Diagramă indicată

Diagrama indicată este un grafic folosit la evaluarea

performanțelor mașinilor termice. Este o diagramă ridicată experimental, cu
instrumentul indicator, de unde îi vine și numele. De obicei ea este o diagramă
Clapeyron, având pe abscisă volumul și pe ordonată presiunea.
Inițial ea a fost folosită la evaluarea mașinilor cu abur, însă ulterior și-a găsit
aplicații și la evaluarea altor mașini termice, ca motoarele cu ardere
internă și compresoarele. Diagrama permite o determinare relativ simplă a lucrului
mecanic ciclic, adică a puterii produse sau consumate în spațiul de lucru de către
mașina termică.[

Istoric

Diagrama indicată a lui Watt.

Metoda diagramei indicate a fost dezvoltată de James Watt și de angajatul
său, John Southern (1758-1815) pentru a îmbunătăți randamentul mașinilor sale cu
abur. În 1796 Southern a conceput o tehnică simplă, dar esențială, pentru a trasa o
diagramă cu un creion fixat de un pistonaș manometric care se deplasa
perpendicular pe direcția de deplasare a unei tăblițe care se mișca sincron cu
pistonul (în direcția axei „volum”). Diagrama i-a permis lui Watt să calculeze
lucrul mecanic în situația în care aburul era destins la sfârșitul cursei până la
presiunea atmosferică, extrăgându-se astfel întreaga energie utilă. Lucrul mecanic
putea fi calculat din aria cuprinsă între axa volumului și curba trasată.
Davies Gilbert a propus același lucru în 1792 iar faptul a fost folosit
de Jonathan Hornblower în litigiile cu Watt privind patentele asupra diverselor
versiuni. Daniel Bernoulli știa și el cum să calculeze lucrul mecanic.
Watt a folosit diagrama să aducă îmbunătățiri substanțiale mașinilor sale cu abur și
a ținut mult timp metoda secretă. Deși a fost făcută publică în 1822 într-o scrisoare
către Quarterly Journal of Science, ea a rămas oarcum necunoscută, John Farey,
Jr. a aflat-o văzând cum era folosită, probabil de oamenii lui Watt, când a
vizitat Rusia în 1826.
În 1834, Émile Clapeyron a folosit diagrama p-V pentru ilustrarea și
explicarea ciclului Carnot, diagrama devenind una de bază în
studiul termodinamicii

Instrumente indicatoare
Indicatoare mecanice
În secolul al XIX-lea instrumentele indicatoare erau instrumente mecanice, care au
folosit hârtie înfășurată în jurul unui cilindru, cu pistonașul traductor al presiunii în
interiorul lui, rotația cilindrului fiind comandată printr-un fir tensionat legat la
capul de cruce al mecanismului bielă-manivelă al mașinii termice. Aceste aparate
permiteau ridicarea diagramelor doar la turații mici, până la 200 rot/min, adecvate
pentru mașinile cu abur.
În secolul al XX-lea, s-au realizat indicatoare mecanice pentru turații mai mari, la
care lucrează compresoarele și motoarele cu ardere internă. Indicatoarele cu
înălțimea diagramei de 50 mm puteau fi folosite până la turații de 500 rot/min, iar
cele miniaturizate, cu înălțimea diagramei de numai 30 mm până la 800
rot/min.[4] Acestea din urmă aveau inerția echipamentului mobil cât mai mică,
înregistrarea făcându-se cu un vârf ascuțit pe hârtie specială. Suprafața redusă a
diagramei afecta precizia măsurării, fiind necesare citiri sub microscop.
Indicatoare optice
Sunt formate de o mică oglindă fixată pe o membrană care se deformează sub
influența presiunii măsurate. Oglinda reflectă un spot luminos care generează
diagrama pe o sticlă mată sau pe o placă fotografică. Aceste indicatoare se pot
folosi până la turații de 4000 rot/min, însă membrana, respectiv oglinda, sunt foarte
sensibile la vibrații.
Indicatoare electrice
Odată cu apariția osciloscoapelor, s-a putut afișa diagrama indicată pentru turații
mari, semnalul de presiune provenind de la un traductor piezoelectric, iar cel de
volum de la un simulator de cursă legat la arborele cotit. Înregistrarea era
fotografică.
Actual, măsurătorile se fac pe standuri echipate cu computere, echipamentele
de achiziție date înregistrând presiunea din spațiul de lucru și un moment fix din
ciclu. Restul parametrilor (poziția pistonului, respectiv volumul) fiind calculate pe
baza alezajului, cursei și a celorlalte date furnizate programelor de prelucrare. De
obicei nu mai este necesară afișarea diagramei indicate propriu-zise, ci doar a
rezultatelor obținute prin prelucrarea ei, de exemplu a presiunii medii indicate sau
a puterii indicate, prelucrare făcută în timp real tot de echipamentele respective.

Tipuri de diagrame indicate

Diagramele indicate pot fi ridicate în coordonate p-V, sau în funcție de timp.
În acest ultim caz se preferă în loc de timp unghiul de rotație al arborelui, rezultând
coordonate p-α.
După nivelul presiunii se poate ridica diagrama întregului ciclu, sau, folosind un
arc slab și un limitator de deplasare (respectiv o scară mare), doar porțiunea în care
are loc la motoare schimbul de gaze, așa-numita diagramă de pompaj

Diagrama indicata a ciclului in coordonate p-V