1.

Caracterizați stilurile de comunicare managerială

2. Caracterizaţi tipurile de comunicare
3. Caracterizaţi principalele funcții ale limbajului nonverbal și paraverbal
4. Argumentaţi necesitatea cunoaşterii limbajului nonverbal de către manageri
5. Caracterizaţi limbajul nonverbal pozitiv şi limbajul nonverbal negativ
6. Caracterizaţi conflictele și cauzele apariției lor
7. Caracterizaţi modalitățile de rezolvare a conflictelor
8. Expuneți sugestii pentru managementul comunicării cu diverse tipuri de personalități dificile
9. Interpretaţi semnificația tipurilor de mers
10. Caracterizaţi poziţia stând în picioare și semnificația poziţiei şezând
11. Argumentați importanţa respectării teritoriului
12. Caracterizaţi modurile de exprimare cu autorul mimicii
13. Explicaţi semnificaţia braţelor şi a mâinelor – gestica și caracterizaţi gesturile mari şi mici
14. Caracterizaţi tipurile de priviri
15. Caracterizaţi semnificaţia zâmbetului şi a râsului. Caracterizaţi tipurile de râs
16. Caracterizaţi semnificaţia mişcărilor nasului şi a gurii
17. Semnificaţia mişcărilor gâtului şi a umerilor
18. Dezvăluiţi semnificaţia mişcărilor trunchiului corpului
19.Caracterizaţi poziţia degetelor şi semnificaţia fiecărui deget
20. Dezvăluiţi semnificaţia: Atingerea mana-mană, mână-faţâ
21. Caracterizaţi cele trei zone ale feţii
22. Dezvăluiţi semnificaţia poziţiei picioarelor
23. Caracterizaţi deosebirile culturale în utilizarea limbajului nonverbal
24. Caracterizaţi viteza vorbirii, ritmul şi modulaţia vorbirii
25. Caracterizaţi zona intimă: distanţa, siguranţa, statutul personal
26. Caracterizaţi zona: personală, socială şi publică
27. Caracterizaţi limbajul corpului în diferite situaţii sociale
28. Dezvăluiţi reacţiile verbale la stimulii produşi de limbajul corpului
29. Limbajul corpului la discursuri şi prelegeri
30. Gestica. Comportamentul faţă de auditoriu
31. Limbajul corpului în relaţiile cu subordonaţii: recunoaşterea şi lauda sau critica şi cearta
32. Interpretaţi semnificaţia mişcărilor capului
33. Limbajul corpului în timpul unui interviu de angajare
34. Caracterizaţi intensitatea sonoră şi claritatea vorbirii
35. Caracterizaţi manifestările sonore fără conţinut verbal
36. Dezvăluiţi regulile de comunicare la noi şi în alte ţări

1.Caracterizați stilurile de comunicare managerială

a)pasiv: dorește abordarea celuilalt și evită conflictele; nu vrea să suprere pe nimeni; toată lumea să fie
mulțumită;
b)agresivă: nu renunță la ideile sale; ,,negociază” ore/ zile în șir; inflexibil la situația celui din față; să-și
satisfacă interesele sale, călcând altele;
Trăsături caracteristice asertivității: refuzul cererilor, să comunice autentic și eficient, de a comunica în
așa mod sentimentele, emoțiile și gândurile.
c)asertivă: ascultă activ; susține cu argumente
Deci, dacă asertivitatea comunică în mod activ și adecvat scopului, atunci celelalte stiluri trebuie să fie
altceva. Pasiv înseamnă comunicarea inactivă sau ineficace a scopului. Agresiv înseamnă în mod activ,
dar în mod necorespunzător, comunicarea scopului. Prin urmare, asertivitatea și pasivitatea diferă în
principal prin faptul că persoana are un rol activ sau nu. Iar asertivitatea și agresivitatea diferă în felul în
care se desfășoară acțiunea spre un scop.
Agresiv: "Tu idiot, nu-mi vine să cred că ai cumpărat toate prostiile astea. Întotdeauna mizerie lucrurile.
Ești egoistă. "
Pasiv: " Ei bine, nu este important. "(Sau nu aduce problema deloc)
Asertiv: " Aș vrea să știu că am putea să vorbim despre buget. Sunt îngrijorat. "
2. Caracterizati tipurile de comunicare (P.14)
Comunicarea umana opereaza cu un ansamblu de stimuli apartinind la trei categorii mari de limbaj.
formele de comunicare pot fi clasificate dupa mai multe criterii:
1.tipul de limbaj folosit:(comunicarea verbala;nonverbala; paraverbala); 2 dupa nr de indivizi
(intrapersonala, interpersonala, de grup ,de masa) 3 contextul spatio-temporal al mesajelor: (c.directa fata
in fata, c.Inderecta mediata de catre cineva) 4 intentionalitatea comunicarii (intentionata si neintentionata)
5 dupa obiectivul comunicarii( c.incedintata – fara un scop bine stabelit, c.consumatorie –consecinta a
starilor emotionale,, c.instrumentala –cind avem un scop bine urmarit) 6 pozitia ierarhica in organizatie
(c.ascendenta, descendenta, pe orizontala). Comunicarea verbala: este orala (rapida ,corectabila) si scrisa
(redarea succinta,logica ,structurala a mesajului) Comunicarea paraverbala: este reprezentata de modul in
care sunt rostite cuvintele prin folosirea caracteristicilor vocii (tonul, viteza vorbirii ,ritmul, intensitatea,
volumul, pauzelz, sublinierile si unele sunete produse ca onomatopeele: oftatul,geamatul, risul)Modul de
folosire a vocii si mai ales tonul pot sa : sustina si inlocuiasca. Comunicarea nonverbala:este cumulul de
mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte şi care pot fi decodificate, creând înţelesuri Aceste semnale
pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Există un tip de
comunicare nonverbală numit sezonier, care se bazează la mesajele recepţionate cu ajutorul simţurilor
văzului, auzului, mirosului, tactil şi gustativ ; Un alt tip de comunicare nonverbală este şi ceea ce se
numeşte comunicarea nonverbala estetica (pictura, muzica, dans, imagine, etc) care are loc prin
intermediul diferitelor forme de exprimare artistica şi comunica diferite emoţii artistice ; Comunicarea
nonverbala bazata pe folosirea însemnelor (steaguri, insigne, uniforme, etc) şi a simbolurilor specifice, ca
de exemplu, cele legate de religie (cruce, altar, icoane, etc) sau statut social (gradele la ofiţeri, titulatura,
decoraţiile, etc).
3.Caracterizaţi principalele funcții ale limbajului nonverbal și paraverbal
ilustratoare – de întărire a mesajului verbal (negarea prin mişcarea capului sau a mâinii);  adaptoare –
când se indică stări emoţionale, dar care nu fac parte decât vremelnic din comportament (întoarcerea
capului atunci când nu dorim să vedem ceva);  gesturi emblemă – care înlocuiesc mesajul verbal şi
constituie convenţii specifice pentru anumite grupuri (semnul victoriei V folosit de români la Revoluţia
din 1989, salutul milităresc);  contactul vizual dintre persoane, în cazul nostru, profesorul si elevul,
furnizează de asemenea o serie de informaţii importante pentru interpretarea mesajelor parvenite pe alte
canale: - direcţia privirii poate indica intenţiile sau interesul; - mişcările oculare sugerează trăirile,
intenţiile; - privirea directă, semnalează atenţia.
4.Argum. necesit. Cunoasterii limb nonv. de manager
Cercetările au demonstrat ca 80-90% din activitatea zilnică a unui manager o reprezintă comunicarea, dar
50% din această comunicare sunt discuțiile cu subalternii, angajații. Astfel managerul pe lîngă mesajul
verbal transmite și unul corporal ca: mimica, gesturi, ținuta, privirea, respiratia, mirosul, încălțămintea,
îmbrăcămintea și accesorile vestimentare. Rezultatul studiilor arată că impactul limbajului corpului
asupra unei persoane este cu mult mai puternic decît cel al limbajului verbal. Un manager folosind
limbajul nonverbal pozitiv poate să-și fidelizeze și responsabilizeze angajații. Managerul trebuie sa fie
antrenat pentru a decodifica limbajul nonverbal al angajațiilor, astfel el va putea gestiona mai eficient
echipa. Elementele nonverbale pozitive au un impact mult mai mare asupra angajaților decît o discuție.
Managerul va evita elementele nonverbale negative atunci cînd dorim să motivăm echipa: ridicarea
tonului vocii, încruntarea, arătarea unor gesturi de amenințare sau intimidare. Performanța ridicată a
angajaților se poate datora unui comportament nonverbal pozitiv, ceea ce se traduce prin gesturi deschise,
de încurajare și de răsplătire a performanței (bătutul pe umăr cu palma, privirea directă în ochi)
5.Caracterizaţi limbajul nonverbal pozitiv şi limbajul nonverbal negativ
Limbajul non-verbal pozitiv se manifestă prin:
- atitudine deschisă şi cooperantă - zâmbet – nimeni nu poate face acest lucru în locul dvs!
