Sunteți pe pagina 1din 2

Etica Profesională

Etica profesională este o ramură a etici aplicată specificul muncii


sau a activități inginerești și a comportamentului în relație interne între
ingineri cît și între ei în comunitate. Etica profesională a inginerului
presupune corespunderea activități lor, anumitor norme și standarte a
cerințelor etico-morale.
Etica profesională este destinată, în special, celor care
însuşesc o profesie, celor care studiază ştiinţele politice, precum şi
analiştilor politici. Etica profesională reprezintă o tentativă de a
îmbunătăţi pregătirea specialiştilor, din punctul de vedere al eticii.
Fiecare profesie are sau poate avea etica sa particulară. Aceste etici au,
însă, multe principii şi norme comune. Etica profesională are menirea
să releve asemănările şi diferenţele, să dea posibilitatea să se vadă cum
ar trebui să se desfăşoare relaţia client-profesionist în alte domenii de
interes public mai larg. Etica profesională are de a face cu un şir de
probleme, atât teoretice, cât şi aplicate, printre care pot fi menţionate:
cercetarea problemelor de ordin metodologic, prelucrarea specifică a
aspectelor morale ale muncii, prezentarea cerinţelor faţă de modelul
etic al profesionistului. Unul din scopurile eticii îl constituie creşterea
nivelului moral al pregătirii profesionale, care constă nu în acumularea
unui anumit bagaj de cunoştinţe, ci în orientarea personalităţii
studentului spre valori şi virtuţi, spre fapte bune. Pentru ca etica să
devină utilă umanităţii, sunt necesare două premise: arta de a dirija
pasiunile şi dorinţa de a le orienta spre scopuri nobile.
Etica este deseori în stare să producă unor cititori sentimente
contradictorii. Ea poate dezamăgi prin concluzii banale, dar, în acelaşi
timp, este în măsură să ne cucerească prin idei înălţătoare.
Totul depinde de felul în care concepi etica: o priveşti ca pe o
construcţie pur raţională sau o aplici faţă de sine în calitate de criteriu
al aprecierii propriului comportament. Modelul de personalitate
perfectă, din punct de vedere moral, conţine: cunoştinţe teoretice
trainice, cultură politică, orientare ideologică şi, desigur, posibilităţi
reale de a se dezvolta în baza acestor calităţi, precum şi de a se realiza
în domeniul social, politic, ideologic.
Marile probleme cu care se confruntă omenirea (degradarea mediului,
pericolul ecologic global, conflictele dintre naţiuni, degradarea moral-
spirituală a oamenilor etc.) necesită o rezolvare urgentă,
prin folosirea celor mai eficiente mijloace şi forme de educaţie umană.
Etica profesională îi va ajuta pe cei care o studiază, să-şi modifice
comportamentul şi atitudinea în vederea unei angajări convenabile. Se
cunoaşte că, dacă în perioada de până la 1990 era important să fii un
bun specialist, astăzi, când concurenţa pe piaţa muncii este destul de
impunătoare, pentru un specialist nu este suficient doar de a fi bine
pregătit, dar se cere şi un comportament etic corespunzător.
Prin acest fapt se explică interesul sporit faţă de valori şi faţă de
educaţia morală, etică şi spirituală, manifestată în ultimul deceniu
al sec. 20 şi în prezent. Totodată, din punctul de vedere al moralei şi
eticii, astăzi suntem într-o situaţie dificilă. După cum consideră unii
filosofi secolul 21 va fi moral/etic sau nu va fi deloc, accentuând astfel
faptul că nu putem supravieţui ca civilizaţie decât dacă ne înălţăm
piramide cu o bază solidă de valori spirituale care ţin de credinţă, de
spiritualitate şi chiar de capacitatea fiecăruia de a porni în călătoria
mistica... pe care toţi noi o datorăm vieţii din noi şi din afara noastră.
Dacă prin intermediul unor discipline se formează competenţe
profesionale, Etica profesională trasează problematica sa prin toate
domeniile existente în general, etica profesională formează
competenţa etică, ceea ce înseamnă capacitatea persoanei de a
înţelege un argument etic, prin identificarea argumentelor factuale şi a
celor normative, precum şi de a identifica implicaţiile etice ale unei
anumite situaţii, de a propune soluţii practice pentru problemele
relevante din punct de vedere etic.

S-ar putea să vă placă și