Scoala Postliceala FEG Timisoara

Specializare AMG

ISTORIA NURSINGULUI

Irina Corduneanu
AMG AN I

Timisoara 2018

0
 Nursingul reprezinta stiinta si arta ingrijirii individului sanatos si bolnav in comunitate in
oricare institutie medico-sanitara, respectand nevoile biologice, psihologice si sociale ale acestuia. In
timp ce medicina se ocupa de aspectul biologic al ingrijirilor si vizeaza, individul suferind, o cauza a
bolilor omului cu scopul de a trata sau preveni o boala, nursingul se ocupa cu nevoile fundamentale ale
individului atat sanatos cat si bolnav, cee ace inseamna capacitatea de a particularize ingrijirile generale
si a le adapta la fiecare persoana in parte.
Definiţie nursing :” Nursing înseamnă îngrijiri de bază acordate persoanelor care au nevoie de
aceste îngrijiri, ele fiind elementul distinct central al nursingului”. Îngrijirea poate avea o extraordinară
semnificaţie de vindecare şi de promovare a unui stil de viaţă sănătos”. Misiunea socială a nursei nu este
întotdeauna clară. Dacă pentru unii asistenta medicală este cea care ajută medicul, pentru alţii, ea
practică o profesiune autonomă. În realitate ea se plasează între cele două extreme.
Astăzi nursa este acea persoană pregătită printr-un program de studiu care include promovarea
sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi îngrijirea bolnavilor din punct de vedere fizic, mintal, cu
deficienţe, indiferent de vârstă şi în orice unitate sanitară. Această definiţie este acceptată de toată lumea,
fiind în prezent utilizată şi în România. Virginia Henderson defineşte astfel nursingul: „să ajuţi individul,
fie acesta bolnav sau sănătos, să-şi afle calea spre sănătate şi recuperare, să-şi folosească fiecare acţiune
pentru a promova sănătatea sau recuperarea , cu condiţia ca acesta să aibă tăria, voinţa sau cunoaşterea
necesară pentru a face în aşa fel încât să-şi poarte singur de grijă cât mai curând posibil”.
Originea nursingului ca profesie a fost atribuită influenţei exercitate de Florence Nightingale,
care a practicat-o în a doua jumătate a secolului XIX. Comparativ cu profesia de avocat, doctor, preot,
psiholog, nursingul este o profesie relativ tânără. Până la jumătatea secolului XIX , îngrijirile au fost
dominate de o impregnare religioasă. Florence Nightingale a fost cea care a demonstrat că îngrijirile nu
trebuie să se bazeze numai pe milă şi caritate, ci furnizarea lor trebuie să se facă pe baza unei înţelegeri
profunde a problemelor de sănătate şi boală, să devină obiectul gândirii.
Renasterea
O perioada in care arta de a ingriji incepe sa se impuna ca o practica diferita fata de arta de a
vindeca, in paralel cu progresul stiintei, tehnicii si daramarea barierelor mistico-religioase, la care au
contribuit numerosi invatati.
Andre Vesale (1514-1564) in cele 7 parti ale tratatului sau de anatomie, „De Humani Corporis
Fabrica” (Alcatuirea corpului uman), expune o conceptie noua, bazata pe observatii directe, cercetare si
gandire rationala. Adevarurile enuntate de Vasale sunt:
 maxilarul inferior este mic
 femurul si humerusul sunt oase drepte nu curbate
1
 vena azigos se varsa in vena cava superioara nu in cea inferioara
 osul stern este constituit din 3 parti si nu din 7
 uterul este format dintr-o singura cavitate
 ovarul contine corpul galben
 descrie corect anatomia inimii si traiectul venelor
 sustine posibilitatea afoniei dupa sectionarea nervului recurent al colapsului pulmonar secundar, dupa
deschiderea toracelui
 atrage atentia asupra posibilitatilor de stimulare directa a miocardului in timpul opririi inimii si a
supravietuirii bolnvului dupa splenectomie
Miguel Seret (1509-1553) bazandu-se pe studii anatomice reale reuseste sa dea o descriere
exacta a micii circulatii.
Paracelasus (1493-1541), fiu al unui medic elvetian, este considerat un inovator al gandirii
biomedicale. Folosind metoda experimentala a incercat sa fundamenteze urmatorul concept biomedical:
„procesele care se petrec in corpul uman sunt chimice, iar chimia este sortita sa joace un rol imens in
medicina”.
Girolamo Francastoro (1483-1553) in lucrarea sa „De contagione contagionis morbis et eorum
curratione” (Despre contagiune boli contagioase si tratamentul lor) descrie caile de transmitere a bolilor
infectioase, realizand totodata o clasificare a lor. Sustinand ca infectia este produsa de particule mici
invizibile poate fi considerat ca pionierul epidemiologiei. A fost primul care a diferentiat ciuma de
tifosul exantematic.
Ambroise Pare (1509-1590) va introduce in tratamentul plagilor un antiseptic format din
galbenus de ou, solutie alcoolizata si terebentina, acoperite de fese din bumbac. A imaginat tot felul de
proteze mecanice pentru ranitii suferinzi de amputari.
William Harvey (1578-1657), cu studii de medicina la Cambridge si Padova, publica lucrarea
„Excitatio anatomica de motu cordis et sanguinis in animalibus” (Cercetarea anatomica asupra miscarii
inimii si sangelui la animale). Socotita ca apogeu al descoperirilor Renasterii, descrierea circulatiei
sanguine reprezinta o lovitura definitiva data medicinii dogamatice traditionale. El este cel care va pune
bazele embriologiei prin dezvoltarea epigenezei: „Omne vivum ex ovo” (tot ceea ce este viu provine din
ou).
Printre pionierii politicilor de sanatate comunitare este si William Perry, care a emis ideea ca
doar controland bolile transmisibile s-ar putea ameliora mortalitatea materno-infantila.
Spitalele vremii devin locuri unde pe langa ingrijirea bolnavilor se studia si se invata arta medicala. Arta
de a ingriji incepe sa se diferentieze fata de arta de a vindeca.
Saint Francisc De Sales (1567-1662) infiinteaza o asociatie voluntara a „vizitatorilor prieteni”,
care mergeau la domiciliul persoanelor bolnave acordand ingriiri. Asociatia a reprezentat o forma
timpurie de „ingrijiri tip nursing” la domiciliu.