- expresie a feţei interesată - contact vizual moderat
- braţele susţin ceea ce se spune - volum al vocii suficient şi variat
Limbajul non-verbal negativ se manifestă ca: Defensiv-închis
- voce tremurată - vorbit rar - expresie de îngrijorare - braţele defensive - privire evazivă - gura
acoperită cu mâna - distanţă excesiv de mare
Agresiv-deschis - voce puternică - vorbit rapid - expresie de furie
- contact vizual permanent - postură dominant - degetul flutură prin aer - invadarea spaţiului personal
6.Caracterizaţi conflictele și cauzele apariției lor
Practica organizaţională arată că situaţiile conflictuale sunt utilizate ca strategii importante de obţinere a
unui rezultat cît mai bun în detrimentul progresului celorlalţi. În consecinţă, conflictul trebuie privit ca un
element al vieţii organizaţionale, tocmai datorită divergenţelor existente între atitudini, scopuri, modalităţi
de acţiune sau faţă de o situaţie din procesul de conducere. Practicarea managementului de succes impune
de la bun început identificarea surselor conflictuale precum şi factorii care favorizează orientarea acestora
în sensul diminuării performanţelor manageriale. De-a lungul timpului practica managerială a dezvoltat
2 viziuni asupra conflictelor( viziunea veche și cea nouă). Pe lângă acestea s-au evindețiat perspectiva
clasicilor; concepția comportamentală; concepția radicală
Cauzele care generează stările conflictuale pot fi căutate atît în elementele de ordin psiho-sociologic, cît
şi în elementele structurale ce caracterizează organizaţiile. Astfel, stările conflictuale pot fi determinate
de: nepriceperea unui membru al grupului de a-şi îndeplini sarcinile ce i-au fost atribuite, nemulţumirea
faţă de modul de repartizare a sarcinilor, percepţii şi interpretări greşite, lipsa unei comunicări deschise şi
oneste, relaţiile interpersonale dificile, existenţa unui climat de neîncredere între oameni, agresivitatea,
teama de a lăsa pe alţii să se afirme, competiţia, etc. Aceste cauze ţin mai mult de psihosociologia
grupului. Un prim exemplu pe care îl putem oferi este legat de percepţiile diferite pe care le
împărtăşesc membrii unui grup faţă de alt grup.
7.Caracterizaţi modalitățile de rezolvare a conflictelor
Cooperarea Această tehnică a cooperării este desemnată să reducă percepţiile greşite, să stimuleze
comunicarea corectă şi să dezvolte sentimente de încredere între membrii organizaţiei respective.
Retragerea Managerii care adoptă această soluţie se retrag din conflict, amână asumarea
responsabilităţilor, ignoră situaţiile şi persoanele şi este caracteristică celor lipsiţi de încredere în ei înşişi.
Evitarea conflictului presupune ignorarea acestuia în speranţa că va dispare de la sine.
Aplanarea se rezumă la încercările managerului de a mulţumi toate părţile implicate în conflict. În
această situaţie sunt supraevaluate relaţiile cu subordonaţii şi sunt neglijate problemele „tehnice” ale
organizaţiei. Aplanarea conflictului se întâlneşte atunci cînd una dintre părţi este dispusă să satisfacă
interesele celeilalte părţi, în dauna propriilor sale interese, fie pentru a obţine un credit din partea
celorlalţi, fie pentru că armonia şi stabilitatea este vitală în organizaţie.
Forţarea este utilizată îndeosebi în cazul în care managerul doreşte, cu orice preţ, obţinerea rezultatelor,
fără a avea consideraţie faţă de aşteptările, nevoile şi sentimentele celorlalţi. De obicei, această modalitate
de rezolvare a conflictului se bazează pe forţa de constrângere a managerului, care utilizează abuziv
sursele de putere pe care le deţine asupra subordonaţilor săi. Pe termen scurt, forţa poate reduce
conflictul, dar efectele nu sunt dintre cele favorabile pe termen lung.
Compromisul presupune concesii reciproce, ambele părţi obţinând oarecare satisfacţie. Această
posibilitate de soluţionare a conflictelor porneşte de la supoziţia că există întotdeauna o cale de “mijloc”
pentru soluţionarea diferendelor, dezacordurile fiind rezolvate prin negocierea unei soluţii de compromis.
Adoptarea acestei metode se face mai ales atunci cînd părţile au puteri egale şi sunt ferm hotărâte să-şi
atingă scopurile în mod exclusiv.
Confruntarea este o abordare a conflictului care ia în considerare atît nevoia de rezultate, cît şi relaţiile
cu subordonaţii. Singura cale de rezolvare definitivă a conflictului şi este utilizată în cazul în care se
acceptă diferenţele legitime dintre părţi, cheia soluţionării conflictului fiind recunoaşterea onestă a
diferenţelor.
8.Expuneți sugestii pentru managementul comunicării cu diverse tipuri de personalități dificile
Aşezarea strategică este un mod eficient dea câştiga cooperarea altor oameni. Poziţia în care se aşează
alţii faţă de noi relevă mai multe aspecte ale atitudinii lor în privinţa noastră. Mark Knapp, în cartea sa
intitulată non-verbal Communication in Human Interaction (Comunicarea non-verbală îninteracţiunile
umane) constată că, deşi există o formulă generală pentru interpretarea aşezării în jurul unei mese, la
rândul său şi mediul poate influenţa ce loc preferăm.Cercetările întreprinse asupra unor oameni albi din
clasa mijlocie au arătat că poziţia deşedere într-un bar public dintr-un hotel poatediferi faţă de modul cum
îşi ocupă fiecarelocul într-un restaurant de înaltă clasă şi că direcţia în care sunt orientate scaunele,precum
şi distanţa dintre mese pot deforma comportamentul, îndrăgostiţii, de exemplu, oriunde este posibil,
preferă să stea unul lângă altul, dar într-un restaurant aglomerat,unde mesele aproape că se ating, această
preferinţă nu este realizabilă, astfel că ci sunt obligaţi să ia loc faţă-n faţă, ceea ce în modnormal este o
poziţie defensivă.
Cu cit persoana stind in picioare se tine mai drept, cu atit sintem mai inclinati sa cred in verticalitatea
tinutei sale morale,in demnitatea,onestitatea si echilibrul sau psihic.
-cineva arogant si increzut manifesta tendinte de inclinare spre spate de a privi de sus in jos;
· o pesoanan inalta poate fi usor inclinata in fatapentru ca este inalta si nu pentru ca este umila;
· cineva care stringe umerii,trage capul intre umeri si se ascunde in spatele bratelor incrucisate emite
semnale de inchidere sau aparare;instinctiv face gestul stravechi de as apara carotida,o astvel de persoana
va purta dosarul sau poseta ca pe un scut care il apara;
· persoana deschisa si sigura pe sine deschide larg bratele sau poarta dosarul sub brat;
· cineva timid si speriat poate emite false semnale de infumurare pentru a indica cit de sigur pe sine si
stapin pe situatie.
9.Interpretaţi semnificația tipurilor de mers
Dupa H.Riickle cele mai semnificative aspecte ale mersului sunt:
 tempoul- lungimea pasului si tensiunea miscarilor;
 tinutu capului si a corpului-traectoria miscarii;
 pozitia virfurilor picioarelor;
 tactul;
 ritmul;luind aceste elemente in calcul se deosebesc 11feluri de a merge:
-ritmic (o stare psihica buna,bucurie);
-sacadat (aparitia brusca a unor motive);
-cu trunchiul tiapan (mindrie,orgoliu,aroganta);
-repede sau incet (in functie de tinta);
-cu ,, pashi uriashi,,(persoana extravertita exprima rivna,vrea mai repede sa ajunga telul);
-cu ,,pasii mici,, (persoana extravertita/introvertita, dorinta de a schimba directia)
-mers impiedicat (conflict interior,lipsa de siguranta, timiditate,sfiiala,etc)
-relaxat (persoana dezinterisata,trista,lipsita de tel)
-pe virfuri (posibilitatea de a se apropia pe furis sau de a incepe sa fugi);
-leganat (mers demonstrativ ,siguranta de sine);
-inadecvat (cu pasi ft mari sau cu elan nejustificat,lipsa de preocupare)
10.Caracterizaţi poziţia stând în picioare și semnificația poziţiei şezând
Cu cit persoana stind in picioare se tine mai drept, cu atit sintem mai inclinati sa cred in verticalitatea
tinutei sale morale,in demnitatea,onestitatea si echilibrul sau psihic.
-cineva arogant si increzut manifesta tendinte de inclinare spre spate de a privi de sus in jos;
•o pesoanan inalta poate fi usor inclinata in fatapentru ca este inalta si nu pentru ca este umila;
•cineva care stringe umerii,trage capul intre umeri si se ascunde in spatele bratelor incrucisate emite
semnale de inchidere sau aparare;instinctiv face gestul stravechi de as apara carotida,o astvel de persoana
va purta dosarul sau poseta ca pe un scut care il apara;
•persoana deschisa si sigura pe sine deschide larg bratele sau poarta dosarul sub brat;
•cineva timid si speriat poate emite false semnale de infumurare pentru a indica cit de sigur pe sine si
stapin pe situatie.
 Aşezarea strategică este un mod eficient dea câştiga cooperarea altor oameni. Poziţia în care se aşează
alţii faţă de noi relevă mai multe aspecte ale atitudinii lor în privinţa noastră. Mark Knapp, în cartea sa
intitulată non-verbal Communication in Human Interaction (Comunicarea non-verbală îninteracţiunile
umane) constată că, deşi există o formulă generală pentru interpretarea aşezării în jurul unei mese, la
rândul său şi mediul poate influenţa ce loc preferăm.Cercetările întreprinse asupra unor oameni albi din
clasa mijlocie au arătat că poziţia deşedere într-un bar public dintr-un hotel poatediferi faţă de modul cum
îşi ocupă fiecarelocul într-un restaurant de înaltă clasă şi că direcţia în care sunt orientate scaunele,precum
şi distanţa dintre mese pot deforma comportamentul, îndrăgostiţii, de exemplu, oriunde este posibil,
preferă să stea unul lângă altul, dar într-un restaurant aglomerat,unde mesele aproape că se ating, această
preferinţă nu este realizabilă, astfel că ci sunt obligaţi să ia loc faţă-n faţă, ceea ce în modnormal este o
poziţie defensivă.
