioare o pereche de pantofi maro, cu talp joas . Ar ta mult
mai dr gu şi mai stilat decât înainte. Şi deloc a poli ist .
ţele dou se întâlniser la bar, b user un cocteil mimosa, apoi
fuseser conduse la mas . Masa nu era rea deloc. între timp, ap ru şi
patronul, care schimb câteva cuvinte cu Aomame şi le spuse c vinul e
din partea casei.
— îmi pare r u, dar este o sticl deja deschis , din care s-a consumat
doar pentru o degustare. Am înlocuit-o cu alta ieri, pentru c am primit
o plângere legat de gustul vinului, deşi de fapt nu e nimic în neregul
1Q84 227
la ea. Persoana respectiv era un politician faimos, care trece drept un
connaisseur în cercul s u, dar care, de fapt, nu prea are habar de vinuri.
Se plânge doar ca s dea bine în fa a altora şi spune c i-am adus un vin
de Ţurgundia cam în ep tor. Fiind cine e, noi îi spunem: „Ave i
dreptate. E posibil s fi prins un gust uşor în ep tor. Probabil nu a fost
depozitat corect de c tre importator. V aduc imediat alt sticl . Dar
trebuie s v spun c sunte i un adev rat cunosc tor. V pricepe i
foarte bineĂ şi i se aduce alt sticl , ca s nu se supere. în fine, nu pot s-o
spun în gura mare, dar şi nota de plat i se umfl pe m sur . El oricum
pl teşte din contul de protocol. Dar s şti i c , orice s-ar întâmpla, la noi
în restaurant nu d m altor clien i un lucru odat ce ne-a fost returnat.
Fireşte.
— Dar pe noi nu ne deranjeaz .
Patronul le f cu cu ochiul.
— Sigur nu v deranjeaz ?
— Sigur c nu! r spunse Aomame.
— Deloc, ad ug Ayumi.
— Domnişoara aceasta frumoas s fie sora mai mic ? o întreb
patronul pe Aomame.
— Aşa pare? întreb şi Aomame.
— Nu sem na i Ia chip, dar ave i acelaşi aer.
— Suntem prietene. E poli ist .
— Serios?
Patronul o privi pe Ayumi cu o expresie incredul .
— Poli ist care patruleaz pe str zi, cu pistolul la brâu?
— N-am împuşcat înc pe nimeni, zise Ayumi.
— Sper c n-am zis ceva ce nu se cuvine.
Ayumi cl tin din cap.
— Absolut nimic.
Patronul zâmbi şi îşi împreun mâinile în dreptul pieptului.
— Este un renumit vin de Burgundia, pe care l-aş recomanda cu
încredere oricui. Dintr-o podgorie cu tradi ie, un an bun şi care altfel ar
costa zeci de mii de yeni.
ţhelnerul veni şi le turn în pahare. Aomame şi Ayumi ciocnir .
Paharele se atinser uşor, cu un clinchet ca de clopo el venit de departe,
din rai.
— E cel mai bun vin pe care l-am b ut în via a mea, declar Ayumi
mijindu-şi ochii, dup ce gust o gur . ţine şi ce ar putea s -i
reproşeze?
228 Haruki Murakam
— Pentru orice lucru exist cineva care s -i g seasc un cusur,
spuse Aomame.
Mai departe, cele dou cercetar meniul în am nunt. Ayumi îl citi
de dou ori din scoar în scoar , cu o privire ascu it de avocat
priceput care parcurge un contract important. S nu scape din vedere
ceva esen ial, s nu existe vreo porti de sc pare inteligent ascuns .
Evalu în minte termenii şi condi iile şi reflect asupra posibilelor
consecin e. Puse atent în balan pierderile şi câştigurile. Aomame o
privi în tot acest timp cu interes de pe partea cealalt a mesei.
— Te-ai hot rât? o întreb Aomame.
— în mare.
— Deci ce î i iei?
— Sup de midii, salat de trei feluri de ceap şi creier de vi el de
Iwate c lit în vin de Ţordeaux. Tu?
— Sup de linte, legume de prim var în buşite şi peşte-un- di ar
fript în hârtie, cu m m lig . Nu prea merge cu vin roşu, dar nu m
plâng, având în vedere c e din partea casei.
— Putem s gust m una de la alta?
— Sigur c da, zise Aomame. Şi uite, am putea s lu m împreun ca
aperitiv un fritto de creve i.
— Super!
— Dac ne-am hot rât, ar fi bine s închidem meniurile, c altfel nu
mai vine chelnerul niciodat .
— Aşa e, zise Ayumi închizând nehot rât meniul şi punân- du-1 la
loc pe mas .
ţhelnerul ap ru imediat şi lu comanda.
— De fiecare dat dup ce termin de dat comanda la restaurant, am
senza ia c nu am cerut ce trebuia, zise Ayumi dup ce disp ru
chelnerul. Tu nu?
— ţhiar dac dai comanda greşit , e vorba doar de mâncare.
ţomparativ cu greşelile pe care le face un om în via , nu e cine ştie ce
scofal .
— Sigur c nu, r spunse Ayumi. Dar pentru mine e important. Aşa
a fost înc din copil rie. Absolut mereu dup ce dau comanda, regret.
„Ar fi trebuit s -mi iau nişte creve i pane, nu chiftele cu sos.Ă Tu
dintotdeauna ai fost aşa calm şi senin ?
— în casa în care am crescut eu, din diverse motive, nu a existat
obiceiul de a lua masa în oraş. Deloc. Nu-mi amintesc s fi c lcat
vreodat într-un restaurant şi, pân m-am f cut destul de mare, n-am
ştiut ce înseamn s te ui i într-un meniu, s alegi ce î i place şi s
1Q84 229
comanzi. Zi dup zi, am mâncat cuminte ce mi s-a pus în fa . ţ nu
era bun, c era insuficient, c nu-mi pl cea, nu-mi permiteam s m
vait. ţhiar şi acum, sincer s fiu, m mul umesc cu orice.
— Aşa, deci. Nu ştiu eu care a fost situa ia la tine, dar n-aş fi zis. Tu
laşi impresia c eşti obişnuit cu locuri de genul sta de mic copil.
Tamaki fusese cea care o ini iase pe Aomame în toate aceste lucruri.
ţum s se poarte într-un restaurant de lux, cum s aleag mâncarea
astfel încât s nu se fac de râs, cum s comande vinul, cum s cear
desertul, cum s interac ioneze cu chelnerul, cum s foloseasc
tacâmurile, toate aceste lucruri le înv ase în am nunt de la Tamaki. La
fel şi cum s -şi aleag hainele, s -şi potriveasc accesoriile sau s se
machieze. Totul era o descoperire nou pentru Aomame. Tamaki
crescuse într-o familie înst rit dintr-o zon reziden ial din Tokio, iar
mama ei era o persoan foarte prezent în societate şi era foarte strict
când venea vorba de haine şi bune maniere. De aceea Tamaki era deja
deprins cu aceste lucruri înc din liceu. Putea s intre f r ezitare în
locurile frecventate de adul i. Aomame îşi însuşise cu aviditate de la ea
acest know-how. Dac n-ar fi dat de un profesor atât de bun, via a ei ar fi
ar tat cu totul altfel. Uneori, Aomame avea senza ia c Tamaki înc mai
tr ieşte, ascuns înl untrul ei.
La început, Ayumi p ru un pic încordat , dar se mai relax pe
m sur ce bea vin.
— Vreau s te întreb ceva, zise ea. Dac nu vrei s -mi r spunzi, nu-
mi r spunde. Dar eu vreau totuşi s te întreb. Nu te superi, nu?
IQ84 230
— Nu m sup r.
— Dac te întreb ceva ciudat, s ştii c n-o fac cu rea inten ie. Te rog
s în elegi asta. Pur şi simplu sunt foarte curioas . Deşi e adev rat c
uneori lumea se enerveaz r u din cauza asta.
— Stai liniştit , c nu m enervez.
— Sigur? Fiindc toat lumea zice la fel şi tot se enerveaz .
— Eu sunt un caz special. Aşa c nu- i face probleme.
— i-a f cut vreun b rbat ceva când erai mic ?
Aomame cl tin din cap.
— Nu. De ce?
— Era doar o întrebare. M bucur c nu, zise Ayumi şi schimb
subiectul. Ai avut vreodat un prieten? Adic o rela ie mai serioas .
-Nu.
— Nici unul?
— Nici m car unul, r spunse Aomame şi continu dup câteva
clipe de ezitare. Sincer s fiu, pân la dou zeci şi şase de ani am fost
virgin .
Ayumi r mase f r cuvinte. L s furculi a şi cu itul, se şterse la
gur cu şerve elul şi o privi îndelung pe Aomame, mijindu-şi ochii.
— O tip aşa mişto ca tine? Nu-mi vine s cred!
— Era un subiect care nu m interesa absolut deloc.
— Adic nu te interesau b rba ii?
— Exist un singur om care mi-a pl cut. M-am îndr gostit de el
când aveam zece ani şi l-am inut de mân .
— Te-ai îndr gostit de un b iat când aveai zece ani. Şi asta e tot?
— Asta e tot.
Ayumi lu furculi a şi cu itul şi t ie un crevete în buc ele mici,
pierdut în gânduri.
— Şi acum unde e b iatul respectiv şi ce face?
Aomame cl tin din cap.
— Nu ştiu. Am fost colegi de şcoal în clasa a treia şi a patra în
Ichikawa, în Chiba, dar eu m-am transferat în Tokio într-a cincea şi de
atunci nu l-am mai v zut şi n-am mai auzit de el.
l ot ce ştiu despre el este c , dac e în via , are acum dou zeci ■ji
nou de ani. Probabil face treizeci în toamn .
— Vrei s spui c pân acum nici nu te-ai interesat unde e şi cu ce se
ocup ? Nu cred c ar fi greu s afli.
Aomame scutur hot rât din cap.
1Q84 231
— Nu am vrut s -l caut.
— ţe ciudat! Dac aş fi în locul t u, eu, una, aş face tot posibilul s
dau de el. Mai ales dac î i place atât de mult, ar trebui s -l g seşti şi s -
i spui verde în fa c -1 iubeşti.
— Nu vreau s fac aşa ceva. ţe sper eu e s îl întâlnesc din
întâmplare într-o bun zi. S trecem unul pe lâng altul pe strad sau s
ne urc m în acelaşi autobuz.
— O întâlnire predestinat .
— ţam aşa ceva, zise Aomame şi lu o gur de vin. Şi atunci am s -
i m rturisesc totul. In toat via a mea nu te-am iubit decât pe tine, asta
am s -i spun.
— Sigur c e foarte romantic, zise Ayumi exasperat , dar
probabilitatea real de a te întâlni cu el e extrem de sc zut . In plus, nu
l-ai mai v zut de dou zeci de ani şi poate s-a schimbat mult la fa .
Poate nici nu l-ai recunoaşte dac ai trece pe lâng el pe strad .
Aomame cl tin din cap.
— Oricât s-ar fi schimbat, l-aş recunoaşte dintr-o privire. F r greş.
— Aşa deci.
-Da.
— Aşadar, tu eşti convins c o s -l întâlneşti întâmpl tor, drept
pentru care stai şi aştep i.
— De-asta şi merg mereu pe strad f r s -mi sl besc o clip
aten ia.
— Ce chestie, zise Ayumi. Dar, oricât de mult l-a] iubi pe el, nu te
deranjeaz s te culci cu al i b rba i. Adic dup ce ai împlinit dou zeci
şi şase de ani.
Aomame se gândi pu in, apoi zise:
— Acelea sunt lucruri care trec pe lâng mine. Nu r mâne nimic în
urma lor.
O vreme se aşternu liniştea, timp în care cele dou se concentrar
asupra mânc rii. Un pic mai târziu, Ayumi sparse t cerea:
— î i pun o întrebare cam indiscret , dar ai p it ceva la dou zeci şi
şase de ani?
Aomame încuviin .
— Da, am p it ceva care m-a schimbat definitiv. Scuz -m , dar nu
vreau s vorbesc acum despre asta.
— E absolut în regul . Dar nu te sup r c te tot descos, nu?
— Deloc.
Sosi supa şi cele dou o mâncar în t cere. L sar o vreme
232 Haruki Murakam
conversa ia deoparte. O reluar abia dup ce puser jos lingurile şi
chelnerul strânse farfuriile.
— Dar nu i-e team ?
— De ce anume?
— ţ poate n-o s -l mai întâlneşti niciodat . Sigur c pe lumea asta
exist şi întâlniri întâmpl toare şi m-aş bucura s ias aşa. Z u, chiar
sper s se întâmple asta. Dar, realist vorbind, e destul de mare
posibilitatea ca totul s se termine f r s v revede i vreodat . Poate c
e c s torit şi are vreo doi copii. Nu? Şi dac aşa stau lucrurile, tu nu
po i s - i tr ieşti singur ‘restul zilelor. F r s fii al turi de singurul om
pe care îl iubeşti pe lumea asta. Nu i se face team dac iei lucrurile
aşa?
Aomame privi vinul roşu din pahar.
— Ţa poate c da. Dar cel pu in iubesc pe cineva.
— ţhiar dac el pOate nu te iubeşte?
— Dac reuşeşti s iubeşti pe cineva din tot sufletul, chiar şi un
singur om, atunci nu eşti total pierdut. ţhiar dac nu po i fi împreun
cu el.
Ayumi c zu o vreme pe gânduri. ţhelnerul veni şi le umplu la loc
paharele cu vin. Aomame lu o gur şi îi d du dreptate lui Ayumi.
ţine putea s aib ceva de obiectat la acest vin?
— Aomame, eşti extraordinar ! ţe filozofic vezi lucrurile!
— Nu le v d filozofic. Pur şi simplu aşa gândesc.
— Şi eu am iubit pe cineva, m rturisi Ayumi. ţel cu care m-am
culcat prima oar , imediat dup ce am terminat liceul. Era cu trei ani
mai mare. Dar el şi-a g sit imediat pe altcineva. Am fost destul de
distrus , s ştii. M-am împ cat deja cu toat povestea, dar înc nu mi-
am revenit complet din toat devastarea aceea. Un fraier care m mai şi
înşela. Numai gura era de el. Dar indiferent de cum era, mie îmi pl cea
de el.
Aomame încuviin . Ayumi lu paharul de vin în mân şi b u o
gur .
— M mai sun din când în când şi m întreab dac nu vreau s ne
vedem. Evident, vrea doar s se culce cu mine. Asta mi-e clar, aşa c nu
m v d cu el. Dac încep s -l v d, iar am de tras dup-aia. Dar ştii,
în eleg eu cu mintea, dar corpul tot reac ioneaz . M trec to i fiorii la
gândul c m-ar lua în bra e. Şi când se adun prea mult, simt nevoia s -
mi mai dau frâu liber. în elegi cum e, nu?
— în eleg.
1Q84 233
— ţhiar e un neispr vit. închis la minte şi nici m car prea bun la
pat. Dar m car nu îi e team de mine şi, cel pu in cât suntem împreun ,
m trateaz frumos.
— Cu asta n-ai ce-i face, zise Aomame. El e cel care d buzna
neinvitat. Nu e ca şi cum ai alege o mâncare din meniu.
— E ca atunci când greşeşti comanda şi apoi regre i.
Amândou izbucnir în râs.
— Dar ştii, zise Aomame, c e vorba de meniu, de b rba i sau de
altceva, avem senza ia c noi suntem cele care fac alegerea, când, de
fapt, nu alegem nimic. Poate c totul a fost decis de la bun început, iar
noi doar p rem c alegem. Poate c liberul arbitru nu este decât o
ipotez . Aşa v d eu lucrurile uneori.
— Dac e pe aşa, atunci via a e cam sumbr .
— Mai ştii?
— Dar dac iubeşti pe cineva din suflet, oricât de groaznic ar fi acel
om şi chiar dac el nu te iubeşte pe tine, m car via a nu mai e un iad.
Oricât de sumbr ar fi ea.
— Aşa e.
— Dar ştii ce cred eu? zise Ayumi. Lumea asta nu numai c nu are
logic , dar e şi lipsit de bun tate.
— Probabil. Dar nu putem s-o schimb m cu alta.
— Nu, fiindc a expirat termenul de returnare.
— Şi am aruncat şi chitan a.
— Exact.
— Dar n-are nimic. ţ se sfârşeşte şi lumea asta cât ai clipi.
— Sun bine!
— Şi atunci va s vie împ r ia.
— De-abiâ aştept! exclam Ayumi.
IQS 4 234

ţele dou mâncar desertul, b ur câte un espresso şi împ r- ir în


dou nota de plat , care era surprinz tor de mic . Apoi se oprir la un
bar din apropiere şi îşi comandar câte un cocteil.
— Auzi, tipul la nu e cumva cum î i place ie?
Aomame îşi întoarse privirea c tre el. Un b rbat înalt, între
dou vârste, st tea singur la cap tul tejghelei şi bea un Martini. Era
genul de licean sportiv cu note bune, care îmb trânise exact aşa cum
era. Avea p rul mai rar, dar un chip tân r.
— Poate c da, dar azi nu-mi arde de b rba i, zise Aomame pe un
ton categoric. Şi oricum, suntem într-un bar de lux.
— Ştiu. Dar m-am gândit s - i zic totuşi.
— R mâne pe data viitoare.
Ayumi se uit la ea.
— Adic mai vii cu mine? în c utare de b rba i, vreau s spun.
— Vin, zise Aomame. Mergem împreun .
— ţe bine! ţând sunt cu tine, am senza ia c pot s fac orice.
Aomame avea în fa un Daiquiri, iar Ayumi bea un Tom Collins.
— Apropo, când am vorbit la telefon, mi-ai zis c noi dou ne-am
jucat de-a lesbienele, zise Aomame. ţe anume am f cut?
— A, da. N-am f cut cine ştie ce. Ne-am prostit un pic, ca s mai
încingem spiritele. Nu- i mai aminteşti chiar nimic? ţ erai foarte luat
de val.
— Nu-mi aduc aminte nimic. Absolut nimic.
— P i ne-am mângâiat un pic pe sâni, dezbr cate, ne-am s rutat
acolo, jos...
— Ne-am s rutat acolo, jos? izbucni Aomame şi se uit apoi panicat
în jur, deoarece vocea ei r sunase mai tare decât trebuia în barul liniştit.
Din fericire, nimeni nu p rea s fi auzit ce spusese.
— Doar ne-am pref cut. Nu ne-am folosit şi limba.
— M i, s fie! oft Aomame, ap sându-şi tâmplele cu degetele. Ce
naiba a fost în capul meu?
— îmi pare r u, se scuz Ayumi.
— Nu-i nimic, nu- i face probleme. E vina mea, c m-am îmb tat în
halul la.
— Dar s ştii c ar i foarte bine acolo, jos. E frumoas şi zici c e
nou-nou .
— P i e ca şi nou .
— O foloseşti rar?
235

Aomame încuviin .
— Da. Auzi, tu cumva ai porniri de lesbian ?
Ayumi cl tin din cap.
— E prima dat când am f cut aşa ceva. Pe cuvânt. Eram şi eu
destul de beat şi am zis c , fiind vorba de tine, n-ar fi r u s încerc.
Dac tot era doar prosteal , de ce s nu m distrez un pic. Tu?
— Nici eu n-am astfel de înclina ii. O singur dat am f cut ceva de
genul sta în liceu, cu o prieten bun . Nu aveam inten ia asta, dar pur
şi simplu acolo s-a ajuns.
— Se mai întâmpl . Şi cum a fost, i-a pl cut?
— Da, mi-a pl cut, r spunse Aomame sincer. Dar s-a întâmplat o
singur dat . Nu mi s-a p rut în regul , aşa c a doua oar n-am mai
f cut-o.
— Nu i se pare în regul s fii lesbian ?
— Nu, nu mi se pare imoral sau mai ştiu eu ce dac eşti lesbian .
Nu am vrut s ajung la o astfel de rela ie cu persoana respectiv . Nu
voiam s transform prietenia noastr în ceva carnal.
— Aha, f cu Ayumi. Auzi, dac nu te deranjeaz , pot s r mân la
tine peste noapte? Nu vreau s m întorc la c min. Odat ajuns acolo,
s-ar n rui într-o clipit toat atmosfera asta atât de elegant .
Aomame lu ultima gur de Daiquiri şi puse paharul pe tejghea.
— Po i s r mâi la mine, dar f r prostii, ne-am în eles?
— Sigur. Nici nu era vorba de aşa ceva. Doar voiam s mai stau
pu in cu tine. Po i s m culci unde vrei, c eu pot s dorm pe jos,
oriunde. Iar mâine sunt liber , aşa c n-am nici o grab de diminea .
*

ţele dou luar metroul pân la Jiyugaoka şi ajunser acas la


Aomame un pic înainte de ora unsprezece. Amândou erau pl cut
ame ite de b utur şi somnoroase. Aomame întinse canapeaua şi îi
împrumut lui Ayumi o pijama.
— Pot s dorm pu in cu tine în pat? Vreau s m lipesc un pic de
tine. F r prostii, î i promit, zise Ayumi.
— Bine.
O femeie care a ucis trei b rba i, în pat cu o poli ist în serviciu
activ, se minun Aomame. Tare bizar mai e lumea asta.
Ayumi se strecur în pat şi îşi petrecu bra ele în jurul lui Aomame,
împungând-o cu sânii ei zdraveni. Respira ia ei mirosea a alcool
amestecat cu past de din i.
— Auzi, nu i se pare c am sânii prea mari?
236 Haruki Murakam
— Nici vorb . Au o form foarte frumoas .
— Dar sânii mari te fac s pari proast , nu? ţând alerg se leag n de
colo-colo şi mi-e şi ruşine s întind la uscat un sutien care arat ca dou
castroane de salat .
— îns b rba ilor le plac.
— Şi am şi sfârcurile prea mari.
Ayumi îşi descheie câ iva nasturi de la bluza de pijama, scoase un
sân şi îi ar t sfârcul lui Aomame.
— Uite cât de mare e! Nu arat ciudat?
Aomame îl privi. Mic nu era, dar nici nu i se p rea exagerat de
mare. Era pu in mai mare decât sfârcurile lui Tamaki.
— Foarte dr gu . i-a zis cineva c sunt prea mari?
— Da, un tip. A zis c n-a mai v zut nişte sfârcuri atât de mari.
— înseamn c nu v zuse el prea multe la via a lui. Arat normal.
Ale mele sunt prea mici.
— Mie îmi plac sânii t i. Au o form delicat şi î i dau un aer
inteligent.
— Dar de unde! Sunt prea mici şi inegali. Mereu am probleme când
îmi cump r sutiene, pentru c am cupe diferite la stângul şi la dreptul.
— A, da? Vezi, to i avem lucruri care ne fr mânt .
— întocmai, conchise Aomame. Gata, la culcare!
Ayumi întinse o mân şi încerc s -şi strecoare degetele în pijamaua
lui Aomame. Aomame i-o prinse şi o opri.
— Nu! Nu mi-ai promis c f r prostii?
— Scuze, zise Ayumi şi îşi retrase mâna. Aşa e, i-am promis. M-am
îmb tat, e clar. Dar s ştii c eu sunt moart dup tine. ţa o elev de
liceu.
Aomame nu zise nimic.
— ţe ai mai important, tu p strezi în inima ta, special pentru el, îi
şopti Ayumi. Te invidiez. ţ ai pe cineva pentru care s faci asta.
Aşa o fi, se gândi Aomame. Dar oare care e acel lucru?
— Gata, culc -te! îi zise Aomame. Te in în bra e pân adormi.
— Mersi. Şi z u, scuz -m c te deranjez!
— N-ai de ce s - i ceri scuze. Nu m deranjezi cu nimic. Aomame
sim ea sub bra respira ia cald a lui Ayumi. Un
câine l tra în dep rtare, iar o fereastr se închise cu zgomot. în tot acest
timp, Aomame o mângâie neîncetat pe p r.
237
*

Aomame se d du jos din pat, l sând-o pe Ayumi s doarm . Se pare c


în noaptea aceea era nevoit s doarm pe canapea. Scoase o sticl de
ap din frigider şi b u dou pahare. Ieşi apoi pe balcon, se aşez pe un
scaun de aluminiu şi privi oraşul. Era
o noapte liniştit de prim var . Dinspre str zile din dep rtare se auzea
un vuiet artificial de mare, purtat de vânt. Trecuse de miezul nop ii şi
lumina neoanelor mai sl bise.

Pe Ayumi o simpatizez, asta e sigur. Vreau s am grij de ea. Dup ce ai


murit, Tamaki, mult vreme am tr it cu hot rârea de a nu mai avea o
rela ie strâns cu nimeni. Nu mi-am dorit niciodat o prieten nou .
Dar, nu ştiu de ce, fa de Ayumi pot s -mi deschid sufletul cu
uşurin . Pân la un anumit punct, pot chiar s -i m rturisesc sincer ce
simt. îns , evident, ea e cu totul altfel decât tine, vorbi Aomame cu acea
Tamaki pe care o purta
1Q84 238

înl untrul ei. Tu eşti o persoan cu totul aparte. Cu tine am crescut. Nu


te po i compara cu nimeni altcineva.
Aomame îşi d du capul pe spate şi se uit la cer. Privea bolta
cereasc şi gândurile îi cutreierau prin amintiri îndep rtate. Timpul
petrecut al turi de Tamaki, lucrurile pe care şi le spuneau. Şi cum se
mângâiaser una pe cealalt ... Ins , la un moment dat, Aomame
observ c cerul ar ta un pic altfel ca de obicei. ţeva era diferit.
Senza ia aceea stranie era destul de vag , dar de net g duit.
Trecu ceva timp pân realiz ce anume se schimbase. Şi chiar dup
ce îşi d du seama, trebui s se lupte mult s înghit acel fapt. Mintea ei
nu putea s accepte ce îi vedeau ochii.
Pe cer erau dou luni. Una mai mic şi una mai mare. St teau sus, în
înaltul cerului, una lâng alta. ţea mare era luna pe care
o ştia dintotdeauna. Galben , aproape plin . îns lâng ea mai era una.
O lun cu o form ciudat . Diform şi verde, de parc era acoperit cu
un strat sub ire de muşchi. Asta se înf işa în câmpul ei vizual.
Aomame privi îndelung lunile, mijindu-şi ochii. Apoi închise ochii,
l s s treac un timp, respir adânc şi îi deschise din nou, aşteptându-
se ca totul s fi revenit la normal şi pe cer s fie o singur lun . îns
nimic nu se schimbase. Nu era o iluzie provocat de lumin şi nici nu îi
jucau feste ochii. F r dubiu şi f r s-o înşele ochii, pe cer erau dou
luni. Una galben , una verde.
Aomame se gândi s-o trezeasc pe Ayumi şi s-o întrebe dac pe cer
chiar sunt dou luni. îns se r zgândi. Poate c Ayumi i-ar fi spus: „P i,
normal! De anul trecut avem dou luniĂ. Sau: „ţe tot zici, Aomame?
Nu se vede decât o lun . Ai p it ceva la ochi?Ă Oricare ar fi fost
r spunsul, nu-i rezolva cu nimic problema. Doar o complica şi mai
mult.
Aomame îşi acoperi cu mâinile jum tatea de jos a fe ei, continuând
s priveasc fix lunile. ţeva se întâmpl , asta e clar, îşi spuse ea,
sim ind cum îi creşte pulsul. S-a întâmplat ceva ori cu lumea, ori cu
mine. Una din dou . E o problem la borcan, sau la capac?
Se întoarse în untru, încuie uşa de la balcon şi trase draperiile.
Scoase din dulap o sticl de coniac şi îşi turn în pahar. Ayumi dormea
liniştit în pat. Aomame sorbi coniacul privind-o. St tea cu coatele
sprijinite pe masa de buc t rie şi se str duia s nu se gândeasc la ce
era în spatele draperiei.
Mai ştii, îşi zise ea, poate chiar se sfârşeşte lumea.
„Şi va s vie împ r iaĂ, murmur ea.
„De-abia aşteptĂ, r spunse cineva.
Tengo ref cuse Crisalida de aer în zile de munc asidu , dar dup ce îi
pred manuscrisul 16 avu parte de o perioad plin de
lui Komatsu,
Capitolul
calm şi pace. De trei ori pe s pt mân inea cursuri la şcoala
M bucur dac - i place
preg titoare şi vinerea se întâlnea cu iubita. în restul limpului se
ocupa de cas , se plimba sau scria. Astfel trecu aprilie. ţireşii se
scuturaser , dar înmugureau şi înfloreau magnoliile. Anotimpul
înainta treptat. Zilele se scurgeau regulat, lin şi f r surprize. Era
întocmai traiul pe care şi-l dorea Tengo - s pt mânile s curg firesc
una dup alta, f r întrerupere.
Se petrecuse îns o schimbare. O schimbare bun . ţând scria,
observ c se n ştea în el un nou izvor. Era doar un mic susur printre
pietre, din care nu âşnea mult ap . Dar chiar aşa, mic, curgea
constant. Tengo nu se gr bea şi nu se impacienta. Aştepta i-a apa s se
acumuleze între maluri, apoi o prindea în palme şi nu-i r mânea decât
s se aşeze la birou şi s-o transforme în fraze, l’ovestea pe care o scria
înainta astfel de Ia sine.
Munca sus inut şi concentrat la Crisalida de aer dislocase stâncile
care blocaser izvorul. Tengo nu în elegea motivul pentru rare se
întâmplase acest lucru, dar avea certitudinea c undeva lusese
înl turat un capac greu. îşi sim ea trupul mai uşor, de parc ieşise
dintr-o v g un şi acum îşi putea întinde în voie mâinile şi picioarele.
Probabil Crisalida de aer stimulase ceva ce lusese ascuns în untrul lui.
în plus, sim ea c în el se n scuse în sfârşit ambi ia. Nu tr ise
niciodat sentimentul acesta. I se spusese şi la liceu, şi la facultate de
c tre antrenorul de judo şi de c tre colegii mai mari.
„Ai calit i, ai for şi te antrenezi mult. Dar n-ai ambi ie.Ă într-adev r,
aşa era. Nu sim ea c vrea s câştige cu orice pre . De aceea ajungea
pân în semifinale sau chiar în finale, dar cel mai adesea pierdea
repede în meciul decisiv. Şi nu era vorba numai de judo. Tengo avea
aceast tendin în general. Era prea indiferent, nu încerca deloc s
lupte. La fel f cea şi cu romanele. Scria lucruri destul de interesante şi
formula fraze nu tocmai rele. Dar îi lipsea for a de a captiva complet
mintea cititorului. Dup ce le citeai, r mâneai cu gustul nesatisf c tor
c lipseşte ceva din ele. De aceea ajungea mereu în selec ia final , dar
nu câştiga premiul literar. Era exact ce-i spunea Komatsu.
Sim ise totuşi un anume regret dup ce terminase lucrul la Crisalida
de aer. ţât ref cuse romanul, muncise complet absorbit, f r s se
240 Haruki Murakam

gândeasc la nimic altceva. Apoi, dup ce îi d duse manuscrisul lui


Komatsu, fusese asaltat de un sentiment acut de neputin . Dup ce
acesta se domolise, în el începuse s urce furia. Era o furie îndreptat
c tre el însuşi. Am împrumutat povestea altcuiva şi am rescris-o ca un
şarlatan. Am lucrat la ea cu mai mult pasiune decât la propriile mele
romane. Gândin- du-se la acestea, Tengo se ruşin . Un scriitor adev rat
g seşte poveştile ascunse în el şi le pune în cuvinte potrivite. Eşti vai de
tine. Dac - i pui mintea po i şi tu s faci asta. Nu?
Trebuia s -şi dovedeasc lui însuşi c poate.
Arunc cu hot râre manuscrisul la care lucrase pân atunci şi
începu de la zero o poveste complet nou . ţu ochii închişi, ascult
vreme îndelungat cum picura izvorul din el. în curând, cuvintele
începur s vin de la sine, iar el le aşternu f r grab pe hârtie.
*

într-o sear de mai, la ora nou , primi un telefon de la Komatsu. Nu-1


mai auzise de mult vreme.
— S-a hot rât, spuse el. Se sim ea în vocea lui o oarecare a â are,
fapt destul de neobişnuit pentru Komatsu.
La început Tengo nu în elese prea bine despre ce vorbea.
— Ce s-a hot rât?
— Ei, ce oare? Crisalida de aer câştig . Adineauri au luat decizia. To i
membrii comisiei au fost de acord. N-a fost nici o împotrivire.
1Q84 241

Na, e şi normal cu o lucrare atât de bun . în orice caz, lucrurile s-au


mişcat, iar noi urmeaz s împ r im prada.
Tengo arunc o privire la calendarul de pe perete. într-ade- v r, azi
se decidea câştig torul concursului literar. Fusese atât de absorbit de
propriul s u roman încât uitase în ce dat erau.
— Şi acum ce se mai întâmpl ? ţare e programul? întreb
el.
— Mâine se face public. O s apar în toate ziarele na ionale.
Probabil c or s pun şi o poz . Aşa o fat frumoas de şaptesprezece
ani o s işte ceva vâlv . E cu totul altceva decât dac ar câştiga un
profesor de treizeci de ani de la o şcoal preg titoare, care arat ca un
urs preg tit de hibernare.
— O diferen ca de la cer la p mânt, fu Tengo de acord.
— Pe şaisprezece mai are loc decernarea premiului, la un hotel din
Shimbashi. O s se in şi o conferin de pres .
— Particip şi Fukaeri la conferin a de pres ?
— Asta ar fi ideea. Doar de data asta. Nu se poate s lipseşti de la
decernarea propriului t u premiu literar. Dac trecem peste asta cu
bine, dup-aia ne d m la fund de tot. Ne pare r u, autoarea nu doreşte
s apar în public. ţu chestia asta le-o t iem. Aşa n-or s ias la iveal
problemele.
Tengo încerc s şi-o imagineze pe Fukaeri la o conferin de pres ,
într-o sal mare de hotel. Microfoanele aliniate, bli urile sc p rând.
ţam greu s o vezi pe Fukaeri într-un asemenea scenariu.
— Komatsu-san, chiar ave i de gând s o trimite i la conferin a de
pres ?
— Trebuie, m car o dat , altfel d urât.
— Dar o s ias o catastrof !
— Tocmai de-aia, sta e rolul t u, s ai grij s nu se întâmple nimic
r u.
Tengo t cu. Un presentiment r u ca un nor întunecat se ivea la
orizont.
— Ţ i, mai eşti? întreb Komatsu.
— Sunt, spuse Tengo. ţe vre i s spune i, c sta e rolul meu?
— P i îi explici lui Fukaeri cum merge o conferin de pres şi ce
trebuie s fac . ţam ce fel de întreb ri o s i se pun . Aşa c î i prepari
din timp un set de întreb ri care crezi c ar putea ap rea şi o pui s le
înve e pe dinafar . Eşti profesor, trebuie s ştii ce s faci.
— Eu s fac chestia asta?
242 Haruki Murakam

— Da, da. Fukaeri are încredere în tine. Pe tine te ascult . Eu n-am


cum, nici m car n-am timp s m întâlnesc cu ea.
Tengo oft . Voia s nu mai aib nici o leg tur cu Crisalida de aer şi
cu toat povestea. F cuse ce i se ceruse şi voia acum s se concentreze
asupra propriei sale munci. Dar avea presentimentul c n-o s
reuşeasc tocmai uşor. Iar presentimentele rele se adeveresc din p cate
mult mai des decât cele bune.
— Poimâine sear eşti liber? îl întreb Komatsu.
— Sunt liber.
— La ora şase, la aceeaşi cafenea din Shinjuku. Fukaeri o s fie
acolo.
— Dar, Komatsu-san, nu pot s fac asta. Nu ştiu ce se întâmpl la o
conferin de pres . N-am fost niciodat la vreuna.
— Tu vrei s fii romancier, nu? Foloseşte- i imagina ia! Asta e
treaba unui scriitor, s -şi imagineze lucruri pe care nu le-a v zut.
— Dar nu chiar dumneavoastr mi-a i spus c odat ce re- scriu
Crisalida de aer nu mai trebuie s fac nimic? ţ pot s stau pe banc şi s
urm resc liniştit meciul, c de restul v ocupa i dumneavoastr ?
— Tengo, fac cu pl cere ce îmi st în putin . Nici mie nu-mi place
s apelez la al ii. Dar vin cu rug mintea asta la tine fiindc eu nu pot.
Gândeşte-te aşa, noi suntem într-o barc purtat de curen i rapizi, iar
eu sunt cu mâinile pe cârm şi nu pot s o las. Aşa c trebuie s preiei
tu vâslele. Dac tu nu po i, barca noastr se r stoarn şi pierim cu to ii.
împreun cu Fukaeri. Nu cred c vrei s se întâmple asta.
Tengo oft din nou. De ce oare era mereu pus în situa ii în care nu
putea s refuze?
— Am în eles. O s fac ce pot. Dar nu pot s v garantez c
o s ias bine.
— Aşa s faci. î i r mân îndatorat. Oricum, e clar c Fukaeri nu st
de vorb decât cu tine, spuse Komatsu. Şi înc un lucru. Ne facem
firm .
— Firm ?
— Ţirou, companie... cum vrei s -i spui. în orice caz, o firm care s
se ocupe de activitatea literar a lui Fukaeri. Ţineîn eles c o s fie doar
o chestie pe hârtie. De fa ad , rostul ei este s se ocupe de veniturile lui
Fukaeri. Reprezentantul ei o s fie profesorul Ebisuno. O s fii şi tu
angajat, pe ce pozi ie nu conteaz , dar, în orice caz, de acolo o s î i
primeşti partea de bani. Eu m bag, dar f r s -mi apar numele pe
undeva. Dac se afl c am pus mâna pe vreo bancnot , iese urât de tot.
243

în felul sta ne împ r im profiturile. Nu-mi trebuie decât ştampila ta pe


câteva hârtii. în rest, m ocup de tot. ţunosc eu un avocat priceput.
Tengo se gândi pu in.
— Komatsu-san, nu pute i s m scoate i din schema asta? Nu-mi
trebuie bani. Mi-a pl cut s scriu Crisalida de aer şi am avut multe de
înv at din asta. ţel mai important e c Fukaeri a câştigat premiul. O s
o preg tesc eu cum pot s fac fa conferin ei de pres , m descurc eu
cumva. Dar chiar nu vreau s fiu implicat într-un asemenea plan
complicat. Asta deja se cheam escrocherie organizat .
— Tengo, nu mai po i da înapoi acum, spuse Komatsu. Escrocherie
organizat ? Da, poate c aşa o fi. Se poate spune şi aşa. Dar ştiai asta de
la bun început. Planul nostru era s fraierim lumea cu un scriitor pe
jum tate fictiv pe nume Fukaeri. Aşa-i? Ţineîn eles c e vorba şi de
bani şi, ca s ne ocup m de ei, avem nevoie de un sistem pus la punct.
Nu e tocmai joac de copii. Acum e prea târziu s spui c i-e fric şi c
nu mai vrei s fii implicat. Dac voiai s cobori din barc , trebuia s fi
coborât mult mai devreme, când înc mergeam lin. Acum e deja prea
târziu. ţa s pot s fac firma, am nevoie de câteva nume şi nu pot s
implic oameni care nu ştiu despre ce e vorba. N-am cum s nu te bag şi
pe tine. ţu tine inclus, lucrurile or s mearg înainte.
Tengo îşi puse capul la treab , dar nu-i venea nici o idee bun .
— Am o întrebare, zise el. Din spusele dumneavoastr reiese c şi
profesorul Ebisuno este implicat complet în povestea asta. în eleg c a
fost deja de acord cu crearea unei firme fictive în care el s fie
reprezentantul lui Fukaeri.
— Profesorul, în calitate de tutore al lui Fukaeri, ştie cum stau
lucrurile, e mul umit de situa ie şi şi-a dat OK-ul. Dup ce-am vorbit
atunci cu tine, l-am sunat imediat. Ţineîn eles c m mai inea minte.
Doar c voia s aud din gura ta ce p rere ai despre mine. A fost
impresionat de tine, cic eşti un bun observator în privin a oamenilor.
M -ntreb ce i-oi fi zis despre mine.
— Şi ce are de câştigat profesorul Ebisuno dac se bag în planul
sta? Nu cred eu c e vorba de bani.
— Aşa-i. Nu e el omul care s se dea peste cap doar pentru câ iva
b nu i.
— P i atunci, de ce se bag într-un plan atât de periculos? Are ceva
de câştigat?
— Nu ştiu. E un om ale c rui inten ii sunt imposibil de citit.
— Dac nici m car dumneavoastr nu le pute i citi, înseamn c
244 Haruki Murakam

sunt într-adev r adânc ascunse.


