TEORIA PSIHOGENEZEI STADIALE A OPERAȚIILOR

INTELECTUALE A LUI PIAGET CU APLICABILITATE

ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Analiza programelor educaţiei preşcolare accentuează ca suport ştiinţific-metodologic

orientările puse în valoare de cercetările asupra psihologiei învăţării ( J. Piaget, J.S. Bruner, P.I.
Galperin, R. Gagné), considerând învăţarea drept acţiunea principală a dezvoltării intelectuale a
copilului.
În ce priveşte relaţia dintre învăţare şi dezvoltare s-au conturat mai multe teorii aplicabile în
plan educaţional, dar valorificarea lor solicită intervenţia celor implicaţi direct în realizarea
obiectivelor învăţării, în cadrul concret al procesului de învăţământ, în contextul concret al fiecărei
activităţi didactice.
După opinia lui J.Piaget şi a colaboratorilor săi, dezvoltarea psihică ne apare ca o
succesiune de stadii, determinată în primul rând din interior, ca o rezultantă a interacţiunii dintre
factorii interni şi externi. Astfel, teoria lui Piaget - teoria psihogenezei cunoştinţelor şi operaţiilor
intelectuale - descrie dezvoltarea cognitivă ca fiind un proces preponderent unidirecţional: toţi
copiii urmează acelaşi curs, stadii şi substadii, chiar dacă viteza acestora de apariţie şi echilibrare
este diferită. Piaget demonstrează că relaţiile cu mediul se construiesc pe plan psihologic în mod
dinamic, parcurgând drumul de la acţiuni, complexe de acţiuni, la operaţii, grupări de operaţii la
început concrete, apoi în adolescenţă formal logice.
Dezvoltarea intelectuală este văzută ca o succesiune stadială a evoluţiei gândirii. În teoria sa,
Piaget a identificat atât stadiile de dezvoltarea gândirii şi inteligenţei, precum şi procesele care stau
la baza acestei evoluţii.
Stadiul gândirii (inteligenţei) senzorio-motorii (0-2 ani): este prima perioadă a dezvoltării
cognitive în care copilul organizează şi interpretează informaţiile din mediu prin intermediul
organelorde simţ. În această perioadă se dezvoltă coordonarea motorie, începe totodată şi
dezvoltarea schemei corporale şi, tot acum, copilul îşi dezvoltă percepţia permanenţei obiectului
(capacitatea de a realiza că obiectele există în timp şi spaţiu, chiar dacă nu sunt în câmpul nostru
perceptiv).
Stadiul gândirii preoperatorii (2-7 ani): Câteva dintre achiziţiile fundamentale ale acestui
stadiu sunt capacitatea de a utiliza limbajul, capacitatea de imitaţie şi de angajare în jocuri
simbolice. Cu toate acestea, Piaget a remarcat câteva limite în ceea ce priveşte gândirea logică.
Limitele se referă la incapacitatea de decentrare şi conservare, precum şi la deficienţe de viziune
asupra lumii - egocentrismul. Egocentrismul în opinia lui Piaget nu este egoism, ci acea incapacitate
a copilului de a adopta punctul de vedere al altcuiva, sau, altfel spus, simpla credinţă că toţi oamenii
văd lumea asemeni perspectivei copilului. Când copilul reuşeşte să înţeleagă că pot exista mai multe
unghiuri de vedere (aparent opuse), se spune că deţine abilitatea cognitivă de decentrare. Un alt
exemplu de centrare, în acest stadiu, este incapacitatea copilului de a înţelege principiile de
conservare. Prin conservare Piaget înţelegea capacitatea de a realiza că unobiect îşi păstrează
aceleaşi proprietăţi, chiar dacă îşi modifică forma sau aspectul. În experimentele sale, Piaget a
aplicat conservarea unor concepte precum: materie, lungime, număr, volum sau suprafaţă. Copiii
din experimentele lui Piaget eşuau deoarece se aflau în incapacitatea de a efectua operaţii
reversibile, cu alte cuvinte se centrau asupra unui aspect al problemei, fiindu-le greu să vadă şi
operaţia inversă.
Emergenţa adaptării are două laturi dialectice intercalate: acomodarea şi asimilarea.
Inteligenţa ca expresie rafinată a adaptării se constituie treptat prin antrenare şi autoantrenare.
Deoarece J. Piaget declară natura exclusiv activă şi operatorie a intelectului, el nu acordă atenţie
acţiunilor şi operaţiilor verbale întrucât consideră că pentru formarea inteligenţei limbajul nu este
decisiv. Limbajul nu este suficient pentru a explica gândirea, căci structurile ei îşi au rădăcinile în
mecanismele senzorio–motorii mai profunde decât faptele lingvistice. Dar nu este mai puţin evident
că treptat, structurile gândirii devin tot mai rafinate, iar limbajul este necesar pentru exprimarea lor.
Limbajul apare, deci, în concepţia lui Piaget drept o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru
operaţiile logice. Între gândire şi limbaj există o condiţionare, un cerc genetic care ilustrează
interacţiunea lor, dar inteligenţa există înaintea limbajului şi independent de acesta. Inteligenţa
senzorio-motorie practică conduce la o logică a acţiunii. Prin compararea obiectelor din mediul
înconjurător, mintea copiilor le ordonează în ansambluri parţiale şi generale, realizează
corespondenţe şi relaţii, în esenţă structurează viitoarele operaţii ale gândirii.
Elementele teoriei lui Piaget îşi găsesc aplicabilitate la nivel preşcolar atât în probleme
legate de curriculum prin necesitatea corelării obiectivelor şi conţinuturilor cu stadiile şi structurile
de gândire ale preşcolarilor, cât şi în ce priveşte activizarea copiilor. Astfel, este necesar ca în
procesul de instruire cadrul didactic să creeze situaţii educaţionale variate care să stimuleze
dezvoltarea, să utilizeze metode active şi interactive care să permită intervenţia asupra mediului şi
apariţia conflictului socio-cognitiv.
Varietatea perspectivelor teoretice asupra procesului de învăţare demonstrează,
complexitatea acestui fenomen şi este o dovadă a permanentei dezvoltări a concepţiilor cu privire la
modul în care se desfăşoară procesul învăţării.

Bibliografie:
- Cocorada, E., Introducere în teoriile învățării, Editura Polirom, Iași, 2010;
- Păiși Lăzărescu, M., Psihologia vârstelor (suport de curs), Editura v&I Integral București,
2007;
- https://programareliceu.files.wordpress.com/2014/07/metode_interactive_de_predare-
invatare.pdf, consultat în 12.01.2015

profesor înv. preșcolar Stancu Adriana-Florina

Școala Gimnazială „Ion Iorgulescu” Mihăești, jud. Argeș