„Citatul epic despre

matematica de la Roxana”

De cineva
Istoria matematicii

Istoria matematicii nu are un început clar definit, însă apariția matematicii

este strâns legată de evoluția omului. Este posibil ca oamenii să-și fi dezvoltat
anumite abilități matematice încă înainte de apariția scrierii. Cel mai vechi
obiect care dovedește existența unei metode de calcul este osul din Ishango,
descoperit de arheologul belgian Jean de Heinzelin de Braucourt în
regiunea Ishango din Republica Democrată Congo, care datează din 20.000
înaintea erei noastre. Dezvoltarea matematicii ca bagaj de cunoștințe transmise
de-a lungul generațiilor în primele ere ale civilizațiilor este legată strict de
aplicațiile sale concrete: comerțul, gestiunea recoltelor, măsurarea suprafețelor,
predicția evenimentelor astronomice, și, câteodată, de ritualurile religioase.
Aceste nevoi au dus la împărțirea matematicii în ramuri ce se ocupau cu studiul
cantității, structurii și spațiului.

Din momentul în care omul a fost capabil să folosească și să înțeleagă

noțiuni abstracte, dar și datorită dezvoltării relațiilor interumane si intertribale și,
nu în ultimul rând, a primelor sisteme de scris (însemnările făcute pe pereții
peșterilor sub forma unor imagini care exprimau, atât trăiri în tărâmul real, dar și
în cel oniric și, din ce în ce mai mult, pe tărâmul ideilor), a apărut nevoia de
„număr”.

Numărul este una dintre cele mai simple noțiuni abstracte; este abstractă
deoarece un număr nu poate fi relevat de un obiect material; există numai semne
convenționale care îl exprimă. Relațiile comerciale s-au dezvoltat odată cu
evoluția spiritului uman; în același timp, numărul a început să fie din ce în ce
mai prezent în viața oamenilor și, în cele din urmă, indispensabil unei existențe
umane așa cum am început s-o conștientizăm ca omenire în urmă cu 5.000 de
ani, de când datează urmele primelor state care au apărut în lume.

De asemenea, au apărut operațiile: adunarea, scăderea, înmulțirea și, în cele

din urmă, împărțirea, care a pus probleme oamenilor învățați până în timpul
Renașterii, când s-a dezvoltat metoda modernă de împărțire, numită metoda
șahului, deoarece a fost inspirată de unele mișcări pe tabla de șah.

Unele din primele descoperiri matematice țin de extragerea rădăcinii pătrate,

a rădăcinii cubice, rezolvarea unor ecuații polinomiale, trigonometrie, fracții,

2
aritmetica numerelor naturale, etc. Acestea au apărut în cadrul
civilizațiilor akkadiene, babyloniene, egiptene, chineze și civilizațiile de pe
valea Indului.

În Grecia antică, matematica, influențată de lucrările anterioare și de

specificațiile filosofice, generează un grad mai mare de abstractizare. Noțiunile
de demonstrație și de axiomă apar în această perioadă. Apar două ramuri ale
matematicii, aritmetica și geometria. În secolul al III-lea
î.Hr., Elementele lui Euclid rezumă și pun în ordine cunoștințele matematice ale
Greciei antice.

Civilizația islamică a permis conservarea moștenirii grecești și reunirea ei cu

descoperirile din China și India, mai ales în ceea ce privește sistemele de
numerație. Domeniile trigonometriei (prin introducerea funcțiilor
trigonometrice) și aritmeticii cunosc o dezvoltare deosebită. De asemenea, în
această perioadă sunt inventate și combinatorica, analiza numerică și algebra
liniară.

În timpul Renașterii, o parte din textele arabe sunt studiate și traduse în

latină. Cercetarea matematică se concentrează în Europa. Calculul algebric se
dezvoltă ca urmare a lucrărilor lui François Viète și René
Descartes. Newton și Leibniz au inventat, independent, calculul infinitezimal.

În secolul al XVIII-lea și secolul al XIX-lea, matematica cunoaște o nouă

perioadă de dezvoltare intensă, cu studiul sistematic al structurilor algebrice,
începând cu grupurile (Évariste Galois) și inelele (concept introdus de Richard
Dedekind).

În secolul al XIX-lea, David Hilbert și Georg Cantor dezvoltă o teorie

axiomatică asupra căutării fundamentelor matematice. Această dezvoltare a
axiomaticii va conduce în secolul al XX-lea la definirea întregii matematici cu
ajutorul unui singur limbaj: logica matematică.

Secolul XX a fost martorul unei specializări a domeniilor matematicii, a

nașterii și dezvoltării a numeroase ramuri noi, cum ar fi: teorie
spectrală, topologii algebrice sau geometrie algebrică. Informatica a avut un
puternic impact asupra cercetării. Pe de o parte, a facilitat comunicarea între
cercetători și răspândirea descoperirilor, pe de alta, a oferit o unealtă foarte
puternică pentru testarea teoriilor.

3
Matematica: Limbajul Universului

Atunci când ne propunem să vorbim despre

întregul Univers trebuie să ne imaginăm o
poveste plină de evenimente minunate, cum
ar fi colapsul stelelor, coliziunile galactice,
proprietăţile ciudate ale particule și chiar
degajările catastrofale de energie. V-ați putea
aștepta la o poveste ce s-ar întinde în timp de
la evenimentul Big Bang și până în prezent.
Dar mai există aici un aspect al acestor
evenimente uimitoare care este adeseori
trecut cu vederea, cel puţin până când încercaţi să înţelegeţi ce se întâmplă cu
adevărat. În spatele tuturor realizărilor noastre de până acum există un
instrument care ne permite să descoperim lucrurile despre care ne place să
învăţăm. Acest instrument este matematica, iar fără ea Universul ar fi încă
învăluit în întuneric.

