Sunteți pe pagina 1din 3

Tehnica basmului terapeutic

Ne naștem și creștem într-o poveste, a familiei noastre.


Treptat,pe măsură ce trăim, se conturează o altă poveste,unică,cea
personală. Este ușor să ne identificăm cu eroii din basme,căci semănăm
cu ei.De aici derivă rolul terapeutic al basmelor.Căci această
identificare psihică ne ajută să dăm glas unor emoții,trăiri greu de exprimat,dar pe care
personajele, prin modul în care sunt creionate,le întruchipează.
Intervenția psihologică prin basmul terapeutic se poate face planificat în cadrul unor
metode psihoterapeutice clasice,sau în afara lor,oricând este oportun.Indiferent dacă
subiectul este copil sau adult,tehnica basmului trebuie să fie acceptată de acesta în
momentul respectiv pentru a fi eficientă.
De aceea subliniem faptul că punerea în practică a acestei tehnici se bazează pe cunoașterea
prealabilă a cazului dintr-o anamneză cât mai amănunțită.Tehnica basmului cu mesaj
terapeutic are sens recuperator.Este vorba de planificarea imaginară a viitorului, atunci când
copilul/adultul este în mod rigid inserat „aici și acum” într-o organizare defensivă față de
dificultățile sale adaptative.
În esență, prin efectele sale basmul terapeutic seamănă cu Jocul, pentru că „implantează” un
spațiu potențial conex la realitatea subiectului,dar propunând un conținut experențial nou.
Basmul terapeutic pentru copii și pentru adulți reprezintă o narațiune foarte flexibilă
(modificată în funcție de caracteristicile subiectului), cu personaje umane sau cu
personificări,ale căror acțiuni au la un moment dat un sens neașteptat,contrazic logica,oferă
o experiență inedită cu mesaj terapeutic de schimbare. Nu orice basm sau povestire are
mesaj terapeutic . Spre deosebire de basmul obișnuit sau de povestea rațională,basmul care
are mesaj „vindecător”, terapeutic ,este special conceput ca să conțină o idee mascată,
exprimată indirect și menită doar să sugereze (nu să forțeze ) învățarea, schimbarea de
atitudine sau de comportament.
Primul pas în construcția unui basm este alegerea personajului și a situației. Fie că este
sau nu o ființă umană, protagonistul trăiește situații reale, conflicte recognoscibile , cu
elemente logice de tip cauză-efect, combinate în contextul fantastic. Copilul/adultul se poate
regăsi în situația povestită, fapt care constituie pentru terapie primul nucleu de identificare.
Pasul al doilea este prezentarea acțiunii. Basmul trebuie să dea un număr suficient de
detalii despre personajul protagonist care, pățește, crede, face, aude, visează sau simte ceva
rațional sau logic. Este relevantă o întâmplare care constituie acțiunea propriu-zisă ,posibilă
atât în lumea reală cât și în cea imaginară.
În a treia fază se produce trecerea de la rațional la fantastic prin metaforă (al doilea nucleu
de identificare) printr-o „întâlnire semnificativă”. Aici apare în narațiune un personaj real sau
supranatural, sau pur și simplu înzestrat cu puteri speciale,care contactează protagonistul
,propunându-i o acțiune sau comentând situația în care el se află. Comentariu este ca o
sugestie. Prezintă de fapt ideea care generează mesajul terapeutic,câteodată printr-o
singură frază semnificativă. Mesajul este deci sugerat, nu explicat.
Al patrulea pas reprezintă „ieșirea la lumină”a protagonistului care în urma
„întâlnirii semnificative”fie „se trezește”, fie își continuă în alt fel drumul, realizând
schimbarea surpriză a modului de a-și vedea situația.Este momentul în care, de asemenea
fără explicații clare,se produce conștientizarea posibilei schimbări. Protagonistul „păstrează”
doar în mintea sa (de fapt,mai mult în „inima sa”),sugestia unei soluții, a unui alt mod de a
gândi, care îi va fi propriu în viitor, și va fi neapărat diferit de cel vechi. „Întâlnirea
semnificativă” l-a pregătit pentru luarea unei noi decizii, cu ajutorul metaforei și a
identificării tacite cu personajul basmului.
În privința alegerii temei unui basm terapeutic ,libertatea nu este totală.Când vorbim despre
tema unui basm ,vizăm de fapt o zonă cu mai mult de o singură arie disfuncțională a
personalității.De aceea tema trebuie să fie flexibilă, adaptabilă, să faciliteze proiecția în mai
multe direcții. Cele mai flexibile teme sunt cele care au în vedere vulnerabilitatea imaginii de
sine, a autocontrolului, a capacității de comunicare.
● Din punct de vedere terapeutic, cele mai utile ținte sunt următoarele:
- fortificarea eului,a imaginii și siguranței de sine;
- ameliorarea autoevaluării;
- eliminarea sentimentului de culpabilitate,a atitudinii descurajate și pasive după un conflict
sau o pierdere,un eșec;
- autocontrolul emoțiilor (prin aprecierea cauzei lor și a capacității de a o rezolva);
- încurajarea independenței, inițiativei, socializării ( în caz de hiperprotecție parentală);
- antrenarea rezistenței emoționale în contexte sociale caracterizate prin agresivitate,
inflexibilitate, constrângeri, rigiditate, perfecționism;
- încurajarea comunicării,a acomodării interpersonale;
- ameliorarea mecanismelor de apărare, în cazul conflictelor familiare, a celor motivaționale;
- învățarea modului de reacție sau proiecție în cazul unor evenimente traumatizante
(abuzuri, catastrofe);
- corectarea unor comportamente (sexuale) nepotrivite cu vârsta;
- facilitarea înțelegerii problemelor copilului bulversat emoțional, hiperactiv sau în criză
emoțională.
Basmul cu mesaj terapeutic vizează subconștientul pentru a facilita modificarea
comportamentului subiectului. Colecția de basme trebuie utilizată eficient în sens
terapeutic; în doză adecvată cazului sau momentului, sincer (cu iubire față de cel pe care
dorim să îl ajutăm) și bineînțeles, fără concluzii explicite moralizatoare sau pilduitoare.
●Cuvântul are putere magică, el poate vindeca atunci când este spus unde,cum și de cine
trebuie.

Bibliografie:
1. Preda,V.(2007).Elemente de psihopedagogie specială.Cluj-Napoca :Editura EIKON.
2. Filipoi,S.(1998).Basme terapeutice pt.copii și părinți.Cluj-Napoca :Editura Forum.
3. Preda,V.(2006).Terapii prin mediere artistică.Cluj-Napoca: Presa Universitară
Clujeană.