11.Argumentați importanţa respectării teritoriului
În general, un teritoriu este o întindere a suprafeţei terestre pe care trăieşte un grup uman; din punctul de
vedere al studiului nostru, teritoriul va fi definit ca locul pe care o persoană şi-1 însuşeşte punând pe el
obiecte personale. Prin urmare, se poate conchide că dacă o ţară, un oraş, un sat sau o enclavă pot fi
desemnate drept teritorii, la fel pot fi desemnate şi o casă, o încăpere, un birou, un fotoliu, sau un pat.
Considerăm teritoriul şi suprafaţa sau locul pe care o persoană îl consideră ca fiind al său ca
fiind o prelungire a trupului său. Fiecare om îşi are teritoriul personal care cuprinde suprafaţa din
jurul posesiunilor sale ca, de pildă, casa proprie împrejmuită de gard, interiorul maşinii,
dormitorul sau scaunul personal, precum şi, după cum a descoperit Hall, un anumit spaţiu aerian
în jurul trupului său.
zona intimă – între 15 şi 46 cm. Omul apără această zonă ca fiind proprietatea lui. Doar celor apropiaţi
emoţional le este permis să pătrundă în ea (îndrăgostiţii, părinţii, copiii). În zona intimă restrânsă (sub 15
cm) se poate intra doar în timpul contactului fizic.
zona personală – între 46 cm şi 1,22 m. Este distanţa pe care o păstrăm faţă de alţii la întâlniri oficiale,
ceremonii sociale şi întâlniri prieteneşti, fata de amici, cunoscuti sau cei care tocmai ne sunt prezentati.
zona socială – între 1,22 m şi 3,60 m. Este distanţa păstrată faţă de necunoscuţi, fata de vanzatorii din
magazine, cei care vin sa ne repare ceva in casa sau cei pe care nu ii cunoastem.
zona publică – peste 3,60 m. Este distanţa pe care o păstrăm atunci când ne adresăm unui grup mare de
oameni.
12.Caracterizaţi modurile de exprimare cu ajutorul mimicii
Comunicarea prin expresia fetei include mimica (incruntarea, ridicare sprancenelor, incretirea
nasului, tuguiesrea buzelor) Mimica este acea parte a corpului nostru care comunica: fruntea incruntata
semnifica preocupare, manie, frustare; spancenele ridicate cu ochii deschisi ne induce catre o stare de
mirare de surpriza; nasul incretit inseamna neplacere iar buzele stranse inseamna nesiguranta, ezitare,
ascuserea unor informatii. Mimica este semnalul nonverbal cel mai usor de descifrat. Mimica poate fi
agitata si este determinata de o succesiune de stari sufletesti, de senzatii puternice si poate semnifica o
mare sensibilitate la stimulii externi. Darwin R. Charles a observat ca mimica asociata unor senzatii este
comuna tuturor oamenilor. Fenomenul a fost studiat si concluzia a fost ca exista programe innascute, ca
se pare ca exista o mimica universala. Fruntea: Fruntea este componenta care formeaza zona superoara a
fetei.Ea reprezinta puterile spirituale si trasaturile de caracter asociate.
Formele fruntii sunt foarte diferite de la persoana la persoana dar ea este intotdeauna determinata de
linia parului iar inaltimra ei se intinde intre punctul situat intre sprancene si linia parului. Prin miscarea
muschilor sunt generate cutele fruntii, care pot fi verticale, orizontale sau incretite. Cutele verticale se
datorea concentrarii pe un punct in spatiu sau a luminii orbitoare.Astfel cutele verticare devin expresia
unui effort spiritual sau fizic;in valori normale sau depasite, ele exprima disperare, furie,sau
emotie.Cutele orizontale apar cand ochii sunt larg deschisi, cand se incearca prelucrarea informatiilor
detinute, dar care nu sunt intelese; mimica este expresie a fricii, sperieturii, mirarii, intelegerii bruste a
unui lucru, dar aceasta mimica poate fi datorata oboselii, greutatii ci care sunt tinuti ochii deschisi. Cutele
inretite apar la locul de intersectie dintre cele doua orizontale si cele verticale; exprima panica in gandire,
dificultati in prelucrarea informatiilor.
Sprancenele: Chinezii considera sparncenele drpet una dintre cele cinci trasaturi vitale ale fetei.Intr-
adevar, nici o fata nu poate fi citita cum se cuvine fara a le lua in considerare. Sprancele le putem
considera ca o granita intre partea superioara a fetei si cea mijlocie. Sprancenele arata tipul afectiv al
omului, precum si gradul de intelegere intre minte si inima.Ele au o forma mostenita care prin miscarea in
timpul vietii se modifica.Ridicarea sprancenelor se face in semn de salut, de recunostinta si acest lucru il
putem numi chiar salutul ochilor. Osgood a enumerat sapte grupe principale de expresii faciale, fiecare
avand mai multe subgrupe: fericire, surpriza, teama, tristete, furie, curiozitate si dispretul. Expresiile
faciale enumerate sunt recunoscute in toate societatile umane si se considera a fi innascute datorita acestei
calitati. Zambetul este un element care ajuta vorbitorul sa atraga bunavointa publicului, deoarece
transmite prietenie, apropiere si siguranta de sine. Din acest motiv este recomandabil ca in introducerea
discursului vorbitorul sa zambeasca. Incruntarea transmite concentrare, atentie maxima dar si incordare si
rigiditate. De aceea nu este bine ca vorbitorul sa stea incruntat, deoarece transmite catre auditor o stare de
tensiune care poate provoca o ruptura. Rictusul (schimonosirea fetei) induce ideea de nesiguranta.
Publicul tinde sa creada ca cel care tine discursul nu spune adevarul sau nu cunoaste tema despre care
vorbeste, fiind indicat ca vorbitorii neexperimentati sa evite folosirea sa.
PRIVIREA Privirea este un factor important al limbajului nonverbal, ea fiind si modalitatea prin care
se pastreaza legatura dintre vorbitor si public. Faptul ca privirea nu este indreptata spre public induce
sentimentul de nesiguranta si de ascundere a adevarului.
13.Explicaţi semnificaţia braţelor şi a mâinelor – gestica și caracterizaţi gesturile mari şi mici
Brațele și mîinile sunt uneltele negocierilor.În pozișie de repaus, la persoana care stă în picioare ele atîrnă
în jos.Atunci cînd se stă pe scaun brațele și mîinele stau relaxate în poală sau pe brațele scaunului .se
poate întîlni mîini și brațe atîrnînde și mîini și brațe tensionate.Mîinile şi brațele ațîrnînde indică de la
stări de destindere pînă la pasivitate, în timp ce brațele și mîinele tensionate exprimă dispoziție p-u
negociere.atunci cînd mîinele și brațele tensionate sunt lăsate să cadă și să atîrne , s-a făcut comutarea de
la starea de predispoziție p-u negociere, la o stare de resemnare.Dacă lucrurile se desfășoară în ordine
inversă , brațete și mîinile trec dintr-o stare relaxată într-una mai mult sau mai puțin tensionată,ceea ce
înseamnă că are loc pregătirea p-u o anumită activitate.În opoziție cu starea tensionată care exprimă
acțiune, rigidizarea brațelor și a mîinilor indică teamă și frică paralizantă.Dacă mîna este îndreptată în sus
, ea indică luminozitate, cer, exprimă frumosul, lucruri bune și chiar ideale.Mîna îndreptă în jos învită la
asocieri cu întunericul, murdarul, înjosirea, raul , groaznicul și cu nonvaloarea.În același mod se exprimă
starea de depresie și de epuizare.
Mînă la nas –surprindere Mîna la gura- stăpînire
Mîna la frunte-efort de concentrare Atingerea timplei cu degetul- gest jignitor O Mîna dusă la gît- ne
simțim amețiți,ne-am inecat cu ceva/apărare
Mîinile duse la spate- reținere,așteptare.
Mîinile în buzunar- ascundere,nesiguranță
14.Caracterizaţi tipurile de priviri
Privirea somnolentă-fixă, cu ochii deschişi şi pleoapele imobile, îndreptată spre tine sau în altă parte, se
poate traduce în mai multe moduri: lehamite sau oboseală; plictiseală; deprimare: fii empatic! apel la
memorie;
Privirea fixă- dură, aceea care se sudează parcă de a ta şio susţine, privirea care te străpunge, aceasta
exprimăagresivitatea, ostilitatea şi chiar ura implacabilă pe careinterlocutorul o simte pentru tine. Privirea
mobile-instabilă, cea care hoinăreşte la dreapta şi la stînga, care se opreşte ici şi colo, revine la tine,
pleacă iar, greu de interceptat, denotă, desigur, o mare energie şi o la fel de mare curiozitate, Privirea
înălţată-în sus exprimă o nevoie de evadare. Este privirea visătorului, a utopistului, a celui care şi-a făcut
din propria imaginaţie partenera de moment. Privirea coborîtă- (nu neapărat însoţită de aplecarea capului)
este un semn de tensiune. Persoana care îşi pleacă astfel ochii este poate stînjenită, crispată sau ruşinată.