Acesta este momentul în care perspectiva noastră cosmică asupra Universului s-

a schimbat cu ajutorul matematicii. Fără aceasta am fi putut crede în continuare
că ne aflăm pe una dintre planetele care orbitează în jurul unei stele aflată în
mijlocul unui fundal luminos aparent nemișcat. Aceasta este o perspectivă destul
de sumbră în comparație cu ceea ce ştim acum despre Universul în care trăim.
Această idee asupra Universului ne motivează să înțelegem mai multe despre
matematica utilizată de Johannes Kepleratunci când a observat miscarea
planetelor, această matematică aplicată permiţându-i acestuia să dezvolte un
model destul de precis a Sistemului Solar și o metodă pentru estimarea mișcării
planetelor. Aceasta este una dintre numeroasele demonstrații care ilustrează
importanța matematicii în istoria noastră, în special în cadrul astronomiei şi
fizicii.

Într-o singură clipă întregul Univers s-a deschis în fața noastră, oferindu-ne
posibilităţi aproape nelimitate de a conversa cu acesta. Newton a dezvoltat în

4
continuare lucrările începute de Kepler. El și-a dat seama că ecuația matematică
a lui Kepler pentru mișcarea planetelor, a treia lege a lui Kepler (p2 = A3),s-a
bazat exclusiv pe observația empirică și că aceasta a fost menită doar pentru a
descrie ceea ce s-a observat în Sistemul Solar. Newton a înţeles că această
ecuație de bază ar putea fi generalizată prin aplicarea unei constante
gravitaționale, ceea ce a dat naștere la, probabil, una dintre cele mai importante
ecuații care a fost obţinută vreodată de omenire: versiunea lui Newton pentru
cea de-a treia lege a lui Kepler.

5
GEOMETRIA ÎN ARTĂ – CURENTE ÎN
PICTURĂ

Percepţia pe care o avem despre o operă de artă este aleatorie. Ea depinde mai
mult de epoca în care o privim şi de ceea ce aşteptăm de la ea decât de perioada
în care a fost executată. Prima grijă pe care trebuie să o avem cu privire la o
pictură este aceea de a nu o închide într-o reţea de semnificaţii, care ar putea fii
străine de cultura care a produs-o.

Un tablou este în primul rând un joc de combinaţii de linii şi de culori. Ele

produc efecte fizice luate în calcul de artist : acesta le alege, le dispune, pentru a
încânta privirea, pentru a o linişti şi înviora.

Combinaţia de linii şi culori în forme care aparţin picturii constituie un limbaj

: trebuie să-i examinăm regulile şi procedeele, aşa cum sunt analizate rimele şi
cuvintele întrun poem, sau notele şi ritmurile în muzică. Atenţia noastră pentru
culori şi forme presupune că am învăţat să privim opera sistematic, cu interesul
de a sesiza fiecare element. Pentru aceasta însă avem nevoie de timp, de a învăţa
că un tablou se descoperă cu încetul, se apreciază pe măsură ce este supus unei
lente cercetări exploratorii.

Prin arta abstractă s-au impus alte moduri de interpretare a picturii, în care
jocurile de linii drepte sau curbe, de patrulatere sau cercuri nu mai par legate de
aparenţa obiectelor. Pictura nu mai înseamnă o reproducere mecanică a
obiectului, o copie sau o imitaţie a lui, ci o interpretare personală a artistului care
vede natura prin arta sa. Renumitul pictor francez Paul Cesanne considera că
toate formele din natură se pot reduce la sfere, conuri şi cilindri. Trebuie început
cu aceste elemente de bază, simple, pentru a realiza ceea ce doreşti.

Că stilul abstract este modernul, aceasta se explică în primul rând

cronologic. La începutul secolului XX (1910), în mai multe ţări , apar opere
lipsite de orice interes pentru imitaţia naturii.

6
 CUBISM

Între anii 1908-1914 are loc în Franţa cea mai importantă revoluţie în istoria
picturii, după cea a descoperirii perspectivei în
perioada Renaşterii. Iniţiat de francezul Georges
Braque şi spaniolul Pablo Picasso, cubismul va juca
un rol uriaş în transformarea artelor plastice în
secolul al XX-lea. I-au naştere pânze puternic
geometrizate, în care perspectiva începe să dispară,
pictorii reduc toate motivele la scheme geometrice,
la cuburi. În cubism realitatea nu mai este copiată
aşa cum o făcea perspectiva dintr-un anumit punct
de vedere ci, din contră, se consideră mai multe
puncte de vedere, în loc de unul singur, şi aceste
puncte de vedere se suprapun unele peste altele. Din această cauză, un obiect
este redat în aşa fel încât nu-i de recunoscut, cubismul prezintă fiinţe şi lucruri
într-o manieră în care nu au mai fost percepute.

SUPREMATISM

Paralel cu frământările şi transformările sociale din anii cuprinşi între 1905 şi

1920, artiştii ruşi caută
noi căi pentru a da
expresie creaţiei lor.
Suprematismul, derivat
din cuvântul suprem,
caracterizează arta lui
Kazimir Malevitch. El
afirmă suveranitatea
formei abstracte şi
geometrice. Pătrate,
dreptunghiuri, cercuri, triunghiuri şi cruci se învecinează, se suprapun ori se
ignoră. Pătratul este forma sa preferată, pentru că nu este o formă naturală, ci
una elaborată ştiinţific, o formă universală de la care se dezvoltă toate celelalte.
Tablourile sunt realizate cu forme şi culori pure. Culorile vii şi variate, galben,
roşu, albastru, brun, verde şi negru se animă pe un fond alb. Toate formele
colorate se deplasează liber, animate de o energie misterioasă.
7
Ce e o demonstrație?
De ce e așa de importantă matematica?

Demonstrațiile oferă o bază solidă pentru matematicieni, logicieni,

statiscieni, economiști, arhitecțiși pentru mulți alții, în construirea și
verificarea teoriilor.

