Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea de Arhitectura si Urbanism "ION MINCU", Facultatea de Arhitectura,

Specializarea Arhitectura

STUDIU DE CAZ: RESTAURAREA STRUCTURALA A BISERICII

"SFANTUL MIHAIL" DIN CLUJ

STUDENTI: PROFESOR INDRUMATOR:

Ganea Ana Elena Prof. Dr. Ing. Mircea Crisan

Vasile Iulia Raluca

Florea Alexandra Catalina


Universitatea de Arhitectura si Urbanism "ION MINCU", Facultatea de Arhitectura,
Specializarea Arhitectura

Restaurarea structurala presupune colaborarea mai multor colectivitati de specialitate,


pluridisplinare, vizand specialitati precum arheologia, tehnologia informatiei, fizica, chimia,
fizica constructiilor, investigari instrumentale etc. Conditia sine qua non pentru succesul
procesului de restaurare este ca fiecare specialitate sa posede notiuni teoretice, elementare in
sectoarele proprii celorlalti. Reabilitarea apare ca o necesitate in momentul in care se observa
fisuri sau deformatii plastice puternice si permanente in structura, rezultate in urma unor
solicitari puternice care au dus materialul catre atingerea limitelor superioare ale elasticitatii
sale, incepand procesul de deformare plastica, ireversibila.

In acest sens, trebuie respectate principiile de baza ale teoriei restaurarii: compatibilitate,
durabilitate, reversibilitate. Pentru stabilirea cauzelor care determina schimbarea starii
eforturilor si pentru stabilirea gradului de siguranta a cladirii in vederea aplicarii solutiilor de
consolidare, se parcurg, de regula, urmatoarele etape:

1) se aduna informatii referitoare la: istoricul cladirii, caracteristicile constructive, starea


actuala de avariere, solicitarile la care a fost supusa cladirea de-a lungul timpului;

2) prelucrarea informatiilor adunate la fata locului si incercarea de a defini cauzele care au


produs avariile, stabilind astfel si mijloacele proprii interventiei;

3) stabilirea tehnologiei folosite si intocmirea proiectului de executie.

Prezentul studiu de caz face referire la restaurarea edificiilor de cult, aprofundand cazul
special al Bisericii Sf. Mihail, din Cluj.

Cladirile de cult ortodox reprezinta o categorie speciala, nu numai datorita particularitatilor


tipologiei structurale , dar si din punctul de vedere al semnificatiilor pe care le cuprind,
reprezentand marturia tehnologica si spirituala a unor civilizatii specifice peisajului romanesc.

Intr-o prima instanta, studiul propune identificarea tipurilor structurale specifice peisajului
transilvanean. Odata cu introducerea dreptului de a construi fortificatii perimetrale in oras,
bisericile nu mai necesita fortificatii proprii, accentul in crearea lor fiind pus pe functia de
reprezentare. Niciuna dintre catedralele pastrate dupa 1244 si finalizate spre anii 1500 nu sunt
pure din punct de vedere stilistic. In acest sens, sunt identificate trei tipuri de conformare
planimetrica a bisericilor transilvanene: tip sala (o incapere cu deschidere mare si latime
mica; formula preferata de mediul rural, unde mijloacele de finantare a bisericii erau reduse; o
singura nava, incheiata cu zona de cor si altar tratat continuu), tip bazilical (stil care patrunde
in Transilvania prin intermediul calugarilor cistercieni, ramura a benedictinilor, acestia
urmarind intoarcerea la respectarea regulilor Sf. Benedict, principii de comportare a dogmei,
intoarcerea la austeritatea originara; refuza decoratia excesiva, acceptand numai capitelurile
vegetale) si tip hala (trei nave, delimitate intre ele prin siruri de stalpi si cu boltirile la acelasi
nivel).
Universitatea de Arhitectura si Urbanism "ION MINCU", Facultatea de Arhitectura,
Specializarea Arhitectura

Biserica Sf.Mihail, a cărei construcţie a durat aproximativ 100 de ani (de la jumatatea
secolului al XIV-lea pana la jumatatea secolului al XV-lea), este unul dintre cele mai
reprezentative monumente gotice din Transilvania, care reflectă în structura constructiei, atât
evoluţia stilului din Transivania sec. XIV-XV, cât şi reminiscenţele arhitecturii neogotice de
sec. XIX, cand a fost ridicat actualul turn de pe latura de nord.