Privirea evazivă-este adesea cea a unei persoane care are ceva de ascuns şi care „fuge” de privirea
celuilalt; poate fi şi privirea cuiva care minte. Atenţie, totuşi! Nu trebuie să te gîndeşti imediat că un om
cu privire evazivă este ascuns, mincinos sau ipocrit, nici măcar că te evaluează ori te judecă. El poate pur
şi simplu să sufere de o mare timiditate. Privirea cu coada ochiului-atunci cînd o persoană îţi adresează
acest tip de privire, iar aceasta este însoţită de o ridicare a sprîncenelor şi de un surîs, înseamnă fie că acea
persoană încearcă să te seducă, fie că i-ai trezit curiozitatea, tine o mare bună voinţă. In oricare dintre
cazuri, este vorba despre o privire pozitivă.
15.Caracterizaţi semnificaţia zâmbetului şi a râsului. Caracterizaţi tipurile de râs
Zâmbetul dacă e artificial, de regulă se mărgineşte la gură, nu ajunge până la ochi; dacă e depreciativ,
semnul e că gura are colţurile trase puţin în jos.
Zâmbetul sincer este larg, rotund, simetric, prinde contur încet şi se stinge încet. Paul Ekman a
catalogat mai multe tipuri de zâmbete:
Zâmbetul voit, fabricat, chinuit – colţurile gurii drepte, buzee drepte şi lipite –apare şi dispare repede.
Poate exprima jena.
Zâmbetul dulceag – întinderea şi subţierea buzelor. Însoţeşte universalul „da”.
Zâmbetul „pe sub mustaţă” – buzele tensionate şi lipite. Exprimă voinţă şi reţinere în acelaşi timp.
Zâmbetul depreciativ – colţurile gurii sunt retrase în jos. Este afişat la persoanele blazate, ironice.
Poate exprima dezacordul şi acordul în acelaşi timp.
Zâmbetul relaxat – lipsit de tensiune. Exprimă bucuria, dragostea, preţuirea celuilalt.
Zâmbetul strâmb – un colţ al gurii este tras în jos şi celălalt în sus. Exprimă o amabilitate forţată, un
conflict intern. Este zâmbetul subalternului nevoit să asculte o glumă nepotrivită a şefului.
Zâmbetul care exprimă frica – buzele sunt trase lateral, iar gura este puţin între deschisă; colţurile gurii
sunt trase spre urechi.
Zâmbetul condescendent, resemnat – răsfrângerea înainte a buzei inferioare.
Râsul este o manisfestare tipic unama, ea este eliberatoare de tensiuni interne.Copii rad mai mult decat
adultii.Rasul poate fi cinic, agresiv, eliberator, blazat, ingrijorat.
Atat zambetul, cat si rasul sunt manifestari comportamentale complexe.
Râsul în A: haha-indică forța vitală, energie, tensiunea care se eliberează (aflarea poantei să se descarcă
prin râs), el emană bucurie, lipsa stresului.
Râsul în E: hehe-se râde de cneva, se râde răutăcios, când oamenii râd de ceva ce nu înțeleg, poate fi
asociat cu disprețul, batjocura sau cu o provocare.
Râsul în I: hihi-sugerează mai degrabă un chicotit, o bucurie răutăcioasă reținută.
Râsul în O: hoho-înseamnă uimirea, disprețul. Acest râs poate izbucni când persoana care rîde nu și-a
imaginat că va fi surprinsă de ceva hazliu.
Râsul în U: huhu-prin care putem speria pe cineva. Este și sunetul care este asociat cu un spirit, aici cu
greu putem spune că este vorba despre râs, numai pentru a respecte clasificarea uzuală a râsului.
16.Caracterizaţi semnificaţia mişcărilor nasului şi a gurii
Importanta nasului ca emblema a fetei a fost descoperita de Aristotel si confirmata de aproape toti
fizionomistii de marca. Dr.Roger Rogerson spunea ca “dintre toate trasaturile fetei omenesti, nasul, fiind
cel mai proeminent, joaca cel mai de seama rol in dezvaluirea caracterului”
Se spune ca lungimea nasului, respectiv a zonei de mijlocii trebuie sa fie egala cu aceea a fruntii si a
treimii faciale inferioare. Nasul ofera si el informatii despre starea de spirit a unui individ.Varful nasului
ne poate dezvalui daca se inroseste sau paleste.
Narile se pot umfla cand simtim un miros placut, sau daca suntem furiosi si largim narile pentru a
sporii cantitatea de aer.
“A stramba din nas” este o expresie dar si o miscare a muschilor nasului, care semnifica neplacere,
indispozitie, jena, confuzie..
Cei care zambesc spontan vor folosi anumiti muschi ce nu pot fi controlati intentionat situati in zona
ochilor, iar pentru furie o ingustare a buzelor.
Gura: Gura este cea mai mobila zona a fetei ea ne permite sa intre hrana, bautura si aerul ce ne sunt
necesare;ea musca, ea ne rosteste gandurile, ea rade cand suntem bucurosi.
Gura deschisa cu barbia lasata inseamna repaus, lipsa de activitate.Gura inchisa poate insemna
dorinta de a negocia tacit sau respingerea unui contact verbal.Gura inchisa cu buzele stranse indica
inchiderea in sine, solitudine, incapatanare, proasta dispozitie.
Gura si buzele pot realiza diferite mimici, cum ar fi cea de degustare, de savurare, de protest, de
ingrijorare.
17.Semnificaţia mişcărilor gâtului şi a umerilor
Umerii drepti, chiar un pic adusi in spate arată increderea puternica in propriile forte, sentiment de
mândrie, mulţumit de sine, are un sentiment de curaj (postura victoriei). Postura cu umerii adusi in fata
indica un respect de sine scazut. Umerii stransi si mainile adunate pe langa corp sunt caracteristicile unei
persoane timide, nesigure. Cineva isi apleaca mai mult umerii catre tine, inseamna ca sunt din ce in ce
mai interesati si deschisi catre subiect. Oamenii care nu se inteleg si nu sunt compatibili, rareori se
apropie trupeste. O ridicare rapida a umerilor exprima ivitarea (enervari). O ridicare lenta a umerilor
poate avea semnificatia: indeferenta, descurajare, poate însemna: ce mă priveşte pe mine ăsta? Atunci
cand cineva îşi atinge partea din spate a capului sau a gâtului înseamnă că este incertat sau deranjat..
Bustul aplecat în spate înseamnă: -implicare mai puternică în dialog, aplecare pentru a auzi şi a înţelege
mai bine. -O tendinţă combativă şi agresivă -interlocutor poate să plece
Dacă pune mânele pe genunchi- înseamnă că vrea să plece chiar acum. Într-un astfel de caz se schimbă
subiectul ori discuţia se termine.
Bustul retras spre înapoi înseamnă că se disociază de ceea ce se spune, este un gest de retragere
(dezinteresul) sau dezangajare. Bustul încovoiat şi umerii căzuţi-redă sentimentul de înfrângere (capul
aplecat).
18.Dezvăluiţi semnificaţia mişcărilor trunchiului corpului
Oamenii își înclină trunchiul de obicei din cauza faptului că în faţa lui se află ceva care îi provoacă o
reacţie negativă sau un sentiment neplăcut și prin acest gest încercă să se îndepărteze.
Atunci cand cineva se inclina pe spate, inconstient incearca sa se distanteze. Cand se inclina in fata
inseamna ca te aproba si doresc sa fie mai aproape.
Aplecarea trunchiului de la nivelul talie este aproape întotdeauna un semn de subordonare și de
recunoaștere a statutului pe care îl are cel din faţa ta.
Evitarea frontală și expunerea frontală
Aceste gesturi ale trunchiului reflectă foarte bine adevăratele sentimente ale unei persoane, deoarece
exprimă nevoia sistemului limbic de distanţare și evitare. ”Scutul” trunchiului
Deseori în situaţii sociale când o persoană nu are posibilitatea de a se îndepărta de o situaţie
neplăcută va folosi un obiect sau propriile mâini pentru a-și proteja partea din faţă a corpului. Aplecarea
adâncă a trunchiului Umflarea pieptului-când încearcă să obţină dominaţia teritorială. Se poate observa
acest gest și pe terenurile de sport ale școlilor când copii sunt pe cale să se ia la bătaie.
Ocuparea excesivă a spaţiului Tolănirea în voie pe un scaun sau pe o canapea este un semn de
confort. În schimb dacă acest lucru se întâmplă când sunt aduse în discuţie treburi serioase, aceasta
transmite lipsa de respect și indiferenţa faţa de cei cu autoritate. Respiraţia și trunchiul
Când o persoană este stresată, se poate observa cum pieptul se ridică și coboară rapid.
19.Caracterizaţi poziţia degetelor şi semnificaţia fiecărui deget
Fiecare mod în care se ţin degetele (strânse, răsfirate, întinse sau curbate) are semnificaţia sa verbală.
Degetele strânse unul lângă altul au efect tăios, dar bat la ochi mai puţin decât atunci când sunt răsfirate.