— Mda, f cu Komatsu. Dac te iei dup aparen e, e un b trânel
inocent, dar adev rul e c nu ştii ce se ascunde în el.
— Fukaeri cât ştie din povestea asta?
— Nu ştie nimic din dedesubturile ei şi nici nu e nevoie s ştie.
Fukaeri are încredere în profesorul Ebisuno şi pe tine te place. Aşa c
de-aia te rog înc o dat pe tine s îmi vii în ajutor.
Tengo schimb receptorul în mâna cealalt . Trebuia cum-ne- cum
s se in în pas cu mersul lucrurilor.
— Apropo, Ebisuno nu mai e de fapt profesor. S-a retras de la
universitate şi nu mai scrie.
— Da, a t iat leg tura cu lumea academic . A fost un cercet tor
deosebit, dar nu p rea s fi fost foarte ataşat de lumea aceea. Nu-i
priesc organiza iile şi autoritatea. E mai degrab un eretic.
— Şi acum cu ce se ocup ?
— Ac iuni de burs , spuse Komatsu. E consultant de investi ii.
Adun capital, îl mut dintr-o parte în alta şi din asta îşi trage profitul.
St coco at pe munte la el acolo şi dicteaz ce s vând şi ce s
cumpere. E extraordinar de bun. Se pricepe s analizeze situa iile şi are
sistemul s u propriu. La început a f cut-o de distrac ie, dar în curând a
ajuns s fie noua sa meserie. ţam aşa
1Q84 245

ceva. Se pare c în lumea bursei e foarte cunoscut. Un lucru pot s -


i spun, c nu duce lips de bani.
— Nu prea v d care e leg tura între antropologia cultural şi
ac iunile la burs .
— In general, nu e nici o leg tur , dar pentru el, exist .
— Şi nu i se pot citi inten iile.
— întocmai.
Tengo îşi mas tâmpla cu degetul. Apoi se d du b tut şi spuse:
— Mâine, la ora şase, m întâlnesc cu Fukaeri, în cafeneaua
obişnuit şi discut m despre conferin a de pres . E bine aşa?
— Asta e ideea, spuse Komatsu. Tengo, nu te mai încrâncena atât.
Las -te dus de curent. ţhestii din astea nu i se întâmpl prea des în
via . E o lume frumoas de roman picaresc. Preg - teşte-te pentru
orice şi savureaz mireasma bogat a r ului. Ţucur -te de curen ii
rapizi care ne poart . Aşa m car o s c dem cu stil în pr pastie.

Dou zile mai târziu, Tengo se întâlni cu Fukaeri în cafeneaua din


Shinjuku. Fata purta o pereche de blugi strâm i şi un pulover sub ire
de var , care îi scotea în eviden forma sânilor. Avea p rul drept şi
lung, iar pielea, încânt toare. Ţ rba ii din jur îi tot aruncau ocheade.
Tengo le sim ea privirile, dar Fukaeri nu p rea s fie conştient de ele.
ţu siguran c o asemenea fat stârneşte vâlv odat ce primeşte
premiul literar.
Fukaeri ştia deja c romanul Crisalida de aer câştigase. Nu p rea îns
c se bucur şi nici nu era entuziasmat . îi era indiferent dac câştig
sau nu. Deşi era o zi v ratic , comandase o i-acao fierbinte, pe care o
bea cu mare aten ie, inându-şi ambele mâini pe ceaşc . Nu ştiuse
despre conferin a de pres , dar nu avu nici o reac ie când auzi despre
ea.
— Ştii ce e o conferin de pres , nu?
— ţonferin de pres , repet ea.
— Se adun jurnalişti de la ziare şi reviste şi î i pun diferite
întreb ri. Tu stai urcat pe un podium. i se fac poze. Posibil s vin şi
de la televiziune. R spunsurile tale or s fie relatate în mass-media din
toat ara. E neobişnuit ca o fat de şaptesprezece ani s câştige
premiul sta. O s fie o ştire de senza ie. în plus, membrii comisiei te-
au ales în unanimitate câştig toare, şi asta o s fie pe buzele tuturor.
246 Haruki Murakam

Pentru c nu prea se întâmpl aşa ceva.


— îmi pun întreb ri, se interes Fukaeri.
— î i pun întreb ri şi tu le r spunzi.
— ţe fel de întreb ri.
— Tot felul. Despre roman, despre tine, despre via a ta personal ,
hobbyuri, planuri de viitor. Poate c ar fi mai bine s ne preg tim de
acum r spunsurile pentru asemenea lucruri.
— De ce.
— E mai sigur aşa. ţa s nu te împotmoleşti sau s spui ceva care
ar putea da naştere la neîn elegeri. Nu ai nimic de pierdut dac te
preg teşti pu in. Facem un fel de repeti ie.
Fukaeri b u din cacao. Apoi se uit la Tengo cu o privire care
spunea c pe ea nu o intereseaz lucrurile astea, dar era dispus s -i
fac pe plac dac el credea c e necesar. Privirea ei era câteodat mai
elocvent decât tot ce rostea. ţel pu in din ochi putea comunica mai
mult de o propozi ie odat . Din p cate, nu se putea s r spund doar
din priviri la conferin a de pres .
Tengo scoase din geant o hârtie şi o desp turi. îşi notase nişte
întreb ri care presupunea c or s -i fie puse la conferin . ţu o sear
înainte îşi storsese mintea şi pierduse foarte mult timp s le scrie.
— Eu î i pun întreb ri, aşa c imagineaz - i c sunt un ziarist.
Fukaeri încuviin .
— A i scris pân acum multe romane?
— Da, r spunse ea.
— De când a i început s scrie i?
— De mult.
— E foarte bine, spuse Tengo. R spunsurile scurte sunt bune. Nu e
nevoie s dai am nunte inutile. Adic , a scris Azami pentru tine, nu?
Fukaeri încuviin .
— Asta nu e nevoie s le spui. E un secret pe care îl ştim noi doi.
— Nu le spun.
— ţând a i trimis manuscrisul pentru concurs, v-a i aşteptat s
câştiga i?
Fata zâmbi, dar nu deschise gura. T cerea continua.
— Nu vrei s r spunzi? întreb Tengo.
-Nu.
— Foarte bine. Dac nu vrei s r spunzi, taci. Oricum era o
întrebare tâmpit .
Fukaeri încuviin din nou.
IQ84 247

— De unde v-a venit ideea pentru Crisalida de aer?


— De la capra oarb .
— Nu merge s spui „oarb Ă, zise Tengo. Ar fi mai bine s spui
„nev z toareĂ.
— De ce.
— „Oarb Ă e un cuvânt discriminator. Dac -1 aud jurnaliştii s-ar
putea ca unii dintre ei s aib un uşor atac de cord.
— Cuvânt discriminator.
— E complicat s - i explic. în orice caz, ai putea s zici capra
nev z toare în Ioc de capra oarb ?
Fukaeri t cu câteva momente, apoi spuse:
— De la capra nev z toare.
— E foarte bine, spuse Tengo.
— Nu pot s spun „oarb Ă, se asigur Fukaeri.
— Exact. Dar r spunsul e foarte bun.
Tengo continu întreb rile:
— ţe au spus colegii de şcoal când au aflat c a i câştigat .îcest
premiu?
— Eu nu merg la şcoal .
— De ce?
T cere.
— O s mai scrie i şi alte romane?
Linişte în continuare.
Tengo îşi termin cafeaua şi puse ceaşca pe farfurioar . Din boxele
încastrate în tavan se auzea Sunetul muzicii cântat la corzi. Pic turile de
ploaie, trandafirii, must ile pisoiului...
— R spund prost, întreb Fukaeri.
— Nu, spuse Tengo. Deloc. E foarte bine aşa.
— M bucur.
Tengo era sincer. în ciuda faptului c nu rostea mai mult de
o propozi ie odat şi nu punea semne de punctua ie, r spunsurile ei
erau, într-un anume sens, perfecte. ţel mai mult îi pl cea c replicile ei
veneau imediat. Şi r spundea f r s clipeasc , privindu-te fix în ochi.
Asta era dovada c r spunde cinstit. Nu te lua peste picior trântindu- i
un r spuns în doi peri. în plus, nimeni nu putea s în eleag cu
adev rat ce spunea ea. Asta era exact ce spera Tengo: s dea r spunsuri
sincere, dar în acelaşi timp s -şi înv luie interlocutorii într-un val de
cea .
— ţe c r i v plac?
248 Haruki Murakam

— Povestea clanului Taira.


Lui Tengo i se p rea un r spuns minunat.
— Ce parte anume din Povestea clanului Taira?
-Tot.
— Şi altceva?
— Povestiri din vechime.’
— Dar literatur modern nu citi i deloc?
Fukaeri se gândi pu in.
— Dreg torul Sansho.
Minunat! Mori Ogai scrisese aceast nuvel la începutul secolului
XX. Pentru ea, asta se chema literatur nou .
— ţe hobbyuri ave i?
— Ascult muzic .
— ţe fel de muzic ?
— îmi place Bach.
— ţe v place de Ţach mai mult?
— De la ŢWV846 pân la ŢWV893.
Tengo se gândi pu in, apoi spuse:
— Clavecinul bine temperat, volumele unu şi doi.
-Da.
— De ce le ii minte dup num rul de catalog?
— E mai uşor aşa.
— Clavecinul bine temperat e pentru matematicieni o muzic divin .
ţuprinde preludii şi fugi în toate cele dou sprezece tonalit ii ale sc rii
cromatice, atât în gam major , cât şi în gam

1. Konjaku monogatari, colec ie anonim de povestiri, datând din secolul XII.


1Q84 249

minor . ţu totul, sunt dou zeci şi patru de piese. Volumul unu şi


volumul doi cuprind în total patruzeci şi opt de piese, care formeaz
un ciclu perfect. Altceva, ce- i place?
— BWV244.
Tengo nu reuşi s -şi aminteasc imediat ce era BWV244. Num rul îi
suna cunoscut, dar nu mai ştia numele.
Fukaeri începu s cânte:

BuG' und Reu'


Bufi' und Reu'
Knirscht das Sundenherz entzwei
BuG' und Reu'
BuG' und Reu'
Knirscht das Sundenherz entzwei
Knirscht das Sundenherz entzwei
Bufi' und Reu'
BuG' und Reu'
Knirscht das Sundenherz entzwei
BuG' und Reu'
Knirscht das Sundenherz entzwei
DaG die Tropfen meiner Z hren
Angenehme Spezerei Tereuer Jesu, dir
geb ren.

Tengo r mase mut. Notele nu erau foarte corecte, dar pronun ia în


german era clar şi uimitor de corect .
— Patimile dup Matei, spuse el. Şi ii minte versurile!
— Nu, nu le ştiu.
Tengo d du s spun ceva, dar cuvintele nu-i venir în ajutor.
Renun şi, uitându-se pe noti ele din mân , trecu la urm toarea
întrebare:
— Ave i un prieten?
Fukaeri cl tin din cap.
— De ce nu?
— Nu vreau s r mân gravid .
— Dar nu e obligatoriu s r mâi gravid dac afyn prieten. Fukaeri
nu spuse nimic. Clipi doar de câteva ori.*,^)
— De ce nu vrei s r mâi îns rcinat ?
Fukaeri r mase în continuare cu buzele lipite. Lui Tengo i se p ru
250 Haruki Murakam

c pusese o întrebare prosteasc .


— Hai s ne oprim aici, spuse el şi puse lista în geant . Nu ştiu ce
întreb ri or s - i pun în realitate şi la chestiile astea po i s r spunzi
cum ai chef. O s te descurci.
— Ce bine, se linişti Fukaeri.
— i se pare inutil s te preg teşti pentru un interviu, nu?
Fukaeri ridic uşor din umeri.
— Sunt de acord cu punctul t u de vedere. Nici eu n-am f cut asta
fiindc îmi place. M-a rugat Komatsu-san.
Fukaeri d du din cap.
— Doar c , spuse Tengo, aş vrea s nu mai spui nim nui c am
rescris Crisalida de aer. în elegi, nu?
Fukaeri încuviin de dou ori.
— Am scris-o eu singur .
— Crisalida de aer e lucrarea ta şi a nim nui altcuiva. Asta e o
chestie clar de la bun început.
— Am scris-o eu singur , repet Fukaeri.
— Ai citit versiunea modificat de mine?
— Mi-a citit-o Azami.
— Şi cum i s-a p rut?
— Scrii foarte bine.
— S în eleg c i-a pl cut?
— Parc-am scris-o eu.
Tengo se uit la Fukaeri. Fata ridic ceaşca de cacao şi b u. Tengo
se str duia s -şi abat privirea de la sânii ei frumoşi.
— M bucur s aud asta, spuse el. Mi-a pl cut foarte mult s lucrez
la Crisalida de aer. Dar m-am şi luptat mult ca s r mân pe deplin
lucrarea ta. Aşa c a fost un factor important s - i plac şi ie rezultatul
final.
Fukaeri încuviin t cut . Apoi, ca şi când ar fi verificat ceva, îşi
duse mâinile la urechile frumoase.
Veni chelneri a şi le turn ap rece în pahare. Tengo b u o gur de
ap , s -şi umezeasc gâtul. Apoi îşi lu inima în din i şi d du glas ideii
pe care o învârtea de ceva vreme în minte:
— Aş vrea s te rog ceva. Ţineîn eles, dac eşti şi tu de acord.
— Ce anume.
— Dac se poate, la conferin a de pres s te îmbraci la fel ca
azi.
Fukaeri se uit nedumerit la Tengo. Apoi se uit la hainele pe care
IQ84 251

le purta, una câte una, de parc pân atunci nici nu observase cu ce era
îmbr cat .
— S m îmbrac cu astea acolo, întreb ea.
— Da. S por i hainele astea la conferin a de pres .
— De ce.
— Fiindc î i vin foarte bine. Adic , î i reliefeaz foarte frumos
pieptul şi, dac ziariştii o s -l vad aşa, nu o s î i pun întreb ri prea
grele. ţel pu in asta îmi spune mie intui ia. Dac nu eşti de acord, nu e
nici o problem . Nu vreau s te for ez s faci asta.
— Hainele mi le alege Azami mereu, spuse Fukaeri.
— Nu i le alegi singur ?
— Pe mine nu m intereseaz ce port.
— Şi azi, tot Azami i le-a potrivit?
— Da, Azami.
— î i vin foarte bine.
— Mi se v d frumos sânii, întreb ea pe obişnuitul ton plat.
— Da, cum s - i spun, ies în eviden .
— Puloverul sta merge bine cu sutienul.
Pironit de privirile lui Fukaeri, Tengo sim i cum i se înroşesc
obrajii.
— Nu ştiu dac se potrivesc sau nu, dar, în orice caz, rezul- Litul
este bun, spuse el.
Fukaeri continua s se uite fix la Tengo. Apoi întreb serioas :
— î i fuge privirea la ei.
— Trebuie s recunosc c da, r spunse Tengo alegându-şi ruvintele
cu grij .
Fukaeri trase de gulerul puloverului şi îşi vârî nasul în untru, sil se
uite. Probabil c verifica ce sutien avea pe ea. Apoi îl privi pe Tengo,
care se înroşise ca un rac, ca pe cine ştie ce f ptur stranie.
— O s fac cum ai zis, spuse dup o vreme.
— Mul umesc, îi spuse Tengo şi aici întâlnirea lor lu sfârşit.
*
Tengo o conduse pân la sta ia Shinjuku. Mult lume renun ase deja la
hainele groase. Vedeai chiar câteva fete în mânec scurt . Agita ia
oamenilor şi g l gia maşinilor se contopeau în vuietul specific
metropolei. Un vânt proasp t de început de var sufla pe str zi. Dar de
unde oare venea vântul acesta, care mirosea atât de pl cut, pe str zile
Shinjukului? Lui Tengo i se p rea neobişnuit.
252 Haruki Murakam

— Acum te duci pân acas ? o întreb Tengo pe Fukaeri. Trenurile


erau aglomerate şi i-ar fi luat mult timp s ajung la destina ie.
Fukaeri cl tin din cap.
— Am un loc în Shinanomachi.
— ţând se face târziu r mâi acolo peste noapte?
— E prea departe pân în Futamatao.
Pân la sta ie, Fukaeri îl inu pe Tengo de mân , la fel ca data
trecut , ca o copil care se aga de un adult. Mergând al turi de o fat
atât de frumoas , Tengo sim ea cum îi tresare inima.
Ajunşi în sta ie, Fukaeri îi d du drumul şi îşi cump r de la
automat un bilet pân la Shinanomachi.
— Nu- i face griji cu conferin a de pres , îi spuse Fukaeri.
— Nu-mi fac.
— O s mearg bine.
— Ştiu, spuse Tengo. Nu m îngrijorez, sigur o s ias bine.
F r s mai spun nimic, Fukaeri se pierdu în masa de oameni care
se îndreptau spre peroane.
X-

Dup ce se desp r i de Fukaeri, Tengo intr într-un bar mic aflat lâng
libr ria Kinokuniya şi îşi comand un gin tonic. Venea aici câteodat . Ii
pl cea decorul antic şi faptul c nu era muzic . Se aşez singur la
tejghea şi, f r s se gândeasc la nimic, îşi privi
o vreme mâna stâng . Era mâna pe care i-o inuse Fukaeri. Amintirea
degetelor ei îi mai z bovea înc în palm . Apoi îşi aminti forma sânilor
ei. Erau foarte frumoşi. Erau atât de frumoşi şi bine f cu i, încât
aproape c îşi pierdeau orice semnifica ie erotic .
Gândindu-se la asta, lui Tengo, se f cu chef s vorbeasc la telefon
cu iubita sa. Nu avea nimic important de discutat cu ea. Putea fi orice -
v ic real în privin a copiilor, sus inerea guvernului Nakasone, orice.
Voia doar extrem de tare s îi aud vocea. Dac s-ar fi putut, ar fi vrut
s se întâlneasc de îndat şi s mearg undeva s se culce cu ea. Dar
nu avea cum s o sune acas , pentru c exista şansa s r spund so ul
ei. Sau ar fi putut s r spund unul dintre copii. Nu o suna niciodat .
Era regula stabilit de ei.
Tengo mai ceru un gin tonic şi, cât aştept comanda, se imagin
într-o b rcu dus în aval de curen i rapizi. „M car s c dem cu stil în
pr pastieĂ, spusese Komatsu la telefon. Dar oare putea s aib
IQ84 253

încredere în ce zicea el? Nu cumva Komatsu, chiar înainte de a c dea,


s rea pe o stânc din apropiere? „Tengo, îmi pare r u, mi-am amintit
c am nişte treburi de terminat. Des- curc -te tu singur", i-ar spune.
Tengo ar r mâne singur în barc şi ar fi azvârlit f r sc pare, dar cu
stil, în pr pastie. Posibil s se întâmple aşa. Oricum, imposibil nu e. Ţa
chiar e destul de probabil.

Tengo nu mai visase de mult, dar în noaptea aceea avu un vis loarte
clar. Se f cea c era o pies micu dintr-un puzzle gigant. Dar nu era o
pies fix , ci una care îşi schimba forma d e l a un moment la altul. De
aceea, evident c nu se potrivea nic ieri. Ţa mai mult, în timpul pe care
îl avea la dispozi ie s,l îşi g seasc pozi ia potrivit , trebuia, în paralel,
s adune partituri de timpan. Acestea erau împr ştiate în toate direc-
iile de un vânt puternic, iar el le aduna una câte una. Apoi Irobuia s
verifice num rul paginii şi s le aşeze în ordine. între l i m p , continua s -
şi schimbe forma precum o amib . Deja nu m a i reuşea s fac fa . La
un moment dat, ap ru de undeva
l ukaeri şi îl lu de mân . Atunci Tengo încet s -şi mai schimbe l o r m a .
Vântul se opri brusc şi partiturile r maser locului,
i o bine, îşi spuse Tengo. Numai c acum timpul acordat se apropia de
sfârşit. „Aici se termin Ă, îl anun Fukaeri încet. Ţineîn eles, o singur
propozi ie. Timpul se opri brusc şi lumea se sfârşi. P mântul încet s
se roteasc şi toate sunetele şi luminile disp rur .
*

ţând se trezi a doua zi diminea , lumea continua s existe. Lucrurile


mergeau înainte, strivind toate fiin ele vii care li se aflau în cale,
precum imensul car al lui Jagann tha din mitologia indian .
Capitolul 17
Dac suntem ferici i sau nu
»

în seara urm toare, pe cer tronau tot dou luni. Cea mare era luna
obişnuit . Avea o stranie nuan alburie, de parc tocmai ar fi trecut
printr-un munte de cenuş , dar l sând asta la o parte, era luna cea
veche şi obişnuit , cea pe care Neil Armstrong f cuse primul pas, mic
dar uriaş, în acea var fierbinte a anului 1969. Iar lâng ea se vedea luna
254 Haruki Murakam

cea mic , verde şi diform . Hutea în v zduh, apropiat timid de cea


mare, ca un copil plin de defecte.
E clar c am p it ceva la cap, îşi spuse Aomame. Dintotdea- una a
existat o singur lun şi tot una trebuie s fie şi acum. Dac ar mai fi
ap rut brusc una, în via a de pe p mânt, s-ar fi v zut cu siguran
diverse schimb ri concrete. Fluxul şi refluxul s-ar fi modificat complet,
iar acesta ar fi fost un eveniment major pentru omenire. Imposibil s -l
trec cu vederea. Nu se compar i'u a- i sc pa din greşeal nişte articole
din ziar.
Dar oare chiar s fie aşa de fapt? Pot s afirm eu asta sut la sut
sigur?
Aomame se încrunt îndelung. în ultima vreme se tot întâmpl
lucruri bizare în jurul meu, îşi zise ea. Lumea o ia într-o alt direc ie,
f r ca eu s ştiu. ţa într-un joc în care to i se pot mişca doar atunci
când am eu ochii închişi. Iar dac e pe aşa, atunci nici nu mai e neap rat
ciudat c pe cer sunt dou luni. Poate c , l.i un moment dat, când
mintea mea mo ia liniştit , a ap rut de undeva din adâncurile
cosmosului, ar tând ca o verişoar îndep rtat a lunii noastre, şi s-a
hot rât s r mân în câmpul gravita ional al P mântului.
Poli ia are uniforme şi arme noi. în creierul mun ilor, în Yamanashi,
a existat un grav conflict armat între for ele de poli ie şi o grupare
extremist . Totul s-a întâmplat f r ca eu s am habar. Şi a mai existat şi
ştirea c America şi Uniunea Sovietic au construit împreun o baz pe
lun . Oare asta s aib leg tur cu faptul c nu mai e doar una?
Aomame încerc s -şi aminteasc dac v zuse vreun articol în ziarele
de la bibliotec legat de o lun nou , îns nu-şi aminti absolut nimic.
De preferat era s poat întreba pe cineva, dar nu avea nici cea mai
vag idee pe cine şi cum s -şi formuleze întrebarea. ţum s abordeze
subiectul? „Auzi, sunt dou luni pe cer, vrei s vii s vezi?Ă Oricum ar fi
învârtit-o, întrebarea era stupid . Dac era adev rat c mai ap ruse una,
ar fi fost ciudat s nu ştie deja acest lucru, iar dac era una singur , ca
întotdeauna, cu siguran ar fi fost luat drept nebun .
Aşezat pe scaunul pliant, cu picioarele coco ate pe balustrad ,
Aomame formul în minte zece variante de posibile întreb ri. Chiar le
rosti cu voce tare. Dar absolut fiecare suna la fel de prosteşte. Asta era.
Situa ia în sine era ieşit din comun, aşa c nu avea cum s pun o
întrebare logic referitoare la ea. Era evident.
Aomame se hot rî s amâne deocamdat problema cu cea de-a doua
IQ84 255

lun , pân vedea care mai e ?itua ia. în momentul de fa , asta nu îi crea
în mod concret vreo nepl cere. Şi cine ştie, poate într-o bun zi avea s
observe c nu mai e.

A doua zi, dup prânz, se duse la clubul sportiv din Hiroo, unde inu
dou cursuri de arte mar iale şi o lec ie individual . Se opri pe la
recep ie şi afl cu surprindere c avea un mesaj de la Doamna. O ruga
s ia leg tura cu ea când avea o clip liber .
ţa de obicei, la telefon r spunse Tamaru.
— Pot s te rog s treci mâine pe aici? Ar fi acelaşi program ca
întotdeauna, dar apoi ne-ar face pl cere dac ai putea s r mâi la o cin
frugal , îi spuse Tamaru.
Aomame îi r spunse c urmeaz s treac dup ora patru şi c
r mâne la cin cu pl cere.
— Excelent, zise Tamaru. Atunci ne vedem mâine, dup ora patru.
— Auzi, Tamaru-san, te-ai mai uitat în ultima vreme la stele?
— La stele? întreb Tamaru. La stelele de pe cer?
—Da.
— Nu-mi aduc aminte s fi f cut-o în mod expres în ultima vreme. E
ceva cu ele?
— Nu, nimic anume, zise Aomame. Ţine, mâine dup ora patru.
Tamaru aştept un pic, apoi închise.
st-

Şi în seara aceea pe cer erau tot dou luni. Ambele în descreştere de


dou zile. ţu un pahar de coniac în mân , Aomame privi îndelung
perechea de luni ca pe un puzzle imposibil de descifrat. Cu cât se uita
mai mult la ele, cu atât aceast combina ie i se p rea mai enigmatic .
Dac s-ar fi putut, şi-ar fi adresat întrebarea chiar lunii. De unde te-ai
pricopsit tu dintr-odat cu tovar şul sta mic şi verde? Dar, desigur,
luna nu r spunde la întreb ri.
Ea priveşte din apropiere p mântul de mai mult vreme ca oricine.
A fost martor la toate fenomenele şi faptele întâmplate pe p mânt. Ins
tace chitic. Poart în ea, rece şi calculat, acest trecut ap s tor. Pe lun nu
exist nici aer, nici vânt, ci doar un vid menit s p streze amintirile
intacte. Nimeni nu poate s -i înmoaie ei inima. Aomame ridic paharul
c tre ea.
256 Haruki Murakam

— Ai dormit de curând în bra ele cuiva? o întreb ea.


Nici un r spuns.
— Prieteni ai?
Nici un r spuns.
— Nu te-ai s turat s tr ieşti aşa, rece şi indiferent ?
Nici un r spuns.

ţa de obicei, Tamaru o întâmpin Ia intrare.


— M-am uitat la cer asear , s ştii, începu Tamaru.
-Da?
— M-am tot gândit dup ce am vorbit cu tine. Nu m mai uitasem
de mult la stele şi tare frumoase sunt. I i dau o senza ie de linişte.
— Le-ai admirat împreun cu iubitul?
— Da, zise Tamaru, ap sându-şi o nar cu degetul. Era ceva anume
cu stelele?
— Nu, nimic, r spunse Aomame şi îşi alese cu grij cuvintele. Pur şi
simplu, în ultima vreme m preocup astrele cereşti.
— Aşa, f r motiv?
— Da, f r vreun motiv aparte.
Tamaru încuviin f r s spun nimic. P rea s fi intuit el ceva. Era
genul de om care nu are încredere în lucrurile nemotivate. îns încet s
o mai chestioneze şi o conduse ca de obicei în verand . Doamna st tea
într-un fotoliu, îmbr cat în treningul pentru antrenament şi citea,
ascultând John Dowland, Lachrimae. Era una dintre piesele ei favorite. I-
o pusese şi lui Aomame de mai multe ori şi recunoştea melodia.
— Scuz -m c te-am anun at de ieri pe azi, spuse Doamna. Ar fi
trebuit s fac programarea mai din timp, dar mi s-a eliberat pe
neaşteptate programul.
— Nu v face i probleme din cauza mea, r spunse Aomame.
Tamaru aduse pe o tav un vas cu ceai de plante, din care
turn în dou ceşcu e elegante. Apoi ieşi din înc pere şi închise uşa.
Aomame şi Doamna îşi savurau ceaiul în linişte, admirând
rododendronul din gr din înflorit într-o explozie de culoare şi
ascultând piesa lui Dowland. Mereu când vin aici, am senza ia c sunt
în alt lume, se gândi Aomame. Aerul e mai înc rcat. Şi timpul curge
într-un mod aparte.
IQ84 257

— ţând ascult aceast pies , uneori m cuprinde o senza ie stranie


legat de timp în sine, zise Doamna de parc ar fi ghicit ce gândea
Aomame. De faptul c oamenii de acum patru sute de ani ascultau
exact aceeaşi muzic pe care o ascult m noi acum. Nu i se pare straniu,
dac e s vezi lucrurile aşa?
— Aşa este, r spunse Aomame. Dar, dac e pe-aşa, oamenii de acum
patru sute de ani vedeau şi aceleaşi stele pe care le vedem noi acum.
Doamna o privi pe Aomame uşor surprins , apoi încuviin .
258

— Exact. Ai perfect dreptate. Dac e s lu m lucrurile aşa, atunci


nici nu mai este de mirare c se ascult aceeaşi muzic la interval de
patru secole.
— Mai bine spus, aproape aceleaşi stele.
Aomame se uit la chipul Doamnei, dar cuvintele ei nu p reau s fi
trezit vreun interes.
— înregistrarea de pe acest ţD e şi ea o interpretare în stil vechi,
spuse Doamna. S-au folosit instrumente ca cele de pe atunci şi partitura
a fost interpretat conform conven iilor vremii. Cu alte cuvinte, muzica
sun cam cum suna pe atunci. La fel şi cu stelele.
— Dar se poate ca felul în care oamenii percep lucrurile s se fi
schimbat, chiar dac lucrurile în sine sunt aceleaşi, spuse Aomame.
Poate c întunericul nop ii era mai adânc pe atunci, iar stelele
str luceau mai mari şi mai intens. Şi, evident, lumea nu avea discuri,
casete sau CD-uri. Nu puteau s asculte muzic oricând voiau, într-o
interpretare decent . Acesta era un lucru cu totul special.
— Ai dreptate, recunoscu Doamna. Noi tr im într-o lume în care
avem totul la îndemân , drept pentru care am devenit mai pu in
receptivi. ţhiar dac stelele de pe cer sunt aceleaşi, noi poate c vedem
altceva. Cu patru secole în urme, sufletele noastre erau mai apropiate de
natur şi mai bogate.
— Dar era o lume deplorabil . Mai mult de jum tate din copii se
stingeau în epidemii sau erau r puşi de malnutri ie. Se murea pe capete
de poliomielit , tuberculoz , variol sau rubeol . Oameni de rând
trecu i de patruzeci de ani nu prea erau de g sit. Femeile n şteau o
droaie de copii şi la treizeci de ani le c deau din ii şi ar tau ca nişte
babe. ţa s supravie uiasc , lumea trebuia s apeleze des la violen .
ţopiii erau puşi înc de mici la munci grele, de le rupeau oasele, şi
peste tot era plin de adolescente care se prostituau. Sau de adolescen i.
Majoritatea oamenilor tr iau la limita subzisten ei, într-o lume care nu
avea nimic de-a face cu receptivitatea sau bog ia sufleteasc . Str zile
erau pline de invalizi, cerşetori şi infractori. Foarte pu ini erau aceia
care puteau s priveasc stelele p trunşi, s admire piesele lui
Shakespeare sau s asculte o muzic frumoas de Dowland.
Doamna zâmbi.
— Eşti o persoan extrem de interesant .
— Sunt un om normal, ca to i ceilal i. Doar c îmi place s citesc. în
principal, c r i de istorie.
IQ84 259

— Şi mie îmi place istoria. ţeea ce ne înva pe noi c r ile de istorie


e faptul c , practic, noi suntem acum la fel cum eram odinioar . Au
ap rut diferen e în ceea ce priveşte hainele şi stilul de via , dar ceea ce
gândim şi facem a r mas aproape neschimbat. La urma urmei, omul
este doar un vehicul pentru gene, o cale de tranzi ie. Genele sar de la o
genera ie la alta aşa cum ai schimba un cal de poşt deşelat cu altul. Nu
se gândesc la ce e bine şi ce e r u. Nu le pas dac suntem ferici i sau
nu, pentru c nu suntem decât un mijloc. Singurul lucru care le
preocup este s aib eficien maxim .
— Şi cu toate acestea, noi nu putem s nu ne gândim la ce e bine şi
ce e r u. La asta v referi i?
Doamna încuviin .
— Exact. Oamenii trebuie s in cont de asta. Şi totuşi genele sunt
cele care ne controleaz felul în care tr im. Aşa c , evident, aici se naşte
o contradic ie, spuse ea şi zâmbi.
ţonversa ia despre istorie se încheie aici. ţele dou îşi terminar
ceaiul şi îşi începur ora de arte mar iale.

în acea zi, Aomame r mase la o cin uşoar la Vila cu s lcii.


— E doar o mas frugal , sigur nu te deranjeaz ? o întreb Doamna.
— Nici vorb .
Masa o aduse Tamaru pe un c rucior. Mâncarea o prepara un
buc tar, îns lui îi revenea sarcina s-o serveasc . Tamaru lu sticla de
vin alb din frapier şi turn cu îndemânare în pahare. Doamna şi
Aomame îl gustar . Era parfumat şi r cit numai bine. Masa în sine
consta în sparanghel fiert, salat Ni oise şi omlet cu carne de crab,
al turi de chifle cu unt. Toate ingredientele erau proaspete şi gustoase,
iar mâncarea era destul . Doamna mânca întotdeauna foarte pu in. Lua
îmbuc turi foarte mici, ca o vr biu , folosindu-se elegant de cu it şi
furculi . în tot acest timp, Tamaru st tea retras în cel mai îndep rtat
col din înc pere.
Aomame era mereu surprins de faptul c un b rbat de o asemenea
statur putea s se fac neobservat atât de mult timp.
în timpul mesei, cele dou nu schimbar multe vorbe. Amândou
erau concentrate asupra mânc rii. Muzica se auzea în surdin . Un
concert pentru violoncel de Haydn, alt favorit al Doamnei.
Dup ce terminar de mâncat, sosi cafeaua. Tamaru turn în ceşti,
260 Haruki Murakam

iar Doamna ridic un deget c tre el.


— Mul umesc, este suficient, îi spuse ea.
Tamaru înclin uşor din cap şi p r si înc perea f r zgomot de paşi,
ca întotdeauna. Uşa se închise în linişte. în timp ce îşi beau cafeaua,
discul se termin şi liniştea se aşternu din nou în jur.
— Noi avem încredere una în cealalt , nu? spuse Doamna privind-o
pe Aomame drept în ochi.
Aomame încuviin scurt, dar f r urm de rezerv .
— Noi dou împ rt şim un mare secret, continu ea. într-un fel, ne
l s m una pe mâna celeilalte.
Aomame încuviin din nou, în t cere.

