Boala atacurilor de panică se poate

vindeca
Autor: FLORIN CONDURATEANU
30 aprilie 2012 – 21:27
Anxietatea e un cuvânt care sperie, dar e o stare a omului care îngrozeşte.
Anxietatea, de fapt, e o stare normală. Avem nevoie de anxietate ca să ne păzim de
pericol, ca să ne apărăm în cazul unei situaţii periculoase. Dar anexietatea poate
aluneca în tulburări de anxietate, de exemplu fobiile care înseamnă o teamă
exagerată de ceva. Atacurile de panică apar brusc, seamănă cu un cutremur: vin şi
pleacă. Dar apoi pot exista şi replici, adică revenirile atacurilor de panică care
înseamnă tulburări de anxietate. Atacurile de panică sunt, de fapt, o anxietate
paroxistică. Atacurile de panică sunt o boală care se vindecă.

Profesorul doctor Radu Mihăilescu, şef de secţie la Spitalul Clinic de Psihiatrie « Al.
Obregia », spune că atacurile de panică durează puţin, 10-15 minute. Dacă o durere
de inimă durează mai mult, chiar şi o jumătate de zi, înseamnă că există o altă boală.
Atacurile de panică pot apărea la orice vârstă: şi la 20 de ani, şi la 40 de ani, şi la 70.
Între atacurile de panică şi eveinmentele din viaţa omului nu există o legătură. Aşa că
atacul de panică nu e legat de o eventuală zdruncinătură psihică. Există oameni care
fac atacuri de panică ziua în timp ce alţii fac noaptea. În atacurile de panică sunt şi
semne de tulburare somatică, adică semne de tulburare a funcţionării unor organe.
Iată tipuri de simpotme de dereglare a funcţionării unor organe: tulburări de esenţă
cardiovasculară, tulburări ale aparatului respirator, ale aparatului digestiv,
neurologice. În atacurile de panică apar, de exemplu, frica de infarct, senzaţia de
sufocare, starea de ameţeală ca un vertij. Mai rar apar tulburări la nivelul stomacului,
intestinului. Comun la toate aceste stări de derapaj la nivelul funcţionării organelor
este frica de a muri. Dar şi frica de a înnebuni. Acestea sunt semne de proastă
funcţionare a organelor fără ca acestea să aibă leziuni. Oamenii cu atacuri de panică
trebuie să ajungă la medicii psihiatrii. Ceilalţi medici de alte specialităţi indentifică
tulburările de funcţionare a organelor, dar în final îi trimit la psihiatru. Atacurile de
panică reprezintă o boală biologică, dar întregul mecanism de producere e un
mecanism biochimic la nivelul creierului.

Cum se câştigă războiul

Pacienţii vulnerabili fac atacuri în spaţii neaerisite, când concentraţia de bioxid de
carbon este prea mare, de exemplu, într-o biserică prea aglomerată. Alţii fac atacuri
la excesul de cofeină. E o formă patologică anxietatea, se zice cum că creierul
primeşte false alarme, de exemplu, de sufocări şi declanşează mecanisme de
apărare. Totul seamănă cu computerele virusate cu alarme false. Dacă boala de atac
de panică nu este tratată, se complică. Apare o conduită de evitare a stărilor de
atacuri de panică. De exemplu, bolnavii nu mai ies din casă fără însoţitori de frică să
nu li se facă rău. Dar există şi atcauri de panică din pricina aglomerărilor din pieţe
(agorafobie). O altă patologie a anxietăţii este fobia, de exemplu, unii au fobie la
păianjeni şi când îi văd se declanşează atcul depanică.Tratamentul în atacurile de
panică vizează pe termen scurt dezideratul de a nu se mai produce atacul. Se
recomandă tranchilizante. Se cresc dozele de tranchilizante până nu mai apar
atacurile. Tranchilizantele nu tratează boala, rolul lor este să obţină un armistiţiu cu
boala şi să se câştige timp pentru a putea aplica tratamentul împotriva bolii. Pe
termen mediu se dau inhibitori de recaptare a serotoninei. Tratamentul durează 6 luni
şi cu cât creşte serotonina în sinapse se micşorează doza de tranchilizante până la
zero. Cu aceste medicamente serotonergice se câştigă bătălia. Dar războiul cel mare
cu atacurile de panică se câştigă cu psihoterapie cognitiv-comportamentală. Omul
învaţă cu psihoterapeutul "la rece”, fără crize, să-şi controleze stările de atacuri de
panică.