Tema 1: FORMAREA UNIUNII EUROPENE. CADRUL INSTITUŢIONAL AL UE.

1. Noţiuni introductive
2. Construcţia UE
3. Instituţiile UE
4. Premise şi criterii de aderare la UE
5. Simbolurile UE

1.Termenul de „integrare” provine de la cuvîntul latin –integro- a integra, respectiv integrasio, ceea ce
înseamnă a pune la un loc, a reuni mai multe părţi într-un tot unitar sau a constitui un întreg, a restabili, a
întregi.
Integrarea economică presupune eliminarea barierelor economice dintre două sau mai multe state,
bariere
care, la rîndul lor, pot fi definite ca reprezentînd orice tip de obstacole care împiedică sau distorsionează
mobilitatea factorilor de producţie.
Frontieră economică - orice demarcaţie peste care mobilitatea efectivă sau potenţială a bunurilor,
serviciilor şi factorilor de producţie, a fluxurilor de comunicaţie este relativ scăzută.
Integrare economică internaţională (europeană) este un proces istoric condiţionat de dorinţa şi
necesitatea a 2 sau mai multe ţări de a se uni şi a forma un spaţiu unic economic, o piaţă unică, mai
eficientă şi mai productivă.
Uniunea Europeană (UE) este o familie de ţări europene democratice, care s-au angajat să colaboreze
pentru pace şi prosperitate. Nu este un Stat care are menirea de a înlocui statele existente. Statele Membre
au pus bazele unor instituţii comune cărora le-au delegat parţial autoritatea astfel încît hotărîrile privind
aspectele specifice de interes comun să poată fi luate în mod democratic la nivel european. Această alocare
de autoritate mai este denumită şi “integrare europeană”.
*2*
UE este o comunitate statală economică, politică, de securitate şi de apărare formată la ora actuală
din 28 state membre care îşi realizează interesele comune prin intermediul unor politici, programe şi
proiecte comunitare. Pentru a înţelege mai bine o serie de aspecte care au contribuit la construcţia UE,
formînd una din cele mai mari puteri comerciale a lumii, vom menţiona principalele etape ale procesului
de construcţie europeană.
Pe arena internaţională după al doilea război mondial apăreau doi mari actori – URSS şi SUA, iar
Europa de Vest, descalificată pentru competiţia de supremaţie în lume, începe a se manifesta prin crearea
unor organizaţii de cooperare, care au şi stat la baza creării comunităţilor europene.1
1 În domeniul economic, la 16 aprilie 1948 a fost constituită Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE) de către
statele europene ; peste 12 ani de funcţionare OECE, devine OCED (Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare).
În plan militar, în baza Tratatului de la Bruxelles din 17 martie 1948, revizuit prin Acordul de la Paris din 23 octombrie 1954 a
fost creată Uniunea Europei Occidentale, din care făceau parte Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii, Belgia, Olanda,
Luxemburg, Germania, Italia, ulterior Spania şi Portugalia, iar în final Grecia. Prin Tratratul de la Washington din 4 aprilie 1949
se creează NATO (Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord). Pe baza tratatului de la Londra din 9 mai şi intrat în vigoare la
1
 Dar, un rol suprem în construcţia europeană îl are contribuţia lui Jean Monnet şi Robert Schuman.
În mod real, pentru dezvoltarea potenţialului militar, cele mai strategice resurse sunt resursele
energetice. Jean Monnet fiind şef al Organizaţiei Naţionale a Planificării în Franţa, propune crearea unui
organism supranaţional care ar administra producţia de cărbune şi oţel a Franţei şi Germaniei. Astfel la 9
mai 1950, Robert Schuman, Ministrul Afacerilor Externe francez a lansat declaraţia inspirată de Jean
Monnet prin care Franţa propune crearea unei Comunităţi Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO).
Această declaraţie, denumită ulterior şi Declaraţia Schuman devine „piatra fundamentală a construcţiei
europene”. Declaraţia prevedea patru principii care vor sta şi la baza formării UE:
- asigurarea păcii politice şi a reconstrucţiei economice;
- acţiuni comune ale Franţei şi Germaniei. Reconcilierea istorică;
- asigurarea cooperării între naţiunile europene;
- convergenţa intereselor popoarelor europene;
Iniţiativa franceză a fost susţinută de Germania, şi pe urmă şi de Italia, Belgia Olanda şi Luxemburg.
