Acrostih

Alecu Văcărescu
Aleco
A-ţi fi rob îmi este fală,
rău te afli la-ndoială.
La ochii ce au din fire,
osebit nur şi simţire.
Este către toţi o lege
bucuroşi robi să se lege.
Cu cât mai ales la mine
unu, ce moare de tine
O să poci sta împotrivă
la lege-aşa milostivă!

Costache Conachi
Mărioara
Mă duc, stăpână, de-acum și nu știu de-oi mai veni.
Ah, ascultă, să-ți grăiesc, până n-apuc a muri
Răbdare îți zic să faci și răbdând să nu urăști,
Inima care ți-am dat numai tu s-o stăpânești.
Ori în ce stare voi fi, să știu că m-or îngropa
Amanet cu viața mea numai la dragostea ta.
Rob desăvârșit al tău fiind dat prin giurământ,
A mă preface nu-i chip până ce-oi intra-n pământ.

Alecu Văcărescu
Lucsandra
La obrazul ce-mă-nchin
văzând daruri pă dăplin
Unite cu nur firesc
nu poci să tăgăduiesc
Că rob credincios îi sunt
pân’ voi intra în pământ.
Singur eu aşa mă leg
de vreme ce înţeleg
Altfel că nu poci trăi,
fără d-a mă chinui.
Nu-i găsesc nici un cusur
pă razile lui mă jur.
D-aceea m-am hotărât
cu dulcele lanţ de gât,
Răbdând în veci să-i robesc,
ştiind cât mă fericesc.
Aşa lui m-am închinat
de când l-am întâmpinat!

Baladă

Francois Villon
Balada spânzuraţilor
Fraţi oameni, care-n urmă-ne trăiţi,
Cu aspre inimi nu veniţi spre noi;
Căci nouă milă, dacă ne vădiţi,
Devreme Domnul s-o-ndura de noi;
Aici noi stăm cinci-şase-n sbilţ snopiţi;
Iar cât de carnea lacom îmbuibată,
Ea-i putredă de mult, şi devorată;
Noi, oase, fi-vom scrum şi colb în zare;
De răul nostru nimeni joc să-şi bată,
Ci vă rugaţi s-avem de Sus iertare!

Dacă vă zicem fraţi, nu ne-azvârliţi

Dispreţ; deşi pe drept al nostru soi
Fu morţii dat. Însă doar bine ştiţi
Că nu-n tot omul prinde-un bun altoi.
Acum, că-am răposat, ne sprijiniţi
La fiul din Maria Preacurată,
Spre-a nu ne fi-ndurarea lui secată,
Scăpându-ne de-a Iadului dogoare
Noi morţi suntem, ni-e firea împăcată,
Ci vă rugaţi s-avem de Sus iertare!

De soare-am fost uscaţi şi înnegriţi,

Daţi cu leşie şi spălaţi de ploi;
De corbi şi găi ni-s ochii ciuguliţi,
Ni-e geana smulsă, bărbile-n noroi;
Nicicând şederii n-om mai fi meniţi,
Că-n fel şi chip se-ntoarce vântul, iată,
Şi-ntruna, cum îi place lui să bată,
Împunşi de ciori ca nişte degetare.
Voi nu vă înhăitaţi cu noi în ceată,
Ci vă rugaţi s-avem de Sus iertare!

Închinare
Prinţe Isus, stăpân pe lumea toată
Nu ne lăsa-n Ghehena-nvăpăiată:
Cu ea să n-avem învoieli, nici dare.
Oameni, aici nu-i loc de râs vreodată,
Ci vă rugaţi s-avem de Sus iertare!
(Traducere de Dan Danila,1997)

Francois Villon
Balada ziselor mărunte

Ştiu musca-n lapte de-a picat,

Ştiu rang pe haina omului,
Ştiu de-i senin ori înnorat,
Ştiu bine rodul pomului,
Ştiu după clei de soiul lui,
Ştiu lucrurile ce-s de-un hram,
Ştiu cine-i harnic ori haihui,
Ştiu tot, de mine habar n-am.
Ştiu haina după epolet,
Ştiu orice rasă monahală,
Ştiu pe stăpân şi pe valet,
Ştiu pe măicuţă după poală,
Ştiu hoţul după ciripeală,
Ştiu cine-i lacom la bairam,
Ştiu unde-i vin ori bute goală,
Ştiu tot, de mine habar n-am.

Catâr, catârcă ştiu ce mi-s,

Ştiu câte poartă în spinare,
Ştiu de Belet şi de Beatrice,
Ştiu pe abac o adunare,
Ştiu de-amăgiri şi de visare,
Ştiu pe husit de ce-i infam,
Ştiu Roma ce putere are,
Ştiu tot, de mine habar n-am.
Închinare
Prinţe, ştiu despre fiecare,
Ştiu după chip orişice neam,
Ştiu că de moarte nu-i scăpare,
Ştiu tot, de mine habar n-am.
(Traducere de Dan Dănilă)

Balada doamnelor de altădată

Pe unde-s, prin ce ţări de vis,

Flora, romana-ncântătoare,
Alcibiada sau Thais,
Ce fost-au bune verişoare,
Echo, dând zvonuri chemătoare
Pe stânci şi ape spre liman,
Frumoasă de pereche n-are?
Dar unde-i neaua din cel an?
Dar înţeleapta Helois?
De dragu-i, cât a pătimit
Pierre Abelard la Saint Denis,
Scopit şi-apoi călugărit.
La fel, Doamna ce-a poruncit
Să se înece Buridan
În sac şi-n Sena azvârlit?
Dar unde-i neaua din cel an?

Regina Blanche ca floarea-nvoaltă

Cântând cu voce descântată,
Betris, Alis, Berte cea înaltă,
Erembourg, doamnă-n Maine odată,
Lorena Jeanne, nevinovată
De englezi arsă la Rouan,
Unde-s, Fecioară preacurată?
Dar unde-i neaua din cel an?
Închinare
Prinţe, nu întreba pe unde,
Nici de al vremilor noian,
Doar un refren îţi va răspunde:
Dar unde-i neaua din cel an?
(Traducere de Dan Dănilă)