Degetele întinse au un grad de cerere mai mic decât cele curbate. Degetul mare este cunoscut și ca degetul
apăsător. El simbolizează puterea și forţa de dominare a unui individ. Degetul mare ridicat în sus
înseamnă OK! dar poate fi și o reacţie la un stimul frustrant. Degetul mare culcat, în stare relaxată, nu are
nicio semnificaţie. Degetul arătător simbolizează voinţa și iniţiativa, așa explicându-se de ce este folosit
în indicarea direcţiilor, pentru indicarea exactă a unei ţinte. Degetul arătător ridicat și menţinut nemișcat
semnifică atenţie. Dacă îi facem cuiva cu mâna, degetul arătător capătă semnificaţia unui ordin; dacă
chemăm pe cineva spre noi, cu degetul arătător, palma poate fi orientată în sus sau în jos, degetul fiind
curbat. Dacă degetul arătător este ridicat în sus și pendulat stânga-dreapta, se subtituie mișcării capului de
a spune nu. Degetul mijlociu Acesta este cel mai lung și mai puternic deget de la mână, fapt ce ne
determină să asociem degetului mijlociu mândria și conștiinţa de sine. El poate fi folosit și în locul
degetului arătător. Inelarul Este subordonat vieţii spirituale. Se numește inelar, deoarece pe el se pun
bijuterii sub formă de inele, dar și verigheta, care exprimă, în plus, relaţia sa cu sentimentele dintre doi
parteneri. degetul inelar reprezintă indiferenţa pasivă dintre degetul mijlociu mai lung și degetul mic.
Degetul mic este ușor îndepărtat de restul mâinii, motiv pentru care și-a căpătat o semnificaţie specială
pentru relaţii externe. El este cel care dă informaţii despre calitatea relaţiei cu cei din jur. Dacă el este
retras în podul palmei, înseamnă că se dorește întreruperea relaţiei. Semnificaţia este contrară atunci când
el este îndepărtat mult de restul palmei, mergând uneori până la atingerea partenerului. Inelele purtate
solitar pe degetul mic exprimă dorinţa acestora de a avea relaţii și a fi acceptaţi în diverse grupuri-ţintă.
20.Dezvăluiţi semnificaţia: atingerea mâna-mâna, mâna-faţa
Caracteristicile strangerilor de mana, precum puterea, durata, contactul ochilor, sunt corelate intr-un
foarte mare grad. Cu alte cuvinte , oamenii nu obisnuiesc sa tina seama de fiecare dintre aceste
caracteristici in parte , ei fiind inclinati sa le inglobeze pe toate intr-o etichetare simpla precum "o
strangere de mana ferma". Comunicarea tactilă.
1. Atingeri care transmit emoţii pozitive, exprimă sentimente calde, afectuoase (ex: adultul care
mângâie un copil, şeful care te bate pe umăr spre a te încuraja intr-un moment dificil, omul care iţi strânge
mâna cu căldură dând astfel glas graţitudinii sale faţă de un gest făcut în favoarea lui). 2. Atingeri ,,de
control” care vizează dirijarea comportamentelor, a atitudinilor sau, chiar, a sentimentelor persoanei
atinse. Un mic semnal tactil ii poate atrage atenţia interlocutorului să ne privească, sau îl poate îndemna
să se dea la o parte, să se grăbească sau, dimpotrivă, să stea locului.
3. Atingerea ,,rituală”. Cea mai cunoscută şi mai frecvent utilizată este strângerea mâinii în semn de
salut la întâlnire şi la despărţire. In funcţie de poziţia mâinii, de felul în care aceasta este întinsă, acest
gest are mai multe implicaţii decât pare, şi îmbracă nenumărate forme. 4. Atingerea în alt scop decât
comunicarea propriu-zisă. Ea poate îmbrăca o multitudine de forme, de la susţinerea unei persoane care
urca sau coboară dintr-un vehicul, la atingerea frunţii pentru a evalua temperatura unui bolnav. Chiar daca
obiectivul urmărit este altul, în majoritatea acestor cazuri se transmit şi informaţii afective, deoarece
gesturile ce presupun contactul fizic implică mai întotdeauna şi prezenţa unui sentiment, fie el pozitiv sau
negativ.
21.Caracterizaţi cele trei zone ale feţii
1) Zona frunţii (inclusiv sprâncenele)
2) Mijlocul feţei: zona ochilor, a nasului şi a obrajilor (la majoritatea autorilor, inclusiv buza superioară)
3) Zona gurii (inclusiv buza inferioară) şi a bărbiei
Zona frunţii Se pleacă de la premisa că fruntea, cu ridurile şi cu sprâncenele sale, oferă explicaţii cu
privire la procesele gândirii şi ale analizei. Deşi această părere pare a fi o rămăşiţă a frenologiei lui GALL
(94), considerăm totuşi potrivite afirmaţiile de referitoare la zona frunţii. Cu toate acestea, se cere şi în
acest caz foarte necesara prudenţă în ceea ce priveşte „caracterul ştiinţific" al unor astfel interpretări.
Mijlocul feţei Zona ochilor, a nasului şi a obrajilor este caracterizată şi drept simţ al văzului. Majoritatea
autorilor includ aici şi buza superioară, întrucât fac afirmaţii de detaliu mai diferenţiate decât ale noastre.
De obicei vorbim despre buze, despre gură, astfel încât, în cadrul discuţiei noastre, nu este atât de
important unde trebuie fixată exact graniţa. Despre simţul văzului se spune că ne-ar da indicii asupra
receptării lumii exterioare. Acest lucru este evident, în parte, deoarece ochii reprezintă „ferestrele spre
lume". Dar ochii sunt în mod îndreptăţit numiţi şi „ferestrele spre suflet", astfel încât deducem că şi
informaţii ale vieţii interioare pot fi vizibile în această zonă. In plus, trebuie să ne gândim că şi gura
participă considerabil la procesele de înregistrare a lumii înconjurătoare (vezi mai jos).
Zona gurii şi a bărbiei Gura s-a dezvoltat din gâtlejul primordial, care are o structură foarte simplă. Ea
reprezintă relaţia cu lumea înconjurătoare, organismul primirii, în acelaşi timp, eliminând prin intermediul
său. La copiii mici se poate bine observa că duc totul la gură, pentru a apuca. De aceea, nu este de mirare
că gura are un rol esenţial, atât atunci când nu se vrea să „pătrundă" informaţii din lumea exterioară, cât şi
atunci când nu este dorită sau permisă exprimarea. Mai departe, zonei bărbiei (inclusiv a buzei inferioare)
îi este atribuită viaţa afectivă şi instinctuală, cât şi - în special bărbiei - capacitatea de a se impune. Un om
care intenţionează să se impună în mod energic, îşi va împinge bărbia înainte, ca semnal mimic. (În timp
ce aprecierea formei bărbiei cu privire la trăsătura de caracter a capacităţii de a se impune aparţine, din
nou, domeniului frenologiei.) Şi acum ne vom dedica interpretării celor trei zone ale mimicii.
22.Dezvăluiţi semnificaţia poziţiei picioarelor
Cu cît o persoană stînd în picioare se ține mai drept,cu atît sîntem mai înclinați să credem în
verticalitatea ținutei sale morale și în echilibrul său psihic. Picioarele încrucișate.Nu se simte în largul
său. Picioarele încrucișate cu laba piciorului înodată în jurul gleznei.Dovada unei hiper-
timidități.Persoana este introvertită. Labele picioarelor.Bătăi mărunte din picior- s-a săturat și nu mai
suportă. Ridicarea în vîrful picioarelor.Decalaj între nivelul tău și al său. Picioarele strînse.Lipsă de
siguranță,lipsă de încredere, autoprotecție, nervozitate. Picioarele depărtate.Abandonare,încredere
absolută. Bătăi mărunte din picior. Nerăbdare,agasare,exasperare,sentiment de inferioritate. În poziția
stînd Picioarele în poziția stînd.Dacă interlocutorul își balansează fără încetare bazinul de la dreapta la
stînga sau înainte înapoi așteaptă să plece sau să pleci tu. Picioare
încrucișate.Timiditate,indispoziție,rezervă. Ridicarea pe vîrfurile picioarelor.Incomprehesiune,decalaj
între două niveluri de limbaj. Picioare care balansează.Ezitare,plictiseală.
23.Caracterizaţi deosebirile culturale în utilizarea limbajului nonverbal
Daca vrei sa faci o impresie buna cat timp esti in vacanta in strainatate, trebuie sa cunosti cate ceva despre
cultura locala si, implicit, despre gesturi si comunicare nonverbala .Gesturile in comunicarea nonverbala
•Degetul mare in sus. Degetele de la mana stranse in pumn, avand doar degetul mare in sus, inseamna
“OK” atat in Statele Unite, cat si in tari europene precum Germania sau Franta. Insa daca vorbesti cu un
strain din Europa si vrei sa arati numarul 1 (dintr-o numaratoare ), poti folosi acelasi semn.
•Semnul “V”. Semnul V inseamna cel mai adesea “victorie”, in Statele Unite si in mare parte din Europa.
Daca insa arati “V”-ul tinand palma spre tine, un britanic va fi extrem de ofensat, acest gest fiind
echivalentul semnului jignitor cu degetul mijlociu aratat persoanei in cauza, tinand palma spre tine.
Semnul victoriei arata cu totul altfel in Argentina: mana tinuta pumn, cu aratatorul putin mai ridicat.
•Varful degetelor sarutat: “excelent”. In tari precum Grecia, Germania, Franta sau Spania, exista un gest
foarte comun, care arata superlativul absolut, intr-un sens pozitiv: excelent, minunat, divin. Se aduna
degetele mainii drepte astfel incat varfurile sa fie reunite, sarutandu-le zambind.