Astfel, la 18 aprilie 1951 a fost semnat Tratatul constituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi
Oţelului cu termenul tratatului de 50 de ani. La 25 martie 1957, cei „şase” semnează la Roma Tratatul
privind Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Tratatul privind Comunitatea europeană a energiei
atomice (EURATOM) intrate în vigoare la 1 ianuarie 1958. În aceeaşi zi cu semnarea tratatelor de la
Roma, a fost semnată şi Convenţia cu privire la unele instituţii comune în domeniul controlului politic şi
în cel jurisdicţional, după mai multe modificări, conform Tratatului de la Bruxelles (8 aprilie 1965), numit
si tratatul de fuziune, are loc unificarea instituţiilor executive şi legislative, înfiinţînd un singur Consiliu
şi o Comisie Unică pentru a obţine o singură administraţie, un singur buget şi un singur statut al
personalului. Totodată cele trei comunităţi CECO, CEE, EURATOM, fuzionează, formînd Comunitatea
Europeană. La 1-2 decembrie 1969 are loc întîlnirea la nivel înalt la Haga unde cei „şase” iau în discuţie
aprofundarea integrării şi extinderea Comunităţilor. Astfel, la 1 ianuarie 1973 are loc prima extindere a
Comunităţilor. În istoria UE, de la crearea primei comunităţi (CECO) şi pînă în prezent s-au produs 7
valuri de extindere:
1.Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit al Marii Britanii- 1973
2. Grecia- 1981
3. Spania şi Portugalia- 1986
4. Austria, Finlanda şi Suedia- 1995
5. Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Cipru, Malta- 2004
6. România, Bulgaria -2007
7. Croaţia - 2013
În această perioadă au avut loc modificări la nivel instituţional şi normativ. Au fost create noi
instituţii şi organisme comunitare: Consiliul European, Parlamentul European, Banca Centrală Europeană
ş.a
3 august 1949 statele cu „un regim democratic pluralist şi ataşate protecţiei drepturilor omului” au creat Consiliul Europei.
2
 În 1986 este semnat Actul Unic European (AUE) care intră în vigoare la 1 iulie 1987, şi se referă la
„transformarea relaţiilor statelor membre într-o Uniune Europeană”, iar la 7 februarie 1992 la Maastricht,
se semnează Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), unul din cele mai importante documente din
istoria UE, care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, fiind modificat (în 1997 şi intrat în vigoare în
1999) prin Tratatul de la Amsterdam. În 2003 a intrat în vigoare Tratatul de la Nisa, care prevede crearea
unei Constituţii europene, care nu a fost acceptata de toate statele membre (Franţa şi Olanda împotrivă),
ceea ce a dus la semnarea în 2007 a unui nou tratat, care să înlocuiască textul Constituţiei respinse,
Tratatul de la Lisabona, numit iniţial Tratatul de Reformă, intrat în vigoare în iunie 2009.
În concluzie, putem menţiona că fiecare eveniment din procesul de construcţie europeană a avut
locul şi rolul său în crearea UE de astăzi. UE este o comunitate statală, economică, politică, de securitate
şi de apărare, formată din 28 state membre, care realizează în comun o serie de sarcini specifice prin
intermediul politicilor şi programelor comunitare.
Scopul UE este cooperarea în domeniul politic, economic şi social între statele membre.
Obiective UE:
1. să promoveze progresul economic şi social (piaţa unică a fost stabilită în 1993, moneda
unica a fost lansată în 1999);
2. să afirme identitatea UE pe scenă internaţională şi mondială, prin ajutorul umanitar către ţările ce nu sunt
membre, politica externă şi de securitate comună;
3. să introducă cetăţenia europeană (care nu înlocuieşte cetăţenia naţională dar o completează cu un număr
de drepturi civile şi politici a cetăţenilor europeni);
4. să dezvolte o zonă de libertate, securitate şi justiţie ( legată de funcţionarea pieţei interne şi în particular
de libera circulaţie a persoanelor);
5. înfiinţarea şi consolidarea dreptului comunitar, legislaţia UE existente (corpul legislaţiei adoptate de către
instituţiile europene împreună cu tratatele fundamentale);
6. să formeze un spaţiu economic unic, echilibrat fără frontiere interne, formarea uniunii economice
monetare unice, şi stabilirea unui tarif vamal unic extern;