Demonstrațiile sunt pur și simplu impresionante!

Să începem cu începutul. Vi-l prezint pe Euclid, ca-n „uite că se uită la tine,

Clid.”A trăit în Grecia acum aproximativ 2.300 de ani și este considerat tatăl
geometriei. Euclid nu-i cunoscut pentru inventarea sau descoperirea
matematicii, ci pentru revoluționarea felului în care se scrie ,se demonstrează
și se interpretează.

Euclid și-a propus să oficializeze matematica prin stabilirea regulilor jocului.

Aceste reguli sunt denumite axiome. Odată ce știm regulile, trebuie să le
folosim pentru a demonstra ce credem că-i adevarat. Dacă nu putem, atunci
teorema sau ideea poate fi falsă. Dacă teorema e falsă, atunci orice teoremă
dedusă din aceasta poate fi falsă, ca o grindă care dărâmă casa dacă-i pusă
greșit. Astea-s demonstrațiile - folosirea de reguli prestabilite pentru a
demonstra că teorema e adevarată. Apoi folosim teoremele ca pe niște piese
cu care construim baza matematicii.

Să luăm un exemplu: vreau să demonstrez că aceste două triunghiuri au

aceeași mărime și formă.Cu alte cuvinte, sunt congruente.

Prima metodă e să scriem o demonstrație prin care arătăm că cele trei laturi
ale unui triunghi sunt congruente cu cele trei laturi ale celui de-al doilea
triunghi. Mai întâi, scriem ce știm: punctul M se află la mijlocul laturei
AB;laturile AC și BC sunt congruente.Acum să vedem ce știm despre
punctul din mijloc?Din fericire știu definiția- se află la mijloc. Asta înseamnă
că laturile AM și BM au aceeași lungime dacă punctul M se află la mijlocul
laturei AB. Cu alte cuvinte, baza fiecărui triunghi este congruentă. Acesta e
pasul doi. Până acum am două perechi de laturi congruente. Ultima parte e

8
cea mai ușoară. A treia latură din triunghiul din stânga e CM și a treia latură
din triunghiul din dreapta e tot CM. Triunghiurile au aceeași latură comună.
Acestea sunt respectiv congruente. Denumim această relație ca fiind
reflexivă. Toate sunt respectiv congruente. Acesta e pasul trei. Tocmai am
demonstrat că cele trei laturi ale triunghiului din stânga sunt congruente celor
trei laturi ale triunghiului din dreapta. În plus, cele două triunghiuri sunt
congruente în baza teoremei de congruență latură-latură-latură. După ce
termin o demonstrație, fac ce făcea Euclid. Nota la sfârșitul demonstrației
acronimul QED care semnifică în latină „quod erat demonstrandum”,care se
traduce literal prin„ceea ce trebuia demonstrat”.

Știu că vă întrebați, de ce ar trebui să studiați demonstrațiile?

Unul din motive e că puteți câștiga orice argument. Abraham Lincoln, unul
dintre cei mai vestiți conducători,ținea o copie a cărții lui Euclid,
„Elementele”, pe noptieră ca să-și antreneze memoria. Alt motiv e că puteți
câștiga un milion de dolari, atât oferă Institutul de matematică Clay, din
Massachusetts oricărei persoane care demonstrează una din teoriile
nedemonstrate,denumite „Problemele mileniului”. Câteva au fost rezolvate în
anii 1990 și 2000. Dar pe lângă bani și argumente,demonstrațiile se găsesc
pretutindeni.Stau la baza arhitecturii, artei, programării și securității
internetului.Dacă nimeni n-ar fi înțeles sau n-ar fi creat o demonstrație,lumea
n-ar fi putut avansa în părțile esențiale.Știm că demonstrațiile constau în
rezultateși ne plac rezultatele.

9
Matematica si sportul

Sportul ajută la o bună dezvoltare a structurilor cerebrale ale copiilor asociate cu

aptitudinile pentru matematică, susțin oamenii de ştiinţă americani.

Cercetătorii de la Universitatea din Illinois au demonstrat că practicarea

sportului reduce materia cenuşie, iar astfel creierul este eliberat de legăturile
inutile și le consolidează pe cele benefice.

La cercetare au participat 49 de copii cu vârste de 9 şi 10 ani. Oamenii de ştiinţă

au măsurat consumul maxim de oxigen şi au examinat apoi prin intermediul
RMN creierul micuților.

Au fost apoi evaluate abilitățile copiilor în domeniul matematicii, scrierii şi

cititului. Cercetarea a evidențiat că micuţii care practicau sport cu regularitate
aveau mai puţină materie cenuşie în creier şi se descurcau mai uşor la
matematică, în comparaţie cu restul participanţilor la studiu.

10
Pe de altă parte, savanții au concluzionat că pregătirea fizică bună nu a oferit
niciun fel de avantaje în ceea ce priveşte scrisul şi cititul.

De altfel, mai multe studii anterioare au demonstrat că un volum mai mic de

materie cenuşie este asociat cu abilități mentale superioare.