ţând îi dest inuise secretul ei, se aflau în aceeaşi înc pere. Aomame îşi
amintea bine perioada aceea. Sim ea c trebuie neap rat s
m rturiseasc cuiva povara care îi ap sa pe suflet,
i ajunsese la limit şi nu mai putea suporta corvoada de a tr i
i u acel secret închis înl untrul ei. ţând Doamna încercase s o Irag de
limb , uşile acelui secret, care st tuser ferecate mult vieme, se
deschiseser deodat .
îi spusese despre prietena ei cea mai bun care fusese terorizat
mul i ani de so ul ei, devenise instabil psihic, nu reuşise s g seasc o
cale de ieşire şi îşi pusese cap t zilelor dup îndelungi suferin e.
Aproape un an mai târziu, Aomame îşi inventase un motiv s -l viziteze
pe acel individ şi apoi aranjase lucrurile astfel încât s -l poat în epa cu
un ac în ceaf şi s -l omoare. I’nntr-o singur în ep tur , f r s lase
urme, f r s curg sânge. Moartea fusese pus pe seama unei simple
boli. Nimeni nu avusese vreo suspiciune. Aomame nu se gândise c
f cuse un lucru r u şi n-o gândea nici acum. Nu se sim ea cu conştiin a
înc rcat . Dar asta nu însemna c povara de a fi luat cu bun ştiin
via a unui om devenea mai uşoar .
Doamna îi ascultase lunga confesiune. O ascultase în t cere pân
terminase de povestit, cu poticneli, tot ce se întâmplase. Dup ce
Aomame îşi încheiase povestirea, îi pusese câteva întreb ri legate de
nişte am nunte neclare. Apoi se aplecase c tre ea şi îi strânsese puternic
mâna o vreme îndelungat .
— Ai f cut ce trebuia, îi spusese ea foarte r spicat. Dac ar mai fi
tr it, acel b rbat ar fi f cut exact acelaşi lucru şi altor femei. Oamenii ca
IQ84 261

el îşi g sesc întotdeauna victime. Ei repet acelaşi lucru iar şi iar. Tu ai


retezat r ul de la r d cin . Nu a fost o simpl r zbunare personal . Stai
liniştit .
Aomame plânsese o vreme cu capul în palme. Plânsese pentru
Tamaki. Doamna luase o batist şi îi ştersese lacrimile.
— E o coinciden stranie, zisese ea cu o voce liniştit şi ferm . Dar
şi eu am f cut un om s dispar din motive aproape identice.
Aomame îşi ridicase capul şi o privise. Nu îşi g sea cuvintele. Oare
la ce se referea?
— Sigur, eu nu am f cut-o direct, cu mâna mea, continuase
Doamna. Eu nu am suficient for fizic şi nici o tehnic special ca a
ta. Eu am folosit toate mijloacele de care dispun ca s -l fac s dispar .
îns f r s existe nici o dovad concret . Din contr , şi dac m-aş
autodenun a, ar fi imposibil de dovedit ceva. ţa şi în cazul t u. Dac
dup moarte urmeaz judecata de apoi, atunci Dumnezeu o s m
judece. îns eu nu m tem câtuşi de pu in. Nu am f cut nimic r u. Şi
sus in asta sus şi tare în fa a oricui.
ţu un oftat de uşurare, Doamna continuase:
— Iar acum ne ştim secretul una alteia. Aşa-i?
ţu toate acestea, Aomame înc nu reuşise s în eleag prea bine la
ce se referise Doamna. L-a f cut s dispar ? ţhipul s u începuse s -şi
piard expresia normal , prins între îndoial puternic şi şoc profund.
ţa s o linişteasc , Doamna îi explicase pe un ton calm tot ce se
întâmplase.
*

Fiica ei ajunsese s -şi ia via a într-un mod asem n tor cu Tamaki. Se


c s torise cu cine nu trebuia. Doamna ştiuse de la bun început c nu le
mergea bine c snicia. Din punctul ei de vedere, era clar c b rbatul
respectiv avea un suflet strâmb. Provocase probleme şi în trecut, iar
cauzele lor erau adânc înr d cinate. Ins nimeni nu-i putuse împiedica
s se c s toreasc . Dup cum era de aşteptat, actele de violen se
ineau lan . încetul cu încetul, fiica ei îşi pierduse respectul de sine şi
încrederea, fusese h ituit şi aruncat într-o stare de depresie. îi fusese
r pit independen a şi, aidoma unei muşte c zute în plasa p ianjenului,
nu mai putuse sc pa de acolo. Iar într-o bun zi înghi ise un pumn de
somnifere cu whisky.
La autopsie ieşiser la iveal semne de violen pe trupul ei. Urme
de lovituri, oase rupte şi nenum rate arsuri cu igara. Pe ambele
262 Haruki Murakam

încheieturi de la mâini se vedea c fusese legat strâns. Se pare c


individului îi pl cea s foloseasc sfori. Avea sfârcurile deformate.
So ul fusese chemat la poli ie şi chestionat. Acesta recunoscuse într-o
oarecare m sur c folosise violen a, dar numai cu acordul ei şi ca parte
a actului sexual, ba chiar insistase c so iei îi f cea pl cere.
în final, ca şi în cazul lui Tamaki, poli ia nu putuse s -l trag pe so
la r spundere din punct de vedere legal. Nu existase nici
o plângere din partea ei la poli ie, iar acum era deja moart . So ul avea
statut social şi un avocat competent. în plus, nu exista nici un dubiu c
fusese vorba de sinucidere.
— L-a i omorât pe b rbatul acela? întrebase Aomame pe neaş-
leptate.
— Nu, nu l-am omorât.
Aomame o privise mut , f r s priceap .
— Fostul so al fiicei mele, acel b rbat mârşav, înc mai tr ieşte. Se
d jos din pat în fiecare diminea şi merge pe picioarele lui. Iar eu nu
am nici o inten ie s -l omor.
Doamna f cuse o scurt pauz , aşteptând ca vorbele ei s se aşeze în
mintea lui Aomame.
— Ce i-am f cut eu fostului meu ginere a fost s -l distrug pe via .
S -l nimicesc complet. Se întâmpl s am aceast putere.
Individul e un om slab. Mintea îi merge, gura îi merge şi e bine v zut în
societate, dar la baz are o fire slab şi meschin . ţei care se poart
agresiv cu so ia şi copiii sunt întotdeauna b rba ii slabi din fire. Tocmai
pentru c sunt slabi, g sesc pe cineva mai slab decât ei, care le cade
prad . A fost banal s -l distrug şi, odat distrus, un b rbat ca el nu mai
poate niciodat s ias iar la suprafa . Fiica mea a murit cu mult timp
în urm , dar eu nu am încetat nici o clip s -l supraveghez pe acel
individ. Nu i-aş permite niciodat s reapar la suprafa . înc mai este
în via , dar este aidoma unui cadavru. Nu încearc s se sinucid
pentru c nu are atâta curaj. Şi aici e mâna mea. Nu îl omor eu cu una,
cu dou . II chinui f r încetare, f r mil , dar l sându-1 totuşi în via .
ţa şi cum aş jupui pielea de pe el. Pe al ii i-am f cut eu s dispar . Şi am
avut motive concrete s -i trimit pe lumea cealalt .
*

Doamna îşi continuase explica iile. La un an dup ce murise fiica ei,


înfiin ase un ad post privat pentru femeile c zute victim violen ei în
familie. Pe terenul al turat Vilei cu s lcii avea o micu cl dire cu etaj pe
IQ84 263

care o inea liber , cu inten ia de a o demola în curând. Se hot râse s


pun un pic la punct acea cl dire şi s-o transforme într-un loc de
refugiu pentru femeile care nu aveau unde s se duc . ţu ajutorul
avoca ilor, organiza „sesiuni de consultan pentru femeile c zute
victime violen eiĂ, unde diverşi voluntari ofereau sfaturi la telefon sau
în persoan . ţei de acolo luau leg tura cu Doamna şi le trimiteau la
ad post pe femeile care aveau nevoie urgent de un refugiu. Nu de
pu ine ori, acestea aveau de mân copii mici. Unele erau chiar
adolescente abuzate sexual de tat l lor. R mâneau acolo o vreme pân
îşi g seau un loc stabil. Acolo li se asigura tot strictul necesar. Li se
puneau la dispozi ie haine de schimb şi hran şi duceau laolalt un fel
de via în comun, ajutându-se una pe cealalt . Toate cheltuielile le
suporta Doamna.
Avoca ii şi consilierii treceau din când în când pe la ad post, aveau
grij de ele şi discutau despre m surile de luat pe viitor. Şi Doamna mai
trecea pe acolo când prindea o clip liber , st tea de vorb cu fiecare
dintre ele şi le d dea câte un sfat potrivit. Uneori le şi c uta un loc de
munc şi o locuin . Dac ap rea vreo problem la care trebuia s se
intervin , se ducea Tamaru şi o rezolva. Se mai întâmpla ca vreun so s
dea de urmele so iei iji s încerce s o recupereze cu for a, iar în aceste
cazuri nu exista om care s poat înl tura problema mai eficient şi mai
rapid decât Tamaru.
— Ins uneori apar cazuri pe care nu le putem descurca doar ou şi
Tamaru şi în care nici o lege nu ne ajut s g sim un remediu concret, îi
spusese Doamna.
Pe m sur ce Doamna vorbea, Aomame observase o str lucire
roşiatic înfl c rându-i chipul şi luând locul aerului s u obişnuit de
amabilitate şi rafinament. Pe chipul s u se citea ceva mai mult decât
simpl mânie sau dezgust. Era ca un nucleu mic şi dur, f r nume,
ascuns în cel mai adânc ungher al sufletul. ţu toate acestea, vocea îşi
p strase calmul obişnuit.
— Desigur, nu decid soarta unui om doar pe motiv c s-ar evita
complica iile cu divor ul şi c s-ar încasa banii din asigurare. Iau fiecare
factor în parte, îl analizez corect şi atent şi doar alunei când ajung la
concluzia c b rbatul respectiv nu merit nici un strop de mil , m
consider silit s trec la fapte. Aceşti h rba i sunt nişte parazi i care nu
pot tr i decât sugând sângele color slabi. Sunt indivizi cu sufletul
ciuntit, imposibil de vindecat, care nu vor s se îndrepte şi care nu
264 Haruki Murakam

merit s existe pe lumea ■ista.


Doamna t cuse şi o intuise o vreme pe Aomame cu o privire care ar
fi putut sfredeli un zid de piatr . Apoi continuase pe Ionul s u liniştit:
— Pe astfel de oameni nu pot decât s -i fac s dispar într-un (ci sau
altul. Iar dac se poate, într-un mod care s nu stârneasc alon ia.
— Şi se poate aşa ceva?
— Exist multe feluri în care poate disp rea un om, zisese
I >oamna alegându-şi cuvintele, dup care f cuse o mic pauz , lui pot
s aranjez un anumit fel de dispari ie. Am aceast putere.
Aomame cânt rise câteva clipe vorbele ei. îns exprimarea
I >oamnei fusese mult prea vag .
1Q84 265

— Noi am pierdut fiecare pe cineva important, într-un mod cât se


poate de nedrept şi suntem adânc r nite. Aceast ran din suflet nu se
va vindeca niciodat . Dar nici noi nu putem s st m cu mâinile în sân şi
s privim rana la nesfârşit. Trebuie s ne ridic m în picioare şi s trecem
la fapte. Iar asta nu ca r zbunare personal , ci ca dreptate într-un sens
mult mai larg. ţe zici, vrei s m aju i? Am nevoie de oameni capabili,
în care s pot avea încredere. De oameni cu care s împ rt şesc acest
secret şi cu care s -mi împart misiunea.
Lui Aomame îi trebuise mult timp s -şi pun ordine în gânduri şi s
în eleag tot ce spusese. ţonfesiunea şi sugestia ei erau greu de crezut.
îi mai trebuise ceva vreme şi pân s se dumireasc ce p rere avea
despre acea sugestie. în tot acest timp, Doamna st tuse nemişcat pe
scaun şi o privise pe Aomame f r s spun nimic. Nu se gr bea. P rea
dispus s aştepte oricât.
F r îndoial , femeia aceasta e un pic nebun , îşi spusese Aomame.
Dar nu i-a luat-o mintea razna. Şi nici nu e bolnav . Din contr , are o
minte cât se poate de echilibrat şi limpede. Exist dovezi în acest sens.
Nu e vorba de nebunie, ci de ceva asem n tor cu nebunia. De o
convingere extrem , mai bine zis. Şi ce vrea de la mine e s împ rt şesc
cu ea aceast nebunie sau convingere. ţu acelaşi calm, aceeaşi degajare.
E un lucru de care ea m crede în stare.
Nu se ştie cât timp se gândise. ţât st tuse cufundat în medita ie,
pierduse no iunea timpului. Doar inima îi b tea tare şi regulat.
Aomame deschisese uşa c tre mai multe c m ru e din- l untrul ei şi se
întorsese înapoi în timp ca peştii care înoat în amonte. Acolo
descoperise privelişti cunoscute şi mirosuri de mult uitate. Ţlânde e şi
dor. Dar şi durere cumplit . O mic raz de lumin ap rut ca din senin
o str punsese pe neaşteptate. Avea strania senza ie c devenise
transparent . îşi trecea mâna prin acea raz şi vedea prin ea. îşi sim ea
trupul uşor. în acel moment, Aomame se întrebase ce anume ar fi avut
ea de pierdut dac se autodistrugea abandonându-se acelei nebunii sau
convingeri, atunci şi acolo, dac lumea întreag disp rea.
— Am în eles, spusese ea şi îşi muşcase buzele câteva clipe. Dac
pot, v ajut.
Doamna se aplecase c tre ea şi îi strânsese mâna. Din acel moment
cele dou împ rt şiser acel secret şi deveniser tovar şe în misiunea
pe care o aveau, în acel soi de nebunie. Sau poate c de fapt era chiar
266 Haruki Murakam

nebunie curat . Aomame nu reuşea s disting linia de demarca ie. Iar


b rba ii pe care îi trimisese pe cealalt lume împreun cu Doamna erau
doar indivizi care nu meritau sub nici o form vreun strop de mil .
*

— Ştiu c nu a trecut mult de când l-ai trimis pe lumea cealalt pe


individul de la hotelul din Shibuya, zise Doamna liniştit. Folosea
aceast expresie de parc s-ar fi referit la un pachet expediat prin poşt .
— Peste patru zile se fac dou luni, r spunse Aomame.
— Nu au trecut nici dou luni. De aceea nu e deloc oportun s vin
acum cu înc o rug minte. Aş vrea s las s treac m car o jum tate de
an. Dac intervalul se scurteaz prea mult, povara ta psihic se m reşte.
ţum s spun eu... Din cauz c nu este vorba de un lucru obişnuit. In
plus, e posibil ca cineva s remarce riscul crescut de atac de cord în
rândul b rba ilor care au leg tur cu ad postul condus de mine.
Aomame schi un zâmbet şi zise:
— Exist mul i oameni suspicioşi pe lumea asta.
Doamna zâmbi şi ea.
— Dup cum ştii, eu sunt o persoan extrem de precaut . Nu m
bizui pe coinciden e, aştept ri sau noroc. ţaut pân în ultimul moment
o variant paşnic şi aleg aceast op iune doar atunci când stabilesc clar
c nu exist nici o alt cale. Iar când sunt for at s o pun în practic ,
înl tur toate riscurile care cred c pot ap rea. Analizez atent şi
meticulos to i factorii, fac toate preg tirile şi doar atunci când sunt
absolut convins c totul este în regul , apelez la tine. Tocmai de aceea
nu am întâmpinat nici o problem pân acum. Nu?
— Aşa este, recunoscu Aomame.
Şi chiar aşa era. Aomame doar îşi lua instrumentul şi se ducea la
locul indicat. Totul era aranjat în detaliu dinainte. în epa cu acul o
singur dat ceafa respectivei persoane, în acel punct anume. Dup ce
se asigura c „îl trimisese pe lumea cealalt Ă, pleca de acolo. Pân
atunci totul mersese lin şi sistematic.
— Ins de data aceasta, m tem c cer cam mult de la tine. Nici nu a
venit momentul potrivit, sunt mul i factori incer i şi exist posibilitatea
ca situa ia s nu poat fi aranjat la fel de bine ca pân acum. Lucrurile
stau pu in diferit decât de obicei.
— Din ce punct de vedere?
— Persoana respectiv nu ocup o pozi ie obişnuit , spuse Doamna
1Q84 267

alegându-şi cu grij cuvintele. Mai concret spus, de exemplu, este foarte


bine p zit.
— E cumva politician?
Doamna cl tin din cap.
— Nu, nu e politician. Despre asta vom discuta mai târziu. M-am
gândit foarte mult la alte variante care s nu te implice pe tine, dar nici
una nu ar func iona. Nu se pot folosi metodele obişnuite. îmi pare
nespus de r u, dar nu am la cine altcineva s apelez în afar de tine.
— Este urgent? întreb Aomame.
— Nu, nu e o urgen . Nu avem un termen-limit . Dar cu cât
întârziem mai mult, cu atât ar putea creşte num rul celor care au de
suferit. Iar ocaziile care ni se ofer sunt limitate. Nu se ştie când va mai
ap rea o alt oportunitate.
Afar se întunecase complet, iar veranda se cufundase în t cere.
Aomame se întreb dac ieşise luna, dar din locul în care st tea ea nu se
vedea afar .
— Aş vrea s - i explic totul cât mai am nun it, dar înainte de asta
trebuie s cunoşti pe cineva. Putem s mergem chiar acum.
— Locuieşte în ad post?
Doamna trase încet aer în piept şi scoase un slab sunet gutural. în
ochi avea o lumin aparte.
— A fost trimis aici acum şase s pt mâni. Timp de patru
s pt mâni a fost într-o stare de apatie total şi nu a scos nici o vorb .
Tot ce ştim este numele ei, vârsta şi faptul c fost g sit dormind în
gar , într-o stare deplorabil , apoi pasat de colo-colo şi, într-un final,
trimis la noi. Am stat de vorb cu ea pu in câte pu in. A durat mult
vreme s-o conving c se afl într-un loc sigur, în care nu trebuie s se
team . Acum a început s mai spun câte ceva. Vorbeşte poticnit şi
confuz, dar am reuşit s pun lucrurile cap la cap şi s în eleg ce s-a
întâmplat. E ceva atât de cumplit, cum nici nu pot s - i spun. O
atrocitate.
— Maltratat de so ?
— Nu, r spunse Doamna cu o voce seac . Nu are decât zece ani.

Doamna şi Aomame traversar curtea, descuiar o porti şi se


îndreptar c tre ad post. ţl direa micu , din lemn, fusese odinioar
locuin a servitorilor care lucrau acolo, pe vremea când aceştia erau mai
268 Haruki Murakam

numeroşi. Era o construc ie cu etaj, cu un aspect elegant în sine, dar


pu in prea d r p nat ca s poat fi dat cu chirie. Ins putea servi
foarte bine ca refugiu pentru nişte femei care nu aveau unde se duce.
Un vechi stejar îşi întindea crengile ocrotitor asupra ei, iar uşa de la
intrare avea un frumos geam ornamental. Erau cu totul zece camere.
Uneori se mai aglomera, alteori era liber, dar de obicei cam cinci, şase
femei tr iau ascunse acolo. în acel moment, mai bine de jum tate din
camere aveau ferestrele luminate. ţu excep ia câte unui ip t r zle de
copil, de obicei era straniu de linişte. ţl direa în sine ar ta de parc îşi
inea respira ia. Din ea nu se auzeau zgomotele obişnuite care înso esc o
cas locuit . în apropierea por ii st tea în lan o c ea ciob nesc german,
care mai întâi mârâia când sim ea pe cineva, apoi se punea pe l trat. Nu
se ştie cine şi cum o dresase, dar era înv at s latre violent când se
apropia vreun b rbat. ţu toate acestea, persoana de care se ataşase cel
mai mult era Tamaru.
ţând Doamna se apropie de ea, c eaua încet s mai latre şi începu
s dea voios din coad şi s scheaune. Doamna se aplec şi o b tu uşor
pe cap de câteva ori. Aomame o sc rpin şi ea dup urechi. ţ eaua o
recunoscu pe Aomame. Era un câine deştept şi care, nu se ştie de ce, s
d dea în vânt dup spanacul crud. Doamna încuie poarta cu cheia.
— Una dintre femeile care locuiesc aici are grij de feti . St cu ea
în camer şi încearc pe cât posibil s n-o scape din ochi. înc mi-e
team s o las s stea singur .
Femeile din ad post aveau grij una de cealalt , îşi vorbeau despre
experien ele prin care trecuser şi se încurajau reciproc, în elegându-şi
tacit durerea. în multe cazuri, ajungeau treptat s se vindece de la sine.
Cele care locuiau deja acolo le înv au rostul casei pe nou-venitele şi le
d deau cele necesare. F ceau cu rândul la cur enie şi g tit. Desigur,
unele preferau s stea singure şi s nu vorbeasc despre experien a lor,
iar acestor femei le erau respectate solitudinea şi t cerea. îns marea
majoritate erau dornice s -şi împ rt şeasc deschis experien ele cu alte
femei care trecuser prin lucruri similare şi s aib o conexiune cu ele.
în cas erau interzise doar consumul de alcool, fumatul şi accesul altor
persoane f r permisiune, dar alte restric ii nu existau.
Ad postul avea un telefon şi un televizor, în camera comun de
lâng intrare. In acea înc pere înc mai existau o garnitur veche de
sufragerie şi o mas mare. Multe dintre locatare îşi petreceau cea mai
bun parte a zilei acolo. îns nu d deau aproape deloc drumul la
1Q84 269

televizor. Şi chiar dac televizorul era pornit, ineau sonorul dat încet,
aproape inaudibil. Preferau s stea cu o carte în bra e, cu un ziar
deschis în fa , s împleteasc sau s stea cu frun ile apropiate şi s
vorbeasc în şoapt . Unele îşi petreceau întreaga zi desenând. Era un
loc straniu. Lumina era slab şi difuz , aidoma unui spa iu efemer
dintre lumea real şi lumea de dup moarte. ţ era senin sau înnorat,
ziu sau noapte, în înc pere st ruia mereu aceeaşi lumin . De fiecare
dat când ajungea acolo, Aomame se sim ea nelalocul ei, ca un intrus
rece. Femeile acelea f ceau parte dintr-un club cu cerin e speciale. Sin-
gur tatea pe care o sim eau ele şi cea pe care o sim ea Aomame izvorau
din locuri cu totul diferite.
ţând ap ru Doamna, cele trei femei din sufragerie se ridicar în
picioare. Respectul profund pe care îl aveau fa de ea era vizibil dintr-
o privire. Doamna le spuse s se aşeze.
— Sta i acolo liniştite. Am venit s vorbesc un pic cu Tsubasa.
— Tsubasa e la ea în camer , spuse o femeie cam de o vârst cu
Aomame, cu p rul lung şi lins.
— E cu Saeko. înc nu coboar pân aici, ad ug o alta, mai în
vârst .
— Mai are nevoie de un pic de timp, spuse Doamna vesel .
ţele trei femei încuviin ar în t cere. în elegeau foarte bine
ce înseamn s ai nevoie de timp.
*

Intrând în camera de la etaj, Doamna o rug pe femeia micu de


statur , a c rei prezen abia dac o remarcai, s p r seasc înc perea.
Femeia pe nume Saeko schi un zâmbet, ieşi din camer închizând uşa
în urma ei şi coborî pe sc ri. Mai r mase doar Tsubasa, feti a de zece
ani. Feti a, Doamna şi Aomame se aşezar în jurul unei m su e joase,
pentru servit masa. Ferestrele erau acoperite cu o draperie groas .
— Ea e Aomame, îi spuse Doamna feti ei. Lucreaz cu mine, aşa c
po i s stai liniştit .
Feti a îi arunc o privire lui Aomame şi încuviin vag, cu o mişcare
aproape imperceptibil .
— Ea e Tsubasa, f cu Doamna prezent rile, apoi o întreb pe copil :
Tu de cât timp eşti aici?
Aceasta îşi înclin uşor capul într-o parte, în semn c nu ştie. Nu-1
mişcase mai mult de un centimetru.
— De şase s pt mâni şi trei zile, zise Doamna. Poate n-ai stat tu s
270 Haruki Murakam

numeri, dar eu am inut socoteal . Ştii de ce?


Feti a îşi înclin iar uşor capul într-o parte.
— Pentru c uneori timpul e foarte important. Poate s însemne
foarte mult doar s -i ii socoteal .
în ochii lui Aomame, Tsubasa ar ta ca orice alt copil de zece ani.
Era destul de înalt pentru vârsta ei, dar era slab şi pieptul înc nu
începuse s i se rotunjeasc . Suferea de malnu- tri ie cronic . Nu avea
tr s turi urâte, dar nu era deloc o prezen . Ochii ei erau ca nişte
geamuri aburite. Te uitai în ei, dar nu vedeai bine în untru. Ţuzele ei
uscate şi sub iri tremurau din când în când neliniştite, încercând parc
s formeze cuvinte, dar f r s scoat vreun sunet.
Doamna scoase o cutie cu bomboane de ciocolat din punga pe care
o adusese cu ea. Pe cutie era desenat un peisaj din Alpii elve ieni. Erau
dou sprezece bomboane, fiecare cu alt form , îi oferi una lui Tsubasa,
una lui Aomame, apoi lu şi ea una şi o b g în gur . Aomame f cu
acelaşi lucru. Dup ce le v zu pe ele dou , Tsubasa o mânc şi ea. Un
timp, cele trei mestecar ciocolata în t cere.
— Tu î i mai aduci aminte de vremea când aveai zece ani? o întreb
Doamna pe Aomame.
— ţhiar foarte bine, r spunse ea.
în anul acela strânsese mâna unui b iat şi se jurase c îl va iubi toat
via a. ţâteva luni mai târziu avusese prima menstrua ie şi multe
lucruriînl untrul ei se schimbaser . îşi abandonase credin a şi se
hot râse s taie leg turile cu p rin ii.
— Şi eu îmi amintesc bine, continu Doamna. ţând aveam zece ani,
tata m-a dus la Paris şi am petrecut acolo un an întreg. Pe vremea aceea,
tata lucra ca diplomat. Locuiam într-un apartament vechi, în apropiere
de gr dinile Luxemburg. Primul r zboi mondial se apropia de sfârşit,
iar gara era plin de solda i r ni i. Unii tineri, aproape copii, al ii
b trâni. Parisul e un oraş de o frumuse e uimitoare în orice anotimp,
dar singura impresie cu care am r mas a fost de sânge şi iar sânge,
oriunde întorceai privirea. Luptele în tranşee se înte iser , iar pe str zi
colindau oameni f r ochi, bra e sau picioare, ca nişte suflete r t cite.
Nu vedeam decât albul bandajelor lor şi negrul doliului de pe bra ul
femeilor. Nenum rate sicrie noi se îndreptau spre cimitir, duse în
c ru . ţând trecea câte un coşciug pe strad , oamenii îşi plecau
privirea şi p strau t cerea.
Doamna întinse o mân peste mas . Dup câteva clipe de gândire,
1Q84 271

feti a îşi ridic o mân de pe genunchi şi o puse într-a ei. Doamna i-o
strânse. ţând era mic şi trecea pe str zile Parisului pe lâng o c ru
care c ra un sicriu, probabil c la fel o inea şi pe ea strâns de mân
mama sau tat l ei. Şi o linişteau, spunân- du-i c nu are de ce se teme.
ţ e în siguran şi c nu o s p easc nimic.
— Ţ rba ii produc zilnic milioane de spermatozoizi, îi spuse
Doamna lui Aomame. Ştiai?
— Da, ştiam c mul i, dar nu ce num r exact.
— Sigur, nu ştiu nici eu exact câ i sunt. Oricum, infinit de mul i. îi
elimin pe to i o dat . îns femeia are un num r limitat de ovule. Ştii
câte?
— Nu ştiu exact.
— Nu mai mult de patru sute într-o via întreag . Ovulele nu se
produc lunar, ci exist în corp înc de la naştere. De când femeia începe
s menstrueze, se elimin câte un ovul matur în fiecare lun . Şi feti a
asta le are pe toate în untrul ei. înc nu are ciclu, deci deocamdat sunt
neatinse. Stau ferecate într-un sertar. Iar rolul ovulelor este, evident, de
a primi spermatozoidul şi a fi fecundate.
Aomame încuviin .
— Majoritatea deosebirilor dintre b rba i şi femei provin din aceste
diferen e ale sistemului reproductiv. Din punct de vedere fiziologic, noi,
femeile, ducem o via axat pe aceste ovule limitate ca num r. Şi tu, şi
eu, şi ea, zise Doamna schi ând un zâmbet. Sigur, în cazul meu, ar
trebui s folosesc timpul trecut.
Aomame f cu rapid un calcul mental şi ajunse la concluzia c pân
atunci eliminase deja vreo dou sute de ovule. îi mai r mâneau
aproximativ jum tate, pe care, probabil, scria mare Rezervat.
— îns ovulele ei nu vor fi fecundate niciodat , spuse Doamna.
S pt mâna trecut a fost examinat de un medic pe care îl cunosc eu.
Are uterul distrus.
Aomame o privi încruntat . îşi întoarse apoi capul c tre feti . Nu
reuşea s spun nimic.
— Distrus?
— Da, distrus. Nu se poate repara nici chirurgical.
— Dar cine a putut s -i fac aşa ceva?
— înc nu ştiu precis.
— Oamenii cei Mici, şopti feti a.
Capitolul 18
272 Haruki Murakam

Nu mai apare Fratele cel Mare

Dup conferin a de pres , Komatsu îl sun şi îi spuse c totul decursese


lin, f r obstacole.
— A fost grozav, spuse el pe un ton neobişnuit de agitat. Nu m
aşteptam s mearg ca pe roate, chiar aşa. A r spuns inteligent la
întreb ri şi a l sat o impresie foarte bun tuturor celor prezen i.
Tengo nu se mir deloc de spusele lui Komatsu. F r s aib vreun
motiv precis, nu îşi f cuse griji în privin a conferin ei de pres . Se
aşteptase ca Fukaeri s se descurce bine şi singur . ţu toate acestea,
„impresie foarte bun Ă era o expresie care parc nu prea suna potrivit
când venea vorba de ea.
— N-a ieşit nici o hib la iveal ? întreb el mai mult ca s fie sigur.
— A scurtat-o pe cât s-a putut şi a evitat cu dib cie întreb rile mai
urâte. Şi adev rul e c nu au fost întreb ri cu adev rat urâte. Probabil c
nu au vrut s fie nesuferi i cu o fat frumuşic de numai şaptesprezece
ani, cât or fi ei de ziarişti. Ţineîn eles, cu men iunea „deocamdat Ă. ţe-o
s fie mai departe, nu ştiu. Pe lumea asta, direc ia din care bate vântul se
schimb dintr-odat !
Tengo şi-l imagin pe Komatsu cu o fa serioas , pe o stânc înalt ,
lingându-şi degetul pentru a stabili direc ia vântului.
— In orice caz, a mers bine mul umit repeti iei pe care ai f cut-o tu
cu ea. I i sunt recunosc tor. Anun ul despre premiu şi relatarea
conferin ei de pres o s apar mâine în ziare, în edi ia de sear .
— Ce haine purta Fukaeri?
— Haine? Haine normale. Un pulover sub ire, strâmt şi blugi.
— Ii ieşeau sânii în eviden ?
— A, da, aşa e. I se reliefau frumos. Proaspe i şi frumoşi, spuse
Komatsu. Fata asta o s aib o reputa ie foarte bun , de scriitoare
genial . Arat bine şi îi merge şi mintea, chiar dac vorbeşte ea un pic
mai ciudat. Oricum, nu are aerul unui om obişnuit. Am fost de fa la
debutul multor scriitori pân acum. Dar fata asta e deosebit . Şi dac
spun eu chestia asta, p i s ştii c e cu adev rat deosebit . Intr-o
s pt mân apare noul num r din revist , în care public m Crisalida de
aer şi pun pariu pe ce vrei tu c în trei zile o s se epuizeze. Pariez o
mân şi un picior.
Tengo mul umi pentru ştiri şi închise telefonul. Apoi r sufl uşurat.
1Q84 273

Pân la urm , cel pu in de prima piedic trecuser cu bine. Dar oare câte
alte obstacole mai aveau de întâmpinat?
Ştirea despre conferin a de pres ap ru a doua zi, în edi ia de sear a
ziarelor. întorcându-se de la şcoal , Tengo cump r patru ziare de la un
chioşc din apropierea g rii şi le studie acas . In toate scria în mare cam
acelaşi lucru. Nu erau relat ri lungi, dar pentru nişte articole care
anun au un premiu literar, primiser o aten ie extraordinar (în
majoritatea cazurilor, asemenea ştiri nu ocupau mai mult de cinci
rânduri). Dup cum prezisese Komatsu, mass-media se aruncase cu
l comie la ştirea c o fat de şaptesprezece ani luase premiul. To i cei
patru membri ai juriului votaser în unanimitate pentru Crisalida de aer.
Nu existase nici un fel de împotrivire, iar deliber rile se terminaser în
cincisprezece minute. Asta era un lucru neobişnuit. Era imposibil ca
patru scriitori contemporani cu egouri puternice s cad de acord. în
breasl , lucrarea deja stârnise reac ii pozitive. La hotelul unde avusese
loc decernarea premiului, se inuse o conferin de pres restrâns , în
care autoarea r spunsese „zâmbind şi cu claritateĂ.
La întrebarea „ve i mai scrie şi alte romaneĂ, r spunsul ei a fost:
„Romanele sunt numai o form de exprimare. Acum s-a întâmplat s
aleg forma aceasta, dar nu ştiu data viitoare ce voi alegeĂ. Era greu de
crezut c Fukaeri rostise o fraz atât de lung . Probabil c ziariştii
legaser propozi iile ei frânte, ad ugaser p r ile care lipseau şi
construiser o singur fraz . Dar poate chiar spusese ea aceast fraz
lung . ţând venea vorba de Fukaeri, nu puteai s fii sigur de nimic.
Când au întrebat-o ce c r i îi plac, ea a r spuns, bineîn eles, Povestea
clanului Taira. Unul dintre ziarişti a întrebat-o ce parte anume prefer , iar
ea le-a recitat o bucat lung , care a durat cam cinci minute. A stârnit
admira ia tuturor celor prezen i, iar dup ce a terminat, au urmat câteva
momente de linişte. Din fericire (ar trebui spus), nu a întrebat nimeni ce
muzic îi place.
„ţine s-a bucurat cel mai mult c a i câştigat premiul pentru debut
literar?" au întrebat-o ei, iar ea, dup o îndelungat t cere (Tengo îşi
putea imagina scena), a r spuns: „E secretĂ.
Din cât citise în ziare, Fukaeri nu spusese ziariştilor nici o minciun .
Toate r spunsurile ei erau adev rate. îi publicaser şi o poz , în care
p rea chiar mai frumoas decât şi-o amintea Tengo. ţând st tea fa în
fa cu ea trebuia s fie atent şi la gesturile corpului, şi la expresia fe ei, şi
la ce spunea, dar v - zând-o nemişcat în fotografie realiz din nou ce
tr s turi frumoase avea. Era doar o poz mic , f cut la conferin a de
274 Haruki Murakam

pres (purta, într-adev r, acelaşi pulover), dar în ea se vedea o anumit


str lucire. Probabil c la asta se referise Komatsu când spusese c nu are
aerul unui om obişnuit.
Tengo împ turi ziarele şi se duse în buc t rie s -şi preg teasc o cin
frugal , în timp ce bea o bere. ţartea scris de el primise premiul literar
în unanimitatea juriului, era apreciat şi probabil c urma s devin
bestseller. Se sim ea ciudat gândin- du-se la asta. Se bucura sincer, pe de
o parte, dar pe de alta, era neliniştit şi nu se putea relaxa. Aşa fusese
planul, dar oare chiar urmau s se desf şoare lucrurile atât de lin?
în timp ce g tea, îşi d du seama c îi pierise orice apetit. Pân
adineauri îi fusese foame, dar acum nu mai avea poft s m nânce
nimic. înveli mâncarea în folie de plastic şi o b g în frigider. Se aşez pe
un scaun şi îşi b u berea în t cere, uitându-se la calendarul de pe perete.
ţalendarul, primit cadou de la o banc , înf işa muntele Fuji în cele
patru anotimpuri. Tengo nu urcase niciodat pe Fuji. Nici m car în
Tokio Tower nu fusese. Nu urcase în nici o cl dire înalt . Dintotdeauna
îi lipsise interesul pentru locuri înalte. De ce oare? se întreb el. Poate
fiindc am tr it pân acum uitându-m doar la vârful picioarelor.
*

Prezicerea lui Komatsu se adeveri. Publica ia în care ap ruse Crisalida de


aer se epuiz aproape din prima zi. Nu se întâmpla niciodat s -şi vând
tot tirajul. Lun de lun , editura scotea aceast revist în pierdere. elul
lor era s publice în volum romanele care ap reau acolo şi s culeag
scriitori noi şi tineri care primeau premiul literar. Nu se aştepta nimeni
s aib profituri şi vânzare din ea. De aceea, era o ştire senza ional ca
un num r s se epuizeze din prima zi. La fel de neaşteptat şi de
extraordinar ca o ninsoare în Okinawa. Deşi, chiar şi aşa, profit tot nu
aveau.
Toate acestea i le spusese Komatsu Ia telefon.
— Ţun treab , spuse el. Dac se epuizeaz revista, lumea o s fie
superinteresat de lucrare şi o s vrea s o citeasc . Iar tipografia se d
peste cap s publice cât mai repede Crisalida de aer în volum. Are
prioritate maxim , o scot în regim de urgen , în condi iile astea, nici nu
mai conteaz dac ia premiul Akuta- gawa sau nu. Mai important e s
vindem cartea acum, cât e fierbinte. F r nici un dubiu, o s fie
bestseller. î i garantez. Aşa c po i deja s te gândeşti cum o s - i
foloseşti banii.
Sâmb t , în ziarul de sear ap ruse pe pagina de cultur un articol
despre Crisalida de aer. Titlul trimitea la faptul c revista în care ap ruse
1Q84 275

se epuizase imediat. ţâ iva critici îşi expuneau impresiile despre lucrare.