•“Sunt cu ochii pe tine”. Degetul aratator se duce spre ochi, tragand pielea spre obraji , descoperind astfel
ochiul. Daca un grec sau un francez face acest gest, arata ca este atent si ca nu poate fi pacalit.
• “Astepta putin”. Daca ridici aratatorul mainii drepte, semnul poate insemna “Asteapta putin”, insa exista
cazuri in care acest gest este folosit de unele persoane pentru a li se acorda atentie, intr-un grup.
• Contactul vizual direct. In timp ce in unele tari contactul vizual direct, mentinut mult timp, inseamna o
dovada de onestitate, alte popoare pot considera gestul ofensator. In prima categorie intra, de exemplu,
italienii. In cea de-a doua, asiaticii sau africanii, care evita sa se uite insistent la cineva, ca o dovada de
respect pentru acea persoana.
•“Imi pare rau”.In India, o persoana isi manifesta regretul pentru ceva tragand in jos de lobul urechii.
24.Caracterizaţi viteza vorbirii, ritmul şi modulaţia vorbirii
Modul în care ridicăm sau coborâm vocea, variind timbrul şi înălţimea glasului, constituie o formă de
paralimbaj care transmite emoţie, sentimente şi atitudini. Prin modulaţia vocii se exprimă supărarea sau
mulţumirea. Inflexiunile vocii trădează faptul că vorbitorul este fericit, trist, furios, înfricoşat, prietenos,
umil sau dictatorial. Modulaţia vocii îndulceşte sau înăspreşte mesajul verbal. Transmite fermitate sau
nehotărâre, putere sau slăbiciune. Transformă afirmaţiile în întrebări şi întrebările în afirmaţii. Transformă
chiar sensul cuvintelor
Modulatia exprima: - suparare sau multumire, - transmite fermiate sau hotarire, - arata daca sоntem:
fericiti, tristi, bucurosi, indignaюi, hotгrоюi, prietenoєi, umili sau dictatoriali etc.
- transformг оntrebгrile оn afirmaюii єi afirmaюiile оn оntrebгri.
Ritmul vorbirii: poate fi calm, repezit, lent, rapid, teatral, radiofonic, afectat sau precipitat. Dacг
ritmul vorbirii este ridicat, ascultătorul primește mesajul ca o urgențг, ex: un mesaj de incendiu nu se
comunicг cu un ritm lent.
Când vorbim despre viteză, trebuie să facem următoarea diferenţiere: Numim „rapid" sau lent un anumit
mod de a vorbi, în sensul descrierii absolute sau în raport cu viteza de vorbire „normală" (= medie) a
acelei persoane. Viteza poate fi:
-lent – 200 silabe pe minut,
-normal – 350 silabe pe minut,
-rapid – 500 silabe pe minut.
Cele mai diverse studii arată că ritmul vorbirii este mai important decоt modulaюia vorbirii, acesta
din urmă influiențând însăși intonația
25.Caracterizaţi zona intimă: distanţa, siguranţa, statutul personal
În anglo-saxonă, zona intimă este numită şi „bubble", ceea ce înseamnă „băşică". Ea ne înconjoară trupul
ca un al doilea înveliş. Inlăuntrul acestui înveliş ne simţim siguri. Pe cei care nu au voie să incalce zona
noastră intimă, îi ţinem la o distanţă de circa o jumătate din lungimea unui braţi faţă de „trup", pentru a nu
se putea atinge prea mult de „înveliş" (= piele); între 15 şi 45 cm. Principalele simptome:- creşterea
subită a nivelului de adrenalină (cunoscută mai ales ca hormon „de urgenţă" în diverse agresiuni); -
accelerarea ritmului cardiac; - creşterea tensiunii arteriale; - atitudine corporală defensivă: reculul
corpului, braţele în dreptul pieptului, mâinile ţinute ca un scut, poziţie de fugă; sau, dimpotrivă, atitudine
corporală ofensivă: poziţie de atac, dorinţa de a brusca, de a lovi.
Cine încalcă "graniţa domeniului" unei persoane trebuie şi să se aştepte la următoarele reacţii: - mişcări
neliniştite stânga-dreapta, care semnalizează dorinţa de îndepărtare. - punerea unui picior peste celălalt,
într-o direcţie opusă celui ce a violat intimitatea, privirea într-o altă direcţie şi pregătirea de fugă; -
"baterea tobei" cu degetele, ceea ce semnifică neliniştea; - sprijinirea mâinii pe obiectele din jur, în
vederea ridicării şi plecării; - închiderea ochilor: "Nu vreau să văd cât de mult v-aţi apropiat de mine"; -
bărbia în piept: "Eu mă supun, îmi este frică şi îmi feresc gâtul' Lasă-mă în pace!"; - ridicarea umerilor
pentru protejarea gâtului: "Apropierea ta o percep ca pe o agresiune şi, ca atare, îmi protejez gâtul"; -
apucarea de obiecte, în special de creioane care, de regulă, sunt orientate cu vârful spre intrus: "Eu mă ţin
tare, sau mă înarmez pentru a te respinge"; — ridicarea în picioare: "Nu accept să mi se întâmple aşa
ceva, nu suport consecinţele şi de aceea plec".
26.Caracterizaţi zona: personală, socială şi publică
Zona personala este distanta care o pastram fata de altii in conversatii obisnuite, incepe de la lungimea
bratului intins, cu pumnul strans si difera in functie de factorii culturali si demografici. La aceasta distanta
castiga foarte mult comunicarea verbala si privirea.Distanta (aproximativ 90 cm), în care au acces
persoane cunoscute şi apropiate, dar nu intime (prieteni, colegi) este zona la limita căreia interlocutorul
încă mai poate simţi mirosul corpului şi / sau al parfumului nostru. Zona oficială sau socială (aproximativ
120 cm) în care au loc interacţiunile în sensul cel mai larg, între parteneri care se cunosc, dar nu au relaţii
apropiate,. zona sociala (1,23-3,6 m). Aceasta distanta poate indica dominarea, interesul-dezinteresul,
superioritatea sau puterea. Zona sociala indepartata (2,20-3,60 m) subliniaza si distanta ierarhica. Zona
publică (de regulă peste 150 cm) presupune simpla existenţă într-un spaţiu comun fărгă nici o relaюţie
directă. Dacгă cineva vi se adresează de la o distanţă mai mare de 2 m (distanţă de la care personale sunt
doar saluturile) înseamnă că vrea ca toată lumea să audă ce vгea să spune. Distanţa normală pentru o
comunicare oficială dintre un individ şi un grup este de 3-6 m. Zona publica este distanta la care au loc
ceremoniile oficiale si este corespunzatoare celor care se adreseaza unui grup de oameni de pe o pozitie
oficiala, dominanta: profesori, judecatori, politicieni, comandanti, presedinti etc. Putem concluziona ca
distanta ideala la care trebuie mentinuta fata de un partener este cea dincolo de care ar aparea primele
semne de disconfort. O apropiere mai mare ar putea insemna atacarea simtului de securitate a cel putin
unuia dintre interlocutori, iar o distantare dincolo de limita optima echivaland cu o racire a relatiilor.
27.Caracterizaţi limbajul corpului în diferite situaţii sociale
Oamenii sunt ființe sociale, prin acțiunile lor încercînd să declanșeze reacții pozitive din partea
mediului înconjurator.În zilele noastre ne putem permite să așteptăm un timp mai îndelungat, pentru a
cunoaște pe cineva mai bine, dar este mai ușor să ai o prejudecată față de cel care se ferește de tine, pentru
ca ulterior să se confirme, devenind o realitate.
Stabilirea contactului.În cazul persoanelor străine, acestea trec una pe lîngă cealaltă, cu o indiferență
amabilă.Dacă în urma contactului vizual se stabilește o relație, atunci persoanele se îndreaptă una către
cealaltă pentru apropiere.
A face cu mîna.Palma se ține înainte. Încetarea contactului la distanță.După stabilirea contactului
vizual, se va decide dacă se continuă prin stabilirea unei relații, respectiv urmează să se mențină o relație
deja stabilită, sau dacă se rezumă numai la un salut de la distanță.
Primirea oaspeților.Dacă urmează să primescă un oaspete, gazda iese la întîmpinarea celui ce
sosește.Cu cît oaspetele este mai important ,cu atît gazda se îndepărtează mai mult de domeniul
ei.Primirea pate fi la aeroport, gară,mașină, ușă depinde cît e de important oaspetele.A rămîne așezat este
un gest de neabilitate, fiind tolerat numai în cazul unor mari deferențe sociale sau de vîrstă.
De la contact la relații.Dacă fiecare dintre doi parteneri realizează că și celălalt este pregătit pentru a
stabili o relație, atunci ei se pot decide să extindă contactul la o relație.Trecedea de la contact la relații se
face prin: zîmbet, tragerea în sus a sprîncenelor, ridicarea capului.
Salutul.Palecarea capului-la japonezi, la hinduși apleacă capul și se împreunează mîinele, eschimoșii
își freacă nasul, europenii se salută strîngînduși mîinele reciproc.În cazul în care se poartă mănuși ele se
scot. Sfîrşitul contactului. La despărţire, gesturile se desfăşoară exact invers decît la primire.
28.Dezvăluiţi reacţiile verbale la stimulii produşi de limbajul corpului
Recunoasterea limbajului corpului este una,reactia adecvata este alta.Modurile posibile de a
reactiona, nu trebuie intelese ca niste retete, ci pot fi folosite in anumite situatii potrivite,iar dupa
utilizarea lor trebuie urmarita, in continuare reactia partenerului.