11
Educaţia matematică în formarea
personalităţii umane

“Matematica este principalul mijloc de educare a gândirii raţionale, corecte şi

inovative a omului”. Solomon Marcus

Matematica îl întâmpină pe novice cu o aură de stranietate, aproximativ

proporţională cu numărul mare de simboluri pe care le utilizează. Există în
simbolismul matematic, ceva supărător, pentru că deşi solicită răbdarea, nu prea
pare să promită si plăcere. În matematică e nevoie mai întâi de investiţii, înainte
de a obţine un câştig, iar ceea ce se câştigă nu este niciodată la fel de palpabil cu
ceea ce s-a investit. Stimulii senzoriali şi verbali emanaţi prin analiza unor
realităţi, lasă în mintea receptorului anumite urme, imprimări sau impresii care
constituie informaţia matematică. În sens larg, arată Not ( 1986-p 3),,se cheamă
informaţie, orice dată inteligibilă, indiferent de ce natură ar fi ea''.
Comportamentul celui ce este pasionat de lucrul matematic nu este întâmplător o
creştere sau o scădere a cantităţii de informaţie generează schimbări
semnificative în comportare. Pentru o personalitate abstractă, mesajul matematic
este un conţinut informaţional semantic, purtător de semnificaţii, ''un set de
informaţii structurate după anumite reguli ce formează un tot inteligibil,
exploatabil si transmisibil"(Bureau,1972) Studiul matematicii este mult
confortabilă şi în firea lucrurilor, în dreptul unei personalităţi cu o gândire
logică, intuitivă gata să prelucreze un conţinut semantic determinat de reguli si
condiţii. Într-un parcurs frecvent al exersării pline de ramificaţii, învăţarea
matematicii contribuie nu doar la flexibilizarea minţii şi extinderea orizontului
de cunoaştere, dar şi la formarea caracterului şi conturarea unor trăsături
cardinale, definitorii cum ar fii independenţa voinţei, perseverenţa,
responsabilitatea, fără să excludem formarea gândirii critice sau a rezervei
critice. Persoana care studiază matematica şi operează cu reguli, metode
matematice, proprietăţi şi condiţii nu poate fi manipulată. Educaţia matematică
amplifică aportul integrităţii intelectuale, obiectivităţii dar şi a capacităţii de
muncă a persoanei stimulând efortul prelungit. O schemă grafică, o imagine, o
expresie scrisă într-un enunţ sau o expresie verbală, determină transmiterea unui
orizont de cunoaştere şi implicit a unui mesaj în intenţia de a provoca
"'receptorul"' determinându-i mesaje în sfera emotivă. O idee neaşteptată, un

12
rezultat şi un raţionament elegant poate determina trăiri şi sentimente speciale ce
se reflectă asupra încrederii şi stimei de sine dar şi asupra elementului estetic,
completând latura creativă si artistică a persoanei. Matematicianul francez H.
Poincaré arăta că înţelegerea noţiunilor matematice reprezintă un fapt subiectiv:
în timp ce unii vor căuta corectitudinea înlănţuirii raţionamentelor şi logica
argumentării, alţii vor încerca să înţeleagă modul de combinare, de înlănţuire a
raţionamentelor folosite, iar o altă parte va căuta să găsească utilităţile practice
ale noţiunilor matematice întâlnite. Ceea ce, în mod obişnuit numim "cunoştinţe''
reprezintă acumulări, adevărate construcţii intelectuale sau chiar creaţii elaborate
pe baza procesării de informaţii. Acumulările matematice înseamnă, aşadar a
construi reprezentări şi cunoştinţe şi a dezvolta comportamente de cunoaştere în
mai multe arii profesionale, plecând de la procesări de informaţii, date şi teme,
care sunt precursorii cunoştinţelor . Cunoştinţele celui ce studiază matematica
devin astfel instrumente utilizabile în noi elaborări, pentru a reconstrui sau
descoperi conţinuturi noi ale universului de cunoaştere, dacă luăm în discuţie
chiar originea greacă a cuvântului "matematica"' un derivat de la cuvântul de
origine greacă ''matema"-roadă, recoltare. O altă explicaţie a provenienţei
cuvântului ţine de grecescul "mathein''-a învăţa, a cunoaşte. Matematica conţine
şi o importantă componentă practică, astfel că pentru a se orienta şi a trăi în
lumea contemporană fiecare individ trebuie să dispună de un set de cunoştinţe şi
capacităţi matematice: deprinderi de calcul, elemente de geometrie practică –
măsurarea dimensiunilor, identificarea şi reprezentarea figurilor geometrice,
operarea cu funcţii şi grafice, alcătuirea şi rezolvarea proporţiilor, estimarea
probabilităţii producerii unui eveniment etc. Delimitarea loturilor de pământ
(geometria), determinarea termenilor lucrărilor agricole (în baza observaţiilor
astronomice şi a calculelor), pregătirea cantităţii necesare de seminţe şi calculul
mărimii recoltei necesita cunoştinţe matematice serioase. Cele două etimologii
conduc, de asemenea, la reliefarea celor două funcţii principale ale matematicii:
una – generatoare de intelect şi alta – instrumentală . “Eminescu nu face parte
din categoria (...) poeţilor-matematicieni, ci dintr-o alta mult mai largă, în care
trebuie să-i includem pe Novalis, pe Paul Valéry, pe Lucian Blaga, pe Camil
Petrescu, Nichita Stănescu şi pe mulţi alţii care, scriitori fiind, au trăit cu
intensitate nevoia umană de a înţelege lumea, o lume care include ştiinţa ca o
parte esenţială a ei. Curiozitatea intelectuală este o parte organică a personalităţii
lor. Eminescu s-a comportat în această privinţă cu întreaga modestie a celui care
vrea să înveţe."

Solomon Marcus

13
Statistica în medicină
Măsuri ale asocierii în studiile epidemiologice

Riscul relativ

Riscul relativ (RR) este folosit în studiile prospective şi este interpretat ca „de
câte ori mai mult este posibil ca să faci o boală având factorul de risc, decât în
cazul în care nu ai avea factorul de risc.

Exemplu: Să luăm exemplul unui studiu asupra relaţiei dintre fumat şi bolile de
inimă. Avem un grup de 1000 de persoane clasificate iniţial ca fumători şi
nefumători. După o perioadă de timp, vedem câţi au făcut boli de inimă.
Rezultatele sunt prezentate în tabelul de mai jos:

14
Raportul de probabilitate (Odds ratio, OR) este o altă măsură obişnuită de
asociere. În multe studii epidemiologice retrospective nu putem estima
P(boală/factor de risc). Putem însă totdeauna să estimăm P(are factorul de
risc/boală). Astfel, nu putem calcula riscul relativ dar putem calcula raportul de
probabilitate.