în general, erau p reri pozitive. N-ai crede c e un roman scris de o fat
de şaptesprezece ani. E scris cu for , cu sensibilitate adânc şi cu o
imagina ie fabuloas . Arat poten ialul noului val în literatur . Un critic
spunea: „imagina ia îi zboar atât de departe, încât se rupe contactul cu
realitateaĂ. Aceasta era singura p rere negativ pe care o citise Tengo,
dar chiar acelaşi critic conchidea paşnic: „Aştept cu mare interes lucr rile
viitoare ale acestei autoareĂ. Nu se poate spune c lucrurile nu mergeau
bine.
*

Fukaeri îl sun cu patru zile înainte de publicarea c r ii. Era ora nou
diminea a.
— Erai treaz, întreb ea. ţa de obicei, f r semne de întrebare şi f r
intona ie.
— Sigur c da, r spunse Tengo.
— Eşti liber dup -amiaz .
— Dup patru, da.
— Putem s ne vedem.
— Putem, r spunse Tengo.
— Unde ne-am întâlnit şi data trecut , întreb Fukaeri.
— în regul , spuse Tengo. La ora patru, la aceeaşi cafenea din
Shinjuku. Apropo, arat foarte bine poza din ziare. Aia de la conferin a
de pres .
— Am purtat acelaşi pulover, spuse ea.
— î i venea foarte bine, zise Tengo.
— Fiindc î i plac sânii mei.
— Poate. Dar în cazul sta cel mai important era s faci o impresie
bun celorlal i.
O vreme, Fukaeri r mase t cut la receptor, ca şi când se uita la ceva
pe un raft de lâng ea. Poate c se întreba ce leg tur era între forma
sânilor şi impresia bun . Gândindu-se la asta, nici Tengo nu mai
în elegea ce leg tur putea s existe.
— La patru, spuse Fukaeri şi închise.
*

ţu pu in înainte de ora patru, Tengo intr în cafenea, dar Fukaeri era


deja acolo. Al turi de ea şedea profesorul Ebisuno. Purta o c maş cu
mânec lung , gri deschis şi nişte pantaloni gri închis. ţa de obicei, îşi
276 Haruki Murakam

inea spatele drept ca o statuie. Tengo fu pu in mirat s -l vad acolo. Din


câte ştia de la Komatsu, se întâmpla foarte rar s „coboare de pe munteĂ,
cum se exprima el.
Tengo se aşez pe scaunul din fa a lor şi comand o cafea. Deşi nici
nu venise înc sezonul ploios, era o zi fierbinte ca de miez de var .
Totuşi, Fukaeri bea alene, ca şi data trecut , cacao fierbinte. Profesorul
Ebisuno îşi luase o cafea cu ghea , dar nu se atinsese de ea. Ghea a se
topise şi forma deasupra un strat transparent.
— M bucur c ai venit, spuse profesorul Ebisuno.
Tengo lu o gur din cafeaua care îi sosise între timp.
— S-ar zice c lucrurile au mers ca pe roate, spuse Profesorul lent, ca
şi când îşi testa vocea. Ai avut succes. Un succes deosebit. Mai întâi,
trebuie s - i mul umesc pentru asta.
— V mul umesc pentru cuvintele frumoase, dar, dup cum şti i, în
povestea asta eu nu exist oficial, spuse Tengo. Iar cine nu exist oficial,
nu are succes.
Profesorul Ebisuno îşi frec mâinile pe mas , ca şi când voia s se
înc lzeasc .
— Las , nu e nevoie de atâta modestie. Indiferent de varianta
oficial , tu eşti cât se poate de real. Şi dac nu erai tu, lucrurile nu s-ar fi
desf şurat pân aici atât de bine. Mul umit ie, Crisalida de aer este o
carte cu totul deosebit . Ai transformat-o într-un volum cu con inut
adânc şi bogat, dincolo de aştept rile mele. Komatsu are într-adev r ochi
bun la oameni.
Al turi, Fukaeri îşi sorbea cacaua în t cere, ca un pisoi care bea lapte.
Era îmbr cat cu o bluz alb cu mâneci scurte, simpl şi o fust scurt ,
bleumarin. Ca de obicei, nu purta nici un fel de accesorii. Când se apleca
în fa , p rul drept şi lung îi ascundea chipul.
— Voiam neap rat s î i spun direct lucrurile astea. De-aia te-am
rugat s vii special pân aici, spuse Ebisuno.
— Nu era nevoie s v face i atâtea probleme. S refac Crisalida de aer
a fost şi pentru mine o munc plin de sens.
— ţred c era cazul s îmi exprim din nou mul umirile fa de tine.
— Mul umirile nu conteaz , spuse Tengo. Pot îns s v pun o
întrebare personal referitoare la Eri-san?
— Desigur, dac pot s î i r spund.
— Sunte i în mod oficial tutorele ei?
Profesorul cl tin din cap.
— Nu, nu oficial. Aş vrea, dac aş putea. Dar, dup cum i-am spus
1Q84 277

data trecut , nu am reuşit s iau leg tura cu p rin ii ei. Din punct de
vedere legal, nu am nici un drept în privin a ei. A venit la mine acum
şapte ani şi eu doar am avut grij de ea. Atâta tot.
— In cazul acesta, nu e mai normal s vre i s -i p stra i existen a cât
mai ascuns ? Acum, c e pus în lumina reflectoarelor, e posibil s se
işte necazuri. Nici nu e major înc .
— Te gândeşti c ar putea s apar p rin ii ei şi s cear s o ia pe Eri
cu ei? ţ ar vrea s o duc cu for a înapoi de unde a fugit?
— Exact. Tocmai de-asta nu pricep.
— E o întrebare fireasc . Dar nici ia nu pot s întreprind o ac iune
public . ţu cât Eri va fi pus mai mult în lumina reflectoarelor, cu atât
orice ar face în privin a ei ar atrage şi mai mult aten ia publicului, iar
acesta e lucrul pe care şi-l doresc cel mai pu in.
— ţare ia? întreb Tengo. V referi i la Pionierii?
— Exact, spuse Profesorul. La organiza ia religioas Pionierii. Am şi
eu meritul c am crescut-o pe Eri timp de şapte ani de zile. Eri îns şi îşi
doreşte s r mân la mine. Şi indiferent de situa ia p rin ilor ei, pân la
urm au abandonat-o timp de şapte ani. Nu ar merge chiar aşa simplu s
le-o dau înapoi.
Tengo îşi puse gândurile în ordine. Apoi spuse:
— Conform planului nostru, Crisalida de aer va fi un bestseller. Eri va
atrage interesul publicului. Acest fapt îi va împiedica pe Pionieri s se
mişte uşor. Pân aici am în eles. Dar mai departe, dumneavoastr în ce
direc ie vre i s mearg lucrurile?
— Nu ştiu nici eu, r spunse Ebisuno indiferent. Mai departe e
teritoriu necunoscut pentru toat lumea. Nu exist h r i. Nu ştim ce ne
pândeşte dup urm torul col , dar dac nu trecem mai departe, nici nu
avem cum s afl m. N-am nici cea mai vag idee.
— Nici cea mai vag idee? f cu Tengo.
— Da. Poate sun cam iresponsabil, dar tocmai acest fapt e esen ial
în povestea asta. Am aruncat o piatr într-un lac adânc. Pleosc! R sun
în jur. Aştept m, înghi ind în sec, s vedem ce o s ias din lac.
T cur o vreme. To i trei îşi imaginau undele care se l rgeau în cerc
pe suprafa a lacului. Tengo aştept ca apa s se linişteasc şi spuse calm:
— Dup cum v-am spus şi prima dat , ce facem noi este o
escrocherie. Se poate spune chiar c este un act antisocial. în viitor va fi
vorba şi de nişte sume de bani, nu tocmai mici. Minciunile se adun una
peste alta ca un bulg re de z pad . Minciuna aduce minciun şi se
înl n uie una cu alta pân când, probabil, nu o s se mai poat descurca
278 Haruki Murakam

nimeni cu ele. Iar dac adev rul iese la iveal , to i cei implica i,
incluzând-o pe Eri-san, vom avea de suferit, sau, în cel mai r u caz, vom
fi distruşi. Din punct de vedere social, o s fim nişte oameni mor i.
Sunte i de acord cu lucrul sta?
Profesorul îşi duse mâna la rama ochelarilor.
— Nu am alt op iune.
— Din spusele lui Komatsu-san, sunte i dispus s fi i reprezentant în
firma fictiv pe care o pune dânsul la cale. Adic v arunca i cu capul
înainte în planul lui Komatsu-san. Sunte i dispus s v umple i de noroi.
— Da, e posibil s se ajung la asta.
— Din câte am în eles eu, sunte i un om cu o inteligen
extraordinar , cu o perspectiv original asupra lumii şi cu sim ul
realit ii. Totuşi, nu şti i încotro se îndreapt povestea asta. Nu pute i
anticipa ce ne aşteapt dup urm torul col . Nu prea reuşesc sa în eleg
cum de o persoan ca dumneavoastr se pune într-o astfel de pozi ie
nesigur şi f r sens.
— î i mul umesc pentru aprecieri, chiar dac sunt nemeritate. Iar în
privin a asta..., zise Profesorul şi f cu o pauz . în eleg foarte bine ce vrei
s spui.
Se l s t cerea.
— Nimeni nu ştie ce o s se întâmple, interveni dintr-odat Fukaeri.
Apoi se reîntoarse la mu enia ei. ţeaşca de cacao era deja goal .
— Aşa e, spuse Profesorul. ţum zice Eri, nu ştie nimeni ce o s se
întâmple.
— Dar trebuie s ave i totuşi un fel de plan, spuse Tengo.
— Am un fel de plan, r spunse profesorul Ebisuno.
— îmi permite i s încerc s -l ghicesc?
— Ţineîn eles.
— Publicarea romanului va scoate la iveal adev rul despre ce s-a
întâmplat cu p rin ii lui Eri-san. Asta vrea s însemne piatra aruncat în
lac?
— în mare, ai nimerit, spuse profesorul Ebisuno. Dac Crisalida de aer
se vinde bine, mass-media o s se adune ca nişte crapi într-un iaz când le
arunci pâine. Adev rul e c romanul deja a stârnit ceva vâlv . De când
cu conferin a de pres , am primit enorm de multe solicit ri pentru
interviuri de la reviste şi posturi de televiziune. Ţineîn eles c le-am
refuzat pe toate, dar de acum, dup publicarea c r ii, se vor înte i
presiunile şi mai mult.
Dac eu nu dau curs cererilor, ei or s se foloseasc de orice mijloace ca
1Q84 279

s afle detalii despre via a lui Eri. ţine îi sunt p rin ii, unde a crescut,
cine are grij de ea acum. Asta o s fie o ştire interesant . Nici pe mine
nu m încânt s fac asta. Eu îmi duc via a liniştit în vârful muntelui.
Nu-mi arde deloc s atrag aten ia lumii asupra mea. Nu am nimic de
câştigat. Dar dac arunc bine momeala, sper c pot s îi abat pe ziarişti
pe urmele p rin ilor lui Eri. S afle ce fac şi unde sunt. Adic s pun în
cârca lor ce nu poate sau ce nu vrea poli ia s fac . Dac lucrurile merg
cum trebuie, e posibil s -i sc p m pe cei doi de acolo. în orice caz, so ii
Fukada sunt pentru mine, dar bineîn eles şi pentru Eri, nişte oameni
foarte importan i. Nu putem s -i l s m disp ru i.
— Dar dac so ii Fukada sunt acolo, de ce s -i in prizonieri şapte
ani? De ce atât de mult?
— Nici eu nu ştiu. Nu pot decât s presupun, spuse profesorul
Ebisuno. i-am mai spus deja, Pionierii au început ca o comunitate
agrar revolu ionar , dar la un moment dat s-au separat de gruparea
militarist Zori de Zi, şi-au schimbat drumul şi au devenit o comunitate
religioas . Poli ia i-a investigat şi pe ei în leg tur cu incidentul Zori de
Zi, dar au descoperit c nu aveau nici o leg tur cu povestea aceea. De
atunci, uşu- rel-uşurel comunitatea şi-a tot înt rit pozi ia. De fapt, s-ar
putea spune c au f cut-o chiar rapid. Dar nimeni nu ştie de fapt cu ce se
îndeletnicesc ei acolo. Tu, de exemplu, ai idee?
— Absolut deloc, spuse Tengo. Eu nu m uit nici la televizor şi nici
nu prea citesc ziarele. Nu cred c sunt bun ca standard de compara ie.
— Nu, nu eşti singurul care nu ştie nimic. Ei activeaz cât mai pe
furiş, ca s nu se ştie ce fac. Alte grup ri religioase încearc s ias în
eviden , ca s -şi atrag cât mai mul i discipoli, dar Pionierii nu fac asta.
în general, grup rile religioase încearc s converteasc pe cât se poate
de mult lume ca s îşi asigure un venit stabil, dar Pionierii nu au nevoie
de aşa ceva. Pe ei îi intereseaz mai degrab oamenii capabili. Vor
credincioşi bine motiva i, specializa i în diferite domenii, tineri şi
s n toşi. Din cauza asta, nu încearc s converteasc pe nimeni cu for a.
Nici nu e primit oricine în grupul lor. ţei care vor s li se al ture sunt
tria i prin interviu. Sau sunt recruta i direct de ei. ţa rezultat, şi-au
cl dit o organiza ie bine pus la punct, militant şi cu un moral ridicat.
La suprafa , ei se ocup de agricultur , dedicân- du-se în acelaşi timp
practicilor ascetice.
— Dar ce fel de înv turi au la baz ?
— Nu au nişte scripturi stabilite. Sau chiar dac au, probabil sunt un
amalgam. In linii mari, sunt o sect ezoteric care se concentreaz mai
280 Haruki Murakam

degrab pe munc şi ascez decât pe doctrine elaborate. Iar practicile nu


sunt superficiale, sunt chiar destul de severe. S-a adunat acolo tineret de
prin toat ara, care îşi dorea o asemenea via spiritual . în final, au
adoptat o pozi ie foarte închis fa de lumea exterioar şi sunt foarte
uni i.
— Exist un fondator?
— Oficial, nu. Ei reneag cultul personalit ii şi se conduc colectiv.
Dar informa iile din untru nu sunt clare. Am încercat şi eu s aflu cât
mai multe despre ei, dar dincolo de zidurile lor scap extrem de pu ine
informa ii. Pot s - i spun un singur lucru, şi anume c gruparea se
dezvolt temeinic şi dispune de fonduri din abunden . Terenurile aflate
în posesia Pionierilor se m resc şi facilit ile se îmbog esc. Iar gardurile
din jurul lor sunt tot mai solide.
— Iar numele lui Fukada-san, conduc torul lor de la început, nu mai
apare oficial pe nic ieri.
— Exact. E total anormal. E o chestie cu care nu pot s m împac,
spuse profesorul Ebisuno şi arunc o privire c tre Fukaeri, apoi c tre
Tengo. Pionierii ascund un secret mare. ţu siguran la un moment dat
s-a petrecut acolo ceva de propor ii. Nu ştiu ce. Dar întâmplarea asta i-a
f cut s -şi schimbe direc ia drastic, din comunitate agrar în grupare
religioas . Iar cu ocazia asta s-au transformat deodat dintr-un grup
moderat şi deschis c tre lume, într-unul rigid şi cu o atitudine extrem de
secretoas . îmi imaginez c poate momentul sta a fost un fel de lovitur
de stat în cadrul grup rii Pionierii. Şi c Fukada a fost cumva implicat în
ea. Dup cum i-am spus, Fukada nu are nici în clin, nici în mânec cu
religia. E un materialist convins. Şi nu e genul de om care s stea cu
mâinile în sân şi s se uite cum organiza ia cl dit de el se transform
într-o grupare religioas . Sunt convins c ar fi f cut tot ce îi st tea în
putin s previn un asemenea lucru.
Pesemne a fost înfrânt în lupta pentru hegemonie din cadrul Pionierilor.
Tengo se gândi la cele auzite.
— în eleg ce spune i, dar dac s-ar fi întâmplat într-adev r aşa, nu l-
ar fi izgonit pe Fukada din sânul Pionierilor? La fel cum s-au desp r it
paşnic de Zori de Zi. Nu era nevoie s -l in închis.
— Ai dreptate. în mod normal, nu ar avea de ce s se oboseasc s -l
in prizonier. Dar nu cumva Fukada ştia secretele Pionierilor? Genul de
secrete care le-ar fi provocat necazuri dac erau expuse în public. Aşa c
nu puteau pur şi simplu s -l lase s plece. ţa fondator al comunit ii,
Fukada a fost conduc torul lor efectiv pentru o vreme îndelungat . Ştia
1Q84 281

tot ce se întâmplase pân atunci. Poate c v zuse prea multe. Mai mult,
numele s u era destul de cunoscut. Numele Tamotsu Fukada e legat
intrinsec de perioada aceea şi înc mai are mult influen . Dac Fukada
ar fi plecat de la Pionieri, cuvintele şi ac iunile sale ar fi atras aten ia
lumii, fie c le convine, fie c nu. Prin urmare, chiar dac so ii Fukada ar
fi dorit s se retrag , Pionierii nu puteau s -i lase s plece aşa uşor.
— De asta, prin debutul senza ional al lui Eri-san, fiica lui Tamotsu
Fukada, şi prin bestsellerul Crisalida de aer, vre i s trezi i interesul
publicului şi astfel s da i un brânci acestei situa ii în epenite.
— Şapte ani sunt vreme îndelungat , iar în tot acest timp nu mi-a
reuşit nimic. Dac nu profit de ocazia asta, misterul n-o s se mai
dezlege niciodat .
— încerca i s scoate i ditamai tigrul din tufişuri folosind-o pe Eri-
san drept momeal .
— Nu ştie nimeni ce o s ias din tufişuri. Nu e obligatoriu s fie un
tigru.
— Dar din cum a decurs discu ia, mi se pare c v gândi i totuşi la
ceva agresiv.
— Da, e şi asta o variant , spuse Profesorul gânditor. Probabil c ştii
şi tu c într-un grup omogen şi închis se poate întâmpla orice.
Se aşternu o linişte grea, care fu spart de glasul lui Fukaeri:
— Fiindc au venit Oamenii cei Mici.
2QS4 282

Tengo se uit la Fukaeri, care şedea al turi de Profesor. ţa


întotdeauna, pe chipul ei nu se citea nici o expresie.
— Adic s-a schimbat ceva în Pionierii, fiindc au venit Oamenii cei
Mici? o întreb el.
Fukaeri nu r spunse la întrebare. Se juca cu nasturele de la gulerul
bluzei.
Profesorul Ebisuno spuse, ca s -i umple t cerea:
— Nu ştiu ce înseamn aceşti Oameni Mici de care vorbeşte Eri. Nici
ea nu poate s explice ce sunt. Sau nu vrea s o fac . în orice caz îns ,
pare destul de clar c ei au avut un rol în transformarea radical a
Pionierilor din comunitate agrar în grupare religioas .
— Oamenii cei Mici sau ceva asem n tor, spuse Tengo.
— întocmai, zise Profesorul. Nu ştiu nici eu dac „Oamenii cei MiciĂ
sau ceva similar. Oricum, apari ia în Crisalida de aer a acestor personaje
pare s semnifice un eveniment important.
Profesorul îşi privi o vreme mâinile. Apoi ridic privirea.
— Dup cum ştii, în romanul 1984, al lui George Orwell, apare
dictatorul numit Fratele cel Mare. Ţineîn eles c e o alegorie a
stalinismului. Iar termenul „Fratele cel MareĂ a c p tat o func ie de
emblem în societate. Asta este reuşita lui Orwell. Dar în realitatea
anului 1984, Fratele cel Mare este atât de cunoscut încât existen a sa e
transparent . Dac şi-ar face apari ia, l-am recunoaşte şi l-am ar ta cu
to ii cu degetul: „P zea, la e Fratele cel Mare!Ă. ţu alte cuvinte, el nici
nu mai are ce c uta în lumea real . în schimb, apar Oamenii cei Mici. Nu
i se pare interesant şi contrastul între termeni?
Profesorul schi un vag zâmbet, privindu-1 fix pe Tengo.
— Pe Oamenii cei Mici nu-i putem vedea. Nu ştim dac sunt buni
sau r i, dac sunt sau nu reali. Dar ne sap zdrav n p mântul de sub
picioare, spuse Profesorul şi f cu o pauz . ţa s afl m ce s-a petrecut cu
so ii Fukada şi ce a p it Eri, probabil c trebuie s în elegem mai întâi ce
sunt aceşti Oameni Mici.
— Adic , vre i s -i scoate i pe Oamenii cei Mici din umbr ? întreb
Tengo.
— Putem oare s scoatem din umbr ceva ce nici nu ştim dac exist
cu adev rat? spuse Profesorul şi pe buze îi flutur un zâmbet. ţred c
mai aproape de realitate e tigrul la mare de care vorbeşti tu.
— în orice caz, asta nu schimb faptul c Eri-san e folosit drept
1Q84 283

momeal .
— Nu, momeal nu mi se pare cuvântul adecvat. Imaginea potrivit
este c încerc s stârnesc o vâltoare. în scurt timp, lucrurile din jur vor fi
atrase în untrul acestui vârtej. Eu asta aştept.
Profesorul îşi învârti un deget prin aer, sugerând o bulboan . Apoi
continu :
— în centru se afl Eri, iar ce este chiar în mijlocul vâltorii nu se
învârte. Numai ce se afl în jur se mişc .
Tengo asculta t cut.
— Dac îmi permi i s - i folosesc expresia, nu numai Eri, ci noi to i
suntem momeala. Profesorul îl privi pe Tengo mijindu-şi ochii. Asta te
include şi pe tine.
— Eu doar a trebuit s rescriu Crisalida de aer. Cum s-ar spune, am
fost doar un tehnician într-o pozi ie inferioar . Asta a fost propunerea cu
care a venit Komatsu-san de la bun început.
— în eleg.
— Dar lucrurile s-au schimbat pu in câte pu in pe parcurs, spuse
Tengo. Adic , planul pe care îl cl dise ini ial Komatsu-san a fost
modificat de dumneavoastr , nu?
— Nu, nu am inten ionat s modific nimic. Komatsu îşi urm reşte
propriile eluri, iar eu le urm resc pe ale mele. Se întâmpl pur şi simplu
ca scopurile noastre s se îndrepte deocamdat în aceeaşi direc ie.
— Planul merge înainte, iar scopurile dumneavoastr c l toresc
împreun .
— S-ar putea spune şi aşa.
— Doi oameni c l toresc pe acelaşi cal, spre destina ii diferite. Pân
la un punct, drumul le este comun, dar mai apoi, nu se ştie ce va urma.
— Te pricepi s g seşti expresiile potrivite.
Tengo oft .
— Mi-e team c perspectivele nu sunt prea bune. în orice caz îns ,
nu mai putem da timpul înapoi.
— ţhiar dac am putea s -l d m, ar fi greu s revenim în acelaşi loc
de unde am plecat, spuse Profesorul.
Discu ia se încheie aici. Tengo nu mai avea nimic de ad ugat.

Profesorul Ebisuno se ridic primul. Spuse c trebuia s se întâlneasc în


284 Haruki Murakam

apropiere cu cineva şi plec , dar Fukaeri mai z bovi. R maşi singuri,


Tengo şi Fukaeri se privir o vreme în t cere.
— Nu i-e foame? întreb Tengo.
— Nu prea.
în untru începuse s se aglomereze şi, f r ca vreunul din ei s
propun s plece, ieşir din cafenea. Se plimbar o vreme f r int prin
Shinjuku. Se apropia ora şase şi mult lume se îndrepta cu paşi gr bi i
c tre gar , dar cerul era înc luminos. Soarele de început de var
înv luia oraşul. Ieşind din cafeneaua aflat la subsol, lumina aceea p rea
artificial .
— Te duci undeva acum? întreb Tengo.
— N-am unde s m duc, r spunse Fukaeri.
— S te conduc pân acas ? spuse Tengo. Adic , pân la
apartamentul din Shinanomachi. R mâi acolo peste noapte, nu?
— Nu m duc acolo, zise Fukaeri.
— De ce?
Nu-i r spunse.
— i se pare c e mai bine s nu te duci acolo? întreb Tengo.
Fukaeri încuviin în t cere.
Ar fi vrut s o întrebe de ce, dar b nuia c nu va primi nici un
r spuns clar.
— Atunci, te întorci la Profesor acas ?
— E departe pân la Futamatao.
— Ai unde s mergi în alt parte?
— Stau la tine peste noapte.
— Asta s-ar putea s fie cam complicat, r spunse Tengo ale- gându-şi
cuvintele cu grij . Stau singur într-un apartament mic şi nici profesorul
Ebisuno nu cred c ar fi de acord.
— Profesorul nu se sup r , zise Fukaeri. Apoi ridic din umeri. Nici
pe mine nu m deranjeaz .
— Poate m deranjeaz pe mine! spuse Tengo.
— De ce.
— P i... începu el, dar r mase f r cuvinte. Uitase ce avea de gând s
zic . I se întâmpla uneori asta când vorbea cu Fukaeri. Uita complet
despre ce era vorba şi ce voia s spun . Parc un vânt puternic i-ar fi
împr ştiat partiturile din fa .
Fukaeri se întinse şi îl prinse pe Tengo de mâna stâng , parc s -l
consoleze.
1Q84 285

— Tu nu prea în elegi, îi spuse ea.


— ţe nu în eleg?
— ţ noi suntem una.
— Suntem una!? exclam Tengo.
— Am scris o carte împreun .
Tengo sim ea în palm strânsoarea degetelor ei. Nu era puternic ,
dar era constant .
— Aşa e. Am scris împreun Crisalida de aer. Şi tigrul tot împreun o
s ne m nânce.
— Nu vine nici un tigru, spuse Fukaeri surprinz tor de serioas .
— ţe bine, zise Tengo, dar f r s se simt neap rat norocos. Poate
c nu vine nici un tigru, dar nici nu ştia ce altceva avea s apar .
St teau amândoiîn fa a gheretei de bilete de la sta ia Shinjuku.
Fukaeri îl inea înc de mân şi se uita la el. în jurul lor, lumea curgea
gr bit ca un râu.
— în regul . R mâi la mine dac asta vrei, se d du Tengo b tut. Eu o
s dorm pe canapea.
— Mersi, spuse Fukaeri.
Era pentru prima oar când auzea din gura ei ceva care s sune a
mul umire. Sau poate c nu era prima oar , dar nu îşi putea aminti când
o mai auzise mul umindu-i.
Capitolul 19
Femei împ rt şind secrete

— Oamenii cei Mici? o întreb Aomame pe un ton blând, privind-o în


ochi. Cine sunt Oamenii cei Mici?
Ins Tsubasa îşi lipi buzele strâns, iar privirea ei îşi pierdu
profunzimea, de parc , rostind acele cuvinte, îşi consumase aproape
toat energia.
— Sunt nişte oameni pe care îi cunoşti tu? o întreb Aomame.
Nici un r spuns.
— A mai spus asta de câteva ori pân acum, explic Doamna.
Oamenii cei Mici. Nu ştiu la ce se refer .
Aceste cuvinte aveau o rezonan sumbr . Urechile lui Aomame
detectaser acel ecou slab ca pe un tunet auzit din dep rtare.
— Oare ei s fie cei care i-au f cut r u? o întreb Aomame pe
Doamna.
Aceasta cl tin din cap.
— Nu ştiu. Dar, f r îndoial , aceşti Oameni Mici înseamn foarte
mult pentru ea, oricine ar fi ei.
Feti a r m sese cu ochii tulburi a inti i în gol şi cu mâinile sprijinite
pe mas , f r s -şi schimbe deloc pozi ia.
— ţe s se fi întâmplat? o întreb Aomame pe Doamna.
— La control s-au constatat urme de viol, r spunse ea pe un ton
destul de detaşat. Viol repetat. Vulva şi vaginul sunt sfâşiate cumplit.
Are r ni şi la nivelul uterului, pentru c uterul ei insuficient dezvoltat a
fost penetrat de un penis matur şi rigid. Peretele uterin, pe care se
fixeaz ovulul, este în mare parte distrus.
Doctorul a spus c nu va putea r mâne îns rcinat nici dup ce mai
creşte.
Doamna p rea s povesteasc aceste lucruri şocante în fa a copilei
aproape inten ionat. Feti a asculta f r s spun nimic. Nu se vedea nici
un fel de schimbare pe chipul ei. Din când în când, gura i se mişca uşor,
dar f r s scoat vreun sunet. Ar ta de parc asista politicos la o
discu ie despre un necunoscut de departe.
— Iar asta nu e tot, continu Doamna liniştit. Dac , prin cine ştie ce
minune, uterul ei s-ar reface, nu cred c ea ar vrea vreodat s aib rela ii
1Q84 287

sexuale cu cineva. La asemenea r ni, penetrarea a provocat o durere


considerabil , iar acest lucru s-a repetat în mai multe rânduri. Amintirea
acestei dureri nu cred c se mai poate şterge. în elegi ce vreau s spun,
nu?
Aomame încuviin . îşi inea mâinile pe genunchi, cu degetele
încleştate.
— ţu alte cuvinte, ovulele preg tite în corpul ei nu mai au unde s
se duc . Au ajuns..., zise Doamna aruncându-i o privire lui Tsubasa, apoi
continu . Sterpe.
Aomame nu îşi d dea seama cât de mult în elegea feti a din ce se
vorbea. îns , indiferent de cât pricepea, emo iile ei p reau s fie în cu
totul alt parte, nu de fa cu ele. Erau altundeva, ferecate cu cheia într-o
înc pere mic şi întunecat .
— Eu nu spun c singurul scop în via al unei femei e s r mân
îns rcinat şi s aib copii, continu Doamna. Fiecare este liber s -şi
aleag ce via vrea. îns este de neiertat ca un b rbat s -i r peasc unei
femei cu for a un drept pe care ea îl are de la natur , din naştere.
Aomame încuviin în t cere.
— E de neiertat, repet Doamna.
Aomame observ c vocea îi tremura uşor. P rea c abia îşi mai
poate controla emo iile.
— Feti a aceasta a fugit de undeva, continu Doamna. Nu ştiu cum a
reuşit s fug , dar nu trebuie s ajung în alt parte, în nici un alt loc nu
ar fi în siguran .
— P rin ii ei unde sunt?
Doamna se încrunt şi b tu uşor cu unghiile în mas .
— Ştiu unde sunt. Dar chiar ei sunt cei care au tolerat aşa ceva. ţu
alte cuvinte, a fugit chiar de lâng p rin ii ei.
— Vre i s spune i c au acceptat ca propria lor fiic s fie violat ?
— Nu doar c au acceptat, au şi încurajat acest lucru.
— Dar cum s ..., începu Aomame, dar nu reuşi s -şi termine vorbele.
Doamna îşi cl tin capul.
— E ceva oribil. De neiertat. Dar lucrurile sunt complicate. Aici nu e
vorba de un simplu caz de violen în familie. Doctorul a spus c trebuie
s raporteze totul la poli ie, îns eu l-am rugat s nu o fac . Este o
cunoştin apropiat de-a mea şi am reuşit pân la urm s îl conving.
— Dar de ce? întreb Aomame. De ce s nu raporteze la poli ie?
288 Haruki Murakam

— Felul în care a fost tratat aceast copil a fost inuman şi nu


trebuie tolerat de societate. Este o crim dezgust toare care merit o
pedeaps grea, zise Doamna alegându-şi cuvintele cu grij . Dar dac ar
fi s mergem la poli ie, ce m suri ar putea ei s ia? Dup cum vezi, ea nu
vorbeşte aproape deloc. Nici n-ar putea s explice cum trebuie ce a p it,
ce s-a întâmplat. Şi chiar dac ar reuşi s explice cumva, n-ar avea cum s-
o dovedeasc . Dac ar lua-o poli ia, probabil c ar trimite-o înapoi la
p rin i, în alt parte nu are unde s se duc , iar ei sunt cei care au drep-
turile p rinteşti. Dac ar ajunge înapoi la ei, s-ar repeta acelaşi lucru, iar
eu nu pot s las s şe întâmple aşa ceva.
Aomame încuviin .
— Am s-o cresc eu, spuse Doamna r spicat. Nu o dau nim nui. Pot
veni p rin ii ei, poate s vin cine vrea, c nu le-o dau. O ascund undeva
şi o cresc eu.
Un timp, Aomame se uit pe rând la Doamna şi la feti .
— Şi îl pute i identifica pe b rbatul care a agresat-o sexual? Este unul
singur? întreb Aomame.
— îl pot identifica. Este doar unul.
— Dar nu ave i cum s -l trimite i în instan .
— Este un om foarte influent, r spunse Doamna. Are o influen
puternic şi direct , sub care s-au aflat şi p rin ii ei. Şi înc se mai afl .
Aceşti oameni fac aşa cum le porunceşte el. Sunt indivizi care nu au
personalitate sau putere de judecat . Pentru ei, ceea ce spune acest
b rbat este incontestabil corect. Şi de aceea, dac le spune s i-o dea pe
fiica lor, nu se pot opune. ţred toate vorbele lui şi i-o ofer bucuroşi,
chiar dac ştiu ce se întâmpl .
Lui Aomame îi lu ceva timp s în eleag cum trebuie tot ce spusese
Doamna. îşi for mintea pân reuşi s vad totul mai limpede.
— E vorba cumva de vreo grupare sau ceva?
— Da. O grupare anume care are în comun min i bolnave şi înguste.
— Un fel de cult?
— Da, încuviin Doamna. Şi chiar un cult extrem de r u şi de
periculos.
Era clar. Nu putea s fie vorba decât de un cult. Oameni care fac
întocmai cum li se porunceşte. ţare nu au personalitate sau putere de
judecat . Nici nu m-aşfi mirat dac aş fi p ţit şi eu acelaşi lucru, se gândi
Aomame, muşcându-şi buzele.
Desigur, în cadrul Bisericii Martorilor nu fusese nimeni implicat în
1Q84 289

vreun viol. Sau cel pu in ea, una, nu fusese agresat sexual în vreun fel.
To i „fra iiĂ şi „surorileĂ din jurul ei erau persoane liniştite şi oneste.
Erau oameni care îşi luau credin a în serios şi care puneau mare pre -
uneori chiar via a - pe dogma lor. îns nu întotdeauna inten iile bune
duc şi la rezultate bune. Violul nu este un atac doar asupra trupului.
Violen a nu ia mereu o form vizibil , iar r ni nu sunt doar cele care
sângereaz .
Tsubasa îi amintea lui Aomame de ea îns şi când era de aceeaşi
vârst . Eu am reuşit prin proprie voin s scap de acolo, se gândi ea.
Dar copila asta a fost r nit atât de profund, încât nu cred c mai exist
cale de întoarcere. N-o s mai aib niciodat inima uşoar . La acest gând,
Aomame sim i o durere puternic în piept. în Tsubasa se vedea pe ea
îns şi aşa cum ar fi putut s ajung .
— Aomame, zise Doamna pe un ton confiden ial. Acum ar fi
momentul potrivit s î i spun c i-am investigat trecutul.
Auzind aceste cuvinte, Aomame reveni la realitate şi o privi.
IQ84 290

— Am f cut-o imediat dup ce ai venit prima dat aici şi am stat de


vorb cu tine. Sper s nu mi-o iei în nume de r u.
— Nu, nu v-o iau în nume de r u, r spunse Aomame. Este firesc s -
mi investiga i trecutul. ţe facem noi nu este ceva obişnuit.
— Exact. Noi urm m o linie extrem de fin şi îngust . Şi tocmai de
aceea trebuie s avem încredere una în alta. îns nu po i avea încredere
în cineva pân nu ştii tot ce e de ştiut despre el. Aşa c am cercetat totul
în leg tur cu tine. Din prezent şi pân departe, în trecut. Evident,
aproape totul. Nimeni nu poate s ştie absolut totul despre cineva. Nici
m car Dumnezeu.
— Şi nici diavolul.
— Şi nici diavolul, repet Doamna şi schi un zâmbet. Ştiu despre
r nile tale sufleteşti provocate în copil rie de un cult. P rin ii t i erau
adep i devota i ai Ţisericii Martorilor şi înc mai sunt. Şi nu te-au iertat
pentru faptul c i-ai abandonat credin a. E un lucru care înc te mai
chinuie şi acum.
Aomame încuviin în t cere.
— P rerea mea sincer , continu Doamna, e c Ţiserica Martorilor nu
este o religie adev rat . Dac te-ai fi r nit grav când erai mic , dac te-ai
fi îmboln vit şi ai fi avut nevoie de opera ie, probabil c ai fi murit. O
religie care neag o opera ie care î i poate salva via a doar pe motiv c s-
ar abate de la litera Bibliei nu e nimic altceva decât un cult. Este un abuz
flagrant de dogm .
Aomame încuviin . Logica refuzului unei transfuzii de sânge e
primul lucru care li se bag în cap copiilor din Ţiserica Martorilor. Ei
înva c e mai bine s mori cu trupul şi sufletul curat şi s te duci în rai
decât s accep i o transfuzie de sânge care este potrivnic înv turii
Domnului, şi s ajungi în iad. Iar aici nu exist loc de compromis. Ajungi
în iad sau în rai, una din dou . ţopiii nu ştiu s vad lucrurile cu ochi
critic. Ei nu au cum s -şi dea seama dac o astfel de logic este acceptat
de societate sau dac este corect din punct de vedere ştiin ific. ţopiii
iau de bun tot ce înva de la p rin i. Dac în copil rie aş fi ajuns în
situa ia în care s am nevoie de o transfuzie de sânge, mai mult ca sigur
c aş fi f cut ce-mi spuneau p rin ii, aş fi refuzat-o şi aş fi ales moartea,
se gândi Aomame. Şi aş fi ajuns în rai sau cine ştie pe unde.
— E vorba de un cult cunoscut? întreb Aomame.
— Se numeşte Pionierii. Sunt convins c ai auzit de ei, fiindc într-
1Q84 291

o vreme ap reau aproape zilnic în ziare.


Aomame nu-şi amintea s fi auzit vreodat acest nume, îns
încuviin ambiguu, f r s spun nimic. Sim ea c e mai bine s
reac ioneze aşa. Era conştient de faptul c , în acel moment, nu se afla
în anul 1984, ci în lumea 1Q84, care avea diferen ele ei. Deocamdat
aceasta nu era decât o teorie, îns devenea din ce în ce mai real cu
fiecare zi. Iar în aceast lume nou erau multe informa ii pe care înc nu
le aflase. Trebuia s fie extrem de atent .
— Pionierii au fost ini ial o micu comun agrar , continu
Doamna, care avea la baz un grup de oameni din Noua Stâng . Dar, la
un moment dat, şi-au schimbat brusc direc ia şi s-au transformat într-o
sect religioas . Nu se ştie exact care a fost motivul şi cum s-a ajuns la
asta. Povestea e foarte bizar . îns , în orice caz, marea majoritate a
membrilor au r mas acolo. Au primit autoriza ie ca institu ie religioas ,
dar nu se ştie mai nimic despre identitatea lor. La baz apar in
budismului ezoteric, dar dogma lor pare s fie doar de umplutur . Şi
totuşi, secta a câştigat rapid mul i credincioşi şi devine din ce în ce mai
puternic . ţu toate c au fost implica i într-un incident atât de grav,
imaginea lor ca sect nu a avut deloc de suferit. Au f cut fa situa iei
incredibil de frumos. Ţa chiar şi-au f cut reclam aşa.
Doamna îşi trase r suflarea şi continu .
— Lumea nu ştie acest lucru, dar secta e condus de cineva c ruia i
se spune „LiderulĂ şi despre care se crede c are abilit i speciale.
Uneori îşi foloseşte aceste puteri ca s vindece boli grave, s prezic
viitorul şi s declanşeze fel de fel de fenomene paranormale. Evident,
sunt doar nişte înşel torii elaborate, dar cu ele reuşeşte totuşi s atrag
foarte mul i oameni.
— Fenomene paranormale?
Doamna îşi încrunt sprâncenele frumos conturate.
— Nu ştiu concret despre ce este vorba. Sincer s fiu, nu m
intereseaz câtuşi de pu in lucrurile oculte de acest gen. Astfel de
înşel torii se tot repet în întreaga lume, înc din vremuri str vechi.
Modul în care se opereaz e mereu acelaşi. Şi totuşi escrocheriile astea
josnice nu sl besc nicicând, iar asta pentru c majoritatea oamenilor
prefer s cread nu adev rul, ci ceea ce sper ei c ar fi adev rul.
Oricât de larg ar deschide ochii, ei nu v d absolut nimic. S înşeli astfel
de indivizi e o joac de copii.
— Pionierii, murmur Aomame. Parc ar fi numele unor trenuri
expres, îşi zise ea. Nici n-ai zice c se refer la o sect religioas .
292 Haruki Murakam

La auzul cuvântului Pionierii, Tsubasa îşi coborî o clip privirea, ca


şi cum ar fi reac ionat la un ecou ascuns din untrul lui. Ins şi-o ridic
imediat la loc şi reveni la chipul s u lipsit de expresie. Parc înl untrul ei
se formase pe neaşteptate un mic vârtej, care apoi se liniştise imediat.
— Şeful sectei Pionierii este cel care a violat-o pe Tsubasa, spuse
Doamna. A pretins acest lucru sub pretextul c îi ofer iluminare
spiritual . P rin ilor li s-a spus c ceremonialul trebuie încheiat înainte
de prima ei menstrua ie şi c iluminarea spiritual pur nu poate fi dat
decât unei astfel de copile înc nep tat . Imensa durere provocat este
un obstacol peste care trebuie s treci ca s ajungi la un nivel superior.
P rin ii au crezut totul. Este de-a dreptul incredibil cât de ridicoli pot fi
oamenii. Şi asta nu s-a întâmplat doar în cazul lui Tsubasa. Din informa-
iile pe care le-am ob inut, se pare c acelaşi lucru l-au p it şi alte fete
din sect . Liderul e un depravat cu înclina ii sexuale perverse. Aici nu e
nici urm de dubiu. Secta şi dogma sunt doar un paravan în spatele
c ruia îşi ascunde poftele.
— Acest Lider are un nume?
— Din p cate, nu am reuşit s -l aflu. I se spune „LiderulĂ, dar nu ştiu
cine e, ce trecut are sau cum arat . Nu am reuşit s g sesc nici o
informa ie, oricât de mult am c utat. Totul este blocat. St închis în
mun i, în sediul sectei din Yamanashi şi nu apare aproape deloc în fa a
oamenilor. ţhiar şi în cadrul sectei sunt foarte pu ini oameni care au
acces s îl vad . De obicei st într-un Ioc întunecat şi mediteaz .
— Iar noi nu îl putem l sa pe acest individ în libertate.
Doamna arunc o privire c tre Tsubasa şi încuviin .
— Nu-1 putem l sa s mai fac şi alte victime. Aşa e?
— ţu alte cuvinte, trebuie s lu m m suri.
Doamna întinse o mân şi o puse peste a lui Tsubasa, apoi r mase o
vreme cufundat în t cere.
— întocmai, spuse ea dup un timp.
— Este cert faptul c el repet aceste perversiuni? o întreb Aomame
pe Doamna.
— Avem dovezi sigure c fetele din sect sunt violate.
— Dac e adev rat, a tund e un lucru de neiertat, spuse Aomame pe
un ton calm. Aşa cum spune i şi dumneavoastr , nu-1 putem l sa s mai
fac şi alte victime.
Doamna p rea fr mântat de nişte gânduri contradictorii.
— Trebuie neap rat s afl m mai multe detalii despre acest Lider,
spuse ea. Nu putem l sa loc neclarit ilor. La urma urmei, e o chestiune
1Q84 293

de via şi de moarte.
— Iese rar în public?
— Da. Şi este extrem de bine p zit.
Aomame se gândi încruntat la d lti a ei cu vârf ascu it, ascuns în
fundul unui sertar de la dulap.
— în orice caz, va fi o treab dificil , spuse ea.
— Extrem de dificil , înt ri Doamna.
îşi desprinse apoi mâna de pe a lui Tsubasa şi îşi duse degetul
mijlociu la sprâncean . Era semn c îşi b tea în zadar mintea cu ceva -
lucru care nu se întâmpla prea des.
— Realist vorbind, ar fi cam dificil s m duc pân în Yamanashi, s
m strecor în mijlocul unei secte bine p zite, s îl rezolv pe Lider şi apoi
s plec de acolo liniştit . Dac eram într-un film cu ninja, mai era cum
era...
— Nici nu m gândeam s te rog aşa ceva. Desigur, spuse Doamna
pe un ton serios, apoi schi un zâmbet de parc abia atunci realizase c
era o glum . Aşa ceva nici nu intr în discu- ie.
— Şi ar mai fi un lucru care m îngrijoreaz , spuse Aomame privind-
o în ochi. ţhestia cu Oamenii cei Mici. ţine şi ce sunt aceşti Oameni
Mici? Şi ce i-au f cut lui Tsubasa? Aş zice c avem nevoie de informa ii
despre ei.
— Şi pe mine m îngrijoreaz asta, spuse Doamna cu degetul înc
lipit de sprâncean . Feti a nu vorbeşte aproape deloc, dar aceste cuvinte
le-a spus de mai multe ori pân acum. ţu siguran au o semnifica ie
major pentru ea. îns nu vrea s ne spun cine sunt. ţând vine vorba
de ei, amu eşte. Mai d -mi pu in timp. O s m interesez.
— Ave i cum s afla i informa ii mai detaliate despre Pionierii?
Doamna afiş un zâmbet liniştit.
— Nu exist nici un lucru tangibil care s nu poat fi cump rat cu
bani. Iar eu sunt dispus s cheltuiesc o avere, mai ales în cazul de fa .
S-ar putea s dureze ceva, dar o s ob in neap rat informa iile necesare.
Sunt şi lucruri care nu se pot cump ra cu bani, îşi zise Aomame. De
exemplu, luna.
— ţhiar ave i de gând s o lua i pe Tsubasa şi s o creşte i
dumneavoastr ? schimb Aomame subiectul.
— Sigur c da. M gândesc s o înfiez legal.
— Presupun c şti i şi dumneavoastr asta, dar procedurile legale nu
se rezolv prea uşor. Lucrurile fiind cum sunt...
— Sunt preg tit pentru asta, spuse Doamna. O s folosesc toate
294 Haruki Murakam

mijloacele pe care le am la dispozi ie. Am de gând s fac absolut tot


posibilul. Pe copila asta nu o dau nim nui.
Vocea ei tr dase mult intensitate. Pân în acel moment nu mai
l sase niciodat s se vad atât de clar ce sim ea. Asta o îngrijora un pic
pe Aomame, iar Doamna p ru s -i citeasc neliniştea pe chip.
— Am s - i spun ceva ce n-am mai spus nim nui, zise Doamna pe un
ton confiden ial, coborându-şi vocea. E un lucru pe care l-am inut închis
în mine, pentru c mi-a fost prea greu s vorbesc despre el. Când fiica
mea s-a sinucis, era îns rcinat . în şase luni. Probabil c nu a vrut s
aduc pe lume copilul acelui b rbat, şi de aceea şi-a luat via a, omorând
astfel şi f tul. Dac ar fi tr it, ar fi fost de vârsta lui Tsubasa. Eu am
pierdut atunci dou vie i pre ioase dintr-o lovitur .
— îmi pare r u, spuse Aomame.
— Dar stai liniştit . Nu-mi las judecata tulburat de chestiuni
personale. Nu am de gând s te expun nici unui pericol inutil. Şi tu eşti
pentru mine o fiic important . Noi suntem deja o familie.
Aomame încuviin în t cere.
— între noi exist o leg tur care ne uneşte mai strâns decât sângele,
spuse Doamna pe un ton liniştit.
Aomame încuviin din nou.
— Individul sta trebuie stârpit cu orice pre , zise Doamna de parc
încerca s -şi reaminteasc sieşi de acest lucru, apoi o privi pe Aomame.
Trebuie trimis pe lumea cealalt cu prima ocazie. înainte s apuce s
mai r neasc pe cineva.
Aomame îşi întoarse privirea c tre Tsubasa, aşezat de partea
cealalt a mesei. Privirea ei nu era a intit în vreun punct anume. Se uita
pur şi simplu în gol. Ar ta ca o cochilie goal .
— Dar nici nu trebuie s ne gr bim, spuse Doamna. Trebuie s fim
atente şi s avem r bdare.
X-

Aomame p r si înc perea, l sându-o pe Doamna cu Tsubasa. Doamna îi


spusese c r mâne cu feti a pân adoarme. în sufrageria de la parter,
patru femei st teau cu frun ile aplecate în jurul unei mesei rotunde şi îşi
vorbeau în şoapt . Pentru Aomame, era o privelişte ireal . Ar tau de
parc ar fi compus un tablou abstract, care s-ar fi putut intitula foarte
bine Femei împ rt şind secrete. Aomame trecu pe lâng ele, dar imaginea
pe care o compuneau nu tr d nici o schimbare.
1Q84 295

Ieşind din cl dire, Aomame se l s pe vine şi mângâie un timp


c eaua, care d dea încântat din coad . De fiecare dat când întâlnea
un câine se mira de modul necondi ionat în care se bucurau. Ea nu
avusese niciodat un câine, o pisic sau o pas re. Nu-şi cump rase nici
m car un ghiveci cu flori. Aomame îşi aminti deodat s se uite pe cer.
îns cerul era acoperit de nori cenuşii şi uniformi care parc vesteau
începutul anotimpului ploios. Luna nu se vedea. Era o sear liniştit ,
f r nici o adiere de vânt. De dincolo de nori r zb tea o lumin slab ,
dar era imposibil de spus de la câte luni provenea.
X-

în drum c tre metrou, Aomame se gândi la cât de stranie era lumea.