*3*
UE este o organizaţie internaţională condusă prin intermediul unor instituţii supranaţionale, către
care cele 28 de state membre deleagă o parte din suveranitate şi putere de decizie în propriile afaceri
interne. Cu toate acestea, UE are atributele unui stat - instituţii cu puteri legislative şi executive, juridice
comune, monedă unică, drapel, imn.
La etapa actuală, funcţionarea UE se bazează pe cîteva instituţii cheie: Parlamentul European,
Consiliul Uniunii Europene, Consiliul European, Comisia Europeană, Curtea de Justiţie a Comunităţilor
Europene şi Curtea de Conturi. Pe lîngă acestea mai funcţionează şi organisme financiare, organisme

3
consultative, organisme inter-instituţionale, organisme descentralizate ale UE, care fac posibilă activitatea
şi funcţionalitatea acestui complex instituţional comunitar,

Consiliul European a fost formal recunoscut în Actul Unic European în 1986 şi este numele dat
întîlnirilor la nivel înalt ale şefilor de state sau guverne membre a UE. În cadrul Consiliului European se
reunesc şefii de stat sau de guvern din fiecare ţară a UE, preşedintele Comisiei şi preşedintele Consiliului
European care prezidează reuniunile. Înaltul Reprezentant pentru politica externă şi de securitate
comună ia, de asemenea, parte la reuniuni. În mod normal, se organizează 4 astfel de reuniuni pe an,
prezidate de un preşedinte permanent. Dacă este nevoie, preşedintele poate convoca o reuniune
specială. De cele mai multe ori, reuniunile au loc la Bruxelles.Consiliul European are un dublu rol –
stabilirea priorităţilor şi direcţiei politice generale a UE şi abordarea problemelor complexe sau
sensibile care nu pot fi rezolvate prin cooperare interguvernamentală la un alt nivel.Deşi poate influenţa
stabilirea agendei politice a UE, nu are puterea de a adopta acte legislative.. Tratatul de la Lisabona,
intrat în vigoare în 2009, prevede funcţionarea Consiliului ca instituţie comunitară, propunînd funcţia de
Preşedinte permanent al Consiliului European (ales pentru o perioadă de doi ani şi jumătate de către şefii
de stat şi de guvern) care prezidează şi va dirijează activitatea acestuia.

Parlamentul European ( www.europarl.europa.eu ) este singura instituţie a UE ai cărei membri

din 1979 sunt aleşi direct de către cetăţenii Statelor Membre. În cadrul UE, puterea legislativă este
deţinută de către Parlament şi Consiliul UE. Deputaţii europeni sunt aleşi pe un mandat de cinci ani.
Numărul de mandate este repartizat pe ţări în funcţie de numărul populaţiei. Parlamentarii sunt organizaţi
în grupuri politice şi nu în delegaţii naţionale. Aceştia aleg din rîndul lor un preşedinte pentru un mandat
de doi ani şi jumătate. Parlamentul European se reuneşte în plen la Strasbourg cîte o săptămînă în fiecare
lună. Unele reuniuni plenare au loc şi la Bruxelles. Parlamentul European este considerat ca cel mai mare
angajator de traducători, datorită faptului că UE are 24 de limbi oficiale2 şi lucrările Parlamentului, dar şi
traducerea tuturor documentelor se asigură în toate aceste limbi. Pentru asigurarea transparenţei în
activitatea sa, dar şi pentru a oferi cetăţenilor Comunităţii cît mai multă informaţie despre cea mai
reprezentativă instituţie europeană, în fiecare stat membru se găseşte cîte un birou de informare a
Parlamentului European.
Cei 766 de deputaţi reprezintă cele 500 de milioane de cetăţeni ai UE. Deputaţii sunt aleşi din cinci
în cinci ani de către alegătorii din cele 28 de state membre.
Parlamentul European are trei mari funcţii:
1. legislativă: Adoptarea legilor europene ( împreună cu Consiliul UE)
2.de control: supraveghetorul al celorlalte instituţii europene, in special al Comisiei Europene.
Parlamentul are dreptul de a aproba sau de a respinge numirea comisarilor.