15
Povestea cifrelor
Cifrele arabe (0-9), folosite astazi in intreaga lume, pentru scrierea numerelor,
au provenit, initial, nu din Arabia, asa cum sugereaza denumirea, ci din India.
Cu 3000 de ani i.Hr., locuitorii din Valea Indului foloseau un sistem zecimal
bazat pe aceste cifre. In Europa au ajuns abia in secolul al IX-lea d.Hr., prin
intermediul scrierilor arabe si al musulmanilor care au ocupat Spania, si au prins
tot mai mult teren odata cu inventarea tiparului, in secolul al XV-lea.

Etimologia cuvantului “cifra” : trebuie cautata in cuvantul arab “sifr”,

care inseamna “zero”, concatenat oarecum cuforma din latina “cifra”. “Sifr”
este, la randul lui, o copiere a unui cuvant dintr-o alta limba, pastrandu-i-se
structura si traducandu-se elementele componente, dupa cuvantul sanscrit
“sunya” (“zero”). “Zero” este inventia cea mai importanta a sistemului de cifre
arab (din India, unde era notat cu un punct/ cerc/ oval, cu valoare sacra, dar
termenul (“sifr”) a ajuns, in timp, sa desemneze totalitatea cifrelor. Desi
simbolul “zero” este atribuit arabilor, se pare ca si mayasii il foloseau, chiar cu o
suta de ani mai devreme, dar fara a avea sansa de a se raspandi pe intregul
glob.Scrierea lui 0 (sub forma de punct sau cerc), in structura numerelor, s-au
descoperit pe teritoriul Cambodgiei si in Sumatra, ambele datand din secolul al
VII-lea, adica dintr-o perioada in care schimburile comerciale cu India erau
intense.

Asa cum le cunoastem astazi, cifrele arabe au fost descrise de un

intelectual persan, numit Al Khawarizmi, din secolul al IX-lea, ale carui opere,
scrise in limba araba, au facilitat introducerea algebrei in cultura europeana. De
altfel, de la el, cel care este considerat “Parintele algebrei”, au ramas termenii de
algebra si algoritm. Contextul in care Al Khawarizmi ajunge sa se ocupe cu
atentie de cultura indiana (inclusiv de matematica) este absolut exceptional si
demonstreaza gandirea progresista a marilor personalitati din istoria omenirii.
In mod cu totul neasteptat, utilizarea cifrelor arabe, in Europa medievala,
a intampinat opozitia obscurantistilor (in Florenta si, apoi, in toata Italia, de
exemplu), care au interzis negustorilor sa foloseasca cifrele arabe in contracte
sau in alte documente oficiale, considerandu-se ca sunt de ajuns abacul si cifrele

16
romane. Renasterea, care a incurajat dezvoltarea exceptionala a comertului si a
stiintelor, a impus definitiv folosirea cifrelor arabe, in secolul al XV-lea.

In concluzie, este meritul arabilor de a fi impus cifrele “arabe”, mediind

intre India si Europa. Fara ei, cine stie ce fel ar fi evoluat stiinta si tehnica, asa
cum sunt astazi..?

Curiozitati din matematica

Matematica e o stiința serioasa, care te

ajuta sa gandesti logic, sa calculezi si sa
rezolvi probleme. Cel putin asta ai invatat
la școala. Ei bine, ti-am pregatit cateva
curiozitati matematice care sa te uimeasca
si sa te distreze in acelasi timp.

1. Aflarea datei de nastere printr-o formula

foarte simpla
Roaga un prieten sau un coleg sa se
gandeasca la luna in care s-a nascut. Daca
s-a nascut in luna ianuarie, atunci va fi
luna intai, februarie va fi luna a doua si tot asa. Roaga-l apoi sa inmulteasca acel
numar cu 5. Apoi adauga 6. Multiplica rezultatul cu 4. Adauga 9. Inmulteste
inca o data rezultatul cu 5. La final, roaga-l sa adauge ziua in care s-a nascut. De
exemplu, 25. Cere-le rezultatul si din total extrage 165. Rezultatul ar trebui sa
fie luna urmata de ziua de nastere a prietenului respectiv.
Sa ne imaginam ca L este numarul lunii, iar Z este ziua de nastere. Ecuatia va
arata asa: 5[4×(5×L + 6) + 9] + Z-165. In momentul in care scazi 165, rezultatul
este data de nastere a persoanei, adica luna urmata de zi.
2. Folmula cu care poti calcula volumul unei pizza
O pizza care are raza z si inaltimea a, volumul va fi: V=π×z2×a.
3. 111×111=12.321

17
 111.111.111×111.111.111=12.345.678.987.654.32
4. 1089 * 9 = 9801
21978*4=87912.
5. Babilonienii antici faceau matematica in baza 60 in loc de baza 10. De aceea
avem 60 de secunde intr-un minut si 360 de grade intr-un cerc.
6. 2520 este cel mai mic numar care poate fi impartit exact la numerele de la 1 la
10.
7. 123 – 45 – 67 + 89 = 100
123 + 4 – 5 + 67 –89 = 100
123 – 4 – 5 – 6 – 7 + 8 – 9 = 100
1 + 23 – 4 + 5 + 6 + 78 – 9 = 100
8. In 1900, toate cunostintele de matematica puteau fi scrie in 80 de carti. In ziua
de astazi ar trebui cel putin 100.000 de carti.
9. (6 × 9) + (6 + 9) = 69
10. In cele mai multe culturi asiatice, numarul 4 este considerat ghinionist
In limbile japoneze, cantoneza, madarina si koreana, cuvantul pentru cifra 4
(shi, sei, si, sa) seamana extrem de mult cu termenul “moarte” din limbile
respective.
11. In Thailanda, “555” este folosit pe post de “hahaha”. Cuvantul pentru cifra
5 se pronunta “ha”.
12. 0 este singurul numar care nu poate fi reprezentat prin numere romane.
13. Matematica scrisa de Isaac Newton contine o greseala care nu a fost
descoperita decat dupa 300 de ani. In loc sa foloseasca 10.5 secunde, el a
rotunjit numarul si prin urmare, a folosit 11 secunde in calcule.
14. Numerele arabe au fost defapt invetate in India.
15. Daca impartim numarul 1 la 998001 rezultatul va contine toate numerele de
la 000 pana la 999, exceptand exact numarul 998.
1/998001=0.000001002003004005006007008009010...996997999
16. Zilele unui an calendaristic:
365=10×10 + 11×11 + 12×12