Dac Doamna are dreptate şi noi nu suntem decât nişte vehicule care
transport gene, atunci de ce aşa mul i dintre noi au vie i atât de bifare?
se întreb ea. Dac noi am duce nişte vie i simple, f r s ne gândim la
una şi la alta, preocupa i doar
IQ84 296

de supravie uire şi de reproducere, nu şi-ar atinge suficient scopul de a


transmite ADN-ul mai departe? Are ce avantaj s prezinte pentru gene o
via complicat şi uneori de-a dreptul anapoda?
Un b rbat c ruia îi face pl cere s violeze fete care înc nu au ciclu,
un bodyguard homosexual musculos, credincioşi devota i care mor
refuzând transfuziile de sânge, o tân r îns rcinat în şase luni care se
sinucide cu somnifere, o femeie care omoar b rba i problematici
în epându-i cu un ac ascu it în ceaf , b rba i care ur sc femeile şi femei
care ur sc b rba ii. ţe au genele de câştigat din faptul c exist pe lume
asemenea oameni? Se bucur de toate aceste poveşti alambicate ca de o
pat de culoare sau le folosesc la atingerea vreunui scop?
Aomame nu avea un r spuns. Tot ce ştia ea era c , odat ajuns
acolo, nu mai putea alege o alt via . Orice-ar fi fost, nu avea decât s -şi
tr iasc via a pe care o avea. Nu putea s o returneze, s o dea la schimb
pe alta nou . Acela era vehiculul ei, oricât de bizar sau deformat era el.
Ce bine ar fi ca Doamna şi Tsubasa s poat tr i împreun fericite, îşi
zise ea în timp ce mergea. Pentru mine, una, nu exist nici un posibil
viitor demn de men ionat. Deşi, sincer s fiu, nu cred c vor putea avea
parte de o via liniştit şi împlinit - sau m car de una obişnuit . Noi ne
asem n m într-o oarecare m sur . De-a lungul vie ii noastre am c rat în
cârc prea multe poveri grele. Dup cum zicea şi Doamna, noi suntem o
familie. Suntem o familie mare care are în comun un suflet r nit, al turi
de multe lipsuri şi care duce o b t lie f r sfârşit.
Gândindu-se aşa, Aomame realiz c sim ea o mare nevoie de trupul
unui b rbat. ţe m apuc de vreau b rba i tocmai în asemenea
momente? se apostrof ea, mergând mai departe. Nu reuşea s îşi dea
seama dac acel elan sexual era provocat de stres, dac era chemarea
natural a ovulelor din untrul ei sau vreun plan încurcat pus la cale de
genele ei. In orice caz, acel apetit sexual p rea s aib r d cini adânci.
Ayumi sigur ar fi spus ceva de genul „ţe mi-aş mai pune-o în momentul
sta!Ă. Aomame se gândea ce s fac . Putea s se duc în barul obişnuit şi
s caute un b rbat. Pân în Roppongi avea de mers doar o sta ie cu
metroul. Dar era prea obosit şi nici nu era îmbr cat adecvat pentru
ag at b rba i. Era înc l at în adidaşi, cu o geant sport pe um r şi nici
nu era fardat . Se gândi s se duc acas , s deschid o sticl de vin roşu
şi s se masturbeze. Asta era cea mai bun variant . Şi trebuia s nu se
mai gândeasc la lun .
*
1Q84 297

De la Hiroo şi pân la Jiyugaoka, în fa a ei st tuse aşezat un b rbat exact


pe placul ei. Avea în jur de patruzeci şi cinci de ani,
o fa oval şi un început de chelie. Nici forma capului nu era rea. Avea
o culoare s n toas în obraji şi ochelari şic, cu rama neagr şi sub ire. Era
îmbr cat cu gust. Purta o c maş polo alb şi o jachet sub ire, de var ,
iar pe genunchi inea o geant diplomat din piele. In picioare, mocasini
maro. P rea s aib un serviciu de birou, dar angajat la o firm nu prea
sever . Redactor la o editur , arhitect la o mic firm de arhitectur sau
poate angajat în domeniul vestimentar. Citea avid dintr-o carte învelit
într-o copert .
Dac ar fi putut, Aomame s-ar fi dus undeva cu acel b rbat şi ar fi
f cut sex s lbatic. Se imagin strângându-i cu putere penisul înt rit. I l-ar
fi strâns tare, cât aproape s -i taie circula ia sângelui. Iar cu cealalt
mân i-ar fi masat uşor testiculele. Sim ea cum o furnicau palmele
aşezate pe genunchi. îşi strângea şi întindea degetele f r s -şi dea
seama. Umerii îi s ltau la fiecare r suflare. îşi umezi încet buzele cu
limba.
îns trebuia s coboare la Jiyugaoka. Ţ rbatul st tea mai departe pe
scaun, cufundat în carte, mergând cine ştie pân unde, f r s aib habar
c era inta unor fantezii erotice. Nu p rea s -i pese câtuşi de pu in cine
era pe scaunul de vizavi. ţând coborî, lui Aomame îi veni s -i smulg şi
s -i azvârle blestemata de carte, îns se ab inu.
X-

La ora unu noaptea, Aomame dormea dus în patul ei şi avea un vis


erotic. în vis, sânii ei erau mari şi rotunzi ca nişte grep- fruturi. Avea
sfârcurile tari şi mari. îşi ap sa sânii pe coapsele unui b rbat. Hainele
z ceau împr ştiate pe jos, iar ea dormea dezbr cat , cu picioarele
desf cute. ţufundat în somn, Aomame nu avea cum s ştie c şi în acel
moment pe cer erau dou luni. Una era luna cea mare şi str veche, iar
cealalt , mic şi nou .

Tsubasa şi Doamna dormeau şi ele, în aceeaşi camer . Tsubasa purta o


pijama nou , cadrilat şi dormea uşor ghemuit . Doamna adormise pe
fotoliu, îmbr cat cum era, cu o p tur pe genunchi. Avusese de gând s
plece imediat ce adormea feti a, îns o furase somnul. Liniştea se
aşternuse în jurul cl dirii retrase în vârful dealului. Din când în când, se
298 Haruki Murakam

mai auzeau sirenele ambulan elor şi vuietul motocicletelor care goneau


în dep rtare, pe str zile oraşului. Şi c eaua dormea încol cit în fa a uşii
de la intrare. Ferestrele erau acoperite cu draperii, c rora lumina
felinarelor le d dea o tent alburie. Norii începeau s se destrame, iar
cele dou luni se i eau din când în când printre ei. M rile din întreaga
lume îşi reglau fluxul în func ie de ele.
Tsubasa dormea cu obrazul lipit de pern şi cu gura întredeschis .
R sufla aproape imperceptibil şi nu f cea nici o mişcare. Uneori, umerii
îi tres ltau uşor. P rul îi c dea peste ochi.
La un moment dat, gura i se deschise încet, iar din untru începur s
ias Oamenii cei Mici. Ap reau unul câte unul, uitându-se aten i în jurul
lor. Doamna i-ar fi v zut imediat dac s-ar fi trezit, îns dormea dus şi
nu avea s deschid ochii prea curând. Oamenii cei Mici ştiau asta. ţu
to ii, erau cinci. ţând ieşiser din gura lui Tsubasa, erau cât degetul ei
mic, dar, odat ajunşi afar , începur s se contorsioneze ca nişte unelte
pliabile care se desfac şi crescur de vreo treizeci de centimetri. To i erau
îmbr ca i Ia fel, în haine banale. Nici chipurile lor nu aveau tr s turi
aparte, ceea ce îi f cea imposibil de distins între ei.
ţoborâr din pat pe podea şi traser de sub pat un obiect de
m rimea unei gogoşi. Se aşezar în cerc în jurul lui şi începur cu to ii s
trag de el. Era un obiect alb şi foarte elastic. îşi în l au mâinile în aer şi,
cu gesturi îndemânatice, tr geau din v zduh fire semitransparente pe
care le foloseau s dea treptat volum acelui obiect moale şi pufos. Firele
p reau s fie suficient de lipicioase. Intre timp, Oamenii cei Mici
ajunseser la o în l ime de vreo şaizeci de centimetri. Puteau s -şi
modifice statura dup bunul lor plac.
ţei cinci lucrar cu zel timp de mai multe ore, f r s rosteasc nici
un cuvânt. Formau o echip strâns unit . Doamna şi Tsubasa continuau
s doarm duse, neclintite. Şi celelalte femei din ad post erau cufundate
într-un somn neobişnuit de adânc. ţ eaua p rea s viseze ceva, pentru
c z cea întins pe iarb şi mai slobozea câte un sunet stins, venit din
adâncurile inconştientului.
ţa şi cum ar fi fost în elese, din înaltul cerului, cele dou luni
aruncau asupra lumii o lumin stranie.
Capitolul 20
1Q84 299

Ţie ii ghiliaci

Tengo nu reuşea s adoarm . Fukaeri dormea adânc, în patul s u,


îmbr cat cu pijamaua sa. Tengo îşi aranjase aşternutul pe canapea
(tr gea adesea câte un pui de somn dup -masa acolo, aşa c nu îl
deranja câtuşi de pu in) şi se întinsese. ţum somnul nu voia s vin , se
dusese în buc t rie s lucreze la roman. Procesorul de text se afla în
dormitor, aşa c scria acum cu pixul într-un blocnotes. Nici asta nu-1
deranja. Sigur c era mai rapid şi mai eficient s tasteze, dar el iubea
metoda clasic de a aşterne ideogramele cu mâna sa pe hârtie.
Era destul de neobişnuit pentru el s lucreze în miezul nop ii. Lui îi
pl cea s scrie cât era lumin afar şi lumea umbla de colo-colo,
v zându-şi de treburi. Dac lucra când lumea era înv luit în întuneric
şi în linişte, cuvintele lui deveneau prea dense. Trebuia s rescrie a
doua zi, pe lumin , ce lucrase cu o noapte înainte. Decât s se complice
atât de tare, prefera de la bun început s scrie ziua.
Nu mai scrisese de mult vreme direct pe hârtie, în miez de noapte,
şi mintea îi lucra bine. Imagina ia sa se dezmor ise şi povestea curgea
de la sine. O idee o n ştea în mod firesc pe urm toarea. Fluxul acesta
continua f r întrerupere. Vârful pixului îi alerga f r pauz pe hârtia
alb , cu un sunet hot rât. ţând îi obosea mâna, l sa pixul deoparte şi
îşi flexa degetele în aer ca un pianist înainte de concert. ţeasul ar ta ora
unu şi jum tate, în mod neobişnuit, de afar nu se auzea nici un
zgomot. Norii care acopereau oraşul ca o pânz groas absorbeau orice
sunet.
Apoi lua din nou pixul şi aşternea cuvintele pe hârtie. în timp ce
scria, îşi aminti brusc c a doua zi urma s îl viziteze iubita. Venea
mereu vineri la unsprezece diminea a. Pân atunci trebuia s o trimit
pe Fukaeri de acolo. Ţine c nu folosea parfum. Iubita sa şi-ar fi dat
seama imediat dac în pat ar fi r mas un miros str in. Tengo ştia bine
c e foarte atent şi foarte geloas . Ea se culca uneori cu so ul ei, dar
dac Tengo se vedea cu alte femei, se enerva de-a binelea.
— Sexul între so i e o chestie un pic diferit , îi explicase ea. Intr în
alt catastif.
— în alt catastif?
— Da, con ine alte rubrici.
300 Haruki Murakam

— Sunt alte sentimente la mijloc?


— Exact. ţorpul e tot la, dar sentimentele difer . Aşa c e în
regul . O femeie matur ca mine poate s fac chestia asta. Numai c tu
nu ai voie s te culci cu altcineva.
— Nici nu fac aşa ceva, r spunsese Tengo.
— ţhiar dac nu faci sex cu alt femeie, spusese ea, sunt jignit
numai la gândul c ar exista posibilitatea asta!
— Doar de existen a posibilit ii? întrebase Tengo uluit.
— Tu nu ştii ce simte o femeie. ţhiar dac eşti scriitor.
— Asta mi se pare destul de nedrept.
— Aşa o fi. Dar o s te r spl tesc eu îndeajuns, spusese femeia şi nu
min ise.

Tengo era satisf cut de rela ia cu iubita sa. Nu era o femeie frumoas ,
în în elesul obişnuit. Avea mai degrab nişte tr s turi unice. Poate c
unii chiar ar fi considerat-o urât . Lui Tengo îns îi pl cuse de la bun
început chipul ei şi nu se putea plânge de ea în pat. Nu cerea multe de
la el. S petreac o dat pe s pt mân trei, patru ore împreun şi s
fac sex pe îndelete. Dac se putea, de dou ori. S nu se apropie de alte
femei. Pe scurt, asta era tot ce cerea ea de le Tengo. îşi iubea familia şi
nu voia s o destrame din pricina lui. Numai c nu era satisf cut de
activit ile sexuale pe care le avea cu so ul ei. Interesele celor doi
coincideau în mare parte.
Tengo nu era atras de alte femei. ţe voia el era s aib timpul s u
liber şi liniştit. Dac avea garan ia c la intervale regulate are ocazia s
fac sex, nu mai cerea nimic în plus de la o femeie. Nu întâmpina cu
bucurie ideea de a cunoaşte pe cineva de vârsta sa, de a se îndr gosti,
de a avea o rela ie carnal şi responsabilitatea pe care toate acestea o
aduceau în mod inevitabil. Voia s stea pe cât putea de departe de
povara necazurilor ce se in lan : to i paşii care trebuie parcurşi c tre
intimitate, aluziile la viitor, conflictele previzibile şi greu de evitat...
In mod normal, ideea de obliga ie îl speria pe Tengo şi îl f cea s
dea înapoi. Reuşise pân acum în via s evite cu ingeniozitate s fie
pus în pozi ii în care ar fi avut obliga ii. ţ uta s tr iasc de unul
singur, liber, f r s fie încurcat în complexitatea rela iilor umane, pe
cât posibil f r s fie constrâns de reguli şi f r s -şi fac datorii fa de
al ii. Asta c uta el în mod constant. Era dispus s îndure multe
1Q84 301

nepl ceri în schimbul acestei libert i.


ţa s se poat eschiva de responsabilit i, Tengo g sise înc de la o
vârst fraged o cale de a nu atrage aten ia asupra sa. Nu-şi dezv luia
întru totul capacit ile în fa a altora, nu-şi expunea p rerile şi evita s
ias în fa . încerca s -şi fac prezen a cât mai neobservat . Fusese pus
înc din copil rie în situa ia de a supravie ui prin propriile for e, f r s
se bazeze pe nimeni altcineva. Dar un copil nu are cu adev rat putere.
De aceea, în fa a unei furtuni el trebuia s se ascund şi s se in bine
de ceva, ca s nu fie suflat de vânt. Trebuia s n scoceasc mereu
asemenea solu ii. Precum orfanii din romanele lui Dickens.
Se poate spune c pân acum lucrurile îi merseser bine lui Tengo.
Reuşise deocamdat s evite toate responsabilit ile. Nu r m sese în
cadrul universit ii, nu îşi g sise un serviciu în adev ratul sens al
cuvântului, nu se c s torise, avea o ocupa ie care-i conferea destul
libertate, îşi g sise o partener de sex care îl satisf cea (şi care nu cerea
multe în schimb) şi, folosindu-şi timpul liber de care dispunea din plin,
scria romane. Avea un mentor literar în persoana lui Komatsu şi,
mul umit lui, primea regulat şi articole de scris. Romanele sale înc nu
v zuser lumina tiparului, dar deocamdat în via a lui nu existau
inconveniente. Nu avea prieteni apropia i şi nici vreun angajament fa
de iubit . Pân acum fusese cu vreo zece femei, îns nici una dintre
rela ii nu durase foarte mult. Dar m car era liber.
Totuşi, de când rescrisese Crisalida de aer, via a sa liniştit începuse
s se destrame pe la cus turi. Mai întâi, se prinsese în planul periculos
al lui Komatsu aproape f r voia sa. ţunoscuse
0 fat frumoas care îi f cea inima s fream te într-un mod cu totul
aparte. Apoi, rescriind Crisalida de aer, în Tengo ap ruse o schimbare
interioar . Mul umit acesteia, avea o dorin intens de a scrie. Asta,
desigur, era o schimbare binevenit , numai c odat cu ea se modificase
şi ciclul aproape perfect al vie ii sale suficiente, pe care reuşise pân
atunci s îl men in cu atâta trud .
In orice caz, mâine e vineri, îşi zise el. îmi vine iubita. Pân atunci
trebuie s scap de Fukaeri de aici.

Fukaeri se trezi la ora dou şi ceva. Deschise uşa şi ap ru în buc t rie


în pijama. Ţ u un pahar mare cu ap de la robinet, apoi se aşez la
mas , frecându-se la ochi.
302 Haruki Murakam

— Te deranjez, spuse, ignorând, ca de obicei, semnul de întrebare.


— Nu, nu m deranjezi.
— Ce scrii.
Tengo închise blocnotesul şi puse pixul al turi.
— Nu-i mare lucru, spuse el. Oricum m preg team s închei.
— Pot s stau pu in cu tine, întreb ea.
— Sigur c da. Eu beau nişte vin, tu ce vrei de b ut?
Fata cl tin din cap. Nu voia nimic.
— Vreau s mai stau un pic cu tine.
— în regul . Nici mie nu mi-e somn.
Lui Fukaeri pijamaua îi era prea mare, aşa c îi suflecase manşetele
de la bluz şi de la pantaloni. ţând se apleca în fa ,
1 se z rea rotunjimea sânilor. Privind-o pe Fukaeri îmbr cat în
pijamaua lui, Tengo respira cu greutate. Deschise frigiderul şi îşi turn
în pahar restul de vin.
— i-e foame? o întreb .
IQ84 303

Pe drumul spre cas se opriser la un restaurant micu de lâng


sta ia Koenji şi mâncaser nişte spaghete. Por iile nu fuseser foarte
mari şi trecuser deja de atunci destule ore.
— Pot s - i fac ceva rapid, ştiu şi eu, un sandviş? ad ug
el.
— Nu mi-e foame. Mai bine îmi citeşti ce ai scris.
— S - i citesc ce scriam eu acum?
-Da.
Tengo lu pixul şi îl învârti între degete. în mâna sa imens , ar ta
minuscul.
— Nu ar t nim nui manuscrisele mele pân când nu sunt terminate
şi corectate. Altfel aduce ghinion.
— Aduce ghinion.
— E o decizie personal .
Fukaeri se uit câteva momente la chipul lui Tengo, apoi îşi aranj
gulerul.
— Atunci citeşte-mi ceva.
— Adormi dac - i citesc?
-Da.
— Profesorul Ebisuno î i citea des, nu?
— Profesorul st treaz mereu pân în zori.
— Şi Povestea clanului Taira tot el i-a citit-o?
Fukaeri cl tin din cap.
— Pe aia am ascultat-o pe caset .
— Şi ai înv at-o pe dinafar . Dar trebuie s fie nu ştiu câte casete!
Fukaeri indic cu mâinile spa iul pe care îl ocupa teancul de casete.
— Foarte multe.
— La conferin a de pres ce parte le-ai recitat?
— Minamoto no Yoshitsune fuge din capital .
— Dup c derea clanului Taira, Minamoto no Yoshitsune este
urm rit de Yoritomo şi pleac din Kyoto. în clanul înving torilor încep
lupte interne.
— Da, aia.
— Şi în afar de asta ce mai po i recita?
— Zi ce vrei s auzi.
Tengo se întreb ce s aleag . Povestea clanului Taira e lung şi
cuprinde multe scene. Pân la urm , alese, la întâmplare, B t lia de la
304 Haruki Murakam

Dan no Ura.
Fukaeri se adun în t cere timp de dou zeci de secunde. Apoi
începu s recite:

De acum, c oştenii Minamoto urcaser în cor biile clanului Taira,


matrozii şi vâslaşii z ceau pe fundurile n ilor, r puşi de sabie sau s geat , iar
nimenea nu mai era s mânuiasc cor biile.
Sfetnicul Tomonori s-a urcat într-o barc mic şi a purces la corabia
domnitorului.
— Pr vim cumplite vremi! S azvârlim în mare toate acestea, cari
nepl cute ochiului sunt!
Gr ind acestea, Tomonori a început s alerge roat de la un cap t la altul
pe punte şi însuşi s m ture, s ştearg şi s cureţe.
Iar domniţele l-au întrebat cu toatele:
— Sfetnice, cum merge lupta, cum?
— F r doar şi poate, cinstitele dumneavoastr feţe vor vedea b rbaţii
pidosnici de la r s rita r spuns Tomonori, râzând cu glas uscat.
— Vai, nu-i vreme de şag tocmai acum! au strigat domniţele în gura
mare.
Privind acestea, M icuţa Tokiko, care în inima sa era preg tit pentru o
aşa împrejurare, şi-a tras peste cap un vestmânt îndoit, de culoarea cenuşei, şi-
a sumecat pantalonii de m tase lucitoare, a luat la subsuoar Sfânta
Nestemat şi la şold şi-a pus Sfânta Sabie.7 L-a luat în braţe pe domnitor şi a
vorbit aşa:
— M car c sunt o biat femeie, nu voiesc prad duşmanului a c dea.
Voiesc a sta al turi de domnitor. Iar cei cari nutriţi aceleaşi sentimente,
urmaţi-m degrab !
Apoi a purces c tre pror .
Numai opt ani avea domnitorul, îns dup înf ţişare p rea mai mare în
ani. Era atât de frumos, încât lucea în jurul lui precum o aur . P rul negru îi
curgea tremur tor pân la şolduri. Buimac, întreb :
— M icuţ , unde ai de gând s m duci?
Privind la chipul s u copil ros, c lug riţa, abia domolindu-şi lacrimile,
gr i astfel:

7 Este vorba de dou dintre cele trei însemne ale monarhiei în Japonia: piatra
pre ioas , sabia şi oglinda. Dup legend , aceste însemne au fost date de
zei a soarelui, Amaterasu, şi reprezint un simbol al divinit ii împ ratului.
1Q84 305

— St pâne, înc nu ştii? în viaţa de dinainte ai urmat întocmai cele zece


virtuţi,' şi pentru asta te-ai n scut cârmuitor a zece mii de care de lupt . Dar
ai fost prins în iţe potrivnice, şi ţi s-a ispr vit ursita cea bun . Mai întâi
întoarce-te spre r s rit, c tre Marele Templu din Ise şi îţi ia r mas bun. Apoi,
îţi aminteşte s îţi pui credinţa în Buddha Amida, care vine a te tâmpina din
Raiul Apusean al T râmului Neprih nit. Te întoarce aşadar c tre apus şi
cheam -i numele.8 Tr im într-o ţar îndep rtat şi mic precum un bob de mei
c zut în ţ rân , la hotarele triste ale lumii. Ci eu te voi însoţi în locul cela
minunat care este Raiul T râmului Neprih nit!
Astfel gr i, cu lacrimi în ochi. Iar domnitorul, în vestminte de culoarea
porumbiţei, îşi prinse p rul în dou cozi peste urechi şi îşi împreun micile
sale mâini, înecat în suspine. întâi îngenunche la r s rit şi îşi lu r mas bun
de la Marele Templu din Ise. Apoi se îndrept c tre apus şi chem numele lui
Amida.
Tinându-l tot aşa în braţe pe domnitor, m icuţa l-a îmb rb tat:
— Dedesuptul valurilor se afl o alt capital !
Iar apoi au s rit în apa adânc de o mie de stânjeni.

Ascultând-o cu ochii închişi cum recit , Tengo avea senza ia c se


afl în fa a unui c lug r orb care cânta la l ut . Tengo sim i din nou c
Povestea clanului Taira e menit sa fie ascultat , nu citit . Vocea lui
Fukaeri era de obicei monotonia întruchipat , f r intona ie şi f r
accent, dar când recita, devenea surprinz tor de puternic , bogat şi
plin de culoare. Parc ar fi fost posedat de un spirit. In vocea ei
revenea la via cu vigoare b t lia eroic ce se purtase pe mare, la
strâmtoarea Kanmon, în 1185. înfrângerea clanului Taira era deja
pecetluit . Tokiko, so ia lui Kiyomori, îl ia în bra e pe tân rul împ rat
Antoku şi se arunc în valuri. Doamnele de la curte, nevoind s cad în
mâinile r zboinicilor din est, o urmeaz . Tomomori, ascunzându-şi
durerea înfrângerii, glumeşte şi le îndeamn pe doamnele de la curte
s -şi curme via a. Altfel, vor tr i un iad viu. Ar fi mai bine s v pune i
cap t vie ii.

8 In budismul T râmului Pur se spune c Buddha Amit bha (jap: Amida-


butsu) se afl într-un paradis situat dincolo de marginea vestic a lumii. In
pragul mor ii, credincioşii se întorc c tre vest şi invoc numele lui
Amit bha, care le vine în întâmpinare, împreun cu dou zeci şi cinci de
boddhisatva, spre a-i conduce în acest paradis.
306 Haruki Murakam

— Mai continui, întreb Fukaeri.


— Nu, ajunge pân aici. Mul umesc, spuse Tengo înc în trans .
în elegea bine acum ce trebuie s fi sim it ziariştii la conferin a de
pres .
— Dar cum de reuşeşti s ii minte un text atât de lung?
— L-am ascultat de multe ori pe caset .
— Majoritatea oamenilor pot s asculte de oricâte ori, c tot n-ar
ine minte, spuse Tengo.
Apoi îşi d du seama. Fata aceasta, neputând s citeasc , avea o
capacitate de a re ine ceea ce auzea mai mare decât a altora. La fel cum
copiii care sufer de savantism pot memora instantaneu o cantitate
enorm de informa ii vizuale.
— Vreau s -mi citeşti, spuse Fukaeri.
— ţe s - i citesc?
— Ai vorbit cu Profesorul de o carte. Unde apare Fratele cel Mare.
— A, 1984. N-o am.
— Cu ce e.
Tengo încerc s -şi aminteasc subiectul romanului.
— Am citit-o demult, de la biblioteca şcolii şi nu mai in minte
am nuntele. Oricum, cartea a ap rut în 1948 şi pe vremea aia 1984 era
înc viitorul îndep rtat.
— E anul sta.
— Da, suntem în 1984. Viitorul a devenit prezent. Şi în curând va fi
trecut. George Orwell descrie în romanul la o societate sumbr ,
totalitar . Oamenii sunt strict controla i de un dictator numit Fratele cel
Mare. Informa iile sunt limitate, iar istoria este rescris în permanen .
Personajul principal lucreaz la o institu ie a statului unde are sarcina
s schimbe cuvintele. Se construieşte o istorie nou , iar cea veche este
anulat . Totodat , şi cuvintele sunt modificate, astfel c nimeni nu mai
poate cunoaşte ce este adev rat. Nu mai ştii nici cine i-e inamic şi cine
i-e aliat. Cam asta e povestea.
— S rescrii istoria.
— A fura istoria este acelaşi lucru cu a fura o parte din caracterul
omului. E o crim .
Fukaeri r mase o vreme t cut , gânditoare.
— Memoria noastr e alc tuit din amintiri personale şi din
amintiri colective, spuse Tengo. Astea dou sunt strâns legate între ele.
Iar istoria este de fapt amintirea colectiv . Dac e furat sau rescris ,
1Q84 307

nici omul nu-şi mai poate p stra caracterul de drept.


— Şi tu rescrii.
Tengo râse şi b u o gur de vin.
— Eu doar i-am modificat romanul cum a fost mai bine. E cu totul
altceva s rescrii istoria.
— Deci nu ai aici cartea cu Fratele cel Mare, întreb ea.
— Din p cate, nu. Aşa c nu pot s - i citesc din ea.
— Atunci alt carte.
Tengo se duse la bibliotec şi se uit la cotoarele volumelor. ţitise
foarte multe pân acum, dar p strase pu ine. Nu-i pl cea s aib casa
înc rcat , aşa c ducea ce citise la anticariat, cu unele excep ii. îşi
cump ra doar c r i pe care putea s le citeasc imediat, iar pe cele
importante le citea cu aten ie, ca s re in cât mai mult. în rest,
împrumuta ce avea nevoie de la o bibliotec din apropiere.
îi lu mult s aleag . Nu avea nici o idee ce carte ar fi mers citit cu
voce tare, deoarece nu mai f cuse asta niciodat . Dup multe ezit ri,
scoase Insula Sahalin, de Cehov, pe care abia o terminase de citit cu o
s pt mân în urm . Lipise etichete în dreptul pasajelor interesante,
astfel c putea alege cu uşurin buc ile cele mai potrivite.
înainte de a începe s citeasc , Tengo îi d du câteva explica ii
despre carte. în 1890, ţehov a f cut o c l torie în insulele Sahalin. Avea
treizeci de ani şi era cu o genera ie mai mic decât Tolstoi şi Dostoievski.
De ce un scriitor în ascensiune, bine v zut de public, un or şean care
tr ia splendid în Moscova a decis s plece pân la cap tul p mântului,
în insulele Sahalin şi s stea acolo o bun bucat de vreme, nu ştia
nimeni cu certitudine. Sahalinul era folosit în mare parte pentru colonii
penitenciare şi pentru marea majoritate nu era decât un simbol al
suferin ei şi al nenorocului. în vremea aceea nu exista înc nici o cale
ferat în Siberia, astfel c a trebuit s str bat peste patru mii de kilo-
metri cu tr sura, într-un frig n prasnic, iar aceast peniten şi-a pus
nemilos amprenta asupra s n t ii oricum şubrede a lui ţehov.
Rezultatul şederii în Extremul Orient timp de opt luni a fost Insula
Sahalin, o carte care i-a nedumerit pe mul i dintre cititori. Elementele
literare erau suprimate, iar lucrarea ar ta mai degrab ca un raport
geografic oficial. Lumea şuşotea, întrebân- du-se de ce oare Cehov a
irosit atâta timp pre ios pentru o lucrare inutil şi f r sens. Criticii au
spus c este un truc prin care încerca s atrag aten ia asupra sa. Al ii
308 Haruki Murakam

au presupus c s-a dus acolo în c utare de subiecte noi, c ci nu mai


avea despre ce scrie. Tengo îi ar t lui Fukaeri insulele Sahalin pe harta
de la sfârşitul c r ii.
— De ce s-a dus ţehov în Sahalin, întreb Fukaeri.
— Adic de ce cred eu c s-a dus?
— Da. Ai citit cartea.
— Am citit-o.
— Ce crezi.
— ţred c nici ţehov nu ştia prea bine din ce motiv, spuse Tengo.
Pur şi simplu, a vrut s se duc acolo. A v zut pe hart insulele Sahalin
şi i-a venit cheful dintr-odat s mearg acolo. Am p it şi eu aşa ceva,
s m uit pe hart şi s vreau neap rat s m duc într-un anume loc. Şi
nu ştiu cum se face, dar în majoritatea cazurilor î i cad ochii numai pe
locuri îndep rtate şi greu accesibile. Mori s ştii ce privelişti sunt acolo,
ce fel de lucruri se petrec. Te pune pe jar. De-asta nu po i ar ta cuiva cu
degetul exact de unde izvor şte aceast înfl c rare. ţuriozitate, în
sensul pur al cuvântului? Inspira ie inexplicabil ? Ţineîn eles c pe
vremea aia c l toria de la Moscova pân în Sahalin era inimaginabil de
dificil , deci nu cred c sta a fost singurul motiv al lui ţehov.
— Ce altceva.
— ţehov era scriitor, dar în acelaşi timp era şi medic. ţa om de
ştiin a vrut s inspecteze cu ochii lui p r ile bolnave din imensul stat
al Rusiei. Se sim ea incomod în pozi ia de scriitor înfloritor care
locuieşte în marele oraş. Era s tul de scena literar din Moscova şi nici
nu se sim ea bine printre litera ii plini de aere care nu f ceau altceva
decât s -şi pun be e în roate unul altuia. Nutrea numai sentimente
nepl cute fa de criticii r ut cioşi. Poate c drumul pân în Sahalin a
fost un fel pe pelerinaj prin care s se cure e de mizeria lumii literare. Şi
din multe puncte de vedere, insulele Sahalin l-au copleşit. Poate c de-
asta nu şi-a folosit experien a c l toriei acolo ca s produc o oper
literar . Nu era ceva superficial, care s fie tratat cu uşurin într-un
roman. Iar partea bolnav a devenit o parte din el. ţine ştie, poate c
tocmai asta era ce c uta el.
— E interesant cartea, întreb Fukaeri.
— Mie mi-a pl cut. E plin de cifre şi de statistici şi, cum i-am zis
adineauri, nu prea are ambi ii literare. Se simte pronun at latura de om
de ştiin a lui ţehov. Dar eu v d în asta hot râre b rb teasc , iar
1Q84 309

descrierile de natur şi portretele oamenilor care mai apar pe ici, pe


colo, amestecate printre expunerile acelea reci şi oficiale, sunt cu atât
mai impresionante. Dar pân la urm nici p r ile în care doarînşiruie
fapte nu sunt tocmai rele. Uneori sunt chiar minunate. Exist , de
exemplu, un capitol întreg despre ghiliaci.
— Ghiliaci, spuse Fukaeri.
— E vorba de popula ia care exista în Sahalin cu mult înainte de
venirea ruşilor. Ini ial tr iau mai în sud, dar au fost împinşi c tre centru
de popula ia ainu care a venit din Hokkaido. Ainu au fost împinşi, la
rândul lor, de japonezi şi au traversat marea din Hokkaido. Cehov a
observat îndeaproape rusizarea insulelor Sahalin şi dispari ia rapid a
culturii ghiliace şi a încercat s lase m car câteva rânduri în scris despre
ei.
Tengo deschise cartea la capitolul în care se vorbea despre ghiliaci
şi începu s citeasc , schimbând pe ici, pe colo şi scurtând, ca s fie mai
uşor de urm rit9.