Partea cea mai veche a monumentului (construita in secolul XIV) reproduce arhitectura
goticului matur prin corul caruia ii sunt alaturate cele doua abside, iar corpul navelor
(construit in prima jumatate a secolului XV) este realizat în arhitectura goticului târziu.
Turnul lateral constituie o excepţie faţă de poziţia centrală obişnuită, fiind o reminiscenţă a
neogoticului de secol XIX. Iniţial, edificul a fost conceput ca având 2 turnuri pe latura de vest,
dintre care numai turnul din colţul nord-vest a fost terminat (informatie gravata din anul 1617
de catre Van der Rye). In coltul de sud-vest, constructia sugereaza existenta unui al doilea
turn care, insa, dupa mai multe probabilitati, nu a fost ridicat decat pana la nivelul cornisei.
Turnul a suferit numeroase distrugeri în sec. XVIII, fiind ruinat de un cutremur în 1764 si
apoi demolat.

În ceea ce priveşte diversitatea stilistică, exista câteva detalii adăugate de-a lungul secolelor,
cum ar fi chenarul în stilul Renaşterii ce încadrează uşa sacristiei şi portalul în stil gotic
flamboaiant executat de sculptorul Ion Perpeti, care amplifică valoarea artistică a
monumentului.

Clădirea prezintă o schimbare de plan în timpul edificării, fapt care a adus si o schimbare
de concepţie a structurii spaţiale. Initial, a fost începută ca o biserică de tip bazilical cu 3
nave - una principala si doua nave laterale mai inguste. Mai târziu, în prelungirea corului şi a
celor 2 abside, construcţia a fost continuată ca o biserică de tip hală cu 3 nave aproximativ
egale atât ca înaltime, cât şi ca lăţime.

În jurul anului 1956, edificiul de cult a ajuns într-o stare de degradare accentuată care a
necesitat intervenţia imediată a unor lucrări de restaurare, corul constituind partea cea mai
instabilă din cauza bolţilor refăcute iresponsabil care nu prezentau suficientă siguranţă în ceea
ce priveşte rezistenţa. Boltile corului, refacute pentru prima data in anul 1498 dupa incendiul
din anul 1486 (o cheie de bolta poarta inscriptionat anul 1498), au fost refacute a doua oara in
forma care ne-au parvenit in secolul XVIII (dupa cutremurul din anul 1793).

Refacerea bolţilor s-a executat într-o formă turtită care denatura forma de arc frânt
originară, boltile avand astfel si un defect defavorabil asupra stabilitatii constructiei:
accentuau impringerile orizontale in pereti, provocand inclinarea acestora spre exterior. De
asemenea, capitelurile pilastrilor au fost mutate cu cativa centimetri fata de trunchiul
Universitatea de Arhitectura si Urbanism "ION MINCU", Facultatea de Arhitectura,
Specializarea Arhitectura
pilastrilor odata cu deplasarea spre exterior a peretilor, deplasare datorata impingerilor
laterale in pereti. Aceste capiteluri se aflau intr-o stare de degradare covarsitoare, partile
lipsa fiind completate din mortar si caramida.

Astfel, solutia practicata in decursul timpului, a constat in crearea, in interiorul


constructiei, a unui sistem de tiranti metalici pentru marirea stabilitatii peretilor, iar in pod,
in executia a cinci ferme-macaz din lemn de care au fost ancorate boltile, ferme care au
avut rolul de reducere a presiunii in pereti. Insa, dupa aceasta ultima interventie, arhitectura
boltilor realizate din caramida, cu nervuri executate aparent din mortar, era de fapt de factura
hibrida si constituia doar o imitatie a boltilor gotice originare. Mai mult, si arcul triumfal era
construit din caramida, avand profilatura reprodusa din mortar, iar forma sa de curba-eliptica
denatura amprenta stilului arhitectural originar. Reteaua de tiranti, forma aplatizata a boltilor,
motivele ornamentale refacute in ipsos in mod ordinar si strain stilului, nivelul coborat al
boltilor care ciunteau traforul de piatra contrastau extrem de puternic cu interiorul
ansamblului boltilor de o factura perfecta si forma elensata (specifica goticului) din corpul
navelor. Din nefericire, aceste improvizaţii, interventii neadecvate în structura sistemului
de boltire a corului pentru consolidarea rezistenţei răspundeau problemei doar parţial, din
cauza elasticitatii macazului de lemn si a sistemului de sustinere din tiranti metalici a
boltilor.Toate acestea relevau o interventie lipsita de responsabilitate ce nu a avut la baza o
conceptie stiintifica de resturare structurala si estetica.