2 Cele 24 de limbi oficiale ale UE sunt: bulgara, ceha, daneza, olandeza, engleza, estona, finlandeza, franceza, germana,
greaca, irlandeza, italiana, letona, lituaniana, malteza, poloneza, portugheza, romвna, slovaca, slovena, spaniola, suedeza,
croata, ungara
4
 3. bugetară: Parlamentul, împreună cu Consiliul împarte puterea asupra bugetului European. La sfîrşitul
procedurii, Parlamentul adoptă sau respinge bugetul în întregimea sa.
Parlamentul European are trei sedii: la Luxemburg (sediul Secretariatului General), la Strasbourg
(unde au loc sesiunile plenare, la care participa toţi membrii Parlamentului European) si la Bruxelles
(unde au loc întîlnirile comitetelor si unele sesiuni plenare).
Comisia Europeană. În prezent Comisia Europeană(www.ec.europa.eu) are 28 de membri, cîte un
comisar din partea fiecărui stat membru. Comisarii sunt numiţi pe o perioadă de 5 ani şi îşi exercită
funcţia independent, în interesul general al Uniunii. Procedura de alegere a membrilor Comisiei este
următoarea: guvernele Statelor Membre, de comun acord, propun preşedintele Comisiei care este aprobat
de Parlament. Preşedintele propus, în urma discuţiilor cu Statele Membre, alege membrii Comisiei.
Consiliul adoptă lista celor propuşi şi o înaintează Parlamentului. Parlamentul, în urma interviurilor cu
fiecare candidat, votează întreaga echipa.
Comisia Europeană este cea mai mare instituţie a UE din punct de vedere al efectivului său de
angajaţi. Personalul Comisiei este organizat în Directorate Generale (DG) şi servicii. Comisia se întruneşte
săptămînal la Bruxelles, unde este şi sediul instituţiei, deşi are unele birouri şi la Luxemburg. Comisia are
reprezentanţe în statele membre şi cca 120 de Delegaţii şi oficii în întreaga lume.
În calitate de organ executiv al UE, Comisia implementează politicile europene, gestionează
bugetul UE şi programele adoptate de Parlament şi Consiliu. În vederea eficientizării lucrului Comisiei,
Tratatul de la Lisabona prevede reducerea numărului comisarilor. Astfel, după 2014, Comisia să fie
compusă dintr-un număr de comisari care vor reprezenta două treimi din numărul de state membre.
Numărul final al acestora va fi adoptat de Consiliu, iar comisarii vor fi numiţi prin rotaţie din toate Statele
Membre astfel încît acestea sa fie reprezentate în mod corect.
Principalele funcţii ale Comisiei sunt:
1.Sa facă propuneri legislative Consiliului si Parlamentului
2.Sa implementeze politicile si bugetul Uniunii
3.Sa aplice legea europeana (împreună cu Curtea de Justiţie)
4.Sa reprezinte Uniunea Europeana pe plan internaţional.
5. să gestioneze bugetul UE
Delegaţia Comisiei Europene în Republica Moldova a fost inaugurată pe 6 octombrie 2005.
(www.delmda.ec.europa.eu)
Consiliul UE mai este denumit şi Consiliul de Miniştri şi este format din miniştrii statelor
membre. Membrii Consiliului sunt responsabili în faţa Parlamentului statului din care vin. Componenţa
variază în funcţie de subiectele abordate, astfel întrunirile fiind la nivel de miniştri de ramură (de exemplu,
afaceri externe, mediu, transport etc.), iar întîlnirea poarta denumirea subiectului în cauza (de exemplu
daca miniştrii de transport se întîlnesc pentru a discuta probleme aferente acestui domeniu, consiliul se va
numi Consiliul pentru Transport). Toate reuniunile sunt prezidate de ministrul de resort din ţara care deţine