„Ghiliacii au corpul puternic, îndesat, de statur mijlocie sau chiar mic .


în lţimea prea mare i-ar stingheri în taiga. Au oasele mari şi îngroşate la
încheieturi; muşchii dezvoltaţi ne fac s ghicim neobosita şi încordata lor lupt
cu natura. Toţi ghiliacii au trupul usc ţiv, [...] şi ţesutul gr sos slab dezvoltat;
pe nici unul nu-l vezi obez sau m car gras. Gr simea se consum producând
c ldura necesar pentru a compensa pierderile cauzate de temperatura extrem
de sc zut şi de umiditatea prea mare a aerului din Sahalin. Aşa se explic de
ce ghiliacii se alimenteaz cu atât de mult gr sime. Ei consum came gras de
foc şi de somon, gr sime de balen , de nisetru şi came crud . Consum toate
acestea în cantit ţi mari, crude, uscate sau congelate; din pricina hranei lor
nefierte muşchii masticaţiei şi încheieturile f lcilor le sunt deosebit de
dezvoltate, iar dinţii li se tocesc repede. Hrana este numai animal , doar
rareori când m nânc acas sau au vreo petrecere, mai adaug la carne usturoi
de Manciuria sau poame. Nevelskoi scrie c ghiliacii privesc agricultura ca un
mare p cat. Cine sap p mântul sau seam n ceva, moare în scurt timp.
Totuşi, pâinea cu care i-au obişnuit ruşii le place foarte mult şi o consum cu
pl cere ca pe o pr jitur . Nu mai e o raritate azi s întâlneşti la Alexandrovsk

9 Fragmentele din Cehov sunt preluate din Insula Sahalin, traducere de Alice
Gabrielescu şi Tatiana Panaitescu, ap rut în A.P. ţehov, Opere, volumul
11, Editura Pentru Literatur Universal , Ţucureşti, 1961.
310 Haruki Murakam

sau la Rîvko un ghiliac cu o pâine la subsuoar ."

Aici Tengo se opri şi îşi trase sufletul. De pe chipul lui Fukaeri, care
îl asculta atent , nu putea vedea dac îi place sau nu.
— Ia zi, î i mai citesc? Sau vrei alt carte? întreb el.
— Vreau s ştiu mai multe despre ghiliaci.
— Atunci o s continui.
— Pot s m bag în pat, întreb Fukaeri.
— Sigur c da, r spunse Tengo.
ţei doi se mutar în dormitor. Fukaeri se vârî în pat, iar Tengo îşi
trase un scaun al turi. începu din nou s citeasc :

„Ghiliacii nu se spal niciodat , astfel, chiar şi etnografii, cu greu ar putea


aprecia adev rata culoare a feţei lor; nu-şi spal nici ruf ria, iar hainele şi
înc lţ mintea lor de blan au un aspect de parc au fost jupuite de pe un câine
mort. Ghiliacii eman un miros greu, iar apropierea caselor lor este semnalat
de mirosul nesuferit de peşte pus la soare şi de m runtaie de peşte intrate în
putrefacţie. Lâng fiecare iurt este o usc torie, plin pân în vârf cu peşte
t iat în dou , sem nând de departe, mai ales în b taia soarelui, cu şiruri de
m rgean. In jurul acestor usc torii, Kruzenştern a v zut foind o puzderie de
viermi m runţi, acoperind p mântul cu un strat gros de un ţol.Ă

— Kruzenştern.
— ţred c e primul explorator care a ajuns acolo. ţehov era un elev
silitor şi citise tot ce se scrisese pân atunci despre Sahalin.
— ţiteşte mai departe.

„Iarna, iurtele lor sunt pline de fum înec cios care vine şi de la focul din
vatr şi de la lulelele ghiliacilor, c ci şi ei, şi nevestele lor, ba chiar şi copiii lor
fumeaz . Despre bolile şi mortalitatea ghiliacilor nu se ştie nimic; se poate
b nui îns c traiul în condiţii atât de neigienice nu r mâne f r o influenţ
d un toare asupra s n t ţii lor. Poate c tot lipsa aceasta de igien este şi
cauza staturii lor mici, a feţelor umflate, a moliciunii mişc rilor lor leneşe. “

— Ţie ii de ei, spuse Fukaeri.

„Despre caracterul ghiliacilor s-au emis p reri diferite, dar toţi recunosc
c ei sunt un popor paşnic, c nu le plac certurile şi b t ile, şi se împac foarte
bine cu vecinii lor. Faţ de str ini au fost, ce-i drept, b nuitori, temându-se
1Q84 311

pentru viitorul lor, dar i-au primit politicos, f r a protesta şi chiar dac
uneori i-au minţit descriind Sahalinul în culori sumbre, au f cut-o doar în
scopul de a-i îndep rta de bun voie de pe insul . Cu însoţitorii lui
Kruzenştern s-au împrietenit repede, iar când L.I. Schrenk s-a îmboln vit,
vestea s-a r spândit cu repeziciune printre ghiliaci, întrist ndu-i amar. Ei nu
mint decât atunci când vând şi cump r sau când vorbesc cu cineva în care n-
au încredere, şi înainte de a minţi, se privesc într-ascuns ca nişte copii. Min-
ciuna şi l ud roşenia în afara sferei lor de afaceri le repugn .Ă

— Dr gu ii de ei, spuse Fukaeri.

„Orice îns rcinare li s-ar da, ghiliacii o îndeplinesc cu sfinţenie şi nu s-a


întâmplat niciodat ca vreunul din ei s arunce poşta la jum tatea drumului
sau s înstr ineze vreun obiect str in. [...] Sunt descurc reţi, ageri la minte,
veseli şi nu se intimideaz în societatea celor bogaţi şi puternici. Nu recunosc
nici un fel de autoritate şi s-ar p rea c habar nu au de noţiunea de «mai
mare» sau «mai mic». [...] Dup cum s-a scris şi s-a spus adeseori, ghiliacii nu
cunosc nici respectul familial. Tat lui nu-i trece m car prin gând c el este
mai presus de fiul s u, fiul nu-şi respect tat l şi tr ieşte cum vrea, iar b trâna
mam nu se bucur în iurt de mai mult autoritate decât o fetiţ . Boşniak
scrie c i-a fost dat de multe ori s vad cum un fiu b tea şi d dea afar din
cas pe propria mam şi nimeni nu se socotea îndrept ţit s -l mustre. B rbaţii
dintr-o familie au toţi aceleaşi drepturi. Dac oferiţi votc ghiliacilor, trebuie
s le daţi şi b ieţilor mici. Femeii, îns , nu i se recunoaşte nici un drept, fie c
e bunic , mam sau copil . Toate sunt privite ca nişte animale domestice, ca pe
un obiect pe care-l poţi arunca, vinde sau împinge cu piciorul, cum împingi
un câine. Totuşi, pe câini ghiliacii îi mângâie uneori, pe femei îns , niciodat .
C s toria e privit ca un fleac, mai puţin însemnat decât un chef obişnuit - şi
n-o însoţesc cu nici un fel de datin sau rit religios. Ghiliacul d o luntre, o
suliţ sau un câine în schimbul unei fete pe care o aduce în iurta lui, se culc
cu ea pe o blan de urs şi asta e totul. Poligamia este admis , dar nu se
practic pe scar larg , deşi femeile sunt mai numeroase decât b rbaţii.
Dispreţul faţ de femei este atât de mare, încât nici robia lor, robie în
adev ratul şi brutalul sens al cuvântului, nu este condamnat . [...] V dit,
femeia este la ei doar un obiect pe care-l poţi negocia, ca şi tutunul sau pânza.
Modul de gândire al scriitorului suedez Strindberg, celebrul antifeminist care
dorea ca femeia s nu fie mai mult decât o sclav , totdeauna la dispoziţia
capriciilor b rbatului, este foarte apropiat de al ghiliacilor. Dac Strindberg ar
312 Haruki Murakam

fi venit s viziteze Sahalinul de Nord, nu m îndoiesc c ghiliacii l-ar fi strâns


la piept cu fr ţeasc ardoare.Ă

Tengo se opri pu in s se odihneasc . Fukaeri t cea, f r s dea nici


o impresie. Tengo continu :

„La ghiliaci nu exist judecat , ei nu ştiu ce înseamn justiţie. C le vine


atât de greu s ne înţeleag , rezult şi din faptul c ei nu recunosc utilitatea
drumurilor. Chiar în locurile unde şoseaua a fost terminat şi dat în
circulaţie, ei continu s mearg prin taiga. Poţi vedea adesea cete de ghiliaci,
porniţi cu mic, cu mare şi cu câinii dup ei, cum se strecoar în monom prin
mlaştin , chiar al turea de drumul b t torit.Ă

Fukaeri închisese ochii şi respira foarte liniştit. Tengo îi privi chipul


pre de câteva momente, dar nu putea s -şi dea seama dac adormise
sau nu. Astfel c deschise cartea în alt loc şi continu s citeasc cu voce
tare. Pe de o parte, voia s fie sigur c adormise de-a binelea, dar pe de
alt parte, voia s mai aud frazele lui Cehov citite cu voce tare.

„La gurile râului se afla cândva pichetul Naibuci, înfiinţat în anul 1866.
Miţul a g sit aici 18 case, un paraclis şi o magazie pentru alimente. Un
corespondent care a vizitat acest pichet în anul 1871 scria c a g sit acolo
dou zeci de soldaţi sub comanda unui subofiţer. Intr-una din izbe, o femeie
înalt şi frumoas , nevasta unui soldat, i-a servit ou proaspete şi pâine
neagr ; era mulţumit de traiul de-aici, plângându-se doar c zah rul e prea
scump. Ast zi nu mai exist nici urm de izbe şi când priveşti pustietatea din
jur, nevasta cea frumoas a soldatului ţi se pare un mit. Acum se construieşte
aici o cas pentru postul de supraveghere şi atâta tot. Marea e rece, tulbure;
valurile c runte url , izbindu-se de ţ rm, de parc ar vrea s întrebe desperate:
«Doamne, de ce ne-ai mai creat?» Nu mai sunt apele m rii, ci ale Marelui
Ocean Pacific. Pe ţ rmul acesta, la gurile râului Naibuci, auzi cum lovesc cu
topoarele ocnaşii de la şantierul de construcţie; pe ţ rmul cel lalt, departe,
departe, e America. Spre stânga z reşti prin ceaţ stâncile Sahalinului, spre
dreapta, aceleaşi stânci şi înjur nici un suflet viu, nici o pas re, nici o musc ,
şi-ţi pare de neînţeles de ce url şi se zbat valurile, cine le ascult în timpul
nopţilor, ce vor s spun şi, în sfârşit, pentru cine vor urla dup ce voi pleca de
aici. Stând pe ţ rmul singuratic te laşi cuprins de reculegere; te înflori şi în
acelaşi timp doreşti s r mâi pe loc, s tot priveşti mişcarea neîncetat a
valurilor şi s asculţi mereu, mereu, urletul lor s lbatic.Ă
1Q84 313

Fukaeri p rea s fi adormit complet. I se auzea respira ia liniştit


cufundat în somn. Tengo închise cartea şi o puse pe m su a de lâng
pat. Apoi se ridic şi stinse lumina din dormitor. Mai arunc o ultim
privire c tre Fukaeri. Dormea liniştit, cu fa a în sus şi cu buzele strânse.
Tengo închise uşa şi se duse în buc t rie.
Nu mai putea îns acum s -şi scrie propriile cuvinte. I se pri-
poniser în minte imaginile falezelor pustii din Sahalin, descrise de
Cehov. Auzea chiar şi urletul valurilor. Dac închidea ochii, c dea
prizonier unei reverii adânci, singur la rmul izbit de valuri al m rii
Oho k, f r ipenie în jur. în elegea gândurile deprimate şi f r obiect
ale lui ţehov. Acolo, la cap tul lumii se sim ise probabil cumplit de
neajutorat. S fii scriitor rus la sfârşitul secolului XIX era probabil
sinonim cu a purta un destin sumbru de care nu te po i feri. ţu cât
încerca mai mult s scape de Rusia, cu atât aceasta îl înghi ea mai mult.
Tengo cl ti paharul de vin şi dup ce se sp l pe din i la baie, stinse
lumina din buc t rie, se întinse pe canapea şi se înveli cu o p tur .
încerc s adoarm , dar în urechi îi r suna înc vuietul m rii. Sim i îns
cum, încet-încet, îl fur somnul şi pân la urm adormi de-a binelea.

*
Se trezi la opt şi jum tate diminea a. Fukaeri disp ruse din pat, iar
pijamaua pe care i-o împrumutase era f cut ghem în maşina de sp lat
din baie. Şi bluza, şi pantalonii r m seser cu manşetele sumecate. Pe
masa din buc t rie îi l sase un bilet. Scrisese cu pixul pe o foaie de
hârtie: „Oare ce fac ghiliacii acum. M întorc acas Ă. Literele ei mici şi
p tr oase aveau un aer nenatural. Te duceau cu gândul la un mesaj
compus din scoici înşirate pe nisip, v zut din înalt. împ turi hârtia şi o
b g într-un sertar al biroului. La ora unsprezece urma s îi vin iubita
şi dac ar fi g sit un asemenea bilet, sigur ar fi ieşit urât.
Tengo aranj patul şi puse volumul de ţehov la loc în bibliotec .
Apoi îşi f cu o cafea şi pr ji nişte pâine. în timp ce lua micul dejun,
realiz c ceva greu îi ap sa pieptul. îi lu destul vreme pân în elese
ce anume. Era chipul liniştit al lui Fukaeri, dormind.
Nu cumva m îndr gostesc de fata asta? Nu, nu e asta, îşi spuse el.
Doar c ceva dinl untrul ei îmi face inima s tresar , la propriu. Dar de
ce îmi r mâne gândul la pijamaua pe care a purtat-o ea? De ce (aproape
inconştient) am luat-o şi-am miro- sit-o?
Prea multe întreb ri. ţehov a spus c scriitorul nu dezleag
314 Haruki Murakam

probleme, ci le ridic . Ţun vorb . Dar ţehov a adoptat aceeaşi


atitudine nu numai în privin a scrierilor sale, ci şi în privin a propriei
vie i. Se iveau probleme, dar el nu le rezolva. Deşi ştia c sufer de
ftizie, boal f r leac la vremea aceea (doar era doctor, nu avea cum s
nu ştie), încerca s ignore realitatea şi a refuzat s cread c e pe moarte
pân în ultimele momente. S-a stins de tân r, cu o hemoragie
pulmonar puternic .
Tengo cl tin din cap şi se ridic de la mas . Azi urma s îl viziteze
iubita. Trebuia s spele rufele şi s fac curat. Mai bine l sa gândurile
pe alt dat .
Capitolul 21
Oricât de departe ar fi încercat s fug

Aomame merse iar şi la biblioteca de sector, urm aceeaşi procedur şi


îşi deschise pe pupitru un ziar în edi ie prescurtat . Venise s se
intereseze din nou despre conflictul armat dintre for ele de poli ie şi
gruparea extremist care avusese loc toamna, cu trei ani în urm , în
mun ii din prefectura Yamanashi. Pionierii, secta de care îi vorbise
Doamna, avea sediul central în mun ii din Yamanashi, acolo unde
fusese şi conflictul. Poate era o simpl coinciden . Ins coinciden ele
erau alt lucru care nu-i pl cea lui Aomame. Poate c între cele dou
exista o leg tur . Iar expresia Doamnei, „un eveniment atât de gravĂ
sugera şi ea o conexiune.
ţonflictul avusese loc în urm cu trei ani, pe data de 19 octombrie
1981 (sau, conform teoriei lui Aomame, cu trei ani înainte de 1Q84).
Detaliile le aflase deja în mare din articolele din ziare, data trecut când
vizitase biblioteca. Prin urmare, acum se hot rî s r sfoiasc în grab
acele p r i şi s se concentreze asupra acelor articole ap rute mai târziu
în leg tur cu evenimentul respectiv şi asupra celor care analizau
subiectul din diverse unghiuri.
La primul schimb de focuri, trei poli işti fuseser ucişi şi al i doi
grav r ni i cu nişte automate Kalaşnikov fabricate în ţhina. Dup
aceea, extremiştii fugiser în mun i cu arme cu tot, iar poli ia începuse o
c utare de propor ii în toat zona. O unitate aerian din cadrul For elor
de Autoap rare, complet înarmat , intervenise cu elicoptere. Trei
extremişti refuzaser s se predea şi fuseser împuşca i, doi fuseser
1Q84 315

grav r ni i (unul murise la spital trei zile mai târziu, iar din articol nu
reieşea ce se întâmplase cu cel lalt), şi patru fuseser prinşi nev t ma i
sau cu r ni uşoare. Poli iştii şi membrii For elor de Autop rare fuseser
echipa i cu veste antiglon foarte performante şi nu se înregistrase nici o
victim în rândul lor. Doar un poli ist c zuse de pe o stânc în timpul
unei urm riri şi îşi rupsese piciorul. Un singur extremist sc pase. In
ciuda investiga iei de propor ii desf şurate, acesta r m sese disp rut
f r urm .
Dup ce se mai liniştise şocul ini ial, ziarele începuser s acopere în
am nunt felul în care luase naştere gruparea extremist . Membrii ei
erau produsul mişc rilor studen eşti de prin anii '70. Mai bine de
jum tate dintre ei fuseser implica i în ocuparea Auditoriului Yasuda
de la Universitatea din Tokio sau a Universit ii Nihon. Dup ce
interveniser for ele de ordine şi le învinseser rezisten a, studen ii
exmatricula i sau cei care sim eau c activitatea politic din zona
urban , centrat pe campusurile universitare, ajunsese într-un punct
mort, al turi de o parte din cadrele didactice, se adunaser şi îşi
f cuser o ferm în prefectura Yamanashi, unde se organizaser sub
form de comun . Ini ial apar inuser de ansamblul de comune
cunoscut sub numele de „Academia TakashimaĂ, îns nemul umi i
fiind de acea via , se desprinseser de ei şi se reorganizaser . ţum-
p raser la un pre mic un sat abandonat din creierul mun ilor şi acolo
se apucaser de agricultur . La început întâmpinaser multe greut i,
îns produsele ob inute din culturi ecologice începeau s fie la mare
c utare la oraş, drept pentru care demaraser o afacere de
comercializare a legumelor. Prinzând acest vânt favorabil, culturile lor
se dezvoltaser frumos şi se extinse- ser treptat. Pân la urm , ei erau
oameni serioşi şi muncitori, bine organiza i sub conducerea unui lider.
Numele acestei comune era „PionieriiĂ.
Aomame se încrunt şi înghi i în sec, sco ând un sunet puternic din
fundul gâtului. Lu apoi pixul şi începu s bat cu el în pupitru.
ţontinu s citeasc articolul.
Deşi afacerea le mergea bine, în organiza ia Pionierii ap ruse o
fisur din ce în ce mai vizibil . Grupul se scindase în dou tabere mari:
violenta „fac iune militant Ă, cea care înc mai spera la o mişcare
revolu ionar de gheril , marxist , şi relativ liniştita „fac iune agrar Ă,
care acceptase faptul c pentru Japonia actual , o revolu ie violent nu
era o op iune realist , nega spiritul capitalist şi îşi dorea s duc o via
în comuniune cu p mântul. Apoi, în 1976, fac iunea agrar , care era
316 Haruki Murakam

predominant , ajunsese în situa ia de a expulza din Pionieri fac iunea


militant .
Dar acest lucru nu însemna c aceştia fuseser alunga i cu for a. Din
ziar reieşea c primiser un teren nou în schimb, nişte fonduri şi
fuseser ruga i s plece în pace. Fac iunea militant acceptase şi îşi
întemeiaser propria lor comun pe acel teren nou, denumit „Zori de
ZiĂ. Apoi, la un moment dat se pare c achizi ionaser arme
ultraperformante. Ruta pe care le ob inuser şi sursa capitalului urmau
s fie elucidate într-o investiga ie ulterioar .
Nici poli ia şi nici ziarele nu reuşiser s afle când anume şi în ce fel
o comun agrar precum Pionierii virase în direc ia unei grup ri
religioase şi care anume fusese motivul acestei schimb ri. îns se pare
c tendin ele religioase se accentuaser puternic înc din vremea când
reuşiser s îndep rteze paşnic fac iunea militant , iar în 1979
ob inuser deja statutul de institu ie religioas . Apoi achizi ionaser pe
rând terenurile adiacente, îşi extinseser culturile şi f cuser noi
amenaj ri. în jurul lor se în l ase un zid înalt, dincolo de care lumea de
afar nu mai avea acces, pe motiv c le „tulburau practicile asceticeĂ. De
unde anume proveneau toate aceste fonduri şi cum reuşiser s ob in
statutul juridic atât de repede erau întreb ri care r mâneau în
continuare f r r spuns.
*

Odat mutat pe terenul cel nou, în paralel cu agricultura, gruparea


extremist se concentra şi asupra unor antrenamente secrete de lupt .
în plus, se iscaser unele neîn elegeri cu fermierii din apropiere. Una
dintre ele era o disput pe tema drepturilor asupra unui pârâu care
trecea pe terenul grup rii Zori de Zi. Apa acelui pârâu fusese
dintotdeauna folosit în comun pentru agricultur , îns acum Zori de
Zi refuza accesul oamenilor din vecin tate în perimetrul lor. Disputa
durase vreme de mai mul i ani, pân când la un moment dat, câteva
persoane care depuse- ser plângere cu privire la gardul de sârm
ghimpat din jurul terenului fuseser agresate de câ iva membri ai
grup rii. Poli ia din Yamanashi ob inuse un mandat de perchezi ie pe
motiv de asalt şi se îndreptase c tre sediul celor de la Zori de Zi pentru
chestion ri. Iar atunci izbucnise acel conflict armat complet neaşteptat.
Dup violentul schimb de focuri de arm din mun i şi dup
anihilarea efectiv a grup rii Zori de Zi, Pionierii f cuser imediat o
1Q84 317

declara ie public oficial . Un purt tor de cuvânt al sectei, tân r şi


chipeş, îmbr cat la costum, inuse o conferin de pres în cadrul c reia
citise un comunicat. Mesajul era clar. In pofida a ce fusese în trecut,
între Zori de Zi şi Pionierii nu exista în prezent nici un fel de leg tur .
Dup ce se separaser , nu mai comunicau decât în interes de afaceri.
Pionierii erau o comunitate care îşi dedica eforturile agriculturii,
respecta legea şi cultiva ideea unei lumi spirituale paşnice. Ajunseser
la concluzia c nu mai puteau r mâne al turi de membrii fac iunii Zori
de Zi, care nutreau gânduri revolu ionare extremiste, şi se desp r iser
pe cale amiabil . Mai departe, ca sect , Pionierii primiser statutul de
institu ie religioas . Un astfel de incident sângeros era cu adev rat
deplorabil, iar ei doreau s -şi exprime sincerele condolean e fa de
familiile poli iştilor c zu i la datorie. Pionierii nu fuseser implica i sub
nici o form în acest eveniment. Faptul c Zori de Zi luase fiin din
Pionierii r mânea un adev r de net g duit, iar pentru a înl tura orice
posibile neîn elegeri, dac autorit ile socoteau necesar o investiga ie
în leg tur cu acest caz, ei erau preg ti i s o accepte. Ei erau o grupare
legal , deschis c tre societate şi care nu avea nimic de ascuns. Erau
dispuşi s pun la dispozi ie orice informa ii li se cereau.
ţâteva zile mai târziu, ca r spuns parc la aceast declara ie, poli ia
din Yamanashi intrase în sediul sectei cu un mandat de perchezi ie,
cercetase o zi întreag acel perimetru larg şi examinase cu aten ie toate
cl dirile şi toate documentele din incinta lor. ţâ iva membri ai
administra iei fuseser chestiona i. Anchetatorii suspectau faptul c
între cele dou p r i continuase colaborarea chiar dac aparent se
separaser , iar Pionierii erau în ascuns implica i în activitatea grup rii
Zori de Zi. îns nu reuşiser s g seasc nici o dovad în acest sens.
G siser doar nişte cl diri din lemn destinate practicilor ascetice,
pres rate ici şi colo, la cap tul unor poteci care str b teau o frumoas
dumbrav , în care un num r mare de oameni îmbr ca i în straie simple
erau cufunda i în medita ie. Iar pe lâng acele practici, credincioşii se
mai ocupau cu muncile agricole. Nu descoperiser nici un fel de arm
de foc, ci doar maşin rii şi utilaje agricole bine între inute. Nimic care
s duc cu gândul la violen . Totul era curat şi ordonat. Aveau o
cantin frumos îngrijit , locuin e şi o mic (dar eficient ) unitate
medical . în cl direa cu etaj care ad postea biblioteca erau numeroase
manuale şi c r i despre budism, iar specialiştii se dedicau studiului sau
traducerilor. Aducea mai degrab a mic campus universitar particular
318 Haruki Murakam

decât a aşez mânt religios. Poli iştii plecaser cu mâna goal , complet
dezam gi i.
în zilele urm toare, mai mul i reporteri de la ziare şi televiziuni
fuseser invita i s viziteze incinta, îns şi ei v zuser acelaşi peisaj ca
şi poli iştii. Reporterii nu fuseser încolona i şi duşi la un tur prestabilit
al locului, ci putuser s mearg neînso i i pe unde doreau, s discute
cu cine voiau şi s foloseasc respectivul material pentru articole. Doar
semnaser un acord prin care se angajau s nu foloseasc decât
material video şi imagini pentru care primiser consim mânt, pentru a
proteja intimitatea credincioşilor. ţâ iva membri ai conducerii
îmbr ca i în robe simple se adunaser într-o sal mare de întâlniri,
unde r spunseser la întreb rile reporterilor şi d duser explica ii cu
privire la organizarea sectei, crezurile şi politicile lor administrative.
Vorbeau politicos şi deschis. Eliminaser orice iz de propagand pe
care îl degaj de obicei grup rile religioase. Ar tau mai degrab a
angaja i de top într-o agen ie publicitar , specializa i în sus inerea de
prezent ri, decât a conduc tori de grupare religioas . Doar hainele le
erau diferite.
Noi nu avem o dogm anume, explicaser ei. Nu avem nevoie de un
manual consacrat. Noi ne ocup m cu studiul teoretic al budismului
timpuriu şi cu diversele practici ascetice pe care acesta le presupune.
ţeea ce sper m noi s ob inem prin aceste practici concrete este o
deşteptare religioas de o natur mai fluid , nu literal . Pute i
considera c o astfel de deşteptare voluntar a fiec rui individ în parte
este ceea ce defineşte crezul nostru colectiv. Nu avem dogm şi apoi
iluminare, ci mai întâi iluminare individual din care se nasc în mod
firesc principiile care constituie fundamentul dogmei noastre. Aceasta
este politica noastr de baz . Din acest punct de vedere, structura noas-
tr difer considerabil fa de alte religii consacrate.
ţât despre fondurile noastre, la fel ca şi în cazul multor alte grup ri
religioase, în prezent ne bizuim în parte pe contribu iile voluntare de la
credincioşi. Ins în ultim instan , nu ne punem baza complet în aceste
contribu ii, ci încerc m s ne construim o via simpl şi autonom ,
axat pe agricultur . Ducând o astfel de via de „mul umeşte-te cu
ceea ce aiĂ, cur indu-ne trupul şi cultivându-ne spiritul, sper m s
ob inem pacea sufleteasc . ţei care v d deşert ciune în materialismul
unei societ i competitive şi sunt în c utarea unei alte axe de valori, cu
mai mult profunzime, ne trec pragul unul dup altul. Nu pu ini sunt
1Q84 319

cei care au o educa ie superioar , erau angaja i pe posturi de


specialitate şi se bucurau de un anumit statut social. Noi tragem o linie
între ceea ce lumea numeşte o „religie nou Ă şi noi. Noi nu suntem o
grupare religioas de tip fast food, care preia uşor grijile lumeşti ale
oamenilor şi ofer ajutor tuturor laolalt , şi nici nu dorim s ne
îndrept m în aceast direc ie. Mai potrivit ar fi s ne considera i drept
un aşez mânt echivalent cu o şcoal religioas postuniversitar care
ofer locul şi sprijinul potrivit unor oameni conştien i de faptul c
ajutorarea celor slabi este, indubitabil, un lucru extrem de important,
dar care se str duiesc s se ajute pe ei înşişi.
Dintr-un anumit punct, între noi şi Zori de Zi au ap rut divergen e
mari de opinie privind politica de administrare, iar în trecut au existat
chiar conflicte pe aceast tem . Ins în urma discu iilor, am ajuns la o
în elegere paşnic şi ne-am separat, urmându-şi fiecare calea lui. Şi ei
urm reau în propriul lor fel un ideal care presupune puritate şi
ascetism, îns este o adev rat tragedie c acest lucru a avut drept
consecin o asemenea catastrof . Un motiv major a fost faptul c au
devenit prea dogmatici şi au pierdut contactul cu lumea real . ţu
aceast ocazie am devenit şi mai conştien i de faptul c trebuie s ne
p str m mai departe fereastra deschis c tre exterior, men inând în
acelaşi timp o şi mai sever autodisciplin . Violen a nu rezolv nici o
problem . ţeea ce v rug m s în elege i este c noi nu suntem o
organiza ie care încearc s îşi impun religia. Noi nu ne ademenim
adep ii şi nici nu atac m alte religii. ţe facem noi este s oferim un
mediu colectiv adecvat şi eficient celor care caut deşteptarea
spiritual .
*

Reprezentan ii mass-media plecaser acas nutrind un adev rat


sentiment de simpatie fa de aceast sect . To i adep ii, b rba i şi femei
deopotriv , erau relativ tineri (uneori se mai z reau printre ei şi
persoane în vârst ), zvel i şi aveau ochi limpezi şi frumoşi. Se exprimau
îngrijit şi erau maniera i. în general, nu le pl cea s vorbeasc prea mult
despre trecut, iar cei mai mul i dintre ei aveau studii superioare.
Prânzul oferit (practic identic cu ce mâncau adep ii în fiecare zi) era
simplu, dar delicios, fiind preparat cu legume proasp t culese de pe
ogoarele lor.
Prin urmare, o mare parte din mass-media îi etichetase pe acei
320 Haruki Murakam

revolu ionari care trecuser la Zori de Zi drept nişte copii rebeli


elimina i în mod firesc din cercul Pionierilor, care puneau pre pe
valorile spirituale. în Japonia anilor '80, ideile revolu ionare bazate pe
marxism erau deja considerate drept învechite. Tinerii cu orientare
politic radical din jurul anului 1970 erau acum angaja i la diverse
firme şi se duelau sângeros pe linia frontului unui r zboi numit
economie. Sau se retr seser fiecare la locul lui, departe de toat
rivalitatea şi tumultul lumii reale şi se aflau în c utarea unor valori
personale. în orice caz, lucrurile luaser o alt turnur , iar vremea
politicii f cea parte deja dintr-un trecut îndep rtat. Incidentul Zori de
Zi fusese un caz extrem de sângeros şi regretabil, îns , privit pe termen
lung, nu r mânea decât ca un episod subit şi inoportun, în care se
iviser fantomele trecutului. Nu avea sens decât v zut ca apusul unei
ere. Cam acesta era tonul general al ziarelor. Pionierii erau o op iune
promi toare a lumii noi, pe când Zori de Zi nu aveau nici un viitor.
*

Aomame l s pixul şi respir adânc. îşi aminti apoi de ochii atât de


inexpresivi şi lipsi i de profunzime ai lui Tsubasa. Ochi care o priveau
pe ea şi în acelaşi timp nu priveau nimic. Ochi din care lipsea ceva
fundamental.
Dar nu e chiar aşa simplu, îşi zise ea. Pionierii nu sunt atât de cura i
şi inocen i cum scriu ziarele. Au şi o parte întunecat şi ascuns . Din
câte spune Doamna, exist acest personaj numit „LiderulĂ, care violeaz
feti e de nici zece ani, sus inând c o face ca pe un rit religios. Mass-
media nu ştie asta. Ei au petrecut acolo doar o jum tate de zi. Li s-au
prezentat nişte locaşuri de medita ie aflate în perfect ordine şi
disciplin , li s-a pus pe mas mâncare proasp t şi gustoas , au ascultat
o frumoas poveste despre deşteptarea sufletului şi s-au dus acas
mul umi i. Ei nu au v zut ce se petrece de fapt în spate.
*

Dup ce p r si biblioteca, Aomame intr într-o cafenea şi îşi comand o


cafea. Apel de la telefonul din local num rul de la serviciul lui Ayumi,
cel la care aceasta îi spusese c poate suna oricând. R spunse un coleg
care o inform c era plecat pe teren, dar c urma s se întoarc la
sec ie peste dou ore. Aomame spuse doar c revine cu un telefon, f r
s -şi lase numele.
Se întoarse acas şi dup dou ore încerc din nou acel num r.
1Q84 321

R spunse Ayumi.
— Ţun , Aomame! ţe faci?
— Bine, tu?
— Ţine şi eu. Doar c n-am şi eu un b rbat ca lumea. Tu?
— Nici eu n-am.
— Aşa ceva nu se poate, zise Ayumi. Dac dou femei tinere şi
fermec toare ca noi se plâng c n-au ce face cu un apetit sexual bogat şi
s n tos, înseamn c ceva nu e în regul cu lumea asta. Trebuie f cut
ceva neap rat.
— Asta aşa e, dar... ţhiar e în regul s vorbeşti aşa tare? Eşti la
serviciu, nu? Nu e nimeni lâng tine?
— E în regul . Po i s -mi vorbeşti despre orice.
— Dac se poate, aş avea o rug minte la tine. Nu am la cine
altcineva s apelez.
— Sigur. Nu ştiu dac o s - i pot fi de folos cu ceva, dar te ascult.
— Ştii gruparea religioas numit Pionierii? Au sediul în mun i, în
Yamanashi.
— Hm, Pionierii..., zise Ayumi şi pre de vreo zece secunde îşi
scotoci mintea. Da, cred c îi ştiu. E vorba de comuna aceea religioas
din care f cea parte Zori de Zi, gruparea extremist care a provocat
conflictul armat din Yamanashi. Un schimb de focuri în care au murit
trei poli işti. Mare p cat. Dar Pionierii nu au fost implica i. Dup
incident au fost investiga i, dar nu s-a g sit nimic în neregul . ţe-i cu
ei?
— Aş vrea s ştiu dac dup acel incident, Pionierii au fost implica i
în alte cazuri. Procese penale sau civile. îns , ca cet ean de rând, nu am
cum s aflu lucrurile astea. Nici nu pot s iau la citit toate ziarele,
pagin cu pagin . Dar m-am gândit c un poli ist g seşte o cale s afle.
— E chiar simplu. ţau i în computer şi afli imediat... asta mi-ar
pl cea s - i spun, dar, din p cate, poli ia japonez nu este într-atât de
informatizat . Trebuie s mai treac vreo câ iva ani. în momentul de
fa , ca s aflu ceva de genul sta, ar trebui probabil s cer poli iei din
Yamanashi s -mi trimit prin poşt copii dup materialele respective.
îns pentru asta, trebuie mai întâi s fac o cerere pentru solicitare de
documente şi s ob in aprobare de la şefi. Desigur, trebuie explicat şi
motivul solicit rii. La urma urmei, suntem un oficiu guvernamental, în
care toat lumea îşi câştig pâinea complicând lucrurile mai mult decât
e necesar.
322 Haruki Murakam

— Aşa deci, zise Aomame şi oft . Atunci iese din discu ie.
— Dar de ce vrei s ştii? ţunoşti pe cineva implicat în vreun
incident legat de Pionierii?
Aomame ezit , dar pân la urm se hot rî s vorbeasc deschis.
— ţam aşa ceva. E vorba de viol. în faza actual înc nu pot s spun
prea multe, dar e vorba de violul unor fete. Am informa ii cum c acest
lucru se întâmpl în mod sistematic, sub protec ia religiei.
Aomame o sim i prin telefon pe Ayumi încruntându-se.
— Viol? Aşa ceva e de neiertat.
— Absolut, înt ri Aomame.
— ţâ i ani au fetele?
— ţel mult zece. în orice caz, sunt feti e c rora înc nu le-a venit
ciclul.
Ayumi r mase o vreme la telefon cufundat în t cere. Apoi spuse
pe un ton neutru:
— Am în eles. Dac e vorba de aşa ceva, m gândesc eu la o cale.
Po i s îmi dai dou , trei zile?
— Sigur. Aştept s iei tu leg tura cu mine.
Mai schimbar câteva cuvinte, apoi Ayumi îi spuse c trebuie s se
întoarc la lucru.
*

Dup ce închise telefonul, Aomame se aşez pe fotoliul de lâng


fereastr şi îşi privi un timp mâna dreapt . Degetele sub iri şi lungi,
unghiile t iate scurt, nedate cu oj . Privindu-le, îşi sim i existen a ca pe
ceva extrem de fragil şi efemer. Nici m car forma unghiilor nu şi-o
alesese ea. Altcineva o hot râse, iar ea doar o primise aşa cum era, f r
s spun nimic, indiferent dac îi pl cea sau nu. Dar cine putuse s
decid ca unghiile ei s aib forma aceea?
De curând, Doamna îi spusese lui Aomame: „P rin ii t i erau adep i
devota i ai Ţisericii Martorilor şi înc mai suntĂ. ţeea ce înseamn c ei
înc erau la fel de dedica i prozelitismului. Aomame avea un frate cu
patru ani mai mare decât ea. Un b iat foarte cuminte. La vremea când
ea fugise de acas , el îşi tr ia via a în credin , f când întocmai cum îi
spuneau p rin ii. Oare acum ce f cea? îns Aomame nu era prea
dornic s afle despre cum o mai ducea familia ei. Apar ineau unui
capitol încheiat din via a sa. T iase orice leg tur cu ei.
Mult vreme se str duise s uite tot ce i se întâmplase înainte de
1Q84 323

vârsta de zece ani. Via a mea a început abia la zece ani, îşi spunea ea.
Tot ce s-a întâmplat înainte n-a fost decât un vis urât. Trebuie neap rat
s scap de amintirile astea. îns , oricât s-ar fi str duit, sim ea cum e
tras înapoi în acea lume de coşmar ori de câte ori se ivea ocazia.
Majoritatea lucrurilor pe care le avea erau adânc înr d cinate în acel sol
negru, din care se hr neau. Oricât de departe ar fi încercat s fug , pân
la urm tot acolo era nevoit s se întoarc .
Trebuie neap rat s -l trimit pe acest „LiderĂ pe lumea cealalt , se
hot rî ea. Asta şi pentru mine îns mi.
*

In seara celei de-a treia zile, primi un telefon de la Ayumi.