Lucrarile de restaurare au fost reluate in anul 1956 in doua etape ce cuprindeau restaurarea
interiorului (1956-1957) si restaurarea exterioruui (1960-1964). Interventii au presupus:
consolidarea structurii de rezistenta, inlaturarea unor restaurari neadecvate, restabilirea
formelor arhitecturale originare si inlocuirea partilor degradate.

Studiul amanuntit al proiectantilor s-a concentrat pe restabirea formei initiale a boltilor


din cor si pe crearea unui sistem constructiv care sa minimizeze fortele orizonatele care
imping in pereti si sa asigure un grad mai mare de rezistenta a cladirii. In urma datelor
rezultate din cercetarea amanuntita a monumentului (1.configuratia planului realizatat din trei
travee dreptunghiulare si una pentagonala nu este tipic pentru boltile stelate care presupun un
plan patrat; 2.forma pilastrilor- un fascicul de trei nervuri pentru traveea dreptunghiulara, o
nervura la traveea poligonala coresunde numarului de nervuri din bolti ce se unesc pe abaca
capitelului; 3.constructia boltilor de tipul cu incrucisare de ogive este caracteristica goticului
secundar) si coroborate cu exemple de referinta furnizate de monumente similare ale
Transilvaniei perioadei respective (biserici gotice din Sibiu, Sebes, Brasov) intaresc
deducerea formei originare a boltilor: bolti cu incrucisare de ogive cvadripartite - principiu al
stilul gotic: numarul nervurilor de pilastri trebuie sa corespunda numarului nervurilor de
bolti).

După demolarea bolţilor, urmele incizate ale nervurilor întăresc ipoteza specialiştilor care
caută acum o soluţie pentru un sistem constructiv si pentru restabilirea echilibrului static al
cladirii, folosind o tehnică modernă de construcţie, dar care să realizeze o restructurare fidelă
formei originare. Solutionarea problemei de rezistenta a vizat eliminarea impingerilor
Universitatea de Arhitectura si Urbanism "ION MINCU", Facultatea de Arhitectura,
Specializarea Arhitectura
orizontale si marirea sarcinii verticale asupra peretilor, determinand cresterea stabilitatii
lor.

Solutia a constat, in principiu, in crearea unei retele rigide de grinzi, rezemata pe partea
superioara a zidurilor si din suspendarea de acea retea a cheilor de bolta impreuna cu sistemul
de nervuri executat din grinzi curbe de beton armat. (Astfel, utilizarea betonului armat ca
intrerventie moderna a determinat scaderea considerabila a greutatii boltilor). In acest mod,
asupra zidurilor se exercita o impingere orizontale nesemnificativa, provenita din deformarea
elastica a intregului sistem constructiv al boltilor. Nervurile de piatra, aparente au fost
incastrate in grinzile-nervuri de beton armat (ale scheletelui de rezistenta), iar campurile
dintre acestea, rezultate in urma decofrarii, constituind suprafete curbe ale boltilor, au fost
executate din caramida in grosime de 15 cm. Operatia de trasare a curbei nervurilor a fost
dificila si complexa, necesitand cate un calcul de cofraj pentru fiecare nervura.

Trasarea curbei nervurilor a fost facuta folosind formula geometrica: R=(a^2+b^2)/2a

a=proiectia orizontala a nervurii(d);

b=proiectia verala a nervurii(h);

R=curba nervurilor.