2
 Saint Vincent de Paul (1581-1660) este considerat un alt precursor al dezvoltarii ingrijirilor de
sanatate si al ajutorului social. In 1617 organizeaza la Paris „Confreria caritatii”, organizatie formata din
tinere credincioase laice, ce se consacra ingrijirilor la domiciliu.
Camille de Lelis, militar de cariera, se converteste la catolicism si se dedica ingrijirii bolnavilor,
in special a celor atinsi de ciuma. Dupa canonizare a fost ales ca patron al infirmierelor.
Crearea centrelor de primire destinate bolnavilor si a celor saraci, va institutionaliza functia de ajutor
social si de ingrijire, creand premisele aparitiei functiei de ingrijitor de sanatate.
Secolul XIX
Un secol in care oamenii de stiinta continua sa aduca remarcabile contributii in diferite domenii
de activitate, inclusiv in medicina.
Georges Cuvier (1769-1832) intemeietorul anatomiei comparate si paleontologiei, Robert Brown
(1873-1913) descrie existenta nucleului in celulele animale si vegetale, Mathias Schleiden (1804-1881)
si Theodor Schwann (1810-1882) elaboreaza „teoria celulara” ca baza de organizare a structurilor
animale si vegetale. Chimistul Louis Pateur (1822-1895) a reusit cateva descoperiri esentiale in
microbiologie (teoria microbiana a bolilor infectioase), chimie (fermentatii, cristalografia) si imunologie,
realizand vaccinuri impotriva holerei aviare, antraxului si turbarii. Robert Koch (1843-1905) a daruit
medicinei importante descoperiri in domeniul mediilor de cultura a bacteriilor, etiologia antraxului,
tuberculozei si holerei. Romanul Victor Babes (1854-1926) impreuna cu patologul Victor A. Cornil
(1837-1908) publica prima carte de bacteriologie din lume. Tot el a fost descoperitorul fenomenului
imunitatii pasive, perfectionand tratamentul antirabic prin asocierea vaccinului cu serul antirabic. In
aceeasi perioada I.I. Mecinikov (1845-1916) si Paul Ehrlich (1854-1915) au descris principalele
mecanisme de aparare a organismului in caz de infactie, punand bazele imunologiei.
Dezvoltarea stiintelor va duce la aparitia unor mari clinicieni precum Rene T. Laennec (1781-1826) care
introduce metoda aculatatiei in examinarea clinica. El a fost si cel care a inventat si a construit primele
stetoscoape auriculare. Chirurgia va fi puternic influentata de 3 mari descoperiri: anestezia atribuita lui
W.T. Morton (1819-1868), sistemul antiseptic introdus de Joseph Lister (1827-1912) si asepsia
pasteuriana in 1893.
Secolul XIX reprezinta o epoca importanta in formarea cadrelor sanitare si popularizarea
cunostintelor medicale inclusiv pe teritoriul Romaniei de azi. In 1811 se infiinteaza la Bucuresti, Spitalul
Filantropia, in 1838 este inaugurat Spitalul Brancovenesc iar sub conducerea lui Iosif Sporer (1780-
1850) se va infiinta o scoala de moase. El va redacta pentru elevele sale manualul „Mestesugul mosirii
pentru invatatura moaselor la Institutul maternitatii din Bucuresti”. Printre promotorii organizarii
sanitare moderne se numara si medicii Carol Davila (1828-1884) si Nicolae Kretzulescu (1812-1900)
initiatorul Scolii de mica chirurgie de la Spitalul Coltea.
In America prima asociatie de voluntari pentru sanatate, „Societatea doamnelor milostive” se
constituie in prima jumatate a secolului al XIX-lea in New York si isi propunea intr-ajutorarea bolnavilor
si saracilor.