— Am reuşit s aflu câteva lucruri, spuse ea.
— Despre Pionierii, da?
— Da. ţum m tot gândeam eu aşa, mi-am adus aminte c unchiul
unui coleg care s-a angajat aici odat cu mine lucreaz la poli ia din
Yamanashi. E chiar cineva destul de sus-pus. Şi am vorbit cu tipul. I-am
zis c fata unei rude a intrat în secta respectiv şi c are nişte probleme.
Aşa c eu m-am apucat s adun informa ii despre Pionierii şi îl rog
foarte frumos s m ajute. S ştii c m pricep destul de binişor şi la
chestii de-astea.
— Mul umesc. ţhiar î i sunt recunosc toare.
— Tipul a sunat la unchiul din Yamanashi, i-a explicat cum st
treaba, iar unchiul i-a f cut leg tura cu cel care a condus investiga ia. Şi
aşa se face c am stat eu de vorb la telefon direct cu persoana
respectiv .
— Minunat!
— Am vorbit foarte mult cu el şi am aflat o gr mad de lucruri
despre Pionierii, dar presupun c ştii deja ce a ap rut prin pres , aşa c
o s - i spun doar p r ile mai pu in cunoscute public. E bine aşa?
— E bine.
— In primul rând, Pionierii au avut pân acum mai multe probleme
cu legea. Au existat mai multe procese civile, majoritatea legate de
vânzarea de terenuri. Secta asta dispune de un capital frumuşel şi
cump r toate terenurile din jurul lor, unul dup altul. Ţine, e o zon
rural , aşa c sunt ieftine. Iar modul în care o fac e de multe ori destul
de agresiv. Se ascund în spatele unei companii fantom , dau iama prin
324 Haruki Murakam

agen iile imobiliare şi cump r tot, f r ca aceştia s ştie c secta e


implicat . De multe ori apar probleme cu proprietarii şi cu autorit ile
locale. Sunt şmecherii pe care le folosesc speculatorii imobiliari. îns
pân în momentul de fa , poli ia nu s-a implicat în nici un proces civil.
Lucrurile înc nu au fost f cute publice, deşi mai lipseşte foarte pu in. E
foarte posibil ca la mijloc s fie politicieni, indivizi periculoşi. Ajunge s
trag sfori vreun politician, şi poli ia face aşa cum i se cere. Dac
povestea ar c p ta amploare şi s-ar vedea de la o poşt c trebuie
urm ri i penal, lucrurile ar sta altfel.
— Pionierii nu sunt atât de inocen i pe cum par la capitolul
activitate economic .
— Nu ştiu cum st treaba cu adep ii de rând, îns urm rin- du-le
tranzac iile imobiliare, indivizii din administra ie care se ocup cu
utilizarea fondurilor nu par deloc cura i ca lacrima. ţu oricât
indulgen i-ai privi, e greu de crezut c folosesc banii în scopul
atingerii unei spiritualit i pure. In plus, au pus mâna pe tot felul de
terenuri şi cl diri şi în zonele centrale din Tokio şi Osaka, nu doar în
Yamanashi. Toate sunt amplasate excelent, în Shibuya, Minami-
Aoyama, Shoto... E clar c secta inten ioneaz s se extind la scar
na ional . Asta dac nu au de gând s -şi schimbe ocupa ia şi s r mân
în domeniul afacerilor imobiliare.
— Dar de ce ar vrea s p trund în oraşe o grupare religioas al
c rei scop ultim este s tr iasc în sânul naturii şi s practice un
ascetism pur şi sever?
— Şi de unde le vin atâ ia bani? se întreb şi Ayumi. ţ e imposibil
s aduni atâta capital cultivând morcovi şi ridichi.
— Storc contribu ii de la adep i.
— Probabil c fac şi asta, dar sigur exist o anumit rut prin care
le intr bani. în afar de asta, am mai primit o informa ie care m
îngrijoreaz şi care cred c o s te intereseze. în cadrul sectei exist
mul i copii care merg la şcoala primar local , îns dup o vreme
majoritatea o abandoneaz . Fiind înv mânt obligatoriu, şcoala insist
ca ei s se prezinte, dar secta spune c „unii dintre copii nu mai vor
sub nici o form s mearg la oreĂ şi nu se sinchiseşte. Sus in c acelor
copii le ofer chiar ei educa ia necesar şi c în ceea ce priveşte studiile,
nu exist motiv de îngrijorare.
325 Haruki Murakam

Aomame îşi aminti când mergea ea la şcoala primar . îi în elegea pe


copiii din sect c nu voiau s se duc , pentru c acolo erau trata i ca
str ini, ignora i sau teroriza i.
— Poate c nu se simt în largul lor acolo, zise ea. Şi nu e un lucru
chiar aşa ciudat s nu te duci la şcoal .
— Dar înv toarele lor spun c au observat tulbur ri psihice la
mul i dintre aceşti copii, fete şi b ie i deopotriv . La început sunt cu
to ii veseli, ca şi ceilal i, dar pe m sur ce trec în clasele superioare,
devin tot mai t cu i, impasibili, apoi complet apatici, pân când în cele
din urm înceteaz cu totul s mai vin . Foarte mul i dintre copiii
Pionierilor trec prin aceleaşi faze şi manifest aceleaşi simptome.
Profesorii sunt nedumeri i şi îngrijora i. ţe se întâmpl cu cei care nu
mai apar la şcoal şi r mân închişi în untrul sectei? Sunt bine, s n toşi?
Dar nu au cum s dea de ei, pentru c accesul str inilor în incinta sectei
e interzis.
Aceleaşi simptome pe care le are şi Tsubasa, îşi spuse Aomame.
Apatie extrem , impasibilitate, t cere aproape complet .
— Presupunerea ta este c , în cadrul Pionierilor, copiii sunt abuza i.
în mod sistematic. Şi c e vorba şi de viol.
— Dar poli ia nu poate s ac ioneze doar în baza presupunerilor
nefondate ale unui simplu cet ean.
— Nu. Poli ia este o institu ie eap n şi rigid , ai c ror angaja i de
vârf nu au în cap decât cariera proprie. Printre ei mai sunt şi unii
diferi i, îns majoritatea au ca scop în via s avanseze cât mai mult în
grad, iar dup ce se retrag, s ajung în sectorul privat sau într-o
organiza ie extraguvernamental . Aşa c de la bun început evit s se
ating de chestiunile delicate. ţred c indivizii ştia nici pizza nu
m nânc pân nu se r ceşte. Dac ar exista victime care s -şi dea
numele şi care s poat depune m rturie la tribunal, lucrurile ar sta
altfel, dar aşa cred c e mai dificil.
— Probabil c da, zise Aomame. Oricum, mul umesc. ţe mi-ai spus
mi-e de mare foios. Trebuie neap rat s m revanşez cumva.
— Stai liniştit . Putem s mai d m iama împreun prin Roppongi.
S mai uit m amândou de griji şi de necazuri.
— De acord.
— Aşa te vreau! exclam Ayumi. Apropo, te-ar interesa un joc cu
c tuşele?
— Nu prea cred, r spunse Aomame.
Un joc cu c tuşele?
— A, da? P cat, zise Ayumi dezam git .
Capitolul 22 Timpul poate curge inegal

Tengo se gândea la propriul s u creier. Erau multe aspecte la care


trebuia s chibzuiasc .
ţreierul uman a crescut de aproape patru ori în decursul a dou
milioane cinci sute de mii de ani. Din punct de vedere al greut ii, nu
ocup decât dou procente din masa total a corpului, dar consum
patruzeci la sut din energie (citise el de curând într-o carte).
Dezvoltarea spectaculoas a creierului le-a conferit oamenilor
conceptele de timp, de spa iu şi de posibilitate.
ţonceptele de timp, de spa iu şi de posibilitate.
Tengo ştia c timpul poate curge inegal. în sine, el e constant, dar
poate s -şi piard fluiditatea şi s se distorsioneze cumplit. Uneori e
teribil de greoi şi de lent, alteori uşor şi rapid. ţâteodat evenimentele
îşi schimb cronologia sau chiar dispar cu des vârşire. Alteori apar
unele care nici n-ar trebui s existe. Manevrând astfel timpul dup
bunul lor plac, oamenii ajusteaz semnifica ia pe care o atribuie propriei
lor existen e. ţu alte cuvinte, f când acest lucru, ei reuşesc s -şi apere
cumva s n tatea mintal . Dac ar fi nevoi i s -l perceap în mod
uniform şi în ordinea corect în care acesta se scurge, mai mult ca sigur
c ar ceda nervos. O astfel de via ar fi tortur curat .
Odat cu dezvoltarea creierului, oamenii au c p tat conceptul de
temporalitate, dar, simultan, şi-au însuşit şi o modalitate de a îl ajusta.
Oamenii consum timp f r încetare şi recreeaz în paralel un timp
modificat de propria lor conştiin . Nu e o îndeletnicire ca oricare alta.
Nici nu e de mirare c patruzeci la sut din energia corpului este
folosit de creier.
2QS4 327

*■

Amintirile sale de la un an şi jum tate sau doi ani chiar fuseser lucruri
pe care le v zuse cu propriii s i ochi? se întreba el adesea. Mama sa în
lenjerie şi b rbatul str in care îi s ruta sfârcurile. Ţra ele ei încol cite în
jurul lui. Oare un copil de un an şi jum tate, doi poate desluşi asemenea
detalii? Poate re ine aceste imagini cu atât de multe am nunte? Sau era
oare o amintire fals pe care şi-o construise ulterior, ca s se protejeze?
Era şi asta o posibilitate. ţa s -şi dovedeasc faptul c cel pe care îl
numea tat nu-i era de fapt p rintele biologic, la un moment dat mintea
sa n scocise inconştient amintirea unui b rbat necunoscut (care ar fi
putut fi p rintele s u adev rat). Apoi, încercase s -l elimine pe cel pe
care-1 numea tat din cercul strâns al rudelor de sânge. Stabilind
înl untrul s u existen a ipotetic a unui alt tat şi a unei mame care
sigur tr ia pe undeva, încerca s -şi g seasc o nou porti în via a sa
limitat şi sufocant .
Totuşi, amintirea sa era de un realism mult prea viu. O atingea, îi
sim ea greutatea, mirosul, avea profunzime. Era ancorat cu putere de
pere ii conştiin ei sale ca o scoic pe chila unui vapor abandonat. Oricât
ar fi încercat s o scuture de acolo, s o înl ture cumva, nu o putea
desprinde. Tengo nu putea crede c o asemenea amintire era doar o
m sluire fabricat dintr-o nevoie dictat de mintea sa. Era prea real şi
prea puternic pentru o simpl fantezie.
Atunci, dac am presupune c e real , c s-a întâmplat cu adev rat?
ţa bebeluş, Tengo sigur fusese înfricoşat asistând la acea scen .
Laptele care i se cuvenea lui era supt de altcineva. De altcineva mult
mai mare şi mai puternic ca el. Iar prezen a sa p rea c se ştersese din
mintea mamei sale, fie şi numai pentru câteva momente. Aceasta era o
situa ie care-i periclita fragila sa existen . Pesemne c frica primar din
acele momente i se întip rise în conştiin .
Iar amintirea acelei spaime revenea uneori dintr-odat , f r s o
poat anticipa şi îl izbea ca un tun cu ap . II azvârlea pe
Tengo într-o stare vecin cu panica. îi vorbea, îl f cea s -şi aminteasc .
Oriunde te-ai duce, orice ai face, nu po i s scapi de presiunea asta. E o
amintire care te defineşte ca om, î i modeleaz via a şi te trimite într-un
loc prestabilit. Oricât te-ai zbate, nu po i sc pa de for a ei.
O întrebare nu-i d dea pace lui Tengo. Atunci când scosese din
maşina de sp lat pijamaua pe care o purtase Fukaeri, o dusese la nas şi
328 Haruki Murakam

o adulmecase, c utase oare mirosul mamei sale? Tot ce se poate. Dar de


ce trebuia s caute mirosul mamei disp rute tocmai în parfumul
trupului unei fete de şaptesprezece ani? Sigur existau alte locuri mai
potrivite în care s -l caute. De exemplu, în corpul iubitei sale mai în
vârst .
*

Iubita lui Tengo era cu zece ani mai în vârst decât el. Avea sânii mari
şi frumoşi, asem n tori cu ai mamei sale, aşa cum şi-i amintea el. îi
venea bine şi neglijeul alb. Dar cine ştie de ce, Tengo nu putea c uta în
ea imaginea mamei sale. Nu-1 interesa mirosul trupului ei. Ea reuşea
s -l descarce cu iscusin de tot libidoul care se strângea în el timp de o
s pt mân . Şi Tengo îi putea oferi (în majoritatea cazurilor) satisfac ie
sexual . Asta era, desigur, o realizare important . Dar în rela ia lor nu
exista nici un alt în eles mai adânc de atât.
ţând se culcau împreun , în general ea era cea care prelua
conducerea. Tengo nu trebuia s se gândeasc la nimic, ci doar s -i
urmeze indica iile. Nu era nevoit s fac nici o alegere sau s ia decizii.
ţe se cerea de la el erau doar dou lucruri: s aib erec ie şi s nu
ejaculeze când nu trebuia. „înc nu! Mai rezist pu in!Ă îi spunea ea şi el
rezista din r sputeri. ţând îi murmura la ureche „Acum! Hai, d - i
drumul!Ă, ejacula în acel moment, precis şi puternic. Atunci iubita îl
l uda. îl mângâia blând pe obraji şi îi spunea cât de minunat era.
Dorin a de a fi precis era una dintre calit ile înn scute ale lui Tengo şi
asta se vedea în tot ce f cea, de la aten ia pe care o acorda punctua iei
corecte pân la c utarea celei mai elegante formule matematice.
Lucrurile nu mergeau îns la fel când se culca cu o femeie mai
tân r decât el. De la început şi pân la sfârşit el era cel nevoit s se
gândeasc la tot, s fac alegeri, s emit judec i. Asta îi crea o senza ie
de disconfort. II ap sau prea multe responsabilit i. Se sim ea precum
c pitanul unei mici cor bii aruncate în mijlocul furtunii. Trebuia s in
cârma, s inspecteze velele, s aib grij la direc ia şi t ria vântului.
Trebuia s se st pâneasc pe sine şi s insufle încredere echipajului.
Orice mic greşeal sau neaten ie putea duce la dezastru. Asta deja nu
mai era sex, ci o munc plin de obliga ii, iar rezultatul era c Tengo se
încorda şi nu mai reuşea s -şi controleze momentul ejacul rii sau,
uneori, nici s aib erec ie. în asemenea clipe începea s se îndoiasc din
ce în ce mai mult de el însuşi.
1Q84 329

îns cu iubita sa mai în vârst nu d dea asemenea rateuri. Ea îi


aprecia foarte tare performan ele sexuale, îl l uda şi îl încuraja. O sigur
data ejaculase prea repede şi de atunci ea avea grij s evite neglijeurile
albe. Nu numai neglijeuri, ci orice fel de lenjerie alb .
Şi în ziua aceea purta lenjerie neagr . îi f cea cu mult grij o fela ie.
Se bucura din plin de t ria penisului lui, de moliciunea testiculelor.
Tengo îi vedea sânii acoperi i de sutienul negru de dantel s ltând în
ritmul mişc rilor gurii ei. ţa s evite s ejaculeze prea devreme, închise
ochii şi se gândi la ghiliaci.

La ghiliaci nu exist judecat , ei nu ştiu ce înseamn justiţie. C le vine


atât de greu s ne înţeleag , rezult şi din faptul c ei nu recunosc utilitatea
drumurilor. Chiar în locurile unde şoseaua a fost terminat şi dat în
circulaţie, ei continu s mearg prin taiga. Poţi vedea adesea cete de ghiliaci,
porniţi cu mic, cu mare şi cu câinii dup ei, cum se strecoar în monom prin
mlaştin , chiar al turea de drumul b t torit.

îşi imagin rândurile de ghiliaci îmbr ca i în haine aspre, împreun


cu femeile şi câinii, înaintând taciturni prin taiga, de-a lungul drumului
mare. în mintea lor, al turi de conceptele de timp, de spa iu şi de
posibilitate nu exista şi ideea de drum. Pentru ei, sensul propriilor vie i
era mai clar dac se furişau prin p duri decât c lcând pe drumul mare,
chiar dac era mai dificil.
„Ţie ii de eiĂ, spusese Fukaeri.
Tengo îşi aminti chipul ei adormit. Era îmbr cat în pijamaua lui,
mult prea mare. îşi sumecase manşetele de la pantaloni şi de la bluz . El
scosese pijamaua din maşina de sp lat şi îi adulmecase mirosul.
Nu trebuie s m gândesc la asta, îşi spuse el revenindu-şi brusc.
Dar era prea târziu.
Ejacul de câteva ori cu putere în gura iubitei. Ea îl aştept s
termine, apoi se ridic din pat şi se duse la baie. Se auzi cum d drumul
la ap şi îşi cl teşte gura. Apoi se întoarse calm în pat.
— Scuz -m , spuse Tengo.
— Nu te-ai mai putut ab ine, spuse ea mângâindu-1 pe nas cu vârful
degetului. Nu-i nimic. i-a pl cut chiar aşa de mult?
— Foarte mult, spuse el. Şi dac mai st m pu in, mai pot o dat .
— Grozav, spuse ea. Apoi îşi lipi obrazul de pieptul lui. închise ochii
şi r mase nemişcat . Tengo îi sim ea respira ia liniştit pe sfârcuri.
330 Haruki Murakam

— Ştii la ce m duce cu gândul pieptul t u? îl întreb ea.


— Nu ştiu.
— La por ile castelelor din filmele lui Kurosawa.
— Por ile castelelor? spuse Tengo mângâind-o pe spate.
— Da, în filmele alea vechi, alb-negru, cum sunt Castelul p ianjenului
sau Fort reaţa ascuns , apar nişte por i mari şi solide. Prinse cu multe
piroane mari. întotdeauna îmi vine imaginea asta în minte când î i v d
pieptul zdrav n şi gros.
— Dar n-am piroane, spuse Tengo
— Da? Nici nu-mi d dusem seama, f cu ea.

La dou s pt mâni dup apari ie, Crisalida de aer intrase în lista


bestsellerurilor, iar în a treia s pt mân urcase în prima pozi ie în topul
vânz rilor. Tengo îi urm rea ascensiunea în ziarele din cancelaria de la
şcoal . Ap ruse de dou ori şi o reclam , în care, al turi de coperta
c r ii, era şi o fotografie cu Fukaeri. Purta puloveraşul sub ire de var
pe care îl ştia deja şi care îi reliefa sânii frumoşi (probabil c era o poz
f cut tot la conferin a de pres ). P rul lung îi c dea pe umeri şi ochii
negri şi plini de mister se uitau la tine, trecând prin obiectivul
aparatului de fotografiat şi î i citeau cu candoare secretele pe care le
ascundeai în suflet - secrete pe care nici nu ştiai c le ai. Era o privire
neutr , dar în acelaşi timp cald . în fa a privirii aceleia neşov itoare, î i
c dea orice ap rare. Pesemne nu pu in lume se hot râse s cumpere
cartea dup ce v zuse fotografia aceea.
La câteva zile dup publicare, Komatsu îi trimisese prin poşt dou
exemplare, dar Tengo nici m car nu le deschisese. Era întâia oar când o
carte scris de el vedea lumina tiparului, dar nu sim ea nevoia s o
citeasc . Nici m car nu le r sfoise. Nu sim ea nici o bucurie v zându-le.
ţhiar dac erau frazele sale, povestea era în totalitate a lui Fukaeri. Era
n scut din mintea ei. Rolul s u de tehnician din umbr luase sfârşit. El
nu mai avea, sau nu mai trebuia s aib de acum înainte nici o leg tur
cu destinul c r ii. Pusese cele dou volume, înc învelite în ipl , în
bibliotec , într-un raft cât mai ascuns privirii.

Dup noaptea în care Fukaeri dormise la el, via a lui Tengo se scurse o
vreme în pace, f r evenimente. Ploua mult, dar pe Tengo nu-1 interesa
1Q84 331

mai deloc vremea. Era un aspect care se reg sea foarte jos pe lista
intereselor sale. Nu mai primise nici o veste de la Fukaeri, ceea ce
însemna, probabil, c nu se ivise nici o problem .
Pe lâng romanul la care lucra, mai scrise şi câteva articole scurte
care îi fuseser cerute pentru revistele cu care colabora. Erau doar nişte
buc i anonime, pe care le-ar fi putut scrie oricine, dar asta îl ajuta s -şi
schimbe starea de spirit şi, în plus, nici plata nu era tocmai rea. De trei
ori pe s pt mân , ca de obicei, preda matematic la şcoala preg titoare.
Se cufunda în lumea matematicii mai mult ca de obicei, ca s uite de
probleme - în special de ce avea leg tur cu Fukaeri şi Crisalida de aer.
Odat intrat în lumea cifrelor, circuitele sale mentale se schimbau (cu
un clic slab). Din gura lui ieşeau alte cuvinte, iar corpul s u începea s -
şi foloseasc al i muşchi. I se schimba şi tonul vocii şi pu in chiar şi
expresia fe ei. îi pl cea senza ia acestei transform ri. Era cumva similar
cu sentimentul pe care îl tr ieşti când î i pui o alt pereche de pantofi
sau când te mu i într-o cas nou .
Când se afla în lumea cifrelor era mai relaxat decât în via a de zi cu
zi sau decât atunci când scria beletristic . Devenea mai elocvent. în
acelaşi timp îns , sim ea c nu e decât o existen provizorie. Nici nu
mai ştia care era el cel adev rat. îns reuşea s r suceasc acel
comutator din mintea sa în mod firesc, f r ca m car s conştientizeze
acest lucru. Ştia c , într-o m sur mai mic sau mai mare, aceast
transformare îi era necesar .
De la în l imea catedrei, îi înv a pe elevi despre aviditatea cu care
matematica îşi urma logica. Pe t râmul cifrelor ceea nu se putea
demonstra nu avea nici un în eles, iar odat ce g seai o demonstra ie,
misterele lumii î i st teau în palm ca o scoic deschis . ţursurile
deveneau neobişnuit de încinse, iar elevii îl ascultau cu intensitate,
fura i de elocven a sa. Nu numai c le explica cum s rezolve eficient o
problem de matematic , dar descria exuberant pasiunea care se afla
ascuns în acea problem . Se uita în clas şi vedea privirile pline de
respect cu care îl intuiau fetele de şaptesprezece, optsprezece ani. Ştia
c le r pise prin intermediul matematicii. Discursul s u însufle it era ca
un preludiu intelectual. Func iile le mângâiau pe spate, teoremele le
respirau fierbinte în ureche. De când o cunoscuse îns pe Fukaeri, nu
mai sim ea nici un fel de interes erotic fa de aceste fete. Nu îşi dorea
s miroas pijamalele în care ele dor- miser .
F r îndoial , Fukaeri e o f ptur aparte, îşi spuse el din nou. N-o
332 Haruki Murakam

po i asemui cu alte fete. Ea are o anume semnifica ie pentru mine, e,


cum aş putea s -i zic, un fel de mesaj global care mi-e adresat. Numai
c eu nu reuşesc s interpretez mesajul sta.
X-

Ra iunea îi spunea îns limpede şi tare c ar fi mai bine s nu mai aib


nici o leg tur cu Fukaeri. Ar fi mai bine s se in cât mai departe şi de
Crisalida de aer, care acum umplea vitrinele libr riilor, şi de profesorul
Ebisuno, c ruia nu-i puteai ghici inten iile, şi de sectan ii misterioşi şi
turbulen i. Şi fa de Komatsu ar trebui s p streze o oarecare distan ,
cel pu in pentru o vreme. în caz contrar, va fi purtat spre ape din ce în
ce mai tulburi. Va fi împins într-un ungher primejdios, în care nu se
g seşte nici o f râm de ra iune şi va fi pus într-o situa ie f r sc pare.
în elegea îns foarte bine c acum nu mai era uşor s ias din
uneltirile acestea complicate. Era deja implicat pân peste cap. Fusese
prins f r veste în intrig , precum personajele din filmele lui Hitchcock.
Se b gase singur, acceptând faptul c exist anumite riscuri. Maşin ria
se urnise deja din loc. Se mişca cu putere şi nu putea fi oprit , iar Tengo
era una dintre roti ele ei. Una dintre roti ele importante. îi auzea
huruitul gros şi îi sim ea avântul de nest vilit.
*

La câteva zile dup ce Crisalida de aer ajunsese pentru a doua s pt mân


pe primul loc al vânz rilor, Komatsu îl c ut . Era s rit de ora
unsprezece seara când sun telefonul. Tengo se schimbase deja în
pijama şi se b gase în pat. ţitea, întins pe burt şi tocmai se preg tea s
sting veioza de la capul patului şi s se culce. îşi imagin dup ârâitul
telefonului cine era. Nu putea explica de ce, dar ştia când îl c uta
Komatsu, pentru c suna într-un mod anume. Aşa cum un text are stilul
lui, tot astfel telefonul avea felul lui aparte de a suna atunci când la
cap tul cel lalt se afla Komatsu.
Tengo se ridic din pat, se duse în buc t rie şi lu receptorul.
Adev rul e c nu voia s r spund . Voia s se culce liniştit. S viseze
despre pisici s lbatice, sau despre canalul Panama, despre stratul de
ozon sau Matsuo Ţasho, orice numai s fie departe de toat povestea
asta. Dar dac nu r spundea acum, telefonul va suna din nou la fel,
peste cincisprezece sau treizeci de minute. Komatsu nu prea ştia ce
înseamn or târzie. Şi nu g seai la el nici un pic de în elegere fa de
1Q84 333

oamenii care duceau o via normal . Aşa c mai bine r spundea de


acum.
— ţe faci Tengo, dormeai? întreb Komatsu pe obişnuitul s u ton
relaxat.
— M preg team de culcare, r spunse Tengo.
— îmi pare r u, spuse Komatsu f r urm de regret. Voiam s - i zic
c merg foarte satisf c tor vânz rile la Crisalida de aer.
— M bucur s aud asta.
— Se vând ca nişte cozonaci proaspe i, cum apar, cum se dau. Nici
nu apuc s tip reasc destule, iar neferici ii ia de la leg - torie trebuie
s lucreze toat noaptea ca s in pasul. Ei, b nuiam noi de dinainte c
o s se vând bine. Normal. E romanul unei fetişcane de şaptesprezece
ani. Şi se face vâlv în jurul lui. Are toate elementele care fac ca o carte
s aib succes.
— Nu se compar cu un roman scris de un profesoraş de treizeci de
ani care arat ca un urs.
— întocmai. Şi totuşi nu po i s spui c e un roman cu un con inut
tocmai atr g tor. Nu are nici scene de sex şi nici scene care s te mişte
pân la lacrimi. De-asta nu mi-am imaginat nici eu c o s mearg atât
de bine.
Komatsu se opri, aşteptând parc s observe reac ia lui Tengo. ţum
acesta îns nu spunea nimic, continu :
— Şi nu numai c se vinde bine, dar e şi foarte bine v zut de critici.
Cartea asta nu-i doar un capriciu de puştoaic , menit s fure ochii
publicului. E bine scris . Sigur c tehnica ta literar solid şi minunat
i-a scos la iveal posibilit ile. ţe s zic, ai f cut o treab grozav .
I-am scos la iveal posibilit ile. L sând laudele lui Komatsu s îi
treac pe la urechi, Tengo îşi ap sa uşor o tâmpl cu degetul. De câte
ori Komatsu îl l uda f r rezerve, ştia c urmeaz cu siguran o veste
nepl cut .
— Komatsu-san, care e vestea proast ? întreb el.
— De unde ştii c am o veste proast ?
— P i m-a i sunat la ora asta. Sigur exist şi o veste proast .
— Aşa-i, spuse Komatsu impresionat. ţlar c aşa e. Tengo, ai o
intui ie grozav .
Asta nu e intui ie, e doar logic elementar , se gândi Tengo, dar nu
spuse nimic, ci aştept urm toarea mişcare a lui Komatsu.
— întocmai. Din p cate, am şi o veste cam nepl cut , spuse
334 Haruki Murakam

Komatsu şi f cu o pauz semnificativ . î i puteai imagina ochii s i


lucind în întuneric, ca ai unei manguste.
— Probabil c în leg tur cu autoarea Crisalidei de aer, nu? zise
Tengo.
— Exact. Are de-a face cu Fukaeri. E cam nasol. ţhestia e c a cam
disp rut de o vreme.
Tengo continua s -şi apese tâmpla.
— De o vreme, adic de când?
— De trei zile. Miercuri diminea a plecat din casa din Okutama şi
s-a dus în Tokio. Ebisuno a condus-o. N-a spus unde merge. A telefonat
apoi şi l-a anun at c în seara aia nu se întoarce, ci c r mâne în
apartamentul din Shinanomachi. Urma s înnopteze acolo şi fiica
Profesorului. Numai c Fukaeri nu a mai ajuns niciodat acolo şi de
atunci nu a mai dat nici un semn de via .
Tengo se gândi la ultimele trei zile. Dar nu-şi aminti nimic
semnificativ.
— Nu mai ştie nimeni nimic de ea. M gândeam c poate a luat
cumva leg tura cu tine?
— Nu, spuse Tengo. Noaptea pe care o petrecuse la el în apartament
fusese cu mai bine de patru s pt mâni în urm .
Chibzui câteva momente dac ar fi cazul s -i spun şi lui Komatsu
ce zisese Fukaeri, şi anume c era mai bine s nu se întoarc în
apartamentul din Shinanomachi. Poate c sim ise acolo ceva
amenin tor. în cele din urm , se hot rî s tac . Mai bine s nu afle
Komatsu c Fukaeri înnoptase la el.
— Ea e mai ciudat , spuse Tengo. ţine ştie pe unde o fi plecat f r
s anun e.
— Nu, nu-i asta. ţât o vezi tu de ciudat , Fukaeri e o fat sincer .
Sun mereu acas ca s zic unde e, unde se duce şi ce face. Aşa sus ine
profesorul Ebisuno. De-aia e cam ciudat s nu ştie de ea de trei zile
întregi. E posibil s se fi întâmplat ceva r u.
Tengo gemu:
— ţeva r u?
— Şi Profesorul, şi fata lui îşi fac griji, spuse Komatsu.
— în orice caz, şi dumneavoastr sunte i pus într-o pozi ie cam
nepl cut cât vreme nu se ştie nimic de Fukaeri, nu?
— Da, dac se implic poli ia, se cam încurc lucrurile. La urma
urmelor, a disp rut frumoasa autoare a unui roman care avanseaz cu
1Q84 335

paşi rapizi pe drumul succesului. Parc v d cum or s se ambaleze


ziariştii. Şi dac se întâmpl asta, editorul responsabil, adic
subsemnatul, o s fie tras în toate direc iile şi pus s comenteze. Iar
chestia asta nu m bucur deloc. Eu sunt un om al umbrelor, nu sunt
înv at cu lumina zilei. ţa s nu mai zic c e mai mult ca sigur c o s
ias la iveal şi niscaiva ascunzişuri de-ale noastre.
— Şi profesorul Ebisuno ce spune?
— Mâine se duce la poli ie s -i raporteze dispari ia. La rug mintea
mea a mai întârziat câteva zile, dar nu poate s o lungeasc prea mult.
— Dac se afl c a fost dat disp rut , o s apar şi mass-media,
nu?
— Nu ştiu cum o s trateze poli ia problema asta. Fukaeri e omul
zilei, nu e o puştoaic oarecare, fugit de acas . E cam greu s ii
povestea asta ascuns de ochii publicului.
Sau poate c exact asta îşi doreşte profesorul Ebisuno, se gândi
Tengo. S o foloseasc pe Fukaeri drept momeal pentru a stârni
agita ia lumii şi, servindu-se de aceast pârghie, s afle unde sunt
p rin ii fetei şi care este rolul Pionierilor în dispari ia lor. Dac aşa
st teau lucrurile, planul Profesorului se desf şura conform aştept rilor.
Dar oare el realiza cât era de periculos ce f cea? Probabil c da. Nu era
un om repezit. Din capul locului, meseria lui era s gândeasc profund.
In plus, se pare c existau câteva aspecte importante referitoare la
situa ia lui Fukaeri pe care Tengo nu le aflase. ţum s-ar spune, lui
Tengo îi fuseser înmânate doar câteva piese r zle e din care încerca s
rezolve puzzle-ul. Un om în elept nu s-ar fi implicat în asemenea maşi-
na ii de la bun început.
— Ai vreo idee pe unde ar putea s fie?
— în momentul de fa , nu.
— Hm, f cu Komatsu. în vocea sa se sim ea sfârşeala, lucru straniu
pentru c nu se întâmpla prea des s -şi dea la iveal sl biciunea. Scuz -
m c te-am trezit în miezul nop ii.
Destul de neobişnuit şi s -şi cear scuze.
— Nu-i nimic. Trebuia s -mi spune i, zise Tengo.
— Nici eu n-aş fi vrut s te implic în complica iile astea. Rolul t u e
doar s scrii şi îndatorirea asta i-ai dus-o la bun sfârşit. Dar aşa se
întâmpl pe lumea asta, lucrurile nu se sfârşesc f r piedici. Şi i-am
mai spus, noi suntem împreun într-o barc purtat de curen i rapizi.
— Şi neîmp r im prada, ad ug Tengo mecanic.
336 Haruki Murakam

— întocmai.
— Totuşi, dac se afl despre dispari ia lui Fukaeri, asta nu o s
creasc şi mai mult vânz rile Crisalidei?
— Se vinde suficient de bine şi aşa, spuse Komatsu resemnat. N-are
nevoie de şi mai mult publicitate. Un scandal pe prima pagin a
ziarelor nu e decât o surs de necazuri. Noi trebuie s ne g sim mai
degrab un loc în care s putem trage la mal în siguran .
— S tragem la mal? f cu Tengo.
în receptor îl auzi pe Komatsu înghi ind în sec, apoi tuşind uşor.
— în privin a asta, mai vorbim noi pe îndelete. Poate ne vedem s
mânc m ceva împreun . Dup ce se mai linişteşte un pic toat nebunia.
Noapte bun , Tengo. S dormi bine!
Spunând acestea, Komatsu închise telefonul. De parc ar fi fost
descântat, Tengo nu mai reuşi apoi s adoarm , în ciuda oboselii.
ţe prostie, „s dormi bineĂ, se gândi. Se aşez la masa din buc t rie,
cu gândul s lucreze, dar nu era în stare de nimic. Scoase din raft sticla
de whisky şi b u un pahar, cu înghi ituri mici, f r ghea .