Inaltimea cheilor de bolta a fost realizata la nivelul celor din nava (determinare justa
privind raportul si proportia cu celelalte bolti), iar executia acestora a fost realizata dupa
modele traditionale care au generat serioase dificultati in crearea cofrajelor pentru grinzile
curbe ale nervurilor. In prima faza, s-a realizat reteaua superioara de grinzi, sustinerea
cofrajelor facandu-se pe vechile macazuri de lemn si bolti, dupa care au fost demontate
boltile, macazurile si taiati tirantii si, in final, executate nervurile de beton armat si
panourile curbe de caramida ale boltilor. Constructia cofrajelor grinzilor curbe ale
nervurilor necesita o executie perfecta, intrucat, grinzile curbe de beton armat incastrau
nervurile de piatra aparente.

De asemenea, in timpul intervetiilor de restaurare intre absida altarului si cele doua abside
laterale, au fost descoperite doua ferestre care fusesera zidite, trezind banuiala ca zidirea lor
s-a realizat in urma unui inceput de cedare a zidului corului sub actiunea impingerilor
longitudinale ale boltilor preluate partial de acesti pereti.

Dupa efectuarea interventiilor structurale, restaurarea a vizat interiorul navelor, etapa


necesara pentru a fi redata cat mai fidel finisarea originara, fiind scos la iveala vechiul
parament si indepartata zidaria care astupa partea de sus a celor doua intrari in absidele
laterale, prin curatarea stratului gros -cu spaculul si peria- al zugravelilor adaugate in decursul
secolelor pe pereti, bolti si stalpi. Aceasta operatiune care a scos a lumina portiuni de picturi
in fresca (consolidate). Au fost desfiintate trei altare de lemn in stil baroc, precum si
candelabrele suspendate de bolti.

Restaurarea exteriorului monumentului s-a desfasurat pe parcursul a patru ani, intre 1960 si
1964. Exteriorul finisat in piatra faltuita -calcar numilitic- (cariera Gura Baciului), este
Universitatea de Arhitectura si Urbanism "ION MINCU", Facultatea de Arhitectura,
Specializarea Arhitectura
realizat intr-o arhitectura gotica transilvaneana, remarcandu-se prin elemente compozionale
precum masive contraforti decorati cu pinacluri si ocnite, trei portaluri monumentale si
ferestre cu trafoare bogate. Pentru corpul bisericii, care reprezenta partea cea mai valoroasa a
monumentului din punctul de vedere al stilului, s-a folosit ca metoda de restaurare tehnica
reproducerii identice a elementelor restaurate, inlocuindu-se pinaclurile degradate si parti de
elemente sculptate ale arcaturilor de pe contraforti. Paramentul fatadei a fost restaurat prin
taseleri si inlocuiri de moloane, iar la turn s-au inlocuit parti din decoratia fatadei prin
metoda inlocuirii elementelor de decoratie sculptate, prin piese simplificate ca forma.
Adaptarea acestui criteriu de restaurare a fost determinata si justificata de faptul ca aceasta
parte a edificiului (apartine celei de-a doua jumatati a secolului trecut) este o realizare
anacronica a stilului, lipsita de puritate arhitecturala.

In concluzie, alegerea tehnologiei si, respectiv, a materialelor utilizate se face cu multa


atentie, in functie de amplorea interventiei, reabilitarea avand ca scop imbunatatirea din punct
de vedere stilistic a comportarii structurii, ultilizand tehnici si materiale compatibile, pentru ca
procesul in sine sa fie reversibil.
Universitatea de Arhitectura si Urbanism "ION MINCU", Facultatea de Arhitectura,
Specializarea Arhitectura

BIBLIOGRAFIE

[1] Crişan, M., Restaurarea structurală a clădirilor de cult ortodox din Tara Românească şi
Moldova, Editura Universitară „Ion Micu”, Bucureşti, 2003.

[2] Niculiţă, M., Groll, L., Consolidarea clădirilor din patrimoniu, Editura Societăţii
Academice „Matei-Teiu Botez”, Iaşi, 2007.

[3] Sucala, D., PRINCIPII ŞI METODE DE REABILITARE A SUPRASTRUCTURII CLĂDIRILOR DIN ZIDĂRIE

[4] https://www.uar-bna.ro/2014/proiecte/d/76/