Stimulii generati de limbajul corpului: Posibilitati de reactii verbale
Partenerul da din cap Se mai pun intrebari
Partenerul se trage inapoi Recapitulari,metacomunicare
Partenerul “sterge”(argumentele)masa Verbalizare,intrebari ocolitoare
Partenerul “inteapa” cu degetul aratator Metacomunicare
Partenerul se ridica, indreptandu-se catre Expresia eu-lui,metacomunicare
usa
Partenerul isi subliniaza declaratiile Parafrazari, tehnici de destindere
lovind cu degetul mijlociu masa
In timpul discutiei ,partenerul Se vorbeste mai departe, se pare
indeparteaza degetul mic de la mina stinga ca expunerea va genera relatia

29.Limbajul corpului la discursuri şi prelegeri

Discursul serveste atit prezentarii propriilor pareri cit si influentarii publicului. Prelegerea are
menirea sa informeze , sa lamureasca sis a instruiasca. Discursul tinteste si emotii,in timp ce prelegerea
vizeaza mai mult domeniul obiectiv al intelectului. Respiratia este unul dintre cele mai importante
mijloace ale vorbitorului,dar de cele mai multe ori,ea nu este folosita corect. Numai atunci cind vorbitorul
respire corect, el poate sa enunte fraze lungi,dintr-o suflare. In cazul folosirii corecte a respiratiei, nu
genereaza suieraturi si alte zgomote neplacute in procesul respirarii. Daca atunci cind respiram umflam
cosul pieptului, greutatea apasa pe plamini, rezultatul fiind acela ca, atunci cind vorbim, o cantitate mai
mare de aer, decit este necesar in procesul vorbirii,strabate coardele vocale. Astfel apare
raguseala,coardele vocale se usuca si ni se face sete, nu mai avem suficient aer,inghitim ultimile silabe ale
cuvintelor si accentuam fals cuvintele. Aceste probleme dispar, daca respiram cu diafragma.
Exemplu: Bratul indoit in unghi drept, mina lejera in dreptul stomacului: o posibila tinuta de
baza.Relaxarea se exprima foarte bine prin degetul mare adus in vecinatatea celorlalte degete si prin cel
aratator foarte putin curbat.
30.Gestica. Comportamentul faţă de auditoriu
Gestica este suma tuturor posibilităților individuale de exprimare ale mîinelor și brațelor. Ea trebuie să
izvorească din ritmul vorbirii. Gestica poate înlocui declarațiile.Astfel putem comunica mesaje
nonverbale.Gesturile folosite în mod condițional prezintă conținutul declarațiilor.E bine ca toți
interlocutorii să cunoască și să verifice propria gestică și să o folosească în mod intelegent.
Gesturile pot fi voluntare și involuntare.Gest.Voluntare sunt mișcări ale mîinelor, brațelor, efectuate în
mod conștient.Gect.involuntare-sunt acelea pe care le facem fără a le conștientiza.Gesturile care însoțesc
vorbele subliniază cele spuse.Ele indică o acțiuneatunci cînd sunt în acord cu declarațiile.
Gesturile singulare sunt: - de subliniere,-subliniază cuvintele sau declarațiile -de arătare,-sunt menite să
ne atragă atenția asupra unorprezentări,obiecte,persoane.se folosește degetul arătător. -de fundamentare
a vorbirii-depind de poziția în care se țin mîinele(Palma sus- prietenie,palma verticală-poziție neutră.)
-gesturi de delimitare-indică domeniile interspațiale. -gesturi demonstrative-ele confirmă relații
obiective-greutăți,mărimi.
Gesturile simbolice -tragerea de pleoapă-eu văd, fii atent, -îndoirea degetului în palmă-o întrebare
-ciupirea urechilor-eu măpedeosesc singur, o întrebare. -semne de precizie-degetul mare și arătător se
ating, amintind de ținerea corectă a unui obiect mic. -semne de intenție-nesiguranța vortbitorului în
alegerea cuvintelor. -semne de putere-pumnul srîns
-semne cu degetul arătător-simbolizează o armă.
31.Limbajul corpului în relaţiile cu subordonaţii: recunoaşterea şi lauda sau critica şi cearta
Conducerea corectă nu poate fi înțeles ca un stil de conducere rigid.O conducere eficientă trebuie să aibă
stabiliți niște parametri ,care stau la baza unor principii fundamentale:obiectivul,valorile și așteptările
grupului de referință.Din aceasta rezultă că managerul are nevoie de timp și de o calificare necesară
pentru a comunica cu subalternii. Cu cît calificarea este mai slabă, cu atît este necesar de mai mult timp
pentru discuții și negacieri.Cu cît comunicarea ,în special folosirea semnelor limbajului corpului este mai
mare cu atît mai efective vor fi discuțiile și negocierile.
Comunicarea este unproces de împărtășire, de schimb de idei,păreri,senzații pentru transmiterea de știri
pe lîngă limbaj folosind și o mulțime de alte semne.Rezultatele arată că impactul limbajului corpului
asupra unei persoane este mult mai puternic decît cel al limbajului verbal.
Chear și atunci cînd conducerea unei organizații este organizată corect după reguli precise membrii ei
caută ocuparea unor poziții superioare. Daca aceasta sa rezolvat grupul capătă siguranță..Într-o echipă
sarcinile fiecarui mambru sunt bine definite.După ce echipa va îndeplini sarcina ,ea se transformă în
grupă și se începe lupta pentru ocuparea diferitor poziții.Trebuie să defirențiem grupul de echipă, pentru a
evita moduri nedarite de comportare.
Persoana care dorește să recunoască merite sau critici are nevoie de criterii de observare, deoarece fără
aceste criterii abaterile nu pot fi observate Recunoașterea sau critica începe de la cele ce au fost observate,
după ce va urma o întrebare sau o concluzie.Atunci cîd lăudăm și certăm nu se descrie ceea ce s-a
observat și din acest motiv lauda prostește. -Acest lucru îmi este neplăcut-senzații -acest lucru mă
inervează-emoții -sunteți conștient de acest lucru-întrebaren -modul în care vă uitați la mine nu-mi
place-ceartă.
32.Interpretaţi semnificaţia mişcărilor capului
Poziția capului este foarte sugestiva. Capul se poate afla in diverse poziții: ridicat sau coborît, inclinat la
stînga sau la dreapta, ridicat oblic la stanga sau la dreapta.
1. Capul impins inainte ne induce cu gandul ca la un semn de amenintare.
2. Capul plecat inseamna supunere iar capul aplecat oblic inseamna perfidie.
3. Cel care inalta capul , isi descopera gatul, zona vulnerabila, aratand astfel ca nu se teme, ca are
sentimentul propriei valori.
4. Ridicarea batoșa a capului înseamna aroganta.
5. Capul lăsat destins pe spate este un semn de autu predare sau o senzație trezita de amintiri sau
ascultarea muzicii preferate, deconectare de ce îi inconjoara.
6. Capul inclinat lateral dreapta inseamna bunavointe, ascultare in opozitie cu înclinarea la stanga care
denota scepticism, critica, indoiala.
Pozitia capului tradeaza interesul, toleranta, indiferenta, dezgustul fata de interlocutor. Pozitia de
ascultare cu intereses este cu capul usor inclinat lateral. Clatinarea capului in sus si in jos inseamna acord,
aprobare, intelegere. Clatinarea capului de la stanga la drapta inseamna negare, dezaprobare si acesta
mișcarea a capului descurajeaza foarte mult persoana in cauza. În cazul unor negocieri sau diferite
conversații de afaceri sau nu numai caștigăm teren daca inițiem aproape imperceptibil miscările capului
celui cu care negociem.
Miscarile sunt multiple si complexe, se realizeaza combinatii de miscari, se asociaza miscarea capului cu
miscarea aletor segmente ale corpului, miscarea integrata fiind caracteristica fiecarei situatii sau stari
psihologice.
33.Limbajul corpului în timpul unui interviu de angajare
Semnalele pe care le transmite corpul tau in timpul unui interviu de angajare pot fi decisive in
obtinerea unui job. Angajatorul iti va simti nervozitatea si nesiguranta si va incerca sa profite de aceste
lucruri pentru a te pune la incercare. Daca totusi gesturile tale vor demonstra ca esti o persoana sigura pe
sine, vei avea numai de castigat. Descopera cateva dintre cele mai bune sfaturi in ceea ce priveste
limbajul corpului in timpul interviului.
1. Strangerea de mana Incearca sa ai o strangere de mana cat mai ferma, fara sa para ca ai emotii sau
ca iti este frica de ceva. In timp ce strangi manca angajatorului, priveste-l in ochi si prezinta-te. Daca vei
evita privirea si vei avea o strangere de mana foarte moale, ai putea da impresia ca esti usor de dominat si
ca esti o persoana supusa. Niciun angajator nu vrea sa aiba in echipa sa o "pisica", ci doar cei mai
puternici "lei".2. Relaxeaza-te In timpul unui interviu nu trebuie sa stai ca si cum ai fi un manechin de
plastic. Este adevarat ca este necesar sa ai spatele drept si sa ai o pozitie prezentabila, dar nimanui nu plac
persoanele care sunt crispate si stau ca si cum ar fi fixate.Incearca sa ai o pozitie ferma in limita
normalului si sa nu para ca stai chinuita sau fortata.