18
365=13×13+14×14
17. Mintea umana foloseste o asociere pentru numerele pare ca femei și impare
ca barbati.
18. 3×37=111 si 1+1+1=3
6×37=222 si 2+2+2=6
9×37=333 si 3+3+3=9
12×37=444 si 4+4+4=12
...
27×37=999 si 9+9+9=27
19. Numerele prietene sunt numerele care au proprietatea ca fiecare este egal cu
suma divizorilor celuilalt. Lui Pitagora i se atribuie gasirea primei perechi de
numere prietene: 220 si 284.
220 = 1 + 2 + 4 + 71 + 142
284 = 1 + 2 + 4 + 5 + 10 + 11 + 20 + 22 + 44 + 55 + 110
20. Prima masina de calcul care poate realiza operatii de impartire si inmultire
apare in 1671 si este realizata de Wilhelm Gottfried Leibnitz.

Curiozitati despre numere

Într-o zi un bărbat s-a prezentat în fața lui Pitagora și l-a întrebat cum trebuie să
fie doi oameni ca să se poată numi prieteni adevărați. Matematicianul i-a oferit
un răspuns ciudat, cel puțin la prima vedere, pentru că i-a spus că cei doi trebuie
să se comporte la fel ca numerele 220 și 284. Bărbatul a plecat nedumerit pentru
că nu înțelegea legătura dintre cele două numere. Practic, analogia porneşte de la
condiţia ca unul dintre numere este suma divizorilor celuilalt: 220 :
1+2+4+5+10+20+11+22+44+55+110 = 284; 284: 1+2+4+71+142 = 220. Astfel
cele două numere conțin tot ceea ce este mai intim în celălalt, adică fiecare
număr este format din suma părților celuilalt.

19
 Pi

Pi este o constantă matematică care reprezintă raportul dintre circumferinţa și

diametrul cercului. Acest număr este de-a dreptul misterios și fascinant pentru că
nu se termină niciodată. Se poate spune că este un număr infinit. Interesant mai
este că piramida lui Keops este construită după această constantă, raportul dintre
înălțimea sa și perimetrul bazei sale rezultă Pi.

Numărul Googol

Googol este un cuvânt englez artificial care desemnează un anumit număr foarte
mare, egal cu 10100, sau cifra 1 urmată de o sută de zerouri. Numărul acesta
este atât de mare încât depășește numărul de particule din Univers, estimat a fi
între 1072 și 1087. Totuși, unele calculatoare de buzunar obișnuite pot
reprezenta numere până la 9,9999999·1099, ceea ce este foarte aproape de un
googol (mai exact 0,99999999 googol).

Secțiunea de aur

Secțiunea de aur, echivalentul numărului 1,618033, a fost inventată de Euclid

care susținea că „spunem că un segment de dreaptă a fost împărțit în medie și
extremă rație atunci când segmentul întreg se raportează la segmentul mai mare
precum se raportează segmentul cel mare la cel mai mic”. Aceasta reprezintă
proporția perfectă în știință și artă.

Numerele Fibonacci

Este vorba despre o secvenţă de numere, inventată de matematicianul italian

Leonardo din Pisa, cunoscut sub numele de Fibonacci, care a introdus Europa la
sistemul zecimală și cifre arabe. Această secvenţă este: 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21,
34, 55, 89, 144, 233,… După primele câteva numere din serie , celelalte au o
proprietare interesantă: raportul dintre un număr și următorul consecutiv este
întotdeauna 1,618, de exemplu raportul dintre 34 și 55 este 1,618. Secvența
Fibonacci apare în mod natural la plante și animale , în modelul de seminţe de
floarea soarelui, ananas, conuri de pin și chiar corpul uman.
20
Matematicieni celebrii
Fibonacci

Leonardo din Pisa, cunoscut drept Fibonacci, a fost probabil singurul

matematician european remarcabil între anii 300 şi 1300. S-a născut la Pisa, în
1180, dar a fost educat în nordul Africii, în actuala Algerie, unde tatăl său avea
un post diplomatic. Călătorind prin lumea arabă, s-a convins de avantajele
sistemului matematic arab faţă de cel roman şi l-a popularizat în Europa în
lucrarea sa „Liber abaci”, „Cartea socotelilor”, scrisă imediat după întoarcerea
la Pisa, în 1202. Cartea a avut un mare impact asupra dezvoltării economice a
regiunii, ea demonstrând avantajele ţinerii contabilităţii, a conversiei unităţilor
de măsură, a calculelor dobânzilor etc. cu noul sistem de numeraţie. Cu toate
acestea, noul sistem, cel zecimal, nu s-a răspândit deplin decât după aproape trei
sute de ani, o dată cu inventarea tiparului.