3
In 1877, Comitetul de femei al Misiunii din New York o angajeaza pe Francesca Root, absolventa primei
clase de nursing Bellevue, pentru a acorda bolnavilor saraci, ingrijiri de sanatate si asistenta religioasa.
In 1866 in Philadelphia ia nastere „Asociatia Nurselor Vizitatoare” ce presta ingrijiri la domiciliul
bolnavilor.
In jurul anilor 1840 apar primele departamente locale de sanatate iar in 1878 se infiinteaza
Serviciul Spitalelor de Marina, o institutie care sa ofere ingrijiri marinarilor bolnavi si infirmi, reusind in
timp sa devina un model pentru organizarea serviciilor de sanatate publica in S.U.A.
Lillian Wald si Mary Brewster, ambele nurse instruite, au reusit in 1893, organizarea unui
serviciu pentru vizitarea la domiciliu a bolnavilor saraci. Lillian Wald considerata prima nursa pentru
sanatate din SUA, implicandu-se activ in folosirea metodelor epidemiologice in campaniile de politica
sociala pentru promovarea sanatatii, a condus la infiintarea companiilor de asigurari, care sa plateasca
serviciile de nursing si impreuna cu Lee Fraskel a initializat primul program de nursing comunitar pentru
muncitori, la Compania de Asigurare Metropolitana. Serviciul de nursing infiintat de Lillian Wald a avut
o contributie importanta in organizarea nursingului comunitar, prin ingrijirile acordate la domiciliu
platibile in rate, stabilirea unui sistem de salarizare pentru nurse, folosirea anunturilor publicitare in
recrutarea de noi nurse, scaderea indicatorilor de morbiditate si mortalitate.
In 1862, omul de afaceri Henry Durant publica cartea „O amintire de la Solferino”, cu aceasta ocazie
propunand infiintarea in fiecare tara a unor societati de ajutorare a militarilor raniti in confrutarile
armate. La 17 februarie 1863 la Geneva, impreuna cu bancherul Gustave Moynier, generalul G.H.
Dufour, medicii Louis Appia si Theodore Maunoir formeaza un comitet cu scopul de a pregati o
Conferinta internationala, in vederea discutarii unor aspecte legate de sprijinirea serviciilor sanitare si la
acordarea de ajutor tuturor militarilor raniti. In luna octombrie 1863 reusesc organizarea acestei
conferinte, ocazie cu care „Comitetul celor 5” se transforma in Comitetul International al Crucii Rosii,
avand ca deviza: „pregatirea in timp de pace, pentru a fi de ajutor in timp de razboi”. La 8 august 1864
reusesc sa convoace, cu ajutorul guvernului elvetian, o Conferinta diplomatica, la care au luat parte 11
tari europene si SUA. Textul pregatit de Comitetul International, cunoscut sub numele de „Conventia
pentru ameliorarea soartei militarilor raniti din armatele in campanie”, marcheaza o data importanta in
istoria umanitatii. Conventia stipula: „Ambulantele, spitalele militare, personalul sanitar vor fi
recunoscute ca neutre si ca atare vor fi protejate si respectate de catre beligeranti. Militarii raniti sau
bolnavi vor fi luati in ingrijire de catre natiunea carei îi apartin.” Totodat s-a adoptat si semnul distinctiv,
o cruce rosie pe fond alb, reprezentand culorile inversate ale steagului federatiei elvetiene, ca un omagiu
adus neutralitatii Elvetiei.
In timpul razbiolui ruso-turc din anul 1876, guvernul turc va inlocui cruce cu o semiluna rosie,
fiind apoi urmata de majoritatea tarilor musulmane. In urmatorul deceniu 22 de state vor adera la aceasta
conventie, fiecare dintre ele infiintandu-si Societati Nationale de Cruce Rosie.
In aprilie 1919, cu prilejul Conferintei medicale internationale de la Cannes se va adopta propunerea ca
activitatea Crucii Rosii sa se desfasoare inclusiv pe timp de pace. Astfel la initiativa lui H.P. Davison, va