3. Contactul vizual Mentine contactul vizual pe toata durata discutiei si muta-ti privirea doar in
momentul in care angajatorul iti indica anumite lucruri. Persoanele care nu mentin contactul vizual sunt
privite ca fiind slabe si fara personalitate, usor de manipulat si manevrat. Evita sa lasi aceasta impresie.
4. Gesticuleaza Foloseste-te de maini atunci cand discuti sau incerci sa explici acest lucru. Acest gest
indica expresivitate, implicare si te ajuta sa dai forma ideilor tale. Evita totusi sa gesticulezi prea mult
pentru ca gesturile tale pot fi interpretate ca o stare de neliniste si nesiguranta.
- Mers cu capul sus si spatele drept - incredere in sine Pozitia in picioare, cu mana in sold – agresivitate
- merii aplecati si mainile in buzunare - teama, lipsa de incredere in sine, nepasare
- Mainile impreunate la spate - frustrare, furie, retinere
- Incrucisarea picioarelor – plictiseala
- Muscarea/roaderea unghiilor – nervozitate
- Atingerile dese pe varful nasului - indoiala, minciuna
- Atingerea barbiei - incearcarea de a lua o decizie
- Atingerea urechii – indecizie
- Joaca cu suvitele de par - lipsa de incredere in sine
- Capul usor inclinat intr-o parte – interes
- Palma deschisa – sinceritate
- Atingerea biroului cu buricele degetelor - nerabdare.
Acorda foarte multa atentie acestor gesturi. In general angajatorii sunt foarte atenti la toate gesturile
tale si vor profita de orice senzatie de nesiguranta pe care o transmiti. In general este bine sa te relaxezi
si sa ii demontrezi angajatorului ca ai incredere in tine, atat prin gesturi, cat si prin prin cuvintele pe care
le spui si modul prin care le spui.
34.Caracterizaţi intensitatea sonoră şi claritatea vorbirii
Vorbirea poate fi de asemenea după intensitatea sonoră și claritatea vorbirii
Analiza formalã distinge în special însuşirile de ordin fizic ale verbalizãrii, cum sunt: intensitatea medie a
sunetelor (sonoritatea); fluenţa, debitul sau viteza, intonaţia, pronunţia. Intensitatea medie a sunetelor
constituie un indice al fondului energetic al individului, dar şi al unor însuşiri ca: hotãrârea, autoritatea,
calmul, încrederea în sine. Ca urmare, vocea puternicã, sonorã denotã energie, siguranţã de sine, hotãrâre
etc., în vreme ce vocea de intensitate sonorã scãzutã indicã lipsã de energie, eventual obosealã,
nesiguranţã, emotivitate, nehotãrâre etc.
Claritateavorbirii este pronunția corectă a cuvintelor, sunetelor, articularea distinctă, evitarea înghițirii
unor silabe. Când cineva rostește încet anumite cuvite, atenția noastră se îndreaptă exact spre acele
cuvinte. Sunt persoane care vorbesc neclar sau unele cuvinte, sau se bîlbîie.
Cu cît cineva mai sigur pe subiectul său, respectiv cu cît există mai puține senzașii negative, cu atît mai
clară va fi pronunția fiecărui cuvânt în general.
35.Caracterizaţi manifestările sonore fără conţinut verbal
Manifestările sonore fără conținut verbal-aici este vorba despre zgomote pe care se produc cu ajutorul
gurii: plescăitul, oftatul, gemutul, dresul vocii, tușitul, rîgăitul, care pot avea semnificații diferite, în
funcție de contextul general.
Oamenii cărora totul li se pare nespus de trist oftează și/sau gem continuu, fără a-și da seama de
acestlucru (ce vorbește de o durere adâncă, dar ne controlată). Asemenea zgomote îi par ascultătorului
dictate de sentimente, declanșează în el emoții similare.
Semnalele ale limbajului corpului ne dau informați despre noi înșine, de ex., tușitul sau dresul vocii-care
nu este provocat de o iritație specifică (fumatul, răceala)- eliberarea ceva prin tușit.
Trebuie să fim atenți la cuvântul rostit și să îl îndreptăm spre semnalele vizibile ale limbajului corpului.
C.G.Jung a enunțat: Învață tot ceea ce poți prin teorie, dar când te afli față în față cu celălalt, uită cartea.
Geamătul şi oftatul
Ne referim la manifestările vocale din gama gemetelor şi oftatului lipsite de un conţinut verbal explicit.
Ce-i drept, semnificaţia lor depinde, în general, de context. Nu sunt nefireşti, dacă se manifestă rar şi
accidental. Se pot transforma într-o problemă reală doar atunci când intervin repetitiv şi sistematic în
vorbire şi se repetă obsedant, indiferent de context; când ajung să se manifeste spontan, mai degrabă fără
a fi conştientizate de persoanele care le emit cu frecvenţă mare.
Este vorba de acele persoane marcate de o tristeţe adâncă şi difuză, aproape continuă, care oftează şi gem
aproape indiferent de context şi anturaj. Atunci, manifestările respective pot fi interpretate ca semnale
paraverbale ale unui pesimism profund, ale unor depresii sau ale unor frustrări şi suferinţe interiorizate,
refulate, scăpate de sub controlul conştientului. Dacă aceste manifestări vocale nu sunt corijate din timp,
atitudinea morbidă şi depresivă a persoanei riscă să declanşeze maladii organice, induse psihosomatic.
. La fel li se întâmplă şi persoanelor care nu mai prididesc să se vaiete şi jeluiască. În vorbirea lor se
instalează un ton tot mai văicărit şi plângăcios.
Există poate şi un gen anume de „jelanie mioritică", caracteristică românilor. Abordate într-o manieră
terapeutică, emisiile superflue de oftaturi, gemete şi jeluiri mai mult sau mai puţin gratuite pot fi
conştientizate, oferind acestor persoane o şansă.
Tuşea şi dresul vocii
Există persoane la care tuşea seacă sau maniera insistentă de a-şi drege vocea înainte sau în timpul rostirii
unor cuvinte are o cauză organică, bine determinată, cum ar fi iritaţiile şi răguşeala produse de fumat sau
răceală. Acest fapt nu pare a fi nefiresc, dar invită vorbitorul să- şi asume responsabilităţi în sensul grijii
pentru voce. Însă nu despre astfel de persoane şi situaţii dorim să vorbim aici. Aceste semnale ale vocii
transmit mesaje mult mai subtile şi importante, atunci când tuşea seacă şi dresul insistent al vocii nu au o
cauză organică explicită. Ele semnalează faptul că persoana care le produce este chinuită de o „iritaţie" de
natură psihică Aceasta poate fi o apăsare, o presiune internă cauzată de o îngrijorare, de oboseală
avansată, de tristeţe sau de disconfort, de care încearcă să scape, să se dispenseze. Dacă astfel de
manifestări nu sunt luate în seamă şi tratate sau corijate la timp, ele se cronicizează şi pot avea urmări
psihosomatice grave
36.Dezvăluiţi regulile de comunicare la noi şi în alte ţări
Diferentele de cultura cat si regulile de comunicarea nonverbala poate varia foarte mult in functie de
contextul cultural. Ceea ce este tipic pentru un popor, poate fi total nepotrivit atunci cand este vorba de un
popor dintr-o cultura diferita.
Cultura Asiatica:
- se evita contactul vizual direct;
- se evita gestul de a arata cu degetul;
- zambetul este folosit adesea, pentru a masca emotiile negative si neplacute;
- rasul cu gura deschisa este extrem de nepoliticos.
Cultura Chineza:
- imbratisarile si sarutul, cand feliciti pe cineva, sunt gesturi evitate;
- cartile de vizita se folosesc pe arie extinsa iar oferirea acesteia se face cu ambele maini;
- aplauzele sunt extrem de des folosite, in foarte multe ocazii sau conjuncturi;
- a muta un obiect cu piciorul este considerat josnic, murdar.
Cultura Japoneza:
- aplecarea in fata este o forma comuna de salut;
- cartile de vizita trebuie scrise atat in limba japoneza cat si in limba de origine a posesorului;
- tacerea este obisnuita, acceptata, nu este stanjenitoare;
- semnul OK , la japonezi este interpretat ca o cerere de bani.
Filipine:
- persoanele de acelasi sex se tin in mod obisnuit de mana;
- vorbitul cu voce tare este considerat nepoliticos;
- femeile se saluta adesea printr-o strangere de mana, ca si barbatii.
Taiwan:
- este considerat nepoliticos sa te uiti la cartea de vizita in momentul cand aceasta iti este inmanata;
- pentru a indica un obiect sau o persoana, se foloseste intreaga palma, deschisa, nu cu un singur deget;
- se acorda o importanta deosebita posturii.
Moldova:
-se acorda o importanta deosebita infatisarii- Prima impresie pe care i-o produce întâlnirea faţă în faţă cu
o persoană rezultă din ceea ce vad, felul cum este îmbrăcată, fizionomia, ii dau indicii intenţionate sau
neintenţionate despre gen, vârstă, eventual categorie socio-economică.
-nu accepta un ritm rapid al miscarii mainelor.
-se imbratiseaza si se saruta atunci cind intilnesc o persoana apropiata.
A nu folosi si a nu interpreta corect limbajul nonverbal este la fel de grav, uneori este mai grav sub
aspectul consecintelor, decat a nu folosi sau interprea in mod corect limbajul verbal. Prin urmare, dupa
cum putem observa, ceea ce pentru cultura din care facem noi parte este un lucru firesc, pentru alte culturi
poate insemna o incalcare grava a unei bune conduite.