Se ştie că Fibonacci a scris mai multe cărţi, dar, cum pe vremea aceea, tiparul
încă nu exista, cărţile erau copiate de mână, în puţine exemplare şi unele au
dispărut. Au ajuns însă până la noi Cartea pătratelor (despre ecuaţii în numere
întregi, diofantice cum le spunem azi; este socotită contribuţia cea mai
importantă în teoria numerelor de la Diofantus până la Fermat),” Practica
geometriei” (un compendiu de geometrie şi trigonometrie) şi „Flos” (soluţiile
unor probleme propuse de Johann din Palermo, de la curtea lui Frederic al II-lea,
împăratul Sfântului Imperiu roman de apus.

Dintre cărţile lui pierdute, se ştie că una se ocupa cu aplicaţiile aritmeticii în

calculele comerciale, iar alta conţinea comentarii la „Elementele lui Euclid”, în
special o discuţie asupra numerelor iraţionale din perspectivă algebrică, nu
geometrică, aşa cum găsim la Euclid.

În ultimii săi zece ani de viaţă, începând din 1240, drept recunoaştere a
meritelor sale, Fibonacci a primit un salariu din partea oraşului Pisa, dar încă
înainte fusese recunoscut de împărat care voise să-l cunoască atunci când a
vizitat Pisa.

Influenţa lui Fibonacci nu a fost atât de mare pe cât ar fi meritat descoperirile

sale dintre care multe au rămas necunoscute vreme îndelungată, fiind
redescoperite şi atribuite altor autori.

21
 Şi astăzi, pentru multă lume, numele său este legat de problema înmulţirii
iepurilor pe care el a formulat-o aşa: Presupunând că gestaţia la iepuri durează o
lună şi că femela rămâne gestantă la vârsta de o lună, presupunând că de fiecare
dată dă naştere unei perechi mascul femelă, câte perechi de iepuri vom avea pe 2
ianuarie 1203 dacă pornim cu o pereche de nou născuţi pe 1 ianuarie 1202?
Numărul de perechi de iepuri creşte după regula 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55
etc. Acesta este şirul lui Fibonacci în care fiecare termen e suma celor doi
dinainte. În 1730, Abraham de Moivre, un matematician francez, a descoperit că
şirul lui Fibonacci este legat de proporţia de aur , numărul s egal cu jumătatea lui
1 plus radical din 5. Anume, al n-lea termen al şirului este numărul natural cel
mai apropiat de s la n pe radical din 5.

Emanoil Bacaloglu

Fizician şi matematician, participant la revoluţia din 1848.

A fost profesor la Universitatea din Bucureşti şi membru al Academiei
Române.
A publicat primele lucrări ştiinţifice româneşti de
matematică, fizică şi chimie, punând bazele terminologiei noastre în aceste
domenii.
Este unul dintre principalii iniţiatori ai Societaţii de ştiinţe fizice care a
luat naştere în 1890.

Janos Bolyai

Matematician maghiar din Transilvania. A urmat Academia de geniu de la

Viena şi înca din timpul studiilor a făcut o serie de descoperiri însemnate.
Lucrarea lui epocală prin care a creat, independent de matematicianul
rus N. I. Lobacevski, geometria neeuclidiană este "Appendix" (1832), apăruta în
limba latină ca o completare a manualului intitulat"Tentamen", scris de Bolyai
Farkas, tatăl său.
Bolyai a scris şi un studiu cu privire la teoria numerelor complexe
("Responsio", 1837). Rezultatele pe care le-a obţinut reprezinta o aprofundare
dialectică a problemelor matematicii.
Lucrările lui Bolyai au pus geometria pe baze noi,insa acestea nu au fost
intelese si apreciate de contemporanii sai

Traian Lalescu

22
Matematician român, a fost profesor la Universitatea din Bucuresti şi la
politehnicile din Timişoara şi Bucureşti.
S-a ocupat în special de teoria ecuaţiilor integrale şi de aplicarea lor la
rezolvarea unor probleme din teoria ecuaţiilor diferenţiale, aducând contribuţii
însemnate în acest domeniu.
A publicat cel dintâi tratat din lume asupra ecuaţiilor
integrale: "Introducere la teoria ecuatiilor integrale" (1911).
Are studii şi în domeniul ecuaţiilor funcţionale, al seriilor
trigonometrice, fizicii,matematicii, geometriei, mecanicii, algebrei şi istoriei
matematicii.
În sprijinul predării matematicilor în învăţământul superior şi mediu,
Lalescu a publicat valoroase lucrări cu caracter didactic: "Calculul algebric"(
1924), "Tratat de geometrie analitica", (1925).

Ernest Abason

Matematician român care a contribuit la dezvoltarea domeniului funcţiilor

periodice, în matematică şi electricitate.
Profesor la Univestitatea Politehnică din Bucureşti, începând din anul
1938 şef al catedrei de geometrie descriptivă şi cinematică.

Gheorghe Titeica

Matematician român. A fost profesor la Universitatea şi Şcoala politehnică din

Bucureşti; membru al Academiei Române şi al mai multor academii şi societăţi
ştiinţifice străine, doctor honoris causa al Universităţii din Varşovia.
Prin lucrările sale de geometrie diferenţială, Gheorghe Titeica s-a făcut
cunoscut lumii ştiinţifice internaţionale.
În special s-a ocupat cu studiul reţelelor din spaţiu cu n dimensiuni,
definite printr-o ecuaţie a lui Laplace.
A introdus o clasă de suprafeţe şi o clasă de curbe care astăzi îi poartă
numele. Este unul din creatorii geometriei diferenţiale centro-afine.
A fost un mare popularizator al ştiinţelor. Împreună cu I. Ionescu, A.
Ioachimescu si V. Cristescu a fondat revista "Gazeta matematica", cu G. G.
Longinescu publicaţia "Natura" pentru răspândirea ştiinţelor, iar cu D.
Pompeiu a editat revista "Mathematica".

23
Lucrari: "Geometria diferentiala proiectiva a retelelor" (1924), "Introducere in
geometria diferentiala proiectiva a curbelor" (1931).