Probabil c Fukaeri îşi îndeplinise rolul de momeal , aşa cum fusese


pl nuit, şi fusese r pit de Pionierii. Lui Tengo i se p rea c posibilitatea
aceasta nu era de neglijat. îi supravegheaser apartamentul din
Shinanomachi şi, când ap ruse Fukaeri, câ iva oameni o for aser s
urce într-o maşin şi plecaser cu ea.ĂDac se mişcau repede şi îşi
alegeau momentul bun, nu era deloc greu s duc la bun sfârşit aşa
ceva. Fukaeri îi spusese c ar fi mai bine s nu se duc în Shinanomachi,
pas mite sim ise ceva.
îi spusese c Oamenii cei Mici şi crisalida de aer exist cu adev rat.
Când era la Pionierii, murise capra cea oarb aflat în grija ei, iar cât
fusese pedepsit îi cunoscuse pe Oamenii cei Mici. împreun cu ei,
noapte de noapte, f cuse o crisalid de aer. Iar ei i se întâmplase ceva cu
o semnifica ie important . întâmplarea asta o povestise în roman. Iar
Tengo fusese cel care aranjase romanul într-o form demn de publicat.
Cu alte cuvinte, îl transformase într-un produs comercial. Iar acest
produs (împrumutând vorbele lui Komatsu) se vindea precum
cozonacul cald. Pentru Pionierii, asta era probabil o situa ie nepl cut .
Poate c povestea Oamenilor cei Mici şi a crisalidei era un mare secret
care nu trebuia aflat şi de al ii. De aceea o r piser pe Fukaeri, ca s -i
1Q84 337

închid gura şi s nu divulge secretul şi mai mult. Iar ei trebuia s


recurg la for , chiar dac asta trezea suspiciunea lumii şi îi expunea
unor riscuri.
Desigur, aceasta nu era decât o ipotez imaginat de Tengo. Nu
avea nici un temei s o sus in şi era imposibil de dovedit. ţine l-ar
crede dac s-ar apuca s strige în gura mare c exist Oamenii cei Mici
şi crisalida de aer? înainte de toate, nici Tengo nu în elegea prea bine ce
sens concret avea cuvântul „exist Ă.
Sau poate c Fukaeri, pur şi simplu s tul de zarva stârnit în jurul
Crisalidei de aer, disp ruse pe undeva. Desigur, exista şi posibilitatea
aceasta. Era aproape imposibil s -i anticipezi ac iunile. Dar chiar dac
aşa st teau lucrurile, te-ai fi aşteptat s lase un mesaj pentru profesorul
Ebisuno şi fata lui, Azami, s nu se nelinişteasc . Nu avea nici un motiv
s nu fac lucrul acesta.
Dar dac fusese cu adev rat r pit de sectan i, Tengo îşi putea
imagina f r dificultate c se afla în primejdie. La fel cum, la un
moment dat nu s-a mai ştiut nimic despre p rin ii ei, poate c tot aşa nu
se va mai afla nimic despre Fukaeri. Oricât ar vui presa aflând despre
leg turile dintre ea şi Pionierii (şi n-ar dura mult pân s-ar întâmpla
asta), toat zarva ar fi în zadar dac poli ia doar ar ridica din umeri,
sus inând c nu exist nici o dovad concret c fusese r pit . Fukaeri
ar r mâne încarcerat undeva dincolo de gardurile înalte ale comunei.
Sau poate c i s-ar întâmpla ceva şi mai r u. Oare profesorul Ebisuno
luase în calcul şi acest scenariu când îşi construise planurile?
Tengo voia s -i telefoneze Profesorului şi s discute cu el, dar era
deja o or mult prea târzie. Trebuia s aştepte pân a doua zi.
*

A doua zi de diminea telefon la profesorul Ebisuno, dar nu reuşi s îl


g seasc . „Acest num r este nealocat. Verifica i num rul şi încerca i din
nou, se tot repeta mesajul înregistrat.Ă încerc s sune de mai multe ori,
dar f r nici un rezultat. Poate c dup debutul lui Fukaeri îşi
schimbase num rul de telefon, ca s scape de avalanşa de cereri de
interviuri.
Se scurse o s pt mân f r s se petreac nimic deosebit. Crisalida de
aer se vindea în continuare la fel de bine şi se men inea în lista
bestsellerurilor din întreaga ar . Nimeni nu încerca s ia leg tura cu
Tengo. Sun el în câteva rânduri la serviciu la Komatsu, dar acesta era
338 Haruki Murakam

mereu plecat (nimic neobişnuit în asta). Degeaba îi transmitea s îl sune,


pentru c acesta nu îl c uta niciodat (nici aici nu era nimic neobişnuit).
Se uita negreşit în ziare în fiecare zi, dar nu ap rea nici o ştire
referitoare la faptul c Fukaeri era dat disp rut . Pân la urm , se pare
c profesorul Ebisuno nu anun ase poli ia. Sau o f cuse, dar poli ia îşi
desf şura investiga iile în secret. Sau nu îl luaser în serios, considerând
c nu e decât una dintre multele adolescente care fug de acas .
Tengo îşi inea în continuare orele la şcoal de trei ori pe s pt mân ,
iar în rest îşi petrecea timpul în fa a biroului, scriind un roman de
dimensiuni mai mari. Vinerea îl vizita iubita şi îşi petreceau dup -
amiaza f când sex pe s turate. Da* orice ar fi f cut, nu putea s -şi adune
gândurile într-un singur loc. Nu era în stare s se limpezeasc , de parc
ar fi înghi it din greşeal o bucat de nor gros care îl înce oşa pe
din untru. îşi petrecea zilele f r s se poat relaxa. îşi pierduse treptat
şi pofta de mâncare. Noaptea se trezea la ore bizare şi nu mai reuşea s
adoarm . Se gândea atunci la Fukaeri. Unde o fi şi ce o fi f când acum.
Oare cu cine e? Ce s-o fi întâmplat cu ea? încerca s -şi imagineze
diverse scenarii, dar toate erau în culori mai mult sau mai pu in
sumbre. în mintea sa, o vedea mereu îmbr cat în acel puloveraş sub ire
de var , care-i reliefa sânii atât de frumos. Aceast imagine îl sufoca şi îi
f cea inima s -i bat nebuneşte.
Primi un semn de la Fukaeri într-o joi, în a şasea s pt mân de când
Crisalida de aer intrase în topul vânz rilor.
Capitolul 23
E doar începutul

Aomame şi Ayumi erau combina ia ideal pentru a petrece o noapte


întreag într-o atmosfer intim , dar suficient de erotic . Ayumi era
micu şi zâmb rea , deloc timid , priceput la conversa ie şi putea s
fac fa cu optimism oric rui lucru, dac aşa se hot ra. Avea şi un sim
al umorului s n tos. în compara ie cu ea, Aomame cea zvelt şi
musculoas era impasibil şi re inut . Nu putea s se adreseze prietenos
unui b rbat pe care îl vedea pentru prima dat . Din când în când,
vorbele ei tr dau o uşoar dar inconfundabil und de cinism şi
agresivitate. în ochii ei se întrez rea un lic r de intoleran . Dar, dac
voia, Aomame putea s se înv luie într-o aur de degajare care îi
atr gea pe b rba i. Era ca mirosul înc rcat cu stimuli sexuali pe care
animalele şi insectele îl eman atunci când au nevoie. Nu o f cea
inten ionat, cu efort. Era ceva înn scut. Sau poate c era un lucru pe care
şi-l însuşise la un moment dat în via , dintr-un motiv sau altul. în orice
caz, acea aur a ei îi stimula nu doar pe b rba i, ci în mod straniu şi pe
partenera ei, Ayumi, care parc devenea şi mai expansiv şi însufle it .
ţând g seau nişte b rba i care le conveneau, Ayumi pleca singur în
recunoaştere, îşi etala firea ei prietenoas şi fixa astfel temelia pe care s
se cl deasc o rela ie de prietenie. La momentul oportun, se al tura şi
Aomame, creând astfel o armonie deplin , o atmosfer cu totul aparte,
ca de operet combinat cu film noir. Odat ajunse în acest punct, mai
departe era simplu. Mergeau undeva şi, împrumutând expresia lui
Ayumi, „şi-o puneau la greuĂ. ţea mai dificil parte era s -şi g seasc
partenerii potrivi i. Era de preferat ca aceştia s fie împreun , s fie
cur ei şi s arate cât de cât bine. Trebuia s aib şi un dram de inteli-
gen , dar nici s nu fie prea inteligen i, ca s nu piard o noapte
întreag cu discu ii plictisitoare. Un alt standard era ca aceştia s
dispun şi de mijloace materiale suficiente, pentru c , evident, ei erau
cei care achitau nota de plat din bar sau din club şi camera la hotel.
*

ţu toate acestea, c tre sfârşitul lui iunie, încercaser s mai încing o


astfel de petrecere erotic (aceasta avea s fie ultima lor ac iune
împreun ), dar nu reuşiser sub nici o form s g seasc nişte b rba i
340 Haruki Murakam

cum trebuie. Se mutaser dintr-un loc în altul, petrecuser o groaz de


timp c utând, îns rezultatul era acelaşi. Deşi era ultima sear de vineri
a lunii, toate localurile din Roppongi şi pân în Akasaka erau
surprinz tor de pustii. Nu erau suficien i muşterii ca s aib de unde
alege. ţerul se înnorase treptat şi în tot oraşul domnea o atmosfer
ap s toare, ca de doliu.
— Azi chiar nu ne iese. Ar trebui s-o l s m balt , zise Aomame.
Se f cuse deja zece şi jum tate. Ayumi încuviin f r tragere
de inim .
— M i, s fie! N-am mai avut în via a mea o prad atât de slab într-
o sear de vineri. Şi mai şi port lenjerie roşie şi sexy.
— Atunci du-te acas şi admir -te singur în fa a oglinzii.
— N-am totuşi atâta tupeu s fac aşa ceva în baia din c minul
poli iei.
— Oricum, azi am putea s-o l s m balt , s bem cumin i ceva
împreun , dup care s ne ducem acas şi s ne culc m.
— Ar fi bine, zise Ayumi, apoi ad ug în grab . A, da, ce zici, ne
oprim s mânc m ceva înainte s ne ducem acas ? Am r mas cu treizeci
de mii de yeni.
Aomame se încrunt .
— Ai r mas? ţe tot zici acolo? Nu te vai i tu mereu c ai salariu mic
şi c n-ai bani?
Ayumi se sc rpin la nas cu degetul ar t tor.
— Sincer s fiu, data trecut am primit treizeci de mii de yeni de la
tip. Mi i-a dat la plecare, zicând c sunt bani de taxi.
Atunci când ne-am pus-o cu ia doi care lucrau la o agen ie imobiliar .
— Şi tu i-ai luat? întreb Aomame surprins .
— ţred c ne-au luat drept semiprofesioniste, zise Ayumi râzând pe
înfundate. ţui s -i treac prin cap c suntem una poli ist , alta
instructor de arte mar iale? P i, şi ce? Din tranzac iile imobiliare faci o
c ru de bani, nu? M-am gândit c putem s mergem noi dou şi s
mânc m ceva bun de ei, aşa c i-am luat. Altfel, nu-mi vine s -mi
acop r eu ştiu ce cheltuieli din ei.
Aomame nu coment . S faci sex cu un b rbat necunoscut şi s iei
bani în schimb - i se p rea un lucru desprins de realitate. Nu reuşea s
se împace cu ideea c putea s i se întâmple ei aşa ceva. Parc îşi privea
silueta strâmb într-o oglind care distor- sioneaz imaginea. Dar ce era
mai corect din punct de vedere moral, s primeşti bani ca s ucizi un
1Q84 341

b rbat sau ca s te culci cu el? Greu de zis.


— Nu- i convine ideea de a primi bani de la un b rbat? o întreb
Ayumi neliniştit .
Aomame cl tin din cap.
— Nu e vorba c nu-mi convine, ci mai degrab c mi se pare un pic
straniu. Şi nu prea m împac cu ideea ca o poli ist s fac practic pe
prostituata.
— Nici pomeneal , r spunse Ayumi vesel . Mie nu-mi pas de aşa
ceva. Ascult , prostituatele sunt cele care fac sex cu cineva dup ce se
în eleg la pre . Şi plata se face mereu în avans. Mai întâi dai banul, apoi
dai jos pantalonii. Asta e regula. Dac te trezeşti abia dup c - i spune
„dar, ştii, n-am nici un ban", n-ai f cut nici o afacere. Dar dac tipul î i
d ceva abia dup şi f r târguial , zicând c sunt bani de taxi, nu e
vorba decât de un simplu gest de recunoştin . Nu e prostitu ie de
profesie. Aici se trage linia.
Spusele lui Ayumi aveau şi ele logica lor.

Ultima dat , partenerii aleşi de ele erau doi tipi între treizeci şi cinci şi
patruzeci de ani. Ambii aveau p rul des, dar aici Aomame f cuse un
compromis. Ziceau c lucreaz în domeniul imobiliar.
îns dup costumele lor Hugo Ţoss şi cravatele Missoni Uomo, puteau
ghici c nu erau angaja i la o firm gigant precum Mitsubishi sau
Mitsui, ci la una cu o atitudine mai agresiv şi mai flexibil . Probabil o
firm cu nume str in, f r regulamente interne dure, mândrie în spirit
tradi ional şi şedin e interminabile. î i trebuiau anumite abilit i
personale, dar dac te orientai bine, şi câştigurile erau uriaşe. Unul din
ei avea cheia de la un Alfa Romeo nou-nou . Amândoi spuneau c în
Tokio nu exist suficient spa iu de birouri. Economia d semne c îşi
revine de pe urma şocului petrolier, iar capitalul se fluidizeaz tot mai
mult. Oricât de mul i zgârie-nori s-ar construi, tot n-ar face fa .
— S în eleg c domeniul imobiliar e profitabil, coment Aomame.
— Aşa e, Aomame. Dac ai cumva nişte bani la dispozi ie, ar fi bine
s cumperi propriet i, zise Ayumi. într-un areal limitat cum e Tokio-ul
se scurg nişte sume uriaşe de bani, iar pre ul p mântului creşte. Nu ai
nimic de pierdut cump rând acum. E ca şi cum i-ai lua un cal de curse
care ştii sigur c o s câştige. Din p cate, un func ionar public umil ca
342 Haruki Murakam

mine nu dispune de asemenea resurse financiare. Apropo, Aomame, tu


învâr i bani, faci investi ii?
Aomame cl tin din cap.
— Eu nu am încredere decât în banii ghea .
Ayumi râse zgomotos.
— Asta e mentalitate de infractor!
— in pitit la saltea un teanc de bani şi dac se complic treaba, îi
înşfac şi fug cu ei pe fereastr .
— Exact! exclam Ayumi pocnind din degete. ţa în Lovitura, filmul
cu Steve McQueen. Teancul de bani şi puşca. îmi place la nebunie!
— Mai mult decât s fii de partea legii?
— Asta ca preferin , zise Ayumi zâmbind. Personal, îmi plac
proscrişii. E mult mai incitant decât s dai amenzi de parcare, asta clar.
Probabil c asta e şi ceea ce m atrage la tine.
— Ar t eu a proscris ?
Ayumi încuviin .
— Da, ai tu aerul sta în jurul t u. Nu eşti chiar ca Faye Dunaway cu
mitraliera, dar oricum.
— N-am eu nevoie de mitralier , zise Aomame.

— Apropo de Pionierii, despre care vorbeam noi acum ceva vreme,


începu Ayumi.
Erau într-un mic restaurant italienesc din Iikura, deschis pân
târziu, unde luau o mas uşoar al turi de un vin Chianti. Aomame
mânca o salat cu ton, iar Ayumi nişte gnocchi cu sos de busuioc.
-Da?
— E o chestie care mi-a captat aten ia şi m-am interesat personal şi
mai departe. Dar cu cât am încercat s aflu mai multe, cu atât povestea a
început s arate mai suspicios. Ei sus in c sunt o grupare religioas şi
au pân şi autoriza ie, dar nu au cu adev rat o substan religioas .
Sunt, cum s zic, deconstructi- vişti ca dogm , sunt doar un amalgam
de imagini religioase. Iar asta e garnisit cu un strop de curent spiritual
New Age, de academism cochet, întoarcere la natur şi anticapitalism,
ocultism. Atâta tot. Nu au nici un pic de substant . Iar când spun asta,
m refer la faptul c nu au fond de sect . In termenii lui McLuhan,
mediul este mesajul. De cool, e cool.
1Q84 343

— McLuhan?
— Şi eu citesc, s ştii, zise Ayumi pe un ton nemul umit. McLuhan
era înaintea vremurilor sale. A fost în mare vog într-o vreme, drept
pentru care era şi subestimat, îns avea dreptate în ce spunea.
— Ambalajul reflect con inutul. Asta spunea?
— Da. ţon inutul este modelat de ambalaj. Şi nu invers.
Aomame se gândi pu in, apoi spuse:
— Nu se ştie cum arat Pionierii ca sect pe din untru, dar oamenii
sunt atraşi de ei şi se adun acolo indiferent de asta. La asta te referi?
Ayumi încuviin .
— Nu pot spune c sunt surprinz tor de mul i, îns un num r nu
tocmai mic de oameni se duce la ei. Şi cum mai vine cineva, se mai
strâng nişte bani. Fireşte, nu? ţeea ce cred eu c -i ademeneşte pe
oameni la aceast sect e faptul c nu sunt foarte religioşi. Par foarte
cura i, inteligen i şi organiza i. Pe scurt, nu arat ca nişte s r ntoci. Iar
asta îi atrage pe cei din genera ia tân r care muncesc în diverse
domenii de specialitate sau în cercetare. Le stimuleaz curiozitatea
intelectual . Le d un sentiment de împlinire pe care altfel nu-1 pot
avea în lumea real . E un sentiment concret, aproape tangibil. Iar aceşti
adep i intelectuali sunt cei care formeaz creierul din untrul sectei, ca
un corp de ofi eri militari de elit . în plus, se pare c acest „LiderĂ este
un conduc tor înzestrat cu mult carism . Oamenii îl idolatrizeaz . Aş
putea chiar spune c existen a lui reprezint un fel de nucleu al dogmei.
ţa structur , e un fel de religie primitiv . Şi creştinismul a fost la
început aşa, mai mult sau mai pu in, îns Liderul nu apare deloc în
lume. Nu se ştie nici m car cum arat . Nici numele sau vârsta sa. în
ochii lumii, secta este administrat de un consiliu, dar alt persoan
ocup pozi ia de preşedinte. Acesta este cel care reprezint secta la
ceremoniile oficiale, îns în fond el nu este decât de decor. în centrul
sistemului se afl acest Lider imposibil de identificat.
— E clar c ine cu orice pre s -şi ascund identitatea.
— încearc s ascund ceva sau nu vrea s se dezv luie tocmai ca s
capete acest aer misterios.
— Sau e cumplit de urât.
— Posibil şi asta. Poate e pocit de zici c e de pe alt lume, zise
Ayumi şi scoase un sunet gutural, ca s sugereze un fenomen
paranormal. în orice caz, sunt mai multe lucruri care nu apar la
suprafa , nu doar fondatorul sectei. Unul e activitatea intens de pe
344 Haruki Murakam

pia a imobiliar , despre care am vorbit la telefon. Tot ce se vede e doar


o pref c torie. Amenaj ri frumoase, rela ii cu publicul impecabile, o
teorie inteligent , adep i care fac parte din elit , ascetism, yoga, pace
sufleteasc , negarea materialismului, agricultur ecologic , aer curat şi
o diet vegetarian delicioas ... totul arat ca o fotografie calculat . ţa
pagina publicitar cu vile de lux din edi ia de duminic a ziarului.
Ambalajul în sine arat foarte frumos. Dar are aerul c în spate se
întâmpl lucruri dubioase, dintre care unele poate ilegale. Asta e
impresia la care am ajuns eu dup ce am consultat diverse materiale.
— Dar deocamdat poli ia nu face nici o mişcare.
— E posibil s existe vreo mişcare în secret, dar asta n-am cum s
aflu. Dar s ştii c poli ia din Yamanashi urm reşte într-o oarecare
m sur direc ia în care tinde aceast sect . Este impresia pe care am
c p tat-o şi din tonul responsabilului cu investiga ia, când am vorbit la
telefon. Pionierii sunt cei din care se trage gruparea Zori de Zi,
responsabil cu conflictul armat, iar ruta prin care au fost achizi ionate
automatele Kalaşnikov fabricate în ţhina se presupune c ar fi ţoreea
de Nord, deşi problema nu a fost elucidat complet. Pionierii sunt
probabil viza i şi ei într-o anumit m sur , dar au statut de institu ie
religioas şi nu te po i atinge de ei prea uşor. Deja au perchezi ionat
locul şi s-a dovedit c nu au leg turi directe cu conflictul armat. Iar
Securitatea nu am cum s ştiu ce mişc ri face. Tipii ştia sunt foarte
secretoşi, iar poli ia şi Securitatea oricum nu s-au avut bine niciodat .
— N-ai mai aflat nimic despre copiii care nu se mai duc la şcoal ?
— Nu, nu se ştie nimic. Odat ce înceteaz s se mai duc , nu mai
calc dincolo de gardul sectei. Nu am cum s aflu mai multe despre ei.
Dac ar ap rea dovezi concrete de abuz, lucrurile s-ar schimba, dar
deocamdat nu exist aşa ceva.
— Oare cei care p r sesc Pionierii n-ar putea da mai multe
informa ii despre asta? Sigur exist m car câteva persoane care ajung s
fie dezam gite sau care clacheaz în fa a practicilor prea dure şi
p r sesc secta, nu?
— Sigur c sunt persoane care vin şi pleac . Unii se al tur sectei,
al ii o p r sesc deziluziona i. In principiu, sunt liberi s-o fac . ţonform
contractului semnat, nu mai primesc înapoi nici un ban din suma mare
donat la înscriere cu titlul de „tax de utilizare permanent a
aşez mântuluiĂ, dar dac accept aceast condi ie, pot s plece cu ce au
pe ei. Exist şi o asocia ie a celor care s-au retras din sect , iar aceşti
1Q84 345

oameni sus in c Pionierii sunt un cult periculos şi antisocial, care


comite fraude. I-au dat şi în judecat . Ţa chiar public şi un mic buletin
informativ. îns vocea lor e prea slab şi nu are nici o influen asupra
lumii. Secta şi-a angajat nişte avoca i de top care au construit în jurul lor
un sistem impermeabil, care nu las s p trund nici un strop de ap pe
partea legal . Nici un proces nu reuşeşte s -i clinteasc din loc.
— Aceste persoane nu spun nimic legat de Lider sau de copiii
adep ilor din sect ?
— Nu ştiu prea bine, pentru c nu am avut în mân vreun buletin
s -l citesc, dar din câte am aflat, to i aceşti nemul umi i f ceau parte din
rangurile inferioare. Erau neînsemna i. La cât se f lesc Pionierii c
neag valorile lumeşti, ei sunt în mod clar o societate ierarhizat mai
mult decât cea lumeasc . Rangurile superioare şi cele inferioare sunt
bine delimitate. F r o educa ie superioar sau o calificare de
specialitate nu ai ce c uta în rangurile de conducere. ţei care îl cunosc
pe Lider şi primesc îndrum ri de la el, care au acces la nucleul
sistemului, sunt doar credincioşii de elit de rang înalt. Restul lumii face
contribu iile b neşti de rigoare, mediteaz respirând aer curat şi
munceşte la câmp. Duc o via din asta, sterilizat şi atât. Sunt ca o
turm de oi. Pleac diminea a la p şune, p zite de cioban şi de câini, iar
seara se întorc în arc. Au un trai foarte liniştit. Tr iesc cu speran a zilei
în care vor avansa pe o pozi ie superioar în cadrul sectei şi vor ap rea
în fa a Fratelui cel Mare, dar ziua asta nu vine niciodat . ţredincioşii de
rând nu ştiu aproape nimic despre organizarea intern şi chiar dac
p r sesc secta, nu au ce informa ii relevante s ofere lumii. Nici m car
nu-1 vor fi v zut pe Lider la fa .
— Nu exist nici un adept de elit care s se fi retras?
— Din câte am reuşit eu s aflu, nu.
— Odat ce afli secretul sistemului, nu i se mai permite s -l
p r seşti?
— ţred c , odat ajuns într-un asemenea punct, lucrurile iau o
turnur drastic , zise Ayumi şi oft scurt. Auzi, Aomame, apropo de
violurile de care mi-ai vorbit cu ceva vreme în urm , cam cât de sigur e
povestea?
— E foarte sigur , dar în momentul de fa înc nu exist dovezi
concrete.
— Zici c e ceva ce se întâmpl în mod sistematic în cadrul sectei?
— Nici asta nu ştiu precis înc . Ins exist o victim real , pe care
346 Haruki Murakam

chiar am cunoscut-o. A trecut prin ceva cumplit.


— A fost violat , adic a existat clar penetrare?
— F r dubiu.
Ayumi c zu pe gânduri, strâmbând din buze.
— Am în eles. O s -mi bag eu nasul mai adânc în treaba asta.
— Dar s-o iei uşor.
— O iau, zise Ayumi. Dup cum vezi, sunt un om care ştie ce face.
*

ţele dou terminar de mâncat, iar chelnerul strânse farfuriile.


Refuzar desertul, r mânând doar cu paharele de vin.
— Ziceai c în copil rie nu ai avut experien e nepl cute cu vreun
b rbat, nu? întreb Ayumi.
Aomame se uit un pic la expresia de pe chipul lui Ayumi şi
încuviin .
— Familia mea era foarte credincioas şi nu se vorbea niciodat
despre sex. To i din jurul nostru se purtau la fel. Sexul era un subiect
interzis.
— Dar cât eşti de credincios şi cât de mare i-e apetitul sexual sunt
dou chestiuni diferite. Toat lumea ştie c exist mul i maniaci sexiial
printre clerici. Adev rul e c printre cei care ajung la poli ie acuza i de
prostitu ie sau molestare, destul de mul i sunt din sfera religiei sau a
înv mântului.
— Aşa o fi, dar cel pu in în preajma mea nu am v zut nici urm de
aşa ceva. Nu erau oameni care s fac cine ştie ce prostii.
— Foarte bine, zise Ayumi. M bucur s aud asta.
— La tine n-a fost aşa?
Ayumi ezit , ridicând uşor din umeri.
— Sincer s fiu, eu am p it-o de nenum rate ori, zise ea. ţând
eram mic .
— Cu cine?
— Fratele şi unchiul meu.
Aomame se încrunt .
— Fratele şi unchiul?
— Exact. Amândoi sunt acum poli işti în serviciu. Unchiul chiar a
primit de curând recunoaştere public pentru excelen .
Pentru uriaşa contribu ie adus îmbun t irii mediului local şi a
siguran ei publice în cei treizeci de ani neîntrerup i la datorie. A salvat o
1Q84 347

bleag de c ea cu pui de pe linia de cale ferat şi l-au dat chiar şi la


gazet .
— Şi ce i-au f cut?
— M-au atins între picioare şi m-au pus s le-o sug.
Aomame se încrunt şi mai tare.
— Fratele şi unchiul t u?
— Sigur, fiecare separat. ţând eu aveam zece ani şi fratele meu vreo
cincisprezece. Cu unchiul s-a întâmplat mai înainte. De vreo dou sau
trei ori, când a r mas la noi peste noapte.
— Şi ai spus cuiva?
Ayumi cl tin încet din cap de câteva ori.
— Nu. Mi-au zis c n-am voie s spun nim nui şi m-au speriat c o
p esc r u dac m scap cuiva. Şi dac nu m-ar fi speriat, m-am gândit
c , dac aş spune, mai r u pe mine m-ar certa decât pe ei şi c tot eu aş
avea de suferit. De asta mi-a fost fric şi n-am suflat o vorb .
— Nici la mama ta nu puteai s te duci?
— Cu atât mai mult la mama. Fratele meu a fost preferatul ei
dintotdeauna, iar de mine era mereu dezam git . Nu eram nici delicat ,
nici frumoas , ci gras şi cu note proaste. Mama mea îşi dorea altfel de
fiic . Frumoas ca o p puş şi gra ioas ca o balerin . Adic cerea
imposibilul.
— Şi nu voiai s o dezam geşti şi mai mult.
— Exact. Am sim it c , dac îi spuneam ce-mi f cea fratele meu, m-
ar fi dispre uit şi m-ar fi urât şi mai mult. Ar fi zis c sigur am f cut eu
ceva şi am provocat totul. Decât s dea vina pe fratele meu.
Aomame îşi descre i fruntea cu degetele. La zece ani, când am
anun at c îmi abandonez credin a, mama n-a mai deschis gura s -mi
vorbeasc , se gândi ea. Dac trebuia s -mi transmit ceva, îmi scria un
bile el. De spus, nu-mi spunea nimic. Nu mai eram fiica ei. Eram doar
„una care şi-a abandonat credin aĂ. Apoi am fugit de acas .
— Dar f r penetrare? o întreb Aomame pe Ayumi.
— F r . Oricum nu puteam s fac ceva atât de dureros. Nici ei nu
mi-au cerut aşa ceva.
— îi mai vezi şi acum pe fratele şi pe unchiul t u?
— De când m-am angajat şi am plecat de acas , nu prea am mai dat
ochii cu ei, dar îmi sunt rude şi mai şi lucr m în acelaşi domeniu, aşa c
e inevitabil s ne mai întâlnim. Iar atunci fac fa situa iei cât pot de
vesel . încerc s nu creez valuri. Nici nu-şi mai aduc ei aminte ce s-a
348 Haruki Murakam

întâmplat.
— Nu-şi aduc aminte?
— Ei sunt în stare s uite, zise Ayumi. Dar eu nu.
— Normal.
— Ca genocidele din istorie.
— Genocide?
— ţei care genereaz totul pot s -şi ra ionalizeze faptele cu o logic
potrivit şi chiar s le uite. Pot s -şi fereasc ochii de la lucrurile pe care
nu vor s le vad . Dar victimele nu pot uita. Şi nu-şi pot abate privirea.
Amintirile lor se transmit de la p rin i la copii. Lumea nu este decât o
lupt nesfârşit între amintirile unor tabere opuse.
— Absolut, zise Aomame şi se încrunt uşor.
O lupt nesfârşit între amintirile unor tabere opuse?
— Sincer s fiu, am avut senza ia c şi tu ai p it ceva asem n tor.
— De ce?
— N-aş şti s - i spun exact de ce. M-am gândit c poate din cauza
asta preferi acum s i-o pui doar câte o noapte cu un necunoscut. Şi mi
s-a p rut c în cazul t u e şi ceva furie la mijloc. Furie, sup rare. Nu
pari capabil s faci ce face restul lumii, adic s ai un iubit, s merge i
la întâlnire, s mânca i şi s i se par normal s te culci doar cu el. M
rog, şi la mine e la fel.
— Adic nu mai pot s urmez ordinea obişnuit a lucrurilor pentru
c aş fi p it ceva în copil rie?
— Aşa am avut eu impresia, zise Ayumi şi ridic uşor din umeri.
Mie, una, mi-e fric de b rba i. Adic de a avea o rela ie apropiat cu
cineva anume. Şi de a accepta absolut totul la persoana respectiv .
Numai dac m gândesc şi simt c mi se taie picioarele. îns uneori mi-e
greu şi s fiu singur . Vreau s m ia în bra e un b rbat, s intre în
mine. îmi vine un chef de sex de simt c nu mai pot s rezist. Iar atunci
cel mai simplu e cu un tip complet necunoscut. Clar.
— Ti-e fric ?
>
— Da. ţhiar r u.
— Mie nu cred c mi-e fric în vreun fel de b rba i, zise Aomame.
— Dar i-e fric de ceva?
— Sigur c da. ţel mai tare mi-e fric de mine. ţ nu ştiu ce fac. ţ
nu ştiu ce fac acum.
— Şi ce faci acum?
Aomame r mase o vreme cu ochii a inti i la paharul de vin din
1Q84 349

mân .
— Asta aş vrea şi eu s ştiu, zise ea, ridicându-şi privirea. Dar nu
ştiu. Nu sunt sigur nici m car în ce lume m aflu şi în ce an.
— Suntem în anul 1984. Locul: Tokio, Japonia.
— Aş vrea s-o pot spune şi eu cu atâta încredere.
— ţe ciudat, zise Ayumi râzând. Sunt nişte realit i atât de
evidente, iar tu nu po i s le afirmi cu convingere.
— înc nu pot s explic exact de ce, dar pentru mine nu sunt nişte
realit i atât de evidente.
— A, da? zise Ayumi admirativ. Nu pot s pretind c în eleg ceva
din optica asta, dar în orice an am fi şi oriunde ne-am afla, tu ai un om
pe care îl iubeşti din tot sufletul. Din punctul meu de vedere, e un lucru
demn de toat invidia. Eu n-am pe nimeni.
Aomame l s paharul de vin pe mas şi se şterse la gur cu
şerve elul. Apoi spuse:
— Poate c ai dreptate. Indiferent de anul sau locul în care suntem,
eu vreau s -l întâlnesc. îmi doresc asta atât de mult c -mi vine s mor.
Asta e singura mea certitudine. E singurul lucru pe care pot s -l afirm
cu încredere.
— N-ai vrea s pun la b taie resursele poli iei? Dac îmi dai câteva
informa ii, s-ar putea s aflu unde e şi ce face.
— Nu-1 c uta, zise Aomame cl tinând din cap. Te rog. i-am mai
spus, într-o bun zi o s -l întâlnesc undeva pur şi simplu. Din
întâmplare. Acum stau şi aştept cuminte acel moment.
— Ca într-o telenovel , zise Ayumi admirativ. Mie îmi plac la
nebunie lucrurile astea. M ia cu furnic turi.
— Nu zic c nu e greu.
— îmi dau seama c e, r spunse Ayumi şi îşi ap s uşor tâmpla cu
degetul. Şi totuşi, chiar dac iubeşti pe cineva foarte mult, tot î i vine s
te culci cu necunoscu i.
Aomame cioc ni uşor cu unghia în buza sub ire a paharului.
— ţa om f cut din carne şi oase, trebuie s fac asta, ca s -mi men in
echilibrul.
— F r s strici cu nimic dragostea pe care o por i în tine.
— E ca roata tibetan a patimilor. ţând se învârte, valorile şi
sentimentele urc sau coboar . Str lucesc în lumin sau se cufund în
întuneric. Dar atunci când dragostea adev rat se prinde de ea, nu se
350 Haruki Murakam

mai mişc .
— ţe frumos! exclam Ayumi. Deci roata tibetan a patimilor.
ţele dou îşi golir apoi paharele de vin.

Dou zile mai târziu, un pic dup ora opt seara, Aomame primi un
telefon de la Tamaru. ţa de obicei, acesta începu conversa ia cu
chestiunile pe care le avea de discutat cu ea, f r salut sau introducere.
— Eşti cumva liber mâine dup -amiaz ?
— Nu am nimic programat, deci pot s trec pe la voi la ce or v
convine.
— La patru şi jum tate e bine?
— E bine, r spunse Aomame.
— Excelent, zise Tamaru şi se auzi cum însemna ora în agend ,
ap sând pixul cu putere.
— Apropo, ce mai face Tsubasa?
— ţred c bine. Doamna trece zilnic pe la ea s o vad . ţopiii se
ataşeaz uşor de dânsa.
— M bucur.
— Da, asta e bine. Dar s-a întâmplat şi un lucru nepl cut.
— Nepl cut?
Aomame ştia c ceea ce Tamaru numea nepl cut era, de fapt, ceva
extrem de nepl cut.
1Q84 351

— A murit câinele, zise el.


— ţâinele? Adic Ţun?
— Da. ţ eaua ciob nesc german c reia îi pl cea s m nânce
spanac. A murit azi-noapte.
Aomame era foarte surprins . Nu avea decât cinci sau şase ani, iar
câinii nu mor la vârsta aceasta.
— Dar p rea s n toas când am v zut-o ultima dat .
— N-a murit de boal , zise Tamaru pe un ton sec. Am g sit-o de
diminea împr ştiat peste tot.
— împr ştiat ?
— Avea m runtaiele împr ştiate peste tot, în toate direc iile, de
parc ar fi explodat. A trebuit s le adun bucat cu bucat . Ar ta de
parc fusese întoars pe dos. De parc cineva îi pusese o bomb în
stomac.
— Biata de ea!
— Asta e, zise Tamaru. Nimeni nu se mai întoarce din mor i. O s
g sesc alt câine de paz . ţeea ce m îngrijoreaz pe mine e ce anume s-a
întâmplat. S reuşeşti s bagi o bomb într-un câine nu e o treab la
îndemâna oricui. Şi oricum, când se apropia vreun necunoscut, ea l tra
de ziceai c s-au rupt b ierile iadului. Nu e un lucru uşor de realizat.
— Clar, zise Aomame sec.
— Femeile din ad post sunt şocate şi speriate. ţea care se ocupa cu
hr nitul c elei a descoperit-o acolo de diminea . A vomat de n-a mai
putut, apoi m-a sunat pe mine. Am întrebat-o dac se întâmplase ceva
suspect în timpul nop ii şi mi-a zis c nu. Nu s-a auzit nici o explozie. Şi
oricum de la un asemenea zgomot sigur s-ar fi trezit toat lumea, mai
ales când e vorba de nişte femei care tr iesc cu frica în sân. ţu alte
cuvinte, a fost o explozie f r zgomot. Nimeni n-a auzit-o l trând. A
fost o noapte extrem de liniştit , dar de diminea , câinele era întors pe
dos. Avea toate m runtaiele împr ştiate în jur, spre fericirea corbilor
din cartier. Dar mie nu-mi place deloc treaba asta.
— E ceva ciudat la mijloc.
— Asta sigur. Se întâmpl ceva ciudat. Iar dac intui ia mea e
corect , sta e doar începutul.
— Ai luat leg tura cu poli ia?
— Ei, na! exclam Tamaru aproape pufnind în râs. Poli ia nu e bun
de nimic. Ar face numai ce nu trebuie, unde nu trebuie şi doar ar
352 Haruki Murakam

complica şi mai r u povestea.


— Doamna ce zice despre asta?
— Nu zice nimic. Când i-am spus, m-a ascultat şi doar a dat din cap.
Eu sunt responsabil şi m ocup de tot ce înseamn paz şi protec ie. De
la cap la coad . Asta este slujba mea.
O vreme se l s t cerea. O t cere grea, înc rcat de r spundere.
— Deci mâine, la patru şi jum tate, zise Aomame.
— Mâine, la patru şi jum tate, repet Tamaru şi puse încet
receptorul în furc .
Capitolul 24
Care este rostul altei lumi?

Joi diminea ploua. Nu foarte tare, dar era o ploaie teribil de


înc p ânat , care începuse cu o zi înainte, dup prânz, şi nu se oprise
nici m car o dat . ţând ziceai c st s se opreasc , atunci mai d dea
un ropot. Deşi trecuse vremea lui, sezonul ploios nu d dea semne c s-
ar apropia de sfârşit. Sub cerul întunecat, ca un capac gros, lumea era
cufundat într-o umezeal grea.
înainte de amiaz , Tengo îşi puse o pelerin şi o şapc şi ieşi s -şi
fac nişte cump r turi din apropiere. în cutia poştal g si un plic maro,
gros, dublat. Nu avea nici un timbru şi nici o ştampil . Lipsea şi adresa
destinatarului, şi numele expeditorului. Doar pe fa , cu litere
p tr oase, cineva scrisese cu pixul: „TengoĂ. P rea scrijelit cu un cui în
lut uscat. Ar ta, f r îndoial , a scrisul lui Fukaeri. Desf cu plicul şi
în untru g si o caset TDK de şaizeci de minute, simpl , f r nici un fel
de etichet . Nu mai era nimic altceva, nici o scrisoare sau vreun bile el,
nici cutie pentru caset .
Tengo r mase pu in descump nit, dar pân la urm abandon
cump r turile şi se întoarse acas s asculte caseta. O ridic în aer şi o
scutur de câteva ori. Oricât de misterioas ar fi p rut şi indiferent de
cât s-ar fi uitat la ea, nu era decât o caset audio produs în mas . Sigur
nu exploda dac o punea în casetofon şi îi d dea drumul.
Dup ce îşi dezbr c pelerina, aduse radiocasetofonul şi îl puse pe
masa din buc t rie, apoi scoase caseta din plic şi o bag în aparat. îşi
preg ti o foaie de hârtie şi un pix, pentru cazul în care trebuia s -şi
noteze ceva. Se uit împrejur, asigurându-se c e singur şi ap s
butonul de redare.
La început nu se auzi nimic. Partea neînregistrat continu o bun
bucat de vreme. ţând tocmai se întreba dac e ceva înregistrat pe
caset , începur s se aud dintr-odat sunete de fond. Un scaun tras.
O tuse uşoar (sau aşa p rea). Apoi, brusc, Fukaeri începu s
vorbeasc .
— Tengo-san, spuse ea ca şi când ar fi testat microfonul. Din câte
inea minte Tengo, aceasta era prima oar când Fukaeri îi rostea
numele.
Mai tuşi o dat . P rea uşor încordat .

E bine s po i s scrii dar fiindc mi-e greu m înregistrez pe caset aş


prefera s vorbim la telefon poate c ne ascult cineva telefonul stai
pu in beau nişte ap .

Se auzi cum Fukaeri ia un pahar cu ap , bea o gur şi îl pune înapoi


(probabil) pe mas . Felul ei aparte de a vorbi, f r pauze, f r intona ie
şi f r accent crea o impresie şi mai neobişnuit înregistrat pe band ,
fa de o conversa ie între patru ochi. Suna ireal. Totuşi, Fukaeri rostea
acum mai multe propozi ii una dup alta.

Am auzit c sunt dat disp rut poate c - i faci griji dar e în regul
sunt într-un loc unde nu e nici un pericol voiam s - i spun asta nu ar
trebui de fapt s zic dar m-am gândit c e mai bine s ştii.

(Zece secunde de t cere)

Mi s-a spus s nu mai zic nim nui c sunt aici Profesorul a depus o
sesizare la poli ie dar poli ia nu se urneşte nu e neobişnuit ca un copil
s fug de acas de-aia o s stau cuminte aici o vreme.

(ţincisprezece secunde de linişte)

Sunt undeva departe şi atâta vreme cât nu ies pe-afar nu m g seşte


nimeni sunt foarte departe caseta asta i-o trimite Azami
1QS4 354

nu e bine s-o trimit cu poşta trebuie s fiu atent stai pu in s v d dac


se înregistreaz ceva.

(Un sunet sec. Câteva momente de linişte, apoi din nou zgomote)

OK se înregistreaz .

în dep rtare se auzeau încet ipete de copii şi muzic . Probabil


veneau pe geamul deschis. Pesemne în apropiere se afla o gr dini .

Mersi c m-ai l sat s dorm la tine atunci era nevoie s fac asta aveam
nevoie s te cunosc mersi c mi-ai citit ghiliacii mi s-au p rut
interesan i de ce nu merg pe drumuri şi se înfund în mlaştini în taiga?

(Tengo ad ug mental semnul de întrebare care lipsea din tonul ei)

E mai bine pe drum dar ghiliacilor le e mai uşor s umble prin p dure
departe de drum ca s mearg pe drum ar trebui s -şi schimbe felul de
a merge şi dac -şi schimb felul de a merge trebuie s mai schimbe şi
altele n-aş putea s tr iesc ca ei nu-mi place s m bat mereu b rba ii
şi e nasol s fie mul i viermi dar nici mie nu prea-mi plac drumurile
mari iar beau ap .

Fukaeri b u ap . O vreme nu se auzi nimic. Apoi sunetul paharului


pus pe mas , şi din nou o scurt t cere - intervalul în care se şterse la
gur cu mâna. Oare ea nu ştia c exist un buton de pauz la casetofon?

Poate c te superi c am disp rut dar nu vreau s fiu scriitoare şi nici


nu mai vreau s scriu nimic de acum înainte am pus-o pe Azami s
caute despre ghiliaci şi s-a dus la bibliotec ca ainu sau ca indienii din
America nici ei nu au scriere şi nu las nici o înregistrare şi eu la fel
dac pun pe hârtie înceteaz s mai fie povestea mea tu ai schimbat
frumos cuvintele şi cred c nimeni n-ar fi putut s le schimbe mai bine
dar nu mai e povestea mea oricum nu te îngrijora nu e vina ta fiindc
eu doar merg al turi de drumul mare.

Fukaeri l s din nou un moment de pauz . Tengo şi-o imagin pe


fat mergând t cut departe de drumul mare.

Profesorul are putere mult şi în elepciune adânc dar şi Oamenii cei


1Q84 355

Mici au şi ei putere mult şi în elepciune adânc s ai grij în p dure


acolo e ceva important şi în p dure sunt Oamenii cei Mici ca s nu
p eşti nimic acolo trebuie s g seşti ceva ce Oamenii cei Mici nu au în
felul sta po i s treci în siguran prin p dure.

Fukaeri rosti aceste cuvinte dintr-o suflare, apoi trase adânc aer în
piept. Fiind