A fost odată

Ca de fiecare dată
Pe-un picior de plai
O gură de rai
Și gura aceea avea buze groase, cărnoase, lucioase și pufoase
și dulci, să le-apuci de vârfuri, să le-mbuci,
să dorești să le iubești și să nu le mai părăsești
niciodată..
așa a fost..odată...
ca niciodată!
Iar când a fost
Chiar s-a-ntâmplat
Așa cum mi-am imaginat
Din rama dură de tablou
s-a scurs un ou..
s-a adunat frumos în palmă, o inimă la formă a luat,
a sclipit – l-am sărutat..si-a deschis aripi și zborul și-a luat..
privind prelung la nori în urma sa
un dor adânc mi s-a-mplântat un suflet
si zâmbetu-mi s-a strâns, schimonosit, în rânjet..
un chin prelung s-a pus pe hăulit.. și am murit
cine ești tu, făptură, făr*de care
sufletul meu n-avut-a alinare..
de te păstram, mureai, așa, murit-am eu..
Mă uit acum prelung l-acest tablou..si iau ciocanul și lovesc în ramă..lovesc si-l pânză, dar nu se
destramă..cu fiecare lovitură e mai dură, de parcă n-ar fi pânză..ci marmură..înmărmuresc de dor
privind la forma ce-a deformată de ciocan, cum ia contururi..si din tabloul cel stricat se-alege și se-
nfiripă un chip..cu nimburi ..sunt bucle de lumină ce trec pânza, si se rostogolesc molatec peste
palme-mi..scap rama-cioburi și-mi rămâne-n brațe un îngeraș plăpând cu pielea fină, cu aripi de
bezele amestecate cu rotocoale colorate de lumină...a fost întâi un ou, apoi inimă..a fost apoi și viață,
libertate..și zbor și dor ..apoi și moarte..acum e-aici, e-acum..e doar atât, o clipă –nmărmurită-n vânt,
un dor cuminte, delicat, timid – eternitate

Spumă la cafea