4
lua nastere la Paris in data de 5 mai 1919, Liga Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie, ca
federatie a Societatilor Nationale, avand ca deviza: „Per Humanitatem ad Pacem” (Prin umanitate spre
pace).
Secolul XX
Secolul XX aduce cu sine accelerarea dezvoltarii fara precedent, in toate sectoarele de activitate,
inclusiv in medicina si arta ingrijirilor de sanatate.
La o luna de zile dupa ce W.C. Roentgen (1845-1923) descopera razele X, Henry Bequerel (1852-1908)
pune in evidenta fenomenul radioactivitatii naturale. Marie Curie (1864-1934) impreuna cu sotul ei
Pierre Curie (1859-1906), studiind fenomenul radioactivitatii, vor descoperi radiumul. Atat radiologia
cat si izotopii radioactivi, reprezinta progrese fara precedent, care vor revolutiona metodele de diagnostic
si tratament, ducand la dezvoltarea unor noi ramuri medicale precum ftiziologia, traumatologia, urologia,
angiocardiografia, radioterapia, etc. Legea segregarii genetice, postulata de botanistul W.J. Johannsen
(1857-1917), va revolutiona biologia celulara iar postularea transmiterii ereditatii la nivelul celular, de
catre T.H. Morgan (1866-1945) si echipa sa, genetica moleculara va evolua considerabil. Descrierea in
anul 1900 a grupelor sanguine si a factorului Rhesus (Rh) de catre K. Landsteiner si a reactiei de fixare a
complementului de catre Jules Bordet (1870-1960) si P.O. Gengnon (1875-1957), vor duce la
dezvoltarea unor sectoare medicale precum imunologia, hematologia, genetica, antropologia, medicina
judiciara.
Dezvoltarea unor noi ramuri ale biologiei precum imunochimia, imunogenetica, imunopatologia,
vor atrage dupa sine una dintre cele mai spectaculoase realizari ale secolului XX: transplantul de organe.
Profesorul Cristian Barnard reuseste in 1967 efectuarea primelor grefe cardiace, ulterior chirurgia
transplantului extinzandu-se si la alte organe interne ca rinichi, ficat, grefe intestinale, si de membre, etc.
Descoperirea culturilor de tesuturi pusa la punct de Alexiss Carel (1873-1955) va deschide
calea cercetarii in inframicrobiologie. Datorita tehnicilor culturilor de celule, s-a reusit obtinerea
vaccinului antipoliomielitic. Dupa descoperirea sulfamidelor in anul 1938 de catre Gerhard Domagk
(1895-1964), in 1944 o echpa a Universitatii Oxford, condusa de Sir Alexander Fleming (1881-1955), va
reusi sa izoleze si sa stabilizeze primul antibiotic operant, penicilina, ce va atrage dupa sine sinteza unui
numar important de alte antibiotice, revolutionand terapia bolilor infectioase.
In paralel cu importantele descoperiri din domeniul medicinei in secolul XX vor incepe sa se
dezvolte in toate tarile europene scoli pentru formarea asistentelor medicale. Fondatorii acestor scoli
alaturi de puterea publica, vor cauta sa-si finalizeze initiativele de formare a cadrelor medicale si
recunoasterea profesiei de asistent medical.
Dupa Primul Razboi Mondial tarile beligerante se vor confrunta cu multe si complexe probleme
de sanatate a populatiei lor. Desi timide si sporadice la inceput, semnalele trimise de catre lumea
medicala guvernelor cu privire la starea precara de sanatate a populatiei din majoritatea tarilor europene,
incep sa sensibilizeze opinia publica. Vor lua nastere asociatii nationale de lupta impotriva diferitelor
maladii, ce aveau nevoie de profesionisti, capabili sa dezvolte strategii si sa intervina prompt in teren. Se