5
preşedinţia UE în momentul respectiv, care se transferă de la o ţară la alta, odata la 6 luni, conform unui
grafic stabilit pînă în anul 2020.
Consiliul de Miniştri alături de Parlament îndeplineşte funcţia legislativă adoptînd mai multe tipuri de acte
ca: regulamente, directive, decizii, recomandări şi avize.
Consiliul Uniunii Europene îndeplineste cîteva funcţii principale:
1.Adoptă legislaţia europeană – împreună cu Parlamentul, în majoritatea domeniilor
2.Coordonează politicile economice ale statelor membre
3.Incheie înţelegeri la nivel internaţional
4.Aprobă, împreună cu Parlamentul, bugetul European
5.Dezvoltă Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC)
6.Coordonează cooperarea tribunalelor şi forţelor poliţieneşti naţionale în probleme de criminalitate.
Preşedinţia este deţinută de fiecare stat membru pentru o perioadă de 6 luni prin rotaţie, care este
responsabil în această perioadă de organizarea şi prezidarea reuniunilor.
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE) îşi are sediul la Luxemburg şi este o instituţia care
veghează respectarea dreptului comunitar. Curtea are dreptul de a judeca litigiile de drept comunitar între
statele membre, instituţii, societăţi comerciale şi persoane fizice. CJCE are în componenţă 28 de
judecători, cîte unul din fiecare stat membru şi 8 avocaţi generali numiţi de către statele membre de comun
acord, pentru o perioadă de 6 ani cu posibilitatea de reînnoire a mandatului. CJCE este constituită din trei
instanţe: Curtea de Justiţie, Tribunalul de Primă Instanţă şi Tribunalul Funcţiei Publice.
Tribunalul de Primă Instanţă a fost înfiinţat în 1989 şi are la momentul actual în componenţa sa 28
de judecători numiţi pe o perioadă de 6 ani, şi se ocupă în special de cazuri aduse în faţa instanţei de către
persoane fizice, companii sau unele organizaţii, precum şi de cazuri legate de concurenţă.
Tribunalul Funcţiei Publice a fost creat în 2004, ataşat Tribunalului de Primă Instanţă, este compus
din 7 judecători şi judecă litigii între UE şi funcţionarii săi.
Curtea Europeană de Conturi. Deşi înfiinţată în 1975, Curtea Europeană de Conturi a devenit
instituţie a UE după intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht la 1 noiembrie 1993. Este formată din
28 de membri, specialişti în domeniul finanţelor, cîte unul din fiecare stat membru, numiţi pe o perioadă
de şase ani cu posibilitatea reînnoirii mandatului de către Consiliul UE. Preşedintele Curţii este ales de
către membrii acesteia pe o perioadă de 3 ani. Curtea de Conturi are funcţia de verificare a conturilor şi a
execuţiei bugetului UE, de control financiar al instituţiilor şi organismelor care aparţin de UE. Sediul
acestei instituţii se află la Luxemburg.
(cîteva din) PRINCIPALELE ORGANISME ALE UNIUNII EUROPENE:
Organisme specializate:
 Ombudsman (Avocatul poporului) www.ombudsman.europa.eu
Organisme financiare:

6
  Banca Centrală Europeana www.ecb.eu
 Banca Europeana de Investiţii www.eib.europa.eu
Organisme consultative:
 Comitetul Economic şi Social European www.eesc.europa.eu
 Comitetul regiunilor www.cor.europa.eu
Organisme descentralizate ale UE (Agenţii)
 Agenţia Europeană de Mediu www.eea.europa.eu
Organisme de cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală
 Europol www.europol.europa.eu
Toate aceste instituţii şi organisme asigură şi asistă în general activitatea UE şi fac să funcţioneze cu
succes unul din cele mai complexe şi mai mari sisteme instituţionale existente în lume.

