10.

Dictatura relativismului moral

Absolutismul susține că moralitatea se bazează pe principii universale, legea naturii, legea
universală, conștiința, Dumnezeu fiind sursa supremă a moralității, neschimbabilă, în timp ce
relativismul moral pretinde că moralitatea nu se bazează pe un standard absolut, ci mai degrabă,
moralitatea, etica depind de variabile cum sunt situația, cultura, sentimentele și simțămintele
oamenilor. Argumentele în favoarea relativismului moral, demonstrează natura sa îndoielnică, fiind
într-o contradicție logică. Cei ce susțin relativismul, afirmă că valorile sunt diferite de la o cultură la
alta, iar moralitatea este diferită de la om la om. Atunci, se pare că nimeni nu este imoral,
moralitatea se învârte în funcție de interese, obiceiuri, moravuri, argument ce confundă
comportamentul oamenilor, modul lor de a gândi cu standardele absolute, cu ceea ce ar trebui să
facă. Cultura nu poate detrmina binele și răul, nu poate avea fiecare propria moralitate, iar
moralitatea nu poate fi schimbată de la o perioadă la alta, în funcție de dorința de modernizare a
unora. Schimbările de situații nu permit schimbări de moralitate, conștiința binelui nu poate suporta
modoficări în funcție de toanele unora.
Argumentul principal al relativiștilor este cel al toleranței, sub pretextul că moralitatea celuilalt e
greșită, exprimă intoleranță, rigiditate. Însă se dovedește a fi un argument înșelător, răul nu trebuie
tolerat, nu trebuie încurajat, crima, violul nu trebuiesc tolerate sub pretextul perceperii moralității
diferite. Relativiștii se folosesc de principiul absolutist al bunătății pentru a-și face intrarea în scenă.
Oamenii se nasc cu conștiință și știu instinctiv când fac rău sau când li se face o nedreptate. Chiar și
copiii dosebesc binele de rău și au un dezvoltat simț al dreptății, astfel că relativismul moral se
dovedește a fi o falsă filosofie, susținută în scopuri mai puțin morale, de fapt este pervertirea
moralității, binele și răul fiind amestecate, apoi chiar inversate.
Pervertirea firii umane a cunoscut numeroase etape de-alungul istoriei. Astfel sub pretextul
moralității, uneori chiar religioase, sub pretextul legalității, a respectării autorității de stat, oamenii
au fost determinați a respecta anumite reguli impuse de entități statale, instituționale, de comunități
cu mentalități greșite adânc înrădăcinate în ființa omului. Dar cine stabilește ce este bine, ce este
rău, ce este corect, ce este greșit, iar ceilalți, la ce se pot raporta dacă regulile impuse sunt conforme
cu legile universale sau nu. Omul se poate înșela adoptând un mod de a gândi sau altul, un tip de
comportament, un tip de raționament, având încredere în capacitatea celor ce îl promovează și îl
încurajează, dar intuiția, trăirea interioară, instinctul, reprezintă barometrul după care se pot ghida.
Deși subiectul este convins de veridicitatea celor transmise și acceptate de către el, totuși simte că
ceva e în neregulă, starea neconfortabilă îl avertizează precum un martor la bord de o eroare de
gândire, nefericirea, depresia sunt factori decisivi pentru a-l pune pe gânduri asupra falsei filosofii
care-i creează mai multe neplăceri decât stare de bine. Dar sub pretextul că viața nu-i perfectă, că
răul e absolut necesar în viața unui om, acesta de multe ori se resemnează și se complace în postura
de victimă, nefiind capabil de analiză, sinteză a datelor informaționale, nefiind capabil de a alege
bobul de neghină.
Familia este celula de bază a societății întemeiată pe principii morale, principii sănătoase, dar care a
deviat de la principiile de bază. Celula de bază a societății este bolnavă, este viciată, este pervertită;
dacă altădată familia furniza oameni de nădejde societății, acum din păcate răul se coace în familie,
copiii se formează tot mai strâmb în cadrul familial, ca urmare a unei educații deficitare, conform
căreia nu trebuiesc modelați în nici-un fel, pentru a nu-i supune nici unui fel de presiuni, trebuiesc
lăsați să crească oricum, strâmb, precum unii copaci care nu mai pot fi îndreptați mai târziu. Și
criminalul și violatorul și prostituata și homosexualul și coruptul și diabolicul s-au născut tot în
familii, atunci de unde aceste eșecuri? Ca și cum nu ar fi suficient că familia nu mai e ce a fost
cândva, se pervertește acum și noțiunea de familie, nemaifiind valabilă noțiunea de soț și soție,
adică bărbat și femeie; astfel soții pot fi doi bărbați sau două femei, contrar legii firii.
Desigur, cei ce vor o societate de-așa natură, promovează și încurajează acest nou soi de cultură ca
fiind normal, iar cei ce îndrăznesc a avea alte păreri, sunt ridiculizați, marginalizați, pe motivul unei
mentalități învechite. Cu toate acestea nu-i pot schimba, nu-i pot face să adere la noua concepție
despre viață. Elitiștii autodeclarați și foarte bogați, capitaliștii, au nevoie de un anumit tip de om, cel
mai adesea numit “omul nou”; acest om nou, pentru fiecare tip de societate diferă în funcție de
interese. Dacă pentru un tip de societate cetățeanul trebuie să fie instruit, educat, cult, demn,
responsabi, cinstit, corect, drept, pentru un alt tip de societate cetățeanul nu trebuie să știe prea
multe, nu trebuie să fie decât un animal social bun de muncă și ușor manipulabil. Dar cum nu se
poate produce schimbarea peste noapte, cetățenii find deja formați într-un anume sens, atunci sunt
vizați cei mici. Au mintea fragedă, pot fi ușor modelați în sensul dorit, așa că în țările dezvoltate,
deja li se furnizează cărți cu povești în care un prinț ce iubea tot un prinț s-au căsătorit, iar
homosexualitatea le e prezentată ca un drept al lor; halal drept dacă îți pierzi adevărata libertate în
urma unei asemenea erori.
Relativiștii morali, mai întâi cer clemență, doresc să fie înțeleși, doresc să fie tolerați, ca apoi să-și
impună drepturile și să ceară să le fie legalizate anomaliile. Sub pretextul discriminării, ceilalți cu
orientări normale, nu mai au voie să își exprime părerile în public, altfel riscă judecarea și
condamnarea la închisoare sub pretextul drepturilor omului, astfel se instaurează dictatura
relativismului moral.
Părinții prin lege, în anumite țări, nu mai au drept de educare moral-religioasă a propriilor copii,
fiind acuzați de îndoctrinarea micuților și încălcarea drepturilor lor, astfel că, prin instituții de
protecție a copilului le sunt luați copiii și dați spre adopție familiilor homosexuale. Îndoctrinarea
sexuală a micuților e permisă și promovată ca un drept al lor, drept ce de fapt îi înrobește poate
pentru tot restul vieții. Puțini sunt cei ce realizează plasa în care au picat și depun eforturi
considerabile să se elibereze din asemenea capcane, reușind poate după ani de tratare și recuperare.
Deja în unele țări, creștinii își ascund cruciulița de la gât, fiind considerată o formă de agresare a
ateilor, sodomiștilor, o formă de încălcare a drepturilor lor, drepturile oamenilor ce cred în
Dumnezeu fiind total ignorate sau chiar înăbușite.