5
va face apel la sistentele medicale, ale caror cunostinte profesionale vor cauta sa fie completate cu noi
discipline precum fiziopatologia, epidemiologia, educatia sanitara, etc. In acest context campul de
activitate al asistentelor medicale incepe sa se largeasca si in afara mediului spitalicesc, dand nastere la
profesia de asistenta medicala. Necesitatea existentei unei astfel de specialitati va determina scolile sa-si
diversifice oferta, formand si acest gen de profesionisti.
Dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial s-au produs schimbari majore in educatia de nursing, fiiind
infiintate si extinse programele de nursing practic.
Virginia Henderson (1897-1996) descrisa ca fiind prima doamna a nursingului, scripter,
cercetator avid, vizionar, este considerata de multi cea mai importanta figura a nursingului secolului XX.
A descris rolul asistentei medicale ca fiind substitutiv (inlocuind persoana), suplimentar (ajutand
individul), si complementar (lucrand cu individul). Toate acestea cu scopul de a ajuta individul/pacientul
sa se descurce, pe cat posibil singur.
Incepand din 1960 Virginia Henderson a dat nursingului o varietate de definitii in cadrul carora
functia principala o are asistenta. Una dintre acestea, clasica, este: “ asistenta face pentru altii, ceea ce ar
face acestia, daca ar avea puterea, dorinta si cunostiintele necesare”; asistenta trebuie sa-l faca pe pacient
sa devina independent de ea cat de repede posibil.
In ultimele decenii nursingul va evolua ca o profesie stiintifica, caracterizandu-se prin sporirea
cercetarilor in randul profesionistilor si alcatuirea unei baze conceptuale de practici.
Ideea de bază a nursingului este aceea că : cei care sunt însărcinaţi cu îngrijirea sănătăţii
pacienţilor ar trebui să fie orientaţi mai mult asupra pacienţilor decât asupra procesului bolii.

Bibliografie:
http://www.britannica.com/EBchecked/topic/422718/nursing
http://scribd.com/nursing
http://wikipedia.com/bazele nursing
Lucretia Titirca: Ghid de nursing cu tehnici de evaluare si ingrijiri corespunzatoare nevoilor
fundamentale, Editura Viaţa Medicală Românească, Bucureşti.