*4*
UE, un proiect preponderent cu conţinut economic, care a evoluat şi a atins şi alte domenii ale
vieţii socio-economice, culturale, ştiinţifice etc, a început să fie agreat şi să devină atractiv şi pentru
celelalte state europene. Astfel, putem vorbi despre începutul întregului proces care îl numim – Extinderea
Uniunii Europene, problemă abordată de statele fondatoare încă din Tratatele de la Roma, unde se
vorbeşte despre voinţa clară de a crea premisele unei uniuni cît mai strînse a popoarelor europene, fiind
chemate şi celelalte state europene, dar oficial acest proces a fost pus in discuţie la Haga, 1969.
Conform DEX-ul extinderea înseamnă „a face să ocupe, sau a ocupa un spaţiu mai mare decît cel iniţial;
a se lărgi ca sferă de acţiune; a se întinde, a se mări”, termenul provenind de la latinescul extindere care
înseamnă - întindere. Prin aceasta înţelegem că valorile, principiile şi mecanismele de lucru ale
comunităţilor de state cum au fost CEE şi EUROATOM să fie extinse ca sferă şi areal de acţiune, prin
acceptarea includerii în cadrul acestor „comunităţi” şi a altor state europene, care doresc şi acceptă să
lucreze după aceleaşi principii şi „reguli de joc”, extinzînd spaţiul asupra căruia se vor realiza obiectivele
fixate iniţial de „comunitatea fondatoare”, însă cu posibilitatea de a adăuga elemente care vin în susţinerea
interesului comun. Aderarea la UE, are la bază unele premise:
 Apropierea nivelurilor de dezvoltare economică şi gradul de maturitate a economiei de
piaţă a ţărilor ce vor să se integreze.
 Apropierea geografică a ţărilor ce vor să se integreze, existenţa graniţelor comune şi a
relaţiilor economice din punct de vedere istoric
 Probleme şi interese comune, ale ţărilor ce vor să se integreze, în toate domeniile,
economic, politic, social ş.a
Daca statele satisfac aceste premise, atunci un prim pas al integrării la UE, este procesul de aderare care
înseamnă „a deveni parte la un tratat; a deveni adept la ceva cunoscîndu-i şi împărtăşindu-i
principiile”(DEX). Pentru ca un stat să poată adera la UE trebuie să întrunească unele criterii, astfel la

7
Consiliul European de la Copenhaga, din 1993 s-au stabilit o serie de criterii, numite criteriile de la
Copenhaga, pe care un stat trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membru al Uniunii Europene:
a) criteriul politic: instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, respectarea
drepturilor omului şi protecţia minorităţilor;
b) criteriul economic: existenţa unei economii de piaţă funcţională, precum şi capacitatea de
a face faţă concurenţei pe piaţa internă a UE;
c) acceptarea acquis-ului comunitar: capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de stat membru,
inclusiv adeziunea la obiectivele politice, economice şi monetare ale Uniunii Europene.
Acquis-ul comunitar reprezintă ansamblul de drepturi şi obligaţii comune ce se aplică tuturor statelor
membre ale UE, alcătuit din legislaţia primară (tratele comunităţii cu toate modificările şi completările,
care reprezintă cadrul constituţional UE) şi legislaţia secundara (directive, regulamente, decizii,
recomandări, adoptate de instituţiile comunitare în baza tratatelor.)
Într-un articol separat al Tratatului CE, a fost reglementată şi procedura privind aderarea noilor
membri. În conformitate cu acesta, orice stat european are dreptul să ceară de a deveni stat membru,
înaintîndu-i o cerere către Consiliu, care decide în unanimitate de voturi, după ce a primit în prealabil
avizul Comisiei. Dacă opinia Comisiei este pozitivă, Consiliul decide, prin vot în unanimitate, dacă i se
acordă ţării respective statutul de ţară candidată, şi tot atunci sau ulterior la un alt Consiliu se stabileşte
data începerii negocierilor de aderare.
La ora actuală, statele ce deţin statutul de ţară candidată sînt: Fosta Republică Iugoslavă a
Macedoniei, Turcia, Muntenegru, Serbia şi Islanda, iar statele din Balcanii de Vest Albania, Bosnia şi
Herţegovina, Kosovo au statutul de ţări potenţial candidate.
Integrarea la UE, presupune un şir de masuri de ajustare a politicilor naţionale din toate domeniile la
nivelul şi cerinţele politicilor UE.