Jason Padgett

După rănirea lui, Jason Padgett a început să observe că lumea din jurul lui
arăta diferită decât în zilele dinaintea atacului.
El descrie totul ca apărând pixelat, ca și cum el ar vedea toate componentele
lumii din jurul lui, în loc să se uite doar la imaginea mai mare.

Cu noua sa formă de vedere, el a dezvoltat abilități uimitoare de desen

matematic - pentru a înțelege mai bine conceptul de pi, el a început să atragă
cercuri care au constat din nenumărate triunghiuri suprapuse.

La momentul rănirii sale, el nu avea pregătire formală pentru a înțelege

conceptele din spatele imaginilor matematice pe care le-a putut produce. După
ce un fizician sa dat peste el desenând
aceste forme într-un mall și la încurajat să
urmeze matematica, a început să meargă
la facultate și acum este un matematician
ale cărui super-puteri și sinteze,
dobândite, îi permit să perceapă diferite
formule matematice sub formă de forme
geometrice.

Cercetarea creierului efectuată după apariția abilităților sale a arătat că, din
cauza leziunilor cerebrale, creierul său are supracompensare pentru a compensa
daunele care s-au făcut.
În acest proces (și complet din întâmplare), a dezvăluit abilități care sunt latente
în majoritatea celorlalți oameni.

24
Numarul de aur
„Numărul de aur” este constanta obţinută în cazul comparării a două valori,
aplicând regula conform căreia „între partea cea mică şi cea mare există acelaşi
raport ca între partea cea mare şi întreg”.

’’Numărul de aur’’ , Φ (phi) este:

√5+ 1
 o valoare fixă : Φ =
2
 un număr irațional : 1,61803398874989484820…
1
 o fracție continuă : Φ = 1 + 1
1+ 1
1+ 1
1+ 1
1+ 1
1+
1+⋯
𝑎 𝑏
 algebric : : =
𝑏 𝑎+𝑏

 geometric :

Numărul de aur a condus la construirea ’’Dreptunghiului de aur’’, în care

raportul laturilor este egal cu numărul de aur. Acest tip de dreptunghi este
considerat ca fiind deosebit și ca urmare a fost și intens utilizat în artă și
arhitectură.
Numărul de aur în artă și arhitectură

1. ’’Cina cea de Taină’’ – Leonardo da Vinci

25
 2. Pharteonul din Atena

3. ’’Mona Lisa’’ – Leonardo da Vinci

Numărul de aur și Șirul lui Fibonacci

Șirul lui Fibonacci (𝑓𝑛 )𝑛≥0 este definit prin relația de recurență 𝑓𝑛 = 𝑓𝑛−1 + 𝑓𝑛−2 ,
𝑓0 = 0 și 𝑓1 = 0.

26
 𝑓𝑛+1
Plecând de la Șirul lui Fibonacci se construiește șirul (𝑎𝑛 )𝑛>0 cu 𝑎𝑛 = . Acest
𝑓𝑛
𝑓𝑛+1 √5+1
șir este convergent și lim = Φ, unde Φ = cunoscut ca numărul de aur.
𝑎→∞ 𝑓𝑛 2

Una din cele mai spectaculoase caracteristici a Șirului lui Fibonacci și a

Numărului de aur este frecvența foarte mare cu care îl regăsim în natură :

 în aranjamentul petalelor
florilor;
 numărul petalelor celor
mai multe flori se află între
termenii șirului lui Fibonacci
(1,2,3,5,8..);
 dispunerea crengilor în
copaci;
 cochiliile de melci;
 dispunerea în spirală a
frunzelor pe o tulpină – plecând
de la o frunză așezată într-o
anumită poziție, numărul de
rotații efectuate până a găsi o
altă frunză în aceeași poziție este
în mod general un număr
Fibonacci;
 în dispunerea în spirală a
conurilor de pin, a ansamblului și
a semințelor (modul de dispunere a semințelor de floarea soarelui) ,
numărul de spirale este în general un număr Fibonacci;

27
Cuprins
Istoria matematicii .......................................................................................................... 2

Matematica: Limbajul Universului ................................................................................ 4

Geometria in arta – curente in picture ........................................................................ 6

Ce e o demonstrație? De ce e așa de importantă matematica? ............................... 8

Matematica si sportul .................................................................................................... 10

Educatia matematica in formarea personalitatii umane ....................................... 12

Statistica in medicina .................................................................................................... 14

Povestea cifrelor ............................................................................................................. 16

Curiozitati ale matematicii .......................................................................................... 17

Curiozitati despre numere ............................................................................................ 19

Matematicieni celebrii ................................................................................................... 21

Numarul de aur ............................................................................................................... 25

28
 Pagina issbn

29
 Elevii care au redactat acestă revistă:

1. Lupu Alexandru
2. Andronic Iuliana
3. Arghire Andrei Silviu
4. Băraru Alex
5. Boeru Alin George
6. Chicoș Elisa Veronica
7. Ciolacu Cosmin Gabriel
8. Ciocoiu Florin Andrei
9. Enea Valentin Ștefan
10. Filip Teodor Constantin
11. Frunză Roxana Ioana
12. Gheorghiu Dobrică Ionuț
13. Hahui Marian Ionuț
14. Istrate Teofil
15. Lupu Georgiana Andreea
16. Melinte Camelia Andreea
17. Nițu Mădălina Alexandra
18. Pătrașc Cristina
19. Pintilie George
20. Pohrib Elisa
21. Radu Cătălina Gabriela
22. Roșca Ionuț
23. Rusu Ana Laura
24. Rusu Victorița
25. Sevastre Bianca
26.Spăsenie Viorica
27. Tofan Andrei

Redactor, Profesor Coordonator,

Drăguțu Rareș Angheluță Carmen Florentina

30