*5*
Uniunea Europeană ca structură, unde se regăsesc 28 de state, şi-a identificat şi creat în procesul
evoluţiei sale elemente distinctive care au devenit simboluri ale popoarelor europene şi factori importanţi
ai identităţii valorilor europene. Aceste simboluri semnifică aspiraţia de convieţuire în armonie şi pace
între popoarele europene, completînd şi nu substituind simbolurile naţionale.

Steagul UE
Steagul, cu cele 12 stele, aşezate în cerc, pe un fond albastru, înseamnă unitatea şi identitatea
popoarelor Europei. Cercul reprezintă solidaritatea şi armonia, iar stelele, în număr de 12, reprezintă
perfecţiunea (şi nu numărul statelor membre UE cum s-ar putea crede). Istoria steagului începe în 1955.
Întîi, el a fost folosit de Consiliul Europei, iar începînd cu 1986 el este adoptat şi de UE, fiind utilizat de
către toate instituţiile Uniunii Europene.

8
 Imnul UE
Tot Consiliul Europei a fost cel care a decis, in 1972, ca “Odă bucuriei” (ultima parte a Simfoniei a IX-a
de Beethoven) să devină imnul său, iar în 1985, Statele Membre UE l-au adoptat, şi ele, ca imn oficial al
Uniunii Europene. Melodia simbolizează împărtăşirea unor valori comune, idealurile de libertate, pace şi
solidaritate care stau la baza UE.
Moneda Euro
Moneda euro a luat naştere – 1 ianuarie 1999, iar de la 1 ianuarie 2002 Euro a intrat în circulaţie în
paralel cu moneda naţională a statelor participante la zona Euro. Din cele 28 state, doar 17 (Zona euro) au
adoptat euro ca moneda oficială. La ora actuală din zona Euro fac parte 17 state (Austria, Belgia, Finlanda,
Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Slovenia, Spania, Cipru, Malta,
Slovacia, Estonia). Reprezentarea grafică a monedei Euro simbolizează leagănul democraţiei greceşti de la
litera grecească epsilon şi prima literă din cuvîntul Europa. Cele două linii paralele din simbolul grafic
sunt un indicator al stabilităţii euro.
Sloganul UE
Sloganul UE „Unitate prin diversitate” a fost folosit pentru prima dată în anul 2000 şi este
rezultatul unui concurs la care au participat cu diferite propuneri cca 80 000 de tineri. Acest slogan reflectă
ideea că statele membre, acum 28, dar pe viitor mai multe, care deşi au istoria, limba, tradiţia sa, totuşi ele
au şi valori comune datorită cărora popoarele Europei pot convieţui armonios.
Ziua Europei
Ziua de 9 mai 1950 este considerată o piatră de temelie a istoriei construcţiei europene, prin
lansarea Declaraţiei lui Robert Schuman, ca urmare, la 1985 cînd Comunitatea Europeană era formată
doar din zece state, s-a hotărît ca 9 mai să devină un simbol european – Ziua Europei. În fiecare an atît la
nivelul statelor membre cît şi la nivel comunitar se organizează o serie de evenimente consacrate acestei
sărbători. Această sărbătoare în Republica Moldova a început să fie celebrată din 2007, prin diverse
activităţi la Chişinău, Cahul, Bălţi şi în alte localităţi ale ţării, de către Delegaţia Comisiei Europene în
Republica Moldova, Centrele Pro-Europa, şi alte organizaţii/instituţii pro-europene.
Cetăţenia europeană şi uniformizarea actelor de identitate de asemenea mai sunt considerate simboluri
ale UE.
Bibliografie:
1. Dandiş Nicolae, Extinderea şi Politica de Vecinătate a Uniunii Europene, Chişinău, 2008
2. Abecedar European, Agenţia Monitor Media
3. www.ec. europa.eu
4